Mănăstirea Stănișoara- mănăstire de călugări, viață de obște -

www.inforegio.ro

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației PubliceAutoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional

Strada Apolodor Nr. 17, sector 5, BucureştiTelefon: 0372 111 409E-mail: info@mdrap.ro

www.mdrap.rowww.inforegio.ro

Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru TurismOrganismul Intermediar pentru Turism

Bd. Dinicu Golescu Nr.38, sector 1, BucureştiTelefon: 0372 144 000

Fax: 0372 144 001

Bene�ciar proiectFundația „Cuvântul care zidește”

Str. Mitropolit Firmilian nr.3, Craiova, Dolj, Cod Poştal 200381Tel. �x: 0251/53.27.28 Tel. mobil: 0756.196.607 Fax: 0251/53.27.28

E-mail: m_pasmangia@yahoo.com

Material gratuitwww.monument-istoric.ro

Copyright © Fundația „Cuvântul care zidește”

Turismul cultural religios din judeţele Vâlcea şi Olt - oportunitate de promovare a identităţii naţionale şi a valorilor patrimoniului naţional

Fundația „Cuvântul care zidește” Aprilie 2013

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

MĂNĂSTIREA STĂNIȘOARA

RÂMNICU VÂLCEA

Biserica cea mare este o construcție masivă din piatră, având o turlă mare, pe naos. Naosul și pronaosul formează un singur spațiu mare, pridvorul este deschis, fiind susținut de patru coloane din piatră, sculptate în partea superioară. Biserica are cinci ferestre cu vitralii ce înfățișează pe cei patru evangheliști, iar în altar „Învierea Domnului”. Deasupra ușii de la intrarea în biserică se află următoarea pisanie: „Întru slava sfintei Treimi și a sfântului m. Gheorghe, s-a ridicat din temelie la anul 1905 August 7 și s-a sfințit la anul 1908 Aprilie 23, în zilele rea înălțatului nostru Rege Carol I și cu binecuvântarea prea sfințitului episcop de Argeș D. D. Gherasim Timuș, prin osteneala și stăruința starețu-lui arhimandrit Nicandru Manu, împreună cu tot soborul mănăstirii și cu alți ctitori.” Pictura interioară a fost realizată în anul 1948 de către zugravul Dumitru Belizarie și de către elevul său. Mănăstirea mai păstrează ca odoare de preț, câteva icoane vechi aduse de la Sfântul Munte Athos de călugării Sava și Teodosie, precum și un „antimis”, dăruit acesteia de Mănăstirea Cozia, în anul 1809. De asemenea, în mănăstire se mai păstrează și câteva icoane cu semnătura pictorului Belizarie I. Pascu din Pitești, precum și cărți slavonești de ritual aduse de cei doi călugări de la Sfântul Munte. În biserica mare se păstrează și un policandru de la Mănăstirea Curtea de Argeș, care se presupune a fi dăruit de domnitorul Neagoe Basarab. Cel mai vechi clopot al bisericii datează din anul 1808 și are următoarea inscripție: „Ctitorii Ioan ereu, Stana erița, Maria erița, Constantin, Elena etc. 1808, dat danie la schitul Stănișoara.” Dintre egumenii mănăstirii Stănișoara amintim pe: Sava (1807-1817), Teodosie (1817-1847), Onufrie (1847-1859), Isaia (1860-1874), Paisie Urâțescu (1847-1883, 1890-1895), Irinarh Popescu (1884-1886), Gherontie Tomescu (1886-1890), Grigorie Dumitrescu (1883-1884), Dionisie Nicolaevici (1895), Nicandru Manu (1896-1922), Arhimandritul Atanasie Popescu (1922-1923) și Ilarion Dumitrache (1923). Așezământul monahal de la Stănișoara este unul deosebit de retras, locul și împrejurimile acestuia fiind deosebit de liniștite și frumoase, iar drumul până la mănăstire este destul de anevoios. Monahii din obște duc o viață duhovnicească aproape pustnicească, petrecând în rugăciune, în slujbe de toată noaptea, fără să le fie permisă gătirea mâncărurilor din carne.

