STIMULAREA CREATIVITĂŢII COPIILOR

PREŞCOLARI PRIN ACTIVITĂŢILE

ARTISTICO-PLASTICE

Profesor pentru învăţământ preşcolar: Diaconeasa Elena-SimonaGrădiniţa cu Program Prelungit Nr.15 Târgovişte - Dâmboviţa

Preşcolaritatea este apreciată tot mai mult ca vârsta ce cuprinde cea mai importantă experienţă educaţională din viaţa unei persoane; pe parcursul ei înregistrăm ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualităţii umane şi unele din cele mai semnificative achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale.

De aceea, nu putem face abstracţie de una din dimensiunile esenţiale pentru întreaga dezvoltare şi afirmare a personalităţii – creativitatea.

Din această perspectivă, profilul psihologic al vârstei preşcolare cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea şi stimularea potenţialului creativ. Spiritul creativ se manifestă în toată plenitudinea când preşcolarii sunt motivaţi în primul rând de interesul, de bucuria, de satisfacţia şi de provocarea activităţii respective şi nu de presiuni externe.Aspectele principale ale motivaţiei: dăruirea - o combinaţie între muncă şi joacă - şi concentrarea asupra activităţii însăşi. Daca părinţii şi cadrele didactice pot înţelege şi aplică principiul motivaţiei intrinseci în creativitate, atunci vor avea un avantaj important în încurajarea creativităţii copiilor.

Primii paşi spre creativitate sunt făcuţi atunci când îndemnăm un copil să miroasă o floare, să planteze o sămânţă, să deseneze o casă în toate amănuntele sale, să observe un animal sau să „citească o imagine”. Copilul trebuie să ia contact direct cu realitatea şi să fie îndemnat să-şi folosească toate simţurile, ochii, urechile, nasul dar mai ales, mâinile, nu numai pentru a apuca obiectele, ci şi pentru a le pipăi şi simţi.

Termenul „creativitate” a fost introdus in psihologie de G.W. Gordon Allport, în 1950, pentru a desemna o formaţiune de personalitate. În opinia lui, creativitatea nu poate fi limitata doar la unele dintre categoriile de manifestare a personalităţii, respectiv la aptitudini (inteligenţă), atitudini sau trăsături temperamentale.

Analiza conotaţiilor etimologice ale termenului de creativitate ne conduce la cuvântul latin „creare” - a naşte, a făuri.

După M. Roco a crea înseamnă „a face să existe, a aduce la viaţă, a cauza, a genera, a produce, a fi primul care interpretează rolul şi dă viaţă unui personaj, a compune repede, a zămisli etc. Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate şi expresivitate, este imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovativ etc”.

După unii autori creativitatea este aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou şi de valoare, după alţii ea constituie procesul prin care se realizează produsul culminând cu definiţia creativitatea este orice rezolvare de probleme noi.

1

U. Şchiopu defineşte creativitatea drept „o dispoziţie spontană de a crea şi inventa, care există la fiecare persoană, la toate vârstele”.

Referindu-se la capacitatea creativă a preşcolarilor I. Russel apreciază: „La copiii mici procesul creativ este o unitate dinamică ce se caracterizează mai degrabă prin spontaneitate şi intuiţie decât printr-o serie de tehnici logice de rezolvarea problemelor”.Gândirea creativă a copiilor este considerată drept o formă aparte a comportamentului de rezolvare, caracterizată prin:

- noutate şi valoare, chiar dacă numai pentru subiectul în cauză; - neconvenţionalitate, în sensul că cere modificarea sau respingerea ideilor

anterioare; - motivaţie şi persistenţă ridicate, manifestate fie pe o durata mare de timp, fie la o

intensitate înaltă; - anumită dificultate în formularea problemei.Ca factor intelectiv al creativităţii, imaginaţia cunoaşte la vârsta preşcolarităţii o

adevărată „explozie”, ea fiind acum la apogeu şi pentru că gândirea se află încă la un nivel de dezvoltare ce mai are de străbătut stadii importante. Imaginaţia completează astfel, într-un anume fel, slăbiciunile gândirii şi chiar dacă ea se află la apogeul manifestării sale nu se află şi la apogeul calităţii sale. De aici, rezultă remarcabilul potenţial creativ al preşcolarului.

