39

Stud

iul 3

Studiul 3 11-17 ianuarie

Ucenicia şi rugăciuneaPentru studiul din săptămâna aceasta, citeşte: Daniel 9:2-19; Matei 14:22,23; 26:36;

Ioan 17:6-26; Evrei 2:17; 1 Petru 4:7.

Sabat după-amiazăTextul de memorat: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:20,21)

Cel mai important lucru pe care îl putem face pentru sufletele pe care căutăm să le aducem la Hristos este să ne rugăm pentru ele. Rugăciu-nea este esenţială pentru viaţa creştinului şi îndeosebi pentru formarea de ucenici. Ce schimbări impresionante s-ar produce dacă rugăciunea constantă şi fierbinte ar fi în centrul metodologiei noastre de formare şi păstrare a ucenicilor!

„Lucrătorii să se prindă cu putere de făgăduinţele lui Dumnezeu şi să spună: «Tu ai promis: ’Cereţi şi vi se va da.’ Eu vreau ca acest suflet să se convertească, să vină la Domnul Isus Hristos.» Solicitaţi rugăciune pentru sufletele cu care lucraţi; prezentaţi-le înaintea bisericii ca subiecte speciale de rugăciune. […] Alegeţi un suflet şi apoi altul, căutând zilnic călăuzirea lui Dumnezeu, punând totul înaintea Lui în rugăciune stărui-toare şi lucrând cu înţelepciune divină.” – E. G. White, Lucrarea misionară medicală, p. 244, 245

Un proiect pentru inima ta

De meditat: Nu uita! Bunătatea dă valoare faptei.„Noi trebuie să dăruim în sinceritate, nu pentru a face paradă de faptele

noastre bune, ci din milă şi dragoste faţă de cei aflaţi în suferinţă. Sinceritatea scopului şi adevărata bunătate a inimii au preţ în ochii Cerului. Sufletul sincer în iubirea sa, cu inima întreagă în devoţiunea sa, este privit de Dumnezeu ca fiind mai de preţ decât mult aur din Ofir.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Mun-tele Fericirilor, p. 82

Rugăciune: Doamne, Te rog ajută-mi ca toate faptele mele de acasă, de la biserică, de pe stradă şi de oriunde să fie caracterizate de adevărata bunătate!

40

Stud

iul 3

Duminică, 12 ianuarie O implicare ce a trecut testul timpului

De multe ori, rugăciunea celor credincioşi este concentrată asupra propriei persoane. Ei vin înaintea lui Dumnezeu cu o listă de cereri, spe-rând ca dorinţele să le fie împlinite. Este adevărat că am fost îndemnaţi să aducem cererile noastre înaintea lui Dumnezeu, însă, uneori, motivele noastre nu sunt tocmai curate. Dar, pe de altă parte, nu sunt inimile noas-tre corupte, rele şi înşelătoare? Nu este firesc ca rugăciunile noastre să reflecte păcătoşenia care ne caracterizează?

Antidotul este rugăciunea de mijlocire, care are în vedere nevoile alt-cuiva, dând la o parte motivaţiile egoiste. De-a lungul istoriei, rugăciunile de mijlocire au constituit cea mai înaltă formă de discurs spiritual, cea mai bună predică. Nefiind întinate de dorinţa de a obţine o satisfacţie perso-nală, ele constituie o dovadă de altruism, compasiune şi dorinţă fierbinte ca oamenii să fie mântuiţi.

1. Citeşte Daniel 9:2-19. Pentru ce se roagă Daniel? Ce rol are mărturisirea păcatului în rugăciunea sa? La vârsta lui, Daniel nu mai putea beneficia personal de pe urma restaurării Ierusalimului. Atunci, care sunt motive-le pentru care înalţă această rugăciune?

