Gela Enea

Măşti

Redactor: Carmen MiloicoviciTehnoredactare şi copertă: Georgiana OprescuIlustraţie copertă: Aida SlobodniciucCulegere text: Alina Ciucă

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiENEA, GELA

Măşti/ Gela Enea; editor: Florea Firan. – Craiova: Scrisul Românesc Fundaţia – Editura, 2015

ISBN 978-606-674-095-1I. Firan, Florea (ed.)

821.135.1-1

© Gela Enea© Scrisul RomânescFundaţia–Editura, Craiova, 2015Tel./fax: 0722.753.922; 0251/413.763Email: scrisulromanesc@yahoo.com

Gela Enea

Măşti

S R

Autoarea mulţumeşte profesorilor Monica Dincă, Cristian Dincă, elevilor şi foştilor elevi ai Liceului de Arte „Marin Sorescu“ din Craiova: Cojocariu Simona, Dincă Mihaela, Ilie Danie-la, Păduraru Mirela, Preda Elena, Slobodniciuc Aida, Şerban Sebastian, Tănasie Anca, Tudorescu Roxana, Tudorescu Lucian, Vlăduţ Diana, Spă-taru Beatrice, pentru ilustrarea mesajului poetic.

5

Poezia ca joc cu măşti

Gela Enea îmi este un nume cunoscut, pe care l-am întâlnit în unele publicaţii literare şi am remarcat-o de la început, ca o poetă veritabilă, de o incontestabilă calitate şi fluenţă a discursului liric, pe deplin stăpână pe mijloacele de expresie, pe lângă care nu poţi să treci indiferent şi care trebuie supusă atenţiei critice.

Aflu acum, dintr-un Curriculum vitae, că este absolventă a Liceului Pedagogic din Craiova (Colegiul Naţional „Ştefan Ve-lovan“) şi a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Filologie, actualmente profesoară de Limba şi literatura română la Liceul de Arte „Marin Sorescu“ din Craiova, că a colaborat la mai multe publicaţii culturale („Ramuri“, „România literară“, „Mozaicul“, „Noul Literator“, „Ars Poetica“, „Observatorul cultural“ din Ca-nada...), că a obţinut la diferite festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale premii şi distincţii şi că a debutat în volumul Daţi-mi voie să trec (Editura „Aius“, Craiova, 1997), publicând apoi volumul Steag alb într-un cântec negru, la aceeaşi editură.

Poeta pregăteşte în prezent, pentru tipar, volumul Măşti, pentru că poezia însăşi nu este decât un „joc cu măşti“, în ul-timă analiză.

Să ne reamintim că Tudor Vianu , în studiul său de refe-rinţă, Poezia lui Eminescu (1930), considera chiar capodopera Luceafărul ca pe un joc cu măşti, în care poetul interpretează, pe rând, toate rolurile.

6

În orice caz, acest titlu al Gelei Enea vizează o posibilă definire a poeziei, iar volumul are, implicit, şi o tonalitate de „ars poetica“.

Într-un eseu, Câteva gânduri despre poezie, din volumul Pro domo (2013), care reproduce un discurs rostit la Festivalul Inter-naţional „Nopţile de poezie“, de la Curtea de Argeş (iunie 2011), fixam trei condiţii prealabile ale poeziei: trăirea (Erlebnis), tehnica (tehne) şi muzicalitatea, cu trimitere la mitul orfic. Toate sunt îndeplinite de lirica Gelei Enea.

Marele filosof şi critic german Wilhem Dilthey spunea că nu există nicio poezie autentică fără trăire (Erlebnis). Altfel, rămâne un produs artificial, de laborator, cel mult o ingenioasă făcătu-ră. Dar trăirea trebuie să fie, neapărat, însoţită de tehnică, de meşteşug (techne). Trăirile lirice sunt – după Gela Enea – trăiri clasificate, adică cenzurate, controlate, după cum ne încredinţează chiar în poezia cu acest titlu.

De aici, trebuie să tragem concluzia că sinceritate absolută în poezie nu există.

Lucian Blaga dispreţuia lirica sinceră, directă şi pasională, pe care o numea „hormonală“, într-un aforism din Discobolul (1945) şi o compara , printr-o splendidă metaforă, cu „mugetul cerbilor“.

Poezia autentică presupune, neapărat, prezenţa ludicului şi a disimulării. Chiar la Bacovia este greu de spus – şi critica a demonstrat-o – cât este sinceritate şi cât este disimulare, joc, poză, artificiu.

Este ceea ce ne spune şi poeta, în esenţă, într-un vers memo-rabil, din trăiri clasificate: „căci vocaţia poetică e fantoşa vieţii personale“, un vers holomeric (partea care prezintă întregul), adică un vers care exprimă concepţia sa despre poezie. De aceea este reluat şi revine ca un laitmotiv, aproape în aceeaşi formă: „căci vocaţia de poet este fantoşa vieţii personale“. Şi aceasta pentru că, după cum se ştie, eul liric nu coincide, nu este totuna cu eul psihologic.

7

Eul liric este o fantoşă, o mască, marionetă a eului psihologic şi a vieţii personale. Poezia reclamă un anumit teatralism, un dramatism inerent sau, şi mai simplu şi mai explicit, poezia este „viaţa trucată cu har“ (post festum).

Pentru Gela Enea, poezia este un ritual („vom continua să scriem în genunchi“) şi un „jurământ de s(u)punere“. Poeta este preocupată şi obsedată de categoria „nimicului“ şi a oamenilor „de prisos“, a gogolienelor „suflete moarte“: „doar nimicul ia forme neobişnuite/camuflat în recensămintele lui gogol“ („vom continua să scriem“). Lumea în care trăim este „căzută în dizgra-ţie“, după cum bine observă poeta („jurământ de s(u)punere“).

Epoca modernă, pe care o traversăm cu toţii, se pare că este o epocă de declin şi de decadenţă, aşa cum am numit-o în Pro domo (volumul I).

Deci, cântecul Gelei Enea nu poate să fie decât un „cântec cernit“, dar din care speranţa nu a dispărut cu totul, aşa cum ne spune în volumul anterior, „steag alb, într-un cântec negru“. Versurile sale curg cu o fluenţă demnă de invidiat.

