Maria Montessori este un renumit pedagog italian și prima femeie medic a timpurilor ei (sfîrșitul sec. XIX) care a revoluționat sistemul de educație al copiilor. Inițiat pentru copiii cu deficiențe mintale, sistemul ei a fost preluat și pentru educarea dezvoltării copilului normal, deoarece principiile ei, bazate mai puțin pe constrîngere și mai mult pe observație și modelare, devin din ce în ce mai agreate în vremurile moderne, cînd caută o alternativă la educația prin pedeapsă.

Vîrsta copiilor pe care se aplică cel mai bine această metodă de educație este 3-6 ani, întrucît de aici și-a început Maria Montessori cercetările, prin observarea comportamentului și stabilirea ulterioară a seturilor de activități.

Rezultatele acestor cercetări au fost reunite în cîteva principii pe baza cărora a elaborat materialele și lecțiile:

nu este folosit sistemul de pedeapsă/recompensă, ci ghidarea copilului de a continua să lucreze predominant activitățile în care are cel mai mult succes (denumit ulterior ca "terapie prin succes");

materialele de lucru vor avea o prezentare atractivă și vor fi expuse pe rafturi deschise, într-o astfel de manieră încît copilul să aleagă singur ceea ce dorește să lucreze;

nu se vorbește de "joacă", ci de "lucru"; consideră că pînă la 6 ani, copilul are mintea capabilă de a absorbi concepte

nenumărate în mod spontan, fără un efort deosebit (fapt dovedit ulterior de constatarea că la aceasta vîrstă există cele mai multe conexiuni neuronale din viața omului – proces care se încheie în jurul vîrstei de 6 ani).

Materialele de lucru elaborate au fost grupate în cîteva categorii printre care:

abilități practice, dezvoltarea limbajului; educație senzorială; percepția copilului asupra imaginii sale în spațiu și timp; interacțiunea cu mediul înconjurător.

Pentru abilități practice sunt folosite materiale care să ajute copilul să învețe să se îmbrace singur (încheiat nasturi/fermoare, legat șireturi, legat fundițe), să exerseze coordonarea ochi-mînă (activități de sortare-ordonare, turnare a lichidelor).

Educația senzorială se referă la învățarea despre mărime (mare-mic, lung-scurt), formă și culoare. Materiale ce pot fi folosite: turn format din 10 cuburi de mărimi progresive (de la mare la mic), 10 cilindri de dimensiuni variabile care trebuie așezați pe o placă din lemn prevazută cu spații special scobite pentru a putea fi potriviți cilindrii, 10 piese din lemn de dimensiuni progresive și culori diferite.

Pentru susținerea conceptelor de spațiu-timp și pentru interacțiunea cu mediul pot fi folosite puzzle-uri, materiale despre plante și animale, figurine.

Desigur, acestea sînt considerate materialele propuse la originile acestei metode. Ulterior, ele s-au dezvoltat și perfecționat (de exemplu sub forma centrelor de activități pentru copiii mici), au căpătat variante multiple, dar ceea ce a rămas neschimbat este materialul din care sunt făcute, preferat pentru rezistența și textura deosebită: lemnul.

Veți întreba de ce a devenit atît de iubită o metodă de educație pentru copiii cu deficit intelectual. Pentru că activitățile eficiente în educarea lor au fost musai simple și naturale, dar au reușit să educe ordinea și stabilitatea. Copiii considerați normali ca dezvoltare au, la vîrste mult mai mici, aceeași vîrstă mentală cu cea a unui deficient intelectual între 3 și 6 ani. Așa se face că sortarea formelor se poate educa de la 1 an, denumirea plantelor și animalelor poate fi realizată în jur de 18 luni, iar activitățile legate de coordonarea ochi-mînă se pot începe chiar înainte de 1 an.

Mai trebuie spus că, deși Maria Montessori are moștenitori legali, aceștia nu s-au ocupat pînă în prezent ca numele ei să reprezinte o marcă înregistrată. Metoda este aplicată în grădinițe și școli din lumea întreagă, iar producătorii de jucării au diversificat ideile inițiale, fiind liberi să își recomande jucăriile ca fiind "montessori".

