Managementul problemelor comportamentale – gestionarea situațiilor de criză educațională Managementul situațiilor de criză Cauze ale comportamentului perturbator al elevilor (după Emil Stan – „Profesorul între autoritate şi putere”)

- Antipatia în raport cu şcoala; - Nevoia de recunoaştere socială; - Izolarea socială; - Comportamentul impulsiv; - Ignorarea regulilor; - Conflictele între sisteme de reguli opuse; - Transferul afectiv; - Agresivitatea umană înnăscută; - Anxietatea; - Modul de manifestare a profesorului.

Nevoia de contracarare a violenţei şcolare Un adevăr de necontestat este acela că şcoala trebuie să fie un mediu în care copiii să se simtă valoroşi, folositori şi necesari. Nu putem să mai pierdem atâtea generaţii aşteptând ca lucrurile să se îmbunătăţească de la sine. Şcolile trebuie să înceteze în a se mai purta ca şi cum părinţii le-ar trimite copii “greşiţi”, crezând că dacă ar apărea copiii “corecţi”, lucrurile ar fi dintr-o dată perfecte. Avem copiii pe care îi avem, ei nu pot fi înlocuiţi. Aşadar, ce măsuri putem aplica pentru a îmbunătăţi situaţia curentă din şcolile noastre? Cel mai bun program antiviolenţă în scoală este cel care atinge mult mai mult decât nivelul individual. Este acela care implică întregul mediu şcolar, pentru a crea o comunitate sigură, ghidată de un crez de nonviolenţă şi apreciere multiculturală. Şcolile pot face următoarele:

• Să se oprească din a înrăutăţi lucrurile; • Să înveţe şi să ofere alternative la violenţă; • Să înveţe elevii să se poarte responsabil în contextul social; • Să înveţe elevii să înţeleagă şi să accepte consecinţele comportamentelor lor; • Să îmbunătăţească calitatea procesului de învăţare.

Elevii trebuie să fie implicaţi în rezolvarea unor probleme reale, pentru a învăţa ceea ce au nevoie să ştie acum şi mai târziu. Realitatea este că elevii au probleme în mod constant. Când şcoala nu acceptă acest fapt şi se rezumă la a-i învăţa doar instrumentele cu care să facă faţă problemelor, atunci elevii şi şcoala merg pe drumuri diferite. Trei principii sunt fundamentale în orice program de contracarare a violenţei şcolare: 1. Orice este ilegal în afara şcolii nu poate fi tratat ca şi cum nu ar fi un delict înăuntrul şcolii. A face din şcoli un mediu sigur pentru tineri nu înseamnă a crea un sanctuar medieval unde autorităţile civile nu pot intra. Delictele nu se transformă în altceva doar pentru că se întâmplă în şcoală. 2. Procesul de conducere şi disciplinare a elevilor este mai important decât rezultatele acestora.

Adulţii din şcoli trebuie să demonstreze în mod constant că gândirea, raţiunea, lucrul în echipă sunt alternative respectabile la violenţă şi sunt comportamente ce trebuie consolidate şi învăţate. Dacă autorităţile şcolare încep prin a crede că nu au destul timp sau putere să administreze procese individualizate, atunci ele acceptă faptul că nu pot să diminueze violenţa. Într-adevăr, putem fi siguri că un sistem bazat doar pe forţă şi control, administrat impersonal şi punând accent doar pe pedepse, va face ca lucrurile să meargă mai rău. Se va încadra în viziunea limitată pe care o au mai toţi tinerii despre lume... că puterea este totul şi că este responsabilitatea şcolii (şi nu a lor) să-i facă să se comporte corect, aşa cum este responsabilitatea şcolii să-i facă să înveţe. 3. Problemele de violenţă şcolară nu sunt „intruşi” în programa şcolară –ele sunt părţi integrante ale acestei programe. A face clădirea sigură este o condiţie necesară, dar incompletă; idealul este de a-i face pe tineri să le pese de consecinţele propriilor comportamente. Alternativele la violenţă trebuie să fie modelate activ în fiecare zi, în fiecare sală de clasă şi în fiecare şcoală. Esenţa acestei educaţii este soluţionarea problemelor prin cooperare. Procesele de rezolvare a conflictelor (negocierea, medierea şi luarea consensuală a deciziilor) sunt modele care pot constitui alternative nonviolente şi nonadversive la procesele juridice din sistemul de justiţie sau la cele tradiţionale practicate în şcoli.

