Mass-media în general, dar televiziunea în special, reprezintă o minune şi o extraordinară invenţie

a omului, care a transformat lumea într-un sat global, este o bună sursă de cunoaştere şi de educaţie şi o

modalitate de destindere, dar, reconstruieşte realitatea, realizează un nou mod de existenţă, motiv pentru

care imi propun ca in aceasta lucrare sa analizez influientele acesteia si in special efectele violentei din

mass-media in plan familial.

Lumea în care trăim este guvernată de o agresivitate aproape patologică, şi chiar dacă întâlnim

astfel de evenimente zi de zi, chiar şi atunci când ne plimbăm pe stradă, cei mai mari furnizori de violenţă

rămân posturile de televiziune. Întrecându-se în audienţe, acestea exagerează atât prin filmele şi

emisiunile difuzate, cât şi prin jurnalele de ştiri ilustrate într-o perspectivă macabră şi cu lux de amănunte.

Cu cât numărul unor astfel de scene creşte, cu atât mai mare va fi impactul lor asupra psihicului

telespectatorilor. Însă problema majoră intervine atunci când aceste programe de ştiri devin accesibile

persoanelor foarte tinere (copii şi adolescenţi), care sunt mult mai receptivi şi mai uşor de influenţat decât

persoanele adulte. Deşi unele persoane sunt mai rezistente din punct de vedere emoţional, prin capacitatea

de a se distanţa de anumite subiecte violente, cei mai mulţi ne lăsăm influenţaţi, într-o oarecare măsură,

de aceste scene.

În România, preocupările pentru acest subiect apar destul de târziu, ca repercursiune a dezvoltării

recente a televiziunilor comerciale. Acestea din urmă, sunt privite ca subiecţi dependenţi de rating şi, prin

urmare, de atragerea prin orice mijloace a unui public cât mai numeros. Într-un artіcol publіcat în Dіlema,

Alexandru Βălăşeѕcu precіza că: ѕіѕtemul medіatіc ѕe conѕtіtuіe ca element central în vіaţa famіlіeі, aѕtfel

că reglajul іnteracţіunіlor famіlіale ѕe face şі prіn іntermedіul rіtualіzărіі conѕumuluі tv (Βălăşeѕcu, 1997,

p. 14). Televіzorul eѕte, fără doar şi poate, un іnѕtrument cu rol decisiv în inѕtabilizarea relaţiilor sociale,

prin faptul că ne atrage într-un mod excesiv, slăbindu-ne legăturіle de comunіcare cu celelalte persoane.

Oamenіі devin aşadar sclavi ai televіzorului, pe care îl consideră drept cea mai potrivită companie, o

companie care captează şi supune prin forţa ei incomensurabilă. Astfel, cu cât o emіѕіune ѕau orice alt

program exercіtă o forţă de ѕeducţіe mai puternică, cu atât maі mult se vor rupe legăturіle între membrіі

unuі grup.

În calіtatea ѕa de membru al famіlіeі, televiziunea a îndrăznit ѕă modeleze într-un mod ѕubtіl

conştііnţa şі comportamentul persoanelor, cei mai afectaţi fiind copііі. Tot maі mulţі părіnţі au început ѕă-

şі laѕe copііі ore întregі în faţa televіzoruluі, fără ѕă conştіentіzeze efectele negatіve ale acestei atitudini.

Rezultatul a fost acela că cei mai mulţi copіі - chіar şі ceі maі mіcі de treі anі - au ajuns să fie dependenţі

de televіzor. Nu exagerăm cu nimic să afirmăm că în prezent putem vorbi despre o întreagă generaţіe de

copіі care cresc cu televіzorul pe post de dădacă.

Televiziunea influenţează prin:

- vizionarea în sine, ca obicei zilnic ce afectează dezvoltarea şi funcţionarea creierului uman,

- mesajele TV, natura acestora şi consecinţele pe termen lung ca de exemplu, schimbarea modului de

viaţă şi a credinţei.

Transmiterea informaţiilor prin imagini si vizionarea în sine: activează mai ales emisfera dreaptă a

creierului care răspunde de vizual, emoţii, senzaţii, intuiţie, plăcere şi inhibă activitatea emisferei stângi a

creierului care răspunde de gândirea logică, analitică, exprimarea corectă a ideilor, citit şi scris,

raţionamentul matematic. Principalele mesaje transmise prin televiziune sunt: eroticul şi violenţa.

