Societate Luni, 19 decembrie 201610

Maratonul a fost o reușită

Maraton cultural în Cetatea Oradea

Un eveniment ca o carte bunăurmare din pagina 1Felul în care pune Sorin Borza

problema este în stilul lui Michel Foucault. Modernitatea este un progres în cunoaștere, dar acest progres a suferit o deturnare poli-tică. Interesul descoperirii adevă-rului a fost deturnat spre un inte-res de putere. Instituțiile moderne au devenit infrastructura politică în care gânditorii autentici au fost confiscați. Argumentele lui Sorin Borza ne conduc spre realitatea că ce a spus Friedrich Nietzsche în „Voința de putere” nu este exa-gerat (n.r. „esența cea mai intimă a existenței este voința de pute-re”). Subsumarea epistemologi-ei, politicii, a dus la deturnarea cunoașterii. Așa ajungem la sub-titlul cărții „Gândirea fără public și stăpânul fără chip”. Instituțiile moderne deturnează gânditorul cu personalitate, transformându-l în funcționar. Orice idee trebu-ie verificată de eșalonul superior pentru a fi validată iar tot acest mecanism este unul subordonat politicului în care cunoașterea și cercetarea nu există pentru tri-umful adevărului, ci pentru profit. Anumite teme din cartea lui Sorin sunt deschideri care ne obligă să ducem argumentația mai depar-te”, a spus Mureșan Vianu. Florin Ardelean a început cu o paralelă între lucrarea lui Borza și Ceta-tea Oradea care este, în cele din urmă, „o mimare a unei realități”.

„Lucrarea este asemănătoare cu un roman cu mai multe personaje, toate ratate. Stăpânul fără chip, elitele de fapt, trimite direct la Procesul lui Kafka. Trăim într-o modernitate care și-a consumat proteina și care acum ne oferă ca substitut comoditate și device-uri. Ele sunt expresia unui eșec. Ce se întâmplă în lume în aceste vremuri, cu terorism și Stat Is-lamic, este rezultatul finalului modernității, a lipsei sensului existenței. Este cea mai bună carte a lui Sorin Borza și sperăm că vor veni și altele”, a spus Florin Arde-lean. Sorin Borza a vorbit la final despre aceeași transformare utili-taristă a adevărului: „astăzi a de-venit mai interesant nu ce se spu-ne ci ce se face cu, și cui folosește ce se spune”.

O posibilă soluție la criza modernității este cartea lui Dan Tomuleț, „Plotin”. Cel puțin așa a susținut autorul ei.

„Este foarte clar că în ultimul timp există o tendință tot mai pronunțată de a gândi negativ mo-dernitatea, și nu spun că cei care gândesc așa nu au dreptate, dar v-aș întreba: „ce este de făcut?”. De ce ne confruntăm astăzi cu o astfel de criză? Pentru că ființa umană se exteriorizează. Am fu-gin secole la rând după ideea de modernitate și acum ne aflăm în gol. Cine suntem noi astăzi? Niște persoane care aleargă după lucruri materiale și cărora le zâmbește din spate neantul. De ce se duc ti-nerii noștri să moară în Siria și nu în Occident (n.r. expresia cea mai concretă a modernității)? Pentru că la problemele lor existențiale, când ei ne întreabă ce sunt ca ființe vii, de unde vin și unde se duc, noi le răspundem cu pantofi nou-nouți, cu celulare și mașini de prăjit pâine. Anticii nu au ajuns în această situație. De ce? Răspun-sul îl găsiți în opera lui Plotin, și în această carte”, a spus Dan Tomuleț.

În cătarea PSL-ului!Al doilea act al evenimentului,

retrăirea profundă a unor lucruri pe care s-a întemeiat realitatea Oradiei de astăzi, a început cu pre-zentarea cărții jurnalistului Florin Budea - „Un deceniu de tranziţie spre nicăieri”. Primul care a vorbit despre ea a fost Valentin Ajder, di-rectorul editurii Eikon, cea care a organizat maratonul, și care a spus că este o carte ce prezintă foarte lucid primii ani de după Revoluție în județul Bihor și că și-ar dori să aibă ocazia să publice alte 40 de cărți asemănătoare pentru a face lumină în toată țara, cu privire la acea perioadă. „O carte se prezin-tă singură, nu trebuie nici s-o lauzi nici s-o critici. Cel care o citește și cei care fac recenzii își vor da singuri seama de valoarea ei. Este o carte serioasă, bine scrisă și do-cumentată. Fiind vorba de o felie din istoria recentă, cartea poate fi adâncită, continuată”, a spus Mi-hai Drecin, care a fost completat de Mircea Bradu: „Citind această carte am avut senzația că s-a făcut un rechizitoriu al realității noastre. Am fost o bună parte de timp di-rector la teatru și în piesa Amade-us, o lucrare despre Mozart, există o frază foarte potrivită cu ce s-a întâmplat atunci, în Oradea, și cu

