Masuri Pentru Lacasuri de Cult

6
MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ ,,SOMEŞ” AL JUDEŢULUI SATU MARE MĂSURILE PENTRU ASIGURAREA PROTECŢIEI BISERICILOR ÎMPOTRIVA INCENDIILOR 1. Revizuirea şi repararea la nevoie a instalaţiilor electrice din biserici, de către electricieni autorizaţi, interzicându- se: improvizaţiile de orice fel şi suprasolicitarea peste puterea instalată. 2. Completarea dotării bisericilor – şi a parohiilor – cu stingătoare portative cu pulbere şi CO 2 şi asigurarea verificării stării de încărcare a acestora, conform instrucţiunilor producătorului ori a firmei care le-a încărcat. 3. Asigurarea bisericilor şi a parohiilor cu posturi de incendiu în care se vor găsi – în stare bună de folosire – principalele unelte, inclusiv scări care pot servi la urcare pe acoperiş din exterior, respectiv nisip şi alte materiale de stingere cu care se va putea interveni operativ la observarea unui eventual incendiu. 4. Completarea afişului cu ,,Organizarea apărării împotriva incendiilor” (model existent la Tipografia ,,Someşul” Satu Mare) pentru fiecare biserică, stabilindu-se principalele obligaţii şi răspunderi atât personalului care deserveşte lăcaşul de cult cât şi unor cetăţeni vecini care sunt în măsură să intervină. Aceste obligaţii li se vor aduce la cunoştinţă pe bază de semnătură. (Se poate întocmi un proces-verbal, împreună cu membrii consiliului parohial.). 5. Confecţionarea de urgenţă a unor sisteme eficiente şi sigure de blocare a uşilor, care se deschid înspre interior, în poziţie deschisă - pentru a nu se împiedica evacuarea credincioşilor în caz de panică. 1

description

c

Transcript of Masuri Pentru Lacasuri de Cult

Page 1: Masuri Pentru Lacasuri de Cult

MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVEINSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ ,,SOMEŞ”

AL JUDEŢULUI SATU MARE

MĂSURILE PENTRU ASIGURAREA PROTECŢIEIBISERICILOR ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

1. Revizuirea şi repararea la nevoie a instalaţiilor electrice din biserici, de către electricieni autorizaţi, interzicându-se: improvizaţiile de orice fel şi suprasolicitarea peste puterea instalată.

2. Completarea dotării bisericilor – şi a parohiilor – cu stingătoare portative cu pulbere şi CO2

şi asigurarea verificării stării de încărcare a acestora, conform instrucţiunilor producătorului ori a firmei care le-a încărcat.

3. Asigurarea bisericilor şi a parohiilor cu posturi de incendiu în care se vor găsi – în stare bună de folosire – principalele unelte, inclusiv scări care pot servi la urcare pe acoperiş din exterior, respectiv nisip şi alte materiale de stingere cu care se va putea interveni operativ la observarea unui eventual incendiu.

4. Completarea afişului cu ,,Organizarea apărării împotriva incendiilor” (model existent la Tipografia ,,Someşul” Satu Mare) pentru fiecare biserică, stabilindu-se principalele obligaţii şi răspunderi atât personalului care deserveşte lăcaşul de cult cât şi unor cetăţeni vecini care sunt în măsură să intervină. Aceste obligaţii li se vor aduce la cunoştinţă pe bază de semnătură. (Se poate întocmi un proces-verbal, împreună cu membrii consiliului parohial.).

5. Confecţionarea de urgenţă a unor sisteme eficiente şi sigure de blocare a uşilor, care se deschid înspre interior, în poziţie deschisă - pentru a nu se împiedica evacuarea credincioşilor în caz de panică.

6. Asigurarea fixării de pardoseală a covoarelor – în special a celor mai scurte şi mai uşoare – pentru a se evita împiedicarea în acestea a persoanelor care se evacuează.

7. Interzicerea blocării căilor de evacuare, de acces şi de intervenţie a autovehiculelor pompierilor în caz de incendiu, marcarea permanentă a surselor de apă (hidranţi, bazine, puţuri, fântâni de mare capacitate, etc.). Întocmirea şi afişarea planului de evacuare în caz de incendiu.

8. Asigurarea ignifugării elementelor de construcţie combustibile noi, realizarea construcţiilor noi şi a lucrărilor de modernizare numai după obţinerea avizului p.s.i. şi obţinerea autorizaţiei de p.s.i. la darea acestora în funcţiune.

