ELENA POP HOSSU-LONGIN (1862-1940) � REPREZENTANTA DE MARCA A MISCARII FEMINISTE DIN TRANSILVANIA (I) Pe data de 15 mai 1940, la Basesti, se incheia traiectoria pamanteasca a Elenei Pop Hossu-Longin. Cu o seara inainte a rostit o ultima rugaciune care i-a miscat pe toti cei prezenti la capataiul ei. A trecut la cele vesnice strangand in mana o cruce cu indulgenta binecuvantata de Papa de a Roma si chemandu-l in ajutor pe Isus.      Elena Pop face parte, indiscutabil, din galeria marilor personalitati pe care Salajul le-a dat tarii. Ea a fost o reprezentanta de seama a miscarii feministe romanesti din Transilvania.      Am considerat ca avem o datorie morala fata de memoria ilustrei noastre inaintase salajene amintind cateva crampeie din viata si activitatea ei deosebita, dedicata in intregime culturii si poporului roman.       Formarea profesionala      Elena Pop s-a nascut pe data de 26 noiembrie 1862, in localitatea Basesti, care a apartinut Salajului, pana in anul 1950. Era cea de a doua fiica a marelui nostru inaintas salajean, George Pop de Basesti si a Mariei Losonti . A mai avut o sora, Maria Carolina, nascuta in anul 1861, dar aceasta moare, la data de 16 ianuarie 1862 .      A urmat cursurile scolii primare la Cluj , iar in toamna anului 1873 este trimisa de catre tatal sau, impreuna cu matusa sa, Elena, la Budapesta, la Colegiul Santa Maria a calugaritelor engleze. Era un institut calugaresc la care invatau aproximativ 400 de eleve.      Credem ca George Pop de Basesti si-a adus fiica si sora, sa invete, la acest institut, din doua motive. In primul rand pentru ca el era in acea perioada, incepand cu anul 1872, reprezentantul ales al romanilor salajeni in Parlamentul de la Budapesta si astfel putea sa le supravegheze indeaproape. Nu in ultimul rand, pentru prestigiul pe care il avea acest institut. El era condus de catre Ioana Schreiber, "o femeie exceptionala", care vorbea 6 limbi straine .      Elena Pop a beneficiat aici de o educatie de exceptie. Din corpul profesoral faceau parte surorile Musard, care erau de origine franceza, profesoara Galbori, de origine romana sau baroneasa Duart, care preda limba si literatura franceza. Fizica era predata de catre profesorul Iedlik, unul din renumitii fizicieni de la Universitatea din Budapesta. Tehnica discursului si a oratoriei a invatat-o de la renumitul predicator iezuit, Weninger. Se spunea ca in momentul cand acesta conferentia salile sau bisericile se dovedeau a fi neincapatoare.       Pe la acest institut se mai abateau si celebrii artisti ai Europei ca Franz List, Adelina Patti sau Sofia Menter .     Concomitent a urmat studii lingvistice si muzicale, sub indrumarea Emmei Lichorn din M�nchen, in urma carora a dobandit o instructie solida si alese insusiri de comportament in societate si familie .     In vacantele de vara erau ajutate in tainele literaturii de catre tanarul, pe atunci, poet, Petre Dulfu, care era originar din Tohat, localitate apropiata de Basesti.      Tatal Elenei Pop era abonat la toate revistele romanesti. Astfel, primeau revistele, "Familia" lui Iosif Vulcan, "Amicul Familiei", a lui Negrutiu si ziarele "Observatorul" lui Baritiu si "Gazeta Transilvaniei" a lui Aurel Muresianu.     Elena Pop afirma faptul ca "acestea erau isvoarele din care sorbeam cu nesat, pentru ca dupa atata slova straina, sa gustam farmecul limbei noastre materne. Asa am invatat noi, fetele tinere de pe acele vremuri, romaneste, in lipsa de scoli romanesti pentru fete".

