METODA OBSERVAÞIEIÎN PSIHOLOGIA MUNCII

ªI RESURSE UMANE

2

3

EDITURA UNIVERSITARÃBucureºti, 2012

MIHAELA CHRAIF

METODA OBSERVAÞIEIÎN PSIHOLOGIA MUNCII

ªI RESURSE UMANE

4

Colecþia FILOLOGIE

Colecþia PSIHOLOGIE

Redactor: Gheorghe IovanTehnoredactor: Ameluþa ViºanCoperta: Angelica Mãlãescu

Editurã recunoscutã de Consiliul Naþional al Cercetãrii ªtiinþifice (C.N.C.S.)

© Toate drepturile asupra acestei lucrãri sunt rezervate, nicio parte dinaceastã lucrare nu poate fi copiatã fãrã acordul Editurii Universitare

Copyright © 2012Editura UniversitarãDirector: Vasile MuscaluB-dul. N. Bãlcescu nr. 27-33, Sector 1, BucureºtiTel.: 021 – 315.32.47 / 319.67.27www.editurauniversitara.roe-mail: redactia@editurauniversitara.ro

Distribuþie: tel.: 021-315.32.47 /319.67.27 / 0744 EDITOR / 07217 CARTEcomenzi@editurauniversitara.roO.P. 15, C.P. 35, Bucureºtiwww.editurauniversitara.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiCHRAIF, MIHAELA Metoda observaþiei în psihologia muncii ºi resurseumane / Mihaela Chraif. - Bucureºti : Editura Universitarã,2012 Bibliogr. ISBN 978-606-591-554-1

159.9:331

DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/9786065915541

5

CUPRINS

Prefaþã ....................................................................................... 9

Capitolul 1. Metoda observaþiei în psihologie ........................ 12

Capitolul 2. Metoda observaþiei utilizatã în analiza muncii,la locul de muncã în procesul de executare al sarciniloractivitãþilor ºi acþiunilor ........................................................... 21

Capitolul 3. Metoda observaþiei utilizatã în interviul deselecþie. Fiºa de observaþie a comportamentului candidatuluipe postul de muncã scos la concurs ........................................ 333.1. Construirea grilelor de observaþie ºi interpretarea indica-

torilor comportamentali nonverbali .................................... 353.2. Consemnarea datelor privitoare la particularitãþile concrete

ale situaþiei de examinare ºi consemnare a limbajuluinonverbal precum ºi a rãspunsurilor candidaþilor în grilade observaþie ....................................................................... 38

3.3. Consemnarea simptomaticii stabile ºi simptomaticii labileîn fiºa de observaþie ............................................................ 413.3.1. Simptomatica stabilã ................................................ 413.3.2. Simptomatica labilã .................................................. 473.3.3. Conduita expresivã ................................................... 483.3.4. Conduita verbalã ...................................................... 583.3.5. Conduita reflexivã .................................................... 61

3.4. Construirea grilelor de evaluare a comportamentului întimpul interviului de selecþie .............................................. 643.4.1. Grila de observaþie nestandardizatã ......................... 65

6

3.4.2. Grila de observaþie standardizatã (cu comportamentemãsurabile) ............................................................... 66

Capitolul 4. Observarea comportamentului nonverbal întimpul interviului de selecþie . ................................................. 714.1. Observarea, consemnarea ºi analiza indicatorilor mimicii 714.2. Analiza privirii candidaþilor. Indicatori. ............................ 724.3. Indicatorii frunþii, obrajilor ºi nasului. ............................... 764.4. Indicatorii gurii ºi buzelor .................................................. 794.5. Observarea, consemnarea ºi analiza pantomimei .............. 82

4.5.1. Atingerea gâtului ºi a feþei ..................................... 824.5.2. Indicatorii comportamentului nonverbal al braþelor 854.5.3. Comportamentul nonverbal exprimat cu ajutorul

mâinilor .................................................................. 914.5.4. Indicatori nonverbali care creeazã impresii negative

ºi pozitive ............................................................... 924.5.5. Aranjarea vestimentaþiei ºi accesoriilor în public . 944.5.6. Indicatori ai stresului exprimat inconºtient:

palmele transpirate (reacþia electrodermalã) ......... 954.5.7. Nervozitatea mâinilor transmite informaþii importante 964.5.8. Gesturi ale mâinilor care semnificã încrederea în sine 974.5.9. Unirea vârfurilor degetelor .................................... 974.5.10. Rolul degetului mare în cadrul limbajului nonverbal 984.5.11. Frângerea mâinilor, gest care indicã stresul ºi

