Managementul situaţiilor conflictuale

din şcoală

Prof. consilier școlar Dana Robotă

Școala generală Ionel Teodoreanu 12 Decembrie 2012 Iași

Modele de prevenire a comportamentelor indezirabile

• Pedeapsa – avantaje și/sau limite

• Folosirea stimulentelor în clasa de elevi – de la modelul lui Jones la abordarea neo-skinneriană

• Modelul lui Rudolf Dreikurs – de ce aleg elevii să aibă comportamente nepotrivite

• Modelul lui Jacob Kounin – de la omniprezența profesorului la efectul valului

• Modelul Glasner – alegerile raționale

• Modelul Canter - disciplina asertivă

Comunicare și conflict în clasa de elevi

• Impactul emoţiilor asupra procesului de comunicare din contextul clasei de elevi– Reacţiile emoţionale şi comportamentele cadrelor didactice –

context de învăţare a comportamentelor adecvate/inadecvate de către copii

– Modalităţi adecvate de experimare verbală a emoţiilor de disconfort în contextul clasei de elevi

• Comunicarea în situaţii specifice de interacţiune la clasă– Recompensa socială (mesajele de laudă) – şi valenţele ei

motivaţionale– Elemente de comunicare interpersonală: empatia, ascultarea

activă, bariere în comunicare

Pedeapsa – dezavantaje

• elevii fac pentru că „trebuie”, nu pentru că doresc

• tensionează relațiile

• nu indică ce trebuie făcut ci doar ce nu trebuie făcut (Nu mai aveți voie să vorbiți. Nu vă mai dau voie să....)

• generează regula obișnuirii (odată ce elevul se obișnuiește cu pedeapsa, trebuie să creștem nivelul acesteia)

• funcționează bine numai în situația unui raport fix (de fiecare dată când elevul face ceea ce trebuie este recompensat, de fiecare dată când greșește este pedepsit). DAR este foarte greu pentru profesori să știe toate momentele în care elevul greșește!

Pedeapsa – avantaje

• este simplu și ușor de aplicat

• acționează imediat și are consecințe clare pe termen scurt

• reflectă istoria proprie și de aceea este întotdeauna la îndemână (profesorii aplică mai departe ceea ce au învățat „pe propria piele”)

• dau impresia de putere

• satisfac un nivel primar al justiției sociale (de tipul rău faci – rău găsești sau dinte pentru dinte)

• poate fi fals percepută ca unica soluție pentru profesorii care se tem că dacă nu îi pedepsesc pe elevi, aceștia vor avea comportamente și mai rele

 

Temă de reflecție

Gândiți-vă un moment la ponderea pedepselor și recompenselor în practica dumneavoastră școlară. Care sunt mai numeroase? Ce ar fi să găsiți pentru fiecare pedeapsă un set de stimulente pozitive? Urmăriți efectele estompării pedepselor pentru o perioadă de timp.

Folosirea Stimulentelor – de la modelul lui Jones la abordările neo-skinneriene

• stimulentele trebuie văzute ca atare de către elevi, nu de către profesori

• stimulentele trebuie să fie accesibile tuturor („cine termină primul” nu va fi niciodată un stimulent pentru elevii mai slabi pregătiți și nici chiar pentru cei de nivel mediu)

• trebuie aplicate conform „regulii bunicii” (mai întâi mănânci mâncarea și abia apoi primești desertul)

• stimulentele sunt întotdeauna alegeri controlate: elevii aleg ce doresc din lista de stimulente dar lista este controlată de către profesor (apare iluzia alegerii libere)

• sugestii: să lucreze cu un coleg, să își aleagă locul în clasă/bancă, să aibă timp liber la dispoziție, să fie scuzat la un test sau la o temă pentru acasă, să lucreze la un proiect special, să își expună în clasă posterul preferat pentru o perioadă de timp... etc.

