Mărturie filocalică despre Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine

Sursa: Sfânta Mănăstire Pantocrator

91. Despre Sfânta Împărtăşanie şi despre mărimea bunătăţilor pe care ni le

pricinuiesc împărtăşirea şi cuminecarea (cuminecătura) continua, cu conştiinţa

curată.

Dar nimic nu ne ajută şi nu contribuie aşa de mult la curăţirea sufletului şi la luminarea

minţii şi la sfinţirea trupului şi la prefacerea amândurora spre o stare mai dumnezeiască şi la

nemurire, ba şi la biruirea patimilor şi a demonilor sau, mai potrivit spus, la unirea cu

Dumnezeu cea mai presus de fire ca împărtăşirea şi cuminecarea (cuminecătura) continua,

cu inimă şi simţire curată pe cât e cu putinţă omului, cu preacuratele şi nemuritoarele şi de

viaţă făcătoarele Taine, cu însuşi cinstitul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi

Mântuitorului nostru Iisus. Pentru aceasta este cât se poate de trebuitor să vorbim şi despre

acestea în chip deosebit în această scriere şi apoi să dăm sfârşit cuvântului. Iar acest lucru

nu este vădit numai din cele ce au spus Sfinţii Părinţi, ci, cu mult mai mult, din cuvintele

Vieţii înseşi şi ale însuşi Adevărului. Căci zice: „Eu sunt pâinea vieţii”(Ioan 6, 48). „Şi

aceasta este pâinea care se pogoară din cer, ca cel ce mănâncă din ea să nu moară. Eu sunt

pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. De va mânca cineva din pâinea aceasta, viu va fi în

veac. Şi pâinea pe care Eu o voi da, trupul Meu este, pe care Eu îl voi da pentru viaţa lumii”

(Ioan 6, 50-51); şi: „De nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu

veţi avea viaţă întru voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică”

(Ioan 6, 53-54). Şi iarăşi: „Căci trupul Meu este mâncare adevărată şi sângele Meu este

băutură adevărată. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu

întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl Cel viu şi Eu sunt viu prin Tatăl; şi cel ce Mă

mănâncă pe Mine, acela va fi viu prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer şi cel ce mănâncă pâinea aceasta a Mea viu va fi în veac” (Ioan 6, 53, 58).

Iar purtătorul de Hristos Pavel zice acestea: „Fraţilor, eu am primit de la Domnul ceea ce v-

am predat şi vouă, că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâinea şi

binecuvântând-o a frânt-o şi a zis: «Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu care pentru voi

se frânge; aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea.» Asemenea şi paharul, după cină,

zicând: «Acest pahar este legământul cel nou, întru sângele Meu. Aceasta s-o faceţi ori de

câte ori veţi bea, întru pomenirea Mea. Căci de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi

bea paharul acesta moartea Domnului vestiţi, până ce va veni. Deci, oricine va mânca

pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie vinovat va fi trupului şi sângelui

Domnului. Să se cerceteze, aşadar, omul pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea

aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie judecată

sieşi mănâncă şi bea, nedeosebind trupul Domnului. Pentru aceea, între voi mulţi sunt

neputincioşi şi bolnavi şi mulţi mor. Căci dacă ne-am cerceta pe noi nu am fi judecaţi. Iar

fiind judecaţi de Domnul, suntem îndreptaţi, ca să nu fim osândiţi cu lumea» (1 Cor. 11, 23-33) ”.

92. E de trebuinţă să cunoaştem minunea Sfintelor Taine şi ce este ea, pentru ce s-a dat şi care este folosul ei.

Căci scrie şi Gură de Aur că „e de trebuinţă să învăţăm ce este minunea Tainelor şi pentru

ce s-a dat, şi care e folosul acesteia. Suntem un trup (Rom. 12, 5) şi mădulare ale trupului

Domnului nostru Iisus Hristos şi din oasele Lui (Efes. 5, 30). Iar cei care au aflat aceasta să

urmeze celor spuse. Deci pentru ca aceasta să nu se înfăptuiască numai prin iubire, ci şi cu

lucrul însuşi, să ne unim prin mâncare cu acel trup pe care ni l-a dăruit, voind să ne arate

dorul ce-l are către noi. Pentru aceasta s-a unit pe Sine cu noi şi ne-a dat trupul Său nouă,

ca să ne facem un trup unit cu Capul. Acest lucru este propriu celor ce se iubesc cu tărie.

