Manifestul reformei

9
LEGĂTURA DINTRE GENERAŢII În timp ce stăteam în bătaia vântului pe un deal din Herrnhut, Germania, cu un mic grup de prieteni, nu-mi venea să cred unde mă aflam şi mă gândeam la cei care trăiseră înaintea noastră, cei care poate s-au rugat chiar în locul acela. Auzisem de mulţi ani de renumita întâlnire de rugăciune a Moravienilor care a durat o sută de ani, iar acum stăteam în satul în care începuse totul. Vizita nu era plănuită în agenda mea, dar era planificată în totalitate de Dumnezeu, fiind o altă piesă de puzzle a reformei pe care El o aşeza în sufletul meu. Am făcut o escală în Praga, Republica Cehă, în timp ce călătoream prin cinci ţări europene în drum spre Polonia pentru o altă conferinţă. Prietena noastră, Lee Ann, ne-a spus mie şi unei alte prietene, JoAnna: „V-ar plăcea să mergem în Herrnhut în drumul spre Polonia?” A trebuit să ne rugăm doar pentru o secundă înainte de a striga: „Da, să mergem!” Am reuşit să ne facem pregătirile călătoriei luând legătura cu unul din descendenţii mişcării originale de rugăciune a moravienilor şi am plecat. Satul Herrnhut a fost întemeiat în 1722 de refugiaţii lui Huss din Moravia de aici şi numele de „moravieni” – care au fugit de persecuţia cauzată de contrareformă. Herrnhut înseamnă „paza Domnului”. Terenul era în posesia contelui Nicholas Ludwig Zinzendorf, care avea douăzeci şi doi de ani în perioada în care le-a acordat azil. Zinzendorf a cumpărat pământul de la bunica lui, baroana de Gersdorf, şi a întemeiat satul Berthelsdorf pe o parte a acestuia. La puţin timp după aceea a format un grup pe care l-a numit: „grupul celor patru fraţi” cu trei dintre prietenii săi: Johann Andreas Rothe, pastor la Berthelsdorf; Melchior Schaffer, pastor la Gorlitz şi Friedrich von Watteville, un prieten din copilărie. Ei se întâlneau frecvent pentru rugăciune şi studiu şi au început să stârnească o mică trezire în regiune. Ei au tipărit şi au distribuit multe biblii, cărţi, broşuri şi colecţii de imnuri. După înfiinţarea grupului, Zinzendorf s-a mutat la Herrnhut cu soţia şi copiii. Moravienii au intrat în viaţa sa în această perioadă fertilă, dar odată ce moravienii scăpaseră de presiunile exterioare ale locului lor de baştină, cearta şi învrăjbirile i-au despărţit din interior. Ajunseseră să fie fanatici în urma persecuţiei şi păreau să se certe în legătură cu orice. La un moment dat s-au întors până şi împotriva lui Zinzendorf şi a lui Rothe, acuzându-i că sunt fiara din Apocalipsa şi proorocul mincinos. Fiind un om al lui Dumnezeu, Zinzendorf s-a împotrivit cu tărie furtunii. În cele din urmă, în 12 mai, 1727, comunitatea a ajuns la o răscruce, când Zinzendorf a vorbit trei ore despre minunata binecuvântare a unităţii creştine. Adunarea s-a pocăit şi satul a fost cuprins de trezire. Vara lui 1727 a fost deosebit de prielnică pentru comunitatea ale cărei inimi erau împletite din nou laolaltă prin Duhul Sfânt, însă Dumnezeu nu era satisfăcut cu o simplă trezire. La începutul lui august, Zinzendorf şi alţi paisprezece fraţi moravieni şi-au petrecut noaptea în părtăşie şi rugăciune. La scurtă vreme după aceea, în 13 august, comunitatea a experimentat „o zi de revărsare a Duhului Sfânt asupra adunării; erau Rusaliile ei”. 1 1 A.K. Curtis, “A Golden Summer” [O vară de aur], Era o experienţă care urma să schimbe lumea. Aceasta s-a datorat faptului că moravienii nu au experimentat trezirea doar în acea vară, ci au făcut-o o parte permanentă a culturii şi conducerii comunităţii lor. Înainte de terminarea acelei luni, douăzeci şi patru de bărbaţi şi douăzeci şi patru de femei s-au angajat să se roage o oră pe zi în fiecare oră a zilei, şapte zile pe săptămână. Această „mijlocire pe ore” a continuat fără oprire în următoarea sută de ani. (Acum ar trebui să înţelegeţi de ce această excursie la Herrnhut mi-a marcat atât de mult viaţa!) Unul din pasajele cheie pe care Dumnezeu li le-a dat în acea perioadă se găseşte în Leviticul 6:13: „Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc” (Leviticul 6:13). www.zinzendorf.com/agolden.htm (accesată în 19 aprilie, 2007). Acest articol a apărut prima dată în Glimpses [Incursiuni] de la Institutul Creştin de Istorie.

