EDITORISilviu DragomirVasile Dem. Zamfirescu

DIRECTOR EDITORIALMagdalena Mărculescu

REDACTORVictor Popescu

DESIGNAlexe Popescu

DIRECTOR PRODUCŢIECristian Claudiu Coban

DTPCorina Rezai

CORECTURĂRodica Petcu Lorina Chiţan

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiSTEKEL, WILHELM Limbajul viselor / Wilhelm Stekel ; trad.: Andra Hâncu. - Bucureşti : Editura Trei, 2014 ISBN 978-973-707-811-7

I. Hâncu, Andra (trad.)159.963.3398.7

Titlul original: The Language of Dreams

Autor: Wilhelm Stekel

Copyright © Editura Trei, 2014pentru prezenta ediţie

C.P. 27-0490, BucureștiTel./Fax: +4 021 300 60 90e-mail: comenzi@edituratrei.rowww.edituratrei.ro

5

Cuprins

Prefaţă ........................................................................ 9

I. Semnificaţia simbolismului: ............................. 13 Ce este un simbol?

Visul despre femeia ucisăSpecia umană bolnavă de iubireVisul tatălui gelosVis şi mit

II. Analiza unui vis simplu (visul cu telefonul): ...43Balada sărmanului ariciPărerea doamnei A. despre actul de a telefona

III. Aspecte superficiale ale interpretării viselor: ....55Luna şi PământulVisul cu Sfatul PopularReprezentarea vieţii neînfrânate

IV. Simbolismul copacului ce se scufundă: ..........70Reprezentarea gliei-mamăTeama de sine

6 limbajul viselor

V. Deformarea onirică (1): .................................. 80 Vise în care suntem urmăriţiVisul politic în care apare BismarckVila cea minunatăVisul în care apare cofetarulSensul contrar al cuvintelor străvechiPsihologia tipologiei lui Don JuanLivretul de economii şi iubireaGândurile malefice din copilărieGimnastul cel iscusitBărbatul brunet, un simbol al morţii

VI. Deformarea onirică (2): ............................... 105 Deplasarea de sus în jos şi din faţă în spateCând politeţea maschează dispreţulUn vis ce trebuie interpretat în sens inversCea de-a doua echivalenţă simbolicăSimbolizarea iubirii dispreţuitoareDe ce strigă copilul „Papá!“Un vis biografic

VII. Deformarea onirică (3): ..............................120 Deplasare şi condensareServitorul cel curajosPulsiunile criminale (antisociale)

VIII. Clivajul personalităţii în vis: ...................... 129 Visul unui judecător: vila şi închisoareaVisul cu muzeul

IX. Transformări şi bisexualitate: ...................... 138 Semnificaţia celor cinci degeteUn vis vechi într-o nouă luminăSimboluri ale bisexualităţiiToate visele sunt bisexualeCăutarea laturii masculine a femeilor

7

X. Simbolismul dreptei şi al stângii în vise: ....... 157 Verişoara ca substitut al incestuluiTatăl trebuie să pleceSimbolismul spiraleiVisul cu gestul diplomat

XI. Visele unui om nehotărât: ............................ 174Visul cu bomboaneVisul în care apar cărţi furateO altă versiune

XII. Simbolismul vieţii şi al morţii:.................... 183 Visul cu sabia lungă Masturbarea ca bagaj de mânăIdeea matriciduluiSângele ca lichid seminal

XIII. Discuţiile din vise: ..................................... 197 Simbolismul conversaţieiSimbolismul culorilor în cazul domnului S.

XIV. Reprezentarea emoţiilor în vis: ................ 204Visul despre „pregătire“Visul unui clericOriginile fetişizării picioarelorTriumful asupra tatăluiIdei şi imagini obsesionale în viseOriginile infantile ale fobiei de atingereDe ce „se miră“ visătorul

9

PrefaţĂ

Fiecare activitate mentală este dominată de legea „bipolarităţii“: fiecărei pulsiuni îi corespunde o alta contrarie; fiecărei virtuţi, un viciu; fiecărei manifestări a puterii, o slăbiciune. Nu vom putea înţelege niciodată natura umană, atât timp cât nu reuşim să ţinem seama de acest fapt.

Lucrarea mea analizează secretele sufletului omenesc. Ar fi nedrept să judecăm specia umană pe baza rezultatelor acestor cercetări. Pentru că această lucrare abordează în mod special răul naturii umane şi nimic altceva decât acest rău. Însă nu trebuie să uităm că mai există şi o altă latură.

