Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi Facultatea de Drept

REFERAT Disciplina:

Dreptul proprietăţii intelectuale

Analiza drepturilor de autor

Titular de disciplină: Mara Ochiroş

Autor:Luţia AdrianAnul:III,grupa:III

Iaşi, Mai 2013

Cuprins:

I.Introducere.

II. Drepturile Morale de autor:

II.I. Prezentare şi caractere juridice;

II.II. Dreptul la divulgarea operei;

II.III. Dreptul la paternitate asupra operei;

II.IV. Dreptul de a decide asupra numelui sub care opera va fi adusă la cunoştinţa

publică;

II.V. Dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei;

II.VI. Dreptul de a retracta opera;

II.VII. Durata protecţiei drepturilor morale de autor.

III. Drepturile Patrimoniale de autor:

III.I. Prezentare şi caractere juridice;

III.II. Dreptul de a decide utilizarea operei;

III.III. Dreptul de suită;

III.IV. Dreptul de autor şi regimul matrimonial;

III.V. Durata protecţiei drepturilor patrimoniale de autor.

IV. Concluzii.

Bibliografie.

2

I.Introducere.

Activitatea de creaţie intreprinsă de om a reprezentat din toate timpurile un factor decisiv

în accelerarea progresului general al umanităţii, motiv pentru care, în epoca modernă, legiuitorul

a simţit nevoia integrării drepturilor de proprietatea intelectuală în ordinea juridică a ţărilor

civilizate.

Prin intermediul Convenţiei de la Marrakech din 15 aprilie 1994, conveţie în cadrul

căreia în sistemul Organizaţiei Mondiale a comerţului a fost introdusă proprietatea intelectuală,

drepturile intelectuale au fost integrate astfel în noua concepţie privind schimburile comerciale

internaţionale, ce vizează construcţia unei societăţi bazată pe organizarea pieţei în sistem

concurenţial ce presupune şi o circulaţie liberă a valorilor intelectuale, fapt ce le-a propulsat

datorită creşterii importanţei lor, în contextul procesului de globalizare a pieţelor spre centrul

interesului mondial.1

Legiutorul, în cadrul Legii nr. 8/1996, reglementează două categorii de drepturi ce se

nasc din realizarea unei opere de creaţie intelectuală. Prima componentă a drepturilor de autor

este reprezentată de drepturile morale de autor, drepturile patrimoaniale de autor facând obiectul

celei de a doua componente.

Cele două categorii de drepturi sunt drepturi subiective civile, adică prerogative

recunoscute autorului sau succesorilor acestuia , garantate şi protejate juridic, de a avea o

anumită conduită sau de a pretinde o anumită conduită, care poate consta, după caz, în a da, a

face sau a nu face ceva şi, la nevoie, de a apela la forţa coercitivă a statului prin organele sale

abilitate pentru ocrotirea sau restabilirea acestora.2

1 Otilia Calmuschi, Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Curs universitar, Bucureşti, 2004.2 Teodor Bodoaşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006.

3

II. Drepturile Morale de autor.

II.I. Prezentare şi caractere juridice.

Drepturile morale de autor reprezintă expresia juridică a legăturii dintre operă şi creatorul

ei. Potrivit doctrinei, mai ales celei franceze, care acordă o atenţie deosebită dreptului moral ,

aceasta precede drepturilor patrimoniale, le supravieţuieşte şi exercită o autoritate predominantă

asupra lor.3 Doctrina română utilizează expresia ,,drepturi personale nepatrimoniale”, prin care

desemnează sfera drepturilor morale în general în care se includ şi drepturile morale de autor.

Scopul direct al drepturilor morale de autor se regăseşte în asigurarea protecţiei personalităţii

autorului. Chiar şi în cazul unei cesionări ale drepturilor patrimoniale, autorul operei îşi păstrează

drepturile morale de autor ca o consecinţă a caracterului independent al acestora.

