Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie„Raisa Pacalo”

Catedra Nursing

Istoria medicinii

Tema: Medicina contemporană secolul XX

Profesor: Rodica Ciocanu

Chişinău2013-2014

Medicina contemporană secolul XX

Trăsăturile specifice:A. Alături de o medicină a individului (bolnavului singular), apare şi o medicină socială care-şi propune prevenirea, comba-terea şi chiar eradicarea unor boli epidemice infecto-contagioase(prima reuşită fiind variola ). Medicina socială urmăreşte şi di-minuarea răspândirii unor maladii cu mare forţă de difuzare în populaţia umană (holera, ciuma,sifilisul, SIDA), ateroscleroza şimaladiile cardio-vasculare, bolile profesionale de tipul pneumo-coniozelor şi altele, ca şi cele animale (febra aftoasă, pesta bovi-nă, pesta porcină africană). B. Se intensifică colaborarea internaţională, cu scopul apărării sănătăţii. Locul întâlnirilor ocazionale de tipul congreselor de medicină, care dezbat problemele de organizare antiepidemică, este luat de Organisme - Permanente: Comitetul de Igienă al„Ligii Naţiunilor” (1919), Organizaţia Mondială a Sănătăţii(OMS 1946). Oficiul Internaţional al Epizootiilor (1924) ş.a.care impun informări corecte, măsuri colective, cooperare per-manentă între state.C. Apare şi câştigă pondere conceptul de factor de risc ( geog-rafic, profesional, genetic - familial). În medicina veterinară fac-torii de risc decurg din selecţia, alimentaţia şi exploatarea neraţi-onală a animalelor (tehnopatii ).D. Alături de medicina omului bolnav, apare şi o medicină a omului sănătos. Se fundamentează şi o medicină a vârstelor, de la embriopatologie la geriatria nonagenarului. E. Viziunea etio-patogenetică asupra bolii, dobândeşte în sec. XX un solid suport experimental. Metodelor clinice de diagnos-tic (observaţie, percuţie, auscultaţie, etc.), se adaugă numeroase investigaţii paraclinice, începând cu cele radiologice şi sfârşindcu cele biochimice de mare fineţe, care discern perturbări meta-bolice altădată imposibile de sesizat. Toate acestea duc la afir-marea terapiei cauzale, mai ales endocrine, neoplazice, infecţi-oase ş.a.

F. În secolul XX se nasc o serie de ramuri noi ale medicinei: eredopatologia, imunopatologia, chirurgia transplantelor funcţi-onale ( de cord, rinichi, piele, membre), virusologia, neurochiru-rgia creierului, hipofizei, rahisului. Se dezvoltă şi ramurile mai vechi ale medicinei: histologia, citologia, embriologia, fiziologianormală şi patologică, chirurgia generală, gastroenterologia, car-diologia, nefrologia, terapeutica. G. Se intensifică osmoza dintre ştiinţele medicale şi alte disci-pline ştiinţifice: (evoluţionism, chimia şi fizica la nivel molecu-lar şi atomic). Apar şi se dezvoltă „ ştiinţele de frontieră cum ar fi: biofizica, cibernetica, statistica medicală.H. Cercetarea ştiinţifică are un avânt fără precedent. Apar echi-pele ştiinţifice multidisciplinare formate din medici, fizicieni, biologi, biochimişti, farmacologi, ce studiază structurile, funcţi-ile, aspectele terapeutice din diferite puncte de vedere. Informa-ţia ştiinţifică circulă extrem de rapid. Privire asupra dezvoltării unor ramuri ale medicinii sec. XX

1. Morfologia şi morfopatologia Anatomia macroscopică a fost eclipsată de cea microscopică: au fost puse în evidenţă structuri necunoscute, mai ales în siste-mul neuro-endocrin.* Francis I. RAINER (1874- 1944) căruia îi aparţine aforismul Anatomia este ştiinţa formei vii, este creatorul şcolilor ştiinţifi-ce de anatomie de la Iaşi şi Bucureşti. A descris ganglionii lim-fatici subepicardiaci, sistemul limfatic al inimii. * Grigore T.POPA (1892-1948) a studiat structura funcţională adurei mater, mecanostructura pericardului, metabolismul sper-matozoidului. A descoperit în premieră mondială sistemul post-talamo - hipofizar, în colaborare cu australianca Unna Fielding,fiind unul din pionerii neurocriniei pe plan mondial ( a izolat şi primul hormon secretat de sistemul nervos cerebrostimulina.* Victor PAPILIAN (1888- 1956), creatorul şcolii de anatomie umană de la Cluj, a publicat cercetări dedicate funcţiilor neuro-