Probabil că ce vreau să spun ar putea fi înţeles cel mai bine prin intermediul unui exemplu: un străin ajunge într-un oraş care-i este necunoscut; îi cercetează îndeaproape, cu mult entuziasm, monumentele de artă; este încântat de imaginile frumoase pe care i le oferă latura culturală a oraşului. Şi pleacă, apoi, convins fiind că a ajuns să cunoască temeinic oraşul. Un alt călător îşi spune — după ce a urmat programul sugerat de ghidurile obişnuite destinate turiştilor: acum vreau să

10 limbajul viselor

văd şi cealaltă latură a vieţii din această localitate! Ştie că viaţa exterioară ceremonioasă are şi o parte neplăcută şi descoperă încă o dată că doar cel ce s-a familiarizat, de asemenea, cu umbrele este cu adevarăt capabil să evalueze corect partea luminoasă a unei scene.

Explorările mele sunt preocupate de temeliile sufletului omenesc. Nu se adresează persoanelor nein-struite şi lipsite de experienţă ale căror minţi ar putea fi mai curând derutate, în loc să găsească lămuriri în aceste studii. Medicii, juriştii, specialiştii în sănătate publică, educatorii şi psihologii vor găsi în acest volum, fără îndoială, o anumită doză de inspiraţie, iar orizontul lor mental se va lărgi. Este timpul să dedicăm mai multă atenţie aspectelor ce aparţin vieţii noastre onirice. Acest domeniu ne oferă oportunitatea de a dobândi o înţelegere asupra celor mai profunde zone ale sufletului omenesc, permiţându-ne, astfel, pentru prima dată, să pătrundem adevăratul caracter al naturii umane.

În conceperea acestei cărţi — rezultat al multor ani de muncă sârguincioasă — m-am lăsat ghidat în primul rând de unele necesităţi practice. Aspectele teoretice şi literatura scrisă deja pe tema viselor au fost discutate atât de bine de Freud, încât trebuie să le recomand tuturor celor interesaţi să se îndrepte spre lucrările fundamentale şi extrem de instructive ale acestui autor.

Lucrarea mea nu trebuie să fie doar citită — ea trebuie verificată în practică. Orice critică este bine-venită, atât timp cât nu este dictată de prejudecata oarbă, întrucât persoanele nefamiliarizate cu problematica interpre-tării viselor vor fi înclinate să considere unele dintre afirmaţiile ce apar în carte ca fiind oarecum forţate sau poate chiar artificiale.

Aceasta a fost şi propria mea experienţă atunci când am început să mă dedic subiectului viselor. Convingerea

11

nu poate lua naştere doar din lectură; ea apare după ce ai verificat personal în practică aceste principii.

În plus, aş vrea să atrag atenţia asupra unui lucru: interpretarea viselor este o ştiinţă în proces de formare. Tot ce ţine de ea se află în continuă schimbare, totul este în proces de formulare. Această carte nu este decât o treaptă a unei scări. Cine ar putea să estimeze în acest moment înălţimile maiestuoase la care ar putea ajunge construcţia în cadrul căreia prezenta lucrare nu este decât o etapă premergătoare?

Stekel

13

ISemnificaţia simbolismului

Într-adevăr, dacă oamenii ar fi atât de atenţi încât să observe şi să interpreteze indiciile discrete ale naturii, ar fi entuziasmaţi de ceea ce trăiesc atunci când visează. Ar descoperi că, în vis, natura a dezvăluit deja primul indiciu al marii enigme pe care omul tânjeşte atât de mult să o rezolve.

Kürnburger

Arta interpretării viselor provine din negura timpului. Unele dintre cele mai vechi scrieri au drept subiect interpretarea viselor. Visul era considerat un mediator între forţele superioare ale naturii şi umanitate. De obicei, vocea divinităţii se făcea auzită prin intermediul viselor. Dar demonii şi forţele malefice, de asemenea, puteau să intre în contact cu omul în timp ce acesta visa. Erau vremuri pe care noi, cei care trăim într-o epocă a ştiinţei, ni le putem imagina cu greu. „Luminile, umbrele şi culorile, în orice caz, s-au schimbat“, spune Nietzsche. „Nu mai înţelegem precis cum resimţeau oamenii din