În ceea ce priveşte caracterele juridice ale drepturilor morale de autor, acestea nu sunt

expres prevăzute de lege, ele degajându-se implicit din unele dispoziţii ale legii. Drepturile

morale de autor au următoarele caractere juridice:

a)Caracterul perpetuu. Acesta constă în existenţa şi exercitarea drepturilor morale de

către succesorii autorului ori de către terţi, după încetarea din viată a titularului. Raţiunea acestui

caracter este de a asigura protecţia personalităţii autorului. Legiutorul a instituit transmiterea

tuturor drepturilor prin succesiune pe o perioadă nelimitată4

b) Caracterul legăturii strict personale. Determină ca drepturile morale să nu poată fi

exercitate decât de către autorul operei, având în vedere faptul că drepturile morale sunt strâns

legate de persoana autorului, spre deosebire de cele patrimoniale care sunt susceptibile de

desprindere.

c) Caracterul inalienabil şi insesizabil. Potrivit art.11 alin.1 din legea nr.8/1996,

inalienabilitatea drepturilor morale constă în interzicerea vreunei renunţări sau înstrăinări având

3 Viorel Roş, Dreptul proprietăţii intelectuale, Curs universitar, Editura Global Lex, 2001.4 Art. 96,97 din Legea nr. 8/1996.

4

ca obiect aceste drepturi, acest caracter justificându-se prin însăşi destinaţia lor şi anume de a

asigura protecţia personalităţii autorului.5

d) Caracterul imprescriptibil. Imprescriptibilitatea acestor drepturi constă în execitarea lor

atât timp cât opera rămâne în memoria oamenilor şi face obiectul eploatării.6

e) Caracterul absolut, opozabil erga-omnes. Decurge din faptul că îi sunt recunoscute

autorului drepturile în raport cu toate celelalte persoane, care au obligaţia să nu întreprindă nimic

de natură a-l stânjeni în exerciţiul drepturilor sale.

f) Caracterul netransmisibil. Acest caracter vine să întărească caracterul absolut.

Drepturile morale de autor nu pot transmise.

Reglementarea o găsim la art.10 din Legea nr.8/1996 ce prevede ca autorul unei opere

beneficiază de următoarele drepturi morale:

a)Dreptul de divulgare;

b) Dreptul la nume;

c) Dreptul la paternitate;

d) Dreptul la respectul integrităţii operei sau la inviolabilitatea operei;

e) Dreptul la retractare.

II.II. Dreptul la divulgarea operei.

Dreptul de divulgare, întâlnit în literatura de specialitate şi sub numele de dreptul la

prima publicare reprezintă dreptul autorului de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera

la cunoştinţa publică.

Dreptul de divulgare, prevăzut de art.10 lit a) din Lege, incumbă pentru autor trei

prerogative, şi anume:

5 Otilia Calmuschi, Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Curs universitar, Bucureşti, 2004.6 Otilia Calmuschi, Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Curs universitar, Bucureşti, 2004.

5

a) de a decide să nu aducă opera la cunoştinţa publică;

b) de a decide când şi în ce mod opera va fi adusă la cunoştinţa publică;

c) de a apela, la nevoie, la forţa coercitivă a statului pentru ocrotirea exerciţiului acestui

drept.7

Putem spune că dreptul de divulgare are un caracter discreţionar, acesta conferindu-i

autorului puterea de a decide dacă opera a atins nivelul dorinţelor sale, dacă îl reprezintă pe

ascesta. Caracterul discreţionar al acestui drept este întărit şi de includerea în lege a dreptului de

retractare al autorului în mod necondiţionat.

Executarea acestui drept dă naştere drepturilor patrimoniale, asupra cărora are o influenţă

covârşitoare. Înaintea divulgării, drepturile patrimoniale au caracter virtual, eventual, însă ele

devenind actuale şi efective numai după exercitarea dreptului moral de divulgare. De îndată ce a

fost executat dreptul de divulgare, autorul are posibilitatea juridică de a opune data apariţiei

operei sale oricărui alt autor care ar publica ulterior o operă similară sau chiar identică, în baza

dreptului ce a luat naştere şi anume dreptul de prioritate.