     A urmat si o serie de cursuri practice in domeniul economiei casnice ca: conservatul fructelor, prelucratul inului si a canepei, facutul painii, pregatirea bucatelor etc .     Activitatea sa in Salaj pana la mutarea in Deva       Era, inca, eleva la acest institut cand primeste vestea marii victorii a armatei romane de la Plevna. In acele clipe emotionante s-a dus la capela institutului unde a aprins o lumanare si apoi, cazand in genunchi, a rostit o rugaciune ca Maica Domnului sa aiba grija si sa nu uite si pe viitor de Romania . Avea, atunci, varsta de 15 ani, iar acest episod credem ca este o dovada eclatanta a patriotismului ei sincer.     De sentimentele ei sincere ne dam seama si din scrisoarea pe care i-o adreseaza lui Komjati Bela, deputat in Parlamentul de la Budapesta. Acesta afisa, in anul 1900, pentru prima data pe fata, politica de maghiarizare dusa impotria romanilor. In scrisoarea, datata, 19 februarie 1900, Elena Pop ii scrie, printre altele, urmatoarele cuvinte memorabile: "Puteti spune si puteti face d-v ori ce, noi ne-am nascut aici romani si voim sa traim si sa murim ca Romani in tara asta" .      Romanii salajeni s-au solidarizat si ei cu fratii lor de peste Carpati, in timpul razboiului de independenta din anii 1877-1878. Astfel, la data de 13/25 mai 1877 fruntasii politici ai romanilor salajeni s-au intrunit la Zalau pentru a dezbate problema strangerii de ajutoare pentru cei raniti in razboi. S-a hotarat ca aceasta actiune sa fie impartita pe trei centre: Zalau, Simleu Silvaniei si Cehu Silvaniei. S-au stabilit si persoanele care urmau sa fie responsabile in aceste centre, si anume: Teodor Pop si Emilia Pop, in Zalau; Maria Barboloviciu, in Simleu si Elena Pop, fiica lui George Pop, in Cehu Silvaniei . Asadar, inca de la varsta de 15 ani, Elena Pop s-a implicat in miscarea politica a romanilor salajeni.     In vara anului 1877 ea se gasea in vacanta, la Basesti. Incepe campania strangerii de fonduri materiale si financiare la sfarsitul lunii august. Sub indrumarea tatalui sau, dand dovada de curaj si patriotism, ea a cutreierat satele din zona Basestiului si a reusit sa adune suma de 193,60 florini si 23 lei, care au fost trimisi Iuditei Macelariu, conducatoarea Centrului de colectare din Sibiu. De aici ajutoarele erau expediate Societatii de Cruce Rosie din Bucuresti.     In paralel cu strangerea de fonduri, Elena Pop a organizat in casa parinteasca un atelier de preparat scame, care erau folosite la ingrijirea soldatilor raniti pe front. Impreuna cu 16 fete din Basesti, ea a reusit, in doar cateva saptamani, sa realizeze 12,650 kg. de scama, pe care a trimis-o la Sibiu .     Pe data de 5 decembrie 1878, George Baritiu ii scria, din Sibiu, prietenului si colaboratorului sau, George Pop de Basesti. El ii spune ca o considera pe Elena Pop, "intocmai cu fiicele mele" si "de aceea - spune el - ii trimit unicul exemplar de fotografie pe care-l mai aveam dela 1864". De asemenea, ii trimite cateva portrete istorice romanesti, descoperite de Al. Odobescu. Il intreaba daca poate sa treaca numele fiicei lui George Pop, Elena, pe lista celor 12-15 romance din Ardeal, care urmau sa fie decorate cu ordinul "Crucea Elisabeta", infiintat de catre regina Elisabeta a Romaniei, in timpul razboiului de independenta .      George Pop de Basesti ii raspunde lui Baritiu pe data de 13 decembrie 1878. In partea a doua a scrisorii o adauga si pe cea a fiicei sale, Elena, care era adresata tot lui George Baritiu. In scrisoarea ei, Elena Pop ii multumeste pentru faptul ca a fost decorata cu prestigiosul ordin. Ea declara, "cu invoirea amatilor mei parinti", si cu modestie, ca aceasta inalta distinctie este a tuturor salajenilor, care au contribuit, cu ajutoare, pentru ingrijirea soldatilor raniti pe front: "Eu, fratii si surorile mele romane din Salagiu, atunci cand aduseram micul nostru ajutor pentru fratii nostri luptatori pe campul onoarei neamului (am) aflat si gasit remuneratiunea perfecta in faptul ca fratii