• strategia „token economy” cu puncte, bile, buline albe (când se acumulează un număr de puncte, elevul poate obține stimulentul dorit)

• ignorarea comportamentul indezirabil şi întărirea celui acceptat social. Pentru că blamarea directă a unui elev turbulent este mai puţin eficace, ea va fi înlocuită cu întărirea concomitentă a comportamentului unui elev care efectuează sarcina didactică impusă de derularea lecţiei, solicitată de profesor.

Modelul lui Rudolf Dreikurs – de ce aleg elevii să aibă comportamente nepotrivite

 

• oamenii își doresc cu ardoare status și recunoaștere. Toți dorim să fim văzuți de ceilalți ca fiind persoane deosebite, să ne fie luate în seamă părerile, să fim valorizați.

• Elevii care nu reușesc să obțină această recunoaștere, au comportamente nepotrivite pentru că se asociază unor obiective greșite:

Obținerea atenției

• apare când elevii nu obțin recunoașterea pe care și-o doresc din partea profesorului

• poate consta în cereri irelevante, solicitarea unor favoruri speciale, căutarea în permanență a sprijinului profesorului, asaltarea cu întrebări etc.

• Comportamentul poate fi apreciat ca fiind stresant/supărător și dacă profesorul reacționează, conduita este oprită pentru moment și apoi reluată.

Căutarea puterii

• o escaladare a nivelului anterior, de la enervant spre amenințător

• elevul provoacă profesorul, încercând să-l atragă într-o bătălie pentru putere

• atunci când profesorul va atenționa elevul asupra comportamentului nepotrivit, acesta nu se va mai opri (ca în stadiul anterior) ci va continua sau chiar va crește acel comportament

• de cele mai multe ori, profesorul va lua totul personal și îl va trimite pe elev în stadiul următor

Căutarea revanșei

• caracterizată de violență (verbală sau chiar fizică)

• elevul se consideră umilit și nu îi mai pasă dacă câștiga „bătălia” cu profesorul

• elevii vor considera o victorie să fie neplăcuți în ochii profesorilor și să le provoace acestora furie, enervare, supărare.

Arătarea inadecvării

• elevii au consumat energia și încep să se simtă fără putere, neajutorați, cu un acut sentiment al ratării

• nu mai simt nevoia de a încerca nimic

• apare refuzul de a coopera, participa sau interacționa în vreun fel

! Este mult mai ușor să construiești o relație pozitivă cu elevii în faza obținerii atenției decât în următoarele!

Modelul lui Jacob Kounin – de la omniprezența profesorului la efectul valului

• Orice reacție a profesorului față de un elev în clasă se răsfrânge asupra tuturor celorlalți, adică orice reacție a profesorului în clasă poate influența întreg grupul de elevi, atât pentru reacții negative cât și pentru cele pozitive (efectul de undă). Mărimea efectului de undă este dependentă de statusul social al elevului sancţionat, fiind mai mare în cazul elevilor cu status mai înalt.

• Tehnici de control al clasei:

• claritatea mesajului (În loc de „Oprește-te chiar acum/Nu ai voie să faci asta” - „Nu ai voie să vorbești cu colegul de bancă până la pauză”

• fermitate și intransigență – exprimă un nivel consistent și constant al expresiei „Vorbesc serios!”, până când elevul se conformează cerințelor

• centrarea pe activitatea de învățare și nu pe relația cu elevul

• evitarea asprimii, a amenințărilor pentru că ele provoacă furie, resentimente și alte comportamente indezirabile

• antrenarea elevilor cu status înalt în grup pentru a-i influența pe ceilalți colegi

Modelul Glasner – alegerile raționale

• Elevii sunt ființe raționale care își pot controla comportamentul pentru a-l adapta la diverse situații, dacă doresc să o facă

Recomandări:

• stabilirea unui set de reguli flexibile și deschise în ceea ce privește comportamentul și viața grupului

• recompensarea respectării acestor reguli

• implicarea elevilor în rezolvarea unei probleme, a unui incident (elevii se așează în cerc, identifică problema și caută soluții. Profesorul stă în afara cercului și evită să-și exprime opinia dar lansează întrebări și direcționează discuția spre soluții)

• contractul comportamental: este o înțelegere verbală între adult și copil, „certificată” de o terță persoană, cu poziție neutră față de situație.