J. Dewey consideră potenţialul creativ: „impulsurile şi tendinţele noastre de a face, de a crea, de a produce sub forma utilului sau a artei” , în timp ce Elena Rafailă îl defineşte ca: „sistemul disponibilităţilor psihice care îi permit individului să depăşească propria experienţă să construiască noul în planul modalităţilor de expresie, al acţiunii şi al cunoaşterii”. În acest sens putem vorbi de existenţa lui la vârsta preşcolară.

Dacă în prima copilărie potenţialul creativ este specific vârstei, rezultat dintr-o fantezie necontrolată care compensează slăbiciunea componentei raţionale odată cu dezvoltarea operaţiilor mintale şi a capacităţii logice, copilul înţelege realitatea obiectivă şi naivitatea fanteziei înregistrează o scădere bruscă. La vârsta preşcolară mare, achiziţiile de cunoştinţe şi de tehnici mintale, cât şi experienţa personală, imprimă o nouă revigorare potenţialului creativ. Referindu-se la acest potenţial, majoritatea psihologilor subliniază ca dacă nu este fructificat, pierderile ce se produc sunt mari, iar recuperările ulterioare sunt parţiale sau, adesea, minime. De aceea, sarcina principală a grădiniţei, pentru început, şi a şcolii în continuare, este să identifice din totalul copiilor pe cei ce dispun de un potenţial creativ ridicat, pentru a lucra cu ei diferenţiat.

Potenţialul creativ al preşcolarului se manifestă în activităţile sale cotidiene: în joc, în desen şi pictură (activităţi care sunt pentru el, cel puţin la grupa mică, o joacă cu liniile şi culorile) şi în limbaj (o activitate de intercomunicare umană realizată cu mijloacele limbii).

Acum se dezvoltă foarte mult imaginaţia, proces psihic ce ocupă, la această vârstă un loc central în contextul factorilor, nu numai intelectivi, ai creativităţii. Imaginaţia suferă o adevărată „explozie” la această vârstă şi datorită gândirii, care se află la un nivel de dezvoltare ce mai are de străbătut stadii importante. Putem spune că imaginaţia şi implicit creaţia preşcolarului compensează „slăbiciunea” gândirii. Imaginaţia cu însuşirile ei: fluiditate, plasticitate, originalitate, alături de memorie şi de caracterul divergent al gândirii se constituie ca factori de natură intelectuală ai creativităţii.

2

O ipoteză pe care o emit toţi psihologii şi pe care am preluat-o de la Elena Rafailă se referă la ambientul cel mai propice pentru valorificarea la maxim a potenţialului creativ. Astfel, ea afirmă: „Cadrul cel mai important de manifestare dar şi de stimulare a potenţialului creativ este jocul, cu toate tipurile sale. Conduita ludică este o premisă pentru viitorul comportament creativ care se va materializa în produse noi, originale, cu valoare socială (nu numai individuală).

Jocul este activitatea fundamentală a acestei vârste, el împletindu-se cu învăţarea explicit dirijată treptat. Copiii ne învaţă că, de la joc la arta nu este decât un pas.

La început, copilul se joacă cu creionul/pensula pe hârtie, chiar dacă nu ştie să le ţină corect în mână, reuşeşte să dea jocului său o semnificaţie, împrumutată prin imitaţie, din activitatea adulţilor din jurul său. Pe măsură ce-şi formează deprinderile de lucru specifice acestei arii curriculare, desenează forme noi sau dă formelor cunoscute o imagine nouă, colorează/pictează folosind tehnici cât mai variate, adică creează lucruri noi pline de spontaneitate şi originalitate, fără a imita pe nimeni. Este de remarcat faptul că după desen la fel va proceda şi cu plastilina, lutul, foarfeca şi hârtia colorată, jocurile de construcţie sau manipulative şi chiar cu propria sa voce.

