M Bernath Habsburgii 3

2
vienezi, nu le-am dedicat în prezentarea noastră mai puţin spaţiu decît măsurilor de politică religioasă şi socială ale dicasteriilor. Fără a falsifica enunţurile lor prin interpretări extensive, ii vom lăsa pe iniţiatorii politicii vieneze să vorbească singuri, pentru a evidenţia cit mai limpede antinomia istorică relevantă dintre intenţiile imperiale ale oamenilor politici şi neintenţionatul efect de deşteptare naţională. Autorul a fost conştient de dificultatea unei astfel de perspective pe întregul parcurs al demersului său. „Cite un enunţ din vremuri mai în- depărtate, care la prima vedere licăreşte într-o stranie lumină, reintră în crepusculul distanţei istorice, îndată ce îndărătul lui apare omul cu convingerile sale, cu costumaţia sa şi cu existenţa sa naturală" 10 . Dar chiar dacă am reuşit să descriem adecvat in linii generale cel puţin reprezentările şi acţiunea îndreptată spre un scop al protagoniştilor, rămîne încă deschisă următoarea problemă: în ce măsură consecinţa istorică a fost efectul unei planificări raţionale şi în ce măsură a fost ea determinată de tendinţe şi corelaţii supraindividuale. Naţiunile sînt fără îndoială rezultatul proceselor istorice, „formaţiuni ale istoriei" 11 ; fără îndoială, „principiu] imperial universal şi hegemonial" 12 a acţionat în constituirea naţiunii moderne la fel de eficace ca şi forţele diametral opuse ale patriotismului provincial tribal-gentilic şi prenaţional. Exemplul ,,confecţionării" conştiente a naţiunilor 13 , cum este demonstrat la ora actuală atît de pregnant în lumea a treia, nu trebuie însă absolutizat şi proiectat fără discernământ asupra unor faze istorice îndepărtate. Sulzbtich, de exemplu, pentru a numi numai unul din reperezentanţii orientării sus- menţio-nate, susţine apodictic că ...naţiunile sînt create" 11 . El preia de la H. Steinthal metafora că „limba ar fi un produs artificial", „întrucâtva la fel ca plantele noastre cultivate" 15 şi transferă comparaţia asupra procesului de geneză a naţiunii Potrivit concepţiei etatiste a lui Sulz-bach, naţiunile sînt grupuri umane care „revendică un stat suveran propriu" 16 , pe cînd ele însele sînt într-un mod sau altul „creaturi ale statului" 1 '. Astfel de formulări stimulatoare pentru un discurs, dar mult prea precipitate, nu pot fi aplicate spaţiului nostru de observaţie şi epocii timpurii a „naţionalizării", problematizate aici. Ar însemna să simplificăm prea mult complexitatea fenomenului dacă la constituirea naţionalităţii moderne în Europa de sud-est am atribuit oamenilor po- litici din monarhia habsburgică rolul de demiurgi. Viena a jucat în ajunul „epocii naţionalităţilor" cel mult rolul nedorit al moaşei, eliberînd într-o dispută tensională dialectică forţe „ancorate" deja „în timp". Problema efectului de „separare naţional statală" a forţelor economico-sociale a lărgit discuţia problematicii formării naţiunilor într-un mod deloc lipsit de importanţă. Ludo Moritz Hartmann a arătat deja în 1912 că renaşterea naţională a aşa-numitelor naţiuni anistorice este concomitentă cu intrarea în circuitul economiei şi culturii moderne 18 . Această teză despre efectul national-integrator al „procesului revoluţionar" în epoca modernă 19 , caracterizat prin industrializare, democratizare şi naţionalizare 20 , are numeroşi adepţi nu numai printre teoreticienii marxişti ai naţiunii, ci a fost folosită în numeroase variante în literatura de specialitate-' 1 . în general, însă, şi teoriile despre geneza naţiunilor, care pornesc de la supoziţia unei acţiuni autonome a forţelor colective, rămân o pură ipoteză de 10 Wittram 34. 11 Nolte 604. 42 Bosl 19. 13 Ansprenger 182. 11 Sulzbach, Definition 165. 15 Idem, lmperictlismus 86.

