1

LP7

Ord. Psocoptera (Corrodentia)

Psocopterele sunt insecte de dimensiuni mici, având în general câţiva milimetri

lungime, fiind cunoscute peste 4400 de specii în lume, în România fiind menţionate

aproximativ 70 de specii (Lienhard et al., 2002). Corpul are un aspect oval, relativ nealungit.

Aparatul bucal este de tip ortopteroid. Antenele sunt în general lungi, setiforme. Protoracele

este mic, îngust. Picioarele sunt tipice pentru mers, au 2-3 articule tarsale, picioarele

posterioare au uneori femurele lăţite, adaptate pentru sărit. Există forme aptere şi forme

aripate, unele specii având nişte rudimente de aripi ca nişte solzi. Formele aripate au două

perechi de aripi membranoase ţinute în rapaus în lungul corpului, ca un acoperiş de casă, fiind

mai lungi decât abdomenul. Aripile anterioare sunt mai lungi şi mai late decât cele

posterioare. Abdomenul are 9 segmente vizibile.

Metamorfoza este incompletă.

În natură psocopterele sunt întâlnite mai ales pe frunzele arborilor, pe faţa lor

inferioară, consumând miceliile ciupercilor care se dezvoltă aici, fiind adesea văzute şi pe

scoarţa arborilor mai ales pe muşchi. Sunt o prezenţă comună şi în litieră, pe firele de iarbă şi

pe pietre, mai ales în zona montană, în special în luminişuri şi pajişti alpine, unde pot fi

observate cum consumă licheni şi fungi. Au fost identificate şi în peşteri. Unele specii pătrund

în locuinţele umane unde consumă diverse resturi de natură organică. Pot ataca diverse

colecţii muzeale de natură organică precum ierbarele şi insectarele, putând deveni dăunătoare

şi în depozite de cereale, magazii, depozite de alimente, magazine alimentare, dacă se

înmulţesc masiv. Unele specii trăiesc în cuiburile păsărilor şi în galeriile rozătoarelor fiind

semnalate şi în termitiere, consumând diverse resturi organice. Câteva specii au fost întâlnite

pe penele păsărilor şi în blana mamiferelor, unii autori considerând că din aceste specii ar fi

evoluat malofagele (Mallophaga, Phthiraptera) care sunt ectoparazite mai ales pe păsări dar şi

pe mamifere. Femelele depun toamna târziu ouă pe scoarţa arborilor, ouăle fiind acoperite cu

o secreţie solziformă. Larvele se dezvoltă pe frunze unde-şi ţes un fel de cuib mătăsos.

-Liposcelis divinatorius (Müller) (păduchele de cărţi)

-are în jur de 1 mm lungime, este apter, femurele posterioare sunt mult lăţite

putând sări. Corpul este albicios-maroniu, transparent. Este întâlnit prin locuinţele umane,

prin biblioteci, prin locuri prăfuite, consumând diverse resturi de natură organică. În general

nu se înmulţeste suficient de mult pentru a fi dăunător. Poate fi dăunător în colecţiile muzeale

de natură organică şi în depozite de cereale dacă se înmulţeşte masiv.

-Dorypteryx domestica (Smithers)

-masculul are aproximativ 1,5 mm lungime, femela ajungând până la aproape 2

mm. Aripile posterioare lipsesc iar cele anterioare sunt înguste prezentând perişori lungi pe

margine, fiind o specie brahipteră. Aripile ajung până aproape de vârful abdomenului care

prezintă două benzi transversale de culoare roşiatică brunie. În condiţii de laborator au fost

obţinute şi exemplare macroptere care prezintă ambele perechi de aripi normal dezvoltate

(Kučerová 1997). Specia a fost descrisă din Rodesia de Sud, actualul Zimbabwe, în anul

1958, fiind prima oară semnalată în Europa în 1973 iar în România în 2013 (Popescu 2013).

Este întâlnită în special prin zonele cu umiditate relativă crescută din locuinţele umane, mai

ales în baie unde pot fi întâlnite toate stadiile de dezvoltare, inclusiv în asociaţie cu specii de

Liposcelis, de aici răspândindu-se şi în restul locuinţei, mai ales în bucătărie. A fost semnalată

şi în depozitele de alimente şi liberă în natură.

Ord. Thysanoptera (tripşi)

Thysanopterele sunt insecte de dimensiuni mici, de la sub un milimetru până la câţiva

milimetri lungime. Corpul este alungit, îngust, de culoare închisă, negru-maroniu în general.

Capul este hipognat, antenele sunt filiforme şi au 6-9 articule. Aparatul bucal este adaptat

pentru înţepat şi supt, el având o structură asimetrică, mandibula dreaptă fiind mult redusă,

vestigială. Picioarele au tarsele formate din 1-2 articule, pretarsul având un aroliu mare,

2

evident. Aripile sunt foarte caracteristice, ele sunt membranoase, mult îngustate, având pe

margine nişte perişori lungi. În repaus aripile sunt ţinute deasupra, în lungul corpului. Există

specii brahiptere (cu aripile scurte) şi specii aptere. Abdomenul are 11 segmente. La speciile

din subordinul Terrebrantia segmentele 8 şi 9 formează un mic ovipozitor. La reprezentanţii

din subordinul Tubulifera femelele nu au ovipozitor însă ultimul segment abdominal este

alungit atât la femele cât şi la masculi.

Metamorfoza este incompletă însă la multe specii ultimul stadiu larvar seamănă cu un

fel de pupă imobilă, uneori chiar învelită într-un cocon mătăsos.

Majoritatea speciilor de thysanoptere sunt fitofage, unele fiind dăunătoare plantelor de

cultură. Există însă şi specii omnivore şi chiar şi specii prădătoare.

-Haplothrips tritici (Kurdjumov)

-are cam 1,5 mm lungime. Trăieşte în special pe graminee şi poate fi dăunător

dacă se înmulţeşte masiv, mai ales la grâu.

