TEMA 7. MĂSURI DE CONSTRÎNGERE PROCESUAL PENALE.1. Conceptul de măsuri de constrîngere procesual penale, măsuri preventive

Măsurile procesuale sînt mijloace de constrîngere, prevăzute de legea procesual penală, de care se pot folosi organele judiciare în vederea îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor lor procesual penale, prin care se garantează executarea pedepsei şi repararea pagubei produse prin infracţiune, întrucît aceste măsuri au un caracter procesual, ele pot fi luate în vederea realizării scopului procesului penal.

Există situaţii cînd părţile sau mai cu seamă, învinuitul sau inculpatul, încearcă să zădărnicească aflarea adevărului şi să se sustragă de la urmărirea penală sau judecată. De aceea, aici intervin măsurile procesuale, care sînt necesare pentru prevenirea sau înlăturarea unor astfel de situaţii, prin care s-ar putea pune în pericol, realizarea scopului procesual penal.

Măsurile procesuale pot fi folosite numai după începerea urmăririi penale şi pînă la pronunţarea unei hotărîri definitive. Ele presupun anumite constrîngeri privind limitarea şi privarea de libertate, şi au o durată limitată în timp.

În doctrină, autorii clasifică măsurile procesuale în dependenţă de valoarea socială asupra căreia se îndreaptă şi natura lor. Alţii, în dependenţă de scopul urmărit.1. După valoarea socială

- Personale – privesc numai persoana învinuitului sau inculpatului, constînd în limitarea sau privarea de libertate a acestora. Faţă de aceştia pot fi luate măsuri de siguranţă pe tot parcursul procesului penal şi pot fi privaţi de libertate prin luarea măsurilor preventive.

- Reale (asiguratorii) – au în vedere patrimoniul şi privesc limitarea dreptului învinuitului, inculpatului sau chiar a părţii civilmente responsabile de a dispune de bunurile ce le deţin în baza unui titlu de proprietate sau a altui titlu.

2. După natura lor- Preventive – ele pot fi luate pentru buna desfăşurare a procesului penal, ori

pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau de la executarea pedepsei.

- De ocrotire – sînt prevăzute de legea civilă şi se iau pentru a preîntîmpina lipsa de ajutor în care s-ar putea găsi o persoană aflată în îngrijirea celui ce a fost arestat preventiv.

- De siguranţă – se aplică asupra învinuitului, inculpatului, care prezintă un pericol pentru societate din cauza unei boli.

- Asiguratorii – Organul de urmărire penală din oficiu sau instanţa de judecată, la cererea părţilor, poate lua în cursul procesului penal măsuri asiguratorii pentru repararea prejudiciului cauzat de infracţiune, pentru eventuala confiscare specială a bunurilor, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii. Măsurile asiguratorii pentru repararea prejudiciului cauzat de infracţiune, pentru eventuala confiscare specială a bunurilor, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii, constau în sechestrarea bunurilor mobile şi imobile. Măsurile asiguratorii pentru repararea prejudiciului se pot lua asupra bunurilor bănuitului, învinuitului, inculpatului, persoanei civilmente responsabile în suma valorii probabile a pagubei. În cazul în care bunurile ce urmau a fi supuse confiscării speciale nu mai există, se pot lua măsuri asiguratorii pentru confiscarea contravalorii acestora. Măsurile asiguratorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului, în funcţie de suma maximă a amenzii care poate fi stabilită pentru infracţiunea comisă.

- De recuperare a pagubei – partea civilmente responsabilă sau reprezentantul acesteia este ţinută să repare prejudiciul cauzat.

2. Clasificarea măsurilor preventiveMăsuri preventive – măsuri cu caracter de constrîngere, prin care, bănuitul, învinuitul, inculpatul, este împiedicat să întreprindă anumite acţiuni negative, asupra desfăşurării procesului penal sau asupra asigurării executării sentinţei.

