MANUAL DE PRIM AJUTOR - orientareweb.ro

MANUAL DE PRIM AJUTOR

1


2


3

PRIMA PARTE

GESTIONAREA SERVICIILOR DE PRIM AJUTOR LA

LOCURILE DE MUNCĂ

REFERINȚE LEGISLATIVE

Decretul Ministerial nr. 388 din 15 iulie 2003 dispune regulile în materie

de prim ajutor, prin implementarea art. 15, alineatul 3 al D.L. 626/94 cu

modificările ulterioare.

Angajatorul are obligația de la lua toate măsurile necesare în materie de

acordare a primului ajutor și a asistenței medicale de urgență, ținând cont

de persoanele și de riscurile existente în societăți, stabilind de asemenea

relațiile necesare cu serviciile externe inclusiv pentru transportul

muncitorilor accidentați. Aceste măsuri constau în:

1. Proceduri de organizare a urgenței;

2. Disponibilitatea dispozitivelor medicale chirurgicale;

3. Numirea muncitorilor desemnați să pună în aplicare măsurile de

prim ajutor și pregătirea specifică a acestora.

1. Clasificarea

societăților:

Grupul A:

I) Societăți sau unități productive cu activități industriale, supuse

obligației de declarare sau notificare, prevăzută de articolul 2 al

decretului legislativ nr. 334 din data de 17 august 1999, centrale

termoelectrice, instalații și laboratoare nucleare prevăzute de articolele 7,

28 și 33 din decretul legislativ nr. 230 din 17 martie 1995, societăți

extractive și alte activități miniere prevăzute de decretul legislativ nr. 624

din 25 noiembrie 1996, lucrări în subteran prevăzute de decretul

Președintelui Republicii nr. 320 din 20 martie 1956, societăți pentru

fabricarea de materiale explozibile, pulberi și muniții;


4

II) Societăți sau unități productive cu peste cinci muncitori ce aparțin sau

pot fi atribuiți grupurilor tarifare INAL cu indice de accidentare și

handicap permanent mai mare de patru, prevăzute de statisticile naționale

INAIL pe ultimii trei ani și actualizate la data de 31 decembrie a fiecărui

an. Statisticile naționale INAIL menționate anterior sunt publicate în

Monitorul Oficial;

III) Societăți sau unități productive cu peste cinci muncitori angajați pe

perioadă nedeterminată în domeniul agriculturii.

Grupul B: societăți sau unități productive cu trei sau mai mulți muncitori

ce nu se încadrează în grupul A.

Grupul C: societăți sau unități productive cu mai puțin de trei muncitori

ce nu se încadrează în grupul A.

2. Organizarea

serviciilor

de prim ajutor

(Art. 2 din D.M.

388/03)

1. În societățile sau unitățile productive din grupul A și din grupul B,

angajatorul trebuie să garanteze următoarele echipamente:

a) trusa de prim ajutor, ce trebuie să existe în fiecare loc de muncă,

păstrată corespunzător într-un loc ușor accesibil și ușor de identificat cu

ajutorul indicatoarelor specifice, care să conțină dotările minime

menționate în anexa 1, ce face parte din prezentul decret, și care trebuie

completată în funcție de riscurile existente la locurile de muncă și la

indicațiile medicului competent, acolo unde există, și ale sistemului de

urgență medicală din cadrul Serviciului Național de Sănătate; integritatea

și starea dispozitivelor păstrate în trusă trebuie verificate în mod constant;

b) un mijloc de comunicare adecvat pentru activarea rapidă a sistemului

de urgență al Serviciului Național de Sănătate.


5

2. În cadrul societăților sau a unităților productive din grupa C,

angajatorul trebuie să garanteze următoarele echipamente:

a) o trusă de medicamente, ce trebuie să existe în fiecare loc de muncă,

păstrată corespunzător și ușor de identificat, care să conțină dotările

minime menționate în anexa 2, ce face parte din prezentul decret, și care

trebuie completată în funcție de riscurile existente la locurile de muncă;

integritatea și starea dispozitivelor păstrate în trusă trebuie verificate în

mod constant în colaborare cu medicul competent, acolo unde există;

b) un mijloc de comunicare adecvat pentru activarea rapidă a sistemului

de urgență al Serviciului Național de Sănătate.

3. Conținutul minim al trusei de prim ajutor și al trusei de medicamente,

prevăzute în anexele 1 și 2, este actualizat prin decretul Miniștrilor

sănătății și al muncii și politicilor sociale, ținând cont de evoluția tehnico-

științifică.

În societățile care au muncitori care își desfășoară activitatea în locuri

izolate, altele decât sediul societății sau unitatea productivă, angajatorul

este obligat să le furnizeze trusa de medicamente și un mijloc de

comunicare adecvat pentru a contacta societatea în vederea activării

rapide a sistemului de urgență al Serviciului Național de Sănătate.

3. Cerințe și

pregătirea angajaților

serviciilor de

Prim Ajutor (Art. 2

din D.M. 388/03).

Angajații serviciului de prim ajutor, desemnați în temeiul articolului 12,

alineatul 1, litera b), din decretul legislativ nr. 626 din 19 septembrie

1994, beneficiază de o pregătire teoretică și practică pentru aplicarea

măsurilor interne de urgență și pentru activarea intervențiilor de prim

ajutor.

Pregătirea muncitorilor desemnați este asigurată de personal medical, în

colaborare, în limita posibilităților, cu sistemul de urgență al Serviciului

Național de Sănătate. În timpul desfășurării etapei practice a pregătirii,

medicul poate solicita colaborarea asistenților medicali sau a unui alt

personal specializat.


6

4. Echipamente

minime pentru

intervențiile de prim

ajutor (art. 4

din D.M. 388/03)

Angajatorul, în colaborare cu medicul competent, acolo unde este

prevăzut, în funcție de riscurile specifice existente în cadrul societății sau

a unității productive, identifică și pune la dispoziție echipamentele

minime și dispozitivele de protecție individuală pentru angajații

serviciului intern de urgență și de prim ajutor.

Echipamentele și dispozitivele prevăzute la alineatul 1 trebuie să fie

corespunzătoare riscurilor specifice activității lucrative a societății și

trebuie păstrate într-un loc potrivit și ușor accesibil și în condiții bune de

utilizare.

Obligațiile angajatorului sunt:

să numească angajații serviciului de prim ajutor și să le ofere

pregătirea necesară

să verifice, și eventual să completeze, conținutul trusei de

medicamente și/sau a truselor de prim ajutor în funcție de

riscurile specifice

să întocmească și să disemineze procedura de lucru ce trebuie

aplicată în caz de prim ajutor.


7

SFATURI PRACTICE ȘI PROCEDURALE (acțiuni

fundamentale):

să identifice cea mai apropiată unitate publică de acordare a

primului ajutor

să se informeze cu privire la distanța și la timpul necesar

pentru sosirea salvării

să fie capabil să prezinte în detaliu amplasarea societății

să evalueze nevoia și/sau posibilitatea de a încheia acorduri

cu structuri dotate cu ambulanțe pentru a facilita procedura

de chemare a salvării

să afișeze numerele de telefon de urgență: SERVICIUL DE

PRIM AJUTOR, POMPIERI, SERVICIUL DE URGENȚĂ,

centre spitalicești specializate.


8

CONȚINUTUL MINIM

AL TRUSEI DE PRIM AJUTOR

✔Mănuși sterile de unică folosință (5 perechi)

✔Vizieră de protecție împotriva stropilor

✔Flacon de soluție cutanată de iodopovidon în procent de 10%

de iod de 1 litru (1)

✔Flacoane cu soluție fiziologică (clorură de sodiu - 0,9%) de

500 ml (3)

✔Comprese de tifon steril 10 x 10 în punguțe individuale (10)


✔Prosoape sterile de unică folosință (2)

✔Pensete de medicație sterile de unică folosință (2)

✔Cutie de plasă elastică de măsură medie (1)

✔Cutie de vată din bumbac hidrofil (1)

✔Cutii de plasturi de diferite dimensiuni gata de folosit (2)

✔Role de plasture înalt 2,5 cm (2)

✔O foarfecă

✔Garou (3)

✔Gheață gata de utilizare (două cutii)

✔Punguțe de unică folosință pentru strângerea deșeurilor

medicale (2)

✔Termometru

✔Aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale.


9

CONȚINUTUL MINIM

AL TRUSEI DE MEDICAMENTE

✔Mănuși sterile de unică folosință (2 perechi)

✔Flacon de soluție cutanată de iodopovidon în procent de 10%

de iod de 125 ml (1)

✔Flacon cu soluție fiziologică (clorură de sodiu - 0,9%) de 250

ml (1)



✔Pensetă de medicație sterile de unică folosință (1)

✔Cutie de plasă elastică de măsură medie (1)

✔Cutie de vată din bumbac hidrofil (1)

✔Cutie de plasturi de diferite dimensiuni gata de folosit (1)

✔Rolă de plasture înalt 2,5 cm (1)

✔Rolă de bandaj tivit înalt 10 cm (1)

✔O foarfecă

✔Garou (1)

✔O cutie de gheață gata de utilizare (1)

✔Punguță de unică folosință pentru strângerea deșeurilor

medicale (1)

✔Instrucțiuni de utilizare a acestor dispozitive medicale și de

acordare a primului ajutor în așteptarea ambulanței.


10

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA CORPULUI UMAN.

CELE MAI FRECVENTE RISCURI ȘI BOLI LA LOCUL DE

MUNCĂ

APARATUL

RESPIRATOR

ANATOMIA:

Aparatul respirator începe în gură și în nas, unde aerul este filtrat, încălzit

și umezit.

APARATUL RESPIRATOR

În gură și mai apoi în faringe, aerul folosește același canal ca cel al

alimentelor.

Mai jos de faringe, canalul se împarte în două: în spate se află esofagul

ce conduce alimentele în stomac, iar în față se află întâi laringele iar mai

apoi traheea ce conduce aerul spre plămâni.

➔ În punctul în care faringele se împarte, o valvă, denumită epiglotă,

împiedică alimentele să pătrundă în căile respiratorii, închizându-se odată

cu trecerea acestora.

Traheea se întinde de-a lungul părții inferioare a gâtului și a părții

superioare a toracelui, unde se bifurcă în două ramuri divergente:

bronhia dreaptă și bronhia stângă.

Fiecare bronhie pătrunde în plămân și se împarte în ramuri de calibru din

ce în ce mai mic: bronhiolele mari și mici care se închid la capăt cu

alveolele pulmonare.

Acestea din urmă sunt alcătuite din săculețe mici cu pereți subțiri dispuși

sub formă de ciorchine. Peretele alveolei intră în contact cu un țesut

subțire caracterizat de o rețea bogată de capilare sanguine, dând astfel

naștere membranei alveolo-capilare, adică structura în care au loc

schimburile gazoase între aer și sânge.

În cele din urmă cei doi plămâni ce ocupă o parte din cavitatea toracică,

fiind delimitați anterior și posterior de coaste; au o formă conică și se

sprijină cu baza pe diafragmă.


11

Plămânul drept este împărțit în trei lobi: superior, mediu, inferior.

Plămânul stâng este împărțit în doi lobi: superior și inferior.

Plămânii sunt acoperiți cu o membrană denumită pleură.

FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

Respirația calmă, în repaus, implică o mișcare activă, inspirația, în timpul

căreia diafragma coboară, iar mușchii intercostali externi, contractându-

se, provoacă expansiunea cavității toracice.

Ritmul respirației este reglat de centrii nervoși situați în zona encefalului

care, fiind sensibili la cantitatea de dioxid de carbon conținută în sângele

arterial, reglează și asigură succedarea mișcărilor inspiratorii (active) și

expiratorii (pasive).

Faza respirației

Inspirația este un proces activ deoarece aerul care pătrunde prin nas, gură,

glotă, trahee, pentru a putea ajunge în bronhii, bronhiole și alveole,

trebuie să învingă rezistența reprezentată de elasticitatea plămânului, care

tinde să se retragă, și rezistența la trecerea în căile aeriene.


12

La încheierea inspirației, mușchii intercostali externi și diafragma

(mușchi curbat ce separă cavitatea toracică de cea abdominală) se

relaxează, iar prin retracția elastică a peretelui toracic și a plămânilor, se

obține expirația pasivă.

➔În timpul respirației liniștite adultul respiră 6-7 litri de aer pe minut;

frecvența respirației este de 14-16 acte respiratorii pe minut, iar cantitatea

de aer inspirat sau expirat în fiecare act respirator este de aproximativ 500

ml.

Copiii au o frecvență respiratorie mai mare cu 20-30 de acte respiratorii

pe minut. În condiții de stres, exercițiu fizic sau boli deosebite, frecvența

respiratorie crește.

Scopul respirației este acelea de a prelua oxigen din exterior, unul din

principalele substanțe nutritive pentru celule, și de a elimina dioxidul de

carbon, produs rezidual al proceselor metabolice celulare.

Schimbul gazos între oxigen și dioxid de carbon are loc în alveola

pulmonară: sângele care ajunge la plămâni, ramificându-se până la

capilarele membranei alveolo-capilare, este bogat în dioxid de carbon

(CO2) și sărac în oxigen (O2), în schimb, aerul pe care îl inspirăm este

bogat în O2 și sărac în CO2. Sângele va elibera așadar CO2 și va absorbi

O2 pentru a-l trimite întregului organism.

Trebuie menționat că aerul este format dintr-un amestec alcătuit în

procent de 80% din azot și 20% oxigen; o parte din acest oxigen este

folosit în timpul respirației, iar restul de 16% se eliberează împreună cu

aerul pe care îl expirăm și poate fi util, după cum vom vedea mai jos, în

procesul de reanimare a unei persoane.

TULBURĂRILE RESPIRATORII

Tulburările respiratorii de diferite genuri pot duce la asfixiere, termen

folosit pentru a indica orice eveniment ce poate împiedica aerul să ajungă

în alveolele pulmonare și în consecință, oxigenul să ajungă în sânge și de

aici în întreg organismul.

Lipsa îndelungată de oxigen, provoacă deteriorarea sau moartea celulelor;

➔unele țesuturi, cum ar fi cel nervos, sunt atât de sensibile încât chiar și

după câteva minute de lipsă de oxigen se provoacă daune ireversibile.

SUFOCAREA

Este cazul unui corp străin ce a pătruns în căile respiratorii


13

Căile aeriene pot fi înfundate fie prin prezența unor corpuri străine cum ar

fi alimente, vomă, sau în special la copiii mici, obiecte, jucării sau

dulciuri, fie din cauza unor boli ce provoacă inflamarea acută a

mucoaselor gâtului (edemul glotei).

➔ În cazul unei persoane inconștiente, chiar și limba căzută în spate

poate împiedica pătrunderea aerului.

Simptome generale

Persoana va întâmpina dificultăți în timpul respirației și al vorbirii,

culoarea pielii și a buzelor va fi vineție (cianotică) și-și va apuca gâtul cu

mâinile.

Cum trebuie acționat

Înainte de toate rugați persoana accidentată să inspire lent și să tușească;

Dacă starea sa nu se îmbunătățește: Aplecați persoana în față, loviți de

mai multe ori cu palma regiunea dintre omoplați.

Dacă nici această manevră nu dă niciun rezultat (ar trebui să elimine

corpul străin), încercați manevra Heimlich.

Manevra Heimlich - în cazul unei persoane conștiente

Poziționați-vă în spatele persoanei, așezați-vă mâinile sub cutia toracică

și trageți spre voi rapid și cu forță, ridicându-le în același timp.

Încercați această manevră de mai multe ori, alternând-o chiar loviturilor

aplicate pe spate.

Dacă persoana își pierde cunoștința, așezați-o în poziția laterală de

siguranță, și loviți-o între omoplați.

Dacă nu-și reia respirația, culcați-o pe spate și apăsați-i diafragma, iar

imediat după ce va respira din nou, așezați-o din nou în poziția laterală de

siguranță.

Între timp rugați pe cineva să sune la urgențe la 112, dar încercați să nu

vă îndepărtați de persoana accidentată.


14

ASFIXIEREA

Apare atunci când sângele nu se poate oxigena fie din cauza

imposibilității de pătrundere a aerului, fie din incapacitatea hemoglobinei

de a se lega la oxigen.

Există mai multe tipuri de asfixiere; putem enumera pe scurt asfixierea de

origine ”mecanică” și asfixierea cu originea de ventilație. Prima apare

atunci când persoana rămâne imobilizată de greutatea altor persoane

(mulțime în fugă), sau de dărâmături (alunecări de teren, cutremure), în

așa fel încât cutia toracică nu se mai poate dilata, iar aerul nu poate

pătrunde în plămâni.

A doua apare atunci când aerul inspirat este saturat de fum (în timpul

incendiilor), sau de gaze toxice cum ar fi spre exemplu CO (oxidul de

carbon); în această situație aerul pătrunde în căile respiratorii, însă

oxigenul nu reușește să se lege la hemoglobină fie pentru că are un

conținut scăzut, fie deoarece gazele toxice (CO) se leagă primele ocupând

receptorii dedicați acestuia.

