Marius Iulian Zinca - Săvârşirea (re)naşterii

Reeditare electronică cu acceptul direct al autoruluiMarius Iulian Zinca şi al

Bibliotecii Cronopedia, realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate

pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

Săvârşirea (re)naşterii - versuri -

Marius Iulian Zincă

2

Ilustraţia copertei: Eugenia ENESCU

Tehnoredactarea: Petre Ioan CREŢU, Ioan Muntean

Săvârşirea (re)naşterii

3

Marius Iulian Zinca

Săvârşirea (re)naşterii - versuri -

2014

Editura VJF


4

Premiul II la

Concursul de creaţie

literară Chronos 2013 –

secţiunea poezie –


5

Acest volum de versuri îl

dedic părinţilor mei.

Iubiţi-vă părinţii, iubiţi-i

mult căci indiferent de felul şi

forma lor, sunt singurii cei mai

buni „profesori” în, de şi despre

viaţă funcţie de mediul în care

trăiţi. Cu mintea „deschisă”, puteţi

decela întotdeauna între „aşa da şi

aşa nu”, depinde doar de voi.


6


7

„Să nu uiţi tată, ...”

... de pe 16 iulie 2013, orele 12,20, privesc timpul şi pe

mine trecând prin el.

Timpul e acelaşi şi oamenii...”

Am simţit cum se zbate sufletul în secunda morţii, cum

luptă la despărţirea de trup. Ştiu ce înseamnă să guşti

amărăciunea şi durerea ce rămân în urmă, atunci când pierzi

un părinte. Crezi în acele momente că rămâi fără trecut, că îţi

ard rădăcinile. Inima explodează, toate simţurile sunt

paralizate iar această durere nu poate fi exprimată printr-o

manieră vizibilă. Te închizi în tine fără să poţi plânge, fără să

poţi ţipa... nu vorbeşti, ca un mecanism de autoapărare.

Fiecare dintre noi simte durerea în mod unic iar

procesul de „vindecare”, învăţare şi acceptare a golului lăsat

de cei dragi, este un mit. Nimeni şi nimic nu poate înlocui acel

„gol”, iar „Lacrimile îţi pot spăla ochii/sufletul, dar lasă

urme/cicatrici arzându-ţi obrajii...” („Vorbe...”)

Ca o premoniţie, poetul Marius Iulian Zinca se

descoperă cu două luni înainte de pierderea tatălui, sub o altă

formă de scriere - a poeziei religioase - cu ajutorul căreia îşi

curăţă sufletul pregătindu-l parcă de ceea ce va urma. „Mă

iartă Doamne/că sunt om,/greşesc ades,/păcatul meu,/dar

uneori/mi-e tare greu./Ajută-mă/de cad,/să mă ridic,/să-mi urc

Golgota mea,/să-mi curăţ crucea,/aripi în zbor să fie

ea,/copiilor mei,/copiilor Tăi./Amin!” - („Crucea”)


8

Într-o lume în care totul este atât de legat de materie şi

de trup, poetul Marius Iulian Zinca, stimulează cititorii să

conştientizeze existenţa lucrurilor care transcend mizeria

cotidiană. „Aştept/Lumina cea divină/să-mi umple Calea către

Tine.”(„Închisoarea sufletului”)

Aceste poeme ne deschid ochii, mintea şi sufletul

reamintindu-ne de Patimile, Învierea şi Înălţarea Mântuitorului.

Poetul devine astfel mărturisitor al Iubirii, al Luminii şi al

Bucuriei. „Hrănind/scoarţa din coaja/copacilor

trunchiaţi/crescuţi/să vadă,/să simtă/albastrul de necuprins/al

iubirii de nesfârşit/din apă, aer şi pământ./Ne iartă micimea

Doamne!” („Dezlegare”)

Recunoscându-şi neputinţa, poetul urcă propria

Golgotă, răstignindu-şi durerile sufleteşti, cunoscând astfel

adâncimile, puterile şi frumuseţile Dumnezeieşti.

„Mă-nchin Ţie,/Doamne/şi-Ţi mulţumesc/că-mi dai

putere/încercările vieţii/să le trec/şi/minte îmi dai/să-nvăţ din

ele./Îţi mulţumesc Doamne!” („Mulţumire”)

La răscrucea dintre golul interior şi ceea ce crede

subiectul poetic că l-ar putea umple s-a născut acest tip de

poezie, ca o eliberare, iar dacă ne vom apleca cu atenţie spre

experienţa sa spirituală, vom fi răsplătiţi cu Lumina care se

înalţă din abisuri. „Mă-ntorc/în trupul meu acum/când încă

sper/că prea târziu nu e/să pot/îngenunchea/să-ţi mulţumesc”

(„Pribegia sufletului”)

Prin limbajul sufletului, poetul atinge inimile celor care

citesc, conştient fiind că „Lucrurile se întâmplă întotdeauna

când trebuie să se întâmple, nu când vrem noi... „(„Vorbe...”)

Deşi obosit, nu abandonează lupta, se agaţă cu

stoicism de orice speranţă pentru a salva viaţa tatălui său.

Face naveta aproape zilnic între Piteşti şi Bucureşti, pentru a

sta câteva clipe alături de el, cuprinzându-i palma mâinii stângi


9

cu protecţie şi încurajare „Mi-am pus gândul/să facă naveta

zilnic/între Bucureşti şi Piteşti,/poate află/pe unde umblă/sau

trândăveşte/sufletu-mi./L-am trimis/de mai bine de o lună/să

Te caute,/să Te găsească,/să Te aducă,/să-mi umple totul/de

Tine.” („Am obosit...”)

„Am obosit/în aşteptarea sufletului meu./Te

rog/Doamne,/nu mă lăsa/să mă resemnez/cu gândul/că mi-am

părăsit trupul./Dă-mi puterea/să găsesc drumul înapoi,”

(„Resemnare?!?”)