îngrijorarea ........................................................... 984.5.12. Gesturi de frecare a mâinilor ce exprimã calmarea

anxietãþii sau a nervozitãþii .................................... 994.5.13. Indicatori nonverbali comportamentali specifici

picioarelor ºi genunchilor ...................................... 994.5.14. Indicatorii comportamentali exprimaþi de trunchi:

umeri, abdomen, piept ºi ºolduri ........................... 1034.5.15. Vestimentaþia aleasã de cãtre candidaþi ºi

intervievatori pentru interviul de selecþie .............. 103

7

Capitolul 5. Metoda observaþiei în testarea psihologicã ....... 1055.1. Observarea, consemnarea ºi analiza comportamentului

nonverbal în timpul testãrii psihologice ............................. 1055.2. Observarea, consemnarea ºi analiza comportamentului

verbal(conduitei verbale) ................................................... 1115.3. Observarea, consemnarea ºi analiza comportamentului

reflexiv (conduitei reflexive) ............................................. 116

Capitolul 6. Construirea grilelor de mãsurare a comporta-mentului în timpul testãrii psihologice a angajaþilor la loculde muncã .................................................................................. 1196.1. Grila de observaþie nestandardizatã .................................... 1196.2. Grila de observaþie cu rãspunsuri standardizatã ................. 121

Bibliografie ................................................................................ 129

Anexa 1. Fiºa de post pentru postul: Analist recrutare/Integraresalariaþi .................................................................................. 132Anexa 2. Scrisoare de recomandare ........................................... 143Anexa 3. Scrisoare de motivaþie pentru postul de Analist recrutor 145Anexa 4. Ancorã comportamentalã de evaluare a performanþeila locul de muncã ........................................................................ 147

8

9

PREFAŢĂ

Metoda observaţiei este cea mai veche metodă folosită în

aprecierea comportamentelor atât umane, animale cât şi

fenomene din mediul înconjurător. Metoda observaţiei

cunoscută ca metodă calitativă de apreciere a comporta-

mentelor a fost îmbogăţită în timp cu scale de măsurare

cantitativă a comportamentelor şi fenomenelor din mediul

înconjurător. Astfel, metoda observaţiei a devenit o metodă de

investigaţie cantitativă folosind scale de măsurare cu diviziuni

cotate în punctaje la fel ca chestionarele şi inventarele

psihologie de măsurare a personalităţii, inteligenţei, aptitu-

dinilor, etc.

În acest sens cartea de faţă reprezintă dezvoltarea şi

completarea subiectelor dezbătute de autoare privind metoda

observaţiei în urma construirii şi aplicării atât în mediul

academic cât şi în organizaţii şi resurse umane.

În ultimii cinci anii pornind de la primele apariţii

editoriale ale autoarei, cărţile propuse de aceasta au reprezentat

şi reprezintă pe lângă fundamentarea teoretică de excepţiei şi

un pachet de instrumente şi cercetări cu valoare practic

aplicativă destinate studenţilor, masteranzilor, psihologilor pe

diferite trepte profesionale în supervizare, autonom, specialist

şi chiar principal.

Observaţia şi menţiunea dezvoltării metodei observaţiei

din domeniul măsurării indicilor comportamentali în domeniul

măsurării performanţelor la locul de muncă, a contextului

10

muncii şi a altor aspecte organizaţionale reprezintă un punct de

start în creşterea calităţii aprecierii obiective a

comportamentelor evaluare cât şi a evaluării activităţilor,

sarcinilor, acţiunilor şi fazelor proceselor de producţie ce pot fi

operaţionalizate şi apreciate astfel obiectiv.

Un prim exemplu dezvoltat în această carte este dezvoltat

în Capitolul 2 privind aplicabilitatea metodei observaţiei în

psihologia muncii contând în aprecierea performatelor la locul

de muncă activităţilor, sarcinilor, acţiunilor şi fazelor

proceselor de producţie. Autoarea prezintă o multitudine de

scale şi grile de evaluare utile în evaluarea comportamentelor la

locul de muncă în organizaţii şi resurse umane, în

corespondenţă cu sarcinile şi activităţile stipulate în fişele de

post existente în organizaţie.

Capitolul 3 prezintă aplicabilitatea metodei observaţiei în

interviul de selecţie. Astfel, autoarea prezintă o serie de

exemple privind grilele de observaţie folosite în interviul de

selecţie. Ceea ce este nou, constă în faptul că autoarea dezvoltă

grilele de evaluare a comportamentului verbal şi nonverbal de

la o evaluare calitativă la o evaluare cantitativă folosind scale

cu diviziuni de tip Likert şi scale cu ancore comportamentale.

