Manual de Alpinism

37
Manual de alpinism & escalada sportiva - Introducere ATENŢIE! Alpinismul, escalada sportivă şi în general sporturile practicate la mare înălţime sunt activităţi periculoase. Neglijenţa, lipsa de antrenament şi necunoaşterea unor aspecte teoretice, pot conduce la accidente foarte grave şi chiar la moarte. Manualul de faţă nu reprezintă o informare 100% asupra tuturor aspectelor legate de alpinism & escalada sportivă. Această lucrare conţine doar informaţiile absolut necesare ce trebuie cunoscute de un eventual practicant al uneia din cele două activităţi montane. În nici un caz nu va reuşi să înlocuiască un antrenament eficient sau un profesor experimentat. Dedic această lucrare tuturor căţărătorilor începători care nu au avut acces la o bază largă de documentaţie actualizată conform standardelor actuale sau care nu au beneficiat de ajutorul unui îndrumător competent. Le mulţumesc pe această cale prietenilor cu care m-am legat în coardă şi cu care am trait cele mai frumoase şi de neuitat clipe din viaţa mea. Părinţilor mei le exprim recunostinţa pentru ajutorul şi înţelegerea oferită faţă de pasiunea vieţii mele. Îi mulţumesc lui Radu Mititean (şeful echipei Salvamont Cluj) pentru preţioasele indicaţii oferite, fără de care realizarea acestui manual ar fi rămas doar un proiect şi firmei de echipament Petzl (pentru schiţele grafice folosite pe parcursul lucrării). În memoria lui Mihai "Galliani" Cioroianu, care a "regrupat" pentru ultima oară pe 11 iulie 1999 în cursul urcuşului spre vârful K2. Bibliografia acestui manual conţine aspecte din următoarele lucrări: Walter Kargel - "Alpinism - Tehnica sportului de munte" Ionel Coman - "Două secole de alpinism" Petzl 1998 Catalogue - "Technical Manual" Rivory Joanny 1999 Catalogue - "Tehnical Instructions" Edelrid Outdoor 1999 Catalogue - "Technical Instructions" AustriAlpin Catalogue - "Technical Manual" Colecţia integrală a revistei "Munţii Carpaţi" Numere ale revistei franceze de profil "Vertical" E-mail-uri ale listei de discuţii Alpine.t Acest manual nu reprezintă o încălcare a drepturilor de autor întrucât este realizat în spirit pur informaţional şi nu reprezintă un mod de a obţine avantaje financiare. CAPITOLUL 1

description

Manual de alpinism

Transcript of Manual de Alpinism

Manual de alpinism & escalada sportiva - Introducere

Manual de alpinism & escalada sportiva - IntroducereATENIE!

Alpinismul, escalada sportiv i n general sporturile practicate la mare nlime sunt activiti periculoase. Neglijena, lipsa de antrenament i necunoaterea unor aspecte teoretice, pot conduce la accidente foarte grave i chiar la moarte.Manualul de fa nu reprezint o informare 100% asupra tuturor aspectelor legate de alpinism & escalada sportiv.Aceast lucrare conine doar informaiile absolut necesarecetrebuie cunoscute de un eventual practicant al uneia din cele dou activiti montane.n nici un caz nu va reui s nlocuiasc un antrenament eficient sau un profesor experimentat.

Dedic aceast lucrare tuturor crtorilor nceptori care nu au avut acces la o baz larg de documentaie actualizat conform standardelor actuale sau care nu au beneficiat de ajutorul unui ndrumtor competent. Le mulumesc pe aceast cale prietenilor cu care m-am legat n coard i cu careamtrait cele mai frumoase i de neuitat clipe din viaa mea. Prinilormeile exprim recunostina pentru ajutorul i nelegerea oferit fa de pasiunea vieii mele.

i mulumesc luiRadu Mititean(eful echipei Salvamont Cluj) pentru preioasele indicaii oferite, fr de care realizarea acestui manual ar fi rmas doarunproiect i firmei de echipamentPetzl(pentru schiele grafice folosite pe parcursul lucrrii).

n memoria lui Mihai "Galliani" Cioroianu, care a "regrupat" pentru ultima oar pe 11 iulie 1999 n cursul urcuului spre vrfulK2.

Bibliografia acestui manual conine aspecte din urmtoarele lucrri:Walter Kargel - "Alpinism - Tehnica sportului de munte"Ionel Coman - "Dou secole de alpinism"Petzl 1998 Catalogue - "Technical Manual"Rivory Joanny 1999 Catalogue - "Tehnical Instructions"Edelrid Outdoor 1999 Catalogue - "Technical Instructions"AustriAlpin Catalogue - "Technical Manual"Colecia integral a revistei "Munii Carpai"Numere ale revistei franceze de profil "Vertical"E-mail-uri ale listei de discuiiAlpine.tAcest manual nu reprezint o nclcare a drepturilor de autor ntruct este realizat n spirit pur informaional i nu reprezint un mod de a obine avantaje financiare.

CAPITOLUL 1GENERALITICrarea este nainte de toate o concepie a relaiilor dintre spirit i muntePierre Bosus, fost preedinteUIAA