description

Legatura dintre generatii

Transcript of Manifestul reformei

  • LEGTURA DINTRE GENERAII n timp ce stteam n btaia vntului pe un deal din Herrnhut, Germania, cu un mic grup de prieteni, nu-mi venea s cred unde m aflam i m gndeam la cei care triser naintea noastr, cei care poate s-au rugat chiar n locul acela. Auzisem de muli ani de renumita ntlnire de rugciune a Moravienilor care a durat o sut de ani, iar acum stteam n satul n care ncepuse totul. Vizita nu era plnuit n agenda mea, dar era planificat n totalitate de Dumnezeu, fiind o alt pies de puzzle a reformei pe care El o aeza n sufletul meu. Am fcut o escal n Praga, Republica Ceh, n timp ce cltoream prin cinci ri europene n drum spre Polonia pentru o alt conferin. Prietena noastr, Lee Ann, ne-a spus mie i unei alte prietene, JoAnna: V-ar plcea s mergem n Herrnhut n drumul spre Polonia? A trebuit s ne rugm doar pentru o secund nainte de a striga: Da, s mergem! Am reuit s ne facem pregtirile cltoriei lund legtura cu unul din descendenii micrii originale de rugciune a moravienilor i am plecat. Satul Herrnhut a fost ntemeiat n 1722 de refugiaii lui Huss din Moravia de aici i numele de moravieni care au fugit de persecuia cauzat de contrareform. Herrnhut nseamn paza Domnului. Terenul era n posesia contelui Nicholas Ludwig Zinzendorf, care avea douzeci i doi de ani n perioada n care le-a acordat azil. Zinzendorf a cumprat pmntul de la bunica lui, baroana de Gersdorf, i a ntemeiat satul Berthelsdorf pe o parte a acestuia. La puin timp dup aceea a format un grup pe care l-a numit: grupul celor patru frai cu trei dintre prietenii si: Johann Andreas Rothe, pastor la Berthelsdorf; Melchior Schaffer, pastor la Gorlitz i Friedrich von Watteville, un prieten din copilrie. Ei se ntlneau frecvent pentru rugciune i studiu i au nceput s strneasc o mic trezire n regiune. Ei au tiprit i au distribuit multe biblii, cri, brouri i colecii de imnuri. Dup nfiinarea grupului, Zinzendorf s-a mutat la Herrnhut cu soia i copiii. Moravienii au intrat n viaa sa n aceast perioad fertil, dar odat ce moravienii scpaser de presiunile exterioare ale locului lor de batin, cearta i nvrjbirile i-au desprit din interior. Ajunseser s fie fanatici n urma persecuiei i preau s se certe n legtur cu orice. La un moment dat s-au ntors pn i mpotriva lui Zinzendorf i a lui Rothe, acuzndu-i c sunt fiara din Apocalipsa i proorocul mincinos. Fiind un om al lui Dumnezeu, Zinzendorf s-a mpotrivit cu trie furtunii. n cele din urm, n 12 mai, 1727, comunitatea a ajuns la o rscruce, cnd Zinzendorf a vorbit trei ore despre minunata binecuvntare a unitii cretine. Adunarea s-a pocit i satul a fost cuprins de trezire. Vara lui 1727 a fost deosebit de prielnic pentru comunitatea ale crei inimi erau mpletite din nou laolalt prin Duhul Sfnt, ns Dumnezeu nu era satisfcut cu o simpl trezire. La nceputul lui august, Zinzendorf i ali paisprezece frai moravieni i-au petrecut noaptea n prtie i rugciune. La scurt vreme dup aceea, n 13 august, comunitatea a experimentat o zi de revrsare a Duhului Sfnt asupra adunrii; erau Rusaliile ei.1

    1 A.K. Curtis, A Golden Summer [O var de aur],

    Era o experien care urma s schimbe lumea. Aceasta s-a datorat faptului c moravienii nu au experimentat trezirea doar n acea var, ci au fcut-o o parte permanent a culturii i conducerii comunitii lor. nainte de terminarea acelei luni, douzeci i patru de brbai i douzeci i patru de femei s-au angajat s se roage o or pe zi n fiecare or a zilei, apte zile pe sptmn. Aceast mijlocire pe ore a continuat fr oprire n urmtoarea sut de ani. (Acum ar trebui s nelegei de ce aceast excursie la Herrnhut mi-a marcat att de mult viaa!) Unul din pasajele cheie pe care Dumnezeu li le-a dat n acea perioad se gsete n Leviticul 6:13:

    Focul s ard necurmat pe altar i s nu se sting deloc (Leviticul 6:13).

    www.zinzendorf.com/agolden.htm (accesat n 19 aprilie, 2007). Acest articol a aprut prima dat n Glimpses [Incursiuni] de la Institutul Cretin de Istorie.

  • Ca urmare, moravienii s-au dezvoltat mpreun i au devenit o comunitate diferit de oricare alta pe care o vzuse lumea nainte. Dumnezeu a fost cu Zinzendorf i el a fost n stare s formeze comunitatea ntr-un grup semi-monastic bazat pe viaa de familie mai degrab dect pe celibatul tipic. Ei au trit i au lucrat mpreun n comunitate ca fermieri i meteugari. Era n mod sigur o versiune a oraului de pe munte a lui Dumnezeu, de unde urma s strluceasc lumina Sa peste tot n lume. Un grup de frai necstorii i-au luat angajamentul c vor cuta s ndeplineasc orice chemare pe care o are Dumnezeu pentru ei. n 1731, lordul Zinzendorf a ntlnit un fost sclav african din insula St. Thomas care fusese convertit la cretinism. El era la un tribunal danez n timp ce Zinzendorf s-a dus n vizit acolo i i-a exprimat dorina dup misionari care s vin i s i nvee pe oameni. Cnd a auzit despre acest lucru, comunitatea de la Herrnhut s-a grbit s rspund. Un tnr olar, Leonard Dober, i David Nitschmann, un tmplar, au rspuns chemrii. n timp ce muli l consider pe William Carey printele misiunilor moderne, moravienii s-au numrat printre primii protestani care au prsit Europa ca s mprteasc Cuvntul lui Dumnezeu diferitelor grupuri etnice i care l-au inspirat i pe Carey s fac la fel. Toate lucrurile pe care le fceau moravienii ncepeau cu rugciune, erau scldate n rugciune i erau duse la bun sfrit cu rugciune. Evanghelia produce reform, iar naiunile legate n ntuneric att individual, ct i corporativ erau atinse ca urmare a micrii misionare ncepute de moravieni.