Capitolul 4 „Observarea comportamentului nonverbal în

interviul de selecţie” vine în sprijinul specialiştilor din

domeniul resurselor umane care efectuează interviul de selecţie

cu candidaţii. În acest sens, autoarea dezvoltă indicatorii

mimicii şi pantomimei având ca model prestigioase cărţi din

literatura de specialitate venind ca completare cu imagini

efectuate în timpul unor simulări privind interviul de selecţie.

Capitolul 5 şi capitolul 6 reunesc abordările legate de

practica psihologică în cabinetele de specialitate prezentată pe

larg într-o carte anterioară de succes „Ghid de practică

psihologică pentru studenţi”. Aceste capitole doresc să

evidenţieze importanţa posturii şi seriozităţii în efectuarea

11

testării psihologice şi contravine ideii conform căreia mulţi

participanţi la testarea psihologică aderă „Dau testul psihologic

în poziţia în care mă simt eu confortabil”. Astfel, autoarea

doreşte să subliniază ca seriozitatea, interesul şi adoptarea unei

ţinute şi poziţii corespunzătoare transmite anumite trăsături

comportamentale şi de personalitate despre persoanele testate

care sunt importate în predicţia comportamentelor viitoare la

locul de muncă.

Autoarea este prin această carte o prezentă vie în

literatura de specialitate românească din domeniul psihologiei

muncii şi a resurselor umane. De asemenea pe plan

internaţional a scris peste 30 de articole indexate în baze de

date internaţionale cu vizibilitate internaţională, şi a participat

la peste 30 de conferinţe şi congrese internaţionale promovând

o imagine pozitivă şi în plină ascensiune a psihologie din

România.

Profesor Dr. Mihai Aniţei

12

Capitolul 1

METODA OBSERVAŢIEI ÎN PSIHOLOGIE

Ca şi în psihologia generală şi în psihologia muncii

observaţia este o metodă empirică prin care se colectează şi

înregistrează informaţii comportamentale decodate sub aspect

nonverbal (mimică, pantomimă, vestimentaţie), verbal

(tonalitatea, volumul, debitul verbalizării) şi comportamental

(modul de executare al sarcinilor, activităţilor la locul de

muncă).

Observaţia este o metodă de cercetare în psihologie şi

constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea sistematică a

comportamentelor indivizilor, a contextului situaţional unde

acesta se produce, şi a caracteristicilor şi particularităţilor

simptomaticii stabile în scopul sesizării unor aspecte esenţiale

ale vieţii psihice.

Banister et al. (1996) apud Aniţei (2007) evidenţiază

următoarele caracteristici definitorii ale observaţiei: 1) precizia

observaţiei; 2) focalizarea; 3) nivelul de conştientizare a

prezenţei observatorului; 4) durata observaţiei; 5) nivelul de

informare oferit subiectului observat.

Observaţia este cea mai veche metodă folosită în

psihologiei, fiind prezentă practic în toate domeniile

psihologiei. Metoda observaţiei joacă un rol de maximă

importanţă în evaluarea subiectivă a comportamentului.

13

Etimologia cuvântului îşi are originea în latinescul

„observo­are“ care se traduce în limba română prin „a privi, a

fi atent la”. Cele mai multe definiţii de dicţionar insistă pe

constatarea şi notarea riguroasă a fenomenelor şi comporta-

mentelor aşa cum se desfăşoară acestea în realitate. În acest

sens rezultă drept trăsătură definitorie a observaţiei, caracterul

pasiv: observatorul nu intervine în desfăşurarea fenomenului

studiat ci doar îl studiază din exterior (Aniţei, 2007) apud

Chraif şi Aniţei (2010).

Metoda observaţie se referă la observarea, consemnarea şi

interpretarea mimicii, pantomimei, vestimentaţiei şi acceso-

riilor şi a comportamentului verbal.

Metoda observaţie se referă la observarea şi consemnarea sau

înregistrarea indicatorilor mimicii, pantomimei, vestimen-

taţiei şi accesoriilor şi a comportamentului verbal.