Relaia om-munte a cunoscut de-a lungul timpului o evoluie continu. Aceast evoluie ascendent s-ar putea reprezenta grafic printr-o curb ascendent care plecnd de la zero (momentul apariiei omului) urc lin pn ctre sfritul secolului al XVIII-lea, pentru a se avnta brusc, ajungnd n numai 200 de ani la diversificarea fabuloas din zilele noastre. Printre domeniile cu evoluie vertiginoas i destul de recent se afl i alpinismul. Data naterii sale este 3 august 1787, ziua n care geologul Horace Benedict de Saussure a urcat pe Mont Blanc fiind nsoit de medicul Jacques Balmat. Ca i celelalte activiti umane, alpinismul a evoluat rapid, de la simpla nzuin de a urca o culme la diversele forme de practicare din zilele noastre, cuprinznd o gam variat de aspecte. Treptat-treptat, au aprut cteva ramuri ale alpinismului clasic care au pstrat o parte din regulile sale i au introdus altele. Cel mai bun exemplu ar fi escalada sportiv care reprezint arta de a cra natural, fr a folosi mijloacele artificiale dect pentru asigurare, nu i pentru naintare. n practicarea alpinismului i a escaladei sportive se ntlnesc enorm de multe riscuri care pot fi reduse la minimum folosind un echipament de bun calitate i o tehnic de crare corespunztoare. O persoan care practic aceste activiti montane trebuie s fie sntoas fizic i mai ales psihic. Prudena i ndrzneala trebuie s fie ntr-un bun echilibru, mbinate cu prezena de spirit, hotrrea i capacitatea de analiz n situaii critice. Este recomandabil un control medical amnunit efectuat cel puin o dat pe an. Foarte important este cunoaterea propriilor noastre limite i a posibilitilor fizice. Traseul se va alege ntotdeauna n funcie de capacitatea echipei. Este indicat s se pstreze ntotdeauna o rezerv de timp pentru cazuri neprevzute ca: nrutirea vremii, depitonare a traseului sau accident. Echipa de doi este cea mai uzual, rapid i sigur. Escalada se efectueaz alternativ, fiecare partener parcurgnd cte o lungime de coard. De asemenea, fiecare va fi cap de coard pe rnd cu condiia ca valoarea partenerilor s fie egal. n caz contrar, cel mai experimentat sau n form conduce echipa i poart toat rspunderea. Intrarea n traseu se va face numai cu condiia ca ambii parteneri s fie echipai corespunztor. Crarea se practic pe versani stncoi abrupi (denumii perei) caracterizai printr-un unghi de nclinaie de peste 45 grade. Microrelieful este complex, fiind alctuit din diferite forme de relief care pot fi de dou tipuri:

verticale: creste ascuite, muchii, turnuri, coli, fisuri, hornuri, diedre.orizontale: brne, surplombe, tavane.

Suprafaa peretelui este gola, vegetaia neputnd prinde dect n crpturi i pe formele de relief orizontale. Stratificaia rocii poate fi orizontal, nclinat, sauvertical. Straturile pot fi nclinate ctre perete ca o scar sau ctre vale ca iglele unui acoperi.Rocadin care este alctuit peretele poate fi:

cristalin: masivul Fgra, masivul Retezat, munii Rodnei.calcaroas: munii Piatra Craiului, Cheile Bicazului, masivul Raru.conglomerat: masivul Bucegi, masivul Ceahlu, munii Ciuca.

- alpinism -

- escalad sportiv -Rocapoate fi sntoas, compact i solid (ideal pentru crare) sau putred i dezagregat sub aciunea intemperiilor (foarte periculoas deoarece se rupe uor sub sarcin).

CAPITOLUL 2ECHIPAMENTUL MINIMAL1.Coardareprezint cel mai important material tehnic, de calitatea i folosirea ei corect depinznd securitatea i viaa membrilor echipei. La achiziionarea unei corzi, unul din principalele criteriiesteetichetaUIAAcare atest faptul c produsul respectiv respect normele de calitate i securitate impuse de Uniunea Internaional a Asociaiilor de Alpinism.ConformnormelorUIAAse face deosebirea ntre o coard simpl i o semicoard. Orice coard cu etichetaUIAAestemarcat la capete cu cifra 1 pentru coard simpl, 1/2 pentru semicoard si cu dou zerouri intersectate pentru corzile gemene.Coarda simpl i gsete utilizarea prioritar n escalada sportiv, n traseele uoare de alpinism i n turele de escalad pe ghea.Semicoarda se folosete exclusiv n traseele alpine dificile i lungi i n turele de escalad mixt (ghea i stnc), coarda introducndu-se alternativ n buclele echipate.Corzile gemene se folosesc mpreun exact ca o coard simpl nefiind acceptate totui n escalada sportiv. Coarda simpl atestat deUIAAare urmtoarele caracteristici:diametrul: variaz ntre 10 i 12 milimetri.lungimea: 50 metri.forade oc maxim suportat: 9.000-10.000 N (~920-1.000 Kg.).alungirea static: variaz ntre 6,5-8%.numrul minim de cderi normate: 6fora de rupere: 25.000 N (~2550 Kg.).greutate: 65-77 g/m.

Corzile care nu sunt atestate deUIAAnu au aceleai caliti ca cele omologate dar n general sunt relativ bune. O fabric mic nuvainvesti pentru omologarea corzilor pe care le produce ntruct costurile sunt foarte mari. EtichetaUIAAestegarantul calitii, dar lipsa ei nu nseamn neaprat c putem cataloga coarda respectiv ca fiind de slab calitate. TesteleUIAAsunt efectuate cu greuti de 55 Kg. pentru semicoard, respectiv 80 Kg. pentru coarda simpl i pentru o pereche de corzi gemene, simulndu-se cderi cap de coard de 5 metri nlime cu factor de cdere 2 (vezi cap.6).Se folosete exclusiv o metod de filare static. Corzile de calitate sunt impregnate hidrofug i au denumirea comercial superdry. Durata de via a unei corzi este o problem nc incomplet elucidat, datorit mulimii de factori care influeneaz acest aspect: manevrele, stilul de crare, cderile suferite i gravitatea lor, tipul rocii (de exemplu gresia accelereaz uzura prin abraziune). n general ea este apreciat n funcie de numrul de cderi normateUIAA. Astfel o coard ce rezist la 6 cderi are o durat de via de 400 ore de folosire. Firma Edelrid recomand folosirea corzii pentru o perioad de 2 ani pentru crtorii de duminic i de 1 an pentru utilizrile intense. Durata de utilizare garantat de firma productoare este de 5 ani, dac nu se depete durata de folosire exprimat n ore. De asemeni trebuie precizat c materialul mbtrnete n depozit chiar dac nu este folosit. Aceste msuri preventive pot fi corecte sau un lux inutil. n escalada sportiv, unde nlimile de cdere sunt de obicei mici iar peretele de obicei e vertical sau surplombant, rezist la cderi corzi utilizate destul de intens, ns n alpinism, cu stnc mai puin dificil din punct de vedere tehnic, dar unde intervin muchii, coarda nou poate ceda chiar i la un rapel! Cercetrile n domeniu au demonstrat c rezistena la forfecare peste margini ascuite se reduce la 50% dup circa 5000 m. parcuri (lungimile de crare plus lungimile de rapel). Coarda trebuie tratat cu blndee, nu trebuie clcat cu piciorul. Trebuie ferit de muchii ascuite, de cderi de pietre, de murdrie i de cldura excesiv. Coarda nu se spal cu detergeni, ci doar cu ap cldu, uscndu-se la aer, n btaia vntului. Dup fiecare folosire, coarda se verific metru cu metru. Dac mantaua prezint trangulri sau uzur pronunat, coarda respectiv trebuie scoas urgent din uz. Pentru depozitare se recomand strngerea corzii sub forma din poz i pstrarea ntr-un loc perfect uscat i la ntuneric.