„Despre viaţă nu poţi scrie decât cu un toc înmuiat în

lacrimi” - spunea Emil Cioran. Marius Iulian Zinca tocmai asta

face; în zile de aşteptare, descărcându-şi sufletul, aşterne

trăirile şi stările până în clipa în care, resemnat şi obosit îşi

cere iertare, mulţumind şi îndemnând pe fiecare dintre cititorii

săi:

„Iubiţi-vă părinţii, iubiţi-i mult căci indiferent de felul

şi forma lor, sunt singurii cei mai buni „profesori” în, de şi

despre viaţă funcţie de mediul în care trăiţi. Cu mintea

„deschisă”, puteţi decela întotdeauna între „aşa da şi aşa

nu”, depinde doar de voi”.

Vă invit să-l descoperiţi pe poetul Marius Iulian Zinca

sub această nouă forma de scriere, să-i mângâiaţi bucăţile de

suflet, lăsând să picure din gândul fiecăruia, o rugăciune de

iertare pentru sufletul tatălui său, mutat de la noi.

Închei, citându-l pe poet din „Vorbe”-le sale: „Dacă

iubeşti pe cineva, dă-i libertate, lasă-l să zboare şi se va

întoarce într-un timp... la tine.”

Cătălina Nicoleta MUNTEANU


10


11

Să nu uiţi tată, …

… de pe 16 iulie 2013, orele 12.20, privesc

timpul şi pe mine trecând prin el.

Timpul e acelaşi şi oamenii din jurul tău la fel.

Nu s-a schimbat nimic. Îmi văd doar barba

crescută parcă dintr-odată când mă privesc în

oglindă şi tot mai des, nici ea nu mai creşte, doar

ghiocei apar şi mai mulţi şi mai moi…

Te rog, de acolo de sus, trimite semnele tale

că eşti bine, vino să ne strângem de mână, să ne

îmbrătişăm şi… să nu uiţi tată!

DUMNEZEU să te aibă în paza Lui!


12


13

Vorbe...

Dacă iubeşti pe cineva, dă-i libertate, lasă-l să

zboare şi se va întoarce într-un timp... la tine.

Eşti liber până în momentul în care conştientizezi că

eşti, exişti...

Coviltirul umbrei e pecetea (devenită de multe ori

povară) trupului peste suflet. Arareori îl dăm deoparte şi

doar pentru puţin timp, de teama frumosului şi de a simţi

că trăim...

Viaţa e sufletul străbătut de străzile minţii cu mâinile

şi picioarele trupului.

Prezentul e trecutul perceput prin iluzia viitorului.

Iluzia iubirii a atât de măgulitoare încât te pierzi în

ea şi uiţi să mai trăieşti... Iubirea.

Poarta boemă a iubirii sub care „furi” boabe de rouă

de pe buzele iubitei, e întotdeauna din florile sufletului.

Focul aprins din „untura/grăsimea” iubirii, nu-l stingi

niciodată cu apa vieţii...


14

A ierta ţine de Dumnezeu. A-ţi cere iertare, nu ţine

de vârstă, sex sau... situaţie, ci de OM.

„totul e nimic” şi „nimic e totul”. Mă-ntreb la cine, ce

şi cum ne raportăm când spunem „Iubirea e totul”?...

Viaţa e un antrenament continuu... pentru/în iubire.

Într-o lume a „băgătorilor în/de (z) seamă”, niciodată

nu s-a vorbit şi nu se va vorbi de (spre) anonimi.

Indiferent cum se vorbeşte (bine sau rău) atunci când se

vorbeşte, nu vă întristaţi, bucuraţi-vă, doar atunci existaţi.

Blestemul iubirii e să fi poet.

Somnul cu ochii deschişi, te oboseşte mai tare când

te trezeşte să-ţi trăieşti viaţa uitată în clipele (pe) trecute

dormind... pe lângă tine.

Drumul lung şi calea îngustă sunt singurele ce-ţi fac

„dorul” să-l simţi cu fiece pas făcut, mai aproape...

Respectul nu-l manifeşti faţă de o persoană sau

alta, ci faţă de tine... dacă îl ai.

Nevoia de tine (a celorlalţi) întotdeauna se

manifestă cu adevărat, când eşti obosit... de tine.

„Grosimea” nu-ţi dă întotdeauna „tăria” din

„adâncimea”... obrazului.


15

Sau

„Tăria” nu-ţi este dată (întotdeauna) de „adâncimea”

din „grosimea”... obrazului.

Aşteptarea e bună... dacă faci ceva în/din

aşteptarea ei.

Anarhia din jurul nostru, continuă atâta timp cât nu

ne punem ordine în „varza” gândurilor noastre şi râdem

când trebuie să plângem şi plângem când ar trebui să

zâmbim.

„În viaţă să faci numai bine”, dar „binele” pe care-l

faci, să fie „bine” şi pentru ceilalţi, nu doar pentru tine

(„binele” tău poate fi „rău” pentru ceilalţi).

Viaţa pe pământ e doar un popas, un respiro în care

inspirăm sau expirăm... „petele” ce trebuie sau nu, în

călătoria din noi - suflet.

Condiţia de om nu dispare prin uitarea iubirii de/prin

fizic (poate doar uitarea de regnul animal), însă când

uităm să (ne) iubim sufletul, omul nu mai există decât ca

şi „robot”... prin gândire.

Vine o zi când supus unui tir de întrebări cu, de şi

despre tine puse, răspuns să dai. Curaj îţi trebuie. Ai

nevoie de aripile cu care să zbori prin nimicul din tot... ul

minţii şi trupului, să-ţi afli sufletul.


