Europenii au desfasurat expeditii maritime si terestre de explorare, ceea ce a dus la stabilirea unor contacte durabile si substantiale intre ariile de civilizatie anterior-separate.

Pe langa diverse tari care nu erau dezvoltate suficient sa desfasoare expeditii, civilizatia islamica era centrata in lumea veche si avea contacte cu China, India, Africa neagra si Europa, deci nu simtea nevoia de cautare de noi drumuri. In 1405-1433, China initiaza sapte expeditii comandate de "proscrisul" Zeng-He in Champa, Indonezia, India, Ormuz, Marea Rosie (Aden), Golful Africii (Mogadishu, Malindi. Expeditiile s-au desfasurat ca actiuni imperiale, fara implicarea negustorilor, lipsite de un sprijin social suficient. Zeng He era sprijinit de imparatul Yongle, dar dublu marginalizat pentru ca era eunuc si musulman, iar mandarinii confugianisti erau impotriva expediei conduse de el. Costurile mari si deficitul structural in operare cand pericolele au sporit la granita de nord-vest a Chinei au dus la abandonarea expeditiilor maritime. China era dezavantajata de unitatea politica, pe cand Europa a avut de castigat de pe urma dezbinarii/diviziunii. Nu toti europenii s-au implicat in cruciada antiotomana, portughezii preocupandu-se de expeditii maritime, asta in timp ce China era la ordinea imparatului.

În ceea ce privește explorările maritime în Oceanul Atlantic, expediția genoveză a fraților Ugolino și Vadino Vivaldi, organizată în 1291, care vroiau să ajungă spre părțile Indiei traversând oceanul, corăbiile au naufragiat. În schimb, navigatorii genovezi și portughezi aflați în slujba Portugaliei, au descoperit arhipeleagurile Canare, Madeira, Azore, din largul coastelor de vest ale Africii. Colonizate de portughezi și de către spanioli, ele au servit ca baze nautice și etape ale navelor iberice care navigau în Oceanul Atlantic, contribuind la explorarea coastelor de vest ale Africii de către portughezi. Arabii aveau cunostiinte geografice mai întinse, în afară de Orientul Apropiat, Africa Tropicală, Asia Centrală și sud-estică orientală și Asia sud-estică. Indienii și chinezii cunoșteau Asia și Africa orientală. Europenii, arabii și popoarele sud-asiatice aveau cunoștințe zonale, incomplete și insuficient legate între ele care nu ofereau o imagine de ansamblu și reală asupra globului pământesc.

Progresul economic din Europa apuseană din sec.XV-XVI s-a manifestat prin creșterea producției meșteșugărești și manufacturiere, intensificarea comerțului, circulației bănești și a activității bancare, a asigurat baza materială necesară expedițiilor și efectuării schimburilor comerciale de peste mari și totodată a impulsionat căutarea unor noi domenii de activitate economică în afara Europei. Până în epoca marilor descoperiri geografice, Europa era tributară Orientului pentru mărfuri răsăritene : mirodenii, mătase, bumbac, păr de cămilă, podoabe, pietre scumpe etc.-care proveneau din ținuturi îndepărtate-Indonezia, China ,India, Orientul Apropiat, Africa. Cheltuielile și riscurile transportului pe uscat și pe mare, șirul de negustori care efectuau tranzitul și își rețineau câștigurile mari, taxele vamale percepute care făceau că vânzările în Europa ale acestor mărfuri să fie de zeci de ori mai mari decât prețurile de cumpărare la locul de producție.