Feţele umane deţin numeroşi muşchi care controlează cu

precizie gura, buzele, ochii, nasul, fruntea şi obrajii, fiind astfel

extrem de bine dotate pentru a produce o imensă varietate de

expresii faciale. În acest sens, Ekman (2003) a estimat în urma

cercetărilor sale efectuate că oamenii pot afişa peste 10.000 de

expresii faciale diferite. Mobilitatea şi flexibilitatea crescută

face ca expresiile faciale să fie foarte eficiente în decodarea lor

cu excepţia situaţiilor când nu se intervine în mod conştient

asupra lor. Astfel, Eakman (2003) a evidenţiat că emoţii

precum fericirea, tristeţea, furia, frica, surpriza, dezgustul,

bucuria, ura, ruşinea, încordarea şi interesul sunt recunoscute

universal ca expresii faciale umane.

Observaţia se poate clasifica în funcţie de mai multe

criterii: 1) gradul intenţiei de a observa un eveniment; 2) după

scopul stabilit în observare; 3) După nivelul de implicare al

observatorului; 4) După gradul de structurare; 5) După durata

14

observării; 6) După modul în care sunt măsurate informaţiile

măsurate; 7) După modul în care sunt preluate informaţiile

observate; 8) În funcţie de persoana observatorului.

1) După gradul intenţiei de a observa un eveniment sau

o situaţie:

a) Observaţie spontană. Acest tip de observaţie are loc fără a

avea intenţia de a observa deoarece se realizează

întâmplător. Observatorul percepe mediul înconjurător într-

un ritm normal şi observă obiecte, persoane, situaţii fără un

motiv anume;

Aceasta are următoarele caracteristici: 1) este întâmplătoare

deoarece se înregistrează informaţii care se regăsesc în

câmpul imediat al observaţiei fără a avea un scop precis; 2)

este fragmentară deoarece sunt reţinute fapte izolate,

fragmente de informaţie. Acest lucru este posibil deoarece

observatorul neavând un scop precis nu ştie ce este relevant

de observat şi atunci se observă şi reţine doar anumite

informaţii; 3) este vagă şi imprecisă deoarece se desfăşoară

sub imperiul emoţiilor şi a primei impresii; 4) este

subiectivă: domină opiniile proprii şi interesele personale

(acestea depind de nivelul de formare profesională şi

cultură); 5) nu este înregistrată sau consemnată: cele

observate spontan se reţin la nivelul memoriei, care o dată

cu trecerea timpului induce grave distorsiuni asupra celor

reţinute;

b) Observaţia intenţionată. Acest tip de observaţie are un

anumit scop, se cunoaşte obiectul sau situaţia de observat şi

se realizează conform unui plan stabilit;

c) Observaţia ştiinţifică. Acest tip de observaţie are loc cu un

anumit scop stabilit cu un anumit timp înainte. În acest caz

cunoaşte obiectul, persoana şi situaţia de observat, iar

observaţia are loc după un pattern prestabilit. De obicei în

15

cercetarea ştiinţifică observaţia este riguros stabilită de la

început în conformitate cu un plan detaliat. Se cunoaşte

obiectul de observat, intervalul de timp în care se realizează

observaţia şi sunt stabilite grile de consemnare a

informaţiei observate.

Caracteristicile observaţiei ştiinţifice sunt:

1) fundamentarea teoretică: observaţia ştiinţifică are un demers

bine stabilit care porneşte şi se bazează pe concepte, teorii,

modele explicative cu privire la cele investigate; 2)

sistematizarea, integrală şi metodică: studiază fenomenele

observate în totalitatea lor, ca sisteme întocmite după regulile

epistemologice şi metodologice;

3) viziune analitică: prin această caracteristică cu ajutorul

observaţiei se descompun fenomenele observate în elemente

componente şi acestea în unităţi de bază ale elementelor

componente oferind informaţii de profunzime despre contextul,

fenomenul şi persoanele observate;

4) repetabilitate şi verificabilitate: acest lucru este realizabil în

cadrul fenomenelor care cunosc o anumita ciclicitate; 5)

finalitate teoretică: în cadrul observaţiei ştiinţifice se pot

distinge două categorii de observaţii: a) observaţia cantitativă

sau structurată (prezintă o grilă de categorii comportamentale

prestabilite iar observarea constă în categorizarea informaţiilor

observate în structura de categorii predeterminată) şi b)

observaţia calitativă sau nestructurată (observarea unui

fenomen, a unor persoane, situaţii fără a avea o structură

predefinită şi o schema prestabilită).