nostrii prin lupta lor eroica si admirata de toata lumea, au dezgropat din fundul mormantului vechea virtute a eroismului antic roman, la care fapt asa de mult a contribuit prea indurata si adevarata Muma a tuturor romanilor, augusta doamna Elisabetha, prin admirabila sa bunatate, incuragiare si ingrigire a fratilor nostri raniti pe campul luptei. Cu toate aceste, daca prea onorat d-voastra si cei competenti va aduceti aminte de neinsemnata mea persoana, eu ma dechiar: ca primesc decoratiunea cu prea umilita multumita si devotament, nu ca recompensa pentru mine, fratii si surorile mele, ci ca una suvenire si ca un simbol scump pentru mine, fratii si surorile mele de aice, de la augusta doamna Elisabetha; pe care bunul Dumnezeu, intru marirea gintei romane, si ca sa poata si in viitor exercita faptele umane, efluxul celei mai nobile inime - la multi ani sa o traiasca" .     Aceasta decoratie i-a fost inaintata de catre vicarul Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu, in luna septembrie 1879, cu ocazia sfintirii, cu mare solemnitate, a casei lui George Pop de Basesti. Atunci se incheiase constructia casei parintesti a Elenei Pop si, conform traditiei crestine, ea a fost sfintita .       In anul 1878 adunarea generala a Astrei s-a tinut la Simleu Silvaniei. Elena Pop participa, alaturi de tatal sau, la acest important eveniment din viata culturala a Tarii Silvaniei. Cu aceasta ocazie, Elena Pop spune ca "Intreg Salajul s-a pus in miscare (...) ca sa poata primi cu toata demnitatea, cea mai de frunte Institutiune culturala Romaneasca, la care avea sa participe cei mai distinsi barbati ai nostri". S-a format un comitet de organizare din care facea parte si Elena Pop si s-a hotarat "sa se faca din acest privilegiu un adevarat prasnic national si sa se afirme tara marelui Barnutiu, vrednica de cinstea deosebita ce i-se face". Adunarea a avut loc in zilele de 4 si 5 august, iar aceste zile au fost "neuitate pentru Salajul si oaspetii iubiti, cari venisera din mari departari sa cunoasca parti extreme ale romanismului" .      Elena Pop face un apel calduros catre femeile romane din Salaj pentru a se intalni la o consfatuire, la Basesti. Acest eveniment a avut loc pe data de 21 februarie 1880. Din cauza timpului nefavorabil si a cailor de comunicatie impracticabile, din cauza topirii zapezii, au ajuns, la Basesti, doar 10 persoane. Cu toate acestea ele s-au proclamat, cu insufletire, pentru infiintarea societatii, Reuniunea Femeilor Romane Salajene (R.F.R.S). A fost ales si un comitet de conducere in frunte cu Maria Cosma, sotia fruntasului national-roman, Andrei Cosma, iar ca secretar a fost ales avocatul Demetriu Suciu din Cehu Silvaniei. Totodata, au fost trimise, spre aprobare, ministerului de interne ungar, statutele noii reuniuni de femei.     Unul din scopurile principale ale acestei societati culturale, stipulat si in statute, era "infiintarea invatamantului poporal si a industriei de casa, cu deosebita privire la sexul femeiesc din comitatul Salajului".      Statutele au fost aprobate pe data de 26 iunie 1881, iar adunarea de constituire a R.F.R.S. a avut loc, la Simleu, pe data de 18 noiembrie, acelasi an. Cu aceasta ocazie s-au inscris 13 membrii fondatori ai reuniunii, printre care se gasea Elena Pop de Basesti si tatal sau, George Pop. A fost ales si comitetul de conducere al reuniunii. Presedinta a fost aleasa Clara Maniu, nascuta Coroianu, mama marelui om politic salajean, Iuliu Maniu, iar in functia de controlora a fost aleasa tanara domnisoara, Elena Pop de Basesti .      Din cuvantul rostit de Elena Pop la aceasta adunare generala reiese, pentru prima data, conceptia ei privind rolul pe care trebuia sa-l aiba femeia in societate. Sublinia faptul ca "viitorul si soartea unui neam depinde in mare parte dela femeile sale bine sau rau crescute" si ca trebuie pus accent pe "educarea fetelor noastre pentru a da natiunei femei culte, cari sa stie creste si recrea junimea, de care e legata speranta si prosperitatea neamului nostru". Reuniunea pornea la drum cu urmatoarea deviza sacra: "Inaintarea invatamantului poporal si a industriei de casa cu deosebita privire la sexul femeiesc din comitatul Salajului" .

