Anamaria Ţigănuş, Antropologie An II, Seria 3, Grupa ILimbă şi interacţiune socială, 2015

Hamacul, palmierii, marea albastră cu susurul ei şi cerul plin de stele..unii ar spune că

visez prea mult, alţii că deja sunt acolo, într-o vacanţă perfectă. Stop! Adevărul este că sunt o

visătoare şi marea mea bucurie, singura dacă stau să mă gândesc bine, este că pot să străbat o mie

şi una de locuri cât ai clipi, doar cu gândul. Aşadar ai ghicit, nu-s plecată nicăieri, corpul meu

zace-ntr-o saltea inestetică şi veche, dar tare confortabilă de altfel, făcând nimic, poate doar nişte

mofturi. Eul meu îşi face de cap, nu de alta, dar vrea să facă ceva ca să nu amorţească, precum

mai ştim noi cine! […].

Cam asta se întâmplă cu mine, aproape zilnic. În loc să îmi fac treburile pentru facultate

şi casă, eu mă scindez; unul trăieşte, altul leneveşte. Cum e posibil aşa ceva?! Caut răspunsuri,

caut răspunsuri, în mintea mea se plimbă licurici, dar toţi sunt nişte zgârciţi ; niciunul nu mă

ajută. Scotocesc, imaginează-ţi prin câte mii de informaţii, de zori în cutiuţa craniană, doar-doar

o să găsesc ce-mi trebuie! După muncă vine şi răsplata, nu-i aşa? Şi iată că se vede ceva la

orizont, barca mea de salvare! Rutinaaa!!! Da, ea e încăpăţânata care nu-mi dă voie să fiu eu, fără

să mă despart de corpul meu.

Ei bine, şi acum că am găsit spărtura din fundul sacului, hai să vedem cum o putem privi.

Evident că din mai multe unghiuri, ce credeai? Doar că mai plăcut ar fi să o pândim şi s-o

prindem de coadă, aşa cum facem cu pisicile. Ce părere ai, vom reuşi?

E joi dimineaţă, ora 06:45. Sunt ciufulită şi am o ameţeală care nu-mi dă pace de vreo

câteva zile, dar mă ridic totuşi din patul călduros pentru a nu ştiu câta oară şi mă duc la baie, mă

spăl pe dinţi şi pe faţă şi meditez două-trei minute pe tron. Apoi îmi fac un ceai şi două ouă

fierte, pe care abia reuşesc să le mânânc la ora aceea. Am interviu pentru un job la care vreau să

mă prezint şi pe urmă să mă angajez. Limbile ceasornicului se rotesc interminabil şi-mi fac inima

să accelereze ca nebuna. Emoţiile mă cuprind, deşi n-ar trebui; e doar un simplu interviu, ca

oricare altul. Îmi calc o cămaşă şi un pantalon negru, îmi beau ceaiul abia pe la 08:00 şi privesc

cerul străveziu prin fereastra uşor prăfuită şi atinsă de scurgerea timpului, visându-mă deja la

muncă. Plec. Restul e poveste.

Stop cadru! Unde e rutina? În cărţi probabil sau prin dicţionarul explicativ al limbii

române, ai fi tentat să spui sau printr-o cutie a Pandorei. Nu, nu e acolo, e chiar lângă tine, cu

1

Anamaria Ţigănuş, Antropologie An II, Seria 3, Grupa ILimbă şi interacţiune socială, 2015

tine! Ea te împinge să faci tot ce faci, ea se furişează tăcută în spatele tău şi-ţi face brânci, să cazi

nu alta. Tot ea-ţi spune că asta e cea mai bună reţetă pentru ca viaţa ta să meargă înainte sau că

ce, aşa face toată lumea, deci fă şi tu la fel!

Citeam, căci asta-mi mai gâdilă creierul şi-mi dă senzaţia că pot să respir ce vreau, un

text, aruncat la vremea lui printr-un dosar electronic despre, printre altele, rutină. Uau, am zis! Ia

să văd unde mă poartă cei care au scris-o şi ce-mi mai pot spune despre ea. Descopăr că rutina e

şi bună, e şi rea, aşadar şi utilă şi inutilă. Paradoxal! Magnific e începutul plasat cu o scurtă

amintire a rutinei din scena de deschidere a personajului principal din filmul Stranger than

Fiction, 2006, în care el îşi peria dinţii de 76 de ori, 38 ori înainte şi înapoi şi alte 38 ori în sus şi

jos, după care urma momentul cu cravata şi un singur nod, în loc de două pentru a câştiga fix 43

de secunde, iar pe toate aceste lucruri le făcea de 12 ani încontinuu şi neschimbate1. Primul

contact cu rutina lui sau mai bine zis cu descrierea ei, m-a iritat. Mi-am zis în gând că omul ăsta

e mai ceva ca un robot, parcă nu trăieşte, ci doar execută comenzi cu o precizie milimetrică.