Transcript of M Bernath Habsburgii 3

Page 1: M Bernath Habsburgii 3

vienezi, nu le-am dedicat în prezentarea noastră mai pu ţin spaţiu decît măsurilor de politică religioasă şi socială ale dicasteriilor. Fără a falsifica enunţurile lor prin interpretări extensive, ii vom lăsa pe iniţiatorii politicii vieneze să vorbească singuri, pentru a evidenţia cit mai limpede antinomia istorică relevantă dintre intenţiile imperiale ale oamenilor politici şi neintenţionatul efect de deşteptare naţională. Autorul a fost conştient de difi cultatea unei astfel de perspective pe întregul parcurs al demersului său. „Cite un enunţ din vremuri mai îndepărtate, care la prima vedere licăreşte într-o stranie lumină, reintră în crepusculul distanţei istorice, îndată ce îndărătul lui apare omul cu convingerile sale, cu costumaţia sa şi cu existenţa sa naturală" 10. Dar chiar dacă am reuşit să descriem adecvat in linii generale cel puţin reprezentările şi acţiunea îndreptată spre un scop al pro tagoniştilor, rămîne încă deschisă următoarea problemă: în ce măsură consecinţa istorică a fost efectul unei plani ficări raţionale şi în ce măsură a fost ea determinată de tendinţe şi corelaţii supraindividuale.

Naţiunile sînt fără îndoială rezultatul proceselor isto rice, „formaţiuni ale istoriei"11; fără îndoială, „principiu] imperial universal şi hegemonial" 12 a acţionat în constituirea naţiunii moderne la fel de eficace ca şi forţele diametral opuse ale patriotismului provincial tribal-gentilic şi prenaţional. Exemplul ,,confecţionării" conştiente a naţiunilor13, cum este demonstrat la ora actuală atît de pregnant în lumea a treia, nu trebuie însă absolutizat şi proiectat fără discernământ asupra unor faze istorice îndepărtate. Sulzbtich, de exemplu, pentru a nu mi numai unul din reperezentanţii orientării sus-menţio-nate, susţine apodictic că ...naţiunile sînt create" 11. El preia de la H. Steinthal metafora că „limba ar fi un produs artificial", „întrucâtva la fel ca plantele noastre cul tivate"15 şi transferă comparaţia asupra procesului de geneză a naţiunii Potrivit concepţiei etatiste a lui Sulz-bach, naţiunile sînt grupuri umane care „revendică un stat suveran propriu" 16, pe cînd ele însele sînt într-un mod sau altul „creaturi ale statului"1'.

Astfel de formulări stimulatoare pentru un discurs, dar mult prea precipitate, nu pot fi aplicate spaţiului nostru de observaţie şi epocii timpurii a „naţionalizării", proble matizate aici. Ar însemna să simplificăm prea mult complexitatea fenomenului dacă la constituirea naţionalităţii moderne în Europa de sud-est am atribuit oamenilor politici din monarhia habsburgică rolul de demiurgi. Viena a jucat în ajunul „epocii naţionalităţilor" cel mult rolul nedorit al moaşei, eliberînd într-o dispută tensională dia -lectică forţe „ancorate" deja „în timp".

Problema efectului de „separare naţional statală" a forţelor economico-sociale a lărgit discuţia problematicii formării naţiunilor într-un mod deloc lipsit de importanţă. Ludo Moritz Hartmann a arătat deja în 1912 că renaşterea naţională a aşa-numitelor naţiuni anistorice este concomitentă cu intrarea în circuitul economiei şi culturii moderne18. Această teză despre efectul national-integrator al „procesului revoluţionar" în epoca modernă 19, caracterizat prin industrializare, democratizare şi naţio nalizare20, are numeroşi adepţi nu numai printre teoreticienii marxişti ai naţiunii, ci a fost folosită în numeroase variante în literatura de specialitate-' 1. în general, însă, şi teoriile despre geneza naţiunilor, care pornesc de la supoziţia unei acţiuni autonome a forţelor colective, rămân o pură ipoteză de lucru atîta timp cît în spaţiul supus analizei noastre nu pot fi verificate pe cale istoric-empirică.

Drept supoziţie euristică stabilim aici doar că politica de integrare global-statală a Curţii vieneze a constituit un moment declanşator în geneza naţională din sud-estul Europei- 2, şi că în alternanţa dintre factorul imperial şi cel autohton, primul a precumpănit în epoca timpurie a na ţionalităţii moderne.

începînd cu deceniul al 7-lea al veacului al XVIII-lea, activitatea politică a Vienei, situată sub semnul iosefi-

10 Wittram 34.11 Nolte 604.42 Bosl 19.13 Ansprenger 182.11 Sulzbach, Definition 165.15 Idem, lmperictlismus 86.

111 Ibidem 14.17 Ibidem 131.18 Zorn 37.10 Nolte 617.L" Wittram 21. — Lemberg, Naţionalismus II 153.

21 Vezi lucrările citate ale lui Conze, Hayes, Schieder undZorn.

22 Vezi şi la Tóth, A., p. 79 şi urm. ■— Istoria României III,p. 487 şi urm.