Poezia Gelei Enea, ca orice poezie modernă, nu are rimă, dar are ritm, îşi păstrează, cu alte cuvinte, muzicalitatea, condiţie sine qua non a poeziei adevărate din toate timpurile.

Ovidiu Ghidirmic

8

de partea cealaltă a perestroikăi

se aplaudă căci îmi adun vertebră cu vertebrăsă nu-mi fie teamă de fantomele oraşelor mişcătoarede pahidermele liniştii pe marile bulevarde mitraliateşi te-ntreb doamne adevărat e c-au obosit poeţii să te facă din vorbe 2000 de ani ai hrănit 2000 de regi până când tronul lor zburătora-nmugurit la uşa muzeelorfemeia-nsărcinată să taie bilete la intrarenu se mai vopseşte nu-şi mai pune părul pe bigudiurinu mai râde stă cu buzele strânse şi face curatla ea până şi absenţele strălucesc asemenea unor diamanteîn ale căror faţete hormonii luminii o iau raznacu pocnet de castane se sparge dogmaauziîn buncărul inimii cântecele nu se vindecă

9

post festum

acesta nu este poemul zilei ci stradacare peste câţiva ani îţi va purta numele scris pe o plăcuţă metalică de undeîncepe identitatea omagiată printr-un plasture subţirede memorie colectivă

nu este poemul zilei doar loculde unde vei privi neputincios printre grilajele literelorcum trec oamenii cum îşi intersectează paşii gândurile fără să se-ntrebe dacă strada pe care tocmai calcăe măcelărie de tranşat urmele faţetă din geometria culturii sturm und Drangori pur şi simplu viaţa trucată cu harde un edil sârguincios

peste câţiva aniaici vor fi nişte case în plus nişte poeţi în minus poate şi nişte nebuni frumoşi în stare să plimbe lectica stăpânului mort

10

feng shui în oglindă

ne mankurtizăm cu fotografia altei lumi pe scalpumbre spate la spate lilieci înecaţi în propria naşteresuntem temeliile peşteriila drum lung nu ne pune nimeni comprese sub tălpinu ne-nvaţă nimeni cum să tragem aer în pieptsacadat fiecare respiraţie e armonică spartăcând obosim am ajuns deja aproape de pietrele aşezăm frumos în cerc la distanţe egalefeng shuiîntindem mâna le mângâiemle facem prietenii noştri prietenii prietenilor noştripietrele devin vorbitoare până cândun om în carne şi oase trece pe-acoloşise împiedică de vreuna

11

12

vom continua să scriem

în genunchilângă fiecare cuvântdezlegat de impostura vasului comunicantzâmbind largchiar dacăde sub gingii va creşte spaimaca o ciupercă spre cerul guriivom face zilnic supa-instantcu aceeaşi doză de fortral„aici nu locuieşte nimeni“doar nimicul ia forme neobişnuitecamuflat în recensămintele lui gogolvom continua să scriem domnii meiacompaniaţi de valea cascadelorîn muzeul pompeiuluivom ruja buzele fiecărei statuişi tot noi ne vom pune pe râs

13

trăiri clasificate

pe un câmp din irakcelui mai bun prieten i-a explodat o mină-n faţămâna lui stângă mi s-a prins de umăr cu ea scriu versuri lungi înclinate pe buza prăpastiei căci vocaţia poetică e fantoşa vieţii personale

scriu în memoria prietenului meu şi-a stelei

la ora 7 era gata cafeaua cămaşa apretată pe spătarşi casa aburind de dragoste până-ntr-o dimineaţă când stela a pus ceasul să sune de cu seară’tu-ţi aia mă-tii s-a făcut 7 unde e cafeaua... cămaşaşi-n casă de ce miroase-a mortnu mai e cale de-ntoarcere mi-a răspuns şi-a-nchis

am hoinărit o vreme pe străzi întrebând de stelatrezeşte-te lunaticule care stela pe-aici sunt toate steleaşa m-am apucat de scris să-mi fac din cuvinte o femeie pe comandă una care să mă ţină-n braţe pe-ntuneric să-mi dea curaj când îmi este frig să mă-nvelească-n sensuri iar dacă mi se-ntâmplă o regresiune să-mi schimbe pamperşii fără repulsie

14

nici cafea nu mai beau şi mă-mbrac în tricouri electoralevotaţi-vă omul să trăiţi bine (mersi) casa am dat-o unui negustor evreu s-o declare el memorială căci vocaţia de poet e fantoşa vieţii personale

îţi fixezi drept ţintă viaţa alegi arma calibrul muniţia tragi dar de pe ţeavă iese un mare sictir apeşi încă o dată pe trăgaciobservi cum se răsuceşte-n aer alt sictir mai mic şi tot aşa până vezi cum iese doar fumul

stările din arhivă trec la trăiri clasificatealunecând toate pe gâtul istoriei

15

hai

să murim tineri am spus împletind cu degetele jerbepână ce mâinile s-au împreunat în acelaşi bloc de marmurăiar cerul a devenit o grindă de care s-au spânzurat gândurile negre

să fim noi frumoşii acestei lumi cât mai avem timpcât histrionii nu aruncă bănuţul în apa fântânii

hai să aşezăm poeţii pe hartă în dreptul munților indicândmetafizica escaladării echipament şi steagul

hai să ne prefacem bătrâni să tragă la noi înţelepciunea de-a nu vorbi la masă cu gura plină de silabeleacestei lumi în care am luat taurul de coarnedoar pentru a-i injecta suficiente barbituricesă doarmă cuminte pe pânza lui roşie

16

nu prea mi-a ieşit viaţa asta

(ca să citez pe cineva)până la ultima miniatură păpuşa ruseascăa pierdut orice urmă de zâmbet inoculându-mi nevoia să văd ce este dincolosub semnătura ei olografă

când ultimul iubit m-a părăsit am învăţat că moartea nu creşte-n noi dintr-odată(precum o revărsare de lavă )ci cu fiecare bucată din carneape care singur ţi-o azvârli câinelui vagabond sperând să te apere de alţii mai răicu fiecare os măcinat în maşina de tocat a spaimei că mâine nu te mai ridici din patdospindîn plânsul copilului îngreţoşat de humana 1în plimbarea de la un capăt la altul al memoriei unui bătrân care-aude prin casă de alzheimerşiîntreabă cine dracu e ăsta