Conflictul – fenomen psihosocial prezent în şcoală

Termenul de conflict Termenul de conflict provine de la verbul latinesc confligo, ere = a se lupta, a se bate între ei, cu participiul substantivat de conflictus, având sensurile de ciocnire, şoc, dar şi de ceartă, luptă împotriva cuiva. Multe dicţionare definesc conflictul prin termeni similari violenţei, ca disensiune, fricţiune, dispută, ceartă, scandal, luptă, război. Deşi conflictul este asociat cu violenţa, nu poate fi redus la ceartă sau luptă, care pot fi doar posibile răspunsuri la conflict sau manifestări ale acestuia. Multe conflicte sunt la un nivel redus, pretându-se la rezolvări cooperante, paşnice şi constructive. Conflictul este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea). Natura conflictului Conflictul face parte din planul de învăţământ secundar din toate instituţiile noastre educaţionale. Este prezent în timpul orelor, în pauze, în cadrul discuţiilor dintre cadrele didactice, în biroul directorului, pe holuri, şi pe terenurile de joacă. Există trei dimensiuni principale care trebuiesc subliniate. În primul rând, conflictul nu este pozitiv sau negativ; este mai degrabă un fenomen natural al vieţii. În al doilea rând, conflictele ne afectează a toate vârstele, în toate contextele, în cadrul unei culturi sau al unei comunităţi, cât şi intercultural şi intercomunitar. În al treilea rând, învăţând cum să percepem conflictele şi cum să le înţelegem şi să le analizăm, atunci vom putea să răspundem mai eficient şi mai productiv. Şcolile trebuie sa fie locul în care să se modeleze căi viabile şi pozitive pentru acţiunile viitoare ale tinerilor. Mai presus de orice, ele trebuie sa fie locul în care copiii să înveţe să trăiască, să se înţeleagă unii cu alţii şi să se pregătească pentru a-şi asuma rolurile lor viitoare ca cetăţeni responsabili, ca părinţi, ca membri sau lideri ai comunităţii şi ca pioni productivi ai forţei de

muncă. Foarte mulţi dintre copii nu au alt loc în care să dobândească o astfel de experienţă. Doar şcolile pot extinde aceste posibilităţi în mod egal pentru toţi copiii – şi acesta este mandatul constituţional al şcolilor. Origini ale conflictului Care sunt părţile unui conflict dat şi cum pot fi ele caracterizate?

Conflictul se poate produce în sinea unui individ (intrapersonal); Între doi sau mai mulţi indivizi (interpersonal); În cadrul unui grup, organizaţii, instituţii, sau naţiuni (intragrup); Între două sau mai multe grupuri, organizaţii, instituţii sau naţiuni (intergrup). Conflictul se poate produce şi în afara acestor limite. De exemplu între un individ

şi o instituţie. Principii fundamentale în educaţia pentru rezolvarea conflictelor

Folosirea proceselor de rezolvare a conflictelor – soluţionarea problemelor în grup, negocierea şi medierea – în disputele şcolare poate îmbunătăţi climatul educaţional.

Strategiile de rezolvare a conflictelor pot duce la reducerea violenţei, a vandalismului, absenţei şcolare cronice şi suspendării.

Pregătirea pentru rezolvarea conflictelor ajută elevii şi profesorii la o mai profundă înţelegere de sine şi a altora.

Pregătirea pentru rezolvarea conflictelor antrenează receptarea unor abilităţi importante în viaţă.

Lucrul în echipă, negocierea şi medierea încurajează implicarea activă în comunitate.

Trecerea responsabilităţii de rezolvare a unor conflicte din mâna profesorilor în mâna elevilor le permite adulţilor să se concentreze mai mult asupra educaţiei decât asupra disciplinei.

Pregătirea pentru rezolvarea conflictelor sporeşte abilităţile de ascultare, gândire critică şi soluţionare de probleme – abilităţi fundamentale pentru orice învăţare.

Educaţia pentru rezolvarea conflictelor îl antrenează pe elev în a accepta puncte diferite de vedere, abilitate foarte importantă într-o lume multiculturală.

