Matei Dorel
-
Upload
serghei-pasali -
Category
Documents
-
view
79 -
download
10
Transcript of Matei Dorel
1
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”
COOPERAREA JUDICIARĂ
INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE
PENALĂ
-REZUMAT-
CONDUCĂTOR DE DOCTORAT
PROF. UNIV. DR. DUMITRU MAZILU
Student-doctorand
MATEI DOREL GEORGE
BUCUREŞTI
2013
2
CUPRINS
CAPITOLUL I
COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ
1. Consideraţii generale privind cooperarea judiciară internaţională
1.1. Scurt istoric
1.2. Importanţa cooperării judiciare internaţionale
2. Principiul cooperării internaţionale
2.1. Conţinutul principiului
2.2. Îndatorirea statelor de a coopera unele cu altele
3. Rolul cooperării judiciare internaţionale şi importanţa acesteia în combaterea
criminalităţii transfrontaliere
3.1. Rolul organizaţiilor internaţionale şi regionale în lupta împotriva
criminalităţii transfrontaliere
3.2. Spre un spaţiu penal european
CAPITOLUL II
DESPRE COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ
1. Scurte consideraţii
2. Principii fundamentale ale cooperării judiciare internaţionale în materie
penală
2.1. Scurte consideraţii
2.2. Conţinutul principiilor
• Principiul preeminenţei dreptului internaţional • principiul respectării
intereselor fundamentale ale României • principiul reciprocităţii şi curtoaziei
internaţionale • principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce • principiul
legalitatii • principiul non bis in idem • principiul confidenţialităţii • principiul
umanismului • principiul imunităţii de jurisdicţie
3. Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul statelor membre ale Uniunii
Europene
3.1. Elemente de ordin istoric privind cooperarea în cadrul Uniunii
Europene
3.2. Modificări în conceptul de cooperare judiciară în cadrul UE începând
cu a doua jumătate a anilor ’70
3.3. Principalele convenţii în materie
3
3.4. Cooperarea judiciară în materie penală în lumina Tratatului de la
Lisabona
3.4.1. Introducere
3.4.2. Principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti –
piatra unghiulară a cooperării judiciare în cadrul UE
4. Principalele structuri în domeniu la nivel european
4.1. Eurojust
4.1.1. Scurte consideraţii
4.1.2. Obiectivele Eurojust
4.1.3. Eurojust în lumina Tratatului de la Lisabona
4.1.4. Importanţa și perspectivele
4.2. Parchetul European
4.2.1. Introducere
4.2.2. Premisele organizării și funcționării Parchetului European
4.2.3. Parchetul European – element de noutate şi controversă în
noua construcţie europeană
4.3. Reţele europene
4.3.1. Reţeaua judiciară europeană în materie penală
4.3.2. Reţeaua europeană de formare judiciară
5. Programe derulate la nivel European cu privire la facilitarea cooperării
judiciare în materie penală
5.1. “Justiţia penală” (2007-2013)
5.2. “Prevenirea şi combaterea criminalităţii” (2007-2013)
5.3. “Grotius II”
CAPITOLUL III
COOPERAREA JUDICIARĂ CU INSTANŢELE INTERNAŢIONALE
1. Justiţia internaţională – aspecte generale
2. Curtea Internaţională de Justiţie
2.1. Competenţa Curţii
2.2. Procedura în faţa Curţii
2.2.1. Înţelegerea specială
2.2.2. Procedura în faza scrisă
2.2.3. Obiecţiuni preliminare
2.2.4. Procedura în faza orală
2.3. Hotărârile pronunţate de Curte
2.3.1. Efecte
2.3.2. Refuzul unui stat de a executa hotărârea. Consecinţe juridice
3. Curtea Penală Internaţională
3.1. Scurt istoric
3.2. Cooperarea statelor cu instituţia penală internaţională
3.2.1. Cooperarea statelor părţi cu Curtea
3.2.2. Cooperarea statelor terţe cu Curtea
4
3.2.3 Cooperarea Uniunii Europene cu institutia Curtii Penale
Internationale
3.3. Refuzul statelor de a coopera. Consecinţe juridice
4. Curtea Europenă a Drepturilor Omului (CEDO)
4.1. Organizare şi competenţă
4.2. Procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
4.2.1. Sesizarea prin cereri individuale sau ale unor grupuri de
particulari
4.2.2. Condiţiile de admisibilitate ale unei plângeri
4.2.2.1. Epuizarea căilor de atac interne
4.2.2.2. Respectarea termenului de decădere
4.2.2.3. Compatibilitatea cererilor cu principiile CEDO
4.2.3. Orientări actuale ale CEDO cu privire la condiţiile
suplimentare de admisibilitate introduse de Protocolul adiţional nr.
14 în cauzele privind România
4.2.4. Cauze de inadmisibilitate a cererilor adresate Curţii
• Cereri anonime • Cereri anterior examinate • Cereri supuse altei
instanţe internaţionale • Cereri abuzive • Cereri manifest nefondate.
Studiu de caz
4.2.5. Punerea în executare a hotărârilor Curţii Europene a
Drepturilor Omului, piatra unghiulară în materia cooperării cu
instituţia europeană
4.3. Obligaţia de cooperare a statelor părţi cu Curtea Europeană a
Drepturilor Omului. Consecinţe juridice în caz de încălcare a obligaţiei
4.4. Cooperarea statului român cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului
prin intermediul Agentului Guvernamental
5. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)
5.1. Consideraţii generale
5.1.1. Scurt istoric
5.1.2. Competenţa şi principiile fundamentale de funcţionare
5.2. Cooperarea instanţelor naţionale cu CJUE
5.2.1. Atribuţiile instanţelor naţionale în materie
5.2.2. Întrebările preliminare – principala formă de cooperare dintre
instanţele naţionale şi CJUE
5.2.3. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de
libertate şi cooperarea acestuia cu CJUE
5.2.4. Refuzul de cooperare cu CJUE. Consecinţe juridice
5.2.5. Tendinţe actuale în practica instanţelor judecătoreşti române.
Studiu de caz privind cooperarea acestora cu CJUE
5.3. Modificări aduse prin tratatul de la Lisabona cu privire la cooperarea
cu CJUE în materie civilă şi penală
CAPITOLUL IV
5
ABORDAREA COOPERĂRII INTERNAŢIONALE ÎN MATERIE
PENALĂ LA NIVELUL LEGISLAŢIEI NAŢIONALE
1. Consideraţii generale
1.1. Cadrul legal şi instituţional
1.2. Limitele cooperării în lumina dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală
2. Interesele de suveranitate ale României, limită a cooperării internaţionale
3. Noul Cod civil, lege de dezincriminare pentru infracţiunile vizând activităţile
comerciale
CAPITOLUL V
FORMELE DE COOPERARE JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN
MATERIE PENALĂ PREVĂZUTE
DE DREPTUL ROMÂNESC
1. Aspecte generale
2. Extrădarea
3. Mandatul european de arestare
3.1. Aplicarea mandatului european de arestare
3.2. Autorităţile române competente
3.3. Emiterea mandatului european de arestare
3.4. Executarea mandatului european de arestare
3.4.1. Regula dublei incriminări
3.4.2. Condiţii speciale
3.4.3. Motive de refuz al executării mandatului european
3.4.3.1. Motive obligatorii
3.4.3.2. Motive facultative
3.4.4. Regula specialităţii
3.4.5. Concursul de cereri
3.4.6. Procedura în faţa Curţii de apel
3.4.7. Predarea persoanei urmărite
4. Transferul de proceduri în materie penală
5. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor
5.1. Scurte consideraţii
5.2. Limita recunoaşterii şi executarea hotărârilor penale și a actelor
judiciare străine în România
5.3. Executarea hotǎrârilor penale şi a actelor judiciare române în
strǎinǎtate
6. Transferarea persoanelor condamnate
6.1. Aspecte generale
6.2. Condiţii speciale privind transferarea din România a persoanelor
condamnate
6
6.3 Refuzul transferării în România a unei persoane condamnate în
strǎinǎtate
6.4. Condiţii speciale privind tranzitul prin România a unor persoane
condamnate transferate
7. Asistenţa judiciară în materie penală
8. Alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală
CAPITOLUL VI
ESTE NECESARĂ O REFORMĂ A COOPERĂRII JUDICIARE
INTERNAŢIONALE ÎN MATERIE PENALĂ ?
1. Probleme controversate privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală2. Controverse terminologice în materia cooperării internaţionale
3. Privire critică asupra noului cod de procedură civilă şi proiectul privind noul
cod de procedură penală în materia cooperării cu instanţele internaţionale
3.1. Noul cod de procedură civilă
3.2. Proiectul noului cod de procedură penală
CONCLUZII
BILIOGRAFIE
CAPITOLUL I
COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ
Cooperarea între state, în concepţia lui N. Titulescu, nu poate fi realizată
decât pe baza unei perfecte egalităţi în drepturi şi a neamestecului reciproc în
treburile interne, egalitatea trebuind să se manifeste nu numai prin tratate şi
7
acorduri, dar şi prin posibilitatea egală pentru state de a se afirma activ în viaţa
internaţională1.
1.1. Scurt istoric
Până nu demult se părea că maximum de legalitate internaţională ar
consta în respectarea de către toate statele a unor obligaţii de a se abţine de la
săvîrşirea de acte ilicite, deci obligaţii in non faciendo, la care se mai adăugau şi
obligaţii in patiendo, constând în a tolera alte acţiuni ale altui stat dacă ele îi
erau necesare acestuia din urmă fară a cauza statului în chestiune vreun
detriment2.