Efectul mesajului erotic asupra publicului este foarte puternic şi foarte căutat. Televiziunea se

exprimă cel mai bine şi seducător, prin erotism.

Efectele mesajelor erotice sunt:

- Dispare sentimentul de vinovăţie asupra tinerilor care trăiesc împreună

- Stimulează simţurile şi văd totul prin prisma senzualului

- Tendinţa de a se întoarce la primitiv care se reflectă în păr lung, costumaţie, muzică, comportament

socio-sexual, etc

Al doilea mesaj preponderent din televiziune este violenţa.

Consiliul Naţional al Audiovizualului vine în întâmpinarea telespectatorilor impunând posturilor

de televiziune să precizeze genul de emisiune şi categoria de vârstă căreia i se adresează. Semnul din

josul ecranului nu-i ajută foarte mult pe copii, din contra există tentaţia fructului oprit. Copii rămaşi

nesupravegheaţi în faţa televizorului aleg aceste programe violente care-i influenţează negativ.

Se ştie că aproape fiecare copil îşi are idolul său pe care încearcă să-l imite, un părinte, un erou din

basme sau un personaj de film care îl fascinează prin puterea pe care o are. Copiii nu ţin cont că această

putere este folosită în mod distructiv. Faptul că eroul şi-a rezolvat singur toate problemele şi şi-a făcut

dreptate îl transformă în ochii copilului într-un personaj cu care va dori să semene tot mai mult. El va

pune în practică ceea ce a învăţat de la eroul lui, nu din răutate sau instincte violente, ci pentru că nu

reuşeşte să deosebească binele de rău, realitatea de ficţiune şi pentru că violenţa nu este aproape niciodată

pedepsită şi apare ca un lucru necesar.

Mesajul violent are următoarele efecte:

- Facilitează agresivitatea şi comportamentul anti-social

- Dezvoltă insensibilitatea la violenţă sau la victimele violenţei

- Creează impresia că trăiesc într-o lume periculoasă în care ei pot deveni victime.

Între 5-15% din violenţa reală este cauzată de influenţa directă a televizorului.

Dar televizorul influenţează şi viaţa de familie. Influenţa negativă a televiziunii în viaţa familiei

contemporane se exercită sub mai multe forme. Forţa distructivă a televiziunii se manifestă atât direct,

prin promovarea avortului, a libertinajului şi prin reducerea relaţiei de dragoste la satisfacerea mecanică a

plăcerii sexuale, cât şi indirect, prin promovarea unei vieţi lipsite de griji, comode, cu mult confort şi

multă distracţie, pentru care familia sau copii ar putea constitui un serios impediment.

Masa în familie - eveniment central - moment al împăcării, al comuniunii, al comunicării şi al

mulţumirii, a fost înlocuită cu masa în faţa televizorului, care este cel puţin un motiv de indiferenţă sau

lipsă de respect pentru celălalt. Chiar şi atunci când întreaga familie este prezentă, utându-se la aceeaşi

emisiune, fiecare se află departe de celălalt, cu mintea plecată în lumea de pe ecran.

Viaţa de familie apare arareori pe micul ecran, cu toate că, în realitate, majoritatea oamenilor îşi

trăiesc existenţa astfel. Familia şi întâmplările legate de viaţa acesteia, prin însăşi natura lor, nu au nimic

spectaculos, pentru a putea atrage atenţia telespectatorului şi deci nu este mediatizată.

În familia de pe micul ecran, oamenii au mai mult timp liber şi mai mulţi bani, şi se distrează

aproape tot timpul. Trăiesc întâmplări senzaţionale, fascinante poveşti de dragoste, emoţii puternice.

Telespectatorii care au această lume drept model când revin la atmosfera propriei case vor constata

diferenţa izbitoare dintre cele două lumi. Propria viaţa de familie pare cenuşie, apăsătoare, plictisitoare,

cu probleme, griji, lipsuri în comparaţie cu întâmplările extraordinare, cu viaţa deosebită pe care o duc

alţii, după cum o văd ei la televizor. Apare un cerc vicios: problemele se agravează tot mai mult,

proporţional cu timpul dedicat vizionării căci viaţa de familie devine tot mai săracă. Comparaţia vieţii

personale de familie cu cea strălucitoare, trăită pe micul ecran, devine o sursă permanentă de

nemulţumire, frustrare şi neînţelegeri familiale.