16

Să nu judecăm reacţiile, întâmplările, evenimentele

altora. Călătorim în spaţiul din timpul celorlalţi (în timpul

nostru) pentru a ne întregi în... egoismul nostru, sufletul

Cuţitul întors în rana inimii, adânceşte preludiul din

agonia extazului de ieri...

Somnul, nu să-l „dormi” azi pentru ieri, e necesar, ci

doar dacă e „dormit” pentru regenerarea organismului...

pentru ziua de mâine.

Singurul lucru de care sunt sigur în viaţă, e că totul

este relativ, mai puţin moartea, dar nici ea nu ştiu când

vine...

Sufletul respiră atâta timp cât prin „perfuzia vieţii”

mai există/curge picătura/stropul iubirii...

Între lingurile de „varză”, doar „şpriţul” din stropii

perfuziei se serveşte la „cârciuma” vieţii din colţul inimii.

Bolboroseala cuvintelor - dorinţa nerostită a

gândurilor dea valma.

Fiecare îşi duce crucea cât îi e dat să o poarte...

Munceşti o viaţă pentru a-ţi putea plăti

medicamentele ce-ţi conferă iluzia că poţi trăi... o clipă.


17

Viaţa e o continuă încercare, dar nu să faci tu

„încercarea”, ci să treci prin încercările date...

Lacrimile îţi pot spăla ochii/sufletul, dar lasă

urme/cicatrici arzându-ţi obrajii...

Pe principiul „omul luat ca individ, e deştept, însă

luat la grămadă, sunt o mare de proşti - efectul de turmă”,

cucul e cuc doar în pădure, prins alături de alţi semeni, e

un „papagal”.

Libertatea şi liberul arbitru e doar în noi, în iluzia

creată de gândurile noastre, altfel ea nu există, mai ales

dincolo de noi...

Bucuriile vieţii sunt întotdeauna scurte şi vin numai

după ce am învăţat lecţia suferinţei să putem aprecia

viaţa la justa ei valoare. Restul sunt doar iluzii...

Nu de „problemele” tale să-ţi faci griji, alţii au grijă şi

rezolvare pentru ele. Doar de „problemele” celor ce te

ating, să-ţi faci... probleme.

Ecoul fericirii persistă cu cât clipa de bucurie e mai

intensă...

Aşteptarea e grea, dar dacă înveţi şi ştii să aştepţi,

aşteptarea nu poate avea decât rezultatul aşteptat.


18

Iubirea e lovită de nulitate când eşti prins în

cotidian...

Dacă inima e „bomba” cu „tic si tac”, plămânul e cel

ce-şi trece timpul doar la „tic” şi se opreşte la primul...

„tac”.

Indiferent de suferinţa oamenilor, când îi vezi cu

lacrimi pe obraji, nu trebuie să simţi milă, compasiune, ci

să te bucuri pentru ei. Îşi uşurează sufletul. Părerea de

rău trebuie să o ai faţă de cei ce nu pot plânge... cu

lacrimile ochilor. Interiorul lor e înecat de lacrimile

sufletului (chiar dacă nu le vezi)...

Gândim, filozofăm, întrebăm (sau nu) despre

naştere, viaţă, iubire, moarte... a celorlalţi. Oare vom găsi

răspunsurile care să ne arate micimea noastră?

Lucrurile se întâmplă întotdeauna când trebuie să

se întâmple, nu când vrem noi...

Istoria e aceeaşi peste tot, depinde însă de timpul

fiecăruia şi de loc. Pentru cei plecaţi, ce nu sunt în

locurile în care se scrie, e ca să-şi dea seama de ce au,

iar cei ce ne privesc şi vor veni, să (între) vadă...

speranţa.

Pornind de la vorba „nici în luntre, nici pe punte” şi

de la şovăiala, indecizia, îndoiala şi multe alte ale

oamenilor, încerc/încep să-mi dau seama de ce s-au


19

construit corăbiile/vapoarele... Păcat că sunt prea puţine,

prea scumpe şi pentru unii „oameni” prea departe...

Gimnastica: - la „sol” suntem campioni de nici nu

mai ştiu să număr anii, dar pentru asta nu trebuie să

uităm să mulţumim tuturor „conducătorilor” care s-au

perindat pe „sus”. Au avut grijă de „gropile” noastre nu

doar să le păstreze, chiar să le mărească, înmulţească,

de ogoare nu mai zic că au făcut şi bani - instalaţiile de

irigare le-au dat la fier vechi şi au scos bani. Pământul l-

au lăsat în plata cerului - soarele l-a dogorit şi crăpat, iar

norii l-au inundat - asta ca să ne ajute şi la echilibristică,

pardon, la... „bârnă”, de „sărituri” nu mai zic, nici cangurii

nu ne întrec la săritul „crăpăturilor” din ogoare. „Paralele”

e una din ramurile gimnasticii (ca şi la „inele”) la care nu

mai „contăm”/concurăm decât din când în când să vadă

lumea că nimeni nu ne poate întrece. Nu mai „concurăm”

că n-avem... concurenţă. E un sport acontat de cei de

„sus”. Ca să rămână în picioare, viaţa... i-a învăţat să se

plieze după cum „bate vântul”, adică mai tot timpul

„paralel (i) e” şi trecem prin „inele” când se schimbă

„curentul”... la „alegeri”.

Prin „încercările” date, timpul îşi marcă amprenta

asupra vieţii/omului...

Cea mai bună veste pe care o putem primi, e că

soarele răsare în fiecare dimineaţă în care ne trezim.


20

Evlavia vorbită de „judecata” minţii, nu are nicio

valoare dacă nu e filtrată de/prin suflet.

Liniştea sufletului o afli când IERŢI şi înveţi să uiţi şi

uiţi greşelile făcute din şi fără voia aproapelui tău.

