managementul proiectelor

3
3.PRE-PROPUNEREA PROIECTULUI 3.1 Obiectivele proiectului Descrieţi în detaliu obiectivele generale şi obiectivele specifice ale proiectului (maxim 1000 de caractere) Obiectivul general al proiectului este: creşterea competivităţii sectorului agricol printr-o mai bună utilizare a resurselor umane şi a factorilor de producţie şi îndeplinirea standardelor naţionale şi standardelor comunitare. Obiective specifice:1.introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum şi producerea şi utilizarea de energie din surse regenerabile. 2.adaptarea exploataţiilor la standardele comunitare – implementarea directivei Consiliului Europei privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, transpusă în legislaţia 3.sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere. S.C.AGRO SERE BRAILA S.R.L. este reprezentant şi membru al EUROINVERCA, COOPERATIVA AGRICOLĂ şi aplică acest proiect în interes propriu dar şi al cooperativei, pentru îndeplinirea obiectului principal de activitate, respectiv achiziţie şi vânzare legume şi fructe. 3.2. Rezultate estimate ale proiectului: Evidenţiaţi rezultatele şi impactul estimat în cadrul proiectului (maxim 500 de caractere) - Vor creşte contribuţiile la bugetul local prin taxele şi impozitele locale datorate, - Se va stimula concurenţa în domeniu şi vor apare tendinţe de asociere între producători, - Vor creşte vânzările furnizorilor de materii prime şi materiale - Se va dezvolta infrastructura pe fondul creşterii contribuţiilor locale - Se va încuraja folosirea tehnicilor de exploatare prietenoase cu mediul înconjurător

Transcript of managementul proiectelor

Page 1: managementul proiectelor

3.PRE-PROPUNEREA PROIECTULUI

3.1 Obiectivele proiectului Descrieţi în detaliu obiectivele generale şi obiectivele specifice ale proiectului (maxim 1000 de caractere)Obiectivul general al proiectului este: creşterea competivităţii sectorului agricol printr-o mai bună utilizare a resurselor umane şi a factorilor de producţie şi îndeplinirea standardelor naţionale şi standardelor comunitare.Obiective specifice:1.introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum şi producerea şi utilizarea de energie din surse regenerabile.

2.adaptarea exploataţiilor la standardele comunitare – implementarea directivei Consiliului Europei privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, transpusă în legislaţia3.sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere.S.C.AGRO SERE BRAILA S.R.L. este reprezentant şi membru al EUROINVERCA, COOPERATIVA AGRICOLĂ şi aplică acest proiect în interes propriu dar şi al cooperativei, pentru îndeplinirea obiectului principal de activitate, respectiv achiziţie şi vânzare legume şi fructe.

3.2. Rezultate estimate ale proiectului:Evidenţiaţi rezultatele şi impactul estimat în cadrul proiectului (maxim 500 de caractere)

- Vor creşte contribuţiile la bugetul local prin taxele şi impozitele locale datorate,- Se va stimula concurenţa în domeniu şi vor apare tendinţe de asociere între producători,- Vor creşte vânzările furnizorilor de materii prime şi materiale- Se va dezvolta infrastructura pe fondul creşterii contribuţiilor locale- Se va încuraja folosirea tehnicilor de exploatare prietenoase cu mediul înconjurător

3.3. Descrierea activităţilor proiectului:Puneţi în evidenţă principalele activităţi propuse pentru realizarea proiectului (maxim 2000 de caractere) S.C. AGRO SERE BRĂILA S.R.L. este societatea cu răspundere limitată, înfiinţată în luna iunie 2009, având acţionar şi administrator unic pe d-l. Pandră George.Societatea nu a desfăşurat activităţi operaţionale semnificative. Investiţia propusă este nouă.Această companie a fost înfiinţată în scopul dezvoltării unei afaceri moderne în domeniul legumicol prin construirea unei sere încălzite din surse regenerabile, tehnologie de vârf nu numai în România dar şi în lume, în scopul producerii de legume de calitate, la preţuri competitive pe piaţa locală.Construirea unei sere în suprafaţă totală de 4.032 m2 pentru producerea legumelor în spaţii protejate situată în comuna SILIŞTEA, jud. BRĂILA.Principalele activităţi pe care ni le-am propus sunt următoarele:1.Producerea şi utilizarea energiei regenerabile2.Introducerea de tehnologii performante în producerea legumelor în spaţii protejate. 3.construirea şi/sau modernizarea clădirilor operaţionale care conduc la asigurarea conformităţii cu standardele comunitare4.diversificarea producţiei în funcţie de cerinţele pieţei, realizarea de noi produse şi introducerea de noi tehnologii.

Page 2: managementul proiectelor
Page 3: managementul proiectelor