Luând în considerare prevederile art.10 lit.a) coroborate cu dispoziţiile art.15 din Legea

nr.8/1996, se consideră publică orice comunicare a unei opere, direct sau prin mijloace tehnice,

făcută într-un loc deschis publicului sau într-un loc în care se adună mai multe persoane decât în

cercul unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, prin una din următoarele modalităţi:

- reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuţie sau de

prezentare directă a operei;

- expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică şi de

arhitectură;

- proiecţia publică a operelor cinematografice şi a altor opere audio-vizuale, inclusiv a

operelor de artă digitală;

- prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audio-vizuale;

7 Teodor Bodoaşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006.

6

- orice comunicare a unei opere prin mijloace cu fir sau fără fir, prin punerea la dispoziţie

publicului, inclusib prin internet.8

În conformitate cu prevederile exprese din art. 11.alin(2), exerciţiul acestui drept se poate

transmite pe cale succesorală atât legală cât şi testamentară.

Dreptul de divulgare a operei audiovizuale aparţine autorilor, dar numai autorul principal

se poate opune aducerii la cunoştinţa publică9, nu şi ceilalţi autori.

II.III. Dreptul la paternitate asupra operei.

Dreptul la paternitatea operei, întâlnit în literatura de specialitatea şi sub forma dreptului

de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei, este fondat pe însăşi necesitatea de a

respecta legătura firească ce trebuie să existe între creator şi opera sa. Practic, prin recunoaşterea

şi exercitarea acestui drept se realizează şi legătura dintre autor şi opera sa.

După o analiza a acestui drept putem spune că acesta conferă titularului următoarele

prerogative:

a) să se comporte în raport cu opera respectivă ca şi creatorul acesteia;

b) să i se recunoască de către terţi calitatea de creator al operei;

c) să beneficieze de toate prerogativele pe care legea le conferă autorului operei;

d) să se opună oricărui act prin care s-ar aduce atingere prerogativelor recunoscute de

lege ce decurg din calitatea de autor;

e) să apeleze, la nevoie, la forţa coercitivă a statului pentru ocrotirea acestui drept.10

În practică, recunoaşterea şi respectul dreptului calităţii de autor se materializează prin

îndeplinirea obligaţiei corelative a tuturor terţilor de a indica numele, prenumele sau

pseudonimul autorului în cazul citării şi utilizării de fragmente extrase din operă, atunci când

8 Teodor Bodoaşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006.9 Viorel Roş, Dreptul proprietăţii intelectuale, Curs universitar, Editura Global Lex, 2001.10 Teodor Bodoaşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006.

7

acest lucru este permis fără consimţământul autorului. În ceea ce priveşte operele anonime,

dreptul la paternitate va fi respectat prin indicarea faptului că opera aparţine unui autor anonim,

precum şi a formei originale, a datei realizării şi a locului de păstrare a acesteia.

Calitatea de autor le este recunoscută doar persoanelor fizice, persoanele juridice

neputând dobândi această titulatură.

Potrivit art. 11 alin.(2) şi prin derogare de la prevederile art. 1, exerciţiul dreptului la

paternitatea operei se poate transmite prin moştenire, potrivit legii civile, pe timp nelimitat.11

Referindu-ne la conţinutul legal al acestui drept, care este defapt posibilitate de a pretinde

recunoaşterea calităţii de autor a persoanei care a creat opera, trebuie sa precizez faptul că în

cazul unei transmiteri, prin moştenire, ceea ce se transmite succesorilor este dreptul de a pretinde

şi nicidecum, calitatea de autor. Dacă ar fi să consultăm art. 11 alin.(2), observăm că prevede

posibilitatea transmiterii numai a exerciţiului acestui drept , ceea ce înseamnă că nu se transmite

dreptul ca atare, ci numai o prerogativă a acestuia.