9. Interzicerea păstrării unor materiale combustibile ori a materialelor improprii activităţii specifice în diverse spaţii din biserici – pod, casa scării, turn, încăperi anexe etc.

10. Folosirea cu foarte mare grijă a unor mijloace de iluminat care prezintă pericol de incendiu – în situaţiile în care se întrerupe furnizarea energiei electrice (lămpi cu petrol, felinare,

1

Page 2: Masuri Pentru Lacasuri de Cult

lumânări, chibrituri, brichete etc.) şi amplasarea acestora la distanţă adecvată faţă de materialele combustibile.

11. Încălzirea bisericilor se va permite numai cu mijloace ori instalaţii de încălzire care sunt omologate, amplasate corespunzător faţă de materiale combustibile, în stare bună de funcţionare şi cu coşuri de fum realizate conform normelor în vigoare.

12. Verificarea periodică a instalaţiilor de paratrăsnet, conform Normativului I 20-2000, de către persoane autorizate şi asigurarea reparării acestora în caz de nevoie.

CONSTRUCŢII DE CULT

Reguli generale privind apărarea împotriva incendiilor:

2

Page 3: Masuri Pentru Lacasuri de Cult

a) Dezvoltarea, modernizarea sau schimbarea destinaţiei construcţiilor existente precum şi punerea în funcţiune a acestora se efectuează doar în urma obţinerii avizului/autorizaţiei p.s.i.

b) Lucrările de termoprotecţie/ignifugare a elementelor combustibile din structura construcţiilor se execută cu personal atestat, utilizând produse/sisteme certificate şi avizate p.s.i., în condiţiile legii.

c) Instalaţiile electrice, de încălzire şi instalaţia de protecţie împotriva trăsnetului se montează şi utilizează conform reglementărilor tehnice şi se verifică periodic doar de către personal autorizat.

d) În ateliere se introduc numai materialele necesare zilei respective.

e) Reziduurile din coşurile de gunoi sau containerele de depozitare, se evacuează zilnic.

f) Se interzice lăsarea lumânărilor sau candelelor aprinse în lăcaşuri de cult, inclusiv în chilii, fără a fi supravegheate.

g) Aprinderea lumânărilor de către enoriaşi se face în afara bisericilor, în locuri special amenajate şi prevăzute cu mijloace de primă intervenţie.

h) Este strict interzisă folosirea focului deschis în locuri în care se lucrează sau se depozitează substanţe combustibile şi/sau inflamabile.

i) Se prevede sistem de anunţare-alarmare în caz de incendiu sau un cod de semnale.

j) Căile de acces, intervenţie şi evacuare a persoanelor şi bunurilor în caz de incendiu se marchează în conformitate cu cerinţele normative şi se menţin în permanenţă libere şi practicabile.

k) Mijloacele de prevenire şi stingere a incendiilor se exploatează potrivit normelor specifice şi se verifică periodic de personal atestat.

l) În cazul lăcaşurilor de cult aflate în zone izolate sau greu accesibile se prevede rezervă de apă pentru incendiu.

m) Parcarea maşinilor private se face doar în locurile special amenajate pentru a nu afecta negativ activitatea forţelor de intervenţie în caz de urgenţă.

Instrucţiunile în caz de incendiu în construcţiile de cult se afişează la intrarea în biserică.

ATENŢIE ! Această pagină se va completa corespunzător situaţiei statistice din zona de competenţă precum şi cu alte date specifice considerate necesare.

3

Page 4: Masuri Pentru Lacasuri de Cult

RECOMANDĂRI ÎN CAZ DE INCENDIU PENTRU CONSTRUCŢII DE CULT

Păstraţi-vă calmul

Anunţaţi incendiulTelefon serviciu public pentru situaţii de urgenţă nr._______________

sau

CINE anunţă?

CE s-a întâmplat?

UNDE s-a întâmplat?

Evacuarea în siguranţă Salvaţi persoanele aflate în pericol. Permiteţi evacuarea

persoanelor făcând posibil accesul acestora prin toate căile de evacuare existente (inclusiv prin altar). Viaţa oamenilor este

importantă.

981 Numărul de telefon al serviciului profesionist pentru situaţii de urgenţă

4

Page 5: Masuri Pentru Lacasuri de Cult

112

5