LUCEAFARULRomantismul este un curent literar, dar si un mod de a fi, atat al fiintei umane in ansamblu, cat si al unei intregi culturi,fiind afirmat la sfarsitul sec 17, prelungit pana in a2a jumatate a sec 20. Caracterizat printr-o anumita vocatie a absolutului,creatorul romantic se mai defineste si printr o sensibilitate iesita din comun peste care se suprapune o permanenta stare de melancolie si meditatie.Unul dintre cei mai cunoscuti reprezentanti ai acestui curent este Mihai Eminescu,cel mai valoros poet roman, denumit de critica literara »ultimul mare poet universal »,opera sa intruchipand un univers al imaginarului ce imbina temele si motivele romantice si elementele autohtone ale specificului national.Poemul « Luceafarul » aparut in anul 1883 este un poem romantic,o alegorie pe tema geniului dar si o meditatie asupra conditiei umane duale. Imaginarul poetic este de factura romantica,iar poemul este,de asemenea romantic prin amestecul genurilor :liric,epic si dramatic.In timp ce din genul liric poetul imprumumta lirica mastilor,si din genul dramatic,preluand organizarea in tablouri si simetria formala,acesta debuteaza cu formula specifica basmului, »a fost odata ca n povesti ».Viziunea romantica despre lume este data de tema,de relatia geniu-societate,de structura,de alternarea planului terestru cu planul cosmic,de antiteze, de motivele literare(luceafarul,noaptea,visul),de imaginarul poetic,de ansamblul speciilor(elegie,meditatie),sau de metamorfoza lui Hyperion.Elemente ale viziunii pot fi considerate si echilibrul compozitional,sau armonia si caracterul gnomic.Putem afirma,deci,ca poemul este o meditatie de natura filozofica asupra omului de geniu.Semnificatia titlului este una abstracta.In sens propriu,Luceafarul reprezinta numele dat planetei Venus si altor stele stralucitoare.In poezie,insa,el devine un simbol al unicitatii si superioritatii,intruchipand geniul.Poemul este alcatuit din 98 de strofe de tip catren, cu masura versurilor de 7-8 silabe si ritm iambic, fiind alcatuit din patru tablouri construite pe alternanta a doua planuri : terestru-uman si cosmic-universal, aflate in antiteza, procedeu de constructie specific romantic.Tabloul intai, cel mai amplu, alterneaza planul terestru cu cel cosmic. Intr-un decor tipic romantic, se va infirioa povestea de dragoste a celor doi indragostiti ce apartin unor lumi diferite. Intalnirea acestora pune fata in fata dorinta de absolut a fetei si de iesire din absolut a Luceafarului.Incipitul poemului debuteaza cu o formula specifica basmului(a fost odata ca n povesti) care introduce cititorul in universul imaginatiei eminesciene si prin care acesta este avertizat, de asemenea, asupra structurii narative, intamplarile fiind puse sub semnul unui timp nedeterminat in care faptele sunt unice si irepetabile.Cadrul de desfasurare al povestii de iubire este unul romantic,imbinand elemente cosmice si terestre, cei doi indragostiti intruchipand imposibilul materializarii iubirii. Descrierea spatiului fetei de imparat semnifica universul limitat : « din umbra falnicelor bolti », dar si dorinta acesteia de a-l depasi : »Ea pasul si-l indreapta, langa fereastra, unde-n colt, Luceafarul asteapta . » Motivul ferestrei sugereaza spatiul de trecere dintre cele doua lumi : terestru/cosmic ; real/ireal.In aceste strofe se pot identifica, de asemenea, patru motive majore ale liricii eminesciene : motivul privirii, care defineste cunoasterea prin contemplare ; motivul luminii , lumina fiind un atribut exclusiv al Luceafarului, fapt care il plaseaza intr-un plan superior ; motivul oglinzii, ca singura modalitate posibila pentru intalnirea celor doi indragostiti si motivul visului, element specific Romantismului ce prezinta « instrumentul » care il poate lega pe Luceafar de pamantul si iubirea muritorilor dupa care tanjeste.

