Marte Pluto

2
ÎNTRE DORINŢĂ ŞI CONŞTIINŢĂ: MARTE ŞI PLUTON Chiar acum când scriu, pe 24 ianuarie 2004, este în vigoare trigonul Marte- Pluton. Marte se găseşte în Domiciliu, în Berbec, în timp ce Pluton este în Săgetător, semnul în care o parte dintre astrologi îl consideră în Exaltare. De ce o parte? Pluton fiind o planetă recent descoperită, astrologii s-au pus de acord că Domiciliul său este în Scorpion, dar în ce priveşte Exaltarea sa, părerile sunt încă împărţite. Eu îl consider în Exaltare în Berbec şi Săgetător, dar alţii consideră că Exaltarea lui Pluton este în Leu, sau în alte semne... Este o problemă care încă se studiază. Această dilemă este sugestivă pentru atitudinea actuală diversă faţă de semnificaţiile profunde, deja acceptate, ale lui Pluton. Dacă Marte este o planetă cunoscută din antichitate, cu o semnificaţie deja consolidată de vreo două milenii, Pluton are mai puţin de un secol de când a intrat în fondul cunoaşterii conştiente a omenirii. Astrologii încă îi caută sensul simbolic şi locul pe zodiac. Max Heindel (şi nu numai el) consideră că Pluton este octava superioară a lui Marte. Planetele trans-saturniene sunt tratate, în scrierile ezoterice, ca octave superioare ale unor planete tradiţionale, ca o justificare a faptului că atâtea secole nu au fost cunoscute, dar şi ca un reper pentru a se defini vibraţia şi acţiunea lor pe baza planetelor deja cunoscute. Aşa cum Mercur are pe Uranus ca octavă superioară, iar Venus are pe Neptun ca octavă superioară, la fel Marte îl are pe Pluton. Octava superioară a unei planete reprezintă un nivel superior de vibraţie pe un fundament comun. Astfel, Mercur este planeta raţiunii, dar octava sa superioară, Uranus, este planeta inteligenţei strălucite, a geniului inovator, a raţiunii susţinute de intuiţie, imaginaţie şi chiar de fantezie, nu doar de memorie, experienţă şi logică. Venus este planeta relaţiilor din planul fizic şi a sentimentelor faţă de lucrurile terestre, dar Neptun, octava superioară, este planeta emoţiilor înalte, neegoiste, spiritualizate, şi a relaţiilor dintre planul terestru şi planurile subtile. În acest context, Marte este cunoscută ca planeta dorinţei şi acţiunii personale energice, concrete, chiar agresive, tranşante şi vizând rezultate practice, iar Pluton vine, ca octavă superioară, cu manifestarea inevitabilă, aparent impusă din afară, prin situaţii de criză la nivel mare, în care nu se poate stabili un responsabil, dar pe care mulţi le resimt şi trebuie să le trăiască, pentru a conştientiza puterea lor de acţiune individuală în situaţiile date şi rolul pe care trebuie să şi-l asume în viaţă. Scorpionul, semn de apă guvernat tradiţional, de Marte, este cel care are verbul EU DORESC, şi simbolizează vibraţia generatoare de impulsuri lăuntrice pentru materializarea de situaţii, impulsuri cunoscute, în psihologie, sub numele de dorinţe. Berbecul, semn de Foc guvernat tot de Marte, este semnul acţiunii şi iniţiativei, şi al energiei concretizatoare, şi el este cel care execută acţiunile concrete necesare împlinirii dorinţelor.