17

dacă pentru toate ai cuvintefulgerul sunetelor intră în măduva fiecărui gânde posibil ca moartea să se ruşinezecopiii să se oprească din plânsbătrânii din boală

18

zodii

la tine-am învăţat că timpul îşi desface orele în faguri de venin precum cămăşile de pe un şarpe bătrân şi lihnitaşa cadîmi închipui cum spui acolo povestea singura ştiută pe de rost gravidă cu mine aveai poftă să mănânci pământpumni întregi au dispărut printre faliile trupului avidpână-a-nceput să crească-n tine o stâncă şi ţi-a venit soroculn-ai mai ştiut ce naşti pe mine sau stânca înclinată spre zein-ai mai fost sigură de unde ţi se trage suferinţa

zodiile noastre învelite-n khimar stau pe frânghie-alături în fiecare noapte plouă şi-n fiecare noapte văd prea târziu cum ploaia urcă dinspre pământ spre cer într-o răzbunare de aburi

19

20

alcatraz

nu mai miroase a omîn liniştea din care crescplante carnivoremiroase a lanţuri uitate pe gleznă

fiecare verigă îşi zăngăneşte hipnozavulturii scufundă cuiburileapoi le caută în puii viiai altor neamurispaima urcă treptele inimiisub ventuze de-ntuneric pământul fierbinte se umflăcalcişi-ţi rămâne pielea aici

pergament pentru copite istorice

21

vioara a doua nu dă tonul

întotdeauna păstrezi distanţa de confidenţialitatete opreşti unde se termină umbraniciun pas în plus altfel orchestra nu continuă oda în metru contemporan

nici tonul nu-l dai tu eşti vioara a doua şinotele fug pe arcuşul celei dintâinu ştii preţul extraveralului doar preţul tăceriinu socoteşti leafacu dexteritatea jucătorului la bursă încât să dai lovitura când se ieftineşte carneadoar bancnotele uzateale fiecărei aşteptări de pe careabia-ţi zăreşti chipul

tu eşti fregata ce trebuie să pornească-n largcând i se face dor de nebunii

22

eşti oceanul plin de peştii camuflaţi printre alge şi muţipe tine te beape tine te mănâncăpe tine te scuipă afară

23

fără cuvinte

de câte ori încerc un poem despre toamnăverdele levitează către păsăricălătoare muteîn stare să-nghită clorofilă până face primăvara implozie şi-mi sare pe gulerul cămăşii câte-o libelulăe chinezeascăîntreabă lumea amatoare de metale rare

e de-a noastră – un falsspun cu ochii ţintă la câinele ce urmăreşte(de când era mic şi-i dam cu biberonul din ploaia mea)experimentele stăpânei am rămas doar eu şi el în acest tablou mişcatunde curge mila asemenea spumei gălbuişi ne gâdilă tălpile

să le ia naiba anotimpuri poeticegrele ca nisipul ud de pe malul nilului şi tot ca el luminate de ochii crocodililor

24

mai bine-aş construi un templu să intruîn genunchi cu basmaua pe capsă ies tunsă chilug nimeni nu m-ar cunoaşte doar câinelear continua s-adune-n blană apa de ploaie

25

hollywood my love

trăieşte-n mine un animal de apă fără nume în acest poemscoate la mal dimineaţa rabini cu rugăciuni pictate pe fruntenumai el ştie cui mă închintrăieşte-n mine un popor de păpuşi cu braţele-amputatecu ochii scoşi cu veste antiglonţ din sonete de seară numai el ştie cum le compun

trăieşte-n mine actorul grăbit venit direct din marile platouricu sânge acidulat de succes în rolul secundar din filmul mut numai el ştie cât am mimat

păşim împreună pe covorul roşupăpuşile pierdute printre fire se-mpiedică şi cad în văzullumii n-am timp să le ridic n-am timpdin public un anarhist fixează ţinta numai el ştie cât costă glonţul

26

micile mizerii ale vieții

dacă roteşti sabia aerul se goleşte de umbremănunchiul razelor îți coace în creştethalucinația că numai lui dumnezeu îi trebuie cerulapele spovedaniei cresc şi te furănu bagi de seamă cum degetele lungi ale florăreseiîmpletesc tijele trandafirilor cu panglicipe masa de poker ADN-ul este la vederete ridici să pleci autostrada zâmbeşte doarbolizilor ce-i scriu biografia cu 300 de km/orăsub asfaltul încins moare în tăcere o câmpie verdeasta ar putea intra în dicționare dreptcea mai potrivită definiție a unei alte biografiinedezmierdate de nimeni

27

28

casa cu gust de şoareci

casa perfectă nu mă poate primistau sub umbrelă ploaia întârziePreabunul i-a pus interdicţiepe Căderecasa perfectă nu mă poate primilasă varul albastru să ţipese scutură pe umbrela meaAlbastrădeasupra umbrelei se roteşte un vulturcu un şoarece-n ghearevulturul nu mă poate primilasă şoarecele să alunece pe umbrela meaAlbastră/Grivarul prinde gust de ploaieploaia prinde gust de varcasa – de şoareci

29

naufragiu

lângă cutia neagrăpantoful de mireasă stă spânzuratde carâmbul unei cizme pescăreştiochi desperecheaţi privescdin alveola măştii de oxigenpământul prizonierîn pumnul strânscum înghite el istoriacum suflă vântul prin fluierul oaselorunind în bucle perfecte nordul cu sudultablouri suprapuserespiraţia mea le desenează în aerrame de bronzîmi ascult inimasingura supravieţuitoarenaufragiată pe harta imensăunde munţii sunt verzimările albastredrumurile gri

30

exponate de muzeu

umblu prin mineca prin muzeul naționalcând te opreşti mai mult asupra exponatelor care conteazăprins în arhitectura fricii(că poate o să mă răzbun cumva)tata aruncă schițe de portretbusturi goale mucegai colorat

lasă tată va trece şi astatoate bolile trecunele cu medicamentealtele cu puțină moarteluată pe inima goală

de la sud mama taceea se pricepe cel mai binesă deseneze pe apesoldați dezertori

lasă mamă medaliile nu țin de foameîn gâtul trompetei e atâta frigatâta singurătateîn bilele sonore sparte de aer