Sigur, o astfel de optică nu mai poate fi primită în prezent, colaborarea
trecând din domeniul facultăţii în domeniul obligaţiilor statale.
1.2. Importanţa cooperării judiciare internaţionale
Cooperarea internaţională a impus edictarea unor norme cât mai clare,
uşor de inţeles pentru destinatarii acestora, astfel incât persoane ce aparţin unor
culturi diferite să-şi poată ajusta conduita in funcţie de conţinutul normelor
respective. Observăm că majoritatea normelor de drept internaţional indeplinesc
aceste standarde calitative înalte şi sunt expresia colaborării interstatale.
2. PRINCIPIUL COOPERĂRII INTERNAŢIONALE
Analizând sensul cuvantului „cooperare” aşa cum este acesta explicitat de
Webster`s Dictionary, observăm că exprimă „o activitate desfaşurată împreună
de mai multe persoane pentru împlinirea unui ţel comun”.
1 I. Grecescu, Nicolae Titulescu – Concepţie Juridică şi Diplomatică, Ed. Scrisul Românesc, Craiova,
1982, p.3. 2 D. Mazilu, Dreptul internaţional public, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2010, p. 218.
8
Pe aceeaşi linie explicativă se înscrie şi dicţionarul Larousse, arătând că
înseamnă o colaborare între mai multe persoane.
Pornind de la explicaţiile lingvistice date de cele două prestigioase
dicţionare putem defini cooperarea drept colaborarea dintre doua persoane
sau un grup în scopul atingerii unui ţel comun şi obţinerii unui beneficiu
reciproc.
2.1. Conţinutul principiului
Principiul cooperării internaţionale se impune in realitatea juridică
internaţională cu necesitate, fiind de neconceput posibilitatea realizarii
bunăstării popoarelor in lipsa unor instrumente de colaborare si sprijin reciproc
cu alte entităţi internaţionale.
2.2. Îndatorirea statelor de a coopera unele cu altele
În perioada actuală, fiecare stat, indiferent de nivelul său de dezvoltare
sau de poziţia geografică, este determinat în mod obiectiv să participe la
schimbul mondial de valori, în conformitate cu principiul cooperării - ca subiect
activ şi egal în drepturi al vieţii internaţionale. Apreciem că societatea parcurge,
fără îndoială, o perioadă în care statele nu îsi mai pot orienta politica
internaţională dupa bunul plac şi nici nu mai pot ignora interesele altor state.
3. ROLUL COOPERĂRII JUDICIARE INTERNAŢIONALE ŞI
IMPORTANŢA ACESTEIA ÎN COMBATEREA CRIMINALITĂŢII
TRANSFRONTALIERE
3.1. Rolul organizaţiilor internaţionale şi regionale în lupta împotriva
criminalităţii transfrontaliere
Ca forme de colaborare şi asociere cu caracter permanent al statelor,
organizaţiile internaţionale au un rol important în soluţionarea problemelor
internaţionale, în evoluţia relaţiilor dintre state. Organizaţia internaţională nu
9
este o simplă sumă a statelor membre ci, creată pe baza acordului de voinţă a
acestora, ea capătă o autonomie funcţională care o transformă într-o entitate
internaţională cu trăsături proprii3.
3.2. Spre un drept penal european ?
Considerăm în acord cu opiniile exprimate în doctrină4 că dispoziţiile art.
83 din Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene (TFUE) pun practic baza
unui adevarat drept penal european.
CAPITOLUL II
DESPRE COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN
MATERIE PENALĂ
1. SCURTE CONSIDERAŢII
În analiza cooperării internaţionale în general şi a cooperării
internaţionale în materie penală în special, considerăm că ar trebui pornit de la
exigentele art. 1 pct. 3 din Carta Naţiunilor Unite, unde cooperarea
internatională este prevazută ca fiind unul dintre scopurile principale ale
organizaţiei.
În declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional privind
relaţiile de prietenie şi cooperare între state, cooperarea este definită ca o
exigenţă majoră a raporturilor dintre state5.
3 Ghe.Moca, Dreptul international public, Vol I, Bucureşti, 1977, p. 37.
4 C. Voicu, Activitatea de cooperare judiciară în materie penală şi cooperare poliţienească în
reglementarea Tratatului de la Lisabona,. Revista de investigare a criminalităţii, nr. 1/2008, Ed.
Sitech, p. 11. 5 D. Mazilu, Strategia naţională privind politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare, în
Revista de Drept Comercial nr. 12/2006, p. 93.
10
2. PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE COOPERĂRII JUDICIARE
INTERNAŢIONALE ÎN MATERIE PENALĂ
2.1. Scurte consideraţii
Cooperarea judiciară internaţională a fost realizată în primul rând cu
scopul de a facilita şi accelera cooperarea în materia procedurii judiciare şi a
executării deciziilor, simplificând procedura extrădării între statele membre,
punând în aplicare reguli minime cu privire la elementele constitutive ale
infracţiunilor şi la sancţiunile aplicabile criminalităţii organizate, terorismului şi
traficului de droguri6.
2.2. Conţinutul principiilor
• Principiul preeminenţei dreptului internaţional
• Principiul respectării intereselor fundamentale ale României
• Principiul reciprocităţii şi curtoaziei internaţionale
• Principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce
• Principiul legalităţii
• Principiul non bis in idem
• Principiul confidenţialităţii
• Principiul umanismului
• Principiul imunităţii de jurisdicţie
3. COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ ÎN CADRUL
STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE
3.1. Elemente de ordin istoric privind cooperarea în cadrul
Uniunii Europene
6 A. Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p 31.
11
Formele incipiente de cooperare judiciară internaţională în materie penală
la începutul constituirii Uniunii Europene erau reprezentate în principal de
cererile de extrădare şi comisiile rogatorii internaţionale.
3.2. Modificări în conceptul de cooperare judiciară în cadrul
UE începând cu a doua jumătate a anilor ’70
În domeniul coperării judiciare internaţionale în materie penală au fost
adoptate în a doua parte a anilor `70 o serie întreagă de instrumente juridice
menite a pune în valoare spaţiul de libertate securitate şi justiţie.
3.3. Principalele convenţii în materie
Diferite convenţii specifice în domeniul cooperării judiciare în materie
penală au fost adoptate de-a lungul timpului:
- Tratatul Benelux privind extrădarea şi asistenţa judiciară în materie
penală (Bruxelles, 27.06.1962);
- Acordul de la San Sebastian încheiat în data de 26 mai 1989 prin care se
puneau bazele transmiterii prin note de fax a cererilor de extrădare
- Convenţia privind procedurile simplificate de extrădare între statele
membre încheiată la 10 martie 1995.
- Convenţia de la Dublin privind extrădarea între statele membre, semnată la
27.09.1966
3.4.1. Introducere
Tratatul de la Lisabona continuă să rămână şi în prezent un obiect de
maximă controversă în doctrina de specialitate, fiind etichetat de unii autori
consacraţi (prof. univ. dr. Dumitru Mazilu) drept tratatul unei mari inginerii
12
juridice, iar de alţi autori drept şansa unui nou început pentru cooperarea
judiciară în materie penală între statele membre ale Uniunii europene7.
3.4.2. Principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti –
piatra unghiulară a cooperării judiciare în cadrul UE
Art. 3 alin. 2 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene arată că
Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără
frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a
persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele
externe, dreptul de azil, imigrarea, precum şi prevenirea criminalităţii şi
combaterea acestui fenomen.8
4. PRINCIPALELE STRUCTURI ÎN DOMENIU LA NIVEL
EUROPEAN
4.1. Eurojust
4.1.1. Scurte consideraţii
Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară (Eurojust) a fost înfiinţată
prin Decizia Consiliului 2002/187/JAI din 28.02.2002 privind instituirea
Eurojust, modificată prin Decizia Consiliului 9009/426 JAI din 16 decembrie
2008 , cunoscută şi sub numele de Noua Decizie Eurojust9.
4.1.2. Obiectivele Eurojust
7 F.R. Radu, op.cit., p. 67.
8 Jurnalul Oficial C 326 , 26/10/2012 p. 0001 - 0390
9 Jurnalul Oficial L 138 , 04/06/2009 p. 0014 - 0032
13
Eurojust are în competenţa sa în special infracţiunile grave, de criminalitate
organizată.
4.1.3. Eurojust în lumina Tratatului de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona a oferit noi posibilităţi în vederea consolidării
coordonării activităţilor de tragere la răspundere penală în Uniunea Europeană.
Art. 8510
din TFUE stipulează că atribuţiile Eurojust pot include, inter
alia, „începerea de cercetări penale, precum şi propunerea de începere a
urmăririi penale efectuate de autorităţile naţionale competente, în special cele
referitoare la infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii”
(alin. 1 litera a), deschizând, pe cale de consecinţă, perspectivele unei depline
competenţe de acţiune a Eurojust.
4.1.4. Importanţa şi perspectivele Eurojust
Atât consolidarea Eurojust cât şi instituirea unui Parchet European sunt
teme de un interes central pentru statele membre iar constituirea unui Parchet
10
Articolul 85 din TFUE (ex-articolul 31 TUE)
(1) Eurojust are misiunea de a susţine şi consolida coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile
naţionale de cercetare şi urmărire penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează
două sau mai multe state membre sau care impun urmărirea penală pe baze comune, prin operaţiuni
întreprinse de autorităţile statelor membre şi de Europol şi prin informaţii furnizate de acestea.