     Activitatea sa pe taram hunedorean      In anul 1882, pe data de 17/29 mai, la Deva, a avut loc logodna Elenei Pop de Basesti cu avocatul Francisc Hossu-Longin, iar pe data de 12 octombrie, a aceluiasi an, a avut loc cununia religioasa. Ei se cunoscusera inca din vara anului 1877, cand Francisc Hossu-Longin raspunde invitatiei pe care George Pop de Basesti i-o facuse la Vacz, unde Francisc Hossu-Longin a fost inchis o luna de zile pentru un articol de presa .       Munca inceputa in judetul Salaj a continuat-o in judetul Hunedoara, unde a pus bazele reuniunii de femei. Primul pas in aceasta directie a fost facut pe data de 8 septembrie 1886, cand doamnele romane din Deva au tinut o conferinta unde s-a discutat necesitatea infiintarii unei reuniuni de femei si in comitatul Hunedoarei. Presedinta ad-hoc a fost aleasa Ecaterina Dreghici, iar notar, Francisc Hossu-Longin. Dupa indelungi dezbateri se ajunge la concluzia ca este necesara infiintarea acestei reuniuni "cu scopul de a sprijini si promova industria de casa romaneasca si a ajuta fetitele si vaduvele romane din comitat". S-a ales, apoi, o comisie care urma sa convoace pe toate romancele intr-o adunare generala si sa redacteze statutele noii reuniuni. Din aceasta comisie a facut parte si Elena Pop Hossu-Longin. S-au adresat, pe data de 15 octombrie 1886, un apel catre "Doamnele romane din judetul Hunedoarei" . In acest apel se evidentiaza activitatea deosebita a reuniuniilor de femei existente, care au organizat, la Brasov, expozitia din anul 1881, aceasta fiind o dovada a faptului "ca femeia romana e la culmea misiunei sale si iubeste natiunea cu focul vestal al strabunelor ei din vechime".     Populatia zonei Hategului era in proportie de 90% romaneasca, iar trecutul glorios al ei, "ne indeamna - se spunea in apel - sa intram si noi pe arena activitatii, ca si celelalte surori din patrie, prefixandu-ne o tinta si staruind din rasputeri intru realizarea ei" (a reuniunii-n.n).     Este descrisa conditia femeii romane, care "a fost in toate timpurile sotie buna, mama de model, dar niciodata sfera ei de activitate nu se margineste numai in cercul strans al casniciei".     Se aminteste faptul ca pe data de 8 septembrie 1886 a avut loc o conferinta, la Deva, unde s-a luat "ferma si irevocabila rezolutiune" de a se infiinta Reuniunea Femeilor Romane Hunedorene.     Mesajul principal al apelului a fost acela ca a sosit "timpul suprem sa ne alaturam celorlalti factori ai culturei noastre nationale. Inainte dar cu Dumnezeu, sa ne facem datoria de Romane" .     Pe data de 30 octombrie 1886 are loc adunarea de constituire a reuniunii, cand este expus si planul de munca, scopul si obiectivele ei. Se subliniaza faptul ca poporul roman si-a pastrat mai bine ca oricare altul, "prin secoli, originalitatea si caracterul sau", ceea ce este de admirat. Un rol fundamental in acest proces de conservare a identitatii ii revenea tarancii romane, indreptatita sa pretinda de la femeile scolite, "cari am inaintat cu spiritul timpului, sa-i venim in ajutorul intru exploatarea muncei sale in inteles modern". Asadar, scopul si obiectivele noii reuniuni erau acelea de a spijini si dezvolta industria de casa, acesta fiind un domeniu nou de activitate. De asemenea, un alt domeniu de activitate preconizat era ajutorarea fetitelor si vaduvelor sarace .     Elena Pop Hossu-Longin a condus aceasta reuniune timp de 24 de ani, din anul 1895, pana la mutarea ei la Basesti, in anul 1919.     La adunarea generala a reuniunii din data de 25 iulie 1899, Elena Pop a vorbit, din nou, despre scopul infiintarii acestei importante asociatii culturale, ce se vroia a fi "o punte de aur, care sa lege in uniune intima femeia societatii inteligente cu fiica din popor a unuia si aceluiasi neam". Despre femeia din popor ea spune ca aceasta reprezinta un tezaur important, deoarece conserva identitatea si individualitatea noastra nationala. Aminteste faptul ca in luna august, a aceluiasi an, la Deva, urma sa aiba loc adunarea generala a Astrei,