Să faci în aşa fel încât să nu-ţi piară/treacă dorul

(de orice fel) niciodată, căci atunci când trece, vei trece şi

tu...

Indiferent de ce, pentru cine, cum şi când faci ceva,

să nu (i) o spui. Realitatea e că faci doar pentru tine şi

sufletul tău...

Să plângi îţi face bine, dar să nu-ţi dai voie şi să nu

ai timp să... te plângi.


21

Crucea

Tu, Doamne,

Purtat-ai în spinare

A lumii cruce de păcate,

Pe Golgota ai urcat,

Ai curăţat-o toată

Şi-ai destrămat-o.

Ai destrămat-o

În aşchii mii,

Ne-ai dat

La fiecare câte una,

Un fulg în zbor să fie ea,

Să ducem în spinare

Povara vieţii noastre

Pe Pământ.

Dar e păcatul

Mult prea mare,

Din neam în neam

Noi îl purtăm,

L-avem de la născare.

Ne pregăteşti


22

În fel şi chip,

Noi demn să o purtăm,

Dar oare vom putea învăţa

Chemarea - Ţi s-o vedem?

Urcuşul e greu,

Anevoios adesea,

Căci lângă noi e el,

Ne îmbie şi ne îmbată

Din plăcerea lumească.

Iţi mulţumesc

Că-mi dai putere

Să trec prin toate câte sunt,

Privesc la stele

Şi Te simt,

Durerea în suflet mi-o alin.

Mă iartă Doamne

Că sunt om,

Greşesc ades,

Păcatul meu,

Dar uneori

Mi-e tare greu.

Ajută-mă

De cad,

Să mă ridic,

Să-mi urc Golgota mea,

Să-mi curăţ crucea,


23

Aripi în zbor să fie ea,

Copiilor mei,

Copiilor Tăi.

Amin!

Simplu

Să ştiu,

Să vreau,

Nu pot

Să nu fiu eu,

Nu pot

Decât simplu

Să-mi vorbesc

În discuţia cu mine,

În fapt cu El.

Simplu sunt,

Simplu vorbesc


24

Chiar dacă (pare) adânc gândesc,

Cuvintele-mi în inimă le ţintuiesc.

Şi duc o luptă,

Eu cu mine şi adânc

Mă sfredelesc

Să pot să mă înţeleg,

Să mă iert

Când oamenii în juru-mi roiesc.

Sentinţa

Calm şi încet mi-aş da,

Să am durerea mea,

Durere fizică şi grea,

Căci indiferent de apăsarea sa,

Mult mai uşoară-mi va părea

Decât durerea ce-n minte şi suflet

O slujesc.

Iartă-mă Doamne!


25

Duminica floriilor

Într-o lume

a spinilor

«din tot şi toate»,

e o ea,

într-un an răsare,

curcubeu

curat şi pur,

strânge toate florile în jur.

Oamenii în ale ei petale,

sufletul îl scot în larg

cerând binecuvântare

şi-o picătură de nectar.

Picătura

să ajungă,

patimile să le ungă,

să le usuce îndată,

curat în trup să facă

şi-n a lor minte uşoară,

să strecoare de se poate

într-o Duminică-n florii,

Dragostea Celui Dintâi,


26

săptămâna care vine,

patimile să fie alintate

de dor şi de speranţă,

căci se poate,

Dumnezeu

pe toţi

ne iartă !

Săptămâna patimilor

Cu flori,

cunună eşti primit,

alaiul sufletului a pornit.

Străbaţi

lăuntrice străzi

în lung şi-n lat,

şăgalnice bucurii

primeşti.

Tu


27

cu braţe deschise

dăruieşti

Iubire

şi ştii

că-n săptămâna cât o viaţă,

pentru fiecare petală pătimeşti

lung şi dureros

pentru ale noastre păcate

toate

adunate în spini,

coroană de trandafiri

şi renaşti

într-un sfârşit

pentru noi -

un alt început…


28

Dezlegare

La umbra

gândurilor-pădure

răsturnate de foamea

de viaţă,

pe mare

Ai păşit

în liniştea

dezlegării la peşte

Hrănind

scoarţa din coaja

copacilor trunchiaţi

crescuţi

să vadă,

să simtă

albastrul de necuprins

al iubirii de nesfârşit

din apă, aer şi pământ.

Ne iartă micimea Doamne !


29

Închisoarea sufletului

Cu sufletul

în închisoare

trist

şi ars

de soarele zăbrelelor

şi ud

de mucegaiul zidurilor,

în foame,

urzici ţi-au dat,

în sete,

oţet pe buze au picurat,

sare

din lacrima ochilor Ţi-ai luat.

Ne-ai învăţat

Iubirea s-o luăm

din amar şi acru,

s-o simţim

adânc, smerit

din vânturarea

peste chip

a „pişcăturilor”

pline de venin.


30

Şi a trecut o zi

şi dormi

în pat de rogojini…

Aştept

Lumina cea divină

să-mi umple Calea către Tine.

Îţi mulţumesc !

Trădare

Puhoi

în jurul Lui erau,

Îl ascultau,

şi se rugau,

Îl rugau,

pe picioare Îl spălau

în noaptea aceea

când în zori cocoşul

de trei ori cânta,

Iuda din noi, Îl lepăda,


31

Singur în faţa cohortei de mişei

El rămânea,

în lanţuri Îl atârnau,

cu biciul jăruit loveau,

sângele, chipul stropea

şi El

şi El

cânta,

cânta şi se ruga

Iubirea şi Lumina

în noi se pogora.

C-am trădat…

ne iartă Doamne !

Golgota

Stam toţi

privind lungiţi

la El,

în capătul Golgotei

cum cei din groapă

Îi puneau,

să urce


32

cu o Cruce,

Crucile lor

şi pline de păcate,

atârnau greu

şi Începea să urce.