2). După scopul stabilit în observare: a) observaţie de

explorare: Acest tip de observaţie se produce atunci când

cercetătorul ia pentru prima data contact ce fenomenul studiat

şi analizează exploratoriu toate informaţiile şi toate

16

documentele existente. Datele rezultate în urma acestei

observaţii nu pot fi transformate în generalizări asupra altor

cazuri. Chiar dacă există asemănări între datele explorate şi

alte situaţii acestea nu pot fi folosite decât cel mult ca ipoteze

ale altor investigaţii; b) observaţie de diagnostic: În acest caz

este vorba despre o analiză de profunzime a situaţiei, iar

diagnosticul care rezultă pe baza unei astfel de investigaţii

implică două componente: dialogul descriptiv care are

caracteristică descrierea amănunţită a situaţiei şi dialogul

explicativ care inventariază cauzele ce au condus la

declanşarea fenomenului studiat. c) observaţia experimentală:

Acest tip de observaţie presupune un nivel ridicat de

cunoştinţe în legătură cu obiectul analizat, al existenţei şi

testării ipotezelor. Observaţia experimentală de laborator este

un model pentru observarea grupurilor din mediul natural. În

acest caz cercetătorul deţine controlul aspra variabilelor şi a

contextului cercetării, iar în mediul natural se pierde acest

control riguros deoarece cercetătorul nu poate separa toate

variabilele care acţionează asupra demersului cercetării. Se

poate afirma că posibilitatea observaţiei de a utiliza acest

mijloc de investigaţie în teren este mult mai redus. În acest

sens, observaţia directă de teren este dominant calitativă.

3) După nivelul de implicare al observatorului: a)

observaţie externă sau nonparticipativă: Acest tip de

observaţie presupune deplasarea observatorului în afara

sistemului de observaţie şi este utilizată mai ales în cazul în

care încadrarea observatorului în sistemul de status-rol al unui

grup este foarte dificilă sau imposibilă. Se pot folosi imagini

înregistrate cu camerele de luat vederi, imagini filmate din

satelit (în zonele unde accesul este interzis sau nu se poate

intra); b) observaţie participativă: caracteristica acestui tip de

observaţie constă în integrarea observatorului în grupul sau

grupurile de cercetat pentru o perioadă de timp prestabilită,

17

pentru a permite o cunoaştere de profunzime a acesteia. În

acest sens observatorul se integrează în situaţia pe care o

observă în viaţa grupului. Astfel, observaţia participativă

constă în participarea în mod real la activitatea subiecţilor

observaţi, iar acesta se face cu preţul unei a familiarizări şi a

încrederii reciproce.

4) După gradul de structurare observaţia poate fi: a)

observaţia nestructurată sau calitativă: Acest tip de observaţie

nu are prestabilita nici un demers ştiinţific şi ipoteze

prestabilite. De obicei este utilizata în studii exploratorii fără

un demers ştiinţific prestabilit: în studii etnologice, antro-

pologice, sociale, de asistenţă socială, sub forma observaţiei

participative; b) observaţia structurată sau cantitativă: Acest

tip de observaţie se caracterizează prin rigoare şi sistematizare

ştiinţifică a demersului planului de observat, apelează la o grila

de categorii care ghidează observaţia, porneşte de la o bază

conceptuală, axiomatică şi urmează un demers ştiinţific

prestabilit precum şi testarea unor ipoteze ştiinţifice.

5) După durata observării, observaţia poate fi: a) observaţie

continuă: Acest tip de observaţie se referă la perioade limitate

din viaţa unei colectivităţi, dar centrate pe anumite

comportamente care urmează a fi observate. Comporta-

mentele alese pentru observaţie sunt selectate cu atenţie

conform unor criterii, principiul de bază fiind acela că este

imposibil să observăm toate comportamentele unui individ; b)

observaţie eşantionată sau instantanee: Acest tip de

observaţie se aplică sub forma instantaneelor de observat

adică se observă anumite momente între anumite ore ale zilei

beneficiind de avantajul faptului că nu se perturbă viaţa celor

observaţi în totalitate. Astfel, se poate aplică în cazul unor

activităţi variate, fixându-se anumite intervale de timp. La

18

finalul observării se completează o fişă de observaţie (a se

vedea în exemplele descrise din acest capitol) în care sunt

trecute numărul observaţiei, ziua, ora, tipul activităţii şi

anumite particularităţi observate.