pe care o considera a fi "dintre toate institutiile noastre culturale cea mai mareata", menita a raspandi lumina in satele romanesti.     In programul festivitatilor ce urmau sa aiba loc, cu aceasta ocazie, era preconizata si o serbare populara. Pentru bunul mers al acestor manifestari culturale, ea cerea membrelor reuniunii de femei sa ajute comitetul de organizare. Se intentiona organizarea unei expozitii de costume populare pentru ca "porturile diverse si atat de frumoase din acest mare comitat, sa iasa la iveala, presentandu-se din fiecare tinut cateva parechi" .      Reuniunea Femeilor Romane din Hunedoara a hotarat sa organizeze o expozitie cu obiecte de industrie casnica, la Viena, capitala Imperiului austro-ungar. Sarcina Elenei Pop, presedinta reuniunii, a fost usurata de legaturile de prietenie pe care le avea cu directorul mosiilor arhiducelui Albrecht, d-l Schmidt si prin acesta cu atelierul de cusaturi artistice al domnisoarei Gisa Kahlig. Ea ii considera pe acestia ca fiind oameni "de o cultura superioara, cu mari simpatii pentru romani". Gisa Kahlig i-a pus la dispozitie localul atelierului sau "unde se lucrau cele mai minunate broderii pentru ornamentica bisericeasca si unde se confectionau trusourile princeselor imperiale si ale inaltei aristocratii din Viena". La organizarea acestei expozitii a fost ajutata de catre studentii romani de la Universitatea din Viena, grupati in societatea "Romania Juna". Printre ei se numarau fratii Alexandru si Ioan Vaida-Voevod, fratii Craciunescu, Tit Perta, Octavian Prostean, Gulielm Sorban, Mihai Popovici si altii. Acestia s-au intrecut "in munca si zel, ca sa conlucre la buna reusita a acestei expozitii romanesti".      Elena Pop a organizat, la Viena, o expozitie de arta casnica, populara, romaneasca. A fost prima expozitie de acest gen care s-a organizat in capitala austro-ungara si ea s-a bucurat de un succes deosebit. Au fost admirate cusaturile si tesaturile romanesti, in special pentru varietatea si coloritul lor .      Aceasta expozitie a fost, dupa cum sublinia Elena Pop Hossu-Longin, "o buna scoala, caci ne-a invatat prin aprecieri diferite, in ce directii practice pot fi aplicate minunatele motive tesute pe obiecte folositoare si decorative". Sfaturi pretioase au primit de la Gisa Kahlig, care le-a aratat modul cum sa fie exploatata aceasta industrie casnica in mod practic, pentru a aduce si profit material harnicelor taranci romane. Ea spunea urmatoarele: "Romanii au o industrie minunata, dar trebuie sa caute ca frumoasa creatiune a razboiului si a acului femeii romane sa o foloseasca si pentru un scop practic". Rezultatul practic al acestei expozitii a fost infiintarea atelierului de tesaturi si cusaturi de la Orastie .      La adunarea generala din data de 1/14 februarie 1906 s-au aniversat cei 20 de ani de activitate ai reuniunii. Cu aceasta ocazie, presedinta reuniunii, Elena Pop Hossu-Longin, a facut un bilant al muncii depuse de catre femeile romane din Hunedoara. Ea afirma, printre altele, cu satisfactie: "Am deosebita placere a va putea vesti, ca munca alor 20 de ani a acestei reuniuni, n-a fost zadarnica si ca azi e aproape sa fie incununata de succes, ce abia indrazneam a spera la intemeierea ei". Spune ca de la infiintarea acestei asociatii culturale se dorea infiintarea unui atelier de industrie casnica, "unde sub conducere priceputa, sa se lucreze sistematic", pentru a pune in valoare "frumoasele producte ale industriei noastre de casa".     Pana in anul 1906 reuniunea a reusit sa stranga un fond de aproape 14.000 coroane care, alaturi de alte sponsorizari, era destinat deschiderii primului atelier romanesc de industrie casnica. Acest lucru a fost inlesnit si de publicarea albumului reputatului profesor din Sibiu, Dimitrie Comsa, "care contine intreaga nostra comoara de ornamentica romanesca". La fel si Minerva Cosma din Sibiu a editat un astfel de album. Existau, asadar, "modelele cele mai ideale", iar membrele reuniunii le puteau folosi .