Din familia corzilor aparine i cordelina. Accesoriu indispensabil, ea este folosit n foarte multe momente ale activitilor alpine: la pregtirea unui rapel (prin consolidarea a dou pitoane), la aciunile de salvare (prin confecionarea unor noduri de blocare Prusik), la trasul rucsacului n pasajele dificile (hornuri, surplombe), etc. Totui, trebuie avut o mare grij, deoarece rezistena cordelinei este mult mai mic dect cea a corzii. n general rezistena este de 200-400 Kg. Multe persoane folosesc cordelina la filat n pasajele mai dificile ale unei ture turistice alpine (sritori). Aceast metod este foarte riscant, deoarece dac sritoarea este vertical, cderea va fi liber i ori se va rupe cordelina, ori cel ce fileaz nu o va putea frna datorit diametrului sczut (n jur de 4-6 mm).

2.nclmintea

Se folosesc espadrile speciale pentru crare, cu caracteristicile tehnice urmtoare:talp flexibilfoarte bun aderen la stncgreutate redusform ergonomic adaptat dup laba piciorului

Espadrilele se achiziioneaz de obicei cu un numr mai mic dect cel normal, astfel nct s strng puin. De asemenea espadrilele trebuie s se nchid bine pentru a evita pierderea lor n timpul escaladei. Pentru alpinism, n lipsa espadrilelor se folosesc bocanci cu talpa rigid (dac e posibil Vibram) care trebuie s corespund perfect piciorului. Bocancii sunt foarte apreciai pentru turele cu pasaje artificiale, unde se merge mult la scrie.

3.Scaunul(hamul) este confecionat din ching de cel puin 5 cm. lime. Anumite modele sunt prevzute cu curelue pentru reglarea i ajustarea n funcie de grosimea piciorului, aceste modele numindu-se scaune reglabile. Mrimile variaz n funcie de lungimea taliei (L-XXL) iar greutatea scaunului este de aproximativ 300-400 g. Scaunul trebuie s corespund perfect cu dimensiunile utilizatorului. La achiziionare este recomandabil o prob n suspensie. Dac jeneaz n prile laterale ale corpului nseamn c scaunul este prea mare. Verificai s avei suficient libertate de micare i confort. Scaunul trebuie bine strns pentru a repartiza uniform efortul n caz de oc.Modelele omologate deUIAAsunt cele mai recomandabile. Dei ntre crtori scaunul este cunoscut cu denumirea de ham, aceast denumire poate trezi confuzii ntruct hamul presupune pe lng prezena scaunului i existena unei veste ce se poart peste piept. Aceast combinaie este folosit n alpinism i previne accidentele datorate cderilor n pasaje nclinate i n trepte, unde urmrile sunt necontrolabile (sunt praguri, etc. i nu poi controla cderea, te rostogoleti, te arunc pe spate, te loveti i nu tii n ce poziie te va surprinde ntinderea corzii). Orice cdere liber poate evolua astfel ca momentul prinderii omului n coard s coincid cu poziia lui orizontal.Dac este folosit vesta, centrul de greutate va aciona ca un cuplu mecanic n jurul nodului, readucnd corpul n poziia vertical. Fr vest exist posibilitatea ca ocul prinderii s echivaleze cu o fora ce rupe de jos n sus o grind aezat pe dou reazeme.Grinda reprezint coloana vertebral...

n escalada sportiv nu se folosetevesta, ns de civa ani eliminarea vestei ncepe s afecteze i alpinismul. Crtorii trebuiesfie contieni de riscurile aprute prin aceast decizie.4.Carabinierelese confecioneaz din duraluminiu.Forma uzual este cea trapezoidal, care evit ncrcarea clapetei.Conform normelorUIAAsarcina de rupere minim a unei carabiniere este de 20 KN pe direcia axei longitudinale i 7 KN pe direcia axei transversale. Pentru a se evita deschiderea involuntar a clapetei se folosesc carabiniere cu filet. Ele i gsesc utilizri la dispozitivele de asigurare i la rapel.Greutatea variaz ntre 55-90 g.

5.Optul de rapeleste folosit (dup cum sugereaz i numele su) ca dispozitiv de frnare prin frecare la coborre, dar i pentru asigurare n trasee. Se confecioneaz din duraluminiu anodizat (rezisten sporit la frecri) i are multiple forme (normal, cu urechi, dreptunghiular) i grosimi. Greutatea sa este de aproximativ 100 g. Anumite modele sunt tratate pentru a se nclzi mai greu la frecrile cu coarda. Orice model ar fi, dup rapel trebuie ndeprtat ct mai rapid de pe coard pentru a evita deterioarea ei din cauza cldurii excesive.

6.Buclelefolosesc la prelungirea lanului de asigurare n scopul micorrii forelor de frecare rezultate din contactul corzii cu carabinierele sau prin prezena unghiurilor datorate schimbrilor de direcie pe linia traseului. Majoritatea buclelor rezist pn la fore de 21-22 KN i sunt confecionate din ching cu seciune tubular sau plin. Lungimea unei bucle poate avea trei valori (dup normeleUIAA):

11 cm - bucl mic17 cm - bucl medie25 cm - bucl mare

Trebuie menionat i existena unor bucle de lungime mai mare (50-70 cm) care i gsesc utilizarea sub tavane sau n zonele sinuoase.n vocabularul curent un lan de asigurare format din 2 carabiniere i o bucl poart numele de bucl echipat. Buclele fiind foarte elastice (au alungiri procentual mult mai mari dect coarda) absorb i ele o parte din fora de oc, protejnd coarda, pitonul, carabinierele i implicit securitatea celui ce cade. Dup o cdere puternic, buclele sau carabinierele trebuie neaprat nlocuite pentru a evita eventualele surprize neplcute.