______________________________________________________________

______________________________________________________________

Trecuseră şaptezeci de ani de la momentul în care Ieremia rostise profeţia care îl preocupa acum pe Daniel. După atâţia ani, probabil că prietenii lui din Ierusalim muriseră deja. De asemenea, nu putea spera să-şi recupereze averile odată cu rezidirea Ierusalimului. Nu găsim în ru-găciunea lui nicio urmă de preocupare egoistă. Dimpotrivă, preocuparea sa expresă este legată de viitorul poporului iudeu exilat şi de slava Numelui lui Dumnezeu. Cererile sale sunt precedate de o prelungă mărturisire a păcatului. Este interesant că profetul se include în rândul celor neascultă-tori şi nu îşi arogă în niciun fel calitatea de om nevinovat. El îşi asumă res-ponsabilitatea pentru situaţia în care se afla poporul şi, înainte de toate, caută restaurarea Ierusalimului pentru beneficiul altora.

Analizează-ţi viaţa de rugăciune: Pentru ce te rogi, de ce şi pentru cine? În ce măsură sunt rugăciunile tale altruiste? Ce poţi face pentru a nu mai fi ego-centrist în viaţa ta de rugăciune? Altfel spus, ce poţi face pentru ca rugăciunile tale, chiar şi cele pe care le faci pentru tine, să fie mai puţin egoiste?

Comentarii pentru instructori

41

Stud

iul 3

Obiectivele instructoruluiLa nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să recunoască faptul că

rugăciunea este un element esenţial al vieţii de ucenicie.La nivelul sentimentelor: Să recunoască importanţa şi necesitatea rugă-

ciunii, admiţând totodată că modul în care ea acţionează este o taină.La nivel practic: Să cultive o atitudine de rugăciune care să le caracte-

rizeze viaţa de zi cu zi.

SCHIŢA STUDIULUII. Cunoştinţe: Rugăciunea nu are ca scop împlinirea tuturor dorinţelor

A. Numeşte câţiva eroi biblici ai rugăciunii. În ce aspecte reflectă experienţa lor idealul tău de rugăciune?

B. Alege un cuvânt care să descrie rugăciunea eficientă. De ce ai ales acest cuvânt? Ce îţi spune el despre Dumnezeu?

II. Sentimente: Rugăciunea eficientă nu are o formulă secretăA. Rugăciunea este comunicarea cu Dumnezeu. Ce subiecte apar cel

mai des în conversaţiile tale cu Dumnezeu? De ce aceste subiecte?B. Contează pentru tine faptul că pe Dumnezeu Îl interesează lucru-

rile care sunt importante pentru tine?C. De ce ne este atât de greu să Îi dăm lui Dumnezeu libertatea de a

ne răspunde la rugăciuni la timpul pe care El îl consideră potrivit?

III. Practic: Rugaţi-vă neîncetatA. Marii eroi ai rugăciunii au fost aceia pentru care Dumnezeu era o re-

alitate mereu prezentă. Cum poţi cultiva acest simţământ în viaţa ta?B. Cum îşi pot da seama membrii familiei tale, prietenii şi colegii tăi

de serviciu că eşti un om al rugăciunii?

Rezumat: Rugăciunea are putere. Când ne rugăm, nu Îi spunem lui Dumnezeu ce să facă, ci primim gândurile Lui şi trăim ca atare.

PAŞII ÎNVĂŢĂRII1. MOTIVEAZĂ!

Pasajul central: Ioan 17:20,21Ideea centrală pentru creştere spirituală: Rugăciunea este elementul

esenţial al vieţii de ucenicie, şi nu soluţia pentru împlinirea tuturor dorin-ţelor.

42

Stud

iul 3

Luni, 13 ianuarie Timp pentru rugăciune

Ce este rugăciunea în realitate? Este comunicarea directă şi instanta-nee a fiinţelor căzute, păcătoase şi vrednice de moarte cu Creatorul uni-versului, cu Dumnezeul Sfânt.

În momentul în care a luat asupra Sa trup de om şi a acceptat limitele omeneşti, Domnul Hristos a simţit şi El necesitatea rugăciunii. Înaintea Tatălui, El nu Se afla în aceeaşi poziţie ca păcătoşii căzuţi, însă, ca om, a simţit nevoia de rugăciune.