vegetative ale cerebelului. Bine cunoscut ca romancier şi drama-turg. * Vasile GHEŢIE ( 1902- 1991), medic veterinar, a creat o va-loroasă şcoală de anatomie comparată la Bucureşti şi Iaşi. 2. Histologia şi citologiaÎn cursul sec. XX a continuat investigarea microscopică a ţesu-turilor normale şi patologice. Au luat o mare dezvoltare histo-chimia şi histoenzimologia. * Ion T. NICULESCU (1895- 1957) face studii asupra nucleelortalamici şi publică monografii în domeniul neurohistologiei. Îm-preună cu Gh. MARINESCU colaborează la cercetările privindfiziopatologia extrapiramidală. Sunt de reţinut cercetările pri-vind fiziopatologia extrapiramidală. Publică cercetările asupra particularităţilor de vascularizare la om (1934 şi 1951). Perfecţionări tehnice.După 1930, sunt construite microscoape ce utilizează lungimile de undă mici (ultraviolete). Puterea de rezoluţie ajunge la 0, 06 microni. În 1934, F. ZERNIKE, inventează microscopia cu con-trast de fază, cu care se pătrunde în universul ţesuturilor vii ne-colorate. Microscopul electronic inventat imediat după 1930,dar utilizat cu randament în citologie doar după 1950. Trei maricontribuţii tehnice: tăierea pieselor cu un microtom cu un cuţit de cristal ( W.BLOOM şi K. PORTER), includerea pieselor înmetacrilat (K.POSTER), fixatul cu tetraoxid de osmiu tamponatla PH ±7 (G. Em. PALADE 1953). 3.Genetica şi eredopatologiaGenetica celulară. Ia naştere în 1902, când americanul W. Bateson întroduce noţiunea de genă (de la gennao – a da naş-tere). Botanistul danez W. JOHANNESEN (1857- 1917) postu-lează în 1903 următoarele: a) genele se află înşirate linear pe cromosomi, b) genele nu pot segrega liber, ci numai legate între ele (linkage), ulterior Thomas Hunt MORGAN (1866- 1945) şiechipa sa oferă legile transmiterii ereditare la nivel celular. Bio-sinteza proteinelor este descifrată la toate etapele ei. Francezii

Jaques MONOD, François JACOB şi André LWOFF, primesc în 1965 Premiul NOBEL pentru descoperirea reglării genetice a sintezei proteinelor. Eredopatologia. Descoperirea anomaliilor cromozomiale.Sindromul Down ( al treilea cromozom la perechea 21); Sindro-mul Turner (X.O. descoperit în 1959); Sindromul Klinefelter (descoperit în 1959). 4. Fiziologia şi fiziopatologia.Caracteristici:Cercetarea funcţiilor nu se limitează doar la organism ci coboară la nivel celular şi chiar molecular şi atomic. (ex. studiul produ-cerii şi secreţiei proteinelor de la ribozomi la complexul Golgi.Fiecare descoperire îşi găseşte imediat aplicabilitatea în diagnos-tic ori în terapie. (ex. imediat ce a construit galvanometrul, olan-dezul W: EITHOVEN l-a şi folosit în realizarea primei ECG).Studiul asupra reflexelor: I.P. PAVLOV (1840- 1936),PremiulNOBEL (1904), a descoperit şi a studiat reflexele condiţionate,dovedind că în timpul activităţii nervoase superioare „ se leagă” nu numai conexiuni stabile – înscrise în zestrea ereditară, dar şiconexiuni temporare (relevate prin metoda reflexelor condiţio-nate experimentale), PAVLOV a explicat capacitatea organis-mului de a-şi îmbogăţi activitatea înnăscută, prin dobândirea unor reflexe noi, utile adaptării şi supravieţuirii. Metoda reflexe-lor condiţionate este folosită şi în clinica neuropsihiatrică. Electrofiziologia. Iniţiată în sec. XIX de către HELMHOLTZ, aadus la realizarea de către Willem EINTHOVEN (1860-1930) a galvanometrului, aparat care i-a permis efectuarea primei ECG umane. Un drum asemănător a parcurs şi electroencefalografia(EEG). Pornind de la lucrările englezului Richard CATON (1842-1926) care în 1875 utilizând un galvanometru simplu a pus în evidenţă existenţa unei activităţi electrice a creierului, psihiatrul german Hans BERGER a realizat în 1929, prima EEGumană. Fiziologia patologică a profitat imediat, Fr. GIBBS a studiat cu ajutorul EEG modificările caracteristice epilepsiei (1935), Grey Walter pe cele produse de tumorile cerebrale 1936