8 1

Mănăstirea Stănișoaramănăstire de călugări, viaţă de obşte

www.cuvantulcarezideste.ro

ARHI

TECT

URĂ

2 7

Biserica ridicată avea formă de cruce cu o lungime de 15 m și o înălțime de 5 m. Avea o turlă de lemn în mijloc și pereți exteriori simpli. Lăcașul era luminat prin cinci ferestre cu zăbrele de sârmă. Deasupra pridvorului, ce era sprijinit pe un soclu cu patru stâlpi de zid, se afla icoana Sfântului Mucenic Gheorghe. În naos, iconostasul, sfeșnicele împărătești și stranele erau din lemn. Pe catapeteasmă erau pictate 12 icoane prăznicare, 12 cu sfinții apostoli, iar la mijloc, Sfânta Treime. Incendiul din 1850 va distruge chiliile de lemn ale mănăstirii, acestea fiind refăcute de Onufrie Ieroschimonahul, cel ce va urma la stăreția mănăstirii după Teodosie. În anul 1900 sunt reconstruite casele și clopotnița în partea de vest a bisericii, iar în 1901, în partea de nord, sunt ridicate chiliile. Actuala biserică din piatră a fost construită între anii 1903-1908, sub ctitoria episcopului Gherasim Timuş, stareţ fiind Nicodim Manu, iar în anul 1937 se construieşte biserica paraclis. Au participat la punerea pietrei de temelie şase arhierei, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La acea vreme, în incinta mănăstirii se găsea o casă de odihnă cu 100 de paturi. Arhitectul bisericii a fost italianul Debona Apoloni. Același arhitect a ridicat, în anul 1906, terasa dinspre miazănoapte, pe care s-a clădit un frumos pavilion în stil românesc, folosit pentru a adăposti chiliile călugărilor.

Poză coperta față: Mănăstirea Stănișoara - vedere de ansambluPoză coperta spate: Mănăstirea Stănișoara - vedere intrare în biserică

Detaliu catapeteasma bisericii vechi

ARHI

TECT

URĂ

SCUR

T IS

TORI

C

6 3

Pisania, scrisă în anul 1866 de către Ion Belculescu, secretar al mănăstirii Cozia, povestește despre ridicarea noului lăcaș: „În slava sfintei și de viață făcătoarei Troiță, la acest loc numit Stănișoara, ce este pe moșia sf. m-ri Cozia, s-au îndemnat la leat 1747, un boer Gheorghe Cluceru de arie de la Pitești de a zidit o biserică mică în cinstea numelui sf. m. Gheorghe și până la 1788, tot aci a locuit câte un părinte, după cum și mai înainte, până a se face biserica, au fost locuitori părinți pustnici, iar de atuncea din pricina răsmiriții ce a fost, omorându-se de Turci, părinții aflați, și de alte bântuiri ale oamenilor răi, a rămas acest locaș, cu totul pustiu, arzând toate chiliile, rămânând sfânta biserică iarăș adăpostitoare hiarelor sălbatice și vara spre închiderea dobitoacelor locuitorilor dimprejur, până la 1807, când a venit un părinte schivnic anume Sava, slovean de neam, împreună cu ucenicul său Teodosie eroschimonah, de neam român, care șezând aici și făcând câteva chilii de lemn, au adunat părinți cu viață de obște. Și fiind biserica cea veche prea mică și dărăpănată, a adunat ceva de milostenie spre a zidi altă biserică mai mare și neapucând a se pune în lucrare de numitul stareț Sava, căci s-a mutat către Domnul la 1817, și rămânând în locu-i cel mic numit Teodosie, cu câtă gătire s-a aflat de la răposatul starețul său și cu ce s-a mai agonisit de dânsul, s-a apucat și a zidit această biserică cum se vede, tot în cinstea sf. m. Gheorghe, cu binecuvântarea părintelui episcop chir Iosif I al Argeșului[...], săvârșindu-se cu toată podoaba precum se vede la anul 1836 Oct. 17, în zilele prealuminatului nostru Domn Alexandru Ghica Voevod.”