Activităţile incluse în „Domeniul Estetic şi Creativ” (educaţia plastică şi educaţia muzicală), constituie cadrul şi mijlocul cel mai adecvat de activare şi stimulare a potenţialului creativ. Activităţile artistico-plastice constituie o modalitate de dinamizare a vieţii psihice a copilului, a proceselor sale intelectuale, afectiv-voliţionale şi motivaţionale.

Cuvintele, sunetele, gesturile, formele plastice, culorile sunt mijloacele de exprimare, de exteriorizare a dorinţelor, aşteptărilor, relaţiilor cu ceilalţi, a problemelor. Studiile întreprinse, ca şi experienţa practică, evidenţiază mijloacele artei devin pentru copil unelte autentice de rezolvare curajoasă şi cu ştiinţă a problemelor de echilibrare, de armonizare, de modelare a spaţiului în care trăieşte şi se joacă, de automodelare.

La copiii preşcolari, desenul, se manifestă ca o forţă nestăpânită, ca manifestare a tumultului gândirii simbolice (Bideaud, Houde, Pedinelli, 1993). După expresia lui Piaget (1987), „desenele sunt manifestări, dar şi instrumente semiotice, în măsura în care intervin simbolurile şi semnele verbale”. Dar simbolul este mai mult decât un semn, el exprimă o semnificaţie şi este încărcat cu afectivitate şi dinamism, acţionează activ şi emotiv asupra structurilor mintale (Durand, 1988).

Activităţile artistico-plastice devin un proces complex de iniţiere şi formare a copilului în vederea perceperii creatoare a artei, presupunând în acelaşi timp înţelegerea, aprecierea şi asimilarea frumosului printr-un proces continuu şi sistematic. Acest proces determină şi o valorificare a potenţialului formativ al valorilor materiale şi spirituale ale societăţii. Activităţile plastice dezvoltă atenţia, fie că este vorba despre o atenţie înspre lumea exterioară, când se redă plastic natura şi frumuseţile ei, fie că este vorba de atenţie îndreptată spre complexele interioare, când se execută desene din memorie şi imaginaţie.

La vârsta preşcolară educaţia estetică nu se poate separa de procesul de cunoaştere a realităţii, de contactul direct cu obiectele şi fenomenele din mediul înconjurător. În vederea înfăptuirii acestei educaţii, se ţine seama de particularităţile psiho-individuale, de posibilităţile de percepere a frumosului de către copii mai ales de faptul că la vârsta preşcolară copiii au tendinţa de a exprima în lucrările lor ceea ce văd, aud, că spiritul de imitaţie, dorinţa de cunoaştere, tendinţa de a folosi creionul, culorile, nevoia acestora de continuă mişcare sunt caracteristici ale vârstei preşcolare. Prin desenele lor, copiii ne dau

3

posibilitatea să constatăm felul cum văd, cum înţeleg lumea, ce i-a impresionat mai mult din multitudinea aspectelor văzute, ce le-a reţinut atenţia, să descoperim interesele şi aspiraţiile lor.

Pictura constituie o activitate prin care jucându-se, copiii ne dau posibilitatea să constatăm felul cum văd, cum înţeleg lumea, ce i-a impresionat mai mult din multitudinea aspectelor văzute, ce le-a reţinut atenţia, să descoperim interesele şi năzuinţele lor printr-o exprimare plastică specifică vârstei. În acest scop am căutat să le dezvolt interesul şi dragostea pentru activitatea de desen şi pictură folosind mijloace de realizare diverse.

La grupa mică, educatoare se va concentra pe formarea deprinderii de a ţine corect instrumentul de desen sau de pictură cu degetele, de sprijinire a antebraţului pe masă, de folosirea mobilităţii articulaţiei mâinii cu antebraţului, de recunoaştere a culorilor, de modelare a plastilinei/pastei de hârtie prin mişcări complexe translatorii, circulare, de aplatizare, de adâncire. Treptat, observăm plăcerea copilului de a realiza „ceva frumos”, dorinţa lui de ai fi apreciată strădania.