2. Prin ce se caracterizează viaţa de rugăciune a Domnului Isus? Descrie circumstanţele în care El Se ruga. Ce principii legate de frecvenţa, locul şi timpul rugăciunii ne putem însuşi din ceea ce ştim despre viaţa Sa de rugăciune? Matei 14:22,23; 26:36; Marcu 1:35-37; Luca 5:15,16; 6:12,13.

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

Hristos a exemplificat în viaţa Sa de rugăciune ceea ce i-a învăţat pe ucenici să facă. El Se ruga dimineaţa, seara, la sfârşitul predicilor, înain-tea predicilor şi ori de câte ori se ivea posibilitatea. Se ruga în grădini, pe munte şi oriunde mijloacele de distragere a atenţiei erau mai puţine. Din punct de vedere fizic, Se afla la ani-lumină distanţă de prezenţa Tatălui, însă, din punct de vedere spiritual, era una cu Tatăl prin rugăciune. Viaţa Sa spirituală curgea prin venele spirituale ale rugăciunii. Se vor mulţumi oare cu mai puţin de atât urmaşii Săi de astăzi, atât de slăbiţi de înclina-ţiile păcătoase, atât de copleşiţi de grijile lumeşti şi atât de exasperaţi de eşecuri?

„Rugăciunea este deschiderea inimii noastre înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui prieten. Nu pentru că ar fi necesar să-I vorbim despre noi, ci pentru a ne face pe noi în stare să-L primim. Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 93

Citeşte Marcu 11:22-26; Luca 11:13; Ioan 14:12-14. Cum să înţelegem aceste făgăduinţe? Ai avut vreo experienţă legată de ceea ce spune Domnul Isus aici? Ce ai făcut în situaţiile în care rugăciunile tale nu s-au împlinit aşa cum te-ai aşteptat?

Comentarii pentru instructori

43

Stud

iul 3

Majoritatea oamenilor au păreri greşite despre rugăciune. Unii o iau ca pe un fel de formulă magică prin care Îl „obligă” pe Dumnezeu să facă tot cei Îi cer ei. Alţii consideră că nu se roagă suficient sau că experienţa lor spirituală este deficitară dacă nu primesc ce au cerut. Studiul de săptă-mâna aceasta va arăta că rugăciunea ascultată nu este neapărat barome-trul stării noastre spirituale. Mulţi oameni credincioşi se roagă fără să-şi dea seama de răspunsurile pe care le primesc la rugăciune.

Activitate/Discuţie introductivă: Invită-i pe membrii grupei să poves-tească pe rând una dintre primele experienţe pe care le-au avut cu rugă-ciunea. O astfel de experienţă ar putea fi o rugăciune simplă, un răspuns remarcabil primit ori o situaţie critică, în care se părea că rugăciunile sin-cere nu au fost ascultate. Creaţi o atmosferă de încredere, în care par-ticipanţii să-şi poată împărtăşi experienţele cu onestitate (dezvăluindu-şi atât credinţa, cât şi îndoielile).

2. APROFUNDEAZĂ!Este uşor să simplificăm experienţa rugăciunii, lăsând impresia că

Dumnezeu face un anumit lucru întotdeauna şi nu face un alt lucru nicio-dată. După cum vom vedea însă, rugăciunea este una dintre cele mai taini-ce activităţi ale lui Dumnezeu din câte cunoaştem noi, oamenii. Trebuie să ne rugăm neîncetat, dar trebuie să ne ferim să ne arogăm meritele pentru ceea ce se întâmplă atunci când ne rugăm.

Comentariu biblicI. Rugăciunea unui om neprihănit(Recapitulează împreună cu grupa Daniel 9:2-19.)Iată câteva consideraţii pe marginea rugăciunii lui Daniel:În primul rând, rugăciunea lui este formulată la persoana I plural (noi).