14 limbajul viselor

vechime cele mai obişnuite şi mai simple aspecte ale vieţii — cum ar fi lumina zilei sau trezirea; de exemplu: pentru că oamenii de demult credeau în vise, viaţa lor în stare de trezie avea un alt colorit.“

Spre deosebire de cei învăţaţi, oamenii simpli nu au considerat niciodată că visele lor ar fi doar nişte „baloane de săpun“. În sufletele lor persista credinţa în realitatea acestei experienţe psihice. Dar credinţa insista cu obsti-naţie asupra a ceea ce ar putea fi numit fondul „istoric“: oamenii voiau să interpreteze viitorul prin intermediul viselor. Visul era privit ca un profet ce nu dădea greş. Oricine era capabil să interpreteze vise avea darul de a rezolva enigma viitorului. O variantă a acestei credinţe este utilizarea visului în scopuri mercantile. Transpunerea imaginilor din vis în bani este practicată cu sârguinţă până în zilele noastre şi joacă un rol însemnat pentru oameni1. Clasele „cultivate“ se cred datoare să zâmbească superior când este vorba despre asemenea practici. Ei consideră visul un joc lipsit de sens al fantazării scăpate de sub con-trolul conştientului. Chiar şi în acest caz, o judecată simplă ar fi trebuit să ducă la concluzia că avem aici materie primă de o mare valoare psihologică, deşi într-o formă distorsio-nată. Ar trebui să vedem ce putem obţine din aceasta. Când şi când, câte un cercetător a încercat, sporadic, să rezolve enigma viselor. Dar aceste începuturi promiţătoare n-au dus decât la teorii exagerate2.

1 Vreau să profit de această ocazie pentru a afirma că nu m-am dat în lături de la examinarea mai multor cărţi egiptene şi persane despre vise. Voiam să aflu dacă ceea ce ştim datorită analizei moderne a viselor este confirmat în vreun fel de scrierile străvechi. Însă arareori este cazul. Aşa-numitele „cărţi de vise“ care sunt vehiculate de la un popor la altul mă frapează ca fiind nişte artefacte create în mod deliberat. Transpunerea imaginilor din vis în bani poate fi în mod clar asociată cu jocul de loterie, care datează de doar câteva secole.

2 Un volum vast de scrieri referitoare la vise a fost analizat în mod adecvat de Freud, spre a cărui operă îi sfătuiesc să se îndrepte pe cititorii interesaţi.

15

Anatole France afirmă cu îndreptăţire: „Sunt ferm convins că puterea viselor este mai mare decât cea a realităţii“. Visul este puntea dintre real şi lumea supra-sensibilă. Popoarele din vechime ştiau acest lucru mai bine decât noi. Ele credeau în vise şi prin vis se simţeau mai aproape de entitatea divină pe care o venerau.

Divinitatea este proiecţia idealului nostru spre infinit. Ceea ce îi solicităm Eului nostru ideal ne apare drept porunca lui Dumnezeu. Toate manifestările Eului sunt raportate încontinuu la un ideal a cărui supremaţie dăinuie. De aici decurge prima concepţie referitoare la originea viselor — concepţia conform căreia visul este un dar trimis de zei. Vocea divinităţii porunceşte şi avertizează, prezice şi laudă prin intermediul visului. Cei ce interpretau visele în trecut pretindeau că au harul de a înţelege acest limbaj secret şi de a prezice viitorul.

Însă nu doar Eul ideal este proiectat spre infinit. Eul malefic emană, de asemenea, înspre exterior şi se reflectă, întorcându-se către noi ca tentaţie sau ca influ-enţă a forţelor demonice. O credinţă naivă din perioada medievală susţinea că visul reprezintă lupta dintre rai şi iad, o înfruntare între Dumnezeu şi Satan. Acest duel a fascinat întotdeauna imaginaţia omului. De la Iov şi Iisus până la Faust şi Parsifal — ce abundenţă de creaţii poetice!

Tocmai această eternă luptă dintre pulsiune şi inhibiţie, dintre om în forma sa primordială şi el însuşi, acoperit de spoiala culturii, se revelează în această minu-nată imagine simbolică. Cultura reprezintă reprimarea continuă a pulsiunilor noastre. Cu cât omul ajunge mai sus pe scara culturală, cu atât mai stricte sunt legile ce îi impun constrângerile etice ale societăţii în mijlocul căreia se află. Cultura înseamnă inhibiţie ce funcţionează firesc. Cu cât este mai mare libertatea socială, altfel spus, cu cât sunt mai puternice drepturile sociale ale individului, cu

atât este mai mică anvergura libertăţii sale personale, cu atât sunt mai stricte şi limitările pe care individul trebuie să şi le impună, în beneficiul tuturor. Progresul social se bazează pe anihilarea individualismului.