Simptome generale

Culoare vineție a pielii și a mucoaselor cu excepția asfixierii cu CO, când

culoarea este roșu aprins.


Eliminați obiectele ce împiedică respirația, spre exemplu greutățile de pe

torace ce împiedică mișcările acestuia, pământul sau alte materiale ce ar

putea bloca nasul și gura.

Controlați dacă persoana respiră. Dacă respiră și este conștientă, așezați-o

în poziția laterală de siguranță.

Dacă nu respiră începeți manevra de respirație artificială și sunați la 112;

dacă lipsește și activitatea cardiacă, adăugați masajul cardiac.

Dacă asfixierea a fost provocată de inhalarea de fum sau gaze, înainte de

toate îndepărtați victima de locul unde a avut loc accidentul și așezați-o

într-un loc unde poate respira aer proaspăt.

BOLILE PULMONARE

Având în vedere tipul de utilizare al prezentului manual și personalul

căruia i se adresează, vom descrie doar astmul.


15

ASTMUL

Poate fi de origine alergică sau poate fi provocat de factori emoționali.

Constă în principal, într-o dificultate la ieșirea aerului din plămâni

cauzată de contracția căilor aeriene.

Simptome generale

Respirație dificilă, caracterizată de prelungirea fazei expiratorii, însoțită

de un șuierat sau un fluierat, după cum descriu unii.

Buzele au culoarea vineție, iar persoana pare neliniștită, tulburată.


Înainte de toate încercați să liniștiți persoana în cauză, este foarte

important să reușească să-și păstreze calmul, întrucât neliniștea

înrăutățește situația respiratorie.

Așezați-o cu capul și toracele îndoite ușor în față.

Controlați frecvența respirației și pulsul; dacă dificultatea respiratorie este

gravă sunați la 112.

SISTEMUL

CARDIOVASCULAR

ANATOMIE

Aparatul cardiovascular este alcătuit din inimă și vasele sanguine, care

împreună sunt răspunzătoare de fluxul continuu al sângelui în întreg

corpul.

Acesta asigură tuturor țesuturilor din organism alimentarea regulată cu

oxigen și substanțe nutritive, și îndepărtează dioxidul de carbon și

celelalte substanțe reziduale.

Structura acestuia constă într-o pompă musculară, inima, și două sisteme

circulatorii: circulația sistemică, ce cuprinde fluxul sanguin îndreptat

spre întreg organismul cu excepția plămânilor; și circulația pulmonară,

răspunzătoare de reoxigenarea sângelui care ajunge în plămâni.


16

INIMA

Inima este formată dintr-un mușchi denumit miocard care dacă este

oxigenat și hrănit corespunzător, se contractă ritmic și automat fără

intervenția altor stimuli. La exterior are formă conică cu baza îndreptată

în sus; este situată în zona mediană a toracelui, între cei doi plămâni,

așezată pe diafragmă.

În interior este concav, iar un perete muscular gros, septul, împarte

cavitatea în două secțiuni: dreaptă și stângă; la rândul lor, secțiunile sunt

împărțite într-o cavitate superioară și una inferioară de valvele

atrioventriculare. Se obțin așadar patru camere diferite: două superioare,

atriul drept și stâng, și două inferioare, ventriculul drept și stâng.

În atriul drept se deschid cele două vene cave, superioară și

inferioară, care adună sângere încărcat cu dioxid de carbon.

În atriul stâng se deschid venele pulmonare, două drepte și două stângi,

care direcționează spre inimă sângele care s-a oxigenat în plămâni.

De la ventriculul drept pornește artera pulmonară, care ajunge în

plămâni aducând sângele ce trebuie oxigenat. De la ventriculul stâng

pornește aorta, un vas mare ce distribuie prin ramificațiile sale ulterioare

sângele oxigenat întregului organism.

Acest ”sistem hidraulic” este alimentat, după cum am mai spus, de valve

ce permit, prin deschidere, ca sângele să curgă în interiorul vaselor

arteriale și ale inimii, și împiedică, prin închidere, ca acesta să se reverse

înapoi. Aceste valve sunt amplasate astfel: valva tricuspidă între atriul și

ventriculul drept; valva pulmonară la începutul arterei cu același nume;

valva mitrală între atriul și ventriculul stâng; și în cele din urmă valva

aortică la capătul arterei aortice.

Cu toate că mușchiul cardiac pompează în continuu sânge, are nevoie în

aceeași măsură de o irigare sanguină proprie, ce îi este asigurată de două

artere, denumite coronare dreaptă și stângă, ce pornesc din aortă.


17

VASELE SANGUINE

Vasele sanguine sunt canale de diferite dimensiuni prin care se scurge

sângele și se împart în: artere, vene, capilare.

În circulația mare arterele sunt vase ce transportă sângele oxigenat de la

inimă la periferie; venele sunt vase ce transportă sângele sărac în oxigen

de la periferie spre inimă; capilarele sunt vase mici, între artere și vene,

dotate cu pereți permeabili prin care au loc schimburile de substanțe

nutritive și gazoase între sânge și țesuturi.

În circulația mică arterele sunt case care transportă sângele sărac în

oxigen de la inimă spre plămâni; venele sunt vase ce transportă sângele

bogat în oxigen de la plămâni spre inimă.

FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIO-CIRCULATOR

Principalul scop al circulației este, după cum am mai spus, cel de a

alimenta toate țesuturile cu substanțele necesare metabolismului celular

(oxigen, aminoacizi, carbohidrați, lipide, vitamine, hormoni) și de a

îndepărta substanțele rezultate în urma catabolismului.

În plus, există și funcții suplimentare, spre ex. porțiunea cutanată a

circulației contribuie la termoreglare, reglează fluxul hematic în raport cu

agenții externi cum ar fi temperatura externă sau internă a corpului.

➔Oamenii au un volum de sânge de aproximativ 5-6 litri; sângele este

alcătuit dintr-un lichid galben transparent denumit plasmă în care

”înoată” celule ca globulele roșii, globulele albe, trombocite.

Ilustrație: CIRCULAȚIA MARE ȘI MICĂ

Globulele roșii în special conțin hemoglobină, o proteină care, prin fierul

pe care îl conține, se leagă la oxigen și la dioxidul de carbon.

Globulele albe au rolul de a combate infecțiile, iar trombocitele permit

coagularea sângelui.

CICLUL CARDIAC

Inima funcționează ca o pompă care aspiră și apasă.

Faza de aspirare și de repaus se numește diastolă. Faza de contractare și

expulzare se numește sistolă.

Diastolă: în timpul acestei faze, sângele încărcat cu reziduuri pătrunde

prin cele două vene cave superioară și inferioară în atriul drept, iar


18

simultan, sângele oxigenat provenit de la circulația pulmonară, intră prin

venele pulmonare în atriul stâng.

Sistola atrială: în această fază atriile drept și stâng se contrag, valvele

atrioventriculare (tricuspidă și mitrală) se deschid, iar sângele intră în

ventriculul drept și respectiv în cel stâng; la final, valvele se închid

împiedicând sângelui să se scurgă înapoi.

Sistola ventriculară: valvele pulmonară și aortică se deschid,

ventriculele drept și stâng se contrag pompând sângele din partea dreaptă,

în arterele pulmonare pentru a intra în circulația pulmonară și a se

oxigena; din partea stângă în aortă care va distribui, prin numeroasele

ramificații, sângele oxigenat în întregul organism.

➔ În condiții de repaus, inima se contractă de 60-80 de ori pe minut, însă

în condiții de efort fizic frecvența cardiacă (f.c.) crește, și odată cu ea și

cantitatea de sânge pompată pe minut. La copii f.c. este în mod natural

mai ridicată, în jur de 100 de bătăi pe minut.

Presiunea arterială (P.A.) este forța exercitată de fluxul sanguin asupra

pereților arterelor.

TULBURĂRILE CIRCULAȚIEI

LIPOTIMIA SAU LEȘINUL

Leșinul reprezintă pierderea momentană a cunoștinței cauzată de o

reducere temporară a afluxului de sânge spre creier; poate fi cauzată de o

emoție puternică, de scăderea presiunii arteriale, de temperaturi ridicate.

Este benignă și se rezolvă în scurt timp.

Simptome generale

Persoana va avea fața palidă, iar uneori poate transpira puțin; pulsul este

lent.


Întrucât obiectivul este acelea de a îmbunătăți circulația cerebrală,

persoana va fi așezată la sol cu picioarele în sus, apucând-o de călcâie sau

folosind un suport adecvat, cum ar fi câteva perne sau un scaun întors.

În momentul în care își revine liniștiți-o, iar după câteva minute ajutați-o

să se pună în șezut; dacă în această poziție se simte rău, rugați-o să se

aplece în fața cu capul între picioare. Ajutați-o să se ridice în picioare

doar atunci când sunteți siguri că și-a revenit.


19

Dacă în ciuda poziției, persoana nu își reia cunoștința, sunați la numărul

de urgențe 112.

ȘOCUL

Dacă în timpul leșinului doar creierul este cel care suferă din cauza unui

aport insuficient de sânge și implicit de oxigen, în cazul șocului sistemul

cardio-circulator nu este capabil să furnizeze o cantitate suficientă de

sânge tuturor țesuturilor periferice, respectiv întregului organism.

➔ În timpul șocului diminuarea fluxului este acută și gravă, iar dacă nu

este corectată la timp, duce la tulburări metabolice serioase, la daune

permanente sau chiar la deces. Șocul este întotdeauna însoțit de scăderea

presiunii arteriale.

Motivele ce cauzează șocul sunt diferite, cele mai des întâlnite fiind:

mecanismul de pompare al inimii este inadecvat (așa cum se întâmplă în

cazul infarctului miocardic); scăderea semnificativă a volumului de sânge

(așa cum se întâmplă în cazul unei anemii acute cauzată de hemoragie,

sau în cazul arsurilor extinse);

reacții alergice grave la medicamente, la înțepăturile de insecte etc.

Simptome generale

Persoana este palidă și transpiră rece; pulsul este foarte slab, însă

frecvența cardiacă este foarte ridicată; persoana este foarte slăbită și își

poate pierde cunoștința; respiră greu și des.

Cum se poate acționa

Așezați persoana la sol cu fața în sus, cu picioarele ridicate, ca în cazul

leșinului. Dacă își pierde cunoștința folosiți poziția laterală de siguranță,

ținând-o însă tot cu membrele inferioare ridicate.

Sunați la 112

Controlați pulsul și respirația, dacă este nevoie începeți procedura de

reanimare.

TULBURĂRILE CARDIACE

După cum am menționat anterior, inima este irigată de artere denumite

coronare dreaptă și stângă.

În unele condiții patologice, acest flux sanguin poate fi redus, iar în

cazurile extreme se poate întrerupe.

Diminuarea sau oprirea fluxului poate fi provocată fie de prezența unor

plăci artero-sclerotice pe pereții interni ai arterelor care să le înfunde total


20

sau parțial, fie de spasme ale musculaturii arteriale ce împiedică temporar

aportul necesar de oxigen către mușchiul cardiac.

ANGINA PECTORALĂ

Constă în reducerea fluxului sanguin în arterele coronare ce apare de cele

mai multe ori, dar nu neapărat, în timpul unui efort fizic, în mers, în

timpul urcării scărilor, sau în urma unei emoții puternice.

Simptome generale:

Subiectul este obligat să se oprească, va simți o presiune sau chiar o

durere în piept și va duce mâna spre stern. Durerea va putea radia spre gât

și spre mandibule, dar și spre brațul stâng în care ar putea simți durere

sau amorțeală. Respirația ar putea fi superficială.


Așezați comod persoana, liniștiți-o și calmați-o.

Controlați frecvența cardiacă, dacă simțiți o creștere și o neregularitate a

bătăilor, sau dacă durerea durează mai mult de 5-10 minute, sunați la 112.

Fiți pregătiți să începeți procedura de reanimare care este însă necesară

foarte rar în cazuri de angină pectorală.

INFARCTUL CARDIAC

Infarctul cardiac constă în necroza (moartea) unei porțiuni mai mult sau

mai puțin extinse din țesutul muscular cardiac (miocard), cauzată de

oprirea bruscă a fluxului sanguin sub secțiunea afectată.

Întreruperea este generată de cele mai multe ori de o tromboză ce

blochează ramura principală a arterei coronare. Dacă infarctul este foarte

extins sau dacă afectează zone deosebite, se poate solda cu un stop

cardiac și cu decesul persoanei.

Simptome generale

Durerea, ca și localizare și radiere, este similară celei cauzată de angină,

însă se deosebește prin intensitate și durată care sunt mai mari. În plus,

spre deosebire de durerea anginoasă care apare în general în caz de efort

și se ameliorează sau dispare în stare de repaus, durerea infarctului poate

apărea chiar și în stadiul de repaus și nu se ameliorează odată cu aceasta.

Subiectul resimte senzația morții iminente, culoarea pielii sale devine

palidă, buzele devin vineții, fața se acoperă cu sudoare rece, pulsul este

rapid, iar respirația devine greoaie.


21


Așezați persoana într-o poziție comodă, în semi-șezut, cu picioarele

îndoite; așezați dacă se poate câteva perne pentru a-i susține spatele și

capul.

Calmați-o și sunați la 112 sau, dacă se poate, rugați pe altcineva să sune

pentru a nu lăsa pacientul singur, întrucât riscul apariției unui stop cardiac

este foarte ridicat. Anunțați salvarea că ar putea suferi un infarct.

Controlați mereu pulsul și respirația și începeți procedura de reanimare

dacă este nevoie.

STOP CARDIAC

Prin stop cardiac se înțelege oprirea funcției cardiace și oprirea implicită

a fluxului hematic spre toate organele și aparatele. Dacă această situație

persistă timp de mai multe minute se produc daune ireversibile în

anumite organe, în primul rând în sistemul nervos central, iar ulterior

apare decesul.

Simptoame generale

Persoana este inconștientă, nu are puls și nu respiră.

Culoarea pielii este gri cianotic.


Verificați lipsa pulsului (folosiți carotida) și a respirației.

Apelați numărul de urgențe 112.

Începeți masajul cardiac și respirația artificială alternate pentru a susține

circulația, în special cea cerebrală.


22

APARATUL

SCHELETRIC

Scheletul este baza pe care se susține corpul nostru; este alcătuit din puțin

peste două sute de oase, care se articulează în diferite feluri între ele, și

datorită mușchilor care se fixează pe ele, ne permit să ne mișcăm în

funcție de dorința noastră. Ansamblul alcătuit din:

• oase,

• articulații și

• mușchi

se numește Aparat locomotor

OASELE

Alcătuite din calciu și fosfor, reprezintă structura cea mai dură și

rezistentă a organismului uman. Tocmai din acest motiv, oasele (fig. 13)

desfășoară o acțiune foarte importantă, ca cea de protecție a:

creierului mare și a creierului mic (prin cutia craniană),

inimii și a plămânilor (prin cutia toracică),

măduvei spinării (prin coloana vertebrală).

Oasele se împart în:

a) oase lungi,

b) oase scurte,

c) oase plate,

fiecare cu propriile caracteristici.

Oasele lungi (femurul, tibia, peroneul etc.) sunt caracterizate de

o parte lungă, denumită diafiză, ce alcătuiește corpul osului, și

din două părți periferice, rotunjite, denumite epifiză, ce au

scopul de a se articula cu oasele învecinate. Diafiza este alcătuită


23

dintr-o structură osoasă compactă, iar la nivelul epifizelor, se

regăsește o structură spongioasă.

Oasele scurte (vertebre, oasele gleznei etc.), au dimensiuni

egale ca lățime și lungime.

Oasele plate (omoplatul, oasele parietale, osul occipital etc.) au

grosimea mai mică decât lungimea și lățimea.

În interiorul osului se află

măduva roșie

măduva galbenă:

prima este localizată la nivelul epifizelor oaselor lungi și a părții centrale

a oaselor plate, produce globule roșii, unele tipuri de globule albe și

trombocite; a doua însă, localizată în diafiza oaselor lungi, este bogată în

grăsimi. Odată cu trecerea timpului, măduva roșie își pierde activitatea de

producătoare de celule sanguine și se transformă în măduvă galbenă.

Datorită unei serii de stimuli (hormoni, calciu, vitamine etc.) oasele cresc

atât în lungime cât și în lățime. Pentru a înțelege bine creșterea oaselor,

trebuie să ne amintim că există două tipuri de celule, cu funcții opuse:

osteoblaste, ce permit creșterea osoasă și vindecarea în

cazul unei fracturi, prin formarea așa-numitei cicatrici

osoase;

osteoclaste, ce combat faza de creștere, erodând osul

din interior.


24

În cazul în care activitatea osteoblastelor nu este contrabalansată de cea a

osteoclastelor, se subînțelege că oasele ar crește atât în lungime cât și în

lățime, și ne-ar fi imposibil să ne mișcăm.