această carte: „prin noi, rămân ei”. Senzația este că prin ce au făcut acești oameni, rămân ceilalți, cei despre care nu s-a scris și nu s-a știut. Am văzut că astăzi termenul Revoluție, se judecă ca la piață, a curs sânge, au fost morți, atunci a fost Revoluție. Dacă nu, nu. Eu, ca om care a participat la eveni-mentele din 89 din Oradea, vreau să vă spun că am crezut, la fel ca și colegii de atunci, că facem o Revoluție. Nu am crezut atunci că îi voi furniza un astfel de titlul lui Florin Budea (n.r. „Un deceniu de tranziţie spre nicăieri”). Nu sunt mulți cei care știu că Oradea a fost al doilea oraș care și-a câștigat libertatea în 1989 și că atunci când noi am întemeiat Comitetul de la Oradea, Ceaușescu încă nu plecase. Că la Oradea nu a curs sânge, asta s-a datorat faptului că noi am oprit tendințele oamenilor spre astfel de manifestări, că am încercat să dialogăm și să rezol-văm situația pașnic. Vreau să vă povestesc totuși, un episod despre care am promis să nu vorbesc 20 de ani. După perioada în care am fost primar al Oradiei, când am revenit la conducerea Teatrului, s-a prezentat la mine un domn cu cravată, elegant, care mi-a spus că îmi va povesti ceva cu condiția să nu spun nimănui, nimic, 20 de ani. Eram curios așa că am făgăduit. Știi casa aia galbenă, de pe malul Crișului, de lângă pod (astăzi Po-

dul Szent Laszlo), a spus el, în timp ce dumneata vorbeai de la balco-nul primăriei, eu eram acolo, cu o pușcă cu lunetă. Și ai fi tras?, l-am întrebat. Dacă primeam ordin, tră-geam. Sunt multe amintiri legate de acele momente, dar este fals să se creadă că Revoluția în Oradea a fost lipsită de pericole și că a fost diferită de ce s-a întâmplat în alte orașe. Cartea lui Budea este una impecabilă, nici nu credeam că se va putea scrie o carte atât de bună și atât de plină de adevăr cu privi-re la acei ani. Totuși, aștept și alte lucrări ale celor care au trăit acele evenimente și care pot avea și o perspectivă sentimentală, afectivă asupra a ceea ce s-a întâmplat”, a spus Mircea Bradu.

Tot despre trăire și sentiment a fost vorba și în cartea lui San-du Frunză, prezentată de Adrian Gheorghe Groza și Mihnea Stoica.

„De la imanent la transcendent, de la individ la divinitate, Stăni-loaie ne trasează foarte bine dru-mul. Substanța principală a operei lui Stăniloaie, foarte bine explica-tă în carte, este iubirea. Cred că este un lucru foarte bun că opera lui Stăniloaie este tot mai impor-tantă pentru laici pentru că eu cred că teologia are nevoie de laici pentru a o prezenta lumii”, a spus Adrian Gheorghe Groza.

Despre carte ca celălalt trup al scriitorului

Ultima carte prezentată, nu cea din urmă însă, a fost „Autoportre-te în oglinzile cărţilor” de Vianu Mureşan. Despre ea, Valentin Aj-der a spus că este un demers de ge-nerozitate întrucât adună sinteze ale mai multor lucrări importante citite de autor și le face cadou ce-lor care nu le-au citit încă.

„Suntem la acest eveniment multe persoane care ne cunoaștem, care ne-am întâlnit în diferite eve-nimente și care nu ne gândeam atunci că vom scrie o carte sau mai multe. Sau că și ceilalați vor scrie cărți. Eu văd în cărți celălalt trup al scriitorului. Cărțile au ieșit din noi fără să bănuim și vor con-tinua să iasă, îngustând spațiul în care trăim, până când ne vor în-locui. Suntem naivi când credem că citind o carte citim o încarna-re a autorului. În realitate, citind o carte ne citim pe noi înșine, ca într-o oglindă. Deși autorul a scris cartea într-un singur fel, fiecare dintre noi, atunci când o citește, o înțelege într-un alt fel pentru că o trece prin structura propriei gân-diri. Care structură este formată tot din cărțile citite înainte. Nu cred că există un nucleu de cărți care, odată citite, marchează toa-te persoanele, deopotrivă. E ca și iubirea. Poți iubi o persoană și te poți împlini în acea iubire dar în același timp, într-un alt oraș, o altă persoană poate iubi pe altcvineva și se poate împlini într-o iubi-re, fără ca tu să ai habar de asta. Așadar, în cartea mea sunt câteva povești care au avut impact asupra mea, tratate din perspectiva gân-dirii mele care pot fi interesante, sau nu”, a spus Vianu Mureșan sugerând că pentru a fi sau nu de acord cu cele spuse este necesară citirea cărții. Toate cărțile se vor găsi în librării sau pot fi coman-date de pe site-ul editurii eikon.n