Locuințe Individuale Sau Colective
6
LOCUINȚE INDIVIDUALE SAU COLECTIVE? Posted by Irina Calotă on luni, octombrie 6, 2014 · Leave a Comment Perspective teoretice asupra locuirii bucureștene în prima jumătate a secolului al XX-lea În cele ce urmează, ne propunem să conturăm o scurtă imagine istorică asupra principiilor teoretice care au ghidat dezvoltarea Capitalei în prima jumătate a secolului al XX-lea, analizate prin prisma unei teme cu impact asupra configurării țesutului urban. Fără pretenții de exhaustivitate, în continuare va fi discutată poziția pe care teoreticienii români și-au asumat-o în raport cu tipul de locuire optim în cazul Bucureștiului – unifamilial sau plurifamilial -, prin referire la o serie de texte relevante ale publicisticii acestei perioade. Începuturile teoriei de urbanism pot fi plasate la sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea, moment ce urmează firesc debutului preocupărilor pentru o dezvoltare dirijată a orașului, în ansamblul său. Dacă, de-a lungul celei mai mari părți a secolului al XIX-lea, zonele rezidențiale periferice – și, deci, locuința de masă – au fost ignorate de autorități, acestea își fac loc în preocupările edililor începând cu ultimul deceniu al secolului, pentru ca, în perioada interbelică, problema locuințelor să ocupe un loc de frunte atât în teoria, cât și în legislația urbană. Reflecții asupra locuirii bucureștene se regăsesc în textele teoretice încă din perioada antebelică. Încă modeste ca dimensiuni și complexitate a subiectelor abordate, acestea au avut totuși rolul de a fixa în mod răspicat o viziune asupra dezvoltării orașului, care a caracterizat întreaga teorie și practică din prima jumătate a secolului al XX-lea: exprimarea unei preferințe clare pentru locuința unifamilială și pentru susținerea micii proprietăți. Până în deceniului al treilea, nu s-au construit în București locuințe colective cu apartamente date în proprietate 1 , clădirile plurifamiliale fiind automat incluse în categoria imobilelor de raport. Astfel, pledoaria pentru locuințe unifamiliale era, în același timp, și o pledoarie pentru susținerea proprietății particulare în detrimentul locuințelor închiriate, cele două discursuri specifice neputând fi disociate. Astfel de principii au fost enunțate încă din 1910, jurnalistul N. Baboeanu afirmându- și o poziție fermă în cadrul textelor incluse într-o broșură ce discuta starea de igienă a Capitalei și diversele măsuri ale administrației comunale legate de edilitate, estetică, finanțe etc. Autorul afirma răspicat că trebuia încurajată locuința dată în proprietate, în detrimentul celei construite pentru a fi închiriată, deoarece „tot românul – dela mare și până la mic și am putea zice că mai ales cel mic – are această dorință de a deveni proprietar”, pentru îndeplinirea căreia „sacrifică tot, sacrifică ceeace îi trebue pentru mâncare și pentru îmbrăcăminte”. Această înclinație a societății românești era considerată de autor ca fiind „foarte utilă din punct de vedere economic și igienic”, fără a detalia însă motivele care au stat la baza afirmației 2 . Această atitudine a fost preluată și de nume mai importante. Astfel, în 1912, inginerul Andrei G. Ioachimescu, directorul Societății Comunale pentru Locuințe Eftine, considera micii proprietari ca fiind „elemente de ordine, de cari e atâta
description
loc colectiva
Transcript of Locuințe Individuale Sau Colective
LOCUINE INDIVIDUALE SAU COLECTIVE?
Posted byIrina Caloton luni, octombrie 6, 2014 Leave a Comment
Perspective teoretice asupra locuirii bucuretene n prima jumtatea secolului al XX-lea
n cele ce urmeaz, ne propunem s conturm o scurt imagine istoric asupra principiilor teoretice care au ghidat dezvoltarea Capitalei n prima jumtate a secolului al XX-lea, analizate prin prisma unei teme cu impact asupra configurrii esutului urban. Fr pretenii de exhaustivitate, n continuare va fi discutat poziia pe care teoreticienii romni i-au asumat-o n raport cu tipul de locuire optim n cazul Bucuretiului unifamilial sau plurifamilial -, prin referire la o serie de texte relevante ale publicisticii acestei perioade.
nceputurile teoriei de urbanism pot fi plasate la sfritul primului deceniu al secolului al XX-lea, moment ce urmeaz firesc debutului preocuprilor pentru o dezvoltare dirijat a oraului, n ansamblul su. Dac, de-a lungul celei mai mari pri a secolului al XIX-lea, zonele rezideniale periferice i, deci, locuina de mas au fost ignorate de autoriti, acestea i fac loc n preocuprile edililor ncepnd cu ultimul deceniu al secolului, pentru ca, n perioada interbelic, problema locuinelor s ocupe un loc de frunte att n teoria, ct i n legislaia urban.