Prin dreptul

fiecăruia ce trecea,

Îi lua şi a sa cruce

şi tot urca,

urca,

urcă-n Lumina

hărăzită Lui

s-o pogoare pre noi

cu a sa căldură

şi

batjocura din noi,

hlizindu-ne la Cruce.

Era uşor,

doar pentru noi,

privindu-L şi hulindu-L

cum greu urca,

dar tot urca

povara noastră toată,

pe umeri El,

drept o purta

spre mântuirea noastră.


33

Răstignirea

El Golgota a urcat sleit de braţe şi picioare, de greutatea ce-a purtat pe umeri, Crucea păcatelor noastre. A fost uşor, aşa scrisa era, să-L aşeze pe Crucea Sa, în fapt a noastră şi cu piroane ei veneau, piroane grele, dure, braţele şi picioarele-I străpungeau ţintuindu-L sus pe Cruce. Şi ei,


34

miraţi, buimaci de-a dreptul că El nu murea, cu suliţa-n coaste Îl străpungeau umplând valea de sânge. Şi ouăle ce erau puse la baza Crucii Sale, pe loc Le înroşea din drag să ne ofere Jertfa Sa în dar spre închinare. Îţi mulţumim Doamne Iisuse Hristoase pentru dragostea Ta şi Ne iartă păcatele noastre. Amin!


35

Giulgiul

L-au înălţat

pe Cruce

sus

şi-au pus la stânga şi la dreapta Lui

câte un tâlhar

ce-ar merita să îndure

chinuri lungi

şi bice

şi aruncat în hăuri.

Dar El,

iertat-a pe amândoi

când unul se căii

şi-n Rai cu El

pe-acela îl luă…

Stropind

în jur furtună

şi tunete urlând,

puhoiul cel de lume

s-a speriat,

fugit-au încotro văzut-au ochii


36

şi L-au lăsat

pe al lor Iisus

răstignit pe Cruce.

În dimineaţa ce-a urmat,

Maria - mama sa,

de pe cruce jos l-a dat,

cu mir sfânt

pe trup L-a uns,

sub lespezi

L-a înmormântat.

Şi-a venit a treia zi

la El ca să se închine,

dar lespedea de pe mormânt,

era deoparte dată

şi doar

Giulgiul

cu chipul Său imprimat,

mai era.

Învelea o piatră…


37

Aşteptare

În faţa

mormântului gol,

străjile,

Mariile

stăteau,

plângeau

şi se rugau,

din toţi porii

trupului lor

se-ntrebau

unde,

când

şi mai ales

cum

Iisus

nu mai e.

În stânga, în dreapta

cu toţii umblau

şi întrebau

pe orişice vietate,

de au văzut,

ştiut…

dar El


38

nu era,

nu S-arăta.

Aştepta

să vadă,

să simtă

pocăinţa,

smerenia

apostolilor

şi ucenicilor

Săi.

Iată-ne

şi

Iartă-ne

Doamne.

Suntem ai Tăi !

Vestea

În faţa

mormântului gol,

cutremur mare


39

s-a pornit,

paznicii,

Mariile

s-au speriat,

dar,

din cer,

în fulger,

un înger alb

s-a pogorât,

pe toţi i-a îmbărbătat,

Vestea mare lor le-a dat:

Iisus,

cum a zis,

a înviat

şi-n Galileea a plecat

să se-ntâlnească,

să vorbească,

Iubirea

să propovăduiască

discipolilor Săi

în lumea largă

s-o împartă,

nouă


40

să ne-o împărtăşească.

Amin!

Păcătoasa şi ucenicul

A stat,

a deprins de la El

învăţăturile

toate ale vieţii

şi minunile ei

le-a văzut,

simţit,

trăit

şi cocoşul a cântat

şi ea-şi vindea

trupul în plăceri

nebune, pământene

şi l-a întâlnit pe El,

L-a ascultat


41

şi a doua oară cocoşul a cântat,

cu lacrimile ei,

picioarele Lui le-a spălat,

s-a închinat,

pocăinţei s-a aplecat

când

ucenicul învăţat,

cu fariseii la tocmeală

a stat şi

a treia oara cocoşul a cântat,

mâna cu ei a dat

pentru un pumn de arginţi,

pe Iisus l-a vândut, dar

spânzurat a sfârşit

şi ea, păcătoasa,

s-a înălţat alături de El.

În mâna Ta suntem Doamne !


42

Procesul

Au aşteptat

noaptea-n care

mulţimea nu era pe lângă El.

L-au luat

şi pe ascuns

la Ana L-au dus,

cu uşile închise

învinuiri să-I găsească,

au căutat.

Predicile Lui, mulţimii,

i-au deranjat,

mărturii

şi cei doi martori

n-au găsit,

procesul public

n-a avut loc

şi după o adâncă palmă

a unei gărzi,

la Caiafa,

procesul ilegal

a continuat

în tactici de incriminare

şi blasfemii

considerate


43

la moarte

El

a fost condamnat.

De aviz

de guvernator, nevoie aveau

şi-n faţa lui Pilat L-au dus,

sub acuzaţii

în instigări, dări către Cezar,

mulţimea să nu plătească.

Întru răspunsul la întrebarea :

«Eşti tu regele iudeilor?»,

Pilat şi-a (re)confirmat

conştiinţa că judecă

un OM nevinovat,

dar de frica

împăratului de atunci,

Tiberiu de la Roma,

în practică a pus

obiceiul din ziua de Paşti :

mulţimea să aleagă

dintre doi tâlhari

care va fi eliberat…


44

Decizia în final,

spălându-se pe mâini,

a luat :

Iisus va fi crucificat!

Doamne, iartă-ne!

