Mănăstirea Cozia a constituit dealungul timpului și un puternic focar de cultură românească. Prin hrisoavele domnești din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436, 17 aprilie 1448, se atestează că aici funcționa o „școală mănăstirească” încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Logofătul Filos, logofăt al marelui voevod Mircea cel Bătrân, compune versuri și imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român. Mardarie Cozianul alcătuiește la 1696 Lexiconul slavo-român necesar școlii. Despre funcționarea școlii pomenește la 12 mai 1772 și Arhimandritul Ghenadie, care a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învățat și carte”. Nu departe de Cozia, la Jiblea, (azi cartier al orașului Călimănești) exista în secolul al XVIII-lea o școală sătească, condusă de Barbu, elev al școlii mănăstirești.[1]

Ctitoria domnitorului Mircea cel Bătrân din anii 1387-1391, Mânăstirea Cozia

devine o importantă vatră culturală în epocă; aici va funcţiona o şcoală, ilustrată

de mari personalităţi, unde s-au format discipoli care vor îndeplini roluri majore în

societatea românească. Potrivit documentelor, la sfârşitul secolului al XIV-lea,

funcţiona la Cozia şi o Şcoală Mânăstirească, unde Filos (1392), logofătul

domnitorului2, îşi îmbogăţea cunoştinţele muzicale şi culturale. El este autorul aşa

numitelor Pripeale, adică ale unor texte scurte imnografice, care se cântă cu

stihuri din „psalmii aleşi” la Polieleul praznicelor împărăteşti, ale sărbătorilor

Născătoarei de Dumnezeu şi ale unor sfinţi mai mari3. Ele au fost introduse ulterior

în cultul Bisericilor de limbă slavă, fiind tipărite prima oară la Veneţia (1536 şi

1547); opera sa, realizată în jurul anului 1400, este considerată baza literaturii

originale româneşti4.

La începutul secolului al XV-lea, logofătul Mihail redacta hrisoave (1405), iar peste

zece ani (8 martie 1415), egumenul Sofronie este numit „năstavnic” (învăţător sau

dascăl); denumirea apare şi în hrisovul din 8 martie 1419, fapt ce arată continuitatea

preocupărilor cărturăreşti ale monahilor cozieni. Printre ei, întâlnim pe Iosif „năstavnicul”

(1450-1457), român de origine, apreciat de domnitorul Radu cel Frumos, pentru

pregătirea sa spirituală şi cărturărească; este primul ierarh român ales în scaunul de

mitropolit al Ţării Româneşti, toţi înaintaşii săi fiind greci5, sau Macarie, „năstavnicul

ieromonah” (1475-1477), fiind ales chiar din stăreţia coziană în scaunul mitropolitan de

către domnitorul Basarab cel Tânăr (1477-1482)6.

Pentru secolul al XVI-lea, există o singură mărturie documentară privind activitatea

culturală de la Cozia: Acatistierul slavon copiat de ierodiaconul Isaia (1558), fiind primul

manuscris redactat în această mănăstire şi cunoscut până în prezent. Datorită legăturilor

păstrate de călugării cozieni cu celelalte zone româneşti, Acatistierul ajunge la

Mânăstirea Hodoş-Bodrog, fiind păstrat în Biblioteca Episcopiei Aradului7.

Secolul al XVII-lea constituie apogeul activităţii culturale din mănăstire. Primul

dascăl cunoscut este Iosif, menţionat în anul 1624. La mijlocul secolului, apare Macarie

Cozianul, preocupat de metoda predării adecvate a limbii române. În acest scop, el scrie

Lexiconul slavo-român şi tâlcuirea numelor (1649), ca instrument de lucru destinat

discipolilor săi; este o lucrare monumentală, cuprinzând 4575 cuvinte slave cu

echivalentul în limba română, orientându-se după Lexiconul slavo-rus tipărit la Kiev în

anul 1627. La finele cărţii, autorul notează că: „Acest lexicon l-am scris eu mult

păcătosul monah Mardarie pisar, cu porunca şi cu binecuvântarea părintelui nostru chir

Ştefan, egumenul de la sfânta Mănăstire Cozia, unde este hramul Sfânta Treime, în

zilele binecinstitorului şi de Hristos iubitoriului Io Matei Basarab, mare voievod, şi în

zilele arhiepiscopului şi mitropolitului chir Ştefan a toată Ţara Ungrovlahiei, la anul 7157

<1649>. Şi s-a sfârşit în luna lui mai 22 zile”8. Aici s-a format Varlaam, fost „diac” al

mănăstirii, care scria caligrafic (1665), după cum adeveresc documentele păstrate;

egumen al Coziei (1663-1665), ştia greceşte şi slavoneşte. La 24 aprilie 1664, patriarhul

Nectarie al Ierusalimului adresează o Carte, îndemnând obştea coziană să respecte

vechea rânduială mo-nahală „şi să-şi pu[i]e egumen din obştea mănăstirii, nu pre fiecine,

însă să aibă preot înţelept şi de cinste” 9. Retras de la conducerea Mănăstirii, Varlaam

călătoreşte prin Rusia (1665-1668).