Metoda Montessori pretinde că educaţia motorie face parte din însăşi viaţa copiilor, legând-o de activităţile practice de fiecare zi şi de jocurile copiilor, introducând educaţia mişcărilor în ansamblul unic şi indivizibil al formării personalităţii infantile. Copilul fiind într-o mişcare continuă, simţind permanent nevoia de a se mişca în prima copilărie, această situaţie se estompează o dată cu dezvoltarea capacităţii de inhibiţie, care, armonizându-se cu impulsurile motorii, începe să construiască instrumentele destinate a asculta de voinţă (Montessori, 1977).

   Montessori consideră mişcarea ca fiind esenţială pentru viaţă, iar educaţia nu poate fi concepută ca moderatoare sau, mai rău, inhibitoare a mişcării, ci numai ca un ajutor pentru a cheltui bine energia şi pentru a o lăsa să se dezvolte normal (Montessori, 1977).

   „Educaţia mişcărilor ocupă primul loc, pe când învăţarea lucrurilor practice constituie numai o atracţie externă, motivul aparent, care stimulează o necesitate adâncă de organizare” (Montessori, 1977, p. 122).

   Metoda s-a dovedit a fi benefică recuperării copiilor cu deficienţe neuromotorii atât pentru dezvoltarea motricităţii globale şi fine, dar şi pentru învăţarea activităţilor practice cotidiene.

   Adaptarea şi specificitatea mediului de joacă interior montessorian are efecte stimulatoare pentru copiii cu deficienţe neuromotorii, deoarece, dată fiind capacitatea lor redusă de mişcare, aranjarea în mod adecvat a obiectelor şi a jucăriilor a facilitat activităţile motrice şi senzoriale la aceşti copii (explorarea şi manipularea jucăriilor).

   În cadrul metodei Montessori se regăsesc teorii ale analizei şi organizării mişcării, multe tehnici de „intervenţie” psihomotorie; mai degrabă de non-intervenţie, deoarece unul dintre principiile montessoriene susţine acţiunea limitată a adultului asupra copilului, lăsând acestuia din urmă posibilitatea de a se dezvolta. Rolul adultului în educaţia copiilor constă,

conform principiilor montessoriene, în oferirea mijloacelor necesare, crearea şi pregătirea unei ambianţe asemănătoare celei din viaţă (Montesori, 1977).

Exerciţii pentru creşterea coordonării şi a deprinderilor motrice fine specifice metodei Montessori

  Copilul utilizează clemele de rufe pentru a prinde şi ridica obiecte de diferite mărimi şi greutăţi de pe masă. Scopul: creşterea forţei musculare la degete şi exersarea prehensiunii.

  El înşiretează, deschide/închide fermoare, încheie/descheie nasturi, butoniere, leagă panglici şi eşarfe, folosind ca material ramele specifice Montessori. Scopul acestor exerciţii: însuşirea deprinderilor de îmbrăcare (acţiuni motorii succesive), creşterea coordonării bimanuale şi a coordonării globale.

  Copilul înşiră mărgele pe o sfoară, deapănă firul pe un ghem. Exerciţiile sunt utile pentru creşterea coordonării bimanuale şi oculomanuale.

  Copilul aşează diverse obiecte (nasturi, dopuri, mărgele) pe un material textil de dimensiuni A4, în linie, de la stânga la dreapta şi de sus în jos. Obiectivele urmărite:  formarea deprinderilor de prescriere şi de organizare a spaţiului grafic.

  Copilul introduce obiecte (mărgele, bile) într-o sticlă. Exerciţiul este folositor pentru formarea pensei de fineţe (bidigitale), pentru creşterea coordonării bimanuale şi oculomanuale.

  Copilul introduce obiecte de diverse forme în căsuţe corespunzătoare (joc de incastru cu cilindrii şi blocurile). Seriile acestor materiale de joc variază gradual printr-o dimensiune (înălţime), două dimensiuni (diametru şi înălţime).