description

m

Transcript of Marte Pluto

NTRE DORIN I CONTIIN: MARTE I PLUTONChiar acum cnd scriu, pe 24 ianuarie 2004, este n vigoare trigonul Marte-Pluton. Marte se gsete nomiciliu, n !er"ec, n timp ce Pluton este n #gettor, semnul n care o parte dintre astrologi l consider n $%altare. e ce o parte& Pluton 'iind o planet recent descoperit, astrologii s-au pus de acord c omiciliul su este n #corpion, dar n ce privete $%altarea sa, prerile sunt nc mpr(ite. $u l consider n $%altare n !er"ec i #gettor, dar al(ii consider c $%altarea lui Pluton este n )eu,sau n alte semne... $ste o pro"lem care nc se studia*. +ceast dilem este sugestiv pentru atitudinea actual divers 'a( de semni'ica(iile pro'unde, de,a acceptate, ale lui Pluton. ac Marte este o planet cunoscut din antichitate, cu o semni'ica(ie de,a consolidat de vreo dou milenii, Pluton are mai pu(in de un secol de cnd a intrat n 'ondul cunoaterii contiente a omenirii. +strologii nc i caut sensul sim"olic i locul pe *odiac. Ma% -eindel .i nu numai el/ consider c Pluton este octava superioar a lui Marte. Planetele trans-saturniene sunt tratate, n scrierile e*oterice, ca octave superioare ale unor planete tradi(ionale, ca o ,usti'icare a 'aptului c attea secole nu au 'ost cunoscute, dar i ca un reper pentru a se de'ini vi"ra(ia i ac(iunea lor pe "a*a planetelor de,a cunoscute. +a cum Mercur are pe 0ranus ca octav superioar, iar 1enus are pe 2eptun ca octav superioar, la 'el Marte l are pe Pluton. 3ctava superioar a unei planete repre*int un nivel superior de vi"ra(ie pe un 'undament comun. +st'el, Mercur este planeta ra(iunii, dar octava sa superioar, 0ranus, este planeta inteligen(ei strlucite, a geniului inovator, a ra(iunii sus(inute de intui(ie, imagina(ie i chiar de 'ante*ie, nu doar de memorie, e%perien( i logic. 1enus este planeta rela(iilor din planul 'i*ic i a sentimentelor 'a( de lucrurile terestre, dar 2eptun, octava superioar, este planeta emo(iilor nalte, neegoiste, spirituali*ate,i a rela(iilor dintre planul terestru i planurile su"tile. 4n acest conte%t, Marte este cunoscut ca planeta dorin(ei i ac(iunii personale energice, concrete, chiar agresive, tranante i vi*nd re*ultate practice, iar Pluton vine, ca octav superioar, cu mani'estarea inevita"il, aparent impus din a'ar, prin situa(ii de cri* la nivel mare, n care nu se poate sta"ili un responsa"il, dar pe care mul(i le resimt i tre"uie s le triasc, pentru a contienti*a puterea lor de ac(iune individual n situa(iile date i rolul pe care tre"uie s i-l asume n via(. #corpionul, semn de ap guvernat tradi(ional, de Marte, este cel care are ver"ul $0 35$#C, i sim"oli*ea* vi"ra(ia generatoare de impulsuri luntrice pentru materiali*area de situa(ii, impulsuri cunoscute, n psihologie, su" numele de dorin(e. !er"ecul, semn de 6oc guvernat tot de Marte, este semnul ac(iunii i ini(iativei, i al energiei concreti*atoare, i el este cel care e%ecut ac(iunile concretenecesare mplinirii dorin(elor. Pluton este considerat att co-guvernator al #corpionului, ct i n demnitate n semnul !er"ecului. up ordinea simpl n care planetele trans-saturniene i-au primit domiciliile - 0ranus n 1rstor, 2eptun n Peti - ar urma 'iresc ca Pluton s ai" domiciliul n !er"ec, i unii astrologi chiar tind s-l considere aa. 7otui, mai degra" el este considerat ca 'iind $%altat n !er"ec. Pluton este cunoscut mai mult ca o planet a cri*elor regeneratoare, a marilor evenimente dramatice, care aduc schim"ri teri"ile i inevita"ile n via(a oamenilor, att la e%terior, ct i n su'letul lor, n atitudinile lor interioare. eoarece ac(iunea sa este implaca"il i inevita"il, el este asociat i cu 1oin(a ivin, cu acele 'or(e care ne impun trans'ormri radicale n via(, i asta nu ca pedeaps sau ca un ru inevita"il, ci ca momente de trecere spre alte stri de mani'estare i de contiin(. +spectul trans'ormator la nivel e%terior este legat mai ales de #corpion. $%ist ns i un aspect trans'ormator legat de semnul !er"ecului, care, prin tradi(ie, are asociat ver"ul + 68, tendin(ele de autoa'irmare, contiin(a de sine. Prin vi"ra(ia lui Pluton este ampli'icat procesul de contienti*are a propriei naturi i esen(e, a propriului rol n lumea mani'estrii. $venimentele critice guvernate de Pluton, e%perien(ele se%uale sau legate de moarte, aparent traumati*ante sau cel pu(in ocante, sunt prete%te pentru a trece la un alt nivel de contiin(, mai pro'und i mai semni'icativ pentru ceea ce are de nv(at o entitate n cursul e%isten(ei sale terestre. in acestea re*ult c via(a, care nseamn o continu evolu(ie, o continu nnoire a propriei n(elegeri i mani'estri, a propriilor triri, are la ndemn aceste dou prghii importante9 Marte i Pluton. Marte generea* i diri,ea* energia necesar pentru ac(iunea voluntar, ini(iat i des'urat contient de 'iecare individ pentru concreti*area dorin(elor sale. Pluton generea* evenimentele i situa(iile care nu ar putea 'i declanate voluntar de un individ, dar care sunt alimentatede su"contientul re*onant al mai multor indivi*i ce vor 'i apoi implica(i n trans'ormrile aduse de acele evenimente. :i unele, i altele, sunt prile,uri pentru ca noi s evolum n ac(iune i prin trans'ormri vi*i"ile la diverse niveluri. $le nu sunt de temut, i cel care le n(elege ,ust valoarea le poate 'olosi pentru a-i urma drumul n ascensiune ctre ceea ce repre*int (elul nalt al 'iin(ei sale.