În acest secol, activează la Cozia şi viitorul mitropolit Teodosie, fostul Tudor

„Spudei” – noţiune ce indica pe „studenţii din acea vreme”10. Născut în jurul anului 1620,

într-o familie de transilvăneni, stabilită la Râmnicu-Vâlcea11, învaţă carte la Mânăstirea

Cozia, unde îşi însuşeşte cel puţin trei limbi: greaca, slavona şi latina. Egumen al

mănăstirii (1659-1666), desfăşoară o bogată activitate culturală, scriind în Condica

sfântă – care era în formare – numeroase traduceri, începând din anul 165712. De

asemenea, se copiază Vieţile sfinţilor (1675), „scrise pre rumânie cu învăţătura părintelui

Ananiei”13. Urmează ieromonahul Ştefan, „eclisiarhul ot Mitropolie”, copist al unor

manuscrise caligrafice şi bogat ornamentate (1688), ca Evanghelia cu învăţătură şi

Cazanii în duminicile de peste an14. Despre Cazanii, egumenul Mihail al Coziei spune că

este „o parte de Cluci <Cheia înţelesului>, scrisă de Ştefan eromonah ot Cozia, igumen

ot Bistriţa”15. Este menţionat Arsenie copilul, precum şi viitorul egumen, arhimandritul

Ghenadie; acesta, educat iniţial la Cozia, devine „şcolarul Chiavii”, adică student la

Academia teologică din Kiev, ajungând un mare învăţat şi poliglot, care va traduce Ithica

sau Ieropolitica (1747) din „moshovitica limbă”16, precum şi cea mai mare parte a

Octoihului, tipărit ulterior la Râmnicu-Vâlcea, în anul 1811. În secolul al XVIII-lea,

monahii din Mânăstirea Cozia procură Letopiseţul Cantacuzino (1735) şi apar

Canoanele de umilinţă către Născătoarea de Dumnezeu (1755), scrise din „porunca

sfinţii sale părintelui Samuil arhimandrit, năstavnicul”17. În această perioadă, la Şcoala

coziană învăţau şi tineri transilvăneni, ca Ioan Piuariu din Sadu (1756). Arhimandritul

Sofronie traduce Condica Mănăstirii, „acum întâi” (1756); alt traducător era egumenul

Anania, cu Vieţile sfinţilor, scrise „pre românie” (1765).

Acum întâlnim aici o serie de cărturari; ieromonahul Antim copiază în anul 1766,

pentru arhimandritul Sofronie, Cosmografia sau Izvodirea lumii, potrivit autografului:

„Această carte ce să chiiamă Cosmografie, adecă I”SV”odirea lumii, s-au scris în zilele

Mării Sale prealuminatului Io Scarlat Grigorie Ghica voevod, cu porunca şi cu toată

cheltuiala Sfinţii Sale părintelui Chiriu, chir Sofronie, arhimandritul şi igumenul sfintei şi

dumnezeeştii Mănăstiri Cozii, în anii de la zidirea lumii 7275, iară de la Hristos 1766”18,

iar în altă parte precizează că, a fost scrisă „de mine, păcătosul şi nevrednicul rob

Anthim, ieromonah ot sfânta Mănăstire Coziia. Martie 21 dni, 1767”19. Promovat egumen

la Mânăstirea Arnota, o însemnare arată că: „Pre acest frate al nostru Anthim

ieromonahul, făcându-l igumen la Mânăstirea Arnota, l-au omorât doi ţigani chiliiaşi şi cu

doi rumâni, dormind în pat la schitul Mănăstirii. Şi l-au îngropat la Mânăstirea Arnota, în

amvonul bisericii, la anul 1775”20. Ieromonahul Grigorie copiază Leastviţa Sfântului Ioan

Scărarul (1765) şi scrie Istoria asediului Vienei şi Istoria luării Ţarigradului (1766).

Arhimandritul Sofronie, cunoscător al limbii slavone, traduce în anul 1776 Tipiconul

care cuprinde „închipuirea orânduialii bisericii de la Ierusalim”, de la Lavra Sfântului

Sava cel Sfinţit şi de la Sfântul Munte al Athonului, precum şi de „la celelalte sfinte şi

dumnezeeşti biserici a răsăritului”, „acum întâiaş[i] dată tălmăcit… în vreme de pace” 21.

De asemenea, traduce Oglinda bogosloviei, despre care spune că s-a „tălmăcit această

carte acum întâiu de pre limba slovenească pre limba rumânească de iubitoriul de

osteninţe, Preacuviosul arhimandrit Sofronie al sfintei Mănăstiri Coziei. La leat 1777”22.

Mânăstirea Cozia va continua activitatea culturală până în prima jumătate a secolului al

XIX-lea; deşi ducea lipsă de caligrafi, călugării manifestau preocupări culturale. Monahul

Nictarie suportă cheltuiala copierii manuscrisului Varlaam şi Ioasaf (1807), lucrare

realizată la Episcopia Argeşului23, iar „Metodie monahul Cozii”, comandă (1827) „cu a sa

cheltuială” monahului Nifon de la Cotmeana să prescrie „Cartea laudelor”24. Totuşi, un

Miscelaneu (1827) „s-au prescris aici în sfânta Monastire Cozia” de Anthim

ierodiaconul25.