Dintre caracteristicile oaselor, amintim rezistența la traumatisme,

determinată de consistența și compoziția osului în sine: de altfel s-a

precizat că pot rezista la o sarcină de aproximativ 400 Kg/cm2!

ARTICULAȚIILE

În funcție de rolul specific desfășurat de diferite sectoare articulare,

acestea se împart în principal în:

articulații fixe, ca în cazul oaselor craniului și ale bazinului,

în care oasele sunt sudate între ele pentru a întări mai mult

structura de susținere și de protecție a organelor;

articulații semimobile, ca în vertebre, în care aceste oase

sunt unite între ele datorită unei pernuțe ce permite o

anumită libertate în mișcare;

articulații mobile ca în cazul articulațiilor genunchiului, a

șoldului și a umărului etc.: în acest caz oasele se articulează

între ele datorită prezenței cartilajului, iar pentru a întări și

mai mult articulația, datorită unei structuri fibroase speciale

(capsulă articulară): aceste structuri permit o mobilitate

deosebită, iar suprafețelor articulare ale celor două oase

învecinate le permit să alunece unele peste altele, fără a

suferi nicio uzură deosebită.

MUȘCHII

Prinși pe diferite structuri osoase prin tendoane, modelează scheletul

osos, permițând diferitor sectoare articulare să efectueze diferite mișcări.

În plus, mușchii permit inclusiv ”amortizarea” violenței impactului în

cazul lovirii unui membru de o suprafață dură, evitând astfel ca oasele

respectivului membru să sufere consecințe mai grave. Mușchii, alcătuiți

din mănunchiuri de fibre care îi traversează de-a lungul axei majore, sunt

specializați să efectueze doar un anumit tip de mișcare: îndoire, întindere,

pronație, supinație, rotație etc. Dacă un mușchi, denumit agonist, se

contrage, un alt mușchi, denumit antagonist, se relaxează, permițând

mișcarea dorită în acel sector articular.


25

PRINCIPALELE LEZIUNI SUFERITE DE APARATUL

LOCOMOTOR

Principalele leziuni suferite de aparatul locomotor sunt reprezentate de:

contuzie

entorsă

luxație

fractură.

După cum vom vedea în continuare, tipul de asistență ce trebuie acordată

în cazul acestor tipuri de leziuni este identic: diferă doar gravitatea și

modul în care este provocată leziunea.

CONTUZIE

În urma unei lovituri de o suprafață dură, după cum am menționat deja

într-un alt capitol al acestui manual, stratul situat între partea superioară a

pielii și suprafața osoasă de dedesubt, este strivit, iar în urma acestei

striviri, se pot forma echimoze sau hematoame în funcție de cantitatea de

sânge ce iese din vasele dermei. Prin urmare, în aceste condiții nu există

nicio leziune osoasă.


26

CARACTERISTICI

Persoana accidentată va prezenta în regiunea afectată de traumatism,

DURERE,

UMFLĂTURĂ

LIMITAREA MIȘCĂRILOR.

Aceste simptoame vor fi mai evidente în cazul în care traumatismul

afectează o secțiune articulară.

Ca urmare a traumatismului contuzional și a pierderii ulterioare de sânge

în straturile din profunzime, zona în care s-a produs contuzia va prezenta

o variație cromatică caracteristică: se va trece întâi de la culoarea roșie la

vineție în câteva ore, iar în zilele următoare zona va avea o culoare

gălbuie.

Cum se poate acționa:

În cele ce urmează vom descrie comportamentul corect pe care ar trebui

să îl adopte persoana ce acordă primul ajutor într-o situație similară.

Primul lucru pe care ar trebui să-l facă ar fi să încerce să oprească ieșirea

sângelui din vasele sparte prin:

- aplicarea locală de gheață pe partea afectată de traumatism.

- ulterior partea respectivă trebuie bandajată pentru a fi

imobilizată, iar în cele din urmă

- mențineți membrul într-o poziție ridicată.

Să vedem însă ce anume nu trebuie să facă în niciun caz persoana care

acordă primul ajutor:

în primul rând

- nu trebuie să aplice căldură

- nu trebuie să maseze partea afectată de traumatism

întrucât prin una din aceste manevre ar favoriza agravarea situației

medicale a persoanei, în sensul că ar favoriza și mai mult ieșirea sângelui

în regiunea afectată de traumatismul contuzional. Trebuie amintit de

asemenea că, în cazul în care lovitura a fost deosebit de puternică,

medicul ar putea considera indispensabil să facă o radiografie a

segmentului osos afectat de traumatism, pentru a depista eventuale

fracturi osoase.

ENTORSĂ

Dacă traumatismul vizează o secțiune articulară, ar putea fi afectate

capsula articulară și ligamentele de întărire a acestei capsule, fără a

determina însă și o pierdere simultană a legăturilor articulare: în aceste


27

cazuri putem vorbi despre o entorsă. În funcție de gravitate, putem

clasifica entorsele, de la cea mai ușoară la cea mai gravă, în:

entorse de gradul 1

entorse de gradul 2

entorse de gradul 3.

Structurile articulare care sunt afectate cel mai des de entorse sunt:

glezna

genunchiul

încheietura mâinii

degetele etc.

Persoana accidentată va simți

durere

Iar în secțiunea articulară afectată de entorsă va simți

o umflătură din cauza transferului de lichide în

interiorul articulației afectate, și

limitarea mișcărilor.

După cum am precizat deja pe paginile anterioare în cazul contuziei,

persoana care acordă primul ajutor va lua câteva măsuri ce vor permite

evitarea agravării situației clinice locale:

va aplica gheață pe articulația afectată

va bandaja articulația afectată de traumatism pentru a o

imobiliza

va menține membrul în poziție ridicată

Să vedem însă ce anume nu trebuie să facă în niciun caz persoana care

acordă primul ajutor:

nu trebuie să aplice căldură și/sau

să maseze articulația afectată de entorsă, întrucât prin

aceste proceduri ar spori cantitatea de lichid transferat

și umflătura din interiorul articulației.

De asemenea, ar trebui să evite să bandajeze mult prea strâns articulația

afectată, întrucât ar împiedica fluxul normal al sângelui și ar putea

declanșa boli ale sistemului vascular (artere și vene).

După cum am amintit anterior în cazul contuziilor, medicul poate

considera necesar să solicite o radiografie pentru a depista eventualele

fracturi ale structurilor osoase afectate de entorsă.


28

LUXAȚIE

În cazul unui traumatism mai grav, se poate întâmpla ca în anumite

secțiuni (umăr, cot etc.) să se piardă legăturile articulare normale din

cauza ieșirii extremităților osoase din capsula care le proteja anterior.

Această situație, mai gravă decât cea descrisă anterior, este caracterizată

în primul rând de:

durere localizată în apropierea articulației afectată de

traumatism;

de asemenea, persoana va prezenta, din cauza

caracteristicilor respectivei leziuni,

deformarea articulației și a membrului afectat

cauzată de pierderea legăturilor normale între oase din

interiorul articulației prin ieșirea extremităților articulare.

În plus, din cauza pierderii legăturilor articulare normale, persoana

accidentată va simți și:

o limitare sau imposibilitatea mișcării secțiunii articulare.

Cum se poate acționa în astfel de cazuri:

În primul rând persoana care acordă primul ajutor nu va trebui să încerce

niciodată să reducă luxația: având în vedere structurile importante

afectate, reducerea ar trebui efectuată de un personal specializat calificat,

în urma unei eventuale radiografii făcute pentru a lămuri mai bine situația

creată la nivelul articulației ca urmare a respectivului traumatism. De

altfel, leziunile nervoase și/sau vasculare ar putea cauza probleme grave

ale segmentului afectat.

FRACTURA

Este o întrerupere bruscă a continuității unui os, cauzată în general în

urma unei lovituri de un obiect sau de un traumatism violent care a cauzat

și o entorsă a unei articulații: acest tip de fractură se numește post-

traumatică.

În unele cazuri fractura poate apărea și fără traumatisme aparente la

persoanele care suferă de boli deosebite: acest tip de fractură se numește

patologică.

Fracturile apar mai des la adulți, dintr-o serie de motive cum ar fi:

elasticitatea mai scăzută a oaselor,


29

greutatea mai mare a corpului,

prezența simultană a unor eventuale boli ale oaselor

(osteoporoză).

Fracturile sunt de mai multe tipuri:

fractură deschisă: atunci când fragmentele osului fracturat

rup straturile de mușchi și piele și ies la exterior. În cazul

acestui tip de fractură, fragmentele osoase se pot infecta

destul de ușor.

fractură diafizară, dacă afectează partea centrală (diafiza) a

osului;

fractură epifizară, dacă afectează partea proximală sau

distală a osului (epifiză);

fractură completă, dacă întreruperea este completă;

fractură incompletă, dacă întreruperea este doar parțială;

acest tip de fractură este destul de frecventă la copii.

Persoana accidentată va acuza:

durere puternică, localizată la nivelul osului fracturat;

imposibilitatea de a mișca partea accidentată

umflătură

Local va exista și o zonă deformată cauzată de fragmentele osoase

fracturate.


imobilizați membrul fracturat cu multă grijă, încercând să

lăsați libere degetele. Veți putea folosi bandaje, fulare,

bastoane, cozi de mături.

blocați articulațiile deasupra și dedesubtul osului fracturat

Să vedem însă și ce anume nu trebuie să faceți niciodată:

să mișcați persoana

să forțați partea accidentată

să încercați să restabiliți situația normală a osului fracturat:

această manevră poate fi contraproductivă și dăunătoare

dacă este efectuată de o persoană nespecializată (există

posibilitatea de a cauza leziuni vasculare și nervoase).

De asemenea, va trebui să acordați o atenție deosebită fracturilor

deschise: se infectează foarte ușor; de aceea va trebui să fiți foarte atenți

și să folosiți doar bandaje sterile.


30

În spital se va efectua un bandaj ghipsat, ce va trebui îndepărtat după o

anumită perioadă de timp, sau se va putea recurge la așa-numiții fixatori

externi, folosiți în special în cazul fracturilor corpului (diafizei) oaselor

lungi; în anumite cazuri va fi necesară și intervenția chirurgicală.

Vindecarea fracturilor are loc odată cu formarea așa-numitei cicatrici

osoase, într-o perioadă de timp variabilă în funcție de o serie de facturi ce

țin de:

a) vârsta și starea generală a persoanei,

b) secțiunea osoasă accidentată,

c) situația locală a osului fracturat (eventuala prezență a

osteoporozei și/sau a altor procese patologice),

d) eventuale tratamente în curs de administrare.

AGENȚII

BIOLOGICI

Organismul uman poate fi afectat de procese inflamatorii mai mult sau

mai puțin grave, în funcție de unele caracteristici referitoare la:

a) agentul infecțios,

b) organul afectat,

c) starea generală a persoanei etc.

Cei mai cunoscuți agenți biologici sunt:

Bacteriile: pot avea diferite forme (baston, sferă, spirală etc.) și

dimensiuni. Dintre toate speciile cunoscute, unele sunt patogene

pentru om, altele pentru animale; în plus, unele trăiesc în mod

normal în corp fără a cauza nicio acțiune patogenă, așa cum se

întâmplă la nivelul pielii, a gurii și a faringelui.


31

La nivel intestinal, bacteriile sunt folosite de organism pentru a

sintetiza vitamina K, importantă în procesele de coagulare.

Unele bacterii au nevoie de oxigen pentru a crește, în schimb

altele se dezvoltă doar în lipsa oxigenului. Enumerăm în

continuare câteva boli ale omului cauzate de bacterii: tifos,

tetanus, botulism, tuberculoză, sifilis, bruceloză etc.

Virușii: sunt mult mai mici decât bacteriile, iar pentru a se putea

multiplica și a-și desfășura propriul ciclu, au nevoie de celule

din care să se hrănească. Enumerăm în continuare câteva boli

cauzate de viruși: varicelă, hepatită, pojar, turbare, S.I.D.A. etc.

Acești agenți infecțioși pot afecta unul sau mai multe organe și

provoca stări specifice bolii (amigdalită, faringită, pneumonie,

hepatită etc.). Prezentăm mai jos căile prin care acești germeni

pătrund în organism, precizând pentru fiecare dintre ele, câteva

tipuri de boli:

MODALITĂȚI DE TRANSMITERE A AGENȚILOR INFECȚIOȘI

- PE CALE AERIANĂ: ex. Răceală, tbc pulmonar, tuse convulsivă, pojar

- PE CALE FECAL-ORALĂ: hepatita A, salmonella, holera.

- PRIN CONTACT DIRECT: hepatita B, C, SIDA, turbarea, tetanus *.

* În ceea ce privește tetanusul, după cum vom vedea în continuare,

transmiterea nu se face prin contagiere de la o persoană bolnavă la o

persoană sănătoasă, spre deosebire de celelalte cazuri.

După contagiere, care se poate produce pe care aeriană, orală, prin

contract direct cu materialul infectat, există trei faze importante, și

anume:

faza de incubație, în care pacientul simte o stare de rău

generală. În această fază, în care germenii se înmulțesc în

organismul uman, există posibilitatea de a contagia alte

persoane;

boala propriu-zisă, caracterizată de febră, durere și simptome la

nivelul diferitor organe afectate de procesul de infectare. În

această fază, organismul își activează sistemul de apărare, prin

producerea de anticorpi specifici pentru respectivul germen;


32

faza de convalescență, în care pacientul este în continuare

foarte slăbit, cu toate că a depășit faza de boală.

Organismul se apără de atacurile germenilor fie prin

anumite celule ale sângelui (globulele albe), încercând să

elimine focarul de infecție la nivel local (spre exemplu în cazul

rănilor);

fie prin

producerea de anticorpi împotriva respectivului germen.

În timpul sarcinii, mama îi transmite copilului, prin placentă, diferiți

anticorpi; după naștere acest proces de transmitere continuă prin laptele

matern.

Posibilitatea de apărare a copilului și a adultului împotriva diferitor

germeni, este amplificată considerabil prin recurgerea la vaccinuri, ce

constau în administrarea de germeni care, în urma unui tratament

corespunzător, și-au pierdut capacitatea de ”a îmbolnăvi”, însă și-au

păstrat-o pe cea de a stimula producerea de anticorpi. Pentru a putea

deține o cantitate bună de anticorpi este indispensabil să efectuați rapeluri

ale acestor vaccinuri după o anumită perioadă de timp.

În tabelul de mai jos sunt menționate vaccinurile obligatorii în

conformitate cu dispozițiile legale în vigoare:

Vârsta de vaccinare

3 luni

Anti-poliomielită

Anti-difterie

Antitetanos

Anti-hepatita B

4-5 luni

Anti-poliomielită

Anti-difterie

Antitetanos

Anti-hepatita B

10-12 luni

Anti-poliomielită

Anti-difterie


33

Antitetanos

Anti-hepatita B

3 ani

Anti-poliomielită (doza de rapel)

6 ani

Anti-difterie (doza de rapel)

Antitetanos (doza de rapel)

12 ani

Hepatita B (3 doze) pentru copiii nevaccinați în primul an

Pe lângă aceste vaccinuri obligatorii prin lege pentru toți, se mai

recomandă și altele:

a) Anti tuse convulsivă

b) Anti-pojar

c) Anti-rubeolă

d) Anti-oreion.

Amintim de asemenea faptul că alte legi impun obligativitatea vaccinării

anumitor categorii de muncitori:

1) LEGEA nr. 1088/1970, referitoare la obligativitatea vaccinului anti-

tuberculoză pentru:

• muncitorii din spitale, clinici sau spitale psihiatrice,

• studenții la medicină

2) D.P.R. nr. 327/1980, cu privire la obligativitatea profilaxiei anti-tifos

pentru muncitorii care manipulează alimentele.

Există de asemenea posibilitatea de a administra anticorpi împotriva

diferitor germeni:

este vorba despre

a) imunoglobuline obținute de la donatori și/sau

b) seruri obținute de la anumite animale (în special bou și cal).

În acest caz anticorpii ar ajunge în mod pasiv la persoană, fără ca

sistemul imunitar competent al persoanei să fie stimulat și să participe la

producerea acestora.

Având în vedere scopurile acestei publicații, vom descrie doar tetanosul

și vaccinul aferent acestuia.

Iar ulterior vom face câteva precizări cu privire la problematicile

referitoare la S.I.D.A. și hepatita B.


34

Tetanosul este o boală infecțioasă, cauzată de pătrunderea sporilor de

tetanos prin răni, fracturi deschise etc.

Bacilul tetanosului este o bacterie care are nevoie de foarte puțin oxigen,

sau chiar de lipsa totală a oxigenului pentru a se înmulți.

O altă caracteristică a acestui germen este aceea de a se putea prezenta:

- ca formă vegetativă sau

- ca spor,

în funcție de tipul de situație creată, și de a putea trece dintr-o formă în

alta.

Da altfel, dacă condițiile de mediu nu sunt favorabile, bacteria trece din

forma vegetativă în cea de spor, care reprezintă așadar o formă de apărare

a germenului față de condițiile de mediu nefavorabile.