Toată viaţa lui trebuie şi mai cu seamă este un calvar, o luptă într-o perfectă îngemănare precum

cea a lui Sisif- în zadar. Cel puţin aşa am văzut-o eu. Apoi, curgându-mi ochii printre rânduri, m-

am găsit pe mine oarecum în acel cadru: cu rutine diferite, însă mecanismul neschimbat. Oamenii

aceştia vorbeau ceva despre nimic, mai exact deschideau porţi ale căror încuietori ruginiseră

demult şi care te trimiteau în banalul cotidian, ca să mai arunci o privire, de data aceasta

obiectivă. Se spune că trebuie să priveşti dincolo de cuvinte ca să înţelegi întru totul ce a vrut să

spună cineva. Ei bine, un sentiment asemănător am avut când am citit ce-au scris aceşti doi

autori; am simţit că multe lucruri ne scapă printre degete pentru că, tot repetându-le, au devenit

un reflex şi prin urmare, au fost banalizate şi nu li s-a mai acordat niciun strop de importanţă.

Dar să mă întorc puţin la natura duală pe care o are rutina, pentru a o devora de

semnificaţii şi de puteri. Puţin mai încolo, în carte, găsesc un alt exemplu al unei soţii care,

plictisită de rutina zilnică din familie, îşi construieşte o alta pe timpul nopţii, când toţi ceilalţi

dorm, şi citeşte tot ce-i bucură fiinţa- romane ruseşti delicioase2. El se foloseşte de rutină pentru

a-şi organiza viaţa, pentru a-şi prioritiza lucrurile şi pentru a simţi că deţine un minim control

asupra propriei existenţe, ea în schimb, evadează din acest soi de sufocare şi se refugiază în ceva

1 Billy Ehn and Orvar Lӧfgren, The Secret World of Doing Nothing, University of California Press, California, [1946](2010), p. 79.2 Idem, p.80.

2

Anamaria Ţigănuş, Antropologie An II, Seria 3, Grupa ILimbă şi interacţiune socială, 2015

care-i face plăcere. Mă privesc în oglindă, mai apoi. Îmi dau seama că există o ruptură între

mine, eul interior şi corpul, învelişul protector, pe care o pun pe seama dihotomiei fenomenului-

rutină. Cum am mai spus, unul trândăveşte, altul visează că face lucrurile să se întâmple. Mă

îngrijorează starea în care mă găsesc şi mă întreb ce e de făcut. Caut soluţii. Aflu pe internet că e

un articol cu cifra magică 7: 7 greşeli pe care le faci în rutina ta zilnică3şi nu e singurul de acest

gen, care se prezintă sub forma lui “Ştiaţi că” urmat de subînţelesul “Luaţi aminte”. Mă amuz

pentru câteva clipe şi apoi realizez ce a zis în fond articolul; de fapt, nu rutina este un mecanism

defectuos, ci mai degrabă piesele ei, adică obiceiurile. Să aleg un exemplu personal, care nu mi-e

străin cu totul. Dorm 12 ore fără oprire patru zile pe săptămână şi parcă aş face-o încontinuu. E

rutina cea care-mi face probleme aici sau faptul că eu mi-am însuşit şi înrădăcinat acest prost

obicei? Da, ai înţeles prea bine, tot pe a doua variantă mizam şi eu. Şi cum mă roade curiozitatea

îngrozitor, accesez Dex online ca să văd până la urmă ce se vrea a fi creatura asta, şi zice aşa:

“Capacitate câștigată printr-o practică îndelungată”4. Aşadar, nu e o boală, cum credem mulţi, ba

mai mult, e ceva care se dobândeşte în timp, după efort şi exerciţii nenumărate. Ha! Şi eu

aruncam cu noroi în ea...

Mă-ntorc în timp, acum un an de zile când eram anul I de facultate şi eram nevoită să ies

pe teren, pentru a face exerciţii de observaţie asupra nimicului sau noului care ne-nconjoară.

Primim ca sarcină să luăm notiţe într-o oră despre ceva, după care să ne întoarcem ca să vorbim.

Mă aflu în ipostaza de a nu şti ce să scriu pe hârtia imaculată şi de unde să iau informaţiile. Am

tendinţa să cad în senzaţional, aşa cum fac ziariştii, şi astfel să aştept poate-poate s-o întâmpla

ceva spectaculos care merită să fie notat. Dar ceasul bate, clipele trec, iar eu tot nu găsesc ce să

aştern. Aleg să scriu despre ce făceau vânzătorii de cărţi vechi de pe scările din faţa Universităţii,

despre atmosfera alertantă şi sufocantă produsă de maşini şi despre doi inşi care utilizează scările

drept pantă pentru skateboard. Atât. Asta e tot ce am putut să observ eu într-o oră, mai exact 60

de minute, 3600 de secunde ş.a.m.d. Acum înţeleg de ce mi-a spus proful: “Doar atât, nimic

altceva?”. Eu de fapt nu făcusem observaţie, ci selecţie asupra celor observate. Am urmărit

grandiosul şi nu m-am mai uitat la ce era în jur, fiindcă eram obişnuită cu ele; se prezentau toate

ca o replică binecunoscută, ca o piesă pe care o asculţi de zeci de ori şi care nu mai produce

3 http://www.mayra.ro/frumusete-si-sanatate/dieta-fitness/7-greseli-pe-care-le-faci-in-rutina-ta-zilnica/ -[accesat ultima dată la 02:19, 22.06.2015].4 http://dexonline.ro/definitie/rutina -[accesat ultima dată la 02:43, 22.06.2015].