31

dar cel mai mult zăbovesclângă tabloul tău vin în zori puiul meucu felinarul sufletului aprins ţi se vede prin sticlăzâmbetul cum coase mirări

32

33

jurământ de s(u)punere

în faţa unui singur altar am sărutat lama cuţituluitrupul se-ncordacurgeau pe sub unghiivaluri de sare îmbrăcând în straturi albefiecare icoanăchipul Maicii Domnului chipul lui Hristosal lui Ioan Botezătorulbiserica toată devenise o imensă salină numai glasul preotului tăia aerul în coridoare lungise cunună roaba lui Dumnezeu Gela cu robul lui Dumnezeu...căzută în dizgraţie lumea îşi târa strigătul afarămăturând numele.

34

urme

indiferent ce moarte îţi alegimâna rămâneşiglonţul pe firul narativspre tâmpla dreaptămâna şiforcepsulcare-ţi trage creierii afarăpentru baia săptămânală(baia de weekend)mâna şicuţitul lama verde-coclitbulina roşiecât o vişină coaptăcrescutăîn mărul lui adam(moartea are livezi pe rod)mâna şipixul cu balele albastreprintre silabele aerisite

35

ale vieţii de dincolosau de dincoace(în această variantă punctele cardinale se încurcă)

36

37

dualitate

timpul se aşterne la picioare ca o blană de urspăstrând în ochii vitroşi ura atavicăn-au fost de-ajuns silabele moi ale minciuniichipul din oglindă pe el l-am zgâriatîntr-un act de dreptate cui îi pasă când mi se face dor de tinelumea nu se mai oxigeneazăcapătă culoarea unei cicatricisub clipsuri de sânge secundele agonizeazăadună din sâmburii cireşelor coapteminiaturi calcificateale sufletului meu cândva viteaz

38

39

autosugestie

îi plăceau pajiştile cu muşeţel sălbatic prindea-n menghina degetelor câte trei patru fire decapitându-le amorsa parfumului puternic ţinea lumea aproapemama n-ar fi bănuit niciodatăcă din pământ românesc vor creştecopiile lui guevara chiar dacălaserul istoriei le scoate pe rând

nu ar fi crezut că din fotografiile ziarelor guvernamentalepoţi citi sufletul luptătoarei de gherilăcare-şi ţine kalashnikovul la piept

dacă i-aş putea povesti despre toate acesteasau despre efectul calmant al pliculeţelor de chamomilemama mi-ar răspunde în dialectul ei materncă totul este doar autosugestie

40

poemul care ştie să ierte

belciuge legate unele de alteleîți ruginesc sabia timpului clipeleîţi rod viaţa pe marginipână ajung la sâmbure numai tu îl crezi tareel precum ghiocul florii de bumbacalb albîşi desface mătasea

41

ultima apariţie

gata cu poezia despre dumnezei despre îngeri vagabondând pe aleile strâmte ale cuvintelorgata cu traseul frustrărilor marcat de borneleunor silabe gâfâite spaimele vor dospi apocalipsele altcuivanu te-am iubit cât să mă dispersez în parfumul umbreiîmi înnod la gât fiecare înfrângere şi simt cum se strâng dar numai de-a dracu te mint că e bine am pus punct expandărilor în borgianisme şi îmi cer iertare mie ca unui dumnezeu adevăratcă n-am lăsat sufletul să pască pe kilimandjaro nu l-am dus într-un parc de distracţii să-nveţecă jocul e cea mai bună variantă a vieţiiiar mai târziu am confundat distileria fericirii cu o stradă banală în care ai apărut de după colţ

42

revelaţii

prietene de-o vrememă locuieşte cârtiţacu pielea crescutăpeste dioptriile soareluinu vede cât să sape tunelulpentru a nu-i rămâne sufletul afarăprietene de-o vrememă locuieşte ploaiacu stropii crescuţi în pintenii celui mai mare nornu poate să curgăîn cădelniţă pentru a-mi boteza creştetul ierbiiprietene de-o vrememă locuiesc chiar eusunt bun vecin cu ploaiacu malul de pământpe care doarme carteadin care tu lipseşti

prietene de-o vremene altoieşte somnulcuvintele în ochi

43

doamne, dacă nu

eşti surd sau orb nu mă da pământuluil-am înghiţit pumn cu pumnîncă necopt mirosind a fiară şi-a sângesau pârjolit la rotisorulaltor aşteptărinu mă da văzduhuluimi-s pleoapele umflate de noriipe care nu i-am plâns cum trebuienici bărbatului cu sexul crescutîn fiecare circumvoluţiune a creieruluinu mă da doamne am un ochi de sticlă şi altul de râul-aş despărţi de trupul săul-aş cufunda adâncîn ape până-ar înghiţi şi ultima piatră a palatului de mărgeanîn care a murit sora mea geamănăgitanao asculta tot tribul adâncurilorce uşor era să devii filozofîn preajma eiavea nume de floareşi umbra înfăşurată pe catarg

44

craiova la pas

pe strada amaradia un exhibiționiststă ziua întreagă la fereastrăcu buzele lipite de geamul transparentsărută femeilede pe trotuarul de vizavi

azi-dimineaţăfereastra era larg deschisăomul se lăsase pupatfemeile continuau să treacădin curtea cu mistificări niciun plâns

în centrusub umbra bisericii sf. dumitrustafia penei corcoduşa suflăpeste toate lumânările aprinse

veşnicia nu mai ţine de nimeni

la intersecţia străzii tabaci cu 1 maiambulanţele trec pe roşusunetele ricoşează în plămânii pietonilorunii mor înecaţi cu propria respiraţiemai rău decât i-ar înghiţi curenţii jiului

