Liturghia Observatii Tipiconale

7
1 RITUAL BISERICESC Anul III SFÂNTA LITURGHIE I. LITURGHIILE BIZANTINE: În tradiţia bizantină actuală, se celebrează următoarele Liturghii 1. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Este Liturghia obişnuită a Bisericii Ortodoxe şi se săvârşeşte cel mai frecvent. a) în perioada Penticostarului – în toate zilele b) în perioada Octoihului – în toate zilele, cu următoarele excepţii: - 1 ianuarie, pomenirea Sfântului Vasile cel Mare - 24 decembrie (Ajunul Naşterii Domnului) şi 5 ianuarie (Ajunul Botezului Domnului), când aceste zile se întâmplă de luni până vineri (se săvârşeşte Li- turghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia) - la praznicele Naşterii Domnului (25 decembrie) şi al Botezului Domnului (6 ianuarie) atunci când se întâmplă sâmbăta sau duminica (se săvârşeşte Litur- ghia Sfântului Vasile cel Mare) - vineri înainte de praznicele Naşterii Domnului (25 decembrie) şi al Botezului Domnului (6 ianuarie) atunci când aceste praznice se întâmplă sâmbăta sau duminica (vinerea fiind zi aliturgică) c) în perioada Triodului i) cele 3 săptămâni premergătoare Postului: în toate zilele, cu excepţia zilelor de miercuri şi vineri în săptămâna lăsatului sec de brânză (care sunt aliturgice); ii) în POSTUL MARE – se săvârşeşte doar de 8 ori: - în primele cinci sâmbete din Post, - la Sâmbăta lui Lazăr - în Duminica Floriilor - la Buna-Vestire o atunci când Buna-Vestire se întâmplă de luni până vineri în Post, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan unită cu Vecer- nia o atunci când Buna-Vestire se întâmplă sâmbăta în Post, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan obişnuită o atunci când Buna-Vestire se întâmplă în una dintre primele cinci duminici din Post, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile NOTĂ: În nicio circumstanţă nu este permisă celebrarea Liturghiei depline [a Sfântului Ioan sau a Sfântului Va- sile] de luni până vineri în săptămânile Postului Mare, cu excepţia Bunei-Vestiri” 1 , căci „fiecare Liturghie euharistică e un praznic, o reproducere a Paştelui... Or, Postul Mare fiind o perioadă de întristare şi de străpunge- re a inimii, nu se cuvine ca în timpul lui să se celebreze nici praznicele sfinţilor, ca de obicei, nici, prin urmare, Liturghia euharistică... Zilele de post trebuie, aşadar, să fie aliturgice”, în sensul că este interzisă celebrarea ana- foralei euharistice, dar nu şi împărtăşirea 2 . 1 A. Schmemann, Great Lent, St. Vladimir’s, NY, 1969, p. 45. 2 Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, Deisis, Sibiu, 2000, pp. 212-213.

description

a

Transcript of Liturghia Observatii Tipiconale

1

RITUAL BISERICESC Anul III

SFÂNTA LITURGHIE

I. LITURGHIILE BIZANTINE:

În tradiţia bizantină actuală, se celebrează următoarele Liturghii 1. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Este Liturghia obişnuită a Bisericii Ortodoxe şi se săvârşeşte cel mai frecvent. a) în perioada Penticostarului – în toate zilele b) în perioada Octoihului – în toate zilele, cu următoarele excepţii: - 1 ianuarie, pomenirea Sfântului Vasile cel Mare

- 24 decembrie (Ajunul Naşterii Domnului) şi 5 ianuarie (Ajunul Botezului Domnului), când aceste zile se întâmplă de luni până vineri (se săvârşeşte Li-turghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia) - la praznicele Naşterii Domnului (25 decembrie) şi al Botezului Domnului (6 ianuarie) atunci când se întâmplă sâmbăta sau duminica (se săvârşeşte Litur-ghia Sfântului Vasile cel Mare) - vineri înainte de praznicele Naşterii Domnului (25 decembrie) şi al Botezului Domnului (6 ianuarie) atunci când aceste praznice se întâmplă sâmbăta sau duminica (vinerea fiind zi aliturgică)

c) în perioada Triodului i) cele 3 săptămâni premergătoare Postului: în toate zilele, cu excepţia zilelor de miercuri şi vineri în săptămâna lăsatului sec de brânză (care sunt aliturgice); ii) în POSTUL MARE – se săvârşeşte doar de 8 ori:

- în primele cinci sâmbete din Post, - la Sâmbăta lui Lazăr - în Duminica Floriilor - la Buna-Vestire

o atunci când Buna-Vestire se întâmplă de luni până vineri în Post, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan unită cu Vecer-nia

o atunci când Buna-Vestire se întâmplă sâmbăta în Post, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan obişnuită

o atunci când Buna-Vestire se întâmplă în una dintre primele cinci duminici din Post, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile

NOTĂ: „În nicio circumstanţă nu este permisă celebrarea Liturghiei depline [a Sfântului Ioan sau a Sfântului Va-sile] de luni până vineri în săptămânile Postului Mare, cu excepţia Bunei-Vestiri”1, căci „fiecare Liturghie euharistică e un praznic, o reproducere a Paştelui... Or, Postul Mare fiind o perioadă de întristare şi de străpunge-re a inimii, nu se cuvine ca în timpul lui să se celebreze nici praznicele sfinţilor, ca de obicei, nici, prin urmare, Liturghia euharistică... Zilele de post trebuie, aşadar, să fie aliturgice”, în sensul că este interzisă celebrarea ana-foralei euharistice, dar nu şi împărtăşirea2.

1 A. Schmemann, Great Lent, St. Vladimir’s, NY, 1969, p. 45. 2 Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, Deisis, Sibiu, 2000, pp. 212-213.

2

A se vedea şi canoanele : - canonul 49 al Sinodului de la Laodiceea: „Nu se cuvine a jertfi pâine în Patruzecime, decât numai sâmbăta şi duminica” - canonul 52 al Sinodului Trulan: „În toatele zilele Postului Sfintei Patruzecimi, afară de sâmbete şi duminici şi de sfânta zi a Bunei-Vestiri, să se facă Sfânta Liturghie a celor mai înainte sfinţite”.

2. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare

Se săvârşeşte de 10 ori într-un an şi anume: - în ajunul Naşterii Domnului şi în ajunul Botezului Domnului – unită cu Vecernia3 - la 1 ianuarie; - în primele cinci duminici4 din Postul Mare - în Joia şi Sâmbăta Mare, unită cu Vecernia

3. Liturghia Darurilor Înaintesfinţite

Se săvârşeşte în zilele de luni până vineri, din săptămânile Postului Mare5, precum şi în primele trei zile: luni, marţi şi miercuri din săptămâna Sfintelor Patimi.

De obicei se săvârşeşte (cel puţin) miercurea şi vinerea6. II. LITURGHIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR ŞI A SFÂNTULUI VASILE CEL MARE

Structura văzută – din punctul de vedere al stranei – a celor două Liturghii bizantine, este aceeaşi, cu mici excepţii care vor fi notate pe parcurs.

În câteva zile de peste an Liturghia deplină (a Sfântului Ioan sau a Sfântului Vasile) se celebrează unită cu Vecernia, caz în care întreaga parte iniţială a Liturghiei, până la cântarea Sfinte Dumnezeule... nu se zice, înlocuindu-se cu prima parte a Vecerniei, până la paremii, ca-re sunt urmate imediat de o ectenie mică, rugăciunea Cântării întreit-sfinte şi ecfonisul: Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru...

Este vorba de următoarele zile: a. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur – la Buna-vestire, când sărbătoarea se

întâmplă de luni până vineri în timpul Postului Mare; se celebrează unită cu Vecernia zilei următoare (26 martie), slujba praznicului combinându-se cu a arhanghelului.

b. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare – se celebrează unită cu Vecernia în Joia Mare, în Sâmbăta Mare, în Ajunurile Naşterii (24 decembrie) şi Botezului Domnului (5 ianuarie), când aceste ajunuri se întâmplă să fie de luni până vineri, peste săptămână