În acest context, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu
procedura legislativă ordinară, determină structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile
Eurojust. Aceste atribuţii pot include:
(a) începerea de cercetări penale, precum şi propunerea de începere a urmăririi penale efectuate de
autorităţile naţionale competente, în special cele referitoare la infracţiuni care aduc atingere
intereselor financiare ale Uniunii;
(b) coordonarea cercetărilor şi a urmăririlor penale prevăzute la litera (a);
(c) consolidarea cooperării judiciare, inclusiv prin soluţionarea conflictelor de competenţă şi prin
strânsă cooperare cu Reţeaua Judiciară Europeană.
Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, condiţiile de implicare a Parlamentului European şi a
parlamentelor naţionale la evaluarea activităţilor Eurojust.
(2) În cadrul urmăririlor penale prevăzute la alineatul (1) şi fără a aduce atingere articolului 86,
actele oficiale de procedură judiciară sunt îndeplinite de autorităţile naţionale competente.
14
European ar putea reprezenta un punct de cotitură în construcţia spaţiului de
libertate, securitate şi justiţie al UE.
4.2. Parchetul European
4.2.1. Introducere
Toate formele de cooperare judiciară internaţională în materie penală au la
bază în principal proceduri judiciare demarate de organele de urmărire penală,
organe ce diferă de la stat la stat, cum ar fi parchete, judecători de instrucţie,
judecători de drepturi şi libertăţi sau judecători de cameră preliminară.
În cadrul marilor dosare de criminalitate transfrontalieră, organele de
urmărire penală naţionale, legal sesizate, întocmesc actele de urmărire penală şi
procedează la identificarea şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. Cu
uşurinţă se poate constata că aceleaşi organe de urmărire penală naţionale au
competenţa materială de a instrumenta atât actele criminale de drept comun
săvârşite pe teritoriile de competenţă cât şi actele care vizează criminalitatea
transfrontalieră sau infracţiunile care aduc atingere intereselor materiale ale
uniunii europene.
4.2.2. Premisele organizarii si funcţionarii Parchetului European
În ceea ce priveşte competenţa materială a Parchetului European, această
vizează efectuarea de acte de cercetare penală urmărire şi trimitere în judecată a
autorilor şi coautorilor de infracţiuni ce aduc atingere intereselor financiare ale
Uniunii Europene, în caz de nevoie prin colaborare şi cu Europol.
4.2.3 Parchetul European – element de noutate şi controversă în noua
construcţie europeană
Primul semn de intrebare îl ridică însăşi terminologia utilizată în ceea ce
priveşte competenţa ratione personae. Aşa cum am menţionat anterior,
Parchetul European va avea în competenţă urmărirea şi tragerea la răspundere
15
penală a ``autorilor si coautorilor``. Exprimarea o considerăm inadecvată mai
ales că este referitoare la o normă de procedură, de strictă interpretare. Cu
excepţia unor categorii înguste de fapte penale, imensa majoritate a acestora
comportă şi alte forme ale participaţiei penale, nu doar autoratul şi coautoratul.
4.3. Reţele europene
4.3.1. Reţeaua judiciară europeană în materie penală
Reţeaua Judiciară Europeană a fost constituită prin Acţiunea Comună
98/428/JAI din 29 iunie 1998 având drept scop principal asigurarea unei
cooperări judiciare la parametri înalţi în domeniul penal.
5. PROGRAME DERULATE LA NIVEL EUROPEAN CU
PRIVIRE LA FACILITAREA COOPERĂRII JUDICIARE ÎN MATERIE
PENALĂ
5.1. “Justiţia penală” (2007-2013)
Prin Decizia Consiliului nr. 2007/126/JHA din 12 februarie 2007 se
instituie programul specific „Justiţia penală”.
Acest program îi permite Comisiei să finanţeze acţiuni destinate
promovării cooperării judiciare, în scopul de a contribui la crearea unui veritabil
spaţiu european de justiţie în materie penală, întemeiat pe recunoaşterea şi
încrederea reciprocă.
5.2. “Prevenirea şi combaterea criminalităţii” (2007-2013)
Pentru perioada 2007-2013 Uniunea stabileşte un program specific
urmărind să sprijine proiecte legate de prevenirea şi combaterea criminalităţii,
16
inclusiv a criminalităţii organizate. Acest program face parte din programul
cadru`` Securitate şi protejarea drepturilor ``.
În acest sens a fost elaborată Decizia Consiliului 2007/125/JHA din 12
februarie 2007 , programul urmând a opera pe perioada 2007-2013.
5.3. “Grotius II”
Acest program derulat la nivelul Uniunii europene are drept scop
încurajarea cooperării judiciare în general şi în materie penală în special între
statele membre UE, finanţarea programelor de schimburi, studii şi cercetare cu
scopul de a crea un spaţiu judiciar European şi combaterea crimei organizate.
CAPITOLUL III
COOPERAREA JUDICIARĂ CU INSTANŢELE
INTERNAŢIONALE
1. JUSTIŢIA INTERNAŢIONALĂ – ASPECTE GENERALE
Conflictele armate şi regimurile autoritariste au tulburat în mod sever
istoria contemporană şi continuă să cauzeze inimaginabile atrocităţi şi suferinţe
populaţiei civile. Violarea celor mai elementare reguli pe care umanitatea le-a
stabilit pentru a reglementa situaţiile de conflict armat între state sau situaţiile
conflictuale interstatale de pe timp de pace s-a concretizat în săvârşirea unor
crime internaţionale de natură a ingrijora comunitatea internatională în întregul
ei.
2. CURTEA INTERNAŢIONALĂ DE JUSTIŢIE
17
2.1. Competenţa Curţii
Curtea Internaţională de Justiţie este principalul organ judiciar al
Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Conform art. 3 alin. (2) din Statutul său, Curtea este alcătuită din 15
membri, fiecare membru trebuind să fie cetăţean al altui stat. Sunt aleşi de
Adunarea Generala şi de Consiliul de Securitate dintr-o listă de candidati
propuşi de grupurile naţionale ale Curţii Permanente de Arbitraj.
Conform art. 36 din Statutul Curţii Internaţională de Justiţie jurisdicţia
Curţii se referă la toate cazurile aduse în faţa sa de către părţi şi la toate
chestiunile special menţionate în Carta Naţiunilor Unite sau în tratatele sau
convenţiile în vigoare.
2.2. Procedura în faţa Curţii
După iniţierea procedurilor, un litigiu în fata CIJ durează în medie numai 2
ani şi 5 luni până când este pronunţată o decizie finală.
Statutul Curţii prevede că procedurile desfăşurate în fata Curţii să cuprindă
două faze: una scrisă şi alta orală. Curtea a aplicat această prevedere în mod
flexibil, permiţând părţilor să pună accent fie pe procedura scrisă, fie pe
procedura orală.
Aceste două faze pun la dispoziţia părţilor şi Curţii pârghiile necesare
administrării justiţiei internaţionale în cât mai bune condiţii.
2.3. Hotărârile pronunţate de Curte
În activitatea de judecată, CIJ se pronunţă prin ordonanţe şi decizii.
Ordonanţele au caracterul încheierilor ce se dau în cursul procedurii de
judecată cunoscute în procesul civil şi marchează diferite momente ale
procesului.
18
Hotărârile Curţii trebuie să cuprindă numele judecătorilor care au luat
parte la soluţionarea cazului şi motivarea necesară. Pot fi exprimate şi
opinii separate. Procedura Curţii permite nu numai posibilitatea opiniei
separate a unuia sau mai multor judecători, ci şi pe aceea a opiniei individuale,
prin care unul sau mai mulţi judecători care se alătură opiniei majoritare
consideră totuşi că este necesar să expună şi alte motive, pe lângă cele
cuprinse în hotărârea cu care pe fond sunt de acord.
3. CURTEA PENALĂ INTERNAŢIONALĂ
3.1. Scurt istoric
La 17 iulie 1998, a fost adoptat, la Roma, Statutul Curţii Penale
Internaţionale, care a fost deschis spre semnare până la data de 31 decembrie
2000, la sediul O.N.U. de la New York.
Intrarea în vigoare a Statutului era stabilită în prima zi a lunii ce urma
celei de-a 60-a zi după depunerea celui de-al 60-lea instrument de ratificare11
.
Iniţiatorii săi au considerat Statutul nu doar ca reprezentând un valoros
instrument de justiţie penală internaţională dar şi un argument pentru încurajarea
păcii, persoanele care erau predispuse la acţiuni grave împotriva celor mai
elementare valori universale trebuind să ştie că nu se mai punea problema
impunităţii lor12
.
3.2. Cooperarea statelor cu instanţa penală internaţională
Cadrul general al acestei cooperări este reglementat de capitolul IX din
Statut, care prevede la articolul 86 obligaţia generală a statelor părţi de a coopera
deplin, în conformitate cu dispoziţiile Statutului, cu Curtea, în anchetarea şi
urmărirea crimelor care intră în competenţa acestuia. Spre deosebire de statutele
11
Conform art. 126, paragraful 6, din Statutul de la Roma. 12
F. Adrian, Justiţia internaţională între deziderat şi realitate. Curtea Penală Internaţională, Ed.
Paideia 2007, p. 187.