Strategii de intervenţie în situaţiile de criză educaţională în clasa de elevi Câteva strategii de intervenţie cu caracter preventiv, ce pot fi adoptate de profesori ar fi:

Consilierea copiilor cu risc. Fiecare copil are nevoie de un adult care este în mod iraţional “nebun” după el. Milioane de copii tânjesc după atenţie şi majoritatea adulţilor nu combat îndeajuns această “foame”. Programele de consiliere oferite de şcoli, de agenţiile sociale, de biserici şi de mediile de afaceri pot ajuta la umplerea acestui gol şi pot avea un impact semnificativ.

Consilierea şi pregătirea părinţilor. Deoarece multe dintre comportamentele antisociale timpurii sunt cauzate de o disciplină aspră şi inconsistentă, programele de pregătire a părinţilor sunt instrumente importante pentru diminuarea măsurilor coercitive şi instalarea unei interacţiuni pozitive părinte-copil.

Contracararea intimidării în şcoală. Hărţuirea dintre elevi este un indicator timpuriu al problemelor antisociale pe termen lung. Fără intervenţie, copiii agresivi devin adesea adulţi agresivi.

Diminuarea pedepselor. Consilierii, asistenţii sociali, psihologii, profesorii şi administratorii au nevoie de abilităţi pentru managementul comportamental şi pentru evitarea conflictelor în şcoli.

Elevii au nevoie să-şi cunoască, înainte de toate, drepturile şi responsabilităţile pe care le au. În modul următor s-au afişat într-o şcoală drepturile şi responsabilităţile: Drepturile mele • Am dreptul să fiu fericit şi să fiu tratat cu compasiune în această şcoală: asta înseamnă că nimeni nu va râde de mine şi nu - mi va răni sentimentele. • Am dreptul să fiu eu însumi în această şcoală: asta înseamnă că nimeni nu mă va trata nedrept pentru că sunt: Negru sau alb, Gras sau slab, Înalt sau scund, Adult sau copil. • Am dreptul să fiu în siguranţă în această şcoală: asta înseamnă că nimeni: Nu mă va lovi, Nu mă va împinge, Nu mă va pişca, Nu mă va ameninţa, Nu mă va răni. • Am dreptul să mă aştept ca lucrurile ce îmi aparţin să fie în siguranţă în această şcoală. • Am dreptul să aud şi să fiu auzit în această şcoală: asta înseamnă că nimeni nu va: Ţipa, Striga, Face zgomote asurzitoare, sau mă va deranja în vreun fel sau altul. • Am dreptul să învăţ despre mine însumi şi despre ceilalţi în această şcoală: asta înseamnă că voi fi liber să-mi exprim sentimentele şi părerile fără a fi întrerupt sau pedepsit. • Am dreptul să fiu ajutat să învăţ auto-controlul în această şcoală: asta înseamnă că nimeni va sta deoparte când voi abuza de drepturile mele. • Am dreptul să mă aştept că toate aceste drepturi îmi aparţin atâta timp cât eu îmi exercit toate responsabilităţile. Responsabilităţile mele

Am responsabilitatea: • de a-i trata pe ceilalţi cu compasiune: asta înseamnă că nu voi râde de nimeni şi nici nu voi răni sentimentele nimănui; • de a-i respecta pe ceilalţi ca indivizi şi de nu a-i trata nedrept pentru că sunt: Negri sau albi, Graşi sau slabi, Înalţi sau scunzi, Adulţi sau copii; • de a contribui la siguranţa şcolii, prin urmare nu voi: Lovi pe nimeni, Împinge pe nimeni, Pişca pe nimeni, Ameninţa pe nimeni, Răni pe nimeni; • de a nu lua sau distruge lucrurile altora; • de a ajuta la menţinerea calmului şi liniştii în şcoală: asta înseamnă că nu voi: Ţipa, Striga, Face zgomote asurzitoare sau deranja în vreun fel sau altul; • de a învăţa despre mine însumi şi despre alţii în această şcoală: asta înseamnă că voi fi liber să-mi exprim sentimentele şi opiniile fără a fi întrerupt sau pedepsit şi nici eu nu voi întrerupe sau pedepsi pe alţii care fac acest lucru. • de a învăţa auto-controlul în această şcoală: asta înseamnă că mă voi strădui să-mi exercit drepturile fără a încălca drepturile celorlalţi şi mă voi aştepta să fiu corectat când fac abuzuri, aşa cum şi eu voi corecta pe cei ce abuzează. • de a-mi proteja drepturile mele şi drepturile celorlalţi prin exercitarea tuturor responsabilităţilor mele. Motivarea elevilor – sursă de atenuare a conflictelor (după Kenneth Moore – în Emil Stan – „Profesorul între autoritate şi putere”) O sursă de atenuare şi de evitare a conflictelor o constituie motivarea elevilor. Motivarea elevilor presupune din partea profesorului:

a avea aşteptări maxime în raport cu elevii; a oferi prin exemplul propriu un model pentru comportamentele diferite;

a stabili o atmosferă pozitivă de empatie pentru fiecare elev în parte; a implica elevii în mod activ; a releva foarte clar că merită să înveţe şi de ce; a cultiva încrederea în sine a elevilor; a utiliza ideile elevilor; a utiliza curiozitatea naturală a elevilor; a promova elevii prin solicitări la care trebuie să răspundă; a utiliza întâlnirile pentru a recupera comportamentele dezagreabile; a utiliza instruirea individuală; a utiliza competiţia cu grijă; a reduce anxietatea elevilor.

Alternative la formele de disciplină tradiţionale Majoritatea iniţiativelor reformatoare din şcoli susţin că alternativele la formele de disciplină tradiţionale sunt necesare pentru schimbarea comportamentului elevilor. Dacă suspendările şi exmatriculările ar funcţiona eficient atunci asemenea măsuri ar trebui să descrească; de fapt ele cresc din ce în ce mai mult. Măsurile punitive din şcoală nu duc decât la complianţa elevilor la standardele impuse de adulţi; acestea funcţionează iniţial pentru că elevul crede că standardele sunt rezonabile sau pentru că elevul se teme de pedeapsă. Este aproape imposibil să “sperii” elevii din zilele noastre pentru a se comporta civilizat. Tinerii care au crescut în medii pline de violenţă, abuz fizic sau chiar moarte nu vor fi speriaţi de pedepse precum notele mici, detenţia, suspendarea sau chiar exmatricularea. Cele mai aspre pedepse existente în şcoli pot fi ignorate sau chiar luate în râs de către elevi. Sistemul de recompensă şi pedeapsă nu mai dă randament – dacă a dat vreodată randament. Întrebări cheie pentru analiza conflictului •Origini. Care sunt părţile implicate în conflict? Cum pot fi ele caracterizate? •Surse. Despre ce este vorba în acest conflict? Cum poate fi caracterizat pe larg? •Tipuri. Ce fel de conflict este acesta dacă îl privim din punctul de vedere al momentului apariţiei? Ce fel de conflict este acesta privit din punctul de vedere al uşurinţei rezoluţiei? •Credinţe .Ce cred părţile implicate despre scopurile şi rezultatele rezolvării conflictelor? Adică, ce cred ei că se poate întâmpla? •Puncte de vedere. Ce caută să satisfacă părţile implicate în conflict? Cum putem caracteriza ceea ce spun că doresc? O vedere clară asupra conflictului: Un ghid al discuţiei Cum putem privi un conflict astfel încât să avem perspectivă asupra lui, să îl înţelegem şi să ne fie clar? • Uitaţi-vă la origini. • Care sunt părţile implicate într-un conflict? • Între cine se desfăşoară conflictul? Doi indivizi (interpersonal) O persoană (intrapersonal) Două grupuri (intergrup) În cadrul unui grup (intragrup). • Care sunt culturile celor implicaţi? Rasa, Genul, Status socioeconomic, Etnicitate, Religie, Orientare sexuală, Ocupaţie, Vârstă, Regiune.