45

lângă chioşcul de ziareun cerşetor întinde mâna impasibilla scandalurile din gazeta de sud

craiova la pasi-amână fericirea pe altă zi

46

47

jocul era pe puncte

preferam cuvintele lungi în jocul de scrabbleca un drum spre tine se-ntindeaupe tabla cartonată în geometrii aleatoriitu punctai formând cuvinte scurte lângă săbiile încrucişate ale unor X-uri ori pe targa câte unui H abia abandonam puţinele vocale capabile de combinaţii subtiletu punctaispunându-mi lumea e o statuie cu şapte izvoare-ngheţate în pieptnumai unul ne poate ţine la suprafaţănumai unul are gheaţa atât de tarecă nu se sparge de bătaia inimiinoaptea visam că l-am descoperit pe acelaunuliar ziua următoare continuam tu punctai

48

factura unei lumini intermitente

aprind pe rând beculeţul fiecărui cuvântîn urma mea sticla se face ţăndărirămâne filamentul fragilînfipt în coca moale a creierului micşi spaimadarămâne spaimacă nu mă văd pe întunericapăs comutatoruldezintegrarea continuăca o înverşunare a cărnii căreia oasele i-au devenit brusc inamicipe frontul de nordacolo veşnicia este camuflatăîn tăcerea zăpeziiîntorc spatele cimitiruluiunde odihneşte bătrânul Will(dacă odihneşte)strig şi eu ca atâţia alţiicu gura doar pe jumătateto beşi brusc

49

se aprinde luminaacasă

factura vine mincinoasăcrăcănată pe formularul-tipprecum o prostituată de luxîn patul hotelului exclusivistscumpăfoarte scumpă

50

toc-toc

versul acesta – un domiciliu forțatpentru umbrele pe care le-ai îngenuncheatobosite să bată cu pumnii şi picioareleîn zidurile reciau trecut momentele de sinceritate absolutăcopil sau consumat de straşnice bețiise revarsă în avalanşe prin gâtul sticleifemei râvnite cum ardeauîncolăcindu-se în jurul tău până la gât până la ultima suflareapoi plecau cu aripi crescute-n spinareori cu coarne de drac în frunteniciuna însă fără apărare acum vine o ciocănitoare la fereastrăîşi agață ghearele de zăbrelebate cu pliscul în geamtoc-tocşi inima îi răspundetoc-tocnimeni nu ştiecine va sparge geamul

51

doar o ipoteză

după sfeştanie cuvintele ies pe uşă singuregata pentru cercul polarîn preajmă urşi gârboviţi de albul blăniiurme de focă purtând istoria înmugurită-n osânzeşi nelipsiţii pinguini trepăduşiadună-n pocale de gheaţă ce până mai ieri era al meunu plâng în ciuturi sparteavangarda induce naţiei starea de comă cine încheie plutonul să ştie că primejdia vine din spatecă post mortem frumuseţea nu se-ntreţine cu extract de melcdin cochilie viaţa curge lipicioasă numai cartilagii şi muci

dacă Domnul ar plezni o dată cu biciul aerul ar crăpa în insule pline de steleşi m-aş muta pe una dintre eleaş ieşi din starea asta Poet m-aş plimba printre voi dragilor cu o bufniţă pe umărul stângv-aş hrăni timpul cu horoscoapeacompaniată-n surdină de buhuhuuri norocoasenimeni nu s-ar naşte pe jumătate n-ar muri la ore exactefirul de iarbă s-ar apleca galant peste obrazul brânduşeicrescând în bună pace pe-aceeaşi palmă de pământ

52

dar dacăDomnul nu are bici ori nu vrea să fie tranşantunde să mă mut eu dragilor îmi daţi voiesă m-aşez în subconştientul vostrupe partea mai moale a întunericuluim-aş preface că dorm şi că habar n-amcând sunteţi perverşi

53

valuri

moartea are magneţi sub tălpichiar dacă-o sperii cu ceva o alunginu pleacă fără nimic de-al tăucând să ţipi în microfon ce tare eştiîţi ia voceaîncerci o prestidigitaţiepublicul are şi el aşteptăridacă trebuie să treacă prin ineleo să strige „huooo“nu-l poţi condamna pentru astacăci moartea e singura femeie careşi-a făcut stirpea de râsn-o doreşte niciun bărbatle ia şi lor una alta...dar mai ales femeile n-ar recunoaştepentru nimic în lumecă o ţin la piept o alăpteazăde când au primul vis în care înmuguresc sâniiarde perna sub ceafăo ia patul cu ele la valespre râuiar când începe scaldafac valuri-valuri

54

55

mama lui de mamă

când adună cuvintedin scorburiîşi pune cagulaca să le-ascundăîn urmele moiale lutului plânsscurmă târziu pleavapământul uscat devine obuz

mama lui de mamăîşi îngroapă prunculîntr-un sân de fatăapoi îl re-naştepe numele micstau aşa de vorbăce mai e pe-acoloce mai fac pe-aici

56

lacăte şi chei

la „podul îndrăgostiților“ de pe senaîncă un lacăt inutilanticarii din zonă vând suveniruripartituri uzate şi fotografia noastră ruptă-n jumătățifiecare cu rama einoaptea scaldă umbra lebedelordesenând linii de pauză între ape şi ceraerul captiv în clişee

citesc în jurnal despreultima dimineață cânds-a lipit pe frunte sărutul bulină incandescentănarghită cu sariuri de carne şi sângecum să ieşi la plimbare din inima eica dintr-o gară părăsită unde ultima locomotivă şuieră încă

57

scena

aicisărbătoarea se ţine cu două pahare de vinşi o inimă ce nu se hotărăşte în care dintre ele să se înecepână la pivniţe domneşti trepte ghiciteîntre balustrade de răcoareduc spre serele subteraneunde animale tinere pascsensuri fragedeaiciîţi iese sufletul pe gurăhrană crudă albind oasele pământuluisilabele se-ngroapăîn pulpa moale a-ntunericuluiapoi cresc încet pe sub pielevascularizând cu sfială cuvinteaicispectacolul nu se amână niciodatăurci pe scenă şi reciţi e-xem-plarapoi ieşi din tine grăbitca să ai timp pentru a aplaudamăcar o dată