Menţionăm că Mânăstirea Cozia avea în Biblioteca sa o serie de manuscrise,

totalizând un număr de peste patruzeci: 16 slavone, 25 româneşti şi două greceşti. De

asemenea, păstra toate tipăriturile româneşti apărute în perioada secolelor XVI-XVIII,

precum şi cărţi tipărite la Veneţia26. Dintr-un inventar, întocmit în anul 1778, rezultă că

existau, în mai multe exemplare, următoarele cărţi: Evanghelia (14), Apostolul (18),

Mineiul (38), Mineiul Mare românesc (1), Octoihul (17), Octoihul Mare românesc (2),

Triodul (4), Triodul românesc (1), Penticostarul (7), Penticostarul românesc (2), Biblia

(5), dintre care două româneşti, Pravila Mare românească (1), Molitvelnicul (5),

Liturghierul (33), dintre care şase româneşti, Ceaslovul (14), Psaltirea (18), Catavasierul

(2), precum şi cărţi de învăţătură: Cazanie, Chiriacodromion, împotriva papei şi altele27.

Sava Popovici din Răşinari afirma (1781) că la Cozia şi în alte mănăstiri din Oltenia,

circula Albina, o carte foarte apreciată28.

Note bibliografice1. Arhim. Veniamin Micle, Rolul cultural al mânăstirilor din Eparhia Râmnicului şi Argeşului (sec. XIV-XVIII), în „Îndrumător Bisericesc, Misionar şi Patriotic”, Râmnicu-Vâlcea, 1985, pag. 88.

2. Tit Simedrea, Filotei monahul de la Cozia. Data, locul şi limba în care s-au alcătuit Pripealele, în „Mitropolia Olteniei” VII (1955), nr. 10-12, pag. 526-541.

3. E. Turdeanu, Les premiers écrivains religieux en Valachie: l’hegoumène Nicodème de Tismana et le moine Philothée, în „Revue des études roumaines”, Paris, II (1954), pag. 114-144.

4. Pr. Prof. drd. Ion Gavrilă, Filotei Monahul de la Cozia – începătorul imnografiei bisericeşti la români – şi Pripelele sale, în „Lumina Lumii”. An XIII-XIV, Râmnicu-Vâlcea, 2006, nr. 13-14, pag. 19-20.

5. Pr. Emil Nedelescu, Egumenii Mănăstirii Cozia, sec. XIV-XVIII, în „Mitropolia Olteniei”, (1963), nr. 9-10, pag. 128-129.

6. Ibidem, pag. 154.7. Ms. nr. 5, fost 3, fila 72, cf. Eugen Arădeanu, Lucian Emandi, Teodor Bodogae, Mânăstirea Hodoş-

Bodrog, Arad, 1980, pag. 41-42, 171-172.8. Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti, vol. I, Bucureşti, 1978, Ms. nr. 450, 242 f.

(Citat în continuare: B. A. R., Ms. nr.). 9. Arh. St. Buc., Condica Mănăstirii Cozia, Ms. nr. 712, f. 273. 10. Prof. Aurelian Sacerdoţeanu, Tudor Spudei, viitorul mitropolit Teodosie al Ungrovlahiei, în

„Mitropolia Olteniei”, nr. 5-8, pag. 639-644.11. Arhim. Veniamin Micle, Mânăstirea Bistriţa Olteană, Bucureşti, 1996, pag. 83. 12. Arhim. Gamaliil Vaida, Mânăstirea Cozia, vestita ctitorie a lui Mircea Voievod cel Mare. 600 de ani

de existenţă, Ediţia a treia revăzută şi adăugită, Râmnicu-Vâlcea, 1986, pag. 210.13.B. A. R., Ms. nr. 2602, f. 225.14. B. A. R., Ms. nr. 2672, 470 f.15. Ibidem, f. 3 liminară.16. B. A. R., Ms. nr. 2344, f. 178v.17. B. A. R., Ms. nr. 2459, f. 2.18. B. A. R., Ms. nr. 1556, f. 2.19. Ibidem, f. 15v, I. 20. Ibidem, f. 15v, II. 21. B. A. R., Ms. nr. 2598, f. 1.22. B. A. R., Ms. nr. 2633, f. 144v.23. B. A. R., Ms. nr. 2796, f. 2.24. B. A. R., Ms. nr. 1900, f. 336v.25. B. A. R., Ms. nr. 2509, f. 1. 26. Prof. Barbu Theodorescu, Schiţă pentru o istorie a culturii în Oltenia, în „Mitropolia Olteniei” XXII

(1970), nr. 5-8, pag. 870; v. şi Ion Soare, Documente slavo-române păstrate în arhivele din Oltenia, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Conphys, 2006, pag. 10-11.

27. Costea Marinoiu, Istoria cărţii vâlcene, sec. XVII-XVIII, Craiova, 1981, pag. 17.28. B. A. R., Ms. nr. 3579, f. 436v-437.