LUCEAFARULA fost odata ca-n povesti A fost ca niciodata, Din rude mari mparatesti, O prea frumoasa fata.Si era una la parinti Si mndra-n toate cele, Cum e Fecioara ntre sfinti Si luna ntre stele.

Din umbra falnicelor bolti Ea pasul si-l ndreapta Lnga fereastra, unde-n colt Luceafarul asteapta.

Privea n zare cum pe mari Rasare si straluce, Pe miscatoarele carari Corabii negre duce,

l vede azi, l vede mni, Astfel dorinta-i gata; El iar, privind de saptamni, i cade draga fata.

Cum ea pe coate-si razima Visnd ale ei tmple, De dorul lui si inima Si sufletu-i se mple.

Si ct de viu s-aprinde el n orisicare sara, Spre umbra negrului castel Cnd ea o sa-i apara.

* Si pas cu pas pe urma ei Aluneca-n odaie, Tesnd cu recile-i scntei O mreaja de vapaie.Si cnd n pat se-ntinde drept Copila sa se culce, I-atinge mnile pe piept, I-nchide geana dulce;Si din oglinda luminis Pe trupu-i se revarsa, Pe ochii mari, batnd nchisi Pe fata ei ntoarsa.Ea l privea cu un surs, El tremura-n oglinda, Caci o urma adnc n vis De suflet sa se prinda.

Iar ea vorbind cu el n somn, Oftnd din greu suspina: O, dulce-al noptii mele Domn, De ce nu vii tu? Vina!

Cobori n jos, luceafar blnd, Alunecnd pe-o raza, Patrunde-n casa si n gnd Si viata-mi lumineaza!