LUCRAREA NR.09. DESEN TEHNIC PENTRU INSTALAȚII SANITARE ȘI PROTECȚIA

CALITĂȚII APELOR

Student: Popa Andrei-Alexandru

Grupa: 7103

LUCRAREA NR.09. DESEN TEHNIC PENTRU INSTALAȚII SANITARE ȘI PROTECȚIA

CALITĂȚII APELOR

Instalațiile de apă și de canalizare care deservesc construcțiile civile și industriale, precum și orice alte categorii de instalații, se execută pe baza unor planșe.

Acestea se execută folosindu-se semnele convenționale standardizate, plasate astfel încât să marcheze poziția și locul exact pe care trebuie să-l aibă fiecare element după terminarea lucrării.

Desenele care alcătuiesc proiectul unei instalații sunt:

planul general de situație, care cuprinde planul terenului, fixează poziția clădirii în raport cu reperele de aliniament și de nivel, precum i poziția conductelor publice ale orașelor. Acest plan se exeută la scara 1:200 sau 1:500;

desenul în plan al situației , care se întocmește pe planul desenului de arhitectură al fiecărui nivel ale orașului. Acest plan se execută la scara 1:50;secțiuni prin clădire reprezentând elementele instalației proiectate pe planul vertical;

desenele de detalii care sunt desene speciale a anumitor obiecte sau părți ale acestor obiecte aparținând instalației; se execută la o scară convenabilă care poate fi 1:5, 1:10;

schema izometrică , înfățișând o vedere de asamblu a instalației, pe un desen deosebit de acela al construcției pe care o deservește și care se execută în scopul de a da o imagine clară a întregii rețele, compusă din toate conductele, piesele de legătură și obiectele respective.

1.REPREZENTAREA CONVENȚIONALĂ A INSTALAȚIILOR.

În planurile generale de situație, conductele care transportă fluide se reprezintă conform tabelului 1. În planurile de execuție, conductele pentru instalațiile sanitare, de ăncălzire, de ventilare și de condiționare a aerului re reprezintă conform tabelului 2. Dacă desenul cuprinde două sau mai multe feluri de conducte care vehiculează fluide de parametri diferiți (caracteristici fizice, chimice, temperatură sau presiune), de folosesc culorile și liniile date din tabelul 3. Culorile convenționale se folosesc atunci când desenul de execuție cuprinde o multitudine de instalații complexe (plan coordonator de insalații) formate din conducte care transportă fluide diferite.

Tabelul 1. Liniile și culorile convenționale de bază ale conductelor pentru fluide.

Identificare categoriei fluidului transportat se face prin culoarea de bază. Instalațiile simple se reprezintă prin culorile de bază atunci când natura fluidului este ușor identificabilă. Varietatea culorilor fiind limitată, utilizarea lor are caracter de recomandare și se face cu precădere în schemele cu caracter funcțional. Pentru a stabili natura fluidului transportat pe conducta desenată, liniile convenșionale ale conductelor pot fi însemnate din loc în loc cu litere ce reprezintă inițialele lichidului transportat.

2. SIMBOLURI GRAFICE PENTRU SISTEME DE ALIMENTĂRI CU APĂ ȘI DE CANALIZARE A APELOR.

La reprezentarea în culori se vor menține simbolurile și semnele convenționale ale elementelor reprezentate.

Coloanele instalațiilor se diferențiază prin numere de ordine și dacă ar fi necesar se trece la inițiala fluidului transportat.

După importanța instalațiilor, conductele se vopsesc în culori de bază în unul din următoarele moduri:

pe întreaga lungime și pe toată suprafață; pe o lungime de minimum 0,5m și pe întreaga circumferință; pe o bandă longitudinală la minimum 0,5m lungime.

Se vopsesc în mod obligatoriu părţile de conductă apropiate la robinete, la racorduri şi la aparate de control, pe o lungime de minimum 2 m în ambele părţi. Simbolurile şi inscripţiile se aplică prin vopsire în culoarea albă sau neagră direct pe conductă sau pe o placă fixată la aceasta şi vopsită în culoarea de bază. Marcarea săgeţilor pentru indicarea sensului curentului fluidului se face prin vopsire în culoarea albă sau neagră. Pentru întocmirea desenelor de instalaţii, elementele componente se reprezintă prin semne convenţionale, stabilite de standarde (în general), iar uneori de către proiectant, când semnificaţia lor este indicată în legendă. Semnele convenţionale pentru fitingurile şi piesele auxiliare ale conductelor sunt date în tabelul următor.

Exemplificarea utilizării semnelor convenţionale este reprezentată în figura 3.1.4.1. Pentru identificarea caracteristicilor tehnico-funcţionale ale fitingurilor şi pieselor, semnele convenţionale pot fi completate astfel: ─ prin creare de noi semne obţinute prin combinarea a două sau mai multe semne convenţionale generale; ─ prin completarea semnelor existente cu simboluri reprezentând materialul, diametrul, conform standardelor sau normelor interne; ─ prin crearea de noi semne, utilizând în mod obligatoriu semnele referitoare la modul de îmbinare. În aceste cazuri, semnificaţiile semnelor vor fi indicate în legendă. Semnele convenţionale vor fi reprezentate în funcţie de scara desenului şi de dimensiunile de gabarit ale figurilor şi pieselor. Pentru diferenţierea conductelor cu aceeaşi destinaţie, dar având parametrii diferiţi, se trece valoarea acestora pe fiecare traseu de conductă (fig 3.1.3.1). În cazul când pe desen se găseşte un număr mare de conducte, pentru simplificare, reprezentarea lor se face numai prin linii negre continue, însemnate din loc în loc cu cifre. În legendă se trece semnificaţia fiecărei cifre.

