Generalităţi

În ceea ce priveşte trecutul nostru, deşi a fost împodobit cu o rodnică şi bogată

viaţa monahală, au existat totuşi foarte puţine mânăstiri de călugăriţe. În Rusia

pravoslavnică însă, la începutul veacului XX, mai precis în 1914, numarul călugăriţelor

era de 73 000, iar al călugărilor de 21 000. Sub influenţa acestui fenomen din Rusia, în a

doua jumătate a sec. al XlX-lea s-au înmulţit şi la noi mânăstirile de monahii, cele mai

multe, însa, cu viata idioritmică. Doar în Oltenia viaţa chinovitică a funcţionat şi s-a

consolidat bine şi în mânăstirile de maici, urmând modelul bunei organizări a vieţii de

obste ce se găsea în mânăstirile de călugări. De aici, dupa 1948, s-a inspirat Părintele

Patriarh Iustinian Marina care, din 1948-1959, a organizat toate mânăstirile românesti,

urmînd rînduiala vasiliană, ridicându-le la un nivel cum nu mai fusese pîna atunci.

Din nefericire, nu la fel s-a întâmplat în judeţul Tecuci (astazi Galaţi), pe raza

comunei Vladimireşti. Aici şi-a facut apariţia o fată vizionară, o tânără de 16 ani careia i

s-a arătat Maica Domnului şi i-a poruncit să ridice acolo o mânăstire numai de fecioare

neîntinate, fapt ce a dus la zidirea unei mânăstiri cu biserica în mijloc şi bine populată,

osteneala muncilor fiind depusă de tinerele fete. Mânăstirea s-a ridicat cu aprobarea

Episcopiei Romanui, care tutela acest judeţ. Stareţa a fost rânduita această fată, devenită

„Maicuta Veronica”. Conducând însă numai după viziunile proprii şi desele arătări ale

Sfintei Fecioare Maria1, neavând nici un dram de noviciat în vreo mânăstire cu tradiţie,

neascultând nici de bătrânul lor duhovnic, Clement Cucu, fiind şi adulată de credincioşi,

mireni de la oraş, parcurgând studiile liceale la fară frecvenţă, fiind convinsă că ea este

trimisă de Dumnezeu , a suferit „caderea de dreapta”2, despre care vorbesc Sfintii Părinti.

La aceasta a contribuit din nefericire si Episcopia, care a călugarit şi preoţit pentru

mânăstire un tânăr teolog ardelean, ce nu fusese înainte instruit în vreo mânăstire cu

tradiţie şi nici nu practicase mai înainte preoţia. Amândoi, acesta şi Maicuţa Veronica,

secondaţi de alte câteva călugăriţe, unele cu idei legionare şi cu un naţionalism specific

perioadei interbelice, au ieşit făra sa-şi dea seama de sub rânduiala liturgică şi practicile 1 Petre I David, “Călăuza creştină” , Editura Episcopiei Aradului, Arad, 1987, p. 1762 Idem, „Manual de Sectologie”, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului, Constanţa, 1998, p 309

1

tradiţionale călugăreşti, alminteri obştea fiind organizată şi funcţionând la înalţi parametri.

Tocmai această parte văzută a făcut să nu fie sesizate la vreme unele trăsături de fond ale

infrastructurii vieţii monahale şi ale misionarismului propriu mânăstirilor. Creştinii soseau

din toate părţile în numar foarte mare. Tânarul preot şi duhovnic, citea doar molitva de

dezlegare închinătorilor şi-i împărtaşea pe toţi, fără spovedanie individuala. Maicuţa,

sfatuită de un preot de mir, Stahie, refugiat din Basarabia, a introdus împărtaşirea tuturor

maicilor în fiecare zi.

Episcopul eparhiot din 1953-54 si însuşi Părintele Patriarh a intervenit spre a stopa

erorile apărute şi deja notorii. Măicuţa Veronica şi tânarul preot slujitor nu s-au supus

măsurilor legale de remediere a cultului şi nu şi-au înfrânat entuziasmul nesocotit, ci s-au

împotrivit Sfântului Sinod al carui membri erau ierarhi anteriori instalării comunismului

la noi – cu exceptia Patriarhului. Luciferismul din acest mic grup de conducere a

Vladimireştilor a dus la desfiinţarea mânăstirii în 1955.