Reflecii asupra locuirii bucuretene se regsesc n textele teoretice nc din perioada antebelic. nc modeste ca dimensiuni i complexitate a subiectelor abordate, acestea au avut totui rolul de a fixa n mod rspicat o viziune asupra dezvoltrii oraului, care a caracterizat ntreaga teorie i practic din prima jumtate a secolului al XX-lea: exprimarea unei preferine clare pentru locuina unifamilial i pentru susinerea micii proprieti. Pn n deceniului al treilea, nu s-au construit n Bucureti locuine colective cu apartamente date n proprietate1, cldirile plurifamiliale fiind automat incluse n categoria imobilelor de raport. Astfel, pledoaria pentru locuine unifamiliale era, n acelai timp, i o pledoarie pentru susinerea proprietii particulare n detrimentul locuinelor nchiriate, cele dou discursuri specifice neputnd fi disociate.
Astfel de principii au fost enunate nc din 1910, jurnalistul N. Baboeanu afirmndu-i o poziie ferm n cadrul textelor incluse ntr-o brour ce discuta starea de igien a Capitalei i diversele msuri ale administraiei comunale legate de edilitate, estetic, finane etc. Autorul afirma rspicat c trebuia ncurajat locuina dat n proprietate, n detrimentul celei construite pentru a fi nchiriat, deoarece tot romnul dela mare i pn la mic i am putea zice cmai alescel mic are aceast dorin de a deveni proprietar, pentru ndeplinirea creia sacrific tot, sacrific ceeace i trebue pentru mncare i pentru mbrcminte. Aceast nclinaie a societii romneti era considerat de autor ca fiind foarte util din punct de vedere economic i igienic, fr a detalia ns motivele care au stat la baza afirmaiei2.
Aceast atitudine a fost preluat i de nume mai importante. Astfel, n 1912, inginerul Andrei G. Ioachimescu, directorul Societii Comunale pentru Locuine Eftine, considera micii proprietari ca fiind elemente de ordine, de cari e atta nevoie n centrele mari3. Modelul de urmat n cazul Capitalei era cel bazat pe realizarea de locuine unifamiliale, blocurile de locuine colective nefiind specifice pentru societatea romneasc. n plus, Ioachimescu aducea ca argumente experienele europene, prin referire la Congresul internaional al locuinelor ieftine (Viena, 1910), ale crui concluzii susineau construirea de locuine individuale, cele colective fiind acceptate doar ca soluii excepionale, n cazul n care prima variant nu putea fi implementat4.
Lund n considerare situaia Capitalei, n care rezervele de teren urban erau semnificative, autorul arta c investiiile n locuine colective nu erau mai rentabile dect cele care aveau ca scop realizarea de cartiere de locuine unifamiliale. Conform calculelor publicate, costul realizrii a 100 de apartamente grupate ntr-un bloc colectiv era similar (chiar puin mai mare) cu cel aferent ridicrii unui numr echivalent de mici locuine individuale, ca urmare a preului sczut al terenurilor5.
n acest context, Ioachimescu considera c realizarea de locuine colective ar fi fost o mare greeal, o astfel de atitudine nefiind cerut nici de condiionri legate de configuraia terenului, nici de tradiia de construire bucuretean. Mai mult dect att, autorul arta implicaiile nocive pe care le-ar putea avea realizarea de locuine colective pentru populaia srac, acestea riscnd s genereze focare permanente de infecie i boli contagioase, i care, n mare msur, fuseser evitate anterior tocmai prin densitatea sczut a locuinelor, n ciuda unei dezvoltri edilitare i igienice precare6.
Citii textul integral n numrul 3 / 2014 al Revistei Arhitectura
NOTE:
1 n Bucureti, primul bloc de locuine colective (cu apartamente date n proprietate, nu imobil de raport) a fost construit n 1922 de Societatea Construcia Modern, pe Calea Victoriei, nr. 50-56, la intersecia cu str. Frumoas, astfel de iniiative fiind acceptate i asimilate treptat de societatea bucuretean. Vezi Nicolae t. Noica,ntre istorie i actualitate. Politici de locuire n Romnia, Editura Maina de Scris, Bucureti, 2003, p. 85-86.
2 N. Baboeanu,Dedesubturi Cronici de literatur social i de politic comunal. nsemnrile unui ziarist, Tipografia Cooperativ Poporul, Bucureti, 1910, p. 154.
3 Andrei G. Ioachimescu, Locuinele eftine nBuletinul Societii Politehnice, anul XXVIII, 1912, Bucureti, p. 51.
4Ibid.
5Ibid., p. 58, 52.
6Ibid., p. 51.