A visa înseamnă a te lăsa în voia fantasmelor, fără intervenţia conştiinţei, adică fără controlul limitant al acesteia. Visul este o halucinaţie. Conştientul este încărcat de inhibiţii. Eul etic preia mai întâi controlul asupra conştientului şi apoi încearcă să pătrundă în pro-funzimile inconştientului. De aici clivajul ce ia naştere între reprezentările Eului în stare de veghe şi cele ale halucinaţiilor din vis. Conştiinţa morală (cugetul) este suma tuturor inhibiţiilor de natură religioasă şi etică. Termenul „conştiinţă morală“ în sine implică asocierea cu o cunoaştere a binelui şi a răului. Omul primitiv nu are o asemenea cunoaştere. El este familiarizat doar cu pulsiunile sale, cu neplăcerea ce apare ca urmare a neîmplinirii dorinţelor şi cu plăcerea pe care o simte în timpul şi după satisfacerea acestora. Iar omul primordial din noi revine la viaţă în timpul viselor.

Dar discrepanţa imensă dintre cerinţele Eului nostru cultural şi cele ale Eului pulsional antrenează în cele din urmă o situaţie stranie. Eul cultural nu cunoaşte sau presupune că nu cunoaşte Eul pulsional. Nu reu-şeşte să identifice limbajul visului şi îşi manifestă astfel în mod deplin atitudinea de ignoranţă „nevinovată“. Şi din acest motiv, visul îşi prezintă imaginile într-un limbaj secret, simbolic. Limbajul său este cel al omului primordial. Pentru că strămoşii primitivi ai omului se exprimau şi ei tot într-o formă simbolică. Cele mai vechi documente scrise sunt inscripţii simbolice. O sabie înseamnă luptă, un copac — natură, un fulger — divinitatea etc. Arta interpretării viselor constă în transpunerea acestui limbaj simbolic în termenii limbajului obişnuit.

17

Care este funcţia visului? Vom trece peste concepţia învechită conform căreia visul nu ar fi mai mult decât un joc lipsit de sens al elementelor mentale; în egală măsură desconsiderăm şi ipotezele străvechi ce pornesc de la premisa intervenţiei unor forţe malefice. Ne în-dreptăm atenţia direct spre teoria lui Freud, ce priveşte visul ca pe realizarea unei dorinţe.

„Relaţia noastră cu lumea în care am venit cu de-a sila“, afirmă Freud în prelegerile sale introductive3, „mi se pare că atrage după ea faptul că nu o putem suporta fără întreru-pere. De aceea ne retragem temporar în starea de dinainte de lume, deci în existenţa din pântecele mamei. Cel puţin ne creăm condiţii asemănătoare celor de atunci: cald, întu-necat, fără stimuli. Unii dintre noi se rulează covrig şi iau în somn o poziţie asemănătoare celei din uter. Este ca şi cum lumea ar avea asupra noastră, adulţii, stăpânire numai pe două treimi; într-o treime noi nu suntem nici măcar născuţi. Fiecare trezire de dimineaţă este atunci ca o nouă naştere“.

Hebbel4 a exprimat aceeaşi idee într-un mod mai po-trivit, fără a recurge la noţiunea îndoielnică de reîntoar-cere în starea intrauterină: „Somnul este o scufundare în sine“. Eu însumi am exprimat aceeaşi idee în monografia mea Der Wille zum Schlaf („Voinţa de a dormi“), după cum urmează: „A dormi înseamnă a-ţi retrăi trecutul, a-ţi uita prezentul şi a-ţi presimţi viitorul“.

