Cartea viselor

302
INTERPRETARI VISE Cea mai importantă regulă în domeniul interpretării visurilor este flexibilitatea. Astfel, simbolurile pot semnifica fapte diferite de la persoană la persoană. Când cineva visează un câine, are mare importanţă dacă persoana respectivă a avut un căţel la care a ţinut foarte mult în copilărie sau dacă prima sa amintire legată de câini este că a fost muşcat. Importanţa unui vis este cu atât mai mare cu cât cel care a visat se simte mai marcat de el. Visăm mult, dar nu ne amintim decât episoadele care ne-au impresionat cel mai tare. Nu toate visurile au valoare profetică. De multe ori visăm persoane pe care le-am întâlnit de curând sau evenimente recente, avem visuri legate de lucruri pe care le-am văzut la televizor sau sub efectul medicamentelor ori al febrei. Visurile acestea nu trebuie considerate premonitorii. Dicţionar de vise A: (literă) avertisment că trebuie să iei o nouă iniţiativă, că te afli în faţa unui alt început, sau trebuie să iei totul de la capăt. ABAJUR: (lampă cu abajur) încerci să ţii secretă o acţiune personală, poate te jenezi de ceea ce faci sau pur şi simplu nu vrei să faci publică o intimitate dea ta; intimitate, singuratate, discretie; (lampa fara abajur) sinceritate, deschidere, destainuri personale care nui intereseaza pe ceilalti, de aceea ar trebui să limitezi aria confesiunilor tale, pentru a nu-i plictisi pe ceilalti. Visul evoca o nevoie de liniste, de intimitate sau de reculegere. Poate sugera necesitatea de a ne nuanta modul de a gandi sau atitudinea. să lasam lumina interioara să „vorbeasca”, să se manifeste. Daca lumina este aprinsa, inseamna ca suntem capabili să privim fara teama problemele cu care ne confruntam. Daca lumina e stinsa, atunci ne este teama de realitate, de cauzele reale ale unei probleme care ne framanta. ABANDON: subconstientul iti trimite un mesaj privind ceea ce urmeaza să abandonezi în vis; dorinta de a duce ceva la bun sfarsit, dar senzatia ca te lasa puterile; lasitate, neincredere, incapacitate de a te implica profund, fuga de raspundere, teama de angajament total; doresti să pui capat unei etape inutile în viata ta; (a nu abandona) curaj, incredere, ambitie, vointa, putere de a ajunge la rezultate concrete, tenacitate. Visele de abandon evoca renuntarea, doliul, esecul. Arata insecuritatea noastra în faţă vietii, frica primara de a fi abandonati, parasiti. Daca suntem abandonati în vis, atunci visul exprima o stare de dependenta, retrairea unor frici din copilarie. Anumite evenimente ne vor impiedica să mergem pana la capat intr-o direcţie gresita: trebuie să ne schimbam modul de a gandi, abandonand astfel o orientare gresita în viata. Daca noi abandonam pe cineva în vis, atunci inseamna ca, în mod constient, ne vom schimba orientarea, telurile în viata. ABATOR: primejdie, boala care te pandeste, careia nu i te poti opune; trebuie să treci peste acest moment pentru a ispasi o greseala pe care nu ai vrut să o faci. Visul este în legatura cu nevoia noastra de a darui şi indica dificultatea de a da fara rezerve. 1

Transcript of Cartea viselor

Page 1: Cartea viselor

INTERPRETARI VISE

Cea mai importantă regulă în domeniul interpretării visurilor este flexibilitatea. Astfel, simbolurile pot semnifica fapte diferite de la persoană la persoană. Când cineva visează un câine, are mare importanţă dacă persoana respectivă a avut un căţel la care a ţinut foarte mult în copilărie sau dacă prima sa amintire legată de câini este că a fost muşcat. Impor-tanţa unui vis este cu atât mai mare cu cât cel care a visat se simte mai marcat de el. Visăm mult, dar nu ne amintim decât episoadele care ne-au impresionat cel mai tare. Nu toate visurile au valoare profetică. De multe ori visăm persoane pe care le-am întâlnit de curând sau evenimente recente, avem visuri legate de lucruri pe care le-am văzut la televizor sau sub efectul medicamentelor ori al febrei. Visurile acestea nu trebuie considerate premonitorii.

Dicţionar de vise

A: (literă) avertisment că trebuie să iei o nouă iniţiativă, că te afli în faţa unui alt început, sau trebuie să iei totul de la capăt. ABAJUR: (lampă cu abajur) încerci să ţii secretă o acţiune personală, poate te jenezi de ceea ce faci sau pur şi simplu nu vrei să faci publică o intimitate dea ta; intimitate, singuratate, discretie; (lampa fara abajur) sinceritate, deschidere, destainuri personale care nui intereseaza pe ceilalti, de aceea ar trebui să limitezi aria confesiunilor tale, pentru a nu-i plictisi pe ceilalti. Visul evoca o nevoie de liniste, de intimitate sau de reculegere. Poate sugera necesitatea de a ne nuanta modul de a gandi sau atitudinea. să lasam lumina interioara să „vorbeasca”, să se manifeste. Daca lumina este aprinsa, inseamna ca suntem capabili să privim fara teama problemele cu care ne confruntam. Daca lumina e stinsa, atunci ne este teama de realitate, de cauzele reale ale unei probleme care ne framanta.ABANDON: subconstientul iti trimite un mesaj privind ceea ce urmeaza să abandonezi în vis; dorinta de a duce ceva la bun sfarsit, dar senzatia ca te lasa puterile; lasitate, neincredere, incapacitate de a te implica profund, fuga de raspundere, teama de angajament total; doresti să pui capat unei etape inutile în viata ta; (a nu abandona) curaj, incredere, ambitie, vointa, putere de a ajunge la rezultate concrete, tenacitate. Visele de abandon evoca renuntarea, doliul, esecul. Arata insecuritatea noastra în faţă vietii, frica primara de a fi abandonati, parasiti. Daca suntem abandonati în vis, atunci visul exprima o stare de dependenta, retrairea unor frici din copilarie. Anumite evenimente ne vor impiedica să mergem pana la capat intr-o direcţie gresita: trebuie să ne schimbam modul de a gandi, abandonand astfel o orientare gresita în viata. Daca noi abandonam pe cineva în vis, atunci inseamna ca, în mod constient, ne vom schimba orientarea, telurile în viata.ABATOR: primejdie, boala care te pandeste, careia nu i te poti opune; trebuie să treci peste acest moment pentru a ispasi o greseala pe care nu ai vrut să o faci. Visul este în legatura cu nevoia noastra de a darui şi indica dificultatea de a da fara rezerve. Animalul care este sacrificat simbolizează trasatura de caracter care ne impiedica să impartasim altora din bunurile noastre. Daca ne aflam în interiorul unui abator, atunci inseamna ca noi posedam aceasta trasatura de caracter (de exemplu: egoism, incapatanare, lacomie, etc.) şi se cuvine să ne corijam. Daca vedem abatorul din exterior,

inseamna ca noi suportam consecintele caracterului deficitar al altora. Sub aspectul vietii erotice, abatorul exprima o viata sexuala nesatisfacatoare în pofida unei dorinti arzatoare. Mai poate insemna, funcţie de situatie, ca ne riscam viata prosteste.ABCES: vezi inflamatie sau infecţie sau dinti. Daca avem o infecţie sau un abces inseamna ca suntem ingrijorati, indecisi sau chiar depasiti de o problema pe care trebuie să o rezolvam. Mai poate insemna ca nutrim ganduri, idei, „infectate”, poate ganduri de razbunare... Trebuie să ne intrebam ce anume ne otraveste viata. Partea corpului atacata de infecţie ne arata domeniul din viata care e afectat. Visul poate sugera o situatie care e pe cale de a da roade dar care necesita să ne inarmam cu rabdare, în asteptarea rezultatului final.ABDOMEN: (dureros) nereguli sau probleme interne, profunde în viata ta, ce se cer descoperite; (dezgolit) lipsuri materiale, deschidere la orice propunere, (umflat sau foarte mare) acumulare exagerata de bunuri sau relatii, lacomie, exagerare, snobism; imaginatie bogata; minciuni. ABECEDAR: acumulare de noi cunostinte, nu stii toate datele unei probleme, trebuie să accepti sfaturi de la altii cu experienta; esti abia la inceputul unui drum lung; se cere rabdare. ABIS: Abisul este o mare adancime a reliefului, o groapa foarte adanca. El este un simbol al inconstientului - toate visele despre adancimi, profunzimi, se raporteaza la inconstient. Abisul evoca deci adancimea insondabila a inconstientului în care riscam să ne pierdem. A cadea intr-o groapa sau intr-un loc adanc, anunta o boala sau o perioada depresiva. Daca ne visam suspendati deasupra unui abis: alarma - trebuie să ne schimbam urgent comportamentul pentru a evita neplacerile! Daca ne gasim pe fundul unui abis inseamna ca ceea ce a fost mai greu, intr-o situatie dramatica, a trecut... A reusi să iesim la suprafaţă, semnifica o vindecare dupa o boala sau o mai buna intelegere a unei situatii, a unei probleme de viata (o mai buna perceptie despre noi insine).ABONAMENT: obligatii care trebuie onorate cu seriozitate; se cere pastrarea cuvantului dat şi achitarea promisiunilor. ABSENT: (neatent sau de la un eveniment sau de la scoala) eschivare, fuga de raspundere, retragere pe pozitii secunde, fara obligatii; deocamdata nu te simti capabil să ajungi la un rezultat concret; lipsa de griji,

1

Page 2: Cartea viselor

pierderea controlului asupra unei situatii care tiar putea provoca neplaceri; fii precaut. ABSOLVENT: completarea unei faze importante, ai ajuns la o concluzie buna, la o solutionare. ABSTINENTA: (a te abtine de la bautura sau alte ispite) avertisment asupra excesului de incredere de care dai dovada; fii mai precaut; ABUNDENTA: imaginatie, dorinta de acumulare de bunuri; dorinta de realizare, de marre, de a ajunge la un trai indestulator; te afli în mijlocul unor evenimente febrile, care te iau prin surprindere; multumire momentana; (multe lucruri de acelasi fel intr-un singur loc) exces de zel, exagerare, abuzuri, risipa, acsiuni inutile, snobism, incredere prea mare. ABUR: lucruri confuze, neclare, nesigure, nelamuriri pe plan profesional sau intelectual; (rece) incercarea de a te concentra profund intr-o problema; (fierbinte) te simti extenuat, suprasolicitat, nemaifacand faţă la aglomeratia de informatii sau evenimente pe care le detii sau provoci. ABUZ: (abuzand de cineva) vei suferi repercusiuni grave din partea prietenilor faţă de care nu teai purtat onorabil; profitori, înşelătorie, tradare, eschivare, fuga de raspundere; (simti ca se abuza fizic de tine) riscul de a cadea pe mana dusmanilor tai; vei suferi numai daca nu vei lua în seama avertismentul şi de a da mai multa atentie celor ce se intampla în jurul tau; necazuri; implicare în prea multe lucruri simultan, exagerare, exces de zel, stress, lacomie, suprasolicitare, supraestimare, oboseala inutila. AC: certuri, critici, cinism, remarci ostile, ironii, umor neinteles de altii; ceva nu merge bine; neliniste; (gasind) griji inutile cu privire la lucruri banale; extenuare; senzatia ca nu mai faci faţă evenimentelor; minutiozitate, atentie sporita la detalii, trebuie să privesti lucrurile în amanunt, fara să te apleci numai asupra aspectului de ansamblu; munca de detaliu şi precizie; (punand ata în ac) pregatiri pentru noi planuri sau proiecte. AC DE CUSUT: Acul de cusut semnifica plierea în faţă constrangerilor vietii. Ne putem astepta la neplaceri din partea unei persoane. Daca pierdem un ac inseamna ca incercam să ne debarasam de anumite sarcini care ne displac, sau ca neglijam anumite detalii. A cauta un ac inseamna a tenta imposibilul. A cumpara un ac arata nevoia de a face ordine în viata noastra sau de a repara anumite greseli din trecut. A coase, arata succes. Daca ne intepam intr-un ac de cusut inseamna ca avem nevoie să ne autostimulam. Daca visam ca gasim un ac în iarba sau în fan, inseamna ca vom avea o sansa nemaipomenita.ACADEA: vorbe dulci, de impacare; linguseala; relatii cu un barbat cu chelie. ACADEMIE: dorinta de a ti se recunoaste meritele de catre superiori sau persoane influente; spernate în reusita profesionala dupa efort indelungat; proiecte mari, cu sanse de succes; dorinta de marire şi apreciere; asteptarea unor distinctii sau laude meritate; dorinta de recunoastere publica a calitatilor. ACASA: centrul vietii tale; senzatie de adapost; satisfacerea nevoilor esentiale în actuala perioada;

bucurie în sanul familiei; incredere în propriile puteri, simtindute în largul tau în ceea ce faci, pe teren sigur; atmosfera calda; securitate, siguranta, speranta, incredere; atmosfera placuta, armonie apaenta. ACATIST: dorinte şi planuri multiple, multe cunostinte noi; ti se cere sa-ti intorci gandul catre religie sau catre origini (casa, familie, regiune de bastina). ACCELERATIE: (apasand pe pedala la un vehicul) vei atinge obiectivele pe care ti leai pus în plan cu ajutor din afara, nu numai prin eforturi proprii; (pedala este blocata) nu dezvolta un obicei care sar putea transforma mai tarziu în viciu; abtinete de la unele lucruri ce ar putea deveni periculoase; nevoia de a incetini putin ritmul pentru a nu exagera; exces de zel ce ar putea duce la extenuare sau suprasolicitare; senzatia ca lucrurile stau pe loc şi dorinta de a face ceva concret pentru a inainta mai repede. ACCENT: (ciudat în vorbire) piedici sau blocaje în comunicare; nu te faci usor inteles de ceilalti; scoaterea în evidenta a unei greseli personale, fara ati da seama; (accent marcat pe o litera) avertisment, atragerea atentiei asupra unui detaliu important din contextul visului. ACCEPT: conditii favorabile, perspectiva unor avantaje; (ti se propune ceva şi accepti cu greu) intelegere, acord, colaborare, cu sanse de succes; indoieli, suspiciuni, incertitudine, nehotarare; ai nevoie de o perioada de gandire intro chestiune importanta; se cere multa chibzuinta; (accepti imediat) siguranta, incredere, initiativa, curaj, sperante mari. ACCIDENT: turnura proasta a evenimentelor, surprize neplacute, vesti proaste, zbucium sufletesc, teama de esec, pesimism, neincredere în viitor; ganduri negative; piedici în evolutia unor proiecte; blocaj în comunicare; relatii defectuoase cu cei din jur; neintelegeri, cponflicte, lipsa de armonie în plan relational; dispute; (martor sau implicat intr-un accident de orice fel) avertisment; prudenta sporita în relatie cu ceilalti; (de masina) blocaje în comunicare; neintelegeri; conflicte în domenii financiare, probleme legate de bani şi proprietati; (de avion) neintelegeri pe plan profesional, dispute aprinse, contradictii cu colegii de serviciu sau cu sefii; (pe mare) mari probleme pe plan emotional, zbucium sufletesc, neintelegeri în cuplu sau în relatiile cu cei dragi. Visul despre un accident de automobil poate avea mai multe interpretari, în funcţie de circumstantele accidentului, astfel: Daca vehiculul în care ne aflam loveste un obstacol în timp ce avansam, inseamna ca exista o contradicţie intre evolutia noastra actuala şi fiinta noastra veritabila, sau ca incercam să solutionam cu forta un conflict care exista intre vointa noastra şi posibilitatile noastre fizice. Daca lovim un obstacol în timp ce dam inapoi cu automobilul, inseamna ca este timpul să intram în contact cu subconstientul nostru, sau ca trebuie să facem ordine, să facem lumina, asupra unor evenimente din trecut care ne afecteaza. Daca lovim un obstacol cu partea laterala a vehiculului, trebuie să ne intrebam daca nu cumva modul nostru de a evolua este dezechilibrat, sau drumul nostru evolutiv este deviat. Poate ar trebui să punem capat sau să ne incetinim activitatile. Daca vehiculul în care ne aflam

2

Page 3: Cartea viselor

loveste un alt vehicul, atunci visul exprima o stare de agresivitate pe care incercam să o refulam, sau poate arata ca evolutia noastra intra în conflict cu cea a unei alte persoane. Daca un alt vehicul îl loveste pe cel în care ne aflam, inseamna ca ne culpabilizam, sau ca actiunile noastre sunt prea riscante. Mai poate insemna ca cineva incearca să ne provoace. Daca lovim o persoana cu automobilul, inseamna ca manifestam agresivitate faţă de altcineva, sau ca planurile noastre, modul cum intelegem noi să ne traim viata, să evoluam, sunt în contradicţie cu ale altei persoane. Daca lovim un animal cu vehiculul atunci suntem avertizati de un pericol fizic care ne ameninta, sau arata ca ne neglijam sau chiar dispretuim viata noastra instinctuala. Daca noi suntem loviti de un vehicul, starea noastra psihica este în pericol: arata culpabilitate, disperare, stare depresiva, sau poate ca cineva incearca să submineze integritatea noastra psihica sau fizica.ACID: pericole, riscuri, tendinta spre cinism, jignire, critici dure; ai grija la ce spui; nu arunca nechibzuit cu vorbe; teama de a fi criticat de altii. ACLAMA: vezi aplauze. ACNEE (COSURI): Visul indica o perioda de cautare a propriei identitati, procesul afirmarii de sine, clarificarea dorintelor noastre intime, elucidarea drumului nostru în viata. Din punct de vedere al vietii erotice, a ne visa cu cosuri pe faţă, inseamna ca vom trece printr-o perioada dificila în dragoste. Visul mai poate anunta o insulta, o jignire, o ofensa, rani de ordin sentimental. A ne vindeca de acnee, semnifica recastigarea dragostei, increderii şi fericirii.ACOLADA: sprijin; ai nevoie de ajutor de la mai multe persoane; se cere colaborare şi cooperare; munca în echipa. ACOMPANIAMENT: cooperare, colaborare pentru atingerea unui scop comun; nu lucra individual, de unul singur, ci numai în echipa. ACONT: (a plati un acont) asigurai pe cei din jur de bunele tale intentii; ceilalti se indoiesc de tine şi au nevoie de dovezi de seriozitate din partea ta; nevoie de angajare totala, cu garantii clare de implicare şi promisiuni certe, pe care trebuie să le indeplinesti. ACOPERI: (ceva) incercare de a ascunde ceva; eschivare, teama de raspundere, egoism; (pe cineva) grija, compasiune, intelegere, mila, instinct matern/patern dezvoltat, nevoie de implicare emotionala. ACOPERIS: senzatie de siguranta, ocrotire, multumire, protecţie în faţă problemelor materiale; confort; incredere, ajutor dat de cineva la nevoie; (stricat, spart, darapanat) nesiguranta, instabilitate, insecuritate, probleme în sanul familiei. Acoperisul este în legatura cu capul. Simbolizează structura mentala. Reprezinta ansamblul tuturor principiilor, criteriilor care reglementeaza viata unei persoane. Evenimentele care au loc sub acoperis indica ce se petrece în minte. A ne afla în siguranta, pe un acoperis solid, este semn de succes. A vedea un acoperis de culoare rosie ne anunta tot felul de necazuri. Stand pe un acoperis şi privind spre oras, anunta ca o iubire stabila, care ne va marca viata, incepe să se infiripeze. Panzele de paianjen care

invadeaza acoperisul sunt un indiciu de anxietate, de depresiune psihica. A vedea un acoperis luat de vant, anunta necazuri datorita geloziei şi invidiei altora. Un trasnet care loveste acoperisul anunta un pericol de accident la cap. Daca lucram la innoirea acoperisului unei case, ne asteapta succesul, bogatia. Apa care se infiltreaza în interiorul acoperisului arata ca suntem prea permisivi, şi ca ne controlam rau emotiile. Un incendiu care se declanseaza sub acoperis, ne avertizează ca sanatatea noastra mentala este în mare pericol. Un acoperis neterminat arata dificultatea pe care o avem de a termina ceea ce incepem. Un acoperis subred, indica o lipsa de rezistenta psihologica, instabilitate mentala. Un acoperis care se prabuseste este un avertisment serios de pericol de pierdere a luciditatii, de cadere psihica.ACORDA: (un instrument) lucrurile nu merg bine, deci trebuie să incerci să le repari din timp, inainte ca ceilalti să observe ca te afli în contratimp; reabilitare, reformulare a unor principii mai vechi; dezacorduri; nevoia de a recupera diferente sau handicapuri. ACORDEON: emotii puternice, melancolie, romantism, amintiri puternice, sentimentalism. Acordeonul este o expresie a sentimentelor şi a emotiilor. Simbolizează manipularea emotiilor prin incitare la revolta, la o atitudine combativa. Daca vedem pe cineva cantand la acordeon inseamna ca ne lasam manipulati emotional, fiind incitati la revolta. Daca noi cantam la acordeon, inseamna ca manipulam pe altcineva , provocandu-i sentimente de revolta.ACROBAT: (pe sarma sau la trapez) situatie riscanta, hazardanta, se cere curaj şi infruntarea pericolului de unul singur, intro situatie incerta, dar cu posibilitatea de a primi sprijin la nevoie; nesiguranta, teama de a gresi; (cazand) ai nevoie de autocontrol sau de o alternativa de rezerva, care să te scoata din impas în cazul unui posibil esec. Acrobatul reprezinta uniunea dintre forta şi gratie, cu alte cuvinte dintre masculin şi feminin. El simbolizează ingemanarea puterii intelectuale şi a capacitatii de adaptare şi de creatie. Cel mai dificil lucru în viata este pastrarea echilibrului intre spirit şi constiinta, pe de o parte şi instinct şi tot ce e inconstient şi misterios, pe de alta parte. Visele despre acrobati şi echilibru releva tocmai acele zone din noi insine unde ne lipseste armonia, aflandu-ne în pericol de a ne dezechilibra psihic. Daca posedam o abundenta de bunuri materiale sau de calitati exterioare (educatie, placeri carnale, etc) trebuie să acordam, în egala masura, o foarte mare atentie vietii noastre spirituale. Un acrobat care evolueaza cu siguranta, la mersul pe sarma sau la trapez, poate să ne sugereze ca nu putem spera la o adevarata evolutie interioara daca nu ne asumam riscuri în viata, invatand astfel ce este curajul spiritual. Visul poate sugera o aventura riscanta în viitorul apropiat. Daca acrobatul din vis reuseste numarul sau cu bine, atunci este o prevestire de succes.ACRU: nemultumire, ceva nu iti convine, dezamagire, deziluzie, dezinteres, durere profunda, sanse minime de revenire la normal; cinism, spirit critic, ironie, rautate. ACT: (document) probleme cu oficialitatile. ACTOR: (vedeta) dorinta personala de recunoastere, de realizare; doresti să capeti ceva din personalitatea

3

Page 4: Cartea viselor

acestui actor, acea trasatura care te atrage la respectivul actor; vesti despre persoane cunoscute, publice, dar nu apropiate; persoane cu multe fete, imprevizibile, false, inselatoare, persoane care se ascund în spatele unei faţăde superficiale; suprasolicitare la servicu, lucru peste program sau lucru de noapte; placeri trecatoare, frivole, escapade sentimentale; (cineva jucand un rol) visul iti poate atrage atentia asupra rolului pe care îl joci în propria ta viata, roluri pe care le joci, te porti diferit, în imprejurari diferite; actorul din vis iti poate arata cat de bine joci acest rol şi cum te percep ceilalti; (tu esti actor în vis) poti oferi un sentiment de bucurie celor din jurul tau; confort, satisfacţie aparenta. Actorul reprezinta oamenii prefacuti, falsi. Daca piesa de teatru e vesela, fara excese exagerate care să puna personajele intr-o lumina ridicola, atunci visul anunta bucurie, momente placute. Actorul care interpreteaza o piesa trista ne anunta momente de nefericire. Daca actorii sunt ridiculizati, atunci inseamna ca vom fi noi insine ridiculizati. Daca suntem actori noi insine în vis, atentie să nu ne jucam singuri farse.ACUPUNCTURA: solutii la probleme obisnuite prin metode neconventionale, mai putin obisnuite, în care altii sar putea să nu aiba incredere, dar care vor da roade în timp, chiar daca, pe moment, provoaca probleme în plus; spirit critic excesiv, ironie, cinism. ACUZAT: risc de scandaluri; pericol; necazuri; suspiciune, indoiala; (daca cineva te arata cu degetul) sentiment de culpabilitate, te indoiesti de calitatile şi puterile tale; vina, greseala, pedeapsa; adevaruri scoase la iveala, risc de conflict, calomnie, barfa. ACVARIU: (privind dinauntru în afara) ai avea nevoie de mai multa libertate de actiune sau de exprimare în relatiile sentimentale în care esti implicat; nu esti multumit cu mediul în care traiesti; te simti strans cu usa, constrans, limitat; ai nevoie de un concediu sau de o pauza; (privind dinafara inauntru) nu poti actiona în nici un fel la problemele nou aparute; esti un simplu spectator. Acvariul reprezinta viata noastra intima, emotiile noastre, nevoia de deschidere spirituala. Daca apa din acvariu este statuta, murdara, atunci visul indica o viata afectiva extrem de saraca, de limitata. Ne simtim prizonieri ai obisnuintelor, ai rutinei. Ar trebui să ne deschidem sufleteste, să depasim aceasta stare, să ne conectam la apele limpezi ale curentului evolutiei spirituale... Un acvariu gol sau fara pesti arata o viata emotiva inexistenta, inabusita. Un peste mort în acvariu indica o stare de refulare.ACVILA (VULTUR): în general acvila (vulturul) simbolizează momentul prezent. În vise el reprezinta stapanul, puterea, fiinta care poate să protejeze. Acvila cu doua capete reprezinta guvernul, institutia care conduce tara. A calari un vultur în vis, daca acesta nu e agresiv, inseamna ca ne bucuram de o protecţie puternica. A vedea un vultur în vis inseamna capacitatea de a ne stapani propriile tendinte şi dorinte şi demararea unor proiecte importante. Daca vulturul isi ia zborul, atunci propriile dificultati şi necazuri vor disparea. Daca vulturul vine şi se aseaza pe noi atunci e semn de boala grava sau de nenorociri, daca ne aflam intr-o pozitie de autoritate. Daca visam ca suntem urmariti de un vultur

în munti, atunci vom avea dificultati, ne vom pierde slujba sau daca suntem în cautarea unui servici, acesta va intarzia să apara. A rani un vultur în vis inseamna un esec datorat în intregime noua insine. A fi striviti, doborati, de catre un vultur semnifica o rivalitate cu o persoana foarte puternica. A da nastere unui vultur anunta reusita unui proiect de anvergura, care ne va pune în evidenta. Daca o femeie viseaza ca naste un vultur, atunci ea poate să nasca un copil extraordinar de dotat. Daca visam un sef de stat care se afla calare pe un vultur, atunci visul prevesteste pierzania acestui personaj. Daca vedem un vultur cum moare inseamna ca asistam la propria noastra distrugere, la propriile esecuri.ADAM şi EVA: daca esti intr-un impas, trebuie să ceri sfatul parintilor sau unui cuplu apropiat cu mai multa experienta; pe plan profesional, trebuie să treci din nou în revista toata istoria unei actiuni chiar de la inceput, pentru a intelege evolutia problemei; aflarea originii sau punctului de plecare ale unei probleme sau situatii, analiza profunda şi amanuntita; sentiment de culpabilitate, teama de a gresi, tentatii greu de evitat; nesupunere; riscul de a pierde o stare de lucruri sigura şi satisfacatoare din cauza unei greseli; instinct erotic dezvoltat; dorinta de asociere, de implicare în plan emotional; dorinta de a face parte dintr-un cuplu puternic; teama de tradare sau inselare; tentatia de a pune sexul pe primul plan în orice relatie sentimentala. ADAOS/ADAUGA: noutati, modificari de ultima ora; evolutie neasteptata. ADAPATOARE (IZVOR): A bea apa la un izvor proaspat şi limpede anunta o sanatate mai buna, o renastere a intregii fiinte, fericirea. Apa limpede inseamna intotdeauna iubirea care regenereaza, tonifica, revitalizează. O adapatoare fara apa, sau în care nu putem să facem să vina apa, denota o lipsa de afectiune sau, daca exista cineva în viata noastra, inseamna ca nu mai iubim aceasta persoana. Daca apa este tulbure sau infestata de insecte, trebuie să facem o alegere printre cei pe care-i consideram prieteni, caci acestia nu sunt ce par a fi.ADAPOST: ocrotire, protecţie, siguranta; lucruri banale, care iti asigura traiul zilnic. Simbol de prevedere. Reprezinta nevoia de a primi sprijin, protecţie; refugiul din faţă unor incercari la care viata ne supune. Daca, în vis, ne adapostim intr-un loc sigur, inseamna ca trebuie să ne schimbam comportamentul, să ne reinnoim ideile. Daca ne adapostim pentru a ne feri de intemperii (ploaie, ninsoare, etc.) atunci aceasta precautie ne va pazi de multe lacrimi şi necazuri. Mai poate sugera necesitatea de a prevedea pe termen lung.ADAPOSTI: (a se adaposti) fuga de raspundere, cautarea unui refugiu din faţă pericolelor sau greutatilor, prevedere, prudenta, dorinta de confort şi securitate; teama de ati asuma riscuri, fuga de necunoscut; (a nu se adaposti) curaj, incredere în viitor, confruntarea greutatilor cu siguranta. ADANC: element de context ce vizează probleme profunde, necunoscute; detalii secrete; ascunzisuri, intimitate. ADEMENIRE: tentatie, ispita, pericol, minciuna.

4

Page 5: Cartea viselor

ADEVARAT: lucruri cunoscute deja, sigure, evidente, fara ascunzisuri. ADEVERINTA: recunoasterea sau certificarea unor merite sau a unei stari de lucruri în mod public; dorinta de a nu fi contestat; neincredere în fortele proprii, dar cu dorinta de a fi incurajat. ADIO: finalul unei etape cu durere şi regret; sfarsit brusc, implacabil. Cand ni se spune „adio” în vis inseamna ca s-a sfarsit o relatie de iubire sau de prietenie. Daca noi spunem „adio” inseamna ca persoana în cauza continua să ocupe un loc important în inima noastra şi ca, de fapt, de cele mai multe ori, este vorba de un „la revedere”.ADMINISTRATOR: probleme casnice, chestiuni financiare; neintelegeri cu oficialitatile, avertismente legale; aruncarea sarcinilor pe umerii altora. ADMIRATIE: aroganta, dorinta de a fi laudat, recunoscut, apreciat; invidie. ADMITERE: un nou inceput, dorinta de a fi acceptat intr-un mediu nou, dar dupa o incercare sau o sitiuatie concurentiala; speranta de a fi apreciat; vezi examen. ADMONESTARE: avertisment cu privire la legalitatea unei actiuni; fii atent la toate elementele unei probleme. ADOLESCENT: criza, transformare necesara, neintelegeri cu sefii sau parintii, maturizare fortata, infruntarea unei noi situatii; nesiguranta, neincredere în fortele proprii. Simbolozează insecuritatea, excesul comportamental, teribilismul. Reprezinta lipsa de maturitate spirituala, conflictele launtrice. Adolescentul din vis este tendinta din noi de a trezi simtamantul de iubire idealizata, adica este capacitatea noastra de a iubi armonios. La fel ca un adolescent în plina criza de afirmare, vom traversa o perioada de conflicte privitoare la planurile de viitor, dar acesta este un lucru pozitiv caci suntem animati de elanuri tineresti. Varsta adolescentului care ne apare în vis ne poate da indicatii asupra planurilor noastre de viitor şi a sanselor de reusita. Visul mai sugereaza ca, intr-o situatie data, po-sedam un comportament similar cu cel din perioada propriei adolescente.ADOPTIE: ajutor dat cuiva intro situatie dificila; asumare de noi responsabilitati, acceptarea unei situatii noi fara a cunoaste toate detaliile. ADORMIT: pauza dupa o perioada plina de evenimente; repaus necesar; necesitatea de a te rupe de lucrurile zilnice pentru o vreme; extenuare, oboseala, suprasolocitare; indiferenta, ignorarea sau neglijarea unor aspecte cu buna stiinta; detasare. ADRESA: (scrisa pe un plic) căutarea unei cai sau a unei directii de urmat; solutie favorabila la actualele probleme; buna orientare; dorinta de a iesi din starea de confuzie şi deruta; limpezirea orizonturilor proprii; noi teluri catre care să nazuiesti; vesti, intalniri, evenimente în afara casei, vizite, musafiri. Adresa, care cuprinde domiciliul şi numele, reprezinta o incercare de a ne defini mai bine, de a ne cunoaste mai în profunzime. Este nevoia de a ne situa în raport cu ceilalti, de a revedea rolul nostru social, de a face un bilant personal. Numele strazii sau numarul pot să ne sugereze cheia visului. Astfel, daca în visul nostru apare o veche adresa,

la care am locuit candva, inseamna ca imprejurarile actuale ale vietii noastre sunt influentate de un eveniment nerezolvat din trecut. Cautand o adresa în vis, fara a o putea gasi, arata ca ne-am orientat, în viata reala, intr-o direcţie gresita. Daca reusim să gasim adresa, trebuie să perseveram pe drumul pe care suntem deja.ADULMECARE: presimtiri, pericol, posibilitatea de a evita primejdia din timp. ADULTER: vina, tradare, inselaciune, incredere nemeritata în cineva; sentiment de culpabilitate. Daca cel care comite adulterul este partenerul nostru de viata, atunci visul ne anunta bani care ne intra în cont. Daca noi comitem adulterul, atunci acesta poate fi un vis compensatoriu, o refulare datorata unei lipse de afectiune. Daca visam ca în urma adulterului pe care l-am comis ne-am ales cu o boala venerica, atunci visul ne avertizează asupra unui viitor mizerabil, a unei vieti plicticoase şi dificile care ne asteapta, daca nu vom lua urgent masuri de remediere a situatiei prezente.ADUNATURA: amestecatura, lucruri nepotrivite la un loc; haos; dezorganizare; dezordine, lipsa unei discipline. ADUNARE: (insumare) cooperare, colaborare pentru un scop comun; acumulare de bunuri sau de cunostinte; ADUNARE (INTRUNIRE): Daca ne visam intr-un loc în care se aduna multa lume, atunci visul ne anunta ca suntem intr-o perioada de confuzie, de repliere, de retragere în noi insine şi prevesteste un esec. Daca visam în mod constant multimi mari de oameni, inseamna ca un proiect, fie sentimental sau de alta natura, trebuie abandonat caci este sortit esecului.ADVERSAR: pericol; competitie, conflict, cearta. Un adversar în vis reprezinta opozitia, complementaritatea negativa a visatorului. El este o invitatie pentru a face o conciliere a contrariilor în noi insine pentru ca, de fapt, el semnifica ceea ce noi respingem şi detestam mai mult în noi. Cu cat refulam mai mult ceea ce nu ne place în fiinta noastra, cu atat adversarul din vis este mai feroce. Pentru un barbat: Daca adversarul din vis este un barbat, atunci el intruchipeaza tot ceea ce acesta nu-si permite să exprime, sau să traiasca în viata reala. Este, de asemenea, expresia talentelor pe care visatorul nu-si permite să le dezvolte în el insusi. Daca adversarul este o femeie, aceasta personifica o refulare a sentimentelor, a intuitiei şi a creativitatii visatorului. Pentru o femeie: Daca adversarul este un barbat, atunci el reprezinta o refulare, o respingere inconstienta, a senzualitatii sale, precum şi a rationalitatii şi puterii sale de decizie. Daca în rolul adversarului se afla o femeie, atunci aceasta este alcatuita din tot ceea ce visatoarea nu vrea, sau nu poate, să exprime sau să manifeste concret în viata, sau din suma talentelor acesteia care raman neexprimate, nevalorizate.AER: (placut) intuitie buna, inspiratie de moment, adaptare perfecta dupa cerintele celor din jur; inventivitate; (deranjant, curent puternic) nervozitate, agresivitate; impuslvitate; sentimentul ca esti atacat; imensa capacitate sau rezistenta intelectuala; (rece) noi aspecte în plan profesional; revigorare, un nou inceput; (cald) te simti în largul tau la serviciu sau la scoala;

5

Page 6: Cartea viselor

simti ca nu ai nici o problema apasatoare, confort şi armonie aparenta; atmosfera placuta de lucru; (curat) sanatate, multumire sufleteasca şi satisfactii profesionale; (conditionat) inselaciune, falsitate, minciuna din partea colegilor; lucrurile par mai bune decat sunt în realitate, de aceea nar trebui să crezi tot ce se intampla; (inchis, apasator) boala, blocaj, piedica în faţă progresului profesional; Aerul este unul dintre cele patru elemente cosmogonice fundamentale (alaturi de APA, PAMANT şi FOC). El simbolizează subtilitatea activitatii mentale, sub aspectele sale cele mai sesizante(intelectuale, psihice, spirituale), fiind asociat intelepciunii şi claritatii de gandire. De asemenea, aerul evoca activitatea de schimb şi comunicare. În fine, prin miscarile sale derutante, de la adierea usoara, la uraganul devastator, aerul este simbolul spiritului patrunzator şi omniprezent. Aerul curat şi pur anunta intalniri fericite, contacte interesante pe perioada calatoriilor, regasiri şi cuceriri amoroase. Pentru cei bolnavi, aerul inmiresmat şi proaspat este o prevestire de insanatosire. Pentru cei sanatosi o atmosfera senina şi limpede anunta castiguri şi calatorii agreabile. O atmosfera innegurata, o vreme cetoasa, anunta o perioda de necazuri, de lupte, framantari şi oboseala. Uneori, în vis, senzatia de sufocare, de lipsa de aer, semnaleaza o frica inconstienta, o angoasa, ale carei cauze trebuiesc depistate, constientizate, pentru a ne regasi echilibrul emotional.AERISI: (spatiu aerisit) vindecare dupa boala; liniste sufleteasca dupa o perioada de zbucium; rezolvare a problemelor profesionale ramase restante; nevoie de odihna, concediu, vacanta, pauza, repaos, detasare de problemele profesionale pentru o vreme. AEROPORT: (aglomerat) obligatii şi sarcini multiple pe plan profesional; perioada de incercari, teste, examene, concursuri, dispute intelectuale, suprasolicitare nervoasa şi psihica; oboseala, extenuare, stress; (gol, parasit) perioada de plictiseala, de inactivitate, detasare de problemele profesionale, dezinteres; (asteptand în aeroport) senzatia ca lucruri noi urmeaza să se intample pe plan profesional; noutati, vesti, discutii colegiale; (plecand la aeroport) dorinta de a gasi un alt loc de munca sau o alta profesiune; noi initiative pe plan profesional; (conducand pe cineva la aeroport) sprijin în probleme profesionale; consiliere, sfatuire din partea unor persoane cu experienta. AFACERE: (a incepe sau a pune la punct o afacere) intelegere, impacare; colaborare intr-un scop comun; planuri noi, în comun, de perspectiva; noi contracte sau intelegeri; munca de echipa. AFARA: (a iesi afara) retragere dintr-o problema, izolare, refugiu, teama de a actiona direct, neimplicare, eschivare în faţă greutatilor; (a fi afara în vis) element de context ce vizează situatii în care nu esti implicat direct, evenimente straine de tine, dar de care vei auzi de la altii. AFECTIUNE: (senzatie în vis faţă de cineva sau din partea cuiva) simpatie, placerea de a va intalni cu cineva; prietenie; siguranta, nevoie de ocrotire şi dragoste.

AFEMEIAT: slabiciune, pericol de a ti se descoperi vulnerabilitatea în faţă sexului opus; viciu; intrigi; ispita. AFIS: (lipit) vesti importante; element de context ce vizează unele evenimente în desfasurare; (facut sul) vesti ce urmeaza sati ajunga la urechi; element de context ce vizează evenimente pe care inca nu leai discutat cu nimeni sau care nu sau petrecut inca; (rupt) noutati aflate prea tarziu, care nu mai sunt de actualitate şi nu iti mai sunt utile; elemente de context ce vizează evenimente depasite deja; (pe gard) dorinta de marire, de a fi recunoscut, apreciat. AFINE: vezi, în sfarsit, adevarata faţă a unui lucru evident, dar pe care pana acum nu lai acceptat, chiar daca nu iti este favorabil sau accesibil. AFIRMATIE: acord, intelegere, acceptare, impacare; decizie importanta. AFRICA: probleme de comunicare; neintelegeri; blocaje; calatorii nesigure; temeri şi anxietate, drumuri de noapte; ostilitate, nesiguranta, neincredere, perciole, riscuri tratate cu multa detasare. În vizunea occidentalului, Africa reprezinta exotismul, necunoscutul, misterul, magia şi inconstientul. Este taramul civilizatiei primitive, al instinctelor dezlantuite, al mizeriei şi saraciei. Visele care se raporteaza la acest taram, sunt expresia dorintei noastre de a evada intr-o lume fara restrictii, aflata la hotarul civilizatiei tehnologizate şi a normelor rigide. AFUMAT: ascunderea adevarului, inselaciune cu buna stiinta, incerci să creezi o alta imagine asupra ta şi asupra actiunilor tale. AGATA: Reprezinta respectul de sine, bogatia interioara, puterea de decizie. A purta o agata în vis este un semn de respect, de bunastare şi noroc. Daca ni se ofera în dar o agata, aceasta este o expresie a bunelor sentimente pe care ni le poarta persoana care ne-o daruieste.AGATAT: (de ceva) blocaj de comunicare pe plan profesional; schimbari în propriul mediu; se cere controlarea mai atenta a modului de gandire; situatie neplacuta, nesigura, dar provizorie. AGATATURA: Reprezinta un traumatism pe care-l purtam deja în noi sau pe care-l vom suporta curand. Semnifica ranirea amorului propriu, a prestigiului, în funcţie de genul de imbracaminte pe care o purtam în vis. O camasa alba agatata, rupta, prezice o prietenie inselata sau sentimente ranite. Un pantalon agatat anunta o ofensa adusa autoritatii noastre.AGENTIE: (de stiri) noutati importante la scara nationala sau internationala; element de context ce vizează o intreaga colectivitate (oras, tara, conmtinent); (matrimoniala) teama de singuratate apasatoare, frica de a fi parasit, nevoie de afectiune; ingrijorare, suferinta pe plan sentimental; speranta de ati gasi jumatatea; dorinta de a forma un cuplu cu orice pret; (de publicitate) dorinta de a deveni cunoscut, de a ti se recunoaste calitatile, chiar daca va trebui să te lauzi şi sati exagerezi meritele în faţă celor de care depinde soarta ta; (de turism, de voiaj) dorinta de a deveni independent, de a fi pe propriile picioare din toate punctele de vedere; posibila calatorie indepartata; dorinta de evadare din banalul cotidian.

6

Page 7: Cartea viselor

AGENDA: program incarcat, nevoie de organizare, de a pune lucrurile intr-o anumita ordine care sati fie de folos, lipsa de timp pentru viata personala; (notand ceva în agenda) atentionare să nu uiti să indeplinesti o anumita sarcina de serviciu sau pe plan profesional, în funcţie de contextul visului; vezi şi carnet. Agenda, în vis, este un simbol al propriilor noastre responsabilitati, obligatii. Visul ne atentioneaza să nu ne lasam distrati şi să ne respectam angajamentele luate.AGERIME: (rapiditate în miscari) nevoia de a actiona rapid, de a nu pierde vremea, de a nu ezita, de a face ceva chiar la primul impuls; viteza, evenimente ce se desfasoara rapid în viata ta, energie, dinamism. AGITATIE: (senzatie în vis) neliniste, griji, temeri, dorinta de a face ceva, dar fara a reusi; senzatia ca nimic nu inainteaza. AGLOMERATIE: piedici, senzatia de blocare intr-un anumit punct al actiunilor proprii; neputinta de a inainta; momente dificile, de rascruce; senzatia de sufocare, de suprasolicitare, de oboseala. AGONIE: oboseala, nevoie de odihna, suprasolicitare, abuz, exces. Anunta sfarsitul unei iubiri sau al unui mod de viata. Este vorba de propria noastra agonie. Oamenii, lucrurile, evenimentele, ni se prezinta sub o cu totul alta infatisare. În esenta se petrece o profunda metamorfoza launtrica. Daca agonia este legata de un dusman, atunci vom fi mai fericiti în viitor caci aceasta persoana ne va deveni indiferenta. Daca este vorba de o cunostinta atunci vom vedea viitorul cu un ochi nou, cu totul diferit.AGRAFA: siguranta, ordine în activitatile profesionale; nevoia de organizare; trebuie să pui la punct o anumita situatie, privind atent la toate detaliile, pe care să le folosesti în final în avantaj; nevoie de colaborare, de cooperare, dar în care să ti se recunoasca rolul de lider sau organizator. AGRESIV: amenintare, implicare exagerata intr-o anumita problema, senzatia ca pierzi controlul asupra unei situatii; griji; situatii imprevizibile, chiar riscante; te simti incoltit, atacat. AGRICULTURA: siguranta, stabilitate financiara, profesionala, sentimentala, dar numai prin efort personal indelungat; nu te astepta la rezultate imediate în ceea ce faci; trebuie să ai rabdare pana la efectele muncii tale; sansa de reusita prin rabdare şi efort; proiecte cu posibilitati de castig. AICI: element de context ce vizează lucruri şi evenimente în care esti implicat chiar acum. AIURI: vezi agonie. AISBERG: Arata ca amploarea unei probleme este mult mai mare decat credem noi. Un aisberg în vis este un semn ca trebuie să facem ordine în lumea interioara a emotiilor noastre. Exista o acumulare de tensiuni afective care trebuiesc exprimate, constientizate şi dominate. Posibil ca vom fi pusi în situatia de a face faţă unui obstacol imposibil de depasit. Mai poate exprima puterea inertiei sau poate anunta o rasturnare dramatica de situatie.AJUNGE: (ajungand undeva) finalul unei etape, rezolvare favorabila a unei probleme; simti ca mergi pe drumul cel bun; (a nu ajunge undeva în vis, desi erai pe

drumul spre acel loc) piedici, obstructii, problema care te preocupa nu va fi rezolvata inca; nevoia de reorganizare, cautarea unei noi cai. AJUTOR: (oferind cuiva ajutor) sprijin, sfaturi, imprumut, generozitate; (primind ajutor) nevoia de a primi sprijin; (cerand ajutor) esti blocat intr-o situatie dificila, esti dezorientat şi ai nevoie de un sfat; (strigand dupa ajutor) situatia devine descurajanta pentru tine, de aceea e nevoie să apelezi la o persoana cu mai multa experienta care te poate ajuta în rezolvarea problemei. ALAPTARE: sensibilitate, instinct matern, suport emotional, noutati bune dupa o perioada de efort indelungat; creativitate permanenta, inspiratie, capacitate de a da nastere unor idei bune. Daca o femeie isi doreste un copil şi viseaza ca alapteaza, atunci visul poate să prevesteasca o nastere. Pentru o femeie saraca , visul anunta imbogatire, prosperitate. Daca femeia este bogata, atunci ea va fi foarte cheltuitoare şi va fi în pericol de a risipi intreaga avere. Daca femeia este singura atunci visul anunta o mare iubire. Daca un barbat viseaza ca este alaptat, prevestirea este de rau augur: inseamna ca va avea probleme cu legea şi ca tot felul de necazuri vor incepe. În rest visul prezice o sanatate subreda şi cheltuieli.ALATURI: element de context ce vizează lucruri ce se petrec chiar în vecinatate, fie ca esti implicat direct, fie ca nu. ALAI: participare, cooperare pentru un scop comun. ALARMA: avertisment şi riscuri, dar cu posibila rezolvare favorabila; mari sanse ce pot să apara în viata ta, dar cu efort; teama de a nu gresi. ALB: puritate, transformare, curatenie sufleteasca, demnitate, incredere; energie şi vitalitate; lucruri duse la bun sfarsit, senzatie de intregire, de complet în ceea ce faci, deci nu lasa lucrurile neterminate. Culoarea alba este un simbol al perfectiunii, al spiritualitatii, al nevinovatiei şi al rezistentei. Este culoarea puritatii. În vis, toate obiectele de culoare alba vor avea semnificatiile de mai sus. Albul domina visele sub mai multe forme: zapada, ceata, lumina, faţă şi este simbol al puritatii. Alb mat: stare de inertie, de izolare. Alb stralucitor: dorinta de împlinire personala. Asociat cu albastru: situatie de conflict care este pe cale de a fi rezolvat. Asociat cu rosu: impulsuri contrare, nehotarare. Cu negru (tabla de sah): criza existentiala. ALBASTRELE: sanatate, sinceritate, candoare, calm, liniste. ALBA CA ZAPADA: (ca esti tu sau ca stai de vorba cu ea) invidie din partea altor persoane, cel mai adesea femei, dar sunteti sprijinita de prieteni de nadejde; (privindo) invidie, calomnie, ura, barfa, incercarea de ai face un rau cuiva. ALBASTRU: gandire pozitiva, optimism cu privire la viitor, perioada linistita şi calma în viata ta; rabdare, sanatate, adevar, credinta, devotament, sinceritate, pace interioara, multumire sufleteasca, vointa, capacitate de autocontrol. Albastrul e adesea al cerului, al marii; cand e constientizat ca o culoare, simbolizează renuntarea, repaosul. Oricare ar fi nuanta în care apare, albastrul exprima mereu dorinta de a capata pace interioara. Este culoarea spiritului, a intelectului, a transparentei şi a

7

Page 8: Cartea viselor

adevarului. Albastrul deschis reprezinta un ideal romantic, tandretea, sentimentele filtrate prin intelect. Albastrul inchis simbolizează misterul, inconstientul. Inspira calmul, armonia, meditatia, pacea. Reveleaza vointa personala sau Vointa Divina. Culoarea trairilor spirituale sau religioase. Atribute vindecatoare. Asociat cu galben: echilibru intre ratiune şi pasiune, intre ce spune mintea şi ce vrea inima. Alaturi de rosu: conflict intre ratiune şi dorinta. ALBIE: (de rau) reguli de urmat cu strictete, direcţie de urmat, sfat bun, sprijin moral şi psihic; (iesit din albie) situatia iese de sub control, exagerare, abuz, exces de zel, suprasolicitare nervoasa. ALBINA: efort, economie, munca asidua, constiinciozitate, rabdare, agoniseala dupa mult timp; creativitate, activitate, productivitate; posibilitatea de a atinge succesul; (roi) spirit de echipa, cooperare pentru un scop comun şi cu multa munca, viata sociala bogata, implicare în actiuni profitabile; (intepand) capacitate de autoaparare, nevoie de protecţie sporita, cinism, critici, ironii, glume. Ca intotdeauna explicatia visului este supusa interpretarii, funcţie de context. Daca atmosfera visului este calma, optimista, vesela, atunci mesajul este de bun augur. Dimpotriva o atmosfera sumbra, amenintatoare, prevesteste evenimente mai putin benefice. În general o albina în vis simbolizează reusita datorata muncii cinstite, intelepciunii şi simtului organizatoric. Un roi de albine în plina activitate, intr-o atmosfera vesela, indica succes intr-o aventura financiara. Daca visam albine moarte atunci vom avea parte de insatisfactii profesionale şi pierderi financiare. A visa albine care zumzaie cu zgomot, în asa fel incat ne inspira teama, prevesteste tulburari sentimentale sau incurcaturi în afaceri. Daca suntem intepati de o albina, inseamna ca vom fi atacati de o persoana nefasta sau ca ne orientam iubirea intr-o direcţie gresita. Intepatura de albine mai poate prevesti pierdere de bani. Daca omoram o albina în vis, aceasta indica o dificultate de adaptare sociala, refuzul de a mai accepta rolul nostru în cadrul grupului social din care facem parte. Indica necesitatea de a ne reorienta activitatea şi aspiratiile.ALBITURA: actiuni corecte, legale, discrete, senzatie de multumire; vezi aslternut; (patata) neplaceri care strica tot cheful de a continua, piedici temporare, indiscretie, barfe, nereguli, secrete dezvaluite de prieteni falsi. ALBUS: (batut spuma) aparente inselatoare; minciuni, sentiment fals de împlinire sau multumire; (crud) piedici sau chiar finalul unui proiect, fara posibilitatea de al relua, ci doar de ai schimba directia sau scopul. ALBUM: (cu poze) amintiri, discutii cu prietenii, intalniri cu vechi cunotinte; melancolie. Cand visezi un album e semn ca vei avea succese şi prieteni credinciosi. O femeie necasatorita care se viseaza rasfoind un album cu fotografii urmeaza sa-si gaseasca în curand un nou iubit pe care îl va placea foarte mult. Un album de fotografii exprima o atmosfera de reverie, o inclinatie spre readucerea în actualitate a unor trairi din trecut. Suntem pe cale de a repeta o activitate din trecut, fara să luam în considerare consecintele pe care aceasta le-a avut deja.

ALCOOL: iluzii, minciuna, aparente inselatoare, vise desarte, deruta, confuzie, falsitate; tendinte autodistructive, ignorarea relatiilor sentimentale; afectivitate reprimata; incapacitate de a iubi; (band cu moderatie) relaxare, fuga de responsabilitati şi greutati, te simti bine, multumire temporara de sine; nevoie de incurajare şi stimulare; (band în exces) vezi beat. Alcoolul exprima nevoia de a evada din realitate, refuzul limitarilor terestre. Funcţie de contextul visului, mai poate reda o stare de inspiratie creatoare, de revelare a unor viziuni interioare sau a unei pasiuni care ne domina.ALEE: cale/solutie nesigura, nebanuita; (intunecata) dilema din care nu stii cum să iesi; (infundata) te simti prins intr-o capcana, blocat intr-o situatie fara iesire, intr-o relatie frustranta, intr-un mod de viata dezavantajant, intr-o sliuba paguboasa. Aleea pe care ne plimbam în vis, reda o perioada de evolutie favorabila în viata noastra. O stare psihica de deschidere spirituala, de eliberare de tensiuni şi angoase, de odihna.ALEGE: (trebuind să alegi ceva în vis) mai multe posibilitati, alternative ce vor aparea în curand pentru solutionarea unei situatii; decizie importanta; nehotarare; (a nu alege ceva în vis din mai multe variante, cai, obiecte etc) piedici, continuarea chinului cu buna stiinta, nu poti lua o decizie importanta, nu ai destul curaj. ALEGERI: Visul despre alegeri are un raport direct cu o problema de anvergura din viata noastra. A pierde în alegeri inseamna ca nu reusim să intelegem o problema, o situatie prezenta. Cel care viseaza ca a iesit invingator în alegeri (cu exceptia celor care sunt direct implicati în politica) trebuie să analizeze subiectul visului, care reprezinta o problema ce-l afecteaza direct şi să incerce să vada clar în el insusi pentru a actiona cu eficacitate în problema respectiva.ALERGA: nevoia de evadare, de scapare dintr-o situatie dificila; nivelul energiilor tale este dat de felul cum alergi în vis; (daca reusesti să fugi de ceva/cineva) vrei să schimbi starea de lucruri de care vrei să scapi în vis; (vrei să fugi, dar picioarele nu te asculta) lipsa de incredere de sine, lipsa de vointa şi perseverenta, lipsa de mijloace concrete de a face modificari în viata personala; gandestete daca în viata reala vrei să scapi de o anumita situatie deranjanta sau cauti neaparat să ajungi la o anumita situatie mult sperata. În funcţie de aceasta direcţie, iti poti interpreta visul ca pe un simbol pozitiv sau negativ; (alergand de placere) nevoia de a micsora putin ritmul în actiunile tale de zi cu zi; (intr-o cursa) situatie conflictuala sau concurs de imprejurari, trebuie să fii atent la adversarii sau concurentii tai, (castigand o cursa) incredere în tine, dorinte de marire şi de realizare personala. Arata ca am intarziat prea mult să luam o decizie privitoare la o problema pe care o traim şi ca e timpul să ne grabim în acest sens. E important să analizam visul pentru a vedea care sunt cauzele fugii noastre, emotiile care ne anima şi telul pe care vrem sa-l atingem. A alerga repede, liber, fara a intalni obstacole în cale, exprima o împlinire personala deosebita, atingerea obiectivelor propuse. A fugi

8

Page 9: Cartea viselor

derutat, a alerga bezmetic, inseamna a fi dominat de cineva sau dominat de o situatie.ALIFIE: (văzand în cutie) prieteni buni, noi preocupari care să tina locul unor situatii abia incheiate care au cauzat suferinte; limpezire; usurinta în ceea ce faci, progres lin; (ungand o rana) alinare, rezolvare, linistire, vindecare sufleteasca, uitare, ajutor moral intr-un impas. ALERGIE: nu te simti în largul tau acolo unde te afli, fie ca e vorba de o relatie sentimentala, loc de munca sau stare de lucruri; ceva te deranjeaza, dar nu ai ce face pentru a schimba situatia; situatii neplacute, deranjante, greu de evitat sau de controlat. Alergia în vis este expresia respingerii fie a unui aspect personal, fie a unui lucru, a unei situatii sau persoane. Elementul la care suntem alergici ne poate da cheia visului.ALERTA: vezi alarma ALFABET: (strain) dificultati în rezolvarea unor probleme, în funcţie de contextul visului; blocaj sau lipsa de comunicare cu cei din jur; (cunoscut) nu sunt cunoscute toate datele problemei care te preocupa în prezent, deci trebuie să mai ai rabdare şi să mai acumulezi cunostinte necesare rezolvarii cazului. În funcţie de contextul visului, alfabetul poate exprima stari diverse. Poate revela o perioada de studiu, de punere în ordine a unor informatii, de asimilare de noi cunostinte. Mai poate sugera un complex, pe care-l avem, datorat unei lipse de experienta. În fine, alfabetul, în vis, poate anunta o perioada de initiere şi de revelatie.ALGE: constrangeri, riscuri, pericole piedici nebanuite, (incurcat în alge sau apa invadata de alge) te simti blocat intr-o situatie neplacuta care la inceput nu parea riscanta; riscul de a fi implicat intr-o relatie sentimentala sufocanta, care iti limiteaza libertatile personale. Alga marina semnifica regenerarea, supletea de spirit. Arata, de asemenea, capacitatea noastra de a indura. A visa alge arata ca posedam o foarte mare capacitate de a ne pastra echilibrul psihic, ca avem o deosebita putere de a ne controla emotiile. Reprezinta forta pe care o avem de a face faţă situatiilor dificile, evenimentelor tragice. Poate de asemenea avertiza asupra pericolului de a ne pierde în inconstient datorita unui exces de refulare.ALIAJ: Reprezinta uniunea sexuala perfecta. Aliajul anunta uneori o legatura, o casatorie, o asociere.ALICE: mici accidente, obtacole, neplaceri în viata de zi cu zi. ALIMENTE: vezi mancare. ALINTA: (alintand un animal) noi prieteni, impacare dupa o cearta, intelegere; (alintandute pe langa cineva) eschivare, superficialitate, mediocritate ascunsa de o faţă inselatoare sau prin linguseala; a te pune bine pe langa cineva cu un scop precis; (alintand pe cineva) sprijin, intelegere, simpatie, consolare, sfat. ALO: nevoie de a relatii sociale, de noi cunostinte, de a intra în contact cu ceilalti, dorinta de a avea o viata sociala bogata; nevoie de a fi luat în seama. ALTAR: sacrificiu de sine, cautarea linistii interioare, sperante în puterea divina, credinta statornica. Ceea ce se petrece în faţă altarului are o dimensiune eterna şi sacra. Pentru celibatarul care se viseaza în faţă unui altar visul prevesteste o uniune, o casatorie. Daca mireasa nu apare atunci va avea o mare dezamagire. Cineva care

viseaza ca se casatoreste cu un preot, un prelat, va avea parte de o separare care va pune capat unei relatii. Altarul mai poate reprezenta sacrificiul unei prietenii, al unui gen de viata. A se ruga în faţă altarului exprima nevoia de ajutor intr-un moment dificil al vietii.ALTCEVA: (senzatia ca ar trebui să fie sau să se intample altceva în vis) element de context ce anunta ca nu ai gasit calea cea mai buna, ar trebui să o iei pe alta cale, fie profesional, fie sentimental; trebuie să iti schimbi directia şi optica. ALTFEL: (senzatia ca ceva ar trebui să fie altfel în vis) element de context ce anunta ca nu esti pe calea cea mai buna în ceea ce faci, deci ar trebui să cauti alta solutie. ALTOIRE: capacitate de adaptare chiar şi la cele mai grele conditii, intr-un mediu nou, adeseori ostil; creativitate şi inventivitate dupa o perioada de lipsa de imaginatie. ALTUL/ALTCINEVA: (senzatia ca ar trebui să fie alta persoana în vis) element de context ce anunta ca nu ai gasit persoana potrivita în domeniul pe care îl reprezinta aceasta; incompatibilitate, neintelegeri. ALUAT: (crud sau necopt bine) surprize neplacute, situatii frustrante; imaturitate; lipsa de experienta; se cere prudenta şi modestie; (framantandul) idei noi cu sanse de a le pune în practica; trebuie să pui la cale toate detaliile unui plan, pentru a nu lasa vreo greseala sati scape; (crescut) imaginatie, creativitate, incredere, entuziasm, planuri noi, ganduri marete, dar nu se stie daca vor fi de succes. ALUNA: glume, joaca, veselie, dar cu prudenta. Simbolizează rabdarea, constanta. Aluna reprezinta intuitia. Poate fi, de asemenea, simbol de temeritate.ALUNECARE: (de teren) teama de schimbare, supravietuire intr-o situatie dificila; pozitie nesigura, care oricand se poate schimba radical; probleme sau irscuri pe plan financiar; (pe gheata) nesiguranta, teama de a actiona, anxietate, teama de a nu gresi pe plan sentimental; grija sporita în felul cum te porti cu partenerul sentimental; (pe alta suprafaţă decat gheata) situatii neasteptate, adeseori neplacute dar surprinzatoare, chiar hilare. Pericol de dezechilibru, de pierdere a autonomiei. Cauzele alunecarii pot fi: nepasarea, gustul excesiv al riscului, lipsa de luciditate sau de atentie. Atentie deci la ameliorarea comportamentului nostru. A visa ca alunecam în mers inseamna ca ne vom aventura intr-o intreprindere riscanta şi ca avem nevoie de foarte multa suplete. A aluneca fara a cadea inseamna ca vom abandona un plan, un proiect, sau o persoana; o ruptura sentimentala care nu lasa nici un regret caci este spre mai binele nostru.ALUNECUS: vezi alunecare. ALUNGA: (pe cineva sau ceva) respingere, despartire, refuz, dezaprobare, contestatie, conflict, teama de a fi dat deoparte. ALUNITA: în ceea ce faci exista şi puncte vulnerabile, de care poate ca nu esti constient, dar de care adversarii ar putea să profite; fragilitate şi vulnerabilitate, deci atentie sporita;

9

Page 10: Cartea viselor

AMANDOI: element de context ce vizează nevoia de cooperare, de intelegere, de impacare. AMAGIRE: (amagindute) iluzii, lucruri aparent bune, dar care ascund parti neplacute, posibilitate de esec; (amagind pe cineva) rezolvarea unei probleme pe cai incorecte; inselaciune. AMABIL: simpatie, bucurie, senzatie de ocrotire şi siguranta, multumire, relaxare, atmosfera calda, incredere, idealism, confort. AMANETARE: despartire de un lucru, o persoana sau o situatie importanta, fara să stii daca îl vei mai castiga vreodata inapoi; probleme financiare greu de depasit, dar trecatoare; nesiguranta, neincredere în resursele proprii. AMANT/A: nemultumiri sentimentale, ai senzatia ca nu esti pe deplin satisfacut de ceea ce faci; dorinte ascunse, dar nesatisfacute în relatia actuala; tentatia de a ansela, trada, de a alege cai incorecte, ascunse; se cere discretie. AMAR: neplaceri, nereguli la care esti martor, nemultumire, dezamagire. AMBASADOR: Daca visam ca suntem ambasadori inseamna ca vom purta discutii şi negocieri profitabile. Este un vis pozitiv, care arata ca ne vom folosi de influenta şi diplomatia noastra pentru a stabili noi contacte sau pentru a le ameliora pe cele deja existente.AMBREIAJ: A ambreia un automobil inseamna ca suntem decisi să trecem la actiune, să avansam în viata. Este timpul să abandonam atitudinea noastra ezitanta şi să trecem la realizarea concreta a planurilor noastre, a proiectelor, alegerilor, optiunilor noastre.AMBROZIE/NECTAR: Simbol al unei vieti launtrice intense. A bea nectar anunta o innoire morala şi o schimbare în bine pe scara sociala, datorita protecţiei unui personaj influent şi puternic.AMBULANTA: teama de a te imbolnavi, vindecare dupa boala; probleme financiare, dar cu sanse de revenire la normal; ingrijestete mai mult de trupul şi sanatatea ta; probleme de maxima urgenta în viata ta, pentru care trebuie să te implici total; (văzando) se cere prudenta maxima în tot ceea ce faci; cumpatare, echilibru; avertisment; (mergand în ea) riscu de a face o greseala grava, deci trebuie să accepti consecintele trecatoare; ai nevoie de sprijin din afara. Reprezinta un pericol şi nevoia de a fi ajutati intr-o situatie extrem de dificila. Anunta un pericol pentru sanatate, un moment de depresiune psihica care insa va dura putin caci forta noastra de caracter va sti să controleze aceasta perioada de dificultati temporare. Ne simtim complet dezarmati în faţă unei situatii. Incapacitatea noastra de a face faţă evenimentelor ne poate imbolnavi grav. E important să ne amintim sfarsitul visului caci el contine solutia iesirii din impas.AMETEALA: (senzatie în vis) deruta, dezorientare, nesiguranta. AMELIORARE: (a unei situatii) vei gasi o solutie cat de cat acceptabila pentru a iesi dintr-un impas. AMENDA: avertizare, consecinte grave în urma unei greseli voite sau nu; posibilitatea de a face o greseala, cu riscul de a fi descoperita; se cere prudenta.

AMENINTARE: (senzatie în vis) pericol iminent, deci trebuie să fii atent.AMERICA: America este simbolul libertatii, al innoirii, al modernitatii şi al eficacitatii. A ne visa în America, exprima o nevoie de aventura, de schimbare, necesitatea de a adera la idei noi, la un nou sistem de valori. Poate, de asemenea, sugera dorinta noastra de a fi mai pragmatici, mai eficienti.AMERICAN: fericire, vigoare, patriotism, unitate de actiune; dorinte nesatisfacute; sperante mari pentru viitor; dorinta de a avea o viata lipsita de griji, independenta; libertate de miscare şi expresie absoluta. AMESTEC: vezi adunatura. AMETIST: distracţie, motiv de sarbatoare; capacitati intelectuale deosebite, efort intelectual indelungat. Aceasta piatra pretioasa, transparenta, de culoare violeta sau purpurie, este simbolul puterii şi aspiratiei spirituale, al intelepciunii şi al umilintei. Guvernata de Mercur şi Uranus, are duritatea 7 (vibratie intensa), fiind o varietate de cuart. Este purtata de inaltele fete bisericesti, avand reputatia de a inlesni echilibrul dintre corp şi spirit, prin puritatea, castitatea, şi puterea ei de transmutare. Se spune ca protejeaza impotriva farmecelor şi ca, pusa intr-un pahar cu alcool, ne impiedica să ne imbatam. Este în legatura cu chakra de baza şi cu chakra coroanei. Aparitia ei în vis este de foarte bun augur, semnificand o forma de evolutie spirituala şi de protecţie contra energiilor joase, malefice. AMFITEATRU: deschidere, disponibilitate, capacitate de intelegere a unei situatii în toata amploarea sa. AMFORA: suplete, frumusete; agilitate, tinerete, sanatate, spirit sportiv. AMIAZA: element de context ce vizează lucruri clare, limpezi, rationale; luciditate deplina pentru a privi o situatie. Ora pranzului reprezinta constiinta deplina, realizarea deplina, aflata la zenitul sau.AMIGDALE: Indica necesitatea de a ne apara. A fi bolnav de amigdalita arata ca o situatie sau o persoana ne inspira teama şi ne simtim angoasati. Amigdalita mai poate fi un indiciu ca ar trebui să ne supraveghem vorbele şi gandurile.AMIGDALITA: blocaj în comunicare, senzatia ca nu te poti face bine inteles faţă de ceilalti. AMINTIRE: (senzatie în vis) avertizare, esti avertizat cu privire la un lucru uitat, important pentru tine. AMIRAL: persoana cu funcţie importanta, de care ai putea fi atras sentimental; posibila atracţie fizica sau relatie sentimentala cu superiorii; intelegere buna cu sefii. AMONIAC: certuri, suparare, lacrimi; tristete, dezamagire; jigniri, vorbe grele aruncate în vant. AMORTEALA: (senzatie în vis) esti blocat intr-o situatie neplacuta, din care e greu să iesi; incapacitate de a actiona pe moment intr-o problema deranjanta. AMORTIZOR: rezolvare provizorie a unei probleme, eventual fara stirea celorlalti, chiar în secret. AMPRENTA: (lasata pe ceva) consecintele actiunilor tale recente pot iesi la iveala, cu efect asupra ta şi a celor din jur; prudenta; teama de a nu gresi sau de

10

Page 11: Cartea viselor

consecintele actiunilor proprii; (a ti se lua amprentele la politie) prudenta sporita, asigurate ca nu provoci probleme celor din jur în ceea ce faci; senzatia ca esti urmarit, ca nu cumva să faci o greseala; garantarea legalitatii şi corectitudinii actiunilor proprii; asumarea propriilor responsabilitati şi greseli. AMPUTARE: sentiment de frustrare, manie, neputinta, ca şi cum tiar lipsi mijloacele de a duce la bun sfarsit o situatie; trebuie să inlaturi ceva din viata ta, chiar daca acest lucru iti provoaca o oarecare teama sau durere; incerci să scapi de ceva care nuti mai este favorabil sau util; în funcţie de partea corpului unde are loc amputarea, se necesita o mai mare atentie asupra simbolului avertizat de vis. O amputare simbolizează o stagnare temporara în activitatile reprezentate de catre partea amputata. Un brat amputat arata o lipsa de curaj datorata unor probleme sentimentale sau de alta natura. Un picior amputat indica o lipsa de natura sexuala care se manifesta printr-o inadaptare sociala temporara.AMULETA: A purta o amuleta inseamna a fi protejat impotriva dusmanilor şi a fi la adapost de boli. A pierde o amuleta reprezinta sfarsitul, intr-o forma sau alta, a unei perioade de libertate.AMURG: element de context ce vizează o situatie care se apropie de sfarsit. AMUZAT: bucurie, placere, prietenie, atmosfera prielnica. AN: element de context; (trecut) perioada anterioara, abia incheiata; (curent) lucru care se petrece acum, dar pe o perioada mai lunga de timp; (viitor) rabdare, pentru ca na sosit inca momentul să actionati intr-o anumita situatie; (nou) sarbatoare, bucurie, moment al bilantului, final de etapa; revederea tuturor datelor unei situatii; (bisect) evenimente care se petrec foarte rar, ocazie speciala; (an scris pe ceva) daca e din trecut, evenimente uitate; daca e din viitor, avertizare. A visa ca suntem la inceput de an reprezinta succesul, planuri de viitor de mare anvergura. A visa un sfarsit de an indica sfarsitul unor planuri sau renuntarea la un proiect.ANALFABET: incapacitate de comunicare, neintelegeri, conflicte pe plan profesional. ANALIZE MEDICALE: precautie, trebuie să cantaresti foarte bine situatia; fii prevăzator. ANCHETA: posibilitatea de a descoperi o greseala sau o neregula. ANCORA: economie, nu irosi bani şi energie pe lucruri inutile; stabilitate; securitate; nevoie de a te stabili intr-un loc sigur prin casatorie, loc de munca, relatie sentimentala; (ancora infipta în nisip) ceva te tine legat, senzatia de blocaj, de a fi prins intr-o capcana, din care nu mai poti iesi; probleme financiare care te tin pe loc. Ancora mai prevesteste indepartarea de prieteni, mutarea intr-o alta casa şi calatorii în strainatate. Indragostitii urmeaza să se certe daca unul din ei vede o ancora în vis.Ancora reprezinta securitatea, stabilitatea, fermitatea. În pofida furtunilor dezlantuie, a adversitatilor care se manifesta, daca în visul nostru se gaseste o ancora, nu trebuie să ne fie frica, nu ne vom pierde cumpatul; ne vom pastra echilibrul psihic. Pentru cei casatoriti care fac o pasiune fulgeratoare pentru alta persoana decat

partenerul de viata, a visa o ancora inseamna ca vor avea forta de a rezista tentatiei şi nu vor pune în pericol caminul familial. Mai poate arata dorinta de a ne domoli pasiunile, de a ne linisti şi a deveni mai stabili.ANDRELE: rabdare, efort sustinut, se cere timp; proiectele tale progreseaza lent. ANECDOTA: perioada lipsita de griji, atmosfera placuta. ANESTEZIE: modificare radicala, dar fara a simti trecerea de la o stare la alta; necesitatea de a schimba ceva, indiferent de suferintele ce sar putea declansa dupa aceea. ANEMIE: Cand suntem anemici, în vis, inseamna ca suntem intr-o perioada de lipsa de motivatie fundamentala. Un blocaj interior ne fura energia şi genereaza o pierdere de vitalitate şi lipsa de interes. Ceva ne impiedica să ne comportam de maniera naturala şi spontana, să ne regasim bucuria de a trai. De vina poate fi o atitudine gresita, un stil de viata deficitar, conventiile sociale prea rigide, etc. să incetam să ne mai plangem singuri de mila şi să ne regasim puterea interioara, cultivand bucuria, increderea, optimismul.ANGAJARE: implicare puternica, cu sansa de a primi o rasplata. ANGINA: Angina exprima o lipsa de incredere în propriile forte, o teama de a nu ne putea împlini necesitatile vitale, frica de a ne afirma în viata.ANGOASA: Angoasa exprima o frica fundamentala: frica de moarte, teama de a fi abandonati, frica de inconstient (reprezentat în vis sub forma de monstri) etc. Aceasta teama, care se manifesta acut şi difuz, fara un obiect precis, este o tensiune interioara, ale carei cauze trebuie să le identificam, pentru a putea sa-i facem faţă.ANGRENAJ: Semnifica faptul ca ne lasam antrenati, ca suferim influenta anturajului.ANIMAL: instincte puternice, energie, forta, capacitati de a te descurca, avertisment; vezi şi animalul respectiv. Animalele sunt simboluri onirice esentiale care poarta un mesaj universal. Simbolismul animal este, în general, foarte bine definit. Animalele au incarnat intotdeauna energiile şi dorintele omenesti instinctive, naturale, uneori cu o conotatie inferioara, primitiva. Daca ele apar în vis sub o forma familiara, semnificatia lor devine personala. Este surprinzator de a vedea cati oameni asociaza animalele diferitelor fatete ale propriei personalitati: leul cel curajos, vulpea cea sireata, cainele cel devotat, sarpele cel insidios, elefantul cel cu o memorie de invidiat, catarul cel incapatanat, etc. Animalele din vis pot fi reale (avand o simbolistica universala sau specifica) sau imaginare (animale intalnite în mituri sau povesti: spre exemplu calul inaripat Pegas, Dragonul, sau Balaurul cu sapte capete). Pentru a putea analiza visele în care apar animale, trebuie să incepem prin a determina ce anume asociem în mod constient fiecarui simbol. Dupa caz, animalele din vis pot fi amenintatoare sau prietenoase, salbatice sau imblanzite. Comportamentul lor poate să ne dea pretioase informatii pentru interpretarea viselor. Uneori ele pot să ne vorbeasca sau sa-si schimbe forma. O atitudine pozitiva reprezinta colaborarea, stapanirea sau imblanzirea fortelor obscure din noi, în timp ce

11

Page 12: Cartea viselor

agresivitatea lor ne avertizează asupra conflictelor care exista la nivel inconstient intre forta instinctelor noastre şi manifestarea lor la nivel constient, caci în plan psihologic, animalele simbolizează aspectele subestimate sau refulate ale eului şi ne pun în contact cu o sursa de energie transformatoare care isi are salasul în profunzimile inconstientului colectiv. În funcţie de animalul sau animalele care ne apar în vis, a se vedea fiecare simbol în parte.ANIVERSARE: celebrarea unui nou inceput; ajungere la rezultate favorabile; motiv de sarbatoare. În general, a visa o aniversare, semnifica un moment de griji, de agitatie. E un moment de rascruce în viata, sfarsitul unui ciclu şi inceputul altuia.ANORMALITATE: (lucruri care nu sunt asa cum ar trebui, ci cu totul neobisnuite) solutii ciudate la probleme obisnuite; vezi altfel. ANOTIMPURI: element de context ce fac referire la etape din viata ta Din cauza relatiei pe care o au cu energiile naturale şi cu ritmurile vietii, anotimpurile sunt simbolul eului visatorului şi indica schimbari importante în viata acestuia.

Primăvara - este semnul unui nou inceput, trezirea la o noua viata, noi energii creatoare, vindecatoare, noi sperante şi bucuria unui nou proiect - copilarie;

Vara - semnifica împlinirea, desavarsirea, realizarea deplina. Este un moment al nevoii de a ne bucura de darurile vietii, de placerile existentei. Simbolizează, de asemenea, constientul, clarviziunea, prevederea – adolescenta şi prima tinerete;

Toamna - reprezinta inconstientul, partea obscura şi ascunsa a eului. Este o perioada de bilant, moment al odihnei şi al nostalgiei – varsta adulta, maturitatea;

Iarna - ca şi toamna, reprezinta inconstientul, o perioada de incubatie, care precede aparitia unor noi idei, unui nou elan de viata. Iarna şi toamna, arata ca, chiar în timpul unei morti aparente, viata continua, urmandu-si activitatea ascunsa, pana în momentul renasterii, al regenerarii batranetea.ANTARCTICA: nesiguranta, frica, mandrie, orgoliu, distanta, raceala, superioritate, indiferenta; curaj, dorinta de a calca pe un teren complet nou, curiozitate; spirit temerar, aventuirer, cercetator. ANTENA: primirea unor vesti importante, comunicare usoara cu cei din jur, receptivitate sporita; spioni, iscodire, prieteni falsi, care nu stiu să pastreze un secret; barfa. ANTET: inceputul unei afaceri deosebite; inceputul unor legaturi cu oficialitatile. ANTICARIAT: intalniri cu vechi cunostinte, legaturi cu persoane în varsta; repercusiuni ale unor actiuni din trecut; amintiri deja uitate ce sunt scoase la iveala. ANTICHITATI: Daca ne visam inconjurati de antichitati, lucruri vechi peste care s-a asternut patina timpului, vom trai momente de recul, de intoarcere inapoi pe urma amintirilor. Lucruri care ne-au marcat copilaria inca ne mai influenteaza în mod inconstient. Visul sugereaza uneori o predispozitie spre melancolie, o stare de retraire a unor evenimente pe care le credeam uitate sau peste care asternusem valul uitarii.

ANTIDOT: un sprijin menit să inlature o suferinta sau un pericol iminent; mare rezistenta în situatii dificile. ANTILOPA: posibilitate de eschivare din faţă unei situatii dificile sau periculoase, prin inteligenta şi energie; suplete, agilitate, vitalitate, viteza de lucru. ANTINEVRALGIC: stress, neliniste, nevoia de odihna, suprasolicitare, imposibilitatea de a scapa de o problema. ANTRACT/PAUZA: Daca ne visam la teatru, în pauza dintre acte, atunci visul anunta un moment de liniste în munca sau intr-o relatie amoroasa ; un calm momentan în planurile noastre de viata.ANTRENAMENT: se cere rabdare şi efort indelungat pentru a ajunge la rezultate favorabile. ANUNT: element de context ce vizează vesti importante, avertisment. ANUS: Zona anusului este în legatura cu baza, fundamentul fiintei, cu eliminarea şi eliberarea de tensiuni nefolositoare. Daca visam ca avem dureri în zona anala, inseamna ca ne culpabilizam şi vrem să ne autopedepsim pentru ca ne credem incapabili de a realiza ceva. Deseori pedeapsa pe care ne-o aplicam este legata de remuscari privind evenimente din trecut. Mai poate insemna ca suntem mult prea inactivi şi ca ar trebui să ne preocupam să facem mai mult loc distractiilor în viata noastra. O rana în regiunea anala este frustrare şi manie indreptata impotriva noastra insine şi pierderea bucuriei de a trai, datorita faptului ca nu vrem să uitam evenimente dureroase din trecut sau să ne iertam noua insine greseli de care ne facem responsabili. Visul ne spune să ne abandonam, să ne deschidem vietii şi semenilor cu incredere şi optimism.ANVELOPA: vezi cauciuc; pericol la drum lung. ANXIETATE: (senzatie în vis) insatisfactii, nesiguranta în ceea ce faci, zbucium sufletesc, aceeasi senzatie ca în vis. APA: (limpede) sentimente reale, sincere, relatii sentimentale placute, adaptabilitate, sensibilitate sporita; (murdara, tulbure) relatii nedemne, sub asteptari, tristete, regrete, dezamagire, sentinente neplacute; (mare suprafaţă de apa: mare, ocean) mari emotii, emotivitate excesiva, perioada de trairi intense; (rece, cu senzatie placuta) trezire la realitate intr-o problema sentimentala; evadare dintr-o relatie sentimentala sufocanta; revigorare; renasterea vechilor sentimente; (rece cu senzatie de frig) sentiment de distantare sau raceala, izolare, singuratate, dezamagiri, nemultumiri; (calda) relatie sentimentala placuta, dar care poate ascunde aspecte riscante; amabilitate, tandrete, comoditate, confort, viata sociala sau sentimentala satisfacatoare; (clocotita) mare pasiune, dar periculoasa; sentimente ardente atat pozitive cat şi negative; (de baut) continuarea unei relatii cu care esti deja obisnuit; dependenta de prezenta celor apropiati; nevoie de afectiune. Apa este un simbol prin excelenta feminin. Ape statatoare: nevoia de a regasi echilibrul interior. Fluviu, rau: dorinta de maternitate. Simbol universal al emotiilor. Apele tulburi, în care subiectul se teme ca se va ineca, simbolizează implicarea emotionala prea mare în anumite probleme. Valurile reprezinta fapte care for avea efecte pe termen lung sau vor influenta foarte

12

Page 13: Cartea viselor

multe persoane. Daca subiectul viseaza ca poate respira sub apa, inseamna ca isi cunoaste emotiile subcostiente. Apa curata şi limpede, în vis, iti va aduce prosperitate şi bucurii. Cand visezi ca te joci în apa va urma brusc o redesteptare a dragostei şi a pasiunii. Daca iti picura apa în cap este semn ca aceasta redesteptare a ta va primi un raspuns din partea celui iubit. Apa minerala - daca visezi ca bei apa minerala, eforturile tale vor fi incununate de succes şi iti vor fi satisfacute toate dorintele. Apa, sursa a creativitatii, este marele simbol al vietii. Impreuna cu AERUL, FOCUL şi PAMANTUL este unul din cele patru elemente cosmogonice fundamentale. Simbol prin excelenta al inconstientului, apa reveleaza profunzimile insondabile ale imaginatiei şi ale elementului feminin. Daca ne visam inotand inseamna ca incercam să ne aventuram în acest taram misterios al inconstientului. Daca facem eforturi pentru a ne mentine la suprafaţă, este bine să mai asteptam şi să ne pregatim cu mai multa atentie şi perseverenta în vederea descoperirilor viitoare, a contactului cu sfera noastra inconstienta, caci ne lipseste inca maturitatea şi echilibrul emotional. Daca ne visam mergand prin apa maloasa, avem nevoie să ne curatim de emotiile negative şi să ne limpezim mintea. Apa care se revarsa din albia unui rau sau fluviu anunta o emotie incontrolabila şi ne arata ca suntem coplesiti de reactiile noastre emotionale. Apa neagra ne vesteste un pericol care vine dintr-un sentiment nereciproc. Daca apa curata ne inunda locuinta, fara insa a face stricaciuni şi dezordine, inseamna ca vom castiga afectiunea unui om bogat, generos şi cinstit. Apele maloase care ne inunda casa deplasand mobilele şi obiectele, semanand dezordine, anunta un dusman violent. Apa curata care porneste din casa noastra raspandindu-se în oras, reprezinta autoritatea castigata multumita bunavointei şi generozitatii. Un lac limpede este un semn de echilibru psihic, de armonie afectiva.APAREA: (ceva) vesti noi; noutati neasteptate; nerabdare cu entuziasm; (a nu aparea ceva) nerabdare dar cu incertitudine continua, teama, nerezolvarea unei situatii. APASARE: (senzatie în vis) teama, nesiguranta, griji; senzatia ca esti prins intr-o situatie sufocanta; (pe buton) initiativa, trecere la actiune, inceput în forta a unei noi actiuni; (pe clanta) nou inceput, cu aspecte inca necunoscute. APARAT FOTO: (de moda veche) afli detalii despre rude, povesti despre trecut, nostalgie, romantism; (modern) dorinta de a face impresie buna. Daca fotografiem ceva în vis, inseamna ca amintirile, legate de persoanele sau locurile pe care le fotografiem, ne dau tarcoale, avem o predispozitie spre sentimentalism. Daca pierdem un aparat de fotografiat, nu tinem deloc la amintiri. Daca ni se fura aparatul, atunci trebuie să ne debarasam de amintiri sau de idei invechite caci ele genereaza o pierdere de energie. A strica un aparat de fotografiat este un semn de schimbare, de reorientare a ideilor şi obiectivelor.APARAT: (radio) evenimente la care nu participi, dar care te intereseaza; vei auzi vesti; (televizor) evenimente deosebite la care vei fi/esti martor şi care sunt

importante pentru tine; (de masurat) trebuie să cantaresti bine detaliile actiunilor tale, ca nu cumva să exagerezi sau să gresesti; autocontrol, autocenzura, prudenta; evitarea exceselor; (orice alt tip de aparat) rutina, teama de banalitate, nevoia de nou; sentimentul ca faci mereu aceleasi lucruri, plictiseala, dorinta de schimbare. APARTAMENT: vezi casa, doar ca dorintele şi nevoile devin şi mai puternice. APENDICITA: (durere) un dusman pana acum nebanuit incepe sati faca probleme; aspecte neasteptate şi neplacute ale unei situatii obisnuite; teama de a lua decizii importante; (operatie) trebuie să alungi sau să scoti din viata ta un lucru inutil care iti provoaca numai neplaceri. APLAUZE: laude, vorbe bune, multumire, satisfacţie, recunoasterea meritelor; acceptarea unei noi situatii; dorinta de a fi apreciat şi recunoscut. Aplauzele reprezinta satisfactia, incurajarea unor actiuni şi proiecte. Arata nevoia de a fi incurajati pentru a ne stimula vointa şi pentru a persevera pe calea realizarii unor decizii personale. Daca vedem oameni aplaudandu-ne în vis, atunci traim un sentiment util de satisfacţie justificata, în urma unor realizari personale deosebite. Daca auzim aplauze în vis, atunci sentimentul e mai putin fast, intrucat satisfactia noastra este mai mult ingamfare, infumurare. Aplauzele mai inseamna ca suntem sensibili la linguseli şi ca folosindu-se de acestea oamenii ne pot manipula. Deci e bine să fim mai putin orgoliosi şi să ne preocupam mai putin de ce se vorbeste pe seama noastra caci acest lucru care ar putea să ne joace feste.APOSTOL: mesaj de natura spirituala, avertisment; nevoie de a acumula cunostinte pana la rezolvarea favorabila a unei probleme; cautari spirituale, credinta, cautarea unui sprijin divin. APRET: rigiditate, duritate, asprime, rezistenta, scortosenie, dar cu sentiment de incredere; senzatie de siguranta şi certitudine; inghetarea unei situatii în actuala etapa, fara ca nimic să nu se mai schimbe o perioada lunga de timp; dorinta de a face impresie mai buna prin seriozitate şi fermitate. APOSTROF: piedica trecatoare; comentarii banale cu prietenii; barfe usoare; discutii adiacente. APRILIE: placere, situatii favorabile ce trebuie să apara; relaxare; sentimentul ca perioada cea mai dificila a trecut; lucrurile incep să ia o intorsatura mai buna. APRINDE: (chibrit) vezi chibrit; idee nou aparuta, dar la care ai putea renunta repede; solutie de moment; improvizatie; iesire din impas; (focul) noua initiativa de proportii; proiect nou; noua relatie sentimentala; indragostire; declaratie de dragoste; nevoie de afectivitate; posesivitate, gelozie; (a nu se aprinde) piedici în relatiile sentimentale; uitare; sentimente ce palesc. APROBARE: vezi accept; (pe o cerere) vesti favorabile de la autoritati sau sefi; dorinta de a ti se recunoaste meritele şi eforturile. APROPIERE: (a cuiva sau de cineva) element de context, vezi alaturi; evenimente imediat urmatoare sau la care iei parte chiar acum; (a nu se apropia

13

Page 14: Cartea viselor

ceva/cineva) inca nu a sosit momentul să actionezi; asteptare, rabdare. APUCA: (de ceva) obtinerea unui lucru folositor, chiar şi cu forta eventual; posesivitate, zgarcenie, lacomie, dorinta de a avea ceva doar al tau. APUS: element de context ce vizează finalul unei etape; linistire dupa griji; nou inceput dupa o scurta pauza; concediu sau vacanta, nevoie de odihna; (rosu intens) romantism, sentimente puternice, de orice natura; devotament, angajare totala. Soarele care apune în spatele unui munte sau care se scufunda în mare prevesteste sfarsitul unei activitati sau al unei iubiri.ARA: schimbari de optica, dar superficiale, nu de profunzime; improspatarea puterilor inainte de a incepe un nou proiect; recalcularea fortelor; dorinta de a face investitii profitabile, dar cu prudenta. ARAB: relatii cu oameni periculosi, cu planuri secrete, dar cu situatie materiala buna; diferenta de educatie faţă de cei din jur ceea ce face comunicarea defectuoasa. Exprima un climat interior conflictual. A vedea în vis o persoana, cunoscuta sau necunoscuta, avand trasaturile unui arab, anunta ca ne vom intalni cu o persoana vicleana şi agresiva.ARABESCURI: în general daca visam arabescuri, acele figuri şi desene care se intrepatrund armonios, este un semn al unei mari supleti de spirit. Ele prevestesc o perioada în care va trebui să ne dovedim calitatile de echilibru şi inteligenta în scopul de a invinge adversitatile vietii şi a duce la bun sfarsit un proiect important.ARAGAZ: sprijin din partea prietenilor pentru realizarea unor proiecte actuale şi necesare evolutiei personale; eforturi pentru intretinerea relatiilor existente. ARAMA: (obiecte din arama) superficialitate, inselaciune, om cu doua fete; atentie la prieteni falsi; evenimente din trecut care ies la lumina. ARATATOR: avertisment, atentie la pericole sau greseli; atragerea atentiei asupra unei probleme, în contextul visului. ARAT: Acest vis este benefic. El semnifica o colaborare cu natura, feconditate în iubire, în afaceri. Daca în vis sunt oameni aplecati peste plug, acesta este un semn de autoritate.ARATURA: greseala, gafa; deviere de la subiect sau de la problemele actuale; incercare de eschivare, de a iesi dintr-o situatie dificila prin fuga. ARBITRU: nevoia de a cere un sfat obiectiv din partea unei persoane neimplicate în problemele personale sau medierea unui conflict. ARBORE: vezi copac ARBUST CU GHIMPI: Daca visam un arbust cu ghimpi inseamna ca va trebui să suferim pentru a fi fericiti şi ca e bine să vedem lucrurile de o maniera realista şi intuitiva.ARC: (cu sageti, tragand sau intins) evolutie buna, atingerea telurilor, aspiratii inalte; gasirea unei noi variante; ambitie, tenacitate, capacitate de a ajunge la capat; (rupt, cu sageti rupte, care nu se intinde sau ratand tinta) munca în zadar, cu sentimentul ca nu iti poti atinge scopurile; neincredere în fortele proprii, deznadejde, (resort) elan, progres, dorinta de a trece mai

repede peste unele etape plictisitoare sau inutile, elan, entutiasm, avant, avansare rapida; (rupt la pat) disconfort, nemultumiri trecatoare în familie sau sanatate. Arcul, în vis, reprezinta calea de urmat pentru împlinirea destinului. Este necesitatea de a ne crea propriul destin, de a ne trasa singuri drumul. Simbolul acesta exprima puterea pe care o avem în lupta pentru împlinirea idealurilor noastre, pentru realizarea libertatii noastre individuale. Arcul reprezinta legatura dintre succes şi esec, data fiind destinatia să de a atinge o tinta. Arcul care se rupe anunta un esec, un faliment, ceea ce va trebui să ne incite să revizuim şi să planificam proiectele de viata. El indica, de asemenea, obiectivele erotice de atins, uneori fiind vorba de scopuri sexuale.ARCA LUI NOE: (pe uscat) avertisment cu privire la greutati care urmeaza să vina; fii pregatit pentru orice eventualitate; sentiment de protecţie; (pe apa) iesire din impas, solutie provizorie, perioada de trecere pana la o viitoare etapa a planurilor personale. ARCAS: Exprima dorinta inconstienta de a dovedi abilitate în munca si, în acelasi timp, abilitatea de a poseda ceva sau pe cineva.ARCUS: gasirea unor mijloace de a ajunge la o rezolvare multumitoare, dar iluzorie; lingusitori, prieteni falsi, care iti ascund adevarul şi te lasa să continui pe o panta gresita. Arata instabilitate şi incertitudine pe plan sentimental.ARDE: (senzatie în vis) efort, energie sporita pentru atingerea unui scop, proces în desfasurare deja, foarte aproape de solutionare; perioada cu trairi intense, emotivitate sporita; (a te arde) pasiune, patima, exagerare în ceea ce faci; avertisment pentru a deveni mai prudent. ARDEI: (gras) lucruri placute, dar de importanta minora; (iute) atentionare la ceva care nu merge bine şi poate provoca surprize neplacute; necesitatea de a invata din greseli. ARENA: incercarea fortelor, competitie, adversari puternici; provocari. Simbol de lupta dura. Prevesteste ca va trebui să ducem la capat o lupta, lupta a carei cauza va fi un eveniment neasteptat. Visul ne avertizează să ne pregatim serios în vederea acestui conflict. Despre ce lupta este vorba putem afla din continutul visului.ARESTA: se cere multa prudenta, pentru a evita necazurile; vezi amenda; riscul de a de descoperi unele nereguli care iar putea deranja şi pe altii de la care ai putea avea de suferit; posibila pedeapsa sau ispasirea unei pedepse usoare; gafe, critici, atentionare cu privire la greselile personale. ARGILA: (prelucrata de olar sau de sculptor) adaptabilitate, creativitate, productivitate, capacitate de a ajunge la rezultate concrete şi la castiguri materiale prin munca; (morman) sprijin util în rezolvarea unei probleme, chiar daca prin efort indelungat şi munca; mijloace concrete de a ajunge la rezultate palpabile. ARGINT: element de context ce vizează modul în care te ocupi de problemele financiare; atentionare de a nu depinde prea mult de bani; (argint stralucitor) aparente inselatoare, minciuna, luciu de suprafaţă, dar cu aspecte necunoscute; perioada fericita de scurta durata; (argint

14

Page 15: Cartea viselor

innegrit) dezamagiri, deziluzii, descoperirea adevaratei fatete a unei situatii; griji materiale; (argintarie) accent deosebit pe latura materiala a vietii, urmarirea unor castiguri materiale în tot ce faci. Argintul, acest metal pretios stralucitor, este asociat lunii, spre deosebire de aur, care este asociat soarelui. Este, de asemenea, un element feminin, pe cand aurul este masculin. Argintul nu este considerat un metal norocos atunci cand apare în vise. El reprezinta mai degraba o stare de subordonare şi dependenta. O perioada de incercari, de lacrimi, de sacrificiu de sine. Daca visam un portmoneu sau o geanta în care avem argint, atunci e semn ca vom pierde bani. Argintul lipsit de stralucire, oxidat, este un semn care anunta probleme de sanatate, necazuri şi suparari. Totusi daca visam argint curat, stralucitor este semn bun, de bogatie şi sanatate. Argintul care ne apare în vis ne obliga să ne aplecam cu mai multa atentie asupra propriilor responsabilitati, să facem dovada de discernamant, de intelepciune, de receptivitate şi spontaneitate în ganduri şi actiuni.ARHEOLOG: redescoperirea unor detalii ale trecutului ce pot da raspunsuri utile cu privire la prezent; amintiri iesite la lumina; adevaruri uitate; curiozitate. ARHITECT: efort de a crea o noua imagine proprie, noi proiecte de anvergura, sperante de viitor, mare creativitate, dar cu mai putine posibilitati practice; dorinta de a da nastere unor lucruri concrete, de care să fii mandru; nevoia sprijinului altor persoane sau a unei colectivitati pentru a pune proiectele în aplicare. Anunta o reorganizare a propriei vieti. Vom face noi proiecte şi va trebui să analizam fiecare aspect al vietii, pentru a nu suferi un esec. Este un nou inceput. Trebuie să ne alegem bine prieteniile şi iubirile caci ele vor fi baza, temelia pe care se va cladi noua viata.ARHIVA: element de context ce vizează evenimente din trecut, ascunse sau tinute secrete, informatii sau cunostinte adunate dea lungul timpului ce se pot dovedi acum folositoare; atentionare cu privire la un detaliu important, care peste ani ar putea fi util. ARICI: autoprotejare, instinct de conservare puternic în faţă problemelor; distanta, raceala, rezerva; cirscumspecţie; indoiala. ARID: perioada de lipsuri şi griji, lipsa de imaginatie, lipsa de inspiratie şi de idei, oboseala intelectuala; extenuare psihica. ARIPI: libertate, dorinta de a te simti liber, fara griji, independent, departe de orice problema; dorinta de a evada din realitate, dorinta de detasare, de uitare, de relaxare; sentiment de protecţie şi adapost; (aripa rupta) griji, piedici. Aripile (de inger, de pasare) - dorinta de emancipare, invingerea temerilor de orice fel. De inger: sublimarea senzatiei de sexualitate. De paun: criza de narcisism. De barza: dorinta de ruptura de familie sau de societate. De pescarus - nevoia de pasiune. Daca avem aripi în vis, este un semn de inteligenta, suplete de spirit, usurinta de adaptare şi putere de stapanire. Aceste calitati ne asigura succesul în viata. Daca aripile sunt frante sau sfasiate, atunci visul ne anunta un necaz neasteptat.ARMA: nesiguranta, nedreptate din cauza careia vei cheltui mult timp şi efort pentru a o repara; nevoie de

autoprotecţie, atat fizic, cat şi emotional; conotatii sexuale: agresivitate masculina, exprimare mai libera a sentimentelor; (incarcata) prudenta, autocenzura şi controlul propriilor energii şi actiuni, pentru a nu-ti pierde cumpatul; (ranind sau omorand pe cineva) stress, sentimente ostile, certuri cu cei din jur, atmosfera incarcata, sufocanta, agresiva, periculoasa, amenintatoare, complet defavorabila. Arma mai semnifica agresiunea, furia, dar şi protectia. Subiectul viseaza ca ataca sau se apara? în primul caz, inseamna ca are sentimente negative faţă de persoana pe care viseaza ca o ataca. Daca el este insa cel atacat, inseamna ca se simte amenintat în viata de zi cu zi. În caz ca se apara cu o arma, subiectul va reusi să treacă peste probleme pentru ca are incredere în sine. Arma este un simbol de agresivitate. Ea reprezinta conflictul interior, tendinta de a ne autodistruge. Simbolistica armelor este destul de variata şi complexa. Deseori, în vis, arma exprima razboiul personal pe care-l ducem cu noi insine datorita incapacitatii de a ne depasi conflictele launtrice. Visele în care apar diverse arme, sunt adesea legate de probleme din copilaria noastra pe care inca nu le-am rezolvat, conflicte trecute care inca nu au fost reglate. Ele ne bantuie noaptea, în somn, atunci cand constientul nu exercita functia să inhibatoare. În esenta, este tentativa noastra inconstienta de a refula, cu agresivitate, amintiri şi tendinte generatoare de tensiuni sufletesti. Tipul de arma care apare în vis este semnificativ pentru sfera fiintei noastre care e implicata în acest proces. Astfel armele de foc (pusca, mitraliera, racheta, tunul, bomba, etc.) sunt în relatie cu mentalul nostru. Lancea, armele chimice, etc, sunt în legatura cu corpul fizic. Sabia e în raport cu psihicul. Harponul, tridentul (arme utilizate de gladiatori) sunt în relatie cu moralul. Alte tipuri de arme, cum ar fi: cutitul, pumnalul, toporul, etc., sunt simboluri care tin de ruperea legaturilor de dependenta faţă de cineva. Cand indreptam arma catre cineva, inseamna ca ne facem rau nevrand să punem capat unei dependente faţă de anturajul nostru. Cand altii au armele indreptate spre noi, ne opunem unui proces de eliminare a cauzelor unui conflict interior. Cand visam ca un individ inarmat, cunoscut sau necunoscut, ne ataca cu o arma şi ne atinge, va trebui să incercam să vedem care ne este adevaratul dusman. A fi omorat în vis de o persoana inarmata inseamna ca cineva anume si-a jurat să ne distruga. Aceasta persoana e un pericol pentru echilibrul nostru şi va fi foarte dificil să iesim cu bine din acest conflict şi să ne refacem. A trage cu o arma şi a atinge tinta, inseamna ca vom iesi victoriosi din lupta cu dusmanii nostri sau ca ne vom atinge obiectivele vizate. Arma de genul pistolului sau revolverului poate de asemenea să aiba o conotatie sexuala sau, asa cum am mai spus, să indice o agresivitate cauzata de un conflict interior serios care ne uzează sistemul nervos. A avea frica de o arma, în vis, indica, de asemenea, un sentiment de neputinta. Sub aspect erotic, daca visam ca asupra noastra este atintita o arma şi resimtim o emotie puternica cu conotatii sexuale, atunci visul poate exprima o dorinta trupeasca din partea unei persoane necunoscute.

15

Page 16: Cartea viselor

ARMATA: (inrolat) nevoie de ordine şi organizare mai buna în ceea ce faci, nevoia de a gandi mult mai atent detaliile vietii tale actuale; sarcini asumate; necesitatea de a te maturiza; (salvat de armata) nevoia de a cere sprijin din partea autoritatilor sau a superiorilor; reorganizarea fortelor proprii pentru a da nastere unor proiecte serioase; (trupe mergand la razboi sau la instrucţie) pericole asumate, cu sentimentul indeplinirii unor obligatii asumate cu buna stiinta şi mult discernamant. Armata care ne apare în vis este în legatura cu organizarea riguroasa, disciplina şi determinarea. Uneori visul este de rau augur anuntand evenimente tulburi, mai ales daca visam o armata care se desfasoara pe campul de bataie. Daca armata din care facem parte, duce o ofensiva victorioasa, atunci visul este benefic, anuntand momente de izbanda în viitor.ARMURA: nevoie de ocrotire, de protecţie în faţă pericolelor şi grijilor; bariere fizice, incetineala în actiune, blocaje în tot ceea ce incerci să faci, dar fara repercusiuni grave. Arata ca suntem neincrezatori şi ca ne temem. Daca purtam o armura inseamna ca ne este frica de ceva sau cineva. Ne simtim amenintati intr-o afacere şi avem nevoie să ne protejam. Poate exprima o atitudine rigida. Arata dorinta noastra de a pune o bariera intre noi şi anturaj, în scopul de a ne proteja intimitatea. În fine, armura poate fi o forma de a ne proteja de propriile noastre tentatii şi pofte.AROGANT: superioritate, prea multa incredere de sine, aere, importanta în faţă altora, dorinta de a face impresie, dar sar putea să aiba exact efectul contrar. AROMA: sentiment temporar de bine; speranta, presimtiri bune. ARPACAS: Arpacasul reprezinta prosperitate, succes, protecţie.ARTA: Este genul de reusita la care ne putem astepta, în funcţie de esenta operei pe care o realizam. A desena flori inseamna reusita amoroasa. A sculpta în lemn un personaj important, un om de stat etc., anunta reusita în munca multumita unui sprijin la care ne putem astepta. A admira opere de arta: atentie să nu suferim rememorand trairi din trecut.ARTAR: Este un simbol terapeutic. Artarul din vis reprezinta protectia precum şi placerea de a trai. O ramura de artar cu frunze verzi anunta vindecarea. Artarul este de asemenea vestitor de noroc în activitatile comerciale. ARTIFICIAL: Lucrurile artificiale din vis exprima sentimente artificiale, sperante desarte sau acte necugetate. A vedea arbori cu frunze artificiale în vis arata sentimente false sau, dupa caz, cunostinte eronate. (lucruri artificiale: blana, mancare etc) minciuna, iluzii, aparente inselatoare; improvizatii trecatoare pentru a trece de un moment de impas, fara să fii convins total de ceea ce faci; teatralitate, imagine sau impresie falsa, lipsa de naturalete. A ARUNCA: A arunca ceva în vis inseamna a da de o parte ceea ce e simbolizat de obiectul aruncat.ARUNCA: (cu ceva în cineva) tendinta exagerata de autoaparare, presimtire rea, precautii luate din timp; tendinta de a da vina pe altcineva pentru greseli personale; (pe jos) abandonare, renuntare la ceva inutil,

incercarea de a scapa de balastul din viata actuala; (la gunoi) abandonare, despartire, parasire; te descotorosesti de un lucru, o persoana sau o situatie care nuti mai este pe plac sau nu iti mai este utila; (a se arunca în gol) risc, pericol, curaj sporit, aventura, curiozitate; (a nu arunca ceva) posesivitate, prudenta, economie, doresti să pastrezi langa tine pe cineva, chiar daca lucrurile nu mai merg bine; dorinta de ameliorare a situatiei; regret. ARSURA: sunt considerate de bun augur. A visa ca iti arde mana intr-un foc curat indica puritatea intentiilor şi aprobarea prietenilor. Daca iti arzi talpile incercand să mergi pe carbuni incinsi sau să treci prin foc, e semn ca vei duce la capat lucruri care altora li se par imposibil de infaptuit. iti vei pastra sanatatea obisnuita, insa, daca visezi ca focul te cuprinde şi te mistuie, inseamna ca interesele tale vor fi prejudiciate din cauza tradarii unor asa-zisi prieteni.ARSITA: (senzatie în vis) atmosfera apasatoare în plan profesional; mari emotii, stress; intarzieri, incapacitate de a indrepta lucrurile chiar acum; oboseala. ARTICOL: (de ziar) vesti importante, evenimente apropiate. ARTICULATIE: (incheietura) legaturi, cunotsinte, relatii profitabile; mobilitate, agerime, puterea de a actiona cu rapiditate. ARTIFICII: succes, victorie în faţă problemelor; petrecere; bucurie; motiv de sarbatoare; actiuni care te scot în evidenta, laude spuse în public; participare la evenimente speciale, rare, deosebite. ARTIST: degajare de grijile cotidiene, creativitate, imaginatie, preocupari extraprofesionale; dorinta de realizare; distractii; lucruri de valoare; esti putin cu capul în nori, chiar neinteles de ceilalti. AS: (de inima rosie) implicare intr-o relatie sentimentala; (trefla) implicare intr-o problema legala, în legatura cu tribunalul sau oficialitatile; (caro) implicare intr-o problema legata de o mostenire; (pica) implicare intr-un scandal. ASCENSIUNE: Aceasta poate aparea sub mai multe forme: subiectul se catara intr-un copac (simbol al dorintei de a-si largi orizonturile), urca pe o scara (are ambitii sociale pe care doreste să şi le satisfaca), escaladeaza un munte (cauta linistea spiritului, valorile eterne, sensul existentei). În orice caz, reprezinta nevoia de evolutie. Anunta un proiect important în perspectiva. Acensiunea este intotdeauna un succes, o avansare, o multumire sufleteasca. A urca cu usurinta inseamna reusita fara eforturi prea mari. A avea ameteli urcand indica faptul ca nu avem capacitati pe masura ambitiilor noastre. A fi imobil în aer fara a putea urca sau cobora ne arata o angoasa care impiedica sau intarzie succesul. A cadea inseamna un esec. A primi un obiect în timp ce urcam inseamna mult noroc, daca-l primim în timp ce coboram inseamna un pic de nenoroc.ASCENSOR: (urcand) situatie materiala în crestere; optimism, sperante noi de a merge mai departe; evolutie, avansare în proiectele tale; gasirea unei solutii nesigure de a inainta intr-o situatie, fara a te pierde în cai laterale sau necunoscute; rezultate favorabile rapide; dorinte de realizare rapida; (coborand) ganduri

16

Page 17: Cartea viselor

negative, deznadejde, probleme financiare, piedici, neputinta de a actiona; lucrurile merg din ce în ce mai prost şi foarte repede; (in sus şi în jos fara incetare) situatia iese de sub control fara a o mai putea repara; plictiseala, rutina; nimic nou nu se mai intampla în viata ta; nevoie de schimbare; suisuri şi coborasuri în banalul cotidian; (stand pe loc sau blocat în ascensor) teama de a merge mai departe; e posibil să fi facut unele greseli, simtind acum consecintele; piedici; nesiguranta, dezorientare, anxietate; sentimentul ca esti prins intr-o capcana sau intr-o situatie fara iesire. A ne visa intr-un ascensor care urca, este semn de ascensiune sociala, profesionala sau, în funcţie de contextul visului, semn de elevatie spirituala. Daca ascensorul coboara de maniera lenta, este o invitatie la meditatie, la aprofundarea situatiei noastre prezente. Un ascensor care cade în mare viteza este un semn rau, de pierdere a pozitiei sociale, a situatiei materiale şi profesionale sau de criza spirituala. Daca ascensorul este blocat intre etaje, inseamna ca ceva ne blocheaza energia, cariera sau elanurile noastre spirituale. Se impune să analizam ce anume ne tine pe loc şi să trecem la actiune pentru a iesi din criza. Daca usa ascensorului nu se deschide, inseamna ca ne este interzis accesul la o noua dimensiune sau la o alta stare de constiinta, datorita lipsei de armonie sufleteasca. Exista un conflict intre ganduri, sentimente, intuitie şi senzatii. Un ascensor pe care-l chemam şi nu vine, inseamna ca trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica spiritual, să ne impunem rabdare şi perseverenta. Daca ascensorul nu opreste la etajul comandat, trebuie să vedem care este simbolul numarului etajului la care se opreste.ASCUTIT/ASCUTITOARE: initiativa, esti gata de atac, pregatit sati aperi interesele de unul singur; incurajare; noi puteri; vigoare; curaj, cinism, tupeu, indrazneala, risc. ASCULTA: (ceva) atentie, avertisment, supunere, docilitate, pregatire; (a nu asculta) indiferenta, neatentie, greseli sau pericole iminente, incredere prea mare în fortele proprii, spirit reformator, revoltat, rebel. ASCUNDE: (ceva de cineva) secrete, tainuirea unui adevar, lucruri de care nu esti mandru; (a te ascunde de ceva) teama, incercare de a te eschiva din faţă responsabilitatilor, de a scapa de o situatie dificila; (a nu te ascunde de ceva) curaj, indrazneala, asumarea responsabilitatilor, infruntarea primejdiei. A ASCUNDE (A TAINUI): A ascunde ceva. A visa ca ascundem ceva inseamna ca trebuie să ne analizam foarte serios pentru a vedea care ne sunt complexele şi temerile. A ne ascunde de cineva Daca ne ascundem de cineva în vis, inseamna ca incercam să disimulam un adevar faţă de noi insine sau faţă de altcineva. Starea noastra de spirit nu ne permite să ne spunem deschis opiniile şi să facem faţă responsabilitatilor noastre.ASFALT: siguranta, certitudine, stabilitate, incredere; dorinta de a iesi din cotidian, de a calatori, de a pleca; modalitati mai puiin obisnuite de ati castiga painea, noi surse financiare. ASFIXIERE: vezi sufocare. A ne asfixia în vis reprezinta o nevoie de a schimba mediul în care ne

ducem viata, necesitatea de a ne face noi relatii, de a ne deschide unor noi experiente.ASIA: în viziunea occidentalului Asia este taramul indepartat al legendelor, misterelor, voluptatii şi mortii. Acest tinut fabulos al bogatiei nemasurate şi al saraciei extreme, promite aventuri incredibile. Daca ne apare în vis, Asia este dorinta noastra de a scapa de sub jugul ratiunii, de a evada intr-o dimensiune a fanteziei şi mirajului.ASIGURARE: lipsa de incredere, teama, dorinta de securitate; teama de pierderi materiale. ASISTENTA: nevoia unui ajutor din afara, chiar şi temporar, pentru a iesi din impas. ASPIRATOR: eliberare de piedici, calea este acum deschisa catre noi realizari, dupa o perioada de organizare foarte profunda în propriile planuri profesionale. Reprezinta necesitatea de a ne planifica mai bine cheltuielile şi de a contabiliza mai bine banii. Daca visam ca ne servim de un aspirator pentru a face curat, e bine să fim atenti să nu cadem prada unei injustitii. Daca visam ca alte persoane manuiesc un aspirator, s-ar putea să avem necazuri financiare.ASPRU: piedici, intarzieri, disconfort. ASTMA: Visul în care suferim de astma ne arata ca suntem prea impresionabili. Ne lasam prea lesne manipulati şi ne schimbam cu usurinta convingerile sub influenta parerilor altora. E timpul să fim mai siguri pe noi, să ne impunem cu mai mult curaj propriile opinii, să devenim pe deplin constienti de propria noastra valoare. Pericol pentru sanatatea cailor respiratorii, daca avem probleme în viata reala. Exprima, de asemenea, pe plan psihologic, refuzul inconstient al autoritatii.ASTROLOG: cautarea unor cai mai putin cunoscute pentru a iesi din impas; nevoia unui sprjin de la o persoana capabila să observe aspectele problemei şi din alte puncte de vedere decat ai facuto tu pana acum; sfaturi folositoare, impatiale. ASTRONOM: ruptura de adevar şi realitate, esti cu capul în nori, nu vezi adevarata faţă a lucrurilor din jurul tau; idei profunde, dar fara aplicabilitate practica. ASTRU: Daca visam astrele la locul lor pe cer, stralucind linistit, inseamna ca vom avea parte de multumire, de armonie şi echilibru launtric. Astrii care se misca cu viteza sau chiar se ciocnesc anunta un moment psihologic dur pe care va trebui sa-l depasim şi expima o nevoie de a fi ajutati, sprijiniti, iubiti. Daca vizitam un astru în vis, atunci suntem atrasi de forte misterioase pe care va trebui să le deslusim şi să le stapanim.ASTUPA: trecerea cu vederea a unor necazuri, sperand ca daca nu le dai atentie, vor disparea. ASCHIE: te deranjeaza un fleac, teai impotmolit intr-un detaliu aproape nevăzut sau neimportant, dar care trebuie inlaturat printr-un act de curaj deosebit din partea ta. ASTEPTA: (ceva sau pe cineva) esti în faţă unor schimbari în viata ta, senzatia de asteptare din vis avertizandute cu privire la aceste evenimente de urmeaza; emotii puternice; neliniste şi agitatie sufleteasca; (a nu mai putea astepta ceva) ai gasit deja o solutie, deci nu ar trebui sati mai pierzi timpul;

17

Page 18: Cartea viselor

cerceteaza mai bine problemele care te preocupa pentru ca esti deja capabil de o rezolvare; entuziasm, elan. ASTERNUT: (pus pe podea) pericol sati pierzi partenerul prin acte necugetate sau vei suferi din cauza comportamentului unei persoane iubite; (intins pe pat) relatie sentimentala satisfacatoare; (dat la spalat) probleme trecatoare în familie sau cu partenerul; (curat) dragoste, multumire; fericire în casnicie şi dragoste; (la uscat) nevoia de impacare dupa o cearta; (patat, murdar sau sifonat) riscuri de a pierde o prietenie sau partenerul sentimental; tradare, minciuna, înşelătorie, barfe, intrigi; (la calcat) minciuna, eschivare; incercarea de a drege unele greseli în cuplu; (teancuri dupa calcat) perioada linistita în cuplu, dupa certuri sau neintelegeri; variante sentimentale multiple; uneori adulter sau imoralitate pe plan sentimental; ispita, chiar pacat. ASTERNUTURI: Asternuturile curate anunta fericirea în casnicie, o relatie sentimentala plina de puritate,de idealism şi prospetime. Asternuturile murdare inseamna ca partenerul nostru de viata trebuie sa-si schimbe felul de a fi caci altfel ne ruineaza sanatatea: o reinnoire a modului de viata în doi se impune de urgenta. A spala şi a intinde la uscat asternuturile, pe o coarda, anunta o moarte printre cei apropiati, vaduvie sau separare.ATAC: vulnerabilitate sporita, fragilitate, nesiguranta în unele domenii, frustrari, (atacat de un animal) amenintare din partea unor barbati; precautie sporita; (atacand tu pe cineva) toanele tale ar putea cauza neplaceri celor apropiati; initiativa, indrazneala; inceput în forta; (atacat de o persoana cunoscuta) vei incerca sati aperi onoarea în faţă celor care teai umilit; (replicand în faţă atacatorului) rezolvarea problemelor, reusita, victorie asupra dusmanilor, curajul de a infrunta realitate; se cere curaj şi initiativa. Cand visam ca suntem atacati, inseamna ca ne temem de ceva în viata de zi cu zi. Un vis în care cineva sare asupra subiectului cu un cutit inseamna ca acesta se simte vulnerabil sau amenintat de cineva sau ceva. Uneori, în vis îl recunoaste pe atacator, persoana care îl obsedeaza şi în viata reala. Daca persoana care viseaza lupta şi rezista atacului, inseamna ca este puternica şi are incredere în sine. De asemenea, atacurile pot semnifica şi probleme pe care trebuie să le invingem: alcoolul, drogurile. A visa ca suntem atacati de catre prieteni inseamna intotdeauna dezonoare.ATELE: libertate limitata de miscare din cauza unor greseli trecute cu consecinte negative în prezent; incercarea de a repara vechile probleme. ATELIER: incercari, eforturi indelungate şi rabdare pentru atingerea unui scop. ATENT: constientizarea unui pericol iminent; avertizare, (neatent) vezi absent. ATERIZARE: necesitatea de a reveni cu picioarele pe pamant, de a deschide ochii catre realitate, renuntarea la idealism, nevoie de realism, implicare mai prfunda în viata de zi cu zi. Aterizarea este rezultatul definitiv al unei opere, al unui obiectiv de mare anvergura. Este rezultatul unui demers în viata, al unei intreprinderi.ATINGERE: (senzatie placuta în vis) vindecare dupa o boala, linistire, alinare, odihna, ocrotire, dorinta de

afectiune şi mangaiere; confort, securitate; (atingere cu senzatie neplacuta) opusul celor de mai sus; (atingand cu mana ceva catre care te indreptai) dorinta puternica în atingerea unui tel; apropierea unui final al cautarilor de pana acum; sentimentul ca esti pe drumul cel bun. ATLAS: dorinta de a calatori, de a evada din cotidian; dezorientare, cautarea unei cai, problemele tale au foarte multe aspecte necunoscute ce ar trebui studiate cu mai multa atentie, în ansamblu. ATLETISM: rezistenta fizica, energie, vitalitate, dobandirea unor merite prin efort sustinut; initiativa, curaj, implicare totala pentru un scop inalt. ATRACŢIE: tentatie, piedici, neatentie, distragerea atentiei de la probleme mai importante. ATA: esti luat prin surprindere de noi probleme; cautarea unei solutii; (papiota sau ghem) ai timp destul în faţă pentru ati rezolva problemele; nu te grabi; (intinsa) esti în plina desfasurare a unui proiect sau a unei activitati, dar care oricand poate fi oprita de factori din afara; (rupta) oprire, piedici greu de trecut; pauza în activitate; concediu; probleme la serviciu; interventii nedorite din afara; (groasa şi intinsa) siguranta la locul de munca; incredere în fortele proprii; reklatii trainice; (subtire şi intinsa) scepticism; neincredere; nesiguranta; critici; piedici; fragilitatea actiunilor proprii, care oricand pot fi stricate rauvoitori; (incalcita) necazuri, piedici greu de trecut; probleme coplesitoare; incurcaturi la serviciu; suprasolicitare, sarcini coplesitoare; (colorata) atmosfera de lucru placuta, cu numeroase momente de relaxare; (alba) nevoie de sinceritate, de implicare în actiuni corecte şi legale, fara greseli personale; evitarea minciunilor şi inselaciunilor. Simbol de conflicte, de procese, de complicatii. Daca visam ca coasem cu ata atunci visul anunta uniune. A vedea fire de ata amestecate, innodate, anunta procese, certuri.AUGUST: confort, multumire; caldura sufleteasca, entuziasm, uneori epuizare, sufocare, stress, depinde de senzatia din vis. AUR: triumf, castig, situatie cu mari sanse de reusita, prosperitate, curaj, putere, egoism, entuziasm, conducere, dominare, stapanire, aroganta, prestanta, incredere deplina în fortele proprii; atitudine domananta; (tacamuri de aur) ambitii mari pe plan financiar şi profesional; (bijuterii, lucruri de pret) element de context ce vizează valori personale cele mai importante (familie, dragoste, profesie, bani etc), ce pot fi reprezentate de un alt element de context; (pierzand) griji, temeri cu privire la o sansa pe care ai putea so ratezi. Aurul este asociat soarelui, principiului masculin, stralucirii spirituale. El reprezinta cea mai mare bogatie morala. Tot ce e aur în vis este expresia unei sanse nemaipomenite, sansa care nu este neaparat de ordin material. Locul şi situatia din vis ne arata în ce domeniu se vor manifesta împlinirile noastre. Daca visam aur stralucind sau ca posedam aur, atunci visul prevesteste un viitor fericit. Daca posedam vesela din aur sau din argint, ni se anunta bunastare materiala. Daca furam aur în vis: mari neplaceri. Daca suntem impodobiti cu bijuterii de aur: bucurie şi onoruri. Daca visam aur fals: pierderi în afaceri. Daca gasim aur în vis ne putem astepta să primim o mostenire. Daca pierdem aur în vis,

18

Page 19: Cartea viselor

vom suferi pierderi financiare. Daca scormonim în pamant dupa aur : eforturile noastre vor fi rasplatite. Daca suntem îmbrăcaţi în haine brodate cu aur: cei din jur ne doresc binele. Daca aruncam aurul: mare necaz. Din punct de vedere spiritual aurul reprezinta cautarea identitatii personale, a libertatii individuale, aspiratia catre universal. El ne invita la o deschidere totala a spiritului prin dobandirea unor puteri psihice, prin practica iubirii neconditionate, prin expansiunea constiintei individuale, prin probe initiatice trecute cu succes. AUREOLA: (nimb de sfant) eveniment fericit, prevestiri bune; scoaterea în evidenta a unui lucru de valoare din preajma ta. AURIU: caldura, atmosfera placuta, prielnica, primitoare; confort, bucurie, placere; dar şi snobism, prost gust, superficialitate, inselaciune, falsitate uneori. AURIRE: Cand visam lucruri aurite inseamna ca nu trebuie să ne incredem în aparente. Daca ne visam aurind diverse obiecte: atentie la prietenii falsi care ne inconjoara!AURORA: (văzand-o cu sentiment de bucurie) pace interioara, bucurie, iluminare spirituala; dispozitie buna; (văzand-o cu sentimente de teama sau tristete) avertisment să te intorci la valorile spirituale ale vietii, catre religie şi Dumnezeu. Aurora anunta o reusita fie în iubire, fie în afaceri. Este intotdeauna un semn bun. Dimineata este trezirea constiintei, o noua maniera de intelegere a lucrurilor, noi obiective în viata. Reprezinta sansa, norocul.AUSTRALIA: schimbari neasteptate, sperante mari, dorinte greu de atins; vesti de departe; idealuri inalte; dorinta de realizare prin forte proprii; dorinta dar şi teama totodata de a lua totul de la capat. AUSTRIAC: Reprezinta o persoana foarte romantica sau care este interesata de muzica clasica.AUTOBUZ: (accident de autobuz) vezi accident; (asteptand) nerabdare, asteptarea unor evenimente de natura emotionala, sentimentala sau chiar sociala; (calatorind) implicare intr-un proiect de echipa, cu colegi care au aceeasi tinta sau un eveniment de familie care aduna la un loc mai multe rude. Visele în care apare autobuzul se refera la viata familiala, matrimoniala, adaptarea la societate în general. Autobuzul din vis reprezinta domeniul vietii publice, masura participarii noastre în sanul colectivitatii, locul pe care-l ocupam în societate sau, dimpotriva, refuzul nostru de a ocupa un anumit loc. El ne arata ca suntem implicati intr-un proces de evolutie personala în cadrul larg al activitatii sociale şi ne da informatii despre propriul comportament şi despre dificultatile integrarii sociale. Autobuzul este deci necesitatea dobandirii şi definirii individualitatii noastre participand activ, în acelasi timp, la viata sociala. A urca intr-un autobuz arata necesitatea de a ne angaja social în scopul de a iesi din starea noastra de izolare, din egocentrismul şi infantilitatea care ne tin departe de colectivitate. A cobora dintr-un autobuz arata necesitatea retragerii temporare din sfera angajarii sociale caci o prea mare implicare sociala ne impiedica să ne ocupam de propria evolutie individuala. O autogara arata ca avem

dificultati în a ne orienta pentru a ne gasi locul în sanul societatii, colectivitatii. Pentru femeie, soferul autobuzului reprezinta barbatul din viata sa, cel care o influenteaza şi o conduce intr-o mare masura. Pentru barbat, daca soferul este un necunoscut, atunci acesta îl reprezinta si-i arata ca se lasa condus în societate de propriile-i emotii. Daca soferul este o persoana cunoscuta, atunci barbatul respectiv este influentat în viata reala în foarte mare masura de aceasta. Daca visam ca noi insine conducem autobuzul, atunci aceasta este o reacţie pozitiva de afirmare şi adaptare sociala. Daca în vis realizam ca suntem intr-un loc nepotrivit pentru a lua autobuzul, atunci aceasta ne arata o lipsa de adaptare sociala şi inseamna ca nu ne gasim adevaratul loc în viata. A canta cantece vesele intr-un autobuz inseamna adaptarea cu usurinta la viata. A canta cantece triste denota un moment de depresiune, sau dispret din partea anturajului. A pierde autobuzul inseamna o lipsa de adaptare la mediul social. A conduce bine un autobuz arata controlul emotiilor şi conducerea eficace a propriei vieti. A nu putea prinde autobuzul indica o proasta adaptare la viata şi ne arata ca nu suntem la locul nostru real în societate, şi ca ne facem rau noua insine prin dorintele noastre irealizabile sau prin filozofia noastra de viata.AUTOGARA: (aglomerata) obligatii şi sarcini multiple în plan financiar, cheltuieli iesite de sub control; (goala, parasita) perioada de lipsuri materiale av'nd drept cauza inactivitatea, detasarea de problemele profesionale, dezinteresul faţă de problemele materiale ale vietii; (asteptand în autogara) senzatia ca lucruri noi urmeaza să se intample pe plan material şi financiar; (plecand la autogara) dorinta de a gasi o noua sursa de venituri; noi initiative pe plan financiar; (conducand pe cineva la atogara) sprijin în probleme financiare; imprumut, credit, sfat din partea unor persoane cu experienta. AUTOMAT: vezi aparat; (automat de bautura sau cafea) nevoia de siguranta li stabilitate în plan sentimental; (automat alimente sau de bani) nevoia de siguranta şi securitate în plan material şi profesional; (automat de muzica) nevoia de stabilitate şi securitate în viata personala şi familiala, unde sanatatea să fie prima prioritate. AUTOMOBIL: solutie buna, cu care se ajunge repede şi pe cont propriu la o rezolvare favorabila; libertate de expresie şi de miscare foarte mare; lucru de unul singur; incredere în fortele proprii; rezultate rapide; dar şi rutina şi plictiseala uneori; personalitate şi caracter puternic. Simbol al propriei persoane şi al direcţiei în care ne indreptam în viata. Mai intime decat avioanele sau vapoarele (tot semnificante ale calatoriei, dar la un nivel mult mai mare). Masinile fara frane sau la care nu se poate controla volanul reprezinta avertismente cu privire la controlul pe care îl avem asupra propriei vieti. Cand viziblitatea este limitata, persoana isi face griji pentru viitor. Daca exista şi un pasager în masina, inseamna ca subiectul permite altcuiva să îi controleze viata. Masinile noi semnifica o schimbare de statut - o avansare, o marire de salariu, o casatorie, o sarcina. Accidentele de masina nu trebuie considerate vise

19

Page 20: Cartea viselor

premonitorii - de obicei semnifica pierderea controlului şi decizii gresite pe care am putea să le luam. Automobilul reprezinta conducerea, dirijarea propriei noastre vieti, capacitatea de a ne controla instinctele, reactiile, emotiile, de a ne pune în valoare propria individualitate în scopul realizarii echilibrului personal. El are o legatura directa cu trasaturile de caracter ale celui care viseaza şi reda esenta personalitatii sale.AUTOPSIE: trecerea în revista a unor actiuni trecute, pentru a observa unde greselile anterioare; amintiri; intalniri cu persoane uitate; consecinte ale trecutului cu influenta în prezent: cautarea cauzelor unor situatii prezente. AUTOR: energie; creativitate, imaginatie, putere, responsabilitati asumate. AUTOSTOP: pericol, piedici, avertismente; impas în care ai nevoie de o solutie urgenta. AUTOSTRADA: solutie importanta, cu consecinte deosebite, care trebuie luata în considerare indiferent de pretul final al acestei actiuni. Autostrada, ca şi drumul, este simbolul desfasurarii vietii. Ea ne sugereaza o perioada de evolutie rapida, daca ne apare lipsita de obstacole. Daca este presarata cu obstacole, accidentata, atunci visul anunta tot felul de incercari: boli, accidente, nesansa, conflicte personale (teama, orgoliu, complexe, etc).AUZI: vezi a asculta. AVALANSA: izbucnire neasteptata a sentimentelor proprii; decalaje grave intre ce dorinta şi capacitatea de a o pune în practica; nervozitate; stress; cearta; conflict; furie; zbucium sufletesc; emotii necontrolate, coplesitoare; amintirea unor experiente emotionale profunde; (prins de avalansa) riscuri, pericol iminent, dar cu sanse de redresare; vulnerabilitate emotionala. Avalansa care ne apare în vis este prevestitoare de rele. O perioada de acumulare a unei prea mari cantitati de tensiuni negative e pe cale să declanseze o izbucnire colectiva. Funcţie de contextul visului ne putem astepta la necazuri personale (depresiune nervoasa, atacuri verbale sau chiar fizice, injurii, etc) sau la tulburari sociale.AVEA: situatie sub control, posibilitati de actiune multiple, siguranta, certitudini; (a nu avea) incapacitate de a actiona, lipsuri, limite, piedici. AVENTURA: risc, ocazie trecatoare, periculoasa; se cere prudenta. AVERE: (mostenita) posibilitati multiple de actiune, securitate; dorinta de realizare şi acumulare de bunuri; dorinta unui trai lipsit de griji; (muncita) dorinta de a atinge succesul prin forte proprii. AVIATOR: curaj, siguranta; aventura sentimentala riscanta; incredere în fortele proprii; forta de convingere, calitati de lider pe plan profesional. AVION: amintiri legate de experiente cu mare incarcatura emotionala; progres, dar cu precautie; rezultate bune, dar fragile; succes; detasare de probleme; iluzii, sperante noi; idealism şi calatorii imaginare; dorinta de eliberare de griji; nevoia de libertate; lipsa de griji, dar iluzorie; (probleme cu avionul) mari piedici ce trebuie trecute inaintea reusitei; necazuri trecatoare; (prabusire) pericol de tulburari psihice grave, depresie,

suparare, zbucium; (decoland) vezi decolare (aterizand) vezi aterizare. Asociate cu calatoriile importante, avioanele simbolizează schimbarile, tranzitia şi incercarile de a atinge noi destinatii în viata. De obicei, acestea se refera la schimbari în cariera, responsabilitati mai mari sau un statut social mai inalt. Uneori prevad o casatorie sau debutul unei relatii serioase. Accidentele de avion inseamna temeri în ceea ce priveste atingerea acestor scopuri. Daca persoanei care viseaza îi este teama de zbor, acest vis poate semnifica emotii inainte de o calatorie. Avionul din vis este simbol al mentalului. El reprezinta domeniul ideilor, al gandurilor şi inspiratiei precum şi al spiritului. Funcţie de context, poate fi şi un simbol sexual, mai ales daca are culoarea rosie. Visul în care ne vedem pilotand un avion, exprima individualitatea noastra, spiritul nostru de sinteza. Daca suntem pasageri, visul reda spiritul nostru de analiza. Daca visam ca suntem un pasager clandestin la bordul unui avion inseamna ca avem un comportament gresit în viata. Daca ne visam facand acrobatii cu avionul inseamna ca suntem indecisi şi lipsiti de constanta în actiunile noastre. Suntem dominati de un excesiv gust al riscului şi avem o aplecare spre exagerare şi extravaganta. Un avion care incearca să decoleze arata dificultatea noastra de a avea o opinie personala din cauza falselor valori, a iluziilor şi a ideilor fixe care ne populeaza inconstientul. Indica necesitatea de a elimina aceste blocaje în scopul de a ne dobandi autonomia mentala, de a iesi de sub influenta modului de gandire al altora. Daca ceea ce ne frapeaza în vis este structura mecanica a avionului, inseamna ca acordam o prea mare importanta analizelor mentale, ca traim exclusiv pe plan intelectual şi ca, abordand existenta de maniera prea rationala, neglijam spontaneitatea şi instinctele. O lupta aeriana indica indecizia noastra în faţă unei alegeri. Aceasta naste un conflict interior care trebuie eliminat de urgenta. Un avion care se prabuseste exprima faptul ca traim de o maniera nerealista şi ca trezirea noastra va fi dramatica daca nu ne schimbam ideile şi orientarea în viata. Daca suntem supusi bombardamentului unui avion inseamna ca dorim să iesim din mediul în care traim, să ne eliberam de constrangeri, dar ne temem de consecintele dramatice pe care le-ar putea avea tentativa noastra. Daca visam un avion arzand: atentie, ne paste un mare necaz! Un avion care ramane în pana de combustibil exprima lipsa noastra de inteligenta în faţă unei situatii, dovada unei lipse de judecata, de putere intelectuala. Avionul mai poate anunta un proiect important dar riscant. Daca are culoarea alba reprezinta afacerile, în general. A visa ca zburam în avion cu o persoana de sex opus inseamna un proiect de iubire care comporta riscuri. Cand zburam prea sus şi suntem cuprinsi de teama, inseamna ca avem ambitii prea mari şi irealizabile. Daca avem un accident de avion vom avea un esec în actiunile noastre, planurile noastre. Pentru un adolescent, faptul de a se afla intr-un avion, este o priza de constiinta asupra propriei sale sexualitati. A fugi să prindem avionul fiind în intarziere la aeroport, inseamna insucces în planurile noastre datorita propriei neglijente. A vedea cuvintul „stop”sau „oprire” intr-un aeroport

20

Page 21: Cartea viselor

arata ca avem inca timp să renuntam la un proiect. Avionul care nu reuseste să decoleze arata ca dorim imposibilul şi ca nu avem mijloacele de a realiza un proiect. Daca ne visam instalati comfortabil intr-un avion, atunci se prevede o reusita usoara.AVOCAT: prestigiu, merite recunoscute; vesti bune pe neasteptate; rezolvarea unui conflict; e nevoie de un sfatuitor, de cineva care sati apere interesele, de cineva care să te reprezinte intr-o confruntare importanta; o persoana influenta şi convingatoare. AVORT: renuntare brusca la un proiect, la o idee ce parea promitatoare, dar în care nu ai totala incredere; sentiment de vina, de teama pentru perioada imediat urmatoare; presentimente rele; esec provocat chiar de tine; posibile probleme de sanatate. Un avort natural, neprovocat, exprima o stare inconstienta de lipsa de incredere în faţă vietii, în viitor; intretinerea unui spirit de esec, de insucces. Poate de asemenea insemna respingerea violenta a unui proiect, „avortarea” unor planuri de viitor. Avortul provocat reprezinta lipsa de incredere în propriile forte, frica de viitor sau frica de a pierde libertatea. Poate arata incapacitatea de a duce la bun sfarsit un anumit proiect. Culpabilitate.AXA: ai nevoie de un sfat, de o direcţie; deruta, dezorientare; stare de confuzie, nestiind incotro să o iei; (verticala) lucrurile vor inainta spre bine; (orizontala) progres lent, stagnare. AZIL: esec; abandonare; uitare; neputinta; boala. AZUR: lipsa de griji, liniste, ocrotire, multumire. AZVARLI: vezi a arunca. Accidente. Autopedepsire. A te necaji pentru accidentele altor persoane inseamna a avea o stare agresiva asupra acelei persoane.Actori. Tot ceea ce se intampla a fost inventat pentru a ne ajuta. Agresiune. Suparare reprimata. Daca agresiunea este impotriva dvs atunci s-ar putea ca sa aveti complexe nejustificate de vinovatie. Animale. Natura animalica proprie. Uneori pot fi implicate si asociatii de cuvinte, de pilda, de la urs se poate ajunge la ursuz. Anxietate, sau emotii. Simtite in timpul visului, corespund unor sentimente reale care va marcheaza intr-un anumit fel in starea de veghe. Apa. Cerinte de ordin emotional. De obicei semnifica o schimbare. Ascensiune sau catarare. Indemnul spre reusita. Urcarea ritmica a scarilor indica miscari sau necesitati de ordin sexual.