19
celor două Tribunale Internaţionale înfiinţate de Consiliul de Securitate al
O.N.U., care prevăd o singură declaraţie generală de cooperare, Statutul de la
Roma, deşi cuprinde o obligaţie fermă de cooperare, reglementează această
obligaţie printr-o combinaţie complexă de dispoziţii13
.
3.3. Refuzul statelor de a coopera. Consecinţe juridice
Dacă un stat parte nu este de acord cu o cerere de cooperare a Curţii,
contrar celor prevăzute de Statut, şi o împiedică astfel să îşi exercite funcţiile şi
competenţele care-i sunt conferite de acesta, articolul 87, paragraful 7, prevede
că Curtea poate lua act de acesta şi informa Adunarea Statelor Părţi sau
Consiliul de Securitate al O.N.U. când a fost sesizată de aceasta din urmă.
4. CURTEA EUROPENĂ A DREPTURILOR OMULUI (CEDO)
4.1. Organizare şi competenţă
In cadrul Curţii funcţioneaza judecători, câte unu pentru fiecare stat
membru.
Desemnarea candidaţilor pentru ocuparea unui post de judecător din
partea României se face în condiţiile art 5 alin 1 din O.U.G. nr.
21/27.03.2013 14
, din rândul juriştilor cu o înalta ţinută morală şi profesională.
4.2. Procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
Sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului poate fi facută de orice
persoană fizică, grup de particulari sau organizaţie neguvernamentală în cazul în
care se invoca o încălcare din partea vreunui stat contractant a drepturilor
prevazute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau în Protocoalele
sale.
Statele se obligă să nu impiedice în nicio modalitate exerciţiul dreptului
de a sesiza Curtea.
13
F. Adrian, op. cit., p. 197. 14
Publicată in M.Of. nr. 191/04.04.2013
20
4.3. Obligaţia de cooperare a statelor părţi cu Curtea Europeană a
Drepturilor Omului. Consecinţe juridice în caz de încălcare a obligaţiei .
Statele au obligaţia de a corobora pe deplin în desfăşurarea procedurii din
faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului atât în faza propriu-zisă de judecată,
cât şi în faza executării hotărârii.
Părţile au obligaţia de a lua măsurile ce ţin de ele pe care Curtea le
consideră a fi necesare pentru o mai bună administrare a justiţiei.
In acest sens statele au îndatorirea de a pune la dispoziţie Curţii toate
documentele necesare justei soluţionării a cauzei, să administreze pentru Curte
orice altă probă este considerată a fi utilă într-o perioadă foarte scurtă sau să
procedeze la audierea de martori sau confruntarea de persoane.
4.4. Cooperarea statului român cu Curtea Europeana a Drepturilor Omului
prin intermediul Agentului Guvernamental
Interesele statului român în cadrul Consiliului Europei precum şi în cazul
existenţei unui litigiu în fata Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt
reprezentate de instituţia Agentului Guvernamental15
.
Agentul Guvernamental nu trebuie să fie înţeles ca o instituţie defensivă
ce stă în procese doar în pozitia de apărător al statului român pârât ci are şi
posibilitatea de a interveni voluntar în orice cauză aflata pe rolul Curţii în care
reclamant este un cetăţean român iar pârât este un stat terţ. În acest caz
intervenţia se face doar cu aprobarea prealabilă a Ministerului Afacerilor
Externe.
5. CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE (CJUE)
5.1. Consideraţii generale
15
Modul de organizare şi funcţionare al acestei instituţii este stabilit prin Hotărârea Guvernului
României nr. 868 din 17 iulie 2003, publicată în M.Of. nr. 556 din 1 august 2003.
21
Această instanţă reprezintă un adevărat organ de control al legalităţii
actelor emise de instituţiile comunitare, menit să asigure echilibrul între acestea
şi statele membre şi să garanteze neamestecul autorităţiilor comunitare în
domenii ce cad sub incidenţa suveranităţii statelor membre16
.
5.2. Cooperarea instanţelor naţionale cu CJUE
Din perspectiva dreptului comunitar, instanţele naţionale au următoarele
competenţe :
- atributul de a aplica cu prioritate dreptul comunitar ignorând dreptul intern
contrar
- competenţa de a interpreta dreptul intern în conformitate cu directivele
comunitare
- atributul de a trimite Curţii cereri pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare
- competenţa de a soluţiona acţiuni în despăgubiri introduse de persone fizice şi
juridice împotriva statului pentru repararea prejudiciilor ce le-au fost cauzate
prin nerespectarea de către stat a dreptului comunitar
- competenţa de a constata că un act comunitar este valid
5.3. Modificări aduse prin tratatul de la Lisabona cu privire la
cooperarea cu CJUE în materie civilă şi penală
Tratatul de la Lisabona a desfiinţat structura pe piloni şi a abrogat art. 68
din TCE si 35 din TUE, cu consecinţa că de la 1 decembrie 2009 există o
singură prevede care reglementează procedura trimiterilor preliminare.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se poate pronunţa cu privire la
interpretarea tratatelor, validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile
şi agenţiile Uniunii.
În cazul în care întrebările preliminare sunt formulate în fata unei
instanţe ce are de soluţionat un litigiu cu persoane private de libertate, Curtea de
Justiţie a Uniunii Europene se va pronunţa cu celeritate.
16
A. Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 103.
22
CAPITOLUL IV
ABORDAREA COOPERĂRII INTERNAŢIONALE
ÎN MATERIE PENALĂ LA NIVELUL
LEGISLAŢIEI NAŢIONALE
1. CONSIDERAŢII GENERALE
1.1. Cadrul legal şi instituţional
În anul 1920, marele jurist şi ganditor român, Vespasian Pella afirma că
este de datoria statelor de a acţiona, de a se ajuta, de a se uni şi a-şi pune forţele
în serviciul suprimării faptelor antisociale pentru a da exemplaritate şi eficienţă
şi pentru a-i da cooperării internaţionale recunoaşterea autorităţii universale17
.
1.2. Limitele cooperării în lumina dispoziţiilor Legii nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală
Potrivit art. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională in materie penală, „aplicarea prezentei legi este subordonată
protecţiei intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică şi a altor
interese ale României, definite prin Constituţie”.
Pe cale de consecinţă, în cazul în care autorităţile române vor fi implicate
în proceduri de cooperare judiciară internaţională în materie penală dar vor fi
17
V. Pella, Des incapacites resultant des condamnations penales en droit international, Paris, 1920, p.
80.
23
puse în pericol valorile constituţionale arătate anterior, formalităţile de
cooperare vor înceta, statul solicitant fiind informat în acest sens.
2. INTERESELE DE SUVERANITATE ALE ROMÂNIEI, LIMITĂ
A COOPERĂRII INTERNAŢIONALE
Curtea Constituţională în decizia nr.148/2003 a arătat urmatoarele:
„calitatea de membru al acestei Uniuni presupune transferul unor atribuţii ce
ţin de suveranitatea statului către Uniunea Europeană şi a reţinut că integrarea
în Uniunea Europeană trebuie să aibă loc în urma manifestării exprese de
voinţă a statului candidat şi cu respectarea condiţiilor incluse în acordurile de
preaderare” 18
.
Prin urmare, prevederile constituţionale cuprinse în art.148 şi art.149
urmează a fi interpretate în lumina acestei decizii în sensul că că aderarea
României la Uniunea Europeană şi la Tratatul Atlanticului de Nord, în condiţiile
în care se transferă atribuţii către instituţiile comunitare dar care implică şi
exercitarea în comun cu aceste instituţii a unor atribuţii se poate face prin lege
adoptată în sedinţă comună a celor doua camere, cu o majoritate calificată de
două treimi din numarul deputatilor şi senatorilor.
3. NOUL COD CIVIL, LEGE DE DEZINCRIMINARE PENTRU
INFRACŢIUNILE VIZÂND ACTIVITĂŢILE COMERCIALE
Norma juridică are aplicabilitate pentru viitor, legiuitorul disciplinând
juridic anumite relaţii sociale. În condiţiile în care norma juridică apare ca fiind
desuetă sau condiţiile socio-juridice ce au determinat edictarea normei s-au
schimbat, procedează la abrogarea sau modificarea normei respective. Aceasta
18
Monitorul Official nr 317 din 12 mai 2003
24
este evoluţia normală a procesului de intrare şi ieşire în vigoare a unei norme
juridice.
În doctrină au fost ridicate trei întrebări fundamentale raportat la modificările
aduse Codului civil:
1. „Topirea“ dreptului comercial în nişte reglementări civile se înscrie,
oare, în acele acte şi fapte caracteristice manevrelor practicate de „white collar
criminality“?; 2. Prin această „inginerie juridică“ se încearcă, oare, împiedicarea
descifrării subtilităţii unor clauze ale tranzacţiilor comerciale prin care statul
român a fost păgubit cu sute de miliarde de euro?; 3. Încadrarea tranzacţiilor
comerciale prin care a fost sărăcit deliberat statul român în „nişte contracte
civile“ urmăreşte, oare, acoperirea vinovăţiilor şi vinovaţilor de fapte suspecte
de crimă organizată?19
Întrebările formulate de autor sunt legitime având în vedere că procesul
penal se desfaşoară strict conform principiului legalităţii.