Sporii rezistă la fierbere (timp de aproximativ 20 de minute), la

dezinfectanții obișnuiți și pot rezista în sol chiar și câțiva ani. În cazul în

care sporii găsesc condiții optime (lipsa sau prezența în cantități mici a

oxigenului, necroză celulară, prezența bacteriilor așa-numite aerobe,

corpuri străine, pământ etc.), trec în forma vegetativă care produce toxina

răspunzătoare de manifestările clinice ale bolii.

Din acest motiv este bine să spălați întotdeauna foarte bine rănile pentru a

îndepărta eventualul material existent ce le-ar putea infecta.

Tetanosul nu este o boală contagioasă, prin urmare nu se transmite de

la persoană la persoană.

În urma unor evenimente deosebite (în special răni, fracturi deschise etc.)

se poate solicita profilaxia antitetanos (ser și/sau vaccin preventiv). În

Italia vaccinul este obligatoriu de mulți ani pentru anumite categorii de

muncitori expuși riscului de îmbolnăvire (prin legea nr. 292 din 5

martie 1963, modificată de legea nr. 419 din 20 martie 1968).

Categoriile de muncitori expuși riscului de îmbolnăvire pentru care

este obligatoriu vaccinul antitetanos:

Muncitorii în agricultură, păstorii, crescătorii de animale, grăjdarii,

jocheii, tăbăcarii, supraveghetorii și angajații care se ocupă de

amenajarea și pregătirea pistelor în hipodromuri, măturătorii,

personalul care se ocupă de supravegherea și întreținerea căilor ferate și

a drumurilor, pavatorii, terasierii, minerii, cărămidarii, muncitorii în

construcții, muncitorii la căile ferate, asfaltorii, peticarii, muncitorii care

se ocupă de manipularea deșeurilor, muncitorii implicați în fabricarea

hârtiei și a cartoanelor, muncitori implicați în prelucrarea lemnului,

metalurgiști și siderurgiști.


35

Această lege impune, printre altele, obligativitatea acestui vaccin în

asociere cu vaccinul anti-difterie, inclusiv la copii conform calendarului

prezentat mai sus.

CICLUL DE VACCINARE

Include administrarea intramusculară a vaccinului (anatoxina tetanică) în

trei doze în diferite momente:

- 1 doză

- 1 doză după 1-2 luni

- 1 doză după 12 luni.

În acest fel persoana este vaccinată corect împotriva tetanosului, adică are

suficienți anticorpi împotriva toxinei tetanice.

Pentru a putea menține ridicat nivelul acestor anticorpi, este nevoie de o

nouă administrare a vaccinului după 5 ani (maximum 10 ani) de la ultima

doză.

SEROPROFILAXIA

Constă în administrarea de ser, provenit de la donatori, cu conținut de

imunoglobulină (anticorpi) în cantitate mare împotriva toxinei tetanice.

AMINTIȚI-VĂ!

Păstrați cu grijă carnetul în care au fost înregistrate vaccinurile

pentru a-l preda, în caz de nevoie, medicului de la secția de urgențe

pentru intervențiile terapeutice corespunzătoare necesare (vaccin

și/sau seroprofilaxie).

Hepatita “B”

Este un virus foarte rezistent la agenții fizici și chimici. Unii cercetători

au evidențiat o rezistență chiar și de 6 luni la temperatura ambiantă. În

Italia hepatita cauzată de virusul B reprezintă aproximativ 55% din

cazurile de hepatită depistate.

Există multe modalități de contagiere, dintre care amintim chiar și

tatuarea cu instrumente infectate. Datorită importanței pe care o au pentru

vaccinarea împotriva hepatitei B, amintim D.M. D.M. 26/4/1990 și

4/10/1991, care prevăd obligativitatea vaccinării doar la copii, conform

tabelului anterior.

Pentru a putea obține rezultate satisfăcătoare în vederea prevenirii acestui

agent biologic, ar trebui extinsă obligativitatea vaccinării la întreaga

populație, având în vedere că în prezent distribuția gratuită a acestui


36

vaccin este prevăzută doar pentru personalul menționat în decretele

amintite mai sus.

S.I.D.A.

După subiectele dezvoltate anterior, a venit momentul să vorbim puțin și

despre S.I.D.A., și în special despre cazurile în care trebuie să acordăm

primul ajutor unei persoane ce prezintă sângerări.

Trebuie menționat că în majoritatea cazurilor reacțiile emoționale cu

privire la posibilitățile de contagiere trebuie considerate nemotivate,

întrucât dacă se respectă câteva recomandări se pot preveni foarte ușor

atât infecțiile cu HIV, cât și infecțiile cu virusul hepatitei B și C. De

altfel, dispozițiile actuale prevăzute de Decretul din 28 septembrie 1990

al Ministerului Sănătății, emise în special pentru personalul din spitale,

impun adoptarea unor măsuri de protecție în vederea prevenirii expunerii

pielii și a mucoaselor în cazurile în care există posibilitatea unui contact

întâmplător cu lichide biologice.

* Odată ce virusul a intrat în organism, sistemul de apărare imunitar al

persoanei afectate încearcă să atace virusul producând anticorpi: Aceștia

pot fi depistați în sânge (cu ajutorul unor tehnici speciale de laborator) de

la 3 săptămâni la 6 luni de la contagiere. Acesta se numește interval

latent, deoarece virusul, dacă există, nu a activat încă sistemul imunitar,

prin urmare nu ne permite să-i identificăm prezența cu ajutorul

instrumentelor de laborator. Abia la 6 luni de la eventuala contagiere, fără

a identifica prezența anticorpilor, putem fi siguri că nu am introdus

virusul SIDA. Dacă în această perioadă apar însă anticorpii, se spune că

persoana este seropozitivă și poate contagia la rândul său.

Aceste măsuri de precauție trebuie aplicate la:

sânge

lichidul seminal,

secrețiile vaginale,

lichidul cerebrospinal,

lichidul sinovial,

lichidul pleural,

lichidul peritoneal,

lichidul pericardic,

lichidul amniotic.

În schimb, aceste măsuri de precauție nu trebuie aplicate la:


37

fecale,

secreții nazale,

transpirație,

lacrimi,

urină și

vomă,

decât dacă conțin sânge în cantități vizibile.

Prin urmare, întrucât nu putem ști dinainte dacă persoana

accidentată căreia trebuie să-i acordăm primul ajutor este sau nu

purtătoare de HIV, trebuie să tratăm cu atenție toate rănile ce ne-ar

putea contagia; recomandăm așadar utilizarea mănușilor de unică

folosință pe care le-am amintit pe paginile anterioare, în cazul

asistării unei persoane cu hemoragie declanșată. Aceste mănuși vor

trebui înlocuite după utilizare. De asemenea, vor trebui folosite

viziera de protecție împotriva stropilor pentru ochi și mucoase

bucale.

SISTEMUL

TEGUMENTAR

ANATOMIA

Pielea este alcătuită dintr-un strat superficial epitelial, epiderma, și dintr-

un strat de adâncime ce include dermul și țesutul subcutanat (fig. 14).

Epiderma este alcătuită din 4 straturi, respectiv, enumerând de jos în sus:

1) stratul bazal (este nivelul la care are loc înmulțirea celulelor,

care se deplasează apoi spre suprafață pentru a înlocui celulele

moarte care se desprind);

2) stratul granulos;

3) stratul lucid

4) stratul cornos (alcătuit din celule inactive la nivel metabolic,

adică celule moarte ce urmează a se desprinde).


38

Derma este alcătuită din fibre (colagen și elastină), câteva tipuri de

celule, vase sanguine, vase limfatice și nervi.

Țesutul subcutanat este un țesut conjunctiv specializat în formarea

grăsimii.

Din sistemul tegumentar fac parte anexele cutanate, alcătuite în principal

din: păr, glande sebacee și glande sudoripare.

Glandele menționate mai sus sunt situate în dermă.

Sebumul, alcătuit din acizi grași, secretat de glandele sebacee și

transpirația contribuie la formarea așa-numitului strat hidrolipidic ce are

funcții importante pe care le vom descrie mai jos.

Pielea - FIZIOLOGIE

Pielea nu este un simplu strat protector, ci îndeplinește numeroase funcții

cum ar fi:

• apărarea de atacurile mecanice datorită structurii caracteristice și

prezenței fibrelor de colagen și elastină ce îi conferă rezistență și

elasticitate.

• apărarea de agenții infecțioși (bacterii și ciuperci); această funcție se

datorează acidității stratului hidrolipidic, datorită prezenței acizilor grași,

și transpirației care creează un mediu nefavorabil dezvoltării germenilor.


39

• acțiunea de termoreglare, adică de reglare a temperaturii. Această

funcție se desfășoară cu ajutorul a două mecanisme: unul care determină

pierderea căldurii prin transpirație și altul care reglează pierderea căldurii,

crescând-o și reducând-o prin fenomenul vasodilatației și respectiv al

vasoconstricției, cu alte cuvinte, crescând sau diminuând dimensiunea

vaselor sanguine în funcție de temperatura exterioară.

• acțiunea tampon, adică de neutralizare a soluțiilor diluate de acizi sau

de baze.

• acțiunea de epurare, printr-o adevărată funcție excretoare.

RĂNILE

Rana este o întrerupere a continuității pielii ce poate afecta chiar și

straturile din adâncime.

În funcție de adâncimea leziunii și de caracteristicile legate de natura

agentului care a cauzat leziunea, rănile se clasifică în:

- excoriații = leziuni de suprafață cauzate de un corp ascuțit;

- abraziuni = leziuni de suprafață cauzate de un corp contondent

neregulat, aspru (adesea conțin în interior mici corpuri străine ce

pot cauza infecții);

- răni cauzate de vârfuri ascuțite = răni adânci cu orificiul de

intrare mic și dauna internă mai mult sau mai puțin adâncă (cui,

pumnal, țepi de trandafiri etc.)

Riscul de infectare este foarte ridicat din moment ce murdăria și germenii

pot fi transferați în profunzime.

- răni cauzate de arme de foc = tip special de rană cauzată de

vârfuri ascuțite;

- răni cauzate de tăieturi = tăieturi nete cauzate de o margine

ascuțită (lamă, sticlă spartă etc.). Întrucât vasele sanguine de pe

marginile rănii au suferit o tăietură netă, se poate declanșa o

hemoragie abundentă. Rănile cauzate de tăieturi la un membru

pot tăia chiar și tendoanele.

- tăieturi neregulate = cu margini neregulate cauzate de o

lovitură sau de o forță sfâșietoare (spre ex. Un utilaj);

- răni lacerate și contuzionate = margini neregulate și

contuzionate.

Pot sângera într-un mod mai puțin abundent față de celelalte răni, însă

dauna și contuzia țesuturilor sunt mai grave.

Gravitatea rănii se stabilește în funcție de extinderea și adâncimea

acesteia, și de eventuala prezență a corpurilor străine.


40

Rănile la față, la orificiile naturale ale corpului, la torace și la abdomen se

consideră întotdeauna grave și necesită îngrijiri medicale.

Complicațiile rănilor sunt reprezentate de următoarele evenimente:

- hemoragii

- șocuri

- infecții (inclusiv cea cu tetanos)

- leziuni ale organelor interne

În ceea ce privește tratamentul, este importantă să diferențiem rănile mari

de rănile mici, întrucât în primul caz problema este reprezentată de

ținerea sub control a eventualei hemoragii, pentru care facem trimitere la

capitolul specific.

În ceea ce privește TRATAREA RĂNILOR MICI, sunt necesare

următoarele operațiuni:

spălați-vă bine mâinile;

folosiți mănușile de unică folosință;

spălați rana cu apă și săpun (lăsați-o să sângereze sub apa

curentă);

încheiați faza de curățare cu apă oxigenată (ce poate fi folosită și

pe interior);

dezinfectați marginile (nu cu alcool, nici cu tinctură de iod

deoarece pot produce leziuni);

acoperiți rana cu tifon steril și fixați-l de jur împrejur cu un

plasture sau cu o plasă adezivă;

nu folosiți creme sau prafuri cicatrizante sau antibiotice;

lăsați pansamentul în jur de două zile, apoi îndepărtați-l.

Vindecarea rănilor se produce atunci când se formează crusta și țesutul de

granulație fără a apărea simptome de infecție.

Subliniem importanța normelor de igienă menționate mai sus pentru a

evita riscul de apariție a infecțiilor. Toate rănile deschise pot fi

contaminate de microorganisme existente în obiectul care a cauzat rana,

în aer sau pe degete. Rana se infectează atunci când intră germeni și se

reproduc; acest lucru se întâmplă în special dacă rămâne murdărie sau

particule de țesut mort. Semnele prin care se manifestă infecția sunt:

roșeață, căldură, tumefacție, zvâcniri, uneori febră.

Se poate forma chiar și puroi (lichid vâscos alcătuit din globule albe

moarte, germeni morți, celule desprinse, ser). Poate apărea și o tumefiere

și o senzație de durere la nivelul limfonodulilor satelit (gât, axilă sau

pântec în funcție de locul unde este situată rana).


41

Cea mai periculoasă infecție este cea cu tetanos pentru care facem

trimitere la capitolul referitor la agenții biologici.

În cazul unei răni infectate este foarte important să se prevină agravarea

infecției, acoperind rana cu un pansament steril; în aceste cazuri se

recomandă întotdeauna un control medical.

O atenție deosebită trebuie acordată rănilor toracelui și celor ale

abdomenului datorită posibilității apariției unor complicații grave.

RĂNI ALE TORACELUI

O rană care pătrunde în torace poate produce o leziune internă gravă a

organelor din interiorul toracelui și poate crea o comunicare între exterior

și cavitatea pleurală, provocând complicația denumită pneumotorace.

Prin urmare, în aceste cazuri trebuie efectuate următoarele manevre:

acoperiți rana cu un tifon steril; preveniți sau reduceți la minimum șocul

așezând persoana în poziție semi-șezut dacă este conștientă, în poziție

laterală de siguranță dacă este inconștientă; transportul urgent la

spital.

Este important să țineți cont de faptul că nu trebuie în niciun caz să

îndepărtați corpurile străine.

RĂNI LA ABDOMEN

Gravitatea unei răni abdominale se poate manifesta printr-o hemoragie

externă, printr-o scurgere a conținutului abdominal sau printr-o

hemoragie internă. Riscul de infecție este ridicat.

Nici în acest caz nu trebuie să extrageți corpul străin care a cauzat

perforarea, nici nu trebuie să efectuați manevre pentru a repune la loc

intestinul ieșit în afară.

Persoana accidentată trebuie așezată întinsă cu picioarele îndoite.

HEMORAGIILE

Am considerat oportun să introducem acest subiect în acest capitol,

ținând cont de legătura strânsă cu problema rănilor.

Prin hemoragie se înțelege ieșirea sângelui din fluxul sanguin.

Ieșirea sângelui poate apărea în exteriorul corpului printr-o rană

(hemoragii externe) sau în interior (hemoragii interne); se poate întâmpla

ca sângele să se strângă în interiorul corpului, pentru ca apoi să iasă

printr-un orificiu natural (hemoragii exteriorizate).


42

Hemoragiile externe, în funcție de tipul de vas sanguin care a fost

deteriorat se clasifică în:

hemoragie arterială: sângele este bine oxigenat și roșu aprins,

iar sub presiunea pompei cardiace iese cu putere din rană în mod

intermitent. O arteră tăiată poate duce în scurt timp la golirea

fluxului sanguin.

hemoragia venoasă: sângele este de culoare roșu închis sau

maroniu. Presiunea este mai mică decât cea a sângelui arterial

însă, întrucât peretele vasului este elastic, sângele poate stagna

în interior.

hemoragia capilară: sângele, de culoare roșu aprins, se scurge

în jurul rănii.

Cantitatea de sânge pierdut este în general neglijabilă. Echimoza este

hemoragia capilară care apare în jurul țesuturilor, sub pielea intactă, din

cauza unei contuzii.

Care sunt sarcinile persoanei care dorește să acorde primul ajutor

rănitului?

să controleze hemoragia, fără a extrage niciodată eventualele

corpuri străine;

să prevină șocul;

să reducă la minimum riscul de infecție;

să organizeze transportul urgent la spital.

Mai exact, TRATAREA RĂNILOR MARI prevede:

1. scoaterea sau tăierea hainelor pentru a descoperi rana.

2. exercitarea unei presiuni directe cu degetele, de preferință cu

un tifon steril. Dacă nu puteți exercita presiunea din cauza unui

corp străin, apăsați pe cele două laturi ale rănii;

3. ridicarea și susținerea membrului rănit deasupra nivelului

inimii;

4. dacă sângerarea este abundentă, ar trebui să întindeți persoana

rănită.

5. bandajarea rănii fără a îndepărta tifonul. Bandajul trebuie să

fie fix, însă nu strâns pentru a nu bloca circulația. Dacă există un

corp străin ce iese din rană, aplicați două tampoane pe laturile

obiectului până la o înălțime care să permită așezarea bandajului

deasupra corpului străin menționat mai sus.