7.Dispozitivul Gri-Gri Acest dispozitiv reprezint cea mai sigur metod de asigurare n acest moment. Omologat deUIAA, Gri-Gri-ul se blocheaz automat la oc i rmne blocat suportnd sarcini de pn la 9 KN. n momentul cnd se depete aceast valoare critic a rezistenei echipamentului i a corpului uman ncepe s scape coarda permind celui ce asigur s opreasc cderea prin frnare cu mna. ntruct solicit destul de puternic pitoanele, Gri-Gri-ul nu este recomandabil n traseele pitonate clasic ci n cele pitonate cu spituri (pitoane forate).Deci domeniul exclusiv de utilizare este escalada sportiv.

8.Cascaeste un obiect foarte important n practicarea alpinismului, rolul ei fiind de a absorbi maxim de energie, deformndu-se pn la rupere, cu respectarea valorilor de oc impuse prin normeleUIAA. Numeroase accidente s-au produs datorit pietrelor prvlite din zonele superioare ale traseelor iar altele se produc prin lovirea capului de stnc n timpul cderii necontrolate (ruperea unei prize, ieirea pitonului, etc.) n prezent ne stau la dispoziie modele omologate cu greutatea ntre 250 i 500 g, cu o bun ventilaie, poziionate stabil pe cap, cu chingi de legtur sub brbie i la ceaf. Absena ctii predomin n escalada sportiv, deoarece n majoritatea cazurilor orientarea peretelui este vertical sau surplombant i riscul de a "ncasa" pietre este foarte mic. Totui, n momentul cnd se ncearc reuita la rotpunkt (n stil liber) a unui traseul clasic de alpinism, casca este foarte recomandabil.

Dezavantajul principal al ctiiestelimitarea spaiului vizual, combinat cu greutatea exercitat asupra capului.Anumite modele au i o ventilaie foarte sczut care implicit contribuie la transpiraia excesiv a zonei protejate.

9.Sculeul pentru carbonatul de magneziu Carbonatul de magneziu, acel praf care asigur aderen sporit minilor n pasajele dificile de escalad sportiv, se poart ntr-un scule specific. Acesta se confecioneaz din materiale textile impermeabile i are diferite forme i modele ergonomice. Sculeul trebuie s fie dotat cu curelu de nchidere pentru a nu permite intrarea umezelii n contact cu carbonatul de magneziu (n caz de ploaie). Totodat sculeul trebuie nchis pentru a preveni pierderea carbonatului de magneziu n momentele cnd crtorul st aezat pe platforma de regrupare Opional, unele sculee sunt prevzute cu o centur ajustabil sau cu o minicarabinier pentru hamurile dotate cu o ureche special de prindere a sculeului.

CAPITOLUL 3ASIGURAREA

LEGAREA N COARD Pentru legarea n coard se folosete nodul n opt prezentat n schia alturat.Se recomand trecerea corzii prin cele dou puncte de legtur ale scaunului pentru a se evita solicitarea la cdere ntr-un singur punct (inelul de ching), orict de solid ar pare. Nodul n opt este un nod foarte solid, dezavantajul su constnd n faptul c la solicitare puternic se strnge tare iar dup aceea se desface cu greutate. Folosirea altor noduri de legare n coard (de ex. nodul bulin) este interzis deUIAAncepnd cu anul 1992, cnd la Cupa Mondial din St. Polden a avut loc un accident foarte stupid: nodul bulin s-a desfcut la cdere i un sportiv italian a czut aproape de lng top-ul panoului artificial (~20 m.) alegndu-se cu paralizie general definitiv.

METODE DE ASIGURARE

mpotriva cderii, persoana care se car este asigurat prin coarda inut de coechipier. Eficiena asigurrii depinde de o serie de factori ce alctuiesc lanul de asigurare: ham, nod, coard, carabiniere, pitoane, dispozitiv de frnare. Asigurarea se execut dinamic (prin frnare treptat) i nu static (prin blocarea corzii) deoarece se pot depi uor limitele de rezisten ale echipamentului.Frnarea se face cu mna, recomandndu-se nceptorilor purtarea unei mnui de piele pentru evitarea arsurilor. Cele mai cunoscute dispozitive de frnare sunt opt-ul de rapel, plcua Sticht, nodul semicabestan i dispozitivul GRI-GRI.

OPT-ul Metoda de asigurare cu opt-ul aplic modelul nodului de rapel. Este o metod destul de sigur, ns necesit foarte mare atenie n cazul cderilor grele a capului de coard. Mna poate bloca coarda pn la sarcini de 2 KN.(~200 Kg.)*. Fora de frnare este cu att mai mare cu ct mna care frneaz se afl mai aproape de opt sau dac se frneaz cu ambele mini, rolul cel mai important fiind deinut de mna aflat dup dispozitivul de frnare.

PLCUA STICHT Aceast metod destul de rspndit, folosete o plcu (cu o gaur ovalizat) confecionat din duraluminiu. Dimensiunea gurii trebuie s corespund cu diametrul corzii folosite. Prin gaur se va trece coarda de asigurare, formnd astfel o bucl.n bucla corzii se introduce o carabinier cu filet care la rndul ei este legat de ham. Distana dintre plcu i carabinier trebuie meninut constant la circa 10 cm. n caz de solicitare, plcua se apropie de carabinier, obinndu-se astfel efectul de frn. Mna poate bloca coarda pn la sarcini de 2.5 KN.(~250 Kg.)*. Fora de frecare este cu att mai mare cu ct mna care frneaz se afl mai aproape de plcu sau dac se frneaz cu ambele mini. Dezavantajul acestei metode este faptul c la solicitare puternic (cdere cap de coard), coarda este gtuit n plcu.

