Mesager Unicef

3
United Nations Children’s Fund Telephone 021 201 78 72 48A, Primaverii Blvd. Facsimile 021 317 52 55 011975, Bucharest 1, Romania MESAGER UNICEF Ce te motivează? Te-ai gândit până acum care este jobul ideal pentru tine? Să stai în fața unui calculator, închis într-un birou? Să aranjezi marfa pe rafturi? Să vinzi fast food? OK, succes în carieră, acest anunț nu este pentru tine. Nu citi mai departe! DAR : dacă vrei să ai parte de cel mai bun început în carieră, în cadrul celei mai mari organizații pentru copii din lume, dacă vrei să înveți în fiecare zi, să ieși din zona ta de confort și să iți dezvolți abilitățile de comunicare, negociere, persuasiune, inter-relaționare, vânzare – adică acele abilități care pe viitor te vor ajuta să îți fie la fel de ușor să ții o prezentare în fața unui public, să negociezi o mărire de salariu sau să iți faci prieteni noi, dacă vrei să înveți cum să discuți cu diferite tipuri de persoane și să le convingi să contribuie la bunăstarea copiilor din România și din lume, dacă visul tău este să poți contribui la schimbarea în bine a lumii în care trăiești, dacă vrei să ai un program flexibil, care să iți permită să îți continui și studiile și, pe deasupra, să câștigi și un venit pe măsura eficienței muncii tale, atunci ești persoana pe care o căutăm, pentru un proiect pe termen lung al UNICEF România. Ce fac Mesagerii UNICEF?

description

Mesager Unicef

Transcript of Mesager Unicef

To:

MESAGER UNICEF

Ce te motiveaz?

Te-ai gndit pn acum care este jobul ideal pentru tine? S stai n faa unui calculator, nchis ntr-un birou? S aranjezi marfa pe rafturi? S vinzi fast food? OK, succes n carier, acest anun nu este pentru tine. Nu citi mai departe!

DAR :

dac vrei s ai parte de cel mai bun nceput n carier, n cadrul celei mai mari organizaii pentru copii din lume, dac vrei s nvei n fiecare zi, s iei din zona ta de confort i s ii dezvoli abilitile de comunicare, negociere, persuasiune, inter-relaionare, vnzare adic acele abiliti care pe viitor te vor ajuta s i fie la fel de uor s ii o prezentare n faa unui public, s negociezi o mrire de salariu sau s ii faci prieteni noi,

dac vrei s nvei cum s discui cu diferite tipuri de persoane i s le convingi s contribuie la bunstarea copiilor din Romnia i din lume,

dac visul tu este s poi contribui la schimbarea n bine a lumii n care trieti,

dac vrei s ai un program flexibil, care s ii permit s i continui i studiile i, pe deasupra, s ctigi i un venit pe msura eficienei muncii tale, atunci eti persoana pe care o cutm, pentru un proiect pe termen lung al UNICEF Romnia.Ce fac Mesagerii UNICEF?

Mesagerii UNICEF lucreaz 5 ore/zi, 5 zile/sptmn, n diferite zone din Bucureti, cu trafic pietonal intens (Piaa Roman, Aviatorilor, Unirii etc.) i n spaii nchise (centre comerciale, malluri, cldiri de birouri etc.). Obiectivul Mesagerilor este s prezinte munca UNICEF unui numr ct mai mare de persoane i s le conving s susin financiar proiectele pe care UNICEF le deruleaz n beneficiul copiilor vulnerabili/marginalizai din Romnia i din ntreaga lume.Ca Mesager UNICEF, vei avea un program flexibil i un venit n funcie de eficiena, motivarea, seriozitatea i dedicarea ta. Te ajutm permanent, te nvam i te susinem, pentru a obine cele mai bune rezultate. Vei avea posibilitatea s te dezvoli i s coordonezi propria ta echipa de Mesageri UNICEF. Cum poi deveni Mesager UNICEF?

Te rugm s trimii CVul i o scrisoare de intenie de maxim o pagin, care s includ i rspunsul la ntrebarea: Ce te motiveaz s te implici ntr-o campanie al crei obiectiv este mbuntirea vieii copiilor din Romnia i din lume?, n atenia Danei Carata, e-mail: [email protected]. Aplicaiile incomplete nu vor fi luate n considerare. Succes!

Despre UNICEFUNICEF este cea mai mare organizaie pentru copii, recunoscut i respectat la nivel mondial pentru experiena sa n domeniul drepturilor copilului i finanat exclusiv prin contribuii voluntare. Din 1991, UNICEF lucreaz n Romnia alturi de Guvern, societatea civil, mass-media, sectorul privat i ali parteneri naionali i internaionali, pentru a se asigura c toi copiii merg la coal, au acces la servicii de sntate i sunt protejai mpotriva violenei, neglijrii, abuzului, exploatrii i HIV/SIDA. UNICEF implementeaz cele mai bune practici globale n vederea consolidrii sistemelor i serviciilor de sntate, educaie i protecie a copilului i a nzestrrii familiilor cu cunotinele necesare pentru a avea mai bine grij de copiii lor.UNICEF mobilizeaz resurse prin realizarea de parteneriate cu sectorul privat, mass-media i persoane fizice, pentru a mbunti viaa copiilor din Romnia i din ntreaga lume. Detalii pe www.unicef.ro.