6. fixarea și susținerea părții rănite.


43

7. chemarea ambulanței și asistarea continuă a victimei pentru a

evita producerea unui șoc. Încercați să liniștiți persoana rănită;

agitația crește bătăile inimii și implicit hemoragia.

8. controlarea bandajului pentru a vedea dacă există infiltrații (se

mai poate adăuga un bandaj suplimentar peste cel existent) și

controlarea circulației sub bandaj.

Hemoragiile foarte grave (arteriale)

Hemoragiile arteriale, adică cele care afectează vasele ce conduc sângele

de la inimă la periferie, sunt foarte periculoase, întrucât pot provoca

hemoragii foarte grave.

În acest caz nu este de ajuns să apăsați pe rană, ci va trebui să aplicați

compresia între inimă și rană, de-a lungul arterei principale.

Persoana care acordă ajutorul de urgență trebuie să mențină compresia

până la încheierea asistenței.

Prin urmare, trebuie să țineți cont de punctele de compresie la distanță.

1. compresia carotidei (hemoragia gâtului). Se comprimă

carotida pe partea traheii, sub rană. Persoana este așezată în

poziție semi-șezută.

2. compresia zonei subclaviculare (hemoragia umărului și a

membrului superior). Băgați degetul mare de sus în jos sub

claviculă.

3. compresia arterei axilare (hemoragia părții superioare a

brațului). Apăsați în cavitatea axilară cu degetele mari alăturate

și paralele.

4. compresia arterei femurale (hemoragia părții inghinale sau a

membrului inferior).

Artera femurală traversează bazinul în centrul pliului inghinal. Ajutați

persoana accidentată să se întindă, stând în genunchi lângă acesta;

aplicați o presiune pe pliul inghinal cu pumnul închis, apăsând cu toată

greutatea corpului.

Apăsarea directă pe răni

Este important să mai țineți cont de faptul că:

- În hemoragiile părților înalte ale corpului: este necesară

poziția de semi-șezut;

- În hemoragiile părților joase ale corpului: poziția orizontală

cu picioarele ridicate.


44

Pot exista situații deosebit de grave ce necesită UTILIZAREA

GAROULUI ARTERIAL.

Trebuie însă să luați în considerare următoarele aspecte:

1. Ar fi mai bine să nu-l folosiți cu prea multă ușurință deoarece este

riscant

2. trebuie folosit doar în cazuri extreme:

- membru amputat

- fractură deschisă cu hemoragie gravă

3. Se aplică doar:

- deasupra cotului

- deasupra genunchiului

4. Scrieți în mod lizibil:

- persoană purtătoare de garou

- ora exactă la care s-a aplicat garoul

ATENȚIE: doar medicul poate scoate garoul!

AMPUTĂRILE DE MEMBRE SAU DE DEGETE

Există situații deosebit de grave în care trebuie:

1. să opriți hemoragia:

a) amputări mari: garou

b) amputarea de degete: bandaj de compresie

2. să dezinfectați (fără a folosi dezinfectanți alcoolici ci pe bază

de apă)

3. introduceți partea amputată într-o pungă curată din

plastic, închisă ermetic și așezată într-un recipient cu gheață.

4. transportați pacientul de urgență într-un centru de

CHIRURGIE.

HEMORAGIILE INTERNE

Sunt cauzate de ruperea vaselor de sânge fără leziuni ale pielii, și

acumularea sângelui în interiorul corpului.

Se pot crea două situații:

Hematom: acumularea de sânge în țesuturile moi. În acest caz folosiți

gheață în primele 12-24 de ore pentru a nu spori cantitatea de sânge

transferat.

Scurgerea sângelui într-o cavitate: traumatism (ex. Ruperea splinei, a

rinichilor) boli (ex. Ulcer gastric perforat)


45

Cum se suspectează o hemoragie internă în lipsa scurgerii sângelui?

În baza prezenței simptoamelor stării de șoc:

piele foarte palidă (dar cu aspect cianotic al extremităților și al

buzelor)

piele rece și umedă

frisoane, tremur

puls slab și rapid

respirație rapidă și superficială

agitație iar apoi somnolență

evoluție spre comă și stop cardiac

Primul ajutor constă în așezarea persoanei accidentate într-o poziție anti-

șoc și acoperirea acesteia, fără a folosi însă pungi calde, întrucât o

vasodilatație excesivă ar putea fi contraproductivă, accentuând scăderea

tensiunii.

Nu trebuie să îi administrați cafea, alcool și alte produse excitante pentru

inimă, întrucât frecvența cardiacă crescută (cafea sau produse excitante)

sau vasodilatația (alcoolul) sporesc cantitatea de sânge pierdută.

Spitalizarea imediată este extrem de importantă.

HEMORAGIILE EXTERIORIZATE

Apar atunci când, în urma unei leziuni a unui vas fără întreruperi de

continuitate ale pielii, sângele se acumulează în corp și iese ulterior prin

orificiile naturale ale acestuia, care sunt:

Urechea: persoana accidentată trebuie mișcată cât mai puțin.

(otoragie) Poziție laterală pe partea care sângerează.

Nu tamponați deoarece compresia poate agrava deteriorarea țesuturilor.

Nasul: poate fi vorba de două situații:

• Rinoragia în urma unui traumatism cranian: aplicați gheață; nu

tamponați.

• Epistaxis: capul trebuie înclinat în față; țineți degetul apăsat pe nara

care sângerează; aplicați comprese reci pe nas și frunte; folosiți eventual

o bucată de vată îmbibată în apă oxigenată (nu tampon hemostatic).

Gura: în acest caz sângele poate proveni

din gură (extracție dentară): aplicați un tampon și gheață.

din căile respiratorii (traumatisme sau boli): pacientul este

conștient: așezați-l în semi-șezut; pacient inconștient: așezați-l în

poziția laterală de siguranță


46

din aparatul digestiv: așezați persoana în poziția laterală de

siguranță; aplicați o pungă cu gheață.

Intestinul (traumatisme și boli): așezați persoana în poziție orizontală cu

picioarele ridicate.

Căile urinare (traumatisme și boli): așezați persoana în poziție orizontală


Aparatul genital feminin (metroragia): așezați persoana în poziție

orizontală cu picioarele ridicate.

Intervenția medicului este întotdeauna necesară.

ARSURILE

Este vorba de leziuni ale pielii cauzate de:

- agenți fizici

Raze (solare, ultraviolete, surse radioactive)

Electricitate (curent cu voltaj scăzut, cu voltaj ridicat, fulgere)

Căldură (foc, aburi, ulei încins etc.)

- agenți chimici

Acizi și baze puternice (sodă caustică, clor etc.)

Gravitatea arsurii se evaluează în funcție de:

- natura agentului care a cauzat-o;

- adâncimea rănii;

- extinderea arsurii;

CLASIFICAREA ARSURILOR

ARSURI DE GRADUL 1: afectează doar stratul superficial al pielii

Simptoame: roșeață (eritem)

Umflătură (edem)

Durere

ARSURI DE GRADUL 2: (daună mai adâncă cu formarea de bășici

pline cu lichid: bășici cauzate de arsură).

Gravitatea depinde de extindere și de scurgerea implicită de lichide

ARSURI DE GRADUL 3: moartea țesuturilor.

Toate straturile pielii au fost deteriorate.

Dauna se poate extinde și la nivelul nervilor și al mușchilor.

Pielea poate fi palidă sau înnegrită.

Solicitați întotdeauna îngrijiri medicale, oricât ar fi de mici.


47

PRIMUL AJUTOR ÎN CAZUL ARSURILOR

DE GRADUL 1: Trebuie să răciți partea arsă cu comprese cu apă rece.

Administrați un antitermic în caz de febră.

DE GRADUL 2: Introduceți partea în apă rece și administrați lichide

persoanei rănite pentru a reechilibra pierderea de lichide.

Bandajați cu tifon steril.

Dacă bășicile se sparg, bandajați ca în cazul rănilor.

Folosiți plasă adezivă pentru a păstra leziunea aerisită.

În orice caz, întrucât arsurile de gradul 2 se pot infecta foarte ușor:

NU atingeți partea rănită

NU rupeți bășicile

NU aplicați loțiuni, unguente sau grăsimi pe răni

Trebuie însă să țineți cont de faptul că arsurile de dimensiuni mai mari

decât o monedă trebuie îngrijite într-o Secție de Urgențe, într-un

Spital.

DE GRADUL 3:

Nu scoateți hainele dacă sunt lipite de piele pentru a evita

agravarea leziunilor.

Acoperiți leziunile cu tifon steril

Administrați lichide persoanei rănite

Așezați-o în poziția anti-șoc

Spitalizarea este absolut necesară.

ÎNȚEPĂTURILE DE INSECTE

Înțepăturile de albine, viespii și bondari sunt de obicei mai mult

dureroase și alarmante decât periculoase. Însă unele persoane sunt

alergice la aceste veninuri și pot dezvolta o reacție gravă denumită șoc

anafilactic. Multe insecte introduc în piele un ac, iar altele își introduc

serul.

Primul ajutor:

Puteți încerca să extrageți acul cu pensete dezinfectate, fără a apăsa și

fără a insista.

Trebuie să țineți cont de faptul că pot deveni periculoase:

a) numărul mare de înțepături

b) locul în care s-a produs înțepătura (față, limbă și gât din cauza

riscului de edem al glotei, ochiului)

c) sensibilitate individuală accentuată (copil, persoană alergică)


48

În caz de șoc sau de edem al glotei transportați de urgență pacientul

într-un centru de reanimare.

ELECTROCUTAREA

Electricitatea poate cauza unele accidente cu diferite niveluri de gravitate,

atât în mediul casnic, cât și la locul de muncă. Motivele ce stau la baza

acestui tip de accident constau în principal în:

montarea defectuoasă a instalației electrice,

momente de neatenție, superficialitate, neglijență ale

persoanei accidentate.

Trecerea curentului electric prin corpul uman poate cauza leziuni asupra

următoarelor segmente ale corpului:

• Piele: așa-numita marcă electrică atestă contactul ce a avut loc între

cablul electric și piele; aceste leziuni prezintă o zonă în formă de crater

de culoare închisă, și pot avea diferite niveluri de gravitate. În unele

cazuri se poate ajunge chiar și la carbonizarea membrului afectat.

• Mușchii: se produc contracții musculare, care în unele cazuri pot ajunge

la contracția spasmodică a diafragmei și a mușchilor respiratori.

• Sistemul nervos: se pot produce tulburări

a) neurologice de tip senzitiv, crize epileptice,

b) la nivelul ochilor, în special al retinei, al corneei, al nervului optic,

c) la nivelul aparatului auditivi cu deficite de diferite tipuri; în unele

cazuri pacientul resimte chiar și amețeli.

d) psihice: stare confuză, amnezie, tulburări de vorbire.

• Aparatul cardiovascular: se pot produce tahicardie, tulburări la

nivelul tensiunii arteriale, al circulației coronariene cu crize ischemice ce

pot duce chiar și la infarct miocardic.

Uneori, în cazul contactului cu un cablu de înaltă tensiune, este posibil ca

persoana să fie împinsă la o distanță destul de mare.

Gravitatea leziunilor descrise mai sus depinde de:

1. Caracteristicile curentului electric (intensitate, frecvență, tensiune)

2. Rezistența electrică a corpului uman și prezența sau lipsa structurilor

izolante ale persoanei însăși (piele uscată sau udă sau transpirată, tipul de

încălțăminte folosit, pardoseală udă sau uscată etc.)

3. Perioada de contact a corpului cu electricitatea

4. Traseul curentului în corp (leziuni mai grave în cazul în care traseul

afectează creierul, inima).

Cu siguranță situația cea mai gravă este reprezentată de stopul cardio-

respirator, ce poate provoca decesul persoanei accidentate.


49

CUM SE POATE ACȚIONA ÎN CAZUL ACCIDENTULUI

ELECTRIC:

Înainte de toate, pentru a evita declanșarea unui mecanism în lanț care să

transforme în victimă chiar și persoana care acordă primul ajutor, trebuie:

Să evitați să atingeți direct corpul persoanei rănite înainte de

întreruperea circuitului electric. Înainte de a atinge persoana

rănită, va trebui să vă izolați corpul folosind plăci din lemn,

structuri din cauciuc.

Întrerupeți circuitul decuplând curentul de la sursă. In cazul în

care nu există posibilitatea efectuării unei astfel de intervenții,

desprindeți persoana accidentată de contact: nu ar trebui să o

atingeți niciodată, ci să folosiți întotdeauna bastoane, cozi de

mătură, mănuși din cauciuc.

În cazul unui pacient inconștient: efectuați manevrele de

reanimare cardiacă și respiratorie.

În cazul unui pacient conștient: controlați pulsul și respirația.

Așezați persoana în poziția de siguranță.

În caz de arsuri, evaluați gravitatea leziunilor; folosiți doar

tifoane sterile.

Transportați persoana la spital pentru administrarea unor

eventuale tratamente ulterioare.

INTOXICAȚIILE

În unele cazuri ne putem confrunta cu unele situații cauzate de absorbția

de substanțe veninoase și/sau toxice. Înainte de toate trebuie precizat că

intoxicațiile provocate de o astfel de absorbție, pot fi:

Intenționate

Întâmplătoare.

Nu ne vom ocupa de primele întrucât depășesc sarcinile acestui manual.

În ceea ce le privește pe cele din a doua categorie, cu care ne putem

confrunta mai des, amintim faptul că acestea pot apărea în cea mai mare

parte a cazurilor din greșeală sau din neatenție. În acest capitol, după ce

le vom descrie caracteristicile generale, vom vorbi despre intoxicațiile cu

oxid de carbon.

Intoxicația poate fi provocată prin

a) Înghițire,

b) Inhalare,


50

c) Absorbție prin piele,

a unei anumite substanțe.

În orice caz, imediat după ce au folosit una din aceste trei căi de intrare,

substanțele intră în circulație și ajung la ficat, unde sunt transformate, în

majoritatea cazurilor, în produse netoxice și sunt eliminate prin materiile

fecale, prin aparatul respiratori, salivă etc.

În unele cazuri însă, substanțele sunt transformate în produse mai toxice

decât substanța inițială.

În această etapă ar trebui să vorbim despre etichetarea substanțelor

chimice, întrucât în unele cazuri aceste informații ne pot ajuta să acordăm

primul ajutor unei persoane intoxicate și să oferim date mai clare unității

de urgență contactată telefonic în cazul în care s-a produs o intoxicație

acută. Toate produsele chimice periculoase sunt etichetate prin lege

pentru a

identifica tipul de produs folosit,

indica riscurile pentru om, pentru mediu,

modalitățile de păstrare a respectivului produs.

De altfel, toate recipientele substanțelor toxice prezintă simboluri

(pictograme), ce permit identificarea tipului de periculozitate a substanței

stocate în recipient (toxicitate, nocivitate, inflamabilitate, explozivitate

etc.); unele substanțe au mai multe caracteristici din cele descrise mai

sus, prin urmare vor avea un număr mai mare de simboluri (pictograme).

Pe etichetă se vor menționa și o serie de recomandări cu privire la produs,

cum ar fi:

modalitatea de stocare

măsurile de siguranță ce trebuie adoptate în caz de utilizare

eliminarea corectă a respectivului produs.

În cazul unei suspiciuni de intoxicație, trebuie cunoscută substanța ce ar

fi putut provoca această situație: prin urmare, va fi important să

recuperați și să păstrați recipientele substanțelor considerate periculoase

pentru sănătate.

Cum putem acționa:

a) În cazul arsurilor și al contactului cu ochii: facem trimitere la

capitolele specifice.

b) În caz de înghițire: solicitați informații persoanei în cauză cu

privire la tipul de substanță ingerată.

c) În cazul inhalării: transferați persoana într-o altă încăpere, sau

eventual în aer liber.

În orice caz, atât în cazul b) cât și în cazul c), verificați condițiile:


51

a) neurologice

b) cardio-circulatorii

c) respiratorii

ale persoanei intoxicate.

În cazul în care pacientul este inconștient, așezați-l în poziția laterală de

siguranță.

Sunați la 112 și specificați că este vorba despre un caz de otrăvire și

oferiți informații cu privire la:

condițiile persoanei în cauză,

tipul de substanță inhalată sau ingerată,

perioada de timp care a trecut de la momentul înghițirii sau

al inhalării substanței.

Ce NU trebuie să faceți:

SĂ ADMINISTRAȚI BĂUTURI ALCOOLICE

SĂ STIMULAȚI VOMA ÎN CAZUL UNEI PERSOANEI

INCONȘTIENTE

SĂ STIMULAȚI VOMA ÎN CAZUL INGERĂRII

ACCIDENTALE DE CLOR SAU ALTE SUBSTANȚE

CAUSTICE.

MONOXIDUL DE CARBON

Se dezvoltă în urma arderii incomplete a carbonului și a altor substanțe:

Principalele surse de otrăvire cu oxid de carbon sunt vasele cu jăratec,

gazele de eșapament etc.