    O motenire a rugciunii i slujirii

    n timp ce m aflam la Herrnhut, am dorit s vd cimitirul denumit Pmntul lui Dumnezeu unde i-au adus pe misionarii moravieni pentru odihna venic, dup ce i-au dat vieile n ri strine. Prietenul meu James Goll mi-a vorbit despre aceasta. n timp ce stteam pe deal, chiar dedesubtul turnului de paz, tiam c m aflam acolo ca s fiu pecetluit de Dumnezeu, ca toi aceia care trecuser pe acolo naintea mea. tiam c la un moment dat n timpul vizitei noastre urma s fiu schimbat profund. Prietenul nostru Christian Winter, ai crui strmoi se aflau printre moravienii care se rugaser timp de o sut de ani, mergea pretutindeni cu noi i ne explica zona. (Acum acest lucru mi se pare zguduitor, deoarece Christian a plecat la Domnul. El i familia lui au fost chemai s continue n Herrnhut acel lan de rugciune i de veghere de douzeci i patru de ore ctre Domnul). El a explicat c brbaii erau ngropai ntr-o parte a cimitirului, iar femeile n cealalt parte. n timp ce treceam pe lng rndul de pietre funerare, observam numele rilor ncrustate pe ele Surinam, Trinidad i altele. Cnd am trecut pe lng cripta lui Zinzendorf, am nceput s plng. Prezena Domnului era att de puternic. tiam c acesta era un pmnt sfnt. Mergnd ntr-o alt parte a cimitirului, ne-am oprit din nou ca s citim pietrele funerare. Cine este ngropat aici? l-am ntrebat pe Christian. Copiii misionarilor care s-au dus n ri strine pentru misiune, a rspuns el. Apoi am observat c i pe pietrele lor erau marcate numele rilor. Christian a continuat: Oamenii care s-au dus n strintate i-au trimis copiii napoi s fie educai la vrsta de ase ani. Unii care s-au ntors cnd erau copii, nu i-au mai vzut prinii n aceast via. n timp ce unii s-au umplut de amrciune, o parte din ei s-au ntors n aceleai ri n care au slujit prinii lor. Am fost ocat cnd am auzit aa ceva. Puteam vedea semnul lui Dumnezeu o amprent profund a scopurilor lui Dumnezeu, credincioia i dragostea lui Dumnezeu ntiprindu-se n sufletul meu. O anumit povestire pe care am auzit-o era despre un grup de biei adolesceni care au plecat cu o barc pentru a fi misionari. Prinii lor plngeau, tiind c s-ar putea s nu-i mai vad niciodat. Tinerii le rspundeau prinilor lor: Mam i tat, nu plngei! Mergem pentru Miel i pentru cruce! Crucea i Mielul. Da, n timp ce auzeam acea istorisire, tiam c tocmai primisem puterea de care aveam nevoie pentru a-mi continua mesajul: Naiunile pot fi reformate prin ucenici radicali care au principii biblice revoluionare pentru a uceniciza naiunile. Cei care s-au stins naintea mea i istoria vieilor lor m-au atins i mi-au marcat viaa n acea zi pentru totdeauna. ntreaga lucrare a moravienilor s-a ghidat dup trei principii cluzitoare. James Goll scrie despre acestea n cartea sa The Lost Art of Intercession [Arta pierdut a mijlocirii]:

  • 1. Ei aveau relaii unite, comunitate spiritual i un mod de via plin de sacrificiu. 2. Puterea rugciunii lor struitoare producea o pasiune divin i un zel pentru ctigarea misionar a celor pierdui. Muli dintre ei chiar s-au vndut ca sclavi n locuri ca Surinam n America de Sud, doar ca s poat duce lumina Evangheliei n acele societi nchise. Moravienii au fost primii misionari ai sclavilor din St. Thomas din Insulele Virgine; ei s-au dus n locuri ciudate, denumite Lapland i Greenland i n multe locuri din Africa. 3. Al treilea principiu dup care s-au cluzit este descris prin motto-ul dup care au trit: Nimeni nu lucreaz dac nu se roag cineva. Ei au adoptat forma dedicrii colective pentru a susine rugciunea i slujirea Domnului. Aceast rugciune a continuat fr oprire douzeci i patru de ore, apte zile pe sptmn, n fiecare zi a fiecrui an, timp de mai mult de o sut de ani.2

    Pe msur ce trecea timpul, Huss devenea tot mai radical n vorbirea i scrierile lui. Predica sa n Capela Bethleem era n ceh, limba comun, spre deosebire de liturghia latin cu care erau obinuii. n 1403, universitatea lui i-a interzis s publice o controvers de patruzeci i cinci de teze pe care o scrisese, luat n parte de la Wycliffe. Conducerea i personalul universitii i-au etichetat n curnd scrierile ca

    Punctul trei necesit o examinare mai detaliat, deoarece a presupus o unire a rugciunii de mijlocire cu lucrarea din care avem nevoie s nvm n generaia noastr. Aceasta pare s renvie astzi sub numele de Micarea de Rugciune 24/7. Acest tip de mijlocire este att de important, nct o s-i dedic un capitol ntreg n care voi trata importana sa n reformarea naiunilor.