Executarea schiţei şi a desenului unei instalaţii cere respectarea regulilor pentru stabilirea vederilor şi secţiunilor, de întocmire a schemelor, a regulilor de cotare şi aplicarea riguroasă a semnelor convenţionale standardizate. Orice instalaţie interioară, indiferent de natura ei, se compune dintr-un număr oarecare de conducte principale aşezate pe orizontală şi pe verticală (coloane), de la care pornesc ramificaţii (derivaţii) la punctele de utilizare unde se găsesc aparatele de consum (robinete de apă, radiatoare etc.). Schiţa unei instalaţii se execută pe planurile construcţiei, întocmite la scară convenabilă. Instalaţia este reprezentată prin secţiuni plane, la fiecare nivel, şi prin secţiuni verticale, astfel alese încât să cuprindă toate coloanele cu ramificaţiile respective.

3. PLANUL DE SITUAȚIE AL REȚELELOR DE APĂ-CANAL.

Evacuarea apelor de suprafață și meteorice de pe terenului situate în afara perimetrului construibil al localităților și incintelor izolate ale obiectivelor economice și social-culturale se face, de regulă, prin soluții independente de rețeaua exterioară de canalizare.

În situații specifice, justificate din punct de vedere tehnico-economic, se poate admite tranzitarea acestor ape prin rețeaua exterioară de canalizare.

Odată cu proiectarea rețelelor de canalizare, se analizează debitele de ape pluviale, provenite din ploi excepționale, în perimetrul construibil al localităților sau obiectivelor social-economice care nu se preiau de rețelele de canalizare, precum și posibilitățile de scurgere surpeficială a acestor debite, astfel încât să nu se producă inundații.

Stabilirea procedeului de canalizare se face pe baza unei analize comparative a mai multe variante, luându-se în cinsiderare caracteristicile apelor ce se evacuează, posibilitatea de epurare, influența apelor epurate asupra receptorului, realizarea eșalonată a investițiilor.

Forma și principalele caracteristici geometrice și hidraulice ale canalelor închise prezentate în anexele A, B și C la prezentul standard.

Secțiunile uzuale ale canalelor deschise sunt triunghiulare, dreptunghiulare și trapezoidale.

În cazuri justificate din punct de vedere tehnico-economice, se pot adopta și alte forme de canale.

Forma secțiunii transversale a canalelor se stabilește luându-se în considrare:

condițiile hidraulice de scurgere, pentru asigurarea vitezei de autocurățire; condițiile de fundare; gabaritele de execuție disponibile; durata de execuție; existența altor construcții subterane sau supraterane din zonă; aspectele economice.

Pentru a se asigura funcționarea coresăunzătoare a rețelei de canalizare în special în zonele i incipiente, se recomandă ca dimensiunile minime ale secțiunii transversale a canalelor să fie:

A. pentru canalele circulare: în sistem de canalizare unitar, 300 mm; în sistem de canalizare separativ: 300 mm pentru ape meteorice și 250 mm pentru

ape uzate;B. pentru canale ovoide:

300 x 450 mm.

Alegerea materialelor canalelor se face pe baza unei analize tehnico-economice și ținându-se seama de caracteristicile apei transportate, ale solului și apei subterane, se solicitările mecanice maxime la care pot fi supuse canalele și gradul de etanseitate necesar.

Canalele deschise pot fi:

cu taluzuri înierbate sau brăzduite;

cu pereu uscat din piatră; cu pereu zidit din piatră; cu pereu zidit din dale de beton; din beton simplu; din prefabricate din beton armat.

De regulă, canalele închise se realizează din beton simplu sau armat, monolit sau din elemente prefabricate.

Amplasarea canalelor în plan orizontal și vertical, în localități se face coordonat cu celelalte rețele existente.

În cazul amplasării canalelor în pământuri sensibile la umezire se au în vedere măsurile prevăzute re reglementările specifice în viguare.

La proiectarea canalelor se iau măsuri pentru rotejarea canalelor față de agresivitatea apelor subterane cât și pentru protejarea straturilor de apă subterană și a surselor de apă, ca și a solului.

Adâncimea de fundare a canalelor se stabilește pe considerate tehnico-economice, tehnologice, asigurarea pantei longitudinale, avându-se în vedere protecția contra înghețului și împotriva degradărilor datorate solicitărilor mecanice.

La proiectarea canalelor din tuburi prefabricate, se asigură realizarea unui contact între baza tubului i patul de fundare, pe o suprafață corespunzătoare unui unghi la centru de minimum 900.

Modul de realizare a patului de fundare se stabilește prinj proiect, în funcție de natura terenului și de solicitările exterioare.