Dupa evenimentul din 1989, în martie 1990, la propunerea chiriarhului locului,

Sfântul Sinod a aprobat reînfiinţarea mânăstirii, consimţind la aceasta şi Ministrul

Cultelor. Stareţă a fost numită însaşi maica Veronica cu un grup în jurul ei. Dar în

perioada aceasta îndelungată, dupa 1964, dânsa suferise grave traumatisme ideologico-

religioase sub influenţa unui tânar laic, fiu duhovnicesc al Mânăstirii Vladimireşti. Dupa

1989 au apărut, dactilografiate, lucrări semnate de acesta şi de maica Veronica infestate

cu budhism, spiritism etc, concepţii pe care, aceasta monahie nu le recunoaste.

Vedeniile Maicii Veronica

1. Vedenia „Mântuitorului”

Vasilica Barbu (Maica Veronica ) susţine că L-a văzut pe Hristos în mai multe

rânduri, cobarând într-o lumină mare dintr-un nor în chipul unui adevărat om, ca un

2

bătrân, „ un moş bătrân, cu barbă mare, cu păr mătăsos lăsat pe spate, şi îmbracămintea îi

era albă şi lungă de i se vedea numai degetele de la picoare şi largă la mâneci”3.

Maica Veronica îl vede pe Hristos într-un câmp nelocuit, coborând din norii

cerului, vedenie de care însuşi Mântuitorul ne îndeamnă să ne ferim. Căci Hristos nu va

mai cabarî pe norii cerului decât la Parusie.

Pe de altă parte, vizionara pretinde că Mântuitorului i s-a arătat sub chipul unui

adevărat om. De remarcat că Sf. Ioan Evanghelistul, la descoperirea Apocalipsei, când a

fost răpit în Duhul, în Patmos, a avut numai o vedenie alegorică a lui Hristos, după cum,

tot după înalţare i s-a arătat şi lui Saul, dar nu L-a vazut pe Mântuitorul în realitate, în

adevarat trup omenesc.

2. O mănăstire de fecioare

In unrma unor cerinte a „celor de sus” s-a pus la cale ridicarea unei mânăstiri pe

locul arătarilor. Această mânăstire de maici urma să cuprindă numai fecioare.

Aşa s-a cerut de către pretinsa vedenie a Mântuitorului. „El a zis, că aici se va face

Altarul meu. Aici se va face mănăstire de maici şi numai fecioarele, fără de timp”.

Cu privire la sensul adevărat al monahismului şi la rosturile lui duhovniceşti, ce ar putea

însemna să stabilim deosebiri între unele „maici fecioare” şi unele „nefecioare” ,

întorcându-ne astfel la o concepţie cu totul primară, cănd păgânismul îşi mai lăsase

urmele de influenţă în creştinism şi când factorul naturalist precumpanea asupra celui

esntial.

De bună seamă că Hristos nu îndreptăţeşte păcatul ci îl osândeşte, dar ne dă

deplina putinţă de iertare prin pocăinţă.

Oare Maria Magdalena, prima creştină, căreia Mântuitorul a găsit cale să i se arate

după înviere, că să poată duce mai departe vestea cea bună, nu ar putea fi socotită drept

fecioară prin lacrimile cu care a spălat picioarele Domnului, pentru a putea fi primită

eventual în mânăstirea pe care o ridica Maica Veronica?

3 Mihail Urzică, “Minuni şi false minuni”, Editura Anastasia, 1993, p 221

3

Şi Sfanta Maria Egipteanca, defrânata din Alexandria, care prin curaţia vieţii ei din

pustie, ajunsese să nu mai atingă pământul cu picioarele când se ruga şi însăşi fiara

deşertului a venit să-i sape groapa, nu putea fi socotita nici dânsa destul de fecioara pentru

a putea intra în această mănăstire speciala?

O asemenea deosebire de recrutare a maicilor, care este în afara rânduielilor

actuale ale monahismului, ar duce bineînţeles şi la alte sminteli4. Un gând de trufie ar

pune repede stăpânire peste unele din acele maici fecioare, faţă de alte maici nefecioare,

de prin alte mânaăstiri obişnuite; iar dintre acestea multe s-ar mâhni pentru aceleaşi

motive.