    O alt pies din puzzle

    Am omis s menionez mai devreme, n nerbdarea mea de a v relata vizita noastr la Herrnhut, c nici oprirea noastr la Praga nu a fost planificat n cltoria original. n acea perioad m rugam cu privire la scrierea acestei cri, iar vizita mea la Praga era o parte a drumului reformei despre care nu tiam. Praga este un ora magnific, dar nu am tiut multe despre istoria lui, pn nu am stat ntr-o pia privind la o statuie de bronz a unui brbat pe nume John Huss. n timp ce citeam placa, mi-am dat seama c acesta era omul ale crui nvturi i inspiraser la nceput pe moravieni i l-au transformat ntr-un martir. Am devenit curioas. Cine a fost acest reformator? John Huss este cunoscut ca Reformatorul Boemiei (regiunea care este acum Republica Ceh). Unul din lucrurile eretice pe care le-a nvat a fost c oamenii ar trebui s fie n stare s citeasc Biblia n limba lor proprie. nainte de vremea sa, numai clerului i se permitea s citeasc Cuvntul, i acesta era n latin. Huss fusese influenat n mare msur de scrierile lui John Wycliffe, care a crezut de asemenea c oamenii ar trebui s poat citi Biblia n propria lor limb. Este greu pentru noi, cei de astzi, s ne imaginm de ce acesta ar trebui s fie un asemenea lucru revoluionar. Huss era un om educat i fusese numit rector al Universitii din Praga. ntr-o anumit perioad a vieii sale, s-a bucurat de o mare favoare, att din partea oamenilor obinuii, ct din partea nobilimii. Liderii de astzi v vor spune c favoarea poate fi trectoare, deci nu gndii lucruri prea nalte despre voi, dac suntei n vrf; aceeai oameni care v iubesc ntr-o zi v pot crucifica n urmtoarea ntrebai-L pe Isus! Cu ct John Huss studia mai mult Scriptura, cu att a ajuns s-i dea seama ct de mult se ndeprtase biserica de credinele biblice sntoase. Una din practicile pe care le-a considerat a fi cele mai jignitoare a fost una despre care Martin Luther urma s vorbeasc un secol mai trziu aceea a vinderii iertrii prin indulgene. Cu alte cuvinte, puteai s plteti ca s fii iertat i i puteai reduce timpul petrecut n purgatoriu. Mai mult dect att, puteai s le cumperi prietenilor i rudelor treceri sigure n rai, chiar dac muriser deja. Din nou, pentru cei mai muli cretini de astzi este absolut absurd s credem c cineva ar putea crede aa ceva, ns aceasta este pentru c putem citi Biblia n propria noastr limb ca s aflm adevrul pentru noi nine!

    2 Jim W. Goll, The Lost Art of Intercession [Arta pierdut a mijlocirii] (Shippensburg, PA: Destiny Image, 1997), 3 4.

  • fiind eretice i i-au cerut s se rentoarc la doctrina acceptat. Totui, adevrul l schimbase deja i nu putea ceda. Ca rspuns la cererea lor, a scris:

    Chiar dac ar trebui s stau n faa rugului care a fost pregtit pentru mine, nu a accepta niciodat recomandarea Facultii de Teologie.3

    Flcrile persecuiei s-au aprins dup aceasta, iar Huss a fugit n exil. i-a continuat scrierile i a proclamat c temelia Bisericii era Cristos, i nu Petru. Aceasta era aceeai poziie pe care Augustin o luase n Retractions [Tgduiri].

    n acelai timp, un consiliu general din Roma a condamnat scrierile lui Wycliffe, un traductor al Bibliei, ordonnd s fie arse. Dou sute din manuscrisele sale au fost confiscate i distruse. n plus, predicarea liber, cum era cea practicat de John Huss, trebuia s se opreasc, dac nu, cei care procedau astfel urmau s sufere consecine foarte severe.

    4

    O, Doamne Dumnezeule, consiliul condamn acum pn i faptele Tale i propria Ta lege ca erezie, de vreme ce Tu nsui i-ai pledat cauza n faa Tatlui Tu ca drept judector, ca un exemplu pentru noi, ori de cte ori suntem foarte apsai.

    Persecuia s-a transformat n trdare, cnd a fost convocat un consiliu general n Constance, Elveia, la care a fost i Huss somat s apar. mpratul Roman cel Sfnt, Sigismund, i-a promis c va veni i va pleca n siguran, iar Huss l-a crezut, dei prietenii lui l-au avertizat c era o capcan. Din nefericire, s-a dovedit c prietenii lui aveau dreptate. mpratul nu l-a protejat, temndu-se c va fi tras la rspundere pentru c a aprat un eretic. Cnd Huss a sosit n Constance, a fost ntemniat pentru aptezeci i trei de zile n lanuri. n acest timp, nu a fost lsat s ia legtura cu prietenii i a fost hrnit prost. Datorit vrstei sale i condiiilor din celula sa, s-a mbolnvit grav i a suferit mult din cauza aceasta. n data de 5 iunie, 1415, a fost adus la judecat pentru prima dat. John Huss a cerut tot timpul s fie acuzat numai de acele fapte comise mpotriva Scripturii i a declarat c dorea s se dezic de ele, dac i puteau dovedi c nesocotise vreunul din principiile biblice. n schimb, el a fost acuzat c a susinut i a aprat nvturile lui Wycliffe, dei pe unele din ele nu le predase niciodat i nici nu fcuse vreo referin la ele. Ca rspuns la condamnarea sa la moarte n 6 iulie, 1415, el a exclamat:

    5

    3 John Huss,

    ase episcopi l-au dezbrcat pe Huss de vemintele sale clericale i i-au ndesat pe cap o bonet nalt nesat cu imagini ale diavolului. L-au excomunicat i i-au ncredinat sufletul diavolului. Pe cnd sosea la Palatul Episcopal, a vzut o grmad de lemne i a crezut c acolo urma s fie executat. n schimb, a fost aprins focul, iar scrierile lui au fost aduse i aruncate n flcri. Dup ce l-au forat s asiste la asta, au mers mai departe i s-au oprit ntr-o zon ntins unde ngrmdiser lemne i paie. Apoi au luat o hain dat cu smoal i l-au mbrcat cu ea. Lanurile i fixau gtul i picioarele de rug. Au ngrmdit i mai multe paie n jurul lui pn la brbie, ca s fie siguri c acesta va arde intens n focul viu. Paiele au fost apoi aprinse cu propriile manuscrise ale lui Wycliffe, n timp ce Huss cnta: Cristoase, Fiul Dumnezeului Viu, ai mil de mine. Cu ultima sa suflare, el a profeit: Acum vei arde o gsc (Huss nseamn gsc n dialectul german boemian), dar ntr-un secol vei avea o lebd, pe care n-o vei putea nici frige, nici fierbe. Dup aproximativ o sut de ani, n 1517, Martin Luther i-a btut n cuie renumitele sale nouzeci i cinci de teze ale discordiei pe ua bisericii din Wittenberg. Profeia lui John Huss se mplinise.

    Trind n conformitate cu reforma

    www.greatsite.com/timeline-english-bible-history/john-hus.html (accesat n 20 aprilie, 2007). 4 David L. Brown, John Huss, http:/logosresourcepages.org/Historyhuss_b.html (accesat n 20 aprilie, 2007). 5 John Huss, www.greatsite.com/timeline-english-bible-history/john-hus.html (accesat n 20 aprilie, 2007).

  • O a treia pies de puzzle pe care Dumnezeu a aezat-o la locul ei, n ce privete gndirea mea reformat, s-a ntmplat acum civa ani, cnd cltoream cu soul meu, Mike, la ar, n Pennsylvania. Slujeam n Allentown, n apropierea cruia se afl un ora numit Bethlehem. Lng Bethlehem se afl un orel numit Nazareth. Ne-am notat toate numele biblice din zon, inclusiv rul Iordan care curge prin Allentown. n timp ce conduceam primprejur, mi-am amintit deodat ce auzisem de la un prieten, c moravienii din Herrnhut se stabiliser acolo. Putea s fie aceasta o alt pies a cltoriei mele? m ntrebam. Foarte entuziasmat, mi-am ntrebat prietena, pe Marilyn, dac era vreun muzeu moravian n acea regiune. O, da, a rspuns ea, sigur de sine, exist unul n Bethlehem. S mergem!, am exclamat eu. n felul acesta, eu, Mike i tnra noastr prieten, Laura, ne-am aventurat s nvm mai multe despre aezarea lor. Pe msur ce intram n muzeu, abia puteam crede ceea ce vedeam! Contele Zinzendorf al morevienilor venise aici s pun bazele unei comuniti care s-i evanghelizeze pe amerindieni i s slujeasc sclavilor afro-americani din regiune. Urmrirea istoriei cltoriei lor a fost fascinant. Ei au venit prima dat la Nazareth (situat cam la patru mile de Bethlehem) n Georgia n 1740, ca s se stabileasc acolo la invitaia lui George Whitefield, marele evanghelist englez. El dorea s construiasc o cas pentru orfanii afro-americani. n timpul cltoriei lor din Anglia, cu civa ani mai devreme, doi tineri, John i Charles Wesley, cltoreau pe acelai vapor cu grupul lor. Pe cnd se aflau la bord, a nceput o mare furtun. Moravienii nu au artat niciun fel de fric, ci s-au adunat laolalt ca s cnte imnuri i s se nchine lui Dumnezeu. John Wesley, dei era slujitor, nu fusese nc nscut din nou. El a fost att de impresionat de calmul lor, n faa unei posibile mori, nct a fost strnit s nvee mai multe despre aceast credin a inimii. Dup ce John s-a rentors n Anglia, un alt moravian, Peter Bohler, l-a condus n cele din urm la o revelaie personal despre Isus Cristos. Dup aceast experien a convertirii, John i-a lansat seria marilor treziri din Anglia care au fost o parte din ceea ce urma s fie cunoscut ca Marea Trezire. De asemenea, aceasta s-a dovedit a fi nceputul Micrii Metodiste. n conformitate cu rapoartele muzeului, micarea moravian a nceput sub patronajul lui Zinzendorf. Ei au pus deoparte resurse pentru oamenii lor i i-au hrnit bine naintea cltoriei spre America, pentru a se mbarca destul de sntoi ca s migreze n ara nou. Odat stabilii, au avut o uimitoare ungere de a evangheliza n locuri deschise care se concentra pe susinerea financiar a lucrrii misionare. Este fascinant ct de departe s-a rspndit influena lui Zinzendorf n timpul vieii sale. El nsui a fost n mare msur influenat de naul su, Philipp Jakob Spener, printele Micrii Pietiste. Tatl tnrului conte murise la doar ase sptmni de la naterea sa, astfel nct naul lui a avut un loc important n viaa sa. Spener a suferit persecuii n timp ce se afla la Facultatea de Teologie din Wittenberg i a fost concediat n 1695 pentru 264 de abateri. Numai moartea sa l-a eliberat de opoziia cu care s-a confruntat. Tnrul Zinzendorf a avut parte de o ungere de pe aceast linie spiritual, transmis din generaie n generaie. Ca i Luther, el a fost pregtit pentru avocatur, iniial dorind s urmeze o carier diplomatic. Catherine von Gersdorf, pioasa bunic a lui Zinzendorf, a ajutat i ea la modelarea vieii i caracterului su. Aceast mbinare i relaia dintre generaii au fost foarte importante. De asemenea, este la fel de important astzi ca diferitele generaii s rmn unite i s nvee n mod continuu unele de la altele. Ca adolescent, Zinzendorf a format o societate denumit Ordinul Gruntelui de Mutar care considera c este important s-i foloseasc influena pe care o aveau ca tineri nobili pentru a rspndi Evanghelia. Mai trziu, cnd Zinzendorf a devenit adult, a reactivat societatea i a recrutat ali membri influeni, cum au fost Regele Danemarcei, Arhiepiscopul de Canterbury sau Arhiepiscopul de Paris. Este fascinant, lund n considerare accentul pe care Domnul l pune asupra pieii i afacerilor, s vedem cum un tnr foarte bogat i-a folosit banii i influena pentru a schimba lumea. Odat ajuni n Nazareth, moravienii au construit dormitoare pentru treizeci i dou de cupluri de tineri cstorii care veniser din Herrnhut. Ei au mai zidit i Casa Surorilor pentru femeile necstorite