B: (litera) lucru de importanta secundara în activitatile actuale; spirit practic, rabdare, delasare, sensibilitate, dependenta. BABA: persoana respingatoare, sacaitoare, posibil periculoasa. BAC: improvizatie de ultim moment; suferinta din dragoste; perioada de schimbari pe plan emotional şi sentimental; nesiguranta; riscul de a pierde un prieten; emotivitate sporita; BACALAUREAT: actiune de importanta majora în activitatea actuala, cu scopul de a scoate la iveala calitati

personale de care nici nu erai constient; maturizare, seriozitate în crestere. A visa ca trecem cu usurinta examenul de bacalaureat, semnifica intelegerea unei probleme actuale. A visa ca nu reusim să trecem examenul arata ca avem dificultati în a sesiza sensul unei probleme sau în a rezolva o problema de actualitate. Subiectul materiei de examen ne indica problema cu care ne confruntam.BACSIS: (primind) jignire, umilire, ai impresia ca faci ceva sub nivelul tau; (oferind) compromis, renuntari impotriva vointei pentru a rezolva o situatie neplacuta. BAGAJ: opinii, atitudini, sarcini, responsabilitati noi; schimbari, mutari, calatorie asteptata şi pregatita din timp; competenta intr-un anumit domeniu, talente deosebite; relatii utile; greutati intampinate, cunostinte necesare, acumulate în timp. Bagajele simbolizează achizitiile, posibilitatile. Ele ne vorbesc de resursele noastre interioare de realizare a ambitiilor şi ne anunta o dorinta de schimbare de „decor interior”. Bagajele pe care le purtam cu noi ne indica subiectele carora le acordam o mare importanta. În mod normal bagajele se refera la o calatorie pe care o intreprindem sau o planificam. Ele sugereaza o perioada de singuratate, care incepe sau care se termina, dupa cum visul reda o plecare în calatorie sau o intoarcere acasa. A visa ca ne facem bagajele arata necesitatea de a face inventarul propriilor capacitati, forte şi aptitudini. Visul sugereaza ca trebuie să ne pregatim pentru a face faţă unei perioade de mare singuratate. Daca ne cautam bagajele inseamna ca traim o perioada de incertitudine, de imposibilitate de a ne gasi propriile valori. Ne stapaneste o senzatie de esec, de pierdere a controlului propriei vieti. A purta prea multe bagaje, fiind coplesiti de greutatea lor, inseamna ca trebuie să ne debarasam de legaturile care ne incomodeaza şi care dauneaza propriei evolutii şi echilibrului personal. Aceste legaturi pot fi iluziile care inca ne stapanesc, obligatiile inutile, ideile fixe, falsele valori, nelinistile, sau un sentimentalism excesiv. Daca ni se fura bagajele inseamna ca ne indoim de capacitatea noastra de a atinge un anumit tel. Daca abandonam intentionat bagajele în vis inseamna ca am reusit să ne eliberam de constrangerile inutile şi să devenim constienti de adevarata noastra valoare şi de nevoile noastre reale. A uita bagajele este un semn de lipsa de prevedere în elaborarea proiectelor. Pierderea bagajelor ne semnaleaza pierderea mijloacelor noastre interioare. Daca visam ca purtam valize vechi şi lucruri uzate, aceasta este o indicatie ca este timpul să ne odihnim şi să ne eliberam de idei sau sentimente invechite. A ne vedea bagajele incarcate de vechituri şi lucruri stricate, inseamna ca trebuie să ne descotorosim de vechile noastre idei fixe pentru ca ele ne impiedica evolutia personala.BAGHETA MAGICA: Acest vis arata unei femei ca îi surade norocul, sau chiar o cucerire sentimentala în perspectiva. Pentru un barbat, este un semn de succes în proiectele lui.BAIE: nevoie de ordine şi organizare în propriile ganduri; impunerea unei ordini în gandire; trebuie să scapi de unele emotii inutile; (facand baie) nevoie de

21

Page 22: Cartea viselor

schimbare pe plan sentimental şi emotional; oboseala psihica, nevoie de odihna; (facand baie cu alte persoane) barfe, vorbe neplacute care te pot afecta, intrigi sentimentale; (facand baie în apa murdara) boala, stare de sanatate precara, relatie sentimentala sufocanta, nedemna, producatoare de suferinta; (facand baie în apa curata) vindecare dupa o perioada de boala sau neajunsuri; sanatate, viata lunga, casatorie timpurie; schimbari emotionale profunde, de optica, de mentalitate; relaxare; eliberare de ganduri negative sau rele, de probleme şi prejudecati; nevoie de odihna şi detasare, de eliberare a mintii de povara grijilor. A se scalda, simbolizează o reinnoire interioara. Visul reprezinta necesitatea unei prize de constiinta asupra propriilor nevoi şi aspiratii, aptitudinea de a ne asuma propria autonomie. Scaldatul în apa limpede, curata, inseamna pentru bolnavi insanatosirea; pentru cei singuri, o relatie în perspectiva; pentru persoanele nefericite în casnicie, un posibil teren de intelegere şi de bucurie. Daca facem baie în apa fiarta şi ne simtim rau, este un semn de neliniste provocata de framantari serioase în viata sau de nedreptati. Scaldatul intr-un fluviu ne arata o nevoie de afectiune care va fi împlinita. Scaldatul în mare ne anunta o regenerare fizica, norocul, intelepciunea. Scaldatul în apa murdara indica necesitatea de a pune ordine în sentimentele noastre, caci traversam o perioada de conflicte. Cada de baie murdara semnifica un nou inceput daca reusim să o curatam şi să facem apoi o baie buna sau un dus. În fine, pentru ca visul să se realizeze în mod şi mai favorabil, este esential să iesim din apa inainte de terminarea lui. Cada de baie goala, fara apa, este semn ca preferam să suportam influentele din afara în loc să luptam pentru castigarea autonomiei personale. Daca visul pare un cosmar şi ne trezim uzi de transpiratie, trebuie să reinchidem ochii şi să recreem atmosfera visului imaginandu-ne ca iesim din apa; apoi facem un dus bun. Este o metoda eficace de a indeparta nenorocul.BAIONETA: sentiment de adapostire de griji şi jigniri; auto-conservare; auto-protecţie în faţă adversarilor. BAL: companie placuta, flirt, dorinta de a te implica intr-o relatie sentimentala noua; (insoţit) distracţie, placere, vedelie, lipsa de griji; (neinsoţit) disponibilitate pe plan emotional, esti gata de o noua relatie sentimentala, de aceea iesi în intampinarea ei; (mascat) prieteni falsi, minciuni, înşelătorii, persoane care vor să ti se bage sub piele abpordand o faţă sau o personalitate inselatoate. Este un semn ca vom fi invitati la iesiri în companie aleasa sau ca am dori acest lucru.BALAMA: libertate limitata de expresie şi miscare acolo unde esti; constrangeri, dar nu dureroase; posibilitati de schimbare, dar superficiala. BALANTA: dezechilibru, contradictii, nemultumiri, inegalitate, nedreptate, deosebiri acute; se cere o evaluare corecta a situatiei inainte de a lua o decizie; diplomatie, puutere de convingere, prietenie, simpatie, negocieri. BALAUR: temeri ascunse intime, pe care nu le-ai dezvaluit nimanui; se cere destainuirea acestor temeri unor persoane de incredere; pericol iminent pe plan sentimental; relatie sentimentala ardenta, dar paguboasa;

dusmani pe faţă; piedici, eforturi pentru a ajunge la o reusita; se cere infruntarea pericolului. BALANSOAR: cautarea echilibrului şi confortului pe plan familial, emotivitate spo-rita; sentimentalism, romantism. Simbol al lipsei de hotarare, denota dorinta de a lua o decizie. Trebuie să incetam să batem pasul pe loc, să cantarim argumentele pro şi contra şi să luam o hotarare. Vederea unui balansoar în vis promite relatii de prietenie, precum şi adaptarea la orice imprejurare. Daca în balansoar se afla mama, soţul sau iubitul, soarta va fi extrem de generoasa cu tine. BALCON: dorinta de a fi remarcat, de a iesi în evidenta; dorinta de a ocupa pozitii sociale publice, relatii cu persoane cu functii importante. A sta pe balcon reprezinta dorinta de a fi luat în consideratie, de a fi admirat.BALDACHIN: tandrete, dragoste pasionala, romantica. BALEGA: activitati penibile, injositoare, umilitoare, dar care pot aduce în cele din urma reusite şi succes; compromisuri folositoare, concesii, sacrificii trecatoare, dar profitabile în viitor. (morman) stimulente, impulsionare, incurajare, sperante, planuri de viitor; (animal facand) asteptari mari, sperante, dorinta de a te implica intr-un proiect de anvergura; (in drum) necazuri, vorbe rele, suparari; surprize neplacute; (murdarindu-te) mici castiguri, mici realizari, solutii de moment, care pe altii i-ar putea face să sufere sau care altora le-ar parea ridicole; (folosind cu un scop precis) planuri de viitor, sperante, perspective, munca, efort depus, pregatiri; BALENA: protecţie, ajutor, emotii coplesitoare; emotivitate exagerata; probleme greu de trecut, cu mult stress; neliniste, zbucium sufletesc; (orca, balena ucigasa) protectia unei persoane ale carei intentii nu pot fi aflate; lipsa de incredere, aparente inselatoare. Toate animalele din mare au raport cu ideile şi proiectele iesite din subconstientul nostru. Pescuitul balenei anunta o actiune grandioasa. A fi inghitit de o balena reprezinta o nevoie de intoarcere la origini, de a se impaca cu sine. În caz ca iesim dupa ce ne-a inghitit, aceasta arata ca intelegem mai bine viata. Daca nu mai iesim, este o indicatie a puternicei influente pe care o persoana o are asupra noastra.BALERIN: suplete, agilitate, rapiditate în actiune, reactii prompte, frivolitate, usurinta de a evita obstacolele; gratie şi forta deopotriva. BALET: cooperare, respectarea unor reguli impuse de altii pentru a ajunge la realizarea scopurilor propuse. BALON: (zburand) perioada fericita, succese pe plan profesional sau intelectual, dar la voia intamplarii, în care nu poti avea nici un control; noroc chior, succes neasteptat; (umflat) vise desarte, minciuni, emotii inselatoare; lucruri trecatoare, fara viitor; (spart) frustrari, dezamagiri; proiecte esuate, luciditate, trezire la realitate; (văzand pe cer) sperante noi. Unei femei care viseaza un balon sau o minge rosie, i se anunta dragostea. Pentru barbatul care viseaza ca se joaca cu un balon sau cu o minge, aceasta arata ca se va indragosti de o femeie usuratica.

22

Page 23: Cartea viselor

BALTA: griji trecatoare, piedica neimportanta, care poate fi evitata. BALUSTRADA: (stabila) sprijin în evolutia unui proiect; (subreda, rupta) nesiguranta, teama de a continua. Daca simtim nevoia de a ne sprijini de balustrada pentru a urca o scara, inseamna ca avem nevoie de sfaturile cuiva. BALSAM: Cand visezi balsam sau crema, vei izbuti în ceea ce ti-ai propus, în pofida piedicilor care iti vor sta în cale, iar dusmanii iti vor deveni prieteni.BANANE: (fruct intreg) eveniment neasteptat, fara a sti ce urmeza să se intample; perioada de munca grea, de efort sustinut, dar cu rezultate sub asteptari; dorinta de liniste, nevoie de pauza; (stricate) prietenii false. (coaja de banana) pericol, piedici, nesiguranta, teama de a continua; (fruct decojit) dusmanii inlaturati; satisfacţie, reusita. Banana este un simbol pur sexual, avand o conotatie falica (in greacă veche phallos = membru viril, penis). Banana exprima sociabilitatea, generozitatea sau, în funcţie de context, arata instabilitatea. Pentru femeie, o banana în vis, are o semnificatie erotica, fiind un semn prevestitor de pasiune amoroasa. Pentru barbat, aceasta denota o insatisfacţie sexuala, respectiv nevoia de a-si satisface o dorinta sexuala intensa. O banana frumoasa şi bine coapta arata ca am gasit alesul, sau aleasa, inimii noastre. Daca ea este în stare proasta, este un semn de insatisfacţie. Daca visam ca cumparam banane este semn de prosperitate. Daca mancam banane, cineva vrea să ne forteze să facem ceva contra vointei noastre. Daca vindem banane, suntem în pericol de a ne lansa în afaceri neprofitabile.BANCA: (in parc) odihna, repaus, nevoie de relaxare; visare, romantism; (de scoala) nevoia de a acumula noi cunostinte; imaturitate; (financiar) planuri de investitie, probleme financiare. A se aseza pe o banca reprezinta nevoia de odihna dupa o munca obositoare. Daca banca este instalata intr-o gradina sau un parc, este o indicatie a dorintei de romantism. BANCA (FINANTE): Ea simbolizează rezervele de energie, tot ce este important în viata. Banca totalizează realizarile personale ale intregii vieti. Depunerea de bani la banca anunta o recuperare lenta de energie şi de forta. Daca banii ne sunt furati, este un semn de pierdere de forte, de epuizare. Pentru o femeie, a fi casierita şi a i se fura banii sub amenintarea unei arme, anunta casatoria. BANCHET: În general, participarea la un banchet este o prevestire de conflicte în relatiile noastre sentimentale. Participarea la un banchet nocturn anunta reuniuni mondene reusite, dar atentie la barfa, deoarece aceste reuniuni nu trec neobservate. A fi asezati la masa la un banchet şi a inceta să mancam în momentul în care o persoana se apropie de noi, este un semn de ruptura cu acea persoana sau anunta moartea ei.BANCNOTA: (una singura) lipsuri materiale; incapacitate de a actiona; (mai multe) dorinte de investire, sperante de imbogatire; (falsa) înşelătorie, frauda, risc de pierderi. BANDA: (de hoti) vezi hot; (de lipit) impacare cu o persoana cu care esti certat; (de magnetofon sau casetofon) nevoie de relaxare, pentru o perioada mai

lunga de timp; dorinta de a pleca în concediu; suprasolicitare în activitati ce necesita comunicare directa cu oamenii; (banda rulanta) ajutor binevenit intr-o problema ce parea să nu se mai sfarseasca; usurarea situatiei pentru o perioada. BANDAJ: (insangerat) pericol, avertisment; neplaceri daca se continua pe aceeasi cale pe plan sentimental; (alb, curat) se cere precautie şi atentie inainte de a incepe o actiune noua sau o relatie noua. BANDEROLA: lucruri care trebuie remarcate, de o însemnătate mare în activitatile actuale; remarcare, atentionare, avertisment. BANI: capacitatea de a-ti atinge telurile, în funcţie de relatia pe care o ai cu banii în vis; putere, (pierzand) nefericire în camin sau în familie; proiecte esuate; temeri de nereusita; (gasind) fericire în casa; idei noi, posibilitati ce trebuie valorificate; sanse noi; (numarand) sanse de a-ti atinge scopurile şi visele şi de a-ti imbunatati situatia materiala; rabdare; (econo-misind) vezi economii; (furand) probleme financiare grave; (multi bani) multumire, siguranta trecatoare; lipsa de griji; (prea putini bani) lipsuri, probleme materiale grave; (primind) vesti importante, sanse de castig; sperante noi; (platind) sacrificiu, raspundere asumata, ghinion; (salariu) primesti ceva ce ti se cuvine, lupti pentru drepturile tale; (castig neasteptat) vesti, sperante, asteptare, surprize. Banii reprezinta deplinatatea, posibilitatile de schimbare, valorile care conduc la reusita şi starea în care ne bucuram de rezultatul eforturilor noastre. Ei arata ca avem toate calitatile necesare pentru a atinge o tinta. Banii în dolari poarta noroc şi prezic succesul daca numarul lor este de 1, 4, 5, 7, 10. A avea datorii anunta o sanatate subreda, debila şi ne arata ca ne-am ipotecat posibilitatile.BANI FALSI: Banii falsi arata ca ne pacalim pe noi insine sau pe altii, proaste investitii sau cheltuieli de energie.BANJO: distracţie cu prietenii, o noua cunostinta, o noua relatie sentimentala, cu o persoana simpla, pura, placuta, uneori sub nivelul tau; musafiri din afara orasului; relatii cu persoane de la tara. BAR: nevoia unei transformari profunde, realizarea unui vis, evadare intr-un mediu placut, linistitor; lipsa de griji; multumiri temporare, conversatii, viata sociala bogata; relaxare; lipsa de responsabilitati; perioada linistita. A fi barman în vis prevesteste recurgerea la un mod dubios de avansare. A visa un bar inseamna activitate în cadrul unei comunitati, sporirea averii şi indeplinirea unor dorinte imorale. Daca o femeie tanara viseaza ca serveste intr-un bar, va fi atrasa de barbati usuratici şi va prefera placerile de ocazie stabilitatii.BARA: vezi balustrada. BARAJ: probleme pe plan familial sau sentimental, incapacitate de comunicare eficienta cu membrii familiei sau cu prietenii; (puternic, din beton) protecţie, relatie sentimentala sigura, satisfacatoare; (subred, din lemne) pericol iminent, teama de a te implica sentimental; stare de nervozitate, stress, neincredere în partener; nevoia de a lua niste decizii importante sub presiunea momentului. Barajul reprezinta concentrarea

23

Page 24: Cartea viselor

fortelor, controlul emotiilor şi bunurilor. În dragoste, pastram ceea ce am dobandit.BARBA: (barbat cu barba) relatii cu reprezentanti ai autoritatilor; putere, intelepciune; persoane cu functii importante în aparatul de stat; minciuni; ascunzisuri, nevoia de a apela la inselaciuni; nu cunosti inca adevarata faţă a lucrurilor; (barbat care nu are barba în realitate) minciuni, tradare, ascunderea adevarului cu bunastiinta; (femeie cu barba) ghinion, insucces, surprize neplacute; nevoia de a fi mai puternic, mai convingator, apeland la calitati masculine. Simbol de autoritate, de putere, de intelepciune. Pentru persoanele publice, portul unei barbi lungi este semnul reusitei şi prestigiului. Pentru barbatul fara barba, a visa ca si-a lasat una, semnaleaza o dorinta de autoritate, nevoia de a se impune prin actiuni virile. Pentru o femeie, aceasta reprezinta un gust de dominare, o pierdere de feminitate legata de circumstantele în care traieste. Poate simboliza o recasatorire fericita în caz ca este vaduva sau divortata. De asemenea, poate semnala ca va concepe un fiu. În fine, daca are preocupari legale, ea le va duce la capat cu bucurie şi profit.BARCA: dezechilibru psihic, nesiguranta, pericol, cale provizorie pentru solutionarea unor probleme emotionale; perioada cu multe griji; (trasa la mal) sfarsitul unei perioade de zbucium intens; noi sanse sentimentale; incercare de evadare din stresul cotidian; (mai multi intr-o barca) nevoia de cooperare, pentru atingerea unui scop comun; nevoie de intelegere în familie sau cu prietenii; dorinta de impacare dupa un conflict; (calatorie linistita cu barca) progres sigur spre reusita; relatie sentimentala satisfacatoare; (calatorie zbuciumata cu barca) suparari, probleme emotionale sau sentimentale. Cand visezi ca te afli intr-o barca impreuna cu alte persoane, urmeaza să te simti bine în compania placuta a unor prieteni veseli. Daca barca se rastoarna, vei suferi pierderi financiare în urma unor speculatii ce pareau tentante la inceput. Daca o femeie iese invingatoare intr-o competitie navala, va obtine fara prea multe eforturi suprematia în cadrul anturajului de sex feminin. Este simbolul orientarii pe care o dam vietii noastre. Barca simbolizează mai ales optiunile interioare cele mai profunde. Plecarea de la mal intr-o barca ne indica un nou inceput. A ne lasa purtati pe un rau linistit pe timp insorit este o prevestire de viata calma şi fericita; daca ne insoţeste o persoana de sex opus, atunci suntem fericiti în casnicie, viata noastra sentimentala este statornica. A fi intr-o barca şi a ne rasturna cu ea anunta un conflict serios în dragoste sau în casatorie. Despartire. Legarea la mal a barcii noastre reprezinta sfarsitul unei iubiri şi inceperea unei alteia noi, daca ne-o permite contextul. A ajunge singur la mal este un semn de singuratate. O barca sfaramata pe o stanca anunta esecul vietii noastre actuale. Barca aduce ajutorul necesar la momentul potrivit.BARETA: (la sandale) sentiment fragil de siguranta în rezolvarea unei probleme, dar cu sanse mici de reusita; progres lent, dar sigur; (rupta) piedici, intarzieri, dusmani care se interpun în calea ta, instabilitate.

BARICADA: auto-aparare, protecţie în faţă problemelor sau a dusmanilor; siguranta amagitoare; instinct de conservare exagerat, suspiciune, indoiala. BARIERA: (ridicata) acces liber catre urmatoarele etape ale planurilor personale; siguranta în actiune; progres cert; (coborata) piedici care se vor inlatura cu greu, progres lent; rasturnarea proiectelor; (asteptand la bariera) rabdare în rezolvarea unor probleme; intarzieri, piedici. O bariera care inchide circulatia pe un drum este un semn de piedici de inlaturat în urmarirea realizarii unui proiect. Daca reusim să deschidem o bariera este un semn de reusita în viata dupa o dificultate. Deschiderea barierei unei gradini pentru a patrunde în interior reprezinta un atasament serios în iubire. Deschiderea ei pentru a iesi afara anunta sfarsitul unei legaturi.BAROMETRU: rasturnari de situatie, schimbari neasteptate, spre bine sau spre rau; se cere mai multa atentie în activitatile personale, pentru a preintampina esecurile; necesitatea de a evalua foarte bine situatia. BARZA: un nou inceput; inceperea unei noi etape în viata ta; musafiri; vesti; legaturi cu copiii; teama de sarcina; vindecare dupa boala; ameliorarea unei situatii dificile; revigorare; atmosfera placuta. A visa o barza anunta în general o nastere celor care doresc un copil. A vedea o barza singura este un semn de fericire în camin, de casatorie pentru celibatari. Un stol de berze este o prevestire de neintelegeri în legatura cu probleme financiare.BASCA: economisirea resurselor; pierdere neasteptata de bani; protecţie provizorie în faţă problemelor; vulnerabilitate în faţă schimbarilor; nesiguranta. BASCHET: competitie, infruntarea unor concurenti pentru un loc de munca, de regula în domeniul birocratic, administrativ; munca intelectuala; risipirea energiilor pentru un scop inutil. BASEBAL: multumire, pace sufleteasca; satisfacţie, fara castiguri materiale, prosperitate în viitor, dezamagire în dragoste, riscuri de conflicte în cuplu. BASM: vezi poveste. BASMA: vezi esarfa. BASTON: (de lemn) persoana de ajutor de care va puteti folosi la nevoie, (de cauciuc) la fel ca sus, numai ca aceasta persoana s-ar putea intoarce la un moment dat impotriva ta; (alb, de nevăzator) la fel ca primul, numai ca nu poti sti adevaratele intentii ale acestei persoane, care te-ar putea insela; (de maresal) la fel ca mai sus, numai ca e vorba de o persoana importanta, cu functii sus puse. Simbolizează barbatul. Subtirimea sau grosimea bastonului determina calitatea barbatului, a relatiilor lui cu femeile. Pentru barbat, ruperea bastonului anunta o despartire sentimentala şi chiar impotenta.BATE: (pe cineva) pedeapsa, avertisment, razbunare; (la usa) incercare timida, teama de a actiona, asteptare, pozitie defensiva, tatonarea terenului inainte de a lua o decizie; (un cui) necazuri pricinuite cuiva, griji; punerea la cale a unor noi planuri sau revenirea la unele mai vechi, aducand aspecte noi în discutie. BATERIE: (electrica, în buna functionare) energie, forta, revigorare, eventual nevoie de odihna, vindecare

24

Page 25: Cartea viselor

dupa boala; idei noi; curaj de a actiona sau de a porni la un nou drum; creativitate, inventivitate; (terminata sau pe terminate) nevoie de odihna, de repaus; vulnerabilitate în faţă bolii; (percutie) vezi toba. BATISTA: (pierzand) actiunile în care te-ai implicat fie sentimental, fie profesional, sunt în pericol de a se destrama; sentiment de vinovatie; (alba) posibilitate de casatorie; (fluturand de adio) riscuri de despartiri, legaturi rupte, tristete, lacrimi, suparari, calatorii indepartate; boala usoara. Simbol de necazuri, de griji.BAZAR: vezi targ. BAZA: vezi temelie. BAZIN: (de inot) griji; incercare de a uita; nelinisti trecatoare; temeri; probleme emotionale; zbucium sufletesc; (golit de apa) griji puternice; incapacitate de a-ti exprima sentimentele; raceala, distanta în relatie cu ceilalti. Cand o femeie viseaza ca face baie intr-un bazin e semn ca isi va face prieteni adevarati şi va castiga avantaje sociale datorita farmecelor sale feminine.BACAN (NEGUSTOR): Pentru o femeie, negustorul îl reprezinta pe omul vietii sale. Daca îi da alimente, acesta îi va da iubirea; genul de iubire trebuie judecat potrivit simbolului alimentului primit. Daca refuza să o serveasca, ea va fi lipsita de afectiune, iubira ei nu va fi impartasita. În cazul barbatului, negustorul îl reprezinta pe el insusi. Daca el accepta ceea ce i se ofera, este un semn de o noua cucerire.BALBAIT: incapacitatea de a comunica eficient cu cei din jur; complexe de inferioritate, nesiguranta în ceea ce faci; emotivitate; frica de a-ti spune parerea. BALCI: placeri simple ale vietii; tendinta spre batjocura faţă de altii; intalniri banale cu prietenii; neseriozitate; dispret; pierdere de vreme. BALEGAR: Un morman de balegar este o prevestire de castig, de prosperitate. A sta culcat pe un morman de balegar anunta bogatia, onorurile. O persoana care ne murdareste cu balegar anunta o paguba intr-un viitor apropiat.BARFA: calomnii, minciuni, tendinta de a face rau, invidie, tensiuni, cearta, gelozie, raca, dusmani. BARLOG: (gol) teama de necunoscut, pericole ascunse, nebanuite, posibil dusman; (cu animal inauntru) pericol planand, teama de a initia o noua actiune; linistea dinaintea furtunii. BAZAIT: nervi inutili, situatie agasanta, incercare de a va face cunoscut, de a iesi în evidenta. BAIAT: semn bun în general; inceput, situatie incipienta în care va aflati. Spre deosebire de fete, baietii care apar în vis exprima nehotarare, obstacol, ezitare. Baiat cunoscut (var, prieten etc.) - substitutul fratelui. Necunoscut: esti chiar tu. De multe ori este regretul ca nu mai esti copil (de a nu putea face totul) şi dezvaluie frustrarea. BALACI: (in apa curata) sentimente usoare, flirt, relatii superficiale de dragoste; prietenii intamplatoare, placute, dar de la care nu te poti astepta să dureze; (in apa murdara) relatii sentimentale superficiale, paguboase, violente chiar, cu cine nu trebuie. BALARII: greutati, piedici, intarzieri; uitare, neglijenta, ignorare.

BARBAT: (tanar) lipsa de maturitate în actiunile tale; (matur) stii bine ce ai de facut, esti pe drumul cel bun; (cu chip feminin) vulnerabilitate, superficialitate, incapacitate de a te descurca intr-o imprejurare dificila; caracter schimbator, incert, nehotarat; (frumos) superficialitate, incercare de a scapa de responsabilitati prin seducţie. Daca visezi un barbat (chiar şi numai faţă lui) inseamna ca te gandesti la masculinitatea ta. Asta numai în cazul în care barbatul nu este cineva cunoscut. Daca visul este: Placut: ti-ai integrat cu succes masculinitatea (la baieti este vorba de afirmarea virilitatii). Neplacut: suprimarea partii tale masculine (in cazul baietilor simbolizează afirmare). Corpul barbatului este un simbol universal. Barbatul reprezinta principiul activ, actiunea. Pentru o femeie: Visarea unui necunoscut o obliga să priveasca cu un ochi nou personalitatea barbatului de care este legata în acel moment. A visa un barbat cunoscut reprezinta veritabila relatie pe care o are sau o va avea cu barbatul de care este legata. Daca barbatul cunoscut nu este cel din viata să reala, el devine un simbol personal. Printr-o examinare atenta, se poate descoperi unicul sens pe care el îl are pentru ea în viata. A visa un personaj istoric arata ca ea trebuie să incerce să afle rolul acestuia în istorie pentru ca el reprezinta genul barbatului pe care ea îl iubeste în acel moment şi veritabila relatie pe care el o are cu ea.Pentru un barbat: Barbatul necunoscut îl reprezinta aproape intotdeauna pe el insusi. A visa un barbat cunoscut, este un simbol de descoperit: ce reprezinta în realitate aceasta persoana pentru el, îl va face să descopere un aspect al vietii sale prezente; de asemenea visul îl informeaza de adevarata relatie care este sau va fi intre ei. A visa un om primitiv inseamna ca trebuie să ne studiem evolutia interioara, personalitatea.BARBIERI: (singur) sinceritate; faci lucruri cinstite, vizibile, fara teama de a gresi; responsabilitate; (la barbier) cineva incearca să formeze o imagine falsa despre tine, pentru ca, demascandu-te, să incerce să te raneasca, eschivare; lipsa de responsabilitate; neasumarea sarcinilor proprii, aruncand problemele pe umerii altora. BATATURI: (la picior sau în palme) probleme, necazuri, piedici la drum sau în munca; nevoia de a depune un efort suplimentar pentru a atinge un scop. BATAIE, LUPTA: A ne bate cu un necunoscut inseamna ca doua tendinte se confrunta în noi şi ne hartuiesc şi ca trebuie facuta o alegere. A omori pe cineva în lupta anunta o victorie asupra unui dusman şi poate de asemenea insemna o victorie asupra noastra insine. Bataia de cocosi este un semn de discordie.BATAIE DE JOC: A intepa cu vorbe neplacute în scopul de a ridiculiza un prieten sau un dusman nu promite decat deceptii, griji.BATRAN: Intelepciune, putere de a ierta; experienta trecutului, lectii asumate; e timpul să pui în aplicare cunostintele şi lectiile pe care le-ai acumulat şi invatat în trecut; forta trecutului asupra situatiilor prezente. Barbatul sau femeia pe care îi vedem sub trasaturi batrane şi care raspandesc bunatate şi blandete, reprezinta intelepciunea. Sfaturile lor reprezinta

25

Page 26: Cartea viselor

intotdeauna un bun sprijin. El (ea) va fi un ghid spiritual. Daca o femeie viseaza un batran, acesta poate reprezenta omul vietii sale, pe care nu-l mai iubeste, care nu mai reprezinta nimic pentru ea şi pe care-l face nefericit.BAT: protecţie; nesiguranta, neincredere în fortele proprii; dorinta de a fi sprijinit de cineva din afara; certuri usoare. BAUTURA: (racoritoare) odihna, tihna, relaxare, repaus; (alcoolica) iluzii, minciuna, aparente inselatoare, vise desarte, deruta, confuzie, falsitate; tendinte autodistructive.BAUT ALCOOL: A bea alcool în mod rezonabil este un semn de castig în afaceri, de noroc în dragoste. A ne imbata pana acolo incat să ne taram sau să dormim pe podea, prevesteste mari dificultati, mari deceptii iscate din vina noastra.BAUT ALTE LICHIDE: A bea apa proaspata reprezinta o nevoie afectiva satisfacuta. A bea apa foarte rece anunta o pasiune amoroasa. A bea apa calda este un semn de boala, de nereusita în planurile noastre. A bea vin reprezinta un sentiment de dragoste, care este impartasit daca bem în tovarasia unei persoane de sex opus. A bea ulei anunta o primejdie provocata de un dusman. A ne potoli setea band dintr-un rau este un semn de iubire, de mai buna sanatate. A nu putea să ne potolim setea reprezinta o stare sovaitoare a sanatatii provocata de o lipsa de afectiune.BEA: (apa) nevoie de a te implica intr-o relatie sentimentala; nevoie de a fi iubit; nevoie de asociere; (alcool) ignorarea relatiilor sentimentale; afectivitate reprimata; incapacitate de a iubi; (alte lichide) amagire în dragoste; relatii sentimentale inselatoare sau periculoase; intremare a fortelor, vindecare, recuperare a fortelor; (a te abtine să bei) frustrari, reprimarea emotiilor, incapacitate de a-ti exprima sentimentele. BEAT: Insensibilitate, amagire, negare, teama de asumare a responsabilitatilor în plan sentimental. BEBELUS: (plangand) piedici, probleme în plan profesional; proiecte blocate în loc; calitati; (frumos, fericit) stare de multumire personala, inocenta, ingenuitate, lipsa de maturitate, lipsa de griji, perioada linistita, sanse noi, inceput promitator, speranta; (urat) lipsa de incredere, griji, probleme, piedici neasteptate în proectele personale; (bolnav) stress, zbucium sufletesc, dezamagire; perioada dificila; (mergand sau invatand să mearga) în proiectele pe care le-ai inceput, primele rezultate incep să prinda contur; sperante mari, promisiuni; (pierzand) pierderea controlului asupra propriilor tale fapte; teama de a nu face faţă cerintelor celor din jur; griji; sentiment de vinovatie; (razand) perioada fericita, plina de bucurii şi satisfacţie; (dormind) perioada de pauza, de detasare faţă de problemele în care esti implicat; (in carucior) ajutor neasteptat în proiectele tale, care le vor face să inainteze; (nascand) dorinta de împlinire, de realizare personala intr-un domeniu al vietii, dinamism, energie, viitor promitator; creativitate, inventivitate, imaginatie, capacitate de creatie exceptionale; (adoptand) acceptarea noilor sarcini, a noilor reponsabilitati în munca de zi cu zi, constient de dificultatile ce apar.

Reprezinta ceea ce va fi; poate exprima speranta, dar şi un pas inapoi. În 30% din vise, bebelusul reprezinta regresul, ceva negativ. Preocupare metafizica: «incotro o apuca». Frate sau sora mai mici, resimtiti ca niste „invadatori”. Semn al dorintei de a avea copii. BEC: (aprins) ingeniozitate, creativitate, energie, entuziasm, idei şi planuri noi, creativitate; (stins) rutina, banalitate, plictiseala, lipsa de idei şi de entuziasm; (spart) renuntarea la proiectele incepute din lipsa de noi idei; (colorat) imaginatie bogata, idei neconventionale, originalitate. Un bec ars reprezinta o necesitate de a face lumina în domeniul din viata noastra reprezentat de camera din casa unde se gaseste becul ars. A inlocui un bec este o regenerare a vietii pihice, a constiintei. Un bec spart semnifica o tensiune psihica excesiva, agresivitate. Un bec care da o lumina excesiva inseamna o crestere de energie vitala şi implica o atitudine de deschidere, de daruire şi partaj. A cumpara un bec indica necesitatea unei prize de constiinta.BECATA: Reprezinta o femeie proasta, insipida, cu un caracter agresiv.BECI (PIVNITA): Beciul reprezinta o calatorie în subconstient. Ceea ce vedem în pivnita reprezinta subiectele pe care incepem să le constientizam. Daca vedem o pivnita plina de bogatii, visul prevesteste bucurie şi reusita. Daca ne visam inchisi intr-o pivnita: atentie, indivizi dusmanosi ne vor raul! A ne balaci în pivnita în apa murdara, reprezinta emotii prea puternice provocate de tulburari sentimentale. A descoperi schelete intr-o pivnita, ne arata ca nu am uitat inca fie un deces, fie o iubire şi ca sanatatea noastra sufera; trebuie să ne detasam de aceste amintiri dureroase, pentru a ne recapata fortele. A intra intr-o pivnita şi a nu mai reusi să iesim, prevesteste o boala grava. Pentru ca acest gen de vis să fie favorabil, este important să fi iesit din pivnita inainte de sfarsitul visului. Aceasta ne va ajuta să vedem clar în situatia noastra prezenta.BEHAIT: barfe, vorbe urate, intrigi, preluarea şi raspandirea unor neadevaruri de la gura lumii fara a le verifica. BEJ: indulcire temporara a unei situatii dicile; neutralitate şi detasare, lipsa unei comunicari efective, maturizare inceata, dar sigura. Este o culoare calda, blanda, care denota o buna adaptare la viata, la evenimente. Intr-un vis, tot ce este bej reprezinta o viata calma şi senina. BELSUG: vezi abundenta. BELCIUG: piedici, constrangeri, supunere în faţă altora mai puternici, umilinta, situatii penibile, limitarea libertatii personale, imobilizare, trebuie să accepti să stai pe loc o perioada, incapabil de a mai face ceva concret. BENZINA: (a face plinul) entuziasm, energie, intremarea fortelor, dinamism, noi idei şi proiecte, inventivitate, capacitate de munca intr-o perioada foarte aglomerata; (pana de benzina) boala, oboseala, stress, nevoie de odihna, de detasare; (scursa) risipa de energie, iti pierzi vremea cu lucruri inutile; (in sticla) resurse mari de energie, poate inca nefolosite, talente, calitati deosebite ce se asteapta puse în evidenta. BERARIE: vezi bar.

26

Page 27: Cartea viselor

BERBEC: (intre oi) siguranta, dominanta, aroganta, incredere în sine, pozitie privilegiata, laude, linguseala, apelarea la pile şi cunostinte utile; (atacand) impulsivitate, incapatanare, actiune, asumarea riscurilor, combativitate, curaj, elan, autoritate, nerabdare, spirit intreprinzator, indrazneala, initiativa; (de spart usa) atac, jignire, pericol, cucerire, victorie impotriva piedicilor. Berbecul reprezinta o persoana de prestigiu, un sef de intreprindere, avand un caracter princiar, autoritar şi entuziast. Este bine să fim prietenul, aliatul acestei persoane, astfel vom putea profita de influenta, de statutul sau. A ne incrucisa cu un berbec pe o carare anunta o victorie, o protecţie puternica şi constanta. A fi atacat de un berbec este o prevestire de dificultati neasteptate provocate de un dusman combativ şi sus plasat.BERE: dezamagiri, aparente inselatoare. BETEALA: dorinta de a sarbatori, speranta, incantare, nevoie de afectiune, incercarea de a da o imagine pozitiva unor situatii negative. BETON: rezistenta, siguranta, incredere, putere, forta, curaj, durabilitate, fermitate, neclintire. Simbolizează viata stabila, prieteniile bine consolidate pe care nu ne temem ca le vom pierde. A vedea turnandu-se beton inseamna solidificarea prieteniilor, iubirii noastre.BETIE: vezi beat. BETIV: Acesta significa o lipsa de obiectivitate şi de curaj; atitudinea noastra va fi cauza unor esecuri dureroase. BEZELE: despartire, separare temporara, afectiune, prietenie intre femei, instinct matern, grija din partea celor apropiati. BIBAN: Acest peste este un afrodiziac şi indica voluptate şi senzualitate intr-o relatie sentimentala. El anunta o cucerire importanta.BIBELOU: fragilitate, vulnerabilitate, intangibilitate, precautie, stapanire de sine, disciplina, atentie sporita, grija sporita. BIBERON: imaturitate, infantilism, lipsa de experienta, nevoie de a fi protejat, slabiciune, teama, eschivare, nesiguranta, deruta, necesitatea de a acumula noi cunostinte sub indrumarea cuiva cu multa experienta. BIBLIE: sfat util, cale de urmat, intelegerea situatiei, adevar clar, explicatii necesare, discutii clarificatoare, incredere. BIBLIOTECA: (rafturi pline) folosirea cunostintelor şi lectiilor acumulate în folos propriu; (rafturi goale) lipsa de experienta, nevoie de a mai studia; (intr-o biblioteca) necesitatea de a apela la persoane competente pentru a primi un sfat; cautarea unor raspunsuri prin studiu sau din intelepciunea altora; (imprumutand carti de la biblioteca) necesitatea de a urma un curs sau de a apela la cunostintele altora; recunoasterea limitelor personale; (returnand cartile la biblioteca) acumulare de cunostinte, finalizarea unor perioade de studiu, posibilitatea de a oferi altora sfaturi. BICI: pedeapsa, vinovatie, rasplata asumata pentru o greseala. BICICLETA: (mergand cu bicicleta) comunicare imatura, ineficienta, dorinta de a fi inteles, exprimare

infantila, lipsa de rafinament şi maturitate în exprimarea ideilor; (urcand) eforturi constiente în dezvoltarea unor bune relatii cu ceilalti, comunicare buna, fructuoasa; perspective bune; (coborand) comunicare ineficienta, în care esti prost inteles de ceilalti; esecuri neasteptate, gafe, balbe, probleme de exprimare. Similara automo-bilului, simbolizează drumul în viata. Daca subiectul viseaza ca îi este greu să isi mentina echilibrul pe bicicleta, inseamna ca ordinea şi echilibrul îi lipsesc şi din viata. Miscarea ritmica a mersului pe bicicleta poate simboliza activitatea sexuala. Abilitatea de a circula pe bicicleta, reprezinta aptitudinea de a ne pastra echilibrul interior sau anunta dorinta unui flirt. Pentru persoana pe punctul de a incheia un contract, a circula cu bicicleta, este o prevestire de castig, de bune achizitii, de tranzactii favorabile. A cadea de pe bicicleta reprezinta o lipsa momentana de echilibru psihologic.BICIUIRE: Acest vis ne arata ca starea noastra de indolenta are nevoie de stimulare. A fi biciuit de un superior anunta o avansare; de un inferior, este un semn de infrangere. A fi biciuit cu un bici de piele anunta o ranire a amorului propriu. A biciui un superior, inseamna nimicirea sanselor noastre datorita unei porniri agresive. Visul mai poate evoca un sentiment de culpabilitate. A fi biciuit de o persoana cunoscuta anunta o dificultate cauzata de aceasta persoana, sau necazuri care au un raport cu ea.BIDINEA: dorinta de modificare, de noutate, de schimbare. BIDON: (plin) rezerve pentru a ajunge la un tel propus; (gol) lipsa de energie, oboseala, abandon. BIGAMIE: viata dubla, minciuna, inselaciune, aparente inselatoare. BIJUTERIE: lucru pretios, rar, special pentru tine; valori importante; (pentru barbati) bunastare, confort, avere, mari ambitii materiale sau profesionale, achizitii, lupta pentru posesiuni; (pentru femei) placere, afectiune, tandrete, atentie; (false) aparente inselatoare, minciuna, iubire nesincera, parteneri de afaceri necinstiti; necesitatea de a va reevalua principiile. Daca visezi bijuterii şi pietre pretioase, vei avea parte de multe bucurii şi bogatii, iar daca le porti vei urca pe scara sociala şi ambitiile iti vor fi satisfacute. Daca îi vezi pe altii purtand pietre pretioase, tu sau prietenii tai veti detine posturi importante. Daca visezi haine impodobite cu pietre pretioase, vei urca pe scara sociala printr-o mostenire sau printr-o speculatie. A ne expune bijuteriile reprezinta o satisfacere a amorului propriu; este un semn de satisfacţie şi de apreciere a bunurilor materiale sau sentimentale. A primi cadou un inel, un colier sau o bratara impodobite de un diamant sau o piatra pretioasa anunta o iubire deplina, casatoria.BILANT: evaluarea situatiei, atentie sporita, rasplata, final de etapa, socoteli finale, achitarea unor datorii, venirea la zi cu unele sarcini mai vechi, trecere în revista a problemelor de pana acum. Arata ca este necesar să facem o analiza obiectiva a situatiei noastre din toate punctele de vedere, cantarind partile ei pozitive şi negative. BILA: (alba) laude, aprecieri, vorbe bune, satisfactii, reusite; (neagra) critici, calomnii, barfe, nemultumiri,

27

Page 28: Cartea viselor

nedreptati; (colorate) veselie, nestatornicie, distractii; (de biliard sau de popice) planuri noi, scopuri propuse, teluri ambitioase, dorinta de a reusi. BILET: (de intrare, de autobuz) permisiune, accept, acord, impacare, intelegere, negociere; (scris) vesti, noutati. Reprezinta fortele de care dispunem, capacitatea de a ne adapta la viata. Este un permis acordat adaptarii în societate. Soferul sau controlorul care perforeaza biletul ne reprezinta pe noi şi ne avizează ca trebuie să ne exploram fortele pentru a sti daca putem sau nu să luam o alta orientare. A nu putea obtine bilet semnaleaza ca nu avem comportamentul dorit pentru a ne realiza cu bine aspiratiile. A plati biletul arata ca avem calitatile necesare pentru a realiza şi duce cu bine la capat un proiect. BILIARD: risc de a fi implicat intr-un conflict; (inceput de partida) probleme, incurcaturi, ciocniri, critici, infruntare; (final de partida) trecerea cu succes peste probleme; BINECUVANTARE: A binecuvanta este transmiterea fortei cosmice cuiva care are nevoie de incurajare, presimtind perioadele de lupta ale aproa-pelui. A fi binecuvantat de un necunoscut arata ca datorita intelepciunii, filozofiei noastre, vom strabate usor perioadele dificile.BINE DISPUS: multumire, satisfacţie. BINOCLU: aprofundare, studiere atenta, detaliere, intelegere perfecta a unei situatii. BIOGRAFIE: amintiri, adevaruri scoase la iveala, destainuri, confidente. BIRJA: romantism; piedici, intarzieri, ineficienta în actiuni. Simbol al romantismului. Ea anunta un scurt voiaj sentimental. BIROU: (incapere la serviciu) probleme birocratice, cu autoritatile, lucru cu acte şi documente ce trebuie rezolvate; activitate intelectuala obositoare, stress, sedentarism, imobilitate, incapacitate de a actiona eficient; (masa) noutati de la oficialitati; perioada de studiu sau acumulare de informatii sau cunostinte. Biroul reprezinta anturajul de munca. Un birou intr-o singura camera indica o febrilitate intelectuala. A judeca şi examina ce se petrece intr-un birou este un vis care priveste evenimentele viitoare în contextul muncii. Masa de birou reprezinta un sentiment de iubire existent sau în viitor. Un mobilier de birou modern sau de stil anunta o iubire intemeiata. O masa de birou veche nu anunta nimic promitator, nimic satisfacator pe plan sentimental.BIS - perpetuarea sau repetarea unei situatii cu care esti obisnuit; BISCUITI, PESMETI: cearta, conflict, nemultumire; fragilitatea unei situatii, nesiguranta. Biscuitii prevestesc noi prietenii. Bolnavilor le anunta insanatosire. Pentru ca visul să se realizeze este necesar să nu bem nici un lichid în timp ce-i rontaim. În caz contrar visul ne semnaleaza infidelitate din partea unor prieteni.BISERICA: (in interior sau în apropiere) nevoie de protecţie, de ocrotire, de liniste sufleteasca; incredere, (in departare) speranta. A visa o biserica indica nevoia de a fi protejat. A vedea multa lume la biserica ne semnaleaza confuzia, refularea în noi insine. A ne ruga

în timpul slujbei indica o perioada de tristete, de dificultati. A vedea un serviciu funebru cu un catafalc ne avizează ca trebuie să uitam un sentiment pentru a fi fericiti. A dormi intr-o biserica anunta vindecarea pentru bolnavi şi sfarsitul grijilor pentru cei saraci. A vedea o biserica ruinata sau distrusa ne da de stire ca nu trebuie să contam decat pe noi.BISTURIU: ajutor din afara, dur, dar necesar, pentru a iesi dintr-o situatie dificila. BITUM: blocaj intr-o situatie ce pare să nu-si gaseasca solutie; incapacitate de a actiona. BIVOL: putere, forta, energie, dar lipsa de agilitate şi precizie în ceea ce faci. BIZAR: surprize, uimire, lucruri neasteptate, lucruri neobisnuite, neconventionale, originale. BLANA: protecţie periculoasa; ocrotire nesigura; (de pret) dorinta de avutie, de posesiuni materiale, de achizitii, de investitii, materialism, avaritie, lacomie, snobism. BLAT: (de tort) esenta unei probleme, necesitatea de a aprofunda o situatie pana la aflarea cauzelor de la origine. BLAZON: mandrie, vanitate, capriciu, incredere, aroganta, complex de superioritate, laudarosenie, exagerarea unor merite sau calitati. BLAND: liniste, calm, incredere. BLEG: dezinteres, indiferenta. ignoranta, neglijenta, rutina, plictiseala. BLESTEM: piedici greu de trecut, ale caror solutii nu stau în puterea ta; dusmani puternici. BLEU: vezi albastru. BLEUMARIN: vezi albastru. BLINDAT: nevoie exagerata de siguranta, autoaparare; teama pana la obsesie de a fi ranit; obsesii, fobii, temeri de nestapanit. BLOC: (de locuit) multiple relatii, cunostinte, dar superficiale; lucru în echipa; cooperare. BLOCAT: (ceva blocat, fara a avea cheia) piedici, incapacitate de a actiona, perioada de imobilitate; lipsa de idei, de solutii; intarzieri, intreruperi, piedici în evolutia unei situatii din cauze ce nu-ti sunt sub control; (a bloca ceva cu buna stiinta) dorinta de securitate, asigurare în faţă pericolului. BLOND: slabiciune, calm, liniste, tandrete, sensibilitate, afectiune. BLUGI: vezi pantaloni. BLUZA: cenzurarea, reprimarea sentimentelor, blocaj în exprimarea sau manifestarea emotiilor. BOB (LEGUMA): Bobul verde este un simbol de erotism. Bobul uscat anunta un dezacord, conflicte sentimentale. În general, mai multe boabe prevestesc procese. BOABE: detalii deranjante, pierdere de timp, evolutie lenta. BOABE DE CEREALE: Boabele de cereale ne dau prilej de meditare, posibilitatea de a ne orienta mai bine, de a ne imbunatati soarta. BOALA: neplaceri, suparare; avertisment cu privire la starea de sanatate; grija, atentie sporita; pericol. intarzieri, piedici:

28

Page 29: Cartea viselor

BOBOC: (de floare) inceput, confidente, secrete revelate, adevaruri iesite la iveala, uimire, frica de necunoscut; (de rata) inceput, lipsa de experienta. BOBARNAC: pedeapsa, avertisment, rasplata în urma unei greseli; dispretuire, umilinta. BOCANC: mobilitate, agilitate, forta, dinamism, masculinitate, curaj, indrazneala, agresivitate, impulsivitate, trecerea peste obstacole, stapanire de sine. BOGAT: ambitii mari, idealuri marete, sperante de evolutie şi dezvoltare. BOIER: vezi stapan. BOLNAV: A se vedea bolnav este un semn de insanatosire. A fi în pat fara să simtim nici o indispozitie sau oboseala indica o afectiune psihica. A fi bolnav prevesteste castiguri usoare pentru cei saraci. A vizita un bolnav la pat indica somajul, o paguba sau boala pentru persoana vizitata. Expresia „a fi bolnav” are aceeasi semnificatie în vise ca şi în realitate, referindu-se la idei fixe, putin trasnite. BOLOVAN: piedica, perciol, intarzieri, probleme materiale, greutati. BOLTA: protecţie, ocrotire. BOMBARDAMENT: pericol, pierderi, teama de esec. Ne avizează ca urmare unui soc, are loc un razboi pe plan interior. Trebuie să suradem vietii şi să ne debarasam de obsesii obtinand astfel pacea spiritului.BOMBA: (explodand) energie, dinamism, entuziasm, curaj, indrazneala, originalitate, revolta, forta; surprize, veti neasteptate; (neexplodata) primejdie, pericole, frica de esec, piedici, dusmani; nesiguranta, neincredere, probleme iminente. Aceasta anunta o primejdie pentru echilibru. Suntem intr-o situatie dificil de controlat, cauzata fie de o veste, fie de un sentiment distructiv neasteptat.BOMBOANE: dorinta de impacare, de apropiere, de imprietenire; vorbe bune; intelegere; prietenie; ajutor sincer de la cineva. BON: vezi bilet. BONA: (ca esti bona la copil) asumarea responsabilitatilor; munca pe cont propriu; dorinta de a duce la capat un proiect personal; (ca ai bona la copil) eschivare, fuga de raspindere, imaturitate, dorinta de a profita de altii. BONDAR: profitor; dusman ascuns; lene, pierdere de vreme; irosire de energie pentru lucruri marunte. BONETA: nevoie de sprijin în probleme casnice. BORANGIC: vezi matase. BORCAN: vezi bidon. (a pune conserve pe iarna) precautie, fire prevăzatoare, atenta. BORDEI: sentiment temporar de nesiguranta, asociere cu un partener nepotrivit, necesitatea unei schimbari pentru a iesi dintr-o perioada de criza; necesitatea de a renunta la obiceiuri vicioase sau paguboase; nesiguranta, sacrificii, dezorganizare; haos; griji şi lipsuri în casa sau familie; reputatie stirbita; impresie proasta în societate. BORDEL: viciu, compromitere, sacrificiu, implicare în situatii penibile, injosire, dezapropare, barfe, reputatie în pericol. Ne semnaleaza adversitate şi discordie. BORDURA: limite, constrangeri, disciplina impusa.

BORS: incurcaturi, neclaritate, confuzii, deruta, lucruri inca neclare. BOSTAN: absurditati, prostii, batjocura, glume proaste, teama de a cadea în ridicol, gafe. BOSUMFLAT: vezi suparat. BOTEZ: investire intro funcţie, asumare de responsabilitati, perioada de indragostire, acceptarea unei noi relatii, onoruri, laude, modificari în viata sentimentala. Simbolizează inceputul unei etape diferite de viata, o noua dragoste, o speranta noua. Botezul unui copil aduce bucurie, o profunda reinnoire. A vedea propriul nostru botez prevesteste o vigoare noua. Botezul unei nave indica succes, schimbari favorabile, o noua orientare în viata. BOU: incapatanare, idei fixe, rigiditate, dorinta de posesiune şi achizitie, tenacitate, materialism, stabilitate, dorinta de confort şi lux, siguranta, interes pentru bani, mare capacitate de munca fizica, harnicie. A visa boi grasi ne anunta abundenta, bogatia; boii slabi reprezinta saracia. Vederea unei cirezi de boi linistiti este o prezicere de prosperitate în afaceri. Daca sunt furiosi, aceasta ne semnaleaza probleme incontrolabile care vor lua amploare. A visa boi injugati la plug şi arand, este un semn de autoritate şi de control al afacerilor. Boii albi reprezinta onoarea dobandita prin munca şi demnitate. Boii negri anunta o deceptie sentimentala. Cei roscati reprezinta un amor pasionat. A consuma carnea cruda este semnul unei framantari dureroase sau unei pierderi de bani. A o manca bine preparata anunta bucurii în viitor, datorita unui sens echitabil al dragostei şi prieteniei. BOX: lupta, conflict, confruntare directa, nevoie de aparare sau de atac. BOXA: (tribunal) pedeapsa, greseli asumate, sentiment de vinovatie; (subsol) taine neplacute, ascunzisuri, enigme personale, lucruri necunoscute ce trebuie să ramana ascunse; intimitati; discretie; (difuzor) vesti; actiuni piublice, dorinta de apreciere publica, de recunoastere a meritelor. BRACONAJ: tentatia de a face ceva rau, furt, inselaciune, minciuna, fals, rautati pe ascuns. BRAD: (verde în padure) sanatate, viata lunga, putere, energie fizica, capacitate de munca, rezistenta; (uscat) mici probleme de sanatate, oboseala fizica, nevoie de odihna sau incetinire a ritmului de munca; (impodobit de Craciun) bucurie, dorinta de a fi ocrotit, nevoie de afectiune, asteptare, incredere, speranta, bucurie; (neimpodobit în casa) tristete, lipsuri materiale, neplaceri, probleme de sanatate, piedici, nemultumiri, dezamagiri. BRANCARDA: vezi targa. BRAT: (puternic, sanatos) putere de munca, actiune, initiativa, dinamism, energie fizica, rezistenta, solicitari profesionale; (ranit, slab) oboseala, probleme de sanatate sau pe plan profesional, teama de a pierde locul de munca, probleme de serviciu, intarzierea rezultatelor concrete în munca, piedici. Bratele mai simbolizează relatie, împlinire, tandrete. Ele pot imbratisa, dar şi sufoca (sau respinge). Brate incrucisate: frustrare, refuzul de a ceda sentimentelor. Brate rupte sau smulse: sentiment de neputinta. Brate tentaculare (de caracatita,

29

Page 30: Cartea viselor

de floare carnivora): relatia cu mama este sufocanta. Brate articulate (de robot, de statuie): relatia cu tatal tau este sufocanta. Brate de gorila: siguranta în relatia cu tatal. Stea de mare sau floare: siguranta în relatia cu mama. Simbolizează curajul, ajutorul dat, puterea primita, actiunea bine condusa. A ne fractura o mana ne indica pierderea mijloacelor noastre care va conduce la o inactiune temporara. BRAT LA BRAT: posesivitate, gelozie, lacomie, teama de a fi parasit, limitarea libertatilor, constrangeri impuse pe plan sentimental; cooperare, nevoie de asociere, de companie, de prieteni. BRAVO: vezi aplauze. BRAZDAR DE PLUG: Anunta o nereusita intr-un proiect în curs, sau o imprastiere a bunurilor. BRANDUSA: pericol nebanuit sub un aspect ce denota fragilitate şi ingenuitate. BRANZA: rutina, obisnuinta, nimic nou, plictiseala, fleacuri, deziluzii, dezamagire. A vedea sau a manca branza anunta castiguri usoare. A vedea un soarece rontaind branza inseamna ca sansele noastre de reusita ne nelinistesc; nu suntem siguri de durata lor. BRAU: constrangeri, limite, disciplina impusa. BRATARA: (purtand) limitarea actiunilor, oprelisti, stapanirea impulsurilor interioare, frustrari pe plan profesional, obligatii şi datorii; (rupta sau pierduta) eliberare de constrangeri, lipsa de griji şi datorii; (gasind) noi indatoriri. Simbol al cuplului. Bratara de argint, daca este inchisa, este un semn de supunere, de dependenta în dragoste. De aur, mai ales daca este deschisa, reprezinta libertatea intr-o asociatie amoroasa. Purtata la glezna, indica o forma de sclavie sentimentala. Purtata pe mana dreapta, anunta casatorie. Purtata pe mana stanga, arata o dragoste ascunsa, neconventionala.BRELOC: vezi agrafa. BRETELE: nevoie exagerata de siguranta, zgarcenie, lacomie. BRETON: naivitate, lipsa de istetime. BREVET: aprecieri pe plan profesional, noi idei, ingeniozitate, inventivitate. BRIANTINA: snobism, incercari de a lasa o impresie mai buna. BRICEAG: pericol usor de trecut; solutie de moment; improvizatii în situatii dificile. Semnifica agresivitate, revolta.BRICI: desteptaciune, inteligenta sclipitoare, cinism, spirit critic exagerat, limba ascutita. BRICHETA: flirt, iubire nesincera sau de scurta durata, relatii sentimentale superficiale. BROASCA TESTOASA: prudenta, perseverenta, stabilitate, incapatanare, evolutie lenta, nevoie exagerata de protecţie; lipsa de griji. BROASCA: (in apa) instinct dezvoltat de auto-aparare; griji trecatoare; (in iarba sau pe uscat) incapacitatea de a actiona, de a schimba ceva pe plan sentimental; blocaj emotional; incapacitate de a-ti exprima sentimentele; (de usa) plan nou, musafiri, vizite, calatorii. BROASCA DE BALTA: Simbol al supunerii, al unei mentalitati subalterne. A visa mai multe broaste

reprezinta persoane indiscrete care ne asurzesc cu vorbaria. A lovi broaste cu un bat reprezinta dorinta noastra de a ne impune autoritatea. A da afara din casa un cuplu de broaste ne anunta ca o dragoste nefericita se va indeparta de noi. BROASCA DE USA: Cheia reprezinta penisul, iar broasca, femeia. A avea cheia în mana şi a reusi să descui o usa inseamna eliminarea obstacolelor şi atingerea scopului. O usa incuiata ne arata existenta unui obstacol sentimental sau în afaceri; totul depinde de contextul visului. BROASCA RAIOASA: Este reprezentarea instinctelor noastre. În general nu este semn rau, dar trebuie să ne obisnuim să ne comportam mai degajat în viata. BROASCA TESTOASA: Simbol de stabilitate şi incetineala. Daca visam una, aceasta ne anunta ca incet dar sigur ne vom realiza planurile. A sta calare sau asezat pe o broasca testoasa este un semn de longevitate. A opri inaintarea unei broaste testoase arata necesitatea de a ne ameliora proiectele. BRODERIE: fantezie, vise, amagire, romantism. BRONZ: reusita dupa mai multe incercari; amintiri ale trecutului; tristete, sentimentalism. BRONZAT: disimulare, inselaciune, ascunderea realitatii, imbunatatirea imaginii, aparente inselatoare. BROSURA: noi soultii, noi posibilitati de a actiona, reguli impuse de altii, sfaturi utile. BRUMA: tristete, necaz, pesimism, greutati. BRUNET: temperament puternic, energie, nervozitate, impulsivitate, actiune, dinamism, initiativa, simt practic. BRUSC: noutati neasteptate, schimbare de direcţie, surprize. BRUTAR - BRUTARIE: sansa de castig, nou loc de munca, capacitate mare de munca, dorinta de munca, rezistenta la efort indelungat, ajutor în slujba altora, altruism. BRONZ: Reprezinta o asociere pe baze spirituale, garantie de rezultate materiale concrete. Daca visam o persoana sub forma de statuie de bronz, aceasta anunta o boala foarte serioasa sau chiar moartea ei, totul în funcţie de starea actuala a sanatatii sale. BRUN (CAFENIU): Este o culoare calda, simpla, care anunta o viata de familie sanatoasa, confortabila, naturala, fara pasiune exagerata şi fara extravagante.BRUTAR: Daca ne da paine, el reprezinta prietenul purtator de noroc, de sanatate şi de dragoste, sau de asemenea indragostitul generos şi binevoitor. BUBA: defecte, intarzieri, piedici. BUBURUZA: tandrete, afectivitate, sensibilitate; sanse de casatorie. BUCATAR: rutina cotidiana. A vedea în vis un bucatar anunta o dragoste serioasa. În visul unei persoane bolnave, bucatarul anunta necazuri afara de cazul cand gateste peste sau alte vietati acvatice; daca persoana mananca din preparatele gatite, acesta este un semn de insanatosire.BUCATARIE: caldura armonie familiala; (pentru barbati) lipsa de simt practic, piedici, incurcaturi, neindemanare, stangacie, nepricepere; (pentru femei) iscusinta, pricepere, instinct matern, iesire din impas.

30

Page 31: Cartea viselor

Ceea ce vedem în bucatarie reprezinta un eveniment viitor al vietii noatre, vesel sau trist. A pregati supa inseamna ca ne vom simti mai mult sau mai putin bine, dar a o manca anunta o sanatate mai buna. A fi în bucatarie cu o alta persoana şi a face o multime de lucruri fiecare de partea sa, reprezinta o lipsa de comunicatie, o singuratate în doi. A ne afla intr-o bucatarie unde nu se petrece nimic indica o viata monotona. BUCHET: sentimente profunde, nevoie de afectiune şi atentie din partea celorlalti. BUCIUM: vesti proaste primite prin cai neobisnuite. BUCLA: legamant sau dovada de iubire, fidelitate, dor, zbucium sentimental, dragoste profunda. BUCURIE: multumire, reusita temporara, armonie, perioada lipsita de griji, liniste sufleteasca. BUDINCA: dezamagire, lucruri facute în repezeala, superficialitate, pripa, graba, frugalitate. BUFET: Un bufet plin de provizii reprezinta o senzualitate bine împlinita. Gol, anunta singuratatea, o pierdere sentimentala. A nu-l putea deschide, denota o problema psihologica, o sexualitate nesatisfacuta şi din acest motiv simtim nevoia să fim sfatuiti, incurajati.BUFNITA: intelepciune, educatie aleasa; (sunet de bufnita) avertismente, temeri ascunse; perciol. Pentru lucratorii de noapte, a visa o bufnita sau o cucuvea este un semn bun. Pentru ceilalti, indica pesimism, melancolie şi o viata retrasa din punct de vedere social. A auzi în vis tipatul bufnitei sau al cucuvelei este un semn de boala grava, sau chiar de moarte. BUFON: neseriozitate, batjocura, dispret, neimplicare. Simbolizează persoana care nu a reusit să se defineasca. Prea multe proiecte provoaca confuzii; este deci necesar să ne alegem o tinta precisa pentru a o putea duce cu succes la bun sfarsit.BUHAI: barfe, clevetiri neimportante. BUJOR: (inflorit) pasiune ardenta, dragoste; (cu petalele cazute) risc de cearta sau despartire. BULBUCAT: uimire, surpriza. lucruri sau actiuni incredibile, neasteptate. BULDOZER: Ne previne ca un proiect considerat imposibil va fi realizat. Vom inlatura obstacolele, rivalii, vom infrunta toate primejdiile şi vom reusi. BULETIN: nerecunoasterea meritelor, controverse, indoiala, nesiguranta, incerti-tudini; nevoia de a demonstra ceva; cautarea identitatii, individualitatii, maturizare. BULEVARD: perspective largi, sanse mari de reusita; noi directii, mult mai promitatoare. BULGARI: (de pamant) regrete, tristete, amintiri dureroase, suferinta; probleme financiare; (de zapada) veselie, distracţie, glume. BULION: energie prost canalizata sau nefolosita, iubire confuza. BUMBAC: (pe camp) abundenta prin efort; (cules) opresiune, supunere, umilire, constrangere. BUMERANG: repercusiuni, urmari nebanuite ale unor actiuni mai vechi. BUNA ZIUA: simpatie, noi cunostinte, amabilitate, politete, sociabilitate, sinceritate.

BUNICI: vezi batran. Sfaturi primte de la rude. Probleme legate de mosteniri, legaturi de familie, legaturi cu originile (tara, oras, sat); (fiind morti, dar văzandu-i) nevoie de protecţie, de afecstiune, de atentie. (ca esti tu bunic) responsabilitati de familie. Bunicul sugereaza o relatie de complicitate. El ilustreaza lumea copilariei, a amintirilor, a emotiilor regasite. Exista posibilitati: fie visul are legatura cu viata de zi cu zi (cand bunicul isi joaca rolul obisnuit), fie bunicul e inlocuitorul pozitiv, al tatalui, ceea ce inseamna disparitia sentimentelor de vinovatie faţă de tata. Bunica sau femeia batrana poate fi în vis pur şi simplu imaginea ei, dar mai simbolizează şi mama care pedepseste. Ea este, de altfel, destul de des perceputa ca o amenintare. Materna: sentiment de vinovatie faţă de mama. Paterna: frica de castrare sau de moarte. Impreuna cu bunicul: criza de identitate sau inhibitie. BURETE: (a sterge cu buretele) uitare, trecere cu vederea, ignorare, un nou inceput, ruperea oricarei legaturi cu trecutul; (ca material) dorinta de afectiune, de ocrotire, de atentie din partea celorlalti; egoism, profit; aparente inselatoare. BURGHIU: nevoia de a analiza mai amanuntit unele probleme, patrunzand an miezul situatiei; iritare, sacaiala. BURIC: dependenta, lipsa de curaj, teama de a actiona de unul singur; egocentrism, mandrie, trufie, superioritate, impotanta, laudarosenie. Reprezinta un interes prea mare pentru noi insine, o tendinta de a vedea totul prin propria noastra prisma, fara să tinem seama de ideile sau conceptiile altora. Buricul priveste de asemenea şi pe cei care sunt în centrul legaturilor noastre afective. Buricul atins de o infecţie sau alta afectiune prevesteste ca ne putem astepta la moartea unei rude. BURLAC: (daca esti femeie) nesiguranta, obsesia maritisului, dorinta de asociere, teama de a ramane singura; (daca esti barbat) independenta, libertate de actiune şi de miscare, fuga de responsabilitate; reusita de scurta durata de unul singur. BURLAN: posibilitati de a evita greutatile şi neplacerile; canalizarea pasiunii şi energiei sexuale intr-o direcţie nepericuloasa; necesitatea de a te opri asupra unei singuri relatii sentimentale careia să i te daruiesti. BURSA: (de studii) dorinta de acumulare de noi cunostinte, ambitii mari; (de valori) agitatie, speculatii, hazard, nesiguranta, intamplare. BURSUC: bosumflare, incapacitate de a comunica deschis cu cei din jur, sentiment de nesiguranta, suparare fara motiv. BURTA: Reprezinta o sursa de necesitati continue. O burta mare este o fericita prevestire de noroc. Burta supta şi infometata este un semn de singuratate, de saracie. A ne vedea sau a ne simti în interiorul unui pantece este un semn de imaturitate emotiva, de regres şi de tulburari afective. Este simbolul reintoarcerii la punctul de plecare. BURUIENI: neglijenta, uitare, indiferenta, ignorare; profitori, ipocrizie, necesitatea de deschidere a mintii sau sufletului, de curatire; avertisment cu privire la impovararea de sentimente negative.

31

Page 32: Cartea viselor

BUSOLA: dezorientare, necesitate de a fi ghidat de cineva, de a gasi un exemplu, o direcţie mai buna. Reprezinta o persoana cu bune intentii care poate avea o influienta pozitiva asupra orientarii vietii noastre.BUST: vezi piept. BUSUIOC: noroc, sanatate, protecţie, superstitii, afectivitate, tandrete. BUSTEAN: impasibilitate, indiferenta, dezinteres. BUTELIE: vezi baterie. BUTOI: greutati, imobilitate, dificultati în actiuni, prudenta, acumulari lente. Butoiul reprezinta femeia. Gol, este un semn de speranta. Plin, el anunta prosperitatea, bucuria senzuala pentru femeie şi o cucerire, satisfactia simturilor pentru barbat. Butoiul de vin în stare buna este un semn de prosperitate, de noroc în afaceri. Spart, el indica probleme cu subalternii. Butoiul de ulei ne indeamna la mai multa flexibilitate în relatiile cu anturajul nostru. Butoiul cu apa limpede reprezinta atasamentul. Cel cu apa tulbure este o prevestire de nefericire în relatiile sentimentale. BUTUC: vezi bustean. BUTURUGA: mici probleme de sanatate din trecut revenite în actualitate; schimbari neasteptate de situatie. Ne prevesteste norocul, dragostea. O buturuga care arde reprezinta o pasiune. BUZDUGAN: autoritate, putere, energie, superioritate, prestanta. BUZE: senzualitate, voluptate, pasiune, afectivitate, mare forta de expresie; comunicare usoara cu cei din jur; vesti, discutii. Simbol erotic, afectiv. Buzele frumoase anunta bucurie pentru persoanele indragite. Buzele subtiri, diforme, sau crapate sunt un semn de ghinion, de nefericire pentru rudele sau prietenii nostri. BUZUNAR: lucruri tinute pentru tine insuti, secrete ascunse, intimitate, valori personale; lucruri sau prieteni la indemana, utile; (cu mainile în buzunar) pasivitate, fuga de actiune, de responsabilitate, neputinta, asteparea unui ajutor din afara, sentiment de culpabilitate. Pentru o femeie, buzunarul este ea insasi. Pentru barbat, buzunarul reprezinta femeia. Pentru a intelege semnificatia visului, trebuie analizat continutul buzunarului. Bani. Timp, energie, dragoste, gelozie, vinovatie. Boala. Necesitate de odihna.

C: tandrete, adaptare, umor, simt estetic, ocrotire, creativitate, neastampar, agitatie, dezordine, ironie, risipa, originalitate, superficialitate. CABANA: adapost provizoriu, nesiguranta, vacanta, romantism, nevoie de odihna, de evadare, de eschivare. O cabana în padure arata o anumita lipsa de maturitate, un anumit grad de infantilism. Daca visam o cabana la tara, atunci visul exprima o nevoie de singuratate. Situata pe malul unui lac, semnifica nepasarea, lipsa de griji, dezinteresul. Daca aspectul cabanei are un aer paraginit, sau daca aceasta este în reparatie, atunci avem o predispozitie spre meditatie, introspecţie.CABARET: umor, batjocura, ironie, cinism, critica. CABINA: (de vapor) sentimenta de siguranta temporara în plan emotional; (de proba) provizorat,

situatie temporara, experient, testare, incercare a fortelor, interviu, concurs; (telefonica) relatii incipiente, cautarea unor noi forme de expresie şi comunicare, noi cunstinte, desi superficiale. CABINET: boala trecatoare, nevoie de un sfat. CABLU: legaturi numeroase, cunostinte, discutii, contacte, comunicare, intalniri; risc; (gros, tinand o greutate mare) grija, precautie, dificultati; (rupt) boala, pierderea controlului, oboseala, extenuare, incapacitate de lucru, imobilizare, blocaj, risc. Este semn de mari şi incrancenate eforturi care vor fi incununate de succes. Daca ne folosim de un cablu pentru a face o ascensiune şi reusim să ajungem în varf, atunci să ne asteptam la o reusita totala în profesiunea noastra.CACAO: trezire la realitate, realism, intelegerea unei situatii; schimbare de mentalitate. CACTUS: aglomeratie, lipsa intimitatii, indiscretie, te simti sufocat, inghesuit, ingradit, fara spatiu; nevoie de intimitate, de izolare, de autoprotecţie; capacitate mare de adaptare. Reprezinta o persoana singuratica, rece şi agresiva, care nu are nevoie de afectiune. Daca ne visam intepandu-ne intr-un cactus, inseamna ca în anturajul nostru exista o persoana agresiva. Daca visam persoane pe care le cunoastem intepandu-se intr-un cactus, atunci e vorba de agresivitatea noastra indreptata contra lor.CADAVRU: modificari, dorinta de schimbare, finalul unei stari sau a unei etape; aventura spre necunoscut; o noua stare de lucruri, nebanuita, ingrijoratoare, dar de care esti constient ca trebuie să se petreacă; (mutilat) trauma, mare zbucium emotional, emotii, griji, necazuri, teama, vesti proaste. Cadavrul simbolizează un sistem de valori depasite. În acest caz visul este benefic daca reusim să identificam ce este mort, perimat în noi insine şi să ne debarasam de aceasta povara. Daca visam ca am descoperit un cadavru intr-o valiza, în port-bagaj sau intr-o pivnita, beci, etc., atunci povara unui esec profesional sau a unei iubiri care ne-a ranit ne face inca să resimtim o stare de angoasa, de lipsa de incredere în noi insine şi ne impiedica să evoluam cu adevarat în viata.CADA: (facand baie în ea) impacare, ordonare a planului emotional, imprietenire, iertare; (cu apa murdara) ruperea unor relatii sentimentale dezavantajoase; (plina cu apa) zbucium emotional, noi cunstinte, viata sociala intensa; (goala) izolare, teama de a fi parasit, tristete, singuratate, nevoie de asociere şi de afectiune, probleme sentimentale; (ramasa murdara) perioada dificila pe plan sentimental, decizie de separare sau impacare; ruperea unei relatii dificile, sufocante, fara viitor; ordonarea vietii sentimentale, chiar daca prin situatii traumatizante. CADOU: (oferind) lingusire, obligatii ce se cer onorate, incercare de impacare, viata sociala incarcata, nevoie de a fi luat în seama, de a ti se acorda atentie, de afectiune; (primind) aprecieri, recunoasterea meritelor, vorbe bune, prietenie, impacare, acceptare, noroc, surprize, perioada fericita, satisfactii, rasplata, castig (nu neaparat material, mai mult personal), evolutie, progres, succes, realizare. Cand facem cadouri în vis inseamna ca ne facem prieteni sinceri în viata reala. Daca primim

32

Page 33: Cartea viselor

cadouri atunci actiunile şi intreprinderile noastre vor prospera, mai ales daca ce-i care ne fac cadouri sunt persoane importante.CADRAN: (de ceas) atentionare, avertisment, atentie sporita, prudenta, nevoia de reorganizare, de folosire a timpului cu folos. CADRU: constrangeri limite, reguli stricte, disciplina, ordine, supunere; trebuie să te supui altora. CAFEA: (in ceasca, band, în ibric) nevoia de a primi un imbold, un stimulent, o impulsionare, incurajare, imbarbatare; necesitatea de a munci indelung, rezistenta fizica şi psihica; musafiri, vizite, viata sociala bogata, noi cunostinte, sueta, discutii, barfe; (varsata) agitatie psihica, nesiguranta, oboseala, extenuare, pierdearea controlului; (zat de cafea) nesiguranta, teama de viitor, teama de a actiona, nevoia unui sfat, neincredere în fortele proprii, te lasi în voia sortii, nevoia de a gasi o cale mai buna. A bea cafea arata dorinta de a flirta. De asemenea poate arata ca vom incheia niste tranzactii financiare. Stand pe o terasa şi band cafea anunta noi relatii pe care le vom face, mai degraba legaturi problematice.CAFENEA: odihna, repaus, vorbe, discutii intelectuale, dispute amicale. CAIAC: riscuri, pericol, infruntarea pericolului pentru a atinge un scop dificil, curaj, spirit temerar. CAIET: acumulare de experienta, noi informatii, vesti, noutati; datorii, obligatii profesionale; amintiri, melancolie, nesiguranta. CAIMAC: castig, avantaje, profit, situatie convenabila, sansa de acumulare de bunuri sau experienta; atentie la profitori. CAISA: pierdere de timp trecatoare; prieteni falsi. Caisa proaspat culeasa ne vesteste o iubire trecatoare.Caisa trecuta, uscata ne anunta ca vom fi raniti în iubire.CAL: (alb) viata frumoasa, multumire, satisfacţie, fericire, dragoste, romantism, sensibiliate, idila, flirt, vise, imaginatie; ganduri pozitive; independenta, libertate de miscare sau de expresie; (negru) curaj, spirit temerar, energie, impulsivitate, aciune, initiativa; (salbatic sau naravas) energie fizica sau sexuala, instinct erotic puternic (mai ales pentru barbati), revolta, enervare, indignare, instincte necontrolate, libertate deplina, independenta, nesupunere, te descurci singur; faci ce vrei; incredere în fortele proprii, curaj, incalcarea oricaror reguli, legi sau limite; (Pegas sau cal inaripat) inspiratie, imaginatie, trecrea de la o stare la alta, schimbare de atitudine, indrazneala, cutezanta, forta gandului, gandire pozitiva; (calare pe cal) evolutie buna a situatiei, evenimente bune, noroc, schimbare favorabila de direcţie; iesirea din impas; tii lucrurile sub control; (herghelie de cai) indecizie în dragoste, variante multiple, dorinta de ati pastra libertatea şi independenta, fara a te implica; viata sociala bogata; nevoie de asociere; lucru în echipa, colaborare; (inhamat, inseuat sau la caruta) noi datorii, obligatii, constrangeri, reguli impuse, instructiuni ce se cer urmate; lipsa de libertate, supunere, munca, rezistenta, efort fizic; (mort) oboseala, extenuare; te simti neglijat, marginalizat, uitat, abandonat de ceilalti; sentimentul ca esti folosit de catre

altii, fara a avea nimic de castigat; dezamagire; esec; (verde) iluzii, himere, vise imposibile; lipsa de realism; imaginatie; traiesti mai mult în vise; (de curse) initiativa, dorinta de realizare, implicare intro situatie concurentiala, cu gandul de a castiga; egoism; recompensa. Calul este, ca şi pisica, un simbol al libertatii. Diferenta este ca acesta semnifica deschiderea catre lumea exterioara, în special dorinta de a avea aventuri sexuale. Calul mai reprezinta şi simbolul frecvent al sexualitatii în vis. Calul care alearga pe o campie este simbol al unei sexualitati libere, neinfranate, fara prejudecati, al unui spirit fara griji. Calul în drumul caruia se ivesc o serie de obstacole indica faptul ca subiectul are de trecut cateva bariere în viata să sexuala. Calul linistit, care nu alearga, indica o relatie stabila, în care partenerul este satisfacut. Cal galopand, fara calaret sau tu calarindu-l: respingere a problemelor din familie sau din societate. Inaripat: inabusirea dorintelor sexuale. Cal de bronz, de piatra sau de lemn: neplaceri materiale, sentimentale. Calul reprezinta forta psihica instinctiva, inconstientul, egoul. El este simbol al facultatii de clarviziune, obligandu-ne să ne constientizam instinctele pentru a iesi din egocentrism. Mai este un simbol sexual, Freud considerandu-l „aspectul terifiant al tatalui”. Calaretul este simbol al ratiunii, vointei, rationalitatii. A stapani un cal inseamna a ne stapani propriile pulsiuni instinctive. Calul salbatic ne arata o viata launtrica dezechilibrata, o lipsa totala de control asupra propriilor insticte. Calul domestic arata ca avem o viata armonioasa, ca ne stapanim bine pornirile primitive. Daca dresam un cal, inseamna ca suntem pe cale să invatam a ne stapani propriile reactii. A urca pe cal sau a cobora, dovedeste un complex de superioritate sau de inferioritate. O plimbare calare inseamna a da curs liber instinctelor, a trai intens o stare de libertate interioara. A urca pe un cal mai poate arata ca suntem suprasolicitati sexualiceste. Daca sarim obstacole calare e semn ca trecem peste prejudecatile, interdictiile şi tabuurile adanc inradacinate în noi. Un cal cu „ochelari” arata ca refuzam să vedem realitatea, ca suntem marginiti la minte. A potcovi un cal e semn ca posedam o mare cunoastere a naturii umane. Un cal ranit prevesteste o problema psihologica serioasa. Un cal care ne inspira teama în vis reprezinta o frica faţă de propria noastra natura instinctiva. Calul mai poate insemna ca vom primi vesti de departe. Un cal potcovit este semn de mare noroc. Un cal mort poate anunta moartea cuiva apropiat. Un atelaj arata ca ne trebuie o mare forta de caracter pentru a realiza o adevarata evolutie spirituala. Culoarea unui cal care ne apare în vis este foarte importanta deoarece reprezinta diferitele fatete ale temperamentului nostru. Astfel: Calul alb indica faţălism, pesimism. Sub aspect erotic poate arata ca ne vom schimba starea noastra launtrica, detasandu-ne de materialitate, uitand ce ne-a ranit în trecut. Calul negru exprima cruzimea, rautatea. El reprezinta o iubire care nu ne aduce decat necazuri şi griji, care nu are nici un viitor, o adevarata fundatura. Calul brun anunta o iubire impartasita şi fericire. Este expresia materialismului, a ratiunii pragmatice. Calul roscat e semnul unui temperament certaret, pornit pe scandal şi conflicte. E

33

Page 34: Cartea viselor

bine de notat ca un cal care ne apare în vis poate arata uneori temperamentul unei alte persoane, cineva cu care ne confruntam intr-o anumita situatie. Aceasta persoana ne apare ca fiind stapana calului. În acest caz visul ne da relatii despre temperamentul acesteia şi astfel ne putem pregati pentru a-i face faţă.CALAPOD: masurarea fortelor şi cunostintelor, examen, concurs, infruntare, conflict, reguli, disciplina; (daca se potriveste) incredere în fortele proprii; (daca nu se potriveste) teama de esec. CALA: (de vapor) necesitatea de ati pune în evidenta cunostintele acumulate; reprimarea unei parti a personalitatii; emotivitate; timiditate; neincredere, lipsa inistiativei; (floare) tristete, melancolie, apasare, detasare. CALCULA: griji, indecizie, nevoia de a alege dintre mai multe variante; nevoie de echilibru; atentie sporita; masurarea fortelor; cunoasterea propriilor puteri. CALCULATOR: nevoia de a primi un ajutor, un sfat, pentru a lua o decizie; rezistenta la efort intelectual; indeplinirea sarcinilor de serviciu; ordine, rigoare, organizare, precizie, detasare, insensibilitate. CALD: (senzatie în vis) confort; armonie; placere; siguranta; (prea cald) extenuare; nevoia de a micsora ritmul în ceea ce faci; emotii intense; emotivitate; griji. CALE: (drum) sansa, direcţie, posibilitate de a inainta în planurile personale; solutie, idee; (ferata) calatorie; noi planuri; o solutie stricta ce se cere urmata; lipsa libertatii de miscare sau de expresie; (a gasi calea) decizie buna, solutie saslvatoare, canalizare buna a fortelor sau gandurilor; (a pierde calea) deruta, driva, confuzie, nesiguranta, neincredere; greseala, teama de esec. CALE FERATA: Anunta realizarea în curand a unui proiect sentimental, sau de alta natura, daca drumul e liber. Sinele intersectate arata ca nu stim ce direcţie să luam în viata. E timpul să incercam să ne clarificam în privinta planurilor de viitor. Accidentul de cale ferata semnifica un esec suferit recent.CALEASCA: bogatie, companie selecta, prieteni suspusi sau influenta, sperante de marire, ambitii materiale mari, sanse de marire; romantism; nevoie de a fi luat în seama sau apreciat; dorinta de achizitie şi posesiuni; vise de bogatie; lipsuri materiale. CALEIDOSCOP: imaginatie, inspiratie, simt artistic; iluzii, dezamagire; traiesti mai mult intro lume amagitoare, de vis; necesitatea de a veni cu picioarele pe pamant; necesitatea de a fi mai realist, mai practic. CALENDAR: asteptare; apropierea unui eveniment important care iti da un sentiment de nerabdare sau emotie; schimbari lente; sentimentul ca se apropie o scadenta, un termen limita; presiunea timpului; graba; necesitatea de a mari ritmul; sentimentul ca nu mai ajungi la capat; (pe perete) organizare, ordine, disciplina, metoda, buna sistematizare a muncii; (marcand ceva pe calendar sau o zi iesita în evidenta) necesitatea de ati stabili un scop, un tel, un termen pentru o situatie anume; nevoie de organizare, de ordine în viata de zi cu zi; (oferit de cineva) necesitatea de a te supune unor reguli stricte, impuse de altii; termene ce se cer respectate; (desemnand o perioada din trecut)

amintiri, melancolie; graba, accelerare; aglomerare de evenimente; lipsa sau presiunea timpului; (desemnand o perioada din viitor) asteptare, emotie, nerabdare; Este un simbol al timpului ca şi CEASUL. Daca visam un calendar cu o data incercuita, inseamna ca trebuie să stabilim o legatura intre aceasta data şi un eveniment pe care-l asteptam sau o problema care ne obsedeaza.CALIGRAFIE: (scriind foarte caligrafic) putere de convingere, nevoia de a face impresie buna; atentie deosebita la imaginea proprie. CALMANT: stress, nevoie de odihna, de liniste sufleteasca; zbucium, perioada dificila, extenuanta; nevoie de evadare din problemele cotidiene. CALOMNIE: vezi barfa. CALORIFER: sansa de a ajunge la o intelegere cu cei din jur, sansa de reconciliere, de impacare, de cooperare; (rece) cearta, ostilitate, posibili dusmani sau rivali, conflict, antipatie, distantare, neintelegeri; (cald) atmosfera placuta; simpatie, armonie, intelegere, buna colaborare. CAMELEON: putere mare de adaptare; eschivare, minciuna, falsitate, inselaciune; imagine falsa, nevoia de a ascunde unele defecte. Cameleonul indica o predispozitie naturala de adaptare cu usurinta la toate imprejurarile vietii, la toate anturajele sociale. Este semnul unei sociabilitati innascute. Aceasta capacitate de adaptare poate insemna uneori o lipsa de personalitate sau un temperament nestatornic, schimbator.CAMELIE: Anunta o legatura romantica, fantezista, plina de tandrete.CAMERA: (de studiu) nevoia de a acumula noi cunstinte şi informatii; lipsa de experienta; (de dormit) nevoie de odihna, de micsorare a ritmului; posibilitatea de a lua o pauza; repaus; (de zi) atmosfera familiala; aspecte casnice sau familiale; (de lucru) planuri noi, proiecte ce pot fi puse în practica; noi sarcini; obligatii; responsabilitati; (goala sau nemobilata) planuri şi ambitii mari, dar lipsa mijloacelor practice de a le pune în aplicare; (plina) abundenta de idei şi de variante de realizare, mari resurse intelectuale şi fizice; trairi intense; entuziasm; (plina, dar da senzatia de sufocare) extenuare, oboseala, nevoia de a lua o pauza. CAMERISTA: ajutor, sprijin din afara; frivolitate; instabilitate sentimentala sau intelectuala; posibilitate de tradare sentimentala; ordine, disciplina, organizare impusa de altii. CAMFOR: nereguli ce trebuie inlaturate; autoaparare în faţă pericolelor. CAMION: greutati, infruntarea pericolului şi a greutatilor; schimbari dupa eforturi. Este simbolul intregii vieti sentimentale, a dorintei şi determinarii de a trai o mare iubire. Pentru un barbat - a conduce un camion fara probleme, cu usurinta, inseamna a avea o dragoste statornica. Pentru o femeie - a vedea un barbat care conduce un camion inseamna prevestirea unei iubiri durabile. Daca visam ca suntem implicati intr-un accident în timp ce conducem un camion, inseamna ca visul ne anunta o ruptura sentimentala.

34

Page 35: Cartea viselor

CAMPING: intoarcerea la origini, necesitatea de a te limita la strictul necesar; armonie deplina cu natura; ciutarea lucrurilor simple, naturale; capacitate mare de adaptare în situatii dificile; posibilitati de a te descurca de unul singur. CAMPION: reusita, triumf, victorie printr-un caracter integru şi vointa. CAMUFLAJ: secrete bine acunse; eschivare din faţă pericolului; autoaparare; adaptare la conditiile existente; prudenta; vezi şi cameleon. CANAL: (de scurgere, de aductiune) directii promitatoare pe plan sentimental; relatii bune; comunicare eficienta a emotiilor şi sentimentelor; (de navigatie) exprimare usoara a sentimentelor; inaintarea planurilor personale printr-o buna adaptare; libertate de expresie. CANALIZARE: canalizare, un canal de scurgere, indica necesitatea de a ne alege cu mai multa grija anturajul caci unele relatii au o reputatie dubioasa.CANAPEA: nevoie de relaxare, de odihna, de timp liber; scurta perioada de repaus; nevoie de deschidere sufleteasca, de confidente, de discutii eliberatoare; cautarea unui prieten de suflet; falsa senzatie de securitate şi stabilitate emotionala. CANAR: confort, armonie, satisfactii, odihna, placere, distracţie, timp liber, viata de familie armonioasa şi calma. CANA: atmosfera relaxata, neconventionala, lipsita de rigiditate; simpatie. CANCAN: barfa, intriga, conversatie de suprafaţă, discutii sterile, neseriozitate, frivolitate, lipsa de profunzime. CANCELARIE: rigiditate, limitare, constrangeri, teama de a fi criticat, barfe, intrigi, calomnii, vorbe pe a spate, dusmani ascunsi sub o faţă prietenoasa. CANCER: teama ca nu mai ai scapare intro situatie dificila. Simbolizează o durere, un necaz, o nemultumire care ne uzează fortele psihice. Dimpotriva, daca visam ca am murit datorita unui cancer, atunci visul e pozitiv şi anunta sfarsitul definitiv şi uitarea durerii sau necazului respectiv.CANDELA: (aprinsa) nevoia de intimitate, izolare, singuratate, meditatie, timp doar pentru tine sau cei apropiati; fuga de ochii lumii; viata personala intensa; (stinsa) neglijarea vietii personale. CANDELABRU: sperante de marire, de iesire în evidenta, de apreciere, de onoruri în public. Daca visam un candelabru cu trei brate inseamna ca el vesteste o iubire trecatoare. Un candelabru cu cinci sau cu sapte brate prevesteste o iubire de exceptie, o dragoste extrem de frumoasa şi valorizanta.CANDIDAT: masurarea a fortelor, situatie concurentiala; teama de a nu face faţă unei situatii. CANGUR: mobilitate, forta, rapiditate, exactitate, precizie, libertate de miscare, evitarea pericolelor cu multa inteligenta şi agilitate; instinct matern/patern foarte dezvoltat; dorinta de a avea copii; dorinta de ati asuma responsabilitati familiale; grija pentru cei din jur. CANIBAL: obsesii, manii, fobii, obieciuri periculoase, vicii, tendinta de autodistrugere prin obiceiuri şi naravuri; invidie, gelozie, ganduri rele faţă de alte

persoane sau simti ca esti victima acestor sentimente; trebuie să renunti la obiceiuri distructive; regrete, resentimente puternice care te „mananca” pe dinauntru; nevoie de temperare şi echilibru, alungarea tentatiilor rele. CANION: evolutie lenta pana la rezultate concrete. CANOE: Reprezinta o pornire catre aventura, dorinta de a lua vacanta şi de a trai periculos. A se visa conducand o canoe prin valuri repezi, inseamna o viata sexuala şi sentimentala agitata, chiar periculoasa...totul depinde de modul cum este stapanita canoea.CANON: (cantand în canon) idei furate/imprumtate de la altii, plagiat, imitatie, lipsa de originalitate; acceptarea unor reguli; intarziere, delasare, lene, efecte intarziate. CANTINA: serviciu provizoriu sau senzatia ca locul de munca nu e sigur. CAP: inceput, initiativa, capacitate de intelegere, persoane cu influenta, relatii intense cu sefii; oameni care te pot ajuta sau sfatui; obiectivitate; (cap spart sau taiat) piedici în realizarea proiectelor, neintelegeri cu parintii sau sefii; lipsa de organizare, deruta, dezordine; (capul greu sau durere de cap) stress, griji, responsabilitati mari, probleme urgente ce trebuie rezolvate. Ca parte corporala capul (uman sau animal) simbolizează mentalul, inteligenta. Cap taiat (separat de corp): insatisfactii, frustrari (ruptura intre ratiune şi pasiune). Corp decapitat (fara cap): probleme de identitate (a-si pierde capul = a fi debusolat). Pentru cei saraci - a se visa cu un cap foarte mare, sau cu mai multe capete, este semn de reusita, succes şi onoruri. Pentru cei bogati - semn de nenoroc. Daca ne visam fara cap sau avand un cap care nu-i al nostru inseamna ca vom aborda viata sub un unghi diferit sau ca vom lua un nou start în viata. Daca visam ca purtam capul cuiva sau chiar capul nostru în mana, inseamna ca vom avea succes în actiunile noastre şi ca vom fi prompti în executare. Daca ne visam purtand în maini capul unui animal atunci trebuie să ne identificam comportamentul cu cel al animalului respectiv. Astfel: Capul unui leu, elefant sau al altui animal-rege al junglei, ne prezice succes şi un post important. În general capul unui animal combativ ne arata ca indrazneala nostra ne poate conduce la reusita sau la esec, funcţie de contextul visului. Capul unui animal domestic, ca de exemplu magarul, indica supusenie, lipsire de libertate. Daca avem un cap de pasare în vis, ni se prezice o iubire sau o calatorie dupa specia pasarii respective (care poate fi simbol al dragostei sau poate fi o pasare migratoare).CAP DE MORT (TIGVA): Daca visam un cap de mort, fie ca atare, fie pictat sau desenat (ca de pilda pe stegul piratilor) inseamna ca avem dusmani neiertatori şi periculosi.CAPAC: (scotand un capac) schimbari neasteptate, inaintarea spre necunoscut; revenirea în actualitate a unor probleme mai vechi; (punand un capac) extenuare, exagerare, suprasolicitare, stress. CAPAT: terminarea unei etape sau a unei stari de lucruri. CAPCANA: (văzand o capcana pregatita) pericole iminente; asumarea unor riscuri; (punand capcane

35

Page 36: Cartea viselor

pentru animale) intrigi, barfe, rautati, inselaciune, tradare; (capcana cu animal prins) castiguri sau rezultate partiale favorabile; (esti prins) situatie dificla, din care iesi cu greu de unul singur, ai nevoie de ajutor. CAPELA: nevoie de protecţie, de confort, de a fi singur, de izolare, de timp pentru a chibzui şi medita. CAPITALA: agitatie, stress, pericole; egocentrism,. aroganta, siguranta în fortele proprii, spirit de aventura; curaj de a infrunta greutatile; (daca nu locuiesti intrun oras mare) inadaptare, fuga de riscuri sau de raspunderi; (dorind să te muti în capitala) planuri marete, cautarea unui drum mai bun, te simti limitat, marginalizat, nevoie de o mai mare libertate de expresie şi de miscare. CAPITOL: o noua etapa în viata ta, noutati, schimbari necunoscute. CAPOT: neglijenta, ignorare, indiferenta pentru imaginea ta publica. CAPOTA: vezi caroserie. CAPRA: amabilitate, naivitate, pesimism, imaginatie, instinct matern dezvoltat, imaginatie, independenta, sacrificiu pentru familie, trecerea oricarui obstacol, capacitate de munca indelungata, rezistenta fizica, voiosie, tenacitate; (capra neagra) evenimente deosebite, rare; lucruri de pret; valori importante; rezistenta şi capacitate de adaptare iesite din comun. Reprezinta o persoana care are un caracter spontan şi capricios.CAPSATOR: constrangeri, obligatii ce trebuie indeplinite, limitarea libertatii de miscare, ordine primite de la altii. CAR: (cu boi) lene, evolutie lenta, pasivitate, munca fara tragere de inima; (mortuar) renuntarea la unele proiecte neprofitabile. Un car tras de boi anunta o calatorie placuta, plina de mari satisfactii şi reusita unor planuri care pareau irealizabile.CARACATITA: suprasolicitare fizica, incapacitatea de a mai face faţă la serviciu, prea multe obligatii sau proiecte în acelasi timp; pericol; teama de a fi prins nepregatit. CARANTINA: sentiment de neajutorare dar fara curajul de a cere sprijin celorlalti. CARAPACE: nevoie de protecţie, de ocrotire, nevoie de a te simti la adapost, departe de probleme şi riscuri, singuratate, izolare. CARBURANT: vezi benzina. CARCERA: vezi inchisoare. CARICATURA: ironie, batjocura, cinism, critica, complex de inferioritate, handicap, complexe, dispret, obsesii şi fobii, tendinta autocritica exagerata, neinceredere în propria persoana. CARIE: nereguli, lipsuri, lucruri neorganizate, riscuri, aspecte negative nebanuite. CARIERA: (de piatra) munca grea, eforturi indelungate, suorasolicitare, extenuare, planuri de marire prin munca grea, rabdare, perseverenta, asumarea responsabilitatilor; evolutie lenta, dar sigura; sanse de a ajunge la rezultate durabile şi certe. CARNAVAL: vezi bal mascat. CARNE: (cruda) risc, vulnerabilitate, durere, tristete, pericol, sinceritate, esti deschis oricarei situatii, buna sau rea; (fiarta, fripta, gatita) situatie fara scapare, cauza

pierduta; (insangerata) boala, durere, tristete; vezi rana. Carnea bine fripta, bine gatita, prevesteste satisfacţie. Daca ne visam mancand cu pofta carne, inseamna ca suntem sau ca vom fi indragostiti şi indica o stare de spirit benefica, fericita. Daca mancam cu dezgust indica o refulare sexuala sau inseamna ca trebuie să ne fortam să apreciem şi să iubim persoanele din anturajul nostru, chiar daca nu suntem atrasi de ele. Daca refuzam să mancam carne în vis, inseamna ca un moment de cadere psihica ne impiedica să „gustam” din momentele placute ale vietii. Carnea stricata ne arata ca nu trebuie să ne otravim viata cu o iubire suparatoare şi negativa. Carnea cruda anunta un mare necaz.CARNE DE OM: Daca ne visam mancand carne de om, atunci visul prevesteste un deces, daca persoana ne e cunoscuta. Daca persoana ne e necunoscuta atunci visul anunta beneficii şi castiguri.CARNET: (de cec) rasplata pentru un serviciu bun sau rau, obligatii ce trebuie achitate; (cu note bune) recunoasterea meritelor, satisfacţie, aprecieri, onoruri, laude, (cu note rele) sentiment de vinovatie, teama de esec, echivare, teama de a fi criticat; (de notite) nevoie de a acumula cunostinte, lipsa de experienta, bagaj sarac de cunostinte, ai multe de invatat de la altii cu experienta; obligatia de a sta la dispozitia cuiva, serviabilitate, supunere. CARO: aspecte legate de calatorii, afaceri, bani; (As) scrisoare de afaceri, mari sanse în afaceri; sanse de castiguri materiale; initiativa intr-un proiect financiar; (Rege) protector util; legaturi cu autoritatile, oficialitatile, finantele, bancile; (Dama) piedici în proiectele incepute datorate femeilor; familia are efect negativ asupra proiectelor financiare; (Valet) vesti bune, sanse noi în plan financiar; (Zece) schimbari cu rezultate favorabile în plan financiar; (Cinci Noua) dorinte de castig sau de schimbare; (Patru) buna organizare, ordine şi sistematizare în plan financiar; (Trei, doi) castig doar apeland la relatii, cunostinte, asocieri; initiativa colectiva în plan financiar. CAROSERIE: protecţie, dar cu un sentiment de nesiguranta. CARTE: (de citit) vezi biblioteca, (de vizita) nevoia de recunoastere a meritelor sau funcţiei; ambitii inalte; dorinta de realizare personala; (de bucate) posibilitati multiple de serviciu; noi sarcini; variante profesionale; (postala) vezi ilustrata; (de joc) risc, hazard, intamplare, coincidente, sperante de castig; vezi caro, trefla, pica sau cupa. Cartea de citit reprezinta viata celui care viseaza, cu ceea ce trebuie să invete din ea. Carte noua, frumoasa, anunta bogatia, o viata plina şi ne arata ca suntem implicati în prezent. Cartile vechi reprezinta idei invechite, o viata trista şi inseamna ca trebuie să ne adaptam la realitatea prezenta. Daca un intelectual viseaza ca mananca o carte atunci visul îi anunta succesul eforturilor sale. Daca ne visam citind o carte de medicina inseamna ca trebuie să ne controlam sanatatea. Daca citim o carte de filozofie inseamna ca nu prea suntem adaptati la viata. Daca în vis ne apar patru carti atunci visul anunta o viata stabila, realizata. Trebuie să fim atenti la mesajul pe care cartea îl

36

Page 37: Cartea viselor

transmite: titlul cartii, o fraza, o imagine,etc. ar putea să reprezinte cheia succesului nostru.CARTELA: (pentru cumparat alimente pe ratie) limite şi reguli impuse pe plan profesional; (telefonica sau de acces) libertate de miscare şi de expresie; accesibilitate; capacitatea de a face usor noi relatii, sociabilitate. CARTIER: circumstante ce privesc lucrurile cunoscute, familiale, apropiate. CARTOF: realizare, succes, noutate, originalitate, inventivitate. Reprezinta o dragoste fara prea mare entuziasm.CARTON: vesti importante, oficiale. CARTUS: vezi glont. CARUSEL (CALUSEI): Ne avizează ca ne invartim în jurul unui proiect, indiferent daca viata noastra este organizata sau imprastiata.CASA: circumstante legate de personalitate, spiritualitate, subconstientul uman, securitatea financiara, cadrul familial, trairile emotionale; sentiment de siguranta, adapost, durabilitate, trainicie; (baia) nevoia de purificare spirituala, eliminarea sentimentelor negative; (subsolul casei) aspecte legate de propriul eu, nevoia de izolare, de meditatie, de singuratate, de intimitate, de a fi cu tine insuti; (dormitorul) aspecte legate de timp liber, repaus, odihna, revigorare, intremarea fortelor; (sufrageria) aspecte legate de confortul familial; (bucataria) aspecte legate de modul de ati asigura traiul, serviciu, munca; (camera de zi): aspecte legate de viata sociala; (holul) aspecte legate de modul în care intri în contact cu societatea; capacitatea de adaptare, de interactiune, de schimburi de idei şi opinii; (podul) aspecte legate de modul de gandire, de rationare, de intelect; (balconul) aspecte legate de imaginea publica; (parinteasca) aspecte legate de trecut, de origini, de parinti, orasul de bastina; (de bilete) posiblitate de acces spre noi etape; libertate de miscare şi de expresie destul de limitate; accesibilitate; (casa scarilor) aspecte legate de modul de comunicare, de interactionare cu lumea din jur, contactul cu societatea, oamenii apropiati, vecinii etc. În vis, casa este o metafora frecventa pentru sine - etajele superioare semnifica procesele mentale constiente, cum ar fi ganditul, iar etajele inferioare semnifica subconstientul. Casele mari, cu multe camere, simbolizează dorinta de a avea o familie mare, un anturaj extins. Descoperirea de camere necunoscute în casa (într-un vis placut) reprezinta descoperirea unor faţade ale personalitatii necunoscute pana acum sau de mult uitate. Casa din vis te reprezinta pe tine. Ea este asociata destul de des cu perioada copilariei, a vietii în familie. A privi pe fereastra de afara: curiozitate si, în acelasi timp, frica de a descoperi lucruri noi despre sine. A intra într-o casa nevoie de introspecţie, de a rezolva o problema personala. Bucatarie: cautarea intimitatii, intelegerea sentimentelor adevarate. Hambar: cautarea sensului, nevoia de a primi explicatii. Pivnita: explorarea impulsurilor, a dorintelor. Reprezinta starea noastra de spirit, viata, sfera noastra de gandire. Bucataria şi ceea ce se pregateste în ea, reprezinta evenimentele viitoare. Dormitorul vorbeste de iubiri şi de sanatate. Salonul sau

sufrageria reprezinta tot ce se refera la viata noastra sociala, sentimentele, dragostea legitima. Etajele superioare reprezinta ideile, modul nostru de gandire, de reacţie faţă de evenimentele viitoare şi modul în care ne adaptam la ele. Parterul reprezinta tot ce este concret, proiectele care urmeaza a fi realizate. Pivnita reprezinta subconstientul, ceea ce incepe să incolteasca în constient faţă de realitatile momentului. A construi o casa, inseamna recladirea vietii noastre. Demolarea unei case ne anunta o separatie, un divort. A visa o casa care arde fara să degajeze caldura anunta o dragoste pasionata. Visand-o arzand şi simtind caldura inseamna epuizarea fortelor noastre din cauza unui conflict emotiv serios, unei separari sau unui deces. A ne trezi dimineata devreme şi a iesi din casa, arata ca suntem capabili să traim o noua viata, de maniera eficace. A ne trezi dimineata devreme şi a nu putea iesi din casa anunta o stare depresiva, o infrangere. A face curatenie în casa inseamna a nu fi pe deplin siguri de noi, necesitatea de a ne dinamiza. Daca reusim, bucuria descoperirii unei stari sufletesti diferite.CASCA: (de protecţie) siguranta; (audio) secrete, nevoie de intimitate, confidente. CASCADA: perciol, ispita, atracţie faţăla, implacabilul, imposibilitatea de a te opune; schimbare majora greu de evitat; forta de seducţie, risc de a te indragosti la prima vedere, trairi intense, energie sexuala şi psihica. Reprezinta o filozofie epicuriana, extragerea fortelor din iubire.CASCADOR: infruntarea riscului şi a pericolului, curaj, inconstienta. CASETA: (de valori sau bijuterii) creativitate, idei noi care pot da nastere la mari realizpri; mari resurse, talente tinute ascunse; (de casetofon) placeri, distracţie, intimitate, prietenie; (muzicala) romantism, tandrete, afectivitate. CASETOFON: nevoie de distracţie, de preocupari de timp liber; libertate de expresie în plan muzical. CASIER: ispita, responsabilitati mari asumate, munca de raspundere, sarcini ingrate, atentie sporita, concentrare maxima, dorinta de a nu gresi, dorinta de ati asuma responsabilitati. CASNICA: plictiseala, singuratate, izolare, fuga de societate şi de responsabilitati sociale; instinct matern dezvoltat; capacitate de sacrificiu pentru binele familiei şi al cuplului. CASTANA: pericol, profitori, ipocrizie, risc de a fi inselat, pierderi personale în beneficiul altora; asumarea riscului pentru binele altora. Anunta primejdia de a fi victima unei brutalitati, evenimente neplacute. CASTANIU: vezi brunet. CASTEL: ambitii, vise, iluzii, amagiri, dorinte de realizare materiala şi sociala, (locuind intrun castel) dorinta de confort, sperante de castog, dorinte de marire; lipsa de griji, (vechi sau darapanat) lipsuri materiale, probleme în casnicie, dezamagiri; (de nisip) planuri esuate, instabilitate, nesiguranta, teama de pierderi, deziluzii, proiecte efemere, fara sanse de reusita. A vedea sau a poseda un castel, inseamna ca suntem satisfacuti de statutul nostru social, de cariera noastra, de viata noastra afectiva. A se gasi în buna companie într-

37

Page 38: Cartea viselor

un castel anunta echilibrul regasit pentru persoana bolnava sau depresiva. Vizitarea unui castel ne indica o solida protecţie. A ajunge la un castel semnaleaza ca, dupa multe lupte interioare, ne regasim armonia şi succesul în viata. Castelul deteriorat, în ruina, aduce un moment de stagnare şi anunta un moment de oboseala, de boala. A lua cu asalt un castel şi a-l distruge inseamna a fi autorul propriei noastre nefericiri prin lipsa de respect faţă de autoritati.CASTOR: planuri noi facute de unul singur, rezistenta, harnicie, constiinciozitate, mare capacitate de munca, rezultate durabile, minte organizata, bun executant pe cont propriu; dorinta de atingere a intereselor proprii, de asigurare a confortului personal; (in apa, construind baraje) blocaj emotional, incapacitate de exprimare libera şi facila a sentimentelor, inhibitii, complexe, handicapuri sentimentale, probleme emotionale. CASTRAT: negarea sau reprimarea instinctelor sexuale; finalul unei legaturi sentimentale; probleme legate de reproducere, boli ale aparatului genital; teama de impotenta sau frigiditate; limitarea fortelor creative; teama de a avea copii; fuga de responsabilitati; teama de a se implica emotional. CASTRAVETE: (crud) truisme, banalitati, lucruri prea banale pentru a te ocupa de ele; (murat) nevoia de senzatii tari, ispita, nu poti rezista tentatiei, dorinta de schimbare, de condimentare a vietii de zi cu zi. A visa un castravete inseamna vindecare, o insanatosire. CASTRON: dorinta de a acumula informatii sau posesiuni; tendinta spre flirt, spre relatii sentimentale multiple, dar superficiale; zgarcenie, egosim, nevoie sporita de afectivitate. CAS: inceput, lipsa de experienta, profan, perioada de ucenicie. CASCAVAL: ispita, momeala, tentatie, amageala, înşelătorie, pacaleala, atracţie spre pericol, senzatii tari. CATACOMBE: taine bine ascunse, nereguli, lipsuri, probleme nebanuite, pericole necunoscute. CATALOG: (la scoala) retrospectiva a activitatii de pana acum, bilant, scadenta; teama de a fi criticat; infruntare directa; sansa de a fi luat în consideratie; (de prezentare a unui produs) minciuni, inselaciune, aparente inselatoare, incercarea de a oferi o imagine mai buna, de a face impresie. CATAFALC: Un catafalc într-o biserica anunta sfarsitul unui sentiment în mod prostesc şi obscur, o perioada nemasurat de trista. CATAPULTA: urcare brusca, schimbare neasteptaa, dorinta de a inainta mai repede în activitatea actuala, sansa sau doar dorinta de avansare şi marire. CATARAMA: prietenie, amicitie, intelegere, interese comune, intimitate, atmosfera degajata, siguranta, incredere. CATARG: dorinta de marire, reusita indepartata, teama de a proni, protector; incercarea de a iesi în evidenta; (rupt) imagine publica sau reputatie în pericol. CATASTROFA: teama de a gresi, teama de esec; dorinta schimbare radicala. Catastrofa din vis anunta evenimente dezastruoase de anvergura. Catastrofa naturala este simbolul unei calamitati care acompaniaza o tensiune psihica colectiva. Ne putem astepta la mari

transformari sociale şi personale. Partea buna a visului consta în mesajul ca dupa o perioada de distrugere urmeaza o reconstrucţie pe baze fundamental noi.CATAR: incapatanare inutila, incapacitatea de a urma reguli stricte sau incapacitate de a lucra ca subaltern, respingerea oricareri autoritati. Un catar în vis favorizează cultivatorii şi oamenii de afaceri, dar anunta stricarea casatoriilor.CATEDRA: ajutor competent, contact cu oficialitatile; respect; umilinta; recunoasterea superioritatii meritelor sau cunostintelor. CATEDRALA: vezi biserica. CATIFEA: dorinta de confort, de liniste sufleteasca, de multumire, de companie selecta, de situatie materiala mai buna; disctinctii, laude, onoruri, recunoasterea meritelor în public, recompense. Toate stofele de calitate buna sunt un indiciu de reusita, fie prin relatiile noastre, fie prin bogatele şi infloritoarele noastre calitati interioare. A avea perdele de catifea inseamna a ne afla în inaltele sfere ale societatii datorita prietenilor nostri. A fi imbracat în catifea indica un sentiment pentru o persoana bogata şi ne anunta protectia sa. Femeia care poarta o rochie de catifea de culoare vesela şi uniforma este amorezata de un om bogat, ceea ce va avea o urmare în viata să sociala.CAUCIUC: (la roata) nesiguranta, teama de a intampina piedici; (ca material) adaptabilitate, flexibilitate, sociabilitate. Simbolizează gloria, reusita, victoria asupra vitregiei soartei.CAVALER: nevoie de afectiune, nevoie de asociere, nevoie de a impartasi emotii; dorinta de ati asuma responsabilitati pe plan sentimental; amabilitate, serviabilitate, supunere, capacitate de sacrificiu pentru binele celor apropiati; pericol infruntat cu succes. Femeii îi arata ca va fi cucerita. Barbatului, ca are mai multe iubiri pasionate.CAVIAR: dorinta de marire, de realizare materiala, de bogatie; tendinta spre snobism, spre risipa, spre cheltuieli exagerate. CAVOU: Simbol al subconstientului. El are acelasi simbol sexual ca dulapul. Ne anunta ceea ce incepe să rasara în mod constient în viata noastra sentimentala. A cobori în cavou şi a reveni cu lucruri bune este un vis favorabil. Ne dam seama cu adevarat de mesajul acestui vis daca reusim să iesim din cavou inainte de sfarsitul lui.CAZAN: pedeapsa, greseli sau pacate ce trebuie platite. CAZARE: cautarea unor solutii provizorii pentru a iesi dintr-un impas profesional; nesiguranta, teama pentru ziua de maine, deruta. CAZARMA: restrictii, constrangeri, libertate limitata, disciplina impusa, blocaj, represiune, timiditate, lipsa initiativei şi a curajului, supunere. CAZIER: efecte sau greseli ale trecutului care iti impiedica evolutia actuala, repercusiuni asupra prezentului; aspecte penibile, defecte pe care nu vrei să le faci publice. CAZINO: risc de pierderi, hazard, intamplare, aventura, investitii nesigure, afaceri neclare, avertsiment cu privire la cheltuieli.