II.IV. Dreptul de a decide asupra numelui sub care opera va fi adusă la

cunoştinţa publică.

Cunoscut şi sub forma sintagmei de “ dreptul la nume”, dreptul de a decide asupra

numelui sub care sub care opera va fi adusă la cunoştinţa plublică constă în posibilitatea juridică

conferită autorului de a stabili cuvântul sau grupul de cuvinte, ataşate denumirii operei, care au

rolul de a indica persoana autorului creaţiei respective.

Acest drept conferă titularului posibilitatea de a aduce opera la cunoştinţă publică sub

numele său, sub un alt nume ori sub un pseudonim.

Exerciţiul acestui drept mai implică, din partea autorului şi posibilitatea de a cere

cesionarului dreptului de reproducere şi difuzare să respecte numele stabilit de el, inclusiv sub

aspectul conţinutului, al formei şi al locului în care acest nume trebuie să fie amplasat.

11 Teodor Bodoaşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006.

8

Chiar dacă Legea nr. 8/1996 nu prevede nimic în legătura cu aducerea operei la

cunoştinţa publică sub un alt nume, este necesar şi acordul titularului acelui nume. În caz contrar

putem considera că dreptul la nume al respectivei persoane a fost încălcat. În temeiul art. 54-56

din Decretul nr. 31/1954, titularul dreptului la nume poate cere instanţei de judecată să-l oblige

pe autor să retragă opera făcută publică sub numele său.12

Numele sub care autorul a decis să îşi publice opera, fie că este al său, fie că este un

pseudonim, trebuie reprodus pe coperta operei în forma cerută de autor. Aşadar, dreptul la nume

presupune nu doar respectul numelui sub care este publicată opera, ci implicit protejarea formei

în care autorul a cerut ca numele să fie reprodus.

II.V. Dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei.

Dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei, cunoscut si sub alte două forme în

literatura de specialitate şi anume: dreptul la respectul operei sau dreptul la inviolabilitatea

operei, vizează protejarea creaţiei şi posibilitatea juridică a autorului de a se opune oricărei

modificări, deformări sau mutilări, precum şi oricărei atingeri aduse opere ce ar putea aduce

atingere reputaţiei autorului.

Având în vedere complexul conţinut al acestui drept la inviolabilitate al operei, îl putem

defalca în două laturi:

- o primă latură ce înglobează dreptul autorului de a pretinde pur şi simplu respectarea

integrităţii operei prin interzicerea, fără acordul său, a oricăror completări sau modificări, chiar şi

în cazul în care putem spune că acestea nu ar altera valoarea sau conţinutul operei şi indiferent

dacă afectează sau nu imaginea autorului;

- dreptul autorului de a se opune oricărei atingeri de natură a prejudicia onoarea şi

reputaţia autorului constituie cea de a doua latura a dreptului la inviolabilitate.13

12 Gabriel Olteanu, Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008.13 Teodor Bodoaşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006.

9

Cu toate acestea, prin excepţie de la dispoziţiile art. 16, în temeiul art. 35 din Legea nr.

8/1996, transformarea unei opere fără consimţământul autorului şi fără plata unei remuneraţii

este permisă în următoarele cazuri:

a)dacă este o transformare privată, care nu este destinată şi nu este pusă la dispoziţia

publicului;

b) dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiţia ca rezultatul să

nu creeze confuzie în ceea ce priveşte opera originală şi autorul acesteia;

c) reproducerea să se facă pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii;

d) opera să nu constituie o partitură muzicală;

e) opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţă publică;

f) reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei;

g) reproducere să nu-l prejudicieze pe autor sau pe titularul dreptului de utilizare.14

Legea română prevede că exerciţiul dreptului de a pretinde respectarea integrităţii operei

se transmite după moartea autorului, prin moştenire, pe durată nelimitată, potrivit legii civile.

Acest drept activează şi în cazul ceseionării pe cale convenţională sau legală.

II.VI. Dreptul de a retracta opera.