• Uitaţi-vă la surse. • Despre ce este vorba în acest conflict? Cum poate fi caracterizat pe larg? • Care sunt câteva surse de bază ale conflictelor? (Resursele sunt un exemplu. Dezvoltă lista) • Pot fi desprinse subcategorii din acestea? (De exemplu, resursele sunt privite în termeni de lipsă, control, accesibilitate, posesiune şi teritorialitate. Dezvoltă liste similare pentru fiecare sursă pe care ai identificat-o.) • Uitaţi-vă la tipurile de conflict. (Această secţiune analizează întrebările care se adresează pentru tipurile de conflict pentru a afla momentul probabil de intervenţie a Procedeelor de rezoluţie şi dacă acestea vor fi simple) • Conflictul se bazează exclusiv sau în mare măsură pe percepţii greşite sau neînţelegeri? (Dacă da, acesta ar putea fi ceea ce numeşte Moore conflict nenecesar şi Deutsch conflict fals. Astfel de conflicte se rezolvă uşor, prin îmbunătăţirea comunicării). • Conflictul există în mod obiectiv, în condiţii fixe? (dacă da, acesta ar putea însemna conflict veridic după Deutsch şi Moore numeşte conflict necesar. Astfel de conflicte au tendinţa să continue chiar dacă se îmbunătăţeşte comunicarea, deoarece rezolvarea lor necesită schimbări în condiţiile externe). • Conflictul depinde de condiţii care pot fi schimbate uşor? (dacă da, conflictul poate fi remediat uşor, schimbând circumstanţele exterioare. Deutsch denumeşte acest conflict, conflict contingent) Uitaţi-vă la credinţele despre rezolvarea conflictelor. Ce cred părţile implicate că se va întâmpla? • Toată lumea câştigă sau toată lumea pierde. • O parte câştigă şi una pierde. • Toată lumea trebuie să facă compromisuri. • Ce este afectat de viziune asupra rezoluţiei conflictelor? • Credinţele şi opiniile despre relaţii. • Puterea centrării pe scopurile stabilite • Caracteristicile personale • Experienţa trecută • Toleranţa în ceea ce priveşte asertivitatea şi agresivitatea • Normele culturale, valorile, şi aşteptările • Cultura contextului în care are loc conflictul. Uitaţi-vă la punctul de vedere. • Ce încearcă să satisfacă participanţii la conflict? Cum putem caracteriza ceea ce spun ei că doresc? • Părţile au luat o anumită poziţie? (Centraţi-vă pe rezultatele specifice concrete.) • Părţile implicate îşi identifică interesele? (Centraţi-vă pe scopurile mai largi pe care fiecare parte încearcă să le urmeze. Ţineţi minte că o poziţie deschisă este doar o interpretare a scopului) • Părţile îşi recunosc nevoile? (Centraţi-vă pe sublinierea imboldului stimulării, amintindu-vă centralitatea intereselor în contextul nevoilor) • Toate părţile implicate sunt conştiente de influenţa pe care o au factorii culturali asupra poziţiilor, intereselor şi nevoilor lor? (Centraţi-vă pe normele culturale şi aşteptările contextului pentru a înţelege diferenţele). • Diferenţele culturale sunt recunoscute şi înţelese.

Cadru teoretic • O poveste veche vorbeşte despre un bărbat sfânt care s-a retras într-o peşteră din munţi pentru a medita şi a căuta iluminarea. După 10 ani, se întoarce în satul său pentru a împărtăşi pacea şi înţelepciunea sa. În faţa mulţimii adunate, vorbeşte încet şi blând: “Dragi fraţi şi surori, pentru 10 ani am fost…” • “Spune-ne ce ai învăţat!” a strigat un tânăr nerăbdător. Dregându-şi vocea, sfântul începe din nou, “Dragi fraţi şi surori, pentru 10 ani am fost…” •“Ce anume ai învăţat şi ne poate ajuta şi pe noi?” a ţipat tânărul. “Ajung imediat şi acolo.”a spus sfântul, puţin cam ţâfnos. După încă două încercări de a începe şi alte două întreruperi, sfântul le împărtăşeşte, în sfârşit, cea mai importantă descoperire. Cu faţa roşie şi arătând cu pumnul spre tânărul nerăbdător strigă: “Am învăţat să-mi stăpânesc mânia!” Este o poveste bună despre natura umană şi conflict. Aşa cum arată povestea, un test real al deprinderilor noastre în rezolvarea unui conflict provine din interacţiunea noastră cu alţii. Adesea, acţiunile noastre sunt mai puţin nobile decât cuvintele sau ideile noastre legate de cum suntem sau părem să fim. Acţionăm aiurea nu numai atunci când există o ruptură între scopurile şi comportamentele noastre ci şi atunci când urmărim scopuri nerealiste.

• Scopurile precum a avea o viaţă fără conflicte, fără furie şi fără stres nu vor fi niciodată atinse. Tehnici de rezolvare a conflictelor

Potolirea unei bătăi Fiţi sigur că aveţi forţa de a-i despărţi. Produceţi o mică diversiune. Distrageţi atenţia spectatorilor, ocupaţi-i cu ceva: de ex., să cânte o melodie. Alegeţi în clasă două colţuri de calmare a bătăuşilor, unde să-i trimiteţi pe

turbulenţi.