6) După modul în care sunt măsurate informaţiile

măsurate: a) observaţia calitativa. Acest tip de observaţie nu

are o modalitate concreta si prealabila de consemnare si

sistematizarea informaţiilor observate. Astfel, informaţia

observată se notează aşa cum este interpretată subiectiv de

către observator într-o fişa de observaţie. Acest tip de

observaţie nu este structurat şi nu are un demers ştiinţific

prestabilit dar prezintă flexibilitate şi deschidere în informaţia

observată; b) observaţia cantitativă. Acest tip de observaţie se

foloseşte de grile de observaţie standardizate care transformă

informaţia observată în punctaje. De asemenea prezintă un

demers ştiinţific şi ipoteze care necesită testarea lor.

Flexibilitatea în colectarea, consemnarea şi măsurarea

informaţiei observate este redusă şi limitată de demersul

ştiinţific urmărit, ipotezele prestabilite şi a grilelor

standardizate de evaluare a informaţiei observate.

7) După modul în care sunt preluate informaţiile observate:

a) observaţie nesistematizată. Observaţia nesistematizată constă

în observarea naturală a informaţiilor şi evenimentelor fără a

avea un anumit scop stabilit şi un anumit demers. b) observaţie

sistematizată. Observaţia sistematizată se referă la pregătirea

unui plan de observat, se pregăteşte grila de observaţie,

demersul ştiinţific precum şi alte obiective ce vor fi parcurse în

observaţie.

8) În funcţie de persoana observatorului: a) autoobservaţie.

În situaţia autoobservării, observatorul este propria persoană

care consemnează toate informaţiile despre comportamentul

19

nonverbal, verbal şi reflexiv sau autoevaluarea

comportamentului la locul de muncă, etc. Se foloseşte în

autoevaluări şi în evaluarea 360; b) observaţia realizată de altă

persoană diferită de persoana observată. În acest caz,

observaţia se realizează de către o altă persoană din organizaţie

sau din afara organizaţiei, şi nu de sine însuşi ca în cazul

autoevaluării; c) observaţia realizată de mai mulţi observatori

diferiţi de persoana care este observată. În acest tip de

observaţie, observarea se realizează de către un grup de

observatori iar rezultatele se vor calcula sub formă de medie a

observaţiilor realizate pentru fiecare aspect observat (acolo

unde itemii sunt măsuraţi cu scoruri numerice).

Prezenţa observatorului la locul unde se realizează

observaţia de multe ori poate juca un rol important în

informaţiile consemnate în grilele de observaţie. Astfel

observatorul poate fi în următoarele ipostaze:

1) Observator prezent sau absent. Observatorul poate fi

prezent la locul unde are loc observarea precum locul de

muncă în analiza muncii, interviul de selecţie (poate fi unul

dintre intervievatori sau chiar toţi intervievatorii), în

testarea psihologică poate fi chiar psihologul evaluator care

realizează testarea psihologică. Absenţa persoanei care

realizează observaţia nu înseamnă că observaţia nu se

aplică. Astfel, pentru a surprinde procesul de execuţie al

sarcinilor şi comportamentul angajaţilor la locul de muncă

observatorul se poate folosi de înregistrările camerelor de

luat vederi pe secţii. Utilizarea înregistrărilor se poate

realiza şi în testarea psihologică şi în interviul de selecţie cu

acordul candidaţilor şi persoanelor testate psihologic.

2) Observator camuflat sau cu propria identitate dezvăluită.

În situaţia în care observatorul este camuflat, acesta poate

juca rolul unui coleg de echipă în observaţia aplicată în

analiza muncii sau în testarea psihologică. De multe ori

20

managerii preferă să utilizeze camuflarea observatorilor în

acest fel deoarece se pot consemna informaţii relevante

pentru organizaţiei în legătură cu îndeplinirea sarcinilor şi

responsabilităţilor la locul de muncă, comportamentul

angajaţilor, etc. Metoda observaţiei se poate aplica şi de

observatorul care declară că se ocupă cu observarea

comportamentelor şi au rolul de observator şi evaluator.

Aceştia îşi pot prezenta identitatea, cum se realizează în

interviul de selecţie şi testarea psihologică, în cele mai

multe cazuri candidaţii şi angajaţii cunoscând identităţile

intervievatorilor şi evaluatorilor.

3) Observator implicat sau neimplicat în sarcini.