Spălarea picioarelor

Întru

smerenie desăvârşită

al Celui fără de păcat,

ucenicii laolaltă strânşi,

I-a luat,

picioarele le-a spălat,

învăţătura lor le-a dat

să nu uite de unde au plecat

şi cât de sus

în viaţă vor fi,

picioarele să spele

unii altora


45

şi celor ce vor veni,

căci cu picioarele

în casa omului vor păşi,

curat în suflet va fi.

Mulţumim Doamne !

Grădina Ghetsimani

În

Grădina Ghetsimani,

Iisus Tatălui

se ruga,

se ruga

şi se închina

suferinţa

alinată să-I fie

după cum e cu putinţă,

îndurare

să primească

în a Domnului vrere:


46

«Părintele meu, de este cu putinţa,

treacă de la mine paharul acesta! Însă

nu precum voiesc Eu, ci precum Tu

voieşti.» (Matei 26.39)

Cina cea de taină

Erau

12, în Galileea

ei s-au dus

la întâlnirea cea cu El.

În jurul mesei,

toţi s-au pus

sfiiţi şi temători,

dar plini

de darul Tatălui

şi de iubirea întru Hristos.

Şi El

vorbea,


47

apostolilor le preda

din înfricoşătoarele taine

ce vor urma :

vânzarea pe arginţi

de către Iuda,

lepădarea lui Petru de El

în al treilea cântat

de cocoş,

dar mai presus de toate acestea,

pregătirea

de moartea

şi Învierea Sa

când apostolilor

pâinea frângea şi le-o dădea

şi vinul mântuirii să-l bea

întru pomenirea SA.

«Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, Zicând:

Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi ; aceasta să faceţi

întru pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat,

Zicând: Acest pahar este Legea cea noua, întru Sângele Meu, care

se varsă pentru voi.» (Luca 22, 19-20)


48

Patimile Lui Iisus

Flori,

flori osana

în calea Lui

adus-au toţi

în Duminica în care

în Templul Tatălui

a intrat El.

Şi-n grădina Ghetsimani,

în muntele Măslinilor,

cu ucenicii Lui s-a dus

şi se ruga,

se ruga Tatălui

«Depărtează paharul acesta de la Mine. Însă nu

precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti !»,

în timp ce ucenicii săi dormeau,

iar Iuda împreună

cu mulţime multă,

cu săbii şi toiege,

îl vindea zicând :

«Pe care-L voi săruta, Acesta este. Puneţi mâna pe

El.»

Mulţimea, mâna

a pus pe El

şi L-au legat.


49

Văzut-a asta Simon - Petru,

cu sabia, urechea dreaptă a tăiat

slugii arhiereului,

dar Iisus punând mâna,

pe loc a vindecat

«Şi acestea sunt ca să se împlinească Scripturile.»

(L.C.22,49-53).

Legat L-au luat

ostaşii şi slujitorii iudeilor,

la Anna L-au înfăţişat.

Simon-Petru

şi un alt ucenic

l-au urmat.

În timp ce Anna

pe Iisus îl întreba

despre învăţătura Lui,

un slujitor,

palmă-i dădea

şi la Caiafa

îl ducea

şi sinedriul tot,

mărturie împotriva Lui căuta,

cu mincinoase ei veneau


50

şi vinovat

şi condamnat

la moarte mi-L făceau.

Iar Petru,

jos în curte stătea

şi-n timpul ăsta,

pe rând,

de trei ori

de Iisus s-a lepădat

când cocoşul a cântat.

Aminte

amarnic şi plângând,

cuvintele Învăţătorului,

în minte i-au venit.

Iisus

era batjocorit,

bătut

de oamenii ce-L păzeau

şi ziuă s-a făcut

şi-n faţa sinedriului,

a doua oară a fost dus.

Cu condamnarea pusă,

ţinând sfat cu bătrânii,

arhiereii legându-l,

la Pilat L-au dus.


51

Iuda

văzând

osândirea la moarte pre Iisus,

s-a căit amarnic

şi la arhierei s-a dus

dându-le toţi arginţii

şi spânzurându-se apoi,

iar ei,

arhiereii,

cu arginţii

de Iuda aruncaţi,

au cumpărat

pentru îngropare,

Ţarina Sângelui.

Pilat

interogându-L,

vina Acestuia n-a găsit

şi-a zis :

«Luati-L voi şi judecaţi-L după legea voastră».

şi la Irod

a trimis el atunci,

dar nici acesta

vină n-a găsit

şi la Pilat din nou,

pe Iisus L-a adus,


52

şi cercetându-L iarăşi,

în faţa tuturor,

a terminat a spune :

«El n-a săvârşit nimic vrednic de moarte. Deci,

pedepsindu-L, îl voi elibera».

În sărbătoarea Paştilor,

obicei era să elibereze

un întemniţat pe care

poporul îl voia.

Un vinovat vestit - Baraba

sau

Iisus

şi întrebând poporul

pe cine să elibereze,

acesta într-un cor,

plătiţi, mânjiţi înainte,

Baraba a spus,

iar pe Iisus să-l piardă

răstignit.

Dintr-o teamă,

de împăratul de la Roma,

că liniştea nu putea păstra,


53

Pilat, luând apa,

în faţa mulţimii,

pe mâini, s-a spălat:

„Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi

veţi vedea.”

Atunci,

pe Iisus

L-au dezbrăcat,

hlamidă roşie I-au pus,

cunună de spini pe cap,

iar în mâna Lui cea dreaptă

trestie.

L-au scos afară,

pe Golgota şi cu El,

alţi doi făcători de rele.

«Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!»

Şi L-au urcat,

L-au răstignit

cu o inscripţie deasupra Crucii :

«Iisus Nazarineanul. Împăratul iudeilor!»

şi ostaşii.

în patru părţi

I-au făcut hainele,


54

le-au împărţit,

doar cămaşa

la sorţi au dat pe ea

să împlinească Scriptura.