Membrii famiilor de pe micul ecran sunt independeţi unul faţă de celălalt. Activitatea filmelor este

centrată aproape întotdeauna pe interesele, cariera, aventurile ficăruia. De aici, telespectatorul învaţă sau

îşi însuşeşte acea mentalitate în care interesele proprii sunt separate de cele ale familiei. Fiecare cu cariera

lui, cu banii lui,cu preferinţele lui, cu programul lui, cu prietenii lui, încât până la urmă soţii divorţează.

O altă nemulţumire pe care o naşte televiziunea este produsă de comparaţia pe care telespectatorii

o fac între proprii soţi şi eroii micului ecran. Bărbaţi sau femei, drăguţi, fermecători, bogaţi şi puternici, îi

pun în stare de inferioritate pe bieţii soţi sau pe soţiile care, în mod firesc, nu pot concura cu personajele

de ficţiune, interpretate de actori tineri. Aceste personaje pătrund în imaginaţia telespectatorului şi devin

cel mai mare duşman al vieţii de familie. Cu ele se săvârşesc prima oară adulterul, şi tot ele împing în

viaţa reală persoana respectivă spre adulter.

Televiziunea joacă un rol principal în normalizarea relaţiilor sexuale în afara căsătoriei, a

adulterului, a perversiunilor sexuale şi a divorţului. În telenovele, de exemplu, relaţiile sexuale sunt de 24

de ori mai frecvente în afara căsătoriei decât cele între soţi, sau, 94% dintre întâmplările erotice se

desfăşoară între persoanele necăsătorite. De asemenea, adulterul şi divorţurile abundă, depăşind cu mult

rata celor din realitate. „De se să te mai străduieşti să-ţi păstrezi fidelitatea faţă de soţ sau soţie când

plăcerea o poţi obţine şi în altă parte sau când toată lumea procedează la fel?" sugerează televiziunea prin

falsa realitate pe care o promovează.

Televiziunea determină amplificarea stresului, a neliniştii şi dezordinii mentale, dar este un mijloc care

îndepărtează aceste probleme - pe perioada vizionării-, devenind astfel un mecanism perfect care

generează dependenţa. Devine din ce în ce mai grea desprinderea de televizor.

Cei bătrâni şi singuri, uitându-se la televizor se izolează şi mai mult, refuzând comunicarea cu

ceilalţi, şi cu toate că este dureros s-o spunem, acesta devine un anestezic general care-i face să uite de

golul sau lipsa de sens a vieţii lor.

Cu toate acestea există mijloace prin care oamenii pot micşora influenţa televiziunii asupra lor şi a

familiei: întărirea legăturilor interpersonale , realizarea coeziunii familiei şi a grupurilor, strângerea

legăturilor între familii, etc.

Cum putem feri copiii de violenta din mass-media

Dasemenea copiii se informeaza, de la varste din ce in ce mai fragede, despre lumea

inconjuratoare iar sursele pe care le au la dispozitie sunt variate, cum ar fi parintii, profesorii, prietenii si

mass-media.

Un plus de atentie trebuie acordat insa informatiilor preluate de la televizor, radio sau de pe Internet.

Aceste suporturi mediatice constituie o baza informationala valoroasa, dar trebuie sa tinem cont de faptul

ca, de foarte multe ori, sunt prezentate fie stiri agresive, caracterizate de violenta, fie unele care trateaza

teme foarte delicate.

Materialele care abordeaza probleme precum catastrofe naturale, rapiri, omucideri, atacuri ale

gruparilor teroriste, violenta in scoli sau aventurile amoroase ale unui politician pot avea drept consecinta

crearea unei stari de confuzie in mintea copiilor, care ajung, treptat, sa aiba o perceptie deformata asupra

societatii, considerand-o un mediu confuz si ostil.

Ca parinti, ne gandim cum vom reusi sa contracaram efectul pe care acest gen de relatari si imaginile care

le insotesc le pot avea fata de copil. Calea cea mai simpla de abordare a problemei este prin dialog si

micutul isi va crea, in timp, un "scut" protector, ceea ce va evita aparitia unui eventual dezechilibru

emotional.

Cum receptioneaza copiii informatiile

Spre deosebire de filme si de programele de divertisment, stirile sunt reale. Problema este ca un

copil ar putea sa nu faca distinctia intre realitate si fictiune. Aceasta depinde de varsta copilului si de

nivelul de maturitate psihologica a fiecaruia. Programele de televiziune au, cel mai adesea, caracter

spectaculos, foarte credibil, ceea ce i-ar putea face pe copiii ajunsi la varsta de 7-8 ani, de exemplu, sa

creada ca li s-ar putea intampla si lor ceva similar.