Neimplicarea observatorului în sarcini constă în faptul că

observatorul poate să se prezinte la locul de muncă unde

are loc analiza muncii, interviul de selecţie şi testarea

psihologică dar acesta să efectueze doar observarea şi

consemnarea comportamentelor verbale, nonverbal şi

reflexive fără a avea alte sarcini de efectuat precum: analiza

muncii, intervievarea candidaţilor, testarea şi evaluarea

psihologică a angajaţilor unei organizaţii. Implicarea

observatorului în sarcini constă în faptul că acesta, pe lângă

efectuarea observaţiei mai poate să fie şi implicat în analiza

muncii, să execute sarcini şi activităţi la locul de muncă, să

fie intervievator şi să conducă un interviu de selecţie, să fie

psiholog evaluator şi să testeze angajaţii unei organizaţii cu

teste psihologice, etc.

21

Capitolul 2

METODA OBSERVAŢIEI UTILIZATĂ ÎN

ANALIZA MUNCII, LA LOCUL DE MUNCĂ ÎN

PROCESUL DE EXECUTARE AL

SARCINILOR ACTIVITĂŢILOR ŞI

ACŢIUNILOR

Utilizarea metodei observaţiei în analiza muncii va fi analizată succint în vederea completării noţiunilor de bază pentru executarea eficientă a procesului de analiză a muncii.

În psihologia muncii metoda observaţiei se aplică odată cu alte metode precum: interviul, chestionarul, testarea psihologică, anamneza, etc.

Metoda observaţiei se poate aplica în momente diferite ale investigaţiei: în analiza muncii, în selecţia psihologică, în evaluarea psihologică, odată cu măsurarea performanţelor profesionale la locul de muncă, în timpul interviului de selecţie, odată cu aplicarea testelor psihologice aptitudinale, etc.

Pornind de la faptul că observaţia comportamentului angajatului în timpul executării sarcinilor, activităţilor şi acţiunilor este o observaţie sistemică care se desfăşoară după un plan riguros şi analizând şi adoptând caracteristicile definitorii ale observaţiei (Banister, 1996) apud Aniţei (2007) în efectuarea analizei muncii putem evidenţia următoarele caracteristici ale observării comportamentului nonverbal,

22

verbal precum şi în timpul executării sarcinilor, activităţilor şi acţiunilor la locul de muncă:

1) precizia observaţiei. Se construiesc scale cu ancore

comportamentale sau scale de măsurare a comportamentului

observat (pe scală Likert). Astfel, observarea comporta-

mentului nonverbal, verbal şi de executare a sarcinilor,

activităţilor şi acţiunilor va fi măsurată cu o grilă standard de

evaluare pentru toate mesajele nonverbale, calităţile exprimării

verbale şi comportamentele înregistrate în timpul executării

sarcinilor şi activităţilor la locul de muncă. (Exemplu: fişa de

observaţie cu scoruri obiective);

2) focalizarea observaţiei. Având în vedere efectuarea

analizei muncii şi analiza efectuării sarcinilor, activităţilor şi

acţiunilor la locul de muncă, această caracteristică constă în

concentrarea evaluatorului în urmărirea: 1) mimicii: ochilor,

feţei, expresiilor faciale; 2) pantomimei: gesturilor membrelor

superioare şi inferioare; 3) aspectul vestimentar şi accesoriile:

culoarea părului, hainele, cercei, inele, lanţuri, etc.; 4) modul

de execuţie a sarcinilor la locul de muncă; 5) comportamentul

în timpul pauzelor de lucru; 6) comportamentul în timpul

interacţiunii cu colegii de lucru, etc.

Focalizarea observaţiei pe observarea comportamentelor

angajaţilor în timpul programului de lucru se realizează în

special pe executarea sarcinilor, activităţilor şi acţiunilor la

locul de muncă observând şi anumite aspecte particulare cu

privire la mimica şi pantomima din timpul executării acestora. 3) durata observaţiei şi conştientizarea prezenţei

observatorului se referă la faptul că timpul observării coincide cu durata intervalului de observat din momentul în care angajatul este monitorizat. Având în vedere angajaţii orga-nizaţiei aceştia pot fi monitorizaţi în timpul pauzelor, la intrarea în organizaţie şi la ieşirea din organizaţie. De foarte multe ori, aceştia neconştientizând că mai pot fi urmăriţi sau

23

vizualizaţi de către observatori/evaluatori se poate manifesta comportamental aşa cum este sunt ei de obicei şi nu disimulat, cosmetizat după cum încearcă să disimuleze ştiind că sunt observaţi.

4) nivelul de informare oferit subiectului observat. La rândul lor observatorii sau evaluatorii dialogând cu angajaţii observaţi transmit informaţii atât pe cale verbală dar şi pe cale nonverbală. Observatorii îşi pot păstra anonimatul, pot fi camuflaţi de faptul că lucrează în acelaşi departament şi se pot declara colegi de lucru sau pot anunţa că sunt evaluatori şi că întocmesc evaluarea pentru efectuarea analizei muncii.