Este vorba despre un gaz inodor. Oxidul de carbon are o afinitate

deosebită pentru hemoglobina din sânge, mai mare decât cea a

oxigenului. Compusul care se formează în urma legăturii între oxidul de

carbon și hemoglobină, se numește carboxihemoglobină.

Simptomatologie:

dureri de cap,

amețeli,

tulburări respiratorii,

somnolență,

confuzie mentală,


52

crize de epilepsie,

pierderea cunoștinței,

comă.

Persoana afectată are pielea și mucoasele de culoarea roșu aprins.


1. transferați persoana în aer liber

2. asigurați-vă ca pacientul să aibă căile aeriene libere, și

3. transportați-l la spital pentru a i se administra tratamentul

corespunzător.

SISTEMUL

NERVOS CENTRAL

ȘI PERIFERIC

ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

Sistemul nervos este considerat de mulți cel mai complex ansamblu de

celule și funcții existent în natură.

In realitate, orice element sau structură din lumea înconjurătoare, orice

organ sau aparat al corpului uman are complexitatea lui, integritatea și

ordinea sa extraordinară, însă niciunul nu stârnește atât de mult interesul

precum cunoașterea sistemului nervos.

Plânsul, sentimentele, gândirea, vorbirea, dar și mișcarea, coordonarea,

bătăile inimii, transpirația sunt impulsionate și reglate de această parte a

organismului care desfășoară funcția extrem de importantă de strângere,


53

interpretare a stimulilor externi și de oferire a unui răspuns la acești

stimuli.

De câte ori nu ni s-a întâmplat să percepem un sunet, spre exemplu cel al

unei sirene: urechea umană percepe semnalul și în transmite sistemului

nervos care îl interpretează.

Aici poate fi recunoscut ca fiind o alarmă, un pericol iminent, ca semnal

al încheierii unei ture de lucru, al sosirii unei nave, sau ca glumă a unui

prieten; pentru fiecare din aceste situații urmează diferite reacții, însă

toate sunt elaborate, coordonate de aceiași structură: sistemul nervos.

Putem plânge de bucurie, sau alerga și câștiga un concurs, putem picta o

operă de artă sau putem doar să rămânem în viață datorită funcțiilor

desfășurate de acest ansamblu biologic ce are sarcina de a conduce și

coordona toate activitățile organismului.

Cea mai importantă celulă ce caracterizează și alcătuiește sistemul nervos

este neuronul.

Aceasta este alcătuită dintr-un corp celular ce conține un nucleu și mai

multe ramificații de diferite lungimi.

Aceste prelungiri leagă o celulă nervoasă de alta, permițând trecerea

impulsului care se propagă precum curentul electric.

NEURONUL

Aceste celule au capacitatea de a primi stimuli (excitabilitate) și de a

transmite mesaje (conductivitate): în exemplul descris mai sus, sunetul

sirenei este primit ca semnal de pericol, se transmit mesaje de ”alarmă și

fugă”.

În sistemul nervos se pot deosebi structuri centrale (sistemul nervos

central sau SNC) și structuri periferice (sistemul nervos periferic sau

SNP).

SNC este situat în craniu și în coloana vertebrală, SNP este alcătuit din

structuri externe ale aparatului osos.

IMAGINEA ENCEFALULUI

Sistemul nervos central (sau axa cerebrospinală) este alcătuit din

encefal și din măduva spinării.

Encefalul este o masă gelatinoasă învelită de meninge și protejată de

craniu; cuprinde creierul mare, cerebelul și măduva prelungită sau

trunchiul; acesta din urmă se împarte în mezencefal, punte și bulb.


54

Creierul (sau scoarța cerebrală) este alcătuit din două emisfere împărțite

în mai multe zone funcționale (spre ex. zona senzitivă, zona motorie,

zona auzului, zona vederii etc.). Acesta este și sediul capacităților

cognitive și intelective ale omului, cum ar fi spre exemplu gândirea,

memoria.

Cerebelul este centrul coordonării motorii și al echilibrului.

Măduva prelungită este sediul de guvernare a funcțiilor vitale (bătăile

inimii, respirația).

Cele mai importante vase ce irigă encefalul sunt ramificații ale arterelor

și ale venelor carotide.

Măduva spinării este alcătuită din celule și fibre senzitive și motorii.

Aceasta este asemănătoare unei autostrăzi imense pe care se deplasează

neîncetat impulsuri senzitive și motorii ce permit viața.

Sistemul nervos periferic reprezintă ramificația externă a SNC. Acesta

este alcătuit din nervi și ganglioni.

Nervii se împart în motorii și senzitivi. Primii conduc spre structurile

centrale stimulii tactili, termici, dureroși și proprioceptivi proveniți din

exterior, iar cei din a doua categorie transmit de la encefal impulsurile

necesare pentru mișcare.

În SNP ganglionii sunt stații de relee ale impulsului nervos.

Sistemul nervos central este situat în craniu și în coloana vertebrală; este

format din encefal și din măduva spinării. Encefalul se împarte în: creier,

cerebel și măduva prelungită. Sistemul nervos periferic reprezintă o

prelungire a SNC: Acesta este alcătuit din nervi senzitivi, ce conduc

stimulii externi spre structurile centrale, nervi motorii ce transmit de la

encefal impulsurile necesare pentru mișcare, și ganglioni, stații de

selectare a impulsului nervos.

În SNC funcțiile principale sunt de elaborare a stimulilor, de

identificare și coordonare a răspunsurilor; SNP are sarcina de a

aduna stimulii din exterior și a transmite impulsurile la organele

executoare: mușchi, glande, inimă etc.

TRANSMITEREA RĂSPUNSURILOR MOTORII

TRANSMITEREA RĂSPUNSURILOR SENZITIVE

Dacă răspunsurile date de sistemul nervos au ca scop corelarea la lumea

exterioară, adică ne permit să stabilim legături cu alte persoane, locuri


55

sau senzații - cum ar fi spre exemplu mișcarea, vorbitul, văzul, rațiunea -

se spune că au ca scop viața de relație (sistemul nervos al vieții de

relație) și implică o participare voluntară a persoanei. Exemplul specific

este impulsul nervos care ajunge la mușchiul striat al mâinii și îi comandă

să apuce un obiect.

Dacă însă sunt răspunsuri ce reglează funcțiile vitale, cum ar fi bătăile

inimii, transpirația, respirația, acestea sunt denumite funcții ale vieții

vegetative (sistemul nervos al vieții vegetative), au loc fără voia

persoanei și au ca organe executoare structuri cum ar fi inima, plămânii,

rinichii, stomacul, glandele.

Acest sistem nervos se mai numește și sistem nervos autonom și se

împarte în ortosimpatic și parasimpatic, în funcție de răspunsurile pe

care este capabil să le determine: sistemul ortosimpatic spre exemplu

crește numărul de bătăi ale inimii sau tensiunea arterială, iar sistemul

parasimpatic încetinește bătăile inimii și reduce tensiunea arterială.

În condiții normale, omul își completează viața vegetativă cu viața de

relație.

În condiții patologice se pot anula funcțiile sistemului nervos referitoare

la viața de relație și rămân nealterate cele ale vieții vegetative: inima

continuă să bată, persoana respiră, însă nu răspunde la întrebări sau la

stimuli; în aceste cazuri se spune că este inconștientă.

Pierderea cunoștinței generează întotdeauna teamă în rândul persoanelor

martore la eveniment și poate reprezenta simptomul unor afecțiuni grave,

și poate pune în pericol grav viața persoanelor afectate.

Pierderea cunoștinței poate fi trecătoare (leșin) sau de durată, superficială

sau profundă (comă), și necesită întotdeauna intervenții de prim ajutor ce

trebuie urmate de o diagnosticare aprofundată.

Alterările funcțiilor vieții vegetative (blocarea respirației sau a bătăilor

inimii) sunt tot simptome extrem de grave și necesită obligatoriu manevre

de reanimare (respirație gură la gură, masaj cardiac) și internarea

ulterioară în centre specializate.

Funcțiile sistemului vieții de relație (cunoștința, interacțiunea cu lumea

exterioară)

motilitate/coordonare

sensibilitate/sentiment

capacități cognitive

capacități intelective

memorie


56

Sistemul vieții vegetative (reglează funcțiile vitale ce se declanșează fără

voia persoanei, sistemul ortosimpatic și parasimpatic).

bătăile inimii, respirația

starea de somn/veghe

secreția glandulară

peristaltismul intestinal etc.

Sistemul nervos central poate fi afectat de boli ce atacă structurile

centrale sau periferice.

În paragrafele următoare vom dezvolta în principal bolile ce necesită

acordarea primului ajutor.

LEZIUNI ALE ENCEFALULUI

În cazul sistemului nervos central există numeroase cauze ce pot provoca

repercusiuni asupra funcționării acestuia; pe scurt, putem identifica boli

cauzate de:

- alterări ale sistemului encefalic (spre ex. epilepsia)

- oxigenarea cerebrală săracă

- irigarea cerebrală săracă

- hrănirea insuficientă a celulei cerebrale

- acțiunea agenților mecanici (traumatisme)

- acțiunea agenților fizici (soare, căldură, frig, electricitate)

- acțiunea agenților chimici endogeni (spre ex. hiperazotemia)

- acțiuni ale agenților fizici exogeni (spre ex. medicamente)

Cel mai grav simptom în cazul alterării sistemului nervos central este

pierderea cunoștinței, condiție deosebită ce necesită acordarea primului

ajutor prin măsuri diferențiate în funcție de cauzele care au declanșat-o.

Prin urmare, această tulburare poate fi însoțită și de alte manifestări în

cazul suferinței cerebrale, cum ar fi: alterări ale motilității, ale

sensibilității sau ale vorbirii, toate acestea fiind tulburări neurologice

grave ce necesită întotdeauna recurgerea la centre specializate.

Situațiile cele mai des întâlnite sunt cele provocate de afecțiuni vasculare

sau de origine traumatică pentru care se descriu modalitățile de

intervenție.

Evaluarea nivelului de cunoștință al unei persoane este un element

extrem de important, deoarece ne poate oferi indicații cu privire la

gravitatea evenimentului tragic care s-a produs, iar pentru a face acest

lucru se poate folosi o metodă extrem de simplă denumită TVDI.


57

Această siglă descrie pe scurt dacă:

S = persoana este Trează,

V = persoana răspunde la stimuli Vocali (răspunde dacă este strigată pe

nume),

D = persoana răspunde la stimuli Dureroși (încearcă să îndepărteze

stimulul),

I = persoana este Insensibilă la stimuli.

Este evident că cel care nu răspunde la stimulii dureroși se află într-o

situație mai gravă decât cel care răspunde atunci când este strigat pe

nume.

Cel care acordă primul ajutor trebuie să ia în considerare și durata

pierderii cunoștinței: o durată scurtă și tranzitorie a perioadei în care

persoana nu a răspuns la stimulii exteriori este mai puțin gravă decât o

stare de inconștiență ce durează câteva minute; o pierdere prelungită a

cunoștinței se numește comă.

CELE MAI FRECVENTE ALTERĂRI ALE ENCEFALULUI

LIPOTIMIA SAU LEȘINUL

Am vorbit deja despre lipotimie în capitolul dedicat tulburărilor

circulatorii. Este caracterizată de pierderea cunoștinței pe o perioadă

scurtă, urmată de o revenire rapidă, imediat după ce persoana se întinde.

Culoarea palidă a feței este caracteristică leșinului.

Afecțiunea poate fi determinată de o scădere a tensiunii arteriale, însă

cauzele pot fi foarte multe, spre exemplu repaus alimentar prelungit,

epuizarea, tensiunea scăzută specifică constituției, o emoție, o condiție de

stres, o temperatură foarte ridicată și așa mai departe.

Persoana cade din picioare, are o scurtă pierdere a cunoștinței, are pulsul

slab și respirația lentă.

În aceste cazuri este important să întindeți pacientul, să controlați pulsul

și respirația, să desfaceți cravata sau gulerul ce pot strânge gâtul

(stimulare vagală!!), să o așezați în poziția anti-șoc, sau laterală de

siguranță și să aerisiți camera.

Vă recomandăm să nu administrați niciodată băuturi persoanelor

care și-au pierdut cunoștința!


58

Persoana care acordă primul ajutor trebuie să rămână lângă pacient pentru

a controla evoluția simptomelor sale, adică durata pierderii cunoștinței și

apariția unor alte eventuale tulburări, cum ar fi alterări ale bătăilor inimii

sau ale respirației: țineți cont de faptul că uneori pierderea cunoștinței

poate fi urmată de stop cardiac - ca în cazul sincopei - printr-o agravare

considerabilă a condițiilor de sănătate ale persoanei, de aceea este extrem

de important să se perceapă orice modificare a simptomelor pentru a

putea practica corect manevrele necesare (inclusiv manevrele de

reanimare!!!).

Este important să țineți cont de faptul că adevărata lipotimie trece în

câteva minute; de altfel, așezarea persoanei în poziția anti-șoc facilitează

irigarea creierului și reluarea rapidă a funcțiilor cerebrale.

LIPOTIMIA: este caracterizată de o ameliorare rapidă a

simptomatologiei, imediat după întinderea persoanei.

CAUZE:

repaus alimentar prelungit

epuizare

tensiune scăzută specifică constituției

condiții de stres

căldură excesivă etc.

SIMPTOME:

persoana este palidă

pierderea rapidă a cunoștinței (persoana cade din picioare),

are pulsul slab și respirația lentă

CUM ANUME SE POATE ACȚIONA:

întindeți persoana

controlați pulsul și respirația

așezați-o în poziția anti-șoc

desfaceți-i cravata sau gulerele (stimulare vagală!!)

aerisiți camera.

CE ANUME NU TREBUIE SĂ FACEȚI:

să-i administrați băuturi.

să lăsați persoana singură: leșinul ar putea anunța o situația

patologică mai gravă cu insuficiență cardio-respiratorie, caz în

care trebuie efectuate respirația artificială și masajul cardiac.


59

CRIZA DE HIPERTENSIUNE

Există persoane care știu că au creșteri bruște ale tensiunii, însă acest tip

de boală poate apărea ca prim simptom al unui sindrom hipertensiv.

Persoana este roșie la față, congestionată, acuză dureri de cap, amețeli.

În aceste cazuri trebuie evitate eforturile fizice și este important să

liniștiți pacientul și să-l așezați într-o poziție de semi-șezut cu gheață pe

cap.

HEMORAGIA CEREBRALĂ

Sunt alterări grave ce pot declanșa compromiterea unor funcții ale

sistemului nervos central.

Sunt cauzate de alterarea sistemului vascular la persoanele care suferă de

hipertensiune arterială sau de arterioscleroză.

În aceste cazuri faza de început este caracterizată de pierderea cunoștinței

ce poate fi prelungită mai mult sau mai puțin în funcție de gravitatea

leziunii.

Se poate constata un puls crescut, o respirație lentă sau alterată, o

asimetrie a pupilelor sau midriază.

În funcție de zona afectată se poate evidenția pierderea sensibilității și/sau

a motilității unei părți sau a unui membru.

Persoana care acordă primul ajutor va trebui să verifice starea de

cunoștință a persoanei, să verifice respirația și bătăile inimii (dacă

este nevoie, va efectua masaj cardiac și respirație gură la gură, ca

manevre de prim ajutor) și să așeze persoana în poziția laterală de

siguranță, apoi să sune la 112 și să descrie condițiile în care se află

pacientul.

INSOLAȚIA

Mecanismele termoreglării sunt situate în sistemul nervos central și se

ocupă de preluarea sau pierderea constantă a căldurii în funcție de

condițiile exterioare și de nevoile interne ale organismului.

Corpul se încălzește odată cu:

transformarea hranei în energie la nivelul celulelor,

activitatea musculară,

absorbția din surse externe (soare, aer cald, alimente și băuturi

calde).


60

Pierderea căldurii are loc prin iradiația pielii și a respirației datorită

contactului cu obiecte reci ce sustrag căldură din corp.

Atunci când este foarte frig, vasele periferice se contrag, circulația este

încetinită pentru a evita pierderea căldurii.

În schimb, în condiții de căldură excesivă, vasele periferice se dilată

pentru a permite un aflux mai mare de sânge și o cedare mai mare a

căldurii spre țesuturi cu posibilitatea de a produce transpirație.

În medii deosebit de calde, umede și slab ventilate se pot crea condițiile

propice pentru o acumulare excesivă de căldură în corpul uman cu stări

de rău generalizate până la pierderea cunoștinței.

Lipsa evaporării transpirației stă la baza distrugerii echilibrului delicat al

termoreglării și a apariției unor simptome caracterizate inițial de: stare de

rău, dezorientare, durere de cap, pielea de culoare roșu aprins,

transpirație abundentă, stare de greață, vomă.

Aceste simptome evoluează rapid spre starea de șoc caracterizată de

scăderea tensiunii, puls slab și frecvență cardiacă mare, culoare

palidă a feței, respirație superficială.