3 Dacă ajunul Naşterii şi Botezului Domnului cade sâmbăta sau duminica, în ajun se săvârşeşte Liturghia Sf.

Ioan Gură de Aur, iar în ziua praznicul, Liturghia Sf. Vasile cel Mare. 4 Dacă sărbătoarea Buneivestiri cade în vreuna dintre primele cinci duminici ale Postului Mare, se săvârşeşte

Liturghia Sf. Vasile cel Mare. 5 Chiar şi atunci când se întâmplă vreo sărbătoare cu ţinere în una dintre zilele de rând din Postul Mare, se fa-

ce tot Liturghia Darurilor Înaintesfinţite, doar că se adaugă Apostol şi Evanghelie. 6 Acolo unde se săvârşeşte doar miercuri şi vineri, în celelalte zile (luni, marţi şi joi) nu se face nicio Litur-

ghie.

3

1. Liturghia Cuvântului Are următoarea structură: a) Binecuvântarea:

Diaconul: Binecuvintează, stăpâne! Preotul: Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin. Observaţii: În Săptămâna Luminată şi la Odovania Paştilor, imediat după binecuvântare se cântă stihurile Paştilor. De la Duminica Tomii până la Înălţare se cântă, de trei ori: Hristos a înviat...

b) Cele trei antifoane cu precedate de ecteniile şi rugăciunile lor

De obicei, Liturghia se deschide prin cântarea celor trei antifoane. Fiecare antifon este precedat de câte o ectenie (ectenia mare înaintea primului antifon, ectenii mici, înainte de ul-timele două), însoţite de rugăciunile lor (cf. Liturghier, 1950).

- Duminica

- Sâmbăta - la sărbătorile Maicii Domnului (8 septem-brie, 1 octombrie, 21 noiembrie, 26 decem-brie, 2 februarie, 25 martie, 15 august) - la sărbătorile sfinţilor - în perioada festivă a praznicelor împărăteşti şi ale Maicii Domnului (pe toate perioada îna-inte- şi după-prăznuirii)- când la Minei sunt ce-rute stihiri la Fericiri

La praznicele împărăteşti ale Mântuitorului (Înălţarea Cinstitei Cruci, 14 septembrie; Naşterea Domnului, 25 decembrie; Bote-zul Domnului, 6 ianuarie; Dumi-nica Floriilor; la Paşti şi în toată săptămâna Luminată, la Dumini-ca Rusaliilor, la Schimbarea la Faţă, 6 august)

În zilele de rând de peste săptămână, atunci când nu este una dintre situaţiile indicate în primele două coloane

Psalmii Obedniţei (102 şi 145) şi Fericirile

Antifoanele praznicelor (A se vedea Mineiele, Triodul şi Penticostarul)

Antifoanele zilelor de rând, Psalmii 91, 92 şi 94, cu sti-hurile şi refrenelor lor (Catavasier, Edit. IBMBOR, 1997)

Antifonul I

[Psalmul 102] Slavă... Şi acum... Binecuvintează suflete al meu pe Domnul...

Antifonul I al praznicului cu re-frenul: Pentru rugăciunile Năs-cătoarei de Dumnezeu...

Psalmul 91, cu re-frenul: Pentru ru-găciunile Născă-toarei de Dumne-zeu...

Antifonul II

[Psalmul 145] Slavă... Şi acum... Unule-Născut...

Antifonul II al praznicului, cu re-frenul: Mântuieşte-ne pe noi... Slavă... Şi acum... Unule-Născut...

Psalmul 92 cu re-frenul: Pentru ru-găciunile Sfinţilor Tăi...

Antifonul III

Fericirile cu stihirile lor intercalate Slavă... Şi acum...

Antifonul III al praznicului, având ca refren troparul prazni-cului

Psalmul 94 cu re-frenul: Mântuieşte-ne pe noi...

4

c) Intrarea mică cu Evanghelia Cântă se cântă Fericirile, la stihira de la Slavă... (sau la ultimele stihuri), iar când se

cântă antifoane, la ultimele stihuri ale antifonului al III-lea, se face Intrarea Mică cu Evanghe-lia.

Se aprind toate luminile în biserică, se deschid sfintele uşi, iar preotul ia Sfânta Evan-ghelie, iese prin uşile diaconeşti dinspre miazănoapte [fără a se închina cu Evanghelia în jurul Sfintei Mese] şi vine în mijlocul bisericii, unde zice în taină rugăciunea Intrării şi binecuvintează intrarea.