Dreptul de a retracta opera este simtric opus dreptului de a aduce opera la cunoştinţă

plublică, acest drept constând în posibilitatea recunoscută autorului de a a îşi retrage opera

publicată.

Acest drept poate fi exercitat în orice moment care survine divulgării, autorul nefiind

ţinut de indeplinească anumite motive care determină decizia de a retrage opera, altfel spus,

dreptul a retracta se bucură de un caracter exclusiv şi nu este supus cenzurii instanţei de judecată.

14 Teodor Bodoaşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006

10

Pe de altă parte, în cazul unei retractări, terţii care exploatează o opera, prejudiciaţi fiind prin

exercitarea retractării, în conformitate cu legea beneficiază de dreptul de a fi despăgubiţi.

Există şi situaţii în care dreptul de retractare poate intra în conflict cu alte drepturi, cum

ar fi cazul coautorilor, caz în care ar putea exista divergenţe între dorinţele autorilor, sau cazul

operelor de artă plastică, atunci când poate intra în conflict cu principiul forţei obligatorii a

contractelor şi cu dreptul proprietarului suportului material al operei.

II.VII. Durata protecţiei drepturilor morale de autor.

Deşi drepturile morale ale autorului sunt strâns legate de persoana autorului acestea au un

caracter perpetuu deoarece opera supravieţuieşte autorului şi rămâne în continuare marcată de

amprenta personalităţii sale.

Luând în considerare art. 6 al Convenţiei de la Berna prin care se conferă caracter

perpetuu dreptului de a revendica paternitatea operei şi dreptul la inviolabilitatea operei, adică

dreptul de a se opune oricărei deformări, mutilări sau altei modificări a operei sau alte atingeri

ale acesteia, care-i prejudiciază onoarea sau reputaţia putem concluziona spunând că

perpetuitatea drepturilor morale nu înseamnă că toate prerogativele există perpetuu.

În art. 11 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 se prevede că după moartea autorului se transmite

prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată, exerciţiul drepturilor prevăzute în:

- art. 10 lit. a), adică dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la

cunoştinţă publică;

- art. 10 lit. b), adică dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei ;

- art. 10 lit. d) privind dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune

oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau

reputaţia autorului.

11

III. Drepturile Patrimoniale de autor.

III.I. Prezentare şi caractere juridice.

Dreptul moral de divulgare al operei, prin exercitarea sa, dă naştere unor drepturi

subiective, aşa numitele drepturi patrimoniale de autor. Deci putem concluziona că drepturile

patrimoniale de autor sunt condiţionate de exercitarea dreptului moral de divulgare al operei.

Drepturile patrimoniale de autor se bucură de trei caractere juridice, cum ar fi:

a) Caracterul personal- acesta se desprinde din conţinutul art. 1 al Legii nr. 8/1996, articol

ce prevede că dreptul de autor este legat de persoana autorului. Caracterul personal al acestor

drepturi dă posibilitatea cesionării acestora de către autor, atât prin acte între vii cât si prin acte

pentru cauză de moarte;15

b) Caracterul exclusiv- acesta îmbracă două aspecte: pe de o parte dreptul suveran al

autorului de a decide dacă, în ce mod şi când va fi exploatată opera sa, iar pe de altă parte dreptul

de a hotărî dacă va exploata singur opera sau dacă va acorda consimţământul său altei persoane

să o eploateze.16

c) Caracterul temporar- comform art. 25 din Legea nr. 8/1996, durata drepturilor

patrimoniale de autor se întinde pe durata vieţii acestuia, ele putând fi transmise după moarte

prin moştenire conform legislaţiei civile.17

III.II. Dreptul de a decide utilizarea operei.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 8/1996, autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv

de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea

operei de către alţii.18

15 Otilia Calmuschi, Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Curs universitar, Bucureşti, 2004.16 Otilia Calmuschi, Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Curs universitar, Bucureşti, 2004.17 Art. 25 din Legea nr. 8/1996.18 Art.12 din Legea nr.8/1996.