Se prevăd cămine de vizitare în următoarele situații:

A. la canale nevizitabile (cu înălțimea interioară sub 800mm): în aliniamente, la distanțe de maximum 60 m; în punctele de schimbare a dimensiunilor; în punctele de schimbare a pantelor; în punctele de schimbare a direcției; în punctele de descărcare în alte canale colectoare; în punctele de intersecție cu canale având lățimea interioară de maximum 500mm;

B. la canalele semivizitabile (cu înălțimea interioară între 800 și 1500mm): în aliniamente, la distanțe de maximum 75m; în punctele de intersecție cu canale având lățimea interioară de maximum 500mm;

C. la canale vizitabile (cu înălțimea interioarăde maximum 1500mm): în aliniamente, la distanțe de maximm 150 m.

La toate canalele de mai sus se prevăd cămine de vizitare și în următoarele locuri:

în punctele unde apele de canalizare necesită un control calitativ;

în punctele de racord, pentru canalele de racord cu aria secțiunii mai mare de 0,12m2;

în punctele de racord, pentru canalele care evacuează debite mai mari de 100l/s.

La intersecțiile canalelor cu lățimi interioare peste 500mm, se prevăd camere de intersecție vizitabile.

La canalele semivizitabile și vizitabile în sistem unitar, în funcție de importanța zonei canalizate, se pot prevedea guri de zăpadă, însă la min. 500 m în amonte stații de pompare, deversare sau sifoane.

În punctele incipiente ale rețelei de canalizare cât și pe traseu, oriunde nu se pot realiza viteza de autocurățire, se amplasează cămine de spălare la extremitatea amonte a porțiunii respective.

Tipul, volumele utile și distanțele de amplasare a căminelor de spălare se stabilesc, de la caz la caz, in raport cu lungimea, panta efectivă, formele și ariile secțiunilor colectoarelor, precum și de variația debitelor aferente acestora.

Amplasarea căminelor de spălare în pământuri sensibile la umezire sau cu umflări și contracții mari se face respectându-se reglementările specifice în viguare.

4.SCHEME TEHNOOGICE ALE REȚELELOR ȘI A INSTALAȚIILOR HIDRO. ADUCȚIUNI. PRESCRIPȚII DE PROIECTARE.

Documentația de execuție a unei aducțiuni de apă trebuie să conțină elementele necesare realizării ei, dar cel puțin următoarele:

planul de situație cu reprezentarea traseului; profilul în lung al traseului; profile transversale caracteristice; detalii de execuție pentru construcții și instalații aferente; caiete de sarcini pentru execuția aducțiunilor, pozarea conductelor, probe de presiune,

recepție, măsuri de protecția muncii; calculul de dimensionare a aducțiunii; măsurile de realizare a protecției sanitare, conform reglementărilor specifice în viguare.

Traseul aducțiunii se alege în cadrul schemei de alimentare cu apă, corelat cu prevederile planurilor de urbanism general și ale planurilor de urbanism zonal.

Aducțiunile se realizează, de regulă, cu un singur fir. În cazuri justificate, se pot adopta și aducțiuni duble, fiecare fir dimensionându-se la0,5mm.

Aducțiunile se amplasează de regulă astfel:

pe un traseu cât mai scurt; în terenuri stabile, cât mai puțin accidentate și o agresivitate redusă față de materialul

conductei; în vecinătatea drumurilor existente sau proiectate, în afara părți carosabile.

Se evită amplasarea conductelor în terenuri mlăștinoase sau cu capacitate portantă redusă; în cazul când nu se pot evita trebuie luate măsuri speciale în conformitate cu recomandările studiilor geotehnice. În cazul amplasării conductelor în terenuri sensibile la umezire sau cu umflături și contracții mari, se procedează conform reglementărilor tehnice în viguare, pentru aceste terenuri.

Traseul aducțiunilor în planul de situație, se materializează prin:

distanțe față de bornele topometrice sau alte repere stabile; unghiurile între aliniamente și elementele de trasare a curbelor; distanțele față de construcțiile și instalațiile proietate și existente; kilometrajul în lungul lui.

În profilul longitudinal se indică:

materialul și dimensiunile conductelor și canalelor, clasa de presiune;cotele săpăturii; cotele axului conductelor sau al ragierului canalului; linia piozometrică cu cote în punctele caracteristice; presiunile de probă; pantele săpăturii pe tronsoane; poziția instalațiilor și a construcțiilor aferente aducțiunii; poziția lucrărilor subterane existente pe traseu.

Conductele de aducțiuni se pozează de regulăsubteran, cu o acoperire de pământ cel puțin egală cu adâncimea de îngheț în zonă. Adâncimea de pozare a conductei se stabilește tinându-se seama și de recomandările producătorilor de material tubular folosit.

Modul de pregătire a patului de pozare a conductelor și tehnologia de umplutură se indică de către proiectant, funcție de caracteristicile terenului de fundare și de materialul tubular folosit.

Materialul tubular pentru realizarea aducțiunilor de apă se alege în funcție de:

dimensiunile rezultate din calcul; caracteristicile geologice și geotehnice ale terenului; solocitările exterioare; presiunea apei din interior; caracteristicile fizice-chimice ale apei transportate; pericolul de coroziune; condițiile speciale impuse se siguranță alimentării folosințelor și debitul necesar în caz de

incendiu; condiții de execuție.

Materialele tubulare folosite, de regulă, pentru aducțiuni sunt cele prevăzute în tabelul 1. În cazuri justificate tehnico-economic se pot olosi și alte materiale care au avize conform legislației în viguare.