58

despre un poem

poemul cel mai singur e acelape care n-am apucat să ţi-l scriuascuns de umbra femeii din tribîn visul unde lumea se naşte şi moarela capăt de vers

poemul cel mai trist e acelaîn care mi-au căzut pe mistria cuvintelorcristale swarovski inoculându-mivinovăţia unui plâns formalcând iubiţii lunaticise prăbuşesc din somnul fiecărei strofescuturând peste pernele albeîntuneric virgin

poemul cel mai rău e acelape care îl beau în fiecare dimineaţăsparg paharul de vârful inimiişi tot nu reuşesc să iesdin mahmureala celorlalte

59

al cincilea anotimp

ferestrele ţin prizonieră ultima respiraţie a luminii lui februariefemeia priveşte pe geam şi numără ghioceii răsăriţi în răzoarecum număra cândva tabletele de ciocolată ca să le-mpartă în mod egalîi spune pisicii că nu reumatismul o supără cel mai răuci necunoscuta în haine de ceară care-i adună noapteatoate drumurile într-un ghem de spaimeimpasibilă pisica îşi toarce liniştea cu fire lungi dintr-o altă poveste mutăfemeia simte că în noaptea asta necunoscuta o va îmbrăcaîn aceleaşi straie de ceară arătându-i odgoanele negurii va trebui să ghicească laţul să-l înfăşoare în jurul gâtuluistrâns foarte strâns până când ochii vor părăsi orbitele rostogolindu-se în răzoare cu ghiocei – două flori stingheresingurele care vor continua să plângă

60

61

vindecarea vine târziu

după ce-au atins punctul de fierbere s-au evaporat au lăsat în urmă pene şi fulgihermafrodiţii plantaţi de cu seară în poemele fără cer

pun totul pe spinarea cuvintelor aşa albe înaripate păsări de pradă atacă planeta unde liniştea curge pe conducte ca o apă de râu învolburatpunctele cardinale fac schimb de universurilimbile ceasului se-nvârt revolutdistorsionând botezul făpturilor într-o copilărie fără sfârşit

la fiecare oră exactă un bandaj o drenăo luxaţie de sentimenteamână vindecarea pe căi naturale

lumea umblă de mână cu propria stafieinconştientă de boala ei ca un bătrân uitat la azilpentru care timpul înseamnăora injecţiei cu morfină

62

în grădinile cu aloe şi cactuşi

după cemireasa furată a fost adusă înapoi sub rochia albă carnea încă ardeamâini domestice frământau în sângele fierbintepâinea cea de toate zilele a bărbatuluiadunat de pe drumuri flămândşi au fost împreună un trupşi au fost împreună un focdarpe tăvi de-ntuneric femeia a strâns jăraticul hrănindmânjii sălbatici din grădinile cu aloe şi cactuşispunea că cine creşte pe lângă casa omuluin-o să-i mănânce zilelemânjiis-au scuturat de trei ori lăsând în urmă praful vorbelori-au învelit sânii în coama bogatăi-au supt laptele gloriei până la ultimul stropnu a mai visat femeia niciodată pruncise gândea la iernile grele punea conserve şi-n ele câte-o lacrimă să fiedacă o-ntrebau vecinele ce mai faci ce mai spuile răspundea invariabil căde la o vreme întâlneşte prin grădinile cu aloe şi cactuşipe unul ernest care se tot laudăcum a ştiut el să pună capăt întunericului

63

mitul jertfei ne/creatoare

ploaia care ţi s-a dăruit nu doarmesub pleoapă prefăcută-n stalactitădintele ei sălbatic trece prin acoperişul cărniipândeşte singurătatea intrată-n descompunerespală aerul îi netezeşte coama zburlităînspre călugării iubăreţi şi o îngroapăsub brazda jertfeiploaia care ţi s-a dăruit creşte munţi adună şuvoaie taie autostrăzicravaşa de stropi plesneşte geamul parbrizelororbiţi de stiletul ei translucidcamionagii fac pană o-înjură de mamăploaia li se dăruieşte şi lor

64

65

katariţa

a fost prima mea dragoste katariţauna nu foarte mare două vagoane şi-o locomotivă suficiente cât s-o declarzeitate tutelară între poiana mare şi calafat...katariţa ştia să tuşească în contratimp cu mecaniculde-asta o consideram unicăpunea lumea în mişcare când se lăsa cu toată greutatea trosnind pe şinealbea cerul la ora 5 fără un sfertsimţeai cum pleacă frigul din buruieni în pantofidar pleca şi katariţa odată cu el

asistenta stătea la geam nu o interesa panoramalumina naturală cădea direct peste împletitura eicăreia îi făcuse nişte mâneci foarte lungii-ar fi ajuns să lege cu ele vagoanele definitivşi pe noi într-o pornire de solidaritate ad-hocdar avea plăcerea destructurării deşira cocleţii rebelisau lărgea câte-un ochi gândind aprioricla nebunii incurabili din camera de gardăvizavi sta nea nelu de la conservenu călătorea singur din superstiţie

66

n-am văzut niciodată gesturi mai tandrepe gâtul de lebădă albă al sticlei precum cele ale capsatorului de conservecare căpăta brusc fobia depresurizăriiasta până-şi cambra katariţa desfrâul alunecării pe şinecoboram toţi numai nea nelu tăia trotuarul pe diagonalădacă-l susţineai te-njura de mamăatunci susţinerile nu aveau nicio relevanţăprintre navetişti erau o mamă şi copilul ei puiul de om se-ncăpăţâna să citească măscăriscrise cu creta pe pereţii interiori şis-o-ntrebe pe mă-sa ce-nseamnăo să-ţi spun mai târziu zicea eacu faţa de culoarea sfeclei mai târziun-a mai apucat întrucât katariţa a fost trasă pe linie moartăca mai toate de pe la noi

67

femeia-guşter

ţâşneşte din mănuşa firelor de iarbăpe borna cu kilometrul 0femeia-guşterîţi gâlgâie sunetele-n gâtvăzând-o cum ştiesă coacă strugurii la pântecu-i caldsă dea cu mir pe coadă săverse cuvinte-n cădelniţedeodatăîţi pare drumul strâmt de-asta o pui la sânfemeia-guşterrupe gâtul tristeţii la vecernii înnoadă coadade o rază prelungăse suie-n cer la guşterul-ştabşi fac împreunăun act de culturăapoi femeia-guştercere azil politiciubeşte cetăţenia culturalăşi niciodată nu se uită-n urmă