Persoana trebuie transportată într-un loc răcoros și ventilat, trebuie să i se

aplice comprese reci, evitând răcirile bruște, și să i se dea să bea cu

înghițituri mici apă ușor sărată, dacă pacientul este conștient.

În cazul unei stări de șoc, așezați pacientul în poziția laterală de siguranță


Evitați să coborâți brusc temperatura sub 39°; acest lucru ar putea

provoca colapsul.

INSOLAȚIA

CAUZE:

medii calde, umede, neaerisite

lipsa evaporării transpirației

SIMPTOME: - stare de rău, dezorientare

cefalee, culoarea roșu aprins a pielii

transpirație abundentă, stare de greață, vomă

stare de șoc caracterizată de scăderea tensiunii, puls slab și

frecvență cardiacă mare, culoarea palidă a feței, respirație

artificială.

CUM ANUME SE POATE ACȚIONA:

transportați persoana într-un loc răcoros și ventilat;

aplicați-i comprese reci, evitând răcirile bruște;

dacă este conștientă, dați-i să bea cu înghițituri mici apă ușor

sărată.


61

În cazul unei stări de șoc: - așezați pacientul în poziția laterală de

siguranță cu picioarele ridicate.

Evitați să coborâți brusc temperatura sub 39°; acest lucru ar putea

provoca colapsul.

DEGERAREA

Este cauzată de șederea îndelungată a individului în medii extrem de reci

pe perioade lungi.

Într-o astfel de situație dramatică sistemele nervoase ale termoreglării

suferă o dereglare din cauza condițiilor precare induse se mediul exterior.

Vasoconstricția cerebrală stă la baza tulburărilor acuzate de aceste

persoane ce resimt: tahicardie, slăbiciune fizică și mentală,

iritabilitate, dificultăți de vedere și de vorbire, gândire lentă și chiar

amorțeală.

În scurt timp apare pulsul slab, respirația lentă și chiar coma și stopul

cardio-respirator.

În aceste cazuri, persoana trebuie transportată într-un loc uscat și cald,

însă nu foarte tare încălzit.

Scoateți-i îmbrăcămintea dacă este udă sau înghețată, încercați să

încălziți pacientul prin masaje cu cârpe calde, fără a apropia direct surse

de căldură. Administrați-i băuturi călduțe-calde îndulcite.

NU-I ADMINISTRAȚI BĂUTURI ALCOOLICE (vasodilatația ar spori

pierderile de căldură!).

CRIZA DE EPILEPSIE

Este provocată de activarea bruscă a unui grup de neuroni ai sistemului

nervos central ce produc impulsuri anormale. Mișcarea, sensibilitatea,

cunoștința, funcții specifice ale acestui sistem, sunt dereglate de

descărcarea bruscă de energie ce nu poate fi controlată în niciun fel.

Nu se cunosc foarte multe detalii cu privire la cauzele acestei boli, însă

traumatismele sistemului nervos central sunt cele mai des întâlnite.

Manifestarea specifică este apariția unei modificări a stării de

cunoștință, urmată sau nu de o criză convulsivă.

Atacurile de epilepsie pot speria destul de mult persoanele de față, având

în vedere apariția neașteptată a simptomelor, caracterizate de pierderea

cunoștinței și de posibila apariție a unor convulsii violente ce afectează

întregul organism.


62

Pentru această boală există două situații principale:

a) CRIZA EPILEPTICĂ UȘOARĂ

constă într-o alterare a cunoștinței sau ”lipsa” acesteia, în care

persoana (în special copiii) pierde noțiunea mediului exterior, nu

răspunde la întrebări simple, ci se uită în gol ca și cum ar fi în altă parte.

Poate fi urmată de mișcări tonico-clonice (contracții involuntare ale unor

grupuri de mușchi) fără a ajunge însă la adevărata criză convulsivă.

În momentul revenirii la realitate, persoana nu-și mai amintește nimic

din ceea ce i s-a întâmplat.

b) CRIZA EPILEPTICĂ GRAVĂ

caracterizată la început de o serie de senzații tactile și olfactive, semne

”premonitorii” ale evenimentului (”aură”), urmată de pierderea

cunoștinței și căderea la pământ fără apărare (sunt posibile chiar și răni

foarte grave!!!), înțepenire, convulsii.

Fața se contractă, membrele și întregul corp se mișcă puternic din cauza

convulsiilor, persoana poate face spume la gură, își poate mușca limba

sau poate avea pierderi involuntare de materii fecale și urină.

La finalul crizei, persoana cade într-un somn adânc din care se va trezi și

nu-și va aminti nimic din cele întâmplate.

Cum se poate acționa în astfel de cazuri

Persoana care acordă primul ajutor trebuie să execute câteva manevre

simple:

nu trebuie să încerce să împiedice criza, ci să evite ca persoana

să sufere leziuni traumatice în urma căderii.

să controleze pulsul și respirația, asigurându-se ca persoana să

aibă căile aeriene libere.

să evite, pe cât se poate, ca pacientul să-și muște limba.

să desfacă cravatele sau curelele.

să nu lase pacientul singur.

Criza de epilepsie se deosebește de criza isterică deoarece aceasta din

urmă se petrece de obicei în public, și nu este caracterizată de o

”adevărată” pierdere a cunoștinței.

Persoana își amintește bine ceea ce s-a întâmplat, chiar dacă uneori poate

simula amnezia, ce poate fi combătută cu ușurință.

În momentul pierderii cunoștinței, persoana nu are niciodată posibilitatea

reală de a se răni, întrucât căderea istericului se numește ”cădere în


63

siguranță” deoarece se activează reacțiile instinctuale de apărare ce

lipsesc în starea de inconștiență.

TRAUMATISME ALE ENCEFALULUI - TRAUMATISMUL

CRANIAN

40% din persoanele cu traumatisme grave prezintă leziuni la nivelul

sistemului nervos; acest grup de persoane prezintă un grad dublu de

mortalitate față de cea a pacienților traumatizați cu alte tipuri de leziuni

(35% față de 17%).

Traumatismul cranian poate provoca diferite tipuri de leziuni, în funcție

de intensitatea forței care acționează sau a locului în care se produce.

Astfel putem identifica: leziuni externe, cum ar fi contuziile,

excoriațiile sau tumefierile pielii capului, răni și în cele din urmă

fracturi ale bolții și ale bazei craniene; leziuni interne, ce pot merge de

la contuzie la comoție și până la hematom cerebral.

Nu întotdeauna prezența unor leziuni externe, cum ar fi spre exemplu o

fractură, este simptom de gravitate; de altfel, uneori chiar și o tumefiere

ușoară poate fi urmată de leziuni interne mult mai grave decât cele care

apar în cazul discontinuității osoase.

Encefalul trebuie considerat ca o masă gelatinoasă protejată de o structură

rigidă, cutia craniană. În acest sistem orice mică modificare a presiunii

sau a volumului poate cauza repercusiuni grave asupra funcției cerebrale.

În cazul fracturii, acestea pot fi de mai multe tipuri: fracturi parțiale,

fracturi deschise sau închise, agravate de compresia țesuturilor de

dedesubt sau de scurgerea sângelui în interiorul cutiei craniene sau a

masei encefalice (hematom).

În cazul fracturilor bazei craniene pot exista scurgeri de sânge din nas sau

din ureche.

În cazul în care traumatismul nu este atât de grav încât să provoace o

depășire a elasticității osoase și implicit fractura acestora, pot apărea

leziuni interne la fel de serioase ce necesită o intervenție urgentă și

atentă.

În cazul leziunilor mai ușoare, în care persoana este conștientă și există o

ruptură a țesuturilor, aplicați gheață cât mai repede și timp de cel puțin

două ore consecutive.

Ori de câte ori se produce un traumatism cranian grav, este obligatoriu

să evaluați eventualele simptome de suferință generală: de altfel,

persoana își poate pierde cunoștința (monitorizați durata acesteia!)

putând intra chiar și în comă, poate avea vărsături în jet (fără stare de


64

greață), dureri foarte mari de cap, pupile asimetrice, devierea ochilor,

paralizia membrelor sau a unei laturi întregi a corpului, rinoragie,

otoragie.

Persoana suferindă nu trebuie lăsată singură niciodată, deoarece ar

putea suferi o înrăutățire rapidă a simptomatologiei. Controlați

întotdeauna bătăile inimii și respirația, eliberați căile aeriene dacă sunt

astupate și facilitați respirația (atenție la posibilitatea apariției unor

vărsături bruște!!!). Poziția ce trebuie folosită este cea laterală de

siguranță, tamponând eventualele răni și încercând să nu mișcați foarte

mult persoana.

În cazul unui traumatism cranian victima trebuie internată întotdeauna în

spital.

Sunați la 112 și informați că este vorba despre o persoană care a suferit

un traumatism cranian, precizând starea de cunoștință a acesteia.

TRAUMATISMELE MĂDUVEI SPINĂRII

Apar în mai mult de 10% din cazurile de persoane cu traumatisme

multiple.

Apar în 15-20% din cazurile de persoane care au suferit un traumatism

cranian grav.

Traumatismele ce afectează coloana vertebrală trebuie să trezească

întotdeauna suspiciuni cu privire la posibilitatea compromiterii măduvei

spinării, prin urmare, persoana care a suferit un traumatism al coloanei

vertebrale nu trebuie mișcată deloc, deoarece orice mișcare sau manevră

greșită ar putea determina o leziune a măduvei și paralizia zonelor de sub

leziune.

În caz de urgență din motive de siguranță (posibilitatea izbucnirii unui

incendiu, a unei prăbușiri sau a unei alte catastrofe) ar trebui să târâți pe

jos persoana accidentată trăgând-o de picioare.

În cazul unui traumatism al măduvei spinării, persoana poate rămâne

conștientă sau își poate pierde cunoștința.

În cazul pierderii cunoștinței, putem suspecta că structurile encefalice au

fost vătămate în urma accidentului suferit, prin urmare situația este mai

gravă decât se preconiza. De altfel, trebuie luată în calcul și posibilitatea

ca persoana să-și fi pierdut cunoștința din motive cardiace sau

respiratorii, așadar rămâne în continuare prioritar să verificați respirația

și bătăile inimii, să controlați ca victima să aibă căile aeriene libere, iar

dacă este nevoie, să efectuați masajul cardiac și respirația gură la gură.


65

Dacă persoana este conștientă poate acuza dureri la nivelul coloanei

vertebrale, pierderea mobilității sau a sensibilității la unul din membre,

sau la ambele, poate avea scăpări involuntare de urină și materii fecale.

În cazul unei leziuni a măduvei spinării, situația trebuie considerată

întotdeauna extrem de gravă, prin urmare va trebui:

să nu mișcați persoana accidentată;

să verificați starea de cunoștință a persoanei;

să vă asigurați că respirația și bătăile inimii sunt prezente; în caz

contrar, efectuați respirația gură la gură și masajul cardiac;

verificați dacă victima răspunde la stimularea dureroasă;

sunați la 112 specificând starea de cunoștință a persoanei și că

aceasta ar putea suferi de o leziune a măduvei spinării.

ORGANELE

DE SIMȚ: OCHIUL

ȘI URECHEA

Sistemul nervos, în partea cea mai periferică, se specializează în

receptori, structuri care au sarcina de a percepe impulsuri senzitive din

lumea exterioară.

Cinci din aceste unități sunt atât de deosebite și de complexe, încât merită

să fie numite organe de simț; ne referim la gust, miros, pipăit, văz și

auz.

Acestea reprezintă calea de intrare a numeroși stimuli senzoriali, care

sunt elaborați de encefal în zone specializate în recunoașterea acestora.

Aceste ”mesaje” descriu lumea exterioară, ne pun în legătură cu ceea ce

ne înconjoară și ne permit să percepem modificările importante pentru

viața noastră: gândiți-vă la armonia unei piese muzicale, la frumusețea

unui peisaj, la blândețea unei mângâieri.


66

Dacă ar fi să diferențiem nivelurile de evoluție ale organelor de simț, am

putea spune că gustul, mirosul și pipăitul sunt legate de partea

primordială a creierului nostru: acestea reprezintă cea mai veche

modalitate de relaționare cu lumea exterioară, iar vederea, auzul

reprezintă partea mai complexă și rafinată, pe care speciile mai simple și

mai primitive nu o dețin.

Organele de simț sunt receptori cu reacții exacte și univoce; toate aceste

reacții au ca și rezultat generarea unor impulsuri nervoase care prin nervii

senzitivi ajung la creier: papilele gustative, situate pe suprafața limbii,

terminațiile olfactive, situate în zona cea mai înaltă și mai internă a

nasului, sunt solicitate de particule chimice existente în alimente și în aer;

senzația tactilă ia naștere din stimularea prin atingere sau termică a

terminațiilor existente pe întreg corpul; vederea este posibilă deoarece

retina absoarbe energia luminoasă; auzul deoarece urechea transformă

energia mecanică a undei sonore în impuls electric.

Astfel de structuri atât de deosebite și de exacte pot suferi alterări, prin

urmare trebuie intervenit de urgență; mai exact, vom vorbi despre

afecțiunile care afectează ochiul și urechea deoarece sunt mai des

întâlnite.

OCHIUL

Ochiul este organul care adună informațiile din lumea înconjurătoare și le

trimite la creier, în regiunea occipitală, unde sunt transformate în

imagini.

Este alcătuit dintr-o sferă denumită glob ocular, situată în cavitatea

orbitală a craniului.

Partea anterioară, vizibilă clar din exterior, este alcătuită din pleoapă,

conjunctivă, scleră, cornee, iris și pupilă.

Structurile interne sunt reprezentate de umoarea vitroasă, retină, vasele

retiniene, papila optică.

Globul ocular este păstrat pe poziție de musculatură, care permite

inclusiv mișcarea ochilor. Coordonarea bilaterală a mișcărilor permite

perceperea corectă a imaginii.

Corneea și cristalinul reflectă lumina și orice punct luminos al unui obiect

se imprimă pe retină, unde se formează o imagine răsturnată și mai mică.

De pe retină, informația este transmisă prin nervul optic către scoarța

cerebrală pentru recunoașterea și elaborarea imaginii.


67

Ochiul, Vederea:

Structurile anatomice ale ochiului pot prezenta alterări atât de mari încât

să necesite o intervenție de prim ajutor. Mai exact, traumatismele

accidentale, pătrunderea de corpuri străine și arsurile, sunt cele mai

des întâlnite tipuri de traumatisme.

În cazul traumatismelor accidentale, depinde foarte mult de amploarea

acțiunii care a cauzat acțiunea, întrucât în cazul traumatismelor ușoare

pot fi afectate doar unitățile exterioare (pleoapa, conjunctiva) sau cele

care îndeplinesc funcția vizuală (corneea, cristalinul etc.)

În cazul traumatismelor profunde și extrem de violente, se poate ajunge la

lacerarea structurilor oculare și la ruperea (fracturarea) peretelui osos.

Traumatismele deosebit de grave care afectează regiunea orbitală trebuie

considerate traumatisme craniene, prin urmare trebuie adoptate toate

măsurile menționate în paragraful dedicat acestei teme.

Vă amintim pe scurt să verificați întotdeauna prezența parametrilor

vitali, să aplicați gheață pe regiunea afectată, să tamponați eventualele

răni, iar în cele din urmă să vă adresați întotdeauna unui centru

specializat.

Pătrunderea unui corp străin în ochi este un eveniment obișnuit. Putem

da exemplul unei mici așchii de lemn, sau a unor fragmente de funingine,

ce pot ajunge pe conjunctivă.

Persoana simte o durere puternică pe ochiul afectat, urmată de înroșire,

lăcrimare, hipersensibilitate la lumină, imposibilitatea de a vedea.

Stimulat de senzația de arsură, persoana accidentată încearcă să

îndepărteze corpul străin, frecându-și ochiul, uneori chiar și destul de


68

intens. Acest lucru poate determina pătrunderea materialului în adâncime

și cauzarea unor leziuni mai grave decât se preconiza. Uneori se poate

ajunge la o scădere bruscă a frecvenței cardiace ca urmare a unor reflexe

nervoase ce pornesc de la ochiul rănit (stimularea sistemului nervos

parasimpatic).

Primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să nu lăsați persoana să-și

frece ochiul și nu încercați să deschideți pleoapele, dacă această

manevră nu se efectuează cu ușurință, nu încercați să scoateți obiectul

(inclusiv lentilele de contact!!!).

Dacă obiectul se mișcă liber în ochi, trebuie îndepărtat prin spălarea

corespunzătoare a ochiului.

Lăcrimarea este o spălare naturală, însă în cazul în care aceasta nu este de

ajuns, va trebui:

să închideți ochiul sănătos, acoperindu-l cu o batistă curată sau

cu un tifon

deschideți bine ochiul rănit și vărsați timp de 10/15 minute apă

călduță din colțul intern (regiunea nazală) spre colțul extern,

astfel încât să iasă din ochi după ce l-a curățat în întregime. Dacă

operațiunea nu dă rezultate, acoperiți ambii ochi și adresați-vă

unui centru specializat.