Materialul tubularTipul aducțiunii

Cu nivel liber Sub presiune

Beton precomprimat - STAS 7039/1

Polietilenă de înaltă densitate STAS 1067,1/2 -

Policlorură de vinil STAS 6675/1,2 STAS 6675/1,2

Poliesteri armați cu fibre de sticlă cu inserție de nisip

- -

Beton armat STAS 9530 -

Gresie ceramică STAS 1743/2 -

Oțel protejat la interior și exterior

-

STAS 404/1,2

STAS 530/1,3

STAS 6898/1,2

STAS 7656

Fontă ductilă - SR EN 545

În cazul în care aducțiunea se realizează, de regulă, din canale de beton sau beton armat, fie deschise, neacoperite, fie închise, prin acoperire cu dale demontabile sau fixe.

În cazul în care aducțiunea de apă trece printr-o zonă cu terenuri și ape subterane agresive, care nu poate fi avitată, se prevede protejarea tuburilor, la exterior, conform reglementărilor tehnice în viguare și recomandărilor producătorilor de tuburi.

În cazul în care apa transportată este agresivă, se prevede protecția interioară a tuburilor. Este interzisă utilizarea țevilor de oțel neprotejate la interior, indiferent de calitatea apei transportată. Materialul izolant folosit în cazul apei potabile trebuie sa fie avizat de organele sanitare.

Pe conductele de aducțiune se prevăd, de la caz la caz, următoarele armături:

robinete de linie, la distanțe stabilite în funcție de gradul de asigurare al folosinței și de posibilitățile de golire a tronsoanelor;

robinete de ramificație; robinete de golire;

ventile de aerisire; dispozitive pentru prevenirea și armotizarea loviturii de berbec; aparate pentru măsurarea debitului și a presiunii; compensatoarea de montaj; dispozitive de dilatare, de trasare; reductoare de presiune.

Armăturile trebuie să fie conform standardelor în viguare sau caietelor de sarcini. În cazul condictelor îngropate, armăturile și aparatele de măsurat se montează în construcșii vizitabile, hidroizolate exterior în cazul terenurilor cu ape subterane, la care accesul se face prin uși sau capace care să poată fi încuiate.

Subtraversările de căi ferate și drumuri cu conducte se realizează conform prevederilor STAS 9312. În cazul în care conducta funcționează gravitațional și există posibilitatea ca prin închiderea robinetelor de secționare de la subtraversare presiunea hidrostatică să crească peste o valoare admisă de materialul conductei, cu acordul agenților economici respectivi, se poate renunța la robinetele respective.

Traversarea cursurilor de apă se poate realiza prin:

suspendarea de suprastructura unui pod; conductă autoportantă; îngroparea sub fundul albiei: conductă susținută fie de cabluri metalice fie de un tablier pe pile și culei.

5. SCHEMELE INSTALAȚIILOR HIDRO INTERIOARE. INSTALAȚII SANITARE.

Amplasarea și gruparea punctelor de consum al apei se face astfel încât să fie asigurate accesul și folosirea lor ușoară, distanța maximă admisibilă de parcurs până la grupurile sanitare fiind 75 m, fără a se depăși 4 m pe verticală.

Grupurile sanitare trebuie să fie amplasate, re regulă, la fiecare nivel al cladirii; în funcție de numărul de persoane care lucrează la nivelul respectiv, se admite:

amplasarea grupurilor sanitare între două niveluri, la clădiri administrative; amplasarea unui grup sanitar între două niveluri, la clădiri industriale.

În clădiri de locuit, dotarea minimă cu obiecte sanitare trebuie să fie:

în camere de baie: lavoar, cloșet, cadă de baie sau duș și receptor sifonat pentru colectarea apei de pe pardoseală;

în bucătării: spălător de vase cu platformă.

În clădirile administrative, social-culturale și industriale se prevăd grupuri sanitare separate pe sexe; în clădiri în care lucrează maxim 15 persoane se prevede un singru grup sanitar, comun pentru bărbați și femei, prevăzut cu un lavoar, closet și un duș.

Prevederea capetelor de debitare pentru incendiu (hidranți, sprinklere, drencere tunuri) se face în funcție de raza lor de acțiune, astfel încât fiecare punct din zona protejată să fie deservit, în caz de incendiu, de unul sau mai multe jeturi.

Numărul capetelor fixe de debitare a apei de incendiu, se stabilețte în funcție de debitul specific minim al unui cap, mărimea zonei protejate și intensitatea minimă de debitare a apei.

La amplasarea capetelor de debitare a apei de stingere a incendiilor se ține seama de caracteristicile funcționale ale acestora și de prescripțiile specifice în viguare, pentru a se asigura o distribuție cât mai uniformă a apei.

Debitul specific al unui hidrant interior și debitul de calcul al instalației se determină în funcție de lungimea jetului compact necesar intervenției, destinația și caracteristicile construcției protejate.

Presiunea minimă necesară la robinetele hidranților interiori trebuie să acopere pierderea de sarcină pe furtun și să asigure realizarea debitului specific și lungimea jetului compact necesar intervenției.

În lipsa unor valori determinate ale ariei de declanșare, debitul de calcul al instalației de spinklere se stabilește considerându-se funcționarea simultană a spinklerelor montate în compartimentul de incendiu, debit care poate fi limitat la valorile următoare:

30 l/s, pentru construcții industriale sau civile obișnuite în cazul particular când se utilizează motopompe KSM și presiunea din conductă de aspirație este sub 7m apă, acest debit poate fi 27,5 l/s;

30...50 l/s, pentru sapțiile sălilr aglomerate, în funcție de destinație, valoarea bunurilor și aria încăperilor separate prin pereți rezistenți la foc, cu excepția scenelor teatrelor și buzunarelor scenei, pentru care debitul se determinăîn raport cu numărul capetelor de sprinklere montate în aceste zone;

75...100 l/s pentru studiouri de filme i televiziune; pentru încăperile de depozitare în stive înalte, în funcție de mărimea ariei minime de

declanșare și a intensității de stingere indicate în prescripții specifice, în cazul instalațiilor cu stingere rapidă, în funcție de specificul acestora;

pentru clădirile industriale monobloc, în funcție de volumul construit.