Pornind de la formele realizate la întâmplare de copil, educatoarea adaugă elemente simple şi obţine o floare, un portret, sugerându-i subiecte şi antrenându-l în repetarea executării lor. Se ajunge astfel la un mic repertoriu: mingea, figura, umană, floarea, copacul, iarba, pământul, cerul, norii, soarele, casa.

Copilul este asemenea unui burete, culege informaţii utile de pretutindeni, inclusiv din desenele altor copii. Imediat ce preşcolarul dispune de două-trei reprezentări grafice, compoziţiile lui se diversifică prin schimbarea culorilor, a tehnicilor folosite, prin combinaţii diferite de elemente. Foloseşte clişee, imagini simple, stereotipe, cu diversificări puţin importante şi cu mare stabilitate în timp. Asemănarea lor cu realitatea este foarte vagă, deşi conţin date esenţiale. Sunt rodul a ceea ce în psihologia copilului se numeşte realism intelectual. Psihologii afirmă: „desenul nu reproduce un obiect perceput, ci reprezentarea mintală, schematică săracă a clasei de obiecte, reprezentările plastice ale copilului evoluează firesc atât spre realism, cât şi spre expresivitate, spre comunicare de idei şi sentimente, uneori predominând realismul, alteori expresivitatea”.

O primă modalitate prin care am căutat să le îmbogăţesc cunoştinţele copiilor pe care le pot transpune cu uşurinţă în picturile a fost dotarea ariei „Artă”, cu ajutorul copiilor şi al părinţilor, cu diverse materiale:

- pensule de diferite mărimi, acuarele – în cutii de plastic, tempera şi guaşă – în tuburi şi borcănele, pasteluri colorate – creioane cerate, moi, semidure şi dure, creioane de lemn cu mine colorate şi cu mine de grafit moale, carioci – normale şi cu apă de diferite grosimi, palete pentru amestecat culorile, vase de plastic pentru apă (este de preferat ca acestea să fie transparente, pentru că vederea apei colorate stimulează imaginaţia creatoare a copiilor;

- suport de hârtie: hârtie albă de desen (bloc) format A4 şi A3 sau hârtie pastelată deschisă la culoare, cartoane de diferite forme şi mărimi, pânză albă apretată, lemn, sticlă,piatră, faianţă albă, frunze, flori presate, ştampile din diferite obiecte, fire de aţă de diferite grosimi, cupoane de stofă, paste făinoase, plastilină/pastă de hârtie şi tăbliţe de lemn/plastic pentru modelaj.

Calitatea şi abundenţa, diversitatea materialelor şi instrumentelor folosite influenţează rezultatele copiilor. Aceştia trebuie să găsească uşor efectele tehnice pe care şi le doresc. Spaţiul de lucru trebuie să fie şi el adecvat. La masă se poate desena sau

4

picta pe o suprafaţă mică sau se poate modela cu pastă puţină. Încet, se folosesc suprafeţe mai mari: podele, asfaltul, nisipul. Sunt preferate culorile care se transpun uşor, fără mult efort şi cu efect previzibil: creionul cu mină moale şi nesfărâmicioasă, bucăţi de ceracolor de diferite dimensiuni şi forme alese pentru colorat uşor suprafeţe mici şi mari. Materialele trebuie aşezate la îndemâna copiilor pentru a se câştiga timp, pentru a favoriza alegerile şi pentru a menţine atmosfera de lucru. Le-am asigurat timpul necesar pentru finalizarea lucrării şi le-am expus în locuri vizibile, ajutată de copii.