În răstignirea lor,

tâlharii îi vorbeau,

doar unul se căia

şi El a zis :

«Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.»

(LC.23,39-43).

În timpul

de pe Cruce,

Iisus îi spune mamei Lui

ce îl veghea la bază

alături de Ioan :

«Femeie, iată fiul tău!»

şi lui Ioan apoi:

«Iată mama ta!»

Ceasul şase

a venit,

peste lume,

întuneric s-a făcut

până la al nouălea

şi-atunci El,

spre Tatăl privind, a zis :


55

«Eli, Eli, Lama Sabactani!»

şi sete

Lui i s-a făcut

«Mi-e sete»,

în vasul plin cu oţet

de la baza Crucii,

cei ce-L loviseră,

un burete au înmuiat,

în vârful unei trestii

l-au înfipt,

l-a gură I l-au dus.

«Săvârşitu-s-a!»

şi a strigat

Iisus din nou :

«Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu.»

Iartă-ne Doamne !


56

Izvorul tămăduirii

Lumină

în jurul său era,

dar nimic,

cât de mult

privirea în sus ridica,

din cer nu putea vedea.

Leon,

atunci,

în Ruga sa,

Glasul Fecioarei Maria

auzea

şi-n pădure de intra,

izvor lin va găsi,

setea îşi va ostoi

şi cu apa cea divină

chipul să-şi clătească,

vederea să o primească,

lumii întregi ca să vestească

Izvorul tămăduirii.


57

Toma necredinciosul

Răni

sunt multe,

vor mai fi

când un Toma tu eşti

şi fără să simţi

ale trupului adâncuri,

îndoiala te pătrunde

căci eşti om

şi nu poţi crede

urmele de chiar le vezi

ale piroanelor sumbre

străpungând trupul din El.

Te căieşti

şi te sfieşti,

chiar te bucuri

de şi poţi

şi mai mult,

chiar şi crezi

că Adevăr totul este,


58

piroanele au străpuns trupul,

dară sufletul e sus,

priveşte

şi ne mângâie pe toţi.

Mulţumim Doamne !

Arca Ta

Au

trecut anii

când cu viteză

încercam

în luntrea-Ţi să pătrund.

P-un mal era aşezată

cu faţa îndreptată

spre marea

ce se pierdea în cer

sau

cerul în ea,


59

iară luntraşii aşteptau.

M-am aşezat

şi-n linişteam plutit o vreme

până când

pe ei, luntraşii, să-i plătesc

a fost, dar

n-am avut monezile pe ochi

şi cale-ntoarsă au făcut,

pe malul

dintre viaţă şi moarte m-au lăsat

bănuţii să pot să-i strâng,

pe ei să îi plătesc.

Acum,

în noapte sau în zori, cred,

visat-am

că pe aeroportul Tău alerg

bilet să prind

avionul ce purta în el

pe altcineva

ca şi atunci


60

pe luntre.

Doar zece minute

cât o viaţă de-o clipită,

m-a despărţit

şi am rămas

pe acelaşi mal

dintre viaţă şi moarte.

Te aştept Doamne

să mă primeşti şi pe mine-n Arca Ta !

Troiţa de vineri

Începutul

infinitului

într-o zi de vineri

e în fiecare dintre noi.

Cu paşi grăbiţi

alergăm, Troiţă să înalţăm

din cuvintele sufletului


61

şi flori,

flori de măr verde

să împodobim îmbrăţişate

gândurile.

Şotronul vieţii

Adâncul

rugului aprins,

luminat e

de scânteia speranţei

zilei de mâine

din necuprinsul

zilei de astăzi albastru

coborât în negura de ieri

şi joacă şotronul

în forma crucii

cu pietre aruncate-n numărul

clipelor

ce ne cuprinde

mai devreme

sau


62

mai târziu pe toţi

în unu,

în doi,

în trei

până la nouă

încercând întoarcerea

copilăriei

când prea târziu

e

să ne cerem iertare

şi păcatelor noastre…

Sufletul…

corabie

pe marea întinsă din Tine

aleargă

într-un dute-vino continuu

pe canalele mânecii


63

protejate de stâncile trupului

firav

aruncat în oceanul vieţii

aşteptând

aşteptarea Mâinii ridicate

deasupra valurilor înspumate

de neliniştile altor şi altor corăbii

izbite de timpul minţii călătoare

în vidul oglinzii

din ochii Tăi albaştrii -

cerul şi stelele

din Carul Mare.

Te strig…

te strig copilărie

cu glasul copilului din mine

sub fiecare poartă-n doi - eu şi el

de la Măr

strigăm,


64

adânc,

prelung,

albastru cuprins

în cerul de stele

boltit în coviltirul

clipelor ce trec

mărunt şi iute

amintind

păcatul

din început

când

doar copii

ne jucam

zburdând

printre săruturi

din poartă furate

clipind

cu ochii şăgalnic

râvnind

tremurul trupului cuprins

din creştet până-n tălpi,

fulger

amintind

din când în când

că suntem

(doar)

copii.


65

S-a spart cerul…

poarta s-a deschis

şi El

S-a Înălţat !

A stat

cât să (ne) ierte

şi (ne -)a învăţat

să (ne) iertăm.

De sus

El ne priveşte

şi ne-ndreaptă

din ale vieţii încercări

să ieşim,

să trudim,

să sperăm,

să credem,

să iubim,

să iertăm

şi-n Împărăţia Lui,

curaţi să intrăm.

Ajută-ne,


66

Doamne

în rugă

să (ne) iertăm,

să (ne) vedem

calea-Ţi

s-o urmăm.