Ord. Heteroptera (ploşniţe)

Heteropterele au dimensiuni variate, de la câţiva milimetri până la 8-10 cm lungime

unele specii acvatice, de exemplu Lethocerus (Belostoma) indicus (Lepeletier & Serville)

(Belostomatidae), multe specii au însă în jur de 1 cm lungime fiind uşor vizibile atât în

mediile terestre cât şi în cele acvatice. Capul este hipognat în general, prognat la unele specii

acvatice, antenele au 4-5 articule, ele fiind bine vizibile şi în general filiforme, setiforme sau

măciucate la speciile terestre, la cele acvatice nefiind vizibile, ele fiind mici şi ţinute în nişte

şanţuri pe laturile capului. Aparatul bucal este adaptat pentru înţepat şi supt, capul fiind

terminat cu un mic rostru continuat cu o trompă lungă ţinută în repaus pliată ventral la nivelul

sternului, între coxele picioarelor. La unele specii acvatice rostru şi trompa sunt îndreptate

spre înainte. Multe ploşniţe sunt fitofage, ele sugând seva plantelor, putând fi dăunătoare

culturilor agricole dacă se înmulţesc masiv. Există însă şi specii prădătoare, omnivore şi

ectoparazite.

Pronotul este mare, el are o formă patrulateră sau trapezoidală, lateral având uneori

nişte expansiuni rotunjite, de exemplu la Stephanitis pyri (F.) (Tingidae) şi la Cimex

lectularius sau o prelungire ca un mic dinte, de exemplu la Pentatoma rufipes. Pronotul se

mai numeşte şi corselet la heteroptere. Din mezonot putem observa dorsal în general un mic

scutel de formă tringhiulară, acesta fiind uneori prelungit posterior până la partea terminală a

abdomenului pe care-l poate acoperi total dorsal, de exemplu la speciile de Eurygaster şi la

Graphosoma lineatum.

Heteropterele au două perechi de aripi. Aripile anterioare sunt de tip hemielitră, ele

având în general partea bazală mai chitinizată (corium), partea distală fiind membranoasă

(membrana). Uneori aripile anterioare sunt în întregime mai chitinizate, de exemplu la unele

ploşniţe acvatice cum ar fi fugăii (Geridae). Aripile anterioare au rol de protecţie, ele

acoperind aripile posterioare şi abdomenul dorsal. Aripile posterioare sunt membranoase şi

folosite pentru zbor. Speciile acvatice pot zbura, acestea zburând seara, noaptea, putând fi

văzute venind şi la diverse surse de lumină. La unele specii aripile posterioare pot lipsi iar

cele anterioare pot fi şi ele mai scurte sau pot lipsi ambele perechi de aripi, de exemplu la

speciile ectoparazite. La unele specii există atât indivizi cu aripile bine dezvoltate (forme

macroptere) cât şi indivizi cu aripile scurte (forme brahiptere). Picioarele sunt tipice pentru

mers, la speciile acvatice tibiile şi tarsele picioarelor posterioare putând avea perişori care

ajută la înot iar picioarele anterioare la unele specii acvatice pot fi de tip prehensil, adaptate

pentru prins prada, de exemplu la ploşniţele din familiile Nepidae, Belostomatidae,

Naucoridae. Unele ploşniţe terestre prădătoare au şi ele picioarele anterioare prehensile.

Abdomenul are şase segmente vizibile ventral. Marginile laterale ale abdomenului

sunt ascuţite în general, formând o margine cu aspect lameliform pe laturile corpului. Unele

heteroptere au nişte glande odorante care se deschid ventral la nivelul toracelui, eliminând

3

nişte substanţe cu miros neplăcut cu rol în apărare, la nimfe aceste glande se deschid dorsal la

nivelul abdomenului.

Metamorfoza este incompletă.

Subord. Geocorisae (Gymnocerata)

Cuprinde specii exclusiv terestre. Antenele sunt mai lungi decât capul fiind bine

vizibile.

Fam. Scutelleridae

-Eurygaster maura L. (ploşniţa cerealelor)

-1 cm lungime, culoare brun-cenuşie, gălbuie, uneori negricioasă. Scutelul are

adesea două dungi longitudinale maronii. Capul este tringhiular, obtuz. Marginile laterale ale

pronotului sunt uşor concave. Are o generaţie pe an. Adulţii iernează în litiera din păduri.

Primăvara ei vin pe lanurile de cereale şi atacă plantele tinere sugându-le seva. Sunt foarte

dăunătoare mai ales când spicul este în faza “de lapte”, aceste ploşniţe înţepând mai multe

boabe în timp ce se hrănesc, oferind astfel porţi de intrare pentru diverşi agenţi fitopatogeni

cum ar fi ciuperci sau bacterii. Speciile de Eurygaster sunt o prezenţă comună în lanurile de

cereale păioase cum ar fi grâul, ele putând fi dăunătoare dacă se înmulţesc masiv şi depăşesc

pragul critic de dăunare. Tratamentele se aplică doar dacă populaţiile depăşesc acest prag,

altfel cheltuielile pentru combaterea insectelor sunt mai mari decât pagubele produse de

acestea. Recomandate sunt combaterile biologice, de exemplu folosirea unor himenoptere

care se dezvoltă în ouăle de Eurygaster, de exemplu specii de Trissolcus sau Telenomus

(Scelionidae).

Fam. Pentatomidae

-Graphosoma lineatum L. (ploşniţa în pijama)

-1 cm lungime, are culoarea roşie cu dungi negre longitudinale dorsal, două

dungi pe cap, şase pe pronot şi patru pe scutel. Antenele şi picioarele sunt negre cu pete roşii

mai mult sau mai puţin pronunţate. Pe partea ventrală a corpului se află nişte pete mari,

rotunjite, negre, dispuse în şiruri longitudinale. Este o ploşniţă comună pe apiacee (Apiaceae)

unde suge conţinutul seminţelor.

