Magda Cârneci Haosmos

Magda CârneciHaosmos şi alte poeme, editura Paralela 45, Piteşti,

2004(antologie de poezie 1980 - 2000)

MAGDA CÂRNECIHAOSMOS ŞI ALTE POEME

ANTOLOGIE DE POEZIE 1980 - 2000

Editura Paralela 45, Piteşti, 2004

1



HIPERMATERIA (1980)

2



(Editura Cartea Românească, 1980, sub pseudonimul Magdalena Ghica)

O, generaţia mea

Nu există idee nevinovată despre nimic: bărbat, femeie, copil, gura ta care taceNimic: a trăi e o afacere pe cont propriu care priveşte lumea întreagă (ai grijă cum mănânci, cum rânjeşti, cum pronunţi cuvântul amor, universul se ia după tine, te judecă)

Faţă în faţă cu tine, războiul mondial al lui Este cu Poate cu Trebuie cu A nu fi, o singurătate totală, alege, tu împreună cu tine, dezbrăcat în mijlocul mulţimii

A vorbi: ori a scoate în văzul tuturora, în lumină viscerele însângerate ale zilei de azi: ale mele, ale tale, ale noastre.Dezgoleşte-te. Proba adevărului este rana care eşti tu întreg: drapele, litere, cifre, limba maternă. Creierul tău, cale a absolutului mic, sexul tău, dovada răbdării de-a fi, ultima armă: râzi până la lacrimi. O bucată din lumea ce se deschide asupra ei însăşi acest gâtlej, această gură croită cu arma care vrea să trezească, strigându-se. Şi totdeauna numai fragmente, ţăndări, chiştoace ale unei realităţi care întrece toate măsurile, femeia aceasta şi-a pierdut hainele şi-şi caută flămândă altele noi şi umblă să-şi iasă din pieleşi e senzaţionalăHaide, cântă, slăveşte, cuvântată!

O, generaţia mea, generaţie, de ce te ţii de palavre atât?

3



Nike

Spun numai:Bătrâna femeie de serviciu Maria ea care nu ştie bine vorbi dar care ştie înjura la necaz ea care nu a gândit niciodată la nimic altceva decât la masă şi la casă (aflate undeva în afara oraşului, în paradis)şi râde gros când vede tineri bărbaţi cu tinere femeiîmpreună

Bătrâna femeie de serviciu Maria, pe care prea bine o ştii cu faţa ei călcată de talpa unei vite puternice ori a unei şenile ori a unui pantof cu toc foarte înalt

strânge tinichele, sticle goale şi resturi care-s mai preţioase ca aurul face patul, bocancii, face pretutindenea curăţenie când deja e foarte târziu cu neruşinare îşi ţine sânii uscaţi în palemele crăpate şi negre când nu te aştepţi când ţi-e foame dinainte ochilor tuturora, fricoşilor, când nu mai e nimic de făcut trece lată cât uşa şi urâtă ca moartea, o vizitează noaptea îngerii, tomberoanele, ziua domnii şi doamnele, le ghiceşte în palmă, le promite, îi iartă,ca un câmp de bătălie trecută, ca o arie demult treierată,

ca un vechi truism mai banal decât naşterea procereaţiamoartea, o lozincă, salvarea, o iluzie, mama, o pată de sânge, realul cel mai real

care place mult mai mult doamnei viaţădecât orice frază frumoasă, orice bomboană cu lapte învelită în staniol după care şi bătrâna femeie de serviciu Maria se dă întotdeauna în vânt.

4



Tinereţea

Mizeria întâmplărilor proprii: diamante de sticlă înfipte direct în carnea albă a pieptului.

E o neruşinare să fi fost tânăr: bancnotă nouă şi goală pe care toţi se semnează.

Nu te hotărai: bărbat sau femeie?

Micile bestii cultivate cu grijă între flori carnivore, toţi indivizii aceia dubioşi care erai.

Creierul, animal oribil, nestăpânit: un fruct jupuit de coaja subţire până când se vedea aerul, infinitul.

Nu te hotărai: să trăieşti sau să crăpi?

Iar pe trup îţi tatuai imaginea lumii, soarta, concepte obscene.