Acest lucru l-a dat de înţeles Iov vorbind despre casnicii lui, care-L iubeau în chip covârşitor,

încât ziceau, arătându-şi iubirea lor: «Cine ne va da putinţa să ne săturăm de carnea Lui?»

(Iov 31, 31). De aceea, şi Hristos a făcut acest lucru ridicându-ne la o prietenie şi mai mare

şi arătându-ne dorul Lui către noi, căci nu se dă pe Sine celor ce-L doresc numai ca să-L

vadă, ci şi ca să-L atingă, să-L mănânce şi să se sădească în trupul Lui, şi să se unească cu

El, şi să-şi sature întreg dorul.”

Şi iarăşi: „Cei ce se împărtăşesc de preasfântul Trup şi de cinstitul Sânge stau între îngeri şi

arhangheli, şi între Puterile de sus şi sunt îmbrăcaţi în însuşi veştmântul împărătesc al lui

Hristos, având armele duhovniceşti. Ba cu aceasta încă n-am spus nimic: căci L-au îmbrăcat

pe Împăratul însuşi. Dar, pe cât este de mare şi de înfricoşătoare şi de minunată Taina, tot

pe atâta trebuie să te apropii cu curăţie dacă vrei să te apropii de mântuire. Căci, dacă te

apropii cu o conştiinţă rea, te apropii de osândă şi de pedeapsă. Căci « cel ce mănâncă şi

bea cu nevrednicie Trupul şi Sângele Domnului, judecată sieşi mănâncă şi bea» (1 Cor. 11,

27). Că, dacă cei ce-şi pătează porfira împărătească sunt pedepsiţi la fel cu cei ce o rup, nu

e deloc necuvenit ca cei ce primesc Trupul cu cuget necurat să sufere aceeaşi pedeapsă cu

cei ce L-au rupt prin piroane. Priveşte ce înfricoşătoare pedeapsă a arătat Pavel zicând: «Cel

ce călca Legea lui Moise murea pe temeiul a doi sau a trei martori. Socotiţi cu cât se va

învrednici cu o pedeapsă mai mare cel ce a nesocotit pe Fiul lui Dumnezeu şi a socotit ca un

lucru de rând Sângele Noului Legământ, prin care acesta a fost sfinţit?» (Evr. 10, 29). Sau:

«Câţi deci ne împărtăşim de trupul acesta, câţi gustăm din sânge se înţelege că gustăm din

Acela ce şade sus, care e închinat de îngeri, de Cel apropiat de puterea fără margini. O, câte

drumuri duc spre mântuirea noastră! Ne-a făcut pe noi trupul Său. Ne-a dat nouă trupul

Său. Şi nimic din acestea nu ne depărtează de la rele. O, ce nepăsare, o, ce nesimţire!»” Şi

iarăşi: „Un preot minunat mi-a istorisit că a fost învrednicit să vadă şi să audă acesta: că pe

cei ce vor pleca de aici împărtăşiţi de Taine, cu conştiinţa curată, când vor muri, îngerii îi vor

duce de aici în suită, pentru Cel cu care s-au împărtăşit.” Iar dumnezeiescul Ioan Damaschin

zice: „Deoarece suntem îndoiţi şi compuşi, trebuie ca şi naşterea noastră să fie îndoită; la

fel şi haina îndoită. Naşterea ni s-a dat prin apă şi prin Duh. Iar mâncarea este însăşi pâinea

vieţii, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce s-a pogorât din cer.” „Precum la botez, deoarece

oamenii obişnuiesc să se spele cu apă şi să se ungă cu untdelemn, a unit cu untdelemnul şi

cu apa harul Duhului şi l-a făcut pe el baia naşterii din nou, la fel, deoarece avem obiceiul să

mâncăm pâine şi să bem apă şi vin, a unit cu ele dumnezeirea Sa şi le-a făcut pe ele Trupul

şi Sângele Său, ca prin cele obişnuite şi după fire să ajungem în cele mai presus de fire.”