Faptul acesta este semnificativ, deoarece, atunci când ne rugăm pentru al-ţii, cel mai adesea nu ne identificăm cu ei. Daniel s-a rugat aşa: „Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale” (Daniel 9:5, sublinierea autorului). Deşi Biblia nu consemnează nimic negativ în dreptul său, Daniel se iden-tifică cu poporul care, într-adevăr, se făcuse vinovat de faptele amintite. În rugăciunea sa, el nu caută să arunce vina asupra altora, ci foloseşte pronumele „noi”, „noştri”, „nouă”. El s-a identificat total cu poporul său.

După mărturisirea păcatelor poporului, Daniel recunoaşte puterea şi măreţia lui Dumnezeu. Pentru a-L caracteriza pe Dumnezeu, el foloseşte cuvinte precum „mare”, „înfricoşat” (vers. 4), „drept” (vers. 7) şi arată că

44

Stud

iul 3

Marţi, 14 ianuarie Învăţături eterne

Rugăciunea reuşeşte în mod miraculos să unească fiinţele finite cu Creatorul lor infinit. Ea este un bun liant spiritual. Odată uniţi cu Tatăl lor ceresc, credincioşii transcend natura pământească şi înclinaţiile păcă-toase. Ei se despart de lume în urma acestei transformări. Dacă Satana ar reuşi să readucă rugăciunea la forma ei egocentrică şi să o jefuiască astfel de puterea ei de a ne transforma, relaţia noastră cu Dumnezeu ar fi com-promisă, iar mărturia noastră, zădărnicită.

3. Ce aflăm din Matei 6:7,8; 7:7-11 şi 18:19,20 despre rugăciune?______________________________________________________________

Credinciosul sincer are încredere că Dumnezeu poate să Îşi onoreze făgăduinţele, că nu există cerere care să-L sperie. Autoritatea Sa nu are limite, forţa Sa este inegalabilă. Copiii Săi se apropie de porţile cerului cu încredere în El, cu convingerea că El va face ceea ce este cel mai bine pen-tru ei, chiar dacă la momentul respectiv nu înţeleg lucrul acesta. A avea credinţă nu înseamnă a avea încredere în ceea ce vezi, ci a avea încredere în Dumnezeu atunci când nu se văd rezultatele mult dorite şi aşteptate (vezi Evrei 11:1-7). Încrederea în El va rămâne o necesitate permanentă, atâta timp cât Îi vom sluji Domnului, atâta timp cât vom umbla prin cre-dinţă şi, mai ales, atunci când lucrurile nu se rezolvă aşa cum am sperat sau cum ne-am rugat. În acele momente, dacă vei deschide Biblia, vei afla că nu eşti singur.

4. Citeşte Matei 6:9-15 şi 26:39. Ce învăţăm din aceste versete?______________________________________________________________

Să nu confundăm încrederea cu aroganţa sau cu impertinenţa. A ne apropia cu îndrăzneală de tronul lui Dumnezeu nu înseamnă a ne apropia cu un simţământ de îndreptăţire. Conduita credinciosului trebuie să fie caracterizată de îndrăzneală, dar, în acelaşi timp de smerenie. În Ghetsi-mani, Hristos Şi-a exprimat dorinţa, dar în final a spus: „Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” Alături de supunerea totală, şi spiritul iertă-tor este o dovadă de smerenie. Şi noi trebuie să ne purtăm la fel, mai ales că ni s-a iertat atât de mult!

Eşti supărat pe cineva şi îţi este greu să-l ierţi? Spune-I Domnului lucrul acesta în rugăciune. Roagă-L să te înveţe cum să ierţi. Roagă-te pentru cel pe care eşti supărat. Ce crezi să se va întâmpla după aceea?

Comentarii pentru instructori

45

Stud

iul 3

„îndurarea” şi „iertarea” (vers. 9) se găsesc la El. Cu alte cuvinte, după ce mărturiseşte nedesăvârşirile sale şi ale poporului său, el exprimă convin-gerea că singura lor speranţă este legată de îndurarea acestui Dumnezeu mare şi drept şi de iertarea pe care El poate să o dea.

