Iordache Ana-Maria,Istrate Andreea, Niţă Iulia, Truşcă Mădălina, Ulrich TudorClasa a XII-a FColegiul Naţional „Sf.Sava“

Proiect Limba şi literatura română

„Teoria formelor fără fond“ vs. „Teoria sincronismului“

Bucureşti

Noiembrie 2010

-2-

Proiect Limba şi literatura română

„Teoria formelor fără fond“ vs. „Teoria sincronismului“

I. Junimea. Titu Maiorescu.Teoria formelor fără fond

Junimea era o societate literară înfiinţată la 1863 de un grup de tineri de curând în-torşi în ţară, de la studii din străinătate. Aceştia doreau să contribuie la aducerea culturii româneşti la nivelul celei europene, depăşind decalajul care se crease în veacurile ante-rioare. Acelaşi obiectiv îl urmărise şi generaţia paşoptiştilor, dar junimiştii aduc spiritul critic foarte pronunţat, în scopul de a face o separaţie clară între valorile autentice şi falsele valori. Folosind acest discurs discriminativ, critica junimistă a supus literatura epocii unei examinări severe, dirijând-o spre respectarea unor principii estetice precise. Ca o reacţie la excesul de politică din literatură, Titu Maiorescu afirma specificitatea esteticului, fundamen-tând o direcţie importantă a receptării operei literare. ”.“Realişti în politică, junimiştii vor şti să delimiteze politica de drepturile obiectivităţii ştiinţifice şi de acele ale inspiraţiei artis-tice, trăgând hotare între viaţa practică, creaţie, critică.” ( Tudor Vianu) Va fi continuat de E. Lovinescu, cel care, pe de altă parte, însă, va demonstra lipsa de viabilitate a “Teoriei formelor fără fond“.

Întemeietorul acestei societăţi şi creatorul doctrinei junimiste este Titu Maiorescu (1840- 1917), o personalitate reprezentativă a culturii române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. El este considerat pe bună dreptate un ctitor al culturii române moderne, un strateg al modernizării noastre culturale. El a impus spiritul critic în mediul cultural şi politic românesc, fiind apreciat ca reprezentantul tipic al „culturii critice“ româneşti, creatorul faimoasei teorii a „formelor fără fond“, teorie care a avut o carieră de excepţie în cultura română modernă.

Titu Maiorescu activează în calitate de critic cultural, în domeniul limbii, al literaturii şi al folclorului, manifestă iniţiative constructive în studii consacrate, fenomenului literar şi al limbajului publicistic, abordează direct opera unor scriitori reprezentativi. Unul dintre studiile reprezentative pentru spiritul critic junimist şi pentru viziunea asupra evoluţiei fenomenului cultural este “În contra direcţiei de azi în cultura română”, apărut iniţial în revista “Convorbiri literare” şi apoi în volumul care reuneşte cele mai importante studii maioresciene, critice.

Studiul face dovada atitudinii critice faţă de limbajul publicaţiilor ardelene, în mod special a revistelor “Transilvania” şi “Familia”, care sunt un exemplu negativ al unui viciu general, emblematic pentru toată cultura română: neadevărul. Explicarea şi analiza conceptu-lui generează una din cele mai cunoscute teorii maioresciene: „formele fără fond“. În linii mari, demonstraţia susţine că, în jurul anului 1820, societatea românească s-a trezit din “letar-gia aceasta”, care o cufundase “barbaria orientală” şi a intrat în contact cu formele culturii apusene, care i-au dat “lustrul societăţilor străine”. Imitarea fără discernământ a formelor străine, în absenţa unui fond autohton, care să le dea substanţă, este pentru Maiorescu, semnul -1-

unei “superficialităţi fatale”, cu efecte dezastruase asupra evoluţiei culturii noastre. Revenind la “neadevărul” pe care îl evidenţiază în partea introductivă a studiului, Maiorescu demon-strează că viciul are rădăcini adânci în cultura noastră, întemeiată la începutul secolului al XIX-lea, pe falsificarea istoriei, a etimologiei şi a gramaticii. “Direcţia falsă”, adoptată la în-ceputul vârstei moderne a civilizaţiei noastre, se prelungeşte în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, zădărnicind sincronizarea cu civilizaţia occidentală. Pe un ton de ironie amar, criticul constată anomaliile: “Înainte de a avea învăţători săteşti, am făcut şcoli prin sate şi înainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii şi universităţi şi am falsificat in-strucţiunea publică. […] Înainte de a avea o umbră, măcar, de activitate ştiinţifică originală, am făcut Societatea academică română […] şi am falsificat ideea academiei.”