NODUL SEMICABESTAN Aceasta metod a fost inventata de Werner Munter, un colaborator alUIAAn probleme de tehnic a securitii. Se folosete numai o carabinier cu filet (cu forma ovalizat) atrnat n ham sau n piton.Coarda formeaz n carabinier un nod semicabestan care are tendina de a frna coarda prin frecare n caz de solicitare. Mna poate bloca coarda pn la sarcini de 3 KN.(~300 Kg.)* Fora de frecare este cu att mai mare cu ct mna care frneaz se afl mai aproape de carabinier sau dac se frneaz cu ambele mini. Filetul carabinierei trebuie s se afle n partea minii ce frneaz. Cu o mn se conduce coarda i cu cealalt se frneaz. Dezavantajul acestei metode const n faptul c n timpul asigurrii se realizeaz o rsucire a corzii in carabinier.Etapele de formare ale nodului semicabestan sunt urmtoarele:

Dup o perioad de practic, nodul semicabestan se poate realiza doar cu o singur mn!DISPOZITIVUL GRI-GRILa cderile importante fora de soc depete uor 3-4 KN iar n cazul folosirii opt-ului, plcuei Sticht sau a semicabestanului mna nu mai poate ine sarcina i ncepe s scape coarda. n final cderea mai poate fi oprit prin frnare dar exist riscul ca spaiul de cdere s creasc periculos datorit unei frnari slabe din partea coechipierului ce se teme s nu i ard minile. Acest risc nu exist cu un dispozitiv GRI-GRI. Omologat deUIAA, se blocheaz la oc i ncepe s scape coarda de la valori ale forei de oc mai mari de 9 KN (pentru a nu fi depite normele suportate de echipament) permind asiguratorului s execute frnarea cderii.Este recomandat numai n traseele pentru escalad sportiv echipate cu pitoane forate (spituri), ntruct solicit mult mai mult pitoanele la cdere dect celelate metode de asigurare.

* Valorile sunt date pentru cazul n care se asigur fr mnu pentru mna aflat n urma dispozitivului de frnare. Este ns foarte recomandabil purtarea unei mnui de piele (mai ales la nceptori) pentru evitarea arsurilor minii i implicitaurmrilor mririi distanei de cdere.NODUL CABESTAN n numeroase momente poate aprea necesitatea de blocare a corzii: autoasigurare, rapel pe un fir, blocare a corzii dup o cdere a partenerului pentru acordarea primului ajutor.Se folosete nodul cabestan i o carabinier cu filet. A nu se confunda nodul semicabestan cu cel cabestan, ntruct primul nu blocheaz coarda ci reprezint o modalitate de asigurare dinamic.Etapele de formare ale nodului cabestan sunt urmtoarele:

Dup o perioad de practic, nodul cabestan se poate realiza doar cu o singur mn!NODUL PRUSIK Nodul Prusik reprezint un nod cu ajutorul cruia se poate urca pe coarda fix.Un exemplu de caz n care folosirea lui este esenial: cderea capului de coard (sau a secundului) ntr-un pasaj surplombant. Nereuind s ajung la perete, capul va folosi nodul Prusik s urce pe coarda blocat de secund pn la pitonul pe care s-a czut, iar din acest punct poate relua escalada. Avantajele nodului Prusik sunt evidente: nu necesit dect o bucat de cordelin cu diametrul de minim 4 mm., se blocheaz foarte uor sub sarcin iar la eliberarea sarcinii poate fi mutat foarte uor.Nodul Prusik se blocheaz n ambele sensuri de solicitare.

NODUL DE LEGARE A DOU CORZI Dup cum sugereazi numele su, acest nod servete la legarea a dou corzi. Este practic pentru instalarea unor tope-rope-uri mai lungi, pentru plasarea unui rapel mai lung, etc.

PLASAREA BUCLELOR ECHIPATE Coarda trebuiesalunece uor prin carabinierei peste muchiile stncoase pentru ca escalada s decurg normal, fr piedici. Principala condiie pentru circulaia nestnjenit a corziiestede a o trece corect prin carabiniere, ceea ce nseamn c trebuie prevzut direcia pe care o va lua coarda dup trecerea capului de coard dincolo de piton.n nici un caz coarda nu trebuie s fac o bucl care ar putea duce la blocarea ei punnd capul de coard n imposibilitatea de a continua escalada. Un unghi nepotrivit poate produce o frecare destul de mare, mai ales n cazul n care coarda trece prin mai multe pitoane. Dac o singur bucl nu satisface condiia de trecere uoar a corzii se vor folosi dou sau chiar mai multe bucle aezate n lan. Bineneles, se pot folosi i bucle mai lungi. De obicei o bucl echipat are cele dou carabiniere plasate cu clapetele spre sensuri opuse. Ajuns la piton, capul de coard va introduce n acesta carabiniera cu clapeta plat (clapeta fiind orientat spre direcia de urcare pn la urmtorul piton). Dup aceea, se va introduce coarda prin carabiniera cu clapeta curbat, folosind unul din cele dou procedee prezentate n figurile 1-2, n funcie de poziia carabinierei. Procedeul de introducere a corzii trebuie exersat intens mai ales de ctre nceptori ntruct n acel moment potenialul de cdere este maxim. Carabiniera cu clapeta plat se introduce n piton cu clapeta orientat spre direcia n care se va urca pentru a se evita decarabinarea n caz de cderea lateral a capului de coard (fig. 3-5). Sensul de trecere a corzii prin carabinier fa de vertical este interior spre exterior (fig. 4a). Prin plasarea corect a primei carabiniere n piton se asigur automati trecerea corect ca direcie a corzii prin cea de-a doua carabinier (fig. 5). Desenele alturate sunt destul de sugestive prezentndi gravele erori ce se pot produce prin plasarea incorect a carabinierelor n pitoane sau prin incorecta pregtire a buclei (ambele carabiniere au clapeta orientat spre acelai sens; vezi fig. 4b).ORGANIZAREA PLATFORMEI DE REGRUPARE Asigurarea ideal se bazeaz pe minim dou puncte fixe soldarizate ntre ele, care s reziste la solicitri n jos, laterali chiar n sus, mai ales cnd nu putem prevede direcia lor probabil. Solidarizarea a dou puncte fixe se face prin triunghiul forelor (ca n figur) urmrind repartizarea judicioasaefortului. Unghiul favorabil este cuprins ntre 0 si 60, dar n nici un caz nu va depi 120, deoarece ncrcarea sistemului ar deveni mai dezavantajoas dect cu un singur punct!Cel mai bine este s se foloseasc o bucl lung de ching care permite carabinierei suficient mobilitate. Dar atenie! Este obligatorie realizarea unei articulaii prin ncruciarea unui dintre fire pentru a se forma un sistem de prindere al carabinierei la cedarea unui punct de asigurare. Orice persoan odat ajuns n regrupare trebuie s se autoasigure utiliznd o bucl de ching omologat (22 KN)i 2 carabiniere. Autoasigurarea este practici n timpul crrii pentru odihn, dar n nici un caz nu trebuie renceput crarea cu autoasigurarea plasat, ntructocurile datorat cderii cap de coard pe o bucl de 60 cm. este fatal.