Apoi, înălţând Evanghelia, zice: Înţelepciune! Drepţi! Strana cântă:

- Duminica - la Sâmbetele morţilor - de la Paşti până la Înălţare

- La praznicele îm-părăteşti ale Mântu-itorului

- în zilele de rând de peste săptămână - Sâmbăta - la sărbătorile Sfinţilor

- în perioada festivă a praz-nicelor împărăteşti ale Mân-tuitorului (în afară de du-minici)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos.

Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai în-viat din morţi, pe noi cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia. Troparele şi condacele după rânduială Slavă... Şi acum..., al Născă-toarei de Dumnezeu (de obi-cei: Ceea ce eşti folositoare creştinilor...)

Stihul praznicului

Troparul praznicului

Slavă... Şi acum...

Condacul praznicului

* * *

NU se câtă aici: «Mântuieşte-ne pe noi...»; la praznice aceste este refrenul antifonului al II-lea, nu al antifonului al III-lea.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos.

Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce eşti minunat întru sfinţi, pe noi cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia. Troparele şi condacele după rânduială

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos.

Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce [fra-za praznicului], pe noi cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia. Troparele şi condacele după rânduială

În timpul cântării troparelor, preotul, în faţa sfintei mese, citeşte în taină rugăciunea

cântării întreit sfinte (Liturghier, 1950) c) Trisaghionul liturgic (cântarea întreit-sfântă)

- Sfinte Dumnezeule...: în majoritatea zilelor de peste an - Câţi în Hristos v-aţi botezat...:

- la Naşterea Domnului (25 decembrie) - la Botezul Domnului (6 ianuarie) - în Sâmbăta lui Lazăr - în Sâmbăta Mare - la Paşti şi în toată Săptămâna Luminată - la Duminica Rusaliilor

- Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne...: - la Înălţarea Cinstitei Cruci (14 septembrie) - la Duminica a III-a din Post - la 1 august: Scoaterea lemnelor Cinstitei Cruci

5

d) Citirile 1. Prochimenul Cele mai frecvente situaţii:

Duminica La praznice şi sărbători

În Perioada festivă a praznicelor împărăteşti ale Mântuitorului şi ale Maicii Domnului

În zilele de rând de peste săptămână (luni-vineri) şi sâmbăta, doar atunci când se cântă Octoihul

Prochimenul În-vierii, al glasului de rând

Prochimenul sărbătorii

Prochimenul Praznicului Prochimenul zilei din săp-tămână (de la Sfârşitul Apostolului

2. Apostolul 3. Aliluia cu stihurile sale şi cădirea mică La Aliluia se respectă aceleaşi reguli tipiconale ca şi în cazul prochimenului. De obicei Aliluia se cântă de trei ori, cu stihurile intercalate. 4. Evanghelia 5. Omilia sau predica După citirea Sfintei Evanghelii [şi predică] se închid Sfintele Uşi.

e) Ecteniile: - Ectenia întreită şi rugăciunea sa - Ectenia catehumenilor şi apolisul catehumenilor (se închide perdeaua sfintelor uşi) - Ectenia mică şi prima rugăciune a credincioşilor - A doua ectenie mică şi rugăciunea credincioşilor

2. LITURGHIA EUHARISTICĂ

Are următoarele elemente: a) Intrarea Mare cu Cinstitele Daruri Imnul Heruvic: - Cei ce pe Heruvimi cu taină închipuim... – în cele mai multe zile de peste an - Cinei Tale celei de taină... – în Joia Mare - Să tacă tot trupul... – în Sâmbăta Mare - Preotul citeşte în taină: Rugăciunea Heruvicului, apoi rosteşte de trei ori Heruvicul - Se deschid sfintele uşi şi se face cădire mică - se face intrarea cu cinstitele Daruri, după rânduială (a se vedea Liturghierul) - se închid sfintele uşi şi perdeaua lor. b) Ritualurile pre-anaforale de pregătire a altarului şi a slujitorilor pentru Jertfa Euharistică - Ectenia punerii înainte şi rugăciunea „punerii-înainte” - Să ne iubim unii pe alţii... [= sărutarea păcii]; Iubite-voi, Doamne... - Simbolul credinţei