Trebuie să se evite variațiile mari ale presiunii disponibile la capetele de sprinkler, pentru a se realiza o stropire cu apă aproximativ uniformă; valoarea medie a intensității de stropire roiectate nu trebuie să depășească de regulă, cu mai mult de 15%, intensitatea de stingere minimă prevăzută în punctele cele mai îndepărtate ale ariei de declanșare.

Tipul și amplasarea capetelor se stabilesc astfel încât să se asigure în punctul cel mai dezavantajos o intensitate de răcire de:

a) 0,1...0,2 l/s pentru fiecare metru pătrat al elementelor orizontale sau înclinate în funcție de natura, poziția și dimensiunile instalațiilor, utilajelor sau materialelor protejate precum și de caracteristicile capetelor de debitare a apei utilizate; pentru instalații tehnologice vulnerabile la incendii din secții de pericol deosebit, intensitatea este după caz, mai mari, 0,2...0,5 (l/s. m2);

b) 0,2 l/s e fiecare metru liniar al perdelei sau peliculei de producție pentru elemente verticale;

c) 0,1...0,15 l/s pentru fiecare metru pătrat al rezervoarelor orizontale sau sferice, incendiate sau expuse radiației termice; pentru determinarea debitului necesar de apă pentru răcirea rezervoarelor cilindrice învecinate se ia în considerare un sfert din suprafațele lor laterale totale;

d) 0,5 l/s pentru fiecare metru al circumferinței rezervorului incendiat și 0,25 l/s pentru fiecare metru al semisumei circumferinșei rezervoarelor expuse radiației termice, protejate cu instalații mobile.

Pentru rezervoarele cilindrice orizontale învecinate, neizolate termic, ce conțin lichide combustibile cu temperatura de inflamabilitate peste 55oC, depozitarea la o temperatură inferioară celei de inflamabilitate, intensitățile de răcire se reduc la 50%.

Pentru rezervoarele cilindrice orizontale izolate termic cu izolații incombustibile, nu se prevăd instalații de răcire.

Pentru instalații de incendiu a căror intrare în funcțiune este admisă a fi temporijată (hidranți interiori, tunuri, drencere cu acționare manuală, instalații de spumă). Se pot folosi pentru incendiu debitele de apă rece menajeră și tehnologică, când sunt următoarele condiții:

procesul tehnologic permite o întrerupere de funcționare; se manevrează cel mult trei robinete pentru folosirea acestor debite, robinete amplasate în

stația de pompare, în cămine exterioare și alte locuri ferite și ușor accesibile în timpul incendiului;

timpul de acționare (măsurat de la semnalizarea incendiului până la terminarea operației de manevrare) nu conduce la depăirea duratei de temporizarea, stabilită prin prescripțiile legale în viguare pentru sistemul de protecție contra incendiului respectiv.

Debitul de calcul pentru un incendiu, al conductelor de distribuție care deservesc două sau mai multe sisteme de protecție contra incendiilor se determină, după caz, prin îmsumarea debitelor de calcul ale instalațiilor prevăzute să funcționeze simultan.

La stabilirea simultanietăților și duratelor de funcționare ale diferitelor sisteme de protecție, se au în vedere următoarele:

a) dacă instalația are hidranți interiori sau hidranți exteriori se consideră -la construcții obișnuite- funcționarea hidranților interiori timp de 10mim. iar a celor exteriori în următoarele 3h. La sălile de spectacole și clădirile monobloc și înalte, în prima oră se asigură funcționarea, fie a hidranților interiori, fie a celor exteriori, instalația dimensiuonându-se la debitul cel mai mare, iar în următoarele 2h, numai a celor exteriori;

b) dacă instalația are numai hidranți interiori, iar alimentarea cu apă pentru stingerea unui incendiu se face din exterior cu pompe de incendiu mobile, direct din bazine sau din rezervoare, în primele 10min se considerăfuncționarea simultană a a jeturilor;

c) dacă instalația alimentează hidranți interiori și instalații de sprinklere sau drencere pentru construcții obișnuite, la debitul pentru hidranți interiori se adaugă debitul necesar funcționării sprinklerelor sau drencelelor timp de 1h.

Alegerea diametrelor conductelor se face în funcție de:

presiunea disponibilă; viteza economică admisă.

La instalațiile la care presiunea disponibilă este dată sau impusă de condițiile de funcționare a celorlalte instalații, diametrele se aleg astfel încât presiunea disponibilă să fie, pe cât posibil, consumată integral pentru ridicarea apei, învingerea pierderilor de sarcină în întreaga instalație și asigurarea presiunii de utilizarea unctelor de consum, fără a se depăși vitezele maxime indicate.

La instalații în care presiunea necesară rezultă ca urmare a dimensionării conductelor, se au în vedere vitezele maxime de mai jos.

