Constantin Dobrogeanu Gherea- comentariu -

Este marele adversar a lui Titu Maiorescu şi partizanul unei critici zise de el ştiinţifice. Articolul său din 1877 “asupra criticii” este un amplu manifest teoretic prelejuit de spectacolul criticii. Constantin constă că în plan european e momentul înfloririi criticii ştiinţifice. Întrebarea pe care şi-o pune subtextul Constantin Dobrogeanu Gherea este “pe baza căror criterii se judecă o operă literară”. În critica ştiinţifică autorul susţine că în discutarea operei literare se aplică principiul ştiinţific al cauzalităţii, opera fiind considerată productul unei cauze anume. Modelul lui Dobrogeanu Gherea este criticul francez Tane. Criticul susţine autorul trebuie să studieze mai întâi cauzele şi prima cauză a operei este autorul însuşi cu viaţa, psihologia, temperamentul specific.Aşadar criticul trebuie să fie interesant din biografia autorului şi psihologia lui. În domeniul asupra operei i se cere acestuia o analiză psihică a artistului iar psihicul artistului depinde de mediul natural care condiţionează rasa.Dobrogeanu Gherea determină momentele actului critic după cum urmează:1. Prima operaţie este explicarea operei ca produs a unor procese.2. Studiul influenţei operei asupra mediului social în care a fost creat.3. Stabilirea răspunsului: cît de mare e această influenţă sau judecata de valoare.4. Se va răspunde la întrebarea prin ce mijloace critice, artistice autorul lucrează

asupra psihicului nostru.Critica estetică la Dobrogeanu Gherea.Aici criticul nu mai este om de ştiinţă ci trebuie să-şi manifeste talentul care e de aceeaşi natură cu talentul artistului. Astfel judecata de valoare şi cea morală se întîlnesc într-o judecată estetică.Importantul studiu realizat la 1887 este Eminescu. La analiză studiul se dovedeşte a fi un portret ideal al criticului. Autorul şi-l prezintă ca pe un fragment critic şi mai puţin ca pe un studiu complet pentru că nu începe prin a explica legătura cauzală dintre scriitori şi operă, începutul studiului este în stilul criticii sec. al – XIX – lea, propunând un citat din opera eminesciană. Vorbind despre înţelesul social al operei Dobrogeanu Gherea relevă cauzele decepţionismului eminescian.Analiza sa cuprinde mai multe elemente în care sunt măsurate dozele de pesimism. În “epigorii” Dobrogeanu Gherea apreciază satira dar nu şi partea de odă. Paseismul consideră autorul ar fi rezultatul unei lupte lăuntrice.“Înger şi Demon” este asociata celor texte în care se realizează analiza comparată. Tema demonică şi titanică este urmărită în literatura universală (Lermontov, Bayern, Goethe). Demonul lui Mihai Eminescu este pocăit şi decepţionat astfel. Mihai Eminescu este înţeles ca o fiinţă duală – principiul trecutului şi al viitorului. Dobrogeanu Gherea îi creionează lui Mihai Eminescu un portret al contradicţiilor considerând că fondul prim este de optimism depistat în poezia erotică şi cea despre natură din prima perioadă şi a evoluat spre fondul 2 cel pesimist. Argumentându-se afirmaţia prin influenţa mediului cultural german. Apreciat este mult poemul “Împărat şi proletar” referinduse la structura lucrării. O formulă definitorie este aceasta “pesimist”, “fatalist”, “sceptic” – iată adevăratul Eminescu. Formula aceasta negativă pe care o explorează Gherea mizează pe evaziunea de la formularea observaţiilor directe. Un alt capitol al acestui studiu include discuţia despre funcţia artei în general asigurându-ne că singurul scop al artei este atât să placă cât şi să folosească. Dobrogeanu Gherea explică de ce trecutul este foarte poetic. De aceea că urâtul se estompează şi rămâne

frumosul care este şi poetic. Un fenomen poate fi apreciat doar privind la distanţă şi Dobrogeanu Gherea se declară împotriva gestului exagerat al poetizării trecutului. O a doua tendinţă împotriva căreia Dobrogeanu Gherea este exagerarea fantasticului. După această paranteză mare se revine iarăşi la Eminescu zicând “La Eminescu poetizarea trecutului şi fantasticului sunt destul de lămurite”. Drept exemplu este luat poemul Scrisoarea a – III – a . O altă lucrare în care Eminescu se evidenţiază ca pasiazist şi naţionalist care este poezia “Doina”. Tendinţa de poetizarea trecutului micşorează valoarea operei Eminesciene. În finalul studiului se răspunde la un şir de întrebări ce ţin de pesimismul lui Eminescu convingândune de faptul că el e condiţionat de mediul social: sărăcia, lipsa surselor materiale. Astfel polemizând cu acei care susţin contrariul că pesimismul are rădăcini organice. După Dobrogeanu Gherea această stare de spirit este atestată şi în textele “Mortua est”, “Satira”, găseşte aici două etape a creaţiei eminesciene:1. Optimist idealist2. PesimistulPartea a doua a studiului conţine o preocupare a criticului de corelaţia dintre aspectul filosofie şi stilul operei Eminesciene. Un alt capitol analizează poezia defactura erotică şi polemizează cu Titu Maiorescu. Analizează textele venere şi madonă, melancolie, singurătate.Ierarhizează poezia de dragoste: “De câte ori iubite, departe sunt de tine”, “O mamă dulce mamă”, “Dorinţa”, “Atât de fragedă”, “Din valurile vremii”, “Povestea codrului”. Amplu este analizat poemul “Călin” şi “Luceafărul”.