12

Dreptul patrimonial de a decide utilizarea operei încumbă autorului operei următoarele

prerogative:

- de a decide dacă opera va fi sau nu utilizată;

- de a decide când opera va fi utilizată;

- de a decide modalităţile în care opera va fi utilizată;

- de a consimţi utilizarea operei de către alţii;

- de a beneficia de avantajele materiale şi morale ce derivă din utilizarea operei;

- de a se opune utilizării abuzive sau nelegale a operei de către alţii;

- de a apela, la nevoie, la forţa coercitivă a statului pentru apărarea acestui drept.19

Potrivit art. 13 din Legea nr. 8/1996, utilizarea unei opere dă naştere pentru autorul

acesteia la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, de a autoriza sau de a interzice

următoarele operaţiuni : reproducerea operei; distribuirea operei; importul în vederea

comercializării pe piaţa internă a copiilor după opera, realizate cu consimţământul autorului;

închirierea operei; împrumutul operei; radiodifuzarea operei; transmiterea operei prin cablu şi nu

în ultimul rând realizarea de opere derivate.20

Legea, în ideea evitării diverselor interpretări stabileşte seminificaţia juridică a unor

termeni sau expresii folosite pentru explicarea modalităţilor prin intermediul cărora opera este

utilizată, şi anume:

a) Reproducerea- este descrisă ca fiind integrală sau parţială a uneia ori a mai multor

copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar sau permanent, prin orice mijloace şi cub orice

formă;21

19 Teodor Bodoaşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 200620 Art.13 din Legea nr. 8/1996.21 Art.14 alin.(1) din Legea nr. 8/1996.

13

b) Distribuirea- reprezintă vânzarea sau orice alt mijloc de transmitere, cu titlu oneros ori

gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea publică a acestora. Acest drept

se epuizează odată cu prima vânzare sau cu primul transfer al dreptului de proprietate;22

c) Importul- constă în introducerea pe piaţa internă, cu scopul comercializării, a

originalului sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport;

d) Închirierea- reprezintă punerea la dispoziţie spre utilizare, pe un timp limitat şi pentru

un avantaj economic sau comercial direct, ori indirect a unei opere;

e) Împrumutul- reprezintă punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru un timp limitat şi

fără un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere prin intermediul unei

instituţii care permite accesul publicului în acest scop;

f) Comunicarea publică- adică orice comunicare unei opere, direct sau indirect sau prin

orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului;23

g) Radiodifuzarea- se poate înţelege fie emiterea unei opere prin mijloace de propagare

fără fir a semnelor sau imaginilor, fie prin transmiterea prin fir, prin fibră optică sau orice alt

procedeu similar, cu excepţia reţelelor de calculatoare în scopul recepţionării de către public.24

În temeiul art. 25 alin.(1), prerogativele autorului durează toată viaţa acestuia, iar după

moartea lui se transmit moştenitorilor pe o perioadă de 70 de ani.

III.III. Dreptul de suită.

Cunoscut şi sub denumirea de drept pecuniar la un partaj echitabil, dreptul de suită,

reglementat de legiuitor în cadrul art. 21-23 din Legea nr. 8/1996 reprezintă posibilitatea

autorului de a primi o parte din preţul revânzărilor sale ulterioare ale operei sale, precum si

dreptul de a fi informat referitor la locul unde se află opera sa.

22 Art. 141 din Legea nr. 8/1996.23 Art.15 din Legea nr. 8/1996.24 Art.151 din Legea nr. 8/1996.

14

Acest drept este recunoscut doar în cazul operelor originale de artă grafică sau plastică şi

al operelor fotografice. Conform spuselor legiuitorului, dreptul de suită are în componenţa sa

două elemente: un prim element este dreptul autorului unei operede artă grafică sau plastică de a

primi o cotă procentuală, în urma unei revânzări ulterioare; cel de al doilea element este dreptul

de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa.25

Dreptului de suită îi corespund obligaţii corelative ale proprietarilor sau posesorilor de

opere:

-de a permite accesul autorului la opera sa în vederea exercitării dreptului de autor în

condiţiile legii;

- de a oferi opera autorului la preţul de cost al materialului ori de a permite autorului să

facă o copie a acesteia, înainte ca acesta să fie distrusă.