3. Diavolul în chip de „călugăr”

Când printr-o cursă foatre meşteşugită i se arată Maici Veronica diavolul, în chipul

unui călugăr şi o îndeamnă să nu mai propovăduiască, în scopul de a-i întări prin acest

contrast de nălucire temeiurile celorlalte vedenii, dânsa are o atitudine cu totul potrivnică

faţă de spiritualitatea adevărată creştină.

Intr-adevar, ea spune: „blestematule, în focul Geenei să rămâi şi suflarea toată

Moşul să ţi-o ia”…

In această privinţă, nu îi este îngăduit mireanului ca să blesteme pe diavol5.

Credinciosul mirean are destule arme să se apere de diavol: Sfânta Cruce, postul,

rugăciunea, precum şi tot ajutorul Bisericii. El trebuie prin urmare, să rămână totdeauna

într-o ascultare defensivă faţă de acest temut vrăjmaş.

Blestemarea diavolului de către mirean este deci o mare nesocotinţă, iar acel blestem nu-l

poate atinge pe Ispititorul.

Ba, dimpotrivă, printr-o asemenea lucrare nechibzuită, diavolul ne prinde şi mai

bine în laţul lui, dându-ne impresia că blestemându-l facem o faptă foarte plăcută înaintea

lui Dumnezeu.

4,Ion Zubascu, “Moartea Măicuţei Veronica trecută sub tăcere” , http://ortodox.net./article.php? Vladimireşti. (19 noiembrie 2007).5 Mihail Urzică, op cit p.223

4

In această privinţă, „Arhanghelui Mihail când se împotrivea diavolului şi se certa

cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndraznit să rostească împotriva lui o judecată de

ocară, ci doar a zis: Domnul să te mustre!” .

Este de la sine înţeles că dacă Dumnezeu ar voi să-l piardă pe Satana, cu o singură

suflare a gurii Lui ar putea să-l nimicească în veci şi desigur n-ar mai avea nevoie de

ajutorul blestemelor noastre. Blestemarea diavolului de către mireni este deci portivnică

esenţei creştinismului şi dovedeşte o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu: este o răzvrătire

împotriva planurilor dumnezeieşti, prin care tocmai Atotfăcătorul rabdă îndelung şi nu

pierde pe diavol care se împotriveşte voii Lui sfinte. Dealtfel, aceasta este şi „taina

făradelegii” despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel (II Tesaloniceni cap 2).

In lucrarea de mântuire a sufletelor noastre, omul este dator de a se supune tuturor

încercărilor, cu nădejdea în bunătatea de izbăvire a lui Dumnezeu, răbdând toate până la

sfârşit fără crâcnire. Cazul lui Iov, care atât de mult a fost ispitit de diavol, trebuie să ne

fie pildă de răbdare şi de credinţă

4. Semne de cucernicie aparentă

In ziua de Bobotează 1938, în timpul Sfintei Liturghii, Maica Veromica, vede presupusul

chip al Mânuitorului deasupra Sfintei Mese. Când preotul a ieşit cu Sfanta Evanghelie, şi

cu Sfintele Daruri, Maica povesteşte câ a văzut ieşind din Altar „mulţi îngeri care se

aşezau pe umărul drept la toţi aceia care stăteau în genunchi; iar pe cei care stăteau în

picioare îi ocolea şi intrau iar în Altar”6.

Intr-adevar, dacă îngenuncherile la Sfanta Liturghie sunt acte de cucernicie, în

schimb, câţi oameni care îngenunchează prin Biserici, nu sunt în realitate decât nişte

vrăjmaşi ai lui Dumnezeu: desfrânaţi care trăiesc în fără de lege, mincinoşi care plănuiesc

viclenii, iubitori de argint, rătăciţi de la adevărata credinţă, spiritişti sau alţi răzvrătiţi, care

pângaresc cu totii locul în care îngenunghează.