Întrucât a păşi este unicul mod de a trece peste fragmentaritatea fiinţei.

Te-ai folosit de orice, de cuţit, de dumnezeu, de cărţi,de bărbaţi şi femei, inclusiv nebunia.

Şi azi te mai răneşti singură, cu bună ştiinţă, pentru extaze, pentru plăcere, pentru „une certaine difficulté d'être”.

Iată-ţi dogma: „destinul atroce, dragostea absolută, credinţă eternă şi moarte eroică”.

Dar unde este uterul lumii?Oare ai început să exişti?Oare nu eşti o copie?

5



Alege! Ia-ţi secolul în spinare şi umblă. Viaţa ta, oricum, împotriva ta, împotriva tuturor crimelor, erorilor, petelor albe, bancnotă bună la toate, viaţă ta are stil!

Eternitatea

Această femeie netrebnică ce-şi vindecă nurii uscaţi în pieţele publice ori în bisericimumie fardată care ne mai aştepţi la colţuri de stradă ori în întuneric,sperietoare, hoaţă de buzunare, vânzătoare de droguri

Cum te împodobeau cu aur şi leşuri, amanta fricoşilor, gură rujată care mai muşti obrazul copiilor şi-ţi laşi eticheta pe medicamente, parabole, trupuri de plasticşi amuleta îndrăgostiţilor

M-ai minţit o mie de ani m-am născut de o mie de ori, să te prind, să te capăt, să te posed

Unde eşti (dragostea mea)?Doamnă, ai murit nu cu mult înainte primul război mondial:Oare de câte ori va mai trebui să te-mpuşc?

6



Victorie

Faţa bătrânei femei în lumina muşcătoare a amizeiiUn soldat beat tatuase odată pe ea cu litere albastre şi strămbe cuvântul „Victorie!”

lăţit acum monstruos, asemeni inscripţiilor neruşinate de pe arborii tineri.

Mai ai rana aceea?Ieri în mijlocul oraşului un copil lepădat învelit în ziare: se născuse bătrân.Şi iar au înflorit prunii peste acoperişuri iar au înflorit prunii.

Golită ca albia unui fluviu mort. Această femeie bătrână, această zi, între dimineaţă şi seară, tonele de resturiale memoriei unor războaie, gunoaiele tuturora, vântul, pânze subţire de civilizaţii apuse, muşuroiul furnicilorşi ziare, nenumărate ziare, printre pulpele late ale timpului intim, beat şi galactic.

Faţa bătrânei femei, texte, texte, istorice şi policeşi muşcătura soldatului beat.

Ca să te naşti tu, fiinţă desăvârşită, minune între dimineaţă şi seară, prunii înfloriţi peste acoperişuri Clipă, copilul bărtrân, Cuvântul Victorie lăţit monstruos

7



pe pielea tânără a obrajilor.

Meci de forbal

Universul ca o clădire solidă fără acoperiş fără podele fără pereţiLucrurile toate sunt la locul lor mobilele mărunţişurile florile ceasul Şi el trebuie să sosească

Stadionul e plin de spectatori de femei de copii de bătrâni Întuneric e deasupra întuneric e dedesubt întuneric de jur-împrejur Lumina aminezii face de aur picioarele jucătorilor faţa copiilor mâinile fierbinţi şi nerăbdătoare ale femeilor de aur cojile de seminţe pungi bilete bucăţi de hârtie Şi el trebuie să sosească

8



Da

DA, spuse strungarul în faţa strungului său croind blând o bucată exactă de realitate DA, spuseră dactilografele bătând la maşină textul scrisorii nesfârşite a veacului DA, spuse mama sugarului său dându-i sânul să sugă şi da, răspunse sugarul DA, spuseră gunoierii şi cloopotarii, turnatorii de fontă şi femeile de serviciu DA, spuse şi piaţa publică DA, şi funcţionarii şi doctorii şi vânzătorii de ziare de seară DA, DA, copiii, femeile casnice, invalizii, orbii, campionii la tir şi popice şi îndrăgostiţii DA, DA, DA, camioanele, iarba, sistemul solar, dumnezeu, conservele goale şi resturile de la masa de prânz

Cine v-a întrebat?Cui răspundeţi?De ce?Pentru ce?