Modelul Canter - disciplina asertivă

• solicită profesorului să comunice cerinţele lui clar, de la începutul anului şcolar, să nu încalce drepturile, interesele fundamentale ale elevilor şi să se abţină de la ameninţări.

• Profesorul va stabili reguli prin negociere cu elevii, iar încălcarea acestora nu o va accepta în nici un caz.

• Drepturi ale profesorului: dreptul de a stabili un mediu optim pentru învăţare, dreptul de a solicita şi se aşteaptă un comportament adecvat din partea elevilor, dreptul de a primi ajutor de la administratorii şcolii şi de la părinţi atunci când este necesar.

• Drepturi ale elevilor: dreptul de a avea profesori care să limiteze comportamentele necorespunzătoare, dreptul de a alege cum să se comporte, înţelegând consecinţele propriilor alegeri.

• Respectarea regulilor şi a drepturilor reciproce trebuie urmată de recompense materiale şi sociale adecvate, iar nerespectarea - de sancţiuni de tipul retragerea unei recompense.

Ce sunt emoţiile şi care este rolul lor în funcţionarea noastră de zi cu zi?

• Trăiri subiective ale unei persoane în faţa unui eveniment

• Emoţiile sunt întotdeauna adevărate şi corecte.

• Există o diferenţa între a trăi o emoţie şi a o exprima. Sub impactul lor, ne comportăm fie adecvat, fie inadecvat.

• E normal să ne simţim tensionaţi, neliniştiti, întristaţi, abătuţi, furioşi, enervaţi faţă de anumite situaţii în care percepem comportamentele copiilor cu care lucrăm ca fiind inadecvate în raport cu contextul în care se manifestă; Este primul semn că ceea ce facem este important pentru noi!

• Reacţiile emoţionale şi comportamentale ale cadrelor didactice reprezintă pentru elevi un context de învăţare a comportamentelor

Reacţiile emoţionale şi comportamentele cadrelor didactice – context de învăţare a comportamentelor adecvate/inadecvate de

către copii

• Reacţia cadrului didactic este influenţată de semnificaţia pe care o acordă comportamentului copilului

• Reacţiile cadrelor didactice pentru aceeaşi situaţie sau comportament sunt diferite

Ex: comportamentul copilului – smulge jucăria din mâna altui copil

Interpretare:

1. Copilul este rău, egoist 2. Copilul nu ştie să formuleze o cerere

Emoţia generată: furie, enervare Emoţia generată: calm

Pedeapsă: Îl cert Reacţie adecvată: Îl învăţ să formuleze o “Nu-ţi e ruşine!” cerere

• Adesea, comportamentele neadecvate (ex. crizele de furie, smulsul obiectelor, împinsul, folosirea cuvintelor neadecvate, întreruperea celorlalţi, iesitul din bancă, vorbitul fără să fie numit, refuzul de a face ce i se cere) sunt interpretate ca atac la persoană, lipsă de respect, lipsă de educaţie, răutate. Aceste interpetări generează profesorului o paletă variată de emoţii de disconfort care se manifestă printr-o gamă variată de comportamente şi mesaje verbale.

AdicăDeseori adulţii reacţionează la comportamentele copiilor în concordanţă

cu emoţiile personale şi nu în raport cu obiectivele de învăţare supraodonate.

• Acele comportamente ale copiilor percepute ca nepotriviteîn contextul clasei semnalează prezenţa unui deficit. Ele reprezintă un feedback pentru cadrul didactic privind nivelul achiziţiilor pe care copilul le are dezvoltate în momentul respectiv şi ce anume mai are de învăţat.

Modalităţi adecvate de exprimare verbală a emoţiilor de disconfort în contextul clasei de elevi

• Recunoaştere şi exprimare a emoţiilor. A comunica eficient presupune a şti să îţi exprimi emoţiile.