  • i Casa Frailor pentru brbaii singuri. n plus, au construit Casa Vduvelor pentru vduvele misionarilor moravieni. (Nu propun ca i noi s trim astfel astzi, dei unii ar putea dori aceasta, ns sunt lecii care trebuie nvate n ce privete modul n care moravienii triau mpreun n comunitate). Dup ce au nceput n Nazareth, s-au rspndit i n Bethlehem. Moravienii erau att de inovatori n a construi comuniti, nct diferii oameni veneau ca s le vad proiectele. Printre acetia s-au numrat John Adams, unii care fceau parte din Congresul Continental, iar mai trziu Preedintele Statelor Unite. John i-a scris soiei sale Abigail despre Bethlehem. Din scrisorile sale se desprinde faptul c aveau un sistem economic bazat pe convieuirea n comun n care i mpreau bunurile. n aceste orae n devenire, fiecare lucra pentru binele comunitii. Fiecruia i se trasa o sarcin pe care s o ndeplineasc n copilrie i era ucenicizat n acea profesie. n felul acesta, fiecare cuta s-i ating scopul lui unic n ndeplinirea nevoilor comunitii lor, ncepnd de la mncare i haine, la ngrijirea sntii i turntorii. Ei excelau de asemenea n a face instrumente muzicale, un aspect deloc surprinztor pentru un grup care adora s cnte laude Domnului. La nceput, primeau tot ce aveau nevoie pentru a tri, n locul salariilor. n jurul anului 1760, acelai an n care a murit Contele Zinzendorf, aceast practic a fost abandonat n favoarea primirii plilor tradiionale. Ca muzician, am fost fascinat de povestirile despre trombonitii lor care cntau n diferite momente importante ale vieii comunitii. De exemplu, dac cineva murea, ei se urcau pe acoperiuri i cntau anumite cntece pentru a-i informa pe toi despre moartea aceluia. De asemenea, ei erau renumii pentru pictorii i compozitorii lor. Totui, una din cele mai importante contribuii ale lor aduse societii moderne s-a materializat n dezvoltarea unui sistem educaional pe clase pentru copii. O alt inovaie legat de nvmnt, introdus de Comenius un moravian care nu fcea parte din acea comunitate, dar a influenat-o a fost crile ilustrate. De asemenea, pentru comunitate era important coala de limbi pentru instruirea noilor misionari care urmau s fie trimii la grupuri de oameni n care nu se predicase Evanghelia. Educaia este o parte att de important a reformrii i rennoirii minii unei naiuni, nct nu poate fi subliniat prea mult. Acestea sunt chei pentru nelegerea modului de funcionare al unei Naiuni Sfinte. Moravienii aveau o comunitate condus de un scop. Ei existau pentru un lucru mai mare dect ei nii, dect binele i existena lor zilnic. Dumnezeu le dduse o pasiune s-i vad att pe americanii nativi mntuii, ct i pe afro-americani. Totui, mandatul lor a depit cu mult mntuirea, avnd n vedere reforma societii prin educaie i dezvoltarea comunitii. Ei au format una din primele societi nchegate reale. Rasismul era necunoscut n satele lor. De fapt, una din istorisirile pe care le-am citit a fost despre o vizit a emisarilor Nanticokes i Shawnees, care spuneau c sunt i reprezentanii Delaware i a Mohicanilor, fraii lor. n relatarea legmntului fcut ntre ei i moravienii care veniser ca misionari, liderul nativ folosea continuu expresia fraii lui negri i albi de parc s-ar fi referit la un singur trib. Moravienii erau cretini nu numai n cuvnt, ci i n fapt. Ei se aventurau s i gseasc pe indigeni n locurile n care acetia mureau de foame i le aduceau ajutoare. Datorit acestui fapt, btinaii au vzut n ei dragostea lui Cristos i L-au dorit ca Salvator al lor. Dei moravienii nu erau perfeci, iar structura societii pe care ei au stabilit-o nu a durat, realizrile lor au reprezentat momente decisive n istoria mpriei lui Dumnezeu. Dei au fost n mare msur trecute cu vederea, exemplul i cultura lor au s ne nvee lecii nemaipomenite pe noi, cei de astzi n special dac urmeaz s devenim reformatori ai naiunilor.