Am respectat ideile copiilor, le-am încurajat iniţiativele, am încercat să le imprim în conştiinţă încrederea în propriile posibilităţi şi respectul pentru munca lor şi a colegilor. În centrul „Artă”, ca de altfel în întreaga clasă, am creat un spirit de bună înţelegere şi colaborare, necesar dezvoltării creativităţii şi afirmării independenţei în gândire şi acţiune a copiilor. Pentru a încuraja căutărilor copiilor şi experienţele lor, am organizat cu grupa mici excursii, în jurul grădiniţei sau în locurile propuse de ei (Grădina Zoologică şi locul de muncă al unui părinte, atelierul de croitorie al Magazinului Noela, la florăria din cartier, la piaţă etc.,). Cu această ocazie, copiii au observat că toamna frunzele copacilor încep să se îngălbenească, ruginesc, cad, altele sunt încă verzi. Le-am cerut să strângă frunze ca să le ducem în sala de grupă, apoi am realizat un covor de frunze prin tehnica presării. Astfel, am constatat preferinţele preşcolarilor pentru anumite culori, dar şi dorinţa lor de a realiza un tablou de toamnă , conform cu realitatea.

La atelierul de croitorie, din toată multitudinea de culori a materialelor, fiecare copil şi-a ales o culoare preferată, a creat o scurtă poveste despre această culoare şi despre creaţia vestimentară pe care croitoreasa ar putea să o realizeze. A doua zi, la grădiniţă, copiii au primit câte un tipar de rochie, fustă, bluză, pantaloni, o paletă pentru amestecat culorile, pensule, bureţi, ştampile din cartofi şi din dopuri de plută. După câteva exerciţii în care am preparat şi combinat culorile, după preferinţa fiecăruia, în scopul redării expresive a imaginaţiei, şi-au ales tehnica pentru a realiza tema propusă. Lucrările au fost inedite, originale şi pline de culoare, majoritatea copiilor au hotărât că doresc să devină „designeri”. Trebuie să înţelegem că toate lucrările copiilor dezvăluie orizontul larg de viziuni spaţiale ale lor.

Activităţile de pictură ne dau posibilitatea să le dezvoltăm copiilor gustul estetic, sa-i iniţiem în tehnica picturii şi a combinării culorilor şi să-i obişnuim cu limbajul plastic. Cu cât se va solicita mai mult efortul intelectual şi creativ al copiilor în procesul didactic, cu atât va creşte şansa dezvoltării personalităţii creatoare a preşcolarului, iar noi, educatorii, suntem plăcut impresionaţi de fantezia lor, de imaginaţia bogată, de puterea creaţiei, de inteligenţa raporturilor exprimate, precum şi de talentul lor.

Fantezia copilului constă în crearea de noi forme, chiar personificate sau elemente ale mediului înconjurător, transformate într-o viziune fantastică.

Imaginaţia, „facultatea de a concepe, unită cu talentul de a o zugrăvi” predomină în lucrările copiilor cu un spirit de observaţie mai ridicat. Cu cât o lucrare a unui copil ne dezvăluie mai multe elemente reprezentative pentru ideea lui exprimată plastic, cu cât mai multe aspecte de detaliu ale acestora se pot observa, cu atât putem afirma că este vorba de o imaginaţie bogată.

Inteligenţa înseamnă după Jean Piaget, „a înţelege şi a inventa, a construi structurând realul”. Organizarea şi invenţia vizuală sunt elemente derivate din funcţii cognitive cum sunt: percepţia vizuală a lumii exterioare, elaborarea experienţei în cadrul gândirii vizuale şi intelectuale, păstrarea experienţei în memorie. Dacă vom intensifica

5

antrenamentul de educaţie vizuală, îi vom mări copilului numărul de structuri senzo-motorii, dublate de operaţii analitico-sintetice de ordin intelectual, ajutându-l să descopere singur şi intuitiv, lumea înconjurătoare.

Toţi copiii talentaţi sunt multilaterali, îmbinând, în chip fericit, aptitudinile cu o serie de cunoştinţe, cu trăsături de personalitate, precum motivaţia pentru creaţie, ca atitudine favorabilă muncii. Aptitudinile şi talentul se manifestă prin creativitatea preşcolarului. Personalitatea lui creatoare se caracterizează printr-un complex de atitudini şi însuşiri cum ar fi: flexibilitatea gândirii, fluenţă a ideilor, spirit de observaţie, originalitate în îmbinarea informaţiilor, gândire divergentă, motivaţie pentru creaţie, curiozitate, perseverenţă şi experienţă bogată în domeniu.

Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat preşcolarului. Acest limbaj după Elena Rafailă „are misiunea de a echilibra şi armoniza relaţiile copilului cu natura, cu ceilalţi, cu sine”. Educatoarea nu va cere copilului să reproducă cu măiestrie asemănarea, până la identificare perfectă cu elementul desenat. Dacă vom acţiona aşa, îl vom îndepărta pe copil de artă şi îl vom înstrăina de propriile posibilităţi creative. Rolul nostru este de încurajare, de sensibilizare a copilului în faţa frumosului, de instrumentare a acestuia cu limbajul şi operaţiile specifice artei plastice. Procedând astfel şi dovedind empatie şi respect necondiţionat, îl vom ajuta pe copil să se autodescopere, să se echilibreze, să descopere şi să rezolve probleme de compoziţie şi de tehnologie artistică. Prin originalitatea creaţiilor sale, „copilul exprimă prin simboluri eşecurile, conflictele ide-afective, dorinţele sale,…găseşte o eliberare de tensiunile afective prin creaţiile sale, toate desfăşurându-se pe plan inconştient.”

Este absolut necesar ca educatoarea să descopere şi să exerseze predispoziţiile artistice care sunt aproape generale:- simţul culorii actualizat treptat în prezenţa atributelor cromatice ale naturii (culori calde, culori reci, pete fuzionate, pete vibrate, pete plate), se manifestă la toţi copiii; la cei real înzestraţi se manifestă printr-o voluptate ieşită din comun, pentru culori strălucitoare, neaşteptate;- simţul formei se manifestă prin pornire interioară de a o aprecia mintal şi de a o cerceta cu mâna înainte de a o reprezenta grafic;- simţul ritmului se manifestă prin respingerea energică a uniformităţii; ritmul liniilor, culorilor, formelor va deveni şi va reflecta ritmul demersurilor psihice.

Copilul este un artist adevărat, întrucât elaborează cu plăcerea de a inventa, de a descoperi. În lipsa cuvântului sau a unor expresii verbale, copilul exprimă emoţiile, percepţiile, dorinţele, preocupările sale pentru culori, puncte, linii şi forme, adică principalele elemente de limbaj plastic. Datoria noastră este să-l stimulăm pe copil să le reproducă, să le transforme (prin modificări, disocieri, omisiuni, deformări, alungiri, exagerări, minimalizări), să le asocieze (prin juxtapunere, multiplicări, asamblări, suprapuneri). Niciodată nu este prea devreme pentru cunoaşterea, stimularea, educarea şi dezvoltarea creativităţii. Grădiniţa devine primul mediu organizat de maximă valorificare a resurselor multiple ale copiilor, de stimulare a acestora.

Copilul este prin natura sa un spirit creativ, datorită imensei sale curiozităţi, a freamătului permanent pentru a cunoaşte ceea ce se petrece în jurul său. Copilul se naşte cu capacitatea de a învăţa, dar şansa supravieţuirii, a umanizării şi socializării lui depinde de contactul cu adultul, de mediul educaţional. Tot ceea ce poate realiza o fiinţă umană depinde de învăţare, exerciţiu, muncă, creaţie.

6

„Suntem nişte mici artişti”

Pentru început să ne prezentăm, apoi vă vom spune cât de mult ne place tot ce înseamnă artă. Suntem Grupa Mare „A”- „Hărnicuţii, nişte pitici de 5-6 ani, care îşi au căsuţa într-o grădiniţă minunată din Târgovişte, Grădiniţa cu program Prelungit nr. 14. Am învăţat de la doamnele educatoare că trebuie să avem grijă de mediul înconjurător şi să-l ocrotim pentru a putea fi sănătoşi şi fericiţi. Am învăţat să vedem arta, frumosul în toate lucrurile care ne înconjoară şi să ne manifestăm liber şi creativ în tot ceea ce facem.

Aceştia suntem noi şi oraşul construit de noi.

Ştim că, de la joc la arta nu este decât un pas. Arta este realizată de noi, de oameni care şi-au concentrate energiile şi au încercat să atingă perfecţiunea naturii.