În sec. XV, mărirea consumului de mărfuri răsăritene, dezvoltarea comerțului și navigației și ridicarea unei negustorimi active în Occident au împins pe europeni să se preocupe intens de găsirea altor cai spre insulele mirodeniilor pentru a-și instaura supremația asupra comerțului cu produse orientale, aducător de câștiguri enorme. Din sec. XV, intensificarea comerțului și circulației bănești a dus la creșterea nevoii de metale prețioase, la o adevărată sete de aur, oglindită în căutarea febrilă a metalelor prețioase în afară Europei. Expedițiile și cuceririle coloniale ale europenilor au fost stimulate

de capturarea și comerțul cu sclavi negri din Africa, de căutarea și colonizarea ținuturilor cu climă caldă, proprice pentru cultivarea trestiei de zahăr, a viței de vie sau unor plante colorante sau de vânarea animalelor cu blană scumpă și de comerțul cu blănuri în întinsele teritorii de la răsărit de munții Ural. Declinul feudalismului și destrămarea structurilor sale sociale au făcut că mulți oameni din toate paturile sociale, chiar și orășeni sărăciți, nobili scăpătați și țărani lipsiți de pământ să fie atrași de expedițiile de cucerire și de colonizare a unor teritorii din Asia, Africa și America. Expedițiile maritime și cuceririle coloniale au fost sprijinite sau organizate de regatele europene apusene, care dispuneau de resurse economice, navale și militare și au inițiat o politică activă de expansiune maritimă colonială și comercială. Statele divizate politic, că Italia și Germania, au fost repede înlăturate din competiția maritimă și colonială de statele unificate, care dispuneau de resurse superioare.

Au fost aduse îmbunătățiri și inovații în construcția, propulsarea și manevrarea navelor și în orientarea lor pe mare și s-au realizat progrese în domeniul geografiei și cartografiei. Din secolul XV, pentru călătoriile pe Oceanul Atlantic, au fost folosite caravele, construite pentru a înfruntă valurile mari ale oceanului, fiind nave de tonaj mic sau mijociu (100-150 tone), având pupă înalta și prova mai joasă și erau înzestrate cu o velatură care le permitea să folosească vântul nu numai din spate, ci și lateral. S-a îmbunătățit manevrarea corăbiilor, prin cârma manevrată de pe punte printr-un sistem de pârghii și de o roată gradată-timonă. Pentru orientare, a fost utilizată busola din sec. XIII. Pentru stabilirea poziție navelor, în sec. XIII-XV s-au îmbunătățit metodele de calculare a latitudinii și a longitudinii, cu ajutorul astrolabului, cunoscut de bizantini și arabi și perfecționat de europeni și al tabelelor de declinație solară. S-au făcut progrese în redarea imaginii geografice a lumii, în ce privește Europa, Orientul Apropiat și Africa de Nord, corect înfățișate în portulanul catalanului Angelino Dulcert în 1339, în atlasul catalan din 1375 sau în harta lui Fra Mauro. Imaginea regiunilor îndepărtate rămânea la fel de deformată. Potrivit hărții din 1474 întocmite de astronomul-geograf florentin Paulo Toscanelli, distanță, în linie directă, de la est spre vest, între Spania și Japonia, era evaluată, datorită faptului că Asia era socotită mult mai întinsă spre est decât este în realitate și a necunoașterii existenței Americii, numai la aproximativ o treime din distanță reală. Au existat însă factori inhibitori, că dificultățile alimentare, boli de navigație, teamă de necunoscut.Cauzele și condițiile menționate s-au manifestat mai intens într-o interacțiune mai strânsă din sec. XV, ce a determinat trecerea de la etapă pregătitoare a descoperirilor cu arie restrânsă la etapă marilor descoperiri geografice. Obiectivul fundamental al marilor descoperiri geografice a constat în căutarea și descoperirea unei cai maritime care să asigure o legătură directă între Europa apuseană și India, considerată că principala sursă a produselor orientale. Pentru descoperirea acestor cai, navigatorii s-au îndreptat în patru direcții deosebite : spre sud și est, de-a lungul litoralului african-explorările portugheze, spre vestul Oceanului Atlantic-explorările spaniole, spre nord-vest, de-a lungul țărmului nordic al Americii de Nord-explorările engleze, franceze, spre nord-est, de-a lungul țărmului de nord al Asiei-explorările engleze, olandeze, ruse.

Sursa: Wikipedia