1. Medierea Anunţaţi pe cei implicaţi în conflict că îşi pot spune propria opinie. Aflaţi de la ei problema care a generat conflictul, apoi modul în care acesta a

început. Ajutaţi-i să identifice câteva soluţii pentru rezolvarea respectivei probleme.

2. Ignorarea

Unele conflicte pot fi de mică amploare, aşa încât, sub supraveghere discretă, ele pot fi ignorate, fără a face un obicei din aplicarea acestei tehnici.

3. Povestirea

Punând pe elevi să povestească în faţa clasei conflictul, folosind formule tipice poveştii („A fost odată ca niciodată…”) şi denumind personajele după bunul plac, îi distanţaţi de conflict. Odată ajunşi la punctul izbucnirii conflictului, se pot cere de la elevii clasei soluţii de rezolvare. O sugestie se introduce în poveste, care este continuată până la final. Apoi, cei implicaţi în conflict sunt întrebaţi dacă acest mod de derulare a poveştii îi satisface şi dacă vor încerca altădată să procedeze la fel.

4. Răgazul Participanţii la conflict pot fi trimişi în colţul clasei 2-3 minute pentru a găsi o soluţie. Dacă o găsesc, vor fi lăudaţi.

5. Completarea unui formular de descriere a conflictului

FORMULAR

Cu cine te-ai certat? Care a fost problema? Din ce cauze ai început să te cerţi? (spune 2 cauze) Această ceartă rezolvă problema pe care o ai?

Poţi găsi 3 soluţii bune de încercat altădată într-o situaţie similară? Ce ai vrea să-i spui colegului cu care te-ai certat?

6. Joc de rol

Descrieţi situaţia, timpul şi locul. Definiţi rolurile şi puneţi participanţii la conflict să le joace, iar dacă nu acceptă

căutaţi voluntari. Ajutaţi actorii să joace conflictul. Atunci când se ajunge la momentul izbucnirii conflictului, jocul se opreşte şi se

cere de la elevi găsirea unor soluţii. Se va adopta una dintre soluţii. În final, se discută despre cum ar fi putut fi prevenit conflictul şi cum s-au simţit

personajele.

7. Strategia celor 3 R Resentiment – părţile implicate arată ce nu le place şi de ce s-a născut resentimentul. Revendicare – o parte îi recomandă celeilalte ce să facă pentru a rezolva problema. Recunoaştere – fiecare recunoaşte ce cereri ar putea îndeplini şi precizează ce îi place la celălalt. 8. Important! Elevii trebuie învăţaţi să-şi rezolve singuri conflictele şi să nu mai

aştepte de fiecare dată ajutorul şi intervenţia profesorului.

Aplicaţie 1

Cum răspunzi în cazul unui conflict? (Selectaţi variantele agreate. Adăugaţi şi alte soluţii.) Când apare un conflict în clasă, eu: • Le spun copiilor să termine. • Încerc să îi fac pe toţi să se simtă mai bine. • Încerc să îi ajut pe copii să îşi înţeleagă reciproc punctele de vedere. • Separ copiii şi îi ţin departe unul de altul. • Îl las pe director să decidă. • Decid cine a început primul. • Încerc să aflu care este problema reală. • Încerc să găsesc un compromis.

• Îl transform în glumă. • Le spun să înceteze să facă atâta caz pentru nimic. • Determin un copil să renunţe şi să îşi ceară scuze. • Încurajez copiii să găsească soluţii alternative. • Îi ajut să decidă pe ce se pot baza. • Încerc să le distrag atenţia de la conflict. • Las copiii să se certe atâta timp cât nimeni nu este rănit. • Îi ameninţ că îi trimit la director. • Le prezint copiilor alternative din care să aleagă. • Îi ajut pe toţi să se simtă comod. • Îi fac să fie preocupaţi cu alte activităţi.

• Le spun copiilor să îl rezolve în timpul lor liber, în afara şcolii.

Aplicaţie 2

Descrieţi o situaţie conflictuală de la nivelul unei clase de elevi (în care aţi fost implicaţi sau despre care presa a semnalat) şi schematizaţi metodele si mijloacele pe care le-aţi folosi, în calitate de cadru didactic pentru stingerea conflictului.