-Aelia acuminata L. (ploşniţa cerealelor)

-0,8-1 cm lungime, corpul este romboidal, de culoare galbenă-maronie cu două

dungi mai deschise la culoare pe cap, pronot şi scutel. Are o generaţie pe an şi poate fi

dăunătoare gramineelor păioase cultivate dacă se înmulţeşte masiv. Biologia sa este

asemănătoare cu cea a speciilor de Eurygaster.

-Pentatoma rufipes L.

-1,3-1,6 cm lungime, culoare maronie dorsal cu o punctuaţie negricioasă,

vârful scutelului, picioarele şi primele trei articole antenale sunt portocalii. Ventral este

gălbuie cu punctuaţie neagră. Pronotul este prelungit lateral sub forma unui lob care prezintă

un mic dinte. Este o specie comună, arboricolă, omnivoră, frecventă pe tufişuri şi pe arbori în

zona de lizieră, consumând atât sucuri vegetale cât şi conţinutul animalelor mici pe care le

prinde.

-Eurydema ornatum L. (ploşniţa cruciferelor, strechea cruciferelor, ploşniţa roşie a

verzei)

-0,7-1 cm lungime, culoarea generală este roşie cu pete negre, pe pronot fiind

şase pete negre, ventral este roşie, uneori cu pete negre, antenele şi picioarele sunt negre.

Culoarea poate varia destul de mult, de la indivizi albi, portocalii până la indivizi negricioşi.

În România are 1-2 generaţii pe an. În zonele submontane şi deluroase cu temperaturi

inferioare izotermei de 14,4 0C insecta are o dezvoltare parţială sau lipseşte, în zonele cu

izotermele cuprinse între 14,4-15,4 0C prezintă o generaţie pe an iar în zonele demarcate de

limita izotermei de 15,4 0C, în zonele de stepă şi silvostepă din Moldova centrală şi sudică,

Dobrogea, Câmpia Dunării, Banat, Crişana, în special în anii cu veri calde şi toamne lungi,

apare şi a doua generaţie. Primăvara ploşniţele ies din locurile de iernare prin luna aprilie, în

zilele calde fiind mai vioaie, putând zbura pe distanţe destul de mari, răspândindu-se pe

4

brasicacee spontane pe care se hrănesc 8-10 zile, după care trec pe brasicacee cultivate, în

special pe răsaduri de varză şi conopidă. În aprilie-mai femelele se împerechează de mai

multe ori şi depun 70-120 de ouă cilindrice, ca nişte butoiaşe, de culoare cenuşiu-negricioasă.

Ouăle sunt depuse în grupe de 12, 24 sau 36 de ouă, pe două şiruri, pe partea inferioară a

frunzelor de brasicacee (varză, conopidă, hrean etc), pe peţiolul frunzelor, pe ramificaţiile

tulpinilor sau chiar pe silicve. Incubaţia durează 7-15 zile, în funcţie de temperatură, larvele

apărând pe parcursul lunii mai. În primele 3-6 zile larvele rămân grupate pe corionul ouălor,

apoi năpârlesc şi se răspândesc pe frunze, lăstari şi pe silicve unde încep să se hrănească

devenind solitare. Stadiul larvar durează 30-45 de zile, perioadă în care năpârlesc de cinci ori.

Adulţii apar în a doua jumătate a lunii iunie şi depun ponta la sfârşitul lunii iunie şi începutul

lunii iulie, larvele celei de a doua generaţii apărând în prima jumătate a lunii iulie. Adulţii

apar la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie şi după 20-30 de zile de hrănire se

retrag pentru iernare în locuri adăpostite prin litieră, pe sub scoarţa copacilor, pe sub frunzele

de varză sau ale altor plante rămase în câmp, prin podurile caselor şi magaziilor, prin

crăpăturile zidurilor etc. Adulţii şi larvele atacă brasicaceele cultivate: varza, conopida, gulii,

ridichi, rapiţa, muştar etc. Poate ataca însă şi cartoful, salata, cerealele, ţelina, bumbacul etc.

Insecta înţeapă plantele sugând sucul celular din frunze, lăstari, flori şi fructe. La locul

înţepăturii apar pete de culoare galben-palid datorită introducerii unor fermenţi care

necrozează ţesuturile. Petele pot cuprinde întregul limb foliar, fiind afectate asimilaţia şi

respiraţia, în final plantele se veştejesc şi mor. Plantele tinere atacate se deformează, frunzele

se îngălbenesc şi se usucă. Ţesuturile atacate se suberifică, florile avortează, silicvele se

deformează, plantele produc puţine seminţe şi se maturizează timpuriu, majoritatea seminţelor

fiind însă seci. În culturile de seminceri poate produce pierderi la producţia de sămânţă de

până la 90% iar la răsadurile din răsadniţe sau din câmp poate produce pierderi de până la

20%.

Fam. Coreidae

-Coreus (Syromastes) marginatus (L.)

-1,3-1,4 cm lumgime, corpul este brun, membranele hemielitrelor sunt

negricioase, articolele antenale 2 şi 3 sunt portocalii, pronotul are nişte prelungiri laterale

unghiulare. Este o specie fitofagă, foarte comună în natură.

Fam. Lygaeidae

-Lygaeus equestris L.

-1-1,2 cm lungime, corpul este alungit, oval, de culoare roşie cu nişte pete

negre dorsal. Hemielitrele au o pată neagră pe corium, membranele hemielitrelor sunt negre

cu o pată albă evidentă. Este o specie comună, fitofagă.