În final, Daniel îşi prezintă cererea în cuvinte simple şi la subiect: „As-cultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbo-vi…” (vers. 19). El nu se încumetă să-I spună lui Dumnezeu ce să facă, ci Îl roagă doar să intervină pentru poporul Său.

De discutat: De regulă, suntem îndemnaţi să ne rugăm cu sinceritate şi cu perseverenţă, însă rugăciunea lui Daniel ne aduce aminte să avem încredere că Dumnezeu va interveni pentru noi potrivit cu planurile Sale, şi nu cu ale noastre. Ce alte exemple de rugăciuni eficiente şi puternice mai poţi găsi în Biblie? Te-ai rugat vreodată ca Daniel? Dacă da, care a fost rezultatul? Dacă nu, de ce nu te-ai rugat aşa?

II. Rugăciunea neîntreruptă(Reciteşte împreună cu grupa Marcu 1:35.)Faptul că Domnul Isus Se trezea devreme de tot ca să Se roage, pre-

cum şi faptul că El petrecea deseori nopţi întregi în rugăciune, i-a deter-minat pe unii să presupună că Dumnezeu Se simte onorat atunci când renunţăm la somn pentru a avea o viaţă de rugăciune „ieşită din comun”.

Totuşi Mântuitorul nu a lăsat niciodată impresia (decât poate în Gră-dina Ghetsimani) că ar fi vreo virtute în a te ruga când ar trebui să dormi.

Pe de altă parte însă, cu toţii am trecut prin situaţii în care eram atât de apăsaţi de probleme şi atât de presaţi de nişte împrejurări independente de noi, încât nu mai aveam nici somn şi nici poftă de mâncare. Într-o astfel de situaţie, ne-am prins de Dumnezeu cu convingerea că El este singura noastră nădejde şi ne-am rugat asemenea lui Iacov: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta” (Geneza 32:26).

Din lupta prelungită a lui Iacov cu îngerul şi din ceasurile lungi şi în-tunecate ale experienţei Domnului Hristos în Ghetsimani învăţăm despre valoarea insistenţei şi a perseverenţei în rugăciune.

De discutat: Rugăciunea, la fel ca mântuirea, ţine de credinţă, nu de fapte. Când ne rugăm, noi nu Îl constrângem pe Dumnezeu să ne dea ce Îi cerem, fiindcă am încercat deja toate celelalte variante şi nu a mers nimic.

Când îţi este cel mai greu să te rogi? Cum poţi depăşi această dificultate? Defineşte rugăciunea, completând următoarea afirmaţie: „Pentru mine,

rugăciunea este…”

46

Stud

iul 3

Miercuri, 15 ianuarie O milă fără margini

Domnul Hristos a fost întruchiparea desăvârşirii sau, altfel spus, toată desăvârşirea lui Dumnezeu a fost descoperită în El. A existat oare vreun om mai plin de milă decât El? Sau care să Îşi dorească mai mult decât El să aline suferinţa omului?

Dacă nu a existat, atunci ne întrebăm: Ce legătură au avut mila şi rugă-ciunea Sa de mijlocire cu ucenicia?

5. Cum au fost influenţate rugăciunile lui Isus de mijlocire, de identifica-rea Sa cu omenirea? Care sunt scopurile finale ale rugăciunilor Sale de mijlocire? Luca 22:31,32; Ioan 17:6-26 (vezi şi Evrei 2:17).

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

Domnul Isus putea mijloci cu succes pentru ucenicii Săi, deoarece era activ implicat în viaţa lor, îi înţelegea foarte bine şi le dorea cu ardoare bi-nele. Şi noi trebuie să procedăm la fel dacă vrem să avem succes. Cel care vrea să formeze ucenici în secolul al XXI-lea va renunţa la preocupările consumatoare de timp care îl împiedică să aibă o relaţie cu sufletele pier-dute. Câştigarea banilor, dobândirea faimei, realizările academice trebuie subordonate obiectivului mai înalt al răscumpărării celor pierduţi. Acesta este un adevăr important pe care îl pierdem uşor din vedere fiindcă sun-tem atât de prinşi în vârtejul activităţilor zilnice!