Măsurile preventive sînt:a. Obligarea de a nu părăsi localitatea – este îndatorirea impusă în scris bănuitului, învinuitului, inculpatului, de către procuror, sau după caz, de către instanţa de judecată, de a nu părăsi localitatea în care domiciliază permanent sau temporar;b. De a nu părăsi ţara – este îndatorirea impusă în scris bănuitului, învinuitului, inculpatului, de către procuror, sau după caz, de către instanţa de judecată de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură;

c. Garanţia personală – este angajamentul în scris pe care o persoană de încredere şi-l asumă prin autoritatea sa şi suma de bani depusă, în scopul garantării comportamentul bănuitului, învinuitului, inculpatului, cît şi respectarea ordinii publice şi prezentarea lui cînd va fi citat de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată. Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de 2 şi mai mare de 5;d. Garanţia unei organizaţii – angajamentul în scris al unei persoane juridice demne de încredere pe care şi-l ia în sensul că, prin autoritatea sa şi suma bănească depusă, garantează comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv respectarea ordinii publice, prezentarea lui cînd va fi citat de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, precum şi îndeplinirea altor obligaţii procesuale.;e. Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport – măsură preventivă care se aplică persoanelor pentru săvîrşirea infracţiunilor în domeniul transporturilor, precum şi în cazul utilizării mijlocului de transport la săvîrşirea infracţiunii.;f. Transmiterea sub supraveghere a militarului, minorului – punerea în sarcina comandantului unităţii militare a obligaţiei de a asigura comportarea respectivă şi prezentarea bănuitului, învinuitului, inculpatului militar la citare în organul de urmărire penală sau în instanţă. asumarea în scris a obligaţiei de către unul din părinţi, tutore, curator sau de către o altă persoană demnă de încredere, precum şi de către conducătorul instituţiei de învăţămînt speciale unde învaţă minorul, de a asigura prezentarea acestuia, cînd va fi citat, la organul de urmărire penală sau la instanţă;g. Liberarea provizorie sub controlul judiciar – poate fi acordată de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţa de judecată şi este însoţită de una sau mai multe obligaţii prevăzute la alin.(3), art. 191. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă bănuitului, învinuitului, inculpatului în cazul în care acesta are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave sau există date că el va săvîrşi o altă infracţiune, va încerca să influenţeze asupra martorilor sau să distrugă mijloacele de probă, să se ascundă de organele de urmărire penală, de procuror sau, după caz, de instanţa de judecată.

Liberarea provizorie sub control judiciar este însoţită de una sau mai multe din următoarele obligaţii:

1. să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliul decît în condiţiile stabilite de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţă;2. să comunice organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată orice schimbare de domiciliu;3. să nu meargă în locuri anume stabilite;4. să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de cîte ori este citată;5. să nu intre în legătură cu anumite persoane;6. să nu săvîrşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal;7. să nu conducă autovehicule, să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvîrşirea infracţiunii;8. să predea paşaportul judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată.

Organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte bănuitul, învinuitul, inculpatul liberat provizoriu efectuează controlul asupra respectării de către acesta a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată.

Controlul judiciar asupra persoanei liberate provizoriu poate fi ridicat, total sau parţial, pentru motive întemeiate, în modul stabilit pentru aplicarea acestei măsuri.;h. Liberarea provizorie pe cauţiune[1] – poate fi acordată în cazul în care este asigurată repararea prejudiciului cauzat de infracţiune şi s-a depus cauţiunea stabilită de judecătorul de instrucţie sau de către instanţă.;i. Arestarea la domiciliu – izolarea bănuitului, învinuitului, inculpatului de societate în locuinţa acestuia, cu stabilirea anumitor restricţii.;j. Arestarea preventivă – deţinerea bănuitului, învinuitului, inculpatului în stare de arest în locurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Arestarea preventivă poate fi aplicată dacă:1. bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova;2. bănuitul, învinuitul, inculpatul nu este identificat;3. bănuitul, învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri preventive aplicate în privinţa sa ori a încălcat ordonanţa de protecţie în cazul violenţei în familie..

1. După metodele de constrîngere statală, măsurile preventive sînt:a) Măsuri preventive care acţionează psihologic asupra prevenitului, fie din motive materiale sau nemateriale (cauţiunea, garanţie, supraveghere).b) Măsuri preventive care limitează libertatea personală, inclusiv dreptul la libera deplasare (arest preventiv, arest la domiciliu, obligarea de nepărăsire a domiciliului, ţării, etc.).

2. După statutul bănuituluia) Măsuri preventive generale, adică care se aplică faţă de toţi învinuiţii, bănuiţii (arestul preventiv, liberarea provizorie pe cauţiune, liberarea provizorie sub controlul judiciar, obligarea de nepărăsire a localităţii, ţării, garanţia personală şi cea a unei organizaţii).b) Măsuri preventive speciale – care se aplică numai anumitor categorii de bănuiţi, învinuiţi (supravegherea comandamentului unităţilor militare asupra militarului, supravegherea minorului de către părinţi, de către administraţie, instituţiilor educative de tip închis).

Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu, ori la propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanţa de judecată, numai în cazurile în care există suficiente temeiuri de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul, ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi aplicate de instanţă pentru asigurarea executării sentinţei.

Măsurile preventive, ca regulă generală, se aplică numai pentru pedepsele privative de liberatate mai mari de 2 ani. Dacă pedeapsa este mai mică de 2 ani, măsurile preventive se aplică doar dacă cel vinovat a împiedicat desfăşurarea procesului penal, a încercat să se eschiveze de le răspundere penală, etc.

3. Natura şi importanţa măsurilor preventiveMăsurile preventive sînt măsuri de constrîngere procesuală, instituite de

lege, în vederea asigurării desfăşurării procesului penal, pentru a împiedica sustragerea învinuitului, inculpatului, de la urmărirea penală, judecată, ori de la executarea pedepsei. CPP a implementat diferite măsuri preventive. Pe lîngă aceasta, legea prevede şi garanţii pentru persoana faţă de care se ia o măsură preventivă, în sensul că aceasta nu poate fi luată decît cu respectarea condiţiilor

prevăzute expres de lege, de anumite organe judiciare după o procedură specifică şi pentru anumite termene.

În literatură sînt prevăzute mai multe opinii privind natura juridică a măsurilor preventive:

1. Într-o opinie, nu se recunoaşte o legitimitate a luării măsurilor preventive în baza principiului prezumţiei nevinovăţiei. Potrivit acestei concepţii, deţinerea în cursul procesului penal a unei persoane atîta vreme cît nu s-a constatat vinovăţia sa printr-o hotărîre judecătorească, nu se justifică, însemnînd o încălcare a dreptului fundamental a persoanei la libertate. Arestarea preventivă face să planeze asupra persoanei urmărite, o suspiciune contrară prezumţiei de nevinovăţie, constituind un rău prin şoc psihologic pe care-l provoacă la unii prin ruptura cu mediul familial, profesional, social, prin tendinţa unora de a-l crede vinovat pe obţinut şi prin posibilitatea oferită organelor de drept de a-l constrînge pe învinuit, inculpat, la mărturisire. Această interpretare se bazează pe o viziune idealist – naturalistă a noţiunii de libertate, socotind libertatea un drept înnăscut, absolut şi imuabil, pe care acesta trebuie să-l exercite fără nici o rezervă.

2. A II-a opinie a exagerat concepţia despre măsurile preventive, în sens invers, şi anume că societatea are nevoie în lupta sa anti-infracţională de măsuri de prevenire, ca o manifestare de sacrificare a libertăţii persoanei, în favoarea unor interese sociale superioare. În realitate, măsurile preventive fiind obiectiv necesare, impun sacrificarea libertăţii individuale, încălcarea sau suprimarea drepturilor cetăţeneşti în favoarea unor interese generale superioare.

Criticînd ambele concepţii, doctrina contemporană a admis necesitatea obiectivă a măsurilor de prevenţie, în reglementarea procesual penală. Limitele aduse în exercitarea drepturilor persoanelor sînt prevăzute şi strict determinate de lege, excepţie fiind cazurile de extremă necesitate.

Măsurile preventive au o natură procesuală, aceasta reiese din compararea lor cu constrîngerea ce decurge din executarea pedepsei, cu toate că prin măsurile preventive, cum este arestul preventiv, se realizează o constrîngere care se aseamănă cu cea care reiese din executarea pedepsei închisorii, totuşi se deosebeşte de aceasta din urmă întrucît de ia numai în cursul procesului penal, avînd scop împiedicarea învinuitului, inculpatului, de a se sustrage de la urmărirea penală, judecată sau de la executarea pedepsei.

Luarea măsurilor preventive faţă de învinuit sau inculpat, în unele situaţii, este de natură a răspunde unui alt imperativ general, în sensul că ceilalţi membri ai

societăţii să poată beneficia de drepturile şi libertăţile lor consacrate şi garantate de Constituţie, prin înlăturarea pericolului, ca pînă la pronunţarea sentinţei, cei care au comis infracţiuni, să mai comită asemenea fapte.

Măsurile preventive pot fi luate după ce s-a dispus începerea urmăririi penale, pe tot parcursul desfăşurării urmăririi penale şi a judecăţii, pînă la pronunţarea unei sentinţe judecătoreşti definitive.