PITOANELE

Pitoanele stau la baza tehnicii de asigurare. Exist enorm de multe tipuri de pitoane, cu diferite forme i profile. Materialul din care se produc pitoanele este oelul moalei oelul dur. Pitoanele se mpart n dou grupe:clasice:pitoane ce pot fi plantate doar n fisurile naturale ale stncii prin batere cu ciocanul. Ele pot suporta urmtoarele sarcini:pentru pitoanele confecionate din oel moale:n fisuri longitudinale:6-10 KN.nfisuri transversale:9-12 KN.

pentru pitoanele confecionate din oel dur:n fisuri longitudinale:10-15 KN.n fisuri transversale:15-20 KN.

forate: pitoane ce pot fi plantate n orice loc; pentru plantare este forat o gaur cu o bormain (sau n lips cu o forez de mn), n gaur se bate un diblu de metal cu filet pe interior care la capt are o pan de metal. Pana se despic prin batere, fixnd mai bine diblul. n final se nfileteaz pitonul folosindu-se uruburi sau piulie, n funcie de modelul diblului. La alte modele diblul se fixeaz n gaur folosind un adeziv special (spituri cu cimentare rapid). Spiturile cu cimentare rapid Petzl suport pn la 50 KN! (recordul absolut de rezisten al spiturilor) Pitoanele forate se numesc n mod uzual spituri. Un piton forat n stnc compact suport 25 KN.O variant a pitonului forat este pitonul de expansiune, ce reprezint un piton clasic prevzut ns cu o pan de metal ca la pitonul forat pentru o mai bun fixare.

Modalitile mecanice de plasare a spiturilor sunt prezente n figurile de mai jos.

Plasarea unui spit de expansiune

Plasarea unui spit cu filet

Plasarea unui spit cu cimentare rapid n concluzie putem afirma cu certitudine c pitoanele forate rezist mult mai bine dect cele clasice. ncepnd cu ultimul deceniu se folosesc cu precdere pitoane forate, multe trasee fiind pitonate de sus n jos, n rapel. Pentru traseele vechi se ncearc repitonarea sau mcar plantarea pitoanelor forate n regrupri sau n pasajele cheie.PUNCTE DE ASIGURARE DEMONTABILE Punctele de asigurare demontabile au aprut n dou regiuni pe care natura nu le-a nzestrat cu prea mult stnc: nordul Angliei i turnurile de gresie ale Elbei. Concepute iniial pentru a nu deteriora locurile frecventate, ele aveau scopul de a nlocui cu success pitoanele prin noduri nepenite n crpturi sau piulie prin care se trecea o bucat de cordelin. Treptat-treptat tehnica a evoluat i dup civa ani au aprut penele din plastic i aliaje de aluminiu. Formele penelor sunt foarte diverse: seciune trapezoidal pentru fisuri cu fee neparalele, semilun cu aezare pe trei puncte, o fa convex i alta concav, sectiune hexagonal, etc.

Rezistena penei variaz bineneles n funcie de mrime, cu condiia amplasrii corecte.Astzi se recurge la folosirea cablurilor de oel care nlocuiesc cu success buclele de cordelin. Amplasarea corect a noilor pitoane pretinde mult ndemnare i imaginaie. Deseori stnca trebuie curat de pmnt i pietricele. Dimensiunea potrivit a penei se alege avnd la ndemn un set compus dintr-o scar judicioas de mrimi. Pana se plaseaz n aa fel nct ambele suprafee de sprijin s fie n contact cu peretele. Odat poziionat n locul potrivit, pana se trage puternic n sensul efortului probabil. La recuperare, penele mari trebuie lovite cu vrful piramidal al ciocanul, iar cele mici ajutndu-ne cu un piton. Atenie la posibila distrugere a cablului n punctul unde ptrunde n pan. Pentru fisurile largi, au aprut dispozitive bazate pe principiul excentricelor. Cel mai vestit aparat este friendul, inventat de americanul Ray Jardine. Principiul su de funcionare se bazeaz pe 4 came excentrice, meninute n poziie deschis prin arcuri spirale aflate pe ax. O travers acionat cu degetele, manevreaz 4 tirani subiri, strngnd camele pentru dimensiunea fisurii. Fabricat n 7 mrimi, are utilizare larg i s-a bucurat de apreciere deosebit. Principalul atu al friendului este uurina de plasare i recuperare i totodat posibilitatea de plantare n fisurile surplombante.

CAPITOLUL 4TEHNICA DE ESCALADREGULI DE BAZEscalada const dintr-o serie de micri, cu cheltuial de energie fizic i psihic.Aplicat corect, conform anumitor reguli, asigur o economie substanial de energie contribuind la securitatea crtorului i la succesul aciunii. Principalele principii ce stau la baza escaladei sunt urmtoarele:Pasajul care urmeaz escaladat trebuie examinat cu privirea, micrile cu anticipaie calculate i prevzute ordinea lor, posibilitile de asigurare, urmrile pe care le poate avea alunecarea sau cderea, care este locul urmtor de odihn. Numai dup ce am examinat toate aceste aspecte prsim locul sigur pe care ne aflm i parcurgem fr prea mult oviala pasajul respectiv pn la locul unde ne putem odihni i examina pasajul urmtor.Fiecare priz trebuie ncercat dac rezist sau nu. Multe prize in numai dac sunt folosite ntr-un anumit fel, n special la apsare i nu la traciune (trgnd de ele, ies ca un sertar). Deosebit de fragile sunt prizele de iarb care apar de obicei pe brnele dintre doi perei. Iarba rezist slab la traciune i n plus poate fi smuls cu tot cu bucata de pmnt pe care a crescut. Mai periculoase dect iarba sunt muchii, lichenii i mzga.Escalada trebuie s se desfoare calm, cu ateniei ngrijit, fr smuncituri i srituri. Micrile trebuie s fie ritmice, fluide, fr s se ncalece, fr contracturi.