68

69

autopsia stării de linişte

fiecare toamnă îmi picta pe pielecâte-un bărbat întârziatintra aşa de firesc în decor încât niciodată nu am întrebatdacă şi ce a apucat să ia cu elde pe câmpul ultimei bătălii destul că în jurul gurii sunetele desenau monograma absenţeide lângă cealaltă careasista neputincioasăla autopsia stării de linişte

ne lega un fel de frăţiepână la prima ninsoare cândpielea îmi devenea un imenspalimpsest

70

de profundis

sunt prizonierăîn cetatea aceasta sărut icoana lumiiroasă pe marginide iepuri flămânzi

afară groparulîmplântă cazmaua în umbra luniidesenând o lună mai mare

sunt prizonierăîn filmul acestasufletul fumegă de-o vreme

coşarulaud vocile lui

din spatele fiecărui verstăcerea-şi creşte munţiiprin pădurile lor alte glasuri se pierdalte turme flămândevor roade icoane

71

pseudo-

chiar dacă mustangi cambraţi în ghipsţin sub copite clipa mea de glorieiar de pe câteva tablouriculorile de apă curgnu voi pune lacăt la intraree fără bilet şi fără suveniruri incluse

nu voi aduce fanfara în pragdoar ceasul desincronizatva înghiţi secundele cu nodurigreşit aţi înţeles că aicieste muzeul vostru naţionalaici este cantina socială vin înfometaţii cu gură spartăcărora le scapă printre dinţicrutoanele singurătăţiiîn fiecare anotimp îşi fac singuriextensie de fericireaşteptând trenul personalsă-i ducă pe planeta aceea cu doi soridespre care se ştie în toate cancelariilecă nici nu există

72

73

cine să ne hrănească liniştea

e devreme pentru bastoane din fildeşmă proptesc bine în ambele picioaretrenul trebuie să facă măcar o haltăcu respectul cuvenit faţă de acarnu l-a citit niciodată pe Schopenhauernu a intrat în pielea omului revoltata stat lângă şine ridicând steagul câine credincios niciun lanţnu i-a ros suficient grumazul ...între mine şi el trec în vagoanela clasa I la clasa a II-apuii bolnavi ai lumii întregiiarba fiarelor le putrezeşte-n creiercine să ne hrănească liniştea şi cu ce

74

punct şi contrapunct

la calafat dunărea este pe jumătate secatăpuţine vapoare sau bărci în largdoar geamandura legănându-şi singurătateaun paznic de far i-atinge şoldurileîn fiecare noapteoamenii trag peste ei plapuma apelorcâte-un colţ le-acoperă frunteaîncep să creadă că de-acoloizvorăşte fluviul bătrânul

la calafat când îl parodiezi pe dinescumoartea nu citeşte ziarulte citeşte pe tine silabisind fiecare conexiune ce deplasează accentulcând pe dragoste când pe urăieşi din starea apoeticăîn lungul malului treci de bulgaride sârbişi de unguripână-n inima imperiului te duci

75

pentru pana de vulturo pui la pălărie strigi IMPERATOREte ridici apoipeste străzile pavate cu poeme cubisteîn starede imponderabilitate

76

gârla

în copilărie îmi plăcea să spăl rufe la gârlăcu ligheanul în cappăream pe jumătate amforăvas încă nelocuit de vântspălam întâi combinezonul mameiiar apa devenea mai limpedecăpăta o duioşie valulşi un parfum de mamă prundişulcă nu mă abțineam să mă scufundiar când ieşeam împrăştiindpe iarba crudăargintul stropilor

malurile musteau a pruncieşi albia se aduna într-un altar

77

lucrările Simonei

Simona făcea compuneri frumoase confesiuni pe tema ce va deveni peste animă fac balerină doamnă balerină femeie-pasăre gândeam privindcum toate legile zborului se promulgau în trupul său firav actriţă am să devin într-o zimărturisea recitând Maiakovski:„miezul nopţii-cuţit/ din urmă,tiptil,iscusit/a lovit“...

vrabia sufletului căuta lumina stelarăprivind pierdută tavanul fumuriula ultima teză însă Simona a lăsat coala aproape albăo singură frază a scris la sfârşitvreau să mă fac om mare doamnăam aplaudat-o până ce mi-a ars carneasub pielea-ncreţită în palmeşi n-am mai ştiut nimic de Simonaam regăsit-o târziu rezemată-ntr-un moppe coridorul lung al unei instituţiii-a apărut o clipă lumina pe chip

78

dar a coborât graţios la picioarebalerina

s-a prefăcut că moare pe podea actriţaSimona a umezit mopull-a răsucit cu mişcări circulareştergând orice urmă

79

ursul grizzly

prin pădurile nordiceursul grizzlycalcă greoicâte-un ghiocel sălbaticori un cuib de furnicinu e străbătut de fiorul cosmic nu simte nici sete de răzbunaredoar din atavismface urme adânciîn care uneoripământul se pune pe plânsca un copil

80

81

mi-aduc aminte

cum am învăţat să socotesc pe-o numărătoare cu mărgele din sticlăcând nu mi-au mai fost necesarecum mi-am făcut din ele colierfoarte convinsă că aşa voi deveni femeie

mi-aduc aminte

frizura a la mireille mathieu eveniment notat în jurnal biletul scris pe foaia de caiet hai iubi să o facem latăhaio cameră obscură efectul de contrast păduri de mâini developând un trup

secundele strivite între dinţi cum măcinau pe rând alegoriişi degetele spânzurând de grinda nopţiicopilul mort

82

oameni şi viermi

aţi văzut cum merg oamenii care se-mbatădin damful propriului sângei-aţi întâlnitvine câte unul se-aşază sub pomprea ameţit pentru a mânui praştiaîntinde mâna să pice mărul bolnavîl prinde înainte ca pământul să-i mai facă vreo ranăîmplântă cuţitul scoate partea vătămată şi viermeledar mărul nu se mai întoarce niciodatăpe creangănebuni euforici mere stricateşi viermi e-he-hedacă alta ar fi tradiţia ne-am considera delicatese pe masa Domnuluidar peste 2000 de ani am crescut cu dispreţulfaţă de viermi sentimentul nu a distrus comuniuneade pildă în cimitirul de la marginea satuluiviermii poartă nume banaleaici e veta dincolo fanecel mic şi fraged cu trupul din patru ineleurcă pe carâmbul cizmei meleîmpinge inelele unul într-altulle suprapune le deşiră