Fam. Pyrrhocoridae

-Pyrrhocoris apterus L. (vaca Domnului)

-1 cm lungime, corpul este oval, negru cu roşu. Ventral este neagră, abdomenul

dorsal este negru, negre sunt şi capul, picioarele şi antenele. Pronotul este negru cu marginile

roşii, hemielitrele sunt roşii cu o pată mare neagră rotundă. Hemielitrele au membrana foarte

îngustă. La majoritatea indivizilor aripile posterioare sunt rudimentare, indivizii cu aripi

posterioare normal dezvoltate fiind rari. Larvele au corpul predominat roşu. Este o specie

gregară, comună pe scoarţa copacilor, pe sol, prin păduri, parcuri. Este omnivoră consumând

atât sucuri vegetale cât şi conţinutul micilor animale pe care le prinde.

Fam. Reduviidae (ploşniţele asasine)

Reduviidele au corpul alungit, având un aspect elegant, cu picioare şi antene lungi,

subţiri. Speciile exotice pot avea talie mare, peste trei centimetri lungime şi au uneori culori

vii, frumoase. Reduviidele sunt specii prădătoare, ele având un rostru lung şi puternic, unele

specii sunt active mai mult noaptea. Aceste ploşniţe nu atacă în mod obişnuit omul însă

înţepăturile lor pot fi dureroase.

-Reduvius personatus L.

5

-1,7-2 cm lungime, corpul este maroniu-negricios, tibiile şi antenele sunt în

general mai deschise la culoare, corpul este acoperit de perişori fini, pronotul şi capul prezintă

luciu. Larvele secretă o substanţă lipicioasă care este întinsă pe corp care este acoperit cu

particule de sol, camuflându-se astfel pentru a prinde mai uşor prada. Pătrunde şi în locuinţele

umane mai ales seara, noaptea, căuntând animale mici care vin atrase de lumină.

-Rhynocoris iracundus (Poda)

-are în jur de 2 cm lungime, este o ploşniţă frumoasă, corpul este roşu aprins cu

benzi negre, membranele hemielitrelor sunt negricioase. Este o specie comună pe plante, mai

ales pe flori unde prinde animale mici cărora le consumă conţinutul.

Fam. Cimicidae

-Cimex lectularius L. (ploşniţa de pat)

-este o specie cosmopolită larg răspândită la nivel planetar, originară din estul

Mediteranei, probabil comună oamenilor şi liliecilor din caverne din perioade preistorice,

fiind identificate în prezent populaţii de C. lectularius pe lilieci din caverne, existând ipoteza

că specia ar fi trecut de pe lilieci pe populaţiile umane adăpostite în peşteri şi apoi ar fi migrat

odată cu oamenii în adăposturile acestora din spaţii deschise, în viitoarele oraşe. Răspândirea

speciei în zona temperată se pare că a avut loc în timpuri istorice, fiind menţionată în Grecia

în anul 400 BC, în Italia în anul 77, în Germania în secolul XI, în Franţa în secolul XII iar în

1583 a fost semnalată în Anglia de unde a fost transportată în America. Este o specie activă în

special noaptea, ziua stă ascunsă prin locuinţele umane prin crăpături din mobilă, pereţi,

lambriuri, duşumele, parchet etc, fiind semnalată şi în săli de teatru, săli de aşteptare sau chiar

în scaunele din mijloacele de transport în comun. Ploşniţele preferă substraturi din lemn sau

hârtie în defavoarea celor de plastic, materiale textile, piatră sau metal. Este o specie gregară,

fiind frecvent întâlnite mai multe xemplare la un loc. Este ectoparazită temporară în timpul

hrăniri pe om când cu ajutorul aparatului bucal extrage sânge din gazdă, atacând însă şi alte

animale homeoterme. Căldura şi CO2 par să fie stimulii care atrag ploşniţele spre gazde,

acestea putând detecta o diferenţă în mediu de doar 1-20C. Dacă patul este aşezat cu picioarele

în vase cu apă, ploşniţele se suie pe tavan şi de aici îşi dau drumul căzând pe gazde. Are în jur

de 4-7 mm lungime, corpul este aplatizat, aripile posterioare lipsesc iar cele anterioare sunt

vestigiale, solziforme, abdomenul este lat, oval-rotunjit şi îşi poate mări mult volumul în

timpul hrănirii. Când ploşniţa nu este hrănită are o culoare galben-maronie, după ce s-a hrănit

culoarea devine maroniu închis (culoarea mahonului). Pronotul prezintă nişte expansiuni

laterale rotunjite. Masculii au abdomenul uşor ascuţit terminal, putându-se observa un mic

penis curbat, la femele abdomenul fiind rotunjit terminal. Femela este mai mare decât

masculul şi prezintă la marginea posterioară a sternitului cinci o mică adâncitură numită sinus

paragenital care este în legătură cu punga copulatoare, aici introducând masculul penisul

pentru inseminarea femelei. Femela nu are organe genitale deschise la exterior. Ea prezintă

ventral, în regiunea mediană a abdomenului, o pungă copulatoare (organul lui Berlese) în care

este depozitată sperma. Masculul perforează cu ajutorul organului copulator abdomenul

femelei în timpul împerecherii, acţiune denumită inseminare traumatică, depunând sperma în

punga copulatoare a femelei, pe abdomenul femelei fiind vizibile cicatrici rămase în urma

împerecherii. După 1-2 ore spermatozoizii părăsesc această pungă şi migrează în hemocelul

femelei spre bazele oviductelor şi de aici spre ovare unde are loc fertilizarea. Femelele depun

6-10 ouă pe săptămână în locurile unde stau ascunşi adulţii. Oul are 1 mm lungime, este

gălbui, uşor curbat anterior, cu o sculptură mozaicată. Pot fi găsite chiar peste 500 de ouă

depuse la un loc, lipite pe suprafeţe rugoase cum ar fi pereţii sau depozitate în diverse

crăpături. O femelă trăieşte în general de la câteva săptămâni la câteva luni, timp în care poate

depunde 50-200 de ouă. Eclozarea larvelor are loc în general după 8-11 zile însă perioada

poate fi mai scurtă dacă temperatura este de aproximativ 270C. Dacă temperatura este mai

redusă eclozarea poate avea loc după câteva săptămâni, ouăle fiind viabile până la trei luni la

temperaturi scăzute însă eclozarea nu are loc la mai puţin de 130C. În mod normal ouăle

rămân ataşate de suport şi după eclozare. Stadiul larval durează între 24 de zile la 300C până