Mănăstirea Stănişoara, cu hramul „Sfântul Gheorghe” este amplasată la poalele masivului Cozia, pe versantul său sudic, pe teritoriul localităţii Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Accesul se face pe valea Păuşa – Stânişoara, pe direcția nord, plecând din halta CFR Păuşa - Căciulata, la aproximativ 6 km, sau din stația CFR Turnu, pe direcția est, la aproxima-tiv 4 km. În drumul spre mănăstirea Stănișoara, pe peretele unei stânci, sunt așezate două icoane de lemn ce întruchipează pe Sfântul Mucenic Gheorghe, pe Sfântul Ierarh Nicolae și pe Mântuitorul Hristos. Între aceste icoane se află o tablă pe care se mai pot descifra literele aproape șterse: „Gherasim, cu mila lui Dumnezeu, Episcop al Eparhiei Argeșului, dimpreună cu starețul mănăstirii Stănișoara Nicandru Manu și cu tot soborul. După cum am găsit dela bătrânii fondatori ai acestui sfânt lăcaș, oprim cu desăvârșire sub afurisenie și blestem intrarea femeilor în această sfântă mănăstire, pentru a se păstra vechiul așezământ ce l-am găsit; și cine va păstra acest așezământ va lua binecuvântare dela Dumnezeu, iar cel ce-l va călca va fi sub afurisenia și blestemul nostru și al întregului sobor. Anul 1911 Aprilie 23.” Tot în apropierea mănăstirii se află și o peșteră cu icoane, în care nu se știe dacă a viețuit cineva vreodată. La Nucet-Stănişoara, primul aşezământ monahal a fost un schit construit din lemn de către sihaştrii Meletie, Neofit, Isaia şi alţii, veniţi pe aceste locuri de la mănăstirea Cozia şi trăitori ai peşterilor de aici. La înființare, schitul era foarte sărac și astfel nu a fost închinat la nicio altă mănăstire, așa cum era obiceiul în acele vremuri. Amplasarea acestuia pe moșia mănăstirii Cozia face ca schitul să fie considerat metohul acesteia.

Catapeteasma

Chilii - vedere din curtea interioară

SCUR

T IS

TORI

C

ARHI

TECT

URĂ

4 5

În 1747, Gheorghe Clucerul, împreună cu alţi boieri din Piteşti, zidesc aici o biserică pe o vatră de sihăstrie din secolul al XIV-lea. Pisania acesteia, săpată pe o lespede de piatră ce a fost dată jos și pusă ca masă la proscomid-ia bisericii zidită în 1807, spune: „Cu vrerea lui Dumnezeu și cu ajutorul Fiului și cu al Sfântului Duh, s-au zidit această sfântă biserică cu toată cheltueala boerilor Gheorghe vel Crucer za arie sin Anghel de Cupeț Pătru ot Pitești. Fiind is pravnic și egumen Ghenadie arhimandritu Cozii. În zilele prea luminatului domn Voevod Mihail Racoviță. La leat 1747.” În anul 1788, mănăstirea a fost pustiită de năvălitorii turci care au incendiat biserica, iar pe călugări i-au omorât. Din construcțiile ridicate la 1747 nu au mai rămas decât zidurile bisericii care au fost folosite de ciobani pentru adăpostul oilor.

Între anii 1803-1806, schitul Nucet - Stânişoara a fost reconstruit de către monahii Sava Schimnicul, de neam slav şi Teodosie, veniţi de la Athos, sprijiniţi de episcopul Iosif I al Argeşului. Inițial, aceștia au folosit drept adăpost peșterile locuite odinioară de pustnici, până când au fost finalizate chiliile din lemn. După un an de muncă, biserica a fost rezidită și a primit o serie de danii: un clopot, un sfânt antimis de la Mănăstirea Cozia, 12 minee de la un credincios pe nume Dobrea, precum și numeroase cărți de la Episcopul Iosif. Domnitorul Caragea, începând cu anul 1813, a asigurat anual mănăstirii 4000 de ocale de sare, 1 oca de lumânări, 1 oca de untdelemn și o jumătate de oca de tămâie, iar mănăstirea a fost scutită de plata taxelor. În perioada 1818-1820, Teodosie, ucenicul lui Sava, începe zidirea unei noi biserici, deoarece vechea biserică devenise neîncăpătoare și nu mai putea suferi alte reparații. Lucrul la noua biserică era înlesnit și de construcția metohului de la Jiblea, care este finalizat abia în anul 1836. Tot în acest an se termină și lucrările la noua biserică a mănăstirii Stănișoara.

Biserica - vedere laterală Turnul clpotniței - vedere din curtea interioară

Pictură pe tavanul bisericii