3

Anamaria Ţigănuş, Antropologie An II, Seria 3, Grupa ILimbă şi interacţiune socială, 2015

niciun fel de emoţie. Totul era poveste. Greşit, totul era reflex. Mă împiedicasem de

imposibilitatea de a observa banalul, rutina cea de toate zilele.

Înapoi în prezent. Privesc un tablou de-al lui Pierre-Auguste Renoir, în care este înfăţişată

o femeie cu o pisică în braţe5. Acum înţeleg că rutina vine cu bagaje diferite de la om la om şi de

la profesie la profesie; pictorul pictează, cântăreţul cântă etc., fiecare ducându-şi zi de zi aceeaşi

rutină, iar când drumurile lor se intersectează, găsim termene de comparaţie şi creăm piedestaluri

pe care să le punem, în funcţie de meritul avut. Şi aceasta este o a doua cauză, după greşita

întrebuinţare a obiceiurilor, pentru care dăm vine pe rutină şi ne plictisim.

Am puţină treabă pentru un voluntariat în care m-am înscris vrând-nevrând şi trag de

mine ca de altceva ca să o duc la bun sfârşit. Nu-mi place, dar sunt nevoită să fac şi asta. E

simplu, nu trebuie decât să transcriu un interviu. Floare la ureche, nu? Nici chiar aşa, dar încep să

aştern cuvintele. Mă prind însă în vraja lor şi mă teleportează la locul faptei. Intervievatorul e

sociolog, eu, învăţăcel, pe lângă el, iar persoana chestionată e fără casă, nevoită să locuiască în

stradă. În timp ce omul vorbeşte despre necazul lui, eu port măşti, fiindcă nu-mi permit să-mi

arăt dezgustul faţă de aspectul său sau emoţiile rezultate dintr-un sentiment de compătimire. Sunt

un actor ce interpretează pe scena vieţii sociale6 un rol după bunul plac sau de dragul de a nu

obţine din partea celuilalt un refuz. Întregul interviu însă e o rutină, în sensul că unul ascultă şi

altul vorbeşte despre sine. Nu e cu nimic altfel, scos din banal, faţă de o întâlnire cu un prieten,

de exemplu; e acelaşi procedeu, povestea diferă, chiar dacă am mai spus acest lucru.

Acestea fiind spuse, un lucru e cert: rutina este un fenomen paradoxal, e şi utilă, e şi

inutilă, după cum am văzut. Totuşi, eu tind să îndrept balanţa către utilitatea ei şi să-i recunosc

meritele. Iar tu, dragă cititorule, să accepţi şi faptul ceea ce am făcut noi acum, de-a lungul a

câtorva pagini, a fost tot o rutină, eu am scris, iar tu m-ai citit; dar bucură-te, căci de data aceasta,

a fost una cu folos!

5 http://www.artinthepicture.com/paintings/Pierre-Auguste_Renoir/Woman-with-a-Cat/ -[accesat ultima dată la 03:34, 22.06.2015].6 Erving Goffman, Viaţa cotidiană ca spectacol,Ediţia a doua revizuită, Bucureşti, 2007.

4

Anamaria Ţigănuş, Antropologie An II, Seria 3, Grupa ILimbă şi interacţiune socială, 2015

Bibliografie

1. Billy Ehn and Orvar Lӧfgren, The Secret World of Doing Nothing, University of

California Press, California, [1946](2010), p. 79.

2. Erving Goffman, Viaţa cotidiană ca spectacol,Ediţia a doua revizuită, Bucureşti, 2007.

3. 7 greşeli pe care le faci în rutina ta zilnică, disponibil la:

http://www.mayra.ro/frumusete-si-sanatate/dieta-fitness/7-greseli-pe-care-le-faci-in-rutina-ta-

zilnica/ -[accesat ultima dată la 02:19, 22.06.2015].

4. Rutina, definiţie disponibilă la: http://dexonline.ro/definitie/rutina -[accesat ultima dată

la 02:43, 22.06.2015].

5. Women with a cat, disponibil la:http://www.artinthepicture.com/paintings/Pierre-

Auguste_Renoir/Woman-with-a-Cat/ -[accesat ultima dată la 03:34, 22.06.2015].

5