38

Page 39: Cartea viselor

CAZMA (HARLET): Simbol falic pozitiv al evolutiei. CACIULA: protecţie temporara, instabila; sentiment de provizorat pe plan profesional. CADELNITA: vezi candela. CADERE: (senzatie de cadere, dar fara frica) dorinta de eliberare, de ducere la bun sfarsit a unor obligatii; (senzatie de cadere, dar cu frica) teama de esec; pierderea controlului: lipsa de inspiratie, de idei, de inisiativa pe plan profesional; perioada de vid intelectual; (ranit în cazatura) efecte negative ale actiunilor tale, pierderi, incapacitate de ati duce la bun sfarsit obligatiile profesionale; sentiment de neajutorare; (cadere lunga, fara a ajunge la capat) deriva, dezorientare, te simti pierdut, fara direcţie. CALARE: A fi calare inseamna a fi intreprinzator în iubire.CALARI: evolutie buna, pe cai cinstite, trecere usoara peste piedici, inaintare, dominarea situatiei, conducere, putere. CALAREATA (AMAZOANA): Un barbat care vede o amazoana în vis va fi dominat şi distrus în iubire; inseamna ca a facut o proasta alegere în dragoste. O femeie care se viseaza amazoana crede ca-si iubeste barbatul dar, în realitate, îl distruge prin agresivitatea sa.CALARET: Daca ne visam în postura unui calaret inseamna ca ne urmam propria ratiune, fara a ne lasa influentati din exterior. A visa o persoana cunoscuta calarind, sugereaza ca judecata noastra este deformata de catre aceasta persoana. Uneori calaretul necunoscut anunta protectia şi aducerea de noutati.CALATORIE: dorinta de schimbare, de evolutie, de progres; relaxare; repaus; modificarea modului de exprimare sau comunicare; acumulare de noi cunostinte; trecere de la o etapa sau stare de lucruri la alta; (cu diferite vehicole) schimbare mai usoara, în care intervin diversi alti factori externi; vezi şi vehicolul cu care calatoresti; (in inghesuiala) comunicare defectuoa-sa cu cei din jur, neintelegeri; (singur) fuga de societate, dorinta de ati petrece un timp doar pentru tine; singuratate, izolare, teama de lume; nevoia de a te descurca singur; (intro zona necunoscuta) schimbari adica, fara să stii catre ce te indrepti; (pe mare sau apa calma) schimbari minore în plan sentimental; (pe apa agitata) schimbari neasteptate pe plan sentimental, nu neaparat favorabile; (intrun vehicul foarte mic) incapacitate de a te face inteles, comunicare defectuoasa cu cei din jur; timiditate, emotivitate sporita, modestie exagerata, subaprecierea calitatilor proprii. Acest vis ne indica dorinta de a avea o noua activitate, o alta filozofie a vietii sau o noua iubire. El semnaleaza o schimbare mai curand interioara decat exterioara. Contextul visului ne previne daca schimbarea va avea sau nu loc.CALAU: dusmani, risc de a opri cursul unei situatii, teama de a fi criticat sau pedepsit pentru greseli. Reprezinta calaul care exista în noi; vrem să ne dezbaram de un defect, să eliminam o idee, o manie, o obsesie, dar aceasta poate insemna de asemenea un simbol exterior de suferinta provocata de o relatie.CALAUZA: nevoia unui sprijin, a unui sfat, a unei consilieri cu o persoana competenta.

CALCAI: slabiciune, punct vulnerabil, risc de a gresi dintr-un fleac. Semnifica faptul de a ne crede invulnerabili ca Ahile, dar atentie, defectul cuirasei noastre poate fi gasit. A fi muscat de calcai, inseamna a fi pandit de un dusman şi a fi surprins pe neprevăzute.CALCA: (pe iarba) teama de a gresi, de a fi pedepsit; folosirea unor cai incorecte de a iesi dintr-un impas; (pe cineva pe picior) atentionare, dispret, lipsa de respect; (peste ceva sau în picioare) batjocura, dispret, umilire, supunere cu forta; (rufe) incercare de refacere a imaginii publice sau a reputatiei; CALDARE: vezi galeata. CALUGAR: izolare, singuratate, cautarea unei cai spirituale, incertitudini, instabilitate emotionala, rupere de realitate, nevoie de a reflecta inainte de a actiona. CALUT DE MARE: A visa ca mancam unul, vesteste vindecarea de o boala nervoasa. Văzand unul, inseamna inceputul unei vieti sexuale. CAMASA: autocenzurarea sentimentelor; (fara camasa) sinceritate; (uda sau murdara) probleme sentimentale; (la uscat) impacare; exprimare libera a sentimentelor; generozitate, sacrificiu, altruism. Camasa alba sau de culoare deschisa, curata, vesteste bucurie. Camasa murdara este un semn prevestitor de griji sentimentale. A ne spala camasa ne arata ca reactionam şi ne indreptam greselile. A ne scoate camasa este un semn de indrazneala şi de independenta.CAMASA DE NOAPTE: A ne vedea în camasa de noapte este o amenintare de boala şi arata ca trebuie să ne odihnim şi să ne incetam activitatile. CAMARA: mari resurse pe plan intelectual; rezistenta la efort; dezorganizare, dezordine, lipsa unor reguli. CAMATAR: Arata ca suntem obsedati de probleme de bani şi ca aspiratia noastra cea mai draga este de a ne imbogati. CAMILA: conservatorism, rezistenta la efort indelungat; indiferenta, impasibilitate, insensibilitate pe plan sentimental; reprimarea sentimentelor; (caravana) munca de echipa, suprasolicitare. Camila anunta voiaje. A calari pe ea arata ca dragostea cu care suntem inconjurati ne va permite să depasim o lunga perioada de dificultati. A tine o camila de haturi reprezinta o mare forta care ne va ajuta să invingem singuratatea sau soarta potrivnica. A urca pe camila anunta reusita unui proiect în fasa, gratie rabdarii. CAMIN: (studentesc sau de nefamilisti) adapost, siguranta provizorie, multumire temporara; (de copii) veselie, joaca, lipsa de griji, siguranta, sentiment de ocrotire; (de batrani) singuratate, swentiment de abandonare, de marginalizare, de uitare; (de foc) caldura, romantism, siguranta, idila, aventura. CAPITA DE FAN: Capita de fan la adapost, într-o sura sau grajd, anunta posibilitati, avantaje profesionale determinante. Pe camp, la cheremul intemperiilor, ea ne anunta ca trebuie să veghem la interesele noastre, deoarece în acest moment nimic nu e sigur. A vedea capite arzand indica un insucces al proiectelor în curs. A da fan la animale prezice bucuria de castiguri fericite şi spiritul de initiativa în proiectele noastre.CAPSUNI: (coapte) pasiune, vitalitate, sanatate, senzualitate, instinct erotic; (necoapte) imaturitate în

39

Page 40: Cartea viselor

plan erotic, cautarea unor raspunsuri pe plan sentimental sau sexual; (zdrobite sau putrezite) abuzuri sexuale, transformarea sexului intrun mod de trai; accent prea mare pe latura fizica a dragostei. Daca le culegem sau daca le mancam anunta o pasiune erotica.CAPASTRU: limite, constrangeri, libertate limitata, obligatii, reguli impuse. CAPITAN: aspecte legate de relatiile cu persoanele influente sau superiorii. CAPRIOARA: (ranita) fragilitate, vulnerabilitate, sensibilitate, teama, pericol; (libera) dinamism, energie, vitalitate, sanatate, trecerea oricarui obstacol. CAPTUSEALA: aspecte ascunse, secrete, dedesubturi la care nu oricine are acces; nevoie de autoaparare. CARABUS: amabilitate, bunavointa. CARAMIDA: creativitate, idee, punct de plecare în planuri noi; capacitate de munca, harnicie, constiinciozitate. CARTI: vezi carte. CARTI DE JOC: Datul în carti este semnul nelinistii în privinta vietii noastre prezente. A juca carti şi a castiga este un semn de noroc. Cartile, în vis sau în viata, au în general aceeasi semnificatie. Pica anunta lupte. Trefla inseamna bani, noroc, oportunitati. Caroul reprezinta idei, proiecte. Cupa inseamna dragoste. CARA: (ceva în spate) rezistenta, eforturi, greutati, probleme; (ceva pe brate) protecţie, ocrotire, grija sporita; (in mana) aspecte legate de lucruri familiale, la indemana, de zi cu zi. CARARE: (larga) perspective, solutii promitatoare, (stramta) variante limitate, slabe sperante; (serpuita sau abrupta) dificultati, suisuri şi coborasuri, inconstanta; (batatorita) urmarea ideilor de la ceilalti, lipsa de originalitate, imitatie; (prea putin batuta) originalitate, noutate, curaj, initiativa; (care se pierde în zare sau în padure) deruta, dezorientare, nesiguranta, nu stii daca esti pe drumul cel bun. Cararea presarata cu flori reprezinta o viata la adapostul privirilor, o iubire secreta, dragostea pentru o persoana care nu este libera, preocupari pe care dorim să le pastram în sinea noastra. CARABUS: Acesta anunta o mica primejdie şi ne invita la prudenta, diplomatie. El ne arata ca exista dragoste în viata noastra, dar persoana iubita nu ni se potriveste pe de-a-ntregul.CARBUNE: tristete, mahnire, dezamagire, consecinte ale trecutului influente în prezent, care provoaca mari suparari. Semnifica pasiuni, emotii ascunse, secrete. Incinsi dar fara flacara, anunta o dragoste constanta şi puternica. Cand ard cu flacara anunta bucuria în dragoste. Capacitatea de a tine un taciune în mana, dovedeste increderea în sine. Rezerva de carbuni în pivnita anunta venirea unor momente dificile, dar ca avem potentialul să le depasim.CARUCIOR: vezi copil. CARUNT: experienta, intelepciune, maturitate, sfat. CARUTA: (goala) maniere necizelate, semne de mitocanie sau lipsa de educatie, exprimare vulgara sau ordinara; barfe, discutii nedemne, vorbe urate, jigniri; (plina) incercare de ati controla exprimarea şi modul de comunicare cu ceilalti; atentie sporita la ce spui. Mersul în caruta peste dealuri şi vai este un semn de dezbinare

şi anunta probleme care ne vor pune în pericol echilibrul sau chiar viata, datorita unei vieti amoroase rau adaptate. A fi într-o caruta trasa de animale salbatice şi feroce, arata ca vom sti să controlam manevrele dusmanilor nostri. Caruta rasturnata indica sfarsitul unei probleme. Trasa de un barbat, semnaleaza ca vom avea un post de autoritate. Caruta fara cai ne semnaleaza un amor imposibil.CASATORIE: asumare de noi esponsabilitati, cooperare, colaborare, noi relatii; implicare, angajare în noi proiecte; (daca nu esti casatorit) dorinta de împlinire, de realizare; dorinta de ati asuma responsabilitati, de maturizare prin angajare concreta în situatii solicitante; teama de singuratate; (daca esti casatorit) eschivare, fuga de raspundere, probleme în cuplu; dificultati de cooperare şi comunicare cu ceilalti; nevoia de a te implica profund. A asista la o casatorie sau a vedea mirii, poate anunta o uniune. Totul depinde de contextul visului; casatoria indica ceea ce se termina şi ceea ce va incepe în viata noastra. Acest vis poate anunta de asemenea o invitatie la o nunta, un eveniment viitor, daca totul se petrece normal. Pentru cei ce sunt deja casatoriti, aceasta priveste armonia, sau contrariul ei, cu soţul/soţia. A se visa în rochie de mireasa, anunta complicatii sentimentale, rupturi, daca mirele nu mai vine.CASCA: (de somn) plictiseala, evolutie lenta, rabdare, pierdere de timp, irosirea energiilor; lipsa de activitate; (gura) credulitate, naivitate, curiozitate, sporirea interesului. CATUSE: (ai catuse la maini) constrangeri, limite, libertate limitata, lipsa de timp din cauza muncii exagerate; (văzand o pereche de catuse) nevoia de a te implica total, de ati asuma responsabilitati, de a te angaja în noi proiecte, care iti vor limita libertatile. CĂŢEL: vezi caine. CAUS: propunere, oferta, generozitate, aprecieri, ajutor, dar, sinceritate. CAUTA: (ceva, dar nu gasesti) dezorientare, deruta, teama, nesiguranta, instabilitate; sentimentul ca nu esti pe drumul cel bun; (cautand ceva şi gasind) iesi cu bine din situatii dificile; stabilitate, siguranta; (esti cautat de cineva) interesul celorlalti faţă de tine, aprecieri, laude, recunoasterea unor limite. CAINE: loialitate, credinta, supunere, ascultare, docilitate, bunatate, capacitate de munca, rezistenta la efort, corectitudine, adaptabilitate, modestie, constiinciozitate, cinste exemplara, fidelitate, capacitate de sacrificiu; (latrand bucuros şi prietenos) credinta, sinceritate, docilitate; prietenie; (turbat, latrand amenintator sau ostil) cearta, revolta impotriva nedreptatilor, autoaparare; protecţie exagerata, teama de a fi atacat; (mare şi puternic) sentimentul ca esti protejat; (mangaind) simpatie, prietenie, relatii bune, intelegere, armonie; (trist sau ranit) abuzuri, nedreptati, dificultati; (pui) bucurie, lipsa de griji, prieteni buni, perioada fericita pe plan relational şi social. Spre deosebire de pisica, al carei simbol este mereu schimbarea, cainele inseamna stabilitate, mai putin daca este legat de o amintire traumatizanta. Caine cunoscut (al tau, al vecinului) dorinta sau sentiment de siguranta.

40

Page 41: Cartea viselor

Caine necunoscut: dorinta de a-si depasi limitele. Caine amenintator: teama de nou, de o schimbare. Simbol al marii statornicii şi al fidelitatii, aduce o putere de autoritate, de control; reprezinta prietenul devotat. A visa un caine de lux anunta distractii mondene foarte placute. Cateii, inceputul unei mari iubiri. A fi urmarit de un caine agresiv şi trist este un semn de singuratate, caci aparenta conteaza prea mult pentru noi şi de aici rezulta o stare depresiva. Un caine care latra şi musca ne arata ca un prieten ne poate deveni dusman. Ne putem astepta să fim atacati. A visa un caine mort reprezinta o sanatate deficienta. A maltrata un caine ne semnaleaza ca un comportament anormal ne pune viata în primejdie. A vedea mai multi caini pe strada este un semn de cearta, de cleveteala. (Vezi NUMERE - potrivit numarului de caini, acest vis poate fi norocos)CAINE CANIS: Simbolizează prietenul de nadejde. Cainele alb inseamna un prieten vesel şi placut, devotament. Negru, un prieten trist şi chiar tradarea.CAINE DE TALIE MICA: Toti cainii de lux de talie mica anunta intalniri mondene placute şi sunt mai curand un semn de bucurie de scurta durata.CAMP: A aduna recolta de pe camp anunta ca vom culege roadele eforturilor noastre şi ca vom fi indestulati. A ara, semnifica punerea noastra în valoare, iar pentru oamenii în cautarea iubirii este anuntul unei cuceriri sentimentale, unei casatorii. Un camp acoperit de radacini, în paragina, reprezinta ignoranta, o perioada mohorata, chiar daca potentialul exista. Un camp arat indica asteptarea rezultatului stradaniilor noastre.CAMPIE: (larga) munca, libertate de actiune, perspective largi în plan profesional şi material; (cu recolta nestransa) realizari apropiate, siguranta, sentimentul ca esti pe drumul cel bun, satisfacţie, sperante mari; (goala, fara recolta) pierdere de timp şi de energie, direcţie gresita, sentimentul ca nu esti pe calea cea buna, dezamagire. Acoperita de ierburi proaspete şi de flori de camp, ea indica un sentiment mai degraba primitiv. Acoperita de ierburi uscate semnaleaza o viata monotona. A ne plimba pe o vasta campie inverzita în plin soare, anunta o zi foarte buna.CANEPA: severitate, critici aspre, neplaceri, suparare. CANTA: (la instrument cu coarde) supunere, ascultare, docilitate, accpterea autoritatii şi a disciplinei impuse; laude nemeritate, incercarea de a obtine ceva prin lingusire; (la alt instrument) relaxare, placere, distracţie, odihna, pauza; (la instrumente de suflat) barfe, minciuni, tradare, conversatii sterile, banalitati; (din gura) lingusire, vorbe frumoase, laude nesincere. CANTAR: dificultati, situatie dezechilibrata, nedreptati, se cere multa chibzuinta şi cumpatare. Reprezinta necesitatea de a cantari argumentele pro şi contra. Lipsa de decizie ne pune într-o stare de nervozitate. Este deci cu prisosinta timpul de a lua o decizie. CANTARET: lingusire, minciuna, prefacatorie. CANTEC: (lent) tristete, melancolie, singuratate, vise de dragoste, pasiune, dor; (ritmat, vesel) dinamism, energie, entuziasm, distracţie, agitatie; (romanta) melancolie, nostalgie, amintiri sau consecinte ale trecutului revenite în actualitate; (popular) aspecte

legate de lucruri familiale, de locurile de bastina; simplitate, (de leagan) nevoie de protecţie, de ocrotire, nesiguranta, neliniste sufleteasca. CANTEC, A CANTA: Cantecul reprezinta starea sufleteasca viitoare, fericita sau nefericita. Daca noi insine cantam o melodie trista, morocanoasa, este o prezicere de griji, de deceptii; un cantec vesel anunta bucurii în viitor. A canta în timp ce lucram este un semn de fericire datorata unei vieti organizate şi cinstite. A canta mergand, inseamna satisfacţie în viata. A canta într-un loc public ne indica o pierdere de consideratie, dezonoarea, afara de cazul cantaretului profesionist. A auzi cantecul unei lebede, arata ca este timpul să ne ingrijim de sanatatea noastra, deoarece lebada nu canta decat inaintea mortii sale. A auzi un necunoscut cantand prevesteste necazuri. A auzi cantand o persoana de sex opus semnaleaza un moment placut în viitor, daca melodia este vesela. CAPSUNE: Cand visezi capsune, vei avea realizari şi bucurii. Se poate să obtii un obiect pe care ti-l doresti mult. Daca mananci capsune este semn ca vei avea nevoie de dragoste şi tandrete, iar daca te visezi vanzand capsune se prevesteste o recolta buna.CARCIUMA (TAVERNA): Prieteniile noastre sunt indoielnice, să nu ne miram daca nu suntem fericiti. Calitatea dubioasa a amicilor recomanda mai multa prudenta în alegerea lor şi renuntarea la relatiile prezente, care nu ne aduc nimic bun. CARJA: vezi baston; (de invalid) nevoie de sprijin în perioade dificile, oboseala, boala temporara, incapacitate de lucru, libertate limitata. Reprezinta ajutorul pe care-l asteptam sau pe care-l dam. Sustinand o persoana care poarta carje inseamna ca vom ajuta pe cineva. Daca chiar noi ne folosim de carje, este un semn ca vom avea nevoie de ajutor. CARLIG: (de agatat ceva) ispita, tentatie, inselaciune, posibilitatea de a fi prins în capcana; noi cunostinte; (de undita) incercare de a obtine ceva cu rabdare; pacaleala, pierdere de vreme, inselaciune; (de rufe) siguranta. CARLIG DE PESCUIT: A pescui cu undita anunta norocul în dragoste, daca prindem un peste frumos. În general, daca ne servim de un carlig indica decizia de a ne afirma într-o cautare sentimentala. A vedea resturi, peste mort la capatul carligului indeamna să fim decisi în cautarea afectiunii necesare fericirii noastre, dar lipsa de noroc este evidenta. A vedea pe altul manuind undita, ne previne să avem grija să nu cadem cu ochii inchisi într-o capcana oarecare.CARMA: deruta, nevoie de reorientare sau de calauzire, nevoie de un sfat, cautarea unei directii. CARNATI: probleme de sanatate, indigestie, probleme ale aparatului digestiv; nevoie de cumpatare în alimentatie, evitarea exceselor. CARPA: slabiciune, supunere, docilitate, caracter slab, dominat de altii, manipulare; situatii penbile, sarcini ingrate, incapacitatea de a refuza sau de ati apara interesele. CARPA DE VASE: Spalatorul de vase anunta certuri, conflicte. A-l tine în mana, semnifica decizia de a regla un conflict. Carpa de vase arsa, anunta separare.CARPI: corectarea unor nereguli sau lipsuri.

41

Page 42: Cartea viselor

CARTITA: secrete, aspecte necunoscute, deruta, nesiguranta, nevoie de a primi o calauzire. A visa o cartita este un avertisment de a nu dezvalui nimanui planurile noastre şi ne semnaleaza ca trebuie să fim atenti la proiectele aventuroase, care ne pot cauza pierderi de bani. Acest vis le indica indragostitilor ca li se va arata un atasament interesat. Pe plan spiritual, cartita orienteaza omul catre aspiratii supranaturale, profunde, care îl fac să accepte alterabilitatea materiei; prin aceasta, ea îl vindeca de pasiunile şi instinctele sale tulburi.CASTIGA: (ceva) speranta de reusita, dorinta de marire; (a nu castiga) sentiment de abandonare, de marginalizare, dezamagire, deziluzii; (a castiga la jocuri de noroc) mari sperante, teama de ati asuma responsabilitati sau de a te implica efectiv în unele proiecte; incredere în hazard sau intamplare; sentimentul ca te lasi în voia sortii. CASTIG LA LOTERIE: Castigurile reale la loterie sunt rareori anuntate în vis. A visa un castig la loterie anunta dragostea. Numerele castigatoare reprezinta calitatea acestei iubiri.CAZATURA: A cadea şi a ne ridica arata ca trebuie să avem grija de sanatatea noastra. Este un avertisment. A cadea şi a nu ne ridica indica o boala în viitor. CEAFA: lucruri nevăzute, evenimente care se petrec fara stirea ta, dar în care poti fi implicat; barfa, sentimentul ca esti urmarit. CEAI: conventii şi traditii foarte puternice, reguli stricte, rigiditate, conformism. Are aceeasi semnificatie dar cu o nuanta mai sociala.CEAPA: lacrimi, necaz, critici; (mancand) teama de a gresi şi de a ti se descoperi greselile; reprimarea suferintei; ascunderea durerii sub o masca dura. Cepele indica în general unele necazuri şi tristete. A visa o singura ceapa arata ca sanatatea nu ni se va ameliora. A manca ceapa anunta recuperarea sanatatii la bolnavi, iar celor sanatosi le indica realizarea dorintelor lor. A mirosi a ceapa inseamna respingerea prietenilor nostri.CEARA: (topita) sensibilitate, influentabilitate, slabiciune, vulnerabilitate, fragilitate, flexibilitate, maleabilitate, adaptabilitate; (intarita) superficialitate, lipsa de naturalete, inselaciune, stagnare, piedici, impas. CEARCANE: necaz, probleme, neliniste, zbucium, insomnii. CEARSAFURI: Cearsafurile reprezinta dragostea care imbogateste viata. A pune pe pat cearsafuri curate, arata ca ne vom regla problemele şi ne anunta o mare schimbare în viata sentimentala. Cearsafurile murdare anunta o iubire nefericita. Cearsafurile intinse la uscat pe o franghie sunt adesea un semn de mortalitate sau de despartire. A ne spala cearsafurile ne semnaleaza acordul obtinut printr-o discutie amoroasa pozitiva.CEARTA: situatie conflictuala, dorinta de a face dreptate, revolta, indignare, nedreptate, dorinta de a te face ascultat sau auzit; lipsa de autoritate; contradictii, probleme cu aspecte diferite; neintelegere, dezacord, confruntare pentru a ajunge la o rezolvare. Arata ca se impune o impacare. CEAS: organizare, ordine, disciplina, obligatii, termen limita; anxietate cu privire la apropierea unui moment

important; teama de batranete; anxietate cu privire la trecerea timpului, sentimentul ca stai pe loc şi timpul trece; sentiment de inutilitate; necesitatea de a trece la actiune, de a lua initiativa; (stat sau ramas în urma) sentimentul ca esti depasit de evenimente, demodare, nevoia de a recupera timpul pierdut. Arata ca ne pierdem timpul, ca trebuie să intram în actiune. Orele de dimineata pana la pranz sunt un semn fericit. Cele de dupa amiaza anunta un succes mai modest. Orele de seara indica un esec.CEAS DESTEPTATOR: Acest vis reveleaza ca nu suntem constienti de o problema reala; un eveniment neprevăzut va determina luarea la cunostinta a acestei probleme.CEASORNICAR: ajutor din afara pentru rezolvarea problemelor. CEASCA: intalniri fugitive, pe strada, cu persoane cunoscute. CEATA: deruta, nesiguranta, dezorientare, teama, angoasa, anxietate, incertitudine, indoiala, neincredere, necunoscut; (a iesi din ceata) rezolvarea problemelor, ajungerea la o concluzie, sanse de revenire la normal, revigorare, reorientare, redirectionare a energiilor, claritate, ceritudini. Este un semn de dificultate în a rezolva o problema.CEAUN, CAZAN: Reprezinta sentimentele afective. Un ceaun gol este un semn de singuratate, o lipsa de afectiune. A vedea indepartandu-se pe apa un ceaun gol sau orice alt obiect asemanator, anunta sfarsitul singuratatii, mai ales în cazul unei femei. Ceea ce fierbe în ceaun arata cum şi pe ce baze se vor crea şi consolida noi legaturi familiale, amicale, sau amoroase.CEC: vezi carnet de cec. CEDA: slabiciune, lipsa autoritatii, bunatate, generozitate. CEFERIST: necesitatea de a face o calatorie din obligatie, delegatie. CELEBRU: dorinte şi sperante de recunoastere a meritelor personale; vise de marire. Adesea simbolizează dorinta noastra de a ne afirma; nevoia de atentie şi laude din partea celorlalti. Daca subiectul se viseaza implicat într-o relatie sentimentala cu un star sau daca acesta îl trateaza ca pe un egal, inseamna ca are incredere în sine şi o atitudine pozitiva. Daca incearca să ajunga la acesta şi nu reuseste, subiectul are dificultati şi nu îi se recunoaste munca la adevarata să valoare.CELULA: (anatomica) incepit, origine, baza de plecare, idee; (de inchisoare) te simti blocat intro situatie dificila, limite, piedici, constrangeri. CENTAUR: Vederea lui în vis ne obliga să ne controlam instinctele prin spiritualitate, obtinand astfel succese şi o viata fericita. CENTIMETRU: evolutie lenta, pas cu pas. CENTRALA: (telefonica) comunicare eficenta, intelegere, armonie pe plan relational; (termica) impacare, intelegere în plan sentimental; (electrica) impacare, intelegere pe plan profesional. CENTRU: (centrul orasului) viata sociala bogata, cunostinte, vizite, musafiri, discutii; (centrul cercului) inchidere, nesinceritate, senzatie de claustrare, libertate

42

Page 43: Cartea viselor

limitata, te simti prizonier intro situatie ce pare ca se repeta. CENTRU COMERCIAL: Reprezinta un moment de evadare în amor, o cautare sentimentala care denota insatisfacţie.CENTURA: (de siguranta) ajutor, sprijin, nevoie de ocrotire, de aparare; prudenta sporita, atentie, grija. CENUSA: distrugerea oricaror sperante, disperare, deznadejde, posibilitatea de a o lua de la capat, pornind de la ultimele ramasite ale planului anterior; pierderi sau lipsuri financiare, posibilitati materiale reduse; uitare, indiferenta, incaacitate de memorare, memorie slaba. CENUSAREASA: dorinte de marire, sperante de dragoste, ambitii de depasire a propriei conditii. CER: (senin) ocrotire, calm, liniste, armonie; (innourat) griji, probleme, dificultati; (rosu) necazuri în dragoste; (instelat, noaptea) romantism, nevoie de dragoste şi afectiune, tandrete; (negru, de furtuna) pierdere, vesti proaste, nesiguranta, temeri mari, pericole. Cand visezi un cer limpede, te vei bucura de onoruri şi vei calatori în compania unor persoane cultivate. Daca cerul este acoperit de nori, nu ti se vor împlini sperantele şi vei avea probleme cu barbatii. Cerul are legatura cu casa noastra şi reda atmosfera vietii care se desfasoara aici. Un cer albastru şi insorit este un semn de fericire. Intunecat de nori grosi, cenusii, indica tristete, necazuri de toate felurile. Acoperit de mici nori albi care se imprastie, prevesteste o neplacere trecatoare. Cerul rosu anunta o deceptie, dusmani inversunati. Cerul instelat este un mesaj de bucurie. Stelele cazatoare prezic moartea unei fapturi dragi.CERAMICA: sfarsitul unei perioade de mari umilinte şi manipulare din partea altora; tarie de caracter, desi esti inca vulnerabil; rezultate concrete dupa o perioada dificila. CERB: adulter, tradare, tentatie de a insela; mandrie, vanitate. Simbolul tristetii. Cerbul cu infatisare semeata este un semn de victorie faţă de cele mai mari greutati. A fi ranit de un cerb denota o lipsa de autocontrol în raport cu evenimentele exterioare, ceea ce ne pune într-o stare de inferioritate. A ucide un cerb anunta o mostenire. A vana cerbi ne avizează ca nu trebuie să ne lansam în operatii ilegale caci vom suporta aspre consecinte. Pentru femeie, a visa un cerb arata ca este expusa la adulter. În general, visarea de animale salbatice este contrarie intereselor noastre.CERC: dorinta de perfectiune, sentinentul de repetabilitate, inchierea unui ciclu sau a unei etape şi inceperea alteia, similara; sentiment de împlinire; dorinta de a face lucruri complete, duse la bun sfarsit; senzatie de inchidere intrun cerc, prizonier intro situatie ce se repeta în continuu; intimitate, prieteni apropiati, confidente, secrete destainuite, nevoie sau incercare de apropiere de cei din jur; nevoie de ocrotire, de protecţie, de siguranta; uneori sentimentul ca te invarti în loc, fara să poti inainta nicicum. Cercul simbolizează cerul, este figura geometrica cea mai frecventa în vise: protejeaza ceea ce inchide, dar exprima şi o perioada de autoevaluare. Inel: dorinta, fidelitate, permanenta. Colier: dependenta (in relatia cu cineva). Minge: nevoia de independenta faţă de familie. Sfera: relatie de conflict

cu mama. Stampila: dorinta de retragere spre EU, de protecţie (faţă de tot ce e imprejur). Roata: implicare într-o situatie nedorita. Cercul simbolizează un ciclu complet, deplinatatea, un fragment al schimbarilor terestre. A ne afla în centrul unui cerc reprezinta echilibrul regasit. Potrivit contextului visului, cercul poate anunta vremuri apuse sau apogeul unui mod de viata. CERCEI: barfe, taine impartasite. A purta cercei, anunta o aventura sentimentala. A-i cumpara, reprezinta dorinta de a seduce. CERCETATOR: interes, dorinta de cunoastere, de acumulare de informatii, curiozitate, iscodire, spionare, indiscretie. CERE: (ceva) lipsuri, nevoi, dorinte neîmplinite; (iertare) sentiment de vinovatie, greseli ce se cer recunoscute; mandrie exagerata. CEREALE: nervozitate, energie, putere de actiune, mobilitate, sanatate. CERERE: acceptarea incapacitatii de a actiona, nevoia unui sfat sau a unmui sprijin; lipsuri sau limite recunoscute. CEREMONIE: ritual, cale, solutie preluata de la altii ce trebuie urmate ca atare, fara posibilitatea de ati impune propriile pareri; libertate limitata. CERNEALA: (albastra) legaturi cu birocratia; planuri noi; barfe; (rosie) greseli, avertizare, atragerea atentiei cu privire la unele incorectitudini; (neagra sau de alte culori) inspiratie în domenii artistice; (varsata) imaginatie debordanta; (calimara) mari talente artistice, calitati nepuse în evidenta; creativitate, inventivitate, inspiratie, mari resurse creative. Cerneala ne semnaleaza ca am uitat pe cineva sau ca nu am scris o scrisoare. CERSETOR: nesiguranta, instabilitate, lipsuri, nevoie de ajutor, umilinta, situatii penibile, supunere, deznadejde. CERTIFICAT: (de nastere) recunoasterea calitatilor; acceptarea ideilor, impunerea individualitatii proprii; (de atestare a unui lucru) corectitudini, nevoia de a actiona corect, sincer, pe faţă, legal; siguranta, incredere. CETATE: forta, rezistenta, sanatate, unitate, incredere, neclintire, nesupunere. CETINA: vezi brad. CEZARIANA: lipsa mijloacelor de a pune în practica un proiect important, piedici, solutii salvatoare, dar dificile şi riscante şi cu urmari neplacute; iesire din impas printr-o actiune de ultim moment. CHEAG: neplaceri în relatia cu partenerul, piedici, griji; ingrijorare privind viitorul relatiei. CHEF: (a avea chef) entuziasm, optimism, energie; (a nu avea chef) plictiseala, lipsa de energie, oboseala, boala temporara, lene, timp pierdut, delasare, neglijenta, ignorare, indiferenta, stagnare, dezinteres. CHEI (DE GARA, DE PORT): A ne gasi pe cheiul unei gari sau unui port, inseamna speranta, asteptarea unei schimbari de viata, fie în munca, fie în dragoste. A vedea de pe chei sosirea unei nave, ne anunta primire unei stiri din partea unui prieten drag. A fi pe chei şi a vedea plecarea unui vapor fara să fim la bordul lui, semnaleaza un refuz, anunta singuratatea, o deceptie

43

Page 44: Cartea viselor

amoroasa. A ne imbarca pe o nava, semnaleaza o optiune în viata, fie în privinta muncii, fie în dragoste. Daca suntem intovarasiti de o persoana draga de sex opus, este prevestirea unei iubiri care ne va marca viata. Debarcarea pe chei indica sfarsitul unei legaturi. Daca ne acostam ambarcatia la cheiul uni teren apartinand unei persoane prietene, aceasta indica inceputul unui atasament, uitarea trecutului. Activitatea pe apa indica schimbari majore care marcheaza profund subconstientul.CHEIE: secrete, ascunzisuri, actiuni sau trasaturi ascunse; interesul de a tine ceva secret; acces, posibilitatea de a patrunde intro noua etapa; (din aur sau alt material pretios) reusita, realizare rasunatoare; ambitii mari; inventivitate exceptionala, descoperirea unor solutii cu totul originale; (ruginita) traditionalism, conservatorism, teama de nou; te simti depasit, demodat, în urma; se cere o perioada de studiu sau acumulare de noi cunostinte pentru a te pune la curent cu noutatile; (pierduta) piedici, intarzieri, solutiile de pana acum nu mai sunt bune; (gasita) solutie salvatoare, concluzie; intelegerea unei situatii; (cheile altcuiva) sfat de la persoane utile; (date altcuiva) sfaturi, prietenie, ajutor; (care nu se potriveste) se cere schimbarea direcţiei pe care actionai pana acum; cautarea de noi solutii. Cheile simbolizează soliditatea pe plan de afaceri; ele anunta avansarea, onoarea, promovarea. Cheia este de asemenea un simbol sexual, semnaland cucerirea şi pastrarea cuiva. A visa o trusa de chei, arata ca ni se prezinta mai multe posibilitati atat sentimentale cat şi de munca. A primi sau a da chei, este un semn al obtinerii sau transmiterii secretului succesului. A pierde cheile este o indicatie ca sansele noastre de reusita a unui proiect sunt nule.CHELIE: (daca nu ai chelie în realitate) probleme de sanatate; risc de stricare a imaginii publice sau a reputatiei; stricarea relatiilor cu superiorii; nesiguranta, teama de a fi desconsiderat; (daca ai chelie în realitate) intelepciune, inteligenta. Chelia ne semnaleaza calitati intelectuale care ne vor face să castigam procese sau ne vor ajuta să iesim din inchisoare. Cum parul este de asemenea un simbol erotic, chelia poate anunta o pierdere de putere de seducţie, de atracţie, o suferinta sentimentala.CHELNER: serviabilitate, supunere, ascultare, docilitate, sacrificiu, acceptarea pozitie de subaltern. CHELTUI: (toti banii sau exagerat de mult) risc de faliment, de pierderi exagerate, risipa de energie sau de bani. CHEMARE: (pe cineva) nevoie de ajutor, de sfaturi, acceptarea propriilor limite; (esti chemat pe nume) nevoie de apreciere, de recunoastere a meritelor personale; reusita personala, ambitii de a ajunge cineva, de a te impune intrun domeniu; satisfacţie. CHENAR: lucruri importante ce trebuie tratate cu mai multa atentie; singuratate, izolare, constrangeri, libertate limitata. CHERESTEA: vezi lemn. CHESTIONAR: indoieli, intrebari profunde, nesiguranta, neincredere, suspiciuni; (completand) incercarea de a gasi o solutie, necesitatea unei analize

mai profunde, de fond, a unei probleme majore; reviziurea propriilor principii. CHETA: lipsa de mijloace, incapacitatea de a te descurca pe cont propriu, lucru de echipa, colaborare, schimb de opinii. CHIBRIT: idee noua, inceput timid, dar care poate duce la rezultate mari; teama dar şi dorinta de a te apropia de cineva; nevoie de dragoste; lipsa de energie, forte slabe. Chibritul reprezinta o dragoste de-o seara. A aprine un chibrit anunta o iubire, o cucerire sentimentala. A stinge un chibrit prezice o racire a sentimentelor. A aprinde un foc mare anunta o eliberare sau o mare iubire, funcţie de ceea ce aprindem. CHICIURA: Chiciura reprezinta o perioada de suparari sau de racire a sentimentelor. Daca soarele face chiciura să straluceasca, bucuria va reveni. Incepe deja să incolteasca. CHIHLIMBAR: amintiri ale trecutului scoase la iveala, melancolie, dor, nostalgie; sinceritate. Simbol al iubirii neclintite, al energiei. Chihlimbarul indreapta sufletul catre Dumnezeu, indica o liberare de ordin spiritual. Pentru femeie, a visa chihlimbar este un semn favorabil. Pentru barbat, prezice nenorocul. CHILOTI: element de context ce vizează situatii intime, personale, pe care incerci să le pastrezi ascunse; (fara chiloti) teama de a aluneca în ridicol; negarea instinctului sexual; nevoie exagerata de protecţie; (doar în chiloti) te simti penibil, umilit, injosit în faţă altora; mari probleme materiale sau emotionale; vulnerabilitate; fragilitate emotionala. CHINUI: (a te chinui) perioada dificila, temeri, anxietate, neliniste; (a chinui pe cineva) dorinte de razbunare, furie, indignare, revolta impotriva nedreptatilor, nevoia de ati apara interesele şi de ati cere drepturile. CHINEZ: intelepciune, minutiozitate, migala, precizie, rabdare; senzatie de sufocare, de aglomeratie; te simti în inferioritate sau în minoritate intro situatie; trebuie să te supui majoritatii; ineficienta în comunicare. Occidentalul caruia îi apare un chinez în vis, va avea parte de relatii sacaitoare, inutile; într-un cuvant, chinezarii. Pentru un mistic, a visa un chinez cu o expresie imateriala este semnul unei etape importante în gradul sau de evolutie.CHIOR: viziuni inguste, mentalitate rigida; incapacitatea de a observa unele detalii sau chiar ansamblul unei situatii; necesitatea de a te deschide în faţă celorlalti, pentru a intelege mai bine unde te afli; necesitatea extinderii orizonturilor. CHIOSC: (de ziare) noutati, vesti; discutii, relatii sociale bogate; (de fanfara) liniste, romantism, pace sufleteasca; vise, amintiri, dorinte romantice; (de marfuri) prea multe sarcini, preocupari şi interese în viata de zi cu zi; amestec de ganduri; confuzie, deruta, oboseala fizica; dezordine, imprastiere, risipa. CHIPAROS: A visa un chiparos în stare proasta prevesteste asteptare şi resemnare, anunta o viata sentimentala trista, sau chiar o pierdere sentimentala datorata slabiciunii, leneviei. În stare buna, el prezice bucuria. A visa un palc de chiparosi, anunta o viata interioara şi sentimentala secreta şi la adapost de curiosi.

44

Page 45: Cartea viselor

CHIPURI: (straine) element de context ce vizează diferitele laturi ale propriei personalitati, inca necunoscute; (vesel, comic, amuzant) nevoie de relaxare, de distracţie; dorinte de timp liber reprimate; nevoia de a iesi din tipare, de a renunta la rigiditate; (fara trasaturi) sentimentul ca nu esti apreciat sau observat; marginalizare; (urat, monstruos) parere proasta despre propria persoana; neinceredere, autocritica, complexe de inferioritate; autosuspiciuni. CHIRIAS: Reprezinta persoana cu care impartasim viata sexuala fara ca în mod necesar să ne impartasim şi viata în general. CHIRIE: element de context ce vizează lucruri care nu iti apartin, dar necesare evolutiei personale. CHIROMANTIE: dezorientare, nevoia unui sfat impartial; barfe; etti preocupat de viata şi destinul tau, cautand mereu solutii pentru a iesi din impas sau de a gasi cele mai bune directii de evolutie. CHIRURG: posibilitate sau nevoie de schimbare dura, brusca în viata ta, pentru a scapa sau renunta la unele amanunte ceti blocheaza evolutia; vezi şi operatie. A visa un chirurg ne semnaleaza ca trebuie să luam o decizie urgenta, să facem o alegere. CHIRURGIE: Semnificatia partii corpului supusa chirurgiei reprezinta subiectul la care trebuie să renuntam pentru a trai eficace şi a ne bucura de viata. CHITANTA: element de context ce vizează latura materiala; veniturile proprii din munca; nevoia de a ti se recunoaste meritele şi de a fi rasplatit; afaceri legale; cinste şi corectitudine în manipularea finantelor proprii sau ale altora. CHITARA: perioada romantica, plina de trairi intense, emotii puternice, sperante, asteptari, sentimente impartasite, pasiune, emotivitate; vezi şi a canta instrumente cu coarde. CHIUIT: dorinta de a fi recunoscut, de a ti se recunoaste meritele, de apreciere; sperante de reusita. CHIUVETA: necesitatea de a scapa de o problema, de a scapa de o responsabilitate pe plan sentimental; dorinta de a te retrage dintr-o relatie nefavorabila. CICATRICE: suferinte adanci, cu repercusiuni grave în prezent; urmari traumatizante ale trecutului; teama de a fi ranit din nou; lectii grave asumate, din care ai tras concluziile necesare pentru a nu gresi din nou; amintiri neplacute; traume ale trecutului, handicapuri, complexe care iti impiedica acum evolutia; dorinta de a ti se recunoaste experienta, uneori facand prea mult caz de suferintele de altadata, incercand să fii privit ca un martir; dorinta de a fi compatimit. Reprezinta o suparare, o injurie, care incepe să se estompeze. CICLOP: A visa un ciclop bine dispus ne semnaleaza ca suntem în perfecta armonie cu noi insine. Daca ciclopul este rautacios, agresiv, acesta este un avertisment ca vom fi prada reprosurilor şi ca vom avea de infruntat mania lui Dumnezeu.CICLU: sfarsitul unei etape şi inceputul alteia noi, aproape identice; necesitatea de a scapa de lucruri inutile, care iti pot impiedica evolutia; lipsa de griji şi responsabilitati; siguranta şi multumire. CIFRE: Cand într-un vis apare cifra 2 (pe un perete, pe o foaie, pe un bilet de Loto sau Bingo), sau cand apar

elemente pereche (doua flori, doua tevi, doua carti) este vorba despre o situatie contradictorie: trebuie să alegi. În funcţie de celelalte elemente din vis, poate fi vorba de o alegere de tip sentimental („sa-l aleg pe X sau pe Y?”), de tip moral („e bine ce fac sau e rau?”) sau practic („sa mai astept sau să actionez?”).CIFRU: vezi seif. CILINDRU: element de context ce vizează aspectele masculine, instinctul erotic, modul de comunicare cu sexul opus. CIMENT: vezi beton. CIMITIR: pierderea sperantei, neinceredere în viitor; teama de esec, de final, de piedici; nemultumire; dezinteres; teama de a merge mai departe; teama de a actiona; tristete, dorinta de transformare, schimbare, nou inceput; oboseala, nevoie de odihna, repaus; capat de drum, de etapa; (noaptea) anxietate, mari temeri, lucruri ascunse; final de etapa, cu teama de a incepe o alta etapa; (ziua) curiozitate, nevoia de a infrunta pericolul sau dificultatile; emotii intense; risc de boala, de stagnare în evolutie: uitare, regrete; final de etapa, cu speranta în ce urmeaza. Un cimitir în vis implica o repunere în discutie a felului nostru de a gandi. A fi într-un cimitir semnaleaza ca trebuie să fim constienti de tot ce este neinsufletit în noi: sentimente, proiecte, relatii; de asemenea, poate anunta un deces, totul depinde de contextul visului.CIMPOI: barfe, minciuni, neadevaruri. A canta la acest instrument anunta momente de fericire.CINA: (in doi) romantism, emotii intense, dorinte neîmplinite; sperante şi vise pe plan sentimental; (in familie) dorinta de împlinire pe plan familial; nostalgia vremurilor placute din copilarie; nevoie de afectiune; (singur) dezamagire; singuratate; teama de a te implica sentimental sau de a te integra; inadaptabilitate; lipsa de flexibilitate; rigiditate; (cea de taina) tradare, inselarea asteptarilor; capacitate de sacrificiu; incapacitatea de a te opune; CINEMA: sentimentul ca esti simplu spectator la propria viata; nevoia de a te implica mai profund; superficialitate; lipsa de seriozitate, de profunzime; relatii formale. A vedea un film la cinematograf este un indiciu de existenta a unei stari de neliniste; subiectul filmului semnaleaza cauzele acestei nelinisti. A fi multumit la vederea unui film vesel, prevesteste bucurie într-un viitor apropiat.CIOARA: egosim, narcisism, incredere prea mare în fortele proprii; egocentrism, aroganta, lauda de sine, infumurare, tendinta subiectiva de a analiza situatia; lipsa de impartialitate şi obiectivitate; dezamagire, tristete, izolare, singuratate, distantare, uitare, marginalizare. A visa o cioara este semnul unei asteptari indelungate pentru incheierea unei afaceri.CIOB: piedici, critici nejustificate, imperfectiuni, nereguli, sentimentul ca lipseste ceva pana la satisfacţie deplina. CIOBAN: atracţie spre lucruri pure, naturale, perfecte; nevoie de odihna, de izolare, de retragere din iuresul cotidian; nevoie de organizare, de conducere, de ghidare, de consiliere, de directionare, dar fara

45

Page 46: Cartea viselor

interventia concreta a altora; nevoia de supraveghere din partea unor persoane cu experienta; atentie, concentrare. CIOC: capacitatea de a patrunde în miezul unei probleme, putere de intelegere şi de convingere, intelepciune, capacitati intelectuale deosebite. CIOCARLIE: Este simbolizarea veseliei, a neastamparului spiritului. A vedea sau a auzi o ciocarlie cantand, ne anunta bucurie. A vedea mai multe ciocarlii zburand, este semn de viata fara griji. Ciocarlia este de asemenea un simbol al sacrificiilor pe care trebuie să le facem pentru realizarea proiectelor noastre pe plan profesional. Realitatea nu se asociaza totdeauna cu entuziasmul nostru şi trebuie să ne stapanim pornirile sentimentale, pentru a ne atinge tinta. A prinde o ciocarlie poate fi un semnal ca trebuie să fim atenti să nu pacatuim...CIOCAN: forta de a merge mai departe, dorinta de a ajunge la realizari şi rezultate concrete; nevoia de a reconstrui sau consolida unele aspecte ale vietii proprii; sacaiala, dadacire, vorbarie obositoare; (lovindute peste degete) teama de a gresi, piedici din cauza complexelor sau temerilor ascunse; descurajare, frica de a continua; avertisment cu privire la unele greseli personale sau la directia de evolutie a unei situatii. Utilizarea unui ciocan într-un scop pozitiv indica reusita unui proiect. Folosirea lui pentru a distruge, a sparge obiecte, arata ca agresivitatea ne conduce catre neplaceri, ca trebuie să fim atenti la ceea ce distrugem.CIOCAN DE LEMN: A visa ca agitam un ciocan de lemn sau ca vedem pe cineva agitandu-l, semnaleaza ca avem nevoie de ajutor. A vedea o persoana cunoscuta tinand în mana un ciocan de lemn, ne da de inteles ca acea persoana are nevoie de incurajarile şi de afectiunea noastra.CIOCANI: vezi ciocan; (la usa) vezi a bate la usa; CIOCANITOARE: cicaleala, neintelegri, scandaluri zilnice; oboseala psihica; pierderea interesului; CIOCNI: (o masina) vezi accident de masina; (paharele) sperante de succes, nevoia de a fi apreciat, laudat, incurajat; dorinta de reusita; (oua) dorinta de a participa la o reuninune de familie, dor, nostalgie faţă de copilarie sau timpuri apuse. CIOCOLATA: perioada placuta, placeri, multumire; optimism, energie, vointa, curaj, actiune. Este un semn de senzualitate. Daca o oferim, suntem indragostiti; daca primim, suntem iubiti. CIOMAG (BAT, BASTON): A avea un bat în mana este un semn de autoritate şi denota usurinta în inlaturarea greutatilor. A primi lovituri de bat anunta o pierdere de bani. A lovi pe cineva cu batul indica o lupta care, în caz ca invingem, va genera castiguri în afaceri. A gasi un bat pe drum semnaleaza o prietenie protectoare. CIOPLI: schimbare, adaptare, incercare de ati schimba mentalitatea sau comportamentul dupa cerintele societatii, nevoia de a urma niste reguli impuse de altii. CIORAPI: (femeiesti) senzualotate, instinct erotic dezvoltat, placeri sentimentale, atracţie fizica, pasiune, tentatii, ispite erotice; (cu firul dus) probleme în plan sentimental, marginalizare, concurenta, rivalitate pe plan

sentimental, complex de inferioritate, nevoia de a face schimbari în plan relational; necesitatea de a recurge la schimbari de aspect exterior pentru a recapata increderea de sine; (negri) nemultumiri, dezamagiri, teama de a pierde ceva de pret; teama de a fi parasit; (barbatesti) vezi sosete. CIORBA: vezi bors. CIORCHINE: perioada fericita, lipsa de griji, multumiri materiale, sentiment de abundenta şi confort, lux; colaborare, intelegere, relatii fructuoase. CIORCHINE DE STRUGURI: Reprezinta iubirea cea mai completa, cea mai dezinteresata pe care o putem trai. CIOT: Reprezinta dificultati trecatoare în munca şi în actiune. CIRC: (clowni) vezi clown (acrobati) vezi acrobat; (dresori, animale, elemente de forta şi risc) incercarea fortelor, dar numai în scop demonstrativ, pentru a dovedi ceva cuiva; controlul propriilor porniri şi impulsuri; autocontrol, cenzura, chibzuinta, cumpatare; necesitatea de a infrunta pericolul. Semnaleaza o situatie surprinzatoare a carei rezolvare este greu de prevăzut.CIRCULATIE: (intrerupta) senzatia ca stai în loc sau inaintezi cu greu; blocaj în evolutie sau în comunicare; evolutie lenta; (trafic aglomerat) suprasolicitare, oboseala, lipsa timpului liber, necesitatea de a urma reguli stricte, supunere, oprelisti, intarzieri, incapacitatea de a te descurca singur; izolare, marginalizare; (dirijata de un agent de circulatie) cenzura, oprelisti, restrictii impuse, reguli stricte, senzatia ca esti eternul subaltern, necesitatea de a te supune unei autoritati superioare; libertate limitata de miscare sau de expresie. CIREADA: vezi turma. CIRESE: ingenuitate, nevinovatie, veselie, lipsa de griji, tinerete, vacanta, placere, distracţie, relaxare, detasare. Ciresele mai indica faptul ca vei castiga popularitate în randul celor din jur datorita amabilitatii şi altruismului de care dai dovada. Daca visezi ca mananci cirese, ti se prevesteste ca vei deveni posesorul unui obiect pe care ti-l doreai foarte mult. Ciresele verzi, necoapte, sunt semn ca se apropie momentul în care norocul iti va surade în privinta banilor. Semnifica o sanatate robusta, o iubire pasionata dar trecatoare. Mai pot fi o reprezentare a idealismului, sau al devotamentului. Aspectul negativ sugereaza supunerea.CIRIPIT: vorbe placute, discutii, mici barfe, relatii cu femei, noutati neimportante, atmosfera placuta şi destinsa. CISTERNA: A visa o cisterna goala sau golindu-se, este o prevestire a unui insucces, a unei afaceri proaste. CISMEA: repaus dupa munca, revitalizare, destindere, relaxare intro atmosfera placuta; relatii sentimentale intrun cadru simplu, arhaic, pitoresc, natural. CITI: interes, participare şi implicare în viata sociala; capacitatea de ai asculta eficient pe ceilalti, dorinta de a cunoaste, nevoia de a acumula noi cunostinte sau de a face noi cunostinte; (carti sau ziarul) vezi carte; (scrisoare) asteptare, dor, nostalgie, marginalizare, izolare, dorinta de a intra în contact cu lumea; (afis) vezi afis; (a nu putea citi) piedici, probleme, comunicare

46

Page 47: Cartea viselor

ineficienta; nu esti indeajuns de deschis faţă de ceilalti; detasare, raceala, indiferenta, ignorare, dezinteres faţă de ceilalti. A citi un text complicat şi a-l intelege bine indica imbogatire şi onoruri dupa o mare schimbare. A citi într-o limba straina pe care inca nu o cunoastem, este semnul unei schimbari de situatie sau de tara. A invata să scriem, ne arata ca nu intelegem esentialul în afacerile noastre, ceea ce da nastere la probleme în permanenta. A avea dificultati în citirea unui mesaj sau unei scrisori, este semnul unei probleme actuale pe care nu o putem intelege.CITRICE: vezi fructe. CIUBUC: nevoia de a stimula evolutia lucrurilor; interventii suplimentare, tendinta de a scoate un profit cat de mic din actiunile cotidiene. CIUCURI: element de context ce vizează unele detalii marunte care nu au fost luate în seama la o privire de ansamblu şi care pot crea o imagine dezorganizata privind situatia respectiva. CIUGULI: teama de a actiona, modestie, neincredere în fortele proprii, retragere, izolare, lipsa de initiativa, complex de inferioritate. CIULIN: vezi spin. CIUMA: riscuri, piedici, posibilitatea abandonarii unei probleme brusc, din cauze ce nu tin de tine; aspecte negative ascunse ce pot declansa o adevarata catastrofa personala. CIUMA (PESTA): Acest vis ne previne ca o persoana ne distruge viata, ne impiedica să ne bucuram pe deplin de ea prin comportamentul sau egoist.CIUNG: Acest vis ne anunta o lunga perioada de inactivitate. A fi ciung de bratul drept, indica o boala psihica sau un accident. Daca e vorba de bratul stang, este un semn al lipsei de intuitie sau de prevedere sau un semn de ghinion. CIUPERCA: (comestibila sau frumoasa) avansare, evolutie profitabila, aglomeratie de evenimente, succese sau laude; prosperitate, abundenta; (otravitoare sau neaspectuoasa) amagire, iluzii desarte, riscul de a fi inselat sau indus în eroare. Reprezinta dorinta de aventura. Ciupercile veninoase semnaleaza o iubire excesiv de nefericita. Cele comestibile anunta un amor voluptos. CIUPI: nevoia de a reveni la realitate, cu picioarele pe pamant. CIUR: vezi sita. CIZMAR: pregatiri de drum sau idei de noi initiative pe plan profesional; relatii cu superiorii sau relatii profesionale. CIZME: (incaltate) dorinta de schimbare, de modificare a unor situatii existente; intentii de calatorie; mobilitate, adaptabilitate, flexibilitate; (descaltate) intarzieri în calatorii; nevoie de odihna, repaus, detasare de probleme. CLADIRE (EDIFICIU): în vis, cladirea simbolizează stabilitatea în viata de toate zilele. Fiecare etaj, fiecare camera reprezinta o fateta a vietii. Intamplarile care se petrec în casa ne arata problemele care trebuie rezolvate. Cladire foarte inalta sau un edificiu somptuos semnaleaza ca ne bucuram de o existenta bine organizata şi prospera. A construi sau a asista la

constructia unei cladiri semnaleaza intemeierea unor noi contacte sociale. Cladirea care se prabuseste sau se ruineaza anunta o perioada de grele incercari; va trebui să ne reconsideram activitatea pe baza experientei acumulate.CLAIE: vezi fan. CLAMA: (de par) siguranta, incredere în fortele proprii; nevoia de organizare şi ordine în activitatile profesionale; trebuie să pui la punct o anumita situatie, privind atent la toate detaliile, pe care să le folosesti în final în avantaj şi mai ales să lasi o impresie buna. CLAPE: element de context ce vizează detalii dintr-un proiect sau aspecte legate de relatii sentimentale. CLARINET: vezi a canta instrumente de suflat. CLASA: (cu elevi) relatii sociale, colaborare, necesitatea de a acumula noi cunostinte sau informatii; pozitie de subaltern, supunere în fasa autoritatii sau a superiorilor; (goala) necesitatea de a te descurca pe cont propriu, bazandute pe informatiile acumulate pana acum. CLASAMENT: vezi lista. CLASOR: (cu timbre) ordine, organizare, rigoare, necesitatea de a pune toate detaliile la punct, pentru a forma o imagine cat mai buna despre activitatea ta; posibilitatea de a fi supravegheat sau chiar chestionat pentru activitatea ta. CLAVECIN: necesitatea de ati cizela bunele maniere, dorinta de a face parte dintr-o societate selecta. CLAXON: vezi alarma. CLADI: vezi a construi. CLADIRE: proiecte, planuri, idei pe plan profesional sau familial. CLATI: eschivare, fuga de raspundere. CLATITE: organizare, necesitatea de a duce la bun sfarsit etapa actuala a proiectelor proprii, inainte de a ataca o alta etapa; sistematizare. CLEI: angajament, implicare, fidelitate, legaturi durabile, contracte ferme, relatii serioase, sarcini asumate cu multa responsabilitate; (nu te mai poti deslipi) senzatia de sufocare, de implicare prea profunda intro relatie sau situatie ce a scapat de sub control. CLEPSIDRA: evolutie lenta, rabdare, asteptare, proiecte în plina desfasurare; (cu nisipul pe terminate) nerabdare, agitatie, stress, graba, senzatie de neliniste din cauza apropierii unui capat de drum sau de etapa. CLER: Clericii reprezinta în vis oameni vicleni în dragoste, simbolul infidelitatii flagrante. A visa preotime este semnul ca vom fi furati sau inselati în zilele urmatoare. A visa calugari într-o manastire ne semnaleaza o protecţie în imprejurari grele. CLESTE: blocaje în comunicare, raceala, distantare, instrainare, neincredere, relatii tensionate, inchidere în sine, limitarea confidentelor. CLIENT: nevoia de a cere ajutor, lasarea unor aspecte în seama altora, fuga de implicare, eschivare, pasivitate. CLINICA: vezi spital. CLIPI: (des) concentrare, nerabdare, asteptare, interes, nevoia de a actiona rapid; inisiativa; implicare; (rar) timp liber, relaxare, lipsa de griji, lipsa de graba; plictiseala, inactivitate; pasivitate; (a nu clipi) atentie,

47

Page 48: Cartea viselor

concentrare maxima, nerabdare, emotie, stress, teama de necunoscut; senzatie de asteptare. CLISEU: vezi film fotografic. CLOSCA; vezi cloci. CLOCI: (gaina pe oua) inventivitate, pregatirea unor noi proiecte, creativitate, asteptare pana la posibilitatea de a incepe noi proiecte. CLOCOT: vezi a fierbe CLOPOT: avertizare, pericol; tristete, pesimism, melancolie, teama de esec, de final, de pierderi; apropierea lucrurilor de un sfarsit, fara a mai putea controla situatia; analiza activitatii proprii de catre altii; control; suprasolicitare, stress, emotivitate. Clopotul în vis indica o atitudine emotionala exuberanta. Daca-l auzim sunand, aceasta semnifica revelatia descoperirii unui sentiment de exceptie sau unei mari iubiri. CLOPOTAR: relatii cu persoane în drept de care depinde activitatea ta. CLOPOTNITA: element de context ce vizează posibilitatea incheierii unor situatii existente. CLOPOTEL: veselie, gingasie. CLOSET: în vis, reprezinta totdeauna chestiuni financiare. Ceea ce este eliminat prin tragerea apei indica ceea ce ne hartuieste moralul. A visa un closet curat ne anunta o reorganizare a finantelor sau o asteptare. A-l visa plin de excremente, este semnul norocului pur şi al banilor. A trage apa vesteste o incasare de bani celor care au probleme financiare. A visa alimente nedigerate amestecate cu excrementele, indica o perioada de proceduri judiciare, de necazuri sentimentale, dar aceste griji vor fi uitate repede, caci dificultatile vor aduce bani.vezi W.C. CLOWN: nesabuinta, inconstienta, o doza de nebunie, asumarea riscului fara a intelege consecintele, iresponsabilitate, idealism, ignorarea realitatii; falsitate, faţărnicie, minciuna, dualism, doua fete, niciodata nu stii cum să privesti o situate, în gluma sau în serios; destindere, relaxare, gluma, placere. A visa ca, fiind clovn, facem multimea să rada, ne indica teama noastra de a fi obiectul batjocorii, de a nu ne putea afirma. În concluzie, suferim de un complex de inferioritate.CLUB: (de noapte) vezi bar. cotidiene. COACAZE: Coacazele prezic dragostea. Toate fructele anunta în general momente fericite. COACE: vezi brutarie. COADA: (de animal) simtul orientarii, echilibru, cumpatare, protecţie, stabilitate; (de rochie) vezi trena; (de par) vezi codite; (rand) evolutie lenta, asteptare, rabdare, na sosit inca momentul; pozitie inferioara, de subaltern, marginalizare, sentimentul ca esti ignorat. Semnificatia cozii se apropie de cea a sarpelui. COAFOR, COAFURA: Coaforul reprezinta o parte inconstienta care este în noi şi care ne face să vedem o problema în mod obiectiv. A ne coafa, inseamna ca avem nevoie de ajutor pentru a ne ordona gandurile şi a vedea clar în noi insine. A fi coafor şi a coafa pe cineva, este semnul ajutorului pe care-l dam cuiva pentru a-si limpezi gandurile. Coafura identifica ideile, conceptiile sociale faţă de o problema, de un eveniment viitor. A fi pieptanata ca Marilyn Monroe, indica spiritul de

seducţie. (pentru o femeie) schumbari de suprafaţă, dorinta de innoire, nevoia de a schimba ceva în viata de zi cu zi; necesitatea de ati reface imaginea publica; (pentru un barbat) intrigi, barfe. COAJA: (de nuca) duritate aparenta; imagine aspra, pentru a impresiona; rezistenta, mare capacitate de efort indelungat; (de ou) fragilitate, vulnerabilitate, posibilitatea de a gresi sau de a jigni în orice moment; prudenta, precautie, atentie sporita; (de fruct sau de copac) protecţie, nevoie de ocrotire, siguranta. COAPSA: vezi sold. COARDA: (sarind coarda) actiune, trecerea mai usoara peste obstacole, lipsa de griji, veselie; (rupta la un instrument) pierderea controlului, nerabdare, dorinta de a ajunge mai repede la rezultate favorabile; lipsa de intelegere sau toleranta; (de alpinist) nevoie de siguranta, de protecţie, de incredere în ceilalti. COARNE: (mici, de ied) rasfaţăre, alintare, capricii, toane; (mari, de cerb sau de bovine) risc de tradare, teama de a fi atacat, pericol. COASA: reguli stricte ce trebuie urmate, libertati limitate, teama de a fi criticat sau chiar pedepsit. Este un semn de sfasiere, de ruptura, simbolizata de obiectul cosit, secerat. COASE: rabdare în rezolvarea unei probleme, incercare de a drege o problema; dorinta de a recastiga increderea sau aprecierile celorlalti; incercarea de a repara unele greseli. COASTA (COASTE): situatie neplacuta, incomoda; disconfort; lipsa unui echilibru sau a armoniei; neintelegeri; certuri; raca; (rupta) imobilitate, impas, repaus din cauza unor factori externi, inactivitate, pasivitate, asteptare, fragilitate, vulnerabilitate. Coastele în vis reprezinta sanatatea, afacerile noastre. Durerea de coaste este un semn de boala, de incurcaturi banesti. COBAI: senzatia ca se profita sau abuza de tine; incercari dificile; rezistenta; umilinta; incapacitate de a te opune sau apara; pozitie inferioara; sacrificiu pentru binele altora; altruism. COBALT: variante riscante pentru rezolvarea unor probleme; solutii cu doua taisuri; favorabile pe de o parte, dar negative pe de alta. COBORAS: vezi a cobori. COBORI: (o panta) aprofundarea unei situatii; interes; nevoia de a cunoaste toate datele problemei; dorinte ascunde; element de context ce vizează lucruri necunoscute, care trebuie studiate cu mai multa atentie; (intrun loc necunoscut: beci, pasaj, subteran, fantana etc) asumarea unor riscuri; teama de necunoscut; nevoia de a infrunta pericolul şi necunoscutul; (de undeva de deasupra pamantului pana pe sol; o scara, din copac etc) stabilitate, siguranta, realism, revenirea cu picioarele pe pamant; incredere în fortele proprii; conservatorism, teama de aventura sau hazard. A cobori scarile într-o pestera, într-un cavou inseamna nevoia de innoire, de explorare cu ajutorul mintii, a intelectului. În funcţie de tonalitatea afectiva a visului: angoasa, frica, pentru ca lucrurile ascunse (dorinte, agresivitate, refulari) genereaza intotdeauna teama. Coborarea scarilor sau a unei pante ne indica abandonarea unei pozitii sociale sau a unei iubiri. Totul

48

Page 49: Cartea viselor

depinde de contextul visului şi de ceea ce gasim jos. A cobori şi a urca inapoi, semnifica ragazul necesar pentru a examina mai bine situatia din toate punctele de vedere. A primi ceva în timp ce urcam anunta bucuria reprezentata de semnificatia obiectului primit. A primi ceva coborand, este un semn rau.COBRA: vezi sarpe. COBZA: lucru serios, gravitate, lucru cu care nu e de glumit, situatii ajunse la extreme. COC: esponsabilitate, seriozitate, sobrietate. COCA-COLA: distracţie, timp liber, relaxare, discutii, suflet tanar, veselie. COCAINA: vezi drog. COCHILIE: retragere, izolare, singuratate, timiditate, modestie, teama, inhibitii, rezerve, eschivare, pasivitate, anxietate, complexe daunatoare, refugiu intro lume interioara. COCIOABA: vezi bordei. COCON (DE LARVA DE INSECTE): Reprezinta o situatie care trebuie să progreseze, să se desfasoare şi să aduca o schimbare de idei, de personalitate.COCOR: (stol pe cer) speranta, asteptarea vremurilor mai bune, revigorare, amelioare a unei situatii dificile, dorinta unui nou inceput; (in zbor) dorinte de marire, de realizare; nevoie de independenta, de libertate, dorinta de a evada din cotidian, de a scapa de constrangeri; (pe sol) cionstrangeri, sarcini care iti limiteapa libertatea, incapacitate de a te relaxa. Un singur cocor anunta casatorie celibatarilor şi o nastere celor casatoriti. A visa un stol de cocori semnaleaza un complot, o pungasie contra noastra. Vederea unui cocor în plina iarna ne prezice o rasplata neinsemnata a eforturilor noastre.COCOS: vezi nuca. COCOSTARC: (intrun picior) eschivare, fuga, pierderea contactului cu realitatea, lasitate, fuga de raspundere, refugiu intro lume inatngibila, unde nu vrei să stii de probleme; teama de a cunoaste realitate. COCOS: mandrie, vanitate, aroganta, incredere deplina în fortele proprii, dorinta de a domina, caracter autoritat, conducator; (lupta de cocosi) agresivitate, impulsivitate, atacuri verbale sau chiar fizice, certuri, conflicte, dorinta de a iesi invingator din situatii conflictuale. Simbol al mandriei, el reprezinta seful familiei. Cocosul în vis este un semn de succes, dar ne invita să ne trezim devreme şi să ne supraveghem afacerile. Bataia intre cocosi este un semnal prevestitor de lupte financiare, de neintelegeri sentimentale.COCOSAT: griji apasatoare, stress, suprasolicitare, oboseala; umilinta, modestie, injosire, acceptarea unei pozitii defavorizante, parere proasta despre sine. Vederea unui cocosat în vis este un semn de noroc. A fi tu insuti cocosat, este semnul nenorocului. CODIFICAT: lipsa de intelegere, comunicare defectuoasa, acces limitat la informatii; incapacitate de ati exprima parerile. COFETARIE: placere, armonie, incredere, speranta. COIF: protecţie, ocrotire; doresti să iesi în evidenta. COIOT: profit de pe urma unor persoane şi asa distruse; profit de pe urma slabiciunii sau necazurilor altora.

COLINDA: (de Craciun) generozitate, prietenie, deschidere, sinceritate, relatii sociale intense, altruism. COJOC: nevoie de protecţie exagerata; razbunare pentru nedreptati mai vechi; egoism, nepasare, neimplicare, confort personal. COLAC: (de salvare) nevoie de a primi ajutor; neputinta, disperare, posibilitatea de a face faţă unei situatii dificile; sansa de a trece cu bine printr-o problema; (de paine) vizite, musafiri, primire buna, atmosfera placuta, te simti în largul tau; (de inot) sprijin pentru a merge mai departe, pentru a ajunge la un scop; suport moral. COLECŢIE: economie, zgarcenie, necesitatea de a cbibzui mai bine proprietatile şi posesiunile; aviditate de a acumula sau de a cunoaste; vanarea greselilor; atentie şi interes sporit faţă de ceilalti; ordine şi disciplina; spirit analitic şi sintetic; organizare minutioasa; precizie, exactitate. COLEG: colaborare, intelegere, cooperare, sprijin la greu, amicitie; ajutor, nevoia de a lucra în echipa. COLET: vezi pachet. COLIBA: vezi cabana sau bordei. COLIBRI: atentie sporita la detalii; pierderea din vedere a unui detaliu aparent neinsemnat, dar care poate provoca urmari neasteptate; minutiozitate, agilitate, rapiditate, viteza; acumulare de cunostinte din cat mai multe surse şi cu rapiditate. COLIER: (pierdut) sentiment de marginalizare, de uitare, de ignorare din partea celor din jur; sentimentul ca ai pierdut ceva de valoare; sentiment de culpabilitate şi regret; tristete, suparare, dezamagire; (pus de iubit în jurul gatului) nevoia unor dovezi de afectiune; sperante de impacare, de intelegere, de asociere; (la gat sau în cutie) mandrie, incredere de sine, dorinta de a face impresie buna, ambitii de marire, nevoie de apreciere. Reprezinta unirea şi are acelasi simbol ca cercul. Trebuie examinata semnificatia pietrelor şi metalului colierului pentru a cunoaste exact mesajul lui. A-si scoate colierul, inseamna a pune capat unei asociatii, unei relatii sentimentale importante.COLIVIE: (goala) risc de a fi inselat sau posibilitatea de a te elibera dintr-o situatie sufocanta; (cu pasari sau animale) restrictii impuse, libertate limitata, supunere în faţă altora; satisfacerea placerilor altora în defavoarea ta; spirit de sacrificiu; altruism, generozitate; capacitatea de a se darui altora. COLOANA: (vertebrala) mandrie, verticalitate, demnitate, fermitate, siguranta, incredere în fortele proprii, incapacitatea de a se injosi sau umili; figa de situatii penibile sau umilitoare; (multime) vezi alai. COLOANA (IN CONSTRUCTII): Reprezinta un om bun, un ajutor pretios, dar este posibil să fim suficient de bine inzestrati moral ca să gasim un sprijin în noi insine. COLONEL: vezi capitan. COLT: (de cladire) element de context ce vizează lucruri sau situatii neasteptate, necunoscute inca, ce urmeaza să apara; (de camera) izolare, singuratate, pedeapsa, teama de a gresi sau de a fi pedepsit; rezerve, timiditate, teama de a actiona sau de a iesi în evidenta; umilinta, retragere; (de paine, rupt) inceputul unei

49

Page 50: Cartea viselor

actiuni; entuziasm, nerabdare de a actiona; (de paine, ramas) sfarsitul unei actiuni; (de masa) marginalizare, uitare, pozitie de subaltern, sentimentul ca nu esti luat în consideratie sau esti anume dat la o parte; (de pagina, indoit) amintiri, melancolie, uzura morala, oboseala psihica, necesitatea de a lua o pauza sau de ati improspata memoria; (de batista, innodat) atentionare, amintire, rememorarea unor situatii sau evenimente din trecut, reimprospatarea memoriei; (de strada) probleme materiale, umilinta, acceptarea temporala a unei situatii injositoare. COLTI: avertizare, pericol, amenintare; nevoie exagerata de siguranta sau de aparare în faţă pericolului; sentimentul ca esti incoltit sau hartuit. COMBINA: (agricola) vezi tractor. COMEDIE: destindere, timp liber, faţărnicie, prieteni falsi, perioada placuta. COMETA: element de context de vizează un eveniment important, rar, special şi cu urmari deosebite; semn bun; speranta. Chiar daca cometele au reputatia de a ne anunta nenorociri personale şi colective, nu intotdeauna semnificatia lor este de rau augur. Ele pot simboliza, de asemenea, inspiratia spontana, ideile şi revelatiile subite, venite din zona inconstientului. Cometa poate anunta un succes neasteptat şi extraor-dinar, urmat, eventual, de o cadere la fel de rapida. A visa ca în ziar se anunta aparitia unei comete, prevesteste o modificare în viata politica şi sociala a tarii, posibilitatea prabusirii unui sistem politic, al unei forme de guvernamant, care poate duce la izbucnirea unui razboi sau al unei revolutii. Trebuie să discernem daca revolutia nu se produce cumva în noi insine, urmarea fiind o schimbare radicala şi brusca a vechiului mod de viata.COMOARA: (in cautarea unei comori) deruta, lipsuri, nevoia unei schimbari favorabile; (in pamant sau în pestera) necesitatea de ati sonda propria constiinta pentru a descoperi resurse proprii de valoare; (descoperita) gasirea unei solutii importante, protecţie, sprijin. Ne face cunoscut ca vom descoperi în noi bogatii interioare care ne vor deschide calea succesului. A cauta comori, a explora epave pe fundul marii, este un vis favorabil, descoperire a unor resurse interne ignorate. Dezgroparea unei comoari compuse din bijuterii ne anunta noi posibilitati în sfera sentimentala sau în afaceri. COMOD: (a sta comod) multumire, lipsa de griji; (a nu sta comod) nereguli, griji, lipsuri, nerabdare, dorinta de a actiona, nu te simti în largul tau, nemultumiri, nevoia de a schimba ceva. COMPARTIMENT: (gol) separare de restul lumii, izolare, incercarea de a lucra de unul singur; timiditate, retragere; (plin) angoasa, teama, restrictii, indiscretie, lipsa de intimitate, claustrofobie, sufocare, nu te poti simti liber intro anumita situatie sau relatie. COMPAS: element de context ce vizează nevoia impunerii unei discipline sau a unor reguli stricte ce trebuie respectate; dorinta de izolare sau intimitate. COMPETITIE: vezi examen.

COMPLICE: nevoia unui sprijin sincer, a unui prieten, incapacitatea de a face ceva de unul singur; incredere în ceilalti. COMPLICAT: probleme imprevizibile, piedici, griji, neliniste, nesiguranta, putine sanse de rezolvare; nevoie de concentrare şi implicare totala. COMPLOT: dorinta de a scoate avantaje personale dintr-o actiune colectiva; dorinte de razbunare; tentatii malefice. COMPOT: amagire, vise desarte, necesitatea de a reveni cu picioarele pe pamant. COMPRESA: griji, neliniste, stress, oboseala nervoasa, suprasolicitarem nevoia de a lua o pauza, situatie ce devine din ce în ce mai apasatoare; nevoie de reculegere şi retragere din iuresul evenimentelor; dorinta de ocrotire, grija sau afectiune. COMPUTER: vezi calculator. COMUTATOR: (deschis) dorinta de a incepe un proiect promitator; initiativa, creativitate; (inchis) dorinta de a amana, sfarsi sau abandona un proiect; renuntare, piedici. CON: (geometric, în picioare) mari ambitii, dorinte de marire, sperante de inaltare pe scara ierarhiei şi de realizare personala; (geometric, rasturnat) insecuritate, instabilitate, posibilitatea de a pierde o pozitie avantajoasa în orice clipa; (de brad) rabdare, rezistenta, posibilitatea de a fi implicat intrun proiect de mari perspective, prin perseverenta şi tenacitate. CONCEDIU: nevoie de repaus, dorinta de a te detasa din problemele actuale, lipsa de griji, neimplicare, distantare, dezinteres faţă de planul profesional. Concediul poate fi un vis de compensatie; suntem stransi cu usa de oboseala, trebuie să ne destindem, să ne odihnim. Pentru cei care se pregatesc pentru plecarea în vacanta, desfasurarea acestui vis le va indica un bun sau un rau moment în perspectiva. CONCEDIERE: A visa ca suntem concediati inseamna ca putem să fim în mod efectiv. Bolnavului care viseaza concedierea, i se arata ca starea sanatatii lui nu se va ameliora şi ca va trebui să renunte la munca. CONCENTRAT: implicare profunda, interes, cautarea esentei unei probleme, atentie sporita, angajare totala. CONCEPERE A UNUI COPIL: A visa conceperea unui copil semnaleaza unei persoane lipsite de mijloace o acumulare de bunuri şi fericire. Unei persoane instarite îi vesteste cheltuieli importante şi poate chiar pierderea averii. În general, acest vis anunta o lovitura din senin.CONCERT: colaborare foarte buna, dar de la care ai tendinta să astepti mai mult implicarea altora; tentatia de a profita de pe urma altora; situatie armonioasa, dar la care esti simplu spectator. CONCUBIN: vezi amant. CONCURS: vezi examen. CONDICA: obligatii profesionale, nevoia de a te implica total, angajament, respectarea promisiunilor şi obligatiilor, necesitatea de a colabora cu ceilalti; legatura de durata, chiar daca intrata în rutina. CONDIMENTE: nevoia de nou, de schimbare, de senzatii tari, de stimulente.

50

Page 51: Cartea viselor

CONDOR: Reprezinta o persoana puternica de care trebuie să ne temem. CONDUCE: (masina) nevoia de organizare, implicare, concentrare; asumarea responsabilitatilor; putere, dominare, spirit intreprinzator, autoritate; stabilitate emotionala, necesitatea de a dovedi ca esti un om de incredere; (altul conduce masina) nevoia de a invata de la altul, inca nu esti apreciat la justa valoare, nevoia de a acumula experienta inainte de a ti se oferi un rol important; imaturitate, pozitie de subaltern; (a conduce pe cineva la gara) sprijin în probleme relationale sau de comunicare; sfat din partea unor persoane cu experienta.; (a conduce pe cineva la aeroport) sprijin în probleme profesionale; consiliere, sfat din partea unor persoane cu experienta; (a conduce pe cineva la autogara) sprijin în probleme financiare; imprumut, credit, sfat din partea unor persoane cu experienta. CONEXIUNI: Visurile cu mesaj de „conexiune intrerupta”, „legatura taiata” semnifica dificultati în comunicarea cu prietenii sau familia, partenerii de afaceri sau sentimentali. Metaforele cu acest inteles sunt de obicei telefoanele care nu functioneaza, intreruperile cand subiectul incearca să discute cu cineva, imposibilitatea de a gasi pe cineva în multime.CONFERINTA: (participant la o conferinta) necesitatea de a acumula experienta şi cunostinte; (a organiza sau a vorbi la o conferinta) nevoie de comunicare, dorinta de ati face publice parerile, dorinta de a lua legatura cu persoane importante sau necunoscute; creativitate, inventivitate, sentimentul ca ai ceva de spus celorlalti; spirit organizatoric, initiativa, asumarea responsabilitatilor, comunicativitate. CONIFERE: Copacii care raman verzi tot anul reprezinta prietenii care trebuie pastrate caci ele ne vor proteja în situatii dificile.CONFLICT: vezi cearta. CONFORT: vezi comod. CONFUNDA: (confunzi pe cineva cu altcineva) inducere în eroare, aparente inselatoare, faţărnicie, risc de a aprecia gresit pe cineva; impresie gresita; (esti confundat cu altcineva) riscul de a fi apreciat gresit; mari pretentii din partea celorlalti; se asteapta mult de la tine; teama de a nu fi la nivelul asteptarilor celorlalti; riscul de a crea o imagine falsa sau incorecta despre tine; nevoia de ati impune mai mult individualitatea şi personalitatea. CONGELATOR: Daca este plin de alimente, ne indica un amor pastrat în rezerva, pentru ca mizam pe un atasament mult mai profund şi de lunga durata. vezi frigider. CONIAC: vezi alcool; dorinte de imbogatire, pareri inselatoare cu privire la cei bogati. CONOPIDA: element de context ce vizează o situatie serioasa, dar efemera, ce implica o cooperare sau o colectivitate; nesiguranta în aprecierea unei situatii. CONSERVATOR: (scoala de muzica) dorinta de elevare, ambitii de realizare profesionala pana la recunoasterea unor merite; dificultati de afirmare; concurenta; nevoia de perfectionare şi autodepasire; ambitii profesionale.

CONSERVE: (in cutii de metal) izolare, claustrare, retragere, libertate limitata, lipsuri, solutii, nevoia de ati cruta fortele sau de ati economisi energiile; neimplicare; (mancand sau cumparand) lipsuri materiale, izolare, fuga de lume; inaccesibilitate; retragere; (punand conserve pe iarna) vezi borcan. Visele despre conserve au legatura cu sentimentele. Daca visam ca le mancam, ne putem astepta la ostilitate în afaceri sau la neintelegeri intre indragostiti.CONSILIU: necesitatea de a apela la o instanta superioara pentru a lua o decizie; incapacitatea de a decide singur; sfat sau hotarare de la parinti sau sefi. CONSIMTAMANT: vezi accept. CONSOLARE: Pentru saraci, a fi consolati în vis aduce reconfortare, ajutor. Pentru cei instariti, este un semn de jignire, de deceptie.CONSTELATIE: element de context ce vizează un ansamblu de lucruri intangibile sau inaccesibile spre care tinzi să ajungi; vise de marire, ambitii marete, lucruri jinduite, dar greu de atins; neimplicare, sentimentul ca privesti totul din afara, fara a participa efectiv. CONSTIPATIE: greutati; situatii dificile, piedici; incapacitatea de a iesi dintr-o situatie sufocanta; incapacitatea de a te debarasa de lucrurile inutile din viata ta; rigiditate, lipsa de flexibilitate. CONSTRUCŢIE: (cladire în construcţie) planuri gata să fie puse în practica; actiune de anvergura, implicare totala, colaborare; scopuri comune; sperante mari, asteptari pe marura marimii construcţiei. CONSTRUCTOR: colaborare, implicare, spirit practic, asumarea responsabilitatilor; energie, initiativa, dinamism, entiziasm, rabdare, capacitate de efort, rezistenta fizica, implicare efectiva, trup şi suflet, în realizarea unui proiect. CONSTRUI: element de context ce vizează planuri sau proiecte în desfasurare sau pe cale să fie incepute în orice plan al vietii, dorinta de schimbare, de noutate, de a crea ceva concret, de a da nastere unui lucru important în viata, dorinta de implicare totala în iuresul vietii, fara a mai fi simplu spectator; evolutie lenta, ce cere rezistenta şi rabdare. CONSULTATIE: cautarea unui sprijin, sfat; dezorientare, nesiguranta, neincredere în fortele proprii, griji, temeri ascunse; sentimentul ca ceva nu e în regula. CONTABIL: ar fi bine să pastrezi o socoteala mult mai exacta a banilor pe care îi manipulezi, pentru a nu se strecura pe undeva vreo greseala; necesitatea impunerii unor restrictii, a unei cenzuri; necesitatea cantaririi exacte fiecare actiune pe care o planuiesti; cumpatare, precizie, autocontrol, organizare, atentie sporita. CONTACT SEXUAL: vezi sex. CONTESTATIE: esti nemultumit de o nedreptate care ti se face sau de evolutia unei actiuni care nu a mers asa cum te asteptai; e cazul să protestezi, să lupti pentru drepturile care ti se cuvin, să repari o greseala, dar numai daca celelelate elemente ale visului ar spune ca ai dreptate. CONTRABANDA: Simbolizează o stare de inferioritate care impinge la escrocherie. Trebuie cautata

51

Page 52: Cartea viselor

semnificatia materialelor sau obiectelor trecute în frauda pentru a intelege mai bine visul. CONTRABAS: gravitate, seriozitate, sobrietate, nevoia de a fi sprijinit sau doar supervizat de persoane influente; vezi a canta instrumente cu coarde; CONTRACT: (semnat) intelegere, armonie, impacare, conciliere, implicare sau angajare totala în ceea ce faci; asumare de noi responsabilitati, (nu a fost semnat) neincredere în colaboratori, neimplicare, teama de ati asuma riscuri; neboie de stabilitate şi dovezi de corectitudine şi bune intentii din partea celorlalti. CONTRACT DE INCHIRIERE: Semnarea unui contract de inchiriere ne recomanda prudenta într-o decizie serioasa pe care va trebui să o luam într-un viitor apropiat. CONTRADICŢIE/CONTRAZICE: (contrazici pe altii) revolta, nemultumiri, dorinta de a face ordine sau dreptate intro situatie care ti se pare dezavantajanta, spirit reformator, critic, lucruri de neacceptat, cearta, conflict; nevoia de ati face singur dreptate; (esti contrazis de altii) critici, piedici, barfe. CONTROLOR: ceva nu merge bine, deci ar trebui să te opresti putin în loc fara să ati mai continua planurile şi să analizezi cu minutiozitate toate elementele planului în desfasurare; se poate ca pe undeva să existe o greseala şi ar fi mai bine să o descoperi acum; daca nu o gasesti singur, apeleaza la o persoana cu mai multa experienta. Controlorul reprezinta o judecata obiectiva. Rolul sau este de a aprecia actiunea necesara şi de a determina daca putem avea acces la o noua direcţie pe planul vietii interioare. Soferul este o manifestare a personalitatii faţă de o problema actuala sociala, matrimoniala, sau amoroasa. Daca vehiculul este condus de o alta persoana, semnificatia este ca un sentiment sau o emotie inconstienta ne impiedica autocontrolul. Daca-l conducem chiar noi, inseamna ca ne orientam viata în mod liber. Pentru femeie, controlorul/soferul reprezinta omul vietii sale.CONVOI: vezi alai. CONVORBIRE: (telefonica) nevoie de contacte sociale, dorinta de a fi luat în seama, neimplicare şi nesiguranta în comunicare sau în relatiile cu ceilalti, te simti un simplu spectator la cele ce se intampla în jur; fuga de responsabilitate; teama de ati asuma propriile actiuni şi idei; incercarea de a influenta cursul unor eevnimente de pe margine, fara a juca un rol efectiv. COPAC: cand este reperul principal al visului, şi nu simplu element de decor, reprezinta propria fiinta. (inverzit, frumos, viguros) stare de sanatate buna, multumire, incredere în fortele proprii, speranta; (desfrunzit, uscat, fragil, taiat, doborat) stare de sanatate precara, vulnerabilitate, emotivitate sporita, nervozitate, pesimism, devitalizare, oboseala, neincredere, deznadejde, dezamagire, nevoia de a fi ocrotit, stimulat, incurajat; (inflorit sau cu fructe) stare de sanatate buna, speranta, optimism, incredere, mari asteptari de la propria persoana, suflu nou în viata actuala, noutiti, schi,bari favorabile, speranta; imaginatie, inspiratie, aspect placut; simpatie; (inalt, suplu ca plopii) dorinta de realizare prin energie, dinamism, implicare totala, munca, inspiratie, adaptabilitate; (inalt, puternic ca

stejarii) dorinta de realizare prin concentrare, stabilitate, perseverenta, seriozitate, impresie buna, (la umbra unui copac) supunere, retragere, izolare, pozitie de subaltern, complex de inferioritate, timiditate, complacere în a sta sub autoritatea cuiva; nevoie de ocrotire, teama de ati asuma responsabilitati; (puieti abia iesiti) nevoie de ocrotire, nesiguranta, teama de a nu fi atacat, dorinte de realizare, dar incapacitate momentana de a da nastere unor rezultate promitatoare; nevoia de a acumula experienta; imaturitate; (scoarta de copac) vezi coaja. Cu totul anonim în vis, (nu sub forma unui brad, nici a unui stejar etc.) copacul reprezinta relatia dintre pamant/instinct şi cer/mental. Este un simbol al vietii, al increderii, al evolutiei. Copac normal: deschidere catre prieteni, bune relatii cu propria masculinitate. Copac rupt din radacini sau cu ramuri rupte: angoasa, probleme de identitate personala, dezradacinare. Copac mare: probleme familiale grave, izolare de propriul eu. Copac arzand: nevoie de purificare, de reglare a conturilor cu trecutul. A se catara în copac: dorinta de a scapa de sentimentele dureroase/neplacute. Simbol al fortei vitale, al pomului cunoasterii, al vietii şi de asemenea al tatalui sau al soţului, copacul reprezinta barbatul în viata unei femei. Copacul verde plin de fructe şi de frunze, prevesteste dezvoltarea personalitatii, afectiunii, dragostei, fericirii şi deplinei sanatati, daca este situat într-o gradina. Neroditor şi cu frunzisul rar, el anunta singuratate, saracirea psihica. Atins de trasnet, smuls din radacina, uscat, el semnaleaza boala unor fapturi dragi, accidente şi decese neprevăzute. Copacul singur într-un decor campenesc este un semn de bunastare, de fericire; daca este inconjurat de flori, de o fantana, de o gradina, el anunta dragostea. În ceea ce priveste pomii fructiferi, semnificatia lor este determinata de fructele pe care le poarta. COPCA: (in gheata): perioada plictisitoare sau trista, cu sentimentul ca nimic nou nu va mai aparea în viata ta; stagnare, asteptare, inactivitate, dar în plina desfasurare a unor evenimente favorabile. COPERTA: nu te lua dupa primele aparente ale unei probleme, pentru ca este mult mai complicata decat pare; nu privi superficial problema care te preocupa, pentru ca vei mai avea multe de aflat pana la capatul drumului. COPIERE (PE CALC, LA INDIGO, ETC.): Este semnul lipsei de imaginatie, al dorintei de a face ca toata lumea, al lipsei de personalitate. COPIL: poate reprezenta propriul eu sau sufletul; nevinovatie, nevoie de ocrotire, vulnerabilitate, fragilitate, simplitate, lucruri naturale, simple, fara complicatii, sinceritate, imaturitate, lipsa de griji, teama de responsabilitati; dorinta de ati pastra inocenta şi la maturitate; (nou nascut) vezi bebelus. Copiii sau nasterea sunt metafore ale proiectelor pe care le incepem sau le avem în desfasurare, ori ale unor schimbari în personalitatea celui care viseaza. Copilul abandonat este un vis frecvent printre femeile care nu se simt pregatite pentru responsabilitatile maternitatii. Cand în vis persoana refuza să aiba grija de copil, semnificatia este rezistenta la presiunile sociale de a fi mama sau se teme de o sarcina nedorita. Copilul

52

Page 53: Cartea viselor

reprezinta afirmarea personalitatii în proiectele noastre. Un baiat prezice totdeauna reusita, castiguri banesti şi combativitate. Moartea unui baiat indica esecul. Faţă este prevestirea de probleme financiare, de insucces faţă de o problema actuala. Moartea unei fete este un semn de succes şi anunta sfarsitul unei situatii deprimante. A visa un copil cunoscut dansand, anunta un pericol pentru sanatatea acestuia, daca el are aceeasi varsta în vis ca în realitate. Fetitele care hranesc un sugar, sunt simbolul faţălitatii. A visa copii care ne vorbesc, care se exprima bine şi care par fericiti, este un anunt favorabil, de succes în activitatea noastra.COPT: (fruct, paine) maturitate, experienta, bune cunostinte intrun domeniu; buna pregatire, evolutie. COR: nevoie de colaborare, coooperare, unirea fortelor, cunostintelor sau talentelor intrun scop comun, pentru a face o impresie buna; intelegere, armonie. CORABIE: (pe apa) evolutie lenta, nesigura, instabila; emotivitate sporita, teama de actiona, dar esti constient ca trebuie să infrunti greutatile şi necunoscutul; (in port) teama de a actiona; liniste aparenta; izolare, neimplicare; distantare, dorinta de a sta deoparte; timiditate, cu teama de a infrunta greutatile; (cu pirati sau prinsa în furtuna) pericole; sentimentul ca poti gresi din clipa în clipa; teama de a infrunta pericolele; incertitudini, temeri profunde, complexe, inhibitii, impunerea de constrangeri de unul singur pentru a nu gresi; (naufragiu) vezi naufragiu; (in deriva, abandonata sau parasita) deruta, dezorientare, izolare, tendinta de ati face rau singur, sentimentul ca esti parasit, abandonat, uitat, marginalizat, dispretuit, neapreciat de catre ceilalalti, şi mai ales de catre prieteni şi persoane apropiate; (naufragiu, corabie scufundanduse sau prinsa intrun accident pe mare) mari probleme pe plan emotional, suprasolicitare nervoasa, stress, emotivitate, zbucium sufletesc, neintelegeri în cuplu sau în relatiile cu cei dragi; depresie, pesimism, ganduri negative, disperare, neincredere în viitor. Simbol al ocrotirii. Corabia cu panze anunta intotdeauna o primejdie apropiata contra careia trebuie să ne protejam. CORAL: coralul simbolizează prieteni credinciosi care intotdeauna vor fi langa tine la nevoie. E vorba aici de coralul colorat. Coralul alb prezice mai degraba lipsa fidelitatii şi este un avertisment în privinta persoanei care se bucura de iubirea ta. A visa coral rosu este un semn de pasiune amoroasa. Negru, anunta doliul unei iubiri.CORALI: talente nedescoperite; frumusete interioara sau sufleteasca, mare bunatate, mare rezistenta psihica, capacitate de a iubi profund, sentimente puternice neimpartasite, suflet deosebit.CORB: perioada trista, nefericita; dezamagire; tendinta spre ingamfare, autoindulgenta, incredere prea mare în fortele proprii, cu riscul de a fi dezamagit; ispita de a te lasa furat de minciuni are te pun intro imagine favorabila; nevoia de a ramane foarte lucid, fara a fi influentat de ceilalti; tendinta de a crede minciunile, linguselile, laudele nesincere ale altora; nevoia de ati estima foarte bine fortele şi posibilitatile. Corbul anunta o veste rea care ne va deprima: fie adulterul, fie furtul. Contextul visului va clarifica natura pierderii. Va trebui

să dam dovada de prudenta şi de filozofie. Pentru a ne forma o parere, trebuie să analizam personajele care ne intovarasesc în acest vis. CORDON: vezi curea. COREGRAF: autoritate, reguli impuse, vedere de ansamblu, libertate limitata de miscare sau expresie, strategii bune, gandire ordonata, organizare, capacitate de conducere, calitati de lider. CORESPONDENTA: (primita, deci mai multe scrisori primite) abundenta de ganduri şi dorinte, planuri multe ce trebuie ordonate, program incarcat, multe lucruri de rezolvat; (scrisa, deci ma multe scrisori de scris) sistematizare, organizare, rezolvarea tuturor sarcinilor pe rand; rabdare; (mapa de corespondenta, locul unde tii scrisorile) planuri multiple ce se alteapta rezolvate; program incarcat, incapacitatea de a te ocupa de mai multe odata. CORIDOR: Are semnificatia nasterii şi a realizarii în viata. El reprezinta un moment de tranzitie şi de schimbare. A merge în lungul unui coridor şi a ajunge într-un colt, este un indiciu ca existenta noastra prezenta nu promite nici o dezvoltare, nici o iesire şi este anuntul unei stari depresive datorate unei situatii fara iesire. A iesi dintr-un coridor şi a ajunge într-o gradina cu flori, este un semn prevestitor de bucurie dupa un moment de singuratate intensa. Ceea ce se gaseste în coridor reprezinta evenimentele viitoare.CORIGENT: sentiment de culpabilitate, teama de ati asuma greselile, teama de a fi criticat sau de a ti se descoperi greselile, incapacitatea de a rezolva unele obligatii; teama de esec, de critica; piedici în avansare din cauza lipsei de experienta; necesitatea de a repeta sau de a lua de la capat un proiect esuat. CORMORAN: Prevesteste o perioada dificila cauzata de perturbari majore în viata. Curajul şi determinarea ne vor ajuta să ne reconstruim viata pe baze solide. CORN: (de paine) graba, lipsa de timp, suprasolicitare, multe sacrini de rezolvat; (de vanatoare) avertizare; organizare, sistematizare unirea fortelor intrun scop comun; nou start intro initiativa colectiva; (cornite de animal) vezi coarne; (corn englezesc) vezi a canta instrumente de suflat. CORNUL DE ANIMAL: Cornul reprezinta în general o putere în sine. Pentru femeie, el este un semn de frivolitate, de petreceri, de aventuri. Barbatului, el îi indica să se fereasca de indivizii stralucitori, deoarece influenta lor îi va fi nefasta, daca va incheia afaceri cu ei. A visa un cap care poarta coarne de animal este o prezicere de moarte violenta, de agresivitate indreptata contra noastra.CORNUL DE VANATOARE: Cornul de vanatoare exprima tristetea, plictiseala. A auzi sunetul de corn semnaleaza sentimentalismul excesiv, singuratatea. CORNUL ABUNDENTEI: Vesteste dragostea, prosperitatea, (mai ales pentru femeie), uneori nasterea. A-l tine în mana semnaleaza triumful.CORNET: (de hartie) neglijenta în probleme profesionale; dezinteres; folosirea cunostintelor acumulate pentru scopuri minore, fara însemnătate; timp pierdut; (de inghetata) posibilitati mici de castig; neimplicare intro situatie dificila sau intrun conflict.

53

Page 54: Cartea viselor

CORNUTE: Cornuta determina o viziune diferita a lucrurilor şi anunta o transformare interioara, o schimbare. COROANA: (regala) laude, aprecieri, onoruri; mandrie, autoritate, incredere deplina în propria persoana; dominare, stapanire de sine; (coronita de flori sau de lauri) laude, recompense, dorinta de a fi apreciat; speranta în realizari deosebite; (coronita din flori de camp) timp liber, placere, perioada fericita, lipsita de griji, romantism, idila, flirt, afectivitate sporita; nevoia de ati impartasi sentimentele; (de flori, jerba) (auto)compatimire, respect; depresie, pesimism, pierderea increderii; nevoia unui stimulent; nevoia de a te sti apreciat sau respectat; regret, nevoia de a fi luat în consideratie. Simbol al autoritatii şi al puterii. A purta o coroana de aur, anunta o promovare în activitatea noastra, onoruri. Coroana de iarba este profetie de boala. Coroana de frunze de maslin este un semn de casatorie, de prosperitate, de victorie pentru combatanti. Coroana de ceara semnaleaza dusmani periculosi, pierderea unui proces. Coroana de sare vesteste concediere, probleme cu conducerea, cu autoritatile. Coroana de patrunjel indica o boala grava. CORP OMENESC: expresia exterioara a trairilor interioare; (de femeie) senzualitate, vulnerabilitate, sensibilitate, supunere, placeri, armonie; (de barbat) energie, dinamis, initiativa, putere, virilitate, convingere, dominatie, agresivitate, impulsivitate. CORSET: constrangeri acceptate cu buna stiinta pentru a face o impresie buna şi a fi apreciat sau simpatizat; acceptarea unor reguli impuse de anturaj. CORT: nesiguranta, instabilitate emotionala, familiala sau profesionala; neincredere; nevoia de ocrotire şi protecţie; (mai multe în camping) vezi camping; (de tigani) schimbari dese, nesiguranta, instabilitate, mobilitate, flexibilitate, adaptabilitate; (de circ) dese schimbari de dispozitie, de la bucurie la tristete, de la seriozitate la superficialitate, intro clipa. A instala un cort marcheaza un moment de tranzitie interioara şi indica gustul de schimbare, de aventura. Pentru cei bogati acest vis poate semnifica o anumita nesiguranta materiala. CORTEGIU: vezi alai. CORTINA: (inchisa) secrete, ascunzisuri, dedesubturi necunoscute, imprevizibilul; (deschisa) sinceritate, deschidere, actiuni pe faţă. COSAS: (pe camp sau cosind) vezi coasa; (insecta) la fel ca la antilopa. COSITOR (METAL): Simbol al longevitatii. Cositorul vadeste aptitudini de conciliere, vocatie innascuta şi experienta capatata, suficiente pentru atingerea celui mai ridicat grad de evolutie.COSMETICA: falsitate, faţărnicie, adevar ascuns, musamalizarea unor greseli, incercarea de a crea o imagine falsa sau incorecta despre propria persoana, dorinta de a crea o impresie mai buna prin ascunderea defectelor. COSMONAUT: Reprezinta gustul cunoasterii, denota o profunda inclinatie de explorare prin filozofie şi stiinta şi indica nevoia de a cerceta cauzele lucrurilor şi

fenomenelor. A visa un accident spatial, semnaleaza perturbarea echilibrului interior.COSMOS: perspective foarte largi, extinderea proiectelor personale, altruism, generozitate, spirit umanitar, ajutor neconditionat, daruire totala; interese variate. COST: evaluare corecta a unor situatii, nevoia de a te aprecia la justa valoare; (prea mare) lucruri pe care nu ti le poti permite, mari sacrificii ce trebuie facute cu buna stiinta, lipsuri materiale, limite, constrangeri; supraapreciere; tendinta spre ingamfare, aroganta, mandrie, incredere prea mare în fortele proprii; (prea mic) posibilitati mai mari decat cele folosite, calitati nefolosite, talente ascunse, inactivitate, pasivitate, neimplicare, desi esti capabil de realizari deosebite; subapeciere, modestie, trai decent, fara excese; cumpatare, echilibru. COSTUM: (de haine, barbatesc) relatii oficiale, de serviciu, seriozitate, sobrietate, necesitatea de a face impresie buna, (de haine, femeiesc) seriozitate, necesitatea de ati demonstra bunele intentii şi calitati: (femeie în costum barbatesc) dorinta de a fi tratat la acelasi nivel cu barbatii sau superiorii; dorinta de a face impresie buna; independenta, rezistenta, detasare; insensibilitate; (de baie) necesitatea de a te limita la strictul necesar; sinceritate, corectitudine, prudenta; (de scafandru, de protecţie sau de schi) nevoie de protecţie în faţă greutatilor; (de carnaval) atmosfera placuta, veselie, dar faţărnicie, superficialitate şi falsitate în relatiile cu ceilalti. COS: (de rachita) romantism, naturalete, intoarcerea la lucrurile simple, simplitate, lipsa pretentiilor; indemanare, pricepere; (de hartii) renuntarea la un proiect, element de context ce vizează pierderea timpului cu lucruri inutile; relatii cu oficialitatile; (de fum) element de context ce vizează consecinte concrete, elemente vizibile, evidente ale unor actiuni actuale; eliberare de lucruri inutile; (cu flori) fericire, dragiste, nevoie de afectiune şi atentie; recunoasterea unor merite; dorinta de succes; (de baschet) vezi baschet; (cu fructe sau cu mancare) intentii de drum; sperante de reusita; asteptarea unor rezultate favorabile; (cosuri pe faţă) teama de compromitere, de rusine, de a gresi; dorinta de a face impresie buna; nemultumiri; incercarea de a inlatura o neplacere; incercarea de ati salva reputatia; influentabilitate în faţă barfelor şi intrigilor; teama ca nu faci faţă situatiei; ezitare, izolare, fuga din faţă greutatilor; timiditate, rezerva, frica. COS DE NUIELE: Reprezinta femeia, fertilitatea, sau cheltuielile exagerate. Cosul plin cu fructe anunta inceputul unei vieti noi, o ocupatie sigura, norocul, dragostea.COS DE RACHITA: Simbolizează o persoana sau o sarcina obositoare şi stanjenitoare. Continutul cosului ne ajuta să definim persoana sau insarcinarea în chestiune, deci ceea ce este dificil de suportat în existenta noastra.COSAR: noroc, bucurie, ajutor la nevoie pentru inlaturarea unei probleme sau pentru ati reveni dintr-o perioada proasta; sansa de a face din nou lumina în viata personala. COSCIUG: vezi sicriu.

54

Page 55: Cartea viselor

COSMAR: daca visezi un cosmar, incearca să intelegei temerile pe care ti le declanseaza, pentru a incerca să deslusesti acele domenii pe care elementele cosmarului le reprezinta. COT: (la brat) nevoia de a trece peste obstacole sau de a infrange dusmanii, nevoie de afirmare; mobilitate, libertate de miscare şi de expresie; adaptabilitate; pricepere, indemanare; (a te lovi la cot) suferinta intima temporara, pe care incerci să nu o arati şi altora; nepasare aparenta. COTCODAC: reusita, multumire, rezultate favorabile, dorinta de a fi luat în seama; lauda de sine; aprecieri; ingamfare, infumurare; barfe. COTET: element de context ce vizează legaturile tale cu o institutie în care trebuie sati pui în valoare superioritatea, talentele sau cunostintele; complex de superioritate; ingamfare; infumurare, dorinta de ai supune pe ceilalti sau de a le arata capacitatile tale. COTITURA: turnura, schimbare de mentalitate, de direcţie. COTOFANA: tendinta de a rezolva ceva prin inselaciune sau smecherie. Cotofana este un simbol al clevetirii. A o vedea în vis este un avertisment ca o persoana indiscreta relateaza celor care vor să o asculte, toate faptele noastre discutabile. COVILTIR: protecţie nesigura, schimbari frecvente ale situatiei materiale; inconsecventa, inconstanta. COVOR: (intins pe jos) invitatie, musafiri, sentimentul ca esti bine primit, simpatie, intelegere; (facut sul) posibilitati de schimbare, inca fara rezultate concrete; provizorat; transformare, perioada de schimbari; (de flori sau presarat cu flori) buna intelegere, buna primire, confort, atmosfera placuta, laude, recompense, dorinta de recunoastere a meritelor; sarbatoare, participare la evenimente importante. El prevesteste succesul, potrivit calitatii şi starii sale. A fi instalati pe un covor zburator şi a zbura cu el, este semnul unei reusite miraculoase care depaseste toate sperantele noastre. Covorul murdar, patat, reprezinta o iubire fara valoare pe care o vom respinge curand. Covorul rosu inseamna un amor pasionat; de culoare bej - o iubire tandra; de culoare neagra - renuntarea la dragoste. COVRIG: teama, neincredere, sperante desarte, aparente inselatoare, iluzii. COWBOY: Reprezinta un spirit foarte aventurier.COZONAC: (facand aluatul) vezi aluat; (mancand); (crescut frumos) sentimentul ca evoluezi, progres, multumire, satisfacţie, imaginatie, prosperitate, perioada rodnica şi favorabila, indestulare, suficienta. COZOROC: vezi sapca. CRAB: Reprezinta inamicul şi viclenia. Un crab care se catara pe noi, ne previne ca o obsesie ne slabeste vointa. A ne descotorosi de un crab anunta o vindecare. A-l manca, este un indiciu de ameliorare psihica. CRAC: (de pantaloni) despartire, separare, lucru pe cont propriu, izolare, lipsa unei comunicari eficiente, neintelegeri, conflict. CRAI: (nou) inselaciune, faţărnicie, dualism, nesiguranta, incapacitatea de a cunoaste adevarata faţă a lucrurilor; situatie materiala precara.

CRAINIC: (tv) invidie, dorinta de a ocupa pozitii importante; neimplicare; distantare, detasarte, participare la evenimente ca simplu spectator, fara a aprofunda lucrurile, superficialitate. CRANIU: mister, teama, pericol, avertisment; idei care pot duce la mari realizari; urmari ale trecutului care provoaca suferinte. CRATER: (de vulcan) pericol iminent, posibile rasturnari bruste de situatie; nesiguranta, instabilitate, echilibru precar în ceea ce faci; urmari ale unor probleme mai vechi; mari talente ascunse; (de meteorit) urmari tragice ale unui esec; deprimare, incapacitate de ati reveni dupa o perioada dificila. CRATITA: vezi oala. CRAVATA: (barbat cu cravata) dominare, prestanta, autoritate, imagine buna; (facand nodul la cravata) dorinta de a face impresie buna; (de pionier sau de cercetas) angajament, disciplina, nevoia de a face parte dintr-un grup, lucru în echipa. Simbol sexual. A ne face nodul la cravata semnaleaza un angajament. A-i face nod la cravata altcuiva, arata ca vrem să impingem pe cineva să ne iubeasca. A ne scoate cravata, reprezinta o eliberare. A o pune, un atasament. CRACIUN: (sarbatori) reusita, succes, protecţie, ocrotire, siguranta, bucurie, veselie, perioada placuta cu prietenii sau cu familia; dorinta de a reintalni membri ai familiei; surprize placute; amintirea unor vremuri frumoase din trecut; (Mos Craciun) ajutor prietenesc, protecţie, recunoasterea meritelor, dorinta de a fi ocrotit, apreciat, recompensat. CRAPA: piedici, amanare, final brusc, sentimentul ca nu nu mai poti suporta o situatie deranjanta. CRAPATURA: (in zid, la usa etc) nereguli ce trebuie rezolvate; lacune; lipsuri; aspecte minore neglijate pana acum, dar care pot provoca mari probleme. A ne afla într-o casa unde observam o crapatura în perete, este un semn al dorintei noastre de schimbare a vietii pe care o ducem. A fi afara şi a vedea o fisura în peretele unei case, este o indicatie a dorintei de a ne ameliora existenta, sau de a face noi investitii. A fi afara şi a privi inauntrul unei case printr-o crapatura a peretelui, denota o insatisfacţie sau semnifica dorinta unei cuceriri. Daca visam un obiect crapat, acesta reprezinta ceva din existenta noastra care poate fi distrus daca nu suntem atenti.CRANG: Crangul corespunde unei vieti sentimentale frustrate. Nu pricepem toate datele unei situatii şi de aceea suntem lipsiti de luciditate. A iesi dintr-un crang, inseamna luarea unei decizii, imbratisarea unui nou stil de comportare. CREANGA: (inflorita, inmugurita, infrunzita) protecţie, prietenie, idei noi, creativitate, imaginatie, dorinta de a face ceva concret şi durabil, cautare de noi solutii favorabile; nevoia de odihna, de relaxare; imaginatie, inspiratie; (rupta, desfrunzita sau uscata) fragilitate, neglijenta, uitare, marginalizare, pierderi, riscuri, greseli, lipsa de inspiratie sau de imaginatie. CREASTA: (de cocos) mandrie, infumurare, lauda de sine, incredere prea mare an fortele proprii; aroganta. CREDE: (a crede ceva) siguranta, incredere; (a nu crede ceva) nesiguranta, griji, intrebari profunde.