6

c) Anaforaua Liturgică (a se vedea Liturghierul) Observaţii:

După ecfonisul: Mai ales pentru Preasfânta... se cântă Axionul - în cele mai multe zile: Cuvine-se cu adevărat... - la Liturghia Sf. Vasile: De tine se bucură... - la praznicele Mântuitorului şi ale Maicii Domnului (din ziua praznicului

şi până la odovanie, inclusiv duminica): Irmosul praznicului După ecfonisul: Întâi pomeneşte... - la Liturghia Sfântului Ioan: Şi pe toţi şi pe toate.

- la Liturghia Sfântului Vasile: Şi pe toţi şi pe toate şi Pe arătătorul celor ce-reşti...

d) Pregătirea pentru Împărtăşire - ectenia de după Anaforaua Euharistică şi Rugăciunea ei - Tatăl nostru... şi rugăciunea plecării capetelor - înălţarea Sfintelor Taine - frângerea Sfântului Agneţ, binecuvântarea căldurii, împărtăşirea clerului - pregătirea Sfintelor pentru împărtăşirea credincioşilor e) Împărtăşirea - chemarea credincioşilor la Împărtăşire: Cu frică de Dumnezeu... şi răspunsul: - Bine este cuvântat cel ce vine... - doar în Săptămâna Luminată: Hristos a înviat din morţi...

- Împărtăşirea credincioşilor timp în care se cântă chinonicul (priceasna)

- pentru chinonic se aplică aceleaşi reguli ca şi pentru prochimen.

- după împărtăşire, preotul: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău... strana: Am văzut lu-mina cea adevărată..., care, în perioada Penticostarului, se înlocuieşte cu:

- de la Paşti până la Înălţare: Hristos a înviat din morţi... - de la Înălţare până la odovania Înălţării: Înălţatu-Te-ai întru slavă... (troparul praznicului) - în Sâmbăta Rusaliilor (Moşii de vară): Cela ce prin adâncul înţelepciunii... (troparul zilei)

- preotul: Totdeauna, acum şi pururea..., răspunsul poporului: - Să se umple gurile noastre... - doar în Săptămâna Luminată: Hristos a înviat din morţi...

f) Mulţumirea pentru Împărtăşire - ectenia de mulţumire

- rugăciunea de mulţumire, citită în taină de către preot, în timpul ecteniei e) Otpustul sau Apolisul - Rugăciunea amvonului

- dacă sunt prinoase, acum se face binecuvântarea lor: troparul zilei, Slavă... Şi acum..., Condacul zilei.

Rugăciunea de binecuvântare a prinoaselor - Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) Slavă... Şi acum... Psalmul 33 - doar în Săptămâna Luminată: Hristos a înviat... (de 3 ori [sau de 12]) - Preotul: Binecuvântarea Domnului peste voi... şi Apolisul

7

Bibliografie selectivă:

Cărţi de cult: 1. Liturghier, Edit. Institutului Biblic (ediţie oficială) 2. Ceaslov, Edit. Institutului Biblic (ediţie oficială) 3. Catavasier, Edit. Institutului Biblic (ediţie oficială) 4. Un Minei la alegere, Edit. Institutului Biblic (ediţie oficială)

Tipice:

1. Tipic bisericesc, Edit. IBMBOR, ediţia 1976 (şi reeditările de la Alba-Iulia) 2. Tipic Mare = Tipiconul Sfântului Sava, Edit. Suceava, 2002.

Alte lucrări:

1. Pr. P. Vintilescu, Liturghierul explicat, Edit. IBMBOR, Bucureşti, 1997. 2. Pr. E. Branişte, Liturgica specială, Edit. IBMBOR, Bucureşti, 1983.

(şi ediţiile ulterioare) 3. J. Mateos, Celebrarea Cuvântului în Liturghia Bizantină, trad. rom. C. Login,

Edit. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008. 4. R.F. Taft, O istorie a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. IV: «Dipticele»,

trad. rom. C. Login, Edit. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008. 5. Pr. Florian Geomolean, Manual de Tipic bisericesc ortodox, Edit. Renaşterea,

Cluj-Napoca, 2010.