Exemplul următor din cea mai recentă lucrare a lui Freud este suficient pentru a demonstra caracterul unila-teral al concepţiei sale asupra viselor. Pentru el, visul este şi rămâne împlinirea unei dorinţe. El aşază toate visele

3 S. Freud, „Prelegeri de introducere în psihanaliză”, în Opere esenţiale, vol. 1 (București, Trei, 2010), p. 99.

4 Hebbel, Christian Friedrich (1813-1863) — poet şi dramaturg german (n.t.).

18 limbajul viselor

pe acest pat al lui Procust reprezentat de dorinţe. Astfel, el neglijează complet visele telepatice care, întâmplător, nu se potrivesc teoriei sale. Nu crede în visele telepatice. Însă dă la o parte şi toate celelalte vise, despre care trebuie să recunoaştem că transmit uneori un avertisment sau o anxietate, precum şi visele pe care le-am putea numi „instructive“. Pentru el, anxietatea (angoasa) este întot-deauna semnul unei dorinţe refulate. Dar ştiind că visul redă conflictul perpetuu dintre pulsiuni şi inhibiţii, lupta omului cu el însuşi în dubla sa ipostază de purtător al pulsiunilor primare şi de reprezentant al culturii, trebuie să privim visul ca pe o imagine ce surprinde ambele faţete ale conflictului, o dramatizare în care atât pulsiunile, cât şi inhibiţiile îşi găsesc reprezentarea plastică şi în care chiar şi gândurile străine pot ieşi la suprafaţă prin mijloace tele-patice. Dacă nu vedem decât pulsiunile, am putea ajunge cu uşurinţă la concluzia eronată — pe care eu însumi am susţinut-o un timp — potrivit căreia visul nu este mai mult decât împlinirea unei dorinţe. Pentru că în spatele fiecărei dorinţe se află întotdeauna o pulsiune intensă: cea sexuală, cea de a ne hrăni, cea de putere, de preamărire a propriei persoane etc. Dar, dacă analizăm inhibiţiile, vom găsi în spatele acestora influenţele culturii: avertismente, pregătirea pentru viitor, preziceri, religiozitate şi inter-dicţii morale de toate felurile.

Poate că poziţia mea va fi mai clară dacă o voi compara cu cea a lui Freud, raportând-o la un exemplu concret. În lucrarea menţionată mai sus, Freud relatează un vis neobişnuit şi apoi adaugă interpretarea sa. El spune:

„Una dintre pacientele mele şi-a pierdut tatăl în timp ce era în tratament. De atunci, ea se foloseşte de orice prilej

19

pentru a-l reanima în vis pe tată. În unul dintre visele ei, tatăl apare într-un anumit context, care nu mai este valori-ficabil ulterior, şi spune Este 11 şi un sfert, este 11 şi jumătate, este 12 fără un sfert. Pentru interpretarea acestei ciudăţenii a venit doar asociaţia că tatălui îi plăcea când copiii săi adulţi respectau cu punctualitate ora mesei comune. Aceasta ţinea cu siguranţă de elementul oniric, dar nu permitea nicio concluzie legată de originea acestuia. Exista o bănuială, justificată de situaţia din cură la acel moment, că la acest vis ar participa şi răzvrătirea critică, reprimată cu grijă, faţă de tatăl iubit şi venerat. Urmărind în continuare asociaţiile, aparent mult îndepărtate de vis, visătoarea povesteşte că în ajun se discutase multă psihologie în prezenţa ei şi o rudă spusese astfel: omul primitiv (Urmensch) supravieţuieşte în fiecare dintre noi. Acum credem că înţelegem. Aceasta i-a dat un prilej extraordinar pentru a-l face să supravieţuiască pe tatăl răsposat. În vise, ea l-a transformat în om-ceas [Uhrmensch –- pronunţat identic cu Urmensch – n.t.], punându-l să anunţe orele amiezii.“5

Cine este de părere că jocul de cuvinte Uhrmensch, omul-ceas, şi Urmensch, omul primitiv, este destul de forţat va fi informat de genialul maestru că visul este capabil de cuvinte de spirit. Femeia care visează doreşte să-şi vadă tatăl, iar visul îi îndeplineşte cu promptitudine dorinţa. Avem, aşadar, un exemplu tipic şi limpede de realizare a unei dorinţe — din perspectiva lui Freud. Eu, în schimb, aş fi văzut acest vis ca pe un avertisment. Moartea tatălui o influenţase puternic pe pacientă, determinând o deplasare a gândurilor sale de la subiectele lumeşti la unele supranaturale. Ea e preo-cupată de problema vieţii de după moarte. Viaţa pe care o trăim pe pământ trebuie să fie doar o pregătire pentru