55

Page 56: Cartea viselor

CREDINCIOS: neputinta, nevoie de ajutor. CREIER: idei exprimate şi altora, mare capacitate de expresie, comunicare eficienta; relatii cu superiorii, sefii; dorinta de a te impune în faţă celorlalti; idei noi, proiecte, activitate intelectuala intensa; stress, suprasolicitare; chibzuinta, ratiune, nevoia de a medita profund asupra unei probleme inainte de a actiona. CREION: (scriind cu el) rezultate efemere, care nu vor ramane; uitare; aspecte legate de orice activitate creativa sau artistica; (ascutit sau ascutind) dorinta de a da nastere unor priecte deosebite; inspiratie; lucru în desfasurtare la unele proiecte personale; dorinta de a te apuca de lucru; (cu varful rupt sau foarte scurt) lipsa de inspiratie, rezultate slabe în activitati creatoare de orice fel; dezamagire; teama de a continua; (colorate) imaginatie bogata, inspiratie, dar rezultate superficiale. Un creion stricat indica timiditatea. A tine un creion în mana anunta ca vom scrie sau vom primi curand un biletel dulce. CREMA: (de tort) alegerea celei mai bune variante; nevoia de a face o selecţie; alegerea celui mai bun dintr-o competitie; (de ghete) aparente inselatoare; necesitatea de a face o impresie ai buna; dorinta de cizelare, de rafinare personala, pentru a lasa o imagine favorabila; (cosmeica) vezi cosmetica. CRENVURSTI: vezi carnati. CRESCATORIE: nevoie de a mai acumula cunostinte, lipsa de experienta, nevoie de ocrotire sau ajutor, lipsa de maturitate, neputinta de a reusi de unul singur, dependenta de altii. CRESA: vezi gradinita. CRESTE: (o planta) evolutie lenta, dar sigura; asteptare pana la primele rezultate pozitive; dorinta de a ocroti pe cineva; instinct matern; (a se mari) vezi marit; (aluatul) vezi aluat. CRESTERE în INALTIME: Acest vis prevesteste succesul, deoarece suntem hotarati să urcam pe scara sociala. A deveni prea inalt şi a suferi de ameteala, este o indicatie a fricii de nereusita. CRESTET: protecţie, ocrotire de la superiori sau parinti, grija din partea altora; complex de inferioritate; supunere, umilinta, micime; riscul de a fi ranit de altii mai puternici. CRETA: (obiect din creta) efemeritate, nesiguranta, provizorat; (a scrie cu creta) rezultate efemere, reusita de scurta durata; dorinta de a te exprima deschis, de a le prezenta şi altora propriile idei sau experiente; nevoia de a impartpsi şi altora din cunostintele tale. CRET: (par) aspecte legate de lucruri complicate, incalcite, greu de descifrat sau rezolvat. CRIC: ajutor, sprijin la greutati. CRIMA: sentiment de vinovatie, rusine, teama, neputinta, teama de a raspunde de propriile fapte, tentatia de a comite o incorectitudine, o neregula sau o ilegalitate; risc de a gresi sau de a face rau cuiva, chiar şi neintentionat; probleme grave în viata ta, greu de rezolvat. CRIMINAL: vezi crima. CRIN: (inchis) mari sperante romantice, dorinte secrete, sentimente profunde, dar neexprimate, timiditate, incapacitatea de ati exprima sentimentele,

dorinta de a fi iubvit şi protejat, fragilitate şi vulnerabilitate pe plan emotional sau sentimental; (deschis) puritate, nevinovatie, armonie, dragoste platonica, de la distanta, mari alteptari pe plan sentimental; pasiune, sinceritate, idolatrie. Crinul intruchipeaza puritatea, inocenta şi virginitatea. Crinul vestejit semnaleaza o uscaciune interioara, anunta singuratatea, un moment de intrerupere în împlinirea idealului nostru. CRINOLINA: snobism, mofturi, capricii, rasfat, alintare, dorinta de a face impresie mai buna, nevoie de a fi în centrul atentiei. A purta o crinolina este semnul dorintei de a seduce fara a se compromite.CRIPTA (CAVOU): Cavoul ne sugereaza ca o amintire ne obsedeaza, ca o problema din trecut reiese la suprafaţă. Daca visam ca intram într-un cavou este important să iesim, pentru a putea intelege situatia actuala în relatie cu un eveniment al trecutului.CRISTAL: (obiecte din cristal) claritate, limpezime, concentrare, putere de intelegere a situatiilor în care te afli, discutii clarificatoare sau justificatoare; sinceritate, transparenta totala, corectitudine; (piatra bruta sau cuart) forte ascunse, latente; rezistenta, mari capacitati ascunse; increderea în ajutorul divin; sanatate buna; supliment de energie; (cristal spart) fragilitate, vulnerabilitate în faţă loviturilor soartei; aparente inselatoare; noroc. El exprima o perioada de evolutie tranzitorie, capacitatea de adaptare şi generozitatea, legate de conventiile sociale. Cristalul centralizează energiile cosmice, cele sapte culori ale spectrului solar. A visa ca suntem de cristal este indicatia daruirii de sine, efortul supraomenesc pentru a ne pastra castigurile financiare şi sentimentale. A visa o bula de cristal este semnul nelinistii faţă de viitor şi ceea ce vedem în bula de cristal se refera la un eveniment viitor.CRISTELNITA: Anunta o viata noua. A visa botezul unui baiat este o indicatie ca viata ne va fi transformata printr-un act concret şi fericit: fie casatoria, fie o funcţie importanta. A visa botezul unei fete este semnalarea unei sperante fara rost, unui proiect inrobitor.CRITICA: vezi contradicţie. CRIZANTEMA: sentiment de imbatranire, de neputinta, lentoare în evolutie sau miscare, melancolie, atmosfera apasatoare, trista, sumbra, mohorata, impresionabilitate, te simti influentat de persoane mai în varsta. CROAZIERA: aventura sentimentala trecatoare, incapacitatea de a te implica total intro relatie, superficialitate, flirt. CROCODIL: aspecte legate de cele mai periculoase sentimente personale, unele din ele reprimate sau nerecunscote de catre tine; amenintare, falsitate, suferinta, critica, probleme sentimentale, pericol, regrete tardive. Crocodilul intruchipeaza ipocrizia, oamenii fara onoare. A visa crocodili ascunsi în noroi în apropierea unei ape este un avertisment ca indivizi rapace, talhari, ne pandesc. A captura un crocodil anunta o victorie asupra dusmanilor nostri. Daca în vis controlam în mod pasnic un crocodil, este o indicatie ca exercitam controlul asupra unui spirit inteligent şi agresiv (uneori aspectul negativ al mamei sau soţiei).

56

Page 57: Cartea viselor

CROITOR: supunere în faţă altora, acceptarea ordinelor altcuiva, te lasi condus de altii, incapacitatea de a decide sau actiona singur, proiecte personale imposibil de a fi puse în practica de unul singur; nevoia unui sfat, a unui ajutor, a unei orientari. CRONCANIT: singuratate, trsitete, teama. CROSA: aparare, protecţie impotriva atacurilor, teama de a fi ranit pe plan emotional. CROSET: rabdare, evolutie, lenta, munca indelungata şi de migala, atentie şi concentrare sporita. CRUCE: (facanduti cruce) aspecte neasteptate, care te iau prin surprindere; speranta în ajutor divin; incredere, credinta, teama de necunoscut; (de mormant) aspecte legate de lucruri importante în viata, de un final de etapa, o schimbare; indecizie, teama; (tinuta în mana sau la gat) nevoie de ajutor sau de aparare, suferinta, obligatii ce trebuie indeplinite; (crucea rastignirii) vezi crucifix. Este anuntul unei perioade de necazuri, de incercari. A lua în mana o cruce este semnul eliberarii noastre de o dificultate. Purtatul unei cruci la gat, are semnificatie de bijuterie şi de talisman. Crucea-Rosie ne indica o primejdie iminenta de accident.CRUCIFIX: avertisment, pericol grija sporita de a nu fi tradat sau inselat de cei apropiati; capacitate de sacrificiu pentru binele altora. CRUCIS: (ochi) lucruri complicate, greu de inteles, uimire, surprindere. CRUD: vezi albus, aluat, friptura, castravete, fruct, carne, legume. CRUPIER: (la jocuri de noroc) sentimentul ca iti lasi propriile afaceri sau proiecte în mainile altora, incapacitatea de a te ocupa de propriile probleme financiare; incredere prea mare în cineva; risc de a pierde din cauza interventiei altora. CUART: Semnaleaza clarviziunea, intuitia. CUB: limite, restrictii, izolare, singuratate, inchistare, obsesii, fobii, idei fixe, conservatorism exagerat; claus-trare, claustrofobie. Cubul în vis ne arata decizia de a trece la actiune şi realizarea punct cu punct a obiectivului urmarit. Ce vedem pe cub simbolizează ceea ce vrem să realizam.CUB DE GHEATA: A visa un singur cub de gheata este indiciul unei mahniri sentimentale. Cuburile de gheata care plutesc într-un pahar cu bautura anunta o pasiune amoroasa. CUC: (auzind cantand) schimbari spre bine, revigorare, rezolvarea unor probleme, insanatosire, trecerea peste dificultati; (văzand în cuib sau zburand) indiferenta, fuga de raspundere, ignoranta, dispret faţă de obligatii, lene. CUCERI: (o faţă/un baiat) dominare, autoritate sau castiguri obtinute prin intimidarea celorlalti; forta de convingere; mare capacitate de expresie; talent oratoric; forta de seducţie; (o tara sau un teritoriu) dorinta de putere, faima, onoruri; dorinta de a detine functii importante; dorinta de a face impresie buna; rezultate rasunaroare, succes deosebit. CUCUI: urmari ale unei greseli care ies la iveala, consecinte neplacute, rasplata unor fapte rele din trecut, pedeapsa, bataie de cap, surescitare, griji, suprasolicitare intelectuala.

CUCURIGU: avertisment, nevoie de actiune, de implicare; e timpul să preiei initiativa; mandrie exagerata, ingamfare. CUCUVEA: suparare, vesti proaste, secrete neplacute, veste de moarte; singuratate, izolare. A visa o cucuvea intrand în casa şi luand ceva de acolo este o prevestire de deces al unei persoane apropiate. A rani o cucuvea avizează ca lipsa noastra de integritate ne va purta ghinion. În general, cucuveaua este un simbol de libertate rau inteleasa.CUFAR: vezi bagaje; (cu bijuterii) vezi comoara; (gol) dezamagire, parasire. Daca este gol, indica o criza materiala momentana. Plin, prevesteste ca ni se ofera mai multe oportunitati, determinate de simbolul obiectelor care-i compun continutul.CUIB: (cu oua sau pui) cautarea mijloacelor de a-ti pune în practica ideile; sperante în rezultate favorabile; initiative noi; inceputul unor nou actiuni; (de pasare) proiecte pe cale să demareze; (gol) lipsa oricaror mijloace de a pune în oractica unele idei; dezamagire; lipsa de inspiratie; incapacitate de concentrare. Pereche de pasari într-un cuib este un semn de fericire. Cuibul plin de oua indica numeroase proiecte amoroase. Un cuib gol este semnul tristetei, al singuratatii. Cuibul stricat semnaleaza incurcaturi în viata sentimentala.CUIE: mici suparari, critici, neplaceri; inconveniente, barfe, calomnii; manipularea gandirii altcuiva; neliniste din cauza unor fleacuri; enervare; (cui de agatat) vezi cuier. CUIER: nevoia unui ajutor pentru a-ti pune în practica ideile; incredere. CULCARE: rupere de probleme, indiferenta, amanare, nepasare, nevoie de relaxare. CULEGE: (surcele) evo-lutie lenta, e nevoie de rabdare, de acumulare de noi mijloace şi cunostinte, pasi marunti; teama de lipsuri materiale; (flori) melancolie, timp liber, roman-tism, dor; (fructe, legume, recolta) laude, recompense; (obiecte în dezordine) nevoie de rigoare, ordine, disciplina; punerea la punct a propriei vieti. CULES DE FRUCTE (DE FLORI): Visul ca suntem într-o livada unde culegem fructe ne vesteste ca ne vom bucura de rezultatul eforturilor noastre. A culege şi a manca un mar anunta un succes în iubire. Marul rosu desemneaza un amor pasionat, iar cel verde, o dragoste în curs de dezvoltare. Culesul de flori inseamna tandrete.CULES DE VIE: Via reprezinta în general soţia, fertilitatea şi este un semn de prosperitate, de productivitate şi de reusita din toate punctele de vedere. Culesul de struguri pentru a-i manca anunta o viata infloritoare, libera, plina de dragoste şi care aduce un succes rapid în afaceri. A culege via în timpul iernii indica intarziere în unele afaceri rentabile.CULOAR: (coridor) perioada de trecere, situatie în plina evolutie, posibilitate de schim-bare de direcţie; alternative; (in vagon) restrictii, evolutie impiedicata, nevoia de a urma un curs prestabilit de altii, incapacitate de exprimare sau de miscare dupa propria voie; libertate aparenta într-o situatie care inainteaza dupa alte legi decat cele proprii.

57

Page 58: Cartea viselor

CULORI: (vise în culori) te simti sigur în actiunile proprii; incredere şi securitate; (oameni de alta culoare/rasa) neintelegeri, posibile diferente de opinie, de cultura, de edicatie; vezi culoarea mentionata. De multe ori, din vis ne poate retine atentia numai o anumita culoare - rosul unui fruct sau albul zapezii. Chiar daca nu visam culori în sine, cromatica obiectelor simbolizează ceva. Semnificatia culorilor variaza insa de la individ la individ, ceea ce presupune ca fiecare persoana are asociatii şi afinitati particulare cu lumea vibratorie a culorilor. În concluzie, este bine să ne bazam pe propria noastra intuitie atunci cand interpretam semnificatia anumitor culori, lucru care de altfel este valabil pentru interpretarea oricarui vis. În general semnificatia culorilor este urmatoarea:

Alb: puritate, spiritualitate, neintinare, caracter virginal

Albastru: pace, intelepciune, infinit, orizonturi largi, echilibru, imaginatie, morala, vindecare

Argintiu: intuitieAuriu: ansamblul umanitatii, armonieBej: idealGalben: mental, creativitate, intelepciune,

autocontrolMaro: fizic, om terestru, materialMov: eliminareNegru: moarte, obscuritate, necunoscut, temeri pe

care subiectul nu are curajul sa le infrunte, pericol necunoscut, doliu dupa ceva (cineva).

Portocaliu (oranj) - depresie, dezechilibruPurpuriu: energie vindecatoareRosu: pasiune, furie, caracter exploziv, manie,

curaj, energie;Roz: inima, sentimente de iubire, dragosteVerde: primavara, fertilitate, prospetime, forte noi,

un nou drum în viata, schimbare, indecizie, evolutie.Violet: vindecare totala In vis, intunericul este o

metafora constanta pentru obscuritate şi incapabilitatea de a-si gasi propriul drum în viata. Lumina, culorile stralucitoare arata o abilitate de a vedea viitorul clar.Culorile din vis evoca emotiile puternice şi ne pot da indicatii semnificative asupra trairilor noastre afective.CULTIVATOR DE PAMANT: A visa un agricultor arand sau semanand este prezicerea unei casatorii sau unei legaturi amoroase serioase.CUMINTE: nemiscare, pasivitate, lene, imoblitate, piedici, neimplicare, nepasare, indiferenta, timiditate, rezerve, teama de a actiona sau de a prelua initiativa, lipsa de responsabilitate, dorinta de a ramane simplu observator. CUMPANA: (de fantana) indecizie, nevoia de a cantari bine o situasie inainte de a lua o hotarare; nevoia de a ajunge la un echilibru. CUMPARA: dorinta de a dobandi unele calitati sau lucruri necesare, dar prin efort; dorinte neîmplinite, asteptari mari; invidie. CUMPARATURI: nevoia de a acumula cunostintele sau mijloacele necesare continuarii unui proiect personal. CUMPARARE DE BUNURI (ACHIZITIE): A cumpara pamant, cladiri, vesela sau mobile în stare

buna indica prosperitate şi achizitii potrivit resurselor sau posibilitatilor noastre.CUMPARATURI (TARGUIELI): Cu cat banii de care dispunem sunt mai multi, cu atat potentialul sanatatii şi energiei noastre este mai mare. Putere de cumparare redusa din cauza datoriilor simbolizează o sanatate debila care ne impiedica reusita în viata sentimentala sau în munca. A vrea să cumparam o rochie rosie şi a avea mijloacele necesare, semnaleaza o dragoste pasionata. A nu putea cumpara aceasta rochie denota incapacitatea noastra de a face o cucerire. A avea fondurile necesare pentru cumpararea unei noi case este indicatia ca avem toate calitatile cerute pentru inceperea unei vieti noi, respectiv chiar casatoria, în cazul celibatarilor.CUNOASTE: (a cu-noaste pe cineva din vis) aspecte legate de lucruri familiale, obisnuite, cunoscute; (a nu cunoaste pe cineva) nevoia de a acumula noi cunostinte, expe-rienta, informatii; lipsa de mojloace pentru a pune în practica un priect; limite, teama de incapacitate; (a cunoaste un lucru) avantaj în faţă altora. CUNOSTINTE: Daca visezi cunostinte, rude, prieteni, indica aspecte legate de lucruri cunoscute, familiale, cotidiene. CUNUNIE: nevoie de angajare, de implicare; lega-minte, promisiuni ce se cer respectate; contracte ferme. CUPA: (inima rosie la carti) aspecte legate de relatii sentimentale, emotivitate, sensi-bilitate. CUPA: (trofeu) dorinta de a iesi invingator dintr-o situasie conflictuala sau concurentiala; nevoie de recunoastere şi apreciere; (de sampanie) sarbatorire, dorinta de a fi apreciat; dorinta de sarbatoare; vise şi ambitii de marire; ambitii financiare şi profesionale. CUPOLA: (de biserica) deschidere, disponibilitate, siguranta, libertate, sinceritate, corectitudine; sperante; asteptarea protecţiei divine; credinta; (de circ) vezi cort de circ. CUPRU: Culoarea aramei, amestec de rosu şi cafeniu, reprezinta iubirea şi stabilitatea, impulsul vietii şi de asemenea respectul cuvantului dat, usurinta de exprimare. Pentru o femeie, a visa un vas de arama semnaleaza ca va fi iubita, respectata şi fecunda. Pentru un barbat, acest vis prevesteste ca se va indragosti de o femeie de exceptie. Este important ca arama să fie stralucitoare, caci daca este mata, ne avizează ca raspunsul la dragostea noastra nu este corespunzator.CUPTOR: (incins, cu foc aprins) evolutie rapida, mare entuziasm şi pasiune, transformari bruste, initiativa, actiune, creativitate, abundenta de idei, originaliatte, aglomeratie de evenimente; dragoste pasionala; dorinta de a uita, de a arunca amintiri vechi, chinuitoare; (stins) saracie, lipsa de inspiratie şi de mijloace de a continua proiectele personale; perioada de stagnare, goala de evenimente, pasivitate, timp pierdut, plictiseala, rutina, monotonie, obisnuinta. Cuptorul reprezinta sanul matern, mama. Un cuptor curat, frumos, în ordine, este un semn de prosperitate a familiei. A scoate din el o paine bine coapta, este semnul unei graviditati fara probleme, un copil sanatos, sau reusita unui proiect de anvergura. Cuptorul rece anunta o perioada de asteptare.

58

Page 59: Cartea viselor

CURAJ: (a avea curaj să faci ceva în vis) initiativa, dorinta de afirmare, depasirea oricator obstacole, infruntarea pericolelor; (a anu avea curaj să faci ceva în vis) opusul celor de mai sus. CURAT: sinceritate, corectitudine, legalitate, fideli-tate, siguranta, incredere, consti-inciozitate, disponibilitate, deschidere, prietenie, multumire, satisfactii. CURATAT (SPALAT): Corpul simbolizează sufletul, iar imbracamintea, ceea ce ne preocupa. A ne curata sau spala imbracamintea este o indicatie a unei reinnoiri pe linie de afaceri, relatii, sau amor. A spala imbracamintea altcuiva semnaleaza ca proiectele noastre vor fi cunoscute public şi ca vor reusi. Imbracamintea patata indica o rana interioara. A spala cearsafuri inseamna eliminarea problemelor noastre conjugale. A pune cearsafuri curate pe pat avizează redesteptarea unei iubiri mai vechi, sau în cazul persoanelor casatorite este anuntul unei perioade de fericire conjugala. A pune cearsafuri la uscat pe o franghie ne previne ca separatia este solutia rezolvarii dezacordurilor noastre, sau uneori indica doliul. A ne spala, este o prevestire a ameliorarii sanatatii, uitarea nenorocirilor trecute.CURA: (de slabire); autodisciplina, limite, cons-trangeri, nevoie de schimbare a mentalitatii, econimie, zgarce-nie, reducerea cheltuielilor; nevoia de a recapata controlul asupra propriilor forte. CURATATORIE: ne-voia de a repara o greseala, de a indrepta o neregula, de a schimba parerea proasta a celor din jur, de a repara reputatia patata. CURATENIE: dorinta de a readuce ordinea în propria viata. CURBA: vezi cotitura. CURCAN: mandrie, trudie, demnitate, prestanta, impunerea respectului, superiori-tate, egoism, snobism, creduli-tate, naivitate, prostie. A vedea sau a manca un curcan este un semn de belsug, de fericire. Expresia „curca plouata” are aceeasi semnificatie în vis ca şi în realitate.CURCUBEU: vesti bune, schimbari nesperate, bucurie, noroc, sentimentul de protecţie şi sigzranta, incredere, speranta, multumire. Este un simbol universal prielnic, benefic. Reprezinta izbavirea, iertarea, vestile bune, promisiuni de mai bine pentru viitor. Este prevestirea unei perioade de schimbari fericite care ne vor transforma modul de viata. Curcubeul bine conturat anunta mult noroc. Pentru saraci este un semn foarte favorabil, de mare prestigiu, sfarsitul grijilor. Pentru cei instariti, curcubeul trebuie văzut în dreapta; în caz contrar, el este anuntul necazurilor financiare, al dezonoarei. Ca simbol spiritual este asociat cu cautarea cunoasterii de sine, simbolizand legatura dintre cer şi pamant, podul care le leaga şi pe care numai un spirit luminat îl poate descoperi.CUREA (CORDON, CENTURA): A cumpara sau a purta o curea, indica o legatura amoroasa. A o scoate, este un act de eliberare. Daca ne vine bine, prezice o legatura bine armonizata. Culoarea cordonului reprezinta calitatea legaturii amoroase viitoare. Femeia care se viseaza cu un cordon bleu-ciel cauta un amor ideal. Cu unul auriu, o iubire infloritoare. Cu unul negru,

primeste mesajul ca va renunta la o iubire. A-si strange cureaua în vis, anunta o perioada de economii, (la pantaloni) siguranta, constrangeri, disci-plina, limite, lipsuri trecatoare; (de transmisie) nevoie de incurajare, de stimulare, de imbarbatare; nevoia de a lucra în echipa; teama de a actiona de unul signur; nevoia de a fi impins de la spate; nevoie de implicare, antrenare într-un proiect de anvergura. CURENT: (frig) neplaceri, disconfort, teama de a actiona. CURENTA: avertisment, imprudenta, neatentie, lipsade echilibru, posibilitate de esec. CURGE: (apa incet) rabdare, asteptare, enervare; risc minor, dar care ar putea aduce mari probleme; (apa cu putere) pasiune, entuziasm, initiativa, implicare; (sange) neregula în cursul evenimentelor; ceva nu merge bine; mic obstacol, dar periculos. CURIER: sprijin din artea cuiva dezinteresat; intermediere; vesti prmite de la o persoana neimplicata; servicii prestate de altii. CURIOS: interes, entuziasm, nerabdare, activitate, dorinta de implicare. CURS: (ora de curs) nevoia de a acumula noi cunostinte; lipsa de experienta; supunere în faţă unor reguli impuse; acceptarea unei pozitii de subaltern; rabdare, asteptare; (foi de curs) sansa de a afla lucruri noi şi folositoare; acumulare de experienta. CURSA: (de cai, de masini, cu obtacole, de caini, ciclista) competitie, sanse de afirmare, dorinta de afirmare, masurarea fortelor sau a cunostintelor într-o competitie, incercare, provocare; nevoia de a actiona foarte rapid într-o direcţie; rezistenta la efort; nevoia de a mari ritmul. CURTE: (interioara) element de context ce vizează aspecte necunoscute, intime sau neacceptate de tine insuti; (curtea casei) element de context ce vizează aspecte personale, intime, fara legatura cu cei din jur; (cu animale) galagie, aglomeratie, incapaci-tatea de a te concentra, hais, dezordine; (regeasca) dorinta de a sta în companii selecte; ambitii de marire; (gospodarie de tara) responsabilitati, libertati personale limitate, munca, efort, griji. Indica o solida stabilitate financiara care conduce la o viata sociala inconjurata de afaceristi atrasi de castig.CURVA (PROSTITUATA): Barbatului îi anunta bucurii, dar de asemenea probleme juridice legate de bunurile sale. CUSCA: limitarea libertatii, sentiment de claustrare, de obstructionare a propriilor initiative; supunere, program sau reguli impuse; sarcini ce trebuie indeplinite. Ea priveste tot ce este în legatura cu inima. Cusca inchisa, goala, inseamna izolare, deoarece refuzam iubirea printr-un comportament gresit. Cusca goala şi deschisa reprezinta singuratatea. Colivia inchisa, cu o pasarica în interior, este imaginea unei iubiri foarte posesive.CUSETA: (de dormit) urmarirea unor evenimente ca simplu spectator, fara a te implica activ. CUTIE: element de context ce vizează continutul, fondul, esenta unor evenimente din viata actuala; (de carton) economii de scurta durata; doresti să tii ceva secret, dar protectia este instabila şi nesigura; (de lemn)

59

Page 60: Cartea viselor

acumulare de rezerve de energie sau de bunuri pe termen lung, protecţie stabila; (de bomboane) prietenie, impacare, obligatii ce trebuie respectate, nevoia de a castiga increderea sau atentia cuiva; (postala) asteptarea unor vesti sau a unor evenimente noi în viata ta; deschidere catre noi relatii în societate. CUTREMUR: mari probleme materiale, schimbare majora, surpriza neplacuta, vesti zguduitoare; (urmarile unui cutremur) vezi catastrofa. Reprezinta prabusirea unei lumi, al unui mod de viata sau de gandire. Este prevestirea unui eveniment tulburator care ne va zdruncina în profunzimea fiintei noastre. Ceea ce se scufunda în pamant reprezinta ceea ce va disparea din viata noastra în urma unui soc. Pentru cei care au datorii sau cei care planifica un voiaj, acest vis este foarte promitator.CUTIT: pericol, ame-nintare, teama de a actiona de frica esecului; agresivitate, impulsivitate, mare forta fizica; energie, ganduri negative. Simbol de emotivitate distructiva. Cutitul semnaleaza un proces de autodistrugere a echilibrului emotional datorita unor pulsiuni agresive pe care incercam să le refulam. Pentru a ne redobandi armonia interioara trebuie să ne schimbam urgent modul de a gandi şi de a reactiona. Cutitul mai poate fi un simbol al sexualitatii masculine violente şi agresive. Un cutit în vis este semn de certuri. A injunghia o persoana, anunta ca vom jigni pe cineva cu vorbe ofensatoare. A omori un dusman cu cutitul, este semnul unei victorii asupra noastra insine sau asupra altei persoane şi aduce un sentiment de eliberare. Daca manuim un cutit în vis inseamna ca incercam să ne reprimam mania, furia. Un cutit de bucatarie este semn de noroc dar orice alt tip de cutit este prevestirea unui pericol.Cadere. Teama de a ceda in fata tentatiilor si emotiilor de ordin sexual. Calatorii. Unde doriti sa mergeti si cum. Catastrofe. Subconstientul cere o schimbare. In vis se petrec adevarate tragedii. Ceasuri. Necesitati ale inimii. Cladiri. Dumneavoastra, trupul dvs, structura vietii pe care o duceti, mentalitatea. Scarile corespund sexualitatii dvs. Conflicte. Confuzie, stres, nefericire, necesitatea de a lua decizii de care nu sunteti constient deocamdata. Crime. Destul de straniu, acestea constituie imagini vizuale ale emotiilor dvs, deci trebuie sa le interpretati in consecinta. Culori. Emotiile dvs - palpitati de viata, sunteti deprimat, stralucitor, etc.Cutii sau inchisoti. Restrictii.

D: respect, materialism, incapatanare, simtul valorilor, stabilitate, exigenta, posesivitate, devotament, analiza, vointa, perseverenta, logica, rabdare, docilitate, limitare, ingustime, obtuzitate, lene, scepticism, risc de a deveni depenendent, spirit critic, pricepere, indemanare. DA: (afirmatie) vezi accept; (a oferi cuiva ceva) altruism, generozitate, capacitate de sacrificiu,

DAC: element de context ce vizează trecutul, originile, familia, rudele, locul de bastina. DACTILOGRAF: contact cu oficialitatile, neintelegeri profesionale, necesitatea de a te face bine inteles la serviciu, nevoie de ordine şi organizare la locul de munca. DALIE: vezi floare. DALTA: nevoia de a face ordine în propria activitate, nevoia de cizelare, de finisare a muncii personale, riscul de a rani pe cineva prin neatentie sau cuvinte necontrolate, nevoia de a-ti controla mai bine pornirile, vorbele, comportamentul. DANGAT DE CLOPOT: A auzi sunet de clopot este un indiciu de renuntare interioara.DANS: semn bun; cooperare, respectarea unor reguli impuse de altii pentru a ajunge la realizarea scopurilor propuse; (dansand singur) lipsa de griji; perioada fara probleme, nevoie de relaxare, dorinta de independenta, de exprimare libera a sentimentelor; libertate sexuala sau sentimentala; (dans în doi) dependenta totala de partener; dorinta de a depinde de celalalt; lipsa autoritatii şi a libertatii personale; supunere, umilinta în faţă altuia mai puternic; nevoia de a fi condus, ghidat, sfatuit; (dans în grup) participare, implicare, nevoia de a face parte dintr-o colectivitate; dorinta de integrare, dar pastrand independenta; (ansamblu de dans) nevoia de a fi instruit, dorinta de a ajunge la perfectiune; (dans ritmat) nevoie de actiune, de implicare totala, fuga de rutina şi plictiseala; (dans popular, hora, sarba, polca etc) libertate deplina de miscare şi exprimare, fara a mai tine cont de restrictii şi reguli; independenta, rupere de orice tipar; (dans lent cu o persoana de sex opus sau dans erotic) dorinte, nevoie de afectiune şi apropiere fizica; (dans clasic; menuet, cadril etc) educatie rigida care isi limiteaza libertatea emotionala; incapacitatea de a te elibera de complexe sau restrictii impuse de societate; (tango) senzualitate, dorinte aprinse, dragoste infocata, pasiune; (dans la discoteca) libertate, dorinta de rupere a oricaror limite sau interdictii, eliberare sexuala, lipsa de griji. A dansa cu cineva este semnul linistii sentimentale, perfectei bucurii. A dansa de unul singur pe o muzica indracita, ne reveleaza ca vom fi manipulati. A dansa balet clasic, indica nevoia de a crea ceva. A dansa într-o atmosfera vesela prevesteste bogatia. A dansa pe un acoperis sau pe un munte, anunta un prejudiciu şi mai ales, pierderea unui proces. A vedea persoane care ne sunt apropiate dansand cu necunoscuti, este un avertisment ca vom avea de suferit deceptii, înşelătorii. Pentru bolnavi, a visa ca danseaza este o prevestire nefasta, anunt de suferinte şi tristete.DANSATOR: vezi dans. DANTELA: romantism, amintiri, senzualitate, afectiune, melancolie, rafinament în dragoste, delicatete, nevoie de afectiune din partea persoanei iubite, dragoste platonica. Dantela are ca semnificatie dorinta de seducere, de excitare, dar în general nu anunta nimic promitator în dragoste. Dantela alba indica momente fericite. Neagra, renuntarea la o iubire.DANTURA: vezi dinti. DAR (CADOU): A da, capata semnificatia de a primi, pentru ca generozitatea noastra ne atrage multi prieteni

60

Page 61: Cartea viselor

şi ne asigura ca vom fi protejati. Trebuie analizat ceea ce dam, caci aceasta reprezinta ceea ce ne revine. Ex.: A da ciocolata inseamna oferirea iubirii.DATA: (calendaristica) vezi calendar. Datele pe care le vedem în vis se refera la un eveniment din viata reala.DATORII: (tu avand la altii) necesitatea de a-ti pastra promisiunile şi de a-ti indeplini obligatiile şi angajamentele, necesitatea de a nu-i dezamagi pe ceilalti; nevoia de a-ti dovedi buna intentie, de a-si face pe altii să aiba incredere în tine; marturii de buna-vointa; (altii avand la tine) neincredere în oameni, dezamagiri. DATORNIC: Are o semnificatie legata de sanatatea noastra. A avea datorii indica boala, necesitate de odihna. A fi urmarit de creditori arata ca boala este serioasa, uneori chiar incurabila. A ne plati datoriile este semnul recapatarii sanatatii. DARAMA: pierdere, teama de esec; (o casa, un zid etc) dorinta puternica de a reface ceva gresit în viata personala. DARAMATURI: risc, incapacitatea de a ajunge la rezultate concrete în activitatea personala; pierderi, planuri esuate, nesiguranta, instabilitate. DEAL: mic impas, greutati temporare, piedici de scurta durata, efort în plus pentru a ajunge la o realizare. A urca pe un deal este anuntul unei ameliorari a destinului nostru. A-l urca cu pasi greoi şi fara să ajungem niciodata pe culme, reprezinta dificultatile pe care le intampinam în viata. A-l cobori, inseamna abandonarea unui proiect.DEASUPRA: (aflandu-te deasupra unui loc sau a unei pozitii) superioritate, avantaj, atuuri în faţă altora, sanse în plus de a castiga într-o confruntare, incredere în fortele proprii, sperante, optimism. DEBARA: (curata) viata organizata; (dezordonata) nevoie de organizare în viata personala; (plina de obiecte) secrete, aspecte tinute ascunse de ceilalti, emotivitate puternica, complexe inutile, handicapuri nejustificate, complex de inferioritate, mari resurse nefolosite, teama de a-ti impartasi emotiile. DEBARCADER: vezi port. DEBARCARE: Locul, felul şi oamenii cu care debarcam explica motivul intreruperii unei afaceri şi modul în care trebuie inceputa alta.DECAPITARE: pierderea controlului, nechibzuinta, impulsivitate, dezechilibru mental sau emotional, simturile preiau controlul asupra actiunilor proprii; teama de a fi pedepsit pentru o greseala, anxietate, tensiune nervoasa, teama de a nu gresi. DECEMBRIE: final de etapa, teama de necunoscut, sentimente reci, distantare, nevoie de afectiune, dorinta de sarbatoare, sentiment de asteptare, nerabdare. DECES: vezi moarte. DECLARATIE: (de dragoste) asteptari, sperante, dorinta de afectiune sau implicare într-o relatie sentimentala, nevoia de a-ti impartasi emotiile. DECOLARE: necesitatea de a te detasa de probleme, idealism, lipsa de implicare în viata de zi cu zi. DECOLTEU: (daca esti femeie, avand decolteu foarte amplu la rochie) nevoia de a-ti folosi sau pune în evidenta mai mult calitatile fizice; sinceritate, sentimente curate, dorinta de a-ti impartasi emotiile; (la

o femeie, dar cu senzatie de jena) incapacitatea de a-ti folosi calitatile fizice, feminitate sau sexualitate frustrata sau reprimata, incapacitatea de a-ti exprima deschis sentimentele; (daca esti barbat, văzand la o femeie) dorinte sexuale. Pentru femeie, este dorinta de a seduce. Pentru barbat, de a fi sedus. DECOR: (de teatru) element de context ce vizează viata de zi cu zi; falsitate, minciuna, incapacitatea de a deosebi realitatea de vis, idealism, autoamagire. Indica o afisare prea mare a etichetei. Trebuie să fim noi insine. DECORARE: a visa ca decorezi ceva cu flori viu colorate pentru o ocazie festiva e un indiciu al unei evolutii pozitive în afaceri, iar celor tineri le prevesteste intalniri placute şi rezultate excelente la studii.DECORATIE: vezi premiu. DEDESUBT: (aflandu-te sub un obiect, loc sau pozitie) inferioritate, dezavantaj, lipsa unor atuuri în faţă altora, sanse în minus de a castiga într-o confruntare, neincredere în fortele proprii, sperante pierdute, pesimism. DEGERATURA: (la maini sau picioare) incapacitate de a continua un proiect, racirea unor relatii, teama de a actiona într-o situatie dificila, piedici impuse de factori externi, riscul de a pierde tot. DEGET DE MANA: Fiecare deget are o semnificatie proprie importanta. Degetul mare reprezinta forta, vointa. Aratatorul, putinta de realizare, dominatia. Mijlociul, rationamentul, filozofia. Inelarul, artele, sentimentele. Degetul mic, intuitia. A ne visa cu un deget mai putin, ne indica o neplacere cauzata de o problema avand semnificatia degetului lipsa. A visa ca avem mai mult de cinci degete, este un semn de ghinion.DEGET DE PICIOR: Acest vis indica o ereditate demna. Degetele de picior ranite sunt un semn de necazuri. Femeia gravida care viseaza ca va naste printr-un deget de la picior, va aduce pe lume un copil exceptional. DEGETE: element de context ce vizează activitatea personala; (mai putine degete la o mana sau degete rupte sau taiate) fragilitate, sensibilitate, lipsa mijloacelor de a dobandi niste rezultate concrete; neindemanare, stangacie; (mai multe degete la mana) entuziasm, exces de zel, munca suplimentara în ceea ce faci, indemanare, pricepere; (prinse în usa) piedici, esecuri, greseli, efort inutil; (scurte sau groase) lipsa de indemanare, stangacie, munca în zadar, lipsa cunostintelor necesare în activitatea de zi cu zi; (lungi sau subtiri) indenare, pricepere, munca folositoare, efort sustinut, dibacie, munitiozitate, atentie la detaliu. DEGETAR: nevoie de odihna, de repaus, de refacere dupa efort, nevoie de protecţie la locul de munca, vulnerabilitate, teama de a gresi, precautii suplimentare în ceea ce faci. Ne indeamna la prudenta, mai ales în iubire, caci o dragoste la prima vedere ne-ar putea surprinde.DEGHIZARE: A fi mascat sau deghizat, semnaleaza ca respingem o falsa imagine a noastra, sau ca jucam teatru în relatiile sociale.DEJUN: (mic dejun) vezi masa.

61

Page 62: Cartea viselor

DELEGATIE: (a pleca în delegatie) obligatii profesionale, nevoia de a-ti demonstra calitatile, responsabilitati. DELFIN: necesitatea de a fi, inainte de toate, prieten cu persoana iubita, transformand relatia sentimentala într-una rationala; buna comunicare, intelegere, prietenie, afectiune, exprimare libera a emotiilor şi sentimentelor. Ne face cunoscut ca o persoana vesela, cu spirit ascutit, vegheaza asupra noastra şi a intereselor pe care le avem. Pentru persoanele care proiecteaza o calatorie, este un semn de protecţie. A visa un delfin mort, este semnul pierderii unei prietenii sincere. A omora un delfin, anunta o nenorocire a carei vina o purtam chiar noi. DELTA: entuziasm, emotivitate maxima, libertate de exprimare a emotiilor şi sentimentelor, perioada intensa pe plan emotional, emotii puternice, afectiune excesiva, dragoste pasionala. DEMARAJ: A demara, inseamna a intreprinde proiecte care vor reusi. DEMASCARE: Acest vis ne indica descoperirea unei intrigi rauvoitoare şi vederea în adevarata lumina a oamenilor din anturajul nostru. DEMISIE: (dandu-ti demisia) fuga de raspundere, teama de a continua un proiect, neincredere în fortele proprii; (demisia ta aprobata de sefi) teama ca nu esti acceptat într-o colectivitate, defecte sau erori greu de ascuns, dezamagiri, atentionari, avertismente din partea unor superiori, nesiguranta pentru ziua de maine; (demisia ta respinsa de sefi) sanse de reabilitare profesionala, nevoia de implicare maxima în ceea ce faci, asumarea unor responsabilitati; (fiind demis de catre sefi) atentionare, risc de a gresi, teama de a fi pedepsit, nesiguranta, stres. DEMON: vezi diavol. DENTIST: teama sau nevoia de a infrunta o situatie dificila, dar necesara, pentru a-ti ameliora pozitia sau imaginea care probabil a avut de suferit; nevoie de ajutor. A merge la dentist pentru ameliorarea danturii, semnifica pastrarea sau imbunatatirea sentimentelor amoroase.DEOCHI: vezi blestem. DEPENDENTA: Pentru persoanele care traiesc o perioada activa de splendoare şi lux, acest vis anunta sfarsitul apropiat al acestui fel de viata. Persoanelor care depind de altii din punct de vedere sentimental, moral sau financiar, visul le prevesteste ca-si vor regasi în curand autonomia.DEPOZIT (MAGAZIE): Reprezinta pasiunile, rezervele pe plan sentimental; depozitul se regaseste în visele sexuale sau afective. Magazia goala simbolizează singuratatea. Plina, reprezinta bucuria, dragostea.DERAIERE: abatere de la reguli, necesitatea de a urma strict niste instructiuni pentru a evita greselile, pedeapsa, pierdere din cauza nesupunerii sau neascultarii altora, nevoia de umilinta sau de acceptare a unor sefi. DERAIERE DE TREN: Acest vis reprezinta o imprejurare independenta de vointa noastra care va spulbera motivatiile noastre profunde. Ex.: ruptura sentimentala.DERDELUS: vezi alunecare.

DERIVA: (nava în deriva) deruta, dezorientare, nevoia de a fi sfatuit sau ghidat, nesiguranta, neincredere în fortele proprii sau în viitor. DESCALTARE: Acest vis vorbeste de bunuri materiale, de dragoste. A ne descalta, inseamna renuntarea la implicarea într-un proiect. Persoanele din jurul nostru indica daca este vorba de un proiect de afaceri sau de dragoste. Ex.: A ne descalta de pantofi rosii, semnifica renuntarea la o dragoste pasionata. A descalta pantofi negri, indica dorinta de a uita un sentiment excesiv de trist.DESCHIDE: (o usa, o cutie etc) implicare, actiune, initiativa, spirit intreprinzator, entuziasm, posibilitatea de a da nastere unor schimbari favorabile, nou inceput. DESCHIZATOR: vezi a deschide. DESCOASE: greseli ce trebuie reparate, o a doua sansa, oferta de reabilitare în cazul unei erori, capacitate de munca, efort suplimentar. Visul în care descoasem ceva ne indica dezorganizarea, deruta într-un proiect, o separare.DESCOPERI: (ceva nou, ceva necunoscut, un teritoriu, o inventie) implicare, actiune, initiativa, spirit intreprinzator, entuziasm, posibilitatea de a da nastere unor schimbari favorabile, nou inceput, adevaruri iesite la iveala, curajul de a infrunta realitatea. Acest vis semnifica ridicarea valului ignorantei şi ca o scanteie de luciditate ne face să intrevedem adevarata noastra situatie. Trebuie să profitam de situatie.DESCOPERIRE: A face o descoperire anunta o surpriza, o stire în urmatoarele zile.DESCULT: umilinta, greutati, dezonoare, perioada dificila în plan material. DESENA: plictiseala, lipsa de activitate, nevoia de a te implica, de a actiona, activitati temporare, inutile. A desena bine, anunta un succes obtinut prin obiectul desenat. DESERT: relaxare, buna intelegere, perioada placuta, lipsita de griji, impacare, nevoie de recuperare dupa efort, confort, situatie materiala satisfacatoare. DESFACE: vezi a descoase. DESHUMARE: scoaterea la iveala a unor adevaruri dureroase. DESERT (FRUCTE, PRAJITURI): Desertul în vis, anunta placerea, bucuria şi o anumita forma de senzualitate.DESERT (PUSTIU): A visa ca ratacim într-un desert, inseamna ca avem o viata solitara şi ca ne lipseste afectiunea. A intalni o oaza, un curs de apa sau vegetatie într-un pustiu este semn ca pentru moment vom gasi iubirea şi ca nu vom mai suferi de plictiseala. A vedea un miraj anunta o iluzie, o dezamagire. (inaintand, ratacit, traind în desert) izolare, retragere, rezistenta a efort, nevoi neîmplinite, stagnare, singuratate, lipsa de afectivitate, viata stearpa, fara evenimente deosebite, lipsa de activitate, piedici materiale, incapacitate de a-ti colora viata; (dune) pierderea controlului asupra timpului, mobilitate, schimbari permanente, incapacitate de a-ti gasi locul stabil în viata, instabilitate, nesiguranta. DESEURI: vezi gunoi. DETECTIV: Detectivul văzut în vis anunta incurcatura, nelinistea. A visa ca tu insuti esti detectiv,

62

Page 63: Cartea viselor

semnifica executarea unei sarcini de o mare responsabilitate. A fi urmarit de un detectiv indica o constiinta incarcata.DETURNARE: (de avion) surprize neasteptate în plan emotional sau sentimental. DETINUT: vezi inchisoare. DEZASTRU: vezi catastrofa sau cutremur. DEZBRACA: sinceritate, naivitate, credulitate în faţă celorlalti; vulnerabilitate, fragilitate, posibilitatea de a fi ranit, lipsa unei protectii. A se dezbraca fara jena inseamna a nu da doi bani pe opinia publica. A fugi gol, speriat, pe strazile orasului, este un semn de nebunie.DEZGHET: Dezghetul are semnificatia iesirii dintr-o perioada de singuratate, de tristete şi de rele de toate felurile. Vom vedea din nou viata în roz, caci dragostea ne bate la usa.DEZGHETA: vezi a topi. DEZGROPA: A dezgropa ceva în vis, reprezinta facerea unei descoperiri, sau scormonirea trecutului. A refuza să sapam, ne indica satisfactia pe care o avem cu viata prezenta şi ca nu ne punem intrebari în legatura cu trecutul. A dezgropa o comoara ne semnaleaza ca vom fi surprinsi de ceva. Dezgroparea unui obiect, poate semnala regasirea unui obiect pierdut sau anunta reluarea unei afaceri vechi.DEZGUST: Dezgustul în vis are semnificatia ca suntem constransi să traim cu oameni al caror comportament ne displace, într-un climat pe care-l dispretuim. Trebuie inlaturate aceste probleme, dupa care ne vom simti mai bine.DEZLIPI (DESCLEIA): Acest vis reprezinta o dorinta de schimbare de relatii, de mediu. Nevoia de a face lucruri noi.DEZMEMBRAT: (aparat, obiect etc) piedici în mersul normal al unei situatii, incapacitatea de a continua, lipsa mijloacelor concrete; (obiect care se dezmembreaza în timp ce este folosit) instabilitate, alegerea unor variante nepotrivite, nesiguranta, vulnerabilitate, sensibilitate, fragilitate; existenta unor fisuri necunoscute, ceva nu este în regula în activitatea ta. DEZORDINE: element de context ce vizează lipsa unei planificari, perioada aglomerata, dezorganizare, viata haotica. Acest vis ne arata ca a venit timpul să facem ordine în interiorul nostru, să stim ce vrem.DEZRADACINARE: Visul acesta anunta fie sfarsitul unei amicitii, unei relatii care ne consuma din punct de vedere nervos, fie mutatul într-o alta locuinta, o schimbare radicala care provoaca un dezechilibru de moment. În ambele cazuri, o adaptare calma şi sanatoasa este necesara.DIAMANT: (purtand) element de context ce vizează obiecte, situatii valoroase, cu semnificatii deosebite, la care tii mai presus de orice. (văzand) dorinta, invidie, gelozie, necesitatea de a descoperi modul în care poti atinge un ideal, poti obtine ceva catre care tinzi; tel de atins. Diamantul simbolizează luminozitatea, limpezimea şi semnifica intelegerea deplina a altora, pentru ca avem o perfecta cunostinta de noi insine. Daca diamantul impodobeste un inel, ni se promite dragostea

cea mai evoluata. Mai multe diamante sunt o prevestire mai putin pozitiva.DIAPAZON: nevoia de a urma niste reguli în ceea ce faci, de a lua în seama sfaturile sau indrumarile altora; atentionare ca ai putea fi în discordanta sau contratimp cu necesitatile societatii sau colectivitatii în care traiesti. DIAPOZITIV: vezi fotografie. DIAREE: perioada intensa de schimbari prin care te eliberezi de sentimente, obiecte, situatii inutile, care pana acum erau obstacole. Visul acesta indica fie ca cineva care ne iubeste nu ne aduce nimic valabil, fie ca finantele noastre se epuizează.DIAVOL: pericole din exterior sau chiar din interiorul tau, acea parte negativa a ta care isi impiedica evolutia; placere de a face rau sau de a distruge, rputate, sentimente negative, gandire negativa, autodistrugere, actiuni prin care iti faci singur rau sau îi afectezi negativ şi pe ceilalti; teama, anxietate, riscul de a gresi sau de a face ceva necinstit; tentatie, ispita, pacat. DICTARE: (tu scriind dupa dictare) pozitie de inferioritate, umilinta, docilitate, supunere în faţă celor mai puternici; (tu dictand altuia) dorinta de a-ti dobandi autoritatea în faţă cuiva, capacitatea de a-i conduce pe altii. DICTIONAR: riscul de a nu fi inteles de ceilalti din cauza unui comportament sau a unei atitudini originale sau ciudate; neintelegeri, discordante de principii sau opinii; (cautand un cuvant în dictionar) nevoia de a gasi un limbaj comun sau a unei cai de mojloc în comunicarea cu ceilalti; originalitate. DIETA: vezi cura. DIFICULTATE: A infrange o dificultate este anuntul unei victorii.DIFORM: vezi anormalitate. DIFUZOR: vezi boxa. DILIGENTA: A vedea în vis o diligenta sau o trasura, este anuntul unei scurt voiaj foarte agreabil, foarte sentimental.DIMINEATA: dorinta unui nou inceput, inititiva, spirit intreprinzator, libertate de actiune şi exprimare, relaxare, sentimente pozitive, optimism. Daca în visul tau se arata zorii, vei avea parte de noroc şi placeri. O dimineata noroasa inseamna probleme majore. Este un semn foarte favorabil şi anunta succesul în tot ce intreprindem.DINTI: (urati, stricati, cazuti, murdari, rupti) riscul de a-ti strica imaginea personala, reputatie stirbita, teama de a face impresie proasta într-o situatie importanta, timiditate, neimplicare, retragere de teama de a nu fi la nivelul asteptarilor altora; neincredere în fortele proprii; teama de a-ti exprima parerile; (frumosi, albi, curati) incredere de sine, initiativa, curajul de a iesi în faţă, parere buna şi respect de sine, autocontrol, comunicare eficienta cu cei din jur, curajul propriilor pareri; (pusi, falsi, dantura artificiala) amagire, aparente inselatoare, minciuna, parere falsa; (de animal) vezi colti. În vise, dintii au legatura cu energia vitala, cu combativitatea (daca nu au dinti să mestece, animalele mor) şi cu narcisismul (cand zambim, ne aratam dintii). Visele în care ne pierdem dintii sunt legate intotdeauna de sentimentul de neputinta. Gura mai este simbolul casei.

63

Page 64: Cartea viselor

Dantura are legatura cu persoanele cu care locuim, cu cei pe care îi indragim şi cu sanatatea. Dintii de pe maxilarul superior reprezinta stapanii casei şi prietenii de prim plan. Dintii de pe maxilarul inferior şi maselele reprezinta copiii sau persoanele dintr-un plan secundar. Dintii din partea dreapta a gurii reprezinta persoanele de sex masculin. Cei din stanga reprezinta persoanele de sex feminin. Dantura frumoasa este un semn de deplina sanatate, de armonie. Carie reprezinta o legatura la care trebuie să renuntam. A-si scoate sau a pierde dintii stricati indica sfarsitul unei relatii putin valabile. A-si scoate un dinte sanatos prevesteste o pierdere sentimentala. A pierde un dinte sanatos anunta o afectiune serioasa a sanatatii noastre sau a cuiva din cei apropiati şi chiar un deces posibil. A visa dinti mai poate indica, pur şi simplu, ca ar fi timpul unei vizite la dentist.DINAMITA: vezi bomba. DINOZAUR: element de context ce vizează evenimente din trecut, inutile în prezent, dar care pot crea inca panica şi anxietate. Simbol etalon, asemanator dragonului. El exprima amintirea vietilor noastre anterioare, pentru ca este o gigantica reptila preistorica şi reprezinta o forta inconstienta, buna sau rea, funcţie de atitudinea pe care o are în visul nostru. A suferi agresiunea unui dinozaur, inseamna o lupta interna care ne oboseste, intre constient şi inconstient. A domina dinozaurul, indica eliberarea de obsesiile deprimante, realizarea echilibrului intre fortele constiente şi inconstiente.DIRECTOR: vezi sef. DIRIJOR: nevoie de organizare, putere, dominare, implicare, concentrare; asumarea responsabilitatilor; autoritate, spirit intreprinzator, stabilitate emotionala, necesitatea de a dovedi ca esti un om de incredere; DISC: element de context ce vizează situatii repetabile, care s-au mai petrecut candva, care apar în viata ta periodic, regulat, capabile să te afecteze de fiecare data la fel. DISCOTECA: Discoteca denota nevoia de distracţie.DISCURS: nevoie de comunicare, dorinta de a-ti face publice parerile; sentimentul ca ai ceva de transmis celorlalti; initiativa, curajul de a-ti asuma propriile pareri, comunicativitate. DISCUTA: (cu cineva) nevoie de comunicare, dorinta de a-ti face publice parerile; sentimentul ca ai ceva de transmis celorlalti; initiativa, curajul de a-ti asuma propriile pareri, comunicativitate, dorinta de a lua legatura cu ceilalti, iesire din izolare sau anonimat. DISECŢIE: spirit analitic, minutiozitate, nevoia de a analiza în detaliu toate aspectele unei probleme, pentru a evita pierderea din vedere a unui element nesemnificativ, dar posibil cauzator de erori. DISPAREA: insecuritate, neincredere, anxietate, teama de a pierde controlul. DISTANTA: (ramasa intre tine şi alte elemente de context) asteptare, rabdare, final iminent, apropierea de un rezultat concret; asigurare în caz de pericol, protecţie, pastrarea controlului; (a mai avea de parcurs o distanta pana să ajungi undeva) elemente de context ce vizează viitorul, situatii în desfasurare, dar car nu au ajuns la un final; (ceva văzut la mare distanta) element de context

ce vizează situatii în care nu esti implicat, la care esti doar simplu spectator. DIVORT: nevoia de a schimba ceva în viata, chiar daca necesita un sacrificiu; dorinta sau nevoia de a-ti recapata independenta; rasturnare dificila de situatie, dar care poate aduce ordine în viata personala; renuntarea la o situatie cu are erai obisnuit. DOCTOR: nevoie de sprijin într-o problema dificila; teama sau nevoia de a infrunta o situatie dificila, dar necesara; nevoia de a primi un sfat de la o persoana cu autoritate şi experienta; DOLAR: probleme materiale dificile, pe care nu stii cum să le rezolvi; superioritate materiala în faţă altora; investitii sau achizitii importante; (a schimba dolari) teama de a nu fi inselat; dorinta de a fi la fel ca toata lumea; insecuritate materiala. DOLIU: (a purta doliu sau a-l aseza la usa) suferinta, teama de pierdere a unei pozitii favorizante; risc, anxietate; dorinta de compatimire. DOMESTICIRE (IMBLANZIRE): A putea imblanzi persoane sau animale, reprezinta calitati filozofice care ne fac să fim stimati şi să reusim în viata datorita tolerantei şi intelepciunii noastre.DOMNITOR: vezi rege. DONATIE: (primind) sperante de castig sau de ameliorare a situatiei materiale; egoism, zgarcenie, incapacitatea de a oferi fara să astepti ceva în schimb; dorinta de a fi ajutat şi compatimit; (oferind sau strangand pentru altii) altruism, capacitate de a te sacrifica pentru altii. DOP: (pus) protecţie, siguranta, stabilitate emotionala; (scos) riscul de a fi ranit, de a-ti impartasi emotiile sau sentimentele într-un moment nepotrivit; vulnerabilitate emotionala; (sarit la sticla de sampanie) pasiune, dragoste patimasa, surprize în dragoste. DOR: (senzatie în vis) dorinte neîmplinite. DORMI: (adanc) fuga de raspundere, pasivitate, inactivitate, neimplicare; indiferenta; (imbracat) (dezbracat) confort aparent, vulnerabilitate, lipsa de protecţie; (singur) siguranta, odihna, relaxare, indiferenta; (cu cineva) indiferenta faţă de problemele altuia, nevoie de responsabilitate sau de angajare alaturi de cineva; (afara, în picioare, incomod, dezvelit, în frig) disconfort, nesiguranta, probleme, stres, griji, anxietate, teama, incapacitatea de a te rupe de probleme. DORMIT: A visa ca dormim semnaleaza o liniste inselatoare, caci primejdia sta la panda. A visa pe cineva dormind ne avizează ca este timpul cel mai potrivit pentru actiune, pentru negociere. A dormi cu cineva de sex opus este un semn de infidelitate conjugala din partea consortului/consoartei. A dormi într-un loc sfant, biserica sau templu, anunta o vindecare. A dormi în strada sau într-un loc public ne vesteste o boala serioasa.DORMITOR: nevoie de odihna, de micsorare a ritmului; posibilitatea de a lua o pauza; repaus; aspecte legate de timp liber, revigorare, intremarea fortelor. Dormitorul are legatura cu sanatatea sau iubirea. Dormitorul infrumusetat cu zugraveli şi perne rosii anunta o dragoste pasionata. Dormitorul fara pat sau cu un pat desfacut, reprezinta nevoia de odihna sau de schimbare a ideilor. Patul bine facut indica fericirea,

64

Page 65: Cartea viselor

dragostea, sanatatea, pe deplin împlinite. Un dormitor bine mobilat, luxos, semnifica o viata sentimentala fericita şi confortabila. Un dormitor gol, fara mobile, este semnul unei vieti lipsite de iubire, unei perioade de asteptare sentimentala.DOSAR: (plin cu documente) extenuare nervoasa, efort prelungit, activitate intensa; lipsa timpului liber, ritm sustinut la serviciu; (doar coperta) indiferenta faţă de problemele profesionale, delasare, indulgenta, lene. DOUAZECI şi UNU: Acest numar reprezinta maturitatea, liberul arbitru, capacitatea de dirijare, autonomia, echilibrul intre materie şi spirit.DOVLEAC: Femeia care viseaza un dovleac va intalni un barbat care va parea insipid şi fara perspective, dar ea va trebui sa-i dea o sansa caci el are în interiorul sau un germene de evolutie şi de schimbare.DRAC: Dracul reprezinta o tentatie mare, o dorinta de a comite ceva ilegal şi denota un sentiment de culpabilitete intensa.DRAGON: Pe plan obiectiv, dragonul reprezinta primarul, patronul şi în general puterea autoritatii. Daca dragonul este bland, este un semn de promovare, de avansare. Daca este dezagreabil, aceasta anunta un conflict, o pierdere de situatie. Daca se îndepărtează de noi, aceasta inseamna pierderea protecţiei din partea unor persoane influente. Daca scoate flacari pe nas şi ne striveste cu coada, ni se semnaleaza o boala psihologica. Pe plan subiectiv, dragonul reprezinta inconstientul, instinctele profunde, oarbe şi negative, care ne pot distruge. Este deci preferabil să fie binevoitor sau invins în caz ca este agresiv.DRAGOSTE: (senzatie în vis) dorinta de implicare, de angajare sentimentala, dorinta de acceptare, de afectiune. A face dragoste - Într-o mai mare masura decat celelalte vise ale noastre, cele erotice ascund mai mult decat ceea ce arata. să nu iei niciodata lucrurile asa cum par la prima vedere. A face dragoste în intimitate: expresia unor dorinte refulate (sado-masochiste, exhibitioniste). A face dragoste în public: provocare sau inhibitie (mai ales cand spectatori sunt parintii). A vedea necunoscuti facand dragoste: intrebari despre viata sexuala a mamei şi a tatalui (necunoscutii sunt simbolul parintilor).DRAJEURI (PILULE): Drajeurile reprezinta preocupari relative la ceea ce vrem să avem, la ceea ce avem şi la ce vrem să pastram.DRAPEL: obligatie, asumarea raspunderilor, capacitate de sacrificiu pentru un principiu. DRAPERIE: vezi cortina. DREAPTA: element de context ce tine de situatii corecte, drepte, cinstite, pozitive. DREPTUNGHI: element de context ce vizează mediul sau spatiul în care traiesti, dar care ascunde unele nereguli. DREAPTA (DIRECŢIE): Directia dreapta reprezinta legalitatea, luciditatea. A intoarce spre dreapta inseamna a urma calea legala, conventionala, a actiona în plina lumina. DREPTI: (stand în pozitie de drepti) umilinta, supunere, docilitate, capacitatea de a accepta autoritatea altcuiva.

DRESOR: capacitate de dominare, forta, curaj de a infrunta pericolul şi de a-l controla. DRESURA: A dresa un animal în vis, semnaleaza ca vom stapani un instinct salbatic, ascuns în noi. DRIC: Dricul din vis reprezinta o perioada de tranzitie, de asteptare, de stagnare pe plan sentimental. Trebuie să renuntam la o legatura afectiva. Dricul mai arata ca trebuie să rupem cu trecutul şi să ne facem cunoscute sentimentele unei persoane de valoare care ne poate insufla noi principii de viata.DROG: amagire, teama de a infrunta realitatea sau greutatile, refugiu într-o lume imaginara, pierderea contactului cu realitatea, fuga de responsabilitati; eschivare; refugiu, izolare, lasitate; batere în retragere; pierderea increderii în fortele proprii; situatie riscanta, aparent calma. DROJDIE: element de context ce vizează situatii ce necesita un stimulent pentru a evolua vizibil. DRUM: Drumul este simbolul parcursului vietii, derularea evenimentelor existentei, fagasul evolutiv. Poate reprezenta maniera noastra de a vedea viata. Un drum larg, degajat de orice obstacol, sugereaza increderea noastra în viata, o abordare pozitiva şi rationala a realitatii. Drumul accidentat anunta o perioada de combativitate, de provocari, de cautare a aventurii şi a situatiilor incalcite. Drumul mic, plin de hartoape, prevesteste ca ca ne vom lovi de multe dificultati inainte de a reusi. Drumul de tara, umbrit de copaci, indica o viata mediocra, necunoscuta, banala, dar fericita. Un drum de pamant ne invita să ramanem naturali în manifestarile noastre. Pavat sau asfaltat sugereaza o nevoie de securitate, de eficacitate sau o lipsa de naturalete. Drumul forestier este o invitatie la reflecţie, la meditatie, la autoanaliza. Un drum marginit de flori reprezinta dragostea. A merge mana în mana cu o persoana de sex opus pe partea stanga a unui drum, anunta o iubire posibila, dar ilegala, ascunsa. Poteca arata necesitatea de a ne urma propria intuitie, nevoia de originalitate. Este o perioada de individualism.DUDE (AGUDE): Dudele anunta fericirea în dragoste. În sezon, ele sunt un semn de bucurie. În afara sezonului, indica un surplus de munca. Dudul incarcat de fructe prevesteste o progenitura abundenta. Daca este dezradacinat, este un semnal de deces.DUEL: confruntare, conflict, dorinta de a face dreptate, cu riscul de a fi invins, curajul expunerii propriilor principii, demnitate. Duelul din vis reprezinta luptele care se dau în subconstientul nostru. A castiga un duel semnifica regasirea armoniei interioare, sentimentale. A vedea armele duelistilor anunta un proces.DUET: dependenta totala de partener; dorinta de a depinde de celalalt; lipsa autoritatii şi a libertatii personale; supunere, umilinta în faţă altuia mai puternic; nevoia de a fi condus, ghidat, sfatuit, dar cu scopul de a comunica eficient. DULAU: vezi caine puternic. DULAP: Simbolizează memoria, sentimentele latente. A inchide un obiect în dulap indica dorinta de a uita ceva, pe cineva, simbolizat de obiectul respectiv. Ceea ce descoperim într-un dulap reprezinta un eveniment din trecut, o amintire care iese la suprafaţă.

65

Page 66: Cartea viselor

DULCE: lipsa de griji, perioada plina de evenimente placute, confort; (ceva foarte sau prea dulce) lingusire, minciuna, amagire, riscul de a şi inselat. DULCEATA: Ca toate dulciurile, dulceata simbolizează placerea, senzualitatea. Dulceata denota dificultati sentimentale. Servita pe paine, ea anunta posibilitatea contractarii unei bogate uniuni nuptiale, fara ca aceasta să fie prea reusita.DULCIURI: vezi bomboane. DUMINICA: element de context ce vizează nevoia de relaxare, de retragere, de repaus, de odina sau de rupere totala de problemele cotidiene. DUMNEZEU: A-l vedea pe Dumnezeu în vis semnifica orientarea vietii noastre catre perfectiune, bunatate, inflorire. A-l visa pe Isus Christos nu inseamna acelasi lucru, caci el este simbolul identificarii cu suferinta pentru propria mantuire.DUNA: vezi desert. DUNGA: (la pantaloni sau la ciorapi) atentie deosebita asupra propriei imagini; (material în dungi) element de context ce vizează situatii ce necesita ordine, regularitate, organizare, repetare. DUPA-AMIAZA: cand o femeie are un vis în care actiunea se petrece dupa-amiaza, va avea ocazia să stabileasca o prietenie placuta şi durabila. În vis, dupa amiaza, pana la ora trei, este o prezicere favorabila. Dupa ora trei, soarele incepand să coboare, este un semn de insucces sau de succes temperat. Daca insereaza, nici o sansa de reusita, sfarsitul proiectelor.DURERE: (senzatie în vis) avertisment, pericol, în funcţie de zona dureroasa. DUS (BAIE): A face un dus cu apa limpede anunta o dragoste minunata, o reinnoire pe planul relatiilor de prietenie; din acest motiv, va avea loc o ameliorare a echilibrului psihologic. (cabina de dus) singuratate, nevoie de afectiune, viata emotionala reprimata, intimitate; (facand) nevoie de uitare, de depasire a unor situatii cu mare incarcatura emotionala. Cand te afli, în vis, sub dus, iti vei gasi adevarata menire într-o activitate creatoare şi vei acorda o mai mare atentie propriilor placeri.

E: mobilitate, varietate, schimbare, energie, promovare, instabilitate, incertitudine, adaptare. EBONITA: vezi negru. ECHER: element de context ce vizează necesitatea unei analize asupra unor probleme ce nu par a fi corecte. Acest vis reprezinta dorinta de a construi ceva, de a elabora, de a structura un proiect.ECHILIBRIST: vezi acrobat. ECHILIBRU: (a-ti tine echilicrul pe o sarma sau într-o pozitie instabila) calm, asezare, cumpatare, abtinere de la abuzuri sau excese, autocontrol, atentie sporita; (a nu reusi sa-ti tii echilibrul) risc de a gresi, instabilitate riscanta, mari probleme, dificultati, pierderea controlului, neatentie. ECHIPA: (sportiva, de lucru, orice fel de colectiv) necesitatea de a colabora cu ceilalti, comunicare, renuntarea la orice atitudine individualista sau egoista, capacitate de sacrificiu pentru altii.

ECLIPSA: (de soare) ascunderea adevarului, minciuna, autoamagire, inselaciuni, aparente inselatoare; (de luna) aspecte necunoscute în plan sentimental, risc de a fi inselat de persoana iubita, caracter schimbator în dragoste, capricii. ECOU: nevoia de a repeta unele actiuni pentru a-ti demonstra calitatile, nevoia de a invata de la altii, nevoia de a revedea toate aspectele unei situatii inainte de final. ECRAN: (de proiecţie, de televizor) element de context ce vizează o situatie la care esti simplu spectator, fara să te implici şi e posibil sa-si atraga atentia asupra necesitatii angajarii depline în aceasta situatie. ECUATOR: element de context ce vizează miezul evenimentelor în care esti implicat, punctul cel mai fierbinte al acelei situatii. ECUSON: vezi insigna. EGIPT: rezistenta, capacitate de a infrunta timpul şi pericolele, posibilitatea de a da nastere unor rezultate durabile. ELASTIC: (care se intinde) putere de adaptare, mobilitate, acomodare, flexibilitate, rezistenta; (rupt) depasirea propriei rabdari, excese, abuzuri. ELECTROCUTARE: atentionare, nevoia unei mari schimbari, rasturnare de situatie, riscul unui mare esec. ELEFANT: (carand sau muncind) probleme mari, dificultati, greutati, dar mare rezistenta la aceste situatii grele; (la circ) umilinta, munca sub demnitate, capacitate de supunere pentru a depasi o situatie dificila. Elefantul este simbolul norocului. Atitudinea lui ne indica daca este vorba de o influenta buna sau rea. A visa un singur elefant anunta o sansa nesperata, o relatie influenta, multa energie. Cu cat culoarea lui este mai deschisa, cu atat norocul este mai mare. Mai multi elefanti semnaleaza boala, insuccesul.ELEGANT: atentie sporita la imaginea sau reputatia personala; necesitatea de a face impresie buna într-o situatie importanta. ELEV: necesitatea de a apela la persoane competente pentru a primi un sfat; cautarea unor raspunsuri prin studiu sau din intelepciunea altora; ascultare, supunere, necesitatea de a acumula noi cunostinte inainte de a-ti atinge scopurile. Daca în plina maturitate ne revedem ca elev la varsta de 10 ani, acest vis arata ca avem inca multe de invatat pentru a ne comporta ca un adult, lucruri care ar fi trebuit de de mult cunoscute.ELICE: mobilitate, mare rezistenta, repetabilitate, perioada plina de evenimente. ELICOPTER: forta de adaptare în situatii dificile, posibilitate de abandonare de catre persoana iubita. Acest vis semnaleaza ca avem dorinta să facem altceva, să schimbam aerul. Monotonia ne apasa greu.EMBRION: element ce vizează o situatie noua, abia inceputa, care nu si-a dovedit inca tot potentialul; dorinta de a da nastere unor rezultate concrete; planuri noi. EMIGRANT: incapacitate de a suporta situatii dificile; nevoia unui sacrificiu; sperante noi. EMISIUNE (RADIO, TELEVIZIUNE): Aceasta semnifica ca ne vom indragosti, daca auzim vocea armonioasa a unei persoane de sex opus.

66

Page 67: Cartea viselor

ENTORSA: element de context ce vozează piedici aparute în desfasurarea unor actiuni; incaacitatea de a continua o activitate. EPAVA: risc de esec, deruta, probleme, necesitatea abandonarii unui proiect ce se dovedeste a fi defavorabil. Epava reprezinta sentimentul care ne ramane dupa o separare, o ruptura, un deces. Este o amintire.EPISCOP: A visa un episcop este semnul bunei dispozitii. Pentru barbat, a fi uns episcop este un semn de glorie şi de succes. Pentru femeie, el reprezinta un om fara onoare şi fara scrupule.EPISOD: (dintr-un film) element de context ce vizează o perioada scurta de timp, o secventa din desfasurarea unui eveniment sau a unei situatii, cu posibilitate ori de repetare ori de finalizare. EPOLET: element de context ce vizează relatii cu superiori, oficialitati, cadre cu functii inalte. EPRUBETA: nevoia de a experimenta, de a incerca noi variante inainte de finalizarea unei situatii. ERATA: (a unei carti) avertisment cu privire la posibilitatea aparitiei unor erori sau a unor greseli trecute cu vederea, cu posibilitatea de a fi reparate la timp; nevoia de a revizui o situatie pentru a te asigura de corectitudinea ei. ERETA: Aceasta pasare ne avertizează ca suntem spionati, ca s-ar putea să ne calce hotii. Contextul visului indica ce ne-ar putea fi furat.ESARFA (FULAR): Esarfa ne anunta pentru zilele urmatoare probleme care necesita imediat multa atentie şi observatie, în caz contrar riscand un esec.ESCALADA: (un munte, o cladire sau un perete) nevoia de a infrunta un pericol sau o situatie riscanta; perioada dificila, cu mari eforturi, dar cu necesitatea de a-ti asuma riscul pentru a ajunge la rezultate favorabile. A escalada un munte sau orice altceva, semnifica o posibilitate de ne indragosti.ESCADRA NAVALA: Ea anunta perioade de combativitate, de lupte.ESCHIMOS: capacitate mare de adaptare şi rezistenta în situatii dificile; racirea unor relatii. ESCORTA: nevoia de a fi protejat şi sprijinit, vulnerabilitate, incapacitatea de a te proteja singur. EST (RASARIT): element de context ce vizează activitati sau evenimente în care iti pui mari sperante, pe care le astepti cu optimism. Visul acesta are acelasi simbol ca şi rasaritul soarelui. A ne afla la est sau într-una din tarile de est indica o desteptare a constiintei, o renastere interioara. Este totdeauna un semn norocos şi pozitiv de a ne gasi în aceste tari sau la est.ESAFOD: teama de a gresi, avertismente, incapacitatea de a mai repara o greseala, cu riscul de a pierde totul. ESAPAMENT: (teava de esapament scotand mult fum) mult zgomot pentru nimic, necesitatea de a tacea şi de a actiona, fara a face prea mult tam-tam pe seama activitatii proprii. ESARFA: superficialitate, vulnerabilitate, sentiment de slaba protecţie în faţă problemelor; amagire. ESEC: teama de a gresi. ESTRADA: A urca pe o estrada denota dorinta de a fi pus în valoare, de a fi la vedere, de a fi adorat.

ETAJ: element de context ce vizează: (ultimul etaj) detalii nesemnificative ale unei actiuni, dar care pot necesita atentie la un moment dat şi efort pentru rezolvarea lor; (primul etaj) detalii foarte importante ale unei actiuni, dar care se pot rezolva repede; (un etaj superior desfasurarii actiunii, care necesita urcare) detalii urgente ale unei actiuni, importante şi greu de rezolvat; (un etaj inferior desfasurarii actiunii, care necesita coborare) detalii neimportante ale unei actiuni, peste care se poate trece; (cladire cu mai multe etaje) eveniment sau situatie cu nenumarate etape sau niveluri de intelegere sau abordare. Ceea ce are loc la etajele superioare este legat de schitarea proiectelor, alternativele, starea interioara şi ideile noastre în legatura cu un fapt real. Ceea ce se petrece la parter indica ce se va intampla în realitate.ETALAJ DE MARFURI: Ce se gaseste la vedere pe mesele de etalaj simbolizează ceea ce ne ofera viata. A avea bani pentru a le cumpara, arata capacitatea noastra de a face achizitii, cuceriri. A fura din marfurile expuse, este semnul lipsei noastre de sinceritate în relatiile de prietenie şi atribuirii de lucruri la care nu avem dreptul.ETICHETA: nevoie de ordine şi organizare în ceea ce faci; riscul de a „eticheta” gresit o situatie sau o persoana; nevoia de a nu categorisi oamenii sau situatiile dupa ceea ce par a fi şi nevoia de a cunoaste în profunzime acele situatii. EU: (eu ca personaj principal) evenimente sau situatii în care esti implicat direct; (eu ca termen folosit exagerat de mult) egoism, egocentrism, preocupare exagerata pentru propria persoana. EUROPA: element de context ce vizează radacinile, stramosii, trecutul, educatia, timpurile trecute, traditia. EUTANASIE: renuntare, abandonare a unui proiect personal cu buna stiinta, stiind ca nu se mai poate face nimic; incapacitatea de a mai salva o situatie. EVADARE: (a unui om din inchisoare sau a unui animal din cusca) nevoia de a te elibera de unele limite sau constrangeri impuse de altii, nevoia de libertate, dorinta de a-ti capata independenta. Evadarea reprezinta o nevoie de refulare, o dorinta de a ne bucura de libertate, caci ne simtim incatusati.EVANGHELIE: vezi biblie. EVANTAI: element de context ce vizează o gama larga de variante în cadrul unei situatii; nevoie de relaxare, de eliberare de unele situatii sufocante. Daca visezi un evantai, vei primi vesti bune şi vei avea surprize placute în viitorul apropiat. O tanara femeie care viseaza ca isi face vant cu evantaiul sau ca altcineva face acest lucru pentru ea poate fi sigura ca va face cunostinta cu o persoana agreabila; daca pierde în vis un evantai vechi, va descoperi ca un prieten mai vechi este interesat de alte femei. Evantaiul este un semn de cochetarie. Dorim să schimbam atmosfera; un scurt voiaj sau noi cunostinte ne vor remonta moralul. EVREU: capacitatea de a te descurca în situatii dificile; probleme financiare, dar pe care le poti rezolva. Evreul sau evreica simbolizează o persoana sireata.EXAMEN: anxietate, teama de confruntare sau de competitie, nevoia de a-ti demonstra superioritatea; element de context ce apare în momentele de cotitura

67

Page 68: Cartea viselor

ale vietii, ce necesita hotarari importante; (picat) teama de esec; pregatire slaba în faţă problemelor vietii, imaturitate; (luat) incredere în fortele proprii; maturitate. A avea de trecut un examen reprezinta o insatisfacţie careia nu-i cunoastem cauza. Subiectul examenului arata ce trebuie să intelegem pentru a fi fericiti în viata.EXCAVATOR: elemente greu accesibile, ascunse, profunde, ce trebuie descoperite, necesitatea de a inlatura detalii sau elemente inutile în cadrul unei situatii, nevoia de a afla detaliile unei situatii în profunzime inainte de a trece la actiune. EXCREMENT: Este sinonimul aurului. Tari şi de culoare frumoasa, excrementele sunt un semn de bogatie sau de fericire. A manca excremente anunta o sanatate mai buna, o noua iubire. A fi mazgalit pe faţă cu excremente indica bani, sanatate. A vedea peste tot în jurul nostru, este o indicatie de agitatie şi uneori, de castig la loterie. Excrementele de animale semnalaza succes celor ale caror afaceri au un raport cu munca acestor animale, iar celorlalti le prevesteste tristete şi griji. Lichide, este un semn rau.EXCREMENTE: detalii sau elemente inutile, care se cer inlaturate; eliberare de atitudini, sentimente sau trairi defavorabile; purificare emotionala; renuntarea la elemente din trecut, ce nu-ti mai sunt necesare sau care iti obstructionau evolutia. EXCRETA: A excreta pe indelete într-o toaleta sau într-un loc discret, ne prevesteste ca vom scapa de griji, ca vom gasi banii de care avem nevoie, sau ca o situatie insuportabila în care ne gasim, va fi reglata în mod discret. A excreta pe malul unui rau, a unei baltoace sau pe camp, este un semn favorabil pentru relatiile sentimentale. A excreta în camera, pe jos, indica o boala sau o cearta cu prietenii. A excreta într-o biserica anunta o mare primejdie. A excreta în locuri publice, este un semn de rusine. A avea diaree semnifica iubirea unei persoane bolnave.EXCURSIE: vezi calatorie. EXECUTIE: vezi esafod. EXERCITII: (de matematica, de rezolvat) nevoia de a experimenta, de a incerca noi variante inainte de finalizarea unei situatii; nevoia asumarii unor lectii şi a acumularii de experienta prin activitati sub pregatirea ta. EXIL: A ne stabili într-o tara straina fara a ne face planuri de casatorie, semnaleaza deprimarea sau ca vom fi coplesiti de boli suparatoare.EXPERIENTA: vezi eprubeta. EXPLORARE: Explorarea anunta un moment de introspecţie, de descoperire de noi insine.EXPLOZIE: soc, nevoia de a da piept cu realitatea, risc, primejdie, schimbare violenta, rasturnare neasteptata de situatie. A ne gasi într-un mare edificiu unde exista posibilitatea unei explozii, ne arata ca viata pe care o ducem ne face nervosi şi daca nu intervine o schimbare, vom exploda, ne vom distruge.EXPOZITIE: vezi muzeu. EXTAZ: a visa ca traiesti momente de extaz arata ca te vei bucura de vizita unui prieten plecat de foarte multa vreme. Daca atingi aceasta stare în timpul unor vise neplacute, inseamna ca vei avea anumite deceptii şi vei fi coplesita de durere.

EXTERIOR: (ceva privit din exterior) retragere dintr-o problema, izolare, refugiu, teama de a actiona direct, neimplicare, eschivare în faţă greutatilor; (aflat în exteriorul unui spatiu) element de context ce vizează situatii în care nu esti implicat direct, evenimente straine de tine, dar de care vei auzi de la altii. EXTRATERESTRU: (intalnind sau văzand) dorinta de schimbare, de a trai evenimente iesite din comun, fuga de obisnuit şi de banal, extravaganta, imaginatie; sentiment de inadaptabilitate într-un mediu deja sufocant; sentimentul ca nu esti inteles sau acceptat de ceilalti; (rapit de extraterestri) teama de necunoscut, teama de a pierde ceva de pret. A fi extraterestru în vis, inseamna a trai experiente care ne disting de oamenii de rand şi care merita toata consideratia. A intalni un extraterestru, semnaleaza ca în curand vom fi în contact cu oameni deosebit de agreabili şi inteligenti, de conditie sociala superioara.

F: simt acut al responsabilitatii, adaptare, simtul masurii şi al echilibrului, putere de munca, rigurozitate şi seriozitate; nevoia de a te sfatui cu cineva; dorinta de a fi în centrul atentiei. FABRICA: organizare, structura, planificare, cooperare. Fabrica reprezinta o persoana superficiala. Contextul visului indica daca e vorba de persoana care viseaza sau de altcineva.FABULA: în vise, ca şi în realitate, orice fabula are totdeauna o morala. Este deci important să intelegem sensul fabulei pe care o visam.FACHIR: mare putere de adaptare în situatii dificile, de a trece peste piedici, capacitatea de a da nastere unor rezultate neasteptate, surprize. FACULTATE: dorinta de a ti se recunoaste meritele de catre superiori sau persoane influente; sperante în reusita profesionala dupa efort indelungat; proiecte mari, cu sanse de succes; dorinta de marire şi apreciere. FACTURA: Factura ne arata ce trebuie să dam altora, ce trebuie platit pentru a fi fericiti.FAG: Un fag bine infrunzit şi în buna stare, este o prezicere de sanatate pentru bolnavi, de sansa şi de succes pentru cei care au proiecte de dragoste sau de afaceri. Un fag gaunos, bolnav sau desfrunzit anunta o perioada de melancolie, de boala, cauzata de lipsa de afectiune. Pentru femeie, arborele reprezinta omul vietii sale. Pentru barbat, copacul îl reprezinta pe el insusi.FAGURE: mari resurse, talente ascunse, capacitati deosebite, buna organizare. FALEZA: buna perspectiva asupra unei situatii sentimentale, mari sperante şi asteptari în plan emotional; romantism, relaxare. A visa ca ne aflam pe culmea unei faleze, indica un pericol şi recomanda prudenta, în caz contrar riscand un esec. Daca ne gasim la baza ei şi vrem să o escaladam, inseamna ca incercam o shimbare deosebit de dificila în comportamentul nostru pentru a reusi în lupta contra insuccesului, o incercare de a iesi din marasmul nostru interior. A fi la poalele unei faleze şi a privi sau a merge pe plaja, reprezinta redresarea dupa o infrangere, fara speranta de a atinge idealul. A fi la baza falezei şi a ne

68

Page 69: Cartea viselor

indrepta catre mare, este semnul trairii unei perioade de cautare interioara.FALS: Acest vis indica necesitatea de a fi autentic, de a fi noi insine.FALIMENT: vezi esec. FAMILIE: (numeroasa) relatii sociale bogate, sociabilitate, dorinta de a lua legatura cu cat mai multe persoane, fuga de singuratate, nevoia de a avea o viata agitata, de a iesi din anonimat; (in mijlocul familiei) sentiment de protecţie, multumire sufleteasca; (membri ai familiei) vezi mama, tata, frate, sora etc. A visa ca suntem impreuna cu bunici incantatori este un semn de noroc; neplacerile se risipesc. Daca din contra, bunicii sunt morocanosi, dezagreabili, ne putem astepta la dificultati. A ne visa parintii în puterea varstei, chiar daca în realitate sunt mai batrani, este indicatia unei protectii asigurate. Copiii semnifica proiectele, viata interioara, expresia eului. Pentru femeie, matusa este o prevestire de conflicte, de certuri, dar unchiul reprezinta protectia. Verisoara şi varul sunt simbolul dragostei. Fratele reprezinta fie barbatul iubit, fie dusmanul, totul depinde de desfasurarea visului. A fi impreuna cu sora prevesteste o dragoste, daca în realitate ne iubim sora. Daca o celibatara viseaza o sora casatorita, inseamna ca va intalni un barbat liber pe care-l va iubi. Daca sora este la randul ei celibatara, visul semnaleaza singuratatea interioara.FANFARA: relaxare aparenta, nevoia de a nu pierde contactul cu realitatea în momentele aparent calme, nevoia de concentare şi organizare chiar şi în momente relaxante. FANTOMA: element de context ce vizează acea parte a propriei personalitati care iti este inca necunoscuta; stare de confuzie, deruta, neintelegere; amintiri dureroase, evenimente din trecut ce revin în memorie şi care inca te afecteaza. A visa o fantoma inseamna a avea temeri pentru nimicuri. Trebuie să ne cultivam gandirea pozitiva.FAR: (aprins) nevoie de a primi un sfat, de a fi ghidat şi calauzit într-o problema emotionala; dorinta de a fi condus în permanenta de altcineva, personalitate slaba în faţă persoanei iubite; (stins, care nu functioneaza, ruinat, daramat, parasit etc) stare de deruta în viata sentimentala, incapacitatea de a gasi o solutie într-o situatie confuza. FARD: vezi cosmetica. FARFURIE: element de context ce vizează resursele financiare de zi cu zi, pe cat de mica sau urata este farfuria, pe atat de sarace sunt resursele tale financiare. Continutul farfuriilor reprezinta ceea ce ni se ofera în anturajul nostru, ne face să intelegem ce putem spera din partea relatiilor noastre. Starea continutului indica actiunile noastre bune sau rele. Salata ne arata ca viata noastra este un amestec nostim şi ca trebuie să facem o alegere. Prezenta unei farfurii cu fructe semnifica prietenia, dragostea. Farfuriile goale semnaleaza un moment de singuratate în care singurul sentiment pe care-l vom resimti este tristetea.FARMACIE: organizare, purificare, nevoie de ordine şi planificare, nimic nu trebuie facut la intamplare.

FASOLE: detalii marunte ale unei situatii; (mancare) probleme materiale, stare materiala precara, cu urmari pe termen lung. Simbolizează procese sau complicatii financiare. A visa fasole anunta ca vom fi umiliti, ridiculizati de subalterni, de oameni inferiori noua. FAŢĂ: vezi femeie. FAŢĂ DE MASA: nevoie de organizare şi ordine, de a nu face nimic la intamplare; nevoia de a lasa o impresie buna. Faţă de masa este o forma de prezentare sociala faţă de intimii nostri. Faţă de masa de dantela indica o viata de abundenta. Faţă de masa curata reprezinta o viata usoara, creata prin cinste şi personalitate. Murdara, arata ca, fie starea noastra maladiva, fie caracterul nostru dificil, uneori necinstit, ne impiedica să traim în indestulare şi respect.FAŢĂ: Figura reprezinta oglindirea sufletului, a linistii interioare. Faţă frumoasa şi intinerita anunta bucuria. Anosta, ingrijorata şi imbatranita, indica un necaz, o nemultumire, o complicatie în amor. Figura ciupita de varsat anunta neplaceri în dragoste, o suferinta morala greu de uitat. Plina de cicatrice, semnaleaza uitarea necazurilor şi jignirilor, şi ca vom fi mai putin sensibili în viitor. A se machia, a-si pudra figura, este un vis favorabil pentru actori, dar celorlalti le prezice ca vor comite ilegalitati carora le vor suporta consecintele. A visa o ruda decedata mai tanara decat în realitate, arata ca ea va veni să ne protejeze într-o imprejurare grea. Daca faţă să e imbatranita, visul este anuntul tristetii, al unei dificultati care nu poate fi evitata.FAŢĂDA: Simbolizează aspectul nostru exterior, afisarea exterioara a vietii noastre. A visa o faţăda fara a vedea nimic în spatele ei, reprezinta o viata artificiala. Diferenta care exista intre faţăda şi interiorul unei case indica pana la ce punct putem ascunde ceea ce suntem în realitate. Faţăda unei case care cadreaza bine cu interiorul reprezinta o persoana sincera şi echilibrata. A vedea un factor postal în faţă unei case anunta stirile asteptate. A ne afla în faţă unei case necunoscute inseamna ca vom plati din greu inceperea unei vieti noi.FAX: nevoia de a comunica rapid într-o situatie importanta, de a nu mai amana lucrurile. FAS: protecţie, eschivare în faţă unei implicari sentimentale pentru a nu provoca barfe. FASIE: (de panza) solutie provizorie în cazul unei situatii neasteptate. FAN: (abia cosit) romantism, odihna, relaxare; (strans în capita) organizare, planificare, buna administrare a resurselor proprii, nevoia de a face economii. FANTANA: (arteziana) imagine buna în relatie cu sexul opus, atracţie sexuala, magnetism, libertate deplina a emotiilor şi sentimentelor, independenta; exprimare libera a sentimentelor, lipsa oricaror constrangeri în plan emotional; linisste, relaxare; (adanca şi curata) mari resurse afective, dar greu de scos la iveala; timiditate, incapacitatea de a-ti exprima liber sentimentele; (murdara sau tulbure) sentimentul ca nu esti inteles în plan sentimental; incapacitatea de a-ti exprima emotiile; parere proasta despre sine; complexe, handicap, sentimentul ca nu ai nici o valoare în faţă sexului opus. Simbolizează inconstientul. Pentru ca acest vis să fie favorabil, trebuie ca apa să fie

69

Page 70: Cartea viselor

transparenta. Este important să coborim în fundul fantanii pentru a vedea ce contine şi apoi să iesim, pentru a intelege pe deplin problema pe care o avem. A cadea într-o fantana secata sau plina cu apa tulbure sau negricioasa fara să mai iesim, anunta o boala, momente penibile sau dificultati. Nu reusim să intelegem o problema sau să iesim dintr-o situatie dezagreabila, persistand în erorile noastre. În toate visele în legatura cu apa sau cu adancimile, este important de a iesi inainte de trezire pentru a intelege bine mesajul visului. A visa un put cu apa limpede este indicatia nasterii unei iubiri, unei profunge bucurii. Un put sec anunta o perioada de singuratate. A bea apa de fantana este un semn de sanatate.FANTANA ARTEZIANA: Reprezinta un sentiment pur care face parte dintr-un ideal, un sentiment foarte evoluat în domeniul iubirii.FACLIE: vezi foc. FAGAS: Fagasul din vis reprezinta o lipsa de initiere.FAINA: (curata) mari resurse pentru a da nastere unor rezultate bune; munca eficienta; apreciere la locul de munca; buna pregatire profesionala, posibilitatea unor bune castiguri; (murdara) opusul celor de mai sus. FAT FRUMOS: vezi print.  FEBRA: situatie dificila, sufocanta, greu de tinut sub control; mari probleme şi griji; anxietate şi teama de a actiona. Semnaleaza vioiciunea şi dragostea excesiva.FECALE: vezi excremente. FECIOARA: puritate, inocenta, vulnerabilitate, lipsa de griji, nevinovatie, ignoranta. FELICITARE: dorinta de a fi apreciat, de a ti se recunoaste niste merite. FELIE: nevoia de a economisi, de a nu risipi, de a-ti tine sub control resursele. FELINAR: solutie temporara, provizorie, de a iesi dintr-o situatie dificila. A visa ca vedem un felinar aprins sau ca-l tinem în mana, este o prevestire a dragostei şi de asemenea a cautarii adevarului.FEMEIE: buna intuitie, buna intelegere a unor situatii, creativitate, afectivitate, grija, romantism, vulnerabilitate; pot fi simbolul partii mai fragile şi mai delicate a unor lucruri sau a acelei parti vulnerabile a personalitatii umane; daca femeia din vis pare puternica, la fel este şi personalitatea ta ascunsa; daca este slaba, dai dovada de multa slabiciune; simbol al sentimentelor şi a trairilor sufletesti; varsta femeii din vis arata maturitate sau lipsa ei. Aparitia femeii anonime în vis este intotdeauna revelatia propriei tale imagini feminine. Frumoasa: revenirea la narcisismul personal. Urata: distrugerea propriei imagini narcisiste. Batrana: angoasa metafizica. Corpul femeii este un simbol universal. In visele femeii: Femeia necunoscuta o reprezinta aproape totdeauna pe ea insasi. Femeie cunoscuta este un simbol de descoperit: ceea ce reprezinta aceasta persoana pentru ea în realitate o va face să descopere un aspect al vietii sale prezente, sau chiar, visul o va informa asupra adevaratei relatii pe care o are sau o va avea cu aceasta persoana. Femeie primitiva este indicarea necesitatii de a lucra asupra evolutiei interioare, a personalitatii sale.

In visele barbatului: Femeie necunoscuta semnaleaza ca trebuie să vada cu un ochi nou personalitatea femeii de care este legat în acel moment. Femeie cunoscuta reprezinta veritabila relatie pe care o are sau o va avea cu ea. Daca femeia cunoscuta nu este cea a vietii sale, ea devine un simbol personal. Prin analiza se poate descoperi unicul sens pe care ea îl are în viata lui. Femeie personaj istoric, îl obliga la aflarea rolului ei în istorie, caci acesta este genul de femeie pe care o iubeste în acel moment.FERASTRAU: nevoia de a actiona într-o situatie pana acum nesemnificativa; renuntarea la o atitudine pasiva; implicare. FEREASTRA: (deschisa, transparenta) sansa unei perspective noi asupra unei situatii; o mai buna intelegere a unei probleme; o noua sansa, dar care necesita un oarecare efort de a profita de ea; (inchisa, cu perdele sau murdara) teama de viitor, incapacitatea de a actiona sau de a comunica; (privind dinauntru în afara) dorinta de schimbare, optimism, speranta; (privind din afara inauntru) nevoia de introspecţie, de cunoastere a propriei valori sau capacitati inainte de a recurge la o schimbare; dorinta de autocunoastere. A fi în casa şi a privi afara pe fereastra indica studierea prietenilor din anturajul nostru şi incercarea de a-i intelege mai bine fara a le vorbi. A fi afara şi a ne uita pe fereastra inauntrul casei semnifica analizarea vietii noastre. Fereastra deschisa ziua, lasand să intre soarele, arata ca ne bucuram de prietenii sincere, de bune relatii sociale. Fereastra deschisa noaptea semnalaza ca ne incredem prea mult în prieteni. Fereastra inchisa ziua semnifica timiditate. Inchisa noaptea, avizează prudenta în relatiile pe care le avem.FERICIRE: (senzatie în vis) compensare a unor momente triste; posibilitatea de a exagera o anumita situatie, văzandu-i doar faţă pozitiva. FERIGA: vulnerabilitate, dorinta de a nu iesi în evidenta, fragilitate emotionala, timiditate, nevoia de a ramane în umbra sau în anonimat, fuga de lume. FERMA/FERMIER: libertate de miscare şi de exprimare, dar cu nevoia de a-ti asuma unele responsabilitati, sanatate fizica şi psihica; dorinta de a fi util, dar dintr-o pozitie laterala, fara a lua parte la desfasurarea situatiilor. A vizita o ferma denota nevoia de a ne afla în sanul naturii, dorinta de satisfacere a necesitatilor noastre afective. Daca ferma din vis creste un numar important de animale, este o prevestire de fericire şi de sanatate, iar uneori, recomandarea de a petrece o bucata de timp la tara.FERMOAR: (rupt sau blocat) comunicare slaba sau ineficienta cu lumea din jur; incapacitatea de a gasi un mijloc de comunicare; sentimentul ca te afli blocat într-o situastie pe care nu o poti schimba; (deschis) riscul de a fi jignit sau ranit, sentiment de culpabilitate sau jena, vulnerabilitate în faţă dusmanilor; (inchis) siguranta, protecţie impotriva jignirilor sau a oricarui gen de ofensa. Reprezinta necesitatea unei abstinente temporare. Acest vis trebuie interpretat potrivit contextului oniric.

70

Page 71: Cartea viselor

FERPAR: (citit în ziar) vesti proaste, finaluri nefericite ale unor situatii dificile; riscuri şi pericole de esec; avertisment. FES: vezi caciula. FESTIVAL: vezi spectacol. FETITA: O fetita de 3 pana la 12 ani este simbolul primelor rani emotionale din copilarie. Cand apare langa parinti, te reprezinta direct: ce i se intampla ei în vis e ceea ce ti se intampla tie în realitate. Cand apare singura: dorinta de a recuceri independenta pierduta, de a te rupe de parinti. FIARA: vezi animal salbatic. FICAT: suparari, stres, probleme temporare. FIER: energie fizica, putere, capacitate de a actiona, incredere, rezistenta, durabilitate, incapatanare, ambitie, vointa; (fier vechi sau ruginit) slabiciune fizica, incapacitate de a actiona la timp, oportunitati ratate, oboseala, nevoie de recuperare şi odihna, stare de sanatate precara. Fierul se afla sub influenta planetei Marte. Semnifica determinarea, lipsa de sensibilitate. Reprezinta brutalitatea, sentimentele exacerbate, revolta, agresivitatea, tensiunile sociale. Visele în care apare acest metal ne invita la moderatie, autocontrol, toleranta şi suplete de spirit. Fierul vechi reprezinta o retinere în sentimente şi denota dorinta de a avea inima impietrita şi vointa de a ramane asa.FIERBE: implicare totala, pasiune, nerabdare, actiune entuziasm, nervozitate, disputa, activitate. FIERBINTE: mare pasiune, dar periculoasa; sentimente ardente - atat pozitive cat şi negative; exagerare, entuziasm iesit din comun, pierderea controlului. FILDES: Reprezinta puritatea vietii interioare şi taria de caracter. Coltul de elefant este un vis foarte nefavorabil pentru o femeie şi negativ pentru barbat.FILEU DE PAR: Parul simbolizează gandirea. A folosi un fileu de par indica protejarea unei forme de gandire, refuzul schimbarii ideilor.FILET: vezi surub. FILM: (a vedea un film) observare a unor evenimente fara a lua parte la desfasurarea lor; relaxare, neimplicare, indiferenta; (fotografic) necesitatea de a retine în amanunt unele evenimente şi de a invata ceva din ele. FILOZOF: El indica maturitatea, renuntarea la lucrurile inutile în viata.FILTRU: nevoie de purificare sau de selecţie în cazul unor situatii dificile. FIOLA: solutie de moment, provizorie, în cazul unei probleme. FIR: vezi ata. FIRIMITURI: element de context ce vizează unele urmari nesemnificative ale unor actiuni importante, dar care mai pot fi folositoare la un moment dat. FIRMA: (luminoasa) aroganta, exagerarea imaginii de sine, aere de superioritate, incredere absoluta în valoarea proprie. FISA: vezi moneda. FISURA: eroare trecuta cu vederea, risipa de energie, pierderea unor resurse importante pe fleacuri sau lucruri neimportante.

FITUICA: (de pe care copiezi) neincredere în fortele proprii, tentatia de a insela pentru a lasa o impresie mai buna, pregatire insuficienta. FIXATIV: necesitatea de a-ti forma o imagine buna, şi apoi să ti-o şi pastrezi. FLACARA: Flacara reprezinta sentimentul iubirii.FLACON DE PARFUM (PARFUM): Este un semn de senzualitate, de dorinta de seducere.FLANEA: vezi pulover. FLAUT: sensibilitate, fragilitate, delicatete. Indica nestatornicia în dragoste.FLAMAND: vezi foame. FLOARE: Florile, indiferent de ce fel ar fi ele, exprima nevoia de evolutie. Daca vezi în vis flori imbobocite, viu colorate şi proaspete, vei avea parte de lucruri placute şi de castiguri. O femeie care primeste în vis flori va avea multi admiratori. Privind o floare: sinceritate, dorinta de a vedea diverse lucruri cu naivitate. A darui o floare: nevoia de a avea incredere în cineva. A culege flori: dorinta de a se sacrifica. (frumoase) romantism, fragilitate, sensibilitate, creativitate, simplitate, speranta, inocenta, multumire; (ofilite) tristete, dezamagire, deziluzie, abandon, teama de despartire; (de colt) rezistenta, adaptabilitate, putere sub o aparenta fragila; (floarea soarelui) adaptabilitate; (albe sau boboci) vulnerabilitate, puritate, fragilitate; (colorate) veselie, tinerete, sanatate, energie; (de sera) incapacitate de a da piept cu problemele, eschivare, fragilitate şi sensibilitate sporita; (de camp) forta, rezistenta, sanatate, putere, energie, adaptabilitate; (rosii) afectivitate, entuziasm, sensibilitate emotional; (de copac) sanse ce pot fi fructificate cu succes. Floarea din vis anunta,in general, dragostea, bucuria. Dar o anumita floare poate avea propriul e simbolism. Asa, spre exemplu, trandafirii reprezinta iubirea. Bobocii de floare indica inceputul unei iubiri. Florile uscate reprezinta sentimente stinse sau lipsite de vigoare. Florile rosii sunt semnul iubirii pasionate, al sentimentelor posesive. Florile albe simbolizează un sentiment calm, pur şi revitalizant, dar totul depinde de contextul visului, care poate de asemenea indica o separare sau un deces. Florile roz semnaleaza o iubire tandra şi delicata. Numarul şi culoarea florilor sunt indicii foarte importante pentru cunoasterea semnificatiei visului. A visa un camp plin cu flori poate fi anuntul unei inmormantari.FLORARIE: element de context ce vizează un spatiu în care iti exprimi sensibilitatea, creativitatea sau afectivitatea. FLORETA: Floreta anunta un flirt.FLUIER: (din lemn) forta, energie, capacitate de a infrunta greutatile, simplitate; (de arbitru) vezi arbitru. FLUIERA: (in semn de dispret) necesitatea de a-ti exprima opiniile contrare, de a contrazice pe cineva care nu are dreptate; frica de a fi respins sau contrazis; (in semn de apreciere) dorinta de a fi apreciat pentru ceea ce faci, dorinta de a face impresie buna şi de a starni admiratie; parere buna despre sine; (in semn de plictiseala) inactivitate, perioada lipsita de probleme. FLUTURE: (zburand) indiferenta, eschivare din faţă problemelor, sociabilitate, flirt, relatii superficiale;

71

Page 72: Cartea viselor

(asezat pe ceva) necesitatea de a te stabili într-o pozitie clara în cele din urma, de a cauta şi gasi stabilitatea; (frumos şi mare) impresie buna creata în ochii celorlalti; mare capacitate de transformare în momente cruciale; (prins) teama de a-ti pierde libertatea. Un fluture printre flori sau iarba verde indica prosperitate şi realizari cinstite. Daca visezi fluturi zburand prin aer, e semn ca vei primi vesti de la prieteni absenti, fie prin scrisori, fie prin intermediul unor terti care i-au intalnit. În cazul unei femei prevesteste o poveste de dragoste fericita, care va duce la casatorie. Simbolizează usurinta, nestatornicia, libertinajul. A visa mai multi fluturi anunta bucurie. A visa un fluture iesind din crisalida este un semn de renastere, de dezvoltare a personalitatii.FLUVIU: Fluviul reprezinta curentul vietii, progresul natural. Visarea unui fluviu anunta posibilitatea unei calatorii. A cobori un fluviu în voia curentului indica o viata comoda. A urca un fluviu contra curentului semnaleaza reusita datorita curajului şi fortei vointei noastre. A inota într-un fluviu prevesteste o perioada de lupte pe care vom sti să le controlam. Daca ne rasturnam cu barca pe fluviu, este semnul unui eveniment neprevăzut, al unei rupturi. A inota pentru a ajunge la mal ne arata iesirea dintr-o incercare prin propriile noastre mijloace. A ajunge pe malul celalalt semnifica o schimbare radicala. Un fluviu plin de stinci ne previne ca vom intampina o perioada de deceptii. Fluviul care iese din matca şi inunda terenul avizează o primejdie şi ne da de inteles ca nu ne controlam emotiile. Fluviul secat este un semn de boala, nevoie de odihna şi de recapatarea fortelor; persoanelor în afaceri le anunta nenoroc. Incarcat de aluviuni ne indica implicarea în proiecte necinstite. Un fir subtire de apa pe fundul fluviului semnaleaza necesitatea de recuperare, de recapatare a sanatatii pentru a deveni mai productiv. A ne ineca într-un fluviu prevesteste o incercare depasind puterile noastre. A fi luat de apele fluviului reprezinta neputinta de a scapa de o viata de constrangeri, o amenintare pentru echilibrul interior.FLUX: (flux) perioada de mari trairi emotionale, stress, anxietate, probleme sentimentale; (reflux) eliberare de problemele sentimentale, linistire, calmare sufleteasca.  FOAIE: (alba de scris) anuntarea unor probleme profesionale; pregatire pentru un examen sau o confrunatre; inceputul unui eveniment; (scrisa sau desenata) te simti pregatit într-o problema profesionala; evenimente în plina desfasurare. FOAME: (senzatie în vis) insatisfactii, probleme materiale, incapacitatea de a face faţă unor probleme actuale, nemultumiri. Semnifica singuratatea, lipsa de afectiune. Pentru cei care s-au culcat în realitate cu stomacul gol, este un vis de compensatie.FOARFECE: nevoie de mai multa rigurozitate şi atentie sporita într-o problema cu care te confrunti; esti anuntat ca ar fi bine să analizezi în detaliu o anumita situatie şi eventual să iei niste masuri, chiar daca pot fi radicale. Este factorul care influenteaza o ruptura. Mainile sunt vointa de a actiona iar foarfecele este factorul care influenteaza aceasta vointa de a rupe o legatura. Foarfecele indica, fie sfarsitul unei prietenii, fie sfarsitul unei activitati obositoare; oricare ar fi subiectul,

decizia de a termina se impune cu necesitate. Daca visam ca taiem cu foarfecele o taietura foarte precisa, atunci inseamna ca dam dovada de control şi determinare în actiunile noastre. Uneori visul despre foarfece prezice ca un dusman ne va face rau. Daca foarfecele are un aspect curat şi ingrijit, visul este benefic. În anumite circumstante visul ne avertizează ca vom rupe o relatie independent de vointa noastra.FOC: energie, incredere, speranta, actiune, initiativa, curaj; (mistuitor sau puternic) purificare, nevoie de schimbare; transformare; dar şi pericol, pasiune distrugatoare; entuziasm exagerat; (de lampa) vezi lampa; (de lumanare) vezi lumanare; (mic sau palpaind slab) sanatate subreda, lipsa mijloacelor de a pune un proiect în practica, lipsa de elan sau de chef, plictiseala, rutina, lipsa curajului de a actiona; (arzandu-te) exces de zel care iti poate crea probleme; nevoie de cumpatare, de micsorare a ritmului şi de reducere a entuziasmului; (in camin sau în soba) pace, calm, liniste sufleteasca, multumire, perioada relaxanta, lipsa de griji, protecţie; (pe care îl atati cu vatraiul sau punand alte lemne pe foc) nevoia de a pune mai mult suflet în ceea ce faci, nevoie de implicare totala, nevoia unui stimulent sau a unei incurajari, nevoia de a mari ritmul sau de a aduce o schimbare în activitatea ta. Focul incalzeste, lumineaza, dar şi distruge. El apare mereu în visele importante ca o dorinta de schimbare, de evolutie personala. Lanterna: dorinta sau sentiment de continuitate. Torta, flacara: dorinta de iluminare (a sinelui, a evenimentelor). Semineu: nevoie de izolare, de refugiu, de intimitate, dar şi dorinta/frica de act sexual. Carbune: lipsa, frustrare sexuala, frigiditate. Rug: dorinta de a-ti pastra virginitatea. Foc de artificii: dorinta, nevoie de miscare, de a merge inainte, de a evolua (material şi spiritual). Fulger (sau lumina care coboara din cer): vinovatie faţă de tata. Cand un parinte viseaza ca fiul lui e prins într-un incendiu, inseamna ca este ingrijorat din cauza unei noi etape în viata copilului. Cand subiectul insusi este în pericol, inseamna ca are trairi interioare intense pe care simte nevoia să le exprime. Focul este considerat ca fiind cel mai nobil din cele patru elemente fundamentale: FOC, AER, APA, PAMANT. El incalzeste, lumineaza, transforma, straluceste. Este cel mai reprezentativ simbol al energiei vitale care actioneaza în centrul existentei noastre psihice. Este un simbol creator care reprezinta dragostea, caldura inimii. Focul poate consuma dar şi curata, în egala masura. Simbol al energiei masculine, el reprezinta deschiderea, pozitivul, constientul. În vise evoca nevoia de sacrificiu dar şi promisiunea de noi oportunitati. Un foc care arde linistit în vatra este o evocare a caminului conjugal, a dragostei matrimoniale şi a armoniei familiale. Daca în vatra sobei nu arde focul, atunci dragostea şi pasiunea lipsesc din casa şi din viata noastra. Un foc mare sau un foc rosu este un semn de neplaceri, de perturbari. Un foc mic şi luminos este anuntul unui cald sentimentalism, al unei spiritualitati prospere. Aprinderea unui foc pentru a ne incalzi şi lumina, prezice sanatate şi noroc. Nevoia de iubire va fi împlinita. Focul care se stinge semnaleaza o pierdere sentimentala sau o jena financiara, iar daca în casa este

72

Page 73: Cartea viselor

un bolnav, o posibilitate de deces. Funcţie de contextul visului, a stinge un foc poate evoca o domolire a pasiunii şi impactului emotiilor asupra vietii noastre sufletesti, printr-o mai buna stapanire de sine, cu ajutorul vointei şi ratiunii. Incendierea în scop de distrugere, avizează ca vom suporta consecintele urii pe care o semanam în jurul nostru. Focul care se transforma în incendiu semnifica necesitatea de a ne controla mai bine pasiunile sau ambitiile mistuitoare. Un foc arzand cu flacara inalta, sau care cade din cer, defineste inamici puternici şi sus plasati. Focul care imprastie intunericul indica protecţie în situatii grele. O scanteie de intelegere se iveste în subconstient. Un foc rosu în noapte semnifica preocupari sentimentale pe care nu le putem evita. Frica de foc, în vis, exprima teama noastra de a fi „arsi” de pasiuni. Acestea pot fi de natura sexuala (de cele mai multe ori), materiala (ca de pilda patima jocului de noroc), sau chiar spirituala (cand nu suntem inca suficient de evoluati). Un incendiu care izbucneste sub acoperisul unei case, ne avertizează asupra pericolului iminent care ne ameninta sanatatea mentala. Daca focul izbucneste în beci, sau daca podeaua casei a luat foc şi arde, atunci visul ne spune ca trairile noastre afective refulate (pasiunile, dorintele primitive, iubirea acaparatoare, ura, razbunarea, vointa de a domina, etc.) reprezinta un pericol pentru echilibrul nostru emotional, caci ele ard mocnit sub aparenta noastra masca de civilitate şi buna educatie. Daca ne visam ca suntem pe cale de a aprinde un foc într-o atmosfera destinsa, cu intentia de a face lumina, atunci visul semnifica o ameliorare, o crestere a nivelului nostru de constiinta.FOCA: persoana alunecoasa, amabila, dar periculoasa, aparente inselatoare, sensibilitate sau dragalasenie aparenta. Simbolizează nelinistea, temerea de sexualitate. Foca reprezinta refularea sexuala cauzata de timiditate, nu de pudoare. Trebuie să incercam să intelegem mai bine iubirea şi să incetam să fugim de ea.FOI: vezi foaie. FOLCLOR: (costume, obiceiuri, obiecte folclorice etc) situatii ce trebuie privite în cel mai simplu mod, chiar de la origine. FORCEPS: libertate incalcata, necesitatea de a recurge la niste masuri drastice, sentimentul ca nu esti stapan pe situatie, obligatii, responsabilitati neplacute, supunere în faţă altora, rezultate obtinute prin mult efort şi constrangeri. FORJA: Visul acesta anunta probleme cu legea sau dezacorduri serioase cu adversarii. Flacara forjei indica o regenerare dupa o perioada de lupte. A vedea muncitori lucrand la forja este prevestirea victoriei impotriva rivalilor. Visul ne mai semnaleaza efortul depus pentru a ne fauri noi mijloace, noi forte.FORMATIE: (mai multe obiecte asezate dupa o anumita ordine) vezi ordine; (muzicala) vezi orchestra. FORMULA: (scrisa pe ceva) situatii greu de inteles, ce necesita o mare concentrare pentru a fi duse la bun sfarsit; neintelegeri, conflicte, dezacorduri. FORTAREATA: Fortareata din vis reprezinta un proiect destul de greu de elaborat. A cuceri sau a patrunde într-o fortareata anunta o victorie, un succes.