6

la 128 de zile la 180C, perioadă în care năpârlesc de cinci ori, stadiul larval putând fi prelungit

până la 5-6 luni dacă temperaturile sunt scăzute sau nu există gazde disponibile pentru

hrănire. În absenţa oamenilor ploşniţa de pat poate ataca şi alte mamifere cum ar fi câini,

pisici, iepuri, şobolani, şoareci şi lilieci sau chiar găini, curcani, gâşte şi raţe sau alte păsări

domestice. În condiţii de laborator poate trăi până la patru ani şi poate rezista 550 de zile fără

să se hrănească. Alte specii de cimicide rezistă în cuiburile păsărilor pe care le parazitează pe

toată perioada cât acestea migrează, inclusiv iarna. Prezenţa ploşniţelor de pat în locuinţele

umane poate fi trădată şi de excrementele acestora depuse pe pereţi şi aşternuturi sub forma

unor pete de culoare roşiatică-brunie în general, ploşniţele eliminând apa din sângele

consumat, în cinci ore după hrănire pierzând jumătate din greutatea sângelui supt. Ploşnitele

de pat au o capacitate limitată de răspândire, ele fiind răspândite în special cu ajutorul

mobilei, mai rar cu hainele şi bagajele de mână. Deşi ne-am aştepta ca această specie să fie un

vector pentru diverşi agenţi patogeni ai omului, aşa cum sunt alte insecte hematofage precum

puricii, păduchii şi ţânţarii, până în prezent nu există date sigure că această specie ar fi un

vector pentru diverşi agenţi patogeni ai omului. Deşi au fost identificaţi 41 de diverşi agenţi

patogeni pentru om în corpul ploşniţelor de pat totuşi nu a fost demonstrat niciun caz sigur de

transmitere la om. Virusul HIV este viabil în corpul ploşniţelor până la 8 zile după infestare

însă nu se replică şi nu a fost detectat în fecalele ploşniţelor şi nici nu este transmis pe cale

mecanică altor gazde în timpul hrănirii (Webb et al. 1991). La populaţiile umane din Africa

virusul hepatitei B (HBV) poate fi viabil în corpul ploşniţelor până la 7,5 săptămâni, perioadă

în care a fost detectat în fecalele acestora, ceea ce ar putea sugera transmiterea acestui virus

prin răspândirea pe pielea umană prin fecale, acestea putând fi introduse în organism prin mici

răni produse în timpul scărpinatului sau chiar prin inhalare. Unii autori sugerează că

transmiterea s-ar putea face şi prin strivirea insectelor şi revărsarea pe pielea gazdei a

agenţilor patogeni din interiorul ploşniţelor. Testele efectuate până în prezent arată însă că

fragmentele de virus din fecale nu sunt viabile, ele fiind nişte resturi rezultate în urma

digestiei (Silverman et al. 2001). Tratarea intensă timp de doi ani cu insecticide a unor

locuinţe umane din Gambia a redus expunerea la atacul ploşniţelor de pat însă nu a afectat

infecţiile cu virusul hepatitei B (Mayans et al. 1994). Într-un experiment (Jupp et al. 1991) un

lot de ploşniţe de pat a fost hrănit cu sânge infectat cu HBV. După 13 zile 83% dintre ploşniţe

erau infectate, dintre acestea 200 de exemplare fiind trecute pe trei cimpanzei pentru a se

hrăni, nefiind semnalată transmiterea virusului la aceştia. Agentul febrei recurente, Spirocheta

recurentis, poate rămâne vie timp de 62 de zile în corpul ploşniţelor. În India a fost

demonstrată responsabilitaea ploşniţelor de pat pentru deficienţa de fier a copiilor parazitaţi.

Locuinţele infestate trebuie tratate cu diverse insecticide, rezultate finale fiind obţinute abia

după o lună de zile, după ce eclozează toate larvele din ouă, acestea fiind rezistente la

insecticide.

Subord. Hydrocorisae (Cryptocerata)

Cuprinde ploşniţe exclusiv acvatice care trăiesc în toată masa apei, de sub luciul apei

până la nivel bental. Antenele sunt mici, ele nefiind vizibile, fiind retrase în nişte mici şanţuri

pe laturile capului. Subordinul cuprinde specii exclusiv prădătoare, picioarele anterioare pot fi

prehensile iar cele medii şi posterioare pot avea perişori care ajută la înot. Au un rostru

puternic, înţepătura lor fiind dureroasă. Respiraţia este aeriană, fiind folosite sifoane

respiratorii pentru a lua aerul de la suprafaţa apei sau acesta este dus în apă sub forma unor

bule de aer depozitate sub aripi sau prinse de corp, de unde este absorbit prin stigme. Aerul

depozitat pe corp are rol şi în menţinerea flotabilităţii.

Fam Nepidae (scorpionii de apă)

Nepidele au picioarele anterioare prehensile iar abdomenul este terminat cu un sifon

respirator lung (două stigme mult alungite), aspectul general al corpului amintind de

scorpioni.

-Nepa cinerea L.

7

-aproximativ 2 cm lungime, corpul este aplatizat, lăţit, de culoare maronie,

abdomenul şi partea ventrală sunt roşiatice. Este o specie comună pe fundul apelor dulci

stătătoare sau lin curgătoare, unde se mişcă încet în căutarea prăzii. Prada este prinsă între

femurele şi tibiile picioarelor anterioare care au aceeaşi lungime. Nu este o bună înotătoare.

-Ranatra linearis L.