5 S. Freud „Prelegeri....“, ed. cit., pp. 263-264 (n.t.).

20 limbajul viselor

viaţa eternă. Este ca şi când tatăl i-ar striga: „Viaţa este scurtă! Petrece-ţi zilele cu chibzuinţă! În curând va suna ceasul de douăsprezece ori (ora la care apar spiritele). În curând, ziua ta va lua sfârşit!“

Trecerea timpului este foarte ingenios sugerată de avertismentul progresiv: „11 şi un sfert, 11 şi jumătate, 12 fără un sfert“. Întrucât nevroza exprimă conflictul dintre pulsiune şi inhibiţie sub forma unei suferinţe, putem intui tulburarea pacientei. O forţă o îndeamnă să-şi dea frâu liber şi să se bucure, iar o alta o trage în direcţia renunţării şi a controlului de sine. Tatăl apare ca reprezentant al autorităţii (şi al divinităţii) şi o admonestează: „Renunţă la toate bucuriile lumeşti şi pregăteşte-te pentru judecata Domnului, pentru viaţa eternă. Ziua judecăţii se apropie“.

Dar este acest vis îndeplinirea unei dorinţe? Dacă tatăl ar fi apărut ca răspuns la dorinţa ei, invocat (în chip de halucinaţie) prin faptul că ea tânjea să-l revadă, nu ar fi găsit oare alte cuvinte, o atitudine mai blândă prin care să se apropie de fiica lui? În acest vis văd doar puterea conştiinţei morale. Simt anxietatea chinuitoare, observ regretul dureros la gândul unei vieţi irosite sau trăite în mod nepotrivit, aud un strigăt sfâşietor care-mi umple sufletul de compasiune.

Acest vis este un avertisment şi în acelaşi timp prezice viitorul pacientei. Ea va continua să meargă pe calea ascetismului şi a renunţării. În visul pacientei, apropierea acelui sfârşit care îi aşteaptă în cele din urmă pe toţi oamenii este vestită prin litere de foc.

Dar ce putem spune despre caracterul visului? Este o dorinţă sau un avertisment, dacă ţinem seama de forţa (pulsiunea sau inhibiţia) care îl domină? Visul caută soluţia unor probleme irezolvabile. Este o îmbinare a trecutului cu prezentul şi o prefigurare a viitorului. Domeniul său este inepuizabil şi nu poate

21

fi încastrat între limitele înguste ale unei formule. De fapt, visul este inepuizabil, precum e şi enigma pe care o reprezintă omul, şi totuşi la fel de transparent cum este omul, cu condiţia să nu pornim cu niciun fel de idei preconcepute. Gândurile unei persoane aflate în stare de veghe pot fi reduse la o formulă unică? Gândim doar în termenii împlinirii dorinţelor? Această întrebare devine superfluă dacă luăm în considerare fie şi numai elementul cugetului moral. Visul este fluxul vieţii noastre mentale în curgerea sa ce vine din profunzimi neexplorate, trecând prin filtrul conştiinţei şi ajungând până la nivelul conştientizării.

De fiecare dată când adormim, murim la sfârşitul zilei respective. Fiecare trezire este o renaştere. Gândul morţii ni se înfăţişează în vis prin imagini ciudate. Deşi uităm de realitatea morţii pe durata zilei, deşi freamătul vieţii cotidiene poate acoperi vocea conştiinţei morale, visul ne readuce în minte eternul memento mori! Fiecare dintre noi aude vocea dojenitoare: „E ora 12 fără un sfert!“ Şi o auzim atunci când dorinţele ne prind în mrejele lor — auzim cântecul de lebădă atunci când suntem cuprinşi de cele mai uşuratice pofte. Şi, astfel, murim de mai multe ori şi trebuie să dăm socoteală în mod decisiv iar şi iar — astfel, ne examinăm trecutul în mod critic, evaluându-l, cuprinşi de temeri şi regrete. În fiecare noapte, multitudinea de gânduri pe care le avem trece printr-un purgatoriu purificator. În interiorul nostru sunt şi paradisul, şi iadul — înlăuntrul nostru se află şi judecătorul, şi acuzatul. E ca şi când idealul pe care l-am proiectat spre infinit găseşte din nou drumul de întoarcere spre noi în timpul nopţii, ca şi când am încerca în fiecare noapte să învingem încă o dată demonii care ne îmboldesc să ne satisfacem plăcere după plăcere şi care ne umplu inimile candide de invidie şi sentimente răzbunătoare, de interese