FOSILA: amintiri ale trecutului ce reies la suprafaţă, oferind o noua perspectiva asupra unor evenimente uitate, adevaruri scoase la iveala, efecte ale unor evenimente trecute ce pot avea influenta şi în prezent; redescoperirea unor detalii ale trecutului ce pot da raspunsuri utile cu privire la prezent; amintiri iesite la lumina; adevaruri uitate; curiozitate. FOTBAL: element de context ce vizează modalitatile de a ajunge la niste rezultate concrete prin munca în echipa, dar tinand cont de telurile personale; (meci) confruntare, competitie, ambitie pentru atingerea unui scop. FOTOGRAF: actiuni concrete de a scoate la iveala detalii uitate, discutii evocatoare a unor amintiri din trecut, dorinta de a fi martor la un eveniment important. FOTOGRAFIE: amintiri, reflectarea unor evenimente anume din trecut; amagire, pierderea contactului cu realitatea, avand tendinta de a aprecia prezentul sau trecutul dupa aparente; pasivitate, lipsa de activitate sau de initiativa; sentiment de stagnare, de oprire în loc; avertisment cu privire la unele erori din trecut. Fotografia anunta o bucurie la care, eventual, vom fi obligati să renuntam. A ne fotografia cu o ruda, un prieten, inseamna ca acceptam să uitam aceasta persoana. Pe fotografie exista totdeauna un detaliu care se raporteaza la prezent şi care ne poate da lamuriri asupra unei persoane sau unei situatii pe care o traim.FOTOLIU: stare sau situatie multumitoare, lipsa de griji, perioada satisfacatoare. Fotoliul anunta o frumoasa viata sentimentala, sociala sau familiala. El reprezinta nevoia de demnitate, dorinta de respect social, de a fi bine văzut şi bine acceptat. A visa un fotoliu frumos şi confortabil este un semn de liniste, pace şi destindere. A ne instala pe el, inseamna ca va trebui să ne suflecam manecile şi să muncim pentru a reusi să ne pastram statutul social.FRAC: nevoia de a face impresie buna într-o situatie importanta, nevoie de rafinament, eleganta, prestanta într-o confruntare majora. FRACTURA: piedici, impas, incapacitatea de a continua o actiune; (de mana) lipsa mijloacelor concrete de a ajunge la niste rezultate favorabile, lipsa de inspiratie, situatie materiala precara, nevoie de odihna şi de incetinire a ritmului în plan profesional; (de picior) lipsa mijloacelor concrete de a progresa într-o situatie; stagnare, impas; (de coloana) necesitatea de a-ti calca pe mandrie, lipsa de verticalitate, nevoie de a renunta la demnitate şi fermitate pentru a-ti atinge un scop, supunere; (de craniu) lipsa de inspiratie, oboseala mentala, incompetenta, sentimentul ca nu esti pregatit pentru o situatie intelectuala importanta. FRAGI: vezi capsuni. FRANCEZ/FRANTA: afectivitate puternica, sentimente intense, pasiune. FRAPIERA: nevoia de a micsora ritmul într-o probkema ce pare să scape de sub control, nevoia de a pastra controlul, de a mentine echilibrul, chibzuinta, cumpatare, oprirea oricaror excese. FRATE: element de context ce vizează parteneriate importante, situatii ce necesita comunicare şi cooperare, evenimente familiale, situatii inevitabile, nevoia unui

73

Page 74: Cartea viselor

sprijin, a unui sfat; interpretarea acestui simbol tine de relatia avuta cu fratele aparut în vis: în cazul unor relatii tensionate, cele de mai sus pot avea conotatii negative. Fratele joaca uneori rolul propriului personaj, dar şi un substitut al tatalui: ceea ce se intampla cu el dezvaluie sentimente şi dorinte faţă de tata. Frate mai mare: gelozie si, uneori, agresivitate faţă de mama. Frate mai mic: ambivalenta intre repulsia/dragostea de tata, dar şi relatii conflictuale. În general, visul acesta ne avizează ca trebuie să impartasim anumite privilegii, afectiunea. Pentru femeie, fratele reprezinta dragostea pentru un barbat care nu este liber. Femeia maritata care-si viseaza fratele, isi imparte barbatul cu un altul. Pentru barbat, fratele personifica un concurent în afaceri sau amantul soţiei sale. Visul poate, de asemenea, reprezenta veritabilul frate, totul depinzand de contextul lui. Moartea unui frate anunta debarasarea de un inamic, de o suferinta.FRASIN: Simbolizează puterea aproape magica de a indeparta dusmanii, rivalii. Femeii, frasinul îi indica fecunditatea.FRANA: (tragand sau punand frana) nevoie de securitate, de control asupra actiunilor proprii; atentie sporita, concentrare, nevoia de a micsora ritmul, de a verifica bine riscurile asumate într-o problema personala; (care nu functioneaza) pierderea controlului, exces de zel, abuzuri, nechibzuinta. A fi obligati să franam, inseamna datoria de a a ne controla o vie dorinta sexuala, de a fi prudenti. A nu putea frana, arata incapacitatea noastra de a ne controla sentimentele pentru evitarea conflictelor sentimentale sau de afaceri.FRANGHIE: vezi ata. FRECŢIE: vezi masaj. FRISCA: confort, odihna, relaxare, distracţie, confort, aventura, perioada placuta, lipsita de griji. FRICA: Semnaleaza insuccesul planurilor noastre cauzat de lipsa de incredere în sine şi de o rezistenta nervoasa redusa. Visul ne face să intelegem motivul fricii şi cum să ne lecuim de ea.FRIG: (senzatie în vis) trezire la realitate, sentiment de distantare sau raceala, izolare, singuratate, dezamagiri, probleme, nemultumiri, situatie materiala precara. A simti frig este indiciul lipsei de afectiune. A visa ca-i este frig unei persoane cunoscute, inseamna ca acea persoana nu mai are aceleasi sentimente faţă de noi.FRIGARUIE: vezi friptura. FRIGE: mare pasiune sau implicare, dar periculoasa; sentimente ardente - atat pozitive cat şi negative; exagerare, entuziasm iesit din comun, pierderea controlului. FRIGIDER: neimplicare, lipsa de afectivitate, racirea relatiilor; instinct dezvoltat de conservare şi aparare; amanarea sau oprirea oricaror planuri, impas; (deschis sau plin) dorinta de afectiune, deschidere spre relatii şi contacte sociale, speranta de afectiune, dorinta de a iesi din propria carapace pentru a cunoaste lumea; te arati deschis unei noi relatii afective; (inchis sau gol) izolare, retragere, fuga de societate; incapacitatea de a-ti exprima sentimentele. Simbol al afectiunii. Frigiderul din vis ne instiinteaza ca avem dificultati în exprimarea sentimentelor noastre. A-l vedea gol, semnaleaza lipsa

iubirii din casa. A-l vedea plin, arata ca mai sunt inca sperante, cu conditia dialogarii.FRIPTURA: element de context ce vizează sanatatea fizica, relatiile sentimentale sau sexuale; (arsa prea tare) mare pasiune sau implicare, dar periculoasa; sentimente ardente - atat pozitive cat şi negative; exagerare, entuziasm iesit din comun, pierderea controlului; situatie fara scapare, cauza pierduta; (prea cruda) lipsa de implicare, sentimente caldute, pierderea entuziasmului, prudenta exagerata.FRIZER: Frizerul în vis, reprezinta o vointa taioasa şi intransigenta, care ne pune într-o situatie autoritara. A ne barbieri la frizer semnifica o atitudine mai toleranta în viitor şi acceptarea autoritatii altuia.FRIZERIE: vezi coafor. FRUCTE: (in pom sau necoapte) nevoia de a munci mai mult decat ceilalti pentru a recupera un handicap; pregatire slaba, incompetenta; lipsa de maturitate, infantilism, naivitate; (culese) rezultate concrete ale muncii, efecte vizibile, repercusiuni ale unor actiuni terminate, finalizarea unor actiuni incepute demult; (stricate, strivite, putrezite) greseli, erori greu de reparat în activitatea proprie, atitudine gresita, nevoia de a face o schimbare inainte de a porni din nou, incapacitatea de a-ti accepta defectele; (fructe exotice sau citrice) energie, pasiune, aventura, nevoie de detasare de realitate, nevoia de visare, atitudine distanta, rece, critica; cinism. Fructele din vis exprima starile sufletesti pe care le avem, sau ar trebui să le avem pentru a face faţă unei situatii. Arata tendintele spirituale, facultatile psihice, trasaturile de caracter care trebuiesc cizelate pentru a ne deschide sufleteste, a evolua. În planul concret al vietii noastre fizice, fructele exprima în general satisfactia, abundenta, un sentiment de împlinire. Ele reprezinta rezultatul eforturilor noastre în cautarea fericirii. Fructele sunt, de asemenea, un simbol al senzualitatii. A visa un pom plin cu fructe arata ca inca nu posedam trasaturile de caracter pe care le ravnim. E necesar să continuam a face eforturi pentru a dobandi o mai profunda cunoastere de sine. Fructele stricate sau trecute, indica faptul ca avem tendinta de a distruge frumusetea interioara a fiintei noastre, din cauza unor suferinte din trecut care ne-au afectat propriile criterii de viata. Tot fructele stricate ne mai pot arata ca succesul asteptat nu merita osteneala depusa. Fructele viermanoase ne semnaleaza ca succesul nostru este minat de o persoana ipocrita sau de adversari din anturajul nostru. De asemenea, fructele roase de viermi mai exprima o idee fixa, o obsesie care ne uzează vointa şi taria de caracter. Dintr-o perspectiva spirituala, fructele pot simboliza o priza de constiinta sau pot fi o expresie a Sinelui (marul sau portocala apar adesea în astfel de vise). Prin gustul lor, forma sau suculenta, unele fructe au o semnificatie sexuala: astfel, para are o incarcatura simbolistica feminina, banana masculina, etc.FRUNTE: element de context ce vizează impresia facuta celorlalti privind comportamentul, atitudinea sau mentalitatea ta într-o problema intelectuala sau profesionala. Frunte destinsa şi stralucitoare ne arata ca avem suficienta incredere în noi insine pentru a ne apara

74

Page 75: Cartea viselor

opiniile şi a reusi. Rana în frunte anunta un soc, un afront, urmat de un moment de depresiune. A purta o placa de protecţie pe frunte sau pe figura indica o responsabilitate care va necesita curaj.FRUNZE: (verde, mari, frumoase) stare de sanatate buna, multumire, incredere în fortele proprii, speranta; (cazute, galbene, vestede sau doar cateva frunze în copaci) stare de sanatate precara, vulnerabilitate, emotivitate sporita, nervozitate, pesimism, devitalizare, oboseala, neincredere, dezamagire, nevoia de a fi ocrotit, stimulat, incurajat. Frunzele verzi sunt un semn de vitalitate, de energie, de iubire şi de prietenie. Frunzele palite sau uscate ne arata ca pentru a evolua în mod armonios, trebuie să dam deoparte sentimentele sau prieteniile care ne sufoca.FRUSTRAT: (senzatie în vis); greutati, sentimentul ca nu faci faţă unor situatii dificile, parere proasta despre tine insuti, libertate limitata sau reprimata, complexe, handicapuri. FUGI: vezi a alerga. FULG: vezi zapada. FULGER: energie, forta, entuziasm, trezire la realitate sau la viata, schimbare brusca de mentalitate, inspiratie, idee sau solutie salvatoare; dinamism, curaj, indrazneala, originalitate, revolta, surprize, vesti neasteptate, dragoste la prima vedere. Fulgerul reprezinta un sentiment violent, o pasiune scurta, anuntand nenorocul, daca în acelasi moment se aude şi tunetul.FUM: (iesind pe cos) liniste sufletasca, pace, calm, confort, sentiment de ocrotire şi protecţie; (ridicandu-se de la foc) urmari vizibile ale unei actiuni mai vechi, barfe, vorbe, jigniri; (dens) pierderea controlului şi a realitatii, amagire, aparente inselatoare, minciuni. Daca fumul din vis urca vertical, aceasta simbolizează rugaciunea, gandul indreptat catre Dumnezeu. Fumul alb anunta o veste buna. Fumul negru poate semnala o boala serioasa, sau chiar un deces.FUMA: (daca esti nefumator) actiuni necugetate, atitudine neasteptata, schimbare brusca de atitudine sau de comportament, gesturi neasteptate, din dorinta de a lasa o impresie falsa despre tine; (daca esti fumator) indiferenta, lipsa de atentie sau de concentrare, sentimentul trecerii timpului, obisnuinta, rutina, plictiseala; (daca te-ai lasat de fumat) sentiment de neîmplinire, ca iti lipseste ceva; (văzand pe altul) pierderea controlului şi a realitatii, amagire, aparente inselatoare, minciuni. FUMEGA: vezi fum. FUND: (cu fundul gol) sentiment de jena, situatii penibile, umilinta, esti pus în situatii jenante; (văzand, dar fara să fie gol) indiferenta, tendinta de a trata pe cineva incorect, lipsa de interes, umilire, jignire. FUNDA: (facuta frumos pe o cutie) element de context ce vizează vesti placute ce urmeaza să iti parvina; (desfacuta) element de context ce vizează surprize sau vesti placute abia aflate în trecutul apropiat; (la codite) veselie, tinerete, lipsa de griji, distracţie, inocenta. FUNDATURA: A ne aventura pe un drum fara iesire, arata ca ne dam seama ca o decizie luata anterior

conduce la nereusita. A fi intovarasit sau a fi condus de cineva într-o fundatura, ne indica daca eroarea comisa ne apartine, sau se datoreaza relei influente a acestei persoane.FUNERALII: Funeraliile sunt un semn de bogatie şi indica o casatorie, o viata noua, o alianta.FUNICULAR: vezi teleferic. FUNINGINE: vezi fum. FURA: vezi furt. FURCA: dezordine, neatentie, neglijenta. FURCA DE TORS: Furca de tors simbolizează inceputul unei vieti de dragoste şi este emblema organului sexual. Inteparea cu o furca de tors este anuntul ca persoana în cauza se va indragosti.FURCULITA: vezi tacamuri. FURIE: (văzand pe cineva furios) comunicare proasta, neinmtelegeri, sentimentul ca nu poti colabora eficient cu cineva; (tu plin de furie) insatisfactii, frustrari, incapacitatea de a te exprima liber, libertate limitata, constrangeri. FURNICA: (singura sau în musuroi) afaceri bune, economie, organizare, ordine, efort sustinut, capacitate de munca, energie, rezistenta la efort; (furnica în hainele tale) stare de nervozitate, iritare, ceva nu-ti convine, detalii nesemnificative care te enerveaza; (carand ceva mult prea mare) oboseala, extenuare fizica, nevoie de odihna, energie risipita. Furnica ne instiinteaza ca munca, prevederea şi simtul organizarii ne vor duce în mod sigur la succes. Pentru oamenii publici, a visa furnici este un semn favorabil. A ne distra cu furnici, semnaleaza ca avem prieteni egoisti. Pentru un bolnav, a fi inconjurat de furnici fara a le atinge anunta recapatarea sanatatii.FUROU: (văzand) intimitate, nevoia de a analiza o situatie în profunzime, pana în cele mai ascunse detalii; (femeie în furou) intimitate, sexualitate, senzualitate, atracţie fizica, nevoie de dragoste, lipsa persoanei iubite; (tu în furou în văzul lumii) sentiment de jena, situatii penibile, umilinta, esti pus în situatii jenante. FURT: situatii jenante, care necesita solutii incorecte, perioada dificila, situatie materiala precara; lacomie, pierderea controlului asupra propriilor fapte; te simti frustrat şi doresti să capeti ceva ce crezi ca este al tau, nedreptati. A lua ceva pe furis este un semn de rau augur, pentru ca insusirea de bunuri care nu ne revin de drept este o actiune contra intereselor noastre, iar într-o zi îi vom suporta consecintele neplacute. A fi victima unui furt, inseamna o incercare de a ni se fura un sentiment, în realitate inexistent, dar o persoana nu-si poate insusi un sentiment pe care nu-l avem pentru ea; nu ni se poate lua ceea ce nu avem.FURTUNA: mari perciole şi probleme, dificultati greu de trecut; vesti neasteptate, gesturi necugetate, schimbari radicale, atitudini neobisnuite; (daca te adapostesti de furtuna) cautarea unui sprijin într-o perioada dificila, nevoia unui sfat, a unei protectii, cautarea unei solutii pentru a scapa de un pericol; (daca esti prins descoperit de furtuna) infruntarea pericolului, curajul de a-ti asuma responsabilitati. Furtuna, în vis, anunta intotdeauna o rasturnare majora în viata. A sta la adapost în timpul furtunii, inseamna evitarea unei catastrofe datorita

75

Page 76: Cartea viselor

simtului nostru de prevedere. A ne afla în centrul furtunii sau a trebui să o infruntam, semnaleaza o perioada prejudiciabila, de aspre lupte contra adversitatii.FURUNCUL: defecte, intarzieri, piedici, aspecte neplacute din viata personala ce pot afecta celelalte planuri ale vietii. A ingriji un furuncul şi a-l vindeca, inseamna recapatarea echilibrului, sau gasirea unei slujbe. Locul unde este situat furunculul indica partea corpului care va fi bolnava. A avea furuncule pe gat anunta pentru viitor o boala, depresiune, sau nevroza. Pe sale, prezic pierderi de bani. Pe picioare, reprezinta obsesii datorate suferintelor sentimentale, sau pierderea energiei.FUS: vezi a toarce. FUSTA: (lunga) aparente inselatoare, incercarea de a ascunde unele aspecte defavorabile, incercarea de a forma o impresie buna; (scurta) tinerete, spirit viu, energie, sanatate, sinceritate, distracţie, lipsa de griji; (neagra) seriozitate, maturitate, nevoia de a face impresie buna.Flori. Frumusete, dragoste. Foc. Pasiuni, dorinte.

G: discretie, introvertire, hipersensibilitate, tendinta de a tine totul secret, egoism. GAITA: pierdere de vreme, barfe, intrigi, vorbarie inutila, crearea unei impresie proaste în faţă altora, certuri mici. GALBEN: poate avea atat conotatii pozitive, cat şi negative: confort fizic şi psihic, incredere, putere de convingere; atrage atentia asupra unor sentimente nedemne, cum ar fi lasitatea, teama, gelozia, avertizandu-te ca trebuie să dai dovada de mai multa prudenta în actiuni; incredere în fortele proprii, desi poti intampina obstacole nebanuite; bucurie, simt artistic, atracţie fizica şi sexuala, gust pentru frumos, inclinatii artistice, placeri; element de context ce vizează partenerul de viata sau sora; (daca visul are o tenta fericita) entuziasm, energie debordanta, armonie, caldura, creativitate, intuitie, pace, speranta; (daca visul are o tenta nefericita) temeri, incapacitatea de a actiona. Lumina aurie, camp de grau, miere. Galbenul simbolizează viata, dragostea şi hrana. Galben simplu: privarea de dragoste materna sau reluarea legaturii mama-fiica: totul depinde de tonalitatea afectiva a visului. Galbenul este simbolul intuitiei. Culoare a soarelui, galbenul reprezinta caracteristica inteleptului care mediteaza, se roaga şi patrunde secrete. Este culoarea inspiratiei artistice. Culoarea galbena în combinatie cu negrul este un semn de ipocrizie sau de lasitate. Galbenul spalacit, murdar, este o prezicere de boala, de moarte.GALERE: (tragand la galere) nevoia de a mari ritmul, de a depune un efort mai mare, spirit de echipa, nevoie de colaborare, supunere în faţă ordinelor altora pentru un scop comun. Galera, în vis, este o recomandare la prudenta cu oamenii şi locurile pe care le frecventam sau cu proiectele pe care le avem în vedere. Ea este de asemenea un indiciu de insatisfacţie pe plan profesional.

GALOP: nevoia de a mari ritmul unei actiuni, actiune în plina desfasurare; (exagerat de rapid, cu senzatie de sfarsire, cal în galop, dar tinut puternic în frau) extenuare, nevoie de repaus şi de micsorare a ritmului. GARA: (sosind trenul în gara) noi sarcini şi obligatii, vesti; (plecand trenul în gara) perioada de repaus, de odihna, departe de orice obligatii; (aglomerata) obligatii şi sarcini multiple pe plan profesional; perioada de incercari, teste, examene, concursuri, dispute intelectuale, suprasolicitare nervoasa şi psihica; oboseala, extenuare, stress, toate acestea într-un context ce nu ofera prea multa liberate de miscare, fiind obligat să respecti niste reguli stricte; (goala, parasita) perioada de plictiseala, de inactivitate, detasare de problemele profesionale, dezinteres; (asteptand în gara) senzatia ca lucruri noi urmeaza să se intample pe plan profesional; noutati, vesti, discutii colegiale; dorinta de a gasi un alt loc de munca sau o alta profesiune; noi initiative pe plan profesional; (conducand pe cineva la gara) sprijin în probleme profesionale; consiliere, sfatuire din partea unor persoane cu experienta. A ne afla pe peronul unei gari, reprezinta speranta unui nou inceput de viata, o redesteptare a constiintei. A avea atat de multe bagaje incat nu putem urca în tren, arata ca nu ne putem desparti de trecut, ceea ce ne impiedica să avansam în viata. A pierde biletul de calatorie semnifica imposibilitatea de a realiza o mare schimbare, fie prin neglijenta, fie prin incapacitate. A ne rataci într-o gara inseamna confuzie în dirijarea existentei noastre. A visa multe incrucisari de linii, indica o dezorganizare în tesatura destinului nostru, multitudinea de cai de urmat şi necesitatea unei analize amanuntite a motivatiilor noastre, lucru mai mult decat complicat. Ajungerea într-o gara necunoscuta ne prevesteste asigurarea succesului prin folosirea rezervelor noastre interne în evolutie. Controlorul de tren sau seful de gara reprezinta o parte din noi care o verifica pe cealalta în aplicarea posibilitatilor necesare. A urca în tren semnaleaza dorinta unei schimbari, angajarea într-o noua direcţie şi realizarea schimbarii dorite.GARAJ: element de context ce vizează resursele personale: financiare, de caracter, talente ascunse, cunostinte, orice gen de bun sau valoare tinuta în rezerva, cu scopul de a fi folosit la nevoie; (intrand în garaj) nevoia de a economisi aceste resurse, de a nu le risipi pe actiuni marunte; (iesind din garaj) nevoia de a folosi din plin aceste resurse; (fiind în garaj) tendinta de a acumula aceste resurse pentru momente mai dificile, deci expectativa, senzatia de stagnare. Garajul reprezinta spitalul evolutiei noastre sexuale. Din aceasta cauza, a ne afla în vis într-un garaj ne obliga la combaterea anxietatii şi izolarii morale şi de asemenea la cautarea în viata a unui ideal captivant. Garajul anunta o reorganizare a vietii noastre în ciuda multor piedici, daca reusim sa-l parasim inaintea sfarsitului visului. A face plinul de benzina anunta un eveniment fericit în viata sentimentala, deoarece carburantul reprezinta energia psihica şi sexuala.GARAJIST: Pentru femeie, garajistul simbolizează barbatul care vine să o ajute la momentul potrivit. Cand sistemul nervos, obosit de lupte, de singuratate, are

76

Page 77: Cartea viselor

nevoie de odihna, garajistul anunta ajutorul necesar pentru inceperea unei noi vieti.GARD: (care trebuie escaladat) obstacole, probleme, incapacitatea de a continua o actiune; (care inconjoara un spatiu, incomplet inchis, cu posibilitate de iesire) constrangeri, libertate limitata de actiune sau de exprimare; (care inconjoara un spatiu, complet inchis, fara posibilitate de iesire şi cu sentiment de liniste) protecţie, prudenta exagerata, nevoie de odihna, de retragere din mijlocul agitatiei, autocontrol, nevoie de intimitate; (care inconjoara un spatiu, complet inchis, fara posibilitate de iesire şi cu sentiment de neliniste) izolare, egoism, egocentrism, avaritie, separare, teama de a nu fi prins în capcana. GARD VIU: Calcularea limitelor terenului care ne apartine este un indiciu rau pentru afaceri şi de asemenea anuntul unui conflict sentimental cauzat de o dependenta sau o restricţie. Gradina inconjurata de gard viu reprezinta un ajutor, un sprijin pe care putem conta la nevoie. A iesi din gradina sarind peste gardul viu este un semn de infidelitate. A visa pe cineva sarind peste gard pentru a intra în gradina noastra indica o noua imixtiune în viata noastra sentimentala, uneori chiar o infidelitate. A sari gardul chiar noi pentru a iesi în exterior, reprezinta primii pasi pe care-i facem pentru recapatarea libertatii.GARDA: (de corp) vezi escorta; (imperiala, de paza) vezi paznic. GARDEROBA: (dulap) vezi debara; (la teatru) nevoia de a face impresie buna, chiar daca trebuie să faci unele compromisuri temporare pentru aceasta. GARDIAN: vezi paznic. GARGARA: nevoia de a face schimbari minore în viata cotidiana, nevoia de a drege o imagine gresita asupra ta sau asupra altora, nevoia de a repara o eroare. GAROAFA: sexualitate, sanatate fizica şi vitalitate, atracţie fizica, dragoste. GAURA: (in ceva) eroare trecuta cu vederea, risipa de energie, pierderea unor resurse importante pe fleacuri sau lucruri neimportante; ceva lipseste sau trebuie schimbat în viata ta; (in ciorap sau pe haine) imagine stirbita, ce necesita o schimbare totala, nevoia de a crea o imagine mai buna despre tine; (intunecate sau adanci) teama de necunoscut, de imprevizibil; (gaura cheii) secrete, dorinta de a afla unele detalii greu accesibile, spionare, tendinta spre barfa, lipsa de incredere în ceilalti. Gaura din vis semnaleaza ca ne putem imbolnavi. Atentie! Iesirea dintr-o gaura inseamna vindecare. A visa pe cineva cazand într-o gaura anunta o stare depresiva.GAZ: (miros de gaz) erori ce ar putea crea necazuri; atentie sporita asupra actiunilor proprii sau ale altora, pentru a nu se strecura vreo greseala; actiuni riscante. GAZDA: (locuind în gazda sau cautand gazda) instabilitate, perioada nesigura, cand nu te simti în largul tau, cand toate iti sunt impotriva; senzatie de provizorat; lipsuri materiale; relatii incerte cu ceilalti; (primind pe cineva în gazda) altruism, generozitate, dorinta de a ajuta, de a sprijini, de a sfatui pe cineva.

GAZELA: gratie, mobilitate, capacitatea de a trece peste probleme şi piedici şi de a te eschiva din faţă pericolului. GAZON: (frumos ingrijit) ordine, atentie asupra propriei imagini, crearea unei imagini bune în faţă celorlalti; (neingrijit) opusul celor de mai sus; (masini de taiat iarba) posibilitati de a-ti repara imaginea stirbita. GADILA: perioada plina de veselie, confort, distracţie, dar cu tendinte spre abuz. GANDAC: Gandacul reprezinta o persoana din anturajul nostru care ne va cauza neplaceri prin comportamentul şi vorbele sale lipsite de bunavointa. A visa gandacul indepartandu-se sau a-l omori, este indicatia ca ne vom debarasa usor de aceasta persoana.GANDACI: repulsie, senzatie de respingere, oroare; perioada dificila a vietii, în care esti supus multor schimbari neplacute, traumatizante chiar; nevoia de odihna, de retragere din agitatia vietii, de revigorare fizica şi psihica; tendinta de a-ti neglija propria persoana şi de a te compromite. GASCA: Simbolizează prostia omeneasca şi incetineala. A manca o gasca bine fripta, ne da de stire ca traim pe picior mare şi ducem o viata fericita servindu-ne de inteligenta pentru a-i exploata pe cei mai putin dotati. A taia capul unei gaste, inseamna scaparea de un imbecil. Gagaitul gastelor ne semnaleaza rautate faţă de noi. Barfe, mult zgomot pentru nimic, intrigi feminine, vorbe neimportante. GAT: element de context ce vizează persoane de legatura, orice intermediere, sprijin, relatie din partea altora. Reprezinta legatura intre sensibilitate şi rational. Daca exista un furuncul pe gat, aceasta anunta o boala, în special psihica.GAINA: credulitate, naivitate, neglijenta, supunere în faţă celor mai puternici, creativitate, intuitie, spirit ocrotitor. Reprezinta femeia frumoasa şi supusa conventiilor. Daca o femeie viseaza o gaina, aceasta arata ca trebuie sa-si amelioreze, sa-si perfectioneze personalitatea. Daca gaina este impreuna cu un cocos, acest vis reprezinta un cuplu foarte ortodox. Ouale din cuibarul gainii sunt semn de prosperitate.GAINAT: vezi excremente. GALAGIE: vezi zgomot GALBENEALA: (faţă galbena) jena, umilinta, imagine stirbita prin compromitere sau barfa. GALBENUS: creativitate, idei promitatoare, capacitatea de a da nastere unor rezultate bune, proiecte aflate abia la inceput, dar de viitor. GALEATA: (plina) reusita, noroc, satisfacţie, emotii şi sentimente puternice; (goala) esec, pierdere de timp, fara a ajunge la rezultate bune, incapacitatea de a-ti exprima sentimentele, reprimarea emotiilor, timiditate, emotivitate. Reprezinta femeia. Plina cu apa limpede, indica prosperitatea, dragostea. Goala, anunta o pierdere, o perioada de stagnare pe linie sentimentala. A goli o galeata semnifica dorinta de a ne debarasa de un sentiment. Plina cu apa tulbure, semnaleaza lipsa iubirii pe care ne-o dorim şi prevesteste grave conflicte sentimentale.

77

Page 78: Cartea viselor

GALUSTE: jigniri, necesitatea de a uita sau de a trece cu vederea unele ofense primite de la altii, sacrificiu, compromis. GARGARITA: Gargarita anunta un moment fericit în viitor.A GASI: Acest vis releveaza dorintele noastre cele mai ascunse. Daca gasim ceva în vis, este un semn ca, pentru moment, am atins ceea ce cautam în mod inconstient. Obiectele gasite se claseaza în categoria simbolurilor personale, chiar daca acest gen de vise au un sens universal. Este necesar să analizam semnificatia obiectului gasit, ce reprezinta el pentru noi. A gasi o palarie barbateasca, de exemplu, poate să reprezinte o dorinta refulata de protecţie şi securitate paterna. A gasi o bijuterie, bani, o casa, etc, poate indica o nevoie de afectiune, de bogatie, de glorie sociala sau securitate financiara. A gasi o prajitura sau o placinta cu mere, ar putea fi nevoia securizanta a afectiunii materne.GASI: (ceva pierdut) regret, dorinta de a repara o greseala, sanse de a te reabilita; (a gasi ceva nou) vezi a descoperi. A GAURI: Pentru barbat, perforarea unei gauri indica o dorinta sexuala împlinita. Pentru femeie, este un semn de mare tentatie. Pentru toti, facerea unei gauri în ceva situat la inaltime, cum ar fi un plafon, este un anunt de succese. Simbolul locului gaurit şi al lucrurilor pe care le vedem prin gaura efectuata anunta evenimentele favorabile viitoare.GATI: (mancare) munca, efort sustinut pentru tine sau cei apropiati, responsabilitati asumate. A gati mancaruri reusite, este un semn de fericire pentru noi şi pentru ceilalti, garantata de amabilitatea noastra. A rata mancarurile, indica incapacitatea de a atrage sau a pastra iubirea.GEAM: vezi fereastra GEAMANTAN: vezi valiza. GEANTA: (de femeie) vezi poseta; (de umar sau de voiaj) mobilitate, adaptare, capacitate de a accepta schimbarile din mers, rapiditate în actiuni, senzatia ca nu mai este timp pentru tatonari, dorinta de schimbare; (mare, incapatoare) vezi valiza. GELATINA: vezi meduza. GELOZIE: (senzatie în vis) instabilitate, constrangeri, frustrari, nemultumiri, teama de a pierde ceea ce iti apartine. GEM: vezi dulceata. GEMENI: (nascand sau văzand) responsabilitati greu de asumat, oboseala, extenuare, exces de zel, depasirea oricaror limite sau posibilitati; parere exagerata despre fortele proprii; (avand un frate geaman) necesitatea de a te cunoaste mai bine, posibilitatea de a-ti forma o noua imagine în faţă celorlalti, dorinta de schimbare, dualitate, toane, fire schimbatoare, idei contradictorii, caracter sau comportament instabil, nevoia de a gasi un echilibru în ceea ce faci. Gemenii identici semnifica o reusita perfecta şi neasteptata. Gemenii fizic diferiti ne indica o transformare pe plan moral, respectiv optiunea pentru aspectul spiritual sau mateial al vietii.GENE: nevoie de mai multa prudenta şi de a nu avea prea mare incredere în ceilalti, circumspecţie.

GENERAL: A ne visa în prezenta unui general inseamna ca suntem bine orientati în viata, caci generalul este în noi, este o fateta necunoscuta a personalitatii noastre. A se visa în uniforma de general indica dorinta de a comanda şi a se simti la indemana dirijandu-i pe altii.GENUNCHI: flexibilitate, adaptabilitate, acceptarea schimbarilor; (stand sau asezandu-te în genunchi) supunere, umilinta, compromis, sacrificiu, caracter slab, nevoia de a cere iertare sau de a-ti recunoaste greselile; (lovit la genunchi) piedici, critici, necesitatea de a accepta unele constrangeri. Genunchiul simbolizează taria, puterea, demnitatea şi durabilitatea. A ingenunchia, inseamna a recunoaste anumite valori, a fi respectuos, a face act de supunere faţă de o persoana, faţă de autoritate. A imbratisa sau atinge genunchii cuiva semnifica nevoia de protecţie. Genunchii juliti sau raiosi, indica o sanatate plapanda. Cei curati, robusti, anunta voiaje de placere, sanatate, bucuria de a trai.GER: vezi frig. GHEARA: (animal cu ghearele scoase) amenintare, avertisment; (zgariat) moment de slabiciune, riscul de a face greseli, neatentie. GHEATA: (murdara) anxietate, deruta sentimentala, stress, teama de respingere sau de eroare, deruta, stare de confuzie; (curata) rezistenta, economie, stagnare, asteptare, rigiditate, pasivitate; (mergand sigur pe gheata) incredere în ceilalti sau în persoana iubita; (mergand nesigur pe gheata) precautie, prudenta sporita în relatie cu ceilalti, neincredere, indoieli, teama de a nu fi inselat. GHEBOS: vezi cocosat. GHEISA: vezi prostituata. GHEIZER: Gheizerul reprezinta o persoana în aparenta rece, care în realitate este excesiv de calduroasa.GHEM: (de lana, de ata etc) ai timp destul în faţă pentru a-ti rezolva problemele; nu te grabi; nevoia unui ghid; (incalcit) necazuri, piedici greu de trecut; probleme coplesitoare; incurcaturi la serviciu; suprasolicitare, sarcini coplesitoare. GHERGHEF: vezi razboi de tesut. GHETE: vezi bocanc. GHETAR: vezi gheata; (aisberg pe apa) pericol greu de apreciat fara un studiu aprofundat, obstacol mai dificil decat pare la prima vedere, risc. GHICITOARE: vezi vrajitoare. GHID: Simbol al intuitiei. Acest vis indica aplanarea unei probleme actuale. (de conversatie) vezi limbi straine sau dictionar; (turistic sau calauza) vezi calauza. GHIDON: autocontrol, atentie şi concentrare sporita, pastrarea echilibrului şi a cumpatarii, nevoia urmarii unei cai drepte în ceea ce faci, imposibilitatea de a te abate din drum, corectitudine. GHILIMELE: (cuvinte intre ghilimele) atentie sporita la vorbele sau indrumarile altora, nevoia de a urma indeaproape sfaturile cuiva competent, concentrare maxima, dorinta de imitare sau de copiere a superiorilor. GHILOTINA: A fi dus la ghilotina semnaleaza comiterea unei prostii, indragostirea, pierderea capului,

78

Page 79: Cartea viselor

dorinta de a fi pedepsit, totul depinzand de contextul visului.GHINDA: vezi samanta. GHINION: (senzatie în vis) teama de esec, autocompatimire, dorinta de a fi compatimit şi de a inspira mila, nevoia unei consolari. GHIOCEL: infantilism, puritate, inocenta, copilarie, fragilitate, vulnerabilitate aparenta, un nou inceput. Simbol al puterii de indurare, al curajului şi al fidelitatii nezdruncinate, aceasta floare promite toate sperantele. A o vedea aparand în vis, este un semn deosebit de favorabil.GHIONT: (dand sau primind un ghiont) atentionare, avertisment; amicitie, sentimentul ca iti poti permite orice cu o anumita persoana. GHIOZDAN: acumulare de experienta. GHIPS: (mana sau piciorul în ghips) lipsa mijloacelor concrete de a ajunge la niste rezultate favorabile, stagnare, impas, piedici, senzatia ca stai pe loc; rigiditate, conservatorism, tendinta de a nu accepta schimbarea; (material de construcţie) provizorat, actiuni sau rezultate temporare, soliditate sau siguranta aparente. GHIRLANDA: laude, recompense, dorinta de a fi apreciat; speranta în realizari deosebite. A purta o ghirlanda, o coroana de flori proaspete, este o prevestire de bucurie, de sanatate. Daca florile sunt vestede sau uscate, ni se anunta necazuri sentimentale.GHISEU: A face coada la un ghiseu unde se afla multa lume, indica inchiderea în noi insine şi dificultatea de a rezolva o problema. A fi servit de maniera satisfacatoare la un ghiseu reprezinta rezolvarea unei probleme, alegerea unei optiuni în organizarea vietii noastre.GHIVECI: (de flori) element de context ce vizează amintiri, lucruri de pret, de care nu vrei să te desparti, intime sau din imediata apropiere. GIMNASTICA: sociabilitate, mobilitate, adaptabilitate, acceptarea schimbarii, lipsa oricarei atitudini rigide. GINECOLOG: (daca esti femeie) temeri, riscuri, anxietate, panica, nesiguranta; (daca esti barbat) situatii penibile, jena. GINERE: element de context ce vizează persoane sau evenimente din afara familiei, dar de interes. GINSENG: Consumarea de ginseng este un semn de viata echilibrata, de sexualitate regasita şi de asemenea, de rezistenta nervoasa.GIRAFA: element de context ce vizează persoane de legatura, orice intermediere, sprijin, relatie din partea altora, dar care sufera sau starnesc unele intarzieri sau amanari. GIRUETA: (pe varful casei, nemiscata) lipsa momentana a oricaror solutii, stagnare, pasivitate; (invartita de vant) deruta, dar cu sanse de a gasi solutii. Girueta reprezinta o fateta ascunsa a personalitatii noastre.GIULGIU: (acoperind un mort) secrete, adevaruri dureroase ce pot iesi la iveala. GIUVAERGIU: Acest vis ne arata ca nu suntem demni de incredere şi ca vom suporta consecintele. A vizita un giuvaergiu inseamna ca avem nevoie de sfaturi

pentru a ne cladi viata. A cumpara obiecte de aur, este o prevestire favorabila. De bronz, este semn ca o putere nevăzuta va veni în ajutorul nostru.GLADIATOR: A visa un gladiator anunta o provocare, deci necesitatea de ne bate.GLADIOLA: suplete, fragilitate, gratie; dorinta de a avea o silueta perfecta sau complexe legate de silueta. GLASTRA: vezi ghiveci. GLEZNA: vezi picior. GLOB PAMANTESC: (pentru orele de geografie) unele probleme par mai mici decat în realitate, tendinta de a ignora complexitatea unei probleme, eschivare, fuga de realitate, neacceptarea unor probleme majore; (cautand un loc pe glob) deruta, sentiment de neintegrare în mediul în care traiesti, dorinta de a lua legatura cu cat mai multa lume, sociabilitate, dar cu imposibilitatea de a cunoaste prea multe persoane, sent-imentul ca nu apartii locului în care te afli, ca trebuie să mai cauti; (pamantul văzut din cosmos) grandoare, admiratie, respectarea valorii, dorinta de a atinge celebritatea. Visul acesta prevesteste ca gustul nostru de calatorii va fi curand împlinit. El mai indica largirea sferei noastre de gandire.GLOD: vezi noroi GLONT: (rana de glont) greseala majora, dar care poate fi reparata; (glont scos din rana) posibilitatea de a repara o greseala importanta, repercusiuni grave ale unei actiuni nepotrivite; (in afara unei arme sau în arma) avertisment, risc de a gresi; pericol iminent, orice greseala te poate costa mult; (impuscat) vezi a impusca. GLUGA: (trasa pe cap) secrete, dorinta de a sta în umbra, de a ramane în anonimat, fuga de ochii lumii, sentimentul ca taci şi faci; (coborata pe spate) dorinta de a ti se recunoaste meritele, de a fi apreciat pentru ce ai facut pentru altii, dupa ce ai lucrat sau ai stat în umbra. GLUMA: vezi hazliu sau anecdota. GOGOSAR: tendinta de a exagera, de a lasa o impresie falsa. GOGOSI: minciuni, exagerari, abuzuri, ascunderea adevarului, crearea unei imagini false. GOL: (loc gol intre mai multe ocupate) asteptarea unor evenimente, sentimentul ca mai exista şi alte variante în ceea ce faci, sociabilitate, dorinta de integrare, de implicare sau de acceptare într-un mediu anume; (un recipient - sticla, cutie etc - gol) lipsa unor resurse, sentimentul ca iti lipseste ceva; (gol la fotbal) atingerea scopului, apropiere de rezultate favorabile, sentimentul ca te afli pe drumul cel bun, ambitie, perseverenta; (dezbracat) vezi goliciune. GOLF: (joc) lipsa de griji, odihna, relaxare, calm, perioada linistita, pierdere de vreme. A juca golf anunta o intalnire sentimentala, o prietenie foarte speciala.GOLICIUNE: (dezbracat într-un cadru nepotrivit: în văzul lumii etc) sentiment de jena, situatii penibile, umilinta, esti pus în situatii jenante, vulnerabilitate, riscul de a fi atacat sau ranit de inamici; sinceritate, deschidere, adevar; (in intimitate) dorinte ascunse, acceptarea adevarului. GONDOLA: romantism, tandrete, afectivitate sporita, dorinte de dragoste. A ne plimba în gondola anunta

79

Page 80: Cartea viselor

gasirea dragostei în calea noastra. A conduce gondola inseamna a initia o cucerire sentimentala.GORILA: putere, energie, curaj, incredere în fortele proprii, dinamism, vointa. GOSPODARIE: munca, efort, responsabilitati, libertati personale limitate, griji. GRABA: (senzatie în vis) nevoia de a mari ritmul, nerabdare, sentimentul ca esti aproape de o finalizare. GRAJD DE CAI: Simbolizează viata afectiva, instinctele inconstiente. Herghelia calma indica o viata linistita, prospera. Grajdul care arde, arata ca tot ce era normal se prabuseste şi ca lumea noastra interioara este în nesiguranta. A fi urmarit de cai, în special de un cal negru, anunta o problema sexuala majora care va aduce un prejudiciu echilibrului nostru. Element de context ce vizează imediata apropiere, intimitatea, viata personala.GRAMOFON: tandrete, romantism, dragoste platonica, sentimente de moda veche. GRANITA: limite stricte, piedici greu de trecut, imposibilitatea de a incalca niste reguli, libertate limitata. GRAS: (tu gras - daca te preocupa silueta) pierderea respectului de sine, imagine proasta, panica, teama de a nu fi respectat sau acceptat; (tu gras - daca nu te preocupa silueta - sau om gras) protecţie, incredere, siguranta, perioada satisfacatoare. GRATII: (la geam sau la usa) limite stricte, piedici greu de trecut, imposibilitatea de a incalca niste reguli, libertate limitata, complexe personale, auto-obstructionare, limite impuse de unul singur, lipsa inspiratiei; (inchis dupa gratii) vezi inchisoare; (taind sau trecand de gratii) dorinta de a scapa de unele piedici sau restrictii, cautarea independentei. GRAVA: A grava forme geometrice anunta sfarsitul grijilor şi reusita într-un domeniu indicat de vis. Gravarea unui triunghi isoscel semnaleaza dragoste în curand.GRAVIDA: (ca tu esti gravida) depinde de felul cum privesti posibilitatea de a avea un copil: teama, panica, libertate limitata, pierderea independentei sau, dimpotriva, asteptare, asumarea de bunavoie a responsabilitatilor, spirit ocrotitor, dorinta de a fi util; (o alta femeie) idei, responsabilitati, imaginatie, inspiratie, mari resurse pentru a ajunge la rezultate favorabile, creativitate. GRAVIDITATE: Anunta reusita unui proiect în curs. Femeii dornice să aibe un copil, acest vis îi arata realizarea dorintei sale. A fi insarcinata şi a nu dori copilul, semnaleaza nerealizarea, sfarsitul unui proiect.GRAU: (lan) dorinte de bogatie, de realizare, de acumulare; (spic) saracie, situatie materiala precara, probleme financiare; (graunte) nevoia de a economisi, incetul cu incetul; acumulare sau evolutie lenta. Graul în manunchi anunta pentru viitor triumful eforturilor noastre. A macina grau este mesajul unui succes imediat în dragoste sau în munca, funcţie de contextul visului. Graul copt ne vesteste rezultate pozitive în activitatea noastra.GRADINA: (cu legume sau cu flori) acumulare şi evolutie numai prin efort şi rabdare; (paraginita) pierderea interesului, lene, delasare, abandonarea unor

proiecte; (gradina frumoasa) sperante, optimism, incredere în viitor, dorinte de dragoste şi de fericire. Gradina reprezinta viata naturala, sexuala şi sufleteasca. A visa o gradina, inseamna a face o alegere, a determina o optiune. Gradina bine ingrijita, cu pomi, flori şi diferite plante, anunta o mare bucurie. A sapa sau semana în gradina, este o prezicere de bucurii viitoare. Gradina arida, cu verdeata uscata, este un semn de tristete, de viata nefericita, sau chiar de boala. Invadata de buruieni, semnaleaza ca este necesara o ameliorare a vietii pe care o ducem. Acoperita de zapada, indica o mare suferinta morala. Imprejmuita cu un zid simbolizează dragoste şi protecţie, fidelitate. Situata la intrarea casei, dezvaluie o viata la lumina zilei. În spatele case, o viata ascunsa.GRADINA ZOOLOGICA: Ne recomanda indragirea, studierea animalelor şi comportamentului lor, caci avem mult de invatat de la ele.GRADINAR: nevoia de a munci serios pentru a ajunge la rezultate favorabile, implicare totala. GRADINITA: (de copii) inocenta, nevinovatie, puritate, tendinta de a trata totul în gluma sau ca pe o joaca, imaturitate, neseriozitate, neimplicare, lipsa de griji, inconstienta, nevoie de ocrotire şi indrumare. GRAMADA: sarcini multiple, nerezolvate, perioada aglomerata, oboseala, extenuare. GRANICER: vezi granita GRASIME: Grasimea anunta totdeauna abundenta, bogatia. A avea pete de grasime pe haine, semnifica o nunta de gala. Daca petele sunt foarte dezagreabile, ne putem astepta la insulte.GRATAR: (cu jaratec) vezi friptura; (de sarma) vezi gratii. GRATARUL SOBEI: în vis, gratarul sobei sau semineului are legatura cu sanatatea şi iubirea. Bine curatat şi sustinand un foc intens, semnifica buna sanatate şi stabilitatea menajului. Deteriorat, indica descumpanirea, ca urmare a unei deceptii în dragoste.GREBLA: nevoie de ordine şi organizare, necesitatea de a planifica serios activitatea proprie. GREIERE: lene, delasare, pierdere de vreme, mult zgomot pentru nimic, risc de esec prin neglijenta sau neimplicare. Cantecul de greier este un indiciu de protecţie pentru muzicieni şi un semn nefavorabil pentru bolnavi. El indica celor timizi şi fricosilor ca nu trebuie să creada în fantasmele lor. În general cantecul de greier semnifica indiferenta anturajului în momentele noastre de incercare.GREFA: A fi subiectul unei grefe anunta o casatorie, o uniune sau o asociere în afaceri. Grefa reusita reprezinta o casnicie fericita.GREFIER: Grefierul din vis promite mai multa autoritate şi prestigiu celor asupriti.GRENA: teluri inalte, demnitate, creativitate, dorinte de realizare şi împlinire, superioritate, spiritualitate. GRENADA: vezi arma sau bomba. GREUTATE: (ceva cu greutate foarte mare decat în mod normal) risc major, piedici, perioada dificila, incapacitatea de a rezolva o problema importanta, complex de inferioritate; (ceva cu greutate foarte mica decat în mod normal) optimism, incredere în fortele

80

Page 81: Cartea viselor

proprii, energie, posibilitatea de a rezolva mai usor decat te astepti o problema dificila, sanse neasteptate. GREVA: vezi contestatie. GRI: teama, confuzie, deruta, perioada de tranzitie, monotonie, rutina, uniformitate, plictiseala, lipsa de originalitate sau de imaginatie, stress, tristete, melancolie, mohorare, suparare; (gri deschis) pace, neutralitate, sentimente pasnice, liniste sufleteasca; (gri inchis) teama, nesiguranta, neincredere, deruta. GRIJA: (senzatie în vis) anxietate, teama, probleme, necazuri, neliniste, stress. GRIMASA: în vis, a ne bate joc de cineva sau a-l ridiculiza, nu aduce decat necazuri şi regrete. GRINDA: Grinda reprezinta nevoia de a fi ajutat şi anunta ca ajutorul va fi primit.GRINDINA: risc de esec, posibilitatea de a pierde totul din motive ce nu tin de tine, piedici neasteptate. Grindina anunta o perioada de tristete. A visa cadere de grindina este un anunt ca secretele cele mai ascunse vor fi dezvaluite în plina lumina.GRIPA: incapacitatea de a te face inteles, indispozitie, pierderea interesului, crearea unei imagini proaste prin neimplicare, piedici. GROAPA: vezi prapastie sau gaura. GROPAR: inamici, barfe, intrigi, riscul de a gresi din cauza altora; atentie sporita la ce spui sau faci pentru a nu face rau altcuiva. GROTA: vezi pestera. GULER: element de context ce vizează imaginea de sine sau imaginea creata în ochii celorlalti; (curat) crearea unei bune impresii, dorinta de a impresiona sau de a atrage atentia, seriozitate; (murdar) neglijenta, crearea unei imagini proaste, lipsa de educatie. GUMA: (mestecand) plictiseala, dezinteres; (lipita de ceva) sentimentul ca esti prins în capcana, piedici, stagnare, nervozitate, imposibilitatea de a te elibera de o situatie enervanta; (de sters) vezi radiera. Guma de mestecat indica rumegarea fara incetare a greselilor trecutului, dificultatea de a uita, starea depresiva.GUNOI: nevoie de ordine şi purificare, de organizare, de eliberare de sentimente sau lucruri inutile; nevoia de a uita situatii din trecut ce nu-ti mai sunt necesare; maturizare; nevoia de a-ti reabilita imaginea sau reputatia. A merge prin gunoi indica avansarea în viata într-un fel putin necinstit.GUNOIER: nevoia unui ajutor pentru o schimbare importanta în viata ta cu privire la imaginea ta în lume, sfat pentru a scapa de sentimente sau situatii inutile. GURA: dorinta de a te exprima şi a te face inteles; (frumoasa) amabilitate, vorbe frumoase, ganduri bune, armonie şi intelegere, buna comunicare cu ceilalti, impresie buna, expresivitate, forta de convingere; (urata) opusul celor de mai sus. Legata de placerea fizica sau frustrare sexuala, gura (umana sau animala) apare în vise cu referire la sexualitatea orala. Mai mereu indica o problema de comunicare (sau de sex). Gura mancand: dorinta de a face dragoste. Gura tipand: frustrare (lipsa de comunicare). Gura careia i se vad dintii: sentiment de angoasa. Simbol sexual feminin. Gura larg deschisa este o chemare în ajutor. Acoperita

cu aratatorul, recomanda discretie. Intredeschisa, invita la dragoste.GURA LEULUI: nevoia de a infrunta pericolul. GUST: vezi fiecare gust în parte: amar, dulce, sarat etc. Cand visezi ca ai un gust dulce în gura inseamna ca vei fi laudat pentru conversatia placuta şi pentru calmul pe care îl dovedesti în momentele şi imprejurarile cele mai tulburi şi nefericite. Daca visezi ca incerci să scapi de un gust dulce, e semn ca iti vei chinui şi zeflemisi prietenii, atragandu-ti nemultumirea lor.GUSTA: nevoia de a tatona terenul inainte de a actiona, verificari prealabile, analiza aprofundata a situatiei în care te afli, prudenta sporita. GUSA: element de context ce vizează unele resurse ascunse, tinute la pastrare. Un gat gros este un semn de bunastare, de succes. În schimb, aparitia gusii indica o boala, necesitatea consultarii unui medic. A vedea o pasare cu gusa plina ne semnaleaza o injurie.GUTUIE: melancolie, sanatate subreda, nostalgii, amintiri din trecut, atitudine imbatranita în faţă vietii, pesimism, depresie. GUTURAI: vezi gripa. GUVERN: nevoia unui control sau a unei supravegheri în ceea ce faci, autoritate, conducere, probleme administrative.

H: ambitie, reusita, activitate intensa, incapatanare, perseverenta, tendinta spre reactii extreme. HAI!: (strigand) nevoia unui stimulent, a unei incurajari, pierderea curajului de a continua. HAIDUC: revolta impotriva nedreptatii, dorinta de a juca cinstit, corectitudine, altruism, implicare, compatimirea celor cu probleme, dorinta de a ajuta pe altii. HAINE: element de context ce vizează imaginea proprie în faţă celorlalti; personalitatea, firea, caracterul personal; în funcţie de aspectul hainelor, la fel poate fi interpretata impresia facuta celor din jur; vezi şi costum; (prea mari) aroganta, aere de superioritate; (prea mici) modestie, complex de inferioritate, mari resurse nefolosite, talente ascunse; (rupte sau murdare) reputatie stirbita, nevoia de a repara imaginea sifoata; critici, barfe, intrigi; (ponosite, cernite, vechi, cenusii, negre, de doliu) teama de pierdere a unei pozitii favorizante; risc, anxietate; dorinta de autocompatimire sau consolare, pierderea curajului şi a initiativei, pasivitate; (albe, noi sau curate) crearea unei iamgini favorabile, armonie, comunicare buna, optimism, veselie, incredere în fortele (moderneasupra vietii, receptivitate la proprii), optimism, atitudine pozitiva sinceritate, corectitudine, caracter placut, simpatie; (colorateincredere în viitode moda veche sau originalitate, veselie, simpatie, amicitie, distracţie, amuzament) viziune originala, schimbare şi la nou; (demodate) conservatorism, rigiditate, teama de nou şi de schimbare, incapatanare, pasivitate; (rosii) indrazneala, tupeu, incredere, originaleactiune, dinamism, energie; (originale, extravagante, ciudate) crearea unei imagini noi prin socarea celor din jur, gesturi neobisnuite, iesirea din orice tipar, surprize, schimbari neasteptate, nevoia de a face schimbari

81

Page 82: Cartea viselor

majore; (cele pe care le folosesti zi de zi) obisnuinta, rutina, amanarea oricaror schimbari, atitudine constanta, poate chiar rigiditate, incapatanare, frica de schimbare; (de gala) dorinte de marire, de a impresiona, de realizare, de bogatie, de autodepasire, de recunoastere a meritelor; mari sperante, optimism; (pe care nu le-ai imbraca niciodata în mod normal, care nu iti plac sau care nu ti se potrivesc) nevoia urgenta de a face o schimbare de imagine sau de atitudine, chiar daca acestea cer un sacrificiu sau un compromis; (pierdute) deruta, lipsa de incredere în fortele proprii, pesimism, eschivare, fuga de lume, compromitere, descurajare; (gasite) repararea imaginii sau a reputatiei, schimbare favorabila, recapatarea increderii şi a sperantei; (in bagaj) sentimentul ca e nevoie să faci o schimbare urgenta asupra propriei tale vieti sau mentalitati; (in dulap) nevoia unei organizari şi planificari, nevoia scoaterii la iveala a propriilor resurse şi talente pentru a crea o la mana a douaimagine noua sau a repara una veche gresita; modestie, situatie materiala precara, acceptarea unui compromis sau a unui sacrificiu, umilinta; (de copil) imaturitate, infantilism, incostienta, atitudine deschisa, sincera asupra vietii, dar fara a fi constient de dificultati, nevoie de protecţie; (de ploaie) protecţie, dorinta de a nu fi ranit, vulnerabilitate, emotivitate, sensibilitate. HAINA DE BLANA: Pentru barbat, a dispune de mijloace suficiente pentru cumpararea de blanuri, indica o viata erotica, rafinata, usoara, şi succese în activitatea sa. Pentru femeie, a purta un luxos mantou de blana semnaleaza ca un barbat o iubeste şi o protejeaza.HAINE VECHI: A visa haine vechi într-un cos este un anunt al unui eveniment fericit. Pentru cei care se gandesc la casatorie este un vis foarte favorabil. A fi imbracat cu haine uzate poarta prejudiciu persoanelor necinstite. A fi imbracat cu haine ponosite semnifica dezonoare publica. HALAT: (de baie) provizorat, acceptare temporara a unei pozitii defavorabile; (alb, de medic) vezi doctor; (de lucru) vezi costum de protecţie. HALA: (foarte mare, goala sau parasita) incapacitatea de a intelege complexitatea unei probleme, situatie dificila, greu de controlat; (de fabrica, în care se lucreaza) organizare, planificare, initiativa, nevoie urgenta de a trece la actiune. HALBA: vezi bere. HALTA: Halta indica daca este sau nu cazul să urmarim un proiect sentimental, caci nu suntem complet angajati în aceasta problema. Daca visam acest cuvant scris pe ceva, este preferabil să abandonam o anumita activitate. HALTERE: probleme, perioada dificila, piedici, nevoia de a experimenta inainte de a actiona decisiv; nevoia unei pregatiri, a acumularii de experienta; vezi şi greutate. HAM: (cal cu ham) supunere, libertate limitata, umilinta; (a pune hamul pe cal) dorinta de a conduce, de a ghida, chiar de a supune pe cineva, complex de superioritate, incredere în fortele proprii; spirit conducator.

HAMAC: nevoie de relaxare, de odihna, de deconectare, de micsorare a ritmului de munca, de retragere din agitatia zilnica. Hamacul indica nevoia de destindere. HAMBAR: (plin) incredere în fortele proprii, oportunitati bune, mari resurse, talente şi abilitati inca nefolosite, esti capabil de mai mult decat oferi; (gol) lipsa sau opusul celor de mai sus. Plin, semnifica prosperitate. Gol, anunta saracie cultivatorilor. HAN: vezi hotel. HANDBAL: element de context ce vizează modalitatile de a ajunge la niste rezultate concrete prin munca în echipa, tinand cont de telurile personale, punand accent pe munca fizica, manuala chiar. HANORAC: vezi haine de ploaie. HARACHIRI: vezi sinucidere. HAREM: responsabilitati complexe, griji, probleme, dar şi recompense pe masura. HARPA: romantism, inspiratie, imaginatie, tandrete, sensibilitate, afectivitate, emotivitate. Harpa reprezinta delicatetea şi rafinamentul sentimentelor. A canta la harpa într-o biserica sau la primarie prevesteste casa-torie celibatarilor, serioase necazuri în tot felul de operatii, celor casatoriti. HARPON: risc de a fi prins în capcana, obstructionarea libertatii, incapacitatea de a te exprima liber, compotament sau sentimente impuse, dorinta de a rezolva o problema majora. HARTA: pierderea direcţiei, deruta, nevoie de indrumare, incapacitatea de a intelege situatia în care te afli, (punct indicat pe harta) atentionare cu privire la calea pe care trebuie s-o apuci, posibilitatea aparitiei unor noi cai de actiune, cautarea de noi sanse sau idei; (cautand un punct pe harta) deruta, sentiment de neintegrare în mediul în care traiesti, dorinta de a lua legatura cu cat mai multa lume, sociabilitate, dar cu imposibilitatea de a cunoaste prea multe persoane, sentimentul ca nu apartii locului în care te afli, ca trebuie să mai cauti; (desfacuta) receptivitate faţă de cei care te-ar putea ajuta; (stransa sul) dezinteres, indiferenta faţă de cei care ar putea să te indrume; (rupta) solutiile cele mai bune într-o situatie derutanta pot fi cele deja cunoscute, care ti-au mai fost de ajutor şi altadata; cauta indrumare la persoane cu experienta. Harta semnifica proiectarea unui voiaj. HARTIE: (de scris) vezi foaie; (igienica) situatie jenanta, umilinta, risc de compromitere sau de stirbire a reputatiei, dar necesar pentru evolutia viitoare sau pentru eliberarea de o problema stresanta. HATURI: Semnifica angajarea într-o obligatie care trebuie dusa la capat cu rabdare, curaj şi supunere.HEMORAGIE: Hemoragia indica o pierdere de energie nervoasa datorata dificultatilor, supararilor. Organul suferind, simbolizează natura acestor necazuri. Rana la gura semnaleaza un conflict cu cei din casa. Rana la inima, care sangereaza, anunta o ruptura sentimentala. Daca rana nu sangereaza, suferim din cauza unei iubiri care ne rascoleste. Pentru femeie, o hemoragie vaginala indica o viata afectiva extrem de saraca şi prevesteste singuratatea şi deteriorarea sanatatii.

82

Page 83: Cartea viselor

HEPTAGON: Se raporteaza la cifra sapte şi este purtator de noroc. HERMINA: Acest animal nu prevesteste nimic bun în dragoste. Barbatul care o viseaza trebuie să nu se increada în sentimentalismul şi rafinamentul femeii pe care o iubeste. Ea este normala în aparenta, dar în realitate este numai agresivitate şi vanitate. HEROINA: vezi drog. HEXAGON: element de context ce vizează modul în care muncesti, nevoia de organizare şi de cooperare cu cei din jur pentru a ajunge la rezultate favorabile tuturor. Ca şi numarul sase, hexagonul reprezinta o incertitudine, o ezitare. HIDROCENTRALA: creativitate, emotivitate, afectivitate puternica, implicare sufleteasca într-un proiect important, imaginatie şi inspiratie, mari trairi emotionale. HIENA: capacitatea de a trece peste obstacole şi peste probleme, lipsa de scrupule, tupeu, indrazneala, rezistenta impotriva dusmanilor, raspunde dusmanilor cu aceeasi moneda, talentul de a iesi invingator prin esecul altora. Hiena semnaleaza un anturaj de invidiosi şi posibilitatea unui furt. A visa ca fugim urmariti de hiene, este avertismentul unui prejudiciu. A fugari, a captura sau omori o hiena, ne anunta o victorie asupra dusmanilor nostri, care nu ne vor mai supara în viitor. Urletul hienei ne indica o primejdie la care trebuie să facem atentie.HIEROGLIFE: Hieroglifele ne indica necunoasterea esentialului problemei unei persoane şi dificultatea de a avea aceeasi filozofie ca ea. În general, ne semnaleaza o enigma cu una din relatiile noastre.HINGHERI: nevoia de a renunta la corectitudine, pericolul de a actiona impotriva vointei tale, pe cai necinstite, risc de a-ti schimba caracterul, lipsa de scrupule, castig personal facand rau prietenilor. HIPNOZA: A visa ca ne gasim sub hipnoza, este indicatia trairii unui amor nebun, irational, deci, caderea într-un fel de inconstienta în dragostea pentru o persoana care ne capteaza intreaga atentie. HIPOPOTAM: Hipopotamul reprezinta o iubire sau o persoana care momentan aduce mult echilibru, fericire, dar totul nu este decat temporar.HOCHEI: element de context ce vizează modalitatile de a ajunge la niste rezultate concrete prin munca în echipa, dar tinand cont de telurile personale; incredere în ceilalti, lipsa de scrupule, raceala şi indiferenta, neimplicare sufleteasca. Bastonul de hochei, prin forma să alungita şi utilizarea ofensiva, simbolizează sexul masculin. Poarta devine un simbol pasiv, feminin. Esenta jocului şi simbolica obiectelor fiind asemanatoare, jocul de hochei văzut în vis este preludiul unui duo sentimental. Pentru sportivii care au jucat un meci de hochei sau vor juca unul, semnificatia visului capata cu totul alt sens.HOHOT: vezi a rade. HOHOT DE PLANS: Este anuntul unei solutii laborioase şi indicarea veseliei pe curand, mai ales daca dupa trezirea din somn nu simtim nevoia să plangem. HOL: aspecte legate de modul în care intri în contact cu societatea; capacitatea de adaptare, de interactiune,

de schimburi de idei şi opinii; noi cai de acces, posibilitatea de a selecta din mai multe variante, legaturi, contacte. HOMAR: Homarul reprezinta o persoana rauvoitoare, sau ceva trist. A manca homar este de bun augur şi anunta vindecarea unei boli psihice. A nu manca, prevesteste o stare depresiva. A-l visa fiert indica un sentiment de rusine sau de invidie.HOMOSEXUAL: dragoste de sine, egoism, narcisism, parere exagerat de buna despre sine. HORA: Participarea noastra la hora ne defineste ca fiind o persoana foarte sociabila, şi ne vesteste succes în societate sau în familie.HORN: vezi cos de fum. HOROSCOP: Reprezinta nelinistea faţă de viitor. A ne consulta horoscopul sau a dialoga cu o persoana disparuta este o recomandare de a tine cont de dezvaluirile facute, caci ele spun adevarul. Daca în vis o persoana calificata ne prezice viitorul, trebuie crezut în vorbele sale, să ne incredem în ea. Animalele care vorbesc în vis spun adevarul, prezic viitorul.HOTEL: stare de provizorat, de scurta durata, fara sansa de a da nastere unor rezultate sau efecte durabile. A visa ca locuiesti într-un hotel este semnul confortului şi al belsugului care te asteapta. Cand vizitezi o femeie care locuieste la hotel, inseamna ca duci o viata destrabalata. A vedea în vis un hotel de lux indica bogatie şi calatorii. Daca visezi ca tu esti proprietarul unui hotel, asteapta-te la un castig într-adevar extraordinar. Daca visezi ca lucrezi într-un hotel, vei gasi o slujba mai bine platita decat cea actuala. Hotelul anunta lucruri temporare, nesigure, judecand dupa felul în care traim acolo. Uneori indica un voiaj. Pentru bolnavi este semn de continua avansare a bolii. A ne gasi într-un hotel sau motel prezice o perioada de esecuri indicate de contextul visului.HOT: (tu esti cel care fura) situatii jenante, care necesita solutii incorecte, perioada dificila, situatie materiala precara; lacomie, pierderea controlului asupra propriilor fapte, sentiment de culpabilitate; (altul care fura) te simti frustrat şi doresti să capeti ceva ce crezi ca este al tau, nedreptati, teama de esec sau de pierdere. Escrocul, hotul, spargatorul şi banditul, au aproape toti aceeasi semnificatie. Hotul reprezinta o persoana din anturajul nostru care prin ideile şi comportamentul sau ne slabeste energia. Este important de analizat simbolul lucrurilor care ni se fura. A fi hot, inseamna a nu fi iubit, a ne insusi merite pe care nu le avem.HRANA: vezi mancare. HRANI: (animalele) responsabilitati asumate, griji pentru altii; vezi a manca. HREAN: probleme, necazuri, lacrimi, dar necesare pentru o purificare psihica. HUBLOU: vezi fereastra. HUSA: vezi costum de protecţie.

I: emotivitate, idealism, iluzii, himere, sensibilitate. IAD: pericol, risc, situatie defavorabila, teama de a gresi, sentiment de culpabilitate, autoinvinovatire, caracter nedemn, tentatia de a gresi, de a o lua într-o direcţie defavorabila, ispita, incorectitudine. A cobori

83

Page 84: Cartea viselor

sau a fi în iad indica o situatie deprimanta. A intalni acolo un drac sau a fi ars, semnaleaza ca pesimismul ne otraveste viata. A iesi din iad inseamna a intelege ce nu este în regula într-o problema actuala şi eliberarea de grijile şi piedicile pe care le avem.IADES: posibilitate de a alege intre mai multe variante, rascruce, moment de cumpana. IAHT: dorinta de odihna, de distracţie, de realizare materiala, iluzii, pasiuni trecatoare. Iahtul reprezinta dorinta de a schimba decorul, nu destinul. Este necesara planificarea unei vacante de care avem nevoie. IANUARIE: situatie de inceput, tatonare a terenului, incercare de apropiere, de incalzire a unei relatii sau de impacare. IARBA: (verde, mare, frumoasa) stare de sanatate buna, multumire, incredere în fortele proprii, speranta; (galbena sau vesteda) stare de sanatate precara, vulnerabilitate, emotivitate sporita, nervozitate, pesimism, devitalizare, oboseala, neincredere, dezamagire, nevoia de a fi ocrotit, stimulat, incurajat. Daca visezi o pajiste cu iarba verde, este semn ca ti se va oferi perspectiva unor afaceri interesante ce iti vor capta atentia.IARNA: nevoie de odihna, de asteptare, de stagnare pana cand o situatie va castiga amploare; distantare, raceala, cearta. A visa vara peisaje de iarna, anunta o suferinta sentimentala sau un deces. Iarna semnifica o perioada dificila pentru sanatate. Totul depinde de asemenea de contextul visului: se poate intampla ca acesta prezice un eveniment care se va produce în timpul iernii.IASOMIE: arata ca astepti o bucurie extraordinara, care se va dovedi insa de scurta durata.IATAGAN: vezi sabie. IAURT: prudenta, mare atentie pentru a nu gresi, lectii invatate din experiente proaste. Simbol sexual masculin. Femeia care mananca sau se unge cu iaurt se va indragosti.IAZ: A visa un iaz semnaleaza sentimente ascunse, putin morbide, putin depresive, sentimentul de neputinta. IBIS: Ibisul anunta un ajutor, o protecţie în nenorocire. IBRIC: vezi ceainic. ICOANA:Semnaleaza ca rugaciunea este un ajutor pentru noi şi anunta un sprijin, un colac de salvare în perioada critica pe care o traim, necesitatea de a ne ruga.ICRE: anunta zorii unei noi relatii sentimentale, dragoste platonica, tatonarea terenului; (negre) dorinte de împlinire materiala, iluzii, idealism, pierderea contactului cu realitatea pentru utopii irealizabile. IE: vezi bluza. IED: Iedul indica o mare nevoie de libertate. IEDERA: sentimentul ca esti prins într-o situatie fara iesire, relatie defavorabila de care nu mai poti scapa, situatie care prinde amploare. Semnaleaza ca un sentiment, desi fericit, incepe să apese pe libertatea noastra.IEPURE: necesitatea de a actiona rapid, fara ezitare într-o situatie ce nu sufera amanare, incercarea de a te eschiva din faţă unor probleme, teama, fertilitate, prosperitate, imaginatie bogata, creativitate. Iepurele în

vis, anunta bucuria, succesul, dragostea. A-l omori, inseamna nimicirea norocului, iubirii prieteniei, în fine, a tot ce ne este drag. IERBAR: nostalgie, vise, romantism, amintiri din trecut ramase inca vii. IERBURI: Ierburile mirositoare indica divulgarea secretelor noastre. A le manca, anunta mizeria şi dependenta. Ierburile uscate semnaleaza boala, insatisfacţie sau intalniri sentimentale frustrante. Gazonul semnifica o frumoasa viata familiala sau sociala. Gazonul de un verde viu, prevesteste bucurie, sanatate, fericire.IERTARE: (cerand cuiva iertare) sentiment de culpabilitate, nevoia de a repara o greseala din trecut, atentionare cu privire la modul în care ai tratat pe cineva; (altcineva cerandu-ti iertare) frustrare, mania persecutiei, autocompatimire, sentimentul ca esti perfect, ca altii iti datoreaza ceva, idealism, parere prea buna despre tine. IERUSALIM: element de context ce vizează relatia cu religia şi spiritualitatea, protecţie, lucru de mare valoare spirituala, constiinta unui sacrificiu pentru binele altora. IESI: incercarea de a scapa dintr-o situatie, neimplicare, distantare de miezul evenimentelor, indiferenta, neacceptare, respingere, atitudine negativa. IESIRE: vezi usa. IGLU: Un iglu în vis semnaleaza persoanei ca chiar daca este foarte afectuoasa, nu vrea sau nu poate lasa să se vada, fiind considerata din acest motiv ca faptura rece sau frigida. IGRASIE: vezi mucegai. ISSUS HRISTOS: Isus este simbolul binecuvantarii divine şi al protecţiei ceresti. Daca îl visam pe Isus, inseamna ca momentele de suferinta şi de incercare ne ajuta să ne dam seama de misiunea noastra pe Pamant, să ne recunoastem ca persoane în slujba semenilor nostri. Visul ne arata ca viata noastra este axata pe daruirea de sine şi ca acceptam suferinta în vederea dezvoltarii noastre spirituale. În general oamenii îl vad pe Isus Hristos în vis, în momentul unei operatii sau al unei boli fizice sau psihice serioase. Sacrificiu, dedicare totala, speranta, credinta, nevoia unui sfat, a unui ajutor divin, cautarea unei cai spirituale. ILUSTRATA: vezi fotografie. IMN: (national) element de context ce vizează originile, casa, domiciliul, mediul familiar în care traiesti; patriotism, sentimente intense de credinta pentru istorie şi trecut, dedicare totala în slujba semenilor. IMPAR: vezi numere impare. IMPERMEABIL (PARDESIU): A visa un impermeabil pe care nu-l poarta nimeni, este un semn de mare susceptibilitate şi ca suntem afectati de orice nimic. În caz de suparare, cea mai mica insinuare ne scoate din fire şi este recomandabil să fim mai putin impresionabili. A purta un impermeabil reprezinta inchistarea într-o crusta de insensibilitate, instrainarea de sentimentele celorlalti. A scoate impermeabilul inseamna atragerea simpatiilor prin simtul nostru intuitiv şi uman.

84

Page 85: Cartea viselor

IMPOTENT: insecuritate, lipsa increderii în fortele proprii, pierderea respectului de sine, neputinta de a rezolva o problema. IN: vezi canepa. INCENDIATOR: A da foc şi a distruge totul, este cel mai funest vis pe care-l putem avea şi avertizează ca ne desfiintam toate sansele de reusita. Daca focul nu face altceva decat să lumineze fara a distruge nimic, semnificatia este o iubire inflacarata.INCENDIU: purificare, nevoie de schimbare; transformare; dar şi pericol, pasiune distrugatoare; entuziasm exagerat. Este o purificare prin foc. Obiectele, casele deteriorate sau ruinele în flacari arata ca o demolare pare necesara pentru a relua totul de la inceput. Toate lucrurile bune şi necesare pe care le distruge focul, reprezinta tot atatea pierderi în viata. A visa o casa care nu arde dar este inconjurata de flacari, anunta o mare pasiune amoroasa care ne va umple viata. Uneori visul ne avertizează asupra unei urgente de a actiona, de a ne decide asupra unui lucru. INCEST: imaturitate, neseriozitate, probleme familiale secrete, imoralitate, gesturi nedemne. INCINERARE: vezi crematoriu. INDICATOR: vezi sageata. INDIGO: (culoare) impulsivitate, depresie, demnitate, ambitie, caracter schimbator, piedici, obstructii, criza, maturitate, seriozitate, pesimism, tacere, izolare, duritate, rezistenta, organizare, pierderea notiunii timpului; simbolul bunicilor şi al protectorilor. INEL: angajamente, promisiuni ce trebuie respectate, loialitate, fidelitate; dorinta de perfectiune, sentimentul de repetabilitate, incheierea unui ciclu sau a unei etape şi inceperea alteia, similara; sentiment de împlinire; dorinta de a face lucruri complete, duse la bun sfarsit; senzatie de inchidere într-un cerc, prizonier într-o situatie ce se repeta în continuu; intimitate, prieteni apropiati, confidente, secrete destainuite, nevoie sau incercare de apropiere de cei din jur; nevoie de ocrotire, de protecţie, de siguranta; uneori sentimentul ca te invarti în loc, fara să poti inainta nicicum. Cand porti inele în vis, fii convins ca vei fi implicat într-o actiune care se va sfarsi cu bine. Un inel rupt prevesteste certuri şi nefericire pentru cei casatoriti şi despartire pentru indragostiti. O femeie tanara care primeste un inel poate să nu mai aiba nici o indoiala în privinta iubitului ei, deoarece acesta îi este devotat. Prezenta altor persoane purtand inele simbolizează prosperitate crescanda şi legarea multor prietenii. Un singur inel pe deget simbolizează casatoria, dragostea. Pentru a aprecia calitatea mariajului, trebuie cunoscuta semnificatia pietrelor care orneaza inelul.INELAR: vezi deget inelar. INFARCT: soc, teama, emotii puternice, stress, oboseala, nevoia de a micsora ritmul, prudenta. INFECŢIE: riscul de a te cufunda în greseli, sentimentul ca esti prins într-o situatie defavorabila fara scapare. INFERN: vezi iad. INFIDELITATE: vezi incest. Cand subiectul viseaza ca isi inseala partenerul, inseamna ca nu este convins de seriozitatea relatiei sau ca este nemutumit pe plan

sexual. Cand viseaza insa ca el este cel inselat, nu este convins de fidelitatea partenerului.INFIRM: Acest vis semnaleaza ca psihicul este handicapat şi ca este necesara o analiza în profunzime pentru a ajunge la o perfecta sanatate mintala. INFIRMIERA: vezi sora medicala. INFLAMATIE: vezi infecţie. INFUZIE: Infuzia de plante indica necesitatea de liniste, retragere la tara, de a incerca refacerea armoniei noastre interioare.INGINER: efort de a crea o noua imagine proprie, noi proiecte de anvergura, sperante de viitor, mare creativitate, cu mari posibilitati practice; dorinta de a da nastere unor lucruri concrete, de care să fii mandru; nevoia sprijinului altor persoane sau a unei colectivitati pentru a pune proiectele în aplicare; organizare, spirit practic. INIMA: element de context ce vizează relatiile sentimentale; curaj, dinamism, energie, vitalitate, sanatate. Simbol al dragostei, al bunatatii, ea capata sensul de ideal. Pentru un adolescent care viseaza o inima strapunsa de o sageata, este un anunt ca se va indragosti. Pentru ca visul să fie favorabil, inima nu trebuie să sangereze. Inima care sangereaza anunta o dragoste nefericita.INITIERE: Aceasta anunta un eveniment cu consecinte serioase care ne va pune rezistenta şi caracterul, la grele incercari, dupa care vom iesi mai increzatori în puterile noastre şi mai apti de lupta contra adversitatilor vietii.INJECŢIE: vezi seringa. INJURIE: Incasarea de injurii arata ca avem greseli de comportament.INSECTE: iritare, fleacuri, piedici minore, temeri inutile; vezi albina, gandaci, buburuza. Semnaleaza ca trebuie să ne rugam pentru rudele şi prietenii decedati. Ceva va deranjeaza? INSIGNA: element de context ce vizează relatia cu oficialitatile, autoritatile, superiorii, oamenii legii şi ordinii; nevoia de a impune respect în faţă altora, dorinta de a face impresie. INSOLATIE: abuz, exces de zel, situatie dificila, sufocanta, greu de tinut sub control; mari probleme şi griji; anxietate şi teama de a actiona. INSTRUMENT: (de lucru) element de context ce vizează modul de a actiona într-o situatie profesionala; (de masura) nevoia de a pastra un echilibru în ceea ce faci, cumpatare, control; (muzical) vezi instrumentele în particular; chitara, vioara, pian etc. INSULA: singuratate, intimitate, nevoie de spatiu, dorinta de a evada din agitatia cotidiana, nevoie de odihna şi relaxare, izolare, retragere. A visa o insula, inseamna a avea nevoie de repaus, de concediu. A naufragia sau esua pe o insula pustie anunta un moment de ragaz, de liniste dupa o perioada grea. Instalatii mecanice. Obiceiuri, rutine, etc.INTERPRET: Anunta un ajutor pozitiv într-o situatie delicata.INTEROGATORIU: critici, sentiment de culpabilitate, autoanaliza, sentimentul ca esti urmarit, teama de a gresi.

85

Page 86: Cartea viselor

INTERSECŢIE: Anunta o lipsa de decizie atunci cind ni se ofera mai multe variante posibile şi necesita un important moment de introspecţie; trebuie facuta o alegere şi luata o hotarare. Decizii bune. Stancile pot  reprezenta obstacole.INTESTINE: element de context ce vizează factori interni în cazul unei situatii, detalii ascunse, viata privata, intimitatea. Biologic vorbind, intestinele transforma reziduurile digestiei în excremente, care în vis simbolizează aurul. Deci, daca intestinele functioneaza bine, trebuie trasa concluzia ca bunastarea şi viata usoara bat la usa noastra.INTRA: implicare, participare, actiune, activitate, initiativa. INUNDATIE: stress, emotivitate sporita, perioada incarcata în plan emotional, pierderea controlului, sentimente coplesitoare. A visa diguri, baraje rupte, este un semnal de alarma. Obsesiile şi temerile noastre primeaza faţă de constiinta şi pierdem contactul cu viata de toate zilele. Este important de determinat ce este inundat pentru a cunoaste sursa nelinistilor noastre şi a le putea controla. A visa ca dormitorul nostru este inundat, semnifica un amor nebun. INVALID: vezi paralizie sau schiop. INVĂZIE: situatie scapata de sub control. INVENTATOR: vezi a descoperi. INVIDIE: atunci cand visezi ca esti invidios pe cineva inseamna ca vei lega prietenii durabile datorita modului altruist în care intelegi să acorzi prioritate dorintelor celuilalt. Daca tu esti obiectul invidiei altora, vei avea necazuri din cauza grabei cu care prietenii incearca sa-ti faca pe plac.INVITATIE: dorinta de a lua legatura cu lumea, receptivitate, deschidere. A fi invitat acasa la cineva, anunta ca este nevoie de ajutorul nostru. INVIZIBIL: dorinta de a nu iesi la iveala un adevar, dorinta de a avea libertate deplina. IRIZARE: Anunta o ameliorare a vietii.ISTERIE: în general visul acesta semnaleaza o stare interioara depresiva din cauza unei probleme majore insolubile, dar care, privita cu calm ne va ajuta să vedem clar. A fi pe un vapor şi a face o criza de isterie anunta o problema care nu poate fi acceptata şi care va fi cauza unei depresiuni. Personajele şi lucrurile care ne inconjoara pe nava ne indica ce nu putem accepta.ITALIAN: Reprezinta o fiinta posesiva, un pic geloasa.IUBI: vezi dragoste. IUBIT/A: vezi amant/a. IULIE: vezi vara. IUNIE: vezi vara. IZMENE: vezi chiloti. IZVOR: creativitate, inspiratie, zorii unei noi relatii sentimentale, sperante, vitalitate, sanatate, optimism, tinerete, lipsa de griji. Simbol de vitalitate, de cunostinta şi de fecunditate. A bea apa limpede de la izvor anunta dragostea. A face baie în aceasta apa este un semn de sanatate. Apa murdara sau noroioasa anunta un atasament dezechilibrant. A visa un izvor secat indica o perioada de asteptare din punct de vedere sentimental.

IMBATRANI: (persoana mai batrana decat în realitate sau sentiment de imbatranire rapida) nevoie de maturizare, oboseala, extenuare, pierderea energiei. În vis, ca şi în viata, a imbatrani nu anunta nimic vesel. A se visa plin de riduri şi batran, fiind inca în floarea varstei, indica neintelegeri, nefericire, risc de despartire.IMBOBOCI: lipsa de maturitate sau experienta, inceput. IMBRACA: vezi haine; autoprotecţie, incercare de a te pazi de atacuri, crearea unei imagini în faţă celorlalti în funcţie de aspectul hainei. IMBRATISA: nevoie de afectiune, protecţie şi atentie, exprimarea afectiunii, dorinta de acceptare. IMBRACAMINTE: Hainele pe care le purtam în vis ne vorbesc de adaptarea sau comportamentul nostru în societate. A fi bine imbracat, de maniera conventionala, inseamna o buna adaptare din punct de vedere social, lipsa de complexe, viata comoda. A fi prost imbracat reprezinta un sentiment de inferioritate, de saracie, şi defineste afaceri incurcate, dar visul este favorabil pentru intelectuali. A purta haine stramte arata ca nu dispunem de liberul nostru arbitru, ceea ce antreneaza suparari, griji. Hainele de culori diverse anunta complicatii. Hainele prea largi indica un complex de inferioritate, o lipsa de adaptare. Hainele care atarna pe noi, dezvaluie comedia pe care ne-o jucam noua şi pe care o jucam altora. A fi imbracat în zdrente este un semn de saracie, de afaceri proaste. Adultul imbracat cu haine de copil semnifica infantilismul.IMBRATISARE: Persoanele care ne imbratiseaza în vis, în realitate sunt ipocrite şi de rea credinta. Daca este vorba de un amant sau de o metresa, este sigur ca atitudinea să este inselatoare. IMPACARE: nevoia de acceptare a unor conditii, linistire a unei situatii tensionate, stress. A visa ca ne impacam cu cineva, inseamna ca nu vom mai fi deranjati de acea persoana. Am fi totusi în castig daca am relua contactul.IMPARAT: vezi rege. IMPACHETA: dorinta sau posibilitatea unor schimbari, economie, pastrarea energiei. IMPARTI: (ceva intre mai multi) negociere, impartialitate, echidistanta, detensionare a unui conflict. IMPODOBI: (casa sau bradul) nevoie de ameliorare a unei situatii neplacute, speranta în schimbari favorabile, optimism, nevoie de sarbatoare, dorinta de apreciere. IMPOTMOLI: blocaj, piedici, lipsa de inspiratie, lipsa unor solutii, incapacitatea de a continua o actiune, lipsa de curaj şi initiativa, delasare, neimplicare. IMPOTMOLIRE: Acest vis reprezinta o situatie fara iesire: nu stim cum să facem faţă unei probleme de actualitate. A visa un necunoscut impotmolindu-se, este o problema care ne priveste direct, pentru ca noi suntem cei care nu putem iesi dintr-o situatie grea.IMPRUMUTA: (cuiva) altruism, sprijin, sfaturi, intelegere, compasiune, generozitate; (de la cineva) nevoia de a primi sprijin, nevoie de compasiune; (cerand un imprumut) esti blocat într-o situatie dificila, esti dezorientat şi ai nevoie de un sfat; situatia devine descurajanta pentru tine, de aceea e nevoie să apelezi la

86

Page 87: Cartea viselor

o persoana cu mai multa experienta care te poate ajuta în rezolvarea problemei. IMPUSCA: (pe cineva) emotii puternice negative, tentativa de a face rau cuiva, ranire, agresivitate, ura, barfe, critica excesiva; (fiind impuscat) surprize neplacute, evenimente neasteptate socante, care te iau pe nepregatite, vesti incredibile, teama de a fi supus tu barfelor, criticilor excesive, agresivitatii. IMPUSCATURA: Daca suntem tinta unei impuscaturi, inseamna ca cineva vrea să ne distruga psihologic. Moartea în urma impuscaturii, semnifica reusita acestuia.INTEPATURA: critica, evidentiere a unei situatii importante, avertisment. INALT: superioritate, avantaj, atuuri în faţă altora, sanse în plus de a castiga într-o confruntare, incredere în fortele proprii, sperante, optimism, evolutie. INALTIME: A ne afla pe o casa, un edificiu, un munte, anunta bucuria, reusita, succesul, funcţie de contextul visului. A contempla un oras mare de pe acoperisul sau etajul superior al unei cladiri, indica o mare dragoste care va dura totdeauna. A vedea un oras prada flacarilor, prevesteste sfarsitul unei iubiri, chiar daca îl vedem de la inaltime. Daca inaltimea ne da ameteala şi ne infricoseaza obligandu-ne să coborim, acesta este un semn de infrangere, de insucces. Expresia „a cadea de sus” are aceeasi semnificatie în vis ca şi în realitate, adica reprezinta o mare deceptie. A cadea de la inaltime în mod lent, fara să ne ranim, arata ca stim să incasam loviturile dure.INARMAT: incarcatura emotionala negativa neexteriorizata, nervozitate excesiva, agresivitate. INCAIERARE: în general, visele cu batai reprezinta conflicte interne sau externe. Ele sunt epuizante şi creiaza o puternica stare de tensiune; este recomandabil de luat cateva zile de odihna. A ne bate cu un necunoscut de acelasi sex este un semn de dualitate; daca invinge el, vom iesi slabiti, daca invingem noi, inseamna ca vom domina o perioada de conflicte interioare. A ne bate cu un superior sau un protector semnaleaza nimicirea sanselor noastre de succes, în caz ca noi am provocat agresiunea. A ne bate cu un inferior cunoscut şi a invinge, este o prezicere de succes, de avansare.INCALTA: vezi incaltaminte. INCALTAMINTE: pregatire pentru o activitate sau actiune de lunga durata, autoprotecţie, incercare de a te pazi de esecuri; vezi sandale, bocanc, pantofi etc. Pantofii frumosi reprezinta o mare dragoste. Pantofii prea stramti dezvaluie ca partenerul/partenera noastra nu ne lasa suficienta libertate pentru o deplina realizare, sau ca nu ne convine. Pantofii prea largi anunta o deziluzie, caci persoana iubita ne este mult superioara. Pantoful de copil indica un sentiment inca necopt. A fi descult sau a pierde un pantof inseamna lipsa de securitate, de dragoste sau de bani.INCEPE: vezi inceput. INCEPUT: (de drum, de perioada, de situatie, de activitate etc) rabdare, nevoie de a nu grabi lucrurile, situatie inca neclara, alternative, nevoia de a acumula mai multa experienta, lipsa de maturitate.

INCHIDE: neimplicare, lipsa de actiune şi initiativa, indiferenta, nepasare, lipsa de entuziasm, finalizare, rigiditate, egoism, incapatanare, teama de schimbare. INCHINA: (la biserica, la icoana) incredere în ceilalti, supunere, acceptarea unei situatii inferioare, idolatrizare, umilinta, modestie, credinta, loialitate, fidelitate. INCHIS: nesinceritate, neacceptare, lipsa de receptivitate, lipsa deschiderii spre nou, indisponibilitate, caracter misterios, lipsa de amabilitate sau sociabilitate, rigiditate, egoism, frica, anxietate, prudenta excesiva, manie. INCHISOARE: pedeapsa de pe urma unei greseli, avertisment, teama de a gresi, sentiment de culpabilitate, de vinovatie, incapacitatea de a actiona, libertati limitate, incapacitate de exprimare, incapacitatea de a te face inteles, complexe, mari frustrari, sentimentul ca esti prins într-o capcana. Inchisoarea reprezinta o stare interioara care arata ca suntem constransi să coexistam cu oameni care ne pun piedici în activitate, în liberul nostru arbitru. Este necesara o separare. A se visa în inchisoare, indica uneori o deteriorare a sanatatii.INCALCIT: (par, fire etc) piedici greu de trecut, deruta, nesiguranta, incurcaturi. INCUIETOARE: blocaj, incapacitatea de a gasi un mijloc de comunicare. INCURCAT: vezi incalcit. INDRAGOSTIT: (tu esti) dorinta de implicare, de angajare sentimentala; (altul de tine) dorinta de acceptare, de afectiune; (la prima vedere) vulnerabilitate sentimentala. INEC: (inecandu-te tu sau altul) sentimente sau trairi coplesitoare, incapacitate de a face faţă emotiilor, emotivitate, criza, timiditate, stress, teama, oboseala psihica, risc de esec; (salvare de la inec) odihna, calmare, linistire dupa o perioada plina de emotii, rupere de orice probleme, indiferenta; (inecat cu un os) piedici minore, dar periculoase. Daca visezi ca te ineci e semn al pierderii averii, dar daca în vis esti salvat de la inec, te vei inalta la un statut social superior celui pe care îl ai în acel moment.INFASA: nevoie de afectiune, protecţie şi atentie, exprimarea afectiunii, dorinta de acceptare. INFLORI: creativitate, speranta, rezultate favorabile, reusita, progres, entuziasm, vitalitate, sanatate. INGER: (in alb) nevoie de protecţie, de compasiune, incapacitatea de a te descurca singur, asteptarea unui sprijin, dorinta de a fi acceptat într-o problema importanta, necesitatea descoperirii adevarului, puritate, inocenta, inspiratie şi energie creatoare; (in negru) mare pericol, esec major, situatie foarte riscanta, avertisment, blestem, vina majora, teama de pedeapsa. Ingerul semnifica un ajutor care ne vine din interior şi care ajunge la timp. Acest ajutor conduce la cunoasterea de sine şi a altora. Uneori, ingerul personifica un prieten protector, dar poate reprezenta şi un spirit venit din Lumina.INGHETA: constrangeri, anxietate, deruta sentimentala, stress, teama de respingere sau de eroare, deruta, stare de confuzie, rezerva, rezistenta, economie, stagnare, asteptare, rigiditate, pasivitate.

87

Page 88: Cartea viselor

INGHETATA: (dulce, buna, gustoasa) multumire, satisfactii, dar nevoia de a nu pierde de sub control situatia şi de a te culca pe laurii victoriei; (topita) posibilitatea aparitiei unor dezamagiri, mari rezerve, prudenta excesiva. Cand visezi ca mananci inghetata vei inregistra o reusita în afaceri. Daca vezi în vis copii mancand inghetata, te asteapta o perioada de prosperitate şi de fericire.INGHESUIALA: vezi aglomeratie. INGRAMADEALA: A visa o camera în care este ingramadita o multime de lucruri marunte, inseamna a ne bate capul pentru tot şi pentru nimic, ca nu ajungem să ne formam o idee asupra unui subiect dat.INGRASARE: A visa ca ne ingrasam sau ca suntem mai grasi decat în realitate, anunta o ameliorare a nivelului nostru de viata, fie sentimental, fie financiar.INJUNGHIA: (pe cineva) emotii puternice negative, tentativa de a face rau cuiva, ranire, agresivitate, ura, barfe, critica excesiva; (fiind injunghiat) surprize neplacute, evenimente neasteptate socante, care te iau pe nepregatite, vesti incredibile, teama de a fi supus tu barfelor, criticilor excesive, agresivitatii. INJURA: frustrari, critici excesive, dorinta de a te exterioriza. INMORMANTARE: (a unui om mort sau a unui obiect) final, apropiere de un capat de drum sau a unei etape, abandonarea la situatii, relatii, sentimente inutile sau defavorabile; neimplicare, lipsa de sensibilitate sau receptivitate, indiferenta; (inmormantarea unei persoane vii) mare zbucium interior, risc de greseli capitale, suferinta, nevoia de uitare, amintiri dureroase, abandonarea sau finalizarea brusca a unor situatii în desfasurare. Semnifica totdeauna sfarsitul unui mod de viata, de gandire. A nu vedea ce se ingroapa, anunta propria noastra casatorie sau intalnirea unei persoane libere. Inmormantarea unui prieten indica sfarsitul afectiunii noastre pentru el, sau renuntarea la ceea ce el reprezinta simbolic: proiecte, gen de viata, activitate. A asista la propria noastra inmormantare prezice o viata noua.INOT: (stiind să inoti sau cu sentiment de placere) libertate, dorinte puternice, emotii intense, disponibilitate, pasiune, afectivitate puternica; (nestiind să inoti sau cu sentiment de teama sau neplacere) teama de dragoste, stress, vulnerabilitate emotionala, labilitate psihica, obsesii, complexe; (invatand să inoti) curajul sau dorinta de a te confrunta cu o problema stresanta, nevoia de a-ti depasi complexele sau emotivitatea. Acest vis semnifica efortul de a ne mentine pe fagasul obisnuit. A inota în apa limpede şi putin adanca este un semn de regenerare, de bucurie, de viata vesela. În apa adanca, dificultati. A inota în apa tulbure, reprezinta un amor nefast, incalcit. Daca iesim din apa inainte de trezire, am inteles mesajul visului. A fi acoperit de apa sau a cadea la fund, inseamna scotocirea subconstientului pentru mai buna intelegere a situatiei actuale. A ramane la fund inainte de trezire semnifica neintelegerea a ceea ce nu este în regula în viata de toate zilele, nerezolvarea unei probleme. A ne ineca, indica o situatie care ne depaseste fortele. Plonjonul reprezinta o decizie precipitata. A vedea pesti

în timpul inotului, este un semn de vitalitate, de buna inspiratie. A tine un peste în mana este anuntul unei cuceriri sentimentale pentru femeie şi sansa în afaceri sau în dragoste, pentru barbat. A fi muscat de un sarpe în timp ce inotam prevesteste o vindecare, cu conditia iesirii din apa inainte de trezire. A plonja sub apa este un act de decizie rapida, o incursiune în subconstient. Ce vedem sub apa sau ce scoatem afara, reprezinta intelegerea unei probleme actuale. A captura caracatite sau monstri marini, inseamna dominarea unor nelinisti sau infrangerea unor dusmani periculosi. A practica pescuitul submarin şi a captura pesti comestibili, indica ruinarea sanselor noastre în dragoste sau în afaceri printr-un comportament agresiv. A iesi din apa inainte de a ne trezi, ne arata intelegerea totala a mesajului visului.INSANATOSI: sperante, optimism, salvarea unei situatii dificile, dorinta de schimbare, odihna, relaxare dupa o perioada incarcata. INSURAT: vezi casatorie. INSELA: vina, tradare, incredere nemeritata în cineva; sentiment de culpabilitate. INTALNIRE: aparitia unor noi aspecte sau evenimente, schimbari, nevoia de a infrunta direct o situatie; (cu o femeie) situatia poate fi mai mult la nivel emotional sau psihic; (cu un copil sau cu soţia/soţul) situatia poate fi legata de implicare, angajamente, promisiuni, responsabilitati, relatii; (cu un barbat) situatia poate fi mai mult la nivel fizic, legata de activitate, munca, profesie, curajul de a infrunta direct pericolul; (cu mai multe persoane) situatia este complexa şi dificila, cu multiple variante de abordare; (cu iubitul/iubita) asteptare, placere, satisfacţie, dorinte, pasiune, optimism; (prima intalnire) emotivitate, mari sperante, situatii imprevizibile, aspecte necunoscute; (cu un necunoscut) situatia este inca incerta, derutanta, cu posibilitatea aparitiei de noutati, nevoie de prudenta; (cu o persoana pe care nu ai mai văzut-o de multa vreme) vesti neasteptate, schimbari, amintiri starnite; (intarziind la intalnire) teama de schimbare, fuga de confruntare, eschivare. INTARZIA: teama de schimbare, fuga de raspundere, eschivare, neseriozitate. INTEPATURA: A fi intepat de o insecta anunta o dragoste la prima vedere.INTINERI: (persoana mai tanara decat în realitate sau sentiment de intinerire rapida) revigorare, optimism, vindecare, speranta, optimism, energizare, lipsa de maturitate, nevinovatie. INTOARCE: (cu spatele) indiferenta, refuz, neimplicare, neacceptare, situatii care nu te intereseaza, atitudine negativa, schimbare în rau; (cu faţă) receptivitate, deschidere, acceptare, sinceritate, aprobare, atitudine pozitiva, schimbare în bine; (pe o parte) incertitudine, nesiguranta, deruta, neincredere, alternative multiple; (catre stanga) schimbare în rau; (catre dreapta) schimbare în bine; (din drum) ghinion, posibilitate de shcimbare în rau; (acasa sau de unde ai plecat) sentiment de repetabilitate, teama de schimbare sau de nou, dorinta de a intalni numai situatii sau aspecte deja cunoscute, dorinta de satisfacerea nevoilor

88

Page 89: Cartea viselor

esentiale, incredere numai în fortele proprii, cautarea sigurantei. INTREBARE: (ti se pune o intrebare) sentimentul ca esti supus unor probe sau esti urmarit; (punind o intrebare cuiva sau semn de intrebare) nesiguranta, cautarea unui sprijin, deruta; (intrebare la care nu se primeste raspuns) situatii imprevizibile, aspecte necunoscute; (raspunzand la o intrebare) vezi a raspunde. INTRECERE: Toate intrecerile indica un conflict interior. Pentru femeie arata dualitate faţă de cel care o iubeste. Pentru barbat, intrecerea semnaleaza un rival.INTUNERIC: teama de necunoscut, aspecte nebanuite ale unei probleme, nu stii incotro te indrepti sau incotro s-o apuci, sentiment de cumpana, posibilitati de schimbare, teama, nesiguranta, neincredere, mister, riscuri, pericole ascunse, simbolul subconstientului tau; (orbecaind prin intuneric) dorinta de a gasi o solutie cu orice pret, speranta în rezultate favorabile, curajul de a infrunta pericolul, deruta, dorinta de schimbare. INVATATOR: vezi profesor. INVATA: (ceva nou, o lecţie etc) necesitatea de a apela la persoane competente pentru a primi un sfat, cautarea unor raspunsuri prin studiu sau din intelepciunea altora, dorinta de perfectionare, ascultare, supunere, necesitatea de a acumula noi cunostinte inainte de a-ti atinge scopurile; (ceva pe de rost) nevoia de a urma indeaproape instructiunile altuia, supunere oarba, umilinta, modestie, personalitate slaba, acceptarea conducerii altuia. Subiectul de invatat indica ce trebuie inteles pentru a continua să traim în mod eficient. INVELI: vezi a infasa. INVERZI: stare de sanatate buna, multumire, incredere în fortele proprii, cresterea sperantelor. INVIERE: capatarea de noi sperante, optimism, ameliorare a unei situatii dificile, reinceperea unei situatii ce parea moarta, potential sau energie nefolosita, un nou inceput. A visa invierea unor persoane decedate cunoscute, semnaleaza incurcaturi financiare şi de succesiune, procese. A visa pe cineva murind, inviind şi murind din nou, este anuntul mortii sale reale. Visand ca noi insine am murit şi apoi am inviat, indica o schimbare interioara, o sansa viitoare, o victorie asupra unui rival.INVINGE: (tu pe cineva) optimism, incredere în forte proprii, superioritate, speranta în rezultate favorabile; (tu esti cel invins) pierdere, teama de esec, complex de inferioritate, neincredere în fortele proprii. Tot ce reusim să invingem în vis indica ceea ce controlam în realitate. A conduce bine o nava inseamna a pastra aceeasi linie de conduita în viata, iar daca valurile risca să scufunde vasul, vom avea de dus o veritabila lupta interioara.

J: creativitate, inteligenta, responsabilitate, justitie, loialitate, energie, tendinta spre excese, spre instabilitate. JABOU: Acest ornament de corsaj sau bluza este un semn de cochetarie prea conventionala.JAD: vezi piatra pretioasa şi verde. Purtat ca amuleta este aducator de noroc.JAF: vezi furt sau hot.

JALUZELE: teama de a privi în faţă realitatea, incercarea de a crea o lume imaginara, fuga de realitate, izolare, neincredere, singuratate, retragere, refugiu, nevoie de intimitate sau meditatie. A deschide jaluzelele inseamna o deschidere spre societate, dragoste, bucurie, prietenie, contacte umane. A le inchide, semnifica faptul de a nu fi iubit, o inchidere în sine, un moment depresiv.JAMBON: Jambonul semnifica un castig neasteptat. A servi jambon invitatilor nostri şi a manca, anunta un profit şi mai mare.JANDARM: Jandarmul este simbolul mamei. A visa unul, anunta o protecţie.JAPONIA/JAPONEZ: vezi Asia. JAR: asteptare, nerabdare, nevoia de a infrunta pericolul, curaj, indrazneala. Jarul incins, luminos, este semn de dragoste. Stins, el anunta o ruptura, sfarsitul unui sentiment de iubire.JARTIERA: vezi furou sau ciorapi de femeie. JDER: dorinta de avutie, de posesiuni materiale, de achizitii, de investitii, materialism, avaritie, lacomie, snobism. JERBA: vezi coroana de flori. JERTFA: vezi sacrificiu. JILT: vezi fotoliu. JOACA: vezi joc. JOBEN: secrete, talente ascunse, nevoia de a face impresie buna într-o situatie importanta, nevoie de rafinament, eleganta, prestanta într-o confruntare majora, romantism. JOC: (de noroc) risc de pierderi, intamplare, aventura, investitii nesigure, afaceri neclare, avertisment cu privire la cheltuieli, nevoia de a te lasa în voia sortii, sentimentul ca nu poti schimba cu nimic lucrurile, acceptarea hazardului şi riscului, aventura, lipsa oricarui (auto)control; (de copil) dorinta de a atinge un tel, dar din care iti lipsesc mijloacele sau experienta de a-ti atinge scopul. JOCHEU: posibilitatea de a ajunge la o evolutie buna a situatiei, evenimente bune, noroc, schimbare favorabila de direcţie, iesirea din impas, tii lucrurile sub control. JOS/IN JOS: inferioritate, dezavantaj, lipsa unor atuuri în faţă altora, sanse în minus de a castiga intr-o confruntare, neincredere în fortele proprii, sperante pierdute, pesimism, regres. JUCARIE: vezi papusa. JUDECATA DE APOI: Reprezinta un bilant, planificarea unui nou proiect. Aparandu-ne în vis, ne indica un proces de constiinta, culpabilitatea pe care o simtim în raport cu un act, un mod de gandire.JUDECATA/PROCES: A fi judecat şi condamnat de o curte de justitie, indica ce trebuie facut pentru a ne ameliora traiul. Daca echilibrul nostru psihic este nesigur, suntem condamnati la un tratament pentru recapatarea stabilitatii emotive. A comparea în vis în faţă unei instante judecatoresti, daca acesta este cazul şi în viata reala, anunta rezultatul demersurilor facute pana în prezent.JUDECATOR: propria ta constiinta, decizii importante, nevoia de a chibzui indelung, nevoie de intelepciune, a ta sau a altuia cu mai multa experienta,

89

Page 90: Cartea viselor

maturitate, risc sau teama de a gresi, teama de pedeapsa. Visele cu judecatori, avocati şi procurori semnifica probleme şi cheltuieli, intimitatea noastra dezvaluita curiozitatii publice.JUDO: vezi lupta. JUG: Jugul arata obligatia de a ne resemna, de a suporta o munca penibila şi de a fi dominati. Jugul rupt semnifica recapatarea independentei.JOKER: Jokerul din vis anunta prosperitate, un noroc neasteptat.JONGLEUR: Reprezinta nevoia de a fi foarte abil pentru a reusi.JUNGLA: teama de necunoscut, situatii imprevizibile, riscuri, atentie la comportament, pentru a nu da dovada de o atitudine necivilizata, lipsa de scrupule, tupeu, nevoia de a reusi cu orice pret. Toate padurile semnifica subconstientul. A vedea soarele printre arbori inseamna ca norocul ne va surade. A gasi un luminis, o carare insorita în jungla, anunta sfarsitul dificultatilor şi prezice pentru viitor mai mult calm şi incredere. Animalele pasnice care sunt în jurul nostru indica o protecţie. Animalele feroce reprezinta revolta. A ne rataci în jungla este semnul incercarii zadarnice de rezolvare a unei probleme. A fi atacat de animale salbatice ne obliga la cautarea simbolurilor acestora pentru cunoasterea cauzei obsesiilor, starilor noastre emotive.JUPON: Juponul sexy denota dorinta de seducţie.JURA/JURAMANT: angajamente, promisiuni ce trebuie respectate, loialitate, fidelitate, credinta. A face parte dintre jurati inseamna a se simti vinovat şi de asemenea, incercarea de a ocoli legalitatea.JURNAL: (intim) secrete, nevoie de intimitate, de viata personala, constiinta incarcata, dorinta de a te confesa.

K: inspiratie, nervozitate, impulsivitate, forta creatoare, vointa, tendinta spre agresivitate, ideii fixe, spirit distructiv, element de context ce vizează lucruri neobisnuite, eventual straine. KAKI: restrictii, disciplina impusa, libertate limitata, supunere, umilinta, acceptarea unei pozitii inferioare, de subaltern, acceptand comanda altora. KARATE: vezi judo. KILOGRAM: greutati, probleme, dificultati; suflet greu, apasare, suprasolicitare, stress.

L: inteligenta, analiza, inventivitate, initiativa, risipirea energiei, ironie, nevoie de recunostinta din partea celor din jur, nevoie de relatii amicale. LABA: (de animal) putere, pericol. LABIRINT: descrie propria existenta, necazuri, piedici greu de trecut, probleme coplesitoare, deruta, incurcaturi, suprasolicitare, sentimentul ca bati pasul pe loc, ca nu esti pe drumul cel bun, pierderea direcţiei. Labirintul ne semnaleaza o vie dorinta de a face o alegere în viata. A ne afla intr-un labirint, inseamna a nu reusi să rezolvam o problema obsedanta, cautand mereu solutia. A iesi dintr-un labirint este o prezicere ca în viitor vom sti cum să ne orientam viata.LABORATOR: nevoia de a experimenta, de a incerca noi variante inainte de finalizarea unei situatii, fragilitate,

vulnerabilitate, hipersensibilitate, incapacitate de adaptare, lipsa de rezistenta la vicisitudini şi greutati, cautarea unei solutii salvatoare, nevoie de cercetare profunda a unei situatii, analiza. Semnifica efectuarea unei analize personale. A visa un laborator indica necesitatea unui examen de constiinta. A lucra intr-un laborator inseamna ca trebuie să ne examinam în amanunt motivatiile, pentru a intelege mai bine actiunile noastre.LAC: Este un simbol al subconstientului. Un lac sclipitor sub razele soarelui arata ca dragostea ne reda bucuria şi echilibrul. Plimbarea cu barca pe lac impreuna cu o persoana de sex opus, indica o optiune amoroasa serioasa. Sub clar de luna, romantism. A merge sau a pluti pe suprafaţă lacului este un semn de reusita neprevăzuta, datorita unei sanse exceptionale. A traversa inot un lac semnaleaza o lunga perioada de controverse. A ajunge pe malul opus al lacului, dezvaluie un esec sentimental. Reintoarcerea pe lac dupa ce am ajuns pe malul opus, arata ca dupa o ruptura revenim pe vechea pozitie. A fi singur pe malul lacului semnifica punerea sub semnul intrebarii a propriei vieti: separare pentru casatoriti şi eventual, casatorie pentru celibatari. (de lustruit) vezi lustru. Starea dvs psihica si atitudinile din prezent.LACAT: frustrari, libertate limitata, constrangeri, blocaj, comunicare ineficienta, incapacitatea de a te exprima sau actiona, piedici, perioada de imobilitate sau pasivitate, lipsa de inspiratie, intarzieri, intreruperi, piedici în evolutia unei situatii; (inchis) dorinta de securitate, asigurare în faţă pericolului. Lacatul avertizează asupra neamestecului în afacerile altora, în caz contrar alegandu-ne numai cu necazuri.LACRIMA: vezi plange. LADA: vezi cutie. LADA DE ZESTRE: Lada de zestre reprezinta femeia, dragostea şi se refera intotdeauna la o persoana libera. Pentru adult, a se ascunde intr-o lada de zestre denota o tendinta spre o stare infantila, nevoia de a fi protejat. Stilul în care este lucrata lada reprezinta calitatea educatiei, caracterul persoanei iubite, caci mobilele reprezinta în general sentimente.LAGAR: vezi inchisoare. LALEA: vezi flori de primavara. LAMA: vezi brici. LAMPA: (electrica) vezi bec; (de gaz) vezi lumanare LAMPADAR: Reprezinta un om care ne va ajuta şi ne va suporta intr-o perioada de necazuri şi tulburari. A visa un lampadar stins este un semn de singuratate. A-l vedea reaprinzandu-se singur, anunta o reconciliere. A-l stinge, inseamna ca suntem singuri cauza esecului nostru în dragoste.LAN: libertate, sanatate, imaginatie, mobilitate. LANCE: Simbol sexual, arata ca ne gandim mult la dragoste. A folosi o lance anunta un demers şi o cucerire amoroasa. Pentru o adolescenta, daca este urmarita de o persoana inarmata cu o lance, inseamna desteptarea sexualitatii sale. A tine în mana o lance reveleaza decizia de afirmare şi de actiune.LANT: (care leaga mai multe elemente intre ele) colaborare, puterea celor multi, munca de echipa, relatii;

90

Page 91: Cartea viselor

(care leaga pe cineva) frustrari, libertate limitata, constrangeri, blocaj, comunicare ineficienta, incapacitatea de a te exprima sau actiona, piedici, perioada de imobilitate sau pasivitate, lipsa de inspiratie, intarzieri, intreruperi, piedici în evolutia unei situatii; (rupt) dorinta de eliberare dintr-o situatie frustranta. LANTURI: Lanturile de ocnas reprezinta sentimente de care nu ne putem desparti, dorinte nerealizabile sau dificultati neprevăzute. A fi incatusat în lanturi inseamna a fi în imposibilitatea de a actiona dupa placul inimii, fie din cauza unui sentiment, fie din cauza ocupatiilor. A primi cadou lanturi este un semn de incurajare, dar pentru bogati este o prevestire rea.LANTERNA: Lanterna aprinsa arata ca suntem extrem de prudenti. Stinsa, avizează ca este timpul unei decizii, caci nu stim incotro să ne indreptam în viata.LAPTE: pace şi armonie familiala, dorinta de a forma o familie, protecţie, sentiment de ocrotire, puritate, inspiratie, spirit constructiv, capacitatea de a ajunge la rezultate concrete. Laptele ne pune intr-o stare de inferioritate şi de vulnerabilitate ca pe un nou nascut şi arata ca sanatatea noastra trebuie supravegheata. Refuzul de a bea lapte indica afirmarea personalitatii noastre. A visa pe cineva band lapte pe fundul unei ape anunta o boala faţăla pentru unul din apropiatii nostri, sau chiar pentru persoana în cauza. Pentru femeia care alapteaza un copil, este prevestirea succesului. Daca hraneste un caine cu biberonul, inseamna ca nutreste un proiect de dragoste. Barbatul care se viseaza sugand lapte, va fi dominat şi tratat ca un copil de catre o femeie.LARG: (in larg) situatii în care nu esti implicat sau care nu te afecteaza direct, distantare, pasivitate, indiferenta; (haina prea larga) vezi haine prea mari. LARVA: pierdere de vreme sau de energie pentru lucruri inutile, sentimentul de inutilitate, sentimentul ca se profita de tine sau tu profiti de generozitatea altuia. LASER: inspiratie, idei, creativitate, posibilitatea de a ajunge la niste rezultate nebanuite, solutii neobisnuite de a iesi dintr-un impas. LATINA: (limba) element de context ce vizează evenimente din trecut, ce par să nu mai afecteze pe nimeni, dar care iti pot oferi o imagine de ansamblu cu privire la trecut. LAUDA: Acest vis arata ca persoana care se lauda sufera de un complex de inferioritate. Este un semn de insucces datorat lipsei de modestie, de maturitate, de cunostinte.LAURI: Simbolizează inalte distinctii rasplatind inteligenta şi eroismul. Acest vis este foarte favorabil pentru medici şi pentru poeti.LAVA: nervozitate, rabufniri, agitatie, probleme materiale care te afecteaza, activitate intensa, suprasolicitare. LACUSTA: piedica minora, dar care poate deveni periculoasa. Acest vis avizează ca nu vom avea rezultatele scontate pentru eforturile noastre. A vedea o singura lacusta denota un pic de usurinta, de lipsa de seriozitate. A visa un nor de lacuste intunecand cerul, este o prevestire de nenorociri în afaceri şi recomanda multa vigilenta.

LANA: complacere în trai linistit, fara probleme, senzatie de ocrotire aparenta; (fir) vezi ata. LACRAMIOARE: Anunta o fericire scurta, timpul cat dureaza lacramioara.LAMAIE: distantare, detasare, neimplicare, indiferenta, critica, neplaceri, disconfort, inconveniente, compromis; vezi şi fructe citrice. LANTISOR: vezi bijuterii şi lant. LATRA: critici, barfe, avertisment. LAUTAR: Lipsa de griji, romantism, nevoie de intimitate şi singuratate, linguseala. LANA: Orice imbracaminte din lana semnifica bucuria, un sentiment impartasit. A avea parul transformat în lana anunta o boala nervoasa, o deceptie serioasa.LEAGAN: Leaganul priveste intotdeauna viata interioara, evolutia pe plan sufletesc. Copilul care plange intr-un leagan ne indica un materialism exagerat şi o lipsa de interes pentru spiritualism. Copilul stralucind de bunastare ne arata ca avem o buna forta psihica. Leaganul gol reprezinta o viata artificiala, monotona şi fara evolutie spirituala.LEBADA: frumusete, fragilitate aparenta, gratie, agilitate, libertate, admiratie. Lebada este un simbol al abundentei, succesului şi fecunditatii. Pentru muzicieni ea anunta bucurie şi succes. Pentru bolnavi, sanatate. Pentru cei ce pregatesc proiecte secrete, ea prezice dezvaluirea lor în plina lumina. A auzi un cantec de lebada este semnul unei boli grave, sau chiar de deces.LECŢIE: vezi a invata. LEGA: (mai multe elemente intre ele) colaborare, puterea celor multi, munca de echipa, relatii; (a lega pe cineva) frustrari, libertate limitata, constrangeri, blocaj, comunicare ineficienta, incapacitatea de a te exprima sau actiona, piedici, perioada de imobilitate sau pasivitate, lipsa de inspiratie, intarzieri, intreruperi, piedici în evolutia unei situatii; (la ochi) secret, acceptarea hazardului, infruntarea necunoscutului şi imprevizibilului, optimism, deschidere spre viitor. LEGANA: relaxare, confort, ocrotire, lipsa de griji, amintiri placute, nevoie de evadare din prezent catre trecut, perioada cu suisuri şi coborasuri. LEGITIMATIE: vezi buletin. LEGUME: sanatate, puritate, naturalete, siguranta, liniste. Legumele proaspete sunt în general de foarte bun augur. Uscate, sunt un semn de nenoroc, de necazuri, de fericire apusa, de frustrare. Orezul prezice voiaje pe mare fara probleme şi indica multa limpezime de spirit. Semintele de în anunta bucurie bolnavilor, medicilor, şi în general terapeutilor.LEMN: integritate, justitiar, forta, instabilitate, fermitate, creativitate, inventivitate, optimism, entuziasm. LENE: risipa de energie, plictiseala, inactivitate, neimplicare, eschivare. LENJERIE: vezi furou sau chiloti. LEOAICA: capacitate de aparare cu orice pret, ambitie, vointa, curaj, lupta, combativitate pentru un scop personal. LEOPARD: Leopardul reprezinta agresivitatea marcata de forta de caracter, veritabila putere care poate

91

Page 92: Cartea viselor

dauna şi pe care trebuie să o controlam, fara de care vom fi primii în a da nastere la conflicte.LEPRA: riscul de a-ti pata reputatia, imagine publica stirbita. În general, lepra anunta bogatie. A fi lepros, este un semn de onoare, de autoritate.LESA: A tine o lesa în mana inseamna a domina. A fi tinut în lesa: a fi dominat.LESINA: surpriza, evenimente neasteptate, vesti, soc, sentimentul ca esti nepregatit intr-o anumita situatie, slabiciune, hipersensibilitate, oboseala, situatii coplesitoare, carora nu le poti face faţă. LEU: putere, mandrie, distincţie, prestanta, egoism, persoana proprie pe primul plan, satisfacerea propriilor placeri, spirit conducator, parere despre sine. Leul din vis simbolizează „regele” societatii: patron, magistrat, etc. Un leu bland şi lingusitor este un semn de protecţie influenta şi anunta o avansare. Un leu care rage şi ne ataca, ne semnaleaza ca superiorii nu sunt satisfacuti de noi şi ca le vom atrage mania. A domina un leu inseamna a ne controla bine impulsivitatea. A avea un cap leonin anunta un succes promitator. Leoaica are aceeasi semnificatie ca leul, dar se adreseaza în special sexului feminin. În fine, vederea leului în vis se adreseaza emotiilor şi aspiratiilor cele mai nobile din noi.LEUCOPLAST: vezi pansament. LEVIER: Levierul ne anunta protectia unei persoane care ne va conduce la reusita catre obiectivul fixat.LEVITATIE: nevoia de a-ti pastra picioarele pe pamant, nevoie de realism, renuntarea la vise şi idealism. LIANA: solutie salvatoare de a iesi dintr-o incurcatura, incredere în ceilalti, acceptarea unui sprijin. LIBELULA: agilitate, gratie, libertate de miscare. Libelula reprezinta o persoana eleganta cu idei foarte liberale.LIBERTATE: Acest vis ne anunta eliberarea de sub dominatia pe care o persoana sau un lucru o exercita asupra noastra.LICEU: vezi scoala sau facultate. LICHENI: situatie inutila, profit de pe urma muncii altuia, reputatie stirbita. LICHIOR: vezi alcool şi dulce. LICITATIE: tatonarea terenului intr-o situatie inca necunoscuta, atentie să nu iti supraestimezi sau subestimezi puterile, competitie, concurenta. LICURICI: idee aparent fara importanta, dar capabila să iti ofere o noua perspectiva. LICORN: Simbol al norocului pur. A visa aparitia unui licorn şi deplina noastra intelegere cu el, este anuntul unui succes total al proiectelor pe care le avem, mai ales daca-l tinem de unicul sau corn. Omorirea unui licorn indica nefericirea cauzata de o conduita vanitoasa şi incapatanata.LIFT: Metafora comuna pentru diferitele nivele ale constientului şi subconstientului. Poate reprezenta tranzitii în cariera, stil de viata sau în dragoste. Cand urcam intr-un lift, vrem să ajungem la alt nivel, de obicei mai sus. Multe visuri despre ascensoare implica dificultati în atingerea destinatiei: usile nu se deschid, sau liftul nu se mai opreste din urcat sau coborat. Cand

liftul coboara, simbolizează coborarea în subconstient. Cand insa cade în gol, subiectul simte ca pierde controlul şi nu stie incotro se indreapta în viata. Liftierul din vis arata ca suntem în cautarea unei solutii pentru luarea unei decizii şi ca avem un bun consilier în preajma noastra.LIGHEAN: Barbatul care viseaza un lighean se poate indragosti de o femeie inferioara conditiei lui şi din aceasta legatura s-ar putea naste un copil. Acest vis poate anunta pur şi simplu un flirt.LILIAC (ANIMAL): (animal) situatii imprevizibile, mistere, aspecte necunoscute, ascunse, vesti proaste, teama, panica, tristete, piedici, greutati, dezastre personale; (floare) vezi flori de primavara. Liliacul apare rareori în vise, dar atunci cand apare, evoca latura sumbra, misterioasa, magica, a subconstientului. Acest animal straniu, jumatate soarece - jumatate pasare, reflecta partea respingatoare, amenintatoare, a vietii noastre psihice. El simbolizează deci obsesiile noastre ascunse, gandurile negre care ne turmenteaza, sau tulburarile sentimentale, confuzia sufleteasca. Daca în vis ne temem de el, liliacul indica o reala primejdie care ne pandeste.LILIAC (FLOARE): Este anuntul unei iubiri de primavara.LIMBA: (in gura) element de context ce vizează modul de comunicare: barfe, critici, vorbe rele sau bune (in funcţie de aspectul limbii), tatonarea unei situatii, posibilitate de a afla adevarul intr-o problema; (taiata) comunicare proasta, vorbe rele, blocaj, teama de a te exprima; (scoasa sau atarnand afara din gura) mari nevoi neîmplinite, dorinte puternice, dor, lucruri dupa care tanjesti, oboseala, extenuare, suprasolicitare; (straina) neintelegeri, incapacitatea de a te face inteles, comunicare ineficienta, cautarea unei cai de exprimare. Simbol sexual sau de elocventa: totul depinde de contextul visului. A vedea o limba frumoasa în vis, anunta reusita în munca celor care au profesii legate de manipularea cuvantului şi dragoste pentru ceilalti. Taierea limbii prevesteste poetilor, oratorilor, cantaretilor sfarsitul carierei lor, iar celorlalti, sfarsitul unui amor, impotenta. A ne musca limba arata posibilitatea comiterii unei indiscretii zilele urmatoare. A avea par pe limba semnaleaza o deceptie.LIMBA LATINA: A visa ca vorbim latina, inseamna ca ascundem anumite lucruri pentru ca oamenii să nu inteleaga o situatie. A auzi vorbindu-se latina, denota lipsa de intelegere a unor probleme legate de activitatea noastra.LIMPEDE: situatie fara aspecte necunoscute sau ascunse, sinceritate, sentimente pozitive, relatii sentimentale placute, adaptabilitate, cinste, sensibilitate, corectitudine, intelegere perfecta, armonie. LIMUZINA: dorinta de putere, solutie buna, desi peste puterile tale sau extravaganta, cu care se ajunge repede la o rezolvare favorabila, libertate de expresie şi de miscare foarte mare, originalitate, incredere deplina în fortele proprii, complex de superioritate, lauda de sine. LINGE: linguseala, vorbe dulci, impacare, incercare de ameliorare a unei situatii neplacute. LINGURA: vezi tacamuri.