DA, DA, suntem de acord DA, DA, DA!DA! DA! DA!

9



Mâna

Mâna asta pătată şi aspră, stând pe masă ca o bucată de carne, cu unghiile ei lateca de cal, pline de pământ şi de alte mizeriicare nu se mai spală sunt moştenite pe veci

Mâna asta cu venele ei îngroşate şi roşii înnodate ca odogoanele pe o corabie beatăcare nu se mai vindecă e moştenită pe veci

Mâna asta cu degete scurte, dintre care unul lipseşte, fiind pierdute într-o bătălie de clasăcare nu se mai uită e moştenită pe veci

Cu toţi porii ei aspri şi cu liniile încurcate din palmă, asemănându-se prea bine istorieicare nu se dezleagă e încurcată pe veci

Cu sudoarea ei neagră şi cu bătăturiele ei dureroase câştigate cu greu din cine ştie ce moartecare nu mai dispare e căştigată pe veci

Moaştă a lumii de azi, mâna asta obişnuită

10



mai tare ca tunul se află la capătul braţului tău!

Inima

Lasă-mă-n pace, îţi zic, haoşcă bătrână ce-mi umbli spăsită şi cu creieru-n mână după ce-ai supt toate paharele cu rachiu răsuflat din barurile de zi şi de noapte, ai rochia ruptă, te-ai fardat ca o târfă, umbli să furi, să ucizi, să cerşeşti

te cunoscieri mi-ai vândut moaştele fecioare maria, margareta, elena, „dragostea mea te aştept de o mie de ani”eşti vânzătoarea de răcoritoare şi droguri, predicatorul şi zarzavagioaica din colţ, „ce briliante, inele, cercei şi lanţuri de oţel înroşit pe trup porţi!”

O, tu, suferinţă, şi dulce şi tristă, n-ai ţoale, eşti goală, îţi porţi hoitu-n batistălasă-mă-n pacece vrei, nu ştiu ce vrei,

vreau libertate, o maşină de curse şi nişte parale şi plec, dispar în antile, sluga dumitale, moarta dumitale.

11



Marca fabricii

Era un semn pe eticheta cutiei de bulion pe care ai aruncat-o în mijlocul străzii era un semn pe faţa trecătorului orb o cicatrice pe bastonul lui alb pe alb era un semn pe ambalajele fructelor florilor hălcilor de carne îngheţată şi crudă venite de foarte departe din antarctica o denumire absurdă o iscălitură neciteaţă şi falsă era

un semn pe reclamele prea luminoase pe lumina de zi pe tejgheaua cu cărţi pe gunoaie o ştampilă discretă şi universală era un semn pe prietenii noştri o sirenă cu dragoste tatuată în eternitate şi o rană mică o pată o gură neagră plină de semn

era şi pe litere cifre pe alfabetul chinez şi pe curcubeu pe mine pe tinepe onoarea mea! pe cuvântul meu!Era mama natură miss univers dezbrăcată cel mai frumos nou născut ori zâmbetul lui dumnezeu?

12



Era un semn mic un singur semn mic şi negru Marca fabricii dar cine mai ştie azi să citească?

Materia exotică

Stricată. Putredă până-n măduva oaselor ca un ananas mult prea copt aruncat în mijlocul străzii, îl ocolesc cauciucurile negre ale maşinilor, pantofii laţi ai bărbaţilorşi cei ascuţiţi ai femeilor, mulţimea se bucură, o gură nesfârşită şi rea, pândeşte, muşcă, striveşte, muştele, muştele vin, este, este, perfecţiunea e inutilă, musteşte de zeamă, caun tânăr soldat rănit în măruntaie, sau ca o femeie care naşte târziu, un mic monstru, emanând un miros dulceag de paradis şi de hoit, deprea multă gândire, către rigole, către canale, materia istovită de legile evoluţiei saşe, îl lăsase o umbră...

13



Viaţă totală

14

Magda Cârneci Haosmos

Documents

Transcript of Magda Cârneci Haosmos