Dreptu de suită nu poate fi transmis prin moştenire şi nu poate face obiectul vreunei

renunţări sau înstrăinări, bucurându-se de caracterul inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil.

III.IV. Dreptul de autor şi regimul matrimonial.

În ceea ce priveşte drepturile de autor şi regimul matrimonial, se face referire la bunurile

comune şi bunurile proprii din cadrul unei casătorii. Drepturile patrimoniale de autor fac parte

integrantă a categoriei de bunuri comune, în măsura în care acestea au luat naştere în timpul

căsătoriei, iar dobânditorul are calitatea de soţ. Drepturile patrimoniale de autor născute înainte

de încheierea căsătoriei sau după încetarea, anularea, nulitatea ori desfacerea acesteia sunt bunuri

proprii.

Potrivit dreptului comun, soţul supravieţuitor poate dobândi, prin moştenire legală ori

testamentară, drepturile morale şi patrimoniale ale soţului decedat.26

25 Teodor Bodoaşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 200626 Teodor Bodoaşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006

15

III.V. Durata protecţiei drepturilor patrimoniale de autor.

În ceea ce priveşte durata în timpul protecţiei juridice a drepturilor patrimoniale de autor,

legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe a instituit următoarele reguli:

-drepturile patrimoniale se nasc şi protecţia juridică va subzista încă din momentul

creării;

- drepturile patrimoniale durează pe tot parcursul vieţii autorului;

- după moartea autorului, drepturile patrimoniale se transmit prin moştenire legală sau

testamentară pentru o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la

cunoştinţă publică în mod legal;

- în lipsă de moştenitori, exerciţiul drepturilor patrimoniale de autor ce se pot transmite

prin moştenire revine unui organism de gestiune colectivă şi anume acelaşi care are cel mai mare

număr de membrii din aceeaşi specialitate cu cea a creatorului decedat.

IV. Concluzii.

Drepturile moare, reglementate de art. 10 din Legea nr.8/1996, sunt drepturi

nepatrimoniale de autor, mai bine spun personale. La fel ca oricare alte drepturi nepatrimoniale,

drepturile morale de autor ale unei opere sunt drepturi subiective absolute, opozabile erga omnes.

Prin prisma acestor caracteristici, drepturile morale de autor intră în conţinutul acelor

raporturi juridice în care subiectul activ este tocmai autorul operei, iar subiectul pasiv este

alcătuit din toate celelalte persoane fizice sau juridice, persoane ce au obligaţia de a le

recunoaşte, de a le respecta şi de a nu le aduce atingere. Cele cinci drepturi morale, alcătuiesc

practic, sub aspect personal nepatrimonial, conţinutul dreptului de autor, mai bine spus

prerogativele pe care legiuitorul le recunoaşte autorului unei opere.

În ceea ce priveşte drepturile patrimoniale de autor, ceea ce este specific lor este facptul

ca, ca regulă generală, aceste durează pe tot timpul vieţii autorului şi după moartea acestuia sunt

transmise prin moştenire pe o perioadă determinată de timp. Totodată, drepturile patrimoniale de

autor au un conţinut economic, ele putând fi evaluate în bani, drept consecinţă, ele vor

împrumuta toate caracteristicile generale ale oricărui drept civil patrimonial.

16

Bibliografie.

1. Teodor Bodoaşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006.

2. Viorel Roş, Dreptul proprietăţii intelectuale, Curs universitar, Editura Global Lex, 2001.

3. Otilia Calmuschi, Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Curs universitar, Bucureşti, 2004.

4. Gabriel Olteanu, Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008.

5. Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.

6. http://www.legi-internet.ro .

17