MADAGASCARGEOGRAFIE POLITICĂ

Prof.coordonator: Ilie Rădoi Student:Grumezescu Adriana

Madagascar, sau Republica Madagascar (sau Republica Malgașă), este o națiune care se

găsește pe una dintre cele mai mari insule din Oceanul Indian, cea de-a patra ca mărime din

lume ( 587 040 km2)  în largul coastei din sud-estul Africii cu o populaţie de 22.005.222 de

locuitori.

Forma de guvernământ a ţării este republica, fiind condusă de către preşedintele Hery

Rajaonarimampianina.

Limba oficială este limba malgaşă şi franceză.Moneda oficială a republicii este Ariary

Arheologii spun că această insulă s-ar fi rupt de Africa într-un cutremur catastrofal

undeva în primele zile ale genesei pământului.

Primii oameni au ajuns pe Madagascar aproximativ acum 2.000 de ani în urmă, fiind la

origine austronezieni – indonezieni și malaezieni – ce au străbătut Oceanul indian pe canoe,

de-a lungul țărmurilor. Ei au trebuit să străbată tărmurile Indiei, Arabiei și ale Africii ca să

ajungă în această insulă.

Noii veniți au fost întâmpinați pe insulă de păduri tropicale dense si o abundență de

animale sălbatice – niște maimuțe ciudate – cunoscute sub numele de lemurieni, hipopotami

pitici, broaște testoase gigant, păsări înalte de aproape 5 metri – păsări elefanți – (ale căror

ouă enorme se mai găsesc azi în grădina zoologică din Madagascar), precum și peste 100 de

alte specii exotice de animale care nu se mai găsesc nicăieri altundeva pe pământ

Formarea poporului malgaș

Populația a trăit în triburi, pe insulă ajungând și populații africane, indieni și arabe. Acestea

au ajuns să se unească între ele,  împrumutând elemente din cultură, tradiție, religie și limbă,

amestecându-le și formând ca sinteză poporul malgaș,  forțați fiind și de împrejurările istorice

– descoperirea de către marile puteri ale lumii (Portugalia, Anglia, Franța) a insulei și invazia

ei cu așezări.

Triburile locale au format coaliții largi pentru a se apăra cu succes împotriva europenilor

care i-au invadat de mai multe ori. Ei s-au unit în 1794 sub conducerea tribului Merina,

condus de regele  Andrianampoinimerina, formând un singur regat. Fiecăruia dintre cele 18

triburi sau grupuri de populație li s-a dat suficien teren pentru a putea trăi și munci. A fost

interzisă atunci metoda arderii pădurilor tropicale – pe care o utilizau indigenii pentru a-și

suplimenta terenurile arabile și pășunile pentru animale.

Primii misionari creștini în Madagascar

In anul  1817, regele Radama I, fiul lui Andrianampoinimerina a format relații bune de

prietenie cu marile puteri europene și a invitat misionari britanici în țara sa. Echipa de

misionari britanici a fost condusă de David Jones. Ei au introdus în Madagascar alfabetul latin

și creștinismul, fiind și cei care au tradus în limba malgașă prima Biblie – până atunci se

folosea alfabetul arab pentru scriere. Limba vorbită era malgașa, cu dialecte diferite în cele 18

grupe de populație.

Imediat după moartea lui Radama în 1828, văduva lui (Regina Ranavalona) a luat tronul.

Menționată în analele istoriei malgașe ca și o regină rea, Ranavalona a forțat misionarii din

Madagascar să plece de pe insulă și a pornit o aspră persecuție împotriva lor și a creștinilor,

executându-i pe mulți dintre aceștia. Ea a întors poporul malgaș din nou spre o tradiție și o

religie animistă, aducând jertfe și organizând ritualuri zeilor malgași și respingând cu fervoare

creștinismul. Regina a murit în 1861, după ea urmând la tron mai mulți regi din familia ei.

 

Câștigarea independenței până azi

În 1958, în Franța, poporul a ales ca președinte pe generalul Charles De Gaulle. De Gaulle a

acordat imediat Madagascarului independența. Localnicii din insulă au numit națiunea lor

Republica Madagascar și l-au ales în fruntea statului ca președinte pe Philibert Tsiranana. Ca

limbi oficiale au rămas în Madagascar franceza și malgașa.

De atunci, la conducerea Madagascarului s-au succedat mai mulți președinți, unii dintre ei

fiind fortați după o perioadă să plece de către diferite grupări din rândul populației, acuzați

fiind fie că sunt marionete ale marilor puteri, fie că au condus prea dicatorial statul, fie că s-au

îmbogățit pe seama exploatării resurselor în scopuri personale, fie din alte cauze. Această

criză a președinților a făcut ca țara să nu se poată dezvolta la potențialul pe care îl are și

populația să aibă de suferit, rezultatul fiind sărăcia, gradul scăzut de trai al populației,

subnutriția, mortalitatea ridicată și natalitatea scăzută.