     Acest obiectiv important al reniunii se realizeaza pe data de 1 ianuarie 1907, cand se pune in functiune primul razboi de tesut, la Orastie, sub ingrijirea Victoriei dr. Erdeli si sub conducerea domnisoarei Tiberia P. Barcian. Planul atelierului a fost intocmit de catre Constantin P. Barcian, fost profesor in Vechiul Regat, si completat cu sfaturile competente ale renumitului profesor din Sibiu, Dimitrie Comsa.     In acest atelier lucrau intre 12 si 20 de femei, care teseau diferite obiecte de imbracaminte, avand ca modele albumele amintite mai sus.     Prin acest atelier se propaga portul national, "trezind simtiri amortite, pana la cele mai extreme hotare ale romanismului .     Localul unde functiona acest atelier a fost pus la dispozitie de catre inimosul fruntas roman, Ioan Mihu, care, in momentul cand a vazut ca nu mai incapeau in acel spatiu, le-a donat spatii mai mari, in casele sale .     Alaturi de limba romaneasca, portul si arta taraneasca reprezinta una din manifestarile caracteristice care ne deosebeste de alte popoare. De aceea, Elena Pop Hossu-Longin spune ca "avem datorinta sfanta de a-l pastra si inalta la locul ce i-se cuvine". Acest scop a fost fixat de catre membrele reuniunii hunedorene, inca de la infiintarea sa. Aceasta misiune apostolica trebuie dusa mai departe, spune ea, "si ori care dintre noi ar gasi vreo tasatura sau cusatura veche, pretioasa, un costum original, sa o transpunem indata atelierului nostru, inmultind astfel colectiile sale. Apoi produselor acestui atelier sa le deschidem larg casele noastre, sa le impodobim cu ele, caci sant odoarele poporului nostru, caci marturisesc despre firea lui aleasa, sant dovezi neindoioase despre geniul sau superior. Astfel purtand steagul nostru mandru vom invrednici si in viitor sprijinul obstei romanesti .     La jubileul celor 25 de ani de activitate al Reuniunii Femeilor Romane din Hunedoara, in anul 1911 s-au sarbatorit si cei 5 ani de activitate ai atelierului de la Orastie. La acest atelier lucrau fiicele taranilor, "cari pe langa ca invata pe baza cunostintelor elementare ce posed de acasa arta mai inalta in tasatorie si cusuturi, pregatind costume, diferite odajdii, covoare si alte lucrari tinute toate in cel mai curat stil romanesc .       Cu acest prilej se face un apel catre toti romanii hunedoreni, "sa se inroleze cat mai multi si multe ca membri ai acestei Reuniuni, ale carei nizuinte au fost si sunt apreciate de intreaga obste romaneasca".      Pentru a sustine financiar acest atelier presedinta reuniunii, Elena Pop Hossu-Longin, face un apel la bancile romanesti. La 7 ani de la deschiderea lui, ea spune ca s-au perindat, in acest timp, 70-80 de fete, care au primit o remuneratie de 20.000 coroane. Dupa parasirea atelierului ele erau in stare "sa-si castige o existenta prin munca lor, scoasa din ac si razboiu". Se dorea ca pe viitor acest atelier sa se dezvolte la dimensiuni tot mai mari, pentru "a putea crea din arta lor minunata, cu vreme un factor puternic de industrie nationala" . Se dorea si diversificarea activitatii atelierului, care urma sa cuprinda toate ramurile industriei casnice taranesti. Astfel, se preconiza infiintarea unor sectii de sculptura si ceramica, iar pentru incurajrea olaritului, Eleftera Mihali a donat 200 coroane. Odata cu revenirea Tiberiei Barcian de la studiile pe care le facea la Viena, se spera ca aceasta sa deschida si un curs de dantelarie .      