Secretul trist al lui Eminescu, un randas cu ,,poeziile lui Schiller tinute in paltonul sau ferfenitit": ,,La cina aveam doar crupe de papusoi fierte cu lapte"

Oana Cernat,

Orasul de la Dunare a fost admirat de Mihai Eminescu, inca de pe vremea cand acesta avea doar 12 ani. Deoarece familia platea adesea cu intarziere costurile cazarii sale la Cernauti, viitorul poet a ajuns randas la Galati. Mihai Eminescu s-a intors la Galati peste cativa ani, cand era sufleorul unei trupe de teatru calatoare.

Galatenii sunt primii care au luat initiativa sarbatoririi marelui geniu national al poeziei. Mihai Eminescu privea Galatiul ca pe un oras boem, cu numeroase oportunitati. Cei dintai ani de scoala Micul Mihail era o fire cu totul nedisciplinata si neascultatoare. Pentru a se asigura ca fiul lor va primi o educatie aleasa, parintii s-au decis sa il trimita de acasa de la varsta de 6 ani, la Cernauti. Aici, Mihai a invatat foarte repede limba germana, deoarece tatal sau avea o mare admiratie pentru nemti, iar copiii sai au crescut cu profesor de germana in casa. Fascinat de tot ceea ce insemna istoria Romaniei, poetul evita sa isi urmeze lectiile pentru a avea timp mai mult sa lectureze scrieri de literatura si mai ales de istoria neamului. Asa a adunat multe note rele la scoala, dar profesorul Aron Pumnul, care ii preda limba romana, l-a iubit pe Mihai si l-a indemnat sa isi schimbe numele in Eminescu. Pentru ca nu ii placeau stiintele exacte, colegul sau, Constantin Stefanovici era mai mereu rugat sa ii faca temele la matematica, iar in schimb, Mihai ii spunea cele mai frumoase si lungi povesti. Pe perioada studiilor, poetul a stat in gazda in casa lui Dzierszeck, un antreprenor de trasuri. Astazi, in locul acelui imobil se afla Universitatea din Cernauti. ,,Cumplit oras de negustori" ,,In mai 1862, din pricina hranei proaste - la cina de seara nu aveam decat crupe de papusoi fierte cu lapte, noi ne-am mutat de la Dzirszeek, unde iarna ne

gramadise pe toti elevii intr-o singura camera mai marisoara, pentru a economisi incalzitul. Eminescu insa, pe care domnul Dzierszeek il opri ca garantie deoarece tatal sau nu platise <<costul>> pentru dansul la timp, a ramas acolo. De atunci l-am pierdut din vedere. Mai tarziu am auzit ca Eminescu a ajuns din treapta in treapta tot mai jos: se facuse sufleur la o trupa de teatru calatoare si in cele din urma ajunsese randas la Galati, unde a fost gasit cu poeziile lui <<Schiller>> in buzunarul paltonului sau ferfenitit", se arata in memoriile doctorului Stefanovici. Peste ani, cand Mihai a devenit sufleur la teatru, iar acesta ,,n-a ramas scutit de efectele reprezentatiunilor: sta nemiscat, cu privirea atintita asupra actorilor ca si cand ar fi voit sa soarba toata actiunea si frumoasele melodii cantate de dansii si se supara grozav daca unul din colegi il stingherea prin intrebari sau observatii. A trait aceasta stare de adanca febrilitate romaneasca pana la 29 mai 1864, cand s-a incheiat seria celor 33 de piese jucate, majoritatea fiind creatia lui Vasile Alecsandri ", ii scria Ioan Sbiera lui Titu Maiorescu. Eminescu a cutreierat tara cu Fani Tardini, o artista hotarata sa-si continue drumul triumfal al limbii si teatrului romanesc. Astfel, poetul i-a urmat pe artisti si a cunoscut alaturi de ei bucuriile, durerile si frumusetile. ,,Nu se va lepada niciodata de comoara stransa atunci", scria Ioan Sbiera.

Mihai era

de statura mijlocie, vanjos, cu fata bruna-alba, cu ochii caprui, cu parul negru ca pana corbului. Avea picioarele si mainile mici ca si ale mamei sale; dintii regulati, de culoare galbuie. Cand radea, radea sincer, cu mare pofta. Iarna purta caciula de astrahan, dreapta, precum dacii, insa prefera palaria de tip semi-joben. Mergea intotdeauna privind in pamant, cu capul putin aplecat in jos si mai totdeauna ganditor. Ii placea singuratatea, iar somnul sau era neregulat, de cele mai multe ori citind pana la rasarit. Avea o voce placuta si ii placea sa cante. Mostenise impreuna cu sora sa, Hanrietta, acest talent de la mama. Intr-un document cu amintiri relatate de profesoara Profira Misihanescu, ruda a poetului, aceasta povestea ca ,,Mihai ii iubea enorm pe tarani, ii simpatiza pe ardeleni si ii ura grozav pe greci si pe unguri si mai mult pe evrei. Acesta spunea ca evreu inteligent nu exista, ci toti sunt sireti. Eminescu era insa de o modestie fara seaman ori de cate ori era vorba de persoana lui.