• Mesajele de validare emoţională oferă copilului posibilitatea să înţeleagă că toate emoţiile noastre, pozitive sau negative, sunt fireşti

• Este posibil să nu se obţină rezultate favorabile de la prima încercare, aşadar este nevoie de constanţă şi perseverenţă (copiii au nevoie de un interval de timp pentru a învăţa un nou răspuns)

• Cum să construim şi că comunicăm mesaje de validare a emoţiilor de disconfort pe care le manifestă copiii în situaţiile cotidiene?

– Validarea emoţională se face sub forma traducerii în cuvinte a stării emoţionale citite pe faţa sau din acţiunile copilului. Mesajele trebuie să sublinieze faptul că înţelegeţi şi acceptaţi ceea ce simte copilul

Concret: Observăm şi descriem în cuvinte ce face copilul. Analizăm modul în care

interpretăm ce face copilul şi ce emoţie trezeşte acest lucru în noi.Nu folosim termeni de bine şi rău, ci etichete lingvistice adecvate:Emoţia poate fi exprimată:• printr-un cuvânt: "Sunt supărat/bucuros/curios/încântat";• Prin descrierea a ceea ce s-a întâmplat cu tine: "Îmi tremură vocea când...”• Prin descrierea a ceea ce-ţi doreşti să faci: "Simt că-mi vine să…".Folosirea limbajului responsabilităţii (asumarea responsabilităţii pentru ceea

ce o persoană simte. Formularea mesajului este la persoana I „sunt furios” şi nu la persoana a II-a „mă enervezi”).

Limbajul responsabilităţii utilizează trei componente:• Descrierea comportamentului (ex. "când foloseşti cuvinte nepotrivite",

"când nu respecţi regula")• Exprimarea propriilor emoţii ca şi consecinţă a modului de interpretare a

comportamentului elevului ("mă supără când....sunt furios când...");• Formularea consecinţelor comportamentului asupra propriei persoane

("pentru că mă deranjează să nu respectăm regulile");

• Un aspect foarte important pe care îl transmite cadrul didactic prin limbajul responsabilităţii este că acceptă responsabilitatea pentru ceea ce simte. Astfel în loc de "M-ai supărat“ el poate spune "Sunt supărat“ sau în loc de "M-ai rănit“ - "Mă simt rănit când faci acest lucru". Asumarea responsabilităţii a ceea ce simţim şi exprimăm este o formă de validare personală.

• Mesajele responsabilităţii communicate pe un ton nervos devin mesaje negative. Acestea învinovăţesc copilul şi îl critică şi omit mesajul care ar trebui să indice care este responsabilitatea lui pentru a schimba ceea ce a făcut.

• Aplicaţii

Exemplu 1: Un elev îşi loveşte cu palma colegul care i-a luat pixul de pe bancă. Profesorul observă incidentul

Exemplul 2: Ora de matematică. Profesorul spune elevilor să scoată caietele şi să lucreze independent 1 exerciţiu din manual. Mircea se întoarce la colegul din spate şi îi împinge caietul cu cotul, cântă şi bate la tobe în bancă, face orice în afară de sarcina dată.

Exemplul 3: Un elev este scos la tablă şi greşeşte un exerciţiu. Înainte ca profesorul să verifice greşeala, un coleg îi strigă că este prost şi nu ştie nimic.

1. Ce se întâmplă?

2. Cum interpretează profesorul?

3. Cum se simte profesorul?

4. Cum reacţionează profesorul?

5. Ce mesaje transmite profesorul prin reacţiile pe care le are?

Lauda şi valenţele eimotivaţionale

• Mesajul de laudă este ca penicilina: nu poate fi adiministrată la întâmplare, administrarea este guvernată de reguli şi contraindicaţii, regulile privesc modul şi momentul administrării şi dozajul, precauţiile se referă la posibilele efecte secundare.