Sigurana unei prize nu depinde de mrimea ei. Se poate ntmpla ca un bloc sau o lespede foarte mare s se disloce brusc fr vreun semn premergtor. n cazul folosirii unui astfel de bloc instabil pentru traciune cu ambele mini se poate ntmpla sa rmnem cu el n brae. Cznd acest bloc poate tia coarda, poate strivi pe coechipierul aflat mai jos sau i poate accidenta pe eventualii spectatori aflai la baza peretelui.Regula celor trei puncte. Persoana ce escaladeaz trebuie s aib n permanen trei puncte de sprijin pentru trei din membrele sale. Stnd cu picioarele pe dou prize solide, inndu-se cu o mn de a treia priz, se va ntinde cealalt mn dup a patra priz. Numai dup ce se convinge de soliditatea ei i se ine bine de ea, crtorul poate mica un picior pentru a-l muta pe priza urmtoare; n acest timp el rmne din nou n trei puncte de sprijin: dou prize de mn i o priz de picior. Explicaia acestei reguli este c, dac n timpul micrii una din cele trei prize cedeaz, se rmne totui n dou prize; rmnnd ntr-o singur priz, cderea este sigur.Escalada trebuie s se fac cu economie de for, avnd n vedere efortul mare pe care l reclam orice traseu. n cazul n care nu putem trece un pasaj dificil nu trebuie s ne risipim forele, ci s revenim la punctul de plecare sau s ne autoasigurm ntr-un piton din respectivul pasaj, dup care putem gsi alt variant de crare, alt succesiune de prize, alt tehnic sau alt poziie de echilibru. ntotdeauna trebuie pstrat o rezev de for i evitat mergerea pn la epuizare.Escalada se face pe picioare, care preiau ntreaga greutate a corpului. Minile servesc pentru meninerea echilibruluii sunt folosite pentru traciune n pasajele dificile unde se depete verticala.

Escalada n prai, cu picioarele deprtate, st la baza unui bun stil, elegant i sigur.Poziia de prai asigurunechilibru mai stabil mpiedicnd o rsucire nedorit a corpului n jurul unei axe verticale.Escalada se adapteaz la forma stncii i la caracteristicile pasajului. Astfel, trebuie deprtat corpul de perete n special pe muchii i creste sau, din contr, lipit de stnc n pasajele de perete, fisuri. n micare, centrul de greutate al corpului se afl n general n afara punctelor de sprijin; n timpul odihnei, din contr, centrul de greutate este bine s se afle n interiorul perimetrului determinat de punctele de sprijin.Cel ce atac un pasaj dificil trebuie s se elibereze de toate reinerile datorate unei poziii expuse (de exemplu: un pasaj surplombant). Instinctiv, omul se inhib n faa unui loc periculos, datorit poziiei sale nesigure n spaiu. Nu este acelai lucru (din punct de vedere psihologic) s ataci un pasaj de gradul VI sau VII, la 1 m. de pmntul ferm sau la civa zeci de metri deasupra vii. Singura modalitate de eliberare de aceste reticene o constituie antrenamentul.