Din cauze obiective, Elena Pop Hossu-Longin nu poate sa participe la jubileul celor 25 de ani de activitate al Reuniunii Femeilor Romane Salajene, in anul 1906, dar a trimis o scrisoare presedintei reuniunii. In ea vorbeste cu nostalgie despre gandurile ce le-au animat in momentul infiintarii reuniunii, acelea de a se alatura "celorlalte surori din patrie (...) pentru a inalta in Templul lor focul vestal al iubirii de neam si lege stramoseasca. Tot acum trimite si o suma de bani pentru fondul unor cursuri de menaj, care sa se organizeze in cadrul scolii de fete a reuniunii, "unde sa-si insuseasca tinerele copile toate cunostintele ce se cer unei harnice econoame de casa". Ea este de

parere ca prin aceasta s-ar atinge scopul reuniunii, acela de a completa, la scoala de fete "munca intelectuala a copilelor cu pregatiri folositoare pentru viata practica". In acest fel, femeia va fi "nu numai consoarta luminata dar totodata chivernisitoarea priceputa a agoniselii barbatului ei si astfel o tovarasa adevarata, care avand priceperea receruta sa conlucreze la bunastarea si inflorirea familiei ei in special si astfel neamului din care face parte in general". Incheie prin a ura succes reuniunii femeilor salajene in nobilul ei scop de educare a femeii romane .           Note bibliografice:      1. Ioan Georgescu, George Pop de Basesti. 60 de ani din luptele nationale ale romanilor transilvaneni, Oradea, Editura Astra, 1935, p.16       2. Ibidem, p. 29      3. Paul Abrudan, Solidaritatea Salajului cu Romania in razboiul pentru independenta din 1877-1878, in Acta Musei Porolissensis (in continuare se va cita A.M.P), nr. XI, Zalau, 1987, p. 319      4. I. Georgescu, op. cit., p. 30      5. Ibidem, p. 31-32      6 P. Abrudan, art. cit., p. 319      7. Elena Pop Hossu Longin, Amintiri, in rev. Tara Silvaniei, an. I, nr. 1, Zalau, 1940 p. 5-7      8. I. Georgescu, op cit, p. 32      9. Elena Pop Hossu-Longin, Amintiri. 1880-1930, Tipografia P. Baritiu, Cluj, 1932, p. 94      10. P. Abrudan, art. cit., p. 310      11. Anania Farcas, Salajenii si razboiul de independenta al Romaniei, in A.M.P., nr. II, Zalau, 1978, p. 215; P. Abrudan, art. cit., p. 319       12. I. Georgescu, op. cit., p. 32      13. Apud. Gelu Neamtu, Transilvania si cucerirea independentei Romaniei (1877--1878), in A.M.P., nr. XI, Zalau, 1987, p. 307     14. Elena Pop Hossu-Longin, Amintiri, in rev. cit, an I, nr. 1, Zalau, p. 5      15. Idem, Asociatiunea de altadata, in ziarul Salajul, nr. 2 din 28 ianuarie 1925      16. D. Stoica, I.P. Lazar, Schita monografica a Salajului, Simleu Silvaniei, 1908, p. 162; Elena Pop, Amintiri, rev. cit., p. 7     17. Elena Pop Hossu-Longin, Amintiri. 1880-1930, p. 7-8     18. Francisc Hossu-Longin, Amintiri din viata mea, p. 262-267     19. Elena Pop Hossu-Longin, Amintiri. 1880-1930..., p. 14-15     20. Ibidem, p. 16-17     21. Ibidem, p. 18 si 24     22. Ibidem, p. 19-21     23. I. Georgescu, Elena Pop Hossu-Longin (1862-1940), in rev. Tara Silvaniei, an I, nr.1, p. 89

     24. Elena Pop Hossu-Longin, Amintiri. 1880-1930..., p. 151-153      25. Ibidem, p. 22-23     26. Ibidem, p. 27     27. Ibidem, p. 31     28. Ibidem, p. 30-31     29. Ibidem, p. 31-32     30. Ibidem, p. 34     31. Ibidem, p. 36     32. Ibidem, p. 9-11