CAPITOLUL V
FORMELE DE COOPERARE JUDICIARĂ
INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ
PREVĂZUTE DE DREPTUL ROMÂNESC
1. ASPECTE GENERALE
19
D. Mazilu, Lege şi fărădelege în managementul unor importante domenii economice şi sociale.
tranzacţii de sute de miliarde de euro – scoase de sub incidenţa legii comerciale, în Cultura
Europeană a Drepturilor Omului. Legea şi respectul faţă de lege în statul de drept, Ed. Pro
Universitaria, Bucureşti, 2013, p. 31.
25
Pe fondul recrudescenţei fenomenului infracţional în general şi a
criminalităţii transnaţionale în particular, cooperarea judiciară internţională
constituie o opţiune solidă a statelor în vederea combaterii comportmentelor
infracţionale.
2. EXTRĂDAREA
Instituţia extrădării aparţine mai multor domenii de drept, aflându-se la
intersecţia dintre dreptul internaţional public, dreptul naţional şi dreptul penal
internaţional.
Prin intermediul acestei forme de asistenţă se asigură deci trecerea în
custodia statului solicitant a unei persoane condamnate sau urmarite penal în
vederea executării unei pedepse sau pentru aplicarea unei masuri preventive .
Constituţia României prevede în articolul 19 că cetăţenii români nu pot fi
extradaţi sau expulzaţi singura excepţie fiind în situaţia în care statul român este
parte la convenţii internaţionale , extradarea operând în acest caz doar în
condiţiile strict şi limitativ prevăzute de lege şi în bază de reciprocitate.
3. MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE
Mandatul european de arestare este prevăzut în Decizia – Cadru a
Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi
procedurile de predare între statele membre 20
şi reprezintă cea mai eficientă
modalitate de cooperare în domeniul dreptului penal, hotărârile judecătoreşti în
materie penală căpătând valenţe deosebite de executorialitate în toată Uniunea
Europeană.
4. TRANSFERUL DE PROCEDURI ÎN MATERIE PENALĂ
Procesul de aducere în faţa organelor judiciare pentru a răspunde pentru
infracţiunile savârşite este unul complex şi în dese cazuri unul anevoios mai
20
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ. do?uri =CELEX:32002F0584:RO:HTML
26
ales în situaţiile în care faptele prevăzute de legea penală sunt săvârşite de
persoane care se află doar temporar pe teritoriul unui stat.
Putem defini transferul de proceduri în materie penală drept forma de
cooperare internaţională în materie penală prin care se poziţionează în
patrimoniul procesual al unui stat străin dreptul de a prelua proceduri penale
iniţiate de autorităţile judiciare române competente, pentru o faptă care
constituie infracţiune conform legii române, statul străin urmând a exercita sau
continua procedura iniţială.
5. RECUNOAŞTEREA ŞI EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR
5.1. Scurte consideraţii
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, înlesneşte aplicarea dispoziţiilor Convenţiei europene privind valoarea
internaţională a hotărârilor represive.
Activitatea de realizare a unei justiţii penale complete şi eficiente
desfăşurate în fiecare stat ar putea deseori rămâne infructuoasă, dacă efectele
hotărârilor penale s-ar opri la graniţele statului unde au fost pronunţate ori actele
judiciare care ar putea servi la rezolvarea unor cauze penale ar fi lipsite de
valoare în afara teritoriului ţării în care au fost efectuate21
.
5.2. Limita recunoaşterii şi executarea hotărârilor penale şi a
actelor judiciare străine în România
Potrivit prevederilor Legii nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, prin hotărârea penală străină se înţelege o
21
V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală român. Partea specială,
vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1976, p. 410.
27
hotărâre pronunţată de instanţa competentă a unui alt stat22
, iar prin act judiciar
străin se înţelege un act judiciar care emană de la o autoritate judiciară străină
competentă23
.
5.3. Executarea hotǎrârilor penale şi a actelor judiciare române
în strǎinǎtate
În ceea ce priveşte hotǎrârile judecătoreşti şi celelalte acte judiciare
române în materie penală, acestea pot fi executate într-un alt stat la solicitarea
instanţelor române, dacă este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii24
:
a) condamnatul este cetăţean al statului solicitat sau al unui stat terţ ori
este apatrid şi are domiciliul pe teritoriul acelui stat, iar potrivit legii statului
solicitat, extrădarea condamnatului în România în vederea executării pedepsei
nu este admisibilă sau statul străin refuză să acorde extrădarea;
b) condamnatul este cetăţean român cu domiciliul pe teritoriul statului
solicitat sau are şi cetăţenia statului solicitat, iar statul străin refuză să acorde
extrădarea acestuia.
6. TRANSFERAREA PERSOANELOR CONDAMNATE
6.1. Aspecte generale
În prezent în România actul normativ care reglementează transferul
persoanelor condamnate este Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală (republicată).
6.2. Condiţii speciale privind transferarea din România a
persoanelor condamnate
22
A se vedea art. 130 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. 23
A se vedea art. 130 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 24
Art. 138 din Legea nr. 302/2004.
28
Transferarea din România a persoanelor condamnate are loc potrivit
dispoziţiilor prevăzute în Titlul VI din Legea nr. 302/2004 şi se face în
conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaţionale la care România este
parte, iar în absenţa acestora, pe bază de reciprocitate.
6.3 Refuzul transferării în România a unei persoane
condamnate în strǎinǎtate
Potrivit art. 165 din Legea nr. 302/200425
cererea de transfer a persoanei
condamnate poate fi refuzatǎ, în principal, dacǎ:
a) procesul în care s-a pronunţat condamnarea nu s-a desfăşurat în
conformitate cu dispoziţiile pertinente din Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
b) împotriva condamnatului s-a pronunţat în România o hotărâre de
condamnare pentru aceeaşi faptă ori este în curs o procedură penală având ca
obiect aceeaşi faptă pentru care acesta a fost condamnat în străinătate;
c) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-şi domiciliul într-
un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu mai sunt semnificative;
d) persoana condamnată a comis o infracţiune gravă, de natură să
alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii
criminale, de natură să facă îndoielnică reinserţia sa socială în România.
6.4. Condiţii speciale privind tranzitul prin România a unor
persoane condamnate transferate
Transferul persoanelor condamnate se deosebeşte de extrǎdare, cu toate cǎ
ambele modalitǎţi de asistenţǎ juridicǎ internaţionalǎ în materie penalǎ,
reprezintǎ actul bilateral care intervine între douǎ state (statul de condamnare şi
statul de executare), cu acordul acestora, condiţia fiind ca fapta pentru care a
fost pronunţatǎ condamnarea sǎ fie consideratǎ infracţiune şi de cǎtre statul de
25
Articolul 165 poartă denumirea marginală de: refuzul opţional al transferării.
29
executare. Totuşi cele douǎ instituţii se deosebesc prin faptul cǎ extrǎdarea are
ca scop remiterea persoanei urmǎrite sau condamnate în vederea judecǎrii şi
condamnǎrii ei sau supunerii la executarea unei pedepse la care fusese
condamnatǎ, fiind o mǎsurǎ care se ia de regulǎ împotriva voinţei persoanei
extrǎdate, pe când transferul persoanelor condamnate nu se poate realiza decât
cu consimţǎmântul acestora.26
7. ASISTENŢA JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ
Cu privire la natura juridică a asistenţei judiciare internaţionale în materie
penală apreciem că este o formă de cooperare internaţională care, împreună cu
formele de colaborare sau conlucrare în combaterea anumitor categorii de
infracţiuni, are ca scop înfăptuirea unei uniuni mai strânse între state, prin
adoptarea unor regului comune în materie, de natură să asigure atingerea acestui
obiectiv27
.
Pornind de la prevederile art. 171 din Legea nr. 302/2004, vom identifica
urmatoărele forme de asistenţă judiciară internaţională:
▪ comisiile rogatorii internaţionale;
▪ audierile prin videoconferinţă;
▪ înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor
urmărite;
▪ notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un
proces penal;
▪ cazierul judiciar;
26
G. Tudor, M. Constantinescu, op.cit., p 239. 27
N. Lupulescu, Consideratii generale privind modalitatile de asistenta juridical international in
materie penala, Pro Lege nr 1/2005, p. 119.
30
8. ALTE FORME DE COOPERARE JUDICIARĂ
INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ
În cele mai multe cazuri de raport de conflict cu legea penală, şi aici
vorbim atât de infracţiunile naţionale cât şi despre cele cu elemente de
extraneitate, introducerea persoanei vinovate în sistemul penitenciar în calitate
de arestat preventiv sau de deţinut nu rezolvă decât într-o foarte mică măsura
problema de drept dedusă judecăţii, mai ales în cazul în care fapta penală a
produs pe lângă vătămarea specifică laturii penale şi vătămări deosebite pe
latură civilă.
Conştiente deplin de această realitate a procesului penal, ţările membre
ale Uniunii Europene au adoptat mai multe decizii cadru prin care au
reglementat mecanisme eficiente de cooperare în domeniul indisponibilizării de
bunuri, recunoaşterii sancţiunilor pecuniare şi confiscării de bunuri.
CAPITOLUL VI
ESTE NECESARĂ O REFORMĂ A COOPERĂRII
JUDICIARE INTERNAŢIONALE ÎN MATERIE
PENALĂ ?
1. PROBLEME CONTROVERSATE PRIVIND COOPERAREA
JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ
31
Una dintre problemele mai controversate pe care ni le propunem să le
abordăm cu ocazia prezentului studiu este să răspundem la întrebarea dacă este
admisibil tranzitul pe teritoriul României a unor persoane suspectate de
săvârşirea unor infracţiuni grave către destinaţii unde urmează a fi supuse unui
regim de detenţie al cărui conţinut nu este pe deplin cunoscut de autorităţile
române.
Dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 167 alin. 1 din Legea nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
republicată, prevăd faptul cǎ statul român poate admite o cerere de tranzit pe
teritoriul sǎu, a unui condamnat, formulatǎ de cǎtre un stat terţ, dacǎ acesta din
urmǎ a convenit cu un alt stat asupra transferǎrii spre sau dinspre teritoriul sǎu.
Apreciem însa că în nicio condiţie nu este admisibilă colaborarea cu
autorităţi străine în vedera tranzitării pe teritoriul României a unor prizonieri
suspectaţi de acte de terrorism care să fie transportaţi în diferite facilităţi de
detenţie atâta vreme cât nu se cunosc în amănunţime condiţiile de detenţie.
2. CONTROVERSE TERMINOLOGICE ÎN MATERIA
COOPERĂRII INTERNAŢIONALE
Transformările la care cooperarea a fost supusă în ultimul timp sunt
reflectate şi în numele său. În timp ce în mod tradiţional am vorbit despre
cooperare judiciară, în zilele noastre – în special în doctrina spaniolă - s-a
avansat conceptul de cooperarea juridică internaţională28
în locul formulei
tradiţionale de cooperare judiciară internaţională.
3. PRIVIRE CRITICĂ ASUPRA NOULUI COD DE PROCEDURĂ
CIVILĂ ŞI PROIECTULUI PRIVIND NOUL COD DE PROCEDURĂ
28
Coral Aranguena Fanego (coord), Jorge Alves Costa, Maria Pia Calderòn Cuadrado, Euclides
Damaso Simoes,Francisco Fonseca Morillo, Montserrat De Hoyos Sancho, Josè Luis Iglesia
Buhigues, Franciso Jimènes Villarejo, Fernando Martin Diz, Andrès Palomo del Arco, Rodriguez Sol
Luis, Francisco Salinero Romàn, Carmen Senès Motilla, Begona Vidal Fernàndez - Cooperaciòn
judicial civil y penal en el nuevo escenario de Lisboa, Ed. Comares, 2011.
32
PENALĂ ÎN MATERIA COOPERĂRII CU INSTANŢELE
INTERNAŢIONALE
Apreciem că nu s-ar impune suspendarea de drept a procesului civil ci
suspendarea facultativă, pentru a nu se tergiversa soluţionarii cauzei.
În cazul în care Curtea s-ar pronunţa pe fondul sesizării iar interpretarea
dată ar schimba soluţia pronuntata între timp de instanţa naţională, considerăm
că s-ar putea reglementa un nou caz de revizuire bazat pe decizia Curţii de
Justiţie a Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte proiectul noului Cod de procedură penală, observăm că
problematica suspendării judecăţii este abordată în art. 366 şi 367 noul Cpp.
Cauzele de suspendare vizează starea de boală a inculpatului care îi împiedică
participarea la proces şi extrădarea activă.
Considerăm că ar trebui revizuit proiectul noului Cod de procedură penală
în sensul inserării unor dispoziţii exprese privind situaţia sesizării instanţelor
internaţionale.
CONCLUZII
În lumea contemporană, când graniţele nu mai prezintă un obstacol în
numeroase state, criminalitatea internaţională a cunoscut o creştere fără
precedent, au apărut noi forme ale acesteia, s-a dezvoltat crima organizată şi
terorismul. Prin urmare, criminalitatea a devenit un fenomen complex, sofisticat.
Majoritatea statelor au probleme în lupta împotriva acestui fenomen şi
frecvent apelează la mecanisme internaţionale. Este necesar ca statele să-şi
intensifice eforturile în ceea ce priveşte cooperarea judiciară internaţională în
materie penală şi, în acelaşi timp, să constituie şi o obligaţie, deoarece în lupta
împotriva criminalităţii internaţionale statele au un ţel comun şi anume
combaterea infracţionalităţii.
În acest scop autorităţile judiciare în materie penală ale statelor trebuie să-
şi consolideze acţiunile, să colaboreze mai strâns şi să acţioneze împreună.
33
Apreciem, de asemenea, că ar trebui introduse în legislaţia internă
prevederi exprese referitoare la sancţionarea autorităţilor române în caz de refuz
de cooperare cu instanţele internaţionale.
Considerăm că pentru a se da o mai mare eficienţă mecanismelor de
cooperare cu aceste instituţii ar trebui prevăzute într-o lege specială care sunt
consecinţele necooperării din rea-voinţă sau culpă gravă cu instanţele
internaţionale.
O alta propunere pe care am avea-o se referă la revenirea la situaţia
iniţială, respectiv de separare a Codului Civil de Codul Comercial.
De asemenea, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de
interes public29
ar trebui amendată în sensul extinderii sferei informaţiilor de
interes public şi cu privire la cele referitoare la cooperarea judiciară
internaţională în materie penală.
BILIOGRAFIE
Reglementări în domeniu
1. Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de
Justiţie a Uniunii Europene;
2. Convenţia privind protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale
(Consiliul Europei) şi jurisprudenţa CEDO;
3. Decizia-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind
mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele
membre;
4. Decizia-cadru a Consiliului 2002/465/JAI privind echipele comune de
anchetă;
29
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001.
34
5. Decizia-cadru a Consiliului 2002/475/ JAI privind combaterea
terorismului;
6. Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind
statutul victimelor în cadrul procedurilor penale;
7. Decizia Consiliului 2002/187/JAI din 28 februarie 2002 de instituire a
Eurojust;
8. Decizia-cadru a Consiliului 2003/577/JAI din 22 iulie 2003 privind
executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a
bunurilor sau probelor;
9. Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind
despăgubirea victimelor infracţionalităţii;
10. Decizia-cadru a Consiliului 2005/214/JAI din 24 februarie 2005 privind
aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare;
11. Decizia-cadru a Consiliului 2006/783/JAI din 6 Octombrie 2006 privind
aplicarea principiului recunoaşterii reciproce ordinelor de confiscare;
12. Decizia Consiliului nr. 2007/126/JHA din 12 februarie 2007 de instituire
a programului specific „Justiţia penală”;
13. Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind
protecţia datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării
poliţieneşti şi judiciare în materie penal;
14. Decizia-cadru 2008/978/JAI a Consiliului din 18 decembrie 2008 privind
mandatul european de obţinere a probelor în scopul obţinerii de obiecte,
documente şi date în vederea utilizării acestora în cadrul procedurilor în
materie penală;
15. Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13
decembrie 2011 privind ordinul european de protecţie;
16. Constituţia României, republicată;
17. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, republicată;
35
18. Legea nr. 111/2002 pentru ratificarea statutului Curţii Penale
Internaţionale;
19. Codul penal;
20. Codul de procedură penală.
Monografii. Cursuri
21. ABRAHAM P., HURDUBAIE I., Convenţii europene în materie penalǎ,
Ed. Naţional, Bucureşti, 2001;
22. ALVAREZI A., Expose des motifs et declarations des grands principes
de droit moderne;
23. AMULL A., European Union Law, ed. a 5-a, Sweet & Maxwell, Londra,
2006;
24. ANDRESAN-GRIGORIU B., Procedura hotaririlor preliminare, Editura
Hamangiu, Bucuresti, 2010;
25. ANDRONOVICI C., Drept internaţional public, Ed. Graphix, Iaşi, 1993;
26. ANGHEL I. M., Dreptul tratatelor, vol.I-II, Ediţia a II - a, Ed. Lumina
Lex, Bucuresti, 2000;
27. ANTONIU G., Drept penal european – note de curs, 2005, Ed.
Academica, Târgu Jiu;
28. BELLELLI R., International criminal justice, Ashgate Publishing
Company, Farnaham, 2011;
29. BELLET P., Commission rogatoire Encyclopedie juridique, Dalloz,
Repertoire de Droit International, vol. I, Paris, 1968;
30. BÎRSAN C., Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe
articole, Ed. CH Beck, Bucuresti, 2006;
31. BÎRSAN C., Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe
articole, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010;
36
32. BOLINTINEANU Al., NĂSTASE A., AURESCU B., Drept
internaţional contemporan, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000;
33. BOLINTINEANU A., NASTASE A., AURESCU B., Drept internaţional
contemporan, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000;
34. BOROI A., RUSU I., Cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
35. CORAL A.F. (coord), COSTA J.A., CUADRADO M.P.C., SIMOES
E.D., MORILLO F.F., MONTSERRAT DE HOYOS S., BUHIGUES
J.L.I., VILLAREJO F.J., DIZ F.M., DEL ARCO A.P., SOL LUIS R.,
ROMÀN F.S., Carmen Senès MOTILLA, Begona VIDAL B.F.,
Cooperaciòn judicial civil y penal en el nuevo escenario de Lisboa, Ed.