Viteze maxime:

pentru consum menajer la spitale, săli de spectacole: 1,5 m/s; pentru clădiri de locuit și social-culturale: 2,0 m/s; pentru alimentarea hidranților de incendiu: 3,0 m/s; pentru instalații de apă în scopuri tehnologice și instalații de apă potabilă în industrii: 3,0

l/s; pentru instalații de spinklere și drencere: 5,0 l/s.

6.SCHEMELE IZOMETRICE ALE INSTALATILOR HIDRO. INSTALAȚII DE TRATARE PENTRU POTABILIZAREA APEI.

Instalaţiile de clorinare cu clor gazos tip CHLORMIX sunt caracterizate printr-o construcţie modulară şi o gama largă a capacităţilor de dozare, îndeplinind cerinţele pentru cele mai deosebite aplicaţii. Fiecare componentă a sistemului de dozare este testată în procesul de fabricaţie şi nu necesită alte ajustări înainte ca sistemul să fie pus în funcţiune. Pentru alegerea şi dimensionarea unei instalaţii de clorinare cu clor gazos, tip CHLORMIX se iau în calcul mai multe criterii, în funcţie de cerinţele fiecărei aplicaţii în parte:- capacitatea maximă de dozare a clorinatorului, funcţie de calitatea şi debitul apei ce se tratează,- modul de funcţionare al instalaţiei de clorinare, continuu sau discontinuu,- modul de reglare a debitului de clor, de la distanţă sau dozarea în mai multe puncte,- controlul automat al dozării în funcţie de anumiţi parametri.

Principiul de funcţionare se bazează pe vacuumul creat în sistem de către ejector. Apa trece prin tubul venturi al ejectorului creând astfel vacuum. Acesta se propagă prin conducta de vacuum către regulatorul de vacuum. Aici diferenţa de presiune va deschide valva de admisie a clorului pornind astfel debitul de gaz. O diafragma cu arc aflată în interiorul regulatorului va

regla vacuumul. Clorul gazos va trece, sub acţiunea vacuumului, prin rotametru, ventilul de reglaj al debitului de clor şi conducta de vacuum, către ejector. Aici clorul gazos este amestecat cu apa ce alimentează ejectorul, iar soluţia obţinută este transportată, cu ajutorul presiunii apei,  către punctul de injecţie. Întregul sistem, de la ejector până la valva de admisie a clorului din regulatorul de vacuum, se află sub acţiunea vacuumului. În cazul în care debitul de apă ce alimentează ejectorul se opreşte sau din diverse cauze vacuumul nu se mai produce, valva de admisie a clorului se închide imediat izolând sursa (recipientul) de clor. În cazul în care recipientul de clor se goleşte, supapa de admisie a clorului în regulatorul de vacuum se închide pentru a preveni pătrunderea umidităţii în interiorul recipientului. Obiectivul statia de clorinare din investitia “Construire reţea alimentare cu apă potabilă în sistem centralizat în localitatea I. C. Brătianu, judeţul Tulcea”, are rolul de tratare chimica a apei in vederea mentinerii calitatii acesteia in limitele STAS 1342/91, in ceea ce priveste indicatorii bacteriologici. Statia realizeaza clorinarea apei cu clor gazos prin intermediul unui aparat ce asigura o doza de clor de 15 - 50 gr. clor pe ora. Din punct de vedere tehnologic s-a ales varianta de alimentare cu apa a aparatului de clorinare din conducta de refulare a apei de la foraje la rezervoarele de inmagazinare. Aparatul de dozare dozeaza clorul si il introduce intr-o conducta de apa sub presiune printr-un ejector, realizandu-se amestecul apa+clor ce se introduce in conducta de refulare a apei de la foraje la rezervoare, conducta proiectata din teava din polietilena PEHD. Aparatul se compune din: * regulator de vacum; * rotametru; * ejector; * conducta de vacum din polietilena intre regulator si ejector. Alimentarea cu apa a statiei de clorinare se asigura printr-un bransament (la conducta de refulare de la sursa la rezervor) din PEHD, ingropat in pamant si avand D = 63. Presiunea necesara la ejector se asigura prin intermediul unei pompe, care ridica presiunea din bransament cu 2,5 daN / cm2. Apele uzate menajere de la chiuveta si sifonul de pardoseala se evacueaza printrun racord din PVC cu D = 50 mm intr-un camin vidanjabil cu D = 1,5 m si H = 2,0 m. 2. Tehnologie In aceasta varianta, statia de clorinare este compusa dintr-o singură incapere, în care se amplasează: - aparatul de dozare a clorului si electropompa pentru ridicare presiunii apei; - depozitul pentru buteliile de clor lichid; - dulapul cu substante de neutralizare, materiale de protectia muncii si tabloul electric al statiei. Din butelia de clor, acesta este debitat la presiunea de cca 8 daN/ cm2 in regulatorul de vacum prevazut cu rotametru pentru masurarea si reglarea manuala a cantitatii de clor necesara, care este de 0,5 gr. la 1 mc de apa. Din regulator, clorul gazos trece printr-o conducta de vid din polietilena si prin intermediul ejectorului este introdus in conducta de amestec apa + clor cu 3/4”, care in amonte de ejector este din otel zincat 1”, iar in aval din furtun de polietilena ce se livreaza de catre furnizorul aparatului de clorinare. Presiunea necesara injectarii solutiei de apa + clor in conducta de refulare de la foraje la rezervoarele de inmagazinare se asigura prin montarea pe conducta de amestec de apa + clor, in amonte de ejector, a unei electropompe ce asigura ridicarea presiunii existente in bransamentul statiei de clorinare cu 2,5 daN / cm2. In cazul intreruperii vidului prin defectarea conductei de vid sau prin scaderea presiunii in conducta de amestec, supapa de siguranta a regulatorului inchide imediat accesul clorului gazos in conducta de vid. 3. Groapa de var Groapa de var are rolul de a asigura neutralizarea clorului in caz de avariere a buteliilor. Amplasarea acesteia se va face la o distanta de cca 5 m fata de statia de clorinare si se compune din: - un radier din beton B100 cu grosimea de 20 cm si Dn 800 mm turnat la cota 1,50 fata de cota terenului; - doua tuburi din beton simplu 600 si H = 1,0 m suprapuse si etansate la imbinari cu mortar de ciment; - un capac de canalizare din fonta cu greutatea de 50 kg STAS 2308 / 81. 4. Instalatii hidromecanice Instalatiile hidromecanice asigura alimentarea cu apa a ejectorului aparatului pentru producerea amestecului apa + clor. Alimentarea cu apa se va face printr-un racord din teava PEHD D = 63 din conducta de refulare a apei de la foraje. In camera aparatului de dozare a clorului se va monta pe racordul de alimentare, o electropompa avand Q = 2 mc/h, H