COMENZI DE COARD nelegerea dintre membrii unei echipe se face prin comenzi scurte i clare. Trebuie evitate toate posibilitile de interpretare greit, ntruct comenzile de multe ori se aud greu din cauza reliefului, distanei i condiiilor atmosferice. n aceste cazuri trebuie evitate orice comenzi ce pot crea confuzie, de exemplu o negaie (comanda "nu trage" poate fi interpretat "trage", cuvntul "nu" trecnd neauzit). Pentru parcurgerea unei lungimi de coard cu o echip format din dou persoane se procedeaz n felul urmtor: Capul de coard l ntreab pe secund dac este gata s l asigure. Dup ce primete rspunsul afirmativ, capul pleac anunndu-l pe secund "am plecat". Dac are nevoie de traciune de coard, capul strig "fiiil!". Dac nu mai are nevoie de traciune, capul strig "slaaab!". Secundul nu trebuie sa rspund comenzii cci capul de coard vede sau simte dac a fost neles: dac a cerut filaj, va simte imediat c se ntinde coarda, iar la "slab" c slbete si devine mai liber. La dislocarea unei pietre se strig "piatr" pentru a-l avertiza pe coechipier. Secundul trebuie s l in la curent pe capul de coard cu lungimea corzii rmas disponibil pentru ca acesta s se ngrijeasc la timp de gsirea unui loc de regrupare. Nu trebuie consumat toat coarda ntruct sunt necesari civa metri buni pentru frnarea unei cderi grele a capului de coard iar in regrupare sunt necesari 2-3 m de coard pentru autoasigurarea n cel de-al doilea piton. n general trebuie plecat n traseu cu corzi de 50 m., iar o lungime de coard nu trebuie s depeasc 40 m. Numai n caz de nevoie (se termin buclele echipate nainte de parcurgerea complet a lungimii sau se rateaz din neatenie regruparea) se va efectua o regrupare dificil n pitoane intermediare, inndu-se cont de faptul c poziiile sunt extrem de incomode. Secundul nu va urca pn la cap ci se va opri cu vreo 2-3 pitoane mai jos, ntruct capul de coard regrupeaz ntr-un singur piton. Ajuns n regrupare, capul de coard se autoasigur n minimum dou puncte, dup care strig "am regrupat", ceea ce nseamn c secundul nu mai trebuie s asigure i se poate pregti de plecare. Capul de coard trage la el restul de coard disponibil, secundul strignd "gata" n momentul cnd coarda este ntins. Capul de coard trece coarda prin dispozitivul de asigurare, iar dup acea strig "poi s pleci". Secundul comunic "am plecat"i ncepe s escaladeze cerndu-i capului s fileze, s slbeasc, etc. Menionez c anumite comenzi vocale se pot substitui cu semnale prin coard, stabilite de comun acord de coechipieri.TEHNICA DE ESCALAD LIBER (ROTPUNKT) Escalada liber este escalada cu prize naturale, fr folosirea mijloacelor artificiale pentru naintare, pitoanele i celelalte mijloace artificiale nefiind folosite dect pentru asigurare. n funcie de conformaia terenului se folosesc tehnici diferite. Astfel deosebim tehnica de escalad n fisuri, n hornuri, n diedre i perei. Escalada se desfoar cu precdere n forme de relief verticale, cele orizontale fiind folosite pentru traversri.Escalada n fisuri.Tehnica de escalad n fisuri depinde de dimensiunea fisurii, care poate s varieze de la civa milimetri pn la 10-15 cm. Fisurile de ordinul milimetrilor se preteaz la baterea pitoanelor. Pentru escalada liber este necesar o lime egal cu cel puin grosimea unui deget. Degetul poate fi nepenit ntr-o fisur cu muchia vie i care se ngusteaz (cheie de deget). Fisurile ceva mai largi permit introducerea minii. Palma se nepenete cu degetul mare strns ntr-un loc n care fisura se ngusteaz, rezultnd astfel o priz excelent (cheie de mn). Picioarele se pot i ele nepeni n fisur, ns este preferabil s cutm pentru ele prize n afara fisurii cci n caz de scpare a minii riscm s rmnem cu ele prinse n fisur. Cu ct priza de mn n fisur este mai nesigur, cu att mai mult se indic a nu se nepeni picioarele n fisur, ci a se cuta prize laterale. Se mai poate ncerca nepenirea ambelor mini alturate cu palmele orientate spre sensuri opuse. Cnd fisura se lrgete, ea ofer spaiu pentru o jumtate a corpului astfel nct se poate nepeni umrul i antebraul, precum i piciorul prin opoziia clciului i a genunchiului, n timp ce cealalt mn i cellalt picior folosesc prize situate n afara fisurii. Oricum, escalada ntr-o astfel de fisur este dificil i obositoare i n plus, cmpul vizual este limitat. Se alege poziia cu jumtatea stng sau dreapt a corpului n fisur, astfel nct faa s fie ndreptat spre partea mai neted. Aceast poziie trebuie aleas la timp, fiindc odat angajai va fi dificil a o mai schimba.Escalada n hornuri.Hornul este definit ca o fisur suficient de larg ca s permit intrarea ntregului corp al crtorului. Cu ct hornul este mai ngust, cu att escalada este mai dificil, totodat i cmpul vizual mai redus. Ca n fisurile largi descrise anterior, se alege poziia astfel nct faa s fie ndreptat ctre peretele mai accidentat, bogat n prize, iar spatele ctre peretele neted. Cele mai uoare de escaladat sunt hornurile de circa 1 m. lrgime, n care putem "ramona" (ramoner (fr.) = a cura coul; ramonaj = escalad interioar), folosind presiunea n opoziie a picioarelor, minilor i spatelui. De la caz la caz, vom alege poziia cu ambele picioare pe peretele din fa sau cu o mn n fa i una la spate. Uneori poate fi mai avantajoas poziia de prai, mai ales dac ambii perei ai hornului ofer prize suficiente. Dac hornul se lrgete, ramonajul nu mai este posibil i nu mai rmne dect praiul sau escalada n perete. n concluzie, trebuie remarcat c spre deosebire de escalada n perete, n hornuri se folosesc nu numai minile i picioarele dar i umerii, spatele, ezuta i genunchii pentru sprijin prin frecare. Adeseori, n hornuri se afl blocuri ncastrate, mai mici sau mai mari. Aceste blocuri se folosesc drept prize, locuri de odihn sau de regrupare, sau ca puncte de asigurare, trecndu-se o bucl n jurul lor. Uneori blocurile ncastrate mai mari formeaz surplombe greu de trecut prin exterior. n acest caz poate fi favorabil trecerea prin "fereastr" (prin spatele blocului) dac spaiul permite. n general, un horn se escaladeaz, pe ct posibil, la muchiile exterioare, care ofer prize mai bune, dei instinctiv omul se simte mai n siguran la interiorul hornului. Escalada n interior prezint dou dezavantaje majore: prize rotunjite, uneori umede, mzgoase, acoperite cu licheni i muchi, pe de o parte, pericolul nepenirii, al lipsei de libertate de micare, pe de alt parte, care face imposibil o escalad elegant, cursiv, sigur i eficient.Escalada n diedre.Un diedru este format de doi perei de stnc care se ntlnesc sub un anumit unghi, ca o carte deschis. De obicei, intersecia celor doi perei este marcat de o fisur, care ofer posibiliti de fixare a pitoanelor i prize pentru escalada liber. Tehnica de escalad n fisura din diedru seamn cu cea expus anterior i variaz dup limea fisurii; se folosesc minile nepenite n fisur, iar cu picioarele se face prai pe pereii diedrului. Dac diedrul nu prezint fisur, tehnica variaz dup unghiul diedrului. Cu ct unghiul este mai ascuit, cu att se aplic o tehnic apropiat celei de escalad n hornuri; cu ct unghiul se deschide, se trece la o tehnic de escalad n perete. praiul n diedru este mai dificil dect ntr-un horn, ntruct pereii divergeni ofer mai puine posibiliti de opoziie. Dac unul din pereii diedrului este neted, lipsit de prize, ne vom ntoarce cu faa ctre peretele opus, folosindu-l pe cel neted pentru sprijinirea prin frecare a umrului sau spatelui; o mn i un picior le vom nepeni n fisur, iar pentru cealalt mn i cellalt picior vom cuta prize n peretele din fa.Bavareza.Denumit i tehnica de escalad n opoziie, bavareza este o spectaculoas metod de escalad aplicabil n diedre cu fisura clar i cu muchiile vii. Echilibrul corpului este meninut prin traciune cu ambele mini prinse de muchia fisurii i presiune cu picioarele pe peretele opus al diedrului. Att traciunea cu minile, ct i presiunea cu picioarele se fac aproximativ perpendicular pe linia fisurii, respectiv peretele diedrului. Ordinea micrilor depinde de mprejurri i poate fi mn-mn, picior-picior sau alternativ mn-picior, mn-picior.Escalada pe perete