7

Arta ne împăca într-un mod generos de liber cu însăşi viaţa. Arta ne construieşte într-un anumit fel firea şi ne poate obişnui să ne bucurăm cum se cuvine sau poate contribui la petrecerea cu folos a timpului liber, la formarea înţelepciunii…Ea ne

învaţă să fim buni prieteni, ne maturizează, ne creează un univers propriu plin de imaginaţie, iubire şi candoare.

Ne place arta din toate domeniile, aşa că vom începe cu “Parada Modei”:

8

Rochii de seară realizate din resturi de la jaluzele şi hârtie de ambalaj de la flori. Pe cap poartă o tocă din ambalaj de la flori şi crenguţe ornamentale.

Ne place foarte mult să participăm la diferite concursuri, spectacole, uneori organizate chiar în cadrul grupei. Doamna educatoare a obţinut prin sponsorizări o staţie de sunet cu microfon, iar noi ne bucurăm din plin de ele. Nici nu vă imaginaţi ce satisfacţie avem când publicul este format din prietenii noştri de la grupă iar scena este locul întâlnirii noastre de dimineaţă, o activitate zilnică atât de dragă nouă. Suntem cu adevărat nişte artişti!

Impulsionaţi de doamna educatoare, în apropierea Sfintelor Sărbători de Paşti ne-am transformat în „iepuraşi artişti cu suflet mare”. Timp de o săptămână am realizat diferite lucrări, pe care le-am vândut părinţilor şi prietenilor în cadrul Expoziţiei cu vânzare „Din suflet de copil, pentru oameni.” Din banii strânşi doamna educatoare a cumpărat pentru o familie nevoiaşă tot ce trebuie pentru o masa tradiţională de Paşti.

Nu ştim dacă vă plac lucrările noastre dar am muncit cu drag, gândindu-ne

că şi noi, nişte prichindei, cu artă şi muncă putem face o faptă bună.

9

Copiii prezintă părinţilor şi bunicilor lucrările, iar aceştia „le licitează”. Toate acestea le-am realizat cu o grupă de inimoşi voluntari, Grupa Mare „A” – Hărnicuţii, de

10

la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.14 Târgovişte şi alături de o colegă extraordinară, doamna educatoare Ene Tanţa (în poza de mai sus se află în partea dreaptă).

Ne bucurăm de fiecare activitate de educaţie plastică sau practică. Ne mândrim cu lucrările noastre în faţa părinţilor şi ne bucurăm de zâmbetele şi admiraţia lor.

11

Ne place să dansăm, să facem gimnastică ascultând muzică, sau să ne consumăm energia în parcul din faţa grădiniţei, unde pe lângă joacă organizăm spectacole ad-hoc. Împletim cu drag sportul cu arta, pentru că am învăţat cât de importantă şi

benefică este mişcarea pentru organismul nostru.

Vă mulţumim pentru vizionare!Grupa mijlocie „B”-Hărnicuţii

12

Profesor: Diaconeasa Elena-Simona

BIBLIOGRAFIE:1. Roco, M., Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom,

Bucureşti, 2001, p.17.2. Şchiopu, U., Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1992, p.19.3. Dewey, J., Trei scrieri despre educaţie , Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1974, p. 139.4. Rafailă, E., Educarea creativităţii la vârsta preşcolară, Editura

Aramis, Bucureşti, 2002, p. 45-50, 77.5. Preda, V., în Revista Învăţământului Preşcolar, Editura Coresi, Nr.

3-4/2003, pag. 23.6. Mateiaş, A., Pedagogie pentru învăţământul preprimar, Editura

Didactică şi Pedagogică, R.A, Bucureşti, 2003, p.102.7. Botez, G., Solvăstru, D., Atlas cu elemente de limbaj plastic –

îndrumător pentru educatoare, Editura Aramis, Bucureşti, 2007, p. 88.

8. Dăscălescu, T., Fulger, E., Tomescu, V., Metodica educaţiei plastice pentru învăţământul preprimar, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2006, p. 14.

13