Isus S-a dăruit pe Sine ucenicilor. Intra în casele lor, le cunoştea ru-dele, petrecea timp cu ei şi muncea cot la cot cu ei. Niciun eveniment semnificativ din viaţa lor nu-I scăpa. Formarea de ucenici din vremurile moderne presupune mai mult decât distribuirea de broşuri şi dezbaterile biblice bine pregătite. Rugăciunea înălţată cu multă compasiune pentru cel aflat în necaz şi cu dorinţa de a-i alina suferinţa rămâne idealul rugă-ciunii de mijlocire în activitatea eficientă de formare a ucenicilor.

Deşi perimată poate, maxima următoare conţine mult adevăr: „Oa-menilor nu le pasă de lucrurile pe care le ştii, atâta timp cât nu ştiu cât de mult îţi pasă de ei.”

Comentarii pentru instructori

47

Stud

iul 3

III. Rugăciunea care nu primeşte răspuns(Recapitulează împreună cu grupa 2 Corinteni 12:7-10 şi Luca 22:39-44.)Din nefericire, prea mulţi creştini sunt învăţaţi că, dacă nu au primit

răspuns la rugăciune, înseamnă că nu au suficientă credinţă sau că nu s-au rugat cum trebuie. Li se spune că, dacă ar avea mai multă credinţă sau dacă s-ar ruga „corect”, Dumnezeu le-ar răspunde în mod obligatoriu.

Teoretic, ideea aceasta pare plauzibilă, dar, în practică, rugăciunea nu funcţionează aşa. Noi ne rugăm unui Dumnezeu atotînţelept şi atotiubi-tor, conştienţi că nu ştim să cerem ce este cel mai bine pentru noi şi că nu ştim nici măcar care este acel lucru cel mai bun.

Să ne gândim, de pildă, la apostolul Pavel. El aminteşte la un moment dat că avea „un ţepuş în carne, un sol al Satanei” trimis ca să-l „pălmu-iască” (2 Corinteni 12:7). Apostolul nu poate fi suspectat de necredinţă. Dar, oricât s-a rugat să fie eliberat, Domnul a îngăduit ca această cerere să rămână fără răspuns sau, cel puţin, aşa părea la prima vedere.

Privind însă retrospectiv, Pavel a admis că Dumnezeu ştie întotdeauna ce face: „Şi El mi-a zis: «Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită»” (vers. 9). Apostolul a ajuns în final la următoarea concluzie: „Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciuni-le mele…, căci, când sunt slab, atunci sunt tare” (vers. 9,10).

Un alt exemplu de rugăciune care în aparenţă nu a primit răspuns este rugăciunea Domnului Isus din Grădina Ghetsimani (Luca 22:39-44). În con-diţiile în care greutatea păcatelor întregii omeniri apăsa pe umerii Săi, nimeni nu Îi poate reproşa faptul că I-a cerut Tatălui Său să îndepărteze de la El această povară. (Unii sunt de părere că Tatăl a îndepărtat de la El această po-vară după ce a obţinut biruinţa asupra păcatului prin moartea şi învierea Sa.)

Cu toate acestea, Isus S-a plecat supus înaintea voinţei desăvârşite a Tatălui şi a acceptat să fie prins, aşa cum cerea planul de mântuire. El avea suficientă credinţă în Tatăl pentru a scăpa de la moarte sigură, dar, totodată, avea suficientă credinţă ca să meargă înainte şi să Îşi îndepli-nească partea în salvarea omenirii.

De discutat: În ce situaţie ai nevoie de mai multă credinţă: când ai nevoie să obţii un anumit lucru prin rugăciune sau când trebuie să accepţi ce îţi dă Dumnezeu?