Comares, 2011;
36. COMĂNESCU A., Pactul de neagresiune şi securitate internaţională, Ed.
Politică, Bucureşti, 1964;
37. CREŢU V., Drept internaţional penal, Ed. Societăţii Tempous, România,
Bucureşti, 1996;
38. CRISTEAN V., Asistenta judiciară internaţională în materie penală –
Teză de doctorat, nepublicată, Bucureşti, 2008;
39. CRIŞU A., Drept procesual penal, Ediţia a II - a revizuită şi actualizată,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011;
40. CRIŞU A., Cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Aspecte teoretice şi practice, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2011;
41. DAŞCOVICI N., Drept internaţional public, editat de I.C.Vasilescu,
Bucureşti, 1947;
42. DELBEZ L., Manuel de droit international public, Paris, 1951;
43. DELEANU I., Drept constituţional şi instituţii politice, Bucureşti, 1991;
44. DIACONU D., Curtea penală internaţională – Istorie şi realitate, Ed. All
Beck, Bucureşti, 1999;
37
45. DIACONU I., Normele imperative în dreptul internaţional – jus cogens,
Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1977;
46. DIACONU I., Tratat de drept internaţional public, vol. I, Ed. Lumina
Lex, Bucureşti, 2002;
47. DIACONU N., Drept internaţional privat, Ed. Universitară, Bucureşti,
2013;
48. DIACONU N., UNGUREANU D., PURDĂ N., ANDRUS C., Instanţe
judecatoreşti internaţionale, Ed. Universitară, Bucureşti, 2008;
49. DIACONU N., MARCU V., Drept comunitar general – Tratat, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
50. DIACONU N., MARCU V., Drept comunitar. Partea Specială. Politici
comunitare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003;
51. DJUVARA M., Drept şi sociologie, Arhiva pentru ştiinţă şi reformă
socială, Bucureşti, 1936;
52. DRAGNE L., Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia a II-a
revăzută şi adaugată,Vol II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti , 2012;
53. DRAGNE L., Rolul Consiliului de Securitate în menţinerea păcii şi
securităţii internaţionale, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2008;
54. DUCULESCU V., Democratizarea relaţiilor dintre state şi noua ordine
internaţională, Bucureşti, Editura Politică, 1979;
55. DUCULESCU V., Instituţii de drept public şi relaţii internaţionale în
dinamică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
56. DUMITRESCU C.S., STOICA M., Sistemul organizaţiilor internaţionale
guvernamentale şi al organizaţiilor internaţionale nonguvernamentale, Ed.
Sylvi, Bucureşti, 2005;
57. ECOBESCU N., DUCULESCU V., Dreptul internaţional public, Ed.
Hyperion, Bucureşti, 1993;
58. ECOBESCU N., DUCULESCU V., Drepturile şi obligaţiile
fundamentale ale statelor, Ed. Politică, Bucureşti, 1976;
38
59. ECOBESCU N., DUCULESCU V., Drept internaţional public, Ed.
Hyperion XXI, Bucureşti, 1993;
60. ECOBESCU N, Manualul Consiliului Europei, Biroul de Informare al
Consiliului Europei la Bucureşti, Bucureşti, 2003;
61. ELIAN G., Curtea Internaţională de Justiţie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1970;
62. FABRE A., Cours de droit des gens, Fribourg, 1955;
63. FUEREA A., Institutiile Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2002;
64. FUEREA A., Drept comunitar European-Partea Generala, Ed. All Beck,
Bucuresti, 2003;
65. FUEREA A., Instituţiile Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2002;
66. FUEREA A., Manualul Uniunii Europene, Ediţia a IV-a revăzută şi
adăugită după Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Bucureşti, Editura
Universul Juridic, 2011;
67. GEAMĂNU G., Drept internaţional contemporan, vol.I-II, ed. a II a
revizuită şi adăugită, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975;
68. GEAMĂNU G., Principiile fundamentale ale dreptului internaţional, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967;
69. GEAMĂNU G., Drept internaţional penal şi infracţiunile internaţionale,
Ed. Academiei, Bucureşti, 1977;
70. GEAMĂNU G., Drept internaţional public, vol. I, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1981;
71. GEAMĂNU G., Dreptul Internaţional Contemporan, Vol. I şi II, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975;
72. GEAMĂNU G., Dreptul internaţional penal şi infracţiunile
internaţionale”, Ed. Academiei, Bucureşti, 1977;
39
73. GLASER E., Către o nouă ordine internaţională, Ed. Politică, Bucureşti,
1976;
74. GLASER E., Dreptul statelor de a participa la viaţa internaţională, Ed.
Politică, Bucureşti, 1982;
75. GRAY C.D., Judicial Remedies in International Law, Clarendon Press,
1990;
76. GRECESCU I., Nicolae Titulescu – Concepţie Juridică şi Diplomatică,
Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1982;
77. GRECESCU I., POPA V., Principii de drept internaţional public, Ed.
Getic, Bucureşti, 1997;
78. GYULA F., Curtea de Justiţie Europeană, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002;
79. HENKIN L., CRAWFORD PUGH R., SCHACHTER O., SMIT H.,
International Law, Cases & materials, American Casebook Series,
Minnesota, 1993;
80. HURDUBAIE I., Cooperarea judiciarǎ europeanǎ. Cadrul convenţional
penal, Ed. Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2003;
81. HURDUBAIE I., Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul
valorificării mijloacelor criminalistice de probaţiune, Ed. Era, Bucureşti,
2007;
82. HURDUBAIE I., Spaţiul penal paneropean din perspective Consiliului
Europei, Ed. Universal Pan, Bucureşti, 1999;
83. IACOBESCU M., România şi Societatea Naţiunilor. 1919-1929, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1988;
84. ION M. Anghel , Viorel I. Anghel, „Răspunderea în Dreptul
Internaţional”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
85. IONESCU N., Organizaţii şi instituţii internaţionale, Ed. Sylvi,
Bucureşti, 2000;
86. JARKA B., Jurisdicţia internaţională penală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2006;
40
87. KAHANE S., Curs de drept procesual penal, Ediţia a II-a revăzută,
Litografia şi Tipografia Învăţământului, Bucureşti, 1956;
88. LUNCAN V., DUCULESCU V., Drepturile omului, Studiu introductiv,
culegere de documente internaţionale şi acte normative de drept intern,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993;
89. MALIŢA M., Reglementarea prin mijloace paşnice a diferendelor dintre
state, Ed. Politică, Bucureşti, 1982;
90. MARCU V., Drept instituţional comunitar, Ediţia a II-a revǎzutǎ şi
adǎugitǎ, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
91. MARŢIAN I. N. şi colab., Culegere de documente de drept internaţional
public, Vol. I şi II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997;
92. MAZILU D., Dreptul internaţional public, Ediţia a V-a, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2010;
93. MAZILU D., Dreptul păcii, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1983;
94. MAZILU D., Integrare europeana. Drept comunitar şi instituţii europene,
Ediţia a VI-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2008;
95. MAZILU D., Teoria generalǎ a dreptului, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999;
96. MAZILU D., Tratat de teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2004;
97. MAZILU D., Dreptul Păcii – Tratat, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998;
98. MAZILU D., Drepturile omului – concept, exigenţe şi realităţi
contemporane, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000;
99. MIGA-BEŞTELIU R., Drept internaţional – Introducere în dreptul
internaţional public, Ediţia a III a, Ed.All Beck, Bucureşti, 2003;
100. MIGA-BESTELIU R., Drept international. Introducere în dreptul
international public, Ed. All Educational, Bucuresti,1998;
101. MIGA-BEŞTELIU R., Organizaţii internaţionale interguverna-
mentale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000;
41
102. MIGA-BEŞTELIU Raluca, Drept Internaţional. Introducere în
Dreptul Internaţional Public, Ed. ALL, Bucureşti, 2003;
103. MIHĂILĂ M., Elemente de drept internaţional public şi privat, Ed.
All Beck, Bucureşti, 2001;
104. MOCA Ghe., DRĂGHICI M., Documente de drept internaţional
public. Culegere de texte, vol. I, Bucureşti, 1975;
105. MOCA, Ghe., Drept International, vol. 1, Bucuresti, 1983;
106. MOLEA M., Răspunderea statelor în dreptul internaţional
contemporan, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1978;
107. NASTASE A., AURESCU B., Drept international public.Sinteze,
Editia a VII-a, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2013;
108. NASTASE, A., COMAN F., POPESCU D., Drept internaţional
public, Casa de editura şi presa Șansa, Bucureşti, 1994;
109. NEAGU N., Cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
110. NICIU M., Rolul ONU în promovarea principiilor dreptului
internaţional în relaţiile dintre state, Ed. Politică, Bucureşti, 1973;
111. NICIU, M., Culegere de documente de drept internaţional public,
vol.I si II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997;
112. NICIU M., Drept international public, Ed. Servo-Sat, Arad, 1998;
113. PARASCHIV Gavril, Drept penal al Uniunii Europene, Ed. CH
Beck, Bucuresti, 2011.