LOCUINTELE COLECTIVE - TIP "BLOCKHAUS"
Amplasate in peisajul urban oferit de marile bulevarde ale capitalei, sau alte artere importante, cu regim de inaltine variind intre parter si doua-trei etaje, pana la sapte-unsprezece etaje, ele constituie o expresie a unei sectiuni importante a arhitecturii locuintelor din Romania dupa Primul Razboi Mondial. Imprimand prin prezenta lor cu caracter specific orasului, ele au meritul ca au modelat spatiul urban in limite compozitionale precise de-a lungul catorva decenii. Debutul marcat de Horia Creanga prin proiectul pentru imobilul ARO intre 1929-1931, va fi succedat de un val impresionat de lucrari pe aceasta tema, concepute in acord cu principiile ce au devenit in scurt timp consacrate, determinante si bine definite.
Elemente de conceptie comune acestor locuinte se remarca cu usurinta:
Planul apartamentelor se dezvolta in jurul unui nucleu central generos dimensionat, constituit din camera de zi in relatie directa cu una din celelalte incaperi de locuit, aceasta legatura fiind elementul de flexibilitate al locuintei.
Apare adesea utilizat principiul zonarii functiunilor de noapte si de zi.
Retragerile succesive la ultimele etaje, prezente in special la cladirile inalte, au ca motivatie in principal ratiuni de ordin urbanistic, legate de legislatia prospectelor stradale, dar au si un important rol in compunerea volumului cladirilor.
Balcoanele, logiile si retragerile de la ultimele niveluri participa la comunicarea spatiului interior cu exteriorul.
Evidentierea elementelor orizontale de compozitie a fatadelor.
Structura de rezistenta realizata din cadre din beton armat permite flexibilitatea apartamentelor, precum si compartimentarea diferita a nivelurilor unui imobil, in functide comanda investitorilor.
Grija cu care sunt concepute si realizate elementele de detaliu, materialele de foarte buna calitate, alese cu discernamant, designul interior ce preia in planul secund al constructiei ideea generala a proiectului, constituie si azi un exemplu de profesionalism.
In ce priveste raportul in care se afla volumul construit cu pozitia amplasamentului, se disting cateva situatii tipice:
Cladiri inscrise intr-un front liniar existent, determinate stric ca aliniament si regim de inaltime de legislatia urbana in vigoare. Exemple: Imobilul "ASIT" str. M. Eminescu, Bucuresti, arh. R. Bordenache; locuinte in str. Armeneasca, Bucuresti, arh. Jean Monda; Casa Radu Teodorescu, Bucuresti, arh. Nicu Georgescu.
Cladiri amplasate la intersectia a doua sau mai multe artere de circulatie, favorizand o compozitie volumetrica mai spectaculoasa. Diversitatea solutionarilor surprinde, ea traverseaza un registru formal foarte variat, pronind cu preponderenta de la utilizarea elementelor rectangulare, la accentele verticale ale volumelor de colt, tinzand in timp spre o compozitie mai romantica, care sondeaza efectele suprafetelor curbe, ce le confirma rolul de "balama" in articularea volumelor componente. Exemple: Imobilul ARO, arh. H.Creanga; imobilul "Adriatica", arh. Rudolf Fraenkel; locuinte in str. Stirbei-Voda, arh Duiliu Marcu; locuinte in str. M. Rosetti, arh. Marcel Locar; toate in Bucuresti etc.
Cladiri situate in frontul unor piete importante ale oraselor, ce difera net ca arhitectura de contextul existent constituit, dar care se inscriu armonios in parametrii urbani conferiti de sit.
Cladiri ce beneficiaza de amplasamente izolate constituind constructiile "turn" cu compozitii libere. Exemplu: Imobilul din str. Izvor nr. 2 Bucuresti, 1934-35, arh. Aurel Ghinescu.
Cladiri cu regim de inaltime redus, ce pot fi la randul lor independente, amplasate intr-un front existent, cuplate sau determinate de vecinatati cu calcane, sau cladiri cu colt. Varietatea formala suprapusa de exprimari profund personale genereaza efecte estetice inedite. Locuintele colective au dominat spatiul urban interbelic. Ele pot fi considerate poate cele mai reprezentative intruchipari ale modernismului prudent, fara ostentatia unui spirit revoltat, demonstrand o putere de stabilitate, de continuitate, lipsita insa de teama nejustificata fata de influentele straine. Tinuta lor eleganta, cu tendinte spre "clasicizarea" noilor canoane estetice, conserva elemente de sinteza intre noutatea curentului Modernist si spiritul cultural autohton.
Jean Monda, apartament de bloc, proprietate a ing. J. Berman, Bucuresti
Alexandru Zamfiropol, cladirea Prof. Chiritescu Arva, Parcul Domeniilor, Bucuresti
Emil Nadejde, blocul "Scala", Bulevardul Magheru, Bucuresti, 1936-1937 (distrus la cutremur in anul 1977)
Alexandru Crivez, apartament de bloc, Bulevardul Lascar Catargiu, Bucuresti
3. LOCUINTELE IEFTINE