Preferi să te închini unui Dumnezeu care Se va lăsa convins să-ţi răs-pundă la rugăciuni indiferent de situaţie? Sau preferi să crezi într-un Dumnezeu care dă uneori răspunsuri pe care nu vom reuşi să le explicăm decât în veşnicie? Ce personaj biblic, ce text sau ce făgăduinţă biblică te-a

48

Stud

iul 3

Joi, 16 ianuarie O iubire ca a Lui

Primii ucenici au imitat ceea ce au observat în viaţa de rugăciune a Domnului lor. Bineînţeles, ei se rugau pentru ocrotire, pentru nevoile lor zilnice şi pentru călăuzire spirituală. Însă rugăciunea de mijlocire a deve-nit o parte importantă a uceniciei lor.

6. Citeşte Faptele 1:13,14; 1 Timotei 2:1-4; Iacov 5:13-16; 1 Ioan 5:16; Iuda 20-22; 1 Petru 4:7. Ce rol a avut rugăciunea în biserica primară? Pentru ce probleme specifice se rugau credincioşii? Ce putem învăţa din aceste exemple?

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

Rugăciunea constantă a fost ancora bisericii primare. Pavel pleca în călătoriile sale misionare numai după ce primea împuternicire prin rugă-ciune (Faptele 13:3; 14:23). Credincioşii se rugau şi atunci când îşi luau ră-mas-bun (Faptele 20:36; 21:5). În multe ocazii, rugăciunile lor luau forma mijlocirii. Ei se rugau pentru autorităţi, pentru fraţii de credinţă şi pentru toţi oamenii, în general! Pavel a mijlocit pentru tatăl lui Publius, mai-ma-rele insulei Malta, care era bolnav. Ştefan, în ultimele clipe ale vieţii sale, a mijlocit pentru cei care-l omorau. Importanţa rugăciunii în biserica pri-mară nu poate fi subliniată îndeajuns. Scriptura afirmă că rugăciunea este un lucru bine primit înaintea lui Dumnezeu, fiindcă El doreşte mântuirea tuturor oamenilor şi urmăreşte răspândirea adevărului. Biserica primară s-a dezvoltat rapid prin rugăciunea împletită cu învăţătura apostolică, cu predicarea înflăcărată, cu minunile şi cu relaţiile de părtăşie. În ciuda per-secuţiei necruţătoare, creştinismul a cuprins întregul imperiu. Mii şi mii de oameni au primit Evanghelia. Din palatul cezarului şi până în colţurile cele mai îndepărtate ale imperiului, oamenii transformaţi străluceau pre-tutindeni ca nişte torţe vii.

Cât timp îţi iei pentru rugăciunea de mijlocire? Cât timp crezi că ar trebui să-ţi iei?

Comentarii pentru instructori

49

Stud

iul 3

ajutat în cea mai mare măsură să înţelegi că rugăciunea este o disciplină spirituală? Cum te-a ajutat?

3. APLICĂ!Rugăciunea este un subiect de discuţie complex şi poate fi un motiv

de autoînvinovăţire pentru unii. Există oameni pregătiţi să spună oricând o experienţă despre un răspuns uimitor primit la rugăciune, însă există şi oameni care au primit rareori un răspuns real şi direct. Din acest motiv, se recomandă ca subiectul acesta să fie prezentat cu mare tact.

Aplicaţie: Când le-a scris credincioşilor din Tesalonic să se roage ne-încetat (vezi 1 Tesaloniceni 5:17), Pavel nu a vrut să îi îndemne să stea tot timpul pe genunchi, ci intenţia sa a fost să le spună că inima şi mintea trebuie să se afle permanent într-o atitudine de rugăciune.

Activitate: Invită-i pe membrii grupei tale să povestească o experienţă în care s-au rugat într-un loc neobişnuit sau într-un mod neobişnuit.

Într-un singur cuvânt, rugăciunea înseamnă comunicare – a vorbi şi a asculta. Ţi-a vorbit Dumnezeu până acum? Ce ţi-a spus?

De unde ştii când te rogi „bine” şi când nu?