Acoperirea ochilor trebuie să fie bilaterală pentru ca organul afectat să

intre în repaus complet, întrucât, datorită coordonării nervoase existente

între cele două structuri, orice reflex la stimulul luminos generat într-un

ochi este consimțită și în celălalt ochi.

Amintiți-vă că bandajele trebuie să fie aplicate și lipite cu plasturi din

hârtie, evitând crearea unor presiuni sau frecări suplimentare.

În cazul arsurilor oculare, cauzate de acțiunea unor surse de căldură sau

de unele substanțe chimice (acizi sau baze puternice), durerea pe care o

resimte persoana este insuportabilă.

Ochiul poate lăcrima puternic, și se poate închide strâns.

În aceste cazuri nu trebuie să forțați niciodată închiderea, ci trebuie să

bandajați ambii ochi și să vă adresați de urgență unui centru specializat.

Ar putea fi util să prezentați substanța care a rănit ochiul pentru a facilita

eventualele măsuri terapeutice.


69

URECHEA

Oamenii reușesc să audă sunetele și să stea în echilibru datorită

structurilor sistemului nervos periferic (receptori) situate în ureche.

Aceasta este un organ de simț complex, alcătuit din trei părți:

structurile externe (urechea externă), formate din pavilionul

urechii, canalul auditiv extern și timpanul;

urechea medie, în care este situat lanțul osicular (scărița,

nicovala și ciocănelul);

urechea internă, situată în structurile osoase de la baza

craniului (stânca temporalului), unde se pot identifica

cochilia, canalele semicirculare, vestibulul și nervul acustic.

Unda sonoră este condusă prin structurile urechii externe până la

membrana timpanică.

Aceasta, fiind solicitată de energia mecanică, începe să vibreze, atrăgând

în mișcarea sa lanțul osicular. Cele trei formațiuni osoase mici desfășoară

funcția de pârghii ce transmit spre structurile urechii interne, amplificând-

o, energia generată de unda sonoră; mai exact, se pune în mișcare lichidul

existent în interiorul cochiliei.

Această mișcare atrage prelungirile membranei citoplasmatice (cili) ale

celulelor lui Corti, receptori specializați în perceperea vibrației și

transformarea acesteia în impuls nervos.


70

Nervul acustic transmite mesajul la nivelul scoarței cerebrale în zona

temporală, unde are loc identificarea și elaborarea sunetelor.

În urechea internă sunt situate și canalele semicirculare și vestibulul,

structuri care ne permit să ne menținem echilibrul, datorită capacității lor

de a percepe poziția corpului nostru în spațiu.

Impulsurile nervoase generate de acești receptori ajung la cerebel prin

ramificații ale nervului acustic.

Traumatismele accidentale ce afectează organul auditiv reprezintă

cauza cea mai frecventă de solicitare a primului ajutor.

Dacă forța ce provoacă traumatismul acționează cu o intensitate deosebit

de mare, situația patologică se poate încadra în sindromul mult mai amplu

al traumatismului cranian și trebuie efectuate toate manevrele

prevăzute pentru astfel de leziuni.

Simptoamele se deosebesc în funcție de intensitatea traumatismului.

Persoana poate acuza durere în locul unde s-a produs traumatismul,

amețeli, deficit de auz, pierderi de sânge.

Vă amintim faptul că în cazul fracturilor la baza craniului, apărute în

urma unor acțiuni deosebit de violente, se poate cauza spargerea stâncii

temporalului (una din cele mai rezistente structuri osoase din corpul

uman!!!) și pot apărea pierderi de sânge din canalul auditiv extern.

Prezența unei otoragii trebuie să ne ducă cu gândul la ceva extrem de

grav.

În aceste cazuri controlați starea de cunoștință a persoanei și parametrii

vitali. În lipsa acestora va trebui să riscați să efectuați manevrele de

reanimare (respirație gură la gură, masaj cardiac), încercând să mișcați

cât mai puțin victima.

Nu încercați să opriți otoragia (ați facilita formarea unui cheag de sânge

în interiorul cutiei craniene cu consecințe mult mai grave!!!).

Sunați de urgență la 112 și specificați condițiile în care se află victima,

mai exact: starea de cunoștință, bătăile inimii, respirația.

Structurile externe ale urechii pot suferi traumatisme mai ușoare,

soldându-se cu contuzii, excoriații sau răni, mai mult sau mai puțin

adânci.

În aceste situații, verificați întotdeauna starea de cunoștință a persoanei,

tamponați eventualele răni și aplicați gheață pe locul leziunii.

Ar trebui să consultați întotdeauna un medic în cazul leziunilor de o

anumită amploare.

În cazul pătrunderii unor corpuri străine în canalul auditiv extern, ar fi

bine să nu încercați să extrageți obiectul; această operațiune ar trebui


71

efectuată într-o unitate de specialitate: unele manevre nepotrivite ar putea

cauza ruperea timpanului!!!


72

ORDINEA PROCEDURILOR DE BLS

(BASIC LIFE SUPPORT)

EXTRAS DIN: Manualul de Prim ajutor la

locurile de muncă

LANȚUL SUPRAVIEȚUIRII

1. ACCESAREA RAPIDĂ A SISTEMULUI DE URGENȚĂ (APEL

LA 112).

2. EFECTUAREA RAPIDĂ A RCP DE BAZĂ (reanimare cardio-

pulmonară de bază sau basic life support BLS).

3. Defibrilație rapidă (nu intră în sarcinile persoanei care acordă

primul ajutor)

4. Sosirea personalului centrului de urgențe și efectuarea rapidă a

procedurilor de reanimare cardio-pulmonară avansată).

În cadrul procedurilor BLS, evaluarea fiecărei funcții vitale (starea de

cunoștință, prezența activității respiratorii, prezența activității cardio-

circulatorii) poate fi urmată de o intervenție specifică de reanimare, o

acțiune specifică de prim ajutor, conform următoarei scheme:

EVALUARE - ACȚIUNE

A) EVALUAREA STĂRII DE CUNOȘTINȚĂ

pacient inconștient - deschiderea căilor aeriene

B) EVALUAREA PREZENȚEI ACTIVITĂȚII RESPIRATORII

pacientul nu respiră - reanimare cardio-pulmonară

Adresați-vă aceste două întrebări, în următoarea ordine:

1) Victima este conștientă sau inconștientă?

2) Respiră?

Scopul acestor operațiuni este acela de a evalua funcțiile de bază:

1) activitatea cerebrală

2) activitatea respiratorie


73

A) EVALUAREA STĂRII DE CUNOȘTINȚĂ

Dacă persoana accidentată este conștientă, este evident că respiră și îi

bate inima. Dacă victima se află în stop respirator sau cardiac nu poate fi

conștientă. Dacă victima nu vorbește, trebuie să-i verificăm starea de

cunoștință.

· Întrebați de mai multe ori victima cu o voce destul de ridicată:

”cum vă simțiți?, îmi puteți răspunde?”

· Încercați să o scuturați încet apucând-o de umeri

· Mai întrebați: „puteți deschide ochii?”

· Încercați să-l pișcați ușor de mână și vedeți dacă reacționează.

Această evaluare necesită în mod normal maximum 10 secunde.

Victima nu trebuie însă mutată din locul în care s-a produs accidentul,

decât dacă există un pericol iminent.

Dacă victima este conștientă, după ce veți identifica principala problemă,

sunați la 112, continuând să țineți sub control activitatea respiratorie și

condițiile generale ale victimei.

Dacă persoana accidentată nu răspunde la stimuli, este inconștientă,

trebuie:

1) SĂ SUNAȚI LA 112

2) SĂ ÎNCEPEȚI PROCEDURILE DE BLS

apoi, verificați dacă are căile respiratorii libere.

1) HIPEREXTENSIA CEFEI:

Această manevră este extrem de importantă întrucât într-o stare de

inconștiență tonusul muscular al victimei lipsește complet: consecința

este că limba se sprijină pe peretele posterior al faringelui, închizând

astfel calea aeriană.

Hiperextensia cefei eliberează căile aeriene.

Această operațiune se efectuează așezând o mână pe fruntea victimei,

împingând bărbia în sus cu degetele arătător și mijlociu de la cealaltă

mână.

!!!nu efectuați hiperextensia capului atunci când suspectați fractura

coloanei vertebrale.

2) Dacă suspectați o înfundare a căilor aeriene: inspectați cavitatea

bucală pentru a controla prezența unor corpuri străine, și extrageți-le cu

degetele încovoiate.

Dacă în cavitatea bucală găsim proteze dentare, este bine să nu le

îndepărtăm, decât dacă acestea sunt desprinse deja total sau parțial.


74

B) EVALUAREA PREZENȚEI ACTIVITĂȚII RESPIRATORII

Frecvența normală a actelor respiratorii este de aproximativ 14-18 pe

minut. O altă frecvență ar putea indica situații anormale.

Poziția optimă ce permite evaluarea generală cât mai bună și în special,

prezența în scurt timp a activității respiratorii folosind simultan trei

simțuri: văz, auz și pipăit - este denumită poziția PAS (Privește, Ascultă,

Simte). Pentru a o obține trebuie să vă înclinați capul și să vă lipiți

obrazul de fața victimei astfel încât să fie foarte aproape pe gura și de

nasul acesteia, numărând până la 10. În această poziție putem:

1) Vedea dacă toracele și abdomenul se mișcă

2) Asculta sunetul produs de mișcarea aerului în gura și în nasul

pacientului

3) Simți pe propria piele suflul aerului expirat de victimă prin

nas și gură.

* Dacă culoarea pielii este vineție, înseamnă că este cianotic, că sângele

este foarte sărac în oxigen.

MANEVRA PAS

HIPEREXTENSIA CAPULUI

Dacă nu respiră și nu există semne de circulație (tuse, mișcări, acte

respiratorii normale, non gasping) sau dacă nu sunteți siguri dacă victima

respiră, începeți cu reanimarea cardio-pulmonară.

*gasping: respirație ineficientă, toracele nu se dilată.

Așadar, dacă parametrii PAS și evaluarea semnelor de circulație sunt

negative, sau nu sunteți siguri dacă victima respiră, începeți procedura de

reanimare cardio-pulmonară.

În acest caz ne aflăm în situația unui posibil stop cardio-respirator, prin

urmare nu trebuie să pierdem timp și să efectuăm toate manevrele

necesare pentru a reveni la o respirație și o circulație spontană

(circulation) înainte să se producă daune cerebrale ireversibile.

Manevrele de reanimare cardio-pulmonară au ca scop înlocuirea

mecanică a funcțiilor de bază pe care organismul victimei nu reușește să

le desfășoare: activitatea cardiacă și respiratorie.


75

Să descriem acum fazele reanimării cardio-pulmonare

Înainte de toate este important să identificăm punctul în care să exercităm

presiunile masajului cardiac.

1) Așezați victima cu fața în sus și poziționați-vă astfel încât să

puteți efectua manevrele de reanimare cardio-pulmonară,

respectiv lângă victimă, în genunchi, la nivelul toracelui său.

2) Descoperiți toracele

3) Așezați partea periferică a palmei (podul palmei, așa cum ați

fost învățați în partea practică a Cursului de prim ajutor), pe

mijlocul toracelui, având însă grijă să o sprijiniți pe stern și nu

pe coaste. Încrucișați degetele celor două mâini suprapuse.

4) Aplecați-vă corpul în față perpendicular pe torace

5) Începeți să apăsați ajutându-vă de greutatea propriului corp și

ținând brațele și coatele drepte. Nu vă sprijiniți pe abdomen, nici

pe extremitățile inferioare ale sternului.

* O poziție greșită a mâinilor pe cutia toracică sau o forță excesivă de

apăsare ar putea cauza fracturarea coastelor.

Frecvența compresiilor pe torace este de 100 pe minut. Acestea

trebuie alternate insuflațiilor pentru reanimarea pulmonară.

(* Noile linii directoare acordă mai puțină importanță insuflațiilor decât

compresiilor toracice).


76

Pentru a insufla aer în gura victimei trebuie:

1) Să trageți aer în piept

2) Să mențineți capul victimei în hiperextensie

3) Să folosiți corect poketmask

4) Să insuflați ușor o cantitate de aer suficientă pentru a ridica

toracele.

Dacă manevra este efectuată corect, toracele victimei se ridică, iar atunci

când ne îndepărtăm gura de a sa, vom auzi cum îi revine respirația.

Dacă persoana care acordă primul ajutor este singură, raportul

ventilații-compresii toracice este de 2 la 30.

Dacă există două persoane care acordă primul ajutor, una va fi team

leader-ul și va efectua întregul ABC, ordonând celuilalt coleg să înceapă

compresiile toracice la care va alterna insuflațiile, conform cadenței

menționate mai sus. Atunci când persoana care efectuează masajul

obosește, își vor inversa rolurile.

Când trebuie întreruptă reanimarea cardio-pulmonară?

Atunci când activitatea cardiacă și respiratorie revin în mod autonom.

În momentul în care sosește personalul specializat al unității de salvare

(ALS).

În momentul în care persoanele care acordă primul ajutor devin epuizate.

Atunci când medicul constată decesul persoanei.

Dacă persoana accidentată nu stă cu fața în sus, trebuie efectuată manevra

de pronosupinație; această manevră trebuie efectuată menținând capul,


77

gâtul și toracele în linie dreaptă pentru a evita leziuni ale măduvei spinării

provocate de o eventuală leziune a coloanei cervicale.

Respectați procedurile pe care le-ați învățat în partea Practică a

Cursului, ținând cont de faptul că este strict interzis să întindeți, să

rotiți, să îndoiți, să efectuați mișcări de torsiune ale coloanei, în cazul

în care suspectați o leziune a coloanei vertebrale.

Așadar:

1) VICTIMA ESTE CONȘTIENTĂ

· Dacă sunteți siguri că nu există traumatisme vertebrale, așezați-o în

poziția de siguranță; în caz contrar, nu o mutați din poziția în care ați

găsit-o.

· Identificați principala problemă.

· Țineți sub control activitatea respiratorie și condițiile generale

2) VICTIMA ESTE INCONȘTIENTĂ

a) respiră

În acest caz victima și-a pierdut cunoștința; cauzele pot fi multiple: de la

un simplu traumatism care a cauzat un șoc, la lipotimie, la comă.

Pe lângă faptul că va trebui să chemați salvarea, este la fel de important:

· Reconstituiți scenariul accidentului și să încercați să stabiliți

cauzele acestuia

· Dacă există indicii ce ne pot duce cu gândul la un traumatism

al membrelor sau al coloanei (o cădere de la înălțime) nu mișcați

victima.

· Dacă există indicii care nu ne pot duce cu gândul la un

traumatism al membrelor sau al coloanei, atunci ar fi bine să o

așezați în poziția laterală de siguranță.

b) nu respiră

În acest caz ne putem confrunta cu un stop cardio-circulator: Reanimare

Cardio-pulmonară.

Când trebuie să chemăm salvarea?

Chemarea salvării este deosebit de importantă. Trebuie făcută imediat,

specificând dacă victima este inconștientă, dacă respiră sau nu.


78

** EVALUAREA ACTIVITĂȚII CARDIO-CIRCULATORII

Noile linii directoare prevăd verificarea activității respiratorii și evaluarea

semnelor de circulație (mișcări chiar și ușoare, tuse) simultan sau într-o

succesiune rapidă.

Pentru evaluarea activității cardio-circulatorii de către un personal

calificat (asistent - medic) trebuie căutată prezența pulsațiilor cardiace,

așa-numitul ”puls”; în timpul manevrelor de BLS trebuie căutat pulsul

carotidian.

Poziția laterală de siguranță

1. așezați-vă în genunchi la sol lângă pacient, întindeți foarte bine capul

pentru a elibera căile aeriene, așezați brațul drept al pacientului în unghi

drept față de corp, cu cotul îndoit și palma mâinii îndreptată în sus,

picioarele vor fi întinse;

2. așezați brațul stâng al pacientului pe torace, iar mâna pe obraz cu

palma îndreptată spre exterior menținând poziția cu ajutorul mâinii

dumneavoastră; apoi apucați cu cealaltă mână piciorul stâng de scobitura

genunchiului, menținând piciorul lipit de sol. Acum trageți spre voi și

întoarceți pacientul pe o parte;

3. acum pacientul va fi așezat pe o parte, dacă este nevoie așezați mai

bine brațul în unghi drept, mâna celuilalt sub obraz, și piciorul cu

genunchiul și șoldul în unghi drept.

Sunați la numărul de urgență 112.

N.B.: dacă pierderea cunoștinței a fost cauzată de o cădere de la înălțime,

sau se poate suspecta o leziune a coloanei vertebrale în orice punct, în

special la nivel cervical, este recomandabil să nu mutați persoana și să

sunați cât mai repede la salvare.


79


80

MANUAL DE PRIM AJUTOR - orientareweb.ro

Documents

Transcript of MANUAL DE PRIM AJUTOR - orientareweb.ro