Rusalii…

şi

au trecut 50 zile

de când Tu ai înviat

şi

ne-ai lăsat

să ne (pre)umblăm

în noi cu noi

să ne găsim

şi

Duhul Sfânt


67

ai coborât

peste noi toţi

şi

ne-ai învăţat

să ne rugăm

împreună

şi

Biserica Ta,

în noi să construim

şi

usturoi

să ne ungem

încheieturile, porţile

şi ielele să nu pătrundă…


68

Rătăcirea

Doamne,

Iartă-mă,

în mâinile Tale sunt,

mi-am « băut » minţile,

dar m-am trezit

şi nu că sufăr eu

îmi e,

familia

cu fraţi

şi surori

şi fiu

şi soţie

aleargă pentru mine

să mă vadă

bine să fiu

împăcat cu Tine

şi sunt

şi mă rog

şi vreau


69

să fie bine,

să-mi primeşti iertarea

ce spre Tine o ridic

mereu

să-mi Fi alături.

Mulţumesc Doamne,

Iartă-mă !

Mulţumire

Mă-nchin Ţie,

Doamne

şi-Ţi mulţumesc

că-mi dai putere

încercările vieţii

să le trec

şi

minte îmi dai

să-nvăţ din ele.

Îţi mulţumesc Doamne !


70

Pribegia sufletului

Mi-am pribegit sufletul

în căutări de mine.

Nici nu ştiu

de mi-am găsit

răspunsurile,

dar Te-am aflat pe Tine.

Mă-ntorc

în trupul meu acum

când încă sper

că prea târziu nu e

să pot

îngenunchea

să-Ţi mulţumesc

şi a mă ruga

iertare

să Îţi cer.

Mulţumesc, Iartă-mă Doamne !


71

Resemnare?!?

Am obosit

în aşteptarea sufletului meu.

Te rog

Doamne,

nu mă lăsa

să mă resemnez

cu gândul

că mi-am părăsit trupul.

Dă-mi puterea

să găsesc drumul înapoi,

m-aşteaptă cei dragi

şi simt că rolul meu

încă n-a luat sfârşit.

Mai am drum lung

de străbătut

şi când la capăt voi sosi,

al Tău sunt Doamne.

Nu mă tem,

n-am timp să mă gândesc la asta,

totu-i prea scurt

şi drumul lung


72

şi cei din jur

nu-s pregătiţi

să-şi vadă drumul lor

mai fără spini,

căci urmele-mi

nu s-au bătătorit.

Mulţumesc Doamne !

Am obosit…

să m-aştept

în trupul refăcut.

Mi-am pus gândul

să facă naveta zilnic

între Bucureşti şi Piteşti,

poate află

pe unde umblă

sau trândăveşte


73

sufletu-mi.

L-am trimis

de mai bine de o lună

să Te caute,

să Te găsească,

să Te aducă,

să-mi umple totul

de Tine.

Iertare

Am tras,

o viaţă am tras

de multe ori fără să judec

şi-am greşit.

Când alergam prin viaţă,

stop mi-am pus la picioare,

dar

nu m-am oprit,


74

am continuat fără să judec

cu mintea,

cu sufletul

s-alerg,

greşeli să fac

şi Doamne,

mi-am (s)pus STOP la minte,

dar sufletul

nu l-am găsit.

Îmi fuge

şi acum hoinar

pe nebănuite străduţe

şi totul

de mai bine de o lună

şi

mi-am (s)pus STOP

a doua oară,

acum la suflet,

să-Ţi cer iertare,

să mă ierţi,


75

la Tine

să mă primeşti.

Doamne,

de cei dragi

să ai grijă,

să-i întăreşti,

eu,

eu sunt al Tău

acum şi-n veci.

Mulţumesc.

Iartă-mă Doamne !

Cerere

Stau

pe la uşi,

îmi aştept moartea

să mă elibereze,


76

doar o clipă

cât o viaţă, îi mai cer

să-i strâng la piept

pe cei dragi ai mei,

să-i întăresc

şi bine să le spun

că va fi,

că Tu, Doamne,

în sânu-Ţi mă vei primi

şi linişte

şi pace

va fi.

Mulţumesc Doamne !


77

Cuprins:

„Să nu uiţi tată, ...” ............................................ 7

Vorbe... ........................................................... 13

Crucea ............................................................ 21

Simplu ............................................................ 23

Duminica floriilor ............................................. 25

Săptămâna patimilor ...................................... 26

Dezlegare ....................................................... 28

Închisoarea sufletului ...................................... 29

Trădare ........................................................... 30

Golgota ........................................................... 31

Răstignirea ..................................................... 33

Giulgiul ........................................................... 35

Aşteptare ........................................................ 37

Păcătoasa şi ucenicul ..................................... 40

Spălarea picioarelor ....................................... 44

Grădina Ghetsimani ....................................... 45

Cina cea de taină ........................................... 46

Izvorul tămăduirii ............................................ 56

Toma necredinciosul ...................................... 57

Arca Ta ........................................................... 58

Troiţa de vineri ................................................ 60

Şotronul vieţii .................................................. 61

Sufletul… ........................................................ 62


78

Te strig… ........................................................ 63

S-a spart cerul… ............................................ 65

Rusalii… ......................................................... 66

Rătăcirea ........................................................ 68

Mulţumire ........................................................ 69

Pribegia sufletului ........................................... 70

Resemnare?!? ................................................ 71

Am obosit… .................................................... 72

Iertare ............................................................. 73

Cerere ............................................................ 75

Cuprins: .......................................................... 77

lenusa.ning.com

Administraţie Cronopedia

MANAGER: Lenuş Lungu ADMINISTRATORI: Ioan Muntean, Eugenia Enescu

Procesare şi suport IT Ioan Muntean

http://lenusa.ning.com/

Marius Iulian Zinca - Săvârşirea (re)naşterii

Documents

Transcript of Marius Iulian Zinca - Săvârşirea (re)naşterii