= 25 mCA. Electropompa va ridica presiunea din bransament la presiunea necesara ejectorului aparatului de dozare a clorului pentru a injecta solutia concentrata apa + clor. Inaintea pompei, pe conducta de aspiratie, se va monta un robinet cu sertar cu Dn 50 mm, cu mufe. Pe conducta de refulare la ejector, din teava de otel zincata D = 1 se vor monta un robinet de trecere si un manometru. De la ejector la conducta de refulare, solutia concentrata de apa + clor va fi pompata printr-o conducta din polietilena cu D = 3/4. 5. Instalatia de ventilatie In scopul evacuarii degajarilor posibile de clor gazos de la instalatiile tehnologice, in incaperile aparatelor de clorinare si depozit de clor s-au prevazut instalatii de ventilatie naturala si instalatii de ventilatie de avarie. In scopul ventilatiei naturale, deoarece clorul este un gaz mai greu decat aerul, sau prevazut 4 grile emailate cu dimensiunile de 200 x 250 mm, montate in zidarie la 7 cm deasupra pardoselii, prin care se va face evacuarea amestecului clor - aer. Pentru intrarea aerului proaspat s-au prevazut 4 grile de 200 x 250 mm montate in zidarie la partea superioara cu h inferior la + 2,05 m. In scopul ventilatiei de avarie, evacuarea aerului se va face prin intermediul unor ventilatoare de evacuare tip VAT 315 /9 cu debitul de 1800 mc/h si N = 0,55 kw, 3000 rot/ min executat din otel inoxidabil cu motor de protectie IP 55 pentru functionare in mediul puternic coroziv, montate pe pereti la 0,24 m de la pardoseala. In acest caz, introducerea aerului se va face prin grilele de ventilatie montate in peretii opusi evacuarii. Inainte de intrarea in statia de clorinare, personalul de exploatare va trebui sa puna in functiune instalatia de ventilatie, care se va actiona din exterior, de la comutatoarele automate montate la intrare, in firide.

Normativ privind condițiile de evacuare a apelor uzate în rețelele de canalizare ale localităților.

Art. 1. -(1) Dispozitiile prezentului normativ se refera la calitatea apelor uzate ce urmeaza sa fie evacuate/descarcate in retelele de canalizare ale localitatilor. Normativul se refera si la apele uzate care se descarca direct in statiile de epurare.   (2) Normativul are ca scop stabilirea conditiilor in care se accepta evacuarea apelor uzate in receptorii mentionati la alin. (1), astfel incat sa se asigure protectia si functionarea normala a acestora, precum si protejarea mediului de efectele adverse ale evacuarilor de ape uzate.   Art. 2. -(1) Prezentul normativ se aplica la:   a) proiectarea, avizarea si, dupa caz, autorizarea unor noi lucrari de folosire a apelor, precum si la extinderea sau retehnologizarea obiectivelor existente care evacueaza ape uzate epurate sau neepurate in conditiile art. 1 alin. (1);   b) stabilirea gradului de preepurare necesar si a tehnologiei de preepurare, precum si a constructiilor si instalatiilor de preepurare aferente, necesare obiectivelor economico-sociale, inainte ca apele uzate sa fie evacuate in conditiile art. 1 alin. (1).   c) proiectarea, avizarea si, dupa caz, autorizarea din punct de vedere al gospodaririi apelor si al protectiei mediului a retelelor de canalizare noi sau a celor existente care fac obiectul unor completari sau extinderi;   d) elaborarea documentatiilor pentru obtinerea acordului de racordare la retelele de canalizare ale localitatilor;