Metoda observaţiei aplicată în analiza muncii constă în observarea şi evaluarea sarcinilor la locul de muncă şi se foloseşte împreună cu chestionare de evaluare a sarcinilor, activităţilor şi acţiunilor, chestionare de evaluare a perfor-manţelor pe care le completează direct angajaţii.

Astfel, pentru postul de asistent manager în momentul începerii observării se vor lua în consideraţie sarcinile stipulate în fişa postului (COR 334303).

Asistentul manager se ocupa in principal cu coordonarea contactelor de afaceri, corespondenţa cu partenerii de afaceri ai organizaţiei, comunicarea interpersonală cu persoanele implicate în realizarea contractelor, gestionarea informaţiilor obţinute în desfăşurarea activităţii proprii şi a personalului subordonat, analiza informaţiilor semnificative obţinute în desfăşurarea activităţii proprii şi a personalului subordonat, administrarea documentaţiei, planificarea activităţii proprii şi a personalului din subordine, adoptarea deciziilor privind activitatea din subordine, optimizarea forţei de muncă din subordine, promovarea iniţiativelor personalului din subordine, coordonarea perfecţionării forţei de muncă din subordine, precum şi cu raportarea activităţii proprii şi a departamentelor din subordine către conducere (COR, 2012). Ocupaţia este superioară celei de secretară.

24

Sarcini, activităţi şi responsabilităţi Identifică şi centralizează necesarul de personal din firmă şi urmăreşte încadrarea în limitele aprobate; Asigură necesarul de personal prin recrutare internă şi externă; Urmăreşte orientarea şi integrarea în organizaţie a noilor angajaţi; Identifică nevoile de instruire ale personalului, în colaborare cu managementul; Elaborează programe de instruire şi le implementează în colaborare cu managementul; Monitorizează piaţa forţei de muncă şi a furnizorilor de servicii din domeniu; Verifică documentele de personal cu referire la nivelurile salariale: ştate de plată, declaraţii lunare către instituţiile de stat, adeverinţe de salariat, decizii de transfer, cuantumul bonusurilor şi al altor drepturi cu impact asupra remunerării salariaţilor; Urmăreşte asigurarea echităţii interne şi externe printr-o politică adecvată de salarizare; Coordonează şi monitorizează procesul de evaluare; Centralizează rezultatele evaluărilor şi le analizează în corelaţie cu celelalte activităţi ale departamentului Resurse Umane; Realizează analize la nivelul firmei cu privire la nivelul de satisfacţie a angajaţilor şi propune managementului firmei măsuri de corecţie necesare; Realizează sondaje cu privire la piaţa forţei de muncă, identifică şi propune măsuri pentru creşterea motivării angajaţilor; Propune măsuri în vederea îmbunătăţirii structurii de organizare a firmei; Asigură asistenţa managementului în problemele legate de relaţiile între angajaţi;

25

Concepe proceduri şi alte documente specifice firmei pe probleme de relaţii de muncă; Mediază eventualele situaţii de natură conflictuală între angajaţi; Informează angajaţii cu privire la politicile de personal ale firmei; Actualizează şi difuzează la nivel de firmă documentele avizate; Elaborează şi propune conducerii proceduri de resurse umane, le şi urmăreşte respectarea acestora la nivel de firmă; Stabileşte sarcinile salariaţilor din subordine şi priorităţi în executarea acestor sarcini; Elaborează şi actualizează fişelor de post ale salariaţilor din subordine; Negociază şi conciliază situaţiile conflictuale apărute în relaţiile interpersonale.

Figura 2.1. Sarcini, activităţi şi responsabilităţi din fişa postului unui

asistent manager.

Urmărind figura 2.1 se poate construi şi apoi completa

folosind observaţia sistematică la locul de muncă o fişa de executare a sarcinilor, activităţilor şi responsabilităţilor la locul de muncă pentru postul de asistent manager (Tabelul 2.1.). Tabelul 2.1. Fişa de evaluare a performanţelor la locul de muncă pentru de

postul asistent manager

Sarcinile, activităţi şi responsabilităţi

evaluate

1 2 3 4 5

Identifică şi centralizează necesarul de personal

din firmă şi urmăreşte încadrarea în limitele

aprobate

Asigură necesarul de personal prin recrutare

internă şi externă

Urmăreşte orientarea şi integrarea în orga-nizaţie a noilor angajaţi