Menirea de a fi pedagog

Indiferent de titulatura ce o porţi şi este pecetluită într-un document ce va ajunge într-o arhivă, cea mai mare dorinţă a unui pedagog este de a-l învăţa pe copil să trăiască frumos.

Este oare posibil de a-l face pe elev să simtă ce este viaţa ? Poate educatorul să-l ajute să dea un sens celor ce-l înconjoară ? Toate au cale de izbândă, atâta timp cât Măria Sa, pedagogul, însuşi le stăpâneşte.

Circumstanţele sunt multiple prin care un cetăţean devine profesor. Fie că doreşte un loc de muncă stabil, fie urmează dorinţa unui părinte sau are în minte un model din propriul trecut, iubeşte copiii , devotamentul faţă de o anumită ştiinţă ce doreşte a o propovădui sau întâmplarea a facut să ajungă în faţa acestui auditoriu ce aşteaptă să primească şi să dăruiască acel „ceva” esenţial vieţii.

Un lucru este cert: fii responsabil de ceea ce îţi este dat să plăsmuieşti!

Dacă eu, maestrul, trăiesc frumos şi Discipolul meu trăieşte frumos, dacă sunt sincer şi El e sincer, dacă zâmbesc şi El zâmbeşte...exemplele sunt multiple. În mod natural, nu există elev să nu poată a înţelege sensul vorbelor, ci doar profesori care nu ştiu a se face înţeleşi, a comunica de la suflet matur la suflet novice.

Extremele le întâlneşti fară a vrea, ai la dispoziţie toate materialele didactice necesare, dar nu ai respect sau ai încredere şi bun simţ, dar nu dispui de aşa zisele „bunuri educaţionale”...cu toate acestea , nu căuta vinovaţi şi nu judeca împrejurarea, cât timp îţi cunoşti îndatoririle şi drepturile , ţine cont de ele şi respectă-le .Educă-l frumos pe cel din faţa în funcţie de potenţialul lui, nu-l supraaprecia datorită contextului, dar nici nu-l subestima, ofără-i şansa de a se cunoaşte.

Sensibilitatea şi spontaneitatea educabililor nu trebuie să fie ignorată.Azi şi dintotdeauna, copiii, nu au nevoie de profesori atotştiutori şi nonempatici, de cei ce nu-şi cunosc limitele, sau afişează o atitudine de superioritate ,dimpotrivă, mai mult ca oricând au nevoie de ascultare, de a-i vorbi ca de la părinte la propriul copil, de a face greşeli pentru a se autocunoaşte şi autoperfecţiona în ritm cu ei, de a-i respecta şi a ţine seama de fiecare simţământ şi gând rostit sau observat.

Cât de firesc ţi se pare a ridica tonul la un elev.Însa, te-ai gândit ce simte el în acel moment? E simplu , pedagogule! Tu ce simţi şi gândeşti când cineva iţi face o mustrare fară să îţi ceară să argumentezi de ce ai greşit şi a-ţi arăta, el, judecatorul de oameni, calea cea bună.

Ceri atenţie şi asculatare, atunci oferă!

Mi-ar plăcea să cred că , odată cu aceste rânduri, îţi vei lăsa la poarta şcolii îngrijorarea din afara ei şi timp de câteva ore ,fii un tot cu ai tăi elevi!

Ai încredere şi dă-ţi silinţa a fi în fiecare zi din ce în ce mai bun şi nu uita că doar tu poţi fi schimbarea ce ţi-o doreşti în timpul orelor. Pedagogul este cel care ştie şi simte alături de părinţi a construi temelia vieţii viitorilor adulţi.