„Trupul Lui este cu adevărat unit cu dumnezeirea, dar înţeleg trupul cel din Sfânta Fecioară,

nu un trup coborât din ceruri, iar pâinea şi vinul se prefac în însuşi Trupul şi în însuşi

Sângele lui Dumnezeu. Dar, de cauţi să afli modul cum se face aceasta, îţi ajunge să auzi că

aceasta se face prin Duhul Sfânt, tot aşa cum Cuvântul a dat fiinţă trupului Său în Sine din

Sfânta Fecioară de Dumnezeu prin Duhul Sfânt; mai mult nimic nu cunoaştem decât că

Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat şi lucrător, şi atotputernic, iar modul nepătruns.”

„Celor ce se împărtăşesc cu vrednicie acesta se face deci spre iertarea păcatelor şi spre

viaţă veşnică, şi spre păzirea sufletului şi a trupului; iar celor ce se împărtăşesc cu

nevrednicie, spre osândă şi pedeapsă, ca şi moartea Domnului.” „Şi pâinea, şi vinul nu sunt

chip al Trupului şi Sângelui lui Hristos, să nu fie, ci însuşi Trupul lui Hristos Cel îndumnezeit

şi însuşi Sângele Lui. Căci «Trupul Meu, zice, este adevărată mâncare, şi sângele Meu este

adevărată băutură» (Ioan 6, 55) ”. „Căci este Trupul şi Sângele lui Hristos, care intră în

alcătuirea (în constituţia) sufletului şi trupului nostru, netopindu-se, nestricându-se,

netrecând în ceea ce dăm afară, ci rămânând în fiinţa noastră ca pricină a păstrării noastre,

ca mijloc de curăţire a toată întinăciunea. Chiar dacă aurul s-a pătat, îl curăţeşte prin

arderea judecăţii, ca să nu fim osândiţi în veacul viitor împreună cu lumea (1 Cor. 11, 32).

Curăţindu-ne prin aceasta, ne unim cu Trupul lui Hristos şi cu Duhul Lui şi ne facem Trupul

lui Hristos. Aceasta este pâinea, care e pârga pâinii cereşti, a pâinii spre fiinţă (Matei 6, 11).

Căci pâinea «spre fiinţă» arată fie pe cea viitoare, adică a veacului viitor, fie pe cea primită

spre păstrarea fiinţei noastre. Trupul Domnului este Duh de viaţă făcător pentru că s-a

zămislit din Duhul de viaţă făcător. «Căci ceea ce se naşte din Duh Duh este» (Ioan 3, 6).

Iar aceasta o spun nu ca să desfiinţez firea trupului, ci voind să arăt că e de viaţă făcător şi

dumnezeiesc. Acestea se numesc chipuri (antitipuri) ale celor viitoare, nu ca unele ce nu

sunt cu adevărat Trupul şi Sângele lui Hristos, ci că acum ne împărtăşim prin ele de dumnezeirea lui Hristos, iar atunci numai înţelegător, prin vedere.”

Iar dumnezeiescul Macarie zice: „Precum vinul se amestecă în toate mădularele celui ce bea

şi se preface în el şi el în vin, aşa cel ce bea Sângele lui Hristos se adapă cu Duhul

dumnezeiesc, şi acesta se amestecă în suflet în chip desăvârşit şi sufletul în el. Şi, astfel

sfinţit, sufletul se face vrednic de Domnul. Căci «toţi, zice, ne-am adăpat din acelaşi Duh »

(1 Cor. 12, 13) iar prin Euharistia pâinii cei ce se împărtăşesc cu vrednicie se învrednicesc

să se facă părtaşi de Duhul Sfânt, şi aşa sufletele vrednice pot să vieţuiască în veci. Şi

precum viaţa trupului nu e de la trup, ci din afară de el, adică din pământ, aşa şi sufletul a

fost învrednicit de Dumnezeu să aibă mâncare, băutură, veşmânt, care sunt viaţa adevărată

a sufletului, nu din firea sa, ci din dumnezeirea Lui, adică din Duhul Său. Căci sufletul are

firea dumnezeiască spre pâinea vieţii, adică pe Cel ce a zis: «Eu sunt pâinea vieţii» (Ioan 6, 48) şi apa vie spre vinul care veseleşte (Ps.103, 15), şi ca untdelemnul bucuriei” (Ps. 44, 8).