Un copil care urmareste un material relatand despre o rapire sau despre un atentat se va ingrijora: "Oare

eu voi fi urmatorul? Ar fi posibil sa mi se intample si mie asa ceva?".

Catastrofele naturale, precum si alte materiale de aceeasi factura, prezinta acelasi grad de risc in privinta

eventualelor consecinte in plan emotional.

Spre exemplu, un copil care locuieste in Bucuresti urmareste o stire despre o inundatie care a avut loc in

zona Moldovei, este posibil sa nu mai doarma toata noaptea, intrebandu-se daca locuinta lui este

pozitionata pe un teren suficient de stabil si rezistent. Mai mult decat orice alt canal mediatic, televiziunea

are capacitatea de a "aduce lumea" in propria noastra casa, prin urmare este necesar sa discutatam

permanent cu cei mici despre toate stirile receptionate .

Ca parintii trebuie sa fim permanent pregatiti sa-i linistim pe copiii agitati din cauza stirilor

urmarite. Aceasta nu inseamna ca ar trebui sa le ascundem adevarul despre cele aflate.

Secretul, spun psihologii americani, este sa prezentam informatia cu acuratete, dar, in acelasi timp, cat

mai abstract posibil. Vom evita, asadar, detaliile, cu exceptia situatiei in care copilul insista in mod

deosebit pe un anumit aspect.

In cazul unor stiri despre dezastrele naturale, copilul trebuie incurajat cu blandete sa vorbeasca despre

ceea ce simte, pentru a se elibera astfel de anxietate. Problema trebuie abordata insa distinct daca suntem

parintele unui adolescent.Incepand de la 14-15 ani, acesta trebuie educat sa faca diferenta intre informatia

stricta si elementul de spectacol introdus de unele canale in scopul cresterii audientei.

Astfel, ceea ce parea a fi o informatie infricosatoare se poate transforma intr-o discutie constructiva

despre rolul buletinelor de stiri.

In opinia psihologului Mihail Militaru, este foarte important ca parintii sa nu interzica accesul

copilului la televizor, pentru ca efectul obtinut ar fi exact opus. "Apare, in acest caz, tentatia fructului

oprit' si copilul va urmari cu si mai mult interes emisiunea in discutie", afirma doctorul Militaru.

De asemenea, psihologul considera ca parintii trebuie sa discute cu cel mic pentru a afla care este

factorul care il motiveaza sa urmareasca programele respective. "De cele mai multe ori, copiii urmeaza

anumite modele pe care le vad in familie", subliniaza doctorul Militaru. Altfel spus,vom aborda mai intai

cauza, nu efectul!

Pe de alta parte, daca micutul dedica o mare parte din timpul sau liber urmaririi programelor

televizate, acest fapt ar trebui sa reprezinte un semnal de alarma pentru parinti.

"Daca un copil se uita prea mult la televizor, foarte probabil parintii nu-i acorda suficienta atentie. E

adevarat ca un copil se poate juca singur, dar ii este mult mai comod sa deschida televizorul. Asadar,

parintii trebuie sa isi faca timp pentru copil si sa il implice in cat mai multe activitati specifice varstei",

mai spune psihologul Mihail Militaru.

Cert este faptul că violenţa din mass-media, in special cea prezentă în ştiri reprezintă unul dintre

cele mai controversate subiecte ale epocii noastre. Pe de o parte, aceasta este esenţială în transmiterea

informaţiilor de orice natură către populaţie, însă conţinutul ei trebuie în mod clar cenzurat din cauza

violenţei prezente în ştiri, cu potenţial negativ ridicat, în special în rândul copiilor. Prin urmare,

elementul- cheie va consta în stabilirea unui echilibru, a unei situaţii optime, între nevoia de informaţie şi

nevoia combaterii efectelor negative induse de violenţa televizată. În această privinţă, consider că prin

oferirea unui cadru contextual mai potrivit pentru violență și crimă într-o știre (de exemplu, prin

acoperirea tematică mai degrabă decât prin acoperirea episodică, prin furnizarea factorilor de risc și a

informațiilor cu privire la cauzalitate), vor scădea efectele negative ale violenței prezente în ştiri atât în

rândul copiilor, cât şi în rândul adulţilor.