Fidel doctrinei politice conservatoare, Maiorescu, acuză că aceste “pretenţii fără funda-ment” sunt un element de adâncire a prăpastiei între clasele superioare, fascinate de “fantas-magorii”, şi singura clasă socială reală, ţăranul romîn, care este astfel condamnat la suferinţa sporită, pentru a susţine edificiul fictiv al culturii române.

Spirit constructiv, criticul oferă soluţia de corectare a acestei situaţii: descurajarea mediocrităţii, adaptarea la un ritm natural de dezvoltare şi eliminarea formelor fără fond.

“Teoria formelor fără fond” defineşte sintetic starea culturii din epocă şi poate fi con-siderată “un barometru” al atmosferei spirituale din deceniile VII-VIII ale secolului al XIX-lea.

II. Eugen Lovinescu si Teoria sincronismului

După Marea Unire din 1918, cultura românească a fost confruntată cu o problematică relativ nouă, sintetizată în întrebarea: „Pe ce cale evoluăm?“. Este o întrebare la care sunt so-licitaţi să răspundă oamenii politci, darji creatorii şi gânditorii din epocă. Problemele privind dezvoltarea României în noul context european au generat dezbateri aprinse în mediile politicii culturale din perioada interbelică. La această dezbatere au participat diferite personal-ităţi, publicaţii, exponenţi ai unor curente de idei, care au abordat, din unghiuri diferite, prob-lematica culturii române moderne: tranziţia spre modernitate. Este problema decalajelor faţă de Occident, formula de evoluţie socială care ar fi potrivită cu specificul nostru naţional. Aceeaşi problematică extrem de complexă străbate paşoptismul, junimismul, sămănătorismul, curentul socialist şi poporanismul. Gânditorii din perioada interbelică vor dezvolta această problematică, subsumată raportului dintre tradiţionalism şi modernism, iar confruntările se vor desfăşura concomitent în diverse planuri: politic, ideologic, filosoficşi cultural.

Eugen Lovinescu este cunoscut ca unul dintre cei mai importanţi criticişti, teoreticieni literari care au marcat perioada interbelică. Cartea sa redeschide întregul dosar al culturii române moderne şi avansează o teorie articulată asupra evoluţiei noastre sociale, cunoscută sub denumirea de teorie a sincronismului, în opoziţie deschisă cu teoriile cunoscute ale evoluţiei organice, datorate mişcărilor junimiste, sămănătoriste, tradiţionaliste şi poporaniste. Lectura acestei cărţi este obligatorie pentru a cunoaşte tematica, amploarea şi semnificaţia confruntărilor ideologice şi culturale din perioada interbelică. Lovinescu dorea să demon-streze necesitatea sociologică a evoluţiei moderne a României spre formula de civilizaţie occi-dental, să legitimeze istoric acţiunile forţelor liberale, arătând lipsa de fundament a viziunilor tradiţionaliste, caracterul lor „reacţionar“.

În plan teoretic, Lovinescu se sprijină pe „legea imitaţiei“, formulată de sociologul francez Gabriel Tarde, conform căreia coeziunea unei societăţi este dată de factori psihologici şi ideologici. Indivizii, grupurile sociale şi societăţile care au un statut inferior pe scara dez-voltării (sub raport economic, politic, cultural etc.) imită valorile, atitudinile şi comporta-mentele grupurilor şi societăţilor dezvoltate. Spre deosebire de Maiorescu, a cărui opoziţie faţă de transplantarea unor forme apusene inadecvate fondului românesc e preluată aici critic, mentorul Sburătorului pledează pentru valorificarea potenţialului stimulativ al actului

-2-

Proiect Limba şi literatura română

imitativ care, în concepţia sa, dezvoltată ulterior, are rolul de a accelera procesul evoluţiei. În articolul Literatura “Sburătorului”, de pildă, publicat într-un număr din a doua serie a re-vistei, pledoaria pentru recuperarea lirismului prin intelectualizarea expresieişi a emoţiei po-etice, în acord cu tendinţele europene şi cu o nouă sensibilitate a momentului, devine mai explicită.

-1-