Sfântul Isidor zice şi el: „Împărtăşirea de Dumnezeu şi de Taine s-a numit cuminecare

(communicatio- cuminecătură), pentru că ne dăruieşte unirea cu Hristos şi ne face să avem

comună cu El împărăţia Lui”. Iar Sfântul Nil zice: „Este cu neputinţă să se mântuiască

credinciosul şi să primească iertarea păcatelor şi să dobândească Împărăţia cerurilor, dacă

nu se împărtăşeşte cu frică, cu credinţă şi cu dragoste de tainicul şi neprihănitul Trup şi

Sânge al lui Hristos.” La fel scrie şi Marele Vasile în scrisoarea către Patricia Cezareea,

limpede, că „e bine şi de folos să se cuminece (să comunice) şi să se împărtăşească cineva

în fiecare zi cu sfântul Trup şi sfântul Sânge al lui Hristos. Căci El însuşi a zis: «Cel ce

mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el şi are viaţă

veşnică» (Ioan 6, 54, 56). Şi cine se îndoieşte că a se împărtăşi cineva continuu de viaţă nu

e nimic altceva decât a vieţui în chip înmulţit? Noi ne cuminecăm (comunicăm) de patru ori

în fiecare săptămână: duminica, miercurea, vinerea şi sâmbăta, şi în celelalte zile, dacă are

loc pomenirea vreunui Sfânt.” În aceste zile socotesc că Sfântul şi liturghisea. Căci nu putea

în fiecare zi stingherit fiind de atâtea griji. De aceea zice şi Sfântul Apolo că „monahul

trebuie să se cuminece, de e cu putinţă, în fiecare zi cu Tainele lui Hristos. Căci cel ce se

depărtează pe sine de aceasta se depărtează de Dumnezeu. Iar cel ce-o face aceasta

continuu continuu se îmbracă cu trupul Domnului. Căci însuşi glasul mântuitor zice: «Cel ce

mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el» (Ioan 6, 56). Deci

aceasta le este de folos monahilor, care fac neîncetat omenirea patimii mântuitoare. Drept

aceea, se cade ca el să fie gata în fiecare zi şi să se pregătească pe sine în aşa fel, ca să fie

vrednic în fiecare zi, totdeauna, pentru primirea Sfintelor Taine. Căci aşa ne împărtăşim şi de iertarea păcatelor.”

Dar zice şi Sfântul Ioan Scărarul: „Dacă un trup atingându-se de un alt trup,se schimbă în

puterea lui de lucrare, cum nu se va schimba cel ce se-atinge de trupul Domnului cu mâini

nevinovate? Căci s-a scris şi în Gherontic (Pateric): Ioan de Bostra, bărbat sfânt şi având

putere asupra duhurilor necurate, a întrebat pe draci, care locuiau în nişte fetiţe furioase şi

chinuite de ei cu răutate, zicând: «De care lucruri vă temeţi la creştini?» Aceştia au

răspuns: « Aveţi cu adevărat trei lucruri mari: unul pe care-l puteţi atârna de grumazul

vostru; unul cu care vă spălaţi în biserică; şi unul pe care-l mâncaţi în adunare.»

Întrebându-i iarăşi: «Din acestea trei de care vă temeţi mai mult?», au răspuns: « Dacă aţi

păzi bine aceea cu ce vă împărtăşiţi, n-ar putea nimeni din noi să facă rău vreunui creştin.»

Deci lucrurile de care se tem răufăcătorii mai mult decât toate sunt crucea, Botezul şi

Cuminecătura.

Filocalia vol 8, Calist și Ignatie Xanthopol, Cap 91-92

Sursa: http://deasaimpartasire.blogspot.com/