92

Page 93: Cartea viselor

LINGURITA: vezi tacamuri. LINGUSIRE: Lingusirea este o trasatura a caracterelor abjecte. A ne simti bine în prezenta lingusitorilor este un semn de tradare, de deceptie.LINISTE: calm, sanatate psihica, armonie, buna intelegere, perioada fericita. LINIE: element de context ce vizează o cale de urmat; (ascendenta) progres, evolutie, suis, entuziasm, incredere, optimism, reusita, stare de sanatate buna; (descendenta) regres, coboras, esec, oboseala, depresie, pesimism, boala, devitalizare, slabiciune; (intrerupta) opriri, piedici, nevoia unei pauze, a micsorarii ritmului; (curba sau ondulata) turnura, schimbare lenta de mentalitate sau de direcţie, suisuri şi coborasuri frecvente, dar suportabile; (in zig zag) turnura, schimbare brusca de mentalitate sau de direcţie, suisuri sau coborasuri frecvente, dar dificile; (foarte subtire) scepticism, neincredere, nesiguranta, fragilitatea caii de urmat; (foarte groasa) siguranta; incredere în fortele proprii, variante durabile, sigure; (dreapta) aspecte legate de barbati; (franta) aspecte legate de femei; (multe linii paralele) vezi dunga; (rigla) element de context ce vizează necesitatea unei analize profunde, pentru a fi sigur de corectitudinea actiunilor proprii. LINTE: A visa ca mancam linte anunta lacrimi, mahnire.LIPICI: vezi clei. LIPITOARE: lingusitori, profit de pe urma muncii altuia, situatii neplacute, enervante, de care nu poti scapa usor. Bolnavilor, lipitoarea din vis le prezice vindecare. Celor sanatosi, le arata ca o persoana calma şi hazlie le va demasca sentimentele.LIPSA: (obiecte lipsa) vezi a pierde. LIRA: vezi harpa. LISTA: teama de a nu pierde ceva din vedere, nevoie de organizare şi planificare, de ordine şi disciplina în gandire, prudenta, grija sporita la detalii, perioada aglomerata, în care trebuie să rezolvi problemele pe rand, nu te grabi. LITERE: (cunoscute) vezi literele în parte; (necunoscute) neintelegeri, incapacitatea de a te face inteles, comunicare ineficienta, cautarea unei cai de exprimare. LITORAL: vezi plaja. LIVADA: cand este reperul principal al visului, şi nu simplu element de decor, reprezinta propria fiinta în plan social, relational, ca parte dintr-un grup; (inverzita, frumoasa) multumire, incredere în fortele proprii, speranta, bune relatii; (desfrunzita, uscata, taiata, doborata) vulnerabilitate, emotivitate sporita, nervozitate, pesimism, devitalizare, oboseala, neincredere, deznadejde, dezamagire, nevoia de a fi ocrotit, stimulat, incurajat; (inflorita sau cu fructe) speranta, optimism, incredere, mari asteptari de la ceilalti, suflu nou în relatiile actuale, noutati, schimbari favorabile, speranta, simpatie. LOC: (la teatru sau cinema) element de context ce vizează rolul tau în viata sau în societate. Daca este pe margine, în spate, în intuneric: neimplicare, indiferenta, sentimentul ca esti simplu spectator, respingere, fuga de lume, inadaptabilitate, timiditate, modestie, neincredere

în fortele proprii, izolare, marginalizare; daca este în faţă, în centru sau în lumina: incredere deplina în fortele proprii, implicare, interes pentru ce se intampla în jur, participare efectiva, popularitate, buna adaptare, acceptare; (a lua loc) vezi a se aseza; (loc gol intre mai multe ocupate) asteptarea unor evenimente, sentimentul ca mai exista şi alte variante în ceea ce faci, sociabilitate, dorinta de integrare, de implicare sau de acceptare intr-un mediu anume. LOC PUBLIC: A visa ca suntem intr-un loc public, arata confuzia, replierea în noi insine faţă de un plan viitor, de o speranta. Mersul pe strada reprezinta un moment de confuzie, de reflexie, de dificultate sau de asteptare, de lasat balta ocupatiile momentane.LOCOMOTIVA: energie, motivatie pentru a merge mai departe, mari asteptari şi sperante, dorinta de a ajunge la reusita, stimulare, incurajare. Simbolizează energia fizica şi sexuala. Locomotiva care circula cu toata viteza arata ca debordam de energie, sau ca traim o mare iubire. Locomotiva care se strica, franeaza, sau se opreste în plin camp, indica lipsa de energie sau de afectiune. Cand locomotiva din vis functioneaza cu un foc de paie, semnaleaza ca nu avem suficienta energie pentru a ne realiza dorintele.LOCUINTA: vezi casa sau apartament sau camera. LOGODNA: Logodna, unde toata lumea este bucuroasa, unde totul se desfasoara normal, anunta o logodna reala. Daca unul din cei doi logodnici lipseste de la sarbatoare, acest vis indica o ruptura sentimentala. A ne logodi cu o persoana necunoscuta pe care o distingem cu greu în vis, inseamna ca traim cu o persoana care nu ni se potriveste, sau pe care nu o cunoastem prea bine.LOGODNIC/A: vezi soţ/soţie. LOJA: (la teatru) element de context ce vizează rolul tau în viata sau în societate, dorinta de realizare sociala, de apreciere şi recunoastere a unor merite, nevoia de a fi luat în consideratie. LOPATA: Simbol sexual masculin. Ea reprezinta efortul penibil pentru a ajunge la descoperirea de sine. Pentru femeie, a se servi de o lopata pentru a descoperi o comoara, inseamna incercarea de a-si realiza aspiratiile cu ajutorul instrumentului celui mai sigur: barbatul. Pentru barbat, sapatul reprezinta o experienta sexuala. Daca dezgroapa o comoara inseamna ca e lucid şi intelege femeia mai bine. Lucrul cu lopata simbolizează unirea sexuala. Pamantul reprezinta femeia, lopata, barbatul. A vedea o lopata inseamna risipirea bunurilor noastre. A infige o lopata în pamant, anunta unei tinere fete deflorarea, prima să experienta sexuala.LOTERIE: Anunta o intalnire sentimentala importanta.LOVI: vezi a bate. LOZ: vezi joc de noroc. LUA: (ceva oferit de cineva) vezi a primi; (ceva fara să iti fie oferit) vezi a fura sau a apuca; (a lua un examen) vezi a castiga; (a lua trenul, autobuzul etc) vezi tren, autobuz etc. LUCI: vezi lustru. LUCRA: vezi munca.

93

Page 94: Cartea viselor

LULEA: element de context ce vizează nivelul maxim al unei situatii, apogeul, limita superioara sau relatiile cu trecutul, amintiri, evenimente uitate sau în legatura cu persoane în varsta. LUMANARE: (aprinsa) nevoia de intimitate, izolare, singuratate, meditatie, timp doar pentru tine sau cei apropiati, fuga de ochii lumii, viata personala intensa, energie, incredere, speranta, actiune, initiativa, curaj, cautarea unui raspuns, analiza, aprofundare a unei probleme pentru a descoperi un adevar; (topita sau stinsa) teama de necunoscut, aspecte nebanuite ale unei probleme, oboseala, depresie, pesimism, neincredere în viitor, pierderea oricarei sperante, neglijarea vietii personale; (palpaind slab sau stingandu-se) sanatate subreda, teama de batranete sau moarte, sentimentul timpului care se scurge, slabiciune fizica sau psihica, lipsa mijloacelor de a pune un proiect în practica, lipsa de elan sau de chef, plictiseala, rutina, lipsa curajului de a actiona; (la biserica) speranta, credinta, asteptarea unui sprijin din partea altora; (de inmormantare) final, apropiere de un capat de drum sau a unei etape, abandonarea unei situatii, relatii, sentimente inutile sau defavorabile; neimplicare, lipsa de sensibilitate sau receptivitate, indiferenta; (de nunta sau de botez) sprijin sau sfat intr-un moment de cumpana; (pe tort) finalizarea unei etape şi inceperea uneia noi, celebrarea unui nou inceput, ajungere la rezultate favorabile, motiv de sarbatoare, sperante, vise, dorinte. Cand visezi lumanari arzand cu flacara egala, ti se indica un caracter constant al relatiilor cu cei din jur şi noroc la bani. Cand o faţă viseaza ca topeste ceara pentru lumanari e semn ca va primi o cerere în casatorie neasteptata şi va face o vizita foarte placuta unor rude indepartate. Simbolizează adevarul, cunostinte din ce în ce mai mari. Flacara care nu atinge ceara este uneori purtatoarea unui mesaj divin. Lumanarea care arde şi lumineaza anunta dragostea, bucuria, izvorul dezvoltarii personalitatii. Lumanarea care se stinge este semnul sfarsitului unei iubiri şi dificultatea de a continua acelasi fel de viata.LUMINA: (obiecte, persoane sau locuri aflate în lumina sau luminate) simbolul vietii constiente, a aspectelor deja cunoscute în viata personala, incredere în viitor, speranta, noi perspective, optimism, gasirea unei solutii, curajul de a merge mai departe, aflarea adevarului sau a unui raspuns, sinceritate, intelegerea unei situatii, acceptarea realitatii, acumulare de informatii şi cunostinte, invatare, atentionare; (slaba sau neclara) aflarea partiala a unei solutii sau a unui raspuns, neclaritate, stare de confuzie; (a stinge lumina) vezi intuneric; (a aprinde lumina) vezi lumina. Lumina clara şi stralucitoare este un semn de bucurie, de dinamism, de energie pozitiva şi ne anunta ca este timpul de a trece la actiune. Obscura, arata oboseala, lipsa de energie. Lumina care se stinge indica sfarsitul unui mod de viata, al unei iubiri, sau pierderea unei prietenii şi recomanda necesitatea unei readaptari. Pentru bolnavi, prevesteste o lunga convalescenta. A stinge chiar noi lumina, reprezinta decizia de a ne parasi partenerul. LUMINIS: Un luminis cu o carare care duce în afara padurii, indica o mai buna intelegere de sine şi inseamna

ca în cele din urma ne vom realiza, caci o sursa de idei incepe să incolteasca în spiritul nostru.LUNA: element de context ce vizează sufletul, partea feminina a unei persoane, inconstientul, mama; romantism, legatura cu familia, originile sau trecutul, amintiri, mobilitate, schimbari frecvente, popularitate, viata de zi cu zi, emotivitate, pasiune, intuitie, calm interior; (eclipsa de luna) vezi eclipsa; (de zile) vezi luni ale anului. Luna se confunda cu mama (simbolul ei prin excelenta) şi cu feminitatea. Luna plina: vinovatie cauzata de rivalitatea cu mama. Luna noua: impacare cu mama. Luna - regina noptii, este simbolul misterelor şi al aspectelor secrete, ascunse, ale feminitatii. Ea semnifica elementul feminin, în general: fiica, soţie, sora. Este asociata imensitatii marii, mareele fiind rodul atracţiei astrului nocturn. Sub semnul Lunii stau, de asemenea, imaginatia şi sensibilitatea umana. Luna plina, intr-o noapte senina, este reflectarea starii de liniste interioara şi calm a visatorului, sugerand potentialul sau contemplativ. Luna noua este semnul unui nou inceput, noi deschideri în sfera afectiva. Luna stralucitoare, este un simbol favorabil, dublat de un aport de fertilitate. Luminoasa, pe un cer fara nori, ea anunta noroc şi fecunditate femeilor. Voalata de nori sau ceata, prevesteste tulburari, boala, persoanelor vars-tnice sau membrilor feminini ai familiei. A visa un chip reflectat în discul lunii ca intr-o oglinda, anunta o boala grava, posibil chiar decesul persoanei al carui chip îl vedem. Luna care apare în visele noastre, uneori semnifica dezvaluirea secretelor pe care le avem. Pentru femeie, a visa luna inseamna nevoia de a se ocupa de sentimentele, de viata să afectiva, de propria-i persoana. Pentru barbat, datoria de a face mai mult loc în viata să pentru femeia iubita. Toate prevestirile, bune sau rele, legate de luna, au un impact mai putin pronuntat decat cele legate de ale soarelui.LUNCA: confort, liniste sufleteasca, calm. LUNETA: la fel ca la lupa, doar ca vizează evenimente sau lucruri la care nu ai acces direct, spre care tinzi sau tintesti. Luneta reprezinta dificultatea de a rezolva o problema de actualitate. Nu vedem, sau ne scapa ceva interesant din anturajul nostru.LUNI: (zi a saptamanii) vezi saptamana; lunile anului - (luni de primavara) vezi primavara; (luni de vara) vezi vara; (luni de toamna) vezi toamna; (luni de iarna) vezi iarna; (decembrie) vezi decembrie; (ianuarie) vezi ianuarie. LUNTRE: vezi barca. LUP: agresivitate, atac, dorinte intense, energie, putere de a trece peste probleme, rezistenta, lupta, cooperare, spirit de echipa, dar cu dorinta de a detine conducerea, combativitate pentru un interes propriu. Lupul, ca toate celelalte animale salbatice, reprezinta fie rivali determinati să ne invinga, fie instinctele noastre primitive. Trebuie să ne controlam instinctele pentru a nu actiona în mod necugetat.LUPA: element de context ce vizează evenimente sau lucruri cotidiene, care necesita o analiza mult mai aprofundata, nevoia de a descoperi eventuale fisuri, nereguli, greseli, pentru a sti cum să le remediezi, atentie, concentrare sporita, tendinta spre exagerare.

94

Page 95: Cartea viselor

Indica necesitatea examinarii minutioase a fiecarui aspect al existentei noastre pentru a ne cunoaste mai bine. Ea anunta o primejdie care ne vine din partea noastra sau a altora.LUPTA: (implicat intr-o lupta) competitie, combativitate, dorinta de a castiga, de a reusi, efort, furie, agresivitate, dorinta de a face dreptate, conflict, exteriorizare, eliberare de energie, creativitate, spirit constructiv, indrazneala, capacitatea de a infrunta pericolul, ambitie. A lupta cu cineva indica un conflict cu aceasta persoana. Este de preferat să invingem, caci rezultatul va fi acelasi în realitate ca şi în vis. A lupta cu o persoana necunoscuta este un semn de conflict interior care obliga la o decizie daca nu vrem să cadem prada bolii. A lupta cu un mort anunta un proces, dificultati în legatura cu o mostenire, sau în general, cu afacerile. A lupta cu un superior şi a-l invinge prevesteste succesul intr-un domeniu necunoscut. A lupta cu un inferior şi a fi infrant, semnaleaza lipsa de noroc.LUSTRU: crearea unei imagini mai bune, impresionarea celor din jur, capacitatea de a iesi în evidenta, comparatii în favoarea ta. LUT: (prelucrat de olar sau de sculptor) adaptabilitate, capacitate de a ajunge la rezultate concrete şi la castiguri materiale prin munca, creativitate, maleabilitate, mobilitate; (morman) sprijin util în rezolvarea unei probleme, chiar daca prin efort indelungat şi munca; mijloace concrete de a ajunge la rezultate palpabile. LUX: dorinta de avutie, de posesiuni materiale, de achizitii, de investitii, materialism, avaritie, lacomie, snobism. Daca visezi ca esti inconjurat de lux e semnul unei mari averi, care se afla în pericol daca vei continua cu risipa. Cand o femeie saraca viseaza ca traieste în lux, va surveni o schimbare în situatia ei prezenta.LUXATIE: Anunta suparari trecatoare.

M: spirit constructiv, munca, harnicie, spirit practic, incapatanare scepticism, implicare, angajament. MAC: pasiune, voluptate, viata erotica (traita sau dorita), dragoste oarba, inconstienta, poate pentru cine nu merita, indragostire la prima vedere, stimulente din afara, tupeu, lipsa de scrupule, risc. Vezi şi rosu. Macul anunta un moment de entuziasm trecator.MACARA: comoditate, lene, lipsa de raspundere şi de maturitate, asteptarea ca altul să rezolve, asteptarea unui sprijin mai puternic din afara. Macaraua indica o munca mai putin penibila sau solutionarea unor conflicte sentimentale.MACAROANE: vezi spaghetti. MACHETA: nevoie de auto-cunoastere, de reflectare asupra propriei vieti, ca şi cum ar fi a altuia, sentiment de detasare de propriile probleme, indiferenta. MACHIAJ: vezi cosmetica. MAGAZIE: vezi debara. MAGAZIN: element de context pentru propria viata sociala, relatii importante, cunostinte influente, extinderea relatiilor, sociabilitate, mediu social bogat, contact cu public divers, varietate de situatii, vezi şi cumparaturi. MAGICIAN: idealism, perioada de confuzie în care se cauta un drum, incredere în altii, şi nu în fortele proprii,

asteptarea unei rezolvari rapide, cu efort minim (comoditate), relatii cu superiori, fuga de raspundere. MAGNET: atracţie spre ceva anume, fascinatie, ispita, dorinte mari, incredere absoluta, nebunie, lipsa de control. A visa un magnet anunta ca vom fi foarte curand atrasi de o persoana de sex opus, o persoana foarte seducatoare.MAGNETOFON: în vis, inseamna descalcirea unei situatii complexe simbolizata de mesajul ascultat.MAGNOLIE: vezi nufar. MAHALA: vezi periferie. MAI: tinerete, incredere, speranta, optimism, afectiune, placere, poerioada frumoasa a vietii, senzualitate, distractii, usurinta. MAIEU: perioada dificla a vietii, lipsa de incredere în sine, conotatii negative ce tin de imaginea proprie; (tu în maieu) saracie, neglijenta, dezinteres faţă de propria persoana; (altul purtand maieu) intimitate, lipsa de formalisme, familiarisme, prietenie stransa. MAIMUTA: istetime, spirit descurcaret, veselie, energie, optimism, distracţie, neatentie, pripeala, graba, repeziciune, gafe, prezenta de spirit, capacitatea de a invata de la altii, nevoia unui exemplu, probleme sau situatii privite de la originea lor, nevoia de a urma niste sfaturi de la persoane cu mai multa experienta; (in cusca) lipsa sau reprimarea celor de mai sus, frustrari, oprelisti, discpilina impusa, rigiditate. Maimuta semnaleaza ca spiritul nostru de creativitate este foarte limitat şi recomanda incetarea actiunilor copiate dupa cele ale vecinului. A rade de o maimuta, inseamna a deveni ridicol. Maimuta cu pui reprezinta conformismul matrimonial.MAIONEZA: situatii ce pot lua oricand o turnura nedorita, semnal de alarma; orice abatere de la regula poate naste dezastre. MAJUSCULA: atentionare, a da importanta unui aspect aparut în vis, prioritate. MAL: element de context ce combina elementul apa (planul emotional) şi elementul pamant (planul material), atragand atentia acelui element care iese în evidenta în cadrul visului, daca se pune accent pe apa sau pe pamant; (stand pe mal de mare, de apa, de lac) prioritar este elementul pamant; siguranta incerta, situatii care oricand pot cunoaste o turnura necunoscuta, viata emotionala depinde mult de stabilitatea materiala cotidiana, neincredere, teama de sentimente; (mergand inspre mal dinspre apa) prioritar este elementul apa; nevoie de liniste sufleteasca, nevoia unei pauze sau a unui concediu, perioada confuza în plan emotional, emotivitate sporita ce urmeaza să se incheie, stress, teama de a-ti asuma responsabilitati, frica de ziua de maine, cautarea unei rezolvari; (situatii ce se petrec de-a lungul malului, în paralel cu apa) echilibru intre apa şi pamant, cautarea armoniei, cautarea unui raspuns, nevoie de calmare, nevoie de reculegere, directii incerte, dar stabile; (mal rupt, lucruri sau persoane cazand de pe mal) atentionare asupra elementului pamant; se pot petrece situatii cotidiene care pot aduce stress, emotii, lacrimi chiar, situatii instabile, periculoase, stare materiala precara ce poate naste mahniri; (locuinta la mal de apa) buna armonie intre emotii şi material;

95

Page 96: Cartea viselor

perioada buna a vietii, relatii satisfacatoare, lipsa de griji materiale, incredere în viitor, optimism. MAMA: în genral situatii ce se cer analizate în profunzime, de la originea lor; de obicei mama din vis indica o atitudine personala pe care imaginea mamei o reprezinta. Visul poate fi interpretat în funcţie de relatiile pe care le aveti sau le-ati avut cu mama. Daca în realitate mama este moarta - atrage atentia asupra unui eveniment din trecut de care depinde intr-un fel viata dv., nevoie de afectiune, insatisfactii emotionale, dor, lipsa unei protectii. Daca mama este în viata, dar este departe - lipsa unui sprijin, deruta emotionala, teama de necunoscut, dorinta, dor, lipsa de afectiune. Daca locuiti cu mama – confort, siguranta, protecţie, incredere. Daca în general va intelegeti bine cu mama – prietenie, incurajare, sprijin, calm, ocrotire. Daca în realitate mama e prea exagerata şi doreste să va conduca viata sau nu va intelegeti cu mama – sufocare, nevoie de echilibru, dorinta de independenta, cautarea unei evadari dintr-o situatie frustranta. Daca în realitate mama e rece şi distanta - lipsa de afectiune, deruta emotionala, incapacitate de a exprima trairile, centura, reprimare a sentimentelor, insatisfactii sentimentale. Daca în realitate mama e recasatorita – frustrari, gelozie, lipsa unui sprijin, sentiment de inferioritate, teama de abandon, marginalizare. Daca în realitate mama e divortata – insatisfactii emotionale, incapacitatea de a avea relatii bune cu ceilalti, lipsa unui sprijin, nevoia de a va descurca singur, independenta, situatii frustrante din trecut. Daca în realitate mama e vaduva – singuratate, insatisfactii emotionale, lipsa unui obiect al grijii dv. Daca în realitate e mama vitrega – repulsie, respingere, inacceptare, o fateta a personalitatii pe care nu o agreati, posesivitate, teama de a pierde ceva drag, dezechilibru emotional, teama de abandon, intransigenta, intoleranta, complex de inferioritate, lipsa de afectiune sau incapacitate de exprimare a emotiilor. Daca nu va cunoasteti mama şi totusi visati pe cineva ca fiind mama – nevoie de ocrotire, vulnerabilitate, incapacitatea de a va intelege propria personalitate, individualitate incerta, sentimentul ca nu apartineti nimanui, inutilitate. Daca în vis altcineva e mama dv. sau aveti mai multe mame – deruta emotionala, iubire pe mai multe planuri, insatisfactii sentimentale, disconfort, agitatie interioara, confuzii în plan sentimental. Daca în vis sunteti mama, dar nu sunteti în realitate – responsabilitati, nevoia de a va implica intr-o situatie, afectivitate sporita; Daca în vis sunteti mama şi sunteti şi în realitate – responsabilitate, grija, afectiune, probleme de familie. Mama altcuiva – situatii care va impresioneaza, desi nu va vizează direct. Daca deveniti mama – vezi nastere. Mama se manifesta adesea în vise sub forma simbolica: luna, regina, caprioara. Cand apare cu faţă descoperita ea este ambivalenta: ea insasi, dar şi ca simbol al maternitatii. Avem trei posibilitati: Mama joaca rolul ei obisnuit, din viata de toate zilele. Apare intr-un scenariu incarcat de elemente negative - sentiment de rivalitate. Incarcatura visului este placuta, şi atunci o identificam pozitiv, ca pe dorinta de maternitate. Simbol al dragostei, al bucuriei de viata, al protecţiei şi echilibrului. Mama cosmica este cea care

traieste în fiecare din noi, adica un instinct pronuntat al vointei de viata. În comparatie cu tatal cosmic (soarele), mama cosmica (luna), este un simbol mai putin norocos şi da mai putina forta, dar dragoste mai profunda. A ne visa mama, ca este vie sau moarta în realitate, inseamna a avea o legatura reala cu ea; totul depinde de situatia noastra, de modul nostru de viata. Ea mai poate semnifica importanta unui sentiment pe care-l avem pentru un barbat sau pentru o femeie. Daca mama ne apare în vis frumoasa, vesela, este un semn de fericire în amor. Suferinda sau trista, reprezinta un sentiment negativ şi depresiv în dragoste. Pentru femeia în instanta de divort, mama din vis semnifica amantul, iar tatal, soţul.MANDOLINA: vezi chitara. MANECHIN: (fotomodel) senzatie de perfectiune, complex de superioritate, infatuare, incapacitatea de a accepta greselile sau defectele, orgoliu, incapacitatea de a privi de unde ai pornit, avantaje sociale, nevoia de a uza mai mult de calitatile fizice personale sau invers, nevoia de a le tine sub control mai mult, în funcţie de context; (de plastic pentru haine) manipulare, lipsa de vointa şi de inteligenta, pozitie de subaltern, fara nici o putere de convingere, sentimentul de a fi condus fara impotrivire, comoditate, lene, indiferenta, neimplicare, sentimentul ca esti simplu spectator, fara a juca un rol în spectacolul vietii. Semnifica lipsa de realism, de natural. Pentru femeie, a visa ca este manechin reprezinta o viata artificiala, sentimente superficiale. Pentru barbat, acest vis reprezinta o femeie careia nu-i vede adevaratul caracter.MANICHIURA: vezi cosmetica şi degete. MANIFESTE: dorinta de revolta, nevoia de independenta, mari frustrari, dorinta de a te ridica pentru drepturile tale, neintelegeri, situatii de neacceptat, putere de convingere, obligatia de a lua atitudine. MANIVELA: incurajare, stimulent din afara, nevoia de a primi sau a da cuiva un imbold; (a da la manivela) blocaj, cu asteptarea unui sprijin din afara. MANSARDA: vezi pod (de casa). MANSETA: (curata) eleganta, gratie, amabilitate, politete, diplomatie, ingrijire, imagine publica buna, inteligenta, respect de sine; (murdara) opusul celor de mai sus. MANUAL: vezi carte. MANUFACTURA: Visul în care vedem sau conducem o manufactura anunta o mare bucurie şi succes. A fi muncitor intr-o manufactura indica o perioada de munca intensa de adaptare la viata sociala dupa o lovitura grea.MANUSCRIS: vezi scris. MAPA: vezi dosar. MARE: (daca un lucru în vis e mai mare decat în realitate sau devine mare pe parcursul visului) element de context ce atrage atentia asupra posibilitatilor de evolutie a unor lucruri, ceva care trebuie să iti sara în ochi, să te socheze, să iti suscite atentia; amplificare, exagerare, abuz, dezechlibru; (ceva care în realitate e mic, dar în vis e mare) repercusiuni ale unor situatii actuale, posibile evolutii ale unei situatii în viitor, nevoie

96

Page 97: Cartea viselor

de a acumula experienta, maturizare, eveniment în desfasurare, viitor posibil. MARE (OCEAN): simbol matern. Din cauza asemanarii fonice mare/mama, dar mai ales pentru ca viata isi are originea tot din mare. Dupa tonalitatea afectiva a visului: Inot: acceparea feminitatii. Plonjezi/inoti pe sub apa: comunici cu inconstientul. Te ineci: ti-e frica de impulsurile tale. A visa o mare calma, cu apa limpede şi transparenta, anunta bucurie şi realizarea tuturor planurilor. Furtuna pe mare este semnul unei vieti agitate, zbuciumate. Daca ne visam luati de valuri şi antrenati în larg, atunci visul indica o mare teama care ne stapaneste. Este timpul să identificam natura acestei frici, pentru a ne putea elibera de angoasa printr-o munca de constientizare şi transformare launtrica. A inota intr-o mare calma anunta succesul în viata. Daca inotam în ape tulburi, maloase, atunci visul ne anunta o viata dificila, mizerie, confuzie. A vedea un pachebot plutind pe mare, semnaleaza o veste buna, pe care o vom primi în curand. A calatori pe mare, cu vaporul, anunta o calatorie agreabila. A masura adancimea marii, vesteste un succes de rasunet.MAREE: vezi flux MARGARETA: incertitudini în plan sentimental, nesiguranta afectiva, lipsa de dragoste, intrebari cu privire la persoana iubita. MARGINE: (ceva aflat pe margine) element de context paentru desemnarea unor detalii subsidiare, de importanta mai mica, ce pot trece neobservate; (ceva indreptandu-se spre o margine) risc, inconstienta, pierderea controlului sau a direcţiei, atentionare, pericol iminent, semnal de alarma privind o direcţie gresita sau primejdioasa; (cineva stand la margine sau ceva la marginea drumului) fuga de raspundere, timiditate, neincredere în fortele proprii, autocritica, cenzura, frustrari, marginalizare, abandon, anxietate, perioada de confuzie. MARINAR: (tu esti marinar) dorinta de eliberare dintr-o relatie afectiva sufocanta, gelozie, dragoste exagerata, pasiune oarba; (marinar pe uscat) perioada de pauza sentimentala, dar în asteptarea altei relatii, liniste, calm sufletesc, refacere dupa o perioada incarcata; (marinar pe vas) posibile pericole în plan afectiv, carora trebuie să le faci faţă, curajul de a-ti depasi limitele sau propriile temeri, vezi şi vapor; (cineva este marinar în vis) nevoie de supunere unor reguli impuse de altii în plan afectiv, posesivitate, gelozie, simt al proprietatii an plan sentimental, lipsa de libertate în dragoste, sentiment de supunere; (uniforma de marinar) vezi uniforma; (echipaj de marinar) vezi echipa. Semnifica instabilitatea, nestatornicia, blandetea de moment. Pentru femeie, acest vis arata ca dispozitia schimbatoare a iubitului ei o deranjeaza.MARIONETA: Marioneta sugereaza manipularea, absenta puterii de decizie. Visul poate evoca dorinta noastra de a-i domina pe altii sau lipsa de control asupra propriei noastre vieti. Pentru femeie, acest vis arata ca barbatul iubit nu are continuitate în idei, nu este de luat în serios şi este lipsit de stabilitate. Pentru barbat indica lipsa de vointa.

MARMURA: (alba) gratie, perfectiune, idealism, sentiment de împlinire sufleteasca; (neagra) pretentii mari, exigenta, snobism, grandomanie, infatuare; (obiecte din marmura; statuie, cruce, văza etc) respect, politete, diplomatie, detasare, admiratie, idolatrie. MARO: seriozitate, maturitate, rigiditate, conservatorism, pasivitate, experienta, intelepciune, batranete, datorie, obligatie, simt al raspunderii, tristete, deprimare, pesimism, lipsa de orizont, lipsa de creativitate, nevoia de a aduce lumina în propria viata. MARS: (a merge în mars) nevoia de a te supune unei discipline sau unei reguli impuse de altii, nevoia unui sfat, lipsa de libertate de actiune sau de expresie, nevoia de a intra în randul lumii dintr-un anumit punct de vedere dupa o perioada de deruta sau independenta; (a spune unui caine „mars”) respingerea unei propuneri, impolitete, lipsa de diplomatie, teama de a fi refuzat sau teama de a fi atacat, dezaprobare, nevoia de a te debarasa de lucruri sau oameni care iti sunt nefolositori, risc de ruptura sau conflict. MARTE: (planeta sau zeul Marte) agresivitate, conflict, opozitie, afront, cearta, lovire, neintelegeri, violenta, lupta, razbunare, ura, competitie, actiune, agitatie. MARTIE: renastere, regenerare, vindecare, reluare a unui nou ciclu în desfasurarea unei actiuni, refacerea fortelor, noutate, optimism, nou inceput, initiativa, tinerete, curaj, incredere, planuri şi perspective noi. MARTOR: nevoie de certitudine, nesiguranta, teama de atac, incapacitatea de a te descurca singur, nevoie de incurajare sau sprijin, teama de propriile actiuni. MARTI: agresivitate, conflict, opozitie, afront, cearta, lovire, neintelegeri, violenta, lupta, razbunare, ura, competitie, actiune, agitatie. MARTIAN: vezi extraterestru. MASA: (din material solid) suport, ajutor material, incurajare din partea celor apropiati; (fara faţă de masa) ajutor de la prieteni adevarati, sincer, pe faţă, fara formalisme şi fara conditii; (cu faţă de masa) ajutor de la cunoscuti cu anumite interese ascunse, ajutor de la cunostinte indepartate sau de la persoane cu care ai anumite relatii de respect; (cu musama) ajutor nesincer cu risc de esec; (plina) viata sociala intensa, multe cunostinte, vizite, intalniri, contacte diverse; (goala) singuratate, izolare, fuga de societate, perioada slaba în plan social; (cu trei picioare sau subreda) nesiguranta, incapacitatea de a gasi un sprijin, lipsa de stimulente, singuratate; (masa plianta) adaptabilitate la orice conditii în plan social, sociabilitate, diplomatie, amabilitate; (asezat la o masa) pregatiri pentru o initiativa proprie în plan social, acumulare de idei sau de experienta, nevoia de a actiona, dar de a tine cont şi de colaboratori; (mancand la masa) vezi a manca; (ca fel de mancare) vezi micul dejun, pranz, cina. Reprezinta stabilitatea vietii. Aspectul mesei reprezinta calitatea casniciei noastre. Masa bine aranjata, incarcata de feluri de mancare şi de fructe, arata ca exista multa dragoste şi intelegere în casnicie, mai ales daca suntem invitati să mancam. A minca la aceasta masa abundenta, inseamna acceptarea amorului. masa pe care nu este nimic de mancat, semnifica o lipsa de dialog şi de

97

Page 98: Cartea viselor

iubire. Masa rasturnata anunta distrugerea casniciei, o separatie, un divort. Masa de lucru se refera direct la profesie.MASACRU: Pe plan subiectiv, este un semn de agitatie în subconstient. Trebuie să ne calmam şi să fim mai putin agresivi. A masacra animale inseamna a ne impotrivi instinctelor noastre. Pe plan obiectiv, a omori un animal agresiv anunta o victorie asupra unui dusman.MASAJ: (cu scop medical) nevoia de a repara o greseala, de a detensiona un conflic, de a calma spiritele, de a redresa o situatie incordata; (cu scop de relaxare sau erotic) nevoie de calm şi detasare de probleme, nevoie de a uita o perioada, în funcţie de locul în care este facut masajul, vezi şi gat, brate, spate etc. MASCA: (de bal) flirturi, dorinta de a face ceva sub adapostul anonimatului, ispita, atracţie de frusctul oprit; (pe chipul altuia) minciuna, ipocrizie, incorectitudine, falsitate, suspiciuni, dualitate, atentie la sinceritatea altora; (pe chipul tau) fuga de responsabilitate, incapacitatea de a-ti accepta greselile, ascunderea realitatii, indulgenta, deruta, lipsa unei bune auto-cunoasteri, imagine incorecta despre sine, incercarea de a arata o alta imagine decat cea reala, jena faţă de unele defecte proprii; (de gaze) teama de barfe, fuga de cuvinte rele, dorinta de detasare de rautatea lumii, sufocare de problemele altora; (cosmetica) vezi cosmetica. Cuvantul personalitate vine din latinescul persona, care semnifica masca de teatru, adica masca pe care o purtau actorii pe scena. Mastile, din vis, reprezinta persoane ipocrite, oameni cu doua fete, care isi ascund adevaratele sentimente. Trebuie scrutat cu atentie anturajul nostru. A reusi să scoatem masca de pe faţă cuiva, inseamna descoperirea unei intrigi indreptate contra noastra. Visul mai poate insemna ca punem la indoiala, fara motive reale, cinstea unei persoane cu care suntem în afaceri.MASINA: element de context ce descrie planul relational şi comunicarea intre oameni; (masina mica) relatia cu partenerul sau cu familia apropiata; (masina de teren) relatia cu unii colaboratori din alte localitati; (masina straina) relatia cu persoanele straine sau din afara tarii; (limuzina) relatia cu persoanele faţă de care aveti o anume admiratie sau respect; (tip sport) relatia cu prietenii apropiati sau colegii de club; (veche) relatia cu prietenii vechi; (noua) relatii noi, abia la inceput; (stricata, accidentata sau în reparatii) aduce în context relatii distruse, pe cale de distrugere, deficitare sau în care se resimt blocaje de comunicare; (mergand) relatii actuale sau în plina desfasurare; (in garaj, stationand sau în parcare) relatii rare, intamplatoare, care au ajuns intr-un impas sau care nu au fost intretinute, cu riscul de a fi pierdute sau uitate; (ultramoderna sau scumpa) relatii de superioritate – sau inferioritate, dupa caz – în care unul din cei implicati detine un anume avantaj ce poate naste invidie; (rabla) relatii vechi, lipsite de formalisme, dar care merg în continuare prin simpatie şi umor. Ca şi casa, masina simbolizează Eu-l. Tot ce i se intampla acesteia, ti se intampla tie. Masina care nu merge (are rotile sparte, nu vrea să porneasca): ei, nu prea iti merge nici tie struna! Incerci să franezi şi nu

poti: simti ca esti implicat intr-o situatie pe care nu o poti controla. Ravnesti la alte masini: relatii de conflict cu ai tai etc. MATADOR: Reprezinta un sentiment de orgoliu, dorinta de a juca un rol important. A imblanzi sau ucide taurul, anunta o victorie asupra noastra insine. Daca matadorul este ranit sau omorit de taur, visul ne arata ca nu actionam cum ne convine, fiind dominati de cineva, sau de o sexualitate rau traita.MATEMATICA: luciditate, nevoie de concentrare, atentie la detalii. MATERNITATE: creativitate, inspiratie, rezultate ale unor activitati mai vechi, calitati şi talente ce se cer dezvoltate sau scoase la iveala. MATE: vezi intestin. MAZARE: Anunta abundenta şi ca putem avea incredere în relatiile noastre.MAXILARE: în vis, maxilarele reprezinta prietenii, fapturile dragi. Maxilarele sanatoase indica lipsa de probleme materiale, rezerve bine pastrate. Maxilarele ranite, dureroase, arata o lipsa de afectiune şi ca totul se resimte.MACELAR: cruzime, nonsalanta, duritate, curaj, intransigenta, nevoia de a te debarasa de o anumita suferinta, intarsatura brusca a situatiei. Macelarul din vis indica pericole, pierderi, şi arata ca vom fi manipulati fara scrupule. Pentru femeie, macelarul reprezinta omul de care este legata, care este insa lipsit de sensibilitate şi nu se preocupa de sanatatea ei. Pentru salariati, acest vis arata timiditate, suportarea unei autoritati intransigente, care genereaza din ce în ce mai putina incredere în ei insisi. A visa un macelar este un indiciu ca cineva ne exploateaza, profita de noi.MACIUCA: A tine o maciuca în mana, inseamna eliminarea unei dificultati, reusita. A primi o lovitura de maciuca anunta un esec, o lovitura pe la spate.MADUVA: element de context ce atrage atentia asupra unor detalii profunde, dar de care depinde intreaga evolutie a evenimentelor, centrul tuturor lucrurilor, intelepciune. MAGAR: impolitete, lipsa de respect, lipsa de maniere, comportament marsav, gafe, jigniri, imagine proasta, incapatanare inutila, incapacitatea de a urma reguli stricte sau incapacitatea de a lucra ca subaltern, respingerea oricareri autoritati. Magarul simbolizează asocierea în afaceri. El este contrariul vietii spirituale şi reprezinta omul inclinat spre viata materiala, catre placerile vietii. Daca magarul este ascultator şi merge cu pas vioi, visul este pozitiv. Daca este incapatanat şi lenes, indica nereusita, confuzia, nestiinta. Magarita reprezinta intotdeauna un sprijin devotat, o persoana generoasa, gata oricand să sara în ajutor.MALAI: simplitate, sinceritate, originea sau nivelul cel mai de jos al lucrurilor, lipsa de pretentiozitate sau infatuare, intelepciunea primordiala, adaptabilitate în cele mai proaste conditii, decadere, revenire la punctul zero. MAMALIGA: vezi malai. MANASTIRE: A fi intr-o manastire semnifica nevoia de meditatie, de liniste inaintea luarii unei decizii importante în viata.

98

Page 99: Cartea viselor

MANUSI: diplomatie, respect, politete, atentie sporita la vorbe şi gesturi, pentru a nu jigni; (de box) capacitate de a infrunta pericolul, curaj, tupeu, contra-atac, agresivitate verbala. A purta manusi elegante anunta relatii selecte care aduc prestigiu. A visa un necunoscut purtand manusi, inseamna ca o persoana din anturajul nostru este periculoasa. A ne pune manusile, avizează ca trebuie să facem atentie la vorbele şi actele noastre, caci atmosfera este fierbinte. A visa pe cineva aruncand o manusa pe jos este semnul unei provocari. A o ridica, arata ca suntem pregatiti să raspundem acestui gest de provocare.MAR: (copacul fara fructe) element de decor ce atrage atentia asupra potentialului creativ al propriei persoane; (copac cu fructe sau fruct în copac) tine de calitatile şi talentele individului, de capacitatea să de creatie, de ideile şi actiunile sale, teama de a nu reusi, de a nu-si atinge scopurile; (fructul în sine) rezultatele concrete ale muncii proprii, intelepciune, cunoastere, informare, deschiderea de noi orizonturi, risc de neintelegeri, posibilitatea de a gresi, ridicare impotriva regulilor impuse de altii, liberul arbitru al persoanei, dorinta de independenta, ispita, tentatie spre ceva nou, necunoscut; (ceva facut din mere) proiecte în desfasurare, avand la baza idei proprii, creatie personala; (mancand) sanatate, voluptate, energie; (mar verde) sinceritate, adevar spus în faţă, lipsa de menajamente, prospetime, noutate, tinerete, sanatate; (mar copt sau colorat frumos) simt artistic şi estetic, nevoia de a crea o imagine mai buna rezultatelor propprii; (stricat sau cu viermi) dezamagiri, esec, boala ascunsa sau care da semne, efecte neplacute ale unor greseli mai vechi; nevoie de a acorda atentie şi la cele mai mici detalii; (flori de mar) vezi flori de copac. Poate fi considerat un simbol sexual. Marul reprezinta tentatia amoroasa, dragostea la prima vedere. A manca un mar cu o persoana de sex opus inseamna a iubi şi a fi iubit. A rontai un mar, anunta o idila. Marul rosu indica un amor pasionat. Verde, o iubire imposibila pentru moment. Marul stricat anunta o casnicie tulbure. Cel cazut din pom, sanse minime în iubire. Viermanos, arata ca o neintelegere mineaza menajul. Este necesara o explicatie. Marul mai poate sugera forta morala, determinarea. Aspectul negativ semnifica incapatanarea.MARACINIS: A merge prin maracini inseamna a face o incursiune în subconstient. Iesirea din maracinis indica scaparea de griji.MARGELE: (rupte) elemente disparate care nu se mai pot lega intre ele, detalii fara legatura intre ele, riscul de a strica totul; (singure) idei intamplatoare, actiuni izolate, detalii; (insirate) concentrare pentru punerea cap la cap a tuturor elementelor dintr-un intreg, cooperare, rezultate bune; vezi şi colier. MARIT: (lucruri marite, mai mari decat în realitate) vezi mare. MARUNTAIE: A vedea în vis maruntaiele din corpul nostru care este deschis, indica un sentiment de plenitudine şi de satisfacţie din punct de vedere al performantei şi al sigurantei. A ne vedea corpul deschis şi a nu gasi inauntru maruntaiele disparute, anunta o pierdere foarte importanta de bunuri, de privilegii. A

visa pe altcineva privind maruntaiele noastre, inseamna ca suntem invidiati şi ca ni se cauta pricina. A-si voma intestinele semnifica saracie, pierdere de bani.MARTISOR: (talismanul în sine) nevoie de protecţie, incredere în fortele altora, superstitii; (cumparat, oferit sau primit) gesturi de afectiune, intentii şi ganduri bune, sinceritate, prietenie. MASEA: element de context ce vizează imaginea publica a individului, dar cea aflata dincolo de aparente, dupa ce lumea va reusi sa-l cunoasca mai bine, spre deosebire de dinti, care vizează imaginea la prima vedere, superficiala; în rest la fel ca la dinti; (masea de minte) element de context ce vizează nevioia de a acumula experienta, de a dobandi maturiate. MASLIN: (copacul sau frunzele) liniste, armonie, pace; (fructe) detalii aparent neimportante, dar care pot oferi o anume direcţie de abordare. Maslinul incarcat de frunze şi fructe, anunta norocul şi gloria cucerita prin prudenta şi spirit practic. A-l visa fara frunze, fara fructe, inseamna sfarsitul perioadei favorabile, totul funcţie de situatia de moment.MASURA: nevoie de informare, chibzuinta, prudenta, concentrare, necesitatea de a nu face nimic inainte de a acumula experienta sau informatie. MATANII: (a face matanii) sentiment de culpabilitate, teama de urmari, risc de a gresi, vinovatie, nevoia de a repara o greseala; (margele) concentrare, reculegere, meditatie, calm, izolare. MATASE: (material) fragilitate, vulnerabilitate, sensibilitate, nevoie de ocrotire, grija, atentie, finete, gratie, feminitate, sensibilitate, slabiciune; (fir de matase) nevoie de diplomatie, politete, actiuni fragile, care se pot rupe dintr-o clipa în alta, instabilitate, teama, nevoia de a umbla cu manusi, munca de detaliu sau de finete, se cere atentie sporita; (viermi de matase) munca de migala, de finete, de rabdare, dar cu rezultate deosebite, ce pot atrage admiratia. Matasea din vis reprezinta un gust de lux, de cochetarie, de fantezie.MATREATA: (in par) greseli nedescoperite în cadrul activitatii proprii, detalii neplacute ce strica imaginea de ansamblu; (cazuta pe haine) riscul de a stirbi reputatia sau imaginea publica printr-o greseala minora. MATURA: lipsa de respect, incapacitatea de a depasi propriile limite, senzatia ca nu esti bine tratat de ceilalti, ca esti ignorat sau chiar batjocorit, te simti redus la zero în faţă cuiva; (a matura) criterii de selecţie, nevoia de a face ordine, de a reorganiza o structura; (maturatori de strada) lipsuri materiale, lipsa de orizont, neincredere în fortele proprii, complex de inferioritate. Poate fi un simbol sexual masculin. Acest vis denota nevoia de a ne descarca, de a ne curata interior. Pentru barbat visul arata necesitatea dialogului, pentru clarificarea problemelor interioare care-l framanta. Femeia care tine o matura în mana, poseda barbatul care-i trebuie. Daca priveste matura fara să puna mana pe ea, este un semn de lipsa de decizie, dorinta de aventura, de distracţie şi de reinnoire sentimentala.MATUSA: vezi rude. MAINE: (senzatie în vis ca maine se va intampla ceva sau se programeaza ceva sau ca actiunea visului se desfasoara şi a doua zi) nevoia de a privi în perspectiva

99

Page 100: Cartea viselor

evenimentele descrise de vis, imagine de ansamblu, intreg, efecte ale actiunilor actuale, actiune în desfasurare, posibile directii de sens. MANA: elemente de descriu aspecte legate de creativitate şi munca; (rupta, ranita, legata, cu catuse) lipsa de mijloace, piedici în desfasurarea unei actiuni, incapacitatea de a face ceva, pasivitate, repaus impus de factori externi, frustrari, constrangeri; (cu mainile la san sau în buzunar) pasivitate, indiferenta, actiuni care nu te privesc direct, sentiment ca esti doar martor la o actiune, lipsa de implicare; (cu mana în gura) naivitate, ignoranta, imaturitate; (paroasa) putere, curaj, energie; (murdara sau cu sange) vinovatie, greseala majora, necesitatea de a plati pentru o gafa, constiinta incarcata; (mica) fragilitate, vulnerabilitate, incapacitate de a te descurca, lipsa de curaj, lipsa de inspiratie, lipsa de imaginatie, neincredere în fortele proprii, oboseala; (mare) creativitate sporita, posibilitate de reusita, sentimentul ca esti în stare să duci ceva la bun sfarsit, incredere în fortele proprii, rezistenta, perioada aglomerata la munca; (taiata sau detasata de corp) risc de esec, risc de a pierde tot ce s-a realizat pana acum, sentiment de culpabilitate pentru o actiune proprie; (a da mana cu cineva) respect, cooperare, ajutor, simpatie, armonie, intelegere; (a saruta mana cuiva) respect, afectivitate; (a lua de mana pe cineva) sfaturi, consiliere, dorinta de a fi de ajutor sau de a te implica; (a fi luat de mana de cineva) nevoie de a fi ghidat sau instruit, imaturitate, lipsa de experienta; (a prinde mana în usa sau în alt fel de capcana) atentionare cu privire la riscurile implicate în actiunea visului, sentimentul ca nu mergi pe calea cea buna, teama de esec; (a intinde mana dupa ceva) initiativa proprie, curajul de a incepe ceva, nevoie de ajutor, lipsuri, cautarea unei solutii, nevoie de extindere a propriilor orizonturi. Mai putin în cazul în care ele au pur şi simplu funcţie utilitara, mainile din vis exprima aproape intotdeauna o relatie de conflict cu lumea exterioara. Maini ferme: impulsuri agresive. Maini deschise: nevoia de comunicare (in funcţie de personajele pe care le vezi în vis). Maini intinse: nevoia de impacare cu mama. A avea incheieturi puternice, deosebit de groase, este un semn de reusita datorita unei munci indarjite şi puterii de indurare, adica reusita prin forta pumnului.MANASTIRE: nevoia de a-ti revizui propriilor idei şi actiuni, nevoia de a chibzui profund, nevoia de reculegere şi meditatie, nevoie de protecţie, cautarea unei cai; (cladirea în sine) respect, admiratie, liniste, maturitate, acumulare de experienta sau de intelepciune, eliberare de stress, calm; (manastire cu maici şi calugari) izolare, nevoie de liniste, oboseala psihica, meditatie, (a locui la manastire) sentiment de marginalizare, de retragere, de izolare, de neimplicare, sentimentul ca timpul trece inutil, fuga de realitate sau de responsabilitate, eschivare din faţă greutatilor, nevoie de protecţie sau de ajutor, incapacitate de implicare; (a intra sau a trece pe langa o manastire) nevoia de a-ti revizui actiunile, de a trece în revista ce ai facut, cu nevoia de a repara ce este eronat, atentionare cu privire la directia în care te indrepti, ca ar putea exista unele greseli, nebanuite, nevoia unui ghid, a unui superior care

să te indrume, lipsa de perspectiva, teama de necunoscut. MANCARIME: frustrari, aspecte care nu-ti convin, obsesii, idei fixe, compromisuri, sacrificii. MANCA: aspect ce descrie modul de a lucra, planul profesional, legatura cu oamenii, precum şi ceea ce primesti în schimbul muncii depuse; (cu scarba sau fara sa-ti placa mancarea) nevoia de a accepta un compromis, perioada de sacrificiu, insatisfactii materiale; (cu pofta sau cu placere) satisfactii, incredere, implicare totala, optimism; (cu tacamuri) actiune pentru care ai toate informatiile, recompense pe masura eforturilor depuse, sanse mari de reusita; (cu mana) improvizatie, graba, lucru în limita de timp, nevoia de a te adapta oricarei situatii, solutie de moment, bani facuti din munca fizica sau bruta; (in picioare sau în mers) apropierea termenului limita, lipsa de concentrare, presiunea timpului, neatentie, risc de greseala prin graba sau neglijenta, posibilitatea unor rezultate rapide, dar temporare, inclusiv financiare; (stand la masa) concentrare, atentie sporita, organizare a muncii proprii, acumulare de informatii, studiu, recompense meritate; (in timp ce vorbesti) agitatie, sentimentul ca ai prea multe de facut în acelasi timp, extenuare, stress, nemultumiri financiare pentru care trebuie să ceri socoteala; (singur) munca pe cont propriu, libertate de actiune, independenta, initiative proprii, timiditate, frica de a-ti asuma propriile actiuni, lipsa de venituri suplimentare sau chiar lipsuri materiale profunde; (cu alte persoane) buna cooperare, munca de echipa, schimb reciproc de opinii, nevoia de a imparti succesul cu altii; (la restaurant) actiuni importante, de care depinde imaginea publica sau chiar cariera individului, recompense satisfacatoare, optimism; vezi şi tipul de mancare de la masa; (prea mult) lacomie, infatuare, indulgenta, incredere prea mare în fortele proprii, orgoliu, supraestimarea propriei valori; (prea putin) neincredere în fortele proprii, insatisfactii, compromis, subestimarea propriei valori, modestie; (a mesteca) vezi a mesteca. Visele în care mancam simbolizează placerea, senzualitatea. A manca bine indica o iubire împlinita, dragostea de viata. Pentru un bolnav, consumul de carne la masa semnaleaza agravarea bolii. Pentru o persoana sanatoasa, în caz ca intrerupe mancatul, este semnul mortii unei persoane din anturaj. Mancatul de carne cruda prevesteste o extrema deceptie sentimentala. Carnea de pasare bine preparata semnifica profit, combinatii lucrative în afaceri, sau o dragoste minunata. A manca peste, anunta o ameliorare pe plan psihologic. Cu cat pestele este mai mare, cu atat este mai favorabil. A manca biscuiti este un semn de bun augur pentru afaceri şi pentru indragostiti. A manca masline dezvaluie manevre frauduloase indreptate contra noastra. A manca dulceata este prevestirea unei iubiri care va aduce mai multa frustrare decat bucurie. Mancatul de saraturi semnaleaza o sanatate subreda sau dificultati în afaceri. Carnea de vita bine preparata este o prevestire de dragoste, de buna sexualitate.MANCARE: stimulente şi laude sau piedici şi critici (in funcţie de felul sau aspectul mancarii), capacitatea de

100

Page 101: Cartea viselor

a merge mai departe, implicare, roadele sau recompensele propriului efort, modul de apreciere a propriilor actiuni; (in farfurie sau în oala) sanse de reusita, aprecieri, multumire de sine, laude din partea altora; (pe jos sau pe masa) lipsa de respect, sentimentul ca nu esti tratat la justa valoare, compromisuri, acceptarea unei pozitii inferioare, complex de inferioritate, critici; (murdar de mancare) laude nemeritate, tentatia de a-ti asuma meritul altora, incorectitudine, reusite necinstite, a profita de altul; (a face mancare) vezi a gati; (a manca) vezi a manca. MANECA: vizează aprecierea celorlalti: (maneca lunga) imagine buna, laude, aprobare, incurajare; (maneca scurta) subestimare, nu esti tratat la justa valoare; (maneca rupta) critici, opozitie, dezaprobare; (a trage de maneca) avertisment, nevoia de moderatie şi echilibru, a nu depasi masura, corectitudine. MANER: sprijin, mana de ajutor, nevoia unui ghid, mod de actiune. MANZ: vezi pui. MARAIT: nemultumire, amenintare. MASLINE: daca strangi masline impreuna cu un grup vesel de prieteni, e semn ca vei avea rezultate bune în afaceri, precum şi surprize minunate. Daca scoti maslinele dintr-un borcan, e o prevestire a bucuriei. Daca spargi un borcan de masline inseamna dezamagire în ajunul unui moment de bucurie. Daca mananci masline, vei avea parte de multumire şi prieteni credinciosi.MATASE: cand visezi ca porti haine de matase, ti se vor realiza şi cele mai inalte ambitii şi vei stabili relatii de prietenie cu persoane de care te-ai instrainat candva. O femeie tanara care viseaza matasuri vechi se poate mandri cu stramosii ei şi are mari sanse să fie curtata de un barbat mai în varsta, insa foarte bogat.MECANIC: nevoia de a apela la un sprijin competent. MECI: confruntare, opozitie, competitie. MEDALIE: vezi premiu. MEDALION: mandrie, propriile realizari, propria imagine în societate. MEDIC: vezi doctor. MEDICAMENT: auto-amagire, fuga de realitate, abandon, ascunderea adevarului de teama consecintelor, nevoie de ajutor, vulnerabilitate, respingere, insatisfactii, anxietate, rezolvarea temporara a unei probleme, cu riscul de a reveni, inlaturarea efectelor, dar nu şi a cauzei unei probleme. MEDICAMENTE: A inhala sau inghiti medicamente, pilule, anunta vindecare bolnavilor şi dragoste inimilor insingurate.MEDUZA: vulnerabilitate, fragilitate, riscul de a fi ranit, pasivitate, lene, indiferenta, neimplicare. MELC: (iesit din cochilie) trecerea prea lenta a timpului, nevoia de a grabi ritmul, nerabdare, asteptare, plictiseala, inactivitate, nevoie de incurajare, teama de actiune, eschivare, nevoia de a ajunge repede la rezultate; (cochilie de melc) vezi cochilie. În vis, melcul reprezinta decizii luate în pripa sau dorinta de a avansa prea repede în viata. Melcul care intra în cochilie arata ca vedem totul în negru pe plan sentimental şi ca suntem prea susceptibili. Melcul fara casa reprezinta o

persoana din anturajul nostru care ne deranjeaza fara intentia să ne dauneze.MELODIE: vezi cantec. MENGHINA: constrangeri, frustrari, piedici, sentimentul ca esti obligat să faci ceva, privare de libertate, disciplina impusa, respectarea unui regulament. MENIU: alternative diverse, mari resurse, calitati multiple, plurivalenta. MENTA: relaxare, nevoie de odihna, calmarea spiritelor. Daca visezi menta, ti se prevestesc distractii şi afaceri interesante. Daca vezi cum creste menta, vei lua parte la o sarbatoare cu ocazia careia se va declansa o idila.MENUET: diplomatie, amabilitate, bune maniere, falsitate, ipocrizie. MENSTRUATIE: Indica o mahnire sentimentala sau familiala care ne afecteaza echilibrul nervos.MERCUR: (planeta) element de context ce accentueaza planul intelectual, comunicational, relational, tot ce tine de studii, calatorii, relatii de familie, comert; (metal) greutati mai mari decat par în realitate, piedici, pericol, rautati, dusmani. Metalul indica o adaptare şi legaturi usoare, şi este un semn de inteligenta. Zeul Mercur patroneaza negustorii şi hotii, simbolizand viclenia şi inteligenta.MERISOR: Anunta un ajutor care soseste la timp. Creanga de merisor din vis, indica o reinnoire psihologica. A tine în mana o creanga de merisor semnifica: Pentru femeie, protecţie şi iubire. Pentru barbatul indragostit, o femeie usoara, inselatoare şi nestatornica. Pentru afaceri, este un semn de protecţie. Pentru bolnavi, unul de vindecare fizica sau psihica.MERS: (a merge) descrie cursul unei situatii, directia de desfasurare a unor evenimente la care se face referire în vis; (a merge repede) graba, nevoia de a mari ritmul, agitatie, oboseala, aglomeratie, presiunea timpului, termen limita, risc de a gresi prin graba; (a merge incet) concentrare, atentie, profunzime, maturitate, intelepciune, seriozitate; (a merge inainte sau a merge intr-o direcţie precisa, de genul „mergeam spre...”) siguranta, incredere, perspective clare; (a merge fara tinta, de genul „nu stiu unde mergeam”) neisguranta, teama de necunoscut, eschivare, neimplicare în actiunea visului, perspective neclare; (a merge în patru labe) insatisfactii, lipsuri, lipsa de perspectiva, supunere, compromis, ipocrizie, teama de urmari sau de pedeapsa, vinovatie; (a merge cu spatele sau inapoi) nevoia de a trece în revista cursul unui eveniment de la inceput pana în prezent, incetinirea ritmului din cauza unor piedici sau a unor greseli, nevoia de a lua o pauza inainte de a continua o actiune, moment de recapitulare sau regenerare a resurselor; (a merge shiopatand) vezi schiop; (a merge intr-un picior) lipsa de mijloace pentru a continua o actiune, marginalizare, singuratate, abandon, piedici, independenta, dar cu nevoia unui sprijin, incapacitatea de a te descurca singur; (a merge în zig zag sau în lateral) schimbari de mentalitate sau de direcţie, nevoia de a avea o imagine de ansamblu şi din mai multe directii simultan, eschivare în faţă greutatilor, spirit descurcaret, mobilitate, istetime; (a merge alaturi

101

Page 102: Cartea viselor

de cineva) colaborare, sprijin, compasiune, intelegere, vizează contactele individului cu lumea din jur; (a merge pe ocolite) eschivare, fuga de raspundere, dar şi diplomatie, istetime, politete; (a merge undeva, dar cu piedici) desfasurarea unei actiuni ce pot intampina multe modificari pe parcurs, nevioia de a te adapta din mers; (a merge undeva şi a a ajunge la tinta) vezi a ajunge; (a merge undeva fara a ajunge la tinta) vezi a ajunge; (a merge cu mijloace de transport) vezi fiecare mijloc de transport în parte. Mersul pe jos în vis, arata cresterea şi progresul interior, avansarea în viata. Mersul în maini indica o situatie confuza şi dezagreabila în care primeaza ridicolul. A urca un munte mergand, anunta o perioada grea. Mersul pe strada reprezinta o perioada de stagnare în subconstientul nostru. Ceea ce vedem pe strada anunta o agitatie interioara viitoare. Mersul pe apa prevesteste o reusita neprevăzuta care vine din cer.MESAGERIE: vezi posta. MESAJ: vezi bilet, scrisoareMESERIE: A practica o meserie, oricare ar fi ea, cu minutiozitate şi satisfacţie, este un semn de reusita în afaceri. A ne achita rau de sarcina, anunta o pierdere de situatie, o gafa, un insucces. A vedea persoane necunoscute lucrand, sau locul lor de munca, este un vis aducator de speranta.MESTEACĂN: Mesteacănul semnifica noroc, un nou ciclu de viata.MESTECA: chibzuinta, rabdare, meditatie, a gandi indelung inainte de a actiona, prudenta. Visul acesta indica rumegarea unei probleme sau regretarea unei erori.MESTECENI: fragilitate, frumusete, gratie, feminiate, vulnerabiliate. METAL: (brut) rigiditate, perseverenta, ambitie, rezistenta, fermitate, forta, tupeu, curaj, inflexibilitate, inadaptabiliate, caracter integru; (prelucrat sau obiecte din metal) cele de mai sus dar cu posibilitatea de a le mai indulci caracterul, de a le da mai multa flexibilitate, creativitate, de a pune în valoare şi mari resurse personale, inteligenta, idei practice; (topit) slabiciune, sensibilitate, vulnerabilitate, influentabilitate, lipsa de fermitate, posibilitatea de a usura niste obstacole; vezi şi metalele în parte: arama, aluminiu, fier, mercur, tabla. Metalele sunt simbol de evolutie, de transformare. Ele ne indica un proces de schimbare, de autodepasire, pe care trebuie sa-l efectuam în vederea acumularii unei noi perceptii asupra vietii, unei intelegeri superioare a realitatii. Fiecare metal care ne apare în vis este un mesaj pe care subconstientul ni-l trimite pentru a ne atentiona asupra carentelor pe care trebuie să le remediem în procesul evolutiei noastre spirituale.METAMORFOZA: Metamorfoza simbolizează totdeauna un sentiment mai mult ascuns decat vizibil, de transformare interioara.METEORIT: (pe cer) atentie sporita, concentrare, semnal de alarma cu privire la cursul unor evenimente, prevestire, lipsa de spirit practic, senzatia ca esti cu capul în nori, nu se poate pune baza pe ceva sau cineva, lipsa de incredere în cineva; (atingand pamantul) riscuri majore, greseli catastrofale, atitudini gresite, idei eronate, complet nepractice, rasturnari de situatie,

schimbari de mentalitate; (pe pamant sau ca simpla piatra) urmari ale unor schimbari de direcţie, trezire la realitate, consecinte pe cale de ameliorare, calmarea unei situatii dificile din trecut, revizuirea uor atitudini gresite, studiind niste idei sau gesturi gresite; (crater) vezi crater. Acest vis ne da de stire ca de multa vreme ar fi trebuit să vedem şi să reglam o situatie care va reface curand suprafaţă.METRONOM: constrangeri, disciplina, nevoia de a urma instructiunile altcuiva, organizare, nevoie de a fi indrumat, implicare intr-un anume ritm de inaintare, lipsa de independenta sau de autonomie, supunere. METROU: tine de relatiile intime, sentimentele ascunse pentru o anumita persoana sau un anumit grup de persoane, relatii secrete, comunicarea subconstienta, ce inteleg ceilalti din atitudinea individului; (a merge cu metroul sau a cobori la metrou) curiozitate, dorinta de a cunoaste mai bine pe cineva, nevoie de introspecţie, de auto-cunoastere, de a cobori pana în cele mai ascunse niveluri ale propriei fiinte, pentru a gasi un defect ce impiedica evolutia acestuia, nevoia de revizuire a unor atitudini de care individul nu este constient; (a iesi de la metrou) solutii primite din subconstient, buna intuitie, presentimente, descoperiri importante legate de propriul fizic, mai multa incredere în fortele proprii; (a astepta metroul) cautarea unor solutii din interiorul fiintei, vise intense, anxietate puternica, stress, nevoie de odihna la nivel psihic, agitatie, auto-analiza a propriilor defecte sau atitudini, reprimare a unor sentimente; (accident de metrou) obligatia de a schimba o anume atitudine faţă de cineva, opinii eronate, sentimente negative ce afecteaza subconstientul, cosmaruri, modificari la nivel psihic, criza profunda, ce va schimba radical ceva din comportamentul individului. Metroul reprezinta o stare depresiva şi are acelasi gen de simbolism ca spatiile subterane şi tunelurile. El indica ingrijorari profunde care trebuie potolite. Se intampla să visam un metrou dupa un traumatism cauzat de o despartire sau un deces. Acest vis semnaleaza ca ne incalcim intr-un labirint depresiv şi cautam o portita de iesire pentru alungarea nelinistilor. Ce vedem în metrou este obiectul ingrijorarilor noastre. A iesi din metrou inainte de sfarsitul visului, indica iesirea din tenebrele interioare şi abordarea vietii cu bucurie şi optimism.METRU: disciplina, reguli impuse din exterior, nevoia de supunere unor anumite directii gata trasate, lipsa de libretate de expresie, constrangeri, lipsa de imaginatie, spirit practic. MIAU: vezi mieunat MIC: (daca un lucru în vis e mai mic decat în realitate sau devine mic pe parcursul visului) element de context ce atrage atentia asupra posibilitatilor de evolutie a unor lucruri, ceva care trebuie tinut sub control, analizat cu mai multa atentie, dezvoltat pe parcurs, acel lucru ce contine unele slabiciuni sau la care mai trebuie depuse eforturi, rezolvarea unor probleme, optimism, sperante de rezolvare; (ceva care în realitate e mare, dar în vis e mic) imaturitate, nevoie de evolutie, aparente inselatoare, influentabilitate, caracter aparent puternic, dar care poate avea un punct vulnerabil, lipsa de

102

Page 103: Cartea viselor

experienta, modestie, umilinta, acceptarea propriilor limite. MICROFON: nevoia de a-si face cunoscute opiniile, initiativa, atitudine, asumarea unor decizii sau a unor actiuni, curajul raspunderii, ridicare pentru drepturile proprii. MICROSCOP: vezi lupa. MICSORAT: A visa ca ne micsoram, anunta o pierdere de autoritate, de prestigiu, o reducere a afacerilor.MIE: A visa cifra 1.000 este anuntul unui noroc neasteptat.MIEL: vulnerabilitate, sensibilitate, fragilitate, copilarie, caldura, inocenta, supunere, nevoie de protecţie, spirit de sacrificiu. Simbol al blandetii extreme şi al incapacitatii de aparare. A manca miel anunta o pierdere de bani. A vedea în vis un miel mort indica pierderea unei tandre prietenii, o mare mahnire.MIERCURI: element de context ce atrage atentia asupra relatiilor familiale, asupra planului intelectual, asupra studiilor şi calatoriilor, asupra relatiilor cu fratii, asupra modului de comunicare. MIERE: (mancand) iluzii, sperante desarte, amagire, idealism, incapacitatea de a accepta realitatea, vise nepractice; (curgand) lentoare, piedici, rabdare; vezi şi dulce. Este unul din cele mai frumoase simboluri pe care le putem visa. A culege mierea din floare în floare, inseamna un examen de constiinta, al maturitatii noastre, iar mierea reprezinta rezultatul acestei cercetari. A manca miere, indica intelepciune, filozofie, atingerea unui bun echilibru şi a armoniei.MIEUNAT: linguseli, falsitate, minciuni; vezi şi pisica. MIEZ: (de paine, de nuca, de fruct etc) element de context ce atrage atentia asupra interiorului unor situatii, asupra acelor aspecte ce trebuie descoperite prin analiza şi concentrare, trecannd dincolo de primele aparente, ajungand la esenta lucrurilor, în mijlocul evenimentelor, la punctul culminant, la resursele cele mai importante ale individului, la talentele sale asucunse, la personalitatea ce iese la iveala abia mai tarziu. MIGDALE: A manca samburi de migdale dulci inseamna o surpriza placuta, dragostea. Samburii amari anunta acte necugetate urmate de un cortegiu de repercursiuni suparatoare.MIJLOACE DE TRANSPORT: vizează modul de comunicare cu lumea, mentalitatea individului faţă de societatea, modul de interactiune cu semenii. Cu cat mijloacele de transport sunt mai mari, cu atat mediul la care se refera e mai larg. Automobilul descrie relatiile cu mediul intim, apropiat, familial, taxiul descrie relatiile intamplatoare, cunostintele superficiale, mijloacele de transport în comun tin de relatiile sociale sau profesionale, mijloacele de transport pe sine sau pe cablu descriu o anume cale prestabilita ce se cere respectata în relatiile interumane. Vezi şi fiecare vehicol sau mijloc de transport în parte. MILIARD: vezi milion. MILION: ambitii mari, idealism, dorinte de autodepasire, incredere în fortele proprii, supraestimare. MILIONAR: vezi bogat.

MILITAR: Militarul este simbol de bravura, indrazneala şi curaj. Reprezinta puterea de caracter, inflexibilitatea, respectul faţă de ordinea prestabilita şi capacitatea de a se lupta pentru izbanda propriilor convingeri. Daca visam militari pregatindu-se de lupta, e timpul să facem o analiza a propriilor resurselor de caracter în vederea infruntarii unei situatii dificile în viitorul apropiat. Daca suntem nevoiti să facem faţă unor militari inarmati: atentie, caci vom suscita sentimente de ostilitate în anturajul nostru datorita caracterului prea nesupus şi indraznet pe care-l avem! Daca noi suntem militari, îmbrăcaţi în tinuta de razboi, inseamna ca vom fi nevoiti să recurgem la lupta pentru a regla o situatie neplacuta. Tinuta militara de gala indica recunoasterea meritelor personale de catre colectivitate. Daca ne visam vorbind cu un ofiter este semn de orgoliu şi onoare. Vehiculele militare reprezinta ierarhia pe care trebuie să o respectam sau, dupa caz, să o infruntam. A face faţă unor vehicule militare inseamna a face faţă ostilitatii unui grup de oameni, a infrunta represaliile acestora.MINA: (de carbune, de aur sau pietre pretioase, de minereu) plaseaza visul în zona resurselor interioare ale individului, asupra propriilor sale talente, asupra calitatilor pe care şi le-a dezvoltat sau nu, asupra creativitatii sale nedescoperite, asupra unor atitudini subconstiente ce se cer valorificate, introspecţie, auto-analiza, nevoie de auto-cunoastere (de pix) resurse interioare. MINCIUNA: (a spune o minciuna) eschivare, teama de asumare a propriilor opinii, sentiment de culpabilitate, teama de urmari, tendinta de auto-amagire, iluzii desarte, lipsa contactului cu realitatea, idealism; (altul iti spune o minciuna) credulitate, vulnerabilitate, influentabilitate, nevoia de a analiza mai bine realitatea. A ne minti familia sau prietenii arata ca vom ajunge intr-o situatie critica. A fi mincinos, semnaleaza ca vom fi tinta unor fapte rele, cu exceptia actorilor sau amuzatorilor publici.MINER: nevoia unui sprijin din afara pentru a descoperi resurse ascunse, pentru a scoate la iveala talentele proprii, pentru a afla adevarul, ajutor strain pentru a te cunoaste mai bine. MINGE: flexibilitate, adaptabilitate, capacitatea de a accepta provocarile şi competitia, (sparta sau dezumflata) lipsa de incredere în fortele proprii pentru a te implica intr-o confruntare, oboseala; (de piele) rezistenta la efort, capacitate de a ajunge la rezultate durabile; (de cauciuc) adaptabilitate, capacitatea de a te obisnui oricaror conditii din mers, maleabilitate, lipsa de rigiditate; (de tenis, de baschet, de fotbal etc) vezi fiecare sport în parte; (a primi de la sau a arunca mingea la cineva) provocare, confruntare, nevoie de masurare a fortelor. MINISTRU: nevoia de a apela la un superior intr-un anumit domeniu al vietii; (ministru de finante) sprijin intr-o problema financiara; (ministru de externe) sprijin intr-o problema cu cineva din afara casei; (ministru de interne) sprijin intr-o problema familiala; (ministru de justitie) sprijin pentru a reabilita un conflict; (ministrul sanatatii) sprijin intr-o chesiune medicala; (ministrul

103

Page 104: Cartea viselor

culturii) sprijin intr-o problema culturala, artistica sau în alt domeniu creativ; (ministrul muncii sau al protecţiei sociale) sprijin intr-o problema sociala; casa, salariu, pensie etc; (prim ministru) în funcţie de atmosfera generala a visului, atrage atentia asupra autoritatii supreme al domeniului respectiv; în familie – tatal sau soţul; în profesie – seful sau patronul; în plan social – oficialitatile şi autoritatile; în plan financiar – creditorii sau bancile; în plan personal sau relational – propria constiinta sau bunul simt. MINUT: element de context ce atrage atentia asupra presiunii timpului, cu cat e vorba de mai putine minute, cu atat graba e mai mare. MIRACOL: neincredere în fortele proprii şi asteptarea unei rezolvari din afara, supunere în faţă destinului. MIRE/MIREASA: capacitate de a-ti asuma responsabilitati sociale, nevoia de a te supune unor reguli deja incetatenite sau impuse prin traditie. Frecvent, este o reprezentare clara a unei viitoare casatorii. Daca mireasa nu are chip, identitatea viitorului partener de viata al subiectului îi este inca necunoscuta. Daca mireasa fuge din faţă altarului, subiectul are temeri în privinta casniciei lui, crede ca aceasta nu va dura prea mult.MIRODENII: Anunta un element dinamic şi excitant care ne va intrerupe monotonia vietii.MIROS: (a mirosi ceva de la distanta sau de aproape) presimtiri, suspiciuni, nevoie de analiza, prudenta inainte de a actiona, acumularea tuturor informatiilor necesare inainte de a te implica intr-o anumita situatie; (placut) sperante, incredere în viitor; (urat) presimtiri negative, neincredere, suspiciuni; în funcţie de mirosul simtit în vis, daca poate fi deslusit clar, vezi sursa mirosului (miros de gaz – vezi gaz, miros de flori – vezi flori etc). Acest vis reprezinta impresia pe care o facem asupra altora, sau cea pe care noi o avem despre anturajul nostru. Un miros agreabil semnifica un cerc de prieteni care ne aduc multa bucurie. Un miros dezgustator arata ca suntem inconjurati de persoane de proaste moravuri, a caror prezenta dauneaza reputatiei noastre. A ne da seama ca mirosim urat, inseamna ca dam o proasta impresie despre noi şi ca o meritam.MISS: (la un concurs de frumusete) dorinta de recunoastere a unor merite, dorinta de auto-depasire, de a iesi din anonimat, de a avea un avantaj în faţă altora, de a iesi în evidenta printr-o calitate personala. MISTRET: agresivitate, pericol, violenta, atacuri dure, lipsa de diplomatie. A fi fugarit de un mistret, semnaleaza ca oameni, sau pulsiunile noastre inconstiente, oarbe şi agresive, ne asalteaza, ne impiedica să lucram şi ne dau un caracter urat. Trebuie cautat ce nu este în regula cu noi sau în jurul nostru. Celor care pregatesc un proiect important, mistretul le indica nenorocul sau o pierdere intr-un plan în curs, cauzata de dragoste, de afaceri, sau de lege. Ne revine sarcina de a judeca daca acest lucru are un raport direct cu motivatiile noastre. Mistretul reprezinta persoana periculoasa din noi sau din jurul nostru. Daca ne ataca sau ne raneste, este o persoana din exterior care ne impiedica să reusim.

MITA: (a da mita) lipsa de incredere în calitatile sau fortele proprii, teama de a-ti masura fortele, dorinta de a dobandi un avantaj în mod incorect, prin interventia altcuiva; (a primi mita) tentatia de a face ceva incorect pentru niste avantaje personale, a inchide ochii în faţă unor nereguli, compromisuri pentru a face cuiva pe plac, a trece cu vederea niste greseli pentru altul. MIXER: stare de confuzie, aglomeratie, amestecatura, oboseala psihica, extenuare, stress, varietate. MIZERIE: vezi dezordine. MLASTINA: te simti prins în capcana, incapacitatea de a inainta din cauza unor probleme materiale sau emotionale, teama, stress, boala, blocaje, piedici, timp pierdut. Simbolizează activitatea inconstienta. A ne balaci intr-o mlastina inseamna a nu intelege unele conflicte emotive. Impotmolirea şi inecul în ea, arata ca suntem intr-o situatie fara iesire şi ca nu avem forta necesara pentru a-i face faţă.MOARA: (de apa) munca prea multa, program incarcat, rutina, actiuni repetitive, oboseala fizica şi psihica, barfe, vorbe multe, discutii neimportante; (de vant) iluzii desarte, auto-amagire, eschivare, fuga de realitate, idelism, utopii, vise nepractice, deruta la nivel mental şi psihic; (de macinat faina) munca multa, repetitiva, rutina cu rezultatele durabile şi constructive, chiar şi cu recompense materiale. Morile capteaza energia vantului sau apei, şi intr-un vis, ele devin transmitatorii acestor energii. A visa o moara hidraulica sau de vant care functioneaza, indica o situatie profitabila, un barbat în viata unei femei. moara oprita prezice o perioada de singuratate. Moara parasita, una de dezamagire pe plan sentimental. Moara situata pe o colina este de bun augur şi reprezinta o iubire idealizata. Cea situata intr-o depresiune este semnul dragostei ciudate, suparatoare, unde totul este perfect, dar persoana iubita ne obliga la coborirea nivelului social.MOARTE: (lina) terminarea unui cilu sau a unei etape, ducerea la bun sfarsit a unor situatii, fara piedici şi fara peripetii, cursul normal al evenimenmtelor; (violenta) final brusc, turnura neasteptata a evenimentelor; vezi şi modul de moarte: sufocare, inec, accident etc.; (moartea cuiva drag sau apropiat) teama de abandon, sentimente de frustrare, frica de singuratate sau de marginalizare, lipsa de ocrotire; (moartea cuiva necunoscut) nevoia unui nou inceput, continuarea ciclului firesc al vietii: final, inceput, iar final, iar inceput; (moartea unei persoane importante) schimbari intr-un domeniu de prima importanta în viata individului, pe care pune cel mai mare pret, finalizare cu urmari deosebite sau cu aprecieri; (moartea ta) teama de a nu putea duce la sfarsit o actiune, teama de a-ti asuma unele actiuni personale, teama de urmpri ale unor decizii, noi oportunitati, noi orizonturi ce pot aparea, nevoia de a renunta la o anumita atitudine ce nu se mai dovedeste a fi eficienta; vezi şi mort. O serie de simboluri se incadreaza sub acest semn. Sicriul poate semnifica o schimbare, separatia de cineva, incheierea unei faze a existentei. Pe de alta parte, poate indica slabiciune, lipsa vitalitatii. Moartea nu trebuie interpretata ca vis premonitoriu. Cand subiectul viseaza ca un prieten sau membru al familiei moare, inseamna

104

Page 105: Cartea viselor

ca relatia dintre ei se va schimba. Cand subiectul viseaza ca el insusi moare, va trece print-o metamorfoza interioara, va evolua. Este un vis pozitiv, care arata ca prejudecatile şi ideile vechi se spulbera şi noi moduri de a intelege lumea apar la orizont. Aparitia Mortii (imbracata în negru, cu coasa etc.) - sfarsitul unui ciclu. Mai mult simtita decat văzuta cu adevarat: refuzi să te desprinzi de trecut. Privita în faţă: accepti să mergi mai departe.MOASA: Pentru persoanele care sunt intr-o proasta situatie financiara sau sociala, moasa prezice bogatia sau eliberarea. Pentru cei care lucreaza în scopul de a lasa o opera postuma, este un vis foarte favorabil. Pentru bolnavi, moasa nu anunta nici o ameliorare. Pentru oamenii care au o situatie de invidiat, ea semnaleaza dezonoarea, un esec al proiectelor în curs. Uneori, moasa indica o deceptie sentimentala; totul depinde de situatia noastra în acel moment.MOBILA: (schimbata sau noua) acumulare de noi cunostinte, specializare intr-un domeniu nou, noi orizonturi intelectuale; (veche sau stricata) nevoia de a improspata sau de a revigora o situatie, nevoie de actualizare, iesire din ritm, idei demodate, care nu se mai aplica timpurilor actuale; (masiva sau grea) mari dificultati sau piedici intelectuale sau materiale, sentimentul ca esti tinut în loc, blocaje, acumulare deficitara sau lenta a unor informatii, oboseala, apasarea unor datorii sau indatoriri; (moderna sau usoara) adaptabilitate, mobilitate, capacitate de a invata din mers, istetime, spirit descurcaret în orice situatie, oportunitati de schimbare, acceptarea oricaror obligatii. Acest vis reprezinta ceea ce ne imbogateste viata. Casa bine mobilata este un semn de viata confortabila şi fericita şi de stabilitate în sentimente. Casa nemobilata indica o lipsa de motivatie, de legatura cu contextul prezent al vietii, sfarsitul unei forme de viata. Mobilele de lemn reprezinta o afectiune calda şi profitabila. Calitatea, stilul şi culoarea mobilelor, arata calitatea sentimentelor persoanelor care ne inconjoara. Mobilele de stil definesc o persoana foarte rafinata şi cultivata. Contemporane şi elegante, o persoana cu buna educatie. Vechi şi demodate, o persoana care nu este în pas cu timpul şi cu care vom avea dificultati de adaptare. Dulapul de vase prezice un amor viitor.MOLIE: batranete, greutate, idei demodate, blocaj intelectual, incapacitatea de a accepta noul sau schimbarea, cramponare în trecut, teama de viitor. MONEDA: lipsa de valoare, subestimare, chestiuni mai putin importante, detalii minore, dar cu o oarecare importanta, modestie, cunoasterea limitelor; vezi şi bani. MONSTRU: temeri majore, mari probleme, teama de necunoscut, neincredere în fortele proprii, pericole, piedici, dar mai mult la nivel psihic, din lipsa de curaj de a anfrunta pericolul. Reprezinta o persoana din anturaj care are o influenta preponderenta asupra noastra. Trebuie să ne definim personalitatea, propria noastra originalitate pentru a ne regasi armonia interioara. A visa un monstru agresiv şi a-l invinge, inseamna recastigarea propriului arbitru şi libertatii, datorita vointei noastre.

MONTAGNE RUSSE: capacitatea de a face faţă schimbarilor vietii, adaptabilitate la orice conditii de viata, mobilitate, istetime, imaginatie bogata, capacitatea de a privi lucrurile din toate directiile, suisuri şi coborasuri frecvente în viata, dar carora li se pot face faţă, cautarea unui echilibru în toate, mari schimbari de la o zi la alta, posibile rasturnari majore de situatie, modificari radicale, capricii, toane, în funcţie de planul pe care se pune accent în vis: emotional, material, profesional etc. MONUMENT: respect, admiratie, exemplu de urmat, parere buna despre cineva. MORCOV: frica, stress, emotii, neincredere în fortele proprii, lipsa de curaj, timiditate, incapacitatea de a actiona, piedici care tin în loc evolutia unor actiuni. Simbol sexual masculin. A avea de mancat trei morcovi pusi pe o farfurie, anunta o iubire trecatoare.MORGA: element de context ce pune accent pe amintirile individului, acele lucruri uitate din trecut, care pot reveni în actualitate, chestiuni reinviate, necesitatea de a analiza actiunile din trecut, pentru a trage niste concluzii necesare în prezent, fara de care nu se poate merge mai departe, trecerea în revista a trecutului. MORISCA: vorba multa, pierderea timpului, discutii inutile, fara a se ajunge la nici o concluzie, barfe. MORMANT: finalul unei situatii, probleme ascunse, reprimarea unor atitudini, teama de a scoate la iveala defecte sau talente ascunse, frustrari puternice, nevoie de uitare, de detasare, de pornire intr-o noua direcţie; (deschis) efecte ale trecutului care inca te afecteaza; (inchis) amintiri ale trecutului, aspecte demult incheiate, situatii terminate. A visa ca suntem în mormant semnifica o mare schimbare în viata, disparitia unor probleme. A vedea inauntru o persoana cunoscuta, indica un sentiment de care trebuie să ne separam. A visa aceasta persoana inviind şi murind din nou, anunta moartea ei reala. Mortii pe care-i vedem în mormant, reprezinta un sentiment nefast. A iesi din mormant inainte de trezire, prezice indreptarea catre o noua viata, o perioada destul de grea, dar acest vis este foarte favorabil, caci ne permite să intelegem mai bine viata noastra.MORMOLOC: slabiciune, lene, comoditate, incapacitatea de asumare a unor riscuri sau responsabilitati, vulnerabilitate, teama faţă de greutati, nevoia unui ghid sau a unei protectii, incapacitatea de a te descurca singur, asteptarea rezolvarii unor probleme din partea altora. MORT: amintiri ale trecutului, aspecte demult incheiate, situatii terminate; (inviat) efecte ale trecutului care inca te afecteaza sau care pot reveni în actualitate. MORTAR: Echivalent ca semnificatie cu noaptea, este un simbol feminin.MOS: vezi batran. MOS CRACIUN: Este un semn de credulitate, de naivitate, de prada usoara.MOSTENIRE: asteptarea rezolvarii unor probleme de catre altii, dorinta de-a primi „de-a gata”, lene, comoditate, incapacitate de a te descurca singur, dorinta de a profita de pe urma altora.

105

Page 106: Cartea viselor

MOTOCICLETA: comunicare agresiva, violenta, certuri, furie, conflict, revolta, neconventionalism, originalitate în gandire şi comunicare. A ne plimba cu motocicleta reprezinta o dorinta de aventuri amoroase agreabile, dar nu prea serioase. A cadea cu motocicleta şi a ne rani, anunta un moment dificil pentru echilibrul psihologic. A face motocros, inseamna iubiri tumultoase, furtuna care pluteste în aer.MOTOR: (care functioneaza) energie, activitate, calitati şi resurse personale puse în valoare, capacitatea de a reusi, sanatate buna, cursul normal al evenimentelor, situatii în plina desfasurare; (stricat sau oprit) neimplicare, dezinteres, fuga de raspundere, pasivitate, lene, boala, oboseala, piedici. MOTORINA: vezi benzina. MOT: (caciula cu mot) pretentii, snobism, complex de superioritate, infatuare, orgoliu. MOZAIC: varietate, aglomeratie, oboseala, agitatie, multitudine de aspecte. MUCEGAI: aspecte uitate, trecute, amintiri neplacute, conditii dificile, greu de suportat, lipsuri materiale, lipsa de orizont, nevoie de adaptare în orice situatie, frustrari. MUGURI: noi perspective, promisiuni viitoare, inceput, initiative, idei. Mugurii din vis anunta toate sansele de reusita pentru un nou proiect.MULATRU: sentiment de marginalizare, de inacceptare, de inadaptabilitate, sentimentul ca esti privit ciudat de ceilalti, compromis, cautarea unui echilibru. MULTIME: Pentru barbat, multimea reprezinta femeia. A visa un numar mare de persoane este un semn favorabil pentru oamenii publici. A ne gasi în multime, indica multa confuzie interioara, o repliere asupra noastra insine.MULS: profit de pe urma altora, a prelua meritele altcuiva, oboseala acumulata, munca multa, dar cu insatisfactii. MUMIE: dovezi infricosatoare ale trecutului care ies la iveala, defecte ascunse, temeri secrete. Mumia din vis ne arata ca nu suntem preocupati decat de aspectul fizic, de bunurile noastre şi ca ne paralizam singuri evolutia.MUNCA: Are un raport direct cu durata de viata. Terminarea unui lucru inseamna a inceta să mai traim, indica sfarsitul nostru, cel putin daca nu suntem preocupati de o alta munca, de graba să o terminam, caz în care visul nu mai are nici o importanta. Incetare temporara de lucru, nu definitiva, anunta o boala serioasa, dar trecatoare. Nu trebuie uitat ca putem visa ca muncim, pur şi simplu pentru ca suntem obsedati de munca noastra.MUNCI: angajare, implicare, dorinta de a realiza ceva, spirit practic, constructiv, idei, planuri perspective, seriozitate, maturitate, capacitatea de a-ti asuma propriile actiuni. MUNCITOR: vezi a munci. MUNTE: stabilitate, siguranta, incredere, ambitie, vointa, perseverenta de a depasi obstacolele, idealuri, capacitatea de a-ti atinge telurile; (urcand) ambitie în atingerea telurilor, incurajare, vointa, idealuri inalte, acceptarea unei provocari, asumarea propriilor actiuni, nevoia de a acumula experienta, curaj, incredere, sperante, optimism, perioada buna, capacitatea de a te

ridica şi a merge mai departe; (coborand) descurajare, pesimism, neincredere în fortele proprii, incapacitatea de a invata din greseli, lipsa de experienta, rezultate nesatisfacatoare, teama de a merge mai departe, frica de esec, perioada dificila, neimplicare, incapcitatea de a-ti atinge telurile din cauza propriilor limite şi piedici, delasare în faţă greutaisilor, acceptarea esecului. Muntele este simbolul imuabilului şi apare în vise ca simbol falic. În directa legatura cu sentimentele care te incearca atunci cand îl visezi: frica, respect, impresia ca o să fii zdrobita, chef de mers pe jos etc. A fi la poalele unui munte şi a-l privi, semnaleaza un proiect important în perspectiva. A urca un munte cu usurinta, prezice o reusita fara probleme. A escalada un munte la nesfarsit, subliniaza dificultatea de a ne duce mai departe munca, sau pur şi simplu, de a trai. A cobori un munte inseamna abandonarea unui gen de viata sau de munca. A ne rostogoli pana la poalele muntelui anunta un esec neprevăzut. A se plimba pe un munte este un semn favorabil pentru oamenii cinstiti şi indica dificultati pentru ceilalti. Muntele nu acorda nici o favoare celor oprimati. A nu vedea cerul cand privim muntele, semnaleaza o situatie nerezolvabila.MURATURI: critici constructive. MURDAR: vezi dezordine. MURI: vezi moarte. MUSAFIR: (a primi musafiri) dorinta de integrare, de adaptare, de apartenenta intr-un grup, dorinta de a fi simpatizat; viata sociala bogata, fuga de singuratate, nevoie de contacte diverse; (a fi musafir) vezi vizita. MUSCA: sentiment de culpabilitate, greseli, nevoie de reculegere şi introspecţie pentru a gasi o solutie, concentrare la cele mai mici detalii, nervozitate, frustrare, iritare din cauza unor fleacuri, incapacitatea de a depasi niste piedici minore sau detalii deranjante, element de atrage atentia asupra acelor amanunte – aparent neimportante - care impiedica buna desfasurare a unor situatii. Reprezinta o persoana obositoare. Visul în care o musca ne intra în gura anunta o insulta. Musca tse-tse personifica adversarii, care prin manevre perfide, ne impiedica să ne dam seama de precaritatea unei situatii.MUSTATA: piedici minore ce fac dificila intelegerea unei anumite situatii în ansamblu, vezi şi barba. A avea o mustata frumoasa, este un indiciu de seducţie pentru un barbat. Pentru femeie, acest vis dezvaluie un comportament masculin, ca ea va face primii pasi în iubire şi ca va conduce în viata curenta.MUSCATURA: (de animal) pericol, critici, conflict, atacuri, neintelegeri; (de sarpe) vezi sarpe. Muscatul dezvaluie un comportament foarte agresiv. A fi muscat, inseamna a fi prea influentat de o persoana care dauneaza echilibrului nostru interior.MUSCHETARI: curaj, unitate, cooperare eficienta. MUSCHI DE COPAC: nevoie de ocrotire, nevoia de a-ti cruta sanatatea, grija sporita asupra propriului organism, nevoie de indrumare. MUSCHI: energie, forta, dinamism, curaj, barbatie, capacitate de a anfrunta pericolul şi de a inlatura greutatile, pregatire pentru confruntare, acceptarea oricarei provocari, inconstienta.

106

Page 107: Cartea viselor

MUSETEL: linistire a spiritelor, nevoie de regenerare, odihna. MUSTAR: conflict, nervozitate, risc de cearta, neianstelegeri, spirite aprinse. Visul acesta indica satisfactii profesionale terapeutilor, iar celorlalti, necazuri.MUSUROI: vezi furnici. MUT: incapacitate de auto-exprimare, timiditate, frica de a-ti asuma propriile opinii, admiratie, respect, izolare. Aces vis avizează ca riscam mult daca facem confidente.MUTARE: nevoie de schimbare, nevoia unui nou inceput, noi alternative, dorinta de a aduce ceva nou în viata de zi cu zi. A ne muta pentru ocuparea unui apartament mai mare, mai somptuos, mai luminos, anunta o schimbare fericita în viata, nu neaparat un mutat real. A ne muta intr-un loc intunecos şi trist indica o schimbare a vietii în rau. A visa adesea ca ne mutam, denota insatisfactia faţă de viata pe care o ducem.MUZEU: respect, admiratie, nevoia unui exemplu de urmat, sentiment de intangibilitate, pasivitate, invatatura nepractica, prin acumulare de experienta ce nu poate fi aplcata în orice conditii, ocrotire. Semnaleaza ca o amintire, o experienta traita, este în raport cu anumite obiecte văzute în vis în muzeu, şi aceasta ne poate da cheia unei probleme cu care suntem confruntati. Muzeul modern reprezinta un eveniment recent.MUZICA: Muzica este un sinonim oniric privilegiat al iubirii. Muzica usoara şi vioaie anunta o iubire romantioasa şi vesela. Muzica simfonica, patetica, clasica, reprezinta o dragoste nobila şi profunda; ar fi avantajos să o pastram asa cum este, în toata simplicitatea. Un mars funebru indica inmormantarea unui sentiment.MUZICANT: A fi muzician sau a asculta muzica vioaie, vesela, sentimentala, este un semn de bucurie, de dragoste. A canta sau a asculta muzica trista, anunta o ruptura, un moment penibil de trait.MUZICUTA: istetime, comunicativitate, sociabilitate, simpatie, prietenie. Pentru o femeie, muzicuta este un semn ca este iubita. Barbatului îi arata ca este indragostit.Mirosuri si sunete. Senzualitate, doruri, dorinte arzatoare.Moarte. Daca este vorba de dvs, trebuie sa va odihniti si sa va retrageti pentru un timp. Daca este vorba de moartea altei persoane, aceasta corspunde sentimentelor de ostilitate fata de persoana respectiva sau fata de o anumita parte a pesronalitatii dumneavoastra. Murdarie sau excremente. Bani, sex, revolta.

N: energie, adaptabilitate, miscare, activitate intelectuala, nevoie de actiune, ritm, abilitate, spirit strategic, nervozitate, reactii extreme, critica. NAFTALINA: economie, prudenta, crutarea eforturilor. NAI: veselie, distracţie, perioada buna. NAP: Este un semn de speranta, de noroc, de iubire.NAPOLEON: grandomanie, putere, agresivitate, infatuare, ambitie, idei fixe, dorinta de expansiune a

orizonturilor, lipsa de scrupule, influenta, curaj nebunesc, inconstienta, nebunie, orgoliu adus la extreme. NARCISE: vezi flori de primavara. NARGHILEA: Aceasta pipa speciala simbolizează fantezia, euforia şi ne indica lipsa acestora din viata noastra.NAS: influenta, energie, putere de convingere, complex de superioritate sau inferioriate (in funcţie de relatiile cu nasul din vis), relatii cu patronul sau seful, sentimentul ca esti controlat. intuitie, prudenta, spirit analitic, presimtiri, cercetare; vezi şi a mirosi. Simbol sexual, de intuitie, de prevedere. Desi este considerat simbol falic, el priveste mai precis problemele de rezolvat, situatiile care trebuie ocolite. A avea nasul foarte lung, inseamna a vedea departe intr-o conjunctura, a nu fi pacalit, nici calcat în picioare. Visul în care ne vedem fara nas indica lipsa de discernamant în afaceri sau în dragoste. Pentru cei care au avut parte de toate necazurile, acest vis arata necesitatea supravegherii sanatatii.NASTURE: (rupt, pierdut sau cusut la loc) lipsa de protecţie, anxietate, teama, instabilitate; (la haina) incredere, curaj, sentiment de autoprotecţie, capacitate de autoaparare; (ca element de sine statator) banalitati, fleacuri, detalii neimportante carora le dai prea multa atentie, timp pierdut; (descheind sau haina decheiata la toti nasturii sau doar la unii nasturi) sinceritate, deschidere emotionala, prietenie, incredere; (inchizand sau haina cu nasturii incheiati pana sus) resentimente, regrete, frustrari, inchistare, conservatorism, prudenta, neincredere, inhibitii, izolare, respingere, refuz, susceptibilitate, complexe, defecte, teama. NASTERE: tine de tot ce iese din mintea şi mainile umane, de rezultatele palpabile ale propriilor idei, descrie posibilitati de direcţie ale unor evenimente sau viitorul, dar faţă de care se simte anxietate şi teama, nestiind ce te asteapta; (tu nasti) necesitatea de a aborda o noua atitudine faţă de propriile tale eforturi, de a-ti asuma resposnabilitati, implicare, inspiratie, spirit practic; (altcineva naste) prevestirea unor noi inceputuri sau a unor noi perspective; (usoara) creativitate, spirit constructiv, proiecte pe care să fie puse în practica, rezultate bune, recompense; (dificila) rezultate, dar prin eforturi; (urmand să nasca) vezi gravida; (nastere la animale) aparitia unor ocazii în care ies la iveala inamici noi. Semnifica o noua etapa în viata. A naste un baiat este un vis pozitiv, care prezice succesul unui proiect sau în afaceri. A naste o faţă este negativ: supunere, dependenta, probleme, eforturi inutile. În general, acest vis este anuntul unei actiuni în curs de realizare, dar aceasta depinde de sexul copilului. Este important de cunoscut varsta copilului. De exemplu, daca un negustor viseaza ca are o fiica de 3-4 ani, aceasta inseamna ca are probleme financiare de 3 sau 4 ani. Sau daca cineva viseaza ca naste un copil de 6 luni, trebuie văzut ce s-a petrecut în viata să în ultimele 6 luni ca să stie despre ce subiect este vorba. Pentru femeia care vrea să devina mama, visul poate reprezenta copilul dorit. A aduce pe lume un peste indica o stare precara de sanatate a unui copil. A naste un vultur anunta nasterea unui copil extraordinar. A naste o pisica semnaleaza

107

Page 108: Cartea viselor

ipocrizia anturajului, lipsa de statornicie a unei persoane dragi, nesiguranta în sinceritatea sentimentelor ei. A visa propria noastra nastere este prevestirea unei noi vieti.NATURA: (evenimente petrecute în natura, afara) element de context ce atrage atentia asupra relatiilor sociale; (tablou cu natura moarta) pasivitate, impas, blocaj, incapacitatea de a merge mai departe, nevoia de a te opri pentru a intelege incotro să continui. NAUFRAGIU: mari crize emotionale, stress, depresiune nervoasa, rabufnire psihica, boala, descurajare, nervozitate ajunsa la extreme, evenimente nefericite în desfasurare; (esti implicat în naufragiu) toate cele de mai sus te vor viza personal; (nu esti implicat în naufragiu) nu pe tine te vizează problemele de mai sus, dar te afecteaza puternic. Acest vis echivaleaza cu cel al unui apus de soare şi anunta sfarsitul unei actiuni. Toate visele cu actiune sub apa se adreseaza direct subconstientului. Ele ne fac o impresie foarte puternica, iar esecul anuntat este şi mai mare.NAMOL: vezi noroi. NAVA: arata ca te asteapta o perioada activa în care vei munci foarte mult. Potrivit continutului visului, nava simbolizează fie femeia, fie viata sau ocupatia. A ne afla pe un vapor cu unul din copiii nostri şi daca acest copil are în vis aceeasi varsta ca în realitate, este vorba de viata noastra şi de o problema legata de acest copil. Daca este un copil strain care în vis nu are aceeasi varsta ca în realitate, ni se indica o problema existenta de un timp egal cu varsta copilului. A fi pe o nava pe timp de vreme frumoasa, este un semn de reusita în afaceri, de fericire. Afi insoţit de cineva, anunta reusita prin, sau cu acea persoana. A visa o nava venind catre noi, semnaleaza o reinnoire în viata noastra. A o vedea indepartandu-se, o deziluzie sau o pierdere sentimentala. explozie pe un vapor, da de inteles ca sentimente impulsive ne pot distruge viata prezenta, obligandu-ne la schimbari radicale. Ce vedem pe vapor simbolizează motivele acestei impulsivitati.NAVIGA: Visul acesta anunta sfarsitul unei perioade de supunere. A naviga fara probleme, pe ape calme, este un semn de fericire, mai ales daca timpul este insorit. Pe ape agitate, cu valuri mari, este o prezicere de greutati, urmare unor evenimente care contrariaza şi agita spiritul. Indreptarea catre o cascada indica dificultati majore în existenta. Navigatia pe o nava mare semnalaza o viata frumoasa. A naviga pe o ambarcatie usoara este indiciul unei vieti monotone, al lipsei de noroc. Un val care rastoarna ambarcatia reprezinta un eveniment neprevăzut care ne va tulbura viata, precum şi necesitatea de readaptare. A esua pe un recif anunta o schimbare radicala în viata. Contextul visului indica daca este vorba de viata sentimentala, de un divort, de locul de munca sau de pierderea situatiei pe care o avem. Acest vis anunta norocul, liberarea, numai celor care se afla în centrul a numeroase suferinte sau care traverseaza o perioada foarte dificila, carora o sfasiere interioara le marcheaza personalitatea.NAVOD: dorinta de a rezolva mai multe lucruri în acelasi timp, graba, nerabdare, agitatie, superficialitate, flirturi, aventuri sentimentale, neseriozitate în relatii, depinde de relatia individului cu navodul.

NEBUN: deruta, pierderea contactului cu realitatea, idealism, utopii, iluzii desarte, crearea unei imagine false, nevoie de auto-cunoastere, dualitate, falsitate, ipocrizie, minciuna, sentiment de inadaptabilitate şi dezechiliubru în relatiile cu ceilalti, incapacitatea de a intelege pe cineva sau de a fi inteles de ceilalti, eschivare, fuga de responsabilitate, pierderea controlului. A fi atins de dementa, inseamna a fi suficient de detasat de opinia generala pentru a se afirma cu originalitate şi a reusi. Acest vis este de bun augur, indicand entuziasm în munca şi succes în activitate. Pentru oamenii publici, este un semn de autoritate. Pentru nervosi, de sanatate. Pentru timizi, de indrazneala. Intalnirea în vis cu un nebun ne avertizează ca trebuie să fim atenti la echilibrul nostru.NECHEZAT: sanatate, graba, nerabdare, agitatie. NECOPT: (fruct necopt, mancare necoapta etc) infantilism, imaturitate, ignoranta, lipsa de initiativa sau de curajul raspunderii, neincredere în fortele proprii, nevoia de a acumula experienta, nevoie de indrumare. NECUNOSCUT: în vis, vorbele pe care le spun necunoscutii, se raporteaza totdeauna la interesele noastre.NEG: Negul arata ca ar fi bine să ne supraveghem conduita, slabiciunile, viciile ascunse, caci poate avea loc o lacuna în comportamentul şi respectabilitatea noastra. Nu trebuie uitat ca barfeala circula repede şi usor.NEGRESA/NEGRU: inadaptabilitate, depresie, dezaprobarea celorlalti, marginalizare, respingere, izolare, conflicte, complex de inferioritate, dezavantaje, nedreptati, posesivitate, gelozie, nevoie de a iesi din tipare, revolta, nevoie de libertate, atractii sexuale ciudate. Negrul este ambivalent: este senzatia ca ceva nu merge cum trebuie sau poate fi un semn de evolutie pozitiva, de refacere. Negru simplu: stricarea relatiei cu parintii. Oricare ar fi rasa, culoarea pielii în vis nu are nimic de a face cu rasismul. Ea ne pune în faţă gradului nostru de evolutie. Cu cat pielea este mai deschisa la culoare, cu atat suntem mai aproape de lumina. Cu cat este mai inchisa, cu atat trebuie să luptam contra influentelor negative şi diabolice.NEON: Semnifica o dragoste artificiala şi fortata. Elanul interior este calculat.NEPOT: vezi rude. NEPTUN: (planeta) imaginatie, relaxare, trairi emotionale puternice, fuga de realitate, idealism, utopii, iluzii, deruta, neclaritate în gandire, tradare, un plan neclar al propriei vieti; (zeul marii) atrage atentia asupra planului emotional al individului, mare forta emotionala, sentimente aduse la extreme, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ, emotivitate. NEVASTA: vezi rude. NEVASTUICA: Simbolizează anxietatea. Ea reprezinta o persoana curioasa, nesanatoasa, deplasata, în general o femeie periculoasa, meschina şi vicleana, care provoaca neliniste. Daca nevastuica se îndepărtează, inseamna sfarsitul unei perioade tulburi.NEVOIE: (a avea nevoie de ceva în vis) insatisfactii, teluri inca neatinse, lipsuri, nevoia de a aborda o

108

Page 109: Cartea viselor

anumita atitudine, atentionare cu privire la ceva ce lipseste în viata individului. NICOVALA: spirit de sacrificiu, sentimentul ca toate se sparg în capul tau, nevoia unui compromis, atacuri nedrepte, plata în locul altuia, amenintare, pericol, sentimentul ca esti la mijloc intre doua probleme, nestiind pe care s-o rezolvi, ambele fiind la fel de dificile. Simbolizează determinarea şi inflexibilitatea, în ciuda suferintei.NINSOARE: vezi zapada: NISIP: inutilitate, situatii temporare, trecerea timpului, rezuiltate fara nici o valoare, instabilitate, lipsa de perspectiva, deruta, spirit nepractic, nimic din ce faci nu e de viitor, riscul de a pierde tot. Visurile în desert, sau pe plaja, nisipul în general este legat de imaginea materna, de trecerea timpului. Dune: pantec matern, dorinta sexuala. Nisipuri miscatoare: mama care te sufoca. Nisipuri negre: mare blocaj în relatia cu mama. Simbolizează efemerul, timpul stapan şi invingator. Tot ce scriem pe nisip va fi uitat, nu va avea urmare. A vedea ceva scris pe nisip anunta un eveniment, o dragoste trecatoare care se va spulbera în vant. Furtuna de nisip prevesteste necazuri, ruina.NOAPTE: (evenimente ce se petrec noaptea) impas, deruta, nesiguranta, lucruri nevăzute, neclare, tendinta de a nu accepta acele aspecte, complexe, defecte, nevoie de sfat, introspecţie, trebuie să meditezi ce trebuie facut cu privire la evenimentul care este descris de contextul visului, vezi şi intuneric. Reprezinta misterul, enigmele. Simbol al ignorantei şi al inconstientului. A se gasi în bezna este expresia unei nestiinte totale intr-o situatie de viata data. Tot ce se intampla noaptea intr-un vis este greu de inteles, cel putin daca nu vedem un felinar, o lanterna, care să lumineze şi în acest fel să putem pricepe sensul visului. Orice lumina sau foc văzut noaptea, indica sentimente supuse influentelor negative şi care dureaza putin. În noapte germineaza ziua, adica realizari pozitive şi fericite. Arata necesitatea urgenta de a face lumina asupra evenimentelor traite, altfel existand riscul de a suporta traumatisme, mai mult sau mai putin grave. Poate arata inconstienta totala, datorita neglijentei, lipsei de vointa sau incapatanarii. A refuza să facem lumina ne obliga să suportam consecintele în viata noastra.NOD: (la siret) pregatirea unor directii noi de abordare, alta perspectiva de evolutie, atasament, angajare; (la cravata) formalism, imagine personala, diplomatie, politete, nevoia de a te prezenta bine intr-o anumita situatie; (legatura) nevoie de siguranta, de protecţie, de incurajare, de sprijin, de colaborare, de atasament, de fidelitate; (ata innodata) piedici, deruta, pierderea direcţiei, restrictii, intedictii; (a face un nod) piedici, impas, blocaj, incapacitatea de a merge mai departe, constrangeri din partea unor factori externi, interdictii, nevoie de colaborare; (a desface un nod) gasirea unor solutii, compromis, inventivitate, eliberare. Reprezinta o afacere complicata. A desface un nod inseamna rezolvarea unei probleme, suprimarea unui blocaj psihologic.NOIEMBRIE: pasivitate, tranzitie, instabilitate, distantare, detasare, incertitudine.

NORA: vezi rude. NORD: (punct cardinal) nevoie de direcţie, element de context ce pune în prim plan planul material, viata cotidiana, planul financiar, proiectele în desfasurare, rezultatele muncii, cere maturitate, rabdare şi implicare; (polul nord) indiferenta, raceala, detasare, rigiditate, lentoare, lene, incetinire pana la blocare, pasivitate, incapacitatea de a merge mai departe, dar şi ambitii mari, visuri mprete, dorinta de a ajunge la tinta, idealuri propuse, dar intangibile. În vis, toate tarile din nord indica singuratate în dragoste, afara de cazul cand proiectam să plecam din aceste tari. NORI: (frumosi, albi, usori, luminosi, transparenti, plutind lin) idealism, optimism, entuziasm, incredere prea mare, visare, iluzii, bucurie, lipsa de realism; (negri, grei, grosi, opaci, de praf, de ceata, de fum, inchisi la culoare) deprimare, pesimism, teama, apasare, griji, confuzie, deruta, incapacitatea de a intelege o situatie, nevoie de claritate, nesiguranta, anxietate, stress. A visa nori mici albi care urca pe cer, este anuntul intoarcerii unei fapturi dragi. Norii mici care plutesc pe un cer albastru insorit, sunt un semn de neplaceri trecatoare şi prezic un succes pe curand. Marii nori negri şi grosi care intuneca cerul, indica perturbatii importante fara sfarsit, insucces şi melancolie. Norii rosii, inflacarati, prevestesc afaceri proaste. Norii care urca de la pamant spre cer, anunta intoarcerea absentilor.NOROI: blocaj, griji, lipsuri, incapacitatea de a inainta, te simti prins în capcana de unele probleme, instabilitate emotionala sau materiala, perioada dificila, lipsa de direcţie. Anunta dificultati provenind dintr-un marasm interior şi din conflicte ale subconstientului. A se tari prin noroi este un semn de imoralitate notorie, a reusitei datorate unor relatii necinstite, josnice. A cadea în noroi semnifica o proasta organizare sentimentala urmata de o depresiune excesiva. Noroiul este, de asemenea, semnul dezononoarei datorata unei conduite putin onorabile.NOTAR: nevoie de sfat, dorinta de certitudine, de dovezi, de siguranta, de aprobare din partea celorlalti, corectitudine. Semnaleaza ca nu trebuie să ezitam să consultam unul în afacerile noastre, caci vom iesi în castig. NOTA: (la scoala) aprecieri din partea unor autoritati în viata de zi cu zi, cu cat nota e mai mare, cu atat satisfactiile sunt mai mari, critici sau laude, rezultate bune sau rele; (nota 0 sau 1) indiferenta, lipsa de angajament, fuga de responsabilitate, dezinteres total; (sub nota 5) teama de esec, frustrari, insatisfacstii, dificultati, dezaprobari, critici, atentionare cu privire la posibile greseli, subestimarea fortelor, neincredere în fortele proprii; (de la 5 la 8) mediocritate, compromis, perioada de tranzitie, lipsa de stimulent, neincredere, acumulare de experienta; (nota 9 sau 10) incredere, mandrie, siguranta, multumire, sentiment de împlinire, ambitie, perseverenta, implicare; (peste nota 10) infatuare, orgoliu, aroganta, supraestimarea fortelor; (muzicala sau scrisa pe portativ) nevoie de indrumare, de armonie, de echilibru, de vorbe bune, de incurajare, amablitate, politete, maniere bune. NOU: (lucruri noi) inceputuri, perspective, posibile schimbari, sperante, necesitatea de a modifica ceva.

109

Page 110: Cartea viselor

NOU NASCUT: vezi bebelus. NU: vezi refuz. NUC: (copac) pericol, influenta nefasta a unei persoane, intentii negative; (fruct) duritate aparenta, imagine aspra, pentru a impresiona; rezistenta, mare capacitate de efort indelungat; fermitate care ascunde fragilitate, aparente inselatoare, nevoia de a trece dincolo de aparente pentru a cunoaste adevarata faţă a lucrurilor. Este un copac dotat cu puteri profetice.NUDITATE: Cand subiectul se viseaza gol, expus în public (vis destul de comun de altfel), inseamna ca este vulnerabil şi se teme ca altii să nu îi descopere slabiciunile. Cand se viseaza gol, la locul de munca, se simte nepregatit preofesional. Cand este gol, dar numai în compania partenerului, inseamna ca relatia este deschisa. Nuditatea în vis nu are de obicei legatura cu sexul.NUFAR: fragilitate, vulnerabilitate, gratie, inocenta, prospetime, nevinovatie, imaturitate, admiratie, respect, raritate, riscul de a fi ranit foarte usor, sentimentul ca este vorba de ceva cu totul special, care cere grija sporita. Semnifica bucuria, dragostea evoluata.NUMARA/NUMARATOARE: nevoie de introspecţie, simt al masurii, prudenta, rabdare, capacitatea de a reflecta inainte de a actiona. NU-MA-UITA: atrage atentia unui lucru uitat sau abandonat, atentioneaza asupra unei lipse, a unei greseli sau a unui defect ce poate fi reparat. NUME: cand în vis apar nume de oameni, trebuie cautate legaturile cu persoanele care poarta acele nume, daca sunt cunoscute, rolul lor în viata individului indicand un punct ce se cere analizat cu atentie; trebuie verificat şi termenul ce descrie relatia cu persoana respectiva: mama, frate, coleg etc; (nume de femeie) atrage atentia asupra unei probleme ce provoaca suferinta, frustrare, insatisfactii, un punct de vulnerabilitate, sensibiliate, care cere protecţie, sprijin, intelegere; a se cauta persoane cunoscute cu acest nume (inclusiv actori sau orice alte personalitati) incercand a se face conexiuni cu acestea, cautand acea trasatura de caracter care iese în evidenta la acea persoana sau parerea dv. despre acea persoana. Exemplu: apare numele de Madalina, dar nu stiti nici o Madalina, ar putea fi un reper cu privire la relatiile dv. cu o femeie roscata cu par lung din anturajul dv. (conexiune cu Madalina Manole) sau orice alta trasatura care ati remarcat-o la vedeta respectiva. În acelasi fel se poate extinde lista persoanelor cunoscute care poarta acel prenume pentru a gasi rolul sau influenta acestuia în visul dv. Daca numele respectiv este al unei vedete pe care o admirati, poate atrage atentia asupra unui tel spre care tindeti, a unei ambitii personale, a unui vis intangibil; daca este a unei persoane pe care o antipatizati, poate atrage atentia asupra unei probleme care va provoaca frustrari, suparare, insatisfactii, nervozitate. (nume de barbat) atrage atentia asupra unei probleme ce cere initiativa, decizie, curaj, implicare totala, forta, dinamism, seriozitate; (nume de familie) atrage atentia asupra unor relatii formale, sociale, care nu au nimic apropait, relatii cu colegii, supriorii, profesorii, persoane în varsta, persoane faţă de care aveti

admiratie, respect sau, dimpotriva, lipsa totala de respect; (nume de firma, de institutie, de marca, de oras etc) atrage atentia asupra trasaturii de caracter a obiectului desemnat de acel nume şi influenta lui în viata dv. Exemplu: apare numele Intercontinental sau Ritz – de aici puteti cauta atat termenul hotel, dar este şi un indiciu al unui nivel ridicat, al elitei, al unui tel spre care visati; apare numele Mercedes – cautati masina de lux sau masina scumpa etc., apare numele Venetia – descoperiti viziunea dv. despre orasul respectiv; (nume straine) atrage atentia asupra provenientei lor (nume francez, englez, german etc) de aici putand descopri trasatura generala la care va duce cu gandul tara respectiva: nume englezesc – vezi Anglia, nume italian – vezi Italia etc. A schimba sau a avea un nume diferit în vis faţă de cel real, inseamna a ne asuma o noua personalitate şi indica o mare schimbare interioara. A ne vedea numele inscris cu mari litere pe panouri luminoase sau pe prima pagina a unui jurnal, este un semn de succes, de popularitate, şi ca în curand vom fi la mare pret. Auzind strigandu-se numele nostru, semnaleaza ca cineva ne cheama în ajutor. A ne inscrie numele pe ceva, arata implicarea noastra intr-o problema semnificata de contextul visului.NUMERE: multa atentie, concentrare, ratiune, claritate, logica; (zero) neincredere, lipsa de orizont, teama de esec, risc de pierdere, complex de inferioritate, capacitatea de a porni de la capat, capacitate de regenerare dupa esec; (numere pare) sentiment de armonie, de echilibru, de împlinire, de complet, de intreg; (numere impare) singuratate, izolare, sentiment de neîmplinire, de dezechilibru, complexe, inhibitii, nevoie de asociere, de colaborare;

1 - element de context ce vizează propria persoana, propriul eu, propria individualitate; singuratate, izolare, meditatie, suferinta, tristete, deznadejde, elemente de la originea unor situatii sau punctul de plecare, atitudine de egoism, spirit conducator, dominator, exigent, capacitatea de a reusi prin forte proprii;

2 - elemente de context ce vizează echilibrul, perechea, simbolul cuplului sau al comunicarii - altruism, prietenie, generozitate, capacitatea de a impartati şi celorlalti, echilibru, subordonare, colaborare, ajutor, sprijin, dialog, negocieri, intelegere, contacte, intalniri, discutii, conflict; nevoia de asociere, de colaborare, de interactiune, de impartasire a gandurilor, de societate;

3 - generozitate, creativitate, sociabilitate, comunicare, organizare, colaborare; simbolul familiei, al sfintei treimi;

4 - organizare, ordine, stabilitate, incredere, siguranta, precautie, rabdare, retragere, inchistare, izolare, inchidere în sine;

5 - adaptabilitate, creativitate, mobilitate, dinamism, energie, rezistenta, munca, spirit practic;

6 - sentimentalism, indecizie, senzualitate, afectivitate, spirit conciliant, dragoste, supunere, umilinta, sacrificiu, ocrotire, preocupare pentru camin şi familie, atrage atentia asupra contrastelor, diferentelor, intre plus şi minus, feminin-masculin, alb-negru;

110

Page 111: Cartea viselor

7 – dobandirea unei anumite maturitati, depasirea unor piedici, asumarea unor decizii sau raspunderi, aspecte esentiale intr-o problema, datele primordiale, incheierea unei prime etape, nevoia de a acumula experienta sau cunostinte, dorinta de perfectionarne, protecţie;

8 - energie, curaj, initiativa, duritate, rezistenta, agresivitate, ranchiuna, nerabdare, mari resurse personale, polivalenta, posibilitati multpile de realizare, gelozie, rutina, sentimentul ca ceva nu se mai termina, prelungire, apasarea timpului, pierderea rabdarii, libertate deplina, lipsa oricaror limite, extinderea orizonturilor;

9 - altruism, idealism, pasiune, emotivitate, credulitate, afectiune, simtul datoriei, munca eficienta, lipsa de spirit practic, individualism, cerc restrans, legaturi puternice cu cei apropiati, simtul puternic al proprietatii;

10 - tendinta spre perfectiune, orgoliu, incredere deplina în fortele proprii, atingerea scopului, dorinta de realizare;

11 (sau alte numere cu cifre gemene: 22, 33 etc) - similitudini, dialog, colaborare, intelegere, armonie, echilibru, personalitati identice, suflete surori, paralelisme, coincidente, actiuni repetitive;

12 - element de context ce vizează timpul; graba, nevoia de a mari ritmul;

13 - teama de piedici, neincredere, anxietate, frica de necunoscut; complex de inferioritate, sentimentul ca nu poti inainta din cauza unor factori externi, sentimentul ca altii iti vor raul, teama de esec, teama de ghinion, avertisment cu privire la o posibila cale gresita, ce nu va duce la rezultate favorabile;

14 – nevoie de recunoastere, de apreciere, de acceptare sau integrare intr-un grup, de certificare şi aprobare a unor calitati, evidentierea propriei individualitati, sentiment de unicitate;

18, 21 – maturitate, împlinire, incredere în sine, revolta, dorinta de reformare totala, putere de a duce la capat orice, forta creatoare, noi perspective;

20 - entuziasm, energie, speranta, incredere, dar şi anxietate, nevoie de asociere, dorinte de realizare pe toate planurile;

40 - revolta, criza, ridicare impotriva limitelor şi constrangerilor; dorinta de independenta, de nou, de inceput;

50 - perioada de tranzitie, în care nu stii incotro te indrepti, dar cu sentiment de multumire;

100 - sentiment de realizare, de multumire, de satisfacţie; (numere cu mai multe cifre: mii, milioane etc) tine de colectivitate, de relatiile sociale, de grupuri mai largi de oameni. Numerele prezinta importanta ca decid daca enuntul favorabil sau nefavorabil al visului se va realiza. Ele pot aparea sub forma unui numar precis de obiecte. Cinci trandafiri rosii anunta o viata fericita şi echilibrata în cadrul unei iubiri pasionate: numarul cinci reprezinta viata echilibrata, iar trandafirii rosii, amorul pasionat. Doi trandafiri rosii indica griji, conflicte, cauzate de o iubire prea pasionata: numarul doi atrage necazuri, conflicte, iar trandafirii rosii, iubirea. A cumpara o rochie de zece dolari arata ca platim pretul

iubirii pe care am ales-o şi care ne va influenta tot destinul: rochia inseamna un sentiment şi numarul zece, o decizie care marcheaza intreaga viata. Cand numarul reprezinta o data, el semnalaza un eveniment asteptat. Unu semnifica pozitivul, inceperea sau asigurarea realizarii unui proiect. Doi, inseamna dualitatea, inertia, opozitiile, conflictele şi grijile care vor impiedica reusita, atingerea fericirii. Trei, simbolizează Sfanta Treime, spiritualitatea şi aduce în viata un moment de noroc, de bucurie, în sfarsit, schitarea unui proiect, dar numai timpul de a-l concepe sau timpul de a-l pierde. Patru indica realizarea, stabilitatea şi mersul pana la capat în realizarea unui plan. Cinci este semnul vietii echilibrate, normale, fericite, şi al placerilor legate de aceasta. Ea este cifra barbatului. Sase arata ezitarea intr-o alegere amoroasa, dezbinarea. Sapte este numarul magic al initiatilor şi prezice reusita, victoria, triumful. Opt este cifra reprezentativa a justitiei şi a consecintelor bune sau rele ale gandurilor, vorbelor, sau actiunilor noastre. Noua simbolizează poezia, visele, dar daca el aduce armonia, obliga în acelasi timp la prudenta şi la meditatie. Zece implica destinul nostru şi ne obliga la o optiune decisiva cu repercursiuni asupra intregii noastre vieti. Unsprezece prevesteste afirmarea în lupta şi o reusita exceptionala. Doisprezece, numarul ciclului perfect, recomanda clarviziune, reciclare, introspecţie, singuratate. Treisprezece anunta sfarsitul a ceva, esecul unui obiectiv, moartea. Paisprezece reprezinta cumpatarea şi indica recladirea progresiva a vietii bazata pe experienta noastra trecuta.NUNTA: atingerea unui scop sau a unui ideal, incheierea unei etape de cautare sau tatonare, dorinta de asociere, nevoie de parteneriat, de comunicare, asumarea unor responsabilitati, nevoie de integrare şi dobandire a unui anumit statut social, speranta de a ti se împlini un vis, maturizare. Nunta descrie o echilibrare a mai multor personalitati în tine insuti, felul în care se desfasoara nunta descriind armonia dintre laturile propriei tale individualitati. Nunta în secret – defecte ascunse, pe care nu ti le recunosti; nunta cu alai – orgolii, infatuare, aroganta, egocentrism, parada, incredere absoluta în fortele proprii, supraestimarea fortelor sau a valorii personale, sociabilitate; nunta intima – timiditate, emotivitate, anxietate, temeri ascunse; nunta la care mirele sau miresa lipsesc – fuga de raspundere, dezechilibru intre doua planuri ale vietii; nunta eleganta – parere buna despre propria persoana, incredere, satisfactii, perioada buna a vietii, impacare cu sine; nunta saracacioasa – mari lipsuri, mari inhibitii şi temeri, subestimarea propriei valori; nunta fara rochie de mireasa – neconventionalism, nevoie de independenta, de expansiune, revolta impotriva unor reguli sau constrangeri; nunta noaptea – deruta, lipsa de perspectiva, inconstienta, teama de a infrunta realitatea, ipocrizie, falsitate; nunta cu muzica şi dans – armonie, intelegere, echilibru intre mai multe planuri al propriei vieti, buna comunicare cu ceilalti. Vezi şi casatorie. Depinde de felul în care privesti casatoria: cu optimism – dorinta de a ti se împlini un vis, idealism, iluzii, sperante, vise, incredere în viitor; cu pesimism sau daca nu vrei să te casatoresti – corvoada, obligatie,

111

Page 112: Cartea viselor

constrangere, acceptarea unor indatoriri; daca esti divortat – dorinta de împlinire sentimentala, de a-ti gasi jumatatea; daca esti casatorit – amintirea unei perioade de inceput, dorintele de a mai trai perioade bune. Metafora a dorintelor subiectului, în special la tineri. La nivel simbolic, poate reprezenta armonia intre aspectele feminine şi masculine ale personalitatii subiectului sau o dorinta de a-si uni fortele cu alta persoana sau entitate (in afaceri, de pilda). Pentru un barbat, a se casatori cu o faţă frumoasa anunta un succes financiar sau o mostenire. Celelalte feluri de casatorie sunt un semn de conflict, de agitatie, de ruptura.NUTRET: vezi fan.