   e) obtinerea acordului de racordare si incheierea contractelor-abonament pentru serviciul de preluare a apelor uzate in retelele de canalizare ale localitatilor, intre prestatorii, furnizorii/operatorii de servicii publice care au in administrare si exploatare sistemul de canalizare - denumiti in continuare operatori de servicii publice - si utilizatorii de apa - denumiti in continuare utilizatori;f) incheierea contractelor-abonament - intre operatorii de servicii publice si unitatile industriale, pentru serviciul de preluare a apelor uzate direct in statia de epurare a apelor uzate;   g) verificarea respectarii prevederilor contractuale cu privire la conditiile de evacuare, calitative si cantitative de incarcare cu substante poluante a apelor uzate, in retelele de canalizare ale localitatilor, in conditiile art. 1 alin. (1).   II. Conditii de evacuare a apelor uzate in retelele de canalizare ale localitatilor si in statiile de epurare   Art. 3. -(1) Principalii parametri/indicatori de calitate ce trebuie sa caracterizeze apele uzate sunt prevazuti in tabelul nr. 1 din prezentul normativ. Tabelul prezinta si limitele maxim admisibile. Aceste limite pentru substantele poluante sunt concentratii momentane, exprimate in mg/dm3, si se masoara in punctele de control.   (2) In functie de activitatea specifica desfasurata apele uzate pot fi caracterizate si prin alti indicatori de calitate decat cei din tabelul nr. 1. Limitele maxim admisibile pentru acestia se vor stabili pe baza de studii de specialitate, la comanda utilizatorului de apa. Studiile trebuie sa cuprinda, de asemenea, metodele de analiza cantitativa si calitativa a substantelor in cauza si tehnologiile de epurare adecvate si se aproba de catre autoritatea publica centrala din domeniul apelor si protectiei mediului.   (3) Utilizatorul de apa are obligatia epurarii locale a apelor uzate, astfel incat in punctul de control sa fie asigurata respectarea conditiilor prevazute in contractul-abonament si in avizul/autorizatia de gospodarire a apelor. Art. 4. - Evacuarea apelor uzate in retelele de canalizare ale localitatilor este permisa numai daca prin aceasta:   a) nu se aduc prejudicii igienei si sanatatii publice sau personalului de exploatare;   b) nu se diminueaza prin depuneri capacitatea de transport a canalelor colectoare;   c) nu se degradeaza constructiile si instalatiile retelelor de canalizare, ale statiilor de epurare si ale echipamentelor asociate;   d) nu sunt perturbate procesele de epurare din statiile de epurare sau nu se diminueaza capacitatea de preluare a acestora;   e) nu se creeaza pericol de explozie.   III. Restrictii privind evacuarea apelor uzate in retelele de canalizare ale localitatilor si direct in statiile de epurare   Art. 5. - Apele uzate care se evacueaza in retelele de canalizare ale localitatilor si direct in statiile de epurare nu trebuie sa contina:   1. materii in suspensie, in cantitati si dimensiuni care pot constitui un factor activ de erodare a canalelor, care pot provoca depuneri sau care pot stanjeni curgerea normala, cum sunt:   a) materialele care, la vitezele realizate in colectoarele de canalizare corespunzatoare debitelor minime de calcul ale acestora, pot genera depuneri;   b) diferitele substante care se pot solidifica si astfel pot obtura sectiunea canalelor;   c) corpurile solide, plutitoare sau antrenate, care nu trec prin gratarul cu spatiu liber de 20 mm intre bare, iar in cazul fibrelor si firelor textile ori al materialelor similare - pene, fire de par de animale - care nu trec prin sita cu latura fantei de 2 mm;

   d) suspensiile dure si abrazive ca pulberile metalice si granulele de roci, precum si altele asemenea, care prin antrenare pot provoca erodarea canalelor;   e) pacura, uleiul, grasimile sau alte materiale care prin forma, cantitate sau aderenta pot conduce la crearea de zone de acumulari de depuneri pe peretii canalului colector;  f) substantele care, singure sau in amestec cu alte substante continute in apa din retelele de canalizare, coaguleaza, existand riscul depunerii lor pe peretii canalelor, sau conduc la aparitia de substante agresive noi;   2. substante cu agresivitate chimica asupra materialelor din care sunt realizate retelele de canalizare si echipamentele si conductele din statiile de epurare a apelor uzate;   3. substante de orice natura, care, plutitoare sau dizolvate, in stare coloidala sau de suspensie, pot stanjeni exploatarea normala a canalelor si statiilor de epurare a apelor uzate sau care impreuna cu aerul pot forma amestecuri explozive, cum sunt: benzina, benzenul, eterii, cloroformul, acetilena, sulfura de carbon, solventi, dicloretilena si alte hidrocarburi clorurate, apa sau namolul din generatoarele de acetilena;   4. substante toxice sau nocive care, singure sau in amestec cu apa din canalizare, pot pune in pericol personalul de exploatare a retelei de canalizare si a statiei de epurare;   5. substante cu grad ridicat de periculozitate, cum sunt:   a) metalele grele si compusii lor;   b) compusii organici halogenati;   c) compusii organici cu fosfor sau cu staniu;   d) agentii de protectie a plantelor, pesticidele - fungicide, erbicide, insecticide, algicide - si substantele chimice folosite pentru conservarea materialului lemnos, a pieilor sau a materialelor textile;

Bibliografie:1. STAS 185-1988 - Semne convenționale pentru instalații;2. SR EN 72-1999 - Rețele de canalizare în exteriorul clădirilor;3. STAS 1478-1990 -Instalații sanitare. Alimentarea cu apă la construcții civile și industriale. Prescripții fundamentale de proiectare;4. STAS 3051-1991 -Canale ale rețelelor exterioare de canalizare. Prescripții de proiectare;5. Alimentări cu apă. Aducțiuni. Studii, prescripții de proiectare și de executare;6. NTPA 002-2002 - NOrmativ privind condițiile de evacuare a apelor uzate în rețelele de canalizare ale localităților.