-atinge 3-4 cm lungime, corpul este lung şi subţire, maroniu deschis,

abdomenul este roşiatic dorsal. Capul este prognat, cu rostru îndreptat spre înainte. Şi această

specie trăieşte tot pe fundul apelor dulci stătătoare. Se caţără pe plantele acvatice în căutarea

prăzii, înotul său fiind greoi. Picioarele anterioare, prehensile, au coxele alungite, femurul

foarte lung, cu un pinten aflat la aproximativ două treimi de la bază, zona de la pinten până la

vârful femurului are nişte dinţi mici peste care se suprapune tibia care este mai scurtă decât

femurul.

Fam. Notonectidae

-Notonecta glauca L.

-1,4-1,6 cm lungime, corpul este convex dorsal şi plan ventral, având un aspect

triunghiular în secţiune transversală. Dorsal hemielitrele formează o carenă mediană. Corpul

are culoare maroniu-gălbui. Ochii sunt mari, proeminenţi, reniformi, roşii închis. Picioarele

posterioare sunt mai lungi, folosite pentru înot, ele având perişori pe tibie şi tarse. Înoată pe

spate. Este o specie comună care poate fi văzută stând sub luciul apelor dulci liniştite, în

poziţie oblică, cu partea ventrală în sus, cu picioarele întinse în lateral. Dacă este deranjată

înoată rapid în masa apei după care rămâne nemişcată şi urcă uşor revenind sub luciul apei.

Fam. Naucoridae

-Naucoris (Ilyocoris) cimicoides L.

-1,2-1,6 cm lungime, corpul este oval, aplatizat, de culoare măslinie. Picioarele

anterioare sunt mai scurte, au femurul lat şi sunt prehensile. Picioarele medii (pe tarse) şi

posterioare (pe tibii şi tarse) au perişori, fiind folosite pentru înot. Membrana hemielitrei

drepte este redusă, cea a hemielitrei stângi este normal dezvoltată. Trăieşte pe fundul bălţilor

şi printre plantele acvatice, deplasându-se rapid, fiind şi o bună înotătoare.

Subord. Amphibiocorisae

Cuprinde heteroptere amfibii care trăiesc pe luciul apei şi în zona de mal a bălţilor.

Fam. Gerridae (fugăi)

-Gerris lacustris L.

-0,8-1 cm lungime, corpul este alungit, aplatizat şi îngust, de culoare cenuşie,

mai deschis ventral şi mai închis dorsal. Picioarele sunt lungi şi subţitri, cele medii şi

posterioare fiind folosite la deplasatul rapid pe suprafaţa apelor dulci liniştite sau lin

curgătoare. Picioarele au niste perişori fini formând suprafeţe hidrofobe, permiţând deplasarea

pe suprafaţa apei, exploatând tensiunea superficială dintre moleculele de apă de la suprafaţa

acesteia. Picioarele anterioare sunt mai scurte, ele fiind folosite la prinsul prăzii, fără a avea

însă nişte adaptări speciale pentru aceasta. Când vrea să prindă un animal mic de pe suprafaţa

apei înoată rapid spre acesta, simţindu-i prezenţa prin intermediul vibraţiilor transmise de

mişcările acestuia, vibraţii transmise la nivelul luciului apei. Când ajunge lângă pradă se

ridică pe picioarele medii şi posterioare şi se aşează cu picioarele anterioare pe pradă care este

prinsă ca într-o menghină între luciul apei şi picioarele anterioare ale heteropterului care îşi

înalţă capul şi înfige aparatul bucal în pradă sugându-i conţinutul. Unele geride, de exemplu

speciile de Halobates, trăiesc pe suprafaţa mărilor şi oceanelor, au corpul acoperit cu perişori

scurţi, deşi, albi, ele hrănindu-se cu animale mici care cad pe supfaţa oceanelor.

Fam. Hydrometridae

-Hydrometra stagnorum L.

-1,1-1,3 cm lungime, corpul este foarte îngust şi subţire, alungit, capul este

alungit, find mai lung decât toracele, ochii sunt globuloşi, picioarele şi antenele sunt lungi.

Aripile sunt în general scurte, uneori lipsesc sau pot fi normal dezvoltate. Este întâlnită în

zona de mal a bălţilor, mergând încet pe mal, pe diverse resturi care plutesc în zona de ţărm şi

8

pe plante acvatice de la suprafaţa apei. Consumă în special animale mici moarte cărora le suge

conţinutul.

Ord. Homoptera (cicade, purici de plante, păduchi de plante, păduchi ţestoşi)

Homopterele au dimensiuni de la câţiva milimetri, chiar sub un milimetru unii păduchi

ţestoşi până la 8 cm lungimea corpului şi în jur de 20 cm anvergura aripilor la unele specii de

cicade exotice. Capul este hipognat, aparatul bucal fiind adaptat pentru înţepat şi supt, el fiind

transformat într-o trompă lungă ţinută în repaus pliată între coxele picioarelor la nivelul

sternului. Homopterele sunt exclusiv fitofage, ele sug seva plantelor, putând fi dăunători

importanţi ai plantelor de cultură. Homopterele pot fi vectori pentru diverşi agenţi

fitopatogeni ai plantelor, cum ar fi virusuri şi bacterii, pagubele produse plantelor de cultură

fiind astfel şi mai mari prin transmiterea unor boli de la plantele infectate la cele sănătoase.

Antenele sunt în general bine vizibile, adesea filiforme sau setiforme. La unele specii din

Fulgoroidea (Cicadinea) capul este prelungit mult anterior, ca un corn.