83

apoi se lăţescpe frunte centura umedă roade gândulla ambele capeterămâne sămânţa cetate bastionarăpe câmpiile albem-am iubit cu singurătatea lor castelană

aţi văzut cum merg oamenii care se-mbatădin damful propriului sângei-aţi întâlnit

84

visul

cu o singură mână aşezi peste tastefreamătul fiecărei secunde în care singurătateate-a strigat pe numele mic

pereţii visului se lărgesc imprudent lasă spaţii goale începe vântul să deschidă uşiintră unul altulgreu de suportatsă-ţi umble cineva prin inimă ca un dresorîmblânzind câinii de pază cu câte-o ciozvârtăin visul tăuapoi cuştile plutesc goale pe apele styxuluilanţurile îţi ruginesc pe truprebelii construiesc alt vis din care lipsesco mână înţepenită pe taste un ochi uitat deschiso vorbă înghiţită în sec

85

mă clonaseră 

cu un pumn de greieripericuloasă transhumanţăîmi cântau primăvara în călcâie

de-atât canoncăzuse iarba-n patima iubiriicrezând că eu sunt melodia

toamna urcau spre inimă încet

nu mai bătea step dansatoareagravidăîşi desena ambulanţe-n cămărişi-n fiecare ambulanţă puneacâte o targăsă fie

86

dragul meu public

află despre mine că sunt bine sănătoasă chiar dacăfachirii trec nestingheriţi peste cuiele boante ale truismeloristoria literaturii – o căţea – pe unii îi latră pe alţii îi muşcăprea uşor saltă coada... am privit cum cei căzuţi dintre filele eiîşi cară în spinare mormântul dar eu sunt bine sănătoasănu-ţi face griji dragul meu public pe-aici dragostea se-aprinde din chibritul secundei luminează o vreme pivniţele memorieipână zboară puii de cuc din labirintul său cu aţa la picior

dragul meu public

te iubesc desuet ca în anii ’80 fără să întreb cine eşti regele pe tabla de şah transfug în geometria singurei reginecontorsionist pe câmpiile albe ale spaimelor meleori poate pictorul bisericii unde inimile sfinţilor se ţin la murat

dragul meu public

printre rânduri îţi spun că sunt bine sănătoasă chiar dacăîn fiecare noapte cerul ucide câte-o stea iar fiii noştricolectivi sincretici şi vai anonimi circulă prin viu graide la orfelinat până la spitalul de boli nervoaseacolo învaţă repede că singurul animal ce nu se lasă îmblânzit

87

este foamea... când vor fi mari o vor pune în lanţurivor porni prin lume să lipească afişe să participe la mitingurivor candida pentru un fotoliu în loja transfrontalieră a Poezieicum fac toţi copiii care doresc să calce pe urmele părinţilorşi nimeresc alături dragul meu public

88

89

prin labirinturi autumnale

au căzut şi primele brumeabia mai creşte aripa în flanela poveştiizborul abia mai taie felii de priveghi pân’ la cerdoicile au uitat în ce grai foşneşte pădurealustruiesc leagăne  cu plânsul acidîn fiecare seară  vine la masă  îmblânzitorul de păsări-bufonimă întreabă solemn cine suntcine să fiuîi răspund într-o păsărească de frondămuntele crescut în inimă toamnape care n-am apucat niciodată să suicandela oaselor luminează pe poale cărăripentru temerarii altui anotimpprecum bunul meu când s-a-ntors din Siberiacu protezele de la picioare tociteşi cu bocancii  pe umărul stângavea o singură-ntrebare de pusdacă duşmanii au plecat  toţiunde e gara

90

întrebarea bunului meus-a lungit peste  brazde până-n Siberiarăspunsul se coace aicisub coaja cu ţepi  a castanei

Cuprins

de partea cealaltă a perestroikăi ................... 8post festum ..................................................... 9feng shui în oglindă ..................................... 10vom continua să scriem ................................ 12trăiri clasificate ............................................. 13hai ................................................................. 15nu prea mi-a ieşit viaţa asta ....................... 16zodii .............................................................. 18alcatraz ......................................................... 20vioara a doua nu dă tonul ........................... 21fără cuvinte .................................................. 23hollywood my love ........................................ 25micile mizerii ale vieții ................................ 26casa cu gust de şoareci .................................. 28naufragiu ...................................................... 29exponate de muzeu ...................................... 30jurământ de s(u)punere ............................... 33urme ............................................................. 34dualitate ....................................................... 37autosugestie .................................................. 39poemul care ştie să ierte ............................... 40ultima apariţie ............................................. 41revelaţii ......................................................... 42doamne, dacă nu ......................................... 43craiova la pas ................................................ 44jocul era pe puncte ........................................ 47factura unei lumini intermitente ................. 48toc-toc ........................................................... 50doar o ipoteză .............................................. 51

valuri ............................................................. 53mama lui de mamă ...................................... 55lacăte şi chei ................................................. 56scena ............................................................. 57despre un poem ............................................ 58al cincilea anotimp ...................................... 59vindecarea vine târziu ................................. 61în grădinile cu aloe şi cactuşi ....................... 62mitul jertfei ne/creatoare ............................. 63katariţa ......................................................... 65femeia-guşter ............................................... 67autopsia stării de linişte ............................... 69de profundis ................................................. 70pseudo- ......................................................... 71cine să ne hrănească liniştea ....................... 73punct şi contrapunct .................................... 74gârla .............................................................. 76lucrările Simonei .......................................... 77ursul grizzly ................................................. 79mi-aduc aminte ............................................ 81oameni şi viermi .......................................... 82visul .............................................................. 84mă clonaseră  ................................................ 85dragul meu public ......................................... 86prin labirinturi autumnale ........................... 89

Bun de tipar: octombrie 2015Apărut: octombrie 2015Format: 14,5 x 20,5 cm

Scrisul Românesc Fundaţia–Editura, Craiova, România

Tel./fax: 0722.753.922; 0251/413.763