O: emotivitate, bogatie sufleteasca, forta interioara, vointa, cautarea securitatii, intuitie, tentatii de orice fel, posesiune, gelozie; vezi şi cerc. OAIE: (singura) umilinta, supunere, credulitate, influentabilitate, impresionabilitate; legaturi de familie puternice, (turma de oi) spirit de subaltern, incapacitatea de a te impotrivi, acceptarea conducerii altuia, buna adaptabilitate, buna integrare în grup, sociabilitate, prietenie, amabilitate, politete, idei fixe, orizonturi stramte, lipsa de inspiratie sau de initiativa; (oaie neagra) sentiment de marginalizare, de dezaprobare, de respingere, unicitate, evidentiere prin ceva neobisnuit, originalitate. Oaia este simbolul tandretei, al blandetei, supunerii şi docilitatii. Simbolistica negativa sugereaza lipsa de personalitate. turma de oi pascand linistite pe camp, este un vis care indica pacea, puterea, siguranta. Planurile noastre vor fi incununate de succes, vom urca pe scara sociala, ne vom mentine autoritatea, ne vom imbogati. Daca în vis mancam carne de oaie bine pregatita, este un semn de fericire, de succes. Daca o mancam cruda, este semn de conflicte, de dispute. A calari o oaie, semnaleaza realizarea ambitiilor şi cresterea prestigiului. A omora o oaie în vis, ne pune în garda să nu ne lasam atrasi în afaceri necurate. Daca visam ca un lup ataca o stana de oi, trebuie să fim foarte atenti la hoti. Oaie alba şi grasa este un semn de speranta, împlinire şi satisfacţie. Oaia neagra reprezinta o persoana care s-a indepartat de normele şi conventiile sociale. A purta o oaie pe umeri este un semn de orgoliu. Daca auzim în vis o oaie behaind, atunci cineva apropiat noua ne va anunta o mare nenorocire. Femeie care gaseste o oaie ratacita pe drum, va avea parte de un soţ bun. Un barbat care gaseste o oaie va avea o soţie buna.OALA: supunere, umilinta, libertate limitata, orizonturi stramte, ignoranta, dezinteres pentru alte domenii, dispret, lipsa de respect, dorinta sau incapacitatea de a-ti depasi propria conditie, complex de inferioritate, discriminare. OAMENI: O problema, o teama sau o speranta poate lua chipul unor persoane, cunoscute sau necunoscute. Acesti oameni reprezinta o trasatura a propriei tale personalitati. Daca persoanele sunt cunoscute, cauta relatia care îi reprezinta; rude, colegi etc, deci rolul pe care acestia îl joaca în viata ta. Daca sunt oameni straini, ei pot reprezenta diferite laturi ascunse ale propriei personalitati, în funcţie de rolul pe care îl joaca în vis. În

funcţie de actiunile, cuvintele, aspectul acestor oameni, poti interpreta laturi ale propriei tale individualitati. Mama, tata, intelepti, batrani, barbati sau femei - ingrijire, intelepciune. Vrajitoare, capcaun, monstru - sete de stapanire; Print, printesa, tanar, fecioara - dragoste, romatism; Prostituata, vagabond - erotism; Erou, eroina, amazoana, vanator - probleme de tip intelectual; Preoteasa, vrajitor, inger - intuitie si imaginatie; Copil, Cupidon, spiridus, pitic - senzualitate, securitate; Soldat, demon, hot - sentimente negative.OASPETE: vezi musafir. OAZA: dorinta de a trai intr-o zona lipsita de griji, de a trece peste probleme sentimentale, odihna dupa mari eforturi, dorinta de relaxare, descrie un ideal, un scop important la capatul eforturilor personale. OBIECTE: (apropiate) elemente de context ce vizează evenimente sau lucruri din imediata apropiere, accesibile, obisnuite, familiale, cotidiene; (indepartate) evenimente sau lucruri intangibile, catre care tinzi, tanjesti sau pe care le doresti; (de care te apropii) evenimente sau lucruri care iti atrag atentia, care ti se par interesante, de care ai dori să le aprofundezi, pe care ai dori să le infrunti; (de care te indepartezi) evenimente sau lucruri care iti provoaca teama, pe care le respingi, pe care nu le accepti, pe care nu vrei să le recunosti. OBLON: vezi jaluzele. OBOSEALA: lipsa energiei, lipsa increderii, dezamagire, pesimism, depresie, sentimente pe care le respingi, lipsa mijloacelor concrete de a pune un proiect în practica, blocaj, nevoie de a lua o pauza. OBRAZ: cinste, corectitudine, sinceritate, demnitate. A visa obraji rumeni, frumosi, este un semn de bucurie, de noroc, de viata infloritoare. Obrajii supti sunt semn de tristete, de lipsa de afectiune. Obrajii prea fardati anunta rusinea datorata unei lacune a conduitei noastre.OBRAZNIC: curaj, indrazneala, tupeu, initiativa, incredere în fortele proprii, dorinta de a actiona, nerabdare, entuziasm, inconstienta. OBSERVATOR: (astronomic) vezi telescop. OBSTACOLE: element de context ce vizează detalii care iti intarzie evolutia, amanari, opriri, incetiniri de ritm, pauze impuse de factori interni sau externi, complexe, inhibitii, temeri personale. OBUZ: vezi bomba. OCEAN: Simbol al subconstientului. A vedea oceanul de pe mal, este un vis care indica o schimbare fericita în viata, daca cerul este frumos şi insorit şi daca oceanul nu este agitat. Cerul amenintator anunta dificultati diverse. A traversa oceanul pe timp favorabil este un semn de reusita, de viata fericita. Traversarea oceanului de la un mal la altul inseamna traversarea vietii de la nastere pana la moarte, vaporul fiind tesatura continua a existentei. Apa calma, timpul bun şi curcubeul deasupra oceanului, dezvaluie regasirea pacii interioare, un moment de succes. Oceanul agitat reprezinta zbuciumul subconstientului. A plonja în ocean fara a mai iesi la suprafaţă inseamna ca nu controlam o situatie dificila. Daca reusim să iesim din apa, solutionarea unei probleme curente.OCHEAN: vezi luneta.

112

Page 113: Cartea viselor

OCHELARI: nevoia de a privi realitatea în faţă, de a infrunta pericolul, nevoia de a analiza mai aprofundat unele situatii pe care poate le-ai trecut cu vederea, vezi şi lupa; (de soare) fuga de responsabilitate, retragere, eschivare, dezinteres, incapacitatea de a privi adevarul în faţă; (de cal) lipsa de orizont, idei fixe, limitarea libertatii, incapacitatea de a cunoaste o imagine de ansamblu, ingustime, ignoranta, dezinteres. Inseamna ca niste necunoscuti vor interveni şi vor schimba ceva în treburile şi afacerile tale. Din cauza credulitatii tale, vei putea fi inselata cu usurinta. Ochelarii sparti, cand apar în vis, sugereaza atractia ce o simti pentru unele placeri interzise. Ochelari: refuzul de a vedea realitatea.OCHI: (deschisi) buna percepere a realitatii, curaj de a infrunta pericolul, buna cunoastere a unei situatii; (larg deschisi, holbati) curiozitate, interes, dorinta de a afla mai mult, dorinta de a aprofunda o problema; (frumosi, calmi, linistiti) limpezime, pace, calm, liniste, sanatate; (inlacrimati sau urati) zbucium interior, probleme, griji, teama de esec; (inchisi) teama de a infrunta realitatea, de a da piept cu adevarul, fuga de raspundere, incapacitatea de a privi clar; tendinta spre auto-amagire, minciuna, iluzii, vise desarte; (ochi incrucisati) vezi crucis; (ochi albastri şi verzi) sinceritate, deschidere, disponibilitate, sensibilitate, atracţie, interes; (ochi negri sau caprui) mister, ascunzisuri, secrete, aspecte necunoscute, intimitate; (ochi rosii) mari probleme, riscuri, pericole, neliniste, stress, iritabilitate, isterie; (ceva cu mai multi ochi) atrage atentia asupra unui aspect, semnal de alarma care cere o aprofundare a unei probleme, nevoie de cunoastere şi informare; (ceva fara ochi sau cu un singur ochi) dezinformare, dezinteres, riscul de a gresi prin neglijenta sau neatentie, incredere oarba, vulnerabilitate, ignoranta; (mai multi ochi privind intr-o direcţie) atentie sporita, nevoie de concentrare, sentimentul ca esti urmarit sau verificat; (ochi scos) critici, judecata, vulnerabilitate, riscul de a gresi, reprosuri, sentiment de culpabilitate; (un ochi de-un fel şi altul de alt fel) inteligenta, buna cunoastere a unei situatii, capacitate de intelegere a unei situatii din mai multe directii, nevoia de a-ti forma o viziune de ansamblu, varietate de variante, mai multe posibilitati de abordare a unei probleme, opinii impartite, dezaprobare, contradictii; (ochi de pisica) istetime, intuitie, viziune diferita asupra unei probleme, intelepciune, capacitatea de a rezolva prin metode mai putin obisnuite, dar cu diplomatie şi chiar siretenie; (ochi de pisica la bicicleta) nevoie de protecţie, semnal de alarma cu privire la o situatie cu direcţie gresita, dezorientare, nevoie de indrumare; (a face cu ochiul) simpatie, buna intelegere, prietenie, aprobare, complicitate; (ochi dus la ciorap) vezi ciorapi; (fel de mancare din ou) vezi ou. Ochii sunt simboluri ale constiintei şi ale luciditatii. Ochi scosi: orbire legata de un sentiment de culpabilitate. Ochi care privesc: nevoia sau frica de a fi văzut de parinti (ochi drept - tata, ochi stang - mama). Ochii reprezinta cele doua surse de lumina: ochiul drept, soarele (tatal) şi ochiul stang, luna (mama); ei sunt un semn de vitalitate şi de inteligenta. A avea probleme cu ochii semnaleaza ca nu ne orientam bine intr-o problema care trebuie clarificata. Acest vis anunta uneori boala unei fapturi

dragi sau a unui copil. Scosul ochilor indica o moarte în familie. A avea ochii stabiliti în alta parte decat în orbite prezice o rana în locul unde sunt plasati. Ochii reprezinta de asemenea afacerile. A vedea clar este profetia reusitei în afaceri. A vedea tulbure, este o prezicere a pierderii postului de munca, sau a unei iubiri nefericite. A vedea în vis un ochi, arata nevoia de introspecţie pentru mai buna intelegere a unei probleme. Necesitatea de a vedea lucrurile cu un ochi mai critic, sau de a ne da seama ca cineva ne supravegheaza.OCNAS: Intalnirea în vis cu un ocnas recomanda prudenta, caci suntem pe cale de a ne lansa în ceva care comporta riscuri.OCOLI: vezi a merge pe ocolite. OCTOMBRIE: tristete, pesimism, descurajare, atmosfera sumbra, presentimente cu privire la unele probleme. OCUPAT: (ton la telefon sau cineva spune ca e ocupat sau ocupat la toaleta) blocaje, piedici, incapacitatea de a inainta intr-o direcţie, pierdere de vreme cu alte detalii, stress. ODIHNI: nevoie de pauza, de reculegere, de recapitulare. OFILIT: aspecte care nu mai sunt actuale sau valabile, ce se cer schimbate. OFITER: vezi colonel. OFTA: insatisfactii, frustrari, incapacitatea de a rezolva o problema, stress, griji, piedici. OGAR: mobilitate, panda, agilitate, viteza. OGLINDA: element ce atrage atentia asupra parerii celor din jur, asupra imaginii personale, indica nevoia de a intelege sau a aprofunda o situatie, nevoie de introspecţie, de a trece dincolo de aparente, de a renunta la superficialitate; (privind în oglinda sau vezi imaginea ta oglindita) nevoia de a-ti schimba opinia despre un lucru, posibile pareri gresite sau subiective, interes exagerat pentru imaginea personala, pentru parerea celor din jur, orgoliu, vanitate, infatuare, egoism; (neclara sau deformata) incapacitatea de a-ti forma o imagine reala asupra unei situatii, subiectivism, idealism, sub- sau supra-estimarea valorii personale sau a fortelor proprii în funcţie de imaginea din oglinda (mai mica sau mai mare); (sparta) gafa imensa, ghinion, piedici majore; (cu rama) nevoia de a avea o atitudine corecta, dupa tiparele impuse de societate, conventionalism, lipsa de originalitate, cenzura, frustrari, obligatia de a respecta niste reguli; (cu maner sau de geanta) adaptabilitate, capacitatea de a aborda orice atitudine, la cererea altora, acceptarea unei anumite situatii din mers, capacitatea de a face pe placul altor persoane, faţărnicie, falsitate, politete, linguseala; (ca element de decor) atrage atentia asupra modului în care te vezi pe tine insuti, ca o anumita parere personala ar putea fi deformata faţă de realitate, se cere analiza profunda asupra propriei persoane; (a se oglindi în alta suprafaţă reflectorizanta decat oglinda: apa, sticla etc) nevoia de a privi realitatea în faţă. Dorinta de a vedea dincolo de aparente. În funcţie de ce vezi: Te vezi urata (oglinzile din vis deformeaza mai mult decat cele din realitate): refuzul feminitatii. În vis, oglinda reprezinta realitatea fara masca, un moment de intelegere de sine.

113

Page 114: Cartea viselor

A vedea în oglinda o persoana de acelasi sex ca al nostru, indica fatetele, trasaturile ascunse ale personalitatii noastre. A ne vedea în oglinda cu trasaturi frumoase şi parul bine aranjat, este un semn de dragoste, de casatorie. Trasaturile urate şi parul în dezordine prevestesc o dragoste nefericita, singuratate, amaraciune. A ne oglindi în apa anunta o boala serioasa. A ne vedea în pijama sau halat, semnaleaza o boala lunga, convalescenta.OGOR: vezi camp. OLAR: creativitate, inventivitate, adaptabilitate, istetime în chestiuni financiare, capacitatea de a scoate bani din orice, talentul de a te descurca în orice situatie, vezi şi lut. OLOG: Prevesteste nenoroc şi pierderi de procese urmare a unor afaceri proaste, dand nastere unei perioade intunecate în adaptarea noastra sociala. Contextul visului ne va spune daca este vorba de casatoria, sau de afacerile noastre.OMIDA: indulgenta, toleranta, a trece cu vederea mici defecte, inamici nevăzuti, piedici nebanuite, repercusiuni ale unor neglijente. Simbol al transformarii, omida reprezinta o viata primitiva şi anunta o schimbare profunda a personalitatii. Daca visam omizi inseamna ca trecem printr-o faza incipienta de transformare interioara. Situatia pe care o traim reprezinta un proces evolutiv care poate să ne aduca mari satisfactii.OMLETA: vezi ou. OMORI: A omora dusmanii este o prevestire favorabila şi anunta o solutie rapida de satisfacere deplina a dorintelor noastre. Uneori, acest vis reprezinta o victorie asupra noastra insine.OPAIT: vezi lampa de gaz. OPARIT: atentionare cu privire la o anumita atitudine exagerata, la un abuz, la nerespectarea unor reguli, sentimente ajunse la extrema, exces de zel, depasirea oricaror limite, lipsa oricarei masuri. OPERA: atitudine melodramatica, ce poate fi ridicola la un moment dat, atitudine diplomata şi amabila, tendinta spre exagerare, nevoie de compasiune, risc de final nefericit, exprimarea emotiilor sau a opiniilor intr-un mod foarte dramatic. OPERATIE: nevoia sau posibilitatea de schimbare brusca, dureroasa în viata de zi cu zi, pentru a scapa de o stare de lucruri care iti blocheaza evolutia; în funcţie de organul supus operatiei, avertisment cu privire la domeniul ce trebuie să sufere aceasta schimbare; (pe ochi) schimbare de optica, de mentalitate, asupra modului în care privesti lucrurile; (pe inima) nevoia de schimbare a modului în care intri în relatie cu ceilalti şi a modului cum te implici în anumite situatii; (la maini, picioare) schimbarea modului de lucru sau a viziunii asupra laturii financiare; (estetica sau legata de orice parte a pielii) schimbarea propriei imagini, inclusiv schimbare de aspect exterior; schimbarea felului în care te percep ceilalti, nevoia de a-i face pe ceilalti să te priveasca altfel, reabilitarea propriei imagini; (la cap sau pe creier) necesitatea de a schimba o atitudine, un mod de gandire, mentalitatea sau parerile despre o anumita situatie; (pe un organ intern) schimbare a modului în

care actionezi în viata de zi cu zi, a elementelor de context, a modului de punere în practica a propriilor idei; (pe organe genitale sau de schimbare de sex) nevoie de schimbare a modului în care privesti relatiile cu sexul opus, transformarea relatiilor sentimentale în iubire pura, trecand interesul sexual pe un plan secund, reprimarea sau controlarea instinctelor erotice; (in zona gurii) schimbare a modului de comunicare cu cei din jur, cautarea unei noi forme de exprimare a propriilor opinii, atentie la vocabular şi expresiile folosite; (de rinichi sau ficat) schimbare a modului de lucru; (la nas) nevoie urgenta de a analiza ceva în profunzime, pentru a nu scapa nici o greseala, prudenta maxima, riscul de a face o mare greseala prin dezinformare sau incredere oarba în altcineva; (la plamani) modificare de idealuri sau de sens, schimbarea direcţiei propriilor visuri sau aspiratii; (transplant) nevoia de a primi un ajutor din afara pentru a recurge la aceste transformari personale, incapacitatea de a trece la aceste transformari de unul singur; incurajare, stimulare din partea celor apropiati, nevoie de schimbari radicale; (pe coloana vertebrala) schimbare în ceea ce priveste relatiile cu superiorii sau colegii, nevoia de a deveni mai puternic, mai demn, mai curajos, pentru a-ti sustine punctele de vedere; (la oase) nevoia de a modifica o structura, o organizare anterioara, de a cladi o cu totul alta viziune, schimbare din temelii; (nereusita) dorinta de a face schimbari, dar lipsa mijloacelor practice de a recurge la aceasta transformare personala, teama de schimbare, neincredere în fortele proprii, lipsa de curaj; (in sala de operatii) bunpa organizare, stii ce trebuie facut pentru a face aceste schimbari, rabdare, modificari în timp; (in alta parte decat în sala de operatii) nevoie urgenta de a face aceasta schimbare, sub presiunea timpului, fiind vorba de o modificare profunda, necesara evolutiei tale viitoare, care nu mai permite amanare. A suferi o operatie chirurgicala semnaleaza ca un aspect al vietii noastre ne oboseste, ne umple de nervi şi ca o problema, pe care o traim, distruge ceea ce este reprezentat în vis: Inima reprezinta iubirea pur şi simplu. Capul, o conceptie gresita. Rinichii, forta, stabilitatea, siguranta. Piciorul, iubirea, sau uneori o problema financiara. Degetul inelar, idealul, munca artistica şi uneori, sentimentele. Ficatul, arata ca nu digeram un afront sau o dificultate.OPINCI: situatiile privite la baza lor, lipsa oricaror pretentii, modestie, strictul necesar, bun simt, simplitate. Opinca reprezinta dorinta de a duce o viata simpla, campeneasca. Uneori indica lipsa de maniere şi rafinament în relatiile noastre.OPRI: (a opri ceva) prudenta, nevoie de analiza, de recapitulare inainte de continua, pauza necesara a redobandi energie; (a nu opri ceva) riscul de a face o greseala, pierderea controlului, exagerare, abuz, incapatanare. ORAS: element ce descrie planul social; (mic) orizonturi limitate, frustrari, incapacitate de realizare, blocaj, incapacitate de exprimare a propriilor opinii sau talente, cenzura; (mare sau capitala) vezi capitala; (oras necunoscut sau ratacit intr-un oras) deruta, singuratate, teama de a intra în contact cu lumea, izolare,

114

Page 115: Cartea viselor

eschivare, blocaje de comunicare, retragere în propria carapace; (a ajunge sau a intra intr-un oras cu un anumit mijloc de transport) noi cunostinte, perspective noi în plan relational, sociabilitate, comunicativitate; (a pleca dintr-un oras) inadaptabilitate, incapacitatea de a te integra intr-un grup, marginalizare, sentiment de non-apartenenta la un anumit mediu, fuga de lume, izolare; (a pleca spre alt oras sau actiunea se muta în alt oras) nevoie de a schimba o anumita atitudine în modul tau de a interactiona, modificari profunde de mentalitate, schimbarea opiniilor despre anumite personaje din anturaj, noi cunostinte, teaa de necunoscut; (a merge printr-un oras) sociabilitate, dorinta de a intra în contact cu lumea, de face noi cunostinte, comunicativitate, curiozitate, interes pentru viata sociala, placerea de a intra în contact cu lumea; (actiunea visului se petrece în centrul orasului) atrage atentia asupra celei mai importante relatii din viata ta, careia îi acorzi cea mai mare importanta în momentul respectiv: (actiunea se petrece în afara sau la marginea orasului) atrage atentia asupra relatiilor intamplatoare, superficiale, formale, din afara mediului tau intim de viata, dar de care depinde intr-un fel modul de a intelege lumea. Daca visezi ca te afli intr-un oras strain, vei avea ocazia sa-ti schimbi viata sau stilul de viata. Simbolul sau se apropie de cel al mamei: dragostea, protectia. A ne gasi intr-un oras necunoscut, daca contextul visului este favorabil, anunta o schimbare innoitoare şi infloritoare în viata. Un oras pustiu semnaleaza singuratatea. A merge pe strazile unui oras fara a vedea nimic promitator şi vesel, prevesteste o perioada de confuzie, de inchidere în sine insusi.ORAR: nevoia de a respecta niste reguli prestabilite, de a urma niste instructiuni ale unor superiori sau oficialitati, respect pentru lege, limitarea libertatii proprii, constrangeri, frustrari, nevoie de organizare. ORA: (ora 0) atrage atentia asupra unei actiuni abia la inceput, planuri incipiente, sperante, optimism; (actiunea visului este intre orele 1-6 noaptea) pasivitate, incapacitatea de a actiona în vreun fel, piedici, dezinformare, cunoastere deficitara a elementelor unei situatii, cautarea unei directii la nivel teoretic deocamdata, nevoia de a micsora ritmul, de a medita profund asupra cailor de evolutie a unei situatii, totul e la nivelul de informare sau tatonare; (ora 7 dimineata) stiumulare, nevoie de implicare, obligatia de a-ti asuma nilte responsabilitati, inceputul sau pregatirea unor actiuni, punerea în practica a unor idei; (orele 8-5) plaseaza contextul actiunilor în plan social şi profesional, în relatie cu colegii, colaboratorii, superiorii, oficialitatile; (ora 12 la pranz) nevoie de micsorare a ritmului, de recuperare a energiei, pauza, nevoie de odihna; (orele 5-7) plaseaza contextul actiunilor în plan social în privinta relatiilor extra-profesionale, cunostinte, prieteni, vecini; (orele 19-22) plaseaza contextul actiunilor în plan familial sau intimi; familie, parinti, copii, prieteni intimi; (orele 23) nevoie de a finaliza sau de a lasa unele lucruri pe mai tarziu; (daca ceva se pertrece intre 11 şi 12) limita de timp, nevoia de a actiona de urgenta, ultimatum, obligativitate, avertisment. Este foarte important să cunoastem ora

reprezentata de visul nostru. Dimineata, anunta o trezire a constiintei, o alta intelegere a vietii, o noua sansa, un inceput. Orele dinainte de pranz anunta succes; amiaza, mult noroc. Dupa ora cincisprezece, este o prevestire mai putin favorabila. Dupa ora optsprezece, nu mai trebuie contat pe nici o sansa.ORB: teama de a infrunta realitatea, de a da piept cu adevarul, fuga de raspundere, incapacitatea de a privi clar, tendinta spre auto-amagire, minciuna, iluzii, vise desarte, sentimente aduse la extrem. Daca visam ca suntem orbi sau ca avem ochii legati şi orbecaim, inseamna ca persoane necinstite incearca să ne insele sau să ne duca cu vorba. Visul este o prevestire de greutati în afaceri, în viata sentimentala sau anunta probleme de sanatate. E bine să ne preocupam mai atent de viata noastra şi să vedem daca nu cumva ne scapa din vedere o situatie care este evidenta pentru toata lumea. A ne recapata vederea, arata ca intelegem motivul dificultatilor noastre şi ca suntem pe cale de reusita. Uneori visul poate să ne atentioneze asupra unei laturi ale personalitatii noastre pe care o ignoram şi de care ar trebui să ne ocupam cu mai multa atentie.ORBECAI: vezi intuneric. A ORBI: în vis, tot ceea ce are legatura cu vederea reprezinta metafore pentru intelegere şi liniste în viata de zi cu zi. Orbirea sau dificultatile de vedere inseamna ca subiectul refuza să accepte sau să inteleaga o problema, a să ori a altuia. Cand visam ca o persoana apropiata nu poate vedea, si-a pierdut ochelarii sau lentilele de contact, inseamna ca are o perioada mai proasta sau îi percepem o arie mai slaba.ORCHESTRA: nevoie de a colabora bine, de a te armoniza cu ceilalti, de a avea relatii bune cu lumea, sociabilitate, cooperare, comunicare, deschidere; (de camera sau mica) se aplica asupra relatiilor apropiate, mediul social imediat, prieteni, rude, colegi; (simfonica sau mare) se aplica asupra mediului social larg: clasa sociala din care faci parte, breasla, profesiunea, religia etc. Semnifica acelasi lucru ca muzica, avand în plus un sens mai social sau mai monden. Orchestra ne obliga să incercam să colaboram la armonizarea relatiilor noastre. A canta intr-o orchestra, indica o aventura galanta cunoscuta de toata lumea. A canta fals sau în contratimp, arata ca trebuie să ne revizuim comportamentul, deoarece lipsa de tact creaza animozitate în jurul nostru.ORDINE: element de context ce vizează o buna planificere, o perioada clara din viata individului, organizare, armonie. OREZ: (fiert sau preparate din orez) compromis pentru a-ti asigura o evolutie pozitiva, lipsa de mijloace de a rezolva o problema, limite, frustrari, piedici; (orez crud) perioada buna, imbelsugata, plina de satisfactii, motive de sarbatoare, bucurie, distractii. ORFAN: anxietate, teama de refuz, de inacceptare, de marginalizare, singuratate, sentiment de neintegrare intr-un mediu, de discriminare, de respingere din partea altora, frustrari, nevoie de ajutor sau de ocrotire, nevoia de a te descurca pe cont propriu. ORFELINAT: descrie un mediu în care te simti singur, cautand un sprijin, pe care l-ai putea primi

115

Page 116: Cartea viselor

temporar, dar fara a avea sanse de durabilitate în viitor, compromis temporar, teama de abandon, lipsa de protecţie, vulnerabilitate în faţă greutatilor, lectii dificile de la viata dar din care vei invata ceva. ORGA: (de biserica) respect, admiratie, veneratie, supunere, renuntarea la orgoliu sau superioritate, modestie, acceptarea propriilor limite, seriozitate, gravitate, maturitate, profunzime. A visa o orga inseamna asteptarea dragostei care va veni curand. A canta la orga indica aparenta unei vieti complicate, dar în final, gasirea dragostei şi armoniei, reusita.ORGANE: (interne) atrage atentia asupra unor probleme profunde, interne, inclusiv legate de sanatate sau indica nevoia de a aprofunda o situatie pana în cele mai adanci niveluri, seriozitate, concentrare, atentie sporita, implicare, renuntarea la superficialitate; (de animal, taiate sau detasate de corp) piedici, ganduri negative, temeri ascunse, defecte, complexe; (genitale) vezi sex. ORGIE: Semnaleaza ca moralitatea noastra scazuta este pe cale să ne creeze o reputatie indoielnica.ORHIDEE: senzualitate, dorinte sau instincte sexuale puternice, vulnerabilitate în plan erotic, atracţie magnetica, relatii intamplatoare sau trecatoare. Simbol al integritatii, al perfectiunii. Ea semnaleaza o iubire foarte sanatoasa şi promitatoare.ORIZONT: Orizontul simbolizează viitorul. Limpede, luminos, la rasarit de soare, anunta ceva favorabil, ca inceputul unei noi activitati, unei opere. Intunecat, la apus de soare, anunta incetarea unei activitati, o sanatate subreda.OROLOGIU: Orologiul semnifica o opozitie la realizarile scontate de cel care îl viseaza. A visa un orologiu stricat, este o prevestire rea, de suferinte de toate felurile, iar uneori anunta un deces. Orele dinainte de pranz sunt un semn mai favorabil decat cele de dupa amiaza. Ora indicata de orologiu ne informeaza de natura visului.OS: atrage atentia asupra structurii unei situatii, a planificarii ei, a modului de functionare, cere seriozitate şi rezistenta, capacitate de concentrare şi rpbdare; (oase de mort sau dezgropate) descoperirea unor raspunsuri, a unor marturii, efecte ale trecutului ce ies la iveala; (os de peste) pericol care, trecut cu vederea sau minimalizat, poate provoca dezastre, nevoie de prudenta şi atentie sporita, concetrare asupra celor mai mici detalii; (obiecte facute din os) rezultate concrete ale unor proiecte bine gandite, durabilitate, seriozitate. OSCAR: (premiul Oscar) atrage atentia asupra idealurilor tale supreme, asupra celui mai important vis al tau, dorinte de recunoastere la nivel larg, faima, apreciere. OSEMINTE: Osemintele din vis reprezinta un sentiment trist, lipsa de valoare, o uitare, o amaraciune.OSPATAR: vezi chelner. OSPICIU: vezi nebun. OTRAVA: amagire, iluzii desarte, riscul de a fi inselat sau indus în eroare, pericol, critici. A bea otrava, inseamna a fi victima unor prietenii periculoase care cauta să ne distruga fizic şi psihologic. A incerca să

otravim pe cineva, semnifica inclinarea de a invenina viata anturajului, prin insatisfactia noastra.OTEL: vezi fier. OTET: rabdare, proiecte de lunga durata, rezistenta, rezultate în timp, riscul de a gresi pe parcurs, actiuni cu doua directii, dintre care numai una este corecta, critici, insatisfactii, lipsa de respect din partea celorlalti, complex de inferioritate, inhibitii, compromisuri, sacrificii. Anunta un obstacol, un moment neplacut.OUA: este legat de propriile idei, de tot ce iese din mintea sau mainile individului; (cu coaja intreaga) proiecte solide, planuri concrete; (cu coaja sparta sau crapata) planuri instabile, directii fragile, posibile erori pe parcurs; (mici) lipsa de inspiratie, planuri neimportante, frustrari, complexe, inhibitii, idei minore, fleacuri; (mari) creativitate, idei importante, inventivitate, inspiratie, imaginatie, planuri marete, optimism; (spart) planuri ratate, idei nepractice, risc de esec, planuri greu de pus în practica, idealism, iluzii, vise desarte; (crud) idei şi planuri în faza incipienta, schite de proiect; (ochi) actiuni urgente, nevoia de a improviza, graba, termen limita; (omleta) amestecatura, aglomeratie, stress, agitatie, neclaritate, bulversare, viata dezorganizata, dezordine, gafe, greseli facute din graba; (fiert) planuri durabile, rezistenta, incredere, curaj, spirit practic; (colorat) planuri indraznete, originalitate, creativitate, simt artistic; (de Pasti) motive de sarbatoare, rezultate bune, planuri de succes. Simbol universal al izvorului vietii, al bogatiei interioare, oul din vis anunta succesul, bunastarea şi puterea de creativitate. Oul stricat indica esecul datorat unei lipse de afirmare. A sparge oua este un semn de cheltuieli. A visa un numar mic de oua prevesteste un castig mai mare decat daca le-am vedea în numar mai mare.OVATII: vezi aplauze. OVAL: imperfectiune, presiune, inhibitii, complexe, frustrari, piedici în cursul normal al unei actiuni. OXIGEN: (tub de oxigen) nevoie de ajutor, idei salvatoare venite de la altii, solutii de urgenta, blocaj brusc ce solicita o interventie de urgenta. OZN: taine, interes, nonconformism, credinta oarba, dovezi clare ale unor evenimente necunoscute, vezi şi extraterestri. Acest vis ne vorbeste de proiecte neobisnuite, de avangarda, care nu pot fi realizate decat de creiere erudite sau geniale, proiecte care, odata dezvaluite, inflacareaza opinia publica.

PACHET: A face pachete în vis, reprezinta dorinta de schimbare a situatiei, gustul de plecare, de calatorie. A primi pachete, înseamna a fi pe punctul de a avea noutati despre o prietenie, de a primi un obiect oarecare. A cara prea multe pachete, semnaleaza întreprinderea a prea multe lucruri în acelasi timp.PAGINA: Pagina reprezinta solutionarea unei probleme, sau anunta o veste asteptata. Pagina alba semnaleaza ca totul este înca posibil, ca nu este înca nimic definitivat într-o afacere. Ceea ce este scris pe foaia de hartie este raspunsul la întrebarile pe care ni le punem.PAHAR: Prin forma sa, paharul reprezinta fapturile dragi. Paharul plin cu apa este un semn de buna sanatate

116

Page 117: Cartea viselor

şi de afectiune. A bea apa foarte rece anunta o pasiune violenta. A bea vin singur, înseamna a fi singurul care iubeste; în doi, semnifica bucuria, întelegerea în dragoste. A bea dintr-un vas de aur, prevesteste siguranta, un avantaj obtinut prin dragoste. Daca ne întepam cu un ciob de pahar spart este o indicatie ca ne vom îndragosti; daca ne taiem cu el, înseamna ca aceasta iubire va fi urmata de conflicte. A sparge un pahar anunta o separare în amor.PAIE: A visa paie, înseamna a strange bani. A da paie la animale, anunta un an de vaci slabe, de lipsuri. Paiele murdare anunta o sanatate deficienta. Focul de paie reprezinta o iubire repede consumata.PALAT: A intra într-un palat unde totul pare linistit, anunta o perioada fericita, armonioasa şi o satisfacţie personala. Vizitarea unui rege indica o protecţie puternica. A nu putea intra în palat denota o stare de confuzie.PALISADA: A o sari, înseamna a descoperi ce vrem să stim. A nu putea să o sarim, arata ca ni se ascunde ceva. A o rasturna, prevesteste ca nimic nu ni se poate ascunde.PALMIER: A fi într-o tara calda sub palmieri, anunta o mare bucurie. A fi împreuna cu o persoana draga, anunta un voiaj, sau multa fericire. A vedea palmieri pe malul marii, înseamna a ne aminti de voiaje trecute, sau a pregati altele noi. A fi în desert sub palmieri indica o mare singuratate pentru ca suntem poate prea orgoliosi.PALTON: Simbol al protecţiei, al afectiunii. A purta un palton de buna calitate, înseamna a ne simti în siguranta, deoarece avem sprijinul şi prietenia de care avem nevoie. A visa ca purtam paltonul altcuiva, dezvaluie dorinta de a fi protejat, iubit. A vedea un dusman îmbracat în palton, arata ca aceasta persoana are mai multa influenta decat banuim.PANOU INDICATOR: Semnifica un limbaj simbolic indicand o direcţie de urmat, potrivit celor înscrise pe el.PANTALON: Simbol al autoritatii. Pentru femeie, a visa ca poarta pantaloni înseamna ca este determinata să cucereasca mai multa autoritate. Daca viseaza un pantalon de barbat pe un scaun în camera ei, este o indicatie ca trebuie să ia o decizie privind soţul sau. Pentru barbat, acest vis arata ca trebuie sa-si ia în serios responsabilitatile. A aranja pantalonii într-un dulap sau a-i vedea acolo, este un semn ca activitatile noastre ne apasa şi ca ar trebui să ne degajam de o parte din ele.PANTERA: O femeie se va amesteca în mod perfid într-unul din planurile noastre şi ne va deveni ostila.PANTOFI: Mai des intalniti în visele fetelor, pantofii sunt un puternic simbol sexual (piciorul este simbolul penisului, iar pantoful al vaginului). A-si scoate pantofii: a se elibera de inhibitii. Pantofi rosii: dorinta de a avea relatii sexuale. Pantofi incomozi: insatisfacţie sexuala. Cizme: sentiment de frustrare sau tandrete. PAPA: Reprezinta legatura între Dumnezeu şi oameni. Aparitia lui în vis dezvaluie o existenta fericita, ferita de mania cereasca, iertarea pacatelor comise şi anunta ora în care dragostea trebuie să ne între în viata. Pentru barbatul casatorit, papa din vis este umbra lui activa, şi

în plus, acest vis arata ca pentru el este momentul de a-si trai din plin iubirea.PAPUC: Semnaleaza ca ne place prea mult intimitatea calduta şi moale a interiorului nostru. Daca acest vis se repeta adesea, este o indicatie de lipsa de adaptare sociala şi trebuie să reactionam.PARALIZIE: Acest vis semnifica paralizia morala, nu cea fizica. Contrar vointei noastre ferme, nu ajungem să contracaram actiunea destinului. Doua tendinte se confrunta în noi şi de aici rezulta o neliniste care provoaca o mare istovire. Trebuie încercat să realizam pacea interioara. Visul mai indica o perioada de stagnare, de asteptare.PARATRASNET: Acest vis reprezinta teama pe care o avem pe buna dreptate asteptand pedepsirea actelor noastre, dar nu se va întampla nimic.PARA: Simbol sexual, ea reprezinta momente placute, foarte fericite, într-un viitor apropiat. Para mai poate reprezenta efemerul, renuntarea sau fragilitatea.PARC: Parcul reprezinta viata în natura, romantismul. A ne plimba printr-un parc înseamna ca suntem în cautarea iubirii, a unui suflet apropiat.PARFUM: A ne parfuma, reprezinta dorinta de a seduce. Daca mirosul unui parfum nu ne place, este o indicatie ca se barfeste la adresa noastra.PARCHING: Semnifica o perioada de oprire, de motivare. A ne gasi pe un loc de stationare şi a ne cauta masina, reprezinta o decizie care trebuie luata pe plan sentimental.PASARE: Ca şi animalele, pasarile sunt simboluri onirice universale, cu specificatia ca, pe langa atributele asociate acestora, ele cuprind şi domeniul aerian, ideile şi mesajele. A urmari planarea unei pasari în zbor, resimtind o unda de regret, înseamna ca tanjim să ne eliberam de atasamentele materiale. Pasarica ciripind şi zburand pe langa noi, prevesteste o romanta tandra. A visa doua pasarele în cuib este un semn favorabil. Pasarea dezorientata care zboara în toate directiile, dezvaluie nedumerirea în iubire şi faptul ca nu stim ce să mai credem. Pasarea speriata care-si schimba permanent sensul de zbor indica nelinistea datorata unei situatii sentimentale frustrante; un bun dialog este necesar. A visa moartea unei pasari este anuntul sfarsitului unei iubiri. Vulturii şi alte pasari rapace avertizează ca persoane manevrand în ascuns urmaresc distrugerea echilibrului nostru. Întreaga viata a oamenilor casatoriti poate fi simbolizata prin puii din cuib. Puii în buna sanatate semnaleaza prosperitate, progres şi mai ales, fericire. Plecarea lor, indica tristete. Moartea lor arata ca nu mai exista nici un sentiment în situatia matrimoniala pe care o traim în prezent. În funcţie de pasarea sau pasarile care ne apar în vis, a se vedea fiecare simbol în parte.PASAREA PHOENIX: Aceasta pasare din mitologie care renastea din propria ei cenusa, este un simbol de permanenta şi de mare întelepciune. A o visa, înseamna ca vom trai pana la adanci batranete în mod rational, dupa multe încercari teribile.PAT: Acest vis este simbolul vietii noastre. Un pat curat şi bine facut semnifica succesul şi echilibrul. A fi în pat şi a ne bucura din plin de viata împreuna cu o

117

Page 118: Cartea viselor

persoana de sex opus, denota o buna întelegere cu partenerul nostru. Un pat în care este culcata o persoana de acelasi sex cu al nostru, indica epuizarea nervoasa şi prevesteste momente întunecate. Daca persoana este de sex opus, este un semn de insatisfacţie sexuala. Daca o fetita este ascunsa sub patul nostru, visul dezvaluie ca o problema sentimentala ne zdruncina echilibrul. Un animal care ni se urca în pat indica boala şi anunta o primejdie. Visul în care patul este în dezordine reprezinta o dorinta sexuala refulata. Un dormitor fara pat defineste un moment de oboseala intensa datorat lipsei de afectiune.PATRUZECI: Acest numar semnaleaza o etapa tranzitorie, momente de preparare, asteptarea de raspunsuri, calea libera.PADUCHE: A visa ca avem paduchi este o prezicere favorabila care arata ca vom scapa de griji. A avea însa atat de multi încat ne incomodeaza, este un semn de nefericire, de afaceri încalcite. Despaducherea anunta sfarsitul neplacerilor şi dificultatilor noastre.PADURE: A ne gasi la marginea unei paduri anunta un moment de reculegere, de oprire, pentru marcarea unui bilant. A ne plimba prin padure, simbolizează o incursiune în subconstient şi semnaleaza ca viata noastra este tulbure şi dezorganizata, necesitatea cautarii unei vieti mai naturale. Vederea unui luminis însorit, indica un nou mod de realizare şi de solutionare a problemelor care ne framanta. Padure care arde este semnul unei rîsipe de energie nervoasa şi invita să ne venim în fire, să ne calmam. A visa o padure cu arborii desfrunziti prevesteste o perioada de singuratate şi de mare extenuare morala. Arborii uscati reprezinta izolarea şi recomanda cautarea de prieteni adevarati, pentru a evita epuizarea datorita lipsei de dragoste. În vise, padurea inseamna initiere. În funcţie de situatie: teama de animalele salbatice = teama de sexualitate. PAIANJEN: Simbol al închiderii în sine. A visa paianjeni reprezinta o situatie îngrijoratoare cauzata de o persoana apropiata care ne face să suferim o situatie de dependenta şi o obsesie care ne uzează. A visa o panza de paianjen întinsa ca o plasa, înseamna ca se pandeste o eroare din partea noastra. A omorî un paianjen anunta o victorie şi faptul ca suntem stapani pe situatie.PALARIE: Simbol de identificare sociala, de casta, de comportament. Arata rolul pe care-l jucam în societate. Palaria e un mesaj din partea subconstientului ca mediul social în care traim exercita o influenta marcanta asupra noastra. Trebuie să determinam daca aceasta influenta ne este benefica sau, dimpotriva, ne îngradeste dezvoltarea personala. În fine, Freud sustinea ca palaria (ca şi manusile) este un simbol al sexului femeiesc. Daca purtam palarie în vis înseamna ca suportam în mod involuntar influenta mediului în care traim. Daca scoatem palaria de pe cap, atunci visul arata ca refuzam să suferim influenta anturajului. O palarie prea mica arata subestimarea. Prea mare, supraestimarea. Palaria de dimensiune potrivita, asortata la costumul pe care îl purtam, denota o buna adaptare sociala. Jobenul indica influenta unui anturaj burghez, care se poate dovedi nefast prin alterarea propriilor noastre principii. O palarie de paie sugereaza dorinta noastra de a vea un

comportament mai natural, mai degajat. O boneta sau palarie de tip militar indica influenta unei discipline prea stricte, care ne afecteaza comportamentul faţă de anturaj. O palarie sau acoperamant de tip religios arata ca suntem supusi influentei unui anturaj avant o moralitate extrem de rigida, ceea ce creeaza repercursiuni în viata personala. A schimba o palarie cu alta arata o noua orientare, o schimbare de atitudine. Mai poate sugera o schimbare de serviciu sau de profesie. Daca o femeie viseaza ca poarta o palarie barbateasca, atunci visul exprima dorinta ei secreta de a face dragoste cu posesorul palariei. Daca visam ca ne pierdem palaria, atunci ne putem astepta la o casatorie pe curand.PALMUI: În vise, toate loviturile primite reprezinta cuvinte jignitoare, prietenii pierdute, sau conflicte.PAMANT: Alaturi de AER, APA şi FOC, Pamantul formeaza grupul celor patru elemente cosmogonice fundamentale. El este simbolul fertilitatii si, ca şi apa, reprezinta uneori elementul feminin. De asemenea Pamantul este semnul realismului, al soliditatii. A poseda sau a ne instala pe un pamant fertil, acoperit de arbori, înseamna a trai în bucurie, abundenta şi succes. Posesia sau instalarea pe un pamant neproductiv, arid şi pietros, avertizează existenta de masinatii şi erori de parcurs, care vor întarzia concretizarea aspiratiilor noastre. Parcela de pamant înflorita prevesteste dragostea. Pamantul fara iarba şi flori este un semn de singuratate momentana. A saruta pamantul indica o umilinta. Cutremurul anunta o mare schimbare în viata noastra, un eveniment care ne loveste în ce avem mai scump.PANZA ALBA: E semn de prosperitate şi de bucurie. Daca te întalnesti cu o persoana care poarta haine din panza alba inseamna ca, în scurt timp, vei primi vesti placute legate de o mostenire.PAPUSA: Reprezinta ceea ce este artificial. Papusa stricata, rupta, arata ca iluziile noastre se vor risipi. A ne visa pe plaja la malul marii cu o papusa în mana, indica o relatie amoroasa superficiala şi ne obliga la repunerea pe tapet a felului nostru de viata.PAR (COPAC): Daca este înflorit, este un simbol de doliu.PAR: Împletitul parului anunta o mare iubire sau un succes material. Totul depinde de locul unde se desfasoara scena visului. Parul care cade simbolizează batranetea. Subiectul se teme de înaintarea în varsta şi doreste să îsi pastreze frumusetea şi tineretea. Parul lung e un simbol al creativitatii. Parul rosu, ars, semnifica pasiune şi imaginatie. Taierea parului inseamna talent infranat. Parul, poadoaba capilara, simbolizează feminitatea. Par lung, lasat liber: afirmarea feminitatii. Par strans în coada/coc: dorinta de a controla impulsurile feminine. Par tuns: probleme de identitate. Par ras: sentiment de neputinta. PARUL DE PE CORP: Simbol de virilitate daca este repartizat normal pe corp. Visul în care corpul nu este acoperit de par este favorabil.PASCUT: A visa animale pascand pe campie, pe dealuri, indica nevoia de odihna, necesitatea îngrijirii

118

Page 119: Cartea viselor

sanatatii, caci se stie ca animalele reprezinta sanatatea fizica.PASARI: În vis, pasarile sunt asociate cu libertatea, sperantele, idealurile şi planurile pentru viitor. Daca pasarea este în colivie, subiectul tanjeste dupa libertate, se simte constrans sau legat de ceva. Pasarile moarte care cad din cer simbolizează moartea unei sperante sau a unui vis. Vulturii sunt asociati cu moartea şi renasterea sau cu perspectiva - abilitatea de a vedea în departare, în viitor, talentele premonitorii. PASTARNAC: În general este un vis favorabil în legatura cu bunurile noastre. Celor care sunt mai mult sau mai putin implicati în actiuni legale, cum ar fi o mostenire sau un divort, acest vis nu le prevesteste nimic bun. El le anunta o pierdere materiala.PASTORITA: Acest vis anunta totdeauna un amor pasionat, romantic, exceptional, ramanand totusi foarte simplu.PASTRAV: Reprezinta dragostea sau norocul în dragoste. A visa ca mancam pastrav este un semn de sanatate.PASUNE: A fi singur şi vesel mergand pe o pasune şi admirand natura pe un soare stralucitor, anunta o zi fericita. A traversa o pasune accidentata într-o caruta întovarasit de o persoana de sex opus, semnaleaza ca trebuie să renuntam la o relatie care ne sapa moralul.PATRAT: Simbol al realismului, al echilibrului, al ambitiilor realizabile, şi reprezinta, ca şi cifra patru, stabilitate în realizarea unui plan.PAUN: Anunta un trai mai bun, dar şi prea multa vanitate.PAINE: A visa paine înseamna bunastare. A manca paine anunta prosperitatea. A da paine cuiva, reprezinta bogatia sufletului care duce la bogatia materiala. A scoate din cuptor paine necoapta, prevesteste nasterea unui copil bolnav, sau mari necazuri în cadrul unui proiect în curs de desfasurare. Painea unsa cu unt indica bogatia. Painea neagra, uscata, sau mucegaita, anunta pierderi financiare. Painea cruda semnaleaza o boala, o întarziere în afaceri, o foarte mare deceptie.PELIN: Pelinul anunta separarea, o afectiune care provoaca numai neîntelegeri, dezamagirea, singuratatea.PENDULA: Simbolizează timpul care trece.A visa ca auzim batai de pendula înseamna ca a venit ora succesului sau esecului; totul depinde de contextul oniric.PENIS: Simbol important al energiei vitale, el are acelasi sens ca şi soarele. Sexualitatea în vise este ceva creator, înfloritor.A visa o erecţie urmata de orgasm, semnifica dezvoltarea personalitatii şi reusita din punct de vedere al evolutiei sau manifestarii sufletesti, pe planul muncii sau al iubirii, totul depinzand de contextul visului, caci el reprezinta de asemenea elementele vitale, familie, sanatate, bogatie. A face dragoste cu o persoana de acelasi sex, desi în viata reala nu avem nici o atracţie pentru acest gen de relatii, indica încercarea de a ne gasi echilibrul interior. A realiza orgasmul, înseamna a deveni mai vioi, deschis, armonios. A face amor cu un copil necunoscut şi a avea un orgasm, anunta reusita

unui proiect care ne va da multa satisfacţie. Penisul normal este un semn de buna sanatate, mic, avertizează ca trebuie să ne supraveghem interesele, sanatatea. Mai mare decat în realitate, puternic în erecţie, prevesteste un nivel de viata superior.PEPENE: Anunta dragostea, o legatura, dar nu prevesteste un rezultat tangibil pe planul realizarii proiectelor sau afacerilor.PERDEA: Perdelele care ne înfrumuseteaza casa simbolizează avantajele obtinute prin relatii, afilierea. Perdelele bogate de catifea reprezinta o existenta usurata de prietenii influente. Ferestrele ornate de perdele îngalbenite, roase, arata ca anumite prietenii sunt uzate şi ca trebuie să trecem peste ele.PERICOL: Reprezinta lupte interioare, temeri inconstiente care ne asalteaza facand să ne creasca tensiunea nervoasa.PERLA: Simbolizează stiinta, cunoasterea, datorata experientei traite. În vis, perla are sensul descoperirii posibilitatilor noastre interioare. A cumpara un colier de perle, înseamna a ne da seama ca traim o mare iubire. Perlele de fantezie dezvaluie simpla dorinta de a place.PERNA: Anunta o noutate importanta pe curand. Perna reprezinta de asemenea confortul moral, siguranta. A o scutura, înseamna a revizui afacerile sau dragostea.PERUCA, MUSTATA FALSA, etc.: Anunta viclenia sau tradarea persoanei iubitePESCARUS: Anunta bucurie în dragoste, dar o dragoste prea posesiva şi uneori, putina gelozie.PESCUIT: A pescui, indica obligatia de a folosi o sansa în viata, iar uneori, ca anumite probleme sunt rezolvate. Daca prindem pesti mari şi frumosi, este un semn de reusita în toate domeniile: iubire, afaceri, etc. A nu pescui nimic, dezvaluie piedici în planurile noastre. Daca pescuim alte lucruri decat pesti, trebuie cautate simbolurile acestor lucruri pentru a putea interpreta visul.PESTE: Semnifica norocul, vitalitatea. A manca peste înseamna recapatarea echilibrului psihologic. Pestele mort plutind la suprafaţă apei anunta boala, un esec al planurilor în curs. Femeia însarcinata care viseaza ca naste un peste, va avea un copil plapand. A visa pesti care zburda în apa, este un semn favorabil în toate domeniile. A fi înghitit de un peste mare, are aceeasi semnificatie ca la cuvantul MONSTRU.PESTERA: Pestera în vis, simbolizează o incursiune în trecut. A intra într-o pestera indica necesitatea unei noi experiente pentru a putea continua să traim în mod eficace, dorinta de a analiza un eveniment trecut care ne îngrijoreaza. Ceea ce vedem în pestera reprezinta capacitatea de a accepta un traumatism. A iesi din pestera înainte de trezire, înseamna scaparea de neliniste şi capacitatea de a lua o decizie privitoare la viitor.PETRECERE, CHEF: A participa la o petrecere, a avea foame şi a nu fi servit, anunta singuratatea sentimentala. Daca mancam la petrecere, este un semn favorabil. Daca ne întrerupem mancatul, este anuntul unei despartiri.PIAN: Simbol al dragostei. A canta bine la pian înseamna ca totul merge bine în amor. A canta fara să

119

Page 120: Cartea viselor

auzim muzica, sau pe un pian defectuos, arata o lipsa de armonie în iubire, o proasta întelegere între îndragostiti. Pianul închis reprezinta lipsa afectiunii. A închide capacul unui pian dezvaluie refuzul iubirii.PIATRA: Reprezinta starea cea mai bruta şi mai primitiva a unui sentiment de prietenie sau de dragoste. A arunca cu pietre înseamna a barfi. A fi lovit de pietre, dezvaluie ca se vorbeste rau despre noi, ca suntem calomniati şi ca nu suntem în favoarea publicului. Cu toate acestea, piatra este foarte magnetica. Ea este un vehicul de vibratie intensa buna sau rea, potrivit folosirii pe care i-o atribuie gandirea fiecaruia din noi. Piatra slefuita reprezinta deja ameliorarea unei relatii. Piatra de tocila - înseamna prepararea de noi planuri de ameliorare a mijloacelor de subzistenta, prin decizii şi acte concrete.PIATA: Daca visam o piata fremantand de activitate, înseamna ca vom face bani. A vedea oameni saraci care nu cumpara nimic, este un semn de singuratate, de faliment. A vedea tarabe goale, fara nimic de vanzare, reprezinta lipsa de oportunitate şi arata ca o persoana nu raspunde la aspiratiile noastre. Ceea ce reusim să cumparam la piata indica ce ne este la îndemana în acel moment.PICIOR: Piciorul în vis reprezinta omul înclinat spre partea materiala, iar capul se raporteaza la omul evoluat şi spiritual. Potrivit lui Freud, piciorul reprezinta barbatul, iar încaltamintea, femeia. Mangaiatul picioarelor defineste un sentiment de dragoste. Spalatul lor, dezvaluie dorinta de purificare. Picioarele frumoase anunta o reusita importanta. Picioarele ranite, o înfrangere sentimentala. A visa ca avem mai multe picioare înseamna ca ne va slabi vederea, sau ca liberul nostru arbitru va scadea. Pentru cei care au probleme cu legea, este un semn de nenoroc, de esec al planurilor în curs, sau chiar de închisoare. A vedea cu picioarele anunta voiaje, dar de asemenea şi o boala a picioarelor, totul depinzand de contextul visului. Pentru femeie, acest vis este simbol de atracţie. Pentru barbat, este o adaptare sociala, iar în anumite cazuri poate fi un simbol de provocare sexuala. A avea picioare subtiri, disproportionate faţă de restul corpului, este un semn de batranete nefericita, de singuratate. Pentru femeie, a avea picioarele paroase anunta ca personalitatea să se va afirma şi mai mult şi ca va avea un comportament masculin într-o oarecare masura. Contradicţie între dorintele fizice şi cele spirituale. Picioare goale: sentiment de libertate recucerita. Picioare legate: sentiment de neputinta. Picioare plate: angoasa sexuala. PICIOROANGE: A fi pe picioroange şi a merge usor cu ele, anunta o reusita prin siretenie. A cadea de pe ele indica posibilitatea unui pericol de proceduri legale şi întalnirii unuia mai siret decat noi.PICNIC: Anunta o bucurie trecatoare, în familie, în dragoste, totul depinde de ce mancam la picnic. Îndragostitilor, picnicul din vis le prevesteste despartirea.PICTA, ZUGRAVI: Acest vis este de interpretat potrivit subiectului tabloului. A picta înseamna a cladi proiecte. Culorile folosite descriu starea sufleteasca. A ne zugravi camera în rosu corespunde unui amor

pasionat. A o vopsi în albastru închis, ne vorbeste de viata mistica în relatiile amoroase. În albastru deschis, indica tandretea. Pictura cojita dezvaluie abandonul dorintelor noastre. A picta un frumos peisaj, semnaleaza bucuria. PIEDESTAL, TRON: A visa un necunoscut pe un piedestal sau pe un tron, este un anunt de procese, de încurcaturi cu legea. A visa un prieten, o cunostinta, înseamna supraestimarea acestei persoane. A vedea un superior sau un rege, indica o mare protecţie care ne vine la momentul potrivit. A fi chiar noi pe el, denota prea mult orgoliu, motiv pentru care provocam antipatia.PIEI DE ANIMAL: A croi şi a coase piei, anunta o casatorie fericita. A vopsi piei, arata ca viata noastra este o carte deschisa, ca faptele şi gesturile noastre, chiar şi cele pe care vrem să le trecem sub tacere, sunt cunoscute de toata lumea.PIEPT: Pentru femeie, a avea în vis un piept frumos, este un semn de fericire în dragoste şi indica o nastere daca este maritata. A avea pieptul paros, înseamna ca va fi obligata să preia responsabilitati masculine. Sanii cazuti prevestesc saracie sau necazuri în legatura cu un copil sau în relatiile sentimentale. Pentru barbat, a avea o rana în piept anunta ca se va îndragosti. A avea mai multi sani, dezvaluie desfrau pentru femeie şi prosperitate pentru barbat.PIEPTANA: A ne pieptana, înseamna a pune ordine în ideile noastre în domeniul financiar, al muncii, sau în iubire. A ne pieptana la locul de munca este un indiciu de succes. A ne pieptana în dormitor, în salon sau în bucatarie, este un gest care are legatura cu iubirea. A fi bine pieptanat, arata ca avem ideile clare. Pieptanatura identifica ideile, conceptiile sociale faţă de o problema, de un eveniment viitor. Pentru femeie, a fi pieptanata gen Marilyn Monroe, indica spiritul de seducţie.PIERDERE: A pierde un obiect poate indica pierderea reala a acestuia, sau acest vis poate fi simbolic: trebuie atunci cautata semnificatia obiectului pierdut. Pierderea direcţiei dezvaluie o viata prost organizata. Trebuie să ne definim, să cautam alte cai, să stim încotro mergem.PIERSICA: Piersica anunta o deceptie în voluptate.PIETRE PRETIOASE: Simbol de transformare, de transmutatie. Reprezinta diferitele stadii atinse de-a lungul proceselor de transformare personala, virtutile dobandite ca urmare a acestor schimbari interioare pe drumul evolutiei spirituale. Pietrele pretioase sunt un mod de identificare a sufletului cu o anumita forma de perfectiune şi de filozofie. În vise, ca şi în realitate, pietrele pretioase au un sens precis. Li se atribuie puterea de protecţie contra deochiului şi uneori, chiar de eliminarea anumitor proaste obiceiuri sau boli. Montate pe inele sau coliere, pietrele pretioase dezvaluie calitatea relatiilor sentimentale sau de prietenie. Agatul de diferite culori este un semn de respect, de bogatie şi de putere de decizie. Ametistul, piatra violeta, este un simbol de modestie şi de întelepciune, culoarea spiritualitatii. Aceasta piatra ar trebui recomandata alcoolicilor ca să nu se mai îmbete niciodata, caci se pare ca ea are proprietatea de a împiedica betia daca este pusa în paharul cu bautura. În plus, protejeaza contra farmecelor

120

Page 121: Cartea viselor

daca se graveaza pe ea soarele şi luna. Diamantul, regele pietrelor, este un simbol de iluminare, de limpezime, de perfectiune şi de maturitate. El da facultatea de a-i întelege pe ceilalti, pornind de la perfecta cunoastere de sine însusi. Pentru femeia care primeste un diamant de la un barbat, este anuntul unei iubiri exceptionale. Acest lucru nu este valabil pentru inelul obisnuit de logodna. Cristalul reprezinta o stare de evolutie interesanta. El permite prezicerea, puterea de a ghici, dar nu are siguranta şi forta diamantului. Faţă de diamant, el reprezinta o stare de lipsa de maturitate. Cristalul transmite fortele favorabile ceresti. Perla reprezinta o renastere psihologica care protejeaza contra tuturor relelor, chiar a nebuniei. Perla indica gradul de maturitate care permite atenuarea instinctelor, spiritualizarea şi transfigurarea elementelor materiale. Ea este o garantie stralucita de evolutie. Coralul are puterea de îndepartare a fulgerului şi proprietatea de a opri hemoragiile. Coralul portocaliu este o garantie de iubire care aduce fericirea. Coralul negru semnaleaza renuntarea la un amor, sau o dragoste mai mult sau mai putin fericita. Rubinul anunta o iubire pasionata, fidela şi sigura. În antichitate, potrivit lui Portal, rubinul era considerat ca emblema a fericirii. Daca-si schimba culoarea era o prevestire rea şi nu-si mai recapata culoarea rosie decat dupa trecerea nenorocirii. Smaraldul permite toate sperantele. Verde şi translucid, este emblema sperantei, are putere regeneratoare şi este o chezasie de fertilitate şi de iubire. El este recomandat femeilor care doresc să devina mame. Topazul anunta iubirea unui barbat curajos, credincios, pios, şi cu o avere bine consolidata. Jadul, ca şi aurul, este încarcat de energie cosmica şi are proprietatea de a proteja ca un talisman. El este simbolul funcţiei regale şi nimic nu poate face ca cel care-l poarta să fie parasit de noroc. Jaisul este o piatra neagra care anunta regrete, caci culoarea neagra este un simbol de renuntare. Jaisul protejeaza contra farmecelor. În timpurile vechi, cand soldatii plecau la razboi, femeile ardeau jais pentru a-i feri de nenorocire şi pentru a se asigura de fidelitatea lor. Ametistul, piatra violeta, este un simbol de modestie şi de întelepciune, culoarea spiritualitatii. Aceasta piatra ar trebui recomandata alcoolicilor ca să nu se mai îmbete niciodata, caci se pare ca ea are proprietatea de a împiedica betia daca este pusa în paharul cu bautura. În plus, protejeaza contra farmecelor daca se graveaza pe ea soarele şi luna. Opalul are un atribut nefast. El are mai multe reflexe de toate felurile de culori. Safirul, piatra de culoare azurie, vindeca bolile de ochi şi asigura eliberarea din închisoare, este un talisman contra deochiului, a razbunarii, vrajilor, da bucurie şi conduce spiritul catre lumina. Safirul îndeamna la meditatie şi permite o iubire spiritualizata şi tandra. Turcoaza sau peruzeaua, de culoare bleu, este un simbol de victorie şi de longevitate. Este indicat sa-l oferim persoanelor în varsta.Chihlimbarul anunta noroc femeii şi este un semn negativ pentru barbat. El poate de asemenea anunta o casatorie. Inelul, bratara, colierul, pentru ca formeaza un cerc complet, reprezinta toate o unire, o legatura foarte serioasa şi pot chiar semnifica o casatorie. Inelul, simbol

al dragostei, ornat cu pietre pretioase, arata calitatea iubirii care va veni.PIN: Pinul reprezinta prietenia, dragostea care aduce fericirea. A visa pini, este un semn de fericire conjugala. Rasina pinului este un simbol de nemurire.PIPA: Simbolizează colectivitatea şi reprezinta sufletul omenesc din centrul universului sau. Tutunul care arde, fumul care se degajeaza şi urca spre cer, sunt semne de unire cu divinitatea, o cerere facuta fortelor supreme, o implorare, o rugaciune pentru capatarea pacii interioare, deci pipa poate de asemenea simboliza o comunicare sacra cu Cel de Sus. Uneori, pipa este un simbol sexual, totul depinzand de preocuparile momentului.PIPER: Acest vis arata ca trebuie să punem mai multa spiritualitate în contactele noastre.PIRAMIDA: Piramida clasica, formata dîntr-o baza patrata (simbol al realizarii), patru fete triunghiulare (simbol de spiritualitate superioara) care sunt orientate spre cer (simbol de evolutie, de ascensiune), servea de locas pentru eternitate corpurilor regilor mumificati (simbol de contact cu divinitatea). Cel care o viseaza va cunoaste succese în proiectele sale, esecurile nu-i vor marca viata pentru ca se va afla într-un loc indestructibil, rezervat regilor, şi dupa moarte, adica sfarsitul unui lucru, el va avea puterea de a urca la cer şi a coborî, respectiv accesul la cunoastere, putere şi success.PISCINA: Piscina simbolizează afectiunea, dragostea pe plan familial. A face baie într-o piscina curata, cu apa limpede, este un semn de vindecare, de buna sanatate pentru bolnavi, daca scaldatul se face în pielea goala. Scaldatul în apa calda anunta vindecare bolnavilor şi îmbolnavire celor sanatosi. Piscina goala reprezinta lipsa de afectiune şi indica nenorocul. Daca ea apartine unei familii, dezvaluie încetarea iubirii din aceasta casnicie. Scaldatul îmbracat, sau într-o piscina publica, prevesteste evenimente suparatoare. A înota într-o piscina, înseamna a trebui să luptam în viata. Este foarte important să iesim din piscina înainte de trezire pentru a întelege cu adevarat mesajul visului.PISICA: Simbol al femeii, sireteniei, voluptatii, al fapturii umane în general. Ea reprezinta nestatornicia în dragoste, tradarea, adulterul, totul depinde de modul nostru de viata. Pisica neagra este un semn de neliniste profunda cauzata de o influenta demoniaca din preajma noastra. Pisica alba reprezinta o persoana vicleana, nestatornica, generatoare de anxietate, dar mai putin ca pisica neagra. A omorî o pisica în vis, înseamna suprimarea unei nelinisti cauzate de un eveniment sau o persoana ostila. Pisica aduce necazuri mai mult de ordin moral decat material. Libertate interioara, independenta. Cateodata salbatica, dar şi domestica, ea este mereu importanta din punct de vedere al familiei. Aparitia pisicilor este prevestitoare de rele, cu exceptia cazurilor cand reusesti să le alungi din faţă ta. Dupa atitudine: Agresiva: frica legata de o schimbare în familie. Daca pisica te ataca, e semn ca vei avea dusmani care nu se vor da în laturi de la nimic pentru a-ti ponegri numele şi a-ti stirbi proprietatea. Daca insa reusesti să o alungi, vei invinge piedici mari şi vei castiga averi. Jucausa: dorinta de deschidere, reusita la ceva nou. Dormind: dorinta de emancipare, disponibilitate.

121

Page 122: Cartea viselor

PISTOL: A visa un pistol îndreptat contra noastra, arata ca vom fi obligati să ne aparam. Pistolul de model foarte vechi reprezinta agresivitatea sexuala. Împuscarea şi ranirea noastra dezvaluie un dusman.PITIC: A visa un pitic, fie o persoana diferita, fie chiar persoana noastra, dezvaluie o stare de inferioritate, de nenoroc, a carei cauza este o stare de spirit rautacioasa şi necinstita. A visa o persoana cunoscuta avand statura unui pitic, înseamna ca evolutia şi cunostintele noastre sunt superioare acestei persoane şi ca ea nu ni se potriveste.PITIGOI: Pitigoiul din vis anunta o perioada de bucurie, vom deveni veseli ca un pitigoi.PLAGIA: Acest vis denota lipsa de stralucire, şi recomanda să fim noi însine.PLAJA: A visa ca ne aflam pe plaja, înseamna a face un examen de constiinta înaintea unei alegeri în viata. Daca peisajul este neplacut, trist, trebuie închîsi ochii şi imaginat un peisaj agreabil, pentru a ne putea organiza viata în mod pozitiv. Locatie simbolica în vise pentru sentimentele şi emotiile subconstiente. Plaja este locul unde pamantul intalneste apa, doua medii foarte diferite. Daca actiunea visului se petrece pe o plaja, inseamna ca subietul trece prîntr-o perioada de tranzitie emotionala - ceea ce înainte era „scufundat” iese la suprafaţă. PLANTA: Planta plina de sanatate semnifica vitalitatea, prietenia adevarata, stabilitatea emotionala. Planta plapanda care-si pierde frunzele, reprezinta o prietenie care se destrama. A visa o planta care ne creste pe corp anunta o boala sau o operatie chirurgicala a partii de corp unde este situata planta. Daca ni se fura o planta, înseamna ca vom pierde un lucru la care tinem foarte mult. A visa ca mancam planta sau fructele ei, este un semn bun în caz ca avem datorii. Vom gasi banii necesari pentru a face faţă necazurilor financiare.PLAPUMA: Semnaleaza insatisfactia sexuala sau lipsa de afectiune.PLASA (DE PESCUIT, DE PRINS PASARI): În vis, plasa de pescuit semnifica umilinta cauzata de dusmani ascunsi.A o tine în mana, indica speranta de a vedea un rival comitand o eroare. A pescui multi pesti cu plasa anunta reusita, succesul în afaceri sau în dragoste pentru barbati şi norocul în iubire pentru femei. plasa de prins pasari ne avertizează ca un dusman ne pandeste. Daca ne încurcam în plasa, înseamna ca vom cadea într-o cursa.PLATAN SAU ARTAR: Simbol sexual pentru femeie. În general acest vis anunta saracia, dar este un semn favorabil pentru constructori, tamplari, sau vanzatorii de mobile. creanga bine înfrunzita de platan sau artar indica sanatatea, recuperarea pentru femeie. Copacul desfrunzit sau cu frunzele uscate prevesteste singuratatea, sfarsitul unei iubiri.PLATOSA: Daca lasam să ne cada platosa, dezvaluie ca nu ne temem de provocari. A o purta, înseamna ca ne simtim lezati de parerea celor din jur; trebuie să învatam să judecam sanatos şi să nu suferim în mod inutil.PLANGERE: A visa ca o persoana cunoscuta se plange, înseamna ca ea implora ajutorul nostru.

A auzi plangerea unei persoane necunoscute, arata ca noi însine avem o amaraciune ascunsa şi ca avem nevoie de ajutor.PLECARE ÎN CALATORIE: Plecarea reprezinta parasirea unei situatii, unei iubiri, pentru a evolua în mod diferit. Plecarea altcuiva anunta sfarsitul unei aventuri, unei iubiri, o pierdere de bani, totul depinde de ceea ce reprezinta aceasta persoana pentru noi.PLIC: Daca visam ca avem un plic în mana, înseamna ca cineva se gandeste la noi. Plicul poate semnifica un vis telepatic în care captam gandirea cuiva de la distanta. Deschiderea în vis a unui plic este semnul unei mari indiscretii.PLOAIE: Reprezinta adversitatea sentimentala, un risc de ruptura. Ploaia calda care cade pe un peisaj vesel arata ca ni se vor realiza dorintele, ne vom bucura de fericire, dar totul depinde de peisaj. Daca peisajul este primavaratic, bucuria se anunta curand, daca este tomnatic, pe mai tarziu. Ploaia cu soare indica un succes imediat. Ploaia rece dintr-un peisaj trist de toamna semnifica o realizare care va veni foarte tarziu. Ploaia de aur este un simbol de reproducere identic spermei care fecundeaza femeia. Ea prevesteste sarcina pentru femeie, bogatia pentru barbat şi întalnirea unei iubiri exceptionale pentru persoana singura. Ploaia urmata de curcubeu este un semn de mare noroc dupa o perioada de necazuri şi de saracie. Ploile puternice, aversele, indica în general o perioada dificila a vietii, o boala care ne va împiedica reusita. Pentru agricultori, este totusi un vis favorabil. Simbol al eliberarii tensiunii. Apa (emotiile) care a fost zagazuita pana acum în nori este eliberata. Ploaia poate indica o purificare emotionala şi o perioada de fertilitate a creatiei.PLOP: Este un vis favorabil pentru toti cei care traiesc din comertul sau constructia în lemn. Plopul semnifica dualitatea spiritului omenesc. El poate anunta tristetea şi amintirea faptelor noastre din trecut.PLUG: Plugul în stare buna anunta reusita în afaceri. Pentru celibatari înseamna o cucerire sentimentala. A fi înjugat la plug prevesteste o munca grea, sclavia. A mana oameni sau animale înjugate la plug este un semn de autoritate.PLUMB: Reprezinta planeta Saturn, simbol al mahnirilor, al mutatiilor lente, deci o stare primitiva de evolutie. Trebuie analizat ansamblul visului pentru a sti daca este vorba de probleme serioase sau de o simpla reducere de activitate. Daca cineva ne spune în vis ca avem o inima de plumb, este o indicatie a lipsei noastre de sensibilitate.POD: Reprezinta ceea ce ne poate salva într-o perioada grea. Starea lui arata calitatea protecţiei pe care o vom avea. Podul rupt indica un ajutor mai mult sau mai putin eficace. Daca nu exista pod acolo unde ar trebui să fie unul, este un avertisment să nu contam pe anumite schimbari pe care le dorim, caci ele nu sunt realizabile pe moment. În plus, acest vis prevesteste ca nu vom obtine ajutorul sau protectia necesara pentru a aduce schimbarile dorite. A visa un pod mobil deschis, anunta un ajutor într-o perioada grea. Închis, indica dorinta unor schimbari pentru care, numai actiunea cu conducatorii nostri ne poate ajuta pentru moment. Simbol al

122

Page 123: Cartea viselor

tranzitiei. Podurile ne duc dintr-un loc în altul, de obicei peste o apa (element nesigur, miscator, amenintator). Daca apa peste care trece este involburata, subiectul va depasi o problema foarte dificila. Trece podul cu usurinta? Ce fel de pod, de piatra, de lemn? Pod solid sau vechi, gata să cada? Toate acestea spun cate ceva despre cat de usor îi va fi subiectului să treacă peste o perioada dificila. Podurile de asemenea pot semnifica treanzitia de la viata la moarte.PODEA: În vis, podeaua are un raport direct cu stabilitatea financiara. Podeaua lucind de curatenie arata ca totul merge bine din punct de vedere financiar. Cea murdara, cu gauri sau scorojita, reprezinta nestabilitatea financiara şi indica posibilitatea unor mari eforturi pentru a o scoate la capat. Podeaua se adreseaza de asemenea la echilibrul nostru psihic, indicand primejdie daca este deteriorata.POLEI: Poleiul semnaleaza lipsa regulelor de conduita în viata. A aluneca pe polei reprezinta ceva neprevăzut, indica imprudenta.POLITIST: Ne simbolizează chiar pe noi în faţă propriei noastre moralitati, a propriei noastre constiinte. A ne ascunde de politist, înseamna a nu respecta în mod voit principiile noastre. A fi arestat şi perchizitionat de un politist, indica autocenzurarea.POMANA: Pomana semnaleaza ajutorul venit la momentul potrivit. A refuza pomana este anuntul unei nenorociri cauzate de un spirit burghez şi trufas, adica orgoliu pur. A primi pomana prevesteste o situatie dificila, dar în acelasi timp şi sprijinul de care avem nevoie. A da de pomana arata ca generozitatea noastra ne aduce beneficii; pentru artisti, acest vis indica mari succese. A primi bani de la o persoana decedata anunta totdeauna un mare profit.POMPIER: A visa un pompier stingand focul care a cuprins o casa, în caz ca focul nu este distrugator, înseamna sfarsitul unei iubiri pasionate. Daca focul distruge casa, este o indicatie de pastrarea echilibrului prin eliminarea din viata a unor sentimente daunatoare. Focul de culoare rosu aprins, ca şi soarele rosu, reprezinta un sentiment care nu aduce nimic pozitiv ci comporta tot felul de probleme.PORC: În vis, porcul reprezinta un profit, bani castigati într-un mod mai mult sau mai putin legal sau moral. A consuma carne cruda de porc anunta o nereusita a planurilor în curs.PORT: A visa ca suntem într-un port, înseamna a pune sub semnul întrebarii orientarea vietii noastre proiectand un nou început. Ajungerea într-un port cu o nava sau o barca anunta sfarsitul unei afaceri; ea va fi favorabila sau nu, funcţie de ce se gaseste în jurul nostru pe mal. Ajungerea în port pe cale terestra şi îmbarcarea pe un vapor indica o noua orientare în viata. Ajungerea într-un port şi acostarea pe terenul proprietate a unui prieten, reprezinta decizia de alianta cu aceasta persoana, care ne va asigura stabilitatea. A ne îmbarca pe un vapor prezice o importanta şi definitiva optiune a existentei noastre.PORTOCALA: Simbolizează fecunditatea, femeia care va avea mai multi copii. Daca în vis un barbat da o portocala unei femei, aceasta echivaleaza în viata reala cu o cerere în casatorie. Culoarea portocalie reprezinta

un sentiment pasionat, fericit, dar mai rational decat cel determinat de culoarea rosie.PORTOFEL: A visa un portofel plin de bani, înseamna a avea întreaga energie şi norocul pentru realizarea planurilor noastre. Gol, este indicatia finantelor şi energiilor în scadere. Continand numai maruntis, prezice necazuri şi nenoroc.PORTRET: A visa portretul unui prieten, rupt sau cazut din cui, anunta un pericol grav pentru el, sau chiar primejdie de moarte. În vis, fotografia, portretul, pot da sens unui eveniment prezent, potrivit unei amintiri din trecut pe care ele le reprezinta.PORUMB: Stiuletele de porumb este un simbol sexual masculin. A manca porumb este un semn de abundenta, de dragoste. A-l vedea în vis, indica norocul, dorinta sexuala.PORUMBEL: Simbolizează pacea interioara, armonia exterioara şi împacarea. El poate fi interpretat ca Sfantul Duh. A-l auzi gangurind este indicatia unei iubiri fericite, funcţie de contextul visului. În general, porumbelul anunta prietenia, împacarea. Porumbelul îmblanzit, cu pene frumoase, de rasa buna, prevesteste barbatului unirea cu o femeie foarte cinstita şi care va fi o mama de familie exemplara. Porumbelul salbatic, liber ca vantul, reprezinta femeia usoara, infidela.A POSTI: Postul anunta o renuntare momentana în scopul atîngerii succesului.POTARNICHE: Reprezinta femeia ingrata, necredincioasa şi fara constiinta, datorita prea marii frumuseti şi elegante.POTCOAVA: Potcoava este simbolul norocului.POTOP: A visa un potop prevesteste nenorociri care ne vor schimba total cursul vietii, pe care va trebui să o refacem pe baze noi. Potopul simbolizează pedeapsa divina.POSTAS: un postas care vine sa-ti aduca scrisorile inseamna ca vei primi în curand vesti neplacute. Daca visezi ca-i dai postasului scrisori, vei suferi din cauza invidiei şi geloziei.PRABUSIRE: Anunta o mare rasturnare a vietii, în care stabilitatea emotiva va fi afectata. A visa un mare edificiu prabusindu-se, prevesteste o schimbare radicala a modului nostru de viata. Pentru persoanele casatorite, prabusirea unei case indica despartirea.PRAJITURA: A da sau a primi o prajitura în vis, anunta un moment fericit, un schimb de sentimente. Toate prajiturile, mari sau mici, reprezinta placerea simturilor, voluptatea.PRAPASTIE: Prapastia, în vis, evoca aspectul terifiant al subconstientului, în care constientul risca să piarda orice control şi sa-si rataceasca ratiunea. A cadea într-o prapastie, semnifica o pierdere de autoritate şi dificultati în afaceri. Daca reusim să iesim cu bine dîntr-o prapastie, ni se anunta o însanatosire, o mai buna întelegere a unei probleme, sau al unui aspect despre noi însine.PREPELITA: A visa prepelite anunta despartirea între îndragostiti, momente de discordie între prieteni şi procese. Pentru cei care proiecteaza o calatorie, acest vis arata ca voiajul va fi plicticos şi plin de piedici. Pentru bolnavi, visul nu indica o ameliorare a sanatatii, decat

123

Page 124: Cartea viselor

daca vor omorî prepelitele, sau daca acestea vor disparea.PREZICERE: Prezicerile sau anticiparile facute în vis de guvern, de persoane importante, de tata, de mama, de profeti, astrologi, ghicitori în vise, morti sau animale, sunt totdeauna de luat în consideratie foarte în serios.PRIETEN(A): Prietenul reprezinta o caracteristica pozitiva a personalitatii care ne ajuta să trecem peste obstacole trecatoare. A-l visa, poate de asemenea anunta un ajutor din partea sa. În general, acest vis semnaleaza sprijinul dezinteresat în perioade grele. Daca vedem în vis prieteni şi dusmani împreuna, este cazul să ne temem, caci aceasta înseamna ca se urzesc masinatii împotriva noastra. A fi atacat de prieteni indica dezonoarea.PRIMARIE: A visa ca suntem la primarie, este anuntul unei legaturi, a unei casatorii, daca mirii sunt prezenti. Daca unul din ei sau amandoi lipsesc, visul indica o despartire. A merge spre primarie dezvaluie dorinta de a trai o uniune.PRIMAVARA: Primavara, în vis, anunta o perioada de înnoire, o ameliorare, o vindecare, sau o bucurie viitoare.PRINT: Printul din vis simbolizează barbatul care aduce dragostea şi luciditatea. El este modelul romantismului şi iubirii.PRINTESA: A visa o printesa, sau frumoasa din padurea adormita, înseamna a nu fi constienti de starea noastra de pasivitate faţă de conceptia amorului, a astepta prea mult de la dragoste, nevoia de a dezvolta o noua filozofie a iubirii.PRISMA: A privi prîntr-o prisma reprezinta nevoia de a vedea mai clar într-o problema.PRIVIGHETOARE: Reprezinta o iubire idealizata şi faţăla, o aventura galanta şi nerealista. A omorî sau alunga o privighetoare, înseamna a lasa balta un sentiment şi a fi astfel scutit de multe probleme. Daca privighetoarea din vis prezice uneori casatoria, ea nu anunta nici un succes din punct de vedere al muncii.PROCESIUNE: Anunta ca o dorinta ne va fi satisfacuta, şi în acelasi timp este o asigurare de longevitate, de success.PROFESIE: A fi fortati să practicam o alta meserie decat a noastra, este un semn bun, daca reusim în aceasta noua profesie. A ne descurca bine în activitatea noastra normala, este de asemenea un semn de succes. A visa ca o persoana necunoscuta ne vorbeste de munca sa, priveste în acelasi timp munca noastra. Femeia care se viseaza investita de functii corespunzatoare unui barbat va reusi într-o profesie rezervata în mod obisnuit barbatilor. Cand visam despre munca noastra trebuie să încercam să ne amintim ce se întampla, caci contextul visului ne informeaza de un eveniment viitor în acest domeniu. A visa ca purtam o uniforma corespunzatoare unei anumite munci este o asigurare de succes în planurile noastre, atat pentru femeie, cat şi pentru barbat.PROFIL: A visa o persoana din profil este indicatia ca cineva din anturajul nostru umbla cu ascunzisuri, ca o singura parte a personalitatii sale ne este cunoscuta. Aceasta persoana nu spune niciodata ceea ce gandeste.

PROSTITUATA: Prostituata din vis anunta veselie, placere şi poate de asemenea semnala unele fantasme sexuale.PRUNE: Prunele semnifica o lipsa de tact, de rafinament, caci ranim sau ofensam oamenii chiar daca ne manifestam cu caldura. A visa sau a manca prune reprezinta o iubire lipsita de finete.PUF: Puful din vis dezvaluie ca în dragoste iubim mai putin decat suntem iubiti. Acest vis arata un rau plasament al afectiunii şi din acest motiv, recoltarea de rezultate proaste.PUI: Simbol erotic, al iubirii, al biletelor dulci. A visa o closca cu pui este un semn de fecunditate. Un singur pui este indicatia tandretei. Cu cat sunt mai multi pui, cu atat norocul este mai mare. A manca un pui crud anunta o deceptie sentimentala. Unul bine pregatit, prevesteste multa iubire.PULPE: Pulpele au în vis aceeasi semnificatie ca membrul viril. A visa pulpe subtiri, rau formate, este un semn de saracie şi de singuratate. Daca pulpele sunt frumoase, anunta cheltuieli în scopul de a seduce.PUMN: A visa ca primim un pumn în figura înseamna ca ni se pregateste o surpriza dezagreabila. A ridica pumnul spre cer, dezvaluie revolta contra unei situatii apasatoare sau contra norocului care nu este de partea noastra.PUMNAL: A înjunghia pe cineva, înseamna triumful asupra dusmanilor. A fi înjunghiat sau a visa un pumnal rosu de sange, anunta o noutate jignitoare, sau reprezinta un dusman înversunat.PUNTE: Puntea semnifica un ajutor într-un moment dificil. Ea reprezinta o viata între doua vieti, adica o anumita forma de viata care se temina şi nevoia de ajutor pentru a începe o alta. Puntea în stare buna anunta ajutorul asteptat. A nu trece peste ea, înseamna refuzarea acestui ajutor, cu toate ca era nevoie de el. A o trece, indica reorientarea existentei. Puntea deteriorata dezvaluie incapacitatea de schimbare a modului de viata, confruntarea în continuare cu probleme, o perioada trecuta din existenta noastra careea îi suportam consecintele. Femeia sau barbatul care ar vrea să se desparta şi se viseaza în faţă unui rau care nu are o punte pentru a fi trecut, nu vor avea nici protectia, nici curajul necesar pentru a se separa şi vor ramane în continuare împreuna.PUPAZA: Pupaza din vis reprezinta inspiratia care ne ajuta să iesim dîntr-o situatie disperata. Pupezei i se atribuie descoperirea de comori ascunse. Ea este fara îndoiala o forta ascunsa în noi.PUSCULITA: A visa ca punem bani în pusculita, înseamna ca recuperam dupa momente de oboseala sau de boala. Pusculita sparta avertizează ca trebuie să ne refacem fortele.Paralizie. Conflict nerezolvat intre teama si dorinta. Pasari. Imaginatie, libertate. Pesteri sau zone intunecate. Nesiguranta, nevoie de securitate. Perversiuni. Cai prin care evitati o dragoste care sa va aduca implinirea.

124

Page 125: Cartea viselor

RAC: Acest vis semnifica o întoarcere în trecut pentru a aprecia mai bine situatia noastra prezenta. Este un vis pozitiv, dar daca trecutul copleseste prezentul, va rezulta o stare de depresiune şi regres.RADIO: Acest vis dezvaluie noutati despre viata noastra intima. A fi crainic radio înseamna a fi pe cale de a ne îndragosti, a încerca să cucerim pe cineva. A difuza o emîsiune împreuna cu o alta persoana, arata dragostea cu adevarat şi ca aceasta dragoste este reciproca. A face o emîsiune deschisa publicului şi a nu avea interlocutori, semnaleaza ca încercam să avem o explicatie cu cineva, dar nu reusim.RADIOGRAFIE: Acest vis reprezinta nevoia de a ne analiza pentru a sti ce nu merge şi a afla mijloacele de remediere.RAMA DE TABLOU: Simbolizează cadrul şi stabilitatea vietii pe care o ducem. Rama care încadreaza un tablou reprezinta o viata stabila şi fericita. Rama goala anunta încercarea de a înoda o noua relatie sentimentala, sau un moment de singuratate. A desprinde o rama din perete înseamna dorinta de renuntare la un context al vietii sociale sau matrimoniale, ori chiar despartirea.RANA: Rana din vis ne priveste, chiar daca este vorba de o alta persoana sau chiar un animal. O rana fizica anunta o suferinta sufleteasca; partea corpului care este atinsa indica natura acesteia. O rana care sangereaza indica o pierdere de forta nervoasa. O rana la mana dreapta prezice datorii în viitor. A visa o plaga care se vindeca dezvaluie necazuri, dificultati de scurta durata, frustrare. O rana la cap indica ganduri care provoaca suferinta. O rana la inima sugereaza suferinte pe plan afectiv. Maini ranite arata ca suferintele noastre ni se datoreaza în exclusivitate: suntem propriii artizani ai neplacerilor noastre. Rana la picioare este indiciul unui orgoliu ranit. La talpi arata un dezechilibru sufletesc. Daca rana sangereaza, atunci suferintele au încetat. Daca nu sangereaza, atunci înca mai avem reactii negative, sechele.RATA, RATOI: Anunta o stire falsa, vorbe de claca. Visul în care auzim macaind o rata indica un conflict cauzat de barfeala. A visa o pereche de rate este un semn de mariaj, de fecunditate.RADACINA: Dezvaluie dificultatea de a sti de unde ne vin problemele. Trebuie să reluam analiza de la zero pentru a ne putea înradacina din nou.RASPANTIE: A visa o raspantie de drumuri indica folosirea de multa prudenta în deciziile pe care le luam.RASTIGNIRE: Pentru omul bogat, a fi rastignit în vis, anunta o pierdere de bunuri. Pentru saraci, crucificarea este o prezicere de glorie, onoruri, bunastare, prosperitate. Pentru cel care cauta de munca, un semn de protecţie. Acest vis este favorabil celor care calatoresc.RAZBOI (LUPTA): Daca visam ca ne pregatim pentru razboi, este o indicatie de lipsa de întelegere din partea noastra care ne va conduce la conflicte, la despartiri. Daca avem arme în maini, este prevestirea unui proces, a unui conflict care nu ne va aduce decat paguba.

RAIE: Pentru sarac, a fi atins de raie anunta bunastare, onoruri. Pentru bogat, este un semn de mare autoritate, de crestere a prestigiului. Celorlalte persoane, le prezice contrariul. În general, raia este o prevestire favorabila, dar daca visam o ala persoana atinsa de raie, aceasta semnaleaza evenimente suparatoare.RANDUNICA: Este o mesagera a dragostei. A visa o randunica în plina sanatate, cu un penaj frumos, anunta barbatului iubirea unei femei credincioase şi econoame. A visa o randunica ranita, este o prezicere de conflicte, de discordie între îndragostiti.RAPA: A cadea în adancul unei rape şi a urca la suprafaţă anunta o experienta pozitiva. Daca nu ne ranim în timpul caderii, înseamna întelegerea erorilor noastre şi asigurarea unui frumos progres personal.RAS (VESELIE): Acest vis semnaleaza o situatie trista, o perioada de griji, careea îi vom întelege comicul şi ridicolul odata cu trecerea timpului.RAU: Ca toate cursurile de apa, raul reprezinta drumul vietii, energia. A naviga pe timp frumos pe un rau linistit, indica reusita proiectelor noastre şi este un semn de viata buna. Apa agitata şi curentul puternic al raului prevesteste ca vom starni invidia celor din jur. Un rau secat sau cu nivel foarte scazut anunta boala, singuratatea şi dezvaluie nevoia de odihna, ca pentru catva timp sansele noastre sunt reduse. Totul va reveni la normal şi vom putea actiona în toata libertatea. A fi purtat de apele raului semnaleaza incapacitatea noastra de acceptare a unei situatii, a unui eveniment. Trebuie să reactionam, să cerem ajutor, caci altfel nu o putem scoate la capat. A visa canalizari care se varsa în rau şi îl polueaza, reprezinta tulburari care ne afecteaza existenta. Pentru a întoarce soarta, trebuie să închidem ochii, să revenim la sursa de apa pura de unde izvoraste renasterea şi viata. Aceasta va avea ca efect îndepartarea persoanelor nesigure şi apropierea celor demne de încredere.RECHIN: Daca visam ca ne luptam cu un rechin, înseamna ca avem un dusman fara scrupule. Rechinul mort indica victoria asupra unei persoane periculoase. A-l vedea numai de la distanta, denota dorinta de îmbogatire indiferent de mijloacele folosite.RECIF: A fi pe o nava care esueaza pe un recif anunta un eveniment neprevăzut care ne va tulbura echilibrul psihic.RECLAMA: Cand visezi ca faci reclama la ceva e semn ca va trebui să recurgi la munca fizica pentru a-ti promova interesele şi pentru a castiga bani. Daca visezi ca citesti reclame, inamicii tai te vor ajunge din urma şi te vor invinge. RECOLTA: Acest vis este un indiciu de succes daca spicele sunt pline şi frumoase. Daca soarele straluceste, este un semn de mare prosperitate.REGE: Regele din vis reprezinta o persoana foarte importanta pentru noi. A visa ca este rege prevesteste celor saraci sau nefericiti o actiune stralucita care le va reface imaginea, bolnavilor agravarea starii, poetilor şi ganditorilor, ca talentul le va fi recunoscut. A asista la funeraliile unui rege anunta o mostenire. A visa un rege instalat pe tron este un semn de protecţie. A fi subiectul atentiei unui rege, înseamna accesul la o înalta funcţie.

125

Page 126: Cartea viselor

A vizita un rege simbolizează norocul. A vedea un rege de la distanta anunta o alianta puternica, o reusita.REGINA: Acest vis indica barbatului ca ridica prea sus idealul lui de femeie şi poate ca în fond nu o merita. El trebuie să se reajusteze şi să stie la ce se poate astepta, ce este el însusi şi să pretinda conform propriei lui valori.RESTAURANT: Reprezinta viata sentimentala de maniera mai mult sociala decat intima. A visa ca ne gasim într-un restaurant, arata ca vom sti cum vor evolua prieteniile, iubirile noastre. A manca bine şi daca persoana care ne însoţeste mananca la randul sau, este un semn de bucurie în dragoste. A fi servit cu apa de la ghiata dezvaluie o dragoste pasionata din partea persoanei care ne-o ofera şi dorinta ei de reciprocitate. A manca singur, a nu manca sau a nu fi servit, înseamna ca dragostea nu este pe punctul de a intra în viata noastra. RINDEA: În vis, rindeaua semnaleaza dorinta de legaturi mai agreabile cu o persoana din anturajul nostru şi arata ca avem o atitudine prea critica faţă de ea.RINICHI: Rinichiul reprezinta forta de caracter, bogatia resurselor interioare, calitati care aduc o stare financiara asiguratoare. A dona un rinichi înseamna utilizarea dinamismului nostru pentru sustinerea celor slabi.ROABA: Semnifica puterea omului emanand de la fortele cosmice, de a-si dirija destinul. Roaba rasturnata anunta o opozitie în realizarea unui proiect.ROCHIE: În general, rochia în vis reprezinta un sentiment sau un comportament. A purta o rochie murdara sau patata indica nevoia de a pune ordine în sentimentele noastre. Pentru femeie, rochia pe care o poarta prezice o cucerire, dar totul depinde de culoarea rochiei. Pentru barbat, a purta rochie anunta o primejdie care îl paste în raport cu o femeie, sau o tendinta de homosexualitate.RODIE: Rodia anunta dragostea pentru celibatari şi o numeroasa progenitura pentru cei casatoriti. Toate fructele care au samburii în interior prevestesc productivitatea, fecunditatea.ROSIE (TOMATA): Simbol al dragostei, fecunditatii, bucuriei şi armoniei familiale. Daca visezi ca mananci rosii, starea sanatatii tale se va îmbunatati. Daca le vezi crescand, vor fi bucurii în sanul familiei. Cand o femeie tanara vede rosii coapte în vis este semn ca se va împlini prin casatorie.ROSU: Rosul reprezinta pasiunea şi sexualitatea. Este culoarea sangelui, a energiei vietii. Rosul deschis reprezinta o pasiune vie, sanatoasa şi nobila. Rosul purpuriu, agresivitatea, o pasiune distructiva sau chiar maladiva. Rosul visiniu, cruzimea. Simbol de senzualitate.RUDE: Rudele joaca în general acelasi rol în vise ca în realitate. În acest fel, ne putem da seama de influenta buna sau rea pe care o au asupra noastra, precum şi de veritabilele noastre relatii cu ele.RUFE: Rufele curate sunt un semn de fericire. Cele murdare semnaleaza conflicte, constrangeri, necazuri în dragoste.RUG: Arderea pe rug semnifica superioritatea asupra celorlalti. Tinerilor şi tinerelor care viseaza ca ard pe rug

li se vesteste iubirea. Bolnavilor şi celor saraci, ca-si vor redobandi fortele foarte curand.RUGACIUNE: Acest vis indica nevoia de ajutor şi ca trebuie să ne încredintam bunatatii divine. A visa pe cineva rugandu-ne sa-i dam de pomana, anunta o nefericire, o deceptie.RUINE: Ruinele semnaleaza pierderea fortelor în realizarea unui proiect.

SABAT: Anunta o perioada de oprire, de stagnare, de lipsa de noroc şi nevoia de a ne reface fortele şi de a medita.SABIE: Simbol al crucii. Sabie cu varful în sus anunta o lupta victorioasa. Cu varful în jos, pierdere de procese, sau chiar decaderea. Sabia obliga la lupta pe chestiuni legale. A tine o sabie în mana reprezinta decizia trecerii la actiune, întrebuintarea marilor mijloace pentru a ne atinge scopul. De asemenea, poate fi un semn de noroc şi de castig. Sabia rupta avertizează ca ne vom gasi în faţă unor conditii potrivnice care ne vor reduce la neputinta. A scoate sabia din teacă, dezvaluie o agresivitate sexuala. A o repune în teacă semnaleaza ca nu reusim să trecem la actiune, poate din timiditate.SACOSA: Sacosa reprezinta femeia, iar continutul ei arata capacitatile şi puterea să de realizare. A uita sau a pierde sacosa înseamna a suferi de un complex de inferioritate urmare unei aventuri galante nefericite, a se simti pierduta. A regasi sacosa, recastigarea încrederii, a feminitatii. Pentru barbat, sacosa pe care o tine în mana anunta o cucerire sentimentala.SAFIR: Safirul albastru semnifica o iubire tandra, foarte spiritualizata.SALARIAT: Simbolizează controlul instinctelor, elanurilor şi iubirilor noastre. Corpul devine salariatul, servitorul spiritului.SALATA: Acest vis arata ca trebuie să clarificam natura relatiilor noastre cu cei care ne înconjoara, ca trebuie să punem ordine în ideile şi proiectele noastre.SALCIE PLANGATOARE: Indica tristetea cauzata de un exces de romantism, o întoarcere în trecut. Semn de melancolie, nostalgie.SALTEA: Salteaua moale, confortabila, anunta succese sentimentale. Veche, stramta, cu arcuri care scartaie, arata ca nu vom avea nici iubire, nici protecţie. A visa o saltea fara pat semnaleaza un amor neconventional, în afara cadrului normal de viata, o persoana care nu este libera şi care nu vrea să se stabilizeze. A fi instalat pe o saltea de paie, înseamna a nu sti cum să ne planificam economiile şi cheltuielile şi recomanda prevederea şi economîsirea.SALTIMBANC: Saltimbancul din vis indica nevoia de a calatori, de a face lucruri trasnite, de a ne distra, de a ne satisface fanteziile.SALVARE: Acest vis indica nevoia de ajutor. A salva o persoana necunoscuta înseamna a ne ajuta pe noi însine.SARE: În vis, sarea simbolizează întelepciunea şi cunostinta. A manca, înseamna ca vom putea determina care din trasaturile de caracter şi obiceiurile noastre sunt nefaste. Astfel, în deplina cunostinta de cauza, vom

126

Page 127: Cartea viselor

putea să ne alegem în mod judicios prietenii, optiunile, credintele.SAUNA: Daca visezi o sauna sau o baie cu aburi e semn ca vei avea colegi şi prieteni agitati, dar daca te visezi iesind dîntr-o astfel de baie, atunci grijile tale vor fi trecatoare.SATIR (Mitologic): Reprezinta o obsesie sexuala.SAXOFON: Din cauza formei sale, el reprezinta atat membrul viril, cat şi sexul feminin. Sunetele saxofonului reprezinta o profunda exaltare a sufletului, notele unui amor vesel, evoluat şi încantator.SAGEATA: Sageata este un simbol de virilitate. Este dorinta de a cuceri sau de a fi cucerit. A fi sagetat în vis, este un semn de amor. A visa ca lansam o sageata indica dorinta de a seduce, de a trece la actiune.SALBATIC: Salbaticul din vis arata ca vom avea probleme cu persoane foarte agresive. Daca ne visam înconjurati de un grup de salbatici lipsiti de agresivitate, înseamna ca avem multe de învatat despre propriilor noastre instincte.SEMINTE: Visul acesta este favorabil celor care cauta iubirea. Daca o persoana grav bolnava traieste pe langa noi, a visa seminte anunta un deces.SAPUN: Semnaleaza necesitatea actionarii cu ordine şi economie şi ca nu trebuie să ne încredem în persoanele cu care lucram, caci sunt niste lichele.SARAC: A fi sarac şi îmbracat în zdrente, este un vis nefavorabil pentru toti, o prezicere de faliment, de decadere, dar nu şi pentru intelectuali.SARUT: Sarutul semnifica atat tandretea, prietenia, cat şi tradarea. Sarutul pe gura este un semn de scurta fericire şi iubire, urmata de o despartire temporara. Afi sarutat şi îmbratisat în acelasi timp, indica o tradare, mai ales daca suntem sarutati pe obraz. Sarutul pe frunte semnifica atentia şi prietenia venita din partea unei persoane care ne protejeaza. A saruta o persoana cunoscuta reprezinta o buna întelegere cu aceasta persoana. A saruta o persoana de sex opus anunta un moment de bucurie pe curand. Schimbul de sarutari cu copiii semnaleaza tandretea. A saruta o persoana necunoscuta sau un dusman, dezvaluie desfasurarea unui efort pentru a ne reconcilia cu cineva. A saruta un mort, poate prevesti propria noastra moarte daca suntem bolnavi, sau boala, daca suntem sanatosi.SANGE: Sangele este simbolul energiei vitale. Daca visam ca ne curge sange dîntr-o rana, înseamna ca vom suferi o pierdere de energie nervoasa sau fizica, cauzata de suparari sau de remuscari. Ne vom simti epuizati şi fara chef de viata. Partea corpului care sangereaza ne poate da indicatii asupra ranii sufletesti care ne roade, pentru a lua masurile necesare în vederea revenirii la normal. Sangele inseamna viata, emotie, pasiune. A-ti vedea venele, arterele: nevoie de introspecţie, de intimitate. A varsa sange: nevoia de schimbare a partenerului. A-ti pierde sangele: nevoie de schimbare, de innoire personala. A vedea o pata de sange: sentimente de vina legate de sexualitate. Zgarieturi : reechilibrare emotionala. SANI: Sanii frumosi, tineri, tari şi robusti anunta casatoria sau o mare iubire. Sanii umflati peste masura indica nasterea unui copil sau reusita unei afaceri.

Pentru femeia care viseaza ca are mai multi sani, este un semn de destrabalare.SCARA FIXA: Orice vis în care urcam, denota încrederea în sine, posibilitatea de ameliorare a nivelului de trai, a unui proiect, progresul interior prîntr-o gandire elevata, o dezvoltare a sentimentelor sau a ambitiilor profesionale. Vederea scarii unei cladiri obliga la punerea de întrebari, la luarea unei pozitii faţă de o persoana sau de o stare psihologica. Ea împinge spre lupta, spre depasirea obstacolelor. Acestea se vor realiza pozitiv daca reusim să urcam pana la capatul scarii, cand putem trece la o noua etapa, la un alt proiect, la o alta stare interioara, la un alt succes al obiectivelor noastre. Coborarea scarii indica un regres, evolutia nu este permisa, renuntam la ceea ce ravneam. A urca, a coborî şi a urca din nou, arata un recul înaintea unei reusite sigure.SCARABEU: În vis, el echivaleaza rasaritului de soare. Semnifica bucuria, satisfactia de sine şi o forma a redesteptarii constiintei. Scarabeul de aur este semnul unui noroc excesiv. Negru, este un indiciu mai putin favorabil. Trei scarabei semnaleaza o sansa trecatoare. A-l maltrata, înseamna suprimarea norocului.SCAUN, BALANSOAR: A visa un scaun este semn de mare oboseala. A fi asezat pe scaun dezvaluie ca este momentul potrivit pentru a lua o decizie înainte de a fi prea tarziu. Balansoarul este simbolul lipsei de hotarare şi indica necesitatea de analiza. Trebuie curmate ezitarile, cantarite alternativele şi aplicata o solutie.SCANDURA: Reprezinta ajutorul necesar pe care-l primim. A distruge o scandura înseamna refuzul ajutorului sau sfaturilor bune. Plansa putreda este un semn de protecţie fara efect.SCHELET: Arata ca sentimentele noastre pentru persoana reprezentata de schelet sunt inexistente, sau pe aproape. A visa un schelet care se misca anunta o boala grava sau moartea apropiata a unei fapturi dragi.SCLAV: În general, sclavul anunta o schimbare de situatie. A se visa vandut ca sclav, este favorabil oamenilor oprimati şi anunta pierderea de bunuri şi de prestigiu celor bogati.SCOICA: Reprezinta prietenia în dragoste, valoarea prieteniilor noastre. Pentru barbat, scoica reprezinta sexul feminin din cauza formei ei.SCORPION: Simbol negativ de ura, violenta şi distrugere. A-l visa, arata ca atmosfera noastra ambianta este încarcata de veninul razbunarii. Trebuie să luam urgent masuri! A vedea scorpionul îndepartandu-se anunta o ameliorare a tensiunii, dobandirea linistii. A omorî unul este un semn de victorie şi de regasire a armoniei interioare.SCRASNIT DIN DINTI: Anunta vesti proaste, un accident neasteptat.SCRIMA: A practica scrima în vis, anunta o neîntelegere amoroasa. A fi ranit în zona inimii indica dragostea, dar daca rana sangereaza, o suferinta morala.SCRIS: A visa ca scriem, dezvaluie o slabiciune a memoriei şi lipsa de continuitate în idei. A scrie cu mana stanga reprezinta incorectitudinea faţă de cei din jur, desi aparent onestitatea noastra este indiscutabila.

127

Page 128: Cartea viselor

SCRISOARE: Mesajul scrisorii se raporteaza direct la persoana noastra. Urarile de bine anunta vesti bune. Continutul dezagreabil sau ilizibil este prevestitor de vesti proaste. A citi cu usurinta şi a pricepe bine mesajul, înseamna întelegerea esentialului unei probleme şi reusita.SCROAFA: Simbol de mare fecunditate şi de mare abundenta.SCRUMIERA: Plina de scrum, semnifica nostalgia, regretele inutile. Cu o tigara aprinsa anunta dragostea, iar cu una stinsa, sfarsitul ei.SCUIPAT: A visa ca cineva scuipa pe noi sau pe lucrurile noastre anunta injurii care ne vor fi adresate. A scuipa pe cineva sau pe ceva, înseamna înlaturarea a ceea ce am adorat.SCULPTA, SCULPTOR: Acest vis anunta succesul pentru educatori, parinti, profesori. Ei vor obtine rasplata efortului depus pentru educare a copiilor. A reusi să sculptam forme umane, este un vis favorabil.SCUT: Indica dorinta de protecţie, datorita unui caracter lipsit de temeritate. Pentru barbat, acest vis anunta o femeie care-l va sprijini şi proteja. Scutul frumos ornat reprezinta o femeie bogata, cel putin din punct de vedere spiritual. Scutul de aur prevesteste norocul pe timp îndelungat.SECERA: Simbolizează sfarsitul unui lucru, ruperea definitiva cu trecutul, moartea. Ea poate de asemenea anunta realizarea unei dorinte care ne framanta de multa vreme.SEDUCŢIE: Cand o tanara femeie viseaza ca a fost sedusa, va fi cu usurinta influentata de un barbat chipes. SEMICERC: Semnaleaza lipsa de experienta pentru aprecierea unei situatii, din care cauza ne putem lansa într-o actiune negativa.SETE: A visa ca ne este sete dezvaluie nevoia de dragoste sau de prietenie.SEX: Pentru femeie, schimbarea sexului arata ca va trebui să preia responsabilitati rezervate de obicei barbatilor. Daca este celibatara, visul prevesteste maritisul. Daca vrea să devina mama, va avea un copil. Daca este casatorita, exista pericolul vaduviei. Barbatului, acest vis îi anunta onoruri şi protecţie. Dorinta de dragoste, necesitate de iubire, foame, sete.SFERA: Sfera este simbolul perfectiunii, plenitudinii şi echilibrului. Sfera are aceeasi semnificatie ca şi cercul. A fi în interiorul sferei indica terminarea unui ciclu, ca o perioada este depasita şi anunta împlinirea, cunostinta, şi uneori, vaduvia.SFESNIC: Simbolizează dragostea. Cu trei brate, reprezinta o legatura fericita, dar de scurta durata. Cu cinci sau sapte brate, dezvaluie fericirea, reusita în iubire.SFINX: Sfinxul simbolizează impenetrabilul, enigmaticul. A visa un sfinx înseamna a cauta un raspuns la ceva inevitabil. A visa ca avem cap de sfinx arata ca reprezentam o enigma pentru prietenii nostri.SICRIU: În general, a visa pe cineva în sicriu anunta încetarea unui sentiment, despartirea. Visul indica moartea cuiva, numai daca dupa ce a murit şi a înviat, persoana respectiva moare din nou. A se visa pe sine

însusi în sicriu este semnul unei schimbari interioare, eliminarea a ceea ce este depasit, sau o încetare temporara a activitatii datorita oboselii. Visul dezvaluie nevoia de reorganizare a modului de viata. A-si prepara singur sicriul indica usurarea, liberarea. A visa o înmormantare prevesteste o iubire, casatoria.SIHASTRU: În vis, sihastrul arata ca este timpul să ne odihnim, să ne îngrijim de sanatatea noastra.SILOZ: Reprezinta ce ne este la îndemana pe plan sentimental în acest moment. Silozul plin indica dragostea, securitatea sentimentala. Gol, este un semn de singuratate, de dezamagire. Pentru agricultori, acest vis are semnificatia muncii lor.SINGURATATE: Acest vis semnaleaza o etapa temporara a vietii noastre pe care trebuie să o depasim.SINUCIDERE: În vis, sinuciderea dezvaluie o viata limitata, diminuata de instincte devastatoare, moartea interioara. Nu trebuie contat decat pe noi însine, pe forta, vointa, munca noastra, pentru a depasi aceasta perioada depresiva. Chiar daca vitalitatea noastra este redusa pe moment trebuie să actionam, în caz contrar, în situatia prezenta nu ajungem nicaieri.SIRENA (Mitologic): Pentru barbat sirena reprezinta femeia faţăla. Pentru femeie, un semn ca nu este foarte fidela în iubire.SLABIRE: A visa ca slabim, anunta pierdere de bani, certuri, lipsa de noroc. A-i visa slabi pe toti cei din jur în afara noastra, indica prosperitatea financiara şi cresterea influentei noastre.SLUJBA BISERICEASCA: A visa ca ascultam slujba anunta satisfacţie, bucurie. A asista la slujba indica dificultati viitoare, dar meditatia, energia cosmica, ne vor da forta de a învinge. SMARALD: Este un talisman care anunta reusita în tot ce dorim.SMANTANA SAU FRISCA: A visa ca avem sau mancam smantana sau frisca, înseamna regasirea consideratiei din partea celor ce ne înconjoara.SMOCHINE: Expresie a capacitatii de a acumula cunostinte. Exprima puterea credintei, a trairii religioase. Smochinele proaspete semnifica sentimente fericite, împartasite. Uscate, anunta deceptii sentimentale. Aspectul negativ sugereaza lipsa de clarvedere, tendinta de a actiona orbeste.SNOP: Snopul de grau (sau alta cereala) exprima dorinta de a stabili legaturi durabile în viata noastra. Poate reprezenta legaturile familiale, amoroase, profesionale, amicale, sociale, etc. Mai poate fi un indiciu de asteptare încununata de succes în activitatea noastra. Expresie a energiei, dinamismului, bucuriei de a trai.SOARE: Soarele este asociat elementului masculin, constientului, intelectului, tatalui. El reprezinta forta energetica şi puterea vitalitatii, virilitatea. Un rasarit de soare care ne apare în vis, este preludiul unui nou început, al înnoirii prieteniilor noastre, poate al unei noi iubiri. Indica succes. Soarele la zenit este un semn de putere, de reusita. Apusul, sau eclipsa de soare, ne anunta esecul unui proiect, unei iubiri şi semnifica o lipsa de motivatie, de vitalitate. Un soare foarte puternic, care usuca totul sub arsita sa, este indiciul ca activitatea

128

Page 129: Cartea viselor

noastra intelectuala, prea intensa, ne rapeste plinatatea vietii afective. Un soare ascuns prîntre nori ne arata ca incapacitatea noastra de a ne stapani emotiile ne întuneca ratiunea. O femeie care viseaza un soare palid, lipsit de caldura, este nemultumita de barbatul de langa ea caci acesta nu-i ofera prea multa satisfacţie afectiva, sau e prea batran şi obosit. Daca femeia viseaza un soare galben, stralucitor, datator de viata, atunci visul este de exceptie, caci el îi vesteste iubirea şi protectia unui barbat minunat. Un soare lipsit de stralucire, opac şi rosiatic, mai semnaleaza necazuri în legatura cu copiii sau avertizează ca problemele sentimentale personale vor fi cunoscute de toata lumea. Cand visezi un rasarit de soare, vor urma bucurii şi prosperitate. Soarele la amiaza este semnul maturitatii ambitiilor tale şi al satisfactiilor nelimitate. Apusul de soare semnaleaza faptul ca satisfactiile tale, precum şi averea ta au atins limita superioara, iar de acum înainte trebuie să stii să le mentii la un nivel convenabil.SOCRI: Simbol de conflict în menaj sau în dragoste. Chiar daca sunt amabili şi întelegatori, visul cu socri indica dispute în perspectiva.SOLDAT: A visa un soldat necunoscut înseamna asumarea de obligatii faţă de familie sau faţă de colectivitate. A visa mai multi soldati reprezinta agresivitatea, dar şi un simbol de reusita. A trage chiulul ca soldat, dezvaluie nepasarea faţă de ceilalti. În general, visul cu soldati arata ca suntem apreciati de superiorii nostri. A vedea un ofiter dand ordine unor soldati arata neliniste şi dificultati. A fi culcat în transee: atentie la pericole! Daca ne visam soldati în timpul manevrelor, ne putem astepta la mari schimbari.SOMN, DORMIT: Reprezinta o liniste înselatoare şi arata ca o persoana rauvoitoare conteaza pe lipsa noastra de prevedere pentru a ne dauna.SOMON: Indica regenerarea. A visa ca pescuim somon este un semn de noroc în profesie.SONERIE: Daca visam ca cineva ne suna la usa, înseamna ca o persoana are nevoie de ajutorul nostru. A suna şi a observa ca soneria nu functioneaza sau ca nimeni nu raspunde, dezvaluie ca este inutil să speram ceva din partea altora şi să contam numai pe noi însine.SOS: Sosul este un indiciu de mare sexualitate. Daca visam ca-l mancam, dezvaluie dorinta de a trece peste toate convenientele şi semnaleaza ca poate vom fi înselati de persoana iubita. Daca numai îl vedem în vis, semnaleaza dorinta de a flirta.SPADA: A visa o spada înseamna a trai o situatie dificila şi anunta decizia de agresivitate, de a nu se lasa calcat în picioare. A tine spada în mana este un semn de trecere la actiune, de victorie.SPARANGHEL: Simbol foarte erotic, semnifica senzualitatea, amorul. A manca sparanghel în vis, anunta succesul şi fericirea în dragoste. A întrerupe mancatul prevesteste o ruptura sentimentala.SPATE: Visul acesta se refera în special la varsta noastra, totul depinde de contextul lui. A visa o spinare curbata şi descarnata indica o batranete nefericita şi în saracie. Dreapta şi plina de sanatate anunta bucuria şi fericirea pana la sfarsitul zilelor. A întoarce cuiva spatele este un semn de împacare. A visa ca cineva urzeste ceva

în spatele nostru prevesteste o surpriza neplacuta. A vedea ceva în spatele unei persoane necunoscute este o chestiune care ne priveste personal: trebuie cautata semnificatia lucrului văzut pentru a sti ce se comploteaza contra noastra.SPALAT: A se spala pe maini are acelasi sens în vise ca şi în realtate, reprezinta dorinta de a nu purta responsabilitatea unui fapt şi indica o constiinta încarcata. Spalatul pe cap semnifica nevoia de a o lua de la început pe planul iubirii şi a reusi, caci exista o cucerire în perspectiva. Spalatul din cap pana în picioare anunta o sanatate mai buna. Spalarea unei ferestre dezvaluie o întelegere mai buna a anturajului.SPANZURA: A se spanzura în vis indica un sentiment de culpabilitate în raport cu trecutul, legat de iubire sau de o comportare rea. Trebuie să ne corijam propriile greseli şi să actionam cat mai bine, trecutul neavand decat o valoare: experienta. A fi spanzurat anunta vindecare bolnavilor şi libertate prizonierilor sau detinutilor. A visa un spanzurat arata ca aceasta persoana este într-o situatie fara iesire şi este un semn foarte negativ pentru ea. A vedea în vis prepararea unei spanzuratori dezvaluie o conceptie falsa şi prieteni prefacuti.SPERIETOARE DE PASARI: Sperietoarea din vis dezvaluie ca ne temem de orice nimic.SPIC: Simbol al cresterii şi al fertilitatii, reprezinta hrana şi samanta. A visa spice verzi este o promîsiune de reusita. Coapte şi grele, arata ca eforturile noastre vor fi rasplatite. Uscate şi seci, indica o perioada de stagnare, de asteptare, de deceptie. Spicul de grau prevede totdeauna bunastarea, abundenta. Este foarte important de stiut în ce perioada a anului are loc actiunea visului pentru a determina cand va avea loc evenimentul anuntat de el. A visa spice iarna, dezvaluie ca succesul asteptat nu va veni decat în vara în timpul recoltei, chiar daca spicele erau coapte.SPIN: Arata ca, fiind angajati pe drumul evolutiei noastre individuale, ne putem astepta la numeroase dificultati. Lipsa de întelegere şi comportamentul neadecvat al celor din jur, poate să ne faca să abandonam acest drum. Daca visam un spin în mana, vointa noastra de a continua drumul evolutiv va fi pusa la grea încercare. Un spin în picior va pune la încercare puterea noastra de a continua. A vedea spini arata ca, odata depasite aceste dificultati dureroase, vom beneficia de o stare de gratie şi plenitudine interioara. Spinul mai poate fi un semn de tristete, de griji, datorita insultelor unor oameni dubiosi. Spinul anunta uneori dragostea, totul depinde de contextul visului. Deci a ne întepa într-un spin poate fi un semn de iubire.SPIRIT: A auzi în vis vocea unui spirit bun anunta uneori un ghid spiritual care ne va oferi protecţie şi orientare.SPITAL: A fi internat în spital reprezinta o obsesie maladiva, o situatie, un fapt care ne uzează nervii. Se pot determina cauzele nelinistilor care ne framanta analizand persoanele din spital şi evenimentele care se produc aici. Rareori acest vis anunta o boala.