    Unitatea adevrului

    Dei aceste povestiri sunt desprite de secole ntr-o lume n care comunicarea era cu mult mai dificil dect este astzi, este interesant c au att de multe n comun. De exemplu, Luther vorbise mpotriva multora din lucrurile mpotriva crora vorbise i Huss, chiar dac este puin probabil ca el s fi intrat vreodat n contact cu scrierile lui Huss. Luther a luptat mpotriva indulgenelor, i pentru ca Biblia s fie tradus n limba obinuit, astfel nct s fie neleas de toi. Una din cele mai mari realizri ale lui

  • Luther a fost traducerea Bibliei n german. Aceasta, mpreun cu inventarea puin mai devreme a mainii de tiprit a lui Gutenberg, a fcut astfel nct copii ale Bibliei s ajung n minile oamenilor obinuii. Biblia lui Luther a contribuit n mare msur la convergena limbii moderne germane i este privit ca un punct de reper n literatura german. De asemenea, ediia din 1534 a influenat profund traducerea lui William Tyndale, precum i versiunea King James a Bibliei.6

    Sociologii expun ceea ce numesc difuzarea teoriei inovaiei, n care explic faptul c ori de cte ori se introduc idei noi n reelele sociale, se pune n micare un proces previzibil. De obicei, iniiativele inovatorilor sunt urmate de patru feluri de rspunsuri secveniale. Ele sunt (1) adoptate devreme, (2) adoptate mai trziu, (3) adoptate trziu sau (4) nu sunt adoptate. Aceasta se ntmpl att n comunitatea cretin, ct i n societate, n general. Puini i mai amintesc astzi c atunci cnd a fost propus micarea colii duminicale de ctre un inovator, Robert Raikes, mpotriva lui s-au ndreptat critici puternice din multe direcii. Menionez aceasta pentru c noi trim ntr-o generaie n care foarte rar s-ar gsi un lider cretin care, n principiu, s se opun colii duminicale. Controversa cea mai intens are loc n perioada cnd se adopt o idee pentru prima dat. Acesta este exact locul n care ideile care se nvrt n jurul luptei spirituale la nivel strategic se afl astzi.

    Ce literatur au mprtit Huss, Luther i Zinzendorf, care i-au influenat n egal msur? Mai mult dect orice altceva, a fost Sfnta Scriptur. Aceti brbai au ajuns la o credin nezdruncinat n Dumnezeu i la o convingere cu privire la adevr, cnd au ales s caute n Biblie baza tuturor lucrurilor care se refer la via i la sfinenie. Aceasta a fost baza Reformei nsi i continu s rmn baza reformei individuale, culturale i naionale de astzi. Trebuie s ne dm seama c aceti brbai nu au fost mari datorit unor trsturi speciale pe care le-au avut ei. Luther avea slbiciuni, iar mai trziu n viaa sa s-a umplut de amrciune fa de evrei i a scris lucruri oribile mpotriva lor. Dei lucrul acesta nu poate fi scuzat, putem vedea c Dumnezeu l-a folosit pe Luther n moduri nemaipomenite, care nc ne mai impresioneaz i astzi. De ce? Deoarece atunci cnd s-a conformat Cuvntului lui Dumnezeu, s-a produs o transformare mare i puternic. Cnd ns nu a fcut-o, a greit aa cum oricine ar fi putut grei. Noi avem nevoie s acordm atenie Cuvntului, pentru a putea tri conform acestuia, aa cum au fcut-o i cei care sunt exemple bune ale trecutului. Ca reformatori, trebuie s ne aducem ntotdeauna aminte c stm pe umerii acelora care au trit naintea noastr. Muli dintre ei au pltit un pre mare ca s ne deschid drumul adevrului, pentru ca noi s putem avea libertatea de a tri astzi dup Cuvntul scris. De aceea generaiile trebuie s rmn n unitate, nu numai n relaii, ci i n cunoatere. Noi trebuie s cunoatem crarea pe care au umblat alii, ca s putem zidi pe temelia pe care ei au pus-o i s nu le repetm greelile. Peter Wagner, mentorul meu, a pltit un mare pre pentru faptul c a dorit s mprteasc lucrurile noi pe care Dumnezeu le reveleaz poporului Su prin Scriptur. ntr-o zi m uitam ntr-o revist i am descoperit c n prima jumtate scriitorii l trgeau la rspundere pentru scrierile sale asupra creterii bisericii, i n cea de a doua jumtate i criticau nvtura despre lupta spiritual. Odat mi-a spus c rde cnd vede aceste lucruri, i verific s vad dac i-au scris numele corect! Dei este foarte interesat n a fi corect din punct de vedere biblic, nu i este team s-i asume riscul de a susine lucrurile nepopulare pe care i le-a artat Dumnezeu n Cuvnt. l auzisem ntr-o zi vorbind despre ceea ce numete rspndirea inovaiei i l-am sunat ca s l ntreb mai multe despre aceasta. O, a spus el, am scris despre aceasta n cartea mea Confronting the Powers [Confruntarea puterilor] (una din primele lui cri despre subiectul rugciunii i al luptei spirituale). Mai trziu n ziua aceea mi-a trimis sursa bibliografic. Ceea ce urmeaz n continuare sunt spusele lui referitoare la procesul care are loc pe marginea adevrului care produce o reform:

    7

    6 Martin Luther, Wikipedia, the free encyclopedia [Wikipedia, enciclopedia liber], actualizat n 20 aprilie, 2007,

    http://en.wikipedia.org/wiki/Martin_Luther (accesat n 20 aprilir, 2007). 7 C. Peter Wagner, Confronting the Powers [Confruntarea puterilor] (Ventura, CA: Regal Books, 1996), 32.

  • Peter Wagner a trecut prin mai multe schimbri de paradigm n timpul attor ani de slujire, cineva trebuie doar s-i citeasc cele peste aptezeci de cri pentru a-i da seama de aceasta. El continu s relateze n Confronting the Powers [Confruntarea puterilor] despre o perioad n care s-a asociat cu John Wimber n timpul micrii puternice de evanghelizare:

    n 1980, John Wimber i eu am fost bombardai n legtur cu evanghelizarea fcut cu putere i privitor la nvturile despre vindecarea divin, minuni i scoaterea demonilor. Vocile puternice care mai obiecteaz n legtur cu aceste principii sunt mai puine acum i mai ndeprtate.8

    Fiecare generaie de cretini trebuie s-i examineze credinele i practicile sub microscopul Scripturii, ca s identifice i s ias de sub influenele lumeti care ne nconjoar att de uor, i s protejeze cu mult grij libertatea att de scump dobndit pentru noi att brbai, ct i femei pe dealul Calvarului.

    Dei eu nu am trecut prin atacuri att de serioase ca Peter Wagner, pot privi napoi amintindu-mi primele stadii ale unor asemenea subiecte cum ar fi lupta spiritual, profeia i femei n slujire, ca s numesc doar cteva. Cele mai multe dintre aceste micri se afl n faza de mijloc n ce privete adoptarea lor. Bineneles, nc mai sunt unii care nu le adopt i vorbesc mpotriva acestor practici i doctrine. Gilbert Bilezikian accentueaz un aspect important, pe care toi care vor s devin reformatori trebuie s-l nvee, cnd spune:

    9

    8 Ibid., 32-33. 9 Gilbert Bilezikian, Beyond Sex Roles [Depirea rolurilor sexelor] (Grand Rapids: Baker, 1985), 214, citat n David Cannistraci, The Gift of Apostle [Darul apostolului] (Ventura, CA: Regal Books, 1996), 86.

    Astzi, ca n timpul lui Huss, Luther i al moravienilor, Dumnezeu cheam credincioi din toate generaiile s se ridice, s asculte mpreun de Duhul Sfnt i s ajusteze structurile noastre religioase, fr a avea vreo fric de persecuie. Prea adesea exist dorina de a te mpotrivi unui lucru nou pe care Dumnezeu l face de dragul tradiiilor care nu se afl nicieri n Biblie. Alii vor s continue s controleze i s dein poziii de putere n biseric, fr a-I permite lui Dumnezeu s aib calea Lui. Ei aleg s cedeze n faa duhurilor religioase i a legalismului, mai degrab dect s-I permit lui Dumnezeu s le ating vieile i s le transforme comunitile. Asemenea duhuri religioase sunt meschine i adeseori mortale, dar aceasta n-ar trebui niciodat s ne opreasc din a urma Calea, Adevrul i Viaa. Aceasta mi reamintete de o conversaie pe care am avut-o ntr-o zi cu tatl meu predicator. Tticule, l-am ntrebat, ce ar trebui s fac dac descopr c modul n care am crezut noi dintotdeauna despre diferite probleme nu este corect? Tatl meu a zmbit n modul lui special care m fcea s m simt cea mai important persoan din lume i a spus: Drag, s nu-i fie niciodat team s caui adevrul. Dac l ai, n-o s-l pierzi. Acesta a fost ntr-adevr un sfat bun care mi-a dat ncredere s adopt de la bun nceput cteva micri noi ale lui Dumnezeu fr fric. Frica i paralizeaz pe inovatori. Dei cu toii avem uneori de-a face cu ea, ca oameni chemai s schimbe lumea, nu o putem lsa s ne opreasc. Trebuie s fim ntotdeauna gata s vorbim adevrul n dragoste i s ne aprm convingerile biblice pe care Dumnezeu le-a pus n inimile noastre. Aa cum privim n urm la generaiile de reformatori care au trit naintea noastr, noi le clcm pe urme. Fiecare dintre noi va lsa n urm o motenire acelora care vor urma. Eu vreau ca a mea s fie una bun, aa cum tiu c v dorii i voi.

  • LEGTURA DINTRE GENERAII