A. KREINDLER a studiat prin EEG activitatea cerebrală la oa-meni şi animale în timpul somnului (1937). În bacteriologie s-au făcut precizări etiologice: a avut loc izola-rea următorilor microbi: genurile Shigella dysenteriae (Shiga, 1900), Salmonella paratiphi A(Kayser, 1902), Spirocheta (Fr. Schaudinn, 1905), Leptospira (Noguchi, 1917), Clostridium his-toliticum (Weinberg, 1922). În bacteriologia românească se dis-tinge Ioan Cantacuzino (1863- 1934), medic naturalist şi literat,a fost elevul lui Ilia Mecinicov. La începutul secolului publică cercetări asupra imunităţii la nevertebrate şi asupra infecţiei cu vibrionul holerei. A infiinţat în 1904 un „ Laborator de Medicină Experimentală” la Bucureşti, din care se trage „ Institutul Canta-cuzino” de astăzi înfiinţat în 1921. Se dezvoltă parazitologia, micologia, imunologia.

Medicina clinică Apariţia unor noi discipline (endocrinologia clinică, patologia autoimună, chimioterapia antiinfecţioasă şi cea a bolilor mentale, cibernetica medicală, eredopatologia, chirurgia grefelorprotezările medicale, medicina omului sănătos, medicina ecolo-gică) nu reprezintă doar cuceriri tehnice aplicate benefic în me-dicină, ci şi puncte de vedere conceptuale, ce constituie baza de plecare spre gândirea medicală a mileniului 3. Tendinţa mo-dernă este ,ca în orice clinică, bolnavul să fie considerat o indi-vidualitate biologică, care exprimă un anumit tablou simptomatic, răspunde la medicaţie într-un fel al său propriu. Explorările funcţionale În 1940 a fost întrodusă explorarea ultrasonică, radioizotopii fo-losiţi în explorările clinice şi laboratoarele de cercetări după 1945, au adus servicii mari medicinei. Prin aceste tehnici s-au dozat hormonii tiroidieni, hipofizari, ovarieni. Radioimunolo-gia a urmărit markerii asociaţi tumorilor, activitatea limfocitelor,puterea de proliferare a tumorilor. Întroducerea biopuncţiilor (ganglionare, splenice, hepatice, renale) orientează azi diagnosti-cul şi tratamentul.

Medicina internă

Cu apariţia electrocardiografiei (1903), descoperirii sistemului nervos autonom şi de conducere a inimii, au fost statutate şi câ-teva entităţi morbide: infarctul miocardic acut, cardiopatia dure-roasă din hipertireoidism (Hartegle, 1916), cordul mixedematos(Zondec, 1918), trombangeita obliterantă (Leo Buerger din SUA1909),aortita sifilitică (Oscar Klotz, 1912), endocarditele septice(Edward C. Rosenow, USA 1909). Maude E. ABBOT publică în1924 un tratat despre cardiopatiile congenitale. În nefrologie - cea mai spectaculoasă realizare este reuşita terapiei insuficienţei renale, prin hemodializă (sinonim- rinichiul artificial). Endocrinologia: Dezvoltarea biochimiei medicale a adus la sinteza unor hormoni: adrenalina (Stolz, 1904), tiroxina (Har-rington, 1927), triiodtiroxina (Roche, 1952), insulina (1964). Chirurgia.Chirurgia sistemului nervos a progresat datorită:- Determinării tot mai precise a locului leziunii.- Perfecţionarea continuă a tehnicilor operatorii.- Manipularea foarte atentă a ţesutului cerebral, unele operaţii durau – 6-8 ore.- Aspiraţia continuă a sângelui din plagă.- Îngrijirea foarte atentă post operatoriu. În nefrologie - primul transplant renal reuşit în 1954, la spitalulPeter Bent Brigham din Boston, donatorul şi receptorul erau fraţi. În chirurgia cardiacă – protezele valvulare mecanice şi biopro-tezele.

Bibliografia: Radu Iftimovici „ Istoria medicinei”, editura ALLBucureşti, 1994.