Invocarea Luceafarului de catre fata contine o dorinta puternica de a l apropia pe acesta de ea,atat din punct de vedere material,cat si din punct de vedere spiritual. Sintagma « cobori in jos » este un simbol pentru coborarea fiinteisuperioare, nemuritoare, in planul inferior, al materiei determinate in primul rand temporal. Luceafarul se intruchipeaza din elementele primordiale si intra in spatiul intim al fetei asemenea unui inger protector, intruchiparea sa fiind asociata cu mitul Zburatorului. Luceafarul ii propune fetei o metamorfozare, invitand-o in lumea lui, dar este insa refuzat. In cea de-a doua metamorfozare, Luceafarul nu mai are valul angelic inselator, ci apare asemenea unui inger al mortii. Cu parere de rau, fata il refuza inca o data pentru ca ii este teama de moarte si nu este capabila sa isi depaseasca limitele.Tabloul al2-lea ne prezinta planul terestru,fata capatand un nume, si anume Catalina,fiind atrasa de iubirea comuna,pamanteasca intruchipata in Catalin,de vorbele caruia se va lasa ispitita. Daca Luceafarul ii promitea iubirea eterna, Catalin este pus in antiteza cu acesta,ce ii propune implinirea imediata. Desi fata simte dragoste pentru Luceafar, recunoaste potrivirea ei cu Catalin, originea lor comuna fiind sugerata si prin nume : Catalin/ Catalina. In cele din urma, Catalina se va lasa ademenita de jocul pajului, desi resimte puternic dorul pentru cel ce se inalta tot mai sus.In cea de a treia parte, Luceafarul ajunge intr un spatiu primordial,necunoscut muritorilor,care constituie baza nasterii universului. Acesta devine un « fulger neintrerupt », care parcurge spatiul stelar, unde clipa si vesnicia se contopesc si se confunda. Accentul cade pe ideea de gol, de absenta, datele fiind identice cu cele din Scrisoarea 1, ambele avand aceiasi sursa de inspiratie. Patruns de dragostea fetei de imparat, Luceafarul ii adreseaza parintelui ceresc dorinta de a fi dezlegat de « greul negrei vesnicii » si de a dobandi calitati de nemuritor. Demiurgul ii ofera o adevarata lectie existentiala, relevandu-i astfel lui yperion ca el este nenascut, fara inceput si fara sfarsit , negarea lui insemnand insasi negarea lumii, caci el este purtatorul unei intregi lumi. In finalul lectiei de cunoastere, Hyperion intelege ca oamenii sunt asezati sub semnul unui timp care curge fara oprire.Tabl oul al 4 lea este construit simetric cu primul, alternand planul terestru cu cel cosmic. Interventia lui Catalin demonstreaza schimbarea majora a acestuia, innobilat fiind de iubirea pe care i-o poarta Catalinei. De data aceasta el este cel care aspira la o dragoste inalta si ii construieste iubirei o imagine idealizata. Catalina, acceptandu-si conditia de fiinta efemera se adreseaza din nou astrului , pentru a-l ruga sa devina steaua protectoare a iubirii ei, de a-i proteja norocul(destinul).Finalul poemului ilustreaza conditia geniului ca erou romantic, descifrand faptul ca geniul nu are moarte, nici norocAsemenea poeziei « Floare Albastra », in aceasta capodopera a literaturii putem observa transpunerea iubirii imposibile intre omul superior care traieste in lumea ideilor si fata inocenta, ce traieste in lumea naturii. Aceasta comparatie arata si reprezinta,defapt, aspiratia omului catre depasirea limitei,dorinta nascuta in fiinta umana de a se depasi si de a depasi, sansa ce exista in fiecare dintre noi,reprezentand, de altfel si conditia omului superior care,defapt, nu a reusit sa se implineasca in iubire.In opinia mea, Hyperion, Catalin, Catalina si Demiurgul nu sunt altceva decat masti ale eului liric eminescian : Hyperion este geniul atras de lumea aparentelor ; Catalina este fiinta care se inalta prin aspiratia catre eternitate, in care registrul diurn ii raspunde chemarii lui Catalin, iar cel nocturn raspunde chemarii Luceafarului, Demiurgul il reprezinta pe poet in ipostaza sa cea mai inalta, iar Catalin reprezinta ilustrarea omului comun. Deoarece poemul Luceafarul este o meditatie filzofica de tip

romantic asupra conditiei omului de geniu, textul imbina cele trei genuri literare :epic, liric si dramatic, conferind textului o maxima profunzime si, in acelasi timp, multiple posibilitati de interpretare.In concluzie,pentru ilustrarea conditiei geniului,poemul Luceafarul-sinteza a operei poetice eminesciene-armonizeaza teme si motive romantice,elemente de imaginar poetic si procedee artistice cultivate de scriitor,simboluri ale eternitatii,ale mortii si temporalitatii sau ale vietii,reusind sa creeze o « capodopera de amaraciune glaciala ».