Pronotul este în general bine dezvoltat, la Membracidae el putând fi mult dezvoltat ca

o carenă care poate fi prelungită posterior până la partea terminală a corpului, putând avea

expansiuni atât lateral cât şi anterior. Picioarele sunt în general tipice pentru mers, cele

posterioare putând fi folosite pentru sărit la unele cicade şi la psile (Psylloidea, puricii de

plante). Picioarele anterioare pot fi adaptate pentru săpat şi apucat la unele cicade care au

larve subterane. Tarsele picioarelor au 1-3 articule. Homopterele au două perechi de aripi

membranoase, transparente sau colorate, uneori aripile fiind uşor pergamentoase, de exemplu

la unele cicade. În repaus aripile sunt ţinute deasupra corpului ca un acoperiş de casă. Aripile

posterioare sunt transformate în balansiere la masculii de păduchi ţestoşi (Coccoidea). Uneori

pot lipsi ambele perechi de aripi, de exemplu la femelele de păduchi ţestoşi şi la unele femele

de afide (Aphidae).

Abdomenul este terminat la femele cu un ovipozitor cu ajutorul căruia sunt depuse

ouăle în ţesuturile plantelor sau pe plante. Masculii de cicade prezintă la nivelul abdomenului,

anterior, ventral, nişte membrane vibratoare deasupra unor camere de rezonanţă cu ajutorul

cărora produc sunete. Şi alte homoptere produc sunete însă în afara spectrului perceput de

oameni. Multe homoptere produc secreţii ceroase care le acoperă corpul (femelele de coccide,

aleirodidele, unele afide).

Metamorfoza este incompletă. La unele homoptere, de exemplu la afide, există o

alternanţă de generaţii sexuate cu generaţii asexuate, existând şi femele partenogenetice,

vivipare, tot la afide existând şi o migrare de pe plante lemnoase, perene, pe plante ierboase,

anuale şi apoi înapoi pe planta lemnoasă. La psile există un stadiu nimfal imobil care

prefigurează pupa de la metamorfoza completă. La unele cicade perioda larvară poate dura 17

ani, în această perioadă ele sugând seva din rădăcinile plantelor, ieşirea acestora din sol pentru

năpârlire şi apariţia adulţilor fiind sincronizată pentru un număr foarte mare de indivizi. Cu

excepţia cicadelor homopterele trăiesc în general în colonii pe suprafaţa plantelor cărora le

sug seva.

Subord. Cicadinea (Auchenorrhyncha) (cicade)

Baza rostrului se află anterior coxelor picioarelor anterioare. Antenele sunt formate

din 2-3 articule bazale late continuate cu un flagel subţire. Tarsele sunt triarticulate. Picioarele

posterioare sunt adesea folosite pentru sărit. Cicadineele au adesea talie mare şi pot fi frumos

colorate, multe specii având culori vii.

Fam. Cicadidae

Cicadidele sunt homoptere de talie mare în general, corpul atingând adesea peste 2-5

cm lungime şi chiar mai mult la unele specii exotice la care anvergura aripilor poate ajunge la

în jur de 20 cm, de exemplu la Megapomponia imperatoria (Westwood). Corpul este adesea

colorat, aripile sunt în general transparente dar la multe specii exotice pot fi frumos colorate,

având un aspect pergamentos. Masculii stridulează cu ajutorul a două membrane vibratoare

(ţimbale) aflate la baza abdomenului, ventral. Membranele se află deasupra unor camere de

9

rezonanţă şi sunt acţionate de nişte muşchi care se contractă trăgând membrana care este apoi

eliberată producând vibraţii. Membranele sunt protejate spre exterior de nişte opercule

rotunde. Sunetele produse au un caracter ritmic şi sunt de intensitate ridicată, masculii putând

fi astfel uşor localizaţi pe tufişuri şi pe ramurile arborilor pe care stau în timp ce stridulează.

Adulţii stau cu aparatul bucal înfipt în ramurile arborilor sugând seva acestora, putând fi

dăunătoare. Cicadidele preferă locuri însorite, fiind specii termofile, frecvente în România

mai ales în partea sudică a ţării. Adulţii trăiesc câteva săptămâni. Femelele au un ovipozitor

scurt dar puternic cu ajutorul căruia fac incizii în scoarţa ramurilor arborilor, preferând ramuri

tinere de 1-3 ani, în care depun câteva sute de ouă. După eclozare larvele cad pe sol şi sapă

galerii în pământ, picioarele anterioare fiind adaptate pentru săpat şi apucat, având coxe

puternice, femure late care au intern dinţi puternici, iar tibiile sunt curbate. Larvele sapă

galerii la adâncimi de 30-250 cm şi se prind de rădăcinile plantelor cărora le sug seva. În

general larvele trăiesc 2-4 ani însă la unele specii stadiul larvar durează 13 ani, de exemplu la

Magicicada tredecim (Walsh & Riley), sau chiar 17 ani, de exemplu la Magicicada

septendecim (Fisher) din America de Nord. Remarcabil la aceste cicade este sincronizarea

dezvoltării larvelor, la 13 şi la 17 ani devenind mature toate larvele din specia respectivă,

milioane de larve mature ieşind în acelaşi timp din sol, aceste specii construind şi nişte mici

tuburi de pământ la nivelul solului. Larvele se caţără pe scoarţa arborilor şi se prind cu

picioarele, tegumentul crapă dorsal şi iese adultul, exuvia larvară putând rămâne prinsă câteva

luni pe suport.

-Tibicina haematodes (Scopoli)

-este o cicadă de talie mare, adulţii au în general 2,6-3,8 cm putând ajunge

până la 5 cm lungime. Corpul este negru, cu linii roşcate pe corp, aripile au partea bazală şi

nervurile roşii. Masculii au operculele mici, depărtate unul de altul, fără a se atinge. Femelele

depun ouăle în a doua jumătate a lunii iulie iar larvele apar la jumătatea lui august. Larvele

cad pe sol şi pătrund în pământ unde se hrănesc cu seva extrasă din rădăcinile arborilor şi

arbuştilor. Larvele năpârlesc de 5 ori pe parcursul a câţiva ani, adulţii apărând în mai-iulie. În

România larvele acestei specii nu ating densităţi suficient de mari pentru a deveni un dăunător

important. Pagube pot apărea datorită inciziilor făcute în ramurile tinere de către femele în

timpul depunerii pontei. Aceste incizii au 6-7 mm lungime şi 3 mm lăţime, în ele fiind depuse

până la 25 de ouă. Aceste incizii împiedică circulaţia sevei, ramurile cu multe incizii putându-

se rupe, pagube însemnate înregistrându-se mai ales în plantaţiile tinere.