4. ILUSTREAZĂ!Succesul vieţii de rugăciune nu are nicio legătură cu numărul de răs-

punsuri primite sau cu ceea ce primim în mod concret în urma rugăciunii. Succesul este dat mai degrabă de cât de bine comunicăm cu Dumnezeu, comunicare ce înseamnă atât să spui, cât şi să asculţi ce ţi se spune.

Activitate: Dacă este posibil, oferă-le membrilor grupei câte o hârtie. Cere-le să îşi evalueze viaţa de rugăciune printr-o notă de la 1 la 10 (în care 10 este nota maximă), să scrie nota pe bileţel, fără să o arate altora, şi fără să se semneze, apoi să-l împăturească. Strânge bileţelele într-un coş sau într-o pălărie.

Amestecă-le bine. Ia bileţelele rând pe rând şi citeşte notele fără să faci vreun comentariu. După aceea, închide studiul cu o rugăciune ca fie-care membru al grupei să Îl cunoască pe Dumnezeu într-un mod nou, ca urmare a vieţii personale de rugăciune. (O altă variantă ar fi să realizezi această activitate fără bileţele. Cere-i fiecărui membru al grupei să se gân-dească la viaţa lui de rugăciune şi la îmbunătăţirile pe care ar putea să le facă – mai mult timp pentru rugăciune, mai multă credinţă etc. Apoi, încheie studiul cu o rugăciune pentru o viaţă de rugăciune mai activă.)

50

Stud

iul 3

Vineri, 17 ianuarie Studiu suplimentar

Ellen G. White, Mărturii, vol. 9, capitolul „O mişcare de reformă”, (p. 126); Lucrarea misionară medicală, capitolul „Prin eforturi personale şi credinţă vie” (p. 244, 245).

„Cel care nu face decât să se roage, în curând va înceta să se mai roage sau rugăciunile lui vor deveni o simplă rutină. Oamenii ajung să nu mai aibă pentru ce să se roage şi nu mai sunt atraşi de devoţiune atunci când se retrag din viaţa socială, când abandonează sfera datoriei creştine şi purta-rea crucii şi când încetează să mai lucreze cu seriozitate pentru Domnul, care a lucrat cu seriozitate pentru ei. Rugăciunile lor devin individualiste şi egoiste. Ei nu se pot ruga pentru nevoile omenirii sau pentru zidirea Îm-părăţiei lui Hristos, cerând puterea cu care să lucreze.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 101

Întrebări pentru discuţie1. De ce absenţa rugăciunii de mijlocire este o piedică în calea creşte-

rii bisericii? Cum reuşeşte mijlocirea activă să stimuleze activitatea de formare de ucenici? Care sunt secretele rugăciunii de mijlocire eficien-te? Ce subiecte trebuie să aibă rugăciunea de mijlocire?

2. Ce ar trebui să facem în plus pentru cei pentru care înălţăm rugăciuni? Cum putem lega relaţii cu vecinii, cu rudele şi colegii de serviciu pen-tru care ne rugăm? De ce este necesar ca rugăciunile personale pentru ceilalţi să fie însoţite de eforturi susţinute pentru menţinerea prieteni-ei cu ei?

3. Ce paşi concreţi trebuie să facem pentru a avea o viaţă de rugăciune dinamică? Care este relaţia dintre activitatea eficientă de formare a ucenicilor şi întâlnirea cu Dumnezeu prin rugăciune? Este posibil ca rugăciunea să îi schimbe pe cei pentru care ne rugăm fără ca mai înain-te să ne schimbe pe noi? Ce subiecte noi de rugăciune vom avea atunci când îi vom iubi pe oameni? Ce impact au sfinţenia şi rugăciunea asu-pra capacităţii noastre de a răspândi adevărul?

4. Ce putem face în mod concret pentru a spori numărul contactelor cu oamenii care nu L-au primit pe Hristos? Ce putem face pentru a avea relaţii strânse cu semenii noştri, astfel încât să cunoaştem nevoile lor particulare şi să ne rugăm pentru ele?