– Diferită de încurajare pentru că are focus pe rezultatele din prezent şi pe reuşita specifică a elevului

– Are funcţie de întărire a unor comportamente dezirabile dar depinde de anumiţi factori:

• Mesajul să fie perceput ca fiind sincer

• Să fie formulat foarte specific

• Să se centreze pe aspecte care sunt în controlul absolut al elevului

• Să fie conforme nivelului de dezvoltare al copiilor

• Evitarea laudei pentru inteligenţă

• Evitarea laudei prin compararea cu ceilalţi

Chiar şi cel mai contraproductiv tip de laudă este mai indicat decât absenţa ei.

Astfel, mesajele de laudă ar trebui să fie:• Relaţionate cu strategiile folosite („ai găsit cea mai bună metodă de a face

asta”);• Relaţionate cu efortul şi persistenţa în sarcină („observ că ai făcut

exerciţiile, efortul tău a dat roade!”);• Pentru a avea funcţie de întarire a unui comportament, lauda trebuie să fie

contingentă, specifică şi sinceră.

Contexte în care mesajele de laudă au consecinţe motivaţionale negative• Sarcini pe care el le poate performa cu uşurinţă• Situaţii în care copilul manifestă deja un interes• Lauda îşi pierde efectul motivaţional atunci când este transmisă de fiecare

dată când copilul face o acţiune.• Mesaje de laudă prin care copiii învaţă comparaţia cu ceilalţi colegi: „Ai luat

cea mai mare notă, eşti primul din clasă, ai terminat primul....”

Elemente de comunicare interpersonalăEmpatia

În esenţă, empatia este aptitudinea de a vedea lumea din perspectiva unei alte persoane, capacitatea de a vă acorda la modul cum gîndeşte şi simte altcineva în legătură cu o anumită situaţie – indiferent cum diferă acest mod de propria voastră percepţie.

Empatia nu este comportamentul amabil, cu declaraţii generale politicoase şi plăcute!

Empatia nu este compasiune!

Empatia nu înseamnă acordul cu ideile sau trăirile celuilalt sau aprobării poziţiei unei alte persoane!

Trepte pentru a fi empatici

Ţineţi-vă emoţiile în frâu!- În loc să reacţionaţi imediat, opriţi-vă şi gândiţi-vă preţ de o secundă,

reflectând mai ales la natura comportamentului celuilalt

Puneţi întrebări “scormonitoare”!- Generale şi deschise, de tipul “Cum te-ai simţit (sau ce ai crezut)

despre asta/Ce ai fi dorit să se fi întâmplat?”

Concentraţi-vă pe perspectiva subiectivă a celuilalt!

- Nu proiectaţi propria biografie, propriile experienţe, gânduri sau sentimente

Ascultarea activă

“cenuşăreasă” a comunicării pentru că reţinem 25% din ceea ce auzim iar ascultarea reprezintă doar 40% din activităţile de comunicare. Mai mult, în medie oamenii vorbesc cu aprox. 130 cuvinte/minut în timp ce fluxul mental este de 500 cuvinte/minut. Marea majoritate a oamenilor nu “se pregătesc” pentru activitatea de ascultare astfel încât “zgomotele” din propriul sistem împiedică sau distorsionează receptarea.

Ascultarea activă pune în contact emiţătorul mesajului cu receptorul pentru a crea o comunicare bidirecţională.

Tehnicile ascultării active: rezumarea şi reflectarea

Rezumarea- O parafrazare a mesajului receptat- Poate avea loc la intervale regulate- Verifică gradul de înţelegere- Oferă oportunităţi pentru clarificări- Arată interesul faţă de vorbitor- Oferă vorbitorului feed-back

Exemple: „...daca inteleg bine, tu spui că....’ Deci, ceea ce vrei să spui este că...’

Reflectarea - O oglinda în faţa vorbitorului, reflectând frazele pe care le auziţi. - Creşte claritatea dialogului şi permite vorbitorului să ştie că este ascultat - Puteţi reflecta informaţia sau sentimentele - Recunoaşterea sentimentelor vorbitorului creşte empatia dintre voi

Exemple: Am dreptate spunând ca te simţi......?