Fam. Cercopidae

-Cercopis vulnerata (Rossi)

-0,8-1,1 cm lungime, corp negru cu pete mari, roşii-portocalii, pe aripi. Este

una dintre cele mai comune cicade, fiind întâlnită frecvent prin fâneţe, păşuni etc,

-Philaenus spumarius (L.) (scuipatul cucului)

-larvele speciilor din genurile Philaenus şi Aphrophora stau pe plante ierboase

şi lemnoase cu aparatul bucal înfipt în acestea, sugându-le seva, corpul lor fiind acoperit cu o

spumă formată din salivă amestecată cu o secreţie anală, insecta fiind astfel protejată atât de

prădători cât şi de deshidratare. La ambele genuri adulţii au o culoare brunie şi ating 0,5-11

cm lungime. Philaenus spumarius are în jur de 6 mm lungime, iernează în stadiul de ou şi are

o generaţie pe an. Larvele sunt portocalii la ieşirea din ouă însă devin ulterior brunii-gălbui, la

maturitate fiind verzui. Larvele se hrănesc iniţial la baza plantelor ierboase însă pe parcurs ce

se maturizează migrează spre regiunile superioare ale plantelor atacate, pe ramurile mai

tinere. Poate fi dăunătoare mai ales în culturile de legume şi căpşuni.

Fam. Cicadellidae

-Cicadella viridis (L.)

-corpul are 0,5-1 cm lungime, de culoare verde, uneori cu tentă albăstruie.

Picioarele sunt gălbui-fumurii, capul este gălbui cu nişte pete negre. Masculii au aripile

anterioare fumurii, la femele ele sunt verzi cu marginile transparente, nervurile fiind negre.

Abdomenul este în genral gălbui la femelă şi fumuriu la mascul. Iernează în stadiul de ou

10

depus în scoarţa ramuri tinere ale arborilor şi arbuştilor. Larvele apar în luna aprilie, cad pe

sol şi consumă seva plantelor din jurul pomilor şi arbuştilor. Dezvoltarea până la stadiul de

adult durează aproximativ două luni. Femelele din a doua generaţie depun ouăle pe perioada

verii în diferite plante ierboase. Poate avea 2-3 generaţii pe an. Femelele din ultima generaţie

depun 12-15 ouă în nişte incizii de formă semilunară de 6-7 mm lungime în scoarţa ramurilor

tinere ale arborilor şi arbuştilor. Preferă zone umede din luncile râurilor şi din apropierea

apelor. Este o specie foarte comună, larg răspândită, polifagă, frecvent întâlnită în toate

tipurile de culturi. Poate fi un dăunător important mai ales la plantele ierboase, în special la

graminee. Inciziile produse de femele cu ocazia depunerii ouălor pot împiedica circulaţia

normală a sevei la arbuştii şi arborii atacaţi, aceştia dezvoltându-se cu întârziere, ponte ale

acestei specii fiind găsite pe măr, păr, prun, cireş, cais etc.

Fam. Membracidae

Membracidele cuprind multe specii exotice uşor de recunoscut în special datorită

formei pronotului care poate avea tot felul de prelungiri şi de excrescenţe atât anterior cât şi

posterior dar şi lateral, multe specii având şi culori frumoase, vii.

-Ceresa bubalus (Fabricius) (cicada gheboasă)

-0,8-1 cm lungime, corpul are culoare verde intens, pronotul este puternic

bombat, prelungit posterior cu o carenă înaltă care acoperă în mare parte corpul dorsal.

Pronotul are lateral două prelungiri ascuţite, ca nişte corniţe. Ochii sunt proeminenţi, negri, iar

aripile sunt verzui, semitransparente. Este o specie originară din America de Nord, introdusă

accidental în Europa, în prezent răspândită în toate regiunile României. Iernează sub formă de

ou depus în ramurile pomilor tineri. Larvele eclozează la mijlocul lunii mai şi cad pe pământ,

căutând plante ierboase pe care se hrănesc sugându-le seva. Larvele sunt foarte fragile,

albicioase şi se deplasează greoi, acestea murind dacă nu găsesc plante gazdă pe o rază de 2-3

m în jurul pomilor din care au căzut. Larvele preferă locuri umede şi umbroase, stând în

special la baza plantelor. Larvele sunt polifage atacând culturi de lucernă, trifoi, cartof,

mazăre, morcov etc. Interesant este că larvele nu se pot dezvolta pe graminee, liliacee şi

cucurbitacee. Dezvoltarea larvară durează în jur de 70 de zile, adulţii apărând în luna iulie,

aceştia hrănindu-se tot pe plante ierboase. Femelele depun ouăle în ramurile tinere de pomi şi

în corzile viţei de vie, iernând în acest stadiu. Larvele şi adulţii pot produce pagube prin

sugerea sevei plantelor mai ales când atacă flori ornamentale, de exemplu crizanteme şi dalii,

sau când atacă lăstarii tineri de viţă de vie. Pagubele cele mai mari apar însă când ouăle sunt

depuse în ramurile pomilor tineri şi în corzile viţei de vie, inciziile făcute pentru depunerea

pontei afectând negativ circulaţia sevei şi realizând porţi de intrare pentru diferiţi agenţi

patogeni. În timp aceste incizii se cicatrizează şi rămân evidente pe ramuri. În cazul atacurilor

puternice ramurile se pot deforma şi usca. Preferă mărul, prunul, caisul, piersicul, cireşul,

părul, migdalul.

11