Pe temeiul acestei vedenii, desigur că unul din acei „îngeri” s-ar fi aşezat altădată

şi pe umărul drept al fariseului din parabola Mântuitorului, care se bucura în inima lui că

6 Perte I. David, “Invazia sectelor” vol II, Editura Europolis, Constanţa, 1999, p. 158

5

Dumnezeu nu l-a făcut păcătos ca pe vameş. Şi totuşi, vameşul cel păcatos care stătea mai

neobservat de o parte, era mai curat la inima şi a fost mai plăcut înaintea lui Dumnezeu.

Dacă Ingenuncherile sunt bune nu înseamnă ca să socotim elementele exterioare şi

secundare ale creştinismului, drept valori lăuntrice şi principale. Satana, care vrea să ne

smulgă din adevărata viaţă duhovnicească, caută să ne ispitească cu formalismul

lucrurilor şi cu înfâţişările din afară ale credinţei.

Prin asemenea ispite şi închipuiri, credincioşii pot ajunge să judece lumea prin

biserici, cu gândul că la unii se aşază Ingerii Domnului pe umăr, iar la alţi nu.

5. O învăţătura anti-hristică

Maica Veronica povesteşte că a văzut „o persoană îmbrăcată ca Arhanghelul

Mihail” (deci ea avea în cugetul său chipul din icoană al Arhanghelului pentru a face o

asemenea precizare). Şi această nălucă îi spune: „Iată am venit să-ţi spun că de postul,

rugăciunea şi milostenia ce o faci tu, ţi s-a gătit în Ceruri un scaun de mărire”. Maica

Veronica are totuşi o tresărire şi îi spune: „Sfinte Mihaile, nimic bun n-am făcut înaintea

lui Dumnezeu, sunt o păcătoasă”. El îi zice: „Nu spune că eşti pacătoasă, căci sunt trimis

să-ţi zic aceste cuvinte”7. După puţin, închipuirea a dispărut, dar Maica s-a întrebat cu

sufletul îndoit: „N-o fi fost Diavolul ?”.

Iată totuşi o tresărire spre adevăr. Dar ce folos ? Caci această arătare nu a însemnat

decât pregătirea unei alte curse temute.

A doua zi i s-ar fi arătat Prea Sfanta Fecioară şi ar fi sfătuit-o să se roage pentru

lumea care slujeşte păcatului şi nu pentru o prunca de 4 ani care murise arsă de foc. Caci

al judecată Fecioara va întâmpina pe Domnul cu fecioarele şi Ingerii cu pruncii.

Această învăţătură este greşită întrucât noi stim din Sf.Scriptură că: „Insuşi

Domnul, cu un strigăt, cu glasul Arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu se va pogorî

din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi răpiţi împreună

cu ei în nori ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi totdeauna cu

Domnul.

7Arhim. Iosafat Popa, „Cazul Vladimireşti”, http://www.bisericasecreta.wordpress.com./2007/02/20/cazul-Vladimireşti (20 noiembrie 2007).

6

Urmează aşadar că Domnul va fi întâmpinat în văzduh de toţi credincioşii Lui

cuvioşi, care vor fi păstrat legătura cu El prin sfintele Sale Aşezăminte, deci indiferent de

vârsta fiecăruia sau de condiţia că unii ar fi răposat în feciorie,în dureri şi suferinţi grele,

iar alţii, căsătoriţi, ar fi răposat uşor şi fără durere.

Concluzii

In zilele noastre, alături de unele minuni reale se petrec şi multe false minuni.

Aceste înşelătorii satanice sunt primejdioase. Ele cuprind erezii, învăţături greşite şi

felurite abateri de la dreapta cale.

Prin confuziile pe care le produc în lume, asemenea pretinse minuni, provoacă o

perturbare în viaţa duhovnicească a poporului. Revărsarea de multe vedenii în fel de fel de

chipuri şi forme, apărând de aici de acolo, creează o contaminare colectivă şi aprinde

mintea mulţimii doritoare de „semne şi minuni”8. Mulţi cad astfel în cursa Ispititorului,

fiind momiţi de năluciri, de vise şi semne înşelătoare. Şi pe măsură ce vrajmaşul îi leagă

în legăturile lui, deşi sub masca moralei creştine, se duce şi harul Domnului de la ei,

dovedindu-se unii ca aceştia uşuratici şi lesne crezători la glasul cel rău , căci se aprin

într-o credinţă deşartă.

8 Radu Petre Mureşan, “Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent” Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2007, p.424

7