114. PETRESCU O. M., Dreptul procesual al Uniunii Europene, Ed. CH
Beck, Bucuresti, 2011;
115. PETRESCU O., Dreptul procesual al Uniunii Europene, Ed. CH
Beck, Bucureşti, 2011;
116. POPESCU D., NASTASE A., Sistemul principiilor dreptului
internaţional, Bucureşti, 1996;
42
117. POPESCU A., JINGA I., Organizaţii Europene şi Euroatlantice, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
118. POPESCU D., PAŞOI R., Protecţia internaţională a drepturilor
omului, în „Studii de drept românesc”, nr. 3-4/2003;
119. PRADEL J., CORSTENS G., Droit penal europeen, 2e edition,
Daloz, Paris, 2002;
120. PREDA-MĂTĂSARU A., Tratat de drept internaţional public, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
121. PURDĂ N., Protecţia Drepturilor Omului – Mecanisme interne şi
internaţionale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
122. RADU F. R., Cooperare judiciară şi europeană în materie penală,
Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009;
123. REUTER P., Droit international public, P.U.F., Paris,1993;
124. REUTER P., Droits internaţional public, Presses universitaires de
France, Paris, 1976;
125. RUSU P.I., Principiul respectării tratatelor – tradiţie şi actualitate,
Ed. Stiinţifică, Bucureşti, 1992;
126. SCĂUNAŞ S., Drept internaţional public, Ed. All Beck, Bucureşti,
2002;
127. SCĂUNAŞ S., Răspunderea internaţională pentru violarea dreptului
umanitar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002;
128. SCHABAS W., An introduction to the International Criminal
Court, University Press, Cambridge, 2011;
129. SCHRAEPLER, H.A., Organisations Internationales et
Europeennes, Ed. Economica, Paris, 1995;
130. SCOTT J., The Hague Court Reports, Carnegie Endowment for
International Peace, New York, 1916;
131. SHAW, M. N., International Law, 4th ed., Cambridge University
Press, 1997;
43
132. SPERANŢIA E., Introducere în filosofia dreptului, Cluj, 1940;
133. STANCIU V. V., Terorismul şi crima organizată transfrontalieră,
Ed. Ministerului Internelor şi Reformei Adimistrative, Bucureşti, 2008;
134. TIEDEMANN R., Europaisches, Gemeinschaftsrecht un Strafrecht,
Neue Juristiche Wochenschrift, 1993;
135. TITULESCU N., Dinamica păcii, în Documente Diplomatice, Ed.
Politică, Bucureşti, 1967;
136. TITULESCU N., Discursuri, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967;
137. TITULESCU N., Pledoarii pentru pace, Ediţie îngrijită de G.G.
Potra şi C.I. Turcu, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996;
138. TITULESCU N., Suveranitatea statelor. Organizarea păcii în
Documentele diplomatice, Ed. Politică, Bucureşti, 1967;
139. TOMESCU M., Protecţia juridică a drepturilor omului, Ed. Pro
Universitaria, Bucureşti, 2009;
140. TOMESCU M., Drepturile omului. Tendinţe şi orientări
contemporane, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2013;
141. TUDOR G., CONSTANTINESCU M., Mandatul European de
arestare, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009;
142. TURCU C., I. VOICU I., Nicolae Titulescu în universul diplomaţiei
păcii, Ed. Politică, Bucureşti, 1984;
143. VIANU A., BUŞE C., ZAMFIR Z., BĂDESCU GH., Relaţii
internaţionale în acte şi documente, vol.I, 1917-1939, Ed. Didactică şi
pedagogică, 1974;
144. VLAD C., Relaţii internaţionale politico-diplomatice
contemporane, Ed. Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 2001;
145. VOICU C., Teoria Generală a Dreptului, curs universitar, Ed.
UniversulJuridic, Bucureşti 2008;
146. VOLONCIU N., BARBU A., Codul de procedură penală comentat
- art. 62-135. Probele şi mijloacele de probă, Ed. Hamangiu 2007;
44
147. WESTON B.H., FALK R., CHARLESWORTH H. Supplement of
Basic Documents to International Law and World Order, 3rd ed,
American Casebook Series, Minnesota, 1997.
Articole şi studii
148. ANDREŞAN-GRIGOROIU B., ŞTEFAN T., Tratatele Uniunii
Europene, Versiune oficială consolidată ca urmare a intrării în vigoare a
Tratatului de la Lisabona, (Comentariu pe marginea Tratatului de
Reformă), Bucureşti, Editura Hamangiu, 2010;
149. ANTONIU G., Dreptul penal si integrarea europeana, RDP nr.
3/2001;
150. BASARAB M., Partea generala a Codului penal român într-o
perspectivă europeană, RDP nr. 1/2004;
151. CALINOIU C., Tratatul de la Lisabona, Dreptul internaţional între
ştiinţă, diplomaţie şi politică – In honorem Dumitru Mazilu , Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
152. DOBOZI V., Cooperarea judiciară în materie penală în Uniunea
Europeană şi limitele sale, în Dreptul nr. 10/2006C;
153. DRAGHICI C.E. Ș., Aspecte teoretice şi practice referitoare la
procedura executării mandatului European de arestare, în Dreptul nr.
10/2007;
154. DRAGNE L., MATEI D.G., TRANCĂ A., Financial crime in the
romanian banking system, The international Conference Challenges of the
Knowledge Society, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2012.
155. FILIP A., Integrarea europeanǎ şi perspectivele justiţiei penale
internaţionale, în Pro Patria Lex, nr. 4/2004;
156. GARCIA P., “El nuevo régimen de las solicitudes de asistencia
judicial en materia penal”, CDJ, nr. 13, 2003;
45
157. GLASER E., Avizele consultative ale Curţii Internaţionale de
Justiţie, în Revista Studii şi cercetări juridice, nr.4/1967;
158. GLASER E., Dreptul popoarelor de a-şi hotărî singure destinele, în
Revista Română de Drept nr.5/1971;
159. LUPULESCU N., Precizări privind cooperarea, conlucrarea şi
asistenţa juridică internaţională în materie penală, în Pro Lege nr. 4/2004;
160. LUPULESCU N., Asistenţa juridică internaţională în materie
penală, în Revista de Drept Penal nr. 4/2005, Bucureşti, 2005;
161. LUPULESCU N., Consideraţii generale privind modalităţile de
asistenţă juridică internaţională în materie penală, în Pro Lege nr. 1/2005;
162. MAZILU D., Interzicerea războiului ca mijloc de soluţionare a
diferendelor internaţionale, în Revista Studii de Drept Românesc, în 17
(50), nr.3-4, Bucureşti, 2005;
163. MAZILU D., Nediscriminarea – Importante raspunderi ale
comisarilor europeni pentru promovarea acestui principiu fundamental
între statele membre şi cetaţenii Uniunii – Lucrarile celei de-a VI-a
conferinţe a nediscriminarii şi egalitaţii de şanse-NEDES 2012, Ed Pro
Universitaria, Bucureşti, 2012;
164. MAZILU D. – Nediscriminarea- Exigenţe şi realităţi în Uniunea
Europeană – Lucrarile celei de-a V-a conferinţe a nediscriminarii si
egalitaţii de şanse - NEDES 2011, Ed Pro Universitaria, Bucuresti, 2011;
165. MAZILU D., Lege şi fărădelege în managementul unor importante
domenii economice şi sociale, în Cultura Europeană a Drepturilor
Omului. Legea şi respectul faţă de lege în statul de drept, Ed. Pro
Universitaria, Bucureşti, 2013;
166. RADU F. R., Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarǎ
internaţionalǎ în materie penalǎ – un pas important spre integrarea
României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al Uniunii
Europene”, în Dreptul nr. 11/2004;
46
167. RADU F. R., Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală – un pas important spre integrarea
României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al Uniunii
Europene şi un răspuns ferm la noile provocări ale criminalităţii
transnaţionale, în Dreptul nr. 2/2005;
168. TINCA O., EUROJUST – organ al Uniunii Europene în lupta
împotriva criminalităţii, în Revista de drept comercial nr. 6/2002;
169. TITULESCU N., Discurs rostit cu ocazia desemnării titlului de
Doctor Honoris Causa al Universităţii din Atena la 21 octombrie 1933, în
Documente diplomatice;
170. TOMESCU L., Spaţiul European de libertate securritate şi justiţie-
Modificări aduse prin Tratatul de la Lisabona, Revista de Drept Public -
supliment 2012, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
171. VASILIU C., CLOŞCĂ I., Unele consideraţiuni pe marginea
evoluţiei perspectivelor mijloacelor de reglementare a diferendelor
internaţionale, în „Revista română de studii internaţionale”, nr. 2-3 (16-
17), 1972;
172. VOICU C., Activitatea de cooperare judiciară în materie penală şi
cooperare poliţienească în reglementarea Tratatului de la Lisabona,
Revista de investigare a criminalităţii, nr. 1/2008, Ed. Sitech.
Alte surse
173. www.europa.eu
174. http://noticias.juridicas.com
175. http://dialnet.unirioja.es
176. http://www.iberred.org/convenios-penal
47
177. http://www.enciclopedia-juridica.biz14.com/d/cooperacion-policial-
y-judicial-en-materia-penal/cooperacion-policial-y-judicial-en-materia-
penal.htm
178. http://www.europarl.europa.eu/factsheets/4_11_2_es.htm
179. http://eurlex.europa.eu
180. http://www.elderecho.com/penal/regulacion-cooperacion-judicial-
Tratado-Lisboa_11_194680002.html
181. http://www.legaltoday.com
182. http://www.cej.justicia.es
183. http://buengobierno.usal.es
184. http://www.definicionlegal.com/definicionde/Cooperacionpolicialju
diciamateriapenal.htm
185. http://procesales.blogs.uv.es/2009/12/22/la-cooperacion-judicial-
penal-enel-espacio-de-libertad-seguridad-y-justicia-despues-del-tratado-
de-lisboa/
186. www.irs.gov
187. www.drept.ucv.ro
188. www.scj.ro
189. www.ccr.ro
190. http://ebooks.unibuc.ro/istorie/istorie1918-1940/11-3-4.htm
191. www.just.ro
192. www.inm-lex.ro
193. www. coe.int
194. www.ejn-crimjust.europa.eu
195. www.laws.justice.gc.ca
196. www. legalis.ro
48