Alte  activităţi motrice propuse de Montessori se referă la învăţarea folosirii unor obiecte cotidiene: închiderea-deschiderea unei uşi folosind clanţa şi cheia, unor sertare, dulapuri, răsfoirea unei cărţi, deschiderea unor cutii, borcane, aşezarea pe un scaun, ridicarea de pe un scaun, mutarea unor obiecte mici şi aranjarea lor pe rafturi, deplasarea prin împingere-tragere a unor obiecte mici de mobilier (scăunele, plăci pentru joc) prin sala de grupă fără a lovi alte obiecte sau persoane. Spălarea a unor obiecte, suprafeţe de joc, jucării, stoarcerea materialelor ude şi întinderea lor pe sfoară la uscat, împăturirea hăinuţelor şi aşezarea lor în dulapuri antrenează coordonarea bimanuală şi conduce la formarea unor deprinderi.  Toate aceste acţiuni sunt exersate în cadrul unor jocuri, apoi se introduc în viaţa practică în cât mai diverse situaţii.

Oferiţi copiilor posibilitatea de a se juca cu produse din alimentaţie şi de a găti. Încurajaţi copiii să folosească vesela, tacâmurile şi aparatele electrocasnice sub supravegherea adulţilor.

Seturi de exercitii montessoriene pe diferite sfere de dezvoltare in cartea Copilul si motricitatea. ed. a II-a

In educatia Montessori invatarea cifrelor de catre cei mici se face dupa un model bine stabilit urmand lectii in 3 pasi si ajutand copilul sa invete la nivel senzorial.Materiale :1 set de numere de la 1 la 10 din lemn sau carton laminat.1 set de 55 de piese de plastic, lemn de aceiasi culoare care sa fie folosite la numarat.

Scop :Sa se aranjeze numerele in ordine corecta si sa se puna sub ele cantitatea corecta de numaratori.Copilul sa faca asociera corecta intre numar si cantitatea pe care o reprezinta acesta.Varsta: 3 ani si jumatate in sus.

Materialul este adus la masa copilului.Profesorul sta alături de copil şi aseaza cartoanele cu numerele amestecate.Exercitiul presupune invatarea anterioara,vizuala a numerelor si recunoasterea acestora de catre copil.Ea solicită copilul sa gaseasca nr 1. Când el a făcut acest lucru,ea ii arata unde sa puna numarlul pe masa si il roaga sa scoata din caseta un numarator si sa il puna sub cartonas.

Profesoara il intreaba apoi pe copil ce urmeaza dupa 1.Copilul ar trebui sa ii poata raspunda doi. Daca o face il roaga sa il gaseasca, sa il puna alaturi de unu si sub el sa puna doua numaratori. Se continua pana la 10.Daca elevul nu cunoaste inca numerele acestea se introduc cu ajutorul unei alte lectii .Aceasta se numeste : numere ce se pot atinge - tactile numbers.

-Materiale : - un set de cartonase de la 0 la 10 , numerele inscrise pe ele fiind facute din hartie de glaspapir fin , sandpaper in engleza.Scop- invatarea numerelor, asocierea acestora cu numele lor. Pipairea tactila a acestora ajuta copilul sa se pregateasca pentru ca mai tarziu sa le scrie.Varsta - 3 ani in sus.

Profesorul ia cifrele 1 si 2 si le pune langa copil.Luand cartonasul 1 il tine ferm in mana si traseaza usor cu aratatorul cifra ca si cand ar dori sa o scrie. In acelasi timp spune" Aceasta este 1. Si asa il scriem", repetand cu degetul scrierea cifrei pe cartonas.

Dupa aceasta demonstratie il invita pe copil sa incerce si el.In timp ce copilul incearca profesorul repeta numele cifrei. Elevul nu este rugat in acest moment sa repete si el . Acest lucru o poate face daca vrea spontan dar nu este invitat in mod special. Important este ca in acest moment copilul sa pipaie cifra in mod corect cu degetul, in sensul in care aceasta se scrie. Se face la fel cu cifra 2.

În scopul de a va asigura ca copilul a făcut asocierea între cifră şi numele său, profesorul îl întreabă pentru fiecare la rândul său, de mai multe ori. "Găseşte 2 şi simte-l", sau "Vrei sa il simti pe 1?". Dupa ce se repeta suficient, profesorul pune ambele cifre la o parte. Partea a treia a lectiei este insusirea si repetarea numelui corect al cifrei.

In acest scop profesorul intinde elevului numarul si ii cere sa il simta (traseze cu degetul) si sa ii spuna ce reprezinta.Se face la fel cu toate celelalte. Se introduc pe rand, nu mai mult de 2 intr-o lectie.