129

Page 130: Cartea viselor

SPRANCENE: A visa sprancene groase, este un semn de sanatate şi fericire. Sprancenele subtiri indica griji, necazuri mari.SPRIJINI: A sprijini ceva înseamna a ne gasi resursele interioare pentru reglarea problemelor proprii, a nu trebui să contam pe ajutorul altora.STATUIE: Simbolizează respectul profund, veneratia. Daca în vis ne apare o statuie religioasa, atunci adoratia noastra faţă de cineva are un sens pozitiv, caci este vorba despre o influenta fasta, protectoare. Daca statuia reprezinta o persoana cunoscuta, din anturajul nostru, atunci aceasta are o influenta nefasta asupra noastra, caci ne aflam într-o situatie de dependenta totala sau de supunere absoluta. Va trebui să rezolvam de maniera realista aceasta idolatrizare absurda. A fi tansformat în statuie de aur anunta bogatie celor saraci. A fi transformat în statuie de fier este un semn de neagra mizerie. A sculpta o statuie de sex opus înseamna a forma prin dragoste personalitatea altora. A visa o statuie pe piedestal reprezinta un ideal superior, indica reusita. Acest vis prevesteste renumele şi gloria celor care sculpteaza sau modeleaza statui.STAVILAR: Stavilarul reprezinta o persoana care ne va proteja în momente grele.STANCA: A visa pe cineva pe o stanca înseamna ca aceasta persoana s-a debarasat de toate grijile. A fi pe o stanca reprezinta triumful. A visa o stanca şi a sta la baza ei anunta o suparare, dar ca vom avea puterea de a suporta încercarea în caz ca urcam pe ea.STANGA: Stanga reprezinta partea negativa, inconstientul. A întoarce la stanga într-o intersecţie înseamna a se angaja în activitati neconventionale, ilicite.STEA: Stelele simbolizează destinul şi puterile ceresti. Ele mai reprezinta şi nivelurile superioare de constiinta ale visatorului. Stelele din vis favorizează realizarea planurilor ascunse, a gandurilor secrete. A le vedea disparand de pe cer, anunta un deces în familie. A vedea stele cazatoare poate însemna o pierdere de bunuri sau de popularitate, funcţie de contextul visului. A vedea stele stralucind pe acoperisul unei case anunta un pericol de incendiu. O stea care straluceste cu mai multa putere faţă de celelalte, poate anunta succesul într-o competitie, dar aminteste, în acelasi timp, responsabilitatea noastra faţă de cei mai napastuiti. Steaua cu cinci colturi reprezinta cheia reusitei. A o vedea în vis semnifica viata echilibrata, fericiriea deplina. Cu zece colturi, prezicerea este şi mai favorabila, caci reprezinta o şi mai mare deschidere de spirit. Daca te visezi uitandu-te la stele, se prevede sanatate şi prosperitate. Daca stelele sunt, insa, intunecate sau rosii, te asteapta neplaceri. Stelele care apar şi dispar în mod misterios îti prezic schimbari şi intamplari stranii în viitorul apropiat.STEJAR: Stejarul simbolizează spiritul aliat cu forta, longevitatea şi ambitia. Încarcat de frunze verzi, este o prevestire favorabila. Uscat şi desfrunzit, indica o perioada excesiv de trista. A taia un stejar sanatos înseamna distrugerea sanselor de reusita, renuntarea la prietenii avantajoase. Contrariul se întampla daca stejarul este în stare rea. Pentru marinarul care îsi

propune să plece în voiaj, stejarul în vis reprezinta o primejdie.STICLA: Sticla, din punct de vedere psihic, reprezinta emotiile pe care le refulam în adancul fiintei noastre în loc să le exprimam fara retinere. Continutul sticlei reprezinta natura emotiilor: Sampania reprezinta refularea tendintei de socializare; Vinul este retinerea pasiunilor; Laptele exprima reprimarea nevoii de a hrani ganduri şi sentimente noi. Ca simbol erotic sticla reprezinta femeia. Sticla goala dezvaluie nevoia de caldura umana caci ne simtim vidati interior. Plina cu vin, arata femeii ca este îndragostita, iar barbatului, ca este iubit de o femeie şi nu depinde decat de el ca să împartaseasca aceasta dragoste. Sticla cu medicamente anunta un moment greu de trecut din punct de vedere al sanatatii, al nervozitatii. Daca bem aceste medicamente, înseamna ca ne vom vindeca. Sticla cu bere indica reglarea unor afaceri fructuoase.STÎNGERE: A stinge un incendiu care distruge o casa sau orice alt bun, înseamna a fi o persoana foarte rationala care evita primejdia şi poarta grija de sanatatea sa. A stinge o lumanare sau un foc binefacator fara nici un motiv, dezvaluie ca, printr-un comportament pesimist şi rece, îndepartam de noi iubirea, bunele sentimente.STRADA: Strada din vis este un simbol al vietii urbane, al relatiilor sociale şi al comunicarii. strada larga, aspectuoasa, cu un aer linistit arata o viata sociala împlinita, armonioasa, încrederea şi activitatea fructuoasa. strada cu aspect jalnic, paraginit, sugereaza momente de confuzie şi repliere. Strada barata de obstacole sugereaza un impas, o amanare a unor planuri de viata. Straduta laturalnica reprezinta activitatile de care nu vrem să vorbim în gura mare, sau dragostea pe care o purtam unei persoane care nu este libera. În general, stradutele în vis, privesc partea ascunsa a vietii noastre. Stradutele din vis mai pot arata ca ne folosim de cai deturnate pentru a ne atinge scopurile sau ca suntem prea timizi în raporturile sociale.STRIDIE: Simbol feminin al perfectiunii, stridia simbolizează marea spiritualitate a unei fapturi plina de modestie. A gasi o perla într-o stridie anunta o experienta care ne va face să evoluam enorm, sau o sansa nesperata venind din partea unei femei cu calitati exceptionale. STRIGAT: A visa ca o persoana cunoscuta striga, înseamna ca acea persoana are nevoie de ajutorul nostru. Strigatul unei persoane necunoscute da de stire ca trebuie să ne ajutam singuri.STRUGURE: Un strugure proaspat este expresia unei stari de spirit optimiste, deschise, lipsite de griji. Strugurele copt, cu aspect apetisant este un semn de reusita, de noroc. Femeie care-si doreste un copil, daca viseaza un strugure, îsi va vedea dorinta împlinita.STURZ: Sturzul din vis dezvaluie ca ne vom pierde într-un labirint de activitati sau demersuri plictîsitoare care nu duc nicaieri.SUC: A bea suc înseamna a regreta trecutul din care am luat ce era mai bun, dar în acelasi timp şi descoperirea calitatii unei legaturi afective prezente.

130

Page 131: Cartea viselor

SUD: Simbolizează ceea ce se gaseste înapoia sa. Domeniul trecutului, a ceea ce am trait pana acum. Reprezinta experientele avute, amintirile, ranile trecutului care nu mai pot fi vindecate. În general este bogatia trairilor fiecaruia. A ne afla în vis într-o tara din sud, este un semn bun.SUFERINTA FIZICA: Suferintele fizice reprezinta ranile sufletesti. A visa o persoana necunoscuta suferind, indica suferinta noastra. Acest vis recomanda prevederea de a nu ne asocia cu raufacatori, cu persoane subversive. A visa suferind o persoana cunoscuta, înseamna ca ea vrea să ne împartaseasca preocuparile ei.SUFLAT: A sufla în orice alt instrument în afara de clarinet şi cimpoi, anunta procese, necazuri.SUGAR: A visa un sugar dezvaluie începutul unui nou proiect, unei noi cariere sau iubiri. Copilul viguros reprezinta tentativele încoronate de succes. Firav şi bolnav, agitatii, necazuri,esecuri. Sugarul necunoscut anunta griji şi nereusite. A ne juca cu un sugar este o prevestire favorabila de bucurie în legatura cu un proiect. Femeia tanara care vrea un copil îsi va vedea dorinta împlinita. Moartea unui sugar indica sfarsitul unei aventuri, iar uneori lichidarea unei probleme. Uneori visul indica un comportament pueril din parte noastra.SUGRUMA: Este un semn de mare îngrijorare sau de gelozie.SULF: Acest simbol face referire la frica irationala de „pedeapsa Dumnezeiasca” datorita unei educatii extrem de rigide sau punitive. A visa sulf este de rau augur, anuntul unei boli sau unor dificultati. Mirosul urat al acestui element reprezinta distrugerea psihica pe care o suferim datorita unui sentiment de culpabilitate şi obsesiei de a fi pedepsiti.SUPA: A manca supa anunta vindecarea unei boli, sau disparitia unei obsesii. Ne simtim totdeauna bine dupa acest vis.SACAL: Sacalul simbolizează pasiunile sau dorintele necontrolate şi indica aviditatea şi mania. Auzind în vis urletul unui sacal este un semn de nenorocire.SAPCA: Cand o femeie viseaza o sapca e semn ca va fi invitata să participe la o festivitate. Daca o faţă viseaza ca iubitul ei poarta sapca, va fi rusinoasa şi timida în prezenta lui.SARETA: Prezice clipe fericite în dragoste.SARPANTA: Sarpanta anunta o întarziere în realizarea unui proiect.SARPE: Simbol sexual, sarpele reprezinta o forta pozitiva sau negativa, funcţie de aspectul pe care îl are în vis. A urmari un sarpe înseamna a fi îndrumat de intuitie. Culoarea sarpelui reveleaza calitatea relatiilor noastre sentimentale. Rosu, indica o pasiune violenta. Verde, defineste instinctul natural, sexualitatea normala, o vitalitate puternica. Negru mat, anunta o primejdie pentru noi şi defineste pesimismul în dragoste, ceea ce poarta ghinion. Negru stralucitor dezvaluie ca în afara negativismului în dragoste, persoana iubita nu ne convine. Roz sau albastru deschis denota tandretea, rafinamentul. Brun, dragostea linistita şi calduroasa. Rosu şi negru semnaleaza cruzimea şi violenta

persoanei iubite. Rosu şi galben atesta pasiunea intuitiva, întelegerea. Galben şi negru previne ca trebuie să nu ne încredem în persoana iubita, caci este ipocrita. A visa mai multi serpi semnifica o viata sexuala dezordonata. Pentru femeie: A se înspaimanta de sarpele pe care îl viseaza arata ca este traumatizata sexual, ca se teme de barbat şi ca manifesta o refulare sexuala. A fi muscata de un sarpe prezice ca se va îndragosti. Femeia îndragostita care viseaza un sarpe ascuns la san, va fi suferinda. Pentru barbat: A fi muscat de un sarpe semnaleaza ca va fi zdrobit de rivali. Îndragostitul care viseaza un sarpe ascuns la san, va fi înselat.SCHIOPATA: Sensul psihologic al schiopatatului în vise dezvaluie tendinta de nevroza, indicand necesitatea de destindere, de distracţie. Pe plan profesional, acest vis semnaleaza ca activitatea noastra se desfasoara anevoios.SCOALA: Scoala din vis reprezinta scoala vietii din realitate. Locul unde suntem asezati sau unde ne gasim în scoala sau în clasa, materia de studiu, subiectul de examen, sunt tot atatea raspunsuri la problemele pe care le avem şi sunt în raport direct cu ceea ce trebuie să întelegem pentru a trai în mod rational. A fi codas, a nu pricepe nimic şi a strica totul, înseamna neîntelegerea unei probleme şi ca în acest moment viata noastra este un esec. Cu cat mai ridicat este locul în ierarhia scolara, cu atat problema este mai importanta. A vizita un psiholog într-o scoala anunta vindecarea unei afectiuni psihice.SINA DE CALE FERATA: Are acelasi simbol ca soseaua. Sinele drepte, în ordine, semnaleaza o reusita usoara, buna cunoastere a orientarii vietii. Sinele rupte, torsionate, anunta dificultati profesionale, lipsa de sanse de avansare. A visa o statie de triaj une liniile sunt încrucisate în toate sensurile, indica o situatie complexa, aproape nerezolvabila.SEMINEU: Aprinderea focului în semineu, pentru persoana casatorita reprezinta fericirea în casnicie şi de asemenea poate arata nasterea unui copil. Pentru celibatari, este prevestirea unei legaturi, a unei mari şi serioase iubiri. A visa focul arzand în semineu reveleaza buna întelegere, dragostea din camin. A visa ca focul se stinge, este o indicatie de boala, de deces. Pentru bolnavi, acest vis este de rau augur, iar pentru îndragostitii ale caror relatii sunt sovaitoare, este anuntul despartirii.SLEFUIRE: A slefui pietre sau metale înseamna a iesi dîntr-o perioada tulbure şi dureroasa îmbogatit de o mai buna cunoastere a vietii. Uneltele care servesc la slefuire au aceeasi semnificatie.SOARECE: În general, soarecele reprezinta un moment depresiv intens. Uneori, un soricel simbolizează o femeie de care un barbat este foarte amorezat. Un numar mare de soareci semnaleaza o mahnire secreta şi un moral subminat.SOBOLAN: Reprezinta un rival, un raufacator, cineva care are pica pe sanatatea, reputatia, sau averea noastra.SOIM: Soimul bland reprezinta un protector. Agresiv sau antipatic, anunta evenimente neplacute sau un hot dand tarcoale prin preajma.

131

Page 132: Cartea viselor

SOMAJ: Anunta o scadere a capacitatii de munca, de gandire, sau ghinionul ori boala. El poate de asemenea semnala inactivitatea în zilele urmatoare.SOPARLA: A visa o soparla este un semn de noroc. A o brutaliza, dezvaluie ca desfasuram actiuni care vor să ne sublinieze meritele. Este necesara mai putina agresivitate şi mai multa încredere în altii.SORT: A visa ca ne punem un sort reflecta apararea contra grijilor neînsemnate de toate zilele.SOSEA: Simbolizează curba vietii şi traiectoria aspiratiilor noastre. Soseaua semnaleaza o existenta usoara, îndestulata. Partea stanga a soselei priveste neconventionalul, faţă ascunsa a existentei. Partea dreapta, legalitatea, conventionalul vietii. A avea un accident care ne face să parasim soseaua, reveleaza un eveniment care ne va tulbura existenta, o schimbare de direcţie, o oprire înaintea unui nou început.A STERGE CU BURETELE: Acest vis reprezinta efortul supraomenesc pe care-l facem pentru a ne tempera emotiile şi pentru a încerca sa-i întelegem pe ceilalti.

T: refuz, dezaprobare, respingere, sentimentul ca esti pe o cale gresita, nemultimire. TABL DE SAH: Tabla de sah din vis anunta conflicte şi reprezinta o situatie confuza sau o enigma intr-o imprejurare concreta.TABARA: daca o femeie necasatorita viseaza ca se afla intr-o tabara, e prevenita ca va avea mult de furca pana va stabili cu iubitul ei data nuntii, insa el se va dovedi un soţ foarte bun. Daca, în schimb, tabara e militara, atunci ea se va casatori cu prima ocazie.TABLOU: Simbolizeza aspectul global al unei situatii, o vedere de ansamblu asupra evenimentelor prezente. Subiectul unui tablou, al unei picturi, este o reprezentare a ceea ce trebuie să ne straduim să intelegem în viata noastra reala. A visa ceva scris pe un tablou anunta o veste pe curand. Daca visam ca personajele din tablou misca sau vorbesc, atunci visul ne sugereaza să acordam mai multa atentie puterii noastre de imaginatie, caci de modul cum reusim să o canalizam depinde armonia noastra psihologica. Ea poate să ne ajute sau să ne blocheze dezvoltarea corecta. Tabloul arata rezultatul unei actiuni. Culorile care apar în tablou au o semnificatie deosebita, ele putand să ne dea cheia visului.TABURET: Reprezinta nevoia de destindere, de eliberare de ceva sau de cineva.TAFTA: Reprezinta nevoia de seducere, de a fi admirat, de a place.TAMBAL: lipsa de respect, dispret. TAP: sentimentul ca platesti din cauza altuia, vinovatie, nedreptate, sacrificiu. TARA: vizează planul social la scara mai larga, tine de civilizatie, principii generale, mentalitate mostenita prin educatie; (la tara) contextul visului este mediul tau familiar, cu nevoile şi dorintele tale de baza, esentiale, incredere în resursele proprii, simplitate, sinceritate, lucruri privite la originea lor; (tara staina) vezi strainatate sau America, Australia, China, Elvetia, Franta, Italia, India, Japonia, Turcia.

TARC: constrangeri, reguli de urmat, limite, orizonturi limitate, cenzura, privare de libertate, incapacitatea de a actiona, de a te exprima, de a te face inteles, complexe, frustrari, sentimentul ca esti prins intr-o capcana, lipsa de perspectiva, timiditate, inchistare, neincredere în propriile forte, reducerea oricaror contacte. TANTAR: situatie sau detalii agasante, neplacute, greu de rezolvat, extenuare, tendinta spre exagerare a unui fleac, exces de zel. Daca vei omori tantari în vis, vei depasi toate obstacolele şi vei fi rasfaţăt de soarta, bucurandu-te atat de avere, cat şi de fericire familiala.TARAN: vezi tara. TARM: vezi mal. TATA: Simbolizează forta activa, autoritatea, seful care exista în noi. A ne visa tatal denota o bucurie de a trai mai puternica decat daca ne visam mama. În comparatie cu mama cosmica (luna), tatal cosmic (soarele) este un simbol mai favorabil şi da mai multa energie, iubirea este mai puternica, mai protectoare şi mai profunda. Ca tatal este viu sau mort în viata reala, a-l visa arata o adevarata relatie cu el, potrivit modului de trai sau situatiei în care ne gasim. Tatal în vis poate semnifica locul pe care-l ocupa în existenta noastra un sentiment pe care-l resimtim pentru o persoana. A-l vedea epuizat sau bolnav, reveleaza un sentiment depresiv şi negativ. În plina sanatate, este indiciul ca o iubire ne aduce tot atata vitalitate ca şi soarele. Pentru femeie, tatal cosmic reprezinta soţul, iar mama cosmica, amantul. TATUAJ: Este semnul aderarii la un grup, la o credinta. Daca tatuajul cu care visam ca suntem impodobiti reprezinta diverse animale,atunci acesta ne confera, în afara calitatilor şi fortei reale a acestor animale, o imunizare magica impotriva proprietatilor lor malefice.TAUR: Simbol puternic al sexualitatii. A-l domina, inseamna a ne controla instinctele, pasiunile. Taurul linistit care ni se supune anunta o protecţie puternica. Pentru cei care lucreaza în comert, taurul indica de asemenea afaceri bune sau rele, funcţie de faptul ca se apropie sau se îndepărtează.TAXA: în vis, banii reprezinta energia din viata reala. Obligatia de a plati taxe, semnifica satisfacerea altora, dar reveleaza ca se abuzează intr-o oarecare masura de fortele noastre.TAXI: Reveleaza ca exista oameni dispusi să ne sprijine şi ca ajutorul lor ne va veni la momentul potrivit.A TAIA, TAIETURA: Simbol de rana fizica sau sufleteasca. Semn de despartire, de separare. E important să retinem care este zona corpului care e ranita. Daca în urma taieturii curge sange, atunci visul e benefic, pozitiv. Daca nu curge sange atunci mesajul visului e negativ, malefic. Daca visam ca suntem taiati, un prieten ne va trada. Visul mai poate fi un semn de despartire, o relatie care se sfarseste. De asemenea, o taietura mai poate semnala o schimbare a unei situatii sau a unui mod de comportament depasit.TEATRU: Lumea viselor este un teatru, o scena, pe care se joaca comedia vietii. În fiecare noapte cortina se ridica şi tot felul de iluzii, de transformari miraculoase şi

132

Page 133: Cartea viselor

de imagini fantastice tasnesc din profunzimile inconstientului. Uneori visele merg pana acolo incat prezinta aceste trairi onirice ca avand loc pe o scena de teatru, un ecran de cinematograf sau intr-o arena de circ. Cand, în vis, ne apare un teatru, mesajul este neechivoc. Personajele, decorul, tot ce se petrece pe scena, se raporteaza la situatia noastra prezenta sau la un eveniment pe care-l vom trai în curand. Piesa vesela prezice momente placute pentru pe curand. Daca piesa e trista, atunci ea anunta o perioada grea în viitorul apropiat. Sala de teatrul plina pana la refuz arata ca traim momente de confuzie sau de esec, sugerate de subiectul piesei care se joaca pe scena.TEI: A bea ceai de tei este un semn de destindere, de bucurie impreuna cu prietenii.TELEFON: A telefona în vis şi a ni se raspunde, inseamna a avea ajutorul şi iubirea dorita. A telefona fara să ni se raspunda, arata ca traim o iubire neimpartasita. A primi un apel telefonic inseamna ca cineva are nevoie de ajutorul nostru sau ca doreste iubirea noastra.TELEPATIE: A visa ca ne intelegem prin telepatie cu cineva de la distanta reprezinta un fel de a afla adevarul, pozitia noastra faţă de o prietenie, de un sentiment.TELEVIZOR: Ceea ce vedem pe ecran, varietati, stiri, publicitate, arata ce ni se pregateste intr-un viitor apropiat. Este important de a ne aminti ce am văzut pentru a intelege sensul visului.TEMNICER: A visa un temnicer anunta pericolul de a fi prins în greseala şi denuntat de un rauvoitor. Temnicerul reprezinta o situatie în care nu ne putem justifica în mod deschis. Daca temnicerul ne elibereaza, este un anunt de reusita. A fi temnicer inseamna a avea un comportament care ne alunga norocul, o lipsa de indulgenta care ni se va intoarce impotriva.TENIS: Pentru femeie, a visa ca joaca tenis reprezinta o prietenie feminina perturbata de existenta unui barbat. Pentru barbat, acest vis anunta conflicte, dispute şi procese. Nu trebuie distrusa stabilitatea casniciei printr-o relatie cu o femeie de moravuri usoare.TERASA: Acest vis se raporteaza la viata naturala, afectiva.TERMOMETRU: Termometrul în vis, arata ca motivatia şi optimismul sunt recomandate pentru a ne conserva vitalitatea psihica. Daca termometrul semnaleaza ca avem temperatura, aceasta poate dezvalui o febra reala, dar în general este o indicatie de prea mare iubire.TESTAMENT: A visa ca facem sau anulam un testament reprezinta dorinta de a scapa de o obsesie.TICHET: A visa ca luam un tichet, reprezinta necesitatea operararii unei schimbari interioare pentru a putea participa la viata în societate, pentru a continua să ne afirmam, pentru a progresa. A-l pierde, inseamna a nu fi la inaltimea situatiei, a nu avea calitatile sau starea de spirit pentru a ne adapta social.TIGRU: Simbol de agresivitate din partea unor persoane care nu fac parte din cercul nostru social şi care ne vor duce la esec prin viclenia şi subtilitatea lor. Acest vis poate de asemenea vorbi despre propriul nostru comportament prea agresiv faţă de altii, care va

sfarsi prin a ni se intoarce impotriva. Trebuie să reactionam şi să recurgem la bunul nostru simt. A omori un tigru inseamna o victorie, esecul unui dusman. A-l domina, arata controlul instinctelor noastre.TISA: Simbol de longevitate, de echilibru, de sanatate şi de fericire.TITIREZ: Reprezinta lucrurile duse la bun sfarsit. A ne amuza cu un titirez arata ca o incurcatura în munca sau în iubire nu ne va chinui multa vreme, desi necesita o oarecare iscusinta.TOAMNA: în vis, toamna anunta un timp al reflecţiei, al meditatiei, al bilantului. predispozitie spre melancolie, un moment de reverie şi nostalgie.TOBA: Anunta un eveniment neasteptat faţă de care vom reactiona cu vigoare.TOC DE OCHELARI: Tocul de ochelari poate simboliza iubirea. Femeia care-l viseaza plin de insecte sau de viermi incearca să provoace, sau se crede provocatoare. Daca îl viseaza gol, este o femeie solitara şi deceptionata.TOCANA: A manca tocana cu pofta este un semn de siguranta şi de bucurie de a trai. A refuza să o mancam reprezinta refuzul de a intrebuinta mijloace ilicite pentru a reusi. Tocana care nu este buna arata existenta unor netrebnici printre prietenii sau subalternii nostri.TOLBA DE SAGETI: Cu cat tolba din vis contine mai multe sageti, cu atat mai mari sunt sansele de a ne afirma. Tolba de sageti goala este un indiciu de timiditate, de lipsa de incredere în sine, contrariu potentialului nostru.TOPAZ: Femeia care viseaza ca poarta un inel cu topaze va avea o legatura cu un barbat curajos, loial, pios şi bogat.TOPIT METALE: Acest vis arata ca avem totul pentru a reusi: inteligenta necesara, energia ceruta, dar ca ne lipseste vointa.TOPOR: Simbol de ruptura, de taiere a legaturilor care ne tin dependenti faţă de cineva sau ceva (obisnuinte, obiceiuri, etc). Toporul indica o lupta dificila, caci aceasta ruptura se face cu tambalau, provocand dezacorduri şi dureri. Ea ne elibereaza insa de amaraciunea din suflet şi de tensiunile destructive din noi. Trebuie să avem insa vointa de a rupe definitiv şi puterea de a ne elibera fara să mai privim inapoi. Daca ne servim de un topor în vis, inseamna ca vom cauza o despartire. Taierea copacilor de la vale spre deal indica un efort evolutiv intr-o separare temporara. Taierea lor de la deal spre vale, arata un comportament destructiv care conduce la o separare definitiva. Daca „dezgropam securea razboiului” în vis, inseamna ca trebuie să ne pregatim de lupta. Este vorba de lupta cu propria noastra slabiciune în faţă altcuiva. Daca ne visam „ingropand securea razboiului”, atunci inseamna ca lupta noastra a incetat, caci am reusit să ne rupem de starea noastra de dependenta.TOREADOR: A visa un toreador care domineaza cu usurinta taurul, inseamna a ne stapani instinctele, pasiunile, şi reprezinta o victorie asupra noastra insine. A visa ca toreadorul este ranit, dezvaluie ca lipsa de control a instinctelor conduce la lezarea amorului nostru propriu.

133

Page 134: Cartea viselor

TORENT: Torentul din vis reprezinta patronii, superiorii, judecatorii, care vor fi nemilosi în evenimentele viitoare. Este preferabil să nu ne inversunam contra adversarului, caci vom fi invinsi. A reusi să trecem un torent inot, agatati de o scandura sau de o barca, arata ca vom iesi din impas datorita unei protectii.TORTA, FACLIE: Torta din vis serveste să vedem clar în obscuritatea din noi. Torta care arde arata ca vom descoperi ceva misterios. Torta stinsa reveleaza ca nu reusim să intelegem o problema psihologica existenta.TORTURA: A fi torturat de un necunoscut, inseamna a fi obsedat de o problema. A fi torturat de o persoana cunoscuta, determina cunoasterea adevaratului nostru dusman. A tortura pe cineva reveleaza caracterul nostru tiranic.TRACTOR: Tractorul din vis reprezinta fortele instinctive şi anunta concretizarea proiectelor, idealurilor noastre.TRANDAFIR: Trandafirul reprezita culoarea lui Crist, iubirea. Un trandafir de aur în vis dezvaluie o viata spirituala intensa. Trandafirul albastru reprezinta o iubire care nu se impaca cu realitatea. Alb, prietenia sau un sentiment platonic, uneori detasarea. Roz, tandretea, sentimentalismul. Trandafirul rosu, semnaleaza o iubire pasionata; pentru o mama el indica dragostea profunda pe care o are faţă de copii. Trandafirii vestejiti reveleaza un sentiment care se stinge. Un singur trandafir defineste o singura iubire. Trei trandafiri, fericirea trecatoare. Cinci, o iubire echilibrata. Sase, ezitarea în alegerea unei iubiri. A purta o coroana de trandafiri inseamna simtirea nevoii de a dezvalui public o mare iubire. Tufa de trandafiri în plina floare situata pe partea dreapta a unui drum arata iubirea unei persoane libere, iar daca este pe partea stanga, a uneia deja angajate.TRASNET: Simbolizează vointa divina, recompensa sau pedeapsa cereasca. A fi lovit de trasnet indica dragostea la prima vedere. Casa distrusa de trasnet anunta despartirea, divortul. Daca visam trasnete inainte de intreprinderea unei calatorii, acestea prezic un eveniment nefericit în timpul voiajului. Trasnetele în visul persoanelor casatorite semnaleaza posibilitatea destramarii casniciei prin aparitia unei noi iubiri. În cel al persoanelor carora le place să iasa în evidenta, sunt un semn de glorie. A fi trasnit în pozitie orizontala prevesteste o boala foarte serioasa, totul depinzand de starea reala a sanatatii noastre.TRASURA: Pentru femeie, ceea ce se gaseste în trasura reprezinta un episod din viata sa. Pentru barbat, trasura simbolizează protectia materna. A cobori din trasura este un semn de afirmarea personalitatii, de eliberare interioara.TREN: Trenul este imaginea vietii colective, sociale, a destinului în care suntem implicati. El dezvaluie evolutia care se realizează cu dificultate şi ne informeaza de posibilitatile noastre de a lua noi directii interioare. A ajunge tarziu şi a pierde trenul, inseamna ca nu putem reusi o noua orientare, fie din incapacitate, fie din neglijenta şi indica lipsa de incredere intr-o actiune sau în noi insine. A-l prinde în ultimul moment arata ca eram cat pe ce să pierdem o buna ocazie. A

avea un bilet de clasa -I şi a calatori cu a II-a, reveleaza ca suferim de un complex de inferioritate, ne minimalizam calitatile şi potentialul nostru. A circula în prima clasa avand un bilet de a doua, semnaleaza un complex de superioritate atribuindu-ne prea multe calitati, dar oamenii isi fac o ideie justa de ceea ce suntem în realitate. A urca cu greutate intr-un tren intesat de lume, denota existenta de complexe, o repliere în noi insine, dificultatea de a ne integra social. A fi cat pe ce să ne calce trenul, este un semn ca suntem coplesiti de viata careea-i acceptam cu greu exigentele şi frustrarile, putand avea chiar tendinte sinucigase. A vedea un lung sir de trenuri stationand în gara, semnifica o stare de stagnare datorata multelor intrebari pe care ni le punem în legatura cu situatia noastra.TREPIED: Simbol al norocului pur.TREZIRE DIN SOMN: A visa ca ne trezim din somn indica necesitatea rezolvarii unor probleme neglijate, sau de care nu eram constienti. Visul în care ne trezim din somn intr-o biserica anunta vindecarea unei boli. A visa ca trezim din somn o alta persoana dezvaluie dorinta de a avea o explicatie serioasa cu ea.TRIBUNAL: în general anunta griji. Castigarea unui proces indica recapatarea sanatatii. Pierderea lui anunta boala. Condamnarea primita ne informeaza asupra slabiciunilor de care trebuie să tinem seama în privinta sanatatii sau echilibrului nostru. A fi judecator şi a da o sentinta arata o realizare, caci avem resursele necesare să raspundem preocuparilor prezente. A visa ca suntem în faţă cladirii tribunalului inseamna ca avem ceva pe constiinta.TRIFOI: Simbol al norocului. Gasirea în vis a unui trifoi cu patru foi indica un mare noroc. Trifoiul verde pal arata ca norocul se va manifesta repede. Verde inchis, anunta ca norocul va veni mai tarziu.TRIUNGHI: Simbol al iubirii care ne va intra curand în viata. În vis, triunghiul cu un unghi indreptat în sus reprezinta flacara, iar cu un unghi indreptat în jos, apa. Triunghiul isoscel reprezinta aurul. Triunghiul este reflectarea unei stari sufletesti care a atins intelepciunea, armonia şi sensul proportiilor.TROMPETA: în vis, trompeta anunta libertatea. A canta la trompeta inseamna regasirea sigurantei, a onorabilitatii, dar de asemenea ca secretele noastre vor fi dezvaluite. Pentru bolnavi, acest vis indica o deteriorare a sanatatii.TRON: A visa un tron dezvaluie ambitia. A sta pe tron, denota aroganta. A vedea un rege pe tron anunta o protecţie.TUBERCULOZA: Acest vis semnaleaza ca ne plac voiajele, schimbarea de peisaj. A fi atins de tuberculoza indica oboseala pe care ne-o provoaca anturajul, nevoia de noi contacte fara de care am putea face o depresiune.TUN: în vis, tunul indica usurinta noastra pentru replica şi faptul ca nu putem fi usor infranti. Un tun care trage este un semn de agresivitate, o forma de manifestare a fortei.TUNEL: Tunelul, din vis, reprezinta odiseea vietii, dar personalitatea visatorului este foarte pesimista. Drumul sau printre meandrele vietii este mult mai putin vesel şi aventuros ca cel al unei persoane optimiste. Viata este

134

Page 135: Cartea viselor

mai putin infloritoare şi mai rigid programata. Cu toate acestea, tunelul este un simbol de progres daca nu ne ratacim în intuneric, parcurgandu-l, şi continuam a avansa spre raza de lumina care straluceste la capatul sau.TUNET: Anunta un eveniment neprevăzut, adesea chiar discreditarea muncii noastre. aca dupa ce auzim tunetul vedem un fulger, este semn ca ne vom indragosti.TUNSOARE: A visa ca tundem pe cineva inseamna ca vom castiga în afaceri, în problemele pe care le avem, sau intr-un proces. A ne tunde la frizer este un semn de bun augur. Vom face asocieri corespunzatoare, tranzactii financiare judicioase şi prudente. Daca ne tunde altcineva, este anuntul unui conflict sau de probleme judiciare din care nu vom avea decat umilinta, injurii, sau pierdere de bani.TURIST: cand visezi ca esti turist inseamna ca te vei implica intr-o activitate placuta, pentru care vei lipsi un timp de acasa. Daca vezi turisti în vis, se prevad afaceri neterminate şi suparari în dragoste.TURMA: A visa o turma cu animale grase şi în plina sanatate este un semn de bunastare, de bogatie asigurata. Turma cu animale firave şi bolnave, anunta saracia, falimentul. Turma calma şi pasnica indica succesul în afaceri.TURN: Simbol falic. A fi gardianul inarmat al unui turn dezvaluie ca tinem mai mult la independenta sexuala decat la viata noastra. Ane urca în turn inseamna a intelege mai bine dragostea şi a dobandi mai multa intelepciune şi spiritualitate.TURTUREA: Turtureaua din vis anunta armonia, fericirea conjugala.TARAN: Anunta o reusita sentimentala, energia, un succes sub o forma pasiva, flegmatica.TANTAR: Visul în care ne hartuiesc tantari sau musculite anunta intalnirea de persoane dezagreabile. Piscatura de tantari dezvaluie o iubire agitata, nestabila.TELINA: Simbolizează tineretea eterna.TESE: A tese cu gust şi pricepere anunta ca vom avea mai mult noroc, ca vom acumula mai multe cunostinte. A strica tesatura este un semn de lipsa de sansa.TEAVA: descrie cursul unor evenimente, desfasurarea unor actiuni, directiile de evolutie; (sparta, cotita, intrerupta) pierdere de informatii sau de mijloace pe parcurs, piedici, opriri, ineficienta; (buna, dreapta) evolutie pozitiva, buna desfasurare, progres, avans, continuitate. TELINA: forta, energie, incredere, fermitate. TEPI: critici, cinism, jigniri, mici rautati, nevoie de a-ti apara drepturile sau opiniile, aparente inselatoare (lucrurile arata mai bine decat sunt în realitate, fete ascunse ale unei situatii), vezi şi ghimpi. TESE/TESATURA: rabdare, rezistenta la efort, proiecte de durata, implicare, concentrare. TIGAN: insistenta, agasare, stress, dualitate, aspecte imprevizibile, schimbatoare, periculoase, incorectitudine, riscul de a fi pacalit, mobilitate, adaptabilitate, risc de conflict, neintelegere. Semnaleaza ca trebuie să alungam monotonia, să cantam, să radem, să fim deschisi.

TIGANCA: (daca iti inspira sentimente negative) ca la tigan; (daca iti inspira sentimente pozitive) erotism, atracţie periculoasa, mister, magnetism, ispita. TIGARA: (aprinsa) tentatie, aspecte fara de care nu poti rezista, pasiune, dorinta puternica; (stinsa) instincte reprimate, cenzura, auto-control, detasare, inhibitii, frustrari, restrictii. Simbol al sentimentelor. A visa o tigara aprinsa dezvaluie ca ardem de dragoste. A cauta foc şi a nu gasi indica lipsa de intelegere, singuratatea în iubire. Tigara strivita pe fundul scrumierei anunta sfarsitul unei iubiri.TOPAI: vezi a sari. TRADARE: Intr-o relatie romantica, subiectul care viseaza ca este inselat este nesigur şi se teme ca partenerul nu îi este fidel. Daca este vorba de tradare în afaceri, de colegi sau sefi care îl inseala, subiectul nu este sigur de talentele sale profesionale şi isi suspecteaza partenerii. TUICA: vezi alcool. TURTURE: vezi gheata. TITERA: în vis, titera indica sentimente vulcanice, voluptoase şi pasionate.Transee sau gropi. Coflict intre dorinta si teama de a obtine ceea ce doriti. Trupul si parti din trup. Imaginea interioara pe care o are fiecare despre sine.

ULEI: Uleiul reprezinta autoritatea, patronul. Visul în care ne ungem cu ulei sau crema este nefast atat pentru barbat cat şi pentru femeie, dar nu şi pentru cei a caror profesie impune utilizarea de machiaj. Acest vis semnifica de asemenea ca va trebui să reglam conflicte sau să ascundem unele fapte şi gesturi. În cazul în care o femeie viseaza ca a fost unsa cu ulei este semn ca i se vor face propuneri indecente.ULM: A visa un ulm este un semn de tristete şi de saracie. Visul evoca lipsa de speranta provocata de o amintire dureroasa, care impiedica să ne realizam în toata plenitudinea.UMBRAR: Reprezinta un bun moment în care vom avea placerea şi sansa de a iubi.Umbre. Latura dvs cea mai rea, pe care nu ati acceptat-o inca.UMBRELA: Pentru femeie, umbrela din vis are un sens sentimental, şi daca o tine în mana anunta o cucerire. Barbatului care viseaza ca are o umbrela în mana i se arata ca este timid, ca fuge din faţă realitatilor vietii, ceea ce îl impiedica să fie independent, autonom.UMERI: Daca umerii din vis sunt robusti şi frumosi, acesta este un indiciu de succes, onoare, putere şi curaj, care ne vor procura cele mai favorabile situatii. Slabi şi incovoiati, anunta boala unor fapturi dragi, incercari deprimante, lipsa de curaj.UNELTE: Toate uneltele şi instrumentele care servesc în procesul construirii, creatiei de bunuri, nu la distrugere, sunt intotdeauna un semn de succes daca stim să le manuim. A pierde sau a rupe uneltele este un semn de lipsa de noroc.UNGHIE: Daca în vis avem unghii lungi, aceasta anunta sanatatea, consideratia. Unghiile rupte semnaleaza pe curand o suferinta morala cauzata de

135

Page 136: Cartea viselor

relatiile noastre. Roaderea unghiilor indica nervozitatea, anxietatea. Taiatul unghiilor inseamna intreruperea unei legaturi, oprirea unei activitatiUNIFORMA: Visul în care purtam uniforma semnaleaza o anumita supunere faţă de conventiile sociale, resemnarea faţă de autoritate. Uniforma care nu ne vine bine indica lipsa de adaptare sociala sau familiala. Uniforma prea stramta dezvaluie ca anturajul şi autoritatea ne sufoca. Dezbracarea uniformei reflecta dispretul faţă de normele prestabilite şi reveleaza un spirit de revolta.UNIVERSITATE: în vis, universitatea ne indica lipsa unor cunostinte şi ne recomanda perfectionarea studiilor.UNT: Este un semn de bunastare, de castig asigurat. Visul în care mancam paine cu unt arata ca vom profita şi mai mult de viata.URAGAN: Anunta o perturbatie grava iar uneori indica o tulburare psihica.URA: Daca acest vis se repeta adesea, el indica o viata solitara şi fara ajutor din nici o parte. A uri oameni sus plasati, inseamna a provoca nenorocul.A URCA: A urca scarile, a escalada un munte, inseamna mereu ca vrei să te autodepasesti, să evadezi, să evoluezi. Dupa tonalitatea afectiva a visului: ti-e greu să inaintezi (scarile se restrang, se regrupeaza), ti-e frica de inaltime sau dimpotriva, te simti eliberat.URECHE: Urechea are capacitatea de captare a undelor sonore şi de asigurare a echilibrului. În vis, ea percepe ordinea cosmica. A visa ca avem urechi foarte mari este un semn de longevitate. Gaurirea urechilor în vis indica o forma de supunere, un angajament, o acceptare. Acest vis poate de asemenea fi legat de deflorarea unei tinere. Urechile frumoase reprezinta actiuni galante şi autoritate pe plan sexual. Urechile diforme anunta dezonoarea, calamitatea, o situatie rusinoasa. Acest vis este nefast pentru cei care au probleme cu legalitatea, dar poate anunta reusita în munca, totul depinzand de contextul lui. A avea furnici în urechi este de bun augur pentru oratori şi oamenii publici. A avea ochii în urechi semnaleaza o primejdie pentru vedere.URIAS: Un colos văzut în vis anunta o protecţie puternica. Pentru femeie, a visa un barbat cunoscut devenind urias inseamna ca acesta va deveni omul vietii ei, daca nu cumva este deja. Barbatului care se viseaza mult mai mare decat este în realitate i se dezvaluie o crestere a prestigiului, o ameliorare a vietii.URINA:Visul în care simtim nevoia să urinam arata necesitatea uitarii unei iubiri. A visa ca urinam reveleaza ca o situatie apasatoare va fi rezolvata, sau indica pur şi simplu nevoia de usurare. A bea urina prevesteste vindecarea celor bolnavi.URMARIRE: A fi urmarit în vis de un necunoscut, indica fuga de ceva sau dominarea de catre cineva. A urmari un necunoscut fara a-l putea ajunge, inseamna a nu putea să ne intelegem pe noi insine. A fi urmarit de cineva cunoscut fara să reusim să scapam, dezvaluie un conflict cu acea persoana care ne domina.Daca subiectul viseaza ca este urmarit, alergat, atacat

inseamna ca se teme de violenta în viata de zi cu zi. De asemenea, poate simboliza teama de subconstient, incercarea de a scapa de amintiri care îl apasa, incercarea de a-si inabusi sentimentele. URNA DE VOT: Semnaleaza ca dorintele ne vor fi satisfacute daca le formulam.URS: Semnifica agresivitatea. Ursul reprezinta inamicul putin inteligent, dar deosebit de indarjit. Ursul ranit arata ca adversarii nostri ne dispretuiesc şi ca razbunarea noastra va fi pe cat de necontrolata, pe atat de nechibzuita. Ursul care hiberneaza indica o pauza inaintea unui atac şi mai puternic. Ursul culcat în barlog anunta o boala.USA, POARTA: Reprezinta o perioada tranzitorie, trecerea de la o situatie la alta. A deschide usa şi a trece de pragul ei anunta o schimbare radicala a situatiei noastre. Ce vom gasi de partea cealalta a usii indica daca este o schimbare în bine sau în rau. O usa intepenita, baricadata, care nu poate fi deschisa, defineste o existenta inactiva a carei transformare este imposibila. Incuierea usii dezvaluie frica de schimbare, cramponarea de trecut.USTUROI: Simbol al curatirii, al protecţiei faţă de şi impotriva tuturor. A visa ca mancam usturoi anunta purificarea sufleteasca. Visul în care mirosim a usturoi indica proasta reputatie.

VACA: Visul în care mulgem o vaca sau în care vedem mai multe vaci cu vitei, anunta o operatie foarte lucrativa. A visa o vaca pascand este un semn de abundenta. Vacile slabe, bolnave sau muribunde sunt un semn de saracie, de mizerie şi de ruina.VACCIN: În vise, corpul vorbeste despre suflet şi vaccinul informeaza impotriva a ce trebuie să ne protejam în viata. A fi vaccinat la picior indica un pericol şi arata ca trebuie luate precautii în privinta intereselor noastre financiare caci exista un risc de esec al proiectelor în curs. Vaccinul contra cancerului reveleaza ca o ideie fixa ne poate distruge.VAGON: Vagonul de marfa reprezinta bunurile pe care le avem în colectivitate, la locul de munca sau în casnicie. Vagonul restaurant semnaleaza dorinta de calatorie, de schimbare a atmosferei, a decorului. Vagonul de dormit defineste o escapada, dorinta de schimbare în viata sentimentala.VALE: Visul în care ne plimbam fericiti pe o vale anunta satisfactia. Daca ne plimbam pe vale fiind nefericiti, visul indica o situatie de servitute, de constrangere şi previne ca actiuni necinstite din trecut vor fi dezvaluite.VALIZA: Visul în care tinem o valiza în mana reprezinta dorinta de calatorie sau de schimbare interioara. A avea valiza în mana şi a nu putea pleca dezvaluie dorinta de rupere a monotoniei vietii şi imposibilitatea de a o face. Desfacerea valizei şi aranjarea lucrurilor din ea arata ca schimbarea dorita a avut loc şi ca suntem satisfacuti de felul nostru de viata.VALURI: Valurile văzute în vis anunta un eveniment neprevăzut, norocos sau nu, funcţie de context. A fi purtat usor pe valuri linistite anunta sprijinul intr-o imprejurare nefericita.

136

Page 137: Cartea viselor

VAMA: Semnifica trecerea de la un fel de gandire, de viata, la altul. În vis, vama are rolul de a indica daca avem calitatile necesare acestei schimbari. Acest vis mai arata ca secretele vietii noastre ar putea fi dezvaluite.VAMPIR: A fi vampir în vis inseamna a nu putea supravietui decat daca folosim energia anturajului nostru. Acest vis semnaleaza autodistrugerea care se extinde în final asupra celor care ne inconjoara şi careia îi vom suporta consecintele. A omori un vampir reprezinta regasirea pacii interioare în acelasi timp cu a energiei, gratie unei filozofii de toleranta şi de intelegere.VAPOR: Simbolizează eul nostru, aspiratiile interioare, tintele pe care vrem să le atingem. Vaporul care strabate marile semnifica trecerea prin viata. Vasul care naviga cu usurinta pe timp calm indica o viata fericita, fara mari dificultati. Cel sau cea care este cu noi la bord reprezinta persoana care are cea mai mare importanta pentru noi în prezent. A pleca de la cheu pe o mare agitata este o prevestire de necazuri, mai ales daca cerul este acoperit de nori negri. A fi pe vapor în timpul unei furtuni care face ravagii reveleaza o viata greu de controlat şi anunta probleme majore. A fi imbarcat pe vapor cu o persoana de sex opus arata ca vom alege aceasta persoana pentru a ne insoţi în viata. Apa semnaleaza schimbari radicale, pentru ca ele se fac la nivelul subconstientului.VARA: Vara este, în vis, un timp al afirmarii de sine în deplinatatea fortelor şi energiilor vitale. Este o expresie a apogeului, a caldurii umane şi a iubirii.VARZA: Varza din vis nu anunta nici un profit, şi din punct de vedere sentimental reprezinta sperante desarte.VĂZA DE FLORI: Văza de flori din vis reprezinta un aspect al vietii noastre. Văza de aur este un semn de noroc. De bronz, indica necazuri trecatoare, lupte zilnice. Văza de arama anunta fericirea, succesul. Văzele mari prevestesc prosperitatea. Cele mici, o viata monotona. Văzele care contin plante sau flori viguroase definesc sanatatea, succesul, dragostea. Cele cu flori sau plante vestede, un necaz pe care-l vom uita cu greu, sau sfarsitul unei iubiri.VADUV, VADUVA: Visul în care o persoana se vede vaduv sau vaduva indica suferinta şi singuratatea în viata reala. Unui celibatar care viseaza un vaduv sau o vaduva, acest vis îi prevesteste casatoria sau o legatura sentimentala.VANAT: A visa ca la vanatoare tasneste un animal, recomanda prudenta şi asteptarea, caci exista primejdie în aer şi am putea fi surprinsi pe nepregatite.VANATOARE: Semnifica o capcana, o insulta. În vis este preferabil să fim vanatorul decat vanatul, adica să umilim în loc să suferim umilinta.VANT: Vantul care sufla în atmosfera, actioneaza direct asupra celor patru elemente cosmogonice fundamentale. Astfel, el este miscarea şi deplasarea AERULUI, atata FOCUL, transforma, prin eroziune, PAMANTUL şi contribuie la evaporarea APEI. Aceasta actiune dinamica şi modelatoare a vantului, face ca el să fie asociat în simbolistica umanitatii cu Spiritul, care anima tot ce exista în Univers. Vantul poate aparea în vise sub doua aspecte diferite. În primul caz este vorba de o adiere usoara, o pala de vant care ne

invaluie şi ne racoreste. Astfel de vise sunt benefice, ele ne anunta trairi sufletesti care produc o transformare lenta, dar profunda, la nivelul constiintei noastre. Este semn de noroc, de bucurie şi realizari benefice. În al doilea caz, vantul ia aspectul unui uragan care distruge totul în cale şi în faţă caruia suntem total neputinciosi. Acest tip de vise ne anunta un pericol, o primejdie care ne pune echilibrul psihic la grea incercare. Vantul care adie usor reprezinta inspiratia, abundenta de idei, atmosfera fericita. Furtuna dezvaluie zbuciumul, asaltul enormelor greutati care ne otravesc existenta. Crivatul este simbolul amaraciunii, al singuratatii. Briza defineste prieteniile favorabile. Vartejurile anunta deplasari şi primejdii. Vanturile ostile indica totdeauna persoane dusmanoase şi neintelegeri.VARTEJ: Vartejul pe pamant reprezinta intuitia dupa un moment de agitatie. Pe apa, daca este indreptat în sus indica entuziasmul, descoperirea, iar daca este indreptat în jos, un moment de extrema neliniste.VASC: Vascul din vis anunta protectia şi norocul pentru multa vreme.VASLA: A visa ca suntem în barca şi vaslim inaintand cu usurinta, arata ca vom avea slujba dorita, sau ca vom realiza un ideal. A vasli cu viteza în sensul curentului indica o reusita fara probleme. A visa o vasla inseamna a conta numai pe noi şi pe eforturile noastre. Vasla care se rupe anunta un esec datorat unui eveniment independent de vointa noastra.VECIN: în vis, vecinul este o persoana care ne simbolizează pe noi, partea noastra de viata de care suntem foarte putin constienti. El ne indica o situatie sau o problema prezenta, sau poate reprezenta pur şi simplu veritabilul vecin.VEGHE: A visa ca veghem în camera noastra este semnul reusitei în proiectele pe care le avem.VENTILATOR: Plasat intr-o fereastra, semnifica prietenia sau relatia care aduce inspiratia, contactul insufletitor, infloritor, cu o persoana luminata. A-l visa instalat în alta parte dezvaluie genialitatea şi creativitatea noastra.VERDE: Culoare a naturii care renaste, este simbol de speranta şi viata noua. Pentru ca visul să fie favorabil, nuanta de verde trebuie să fie deschisa. În acest caz, el indica vitalitatea, afectiunea sanatoasa, reinnoirea dorita. Simbolistica negativa îl asociaza sentimentului de gelozie. Semnificatia verdelui inchis se inrudeste cu cea a negrului.VERIGHETA: Verigheta semnifica atasamentul, legatura eterna care creaza o dependenta. Verigheta de aur anunta o posibilitate de fericire. Cea de argint defineste mai putina bucurie şi dependenta. Rupta sau taiata, indica o legatura bazata pe libertate, sau sfarsitul unei legaturi.VASE, VESELA: Spalatul vaselor în vis reprezinta reglarea problemelor familiale. Spargerea de vase indica o ruptura, sfarsitul unei prietenii. A visa un teanc de farfurii pe masa anunta perioade de pierderi financiare datorate unei separari sau unui divort.VEST: Tarile din vest anunta sfarsitul unui proiect. Ele au acelasi simbol ca apusul de soare, semnaland batranetea, interesul care se stinge.

137

Page 138: Cartea viselor

VESTA: Simbolizează iubirea, caldura sentimentelor, o protecţie blanda, dar nu şi stabilitatea sentimentala. A imbraca o vesta anunta o iubire care ne va usura singuratatea. A fi necesar să alegem o vesta dezvaluie nesiguranta în dragoste. A cauta vesta, inseamna a crede ca persoana iubita nu ne iubeste, desi realitatea este contrarie. Vesta curata şi de o culoare vesela reveleaza femeii un curtezan. Uzata, vesta din vis arata ca ar fi bine să abandonam un sentiment nefast.VIERME: în general, felurile de viermi pe care le visam ne arata categoria de elemente care ne sunt potrivnice. Viermii mici anunta dusmani mai putin periculosi decat cei mari. Viermii care rod lemnul dezvaluie ca o prietenie sau o situatie se risipeste. Viermii pe care-i vedem în apa avertizează ca trebuie să o rupem cu o afectiune cel mai repede posibil. În supa, semnaleaza o deteriorare a sanatatii. Viermii din mar reprezinta o iubire care se destrama. A-i inghiti, inseamna implorarea dusmanilor. A-i elimina, intelegerea manevrelor acestora. VIESPE: Viespea din vis ne semnaleaza ca vom descoperi o persoana primejdioasa printre intimii nostri.VIN: Ca şi sangele, vinul este un simbol al vietii, dar intr-un sens mai spiritual. El reprezinta intelegerea misterelor vietii şi a oamenilor. A bea vin cu o persoana de sex opus indica buna intelegere cu persoana iubita sau cu o alta persoana pe care o vom descoperi şi pe care o vom indragi. A bea vin intr-un cerc vesel, anunta inflorirea personalitatii în sanul societatii.Vin alb - daca visezi ca bei vin alb, se prevad bucurii şi prietenii noi. Cand visezi ca spargi sticle de vin inseamna ca dragostea faţă de cineva va fi excesiva.Vin rosu - atunci cand îl bei, este un semn ca vei intra în contact cu persoane nobile. Daca visezi sticle de vin rosu sparte, vei fi impins la comiterea unor fapte imorale de catre persoane viclene care te vor convinge cu argumente gresite.VINETE: Vinetele din vis reprezinta persoane deceptionante de care ne vom plictisi foarte repede.VIOARA: Simbol sentimental feminin. A canta la vioara inseamna a fi indragostit.VIOL: Semnifica o fantasma sexuala sau arata ca suportam iubirea unei persoane de care nu ne simtim atrasi.VIOLET: Culoarea renuntarii la peocuparile materiale, culoare a spiritualitatii, ea evoca ideea de echilibru intre spirit şi materie. A o vedea în vis este indicatia rationalismului în alegerile pe care le facem, în prieteniile pe care le avem. Violetul anunta uneori iubirea, dar o iubire foarte mistica şi supranaturala.VIOLETA: A visa violete în sezon, este un anunt de dragoste.VIPERA: Reprezinta o persoana periculoasa din cauza barfelii. Vederea unei vipere în vis anunta o primejdie imediata. A fi muscat de vipera inseamna a nu putea scapa de un pericol venit din partea unui dusman. Omorirea unei vipere semnaleaza succesul, siguranta.VITRIOL: Utilizarea vitriolului pentru stropitul solului, al campului, anunta timpuri grele. Tot ce este artificial în noi va fi distrus, nu va ramane decat eul pur, esenta din care va rasari o viata noua, o alta filozofie. A

bea vitriol semnaleaza un inamic printre cunostintele noastre.VITA DE VIE: Vita de vie, ca şi via propriuzisa simbolizează prosperitatea, fecunditatea. Ea arata ca în putina vreme vom realiza subiectul visului. Strugurii sunt un semn de noroc, de reusita. Femeii dornice să devina mama, visul îi promite o nastere.VITEL: Un singur vitel în vis simbolizează o persoana blanda, fara vointa, resemnata. Un vitel şi o vaca anunta prosperitatea. A-l visa sugand defineste nevoia de afectiune şi de tandrete. A-l visa zburdand pe camp dezvaluie lipsa de maturitate şi actiunile nepasatoare. Vitelul dus la abator reveleaza lipsa de aparare şi esuarea unui proiect. A mangaia şi adora un vitel de aur reprezinta tentatia de idolatrizare a bogatiei, dorintele materiale şi senzuale, pe scurt, a avea gustul puterii. A distruge vitelul de aur semnaleaza detasarea, dorinta de spiritualitate.VIZITA: Visul în care vizitam pe cineva indica o chemare în ajutor şi trairea unei perioade tulburi. A primi o vizita este un semn de prietenie şi de protecţie.VOAL: A purta voal în vis este un indiciu de naivitate, de falsa pudoare.VOCE: Vocile din vis reprezinta un avertisment. Auzim voci intr-un moment critic sau tranzitoriu al vietii. Este important să ne amintim cuvintele auzite pentru ca ele se refera la o nevoie imediata, fie pe linia evolutiei personale, fie pe cea a problemelor pe care le vor avea persoanele pe care trebuie să le protejam. Acest vis poate fi de asemenea legat de activitatea profesionala.VOMA: în vis, vomatul reveleaza dezgustul. Contextul visului indica pentru ce sau contra cui suntem cuprinsi de dezgust. Visul semnaleaza uneori un afront, o injurie, care ne obliga să renuntam la o prietenie care nu ne-a deceptionat niciodata pana atunci. Pentru bogat, vomatul anunta pierderi de bani. Pentru sarac este un semn de castig. Visul în care un necunoscut vomita prevesteste solutionarea unei probleme pe care o avem de mult. A voma sange dezvaluie boala pentru cei sanatosi şi vindecarea pentru bolnavi. Visul despre vomat defineste rareori o dificultate de asimilare, probleme de digestie, dar aceasta ramane totusi posibil.VRAJITOARE: Reprezinta partea rea, nefasta a femeii, uneori o mama care exercita o influienta prea mare asupra copilului ei. Pentru barbat, ea indica totdeauna un sentiment inconstient al ostilitatii sale faţă de o femeie prea posesiva. VREASCURI: Aprinderea cu vreascuri a focului reprezinta iubirea din casnicie, din viata. Stingerea vreascurilor anunta sfarsitul iubirii, singuratatea. VULCAN: Reprezinta o emotie multa vreme retinuta, un sentiment ascuns de dragoste. Vulcanul în eruptie indica o pasiune violenta care va fi cauza unui conflict, a unei drame şi care va zdruncina totul în jurul nostru. Vulcanul stins defineste un sentiment latent.VULPE: Are aceeasi semnificatie ca lupul, dar cu viclenia în plus. Chiar daca vulpea este blanda, agreabila, ea indica o iubire nefericita.VULTURUL PLESUV: Vulturul plesuv, mancator de cadavre, este un simbol al primejdiei. În vis, el

138

Page 139: Cartea viselor

avertizează ca în activitatea pe care o desfasuram suntem inconjurati de persoane rauvoitoare. Oamenilor de afaceri acest vis le dezvaluie ca vor incheia tranzactii cu camatari şi oameni rapace. A omori un vultur plesuv reprezinta eliberarea de subordonare.

W: schimbari, surescitare, infantilism, spirit de aventura, afirmarea propriei persoane, tendinta spre mandrie şi vanitate. WC: element de context ce vizează aspecte personale, ce trebuie să ramana intime, secrete, rezolvarea unor probleme apasatoare, sentiment de usurare, de eliberare, singuratate, individualism, egoism, munca pe cont propriu, nevoie de intimitate, discretie, planul personal, frustrari. WEEKEND: vezi saptamana - sfarsit de saptamana. WESTERN: (film) aventura, actiune, dinamism, risc, necesitatea infruntarii raului sau pericolului, dorinta de a restabili dreptatea intr-o situatie conflictuala; dorinta de a actiona corect; nevoia de a fi de ajutor altora; altruism, sacrificiu, spirit justitiar. WHISKY: vezi alcool. X: imaginatie, talent, intuitie, inteligenta, adaptare, fragilitate, neliniste, iluzii; (punct marcat cu un X mare) ambitii, teluri clare, perseverenta, dorinta de a-ti atinge idealurile propuse, directii clare; (punct marcat cu un x mai mic) trebuie să iti dai seama imediat unde gresesti pentru a preintampina o mare pierdere; XEROX: nevoia de a te asigura de faptele tale, pentru a nu pierde tot, actiuni repetate, similare, monotonie, rutina, plictiseala, activitati fara nici o schimbare. XILOFON: vezi percutie.

Y: intuitie, discretie, independenta, taine, vise, meditatie, indeciyie, pesimism, indoiala. YALA: vezi incuietoare. YOGA: cautarea unor noi cai de actiune, chiar şi neobisnuite, nevoie de concentrare şi autocontrol, ambitii mari, idealism, teluri inalte, dorinta de auto-depasire.

Z: inspiratie, simtul afacerilor, forta conducatoare, energie, spirit organizatioric, tendinta spre abuzuri sau excese, mandrie exagerata, tendinta de eschivare, de a o lua pe ocolite, diplomatie, oscilatii, fluctuatii. ZBOR - Urcarea în aer în pozitie verticala anunta totdeauna o ameliorare a situatiei. Zborul în pozitie orizontala este un semn de insucces, de boala, somaj, trandavie. A zbura în vis indica eliberarea de obsesii, dragostea. Zborul impreuna cu pasarile reprezinta ocazia de a calatori sau de a ne distra în companie placuta. Daca am comis fapte rele, semnificatia acestui vis este contrara. A zbura cu vulturii arata o persoana libera, descurcareata, elevata spiritual şi reusita datorita inteligentei. A zbura prea sus astfel ca inaltimea ne provoaca ameteala, dezvaluie anxietatea care ne impiedica să reusim. A cadea pe pamant în timpul zborului inseamna acceptarea cu usurinta a unei infrangeri, a unui necaz.ZACUSCA: la fel ca la bors. ZAHAR: vezi dulce.

ZAHARINA: iluzii, himere, utopii, amagiri. ZALE: vezi armura. ZAMBILA: vezi flori de primavara. ZARURI: vizează capacitatea individului de a lua decizii, modul în care se implica intr-o actiune, se cere fermitate, hotarare, curaj, asumarea riscurilor, arata ca te bazezi pe hazard, forta intamplarii e mai mare decat forta proprie, a te lasa în mainile destinului, descrie probleme cu mai multe fatete de abordare, din care toate sunt nesigure sau riscante, sentimentul ca nu mai e nimic de facut, ca lucrurile sunt deja hotarate. ZANA: nevoie de protecţie, sperante, iluzii, fuga de realitate intr-o lume a fanteziei, utopii, idealism ajuns la extrema, asteptarea unui miracol în viata personala, incapacitatea de a actiona, asteptand un sprijin influent din afara, imaturitate, infantilism, incredere în alte forte decat cele proprii, superstitii, incredere oarba în „ce ti-e scris”. Zana, care ne apare în vis, vine să ne anunte lucruri bune. Ceea ce ea prezice sau spune are mari sanse de realizare.ZAPADA: emotii reprimate sau neexprimate, nevoia de a gandi obiectiv şi rational, fara implicare emotionala, auto-cenzura, reprimari, frustrari, teama de a-ti recunoaste propriile emotii, racirea sentimentelor, distantare, indiferenta, detasare, capacitatea de a intelegere ceva la rece; (care acopera totul) ascunderea propriei emotivitati în spatele unei masti de indiferenta şi fermitate, slabiciuni nerecunoscute, teama de a-ti deschide sufletul, teama de a fi jignit sau ranit, auto-aparare, detasare; (curata) nevinovatie, inocenta, puritate, liniste, pace, adevar, relaxare, emotii pozitive, dar tinute sub control; (zapada nou asternuta şi necalcata) noi inceputuri, o noua cale de a vedea lucrurile, corectitudine, capacitatea de a juca cinstit; (murdara) vinovatie, incorectitudine, emotii negative, sentimente extreme; (topita) slabiciune, incapacitatea de a-ti mentine pozitia, capricii, mila, caracter slab, buna-vointa, a trece cu vederea; (urme în zapada) amintiri negative, capacitatea de invata din lectiile trecutului, a invata din greseli, efecte neplacute ale trecutului, inchidere la nivel emotional din cauza unor suferinte din trecut, suspiciune, prudenta în plan sentimental (sentimentul celui care s-a mai fript o data). A visa zapada vara inseamna a fi singur şi trist din cauza unei despartiri sau unui doliu. A o visa iarna este mai putin nefast decat în timpul verii, dar visul indica o fire depresiva şi nevoia de a se inconjura de prieteni pentru a iesi dintr-o pasa proasta. A visa o furtuna de zapada care face ravagii, care blocheaza iesirile şi drumurile, reprezinta dificultatea de a cuceri o persoana iubita şi semnifica singuratatea şi o perioada de stagnare. Visele cu furtuni de zapada sunt totdeauna nefaste.ZARURI: prevestesc speculatii nereusite. Zarurile ne arata ca nu trebuie să contam prea mult pe noroc pentru rezolvarea problemelor şi grijilor noastre.ZAVOR: vezi lacat sau yala. ZBOR: nevoie de libertate de actiune, de expresie, de gandire, orice alt tip de independenta, în funcţie de atmosfera generala a visului, dorinta de a depasi orice limita, curaj, indrazneala, initiativa, asumarea riscurilor, dorinta de a rupe regulile şi restrictiile, dorinta de

139

Page 140: Cartea viselor

suprematie şi dominare, complex de superiortate, incredere în fortele proprii, supra-estimare, ambitii per-sonale; (senzatie neplacuta de zbor, cu teama de cadere) avertisment cu privire la inaltimea mult prea mare a telurilor tale, idealism periculos, neincredere în propria persoana, sub-estimarea fortelor, risc de deza-magiri, lipsa oricarei perspective, stress, teama de viitor, deznadejde, pesimism, sentimentul ca faci un lucru doar pentru placul altuia, te simti obligat să faci ceva; (zbor placut, fara griji şi fara teama) multumire, pe-rioada buna a vietii, optimism, capacitatea de a te lasa în voia sortii, cu incredere absoluta în viitor. Simbol al puterii personale în visuri. Daca subiectul viseaza ca scapa, zburand, de un atac, demonstreaza forta. Daca viseaza mai degraba obstacolele - copaci, fire de curent electric, antene - acestea reprezinta obstacolele care îi apar în cale în viata. Visurile în care subiectul zboara liber, fara ca nimic să îl impiedice, indica increderea în sine, puterea interioara şi sentimentul ca isi controleaza viata. Dorinta de a scapa, libertate, sex, sentiment de usurare.ZDRENTE: vezi haine rupte. Zdrentele anunta mizeria, nelinistea şi saracia, un moral minat de deceptii.ZDROBI: (zdrobind ceva) tensiune greu de suportat, fiind obligat să iei o decizie ferma imediat, presiunea timpului, constrangeri, frustrari, piedici, sentimentul ca esti obligat să faci ceva, privare de libertate, disciplina şi limite impuse, respectarea unui regulament. ZEAMA: (mancare cu multa zeama) sentimentul de tragere de timp, pierdere de vreme, prelungirea inutila a unei situatii, asteptare, pasivitate. ZEBRA: (trecere de pietoni) obligativitatea respectarii unor reguli impuse, limitarea libertatii, formalism în comunicare, limbaj tinut sub control, atentie sporita la formalre, incapacitatea de a te exprima liber, cenzura, frustrari, sentimentul ca esti controlat; (animal) opusul celor de mai sus. Reprezinta un spirit usuratic şi zapacit. O zebra agitata anunta ca vom fi victima pasiunilor noastre. Legata, ea reveleaza ca în dragoste, ca şi în prietenie, suntem flatati pentru a fi mai bine exploatati.ZEITA - Pentru femeie, acest vis arata ca trebuie să se accepte asa cum e, luand cunostinta de valoarea ei. Pentru barbat, zeita reveleaza ca exigentele lui în dragoste depasesc realitatea.ZENIT - Tot ce este la zenit este superlativ şi realizabil. A privi la zenit reprezinta dorinta de glorie şi ambitii foarte justificate. Daca actiunea se petrece noaptea, ambitiile sunt mistice, caci lucrurile sunt greu de realizat noaptea; nu se poate preveni ce ni se va intampla, pentru ca nu putem analiza visul.ZERO: (zero continut intr-un numar; 10, 20 etc) posibilitatea de a atinge perfectiunea prin ambitie şi asociere cu persoane potrivite, atata vreme cat de unul singur te simti blocat, nevoie de colaborare, incapacitatea de a actiona singur, sub-estimare, lipsa de incredere în tine insuti, în funcţie de cifra ce insoţeste zero, trebuie să cauti parteneriat cu o persoana care are calitatile descrise de cifra respectiva. (cerc) vezi cerc; (cifra zero) vezi numere – zero; (mai multi de zero) neincredere în valoarea personala, sentiment de inutilitate, de supapreciere totala, complex de

inferioritate, retragere, izolare, timiditate. Nu are nici o valoare, decat în masura în care este precedat de un alt numar. Atunci anunta mult noroc, pentru ca ne vorbeste de un ciclu fara sfarsit, ca şi cercul.ZESTRE - A visa ca primesc zestre este un anunt de casatorie pentru celibatari.ZEU: nevoie de protecţie, mare putere de creatie, ambitii marete, auto-afirmare, auto-depasire, incredere în destin dar şi în fortele proprii, cautarea adevarului, energie creatoare, teama de pedeapsa, sentiment de culpabilitate pentru posibile greseli comise, dar tinute ascunse, sentimentul ca cineva vede ce ai facut. ZGARIA/ZGARIETURA: invidie, dorinte puternice, sentimente extreme, nevoie de auto-aparare, ambitii imense. ZGOMOT: neplaceri, piedici marunte, incapacitate de concentrare, neatentie, pierderea controlului, risc de esec. Semnifica o speranta pierduta. A auzi un zgomot puternic indica totdeauna o veste proasta.ZIAR/ZIARIST: nevoie de informare, de acumulare de experienta, atentie mai mare la ce se intampla în jur, implicare, renuntarea la pasivitate şi superficialitate, studiu, analiza, curiozitate, comunicativitate, sociabilitate, implicare mai mare în viata sociala. Anunta o noutate privind viata de toate zilele.ZIBELINA - Reprezinta dorinta de lux, de amor erotic puternic. Acest vis are aceeasi semnificatie pentru ambele sexe.ZID: (esti în faţă unui zid, îl intalnesti în cale, te opreste să ajungi la ceva) obstacol, frustrari, lipsa de perspectiva (esti inchis intre niste ziduri, în spatele unui zid) cenzura, reprimarea personalitatii, frustrari, incapacitatea de a actiona, lipsa de orizont, neincredere, mari piedici, inchistare, rigiditate, timiditate, izolare, restrictii; (escaladezi un zid) capacitatea de a actiona, curaj, initiativa, infruntarea pericolului, inconstienta, asumarea riscurilor, trecere peste orice obstacol. În vis, zidul reprezinta un obstacol care trebuie trecut. În funcţie de ce se intampla în vis. Daca incerci să îl ocolesti, să îl escaladezi, sau să îl darami şi nu poti, inseamna ca nu reusesti să iti depasesti problemele. În schimb, indata ce reusesti să treci pe partea cealalta, problema s-a rezolvat.ZID IMPREJMUITOR - Acest vis este un simbol al protecţiei. Un zid de imprejmuire în jurul casei arata ca nu facem lesne confidente şi ca suntem în permanenta în garda. A visa un cunoscut în faţă unui zid imprejmuitor reveleaza ca aceasta persoana ne va proteja. A vedea o spartura în zid dezvaluie ca suntem supraveghiati de cineva. Zidul daramat este un semn de vulnerabilitate. A fi prizonier la interiorul zidului inseamna ca nu ne bucuram de liberul nostru arbitru, ca viata nu ne favorizează. A iesi în exterior inainte de sfarsitul visului anunta ca în viitor ne vom bucura de independenta.ZIDI/ZIDAR: vezi constructor. ZIG ZAG: vezi linie în zig zag. ZILELE SAPTAMANII - Zilele saptamanii - reprezinta etapele care trebuiesc depasite pe drumul evolutiei spre atingerea echilibrului interior, al realizarii şi împlinirii depline a fiintei noastre armonioase.

140

Page 141: Cartea viselor

LUNI - zi situata sub semnul şi influenta Lunii. Reprezinta domeniul aspiratiilor, al prizei de constiinta asupra nevoilor noastre şi obligatiilor care ne revin.

MARTI - zi aflata sub semnul şi influenta planetei Marte. Reprezinta domeniul luptei în vederea împlinirii scopurilor şi atingerii idealurilor şi aspiratiilor.

MIERCURI - zi situata sub semnul şi influenta planetei Mercur. Reprezinta domeniul concesiilor şi normelor care trebuiesc respectate, a compromisurilor care trebuiesc facute şi a negocierilor.

JOI - zi aflata sub semnul şi influenta planetei Jupiter. Reprezinta domeniul organizarii, al respectului autoritatii şi al stapanirii de sine.

VINERI - zi aflata sub semnul şi influenta planetei Venus. Reprezinta domeniul iubirii, al prieteniei, al afinitatilor, gusturilor şi preferintelor.

SAMBATA - zi situata sub semnul şi guvernata de planeta Saturn. Reprezinta domeniul evaluarilor şi al prioritatilor.

DUMINICA - zi aflata sub semnul şi influenta Soarelui. Reprezinta domeniul realizarilor, al achizitiilor, al reusitelor şi al deplinatatii şi seninatatii sufletesti.Perioadele zilei, în vis, simbolizează etapele vietii pe care le-am depasit deja, sau care urmeaza a fi depasite.

DIMINEATA - reprezinta PRIMAVARA, punctul cardinal EST şi domeniul gandirii. Este simbol al noului, al debutului, al inceputului unui nou ciclu. Situatii şi evenimente noi vor fi pe cale să se produca.

AMIAZA - reprezinta VARA, punctul cardinal SUD şi domeniul trecutului. Este simbol al intoarcerii la origini, al influentelor, reprezinta punctul culminant al prizei de constiinta, lumina care patrunde trairile vietii, incetarea oricarei suferinte.

APUSUL SOARELUI - reprezinta TOAMNA, punctul cardinal VEST, domeniul actiunii. Este simbol al maturitatii, al plenitudinii sentimentelor, reprezinta concretizarea aspiratiilor, recolta, achizitiile.

NOAPTEA - reprezinta IARNA, punctul cardinal NORD, domeniul viitorului. Este simbol al imbatranirii, al declinului, al angoaselor, reprezinta punerea în chestiune a trairilor vietii, conceperea de noi teluri sau acceptarea, confortul. ZIMBRU: putere, forta, spirit masculin, integritate, personalitate puternica, greu de infrant, fermitate.

ZIRCON - Zirconul ne arata ca pentru a ajunge la perfectiune trebuie să mai lucram putin în domeniul echilibrului şi armoniei interioare, al intuitiei şi profunzimei sufletesti.ZIUA: (actiunea are loc ziua) elemente vizibile, adevar, incredere, direcţie clara, capacitatea de a lua decizii, obiectivitate, perspective; (zilele saptamanii) vezi luni, marti etc; (actiunea se petrece de ziua ta) vizează un eveniment important pentru destinul tau, actiune rara, semnificativa pentru intreaga ta existenta, cere atentie sporita şi seriozitate maxima. ZMEU: (personaj de poveste) anticipare a unor evenimente urmatoare, avertismente primite, perspective infricosatoare, greutati, teama, panica; (de hartie, pe cer) placere, usurinta, superficialitate, aparente inselatoare, perioada buna, lipsita de griji, seninatate, imaturitate, dorinta de a te pastra copil în anumite privinte, nevoie de libertate, dar şi de ghidare în acelasi timp, ai impresia ca faci ce vrei, dar esti condus din umbra. ZMEURA: stimulente, vorbe de incurajare pentru a prinde incredere, motive de imbarbatare, sperante. ZODIAC: Simbol al timpului care ne vorbeste de transformarile interioare petrecute pe masura desfasurarii vietii. El anunta de asemenea un eveniment.ZOMBIE: (mergand ca teleghidat) esti complet indiferent faţă de problemele care te inconjoara, nepasare faţă de evenimentele care se apropie; esti gresit orientat de catre oameni necinstiti, trebuie să exerciti un control mult mai serios asupra propriei vieti, lipsa de vointa, supunere oarba, sentimentul ca altii fac ce vor din tine. ZOO: vezi jungla. ZORI: semn al unui nou inceput; putere de intelegere, speranta în vremuri mai bune, renastere; trezire la viata, vezi şi rasarit. ZUGRAV/ZUGRAVI: dorinta de a face schimbari radicale în viata, nevoie de reinnoire, de schimbare de decor, de mentalitate; capacitatea de a-ti infrumuseta singur viata sau mediul în care traiesti, dorinta de a lasa o impresie buna. ZURGALAI - Zurgalaii în vis dezvaluie gustul de distracţie, de bucurie de viata.

Zodiac floral pe zilele lunii1 10 19 28 Floarea-soareluiNativul îsi doreste mereu să fie în centrul atenţiei, pentru a surprinde admiratia celorlalti, pentru a putea straluci, impresiona, fermeca. Este plin de energie, optimism, dar tine neaparat sa-i domine pe ceilalti. Nativul acestei zodii se poate impune aproape în faţă oricui şi în orice conjunctura, cu conditia de a-si infrana orice impulsivitate şi agresivitate verbala, dar şi micile accese de mitomanie. Va cauta aventura, lupta, chiar dacă aceasta inseamna angoasa, presiune permanenta, poate chiar suferinta. Dorinţa de a domina, cu orice pret, este sesizabila şi atunci cand este vorba de viata lui sentimentala. Are nevoie de o persoana care să accepte ideea ca va fi pe locul doi si, în special, ca nu are voie

sa-l combata sau sa-i ingradeasca libertatea. Cel mai bine se va intelege cu cei al caror simbol zodiacal este Orhideea, Bujorul, Albastreaua şi Papucul-Doamnei.

2 11 20 29 BujorulNativul se simte împlinit numai cand este îndrăgostit, considerand ca s-a nascut pentru a iubi cu pasiune, pentru a-si impartasi ideile şi emoţiile persoanei predestinate. îi place flirtul şi nu va refuza niciodata să răspundă avansurilor unei persoane pe care o considera atragatoare. Este extrem de hotarat si, cand a luat o decizie, e destul de improbabil să se mai razgandeasca. Nativul este şi foarte incapatanat, asa ca-si urmareste scopul cu o ambitie extraordinara, reusind sa-i antreneze

141

Page 142: Cartea viselor

pana şi pe cei mai precauti sau lipsiti de ambitie. Din pacate, atunci cand constata ca cineva i se impotriveste sau îl avertizează asupra riscurilor inerente, se enerveaza ingrozitor şi ajunge să desconsidere persoana respectiva. Compatibilitate cu Albastreaua, Margareta, Orhideea şi Macul.

3 12 21 30 Papucul-DoamneiNativul are un aer exotic, extrem de atragator pentru reprezentantii sexului opus, care vor descoperi în el un optimism molipsitor. În mod surprinzator, ascunde o mare fragilitate şi chiar o nesiguranta în propriile forte. Poate fi deopotriva avar sau generos, ezitant sau ferm. Rigoarea este un cuvant ce-i lipseste în mod sigur din dictionar. În dorinţa lui de a afla cat mai multe lucruri, este incapabil să aprofundeze şi asta doar pentru ca nu are timp. Pe plan sentimental poate fi definit printr-un singur cuvant, nestatornic. Cauta în permanenta ineditul, şi asta pentru ca, în cazul în care s-ar implica într-o relaţie, s-ar plictîsi de moarte. Va avea sanse să se inteleaga cu persoane nascute în Trandafir şi Mac.

4 13 22 31 AlbastreauaLa fel ca şi floarea de Nu-ma-uita, nativul incearca prin toate mijloacele să nu fie uitat. Capabil de o loialitate impinsa pana la extreme, face tot posibilul pentru a-i asigura pe cei dragi ca se pot baza pe sprijinul lui, ca sunt cel mai bun lucru care i s-a intamplat vreodata. Nu este genul de persoana care se hazardeaza să ia anumite decizii, fiindca îi repugna ideea de a risca pentru a castiga. Adevarul este ca nativul este bun şi bland, incat ti-e imposibil să te superi pe el. Singura problema ar fi ca cedeaza prea usor în faţă obstacolelor. În dragoste este timid si, chiar dacă nu este un maestru al vorbelor, nu inseamna ca nu poate fi fidel pana la moarte persoanei iubite. Se-ntampla să alerge toata viata dupa o himera si, dacă ar gasi-o, ea ar fi din Bujor, Mac, Margareta sau Papucul-Doamnei.

5 14 23 IrisulSimpatic, sociabil şi spiritual, nativul acestei zodii lasa impresia ca nu are nimic de ascuns, pentru ca are tendinta de a spune adevarul indiferent de consecinte. Deseori exagereaza problemele şi reactioneaza violent. Insa mandria şi incapatanarea de care da dovada în orice conjunctura îl impiedica să abandoneze competitia. Dacă în adolescenta a ignorat sfaturile parintilor, la maturitate are toate sansele de a deveni libertin, fiindca nu pretuieste nimic mai mult decat independenta. Acesta este şi motivul pentru care îi este greu să inspire dragoste reprezentantilor sexului opus. Compenseaza prin umor, veselie şi sex-appeal. Detesta monotonia şi va fugi de ea cat îl vor tine picioarele. Are sanse să se inteleaga cu aproape toate zodiile, cu exceptia Albastrelei.

6 15 24 MaculSe pricepe de minune să manipuleze oamenii, lucru care nu numai ca-i face mare placere, dar care-l ajuta sa-i cunoasca pe cei din jur. Are o intuitie excelenta, care îl ajuta să anticipeze reactiile celor din jur. Asculta cu

maxima atentie, dar are şi pareri obiective şi ferme, fiind dispus să sara în ajutorul celor aflati la nevoie. Idealist, visele lui sunt, adesea, greu de realizat, imposibil de adaptat la realitate. Dacă este silit să se desprinda de lumea lui, devine pesimist şi iritabil. Extrem de senzual şi în acelasi timp pasional, este gata să-si sacrifice timpul liber, interesele personale pentru a-i face placere persoanei iubite. Niciodata nu se va casatori din interes, pentru ca e convins ca o relaţie adevarata se bazează pe sentimente profunde, admiratie reciproca şi respect. Ceea ce ar putea gasi la Trandafir sau Papucul-Doamnei.

7 16 25 OrhideeaCu maniere şi atitudine aristocratice, se individualizează foarte usor. Menirea lui este de a aduce frumusete în sufletul oamenilor si, chiar dacă pare inaccesibil, puteti fi sigur ca nimic nu e mai usor decat sa-i cuceriti inima sensibila. Va fugi de oameni agresivi, care îi ameninta existenta, pe care incearca să si-o faca mai linistita. Este incapabila de a rezista în conditiile unei atmosfere stresante şi conflictuale, si, pentru a fi în siguranta, prefera să se retraga pe taramuri imaginare. Pe plan sentimental, pare destul de libertina, dar adevarul este ca îsi cauta cu maxima atentie partenerul potrivit. Nu este capabila să faca compromisuri şi singurii care o vor intelege vor fi cei nascuti în zilele zodiilor Floarea-Soarelui, Papucul-Doamnei şi Margareta.

8 17 26 MargaretaNativul da dovada de o candoare aproape copilareasca, combinata cu timiditate, ceea ce-i da un farmec aparte. Are tendinta de a se agata de orice persoana care-i acorda mai multa importanta. Nu acorda prea multa importanta vietii sexuale si, chiar şi atunci cand este foarte îndrăgostit, poate rani involuntar persoana iubita. Nu-si poate stapani accesele de sarcasm. Modest, cam suspicios şi foarte insistent, va face în asa fel incat să-si netezeasca drumul spre succes profesional. Nu pozitia sociala îl intereseaza, ci banii cu care-si poate satisface micile capricii si-si poate ajuta prietenii. Apreciaza umorul de buna calitate, dar detesta agresivitatea verbala şi violenta nejustificata. Cele mai potrivite relaţii le-ar putea avea cu Bujorul, Floarea-Soarelui, Albastreaua şi Macul.

9 18 27 TrandafirulPasional şi agresiv, nativul acestei zodii are tendinta de a actiona înainte de a gandi. Se îndrăgosteste la prima vedere şi are impresia ca fiecare persoana pe care o intalneste ar putea deveni marea lui dragoste. Temperamental şi inflacarat, este un veritabil Don Juan. Cu toate acestea, se va supune şi se va darui în întregime celui care va fi atat de siret incat să-si dea seama ca o relaţie cu acesta îi va aduce mai multe bucurii decat necazuri. La locul de munca este extrem de indemanatic şi are o multime de idei sclipitoare, ceea ce-l ajuta să se faca remarcat. Dacă si-a propus ceva, nimic nu-l mai face să se razgandeasca. Foarte atasat de familie şi de

142

Page 143: Cartea viselor

prieteni, va incerca sa-i ajute cat poate, dar îi va neglija cand va fi ocupat cu probleme de serviciu. Are mari sanse de a ramane fidel unei persoane nascute în Orhidee, Mac sau Papucul-Doamnei. Cu maniere şi atitudine aristocratice, se individualizează foarte usor. Menirea lui este de a aduce frumusete în sufletul oamenilor si, chiar dacă pare inaccesibil, puteti fi sigur ca nimic nu e mai usor decat sa-i cuceriti inima sensibila. Va fugi de oameni agresivi, care îi ameninta existenta, pe care incearca să si-o faca

mai linistita. Este incapabila de a rezista în conditiile unei atmosfere stresante şi conflictuale, si, pentru a fi în siguranta, prefera să se retraga pe taramuri imaginare. Pe plan sentimental, pare destul de libertina, dar adevarul este ca îsi cauta cu maxima atentie partenerul potrivit. Nu este capabila să faca compromisuri şi singurii care o vor intelege vor fi cei nascuti în zilele zodiilor Floarea-Soarelui, Papucul-Doamnei şi Margareta.

Ce este magia?Orice act intentionat este un act magic - spunea odata Aleister Crowley. În sensul sau cel mai exact, cuvantul

„magie” desemneaza o serie de actiuni destinate să exploateze puterile naturale, mentale şi psihice ale unei persoane pentru indeplinirea unui scop anume. Magia îsi propune să ofere omului o stare mai buna, nu una mai rea. Cele mai importante elemente pentru realizarea dorinţelor sunt urmatoarele:1- Credinta nelimitata ca Dumnezeu vă va ajuta să duceti la bun sfarsit ceea ce incepeti acum.2- Un rol deosebit de important îl joaca autosugestia.3- Concentrarea şi respectarea riguroasa a ritualului.4- Gandul este cea mai puternica forta existenta pe aceasta planeta, el este impulsul care pune totul în miscare, creeaza şi anihileaza. Se spune ca „esti ceea ce gandesti”; deci Atentie! la gandurile pe care le emiteti.Dacă v-ati inarmat cu credinta, curaj şi aveti sufletul curat este timpul să vizualizati elementul dorinţei dumneavoastra şi să va apucati de lucru. Succes! Trebuie să stiti ca aceste ritualuri cu lumanari au o însemnătate deosebita şi este foarte important să cunoasteti semnificatia culorilor pentru fiecare lumanare.Lumanarea albastra - se utilizează pentru a cere protecţie în domeniul legii sau al afacerilor în care sunt în joc foarte multi bani.Lumanarea galbena - poate fi folosita pentru toate domeniile sau sectoarele profesionale şi stimuleaza creativitatea.Lumanarea aurie - este ideala pentru cei care folosesc energia pozitiva şi doresc influente benefice în viata lor.Lumanarea purpurie - functioneaza ca un stimulator şi este bine să o folositi atunci cand ati dori să stiti mai multe despre o activitate sau actiune.Lumanarea verde - este foarte utila în ritualurile legate de bani este culoarea vietii şi este recomandata pentru toate problemele legate de sanatate şi bani. Lumanarea argintie - se utilizează în ritualurile de protecţie deoarece îndepărtează energiile negative.Lumanarea roza - are o mare putere spirituala şi se utilizează în problemele legate de inima, pasiune şi dragoste.Lumanarea alba - este simbolul pacii şi o puteti utiliza atunci cand v-ati certat cu o persoana şi doriti să va impacati.Lumanarea rosie - se foloseste în cazuri urgente în care reclama o decizie imediata de care va este teama.Lichnomantia reprezinta prezicerea in funcite de flacarile a trei lumanari de ceara. Astfel ca o flacara ce oscileaza dintr-o parte in alta inseamna calatorie, o flacara ce arde mai puternic decat cealaltaa inseamna ca va asteapta o mare reusita, o flacare rasucita sau spiralata indica faptul ca dusmanii comploteaza, iar o flacara ce se inalta si coboara inseamna pericol. Binenteles ca semnele sunt multe, dar acestea sunt cele mai cunoscute.Semne date de lampe si lumanari:Lampe: flacara cu un singur varf - noroc; Flacara cu doua varfuri - ghinion; Flacara cu trei varfuri - noroc; Flacara aplecata - boala; Flacara ce se stinge pe neasteptate - dezastru.Lumanari: lumanare ce curge: ghinion pt persoana ce sta in directia in care curge; o lumanare ce arde cu flacara inalta si dreapta - sosirea unui strain.Pentru a fi siguri ca energiile negative sau alte neajunsuri nu vor impiedica succesul ritualului pe care vreti sa-l incepeti, faceti mai intai o baie reconfortanta, abia apoi asezati-va comod. Etapa urmatoare consta în aceea ca trebuie să va concentrati asupra propriei energii, a vointei şi a dorinţei dumneavoastra; asta este esential pentru a obtine ceea ce va doriti imediat. Aprindeti apoi lumanarea care trebuie să aiba o culoare apropiata dorinţei dumneavoastra (vedeti culorile de mai sus) şi invocati-l pe Dumnezeu, pe îngerul dumneavoastra pazitor, precum şi fortele naturii. Pentru a va reusi aceste ritualuri este neaparata nevoie de liniste, pentru a va putea concentra.I: Ritual pentru baniDacă situatia dumneavoastra financiara este foarte proasta şi doriti să o îmbunătăţiti, trebuie să stiti ca prin acest ritual, veti putea obtine suma de bani strict necesara pentru dorinţele dumneavoastra Dacă deja aveti o si tuatie materiala buna şi doriti cresterea veniturilor, acest ritual nu va va ajuta. Sfaturi de baza:- Nu faceti acest ritual într-o zi de duminica, este de preferat să alegeti zilele de luni şi joi.- Trei zile înainte de ritual nu dormiti cu nici un chip în timpul zilei.- La inceputul şi la sfarsitul ritualului spuneti „Tatal nostru”

143

Page 144: Cartea viselor

Alegeti o camera cu faţă spre rasarit, asigurati-va ca pe timpul desfasurarii ritualului nimic nu va perturba (telefon, sonerie etc.) Alegeti o zi de luni sau de joi între orele 14.15- 16.15, sau ora 24.00 . Aceste intervale de ore constituie perioada care caracterizează curentul cosmic verde, responsabil de circulatia banilor. Stropiti camera cu apa sfintita (aghiasma) şi ardeti tamaie sau betisoare parfumate. Asezati-va în genunchi în centrul camerei inconjurati-va sub forma unui cerc de 7 lumanari (neaparat de culoare verde) . Relaxati-va şi alungati orice gand din mintea dumneavoastra. Spuneti „Tatal nostru” avand în faţă o icoana (de preferat a Sfintei Paraschiva - ocrotitoarea saracilor). Apoi incantăţi de 3 ori cu voce tare mantra „AUM” (care reprezinta simbolul lui Dumnezeu). Vizualizati cu ochii mintii suma de bani care va este necesara iesirii din impas. Exemplu: „ Ca sa-mi plătesc toate datoriile as avea nevoie de zece milioane de lei”. Veti vizualiza aceasta suma cum o numarati, fiecare hartie în parte, cum îi faceti pachete de cate 1.000.000 lei, şi repetăţi urmatoarea formula:„Doamne, Dumnezeul meu, fii alaturi de mineSi ajuta-ma să ies din impasul financiar în care am intratDoamne, Dumnezeul meu chem asupra mea binecuvantarea taSi te rog ajuta-ma ca norocul să mi se schimbe, să se ridice greutatea care ma apasa,Si norocul să se intoarca din nou la mine” Recităţi psalmii 47, 32, 57 şi 110 din Biblie.Acest ritual se practica 9 zile de luni şi 9 zile de joi,deci noua saptamani consecutiv.Precizare! Acest ritual are efect foarte mare cand este luna plina sau cand luna se afla în berbec, rac, leu, varsator şi pesti.Exemplu: în Decembrie luna se afla în berbec în 6 şi 7; luna se afla în rac în 12 şi 13, luna se afla în varsator în 28 şi 29 iar în pesti în 30 şi 31.II: Ritual pentru obtinerea unui loc de muncaDacă ati ramas fara servici indiferent dacă ati fost dat afara sau nu v-ati gasit pana acuma un loc unde să lucrati şi nu stiti ce să faceti, dacă toate incercarile dumneavoastra de pana acum au dat gres recurgeti la acest ritual. Nu trebuie să recurgeti la acest ritual dacă lucrati undeva şi vreti să mai castigati în plus, nici dacă sunteti manat de ganduri necurate.III: Ritual pentru a reusi la un examenAveti de dat un examen şi nu stiti dacă veti reusi? Aveti mari emoţii, şi din cauza lor este posibil să ratăţi. Acest ritual va va reda incredere în dumneavoastra şi va va ajuta să reusiti la examen. Acest ritual se efectueaza trei zile consecutive înaintea examenului. IV: Ritual pentru protecţieFoarte multi dintre noi ne creem protectii de tot felul, ne protejam impotriva naturii imbracandu-ne adegvat şi construind case, ne protejam impotriva unor oameni incuind usile, pastram banii la Banca sau la CEC, în locuri sigure. şi totusi foarte putini oameni îsi dau seama ca au nevoie şi de o altfel de protecţie, mai subtila şi invizibila care functioneaza la un nivel diferit de cel fizic.V: Ritual pentru intarirea cupluluiIn orice cuplu exista momente cand balanta incepe să se dezechilibreze, momente de rutina, neancredere şi suspiciune. Ce aveti de facut?VI: Ritual pentru intoarcerea persoanei iubiteDacă iubiti pe cineva foarte mult şi aceasta persoana s-a indepartat de dumneavoastra va recomand un ritual care are menirea de al aduce inapoi. Atentie! Nu aveti voie să recurgeti la acest ritual dacă reantoarcerea persoanei iubite va afecta intr-un fel pe altcineva (familie). În caz conttrar ritualul se intoarce definitiv impotriva dumneavoastra, indepartandu-l pe cel iubit.VII : Ritual pentru a intoarce acasa un bărbat care v-a parasit pentru o alta femeieSe intampla deseori ca un bărbat casatorit de multi ani să se îndrăgosteasca de o alta femeie şi să se indeparteze de familie. Dacă doriti sa-l aduceti acasa aveti de efectuat acest ritual.

VIII : Ritual pentru a indeparta sentimentele de vinovatieDacă va simtiti vinovati de o fapta oarecare şi va faceti prea multe procese de constiinta va recomand un ritual care va va aduce linistea.IX: Ritual pentru a pune capat singuratăţiiDacă sunteti singuri de prea multa vreme şi nu gasiti o explicatie de ce omul mult asteptat nu apare în viata dumneavoastra va recomand un ritual de chemare a ursitului (persoana lasata de Dumnezeu pe pamant ca pereche a dumneavoastra) Acest ritual se efectueaza doar în noptile cu luna plina.X: Ritual pentru a va face iubitiCea mai importanta luna pentru ritualul de acest gen este luna aprilie - deoarece reprezinta din cele mai vechi timpuri o perioada de reflecţie şi de sarbatoare. Precizez inca o data ca acest ritual se poate face doar în luna aprilie, cand succesul este garantat. XI: Ritual pentru intoarcerea noroculuiDacă în ultimul timp v-au mers toate prost şi ati fost urmariti de ghinioane, acest ritual va va ajuta să puneti capat o data pentru totdeauna ghinioanelor.XII: Ritual pentru insanatosirea dumneavoastra sau a altei persoane

144

Page 145: Cartea viselor

Dacă în ultimul timp va simtiti rau fara o cauza concreta, sau dacă cineva din familia dumneavoastra nu se simte bine şi vreti să o ajutăţi ar trebui să efectuati urmatorul ritual.XIII: Ritual pentru a va indeplini orice dorinţaPentru a va indeplini orice dorinţa sau cand nu aveti alta rezolvare în situatii deosebit de critice va sfatuiesc să recurgeti la acest ritual.XIV: Ritual pentru dezlegari de drumuriDacă în ultimul timp ati tot incercat să plecati undeva (in tara sau în străinătate) şi ati intampinat tot felul de probleme. Este clar ca cineva v-a legat drumurile. Va recomanda acest ritual care are menirea de a va ajuta să plecati la un drum... oricare ar fi el şi oricare ar fi destinatia.Precizari: Stiati ca felul în care arde o lumanare va poate spune foarte multe şi va poate oferi un raspuns precis?Flacara lumanarii va poate spune multe secrete din domeniul sentimental şi profesional. Pentru a obtine o anumita informatie, trebuie să aprindeti o lumanare (vezi culoarea adecvata) puneti lumanarea jos între un pahar cu apa şi o gramajoara de tamaie; apoi concentăţi-va cateva minute asupra întrebarii; dacă vreti să puneti o a doua întrebare trebuie să aprindeti o alta lumanare. În cazul în care raspunsul este pozitiv lasati lumanarea să arda complet. În cazul în care raspunsul este negativ stingeti lumanarea şi aruncati-o pe o apa curgatoare din apropiere. Cum identificati natura raspunsului? Foarte simplu:a) Flacara lumanarii normala şi stabila spune ca v-a urma armonie cu prietenii, fericire în dragoste, pace şi liniste.b) Flacara lumanarii mica şi care se stinge fregvent spune să fiti atenti la incurcaturile amoroase; datorii şi incertitudini sau anturajul nu va acorda atentia cuvenita.c) Flacara lumanarii care se prelinge vorbeste despre decizii care sunt sortite esecului, atentie la infidelităţi; abandonati orice proiect pentru mai tarziu.d) Flacara lumanarii clara şi stralucitoare care creste în inaltime spune ca vor veni multe bucurii şi ca este timpul să luati decizii importante; posibile angajamente serioase.e) Flacara lumanarii tremuratoare, care fumega va avertizează ca nu este momentul să fiti agresivi; ca riscati dispute; partenerul nu este sincer, probleme de sanatatef) Flacara lumanarii cu tente albastrui, va puteti baza pe ajutorul celor din jur;va veti atinge scopul propusg) Flacara lumanarii cu tente rosiatice va avertizează asupra unor conflicte emotionale.CUM să FACI PE CINEVA să TE SARUTE?Luati un ruj de culoare rosie şi desenati cu el forma unor buze pe hartie. Luati o lumanare rosie şi daţi foc harţiei în timp ce repetăţi: „Saruta-ma cand ne vom intalni! Saruta-ma X (spuneti numele celui vizat). Bucura-ma cu buzele tale şi spune-mi ca ti-am lipsit. Dar cel mai mult: saruta-ma!” Nu uităţi în tot acest timp să vizualizati persoana vizata şi atrageti cu andul iubirea. CUM să ATRAGI IUBIREA?Este un obicei care nu se refera la atragerea unei anumite persoane, ci a genului de persoana pe care îl visati. De exemplu: visati la un bărbat inalt, cu ochi verzi, cu par blond, caruia să îi placa să joace tenis şi să mearga la discoteca. Atunci imaginati-va, prin intermediul urmatorului ritual, ca îl puteti intalni. Obiecte necesare:  o bucata de jad sau de chiuhlimbar, purificate în apa cu sare gema timp de o saptamana, pentru a le elibera de influente nefaste; o bucata de matase rosie sau roz. Ritualul magic: Într-o dimineata de vineri, imediat dupa ce v-ati trezit, înainte de a va apuca de orice alta activitate, luati bucata de chihlimbar şi ţineţi-o în mana stanga (inchisa). Ţineţi mana stanga deasupra inimii, inchideti ochii şi concentrati-va la acele ganduri care să se refere la genul de bărbat/femeie pe care doriti să o cuceriti. Ţineţi minte: doar genul de om pe care doriti să îl atrageti, nu o persoana anume. Ganditi-va la toate trasaturile pe care le doriti de la cel pe care îl visati, toate detaliile legate de inaltime, culoarea ochilor, a parului, a caracterului, a personalităţii, a ocupaţiei, a preocuparilor etc. Imaginati-va împreună intr-un cadru romantic, plimbandu-va de mana. Sarutăţi bucata de chihlimbar. Asezati-o într-o bucata de matase rosie sau roz, impaturind-o cu grija. Purtăţi la dv. timp de 7 zile acest talisman, iar noaptea asezati-l sub perna. În fiecare dimineata repetăţi ritualul de vizualizare, tinand chihlimbarul în mana, dar fara a-l despaturi din matase. EFECT: Oricand dupa cea de a saptea zi, ar trebui să intalniti pe cineva care să se potriveasca descrierii facute de dv. persoanei asteptate. Poate nu imediat, dar surprizele pot aparea oricand incepand din aceasta zi!CUM să OBTII DRAGOSTEA CUIVA?Noaptea, aprindeti un foc intr-un container. Taiati o bucata de hartie de aprox. 5x5 cm. Desenati o inima pe hartie şi colorati-o în rosu. Scrieti numele persoanei iubite în mijlocul inimii desenate. În timp ce faceti toate astea, ganditi-va la persoana iubita cum se aprinde de dorinţa la fel ca focul din faţă dv. Sarutăţi de trei ori numele scris pe hartie. Daţi drumul bucatii de hartie în foc, spunand urmatoarea incantăţie de trei ori. „Foc venit de dedesubt/adu-mi iubirea pe care o cunosc/fa-mi inima să arda şi să straluceasca/sa-mi aduca dragostea care va fi a mea/in curand iubirea mea va veni la mine/de trei ori mai puternica şi definitiva. Amin”  Medităţi asupra vrajii, vizualizand cum totul se implineste. Dupa ce ati iesit din concentrare, stingeti focul. CUM să REAPRINZI DRAGOSTEA CUIVA?Amestecati o bucata dîntr-o unghie de-a dv., transformata în pulbere, cu vin rosu. Daţi-i să bea iubitului vizat într-o seara în care luna este în crestere.

145

Page 146: Cartea viselor

CUM să ATRAGI PE CINEVA CARE TE RESPINGE?Construiti o papusa de ceara gandindu-va ca are forma sau imaginea celui vizat. Daţi-i numele lui. Scrijeliti-i numele pe ceara apoi asezati papusa deasupra unui foc mic. Asa cum ceara se topeste să se topeasca şi inima celui iubit. CUM să ADUCI INAPOI IUBITUL PIERDUT?RITUAL 1 Infigeti un ac în fitilul unei lumanari. Aprindeti lumanarea, concentrati-va şi spuneti cu voce tare urmatoarea incantăţie: ”Acule din foc/Acule din foc/Inteapa-i gandurile/Fa-l să se rasuceasca, să agonizeze/Pana cand inima lui se intoarce la mine” RITUAL 2 Luati fotografia iubitului, asezati-o cu faţă în jos pe masa. Asezati o lumanare rosie deasupra ei. Aprindeti lumanarea timp de 3 ore seara şi 3 ore dimineata, timp de 6 zile. Abia acum intoarceti poza cu faţă în sus şi repetăţi ritualul aprinderii lumanarilor inca 3 zile. Ar trebui ca iubitul pierdut să se intoarca inapoi.  RITUAL 3 Luati fotografia iubitului şi asezati-o deasupra unui pahar mic de apa. Puneti paharul sub pat.  RITUAL 4 Dupa apus, duceti-va, pe rand, în fiecare colt al camerei unde scrieti numele iubitului pe cate o bucatica de hartie. Cand va duceti la culcare, asezati cele patru bucatele de hartie sub perna. Repetăţi acest ritual timp de 8 nopti. Dupa cele 8 nopti, repetăţi ritualul, dar de data aceasta nu mai puneti bucatelele de hartie sub perna, ci dormiti pe ele. Asta ar trebui sa-l aduca inapoi.  CUM să FACI PE CINEVA să TE CAUTE?Luati o coala de pergament sau de hartie de scris foarte fina şi scrieti numele celui care doriti să va cheme. Scrieti-i numele în cerc, astfel încat numele său scris de două ori să inchida cercul. Concentrati-va asupra chipului celui care doriti să va cheme şi la dorinţa dv. faţă de acesta. Concentrandu-va în continuare asupra acestei aciuni, infigeti un ac în cercul pe a carui circumferinta aveti numele persoanei respective. Asezati foaia şi acul langa telefon, în posta sau langa usa, în funcţie de felul în care doriti să fiti cautat de persoana vizata.EFECT: în decurs de 5 puncte (minute, ore sau zile) ar trebui să primiti un semn de la persoana vizata, dar depinde de concentrarea cu care ati facut farmecul.CUM să RUPI O VRAJA FACUTA ASUPRA TA?Se intampla lucruri ciudate cu dv. şi care nu au nici o explicatie? Atunci poate sunteti sub influenta malefica a unei vraji. Iata cum puteti incerca să va eliberati de sub forta sa. Aveti nevoie de o lumanare neagra şi de un bol negru. Asezati lumanarea în bolul negru, lipind-o cu ceara de fundul bolului ca să stea în picioare. Umpleti bolul pana la marginea de sus cu apa proaspata, fara să ajungeti la fitilul lumanarii. Respirati adanc şi medităţi cateva minute. Cand simtiti ca mintea va e complet limpede, aprindeti lumanarea. Vizualizati puterea vrajii care vi s-a facut ca şi cum aceasta putere ar salaslui în flacara lumanarii. Lasati lumanarea să arda, să se topeasca pana cand va ajunge la apa. Cand apa va stinge lumanarea, atunci vraja malefica va fi rupta. La final, sapati o gropita în pamant şi turnati apa în ea, dupa care ingropati acolo şi lumanarea. CUM să ATRAGI NOROCUL ASUPRA TA?Într-o seara cu luna plina spuneti urmatoarea incantăţie: „Zeita a norocului, iesi afara din locul tau ascuns, binecuvanteaza-ma cu lumina ta la fel cum lumina lunii straluceste deasupra, şi voi fi binecuvantat cu lumina norocului atunci cand va fi fdin nou luna plina.”CUM să ATRAGI SANATATEA?Puneti intr-un saculet de catifea: cateva frunze de ceai, flori de lavanda, ghimbir, sare, un trifoi, o bucatica de camfor. Puneti saculetul deasupra patului cand dormiti. Mirositi-l în fiecare dimineata cand va treziti. Starea dv. de sanatate se va ameliora simtitor. CUM să FACE PE CINEVA să îţi IMPLINEASCA UN GAND? Atunci cand daţi mana cu cineva, intindeti degetul aratator şi atingeti usor incheietura mainii persoanei celelalte acolo unde se simte pulsul. Atingandu-i pulsul, îi transmiteti instantaneu gandul pe care doriti să îl primeasca pentru a face ceva în avantajul dv. De exemplu, dacă daţi mana cu directorul unei firme cand va duceti la un interviu de angajare, transmiteti-i gandul ca sunteti persoana cea mai potrivita pentru postul vacant. 

Culorile îţi influenteaza viata sexualaTeste facute de sexologi şi endocrinologi au pus în evidenta influenta culorilor asupra sexualităţii. Cu alte cuvinte,

spune-mi ce culori preferi ca sa-ti spun cum îţi place să o faci. Dacă vrei sa-ti innebuneasca partenerul de excitare, obligatoriu poarta ceva rosu. Dacă simti ca amantul te epuizează, imbraca-te repede în verde şi o sa-i scada libidoul văzand cu ochii. Cercetatorii chinezi, francezi şi englezi s-au luat la întrecere în experimente şi au descoperit ca o viata sexuala haotica poate fi armonizata cu ajutorul culorilor, prin cromoterapie. Rezultatele unor teste au pus în evidenta faptul ca anumite nuante de rosu, stacojiu sau portocaliu au capacitatea de a stimula secretia de testosteron. Folosite o vreme mai indelungata, amplifica vitalitatea. Lumina rosie, insa, nu este recomandata în timpul actului sexual, pentru ca iubitul poate ramane în pana. Ea are drept efect amplificarea intensităţii excitaţiei şi grabeste ejacularea. Rosul trateaza impotentaCe poate fi mai minunat decat un bărbat frumos, destept şi cu bani? Un bărbat frumos, destept, bogat şi cu toate functiile organismului active. Dar unde nu e, se zice ca nici Dumnezeu nu cere; în schimb, se poate remedia. Rosul este culoarea vietii, a sangelui şi a pasiunii. În

sexualitatea orientala este simbolul relaţiilor amoroase intense, incitante. Are efectul unui afrodiziac şi trateaza impotenta şi sterilitatea. Alunga orice inhibitie şi complex de inferioritate privitoare la sexualitate.Portocaliu şi galben, de la „amor liber”

146

Page 147: Cartea viselor

Sunt culorile libidoului şi ale amorului liber. În cultura anumitor popoare, simbolizează viciul şi infidelitatea. Vestimentăţia şi decorul în nuante vii de orange maresc considerabil tonusul sexual. Un efect similar îl are şi galbenul. Hainele şi mediul ambiant, chiar şi în tonuri mai pale, induc o stare de vioiciune. Culoarea galbena da jocului amoros o nuanta de veselie şi detasare, facilitand sublimarea.Verdele calmeaza fantasmele eroticeCand iubitul sau iubita a plecat în tari straine şi codul tau moral nu-ti permite o infidelitate, culoarea verde este solutia salvatoare: calmeaza anxietatea creata de anumite probleme din sfera sexualităţii. Este indicata cand vine vorba de hiperexcitabilitate, masturbare şi fantasme erotice. În haine verzi nu ai nici o sansa să faci prostioare, caci aceste vesminte asigura un fundal emotional calm şi linistit.

Albastrul echilibreazaIn plan sexual, este simbolul echilibrului, al stabilităţii afective, al dragostei şi al fidelităţii. Aceasta culoare are puterea de a trata inclinatiile sexuale nefiresti, gandurile negre şi „perverse”. Vestimentăţia albastra asigura regasirea calmului şi pacii launtrice.

Indigo pentru violenti, negru ca să fascineziCuloarea indigo este un leac miraculos în cazul abuzurilor sexuale. Ajuta la imbinarea erotismului şi sexualităţii cu latura mentala. La fel ca şi vesmintele, ambianta indigo da trairilor amoroase o dimensiune profunda. Insa nu va egala niciodata profunzimea erotismului generat de negru. Orientalii definesc sexualitatea dominata de aceasta culoare ca fiind, dimpotriva, violenta, animalica şi egoista. Dacă îţi alcatuiesti garderoba din haine negre, vei avea o putere de fascinatie, un mister şi un erotism de facturi speciale. Atentie, insa, nu trebuie să abuzezi dacă ai stari depre-sive. Violetul stimuleaza mental, albul ramane al inocenteiAlbul şi violetul sunt doua culori care simbolizează inocenta şi armonia cu propria fiinta. În vestimentăţie, ca şi în cromoterapie, violetul ajuta la depasirea problemelor psihice create de o sexualitate pervertita sau reprimata, lucru prin care se apropie de vecinul sau, indigoul. Erotismul oriental defineste albul ca o culoare a relaţiilor amoroase lipsite de orice forma de posesivitate, violenta şi egoism.

Despre vise as vrea să stiu...Prietenii îsi amintesc asa, deodata, ca au ceva urgent de rezolvat de fiecare data cand incepi să spui „sa vezi ce chestie

am visat...”. Nu apuci niciodata să le povestesti şi asa ramai toata ziua cu senzaţia ca îţi scapa ceva important. „Parca am visat niste numere... Dacă era seria castigatoare de la bingo?” Mai bine cerceteaza ce urmeaza şi te vei putea specializa în descifrarea „vietii” tale nocturne. Dacă visez ca fac dragoste cu cineva, asta inseamna ca vreau să se intample asa?Raspunsul este: nu neaparat. Depinde dacă persoana în cauza te atrage sau nu în viata de toate zilele. Visele sunt de multe ori expresia dorinţelor noastre (ii faci ochi dulci unui tip şi în noaptea urmatoare, în vis, traiesti cu intensitate o poveste telenovelistica în care apare şi el). S-ar putea, totusi, ca sensul visului să fie cu totul altul; este ca un transfer (visezi ca faci dragoste cu baiatul de la fast food şi asta nu inseamna decat ca ai manca un hamburger!).Si dacă în vis îl seduci pe Ilie Nastase sau pe Brad Pitt?

Visele tale erotice pun de multe ori în scena situatii şi parteneri pe care nu i-ai lua în calcul în stare de veghe: 6% dintre femei şi 11% dintre bărbati viseaza vedete din politica sau showbiz. În general, acestia nu sunt decat surogate, inlocuitori. Visul are legatura cu profesorul sau tatal tau, nicidecum cu persoana visata.Dacă visez ca sunt cu un alt tip/ă decat prietenul/a meu înseamnă că îl însel?

Categoric NU. În primul rand ca asta nu înseamna automat ca ai chef de altcineva. şi apoi, chiar dacă ai ravni la alt tip, simplul fapt ca visezi în loc să treci la fapte exprima tocmai dorinţa ta de a ramane fidela partenerului pe care îl ai deja.Si dacă se lasa cu orgasm?

Chiar şi asa. Nu exista raport cauza-efect între senzaţiile nostre intime şi semnificatia viselor noastre. Numai 38% dintre femei (si 35% dintre bărbati) au vise erotice cu partenerii lor obisnuiti. Asta nu face din toti ceilalti niste infideli! Cat despre orgasmul din vis, e normal, ba chiar frecvent, pentru ca ciclurile excitaţiei sexuale şi cele ale visului se sincronizează perfect. În SUA, raportul Kinsey estimeaza ca 40% dintre femei au orgasm „de vis”, şi la fel, 80% dintre bărbaţi. Visele erotice sunt mai frecvente în perioada menstruală, respectiv către sfarsitul nopţii, motivele fiind de ordin hormonal.La ce sunt bune visurile?

Nu se stie sigur. Visul a fost adesea comparat cu un „repaos cerebral” care ar elibera organismul de toate tensiunile şi de tot stresul acumulat în timpul zilei. Visul este necesar, chiar indispensabil supravietuirii şi echilibrului psihic. Toate experientele de privare de somn s-au sfarsit cu zdruncinarea sanatăţii fizice şi mentale.De ce nu viseaza toata lumea?

Toate mamiferele (deci şi noi, oamenii), în afara de delfini (care nu dorm), chiar şi pasarile, viseaza. Incepem să visam inca din pantecele mamei. Bebelusii viseaza cam 50-60% din timpul lor de somn iar adultii (mai putin cei debili

147

Page 148: Cartea viselor

mintal) viseaza în medie cam 20% din durata somnului. Toata lumea viseaza, doar ca sunt şi persoane care nu îsi amintesc visele.De ce unii viseaza ALB-NEGRU?

Traim într-o lume colorata, şi mai toate visele noastre sunt tot în culori. Exista insa oameni care nu îsi amintesc visele în culori.De ce se repeta visele?

Visul reprezinta un mesaj pe care îl transmite inconstientul; poate fi ilustrarea unei probleme cu care te confrunti sau chiar cauza ei. Cu cat acest mesaj este mai important, cu atat inconstientul ni-l paseaza mai des, oarecum asemenea unui fax care este programat să retrimita mesajul pana cand se confirma receptia. Un vis se poate repeta ani de zile.COSMARUL - VIS RAU, DAR PRIETEN BUN

Cosmarul apare foarte frecvent în somnul copiilor, dar nici adultii nu sunt ocoliti. De obicei, atunci cand stresul este maxim, cand o persoana a trecut prin niste incercari traumatice sau tocmai a fost supus unui tratament medical dur, îsi face aparitia şi cosmarul. Studii recente au aratat ca persoanele care au vise rele tind să fie mai deschise, mai sensibile şi mai emotive decat restul lumii. Oricat de neobisnuit ar suna, cosmarul ne ajuta să nu trecem cu vederea ganduri şi sentimente importante. E posibil chiar să incerce să ne previna de potentiale probleme viitoare, dacă drumul pe care am pornit e gresit şi dacă nu luam masuri. Ceea ce se intampla intr-un vis rau ne sperie atat de tare, incat atunci cand ceva rau se intampla în realitate, suntem pregatiti să facem faţă.FIZIOLOGIA VISULUI

In medie, avem parte de 90 de minute de vis pe noapte. La inceputul noptii visele dureaza doar cateva minute, iar cele de la sfarsitul noptii cam o jumatate de ora fiecare. îţi amintesti mai usor visele de la sfarsitul noptii pentru ca te şi trezesti din cauza lor. O noapte de somn normala se deruleaza în patru sau cinci cicluri. Durata lor variaza în funcţie de persoana, de la 60 la 100 de minute. Fiecare ciclu incepe printr-o faza de somn lent, caracterizata prîntr-o activitate cerebrala de intensitate redusa, şi se incheie prîntr-o faza de somn caruia i se spune „paradoxal”. În aceasta faza visam. De ce „paradoxal”? Pentru ca, atunci cand visam, corpul este aproape paralizat, incapabil să reactioneze (spre deosebire de ce se intampla în timpul somnului lent), cu exceptia catorva spasme musculare ale fetei sau ale degetelor. În acelasi timp, frecventa cardiaca şi respiratorie este incetinita, tensiunea arteriala e mai scazuta decat în timpul zilei. Mai sunt şi alte diferente importante: o activitate oculara foarte rapida. Specialistii numesc momentele în care visam „faze REM” (rapid eye movement). La nivelul inferior al abdomenului apare un flux sangvin important. Asa se explica erectia în somn la baieti şi lubrifierea vaginala la fete.10 PONTURI PENTRU A-TI PUTEA INTERPRETA SIMPLU VISELE

1 - Mai intai trebuie să te întrebi carei categorii apartine visul tau. La ce foloseste el? Exista doua posibilităţi:a. este un vis obisnuit, care contine numeroase elemente din ziua care a trecut, în care nu se intampla nimic iesit din comun. Dacă e asa, nu este vorba de nimic altceva decat despre o adaptare a realităţii.b. este un vis „psihologic”, dacă în el se intampla lucruri bizare şi incarcatura emotionala e foarte mare: visul incearca să te faca să intelegi ceva despre tine.

2 - Nu lua niciodata de bun ceea ce visezi. Ce ti se poate parea banal sau evident (de exemplu cand visezi ca îl umilesti pe fratele tau mai mare) mascheaza altceva (de fapt, ai chef să îţi bati joc de profesorul tau de mate). Cu cat ti se pare ca visul e mai clar, cu atat el are ceva mai mult de ascuns. Nu te lasa inselata de aparente!

3 - Nu interpreta niciodata lucrurile în sens unic. Inconstientul nostru este obisnuit cu substitutiile: ia o persoana drept alta, un obiect, un cuvant, drept un altul şi tot asa. De exemplu: visezi ca îi faci o scena de gelozie de zile mari amicului tau. Ai mai multe posibilităţi de interpretare:a. ai nevoie sa-ti versi naduful pe cineva şi l-ai gasit pe el tap ispasitor;b. ti-e frica (si ai şi de ce) să nu-ti faca el o asemenea scena;c. de fapt, scena asta este adresata altcuiva, de exemplu mamei tale.

4 - Analizează sistematic lucrurile „pe invers”. În vis, dacă spunem «da» uneori inseamna de fapt «nu». «Te iubesc» inseamna «te urasc». Astfel vei intelege corect multe elemente din vis.

5 - Schimba rolurile. Toate personajele care îţi apar în vis sunt roade ale imaginaţiei tale. Chiar şi cand îi cunosti (mama, tata, Gigel) ei sunt, de fapt, tot tu. Tot ceea ce fac ei este exact ceea ce ti-e teama tie ca o să patesti sau, dimpotriva, îţi doresti să ti se intample. Asa ca nu uita: intotdeauna în visul tau se deruleaza un film despre tine şi pentru tine.

6 - Da frau liber imaginaţiei. În vis, totul este simbolic. Asa ca nu ezita să faci asocieri de idei aparent fara nici o logica. Ex: vezi un baiat care da cu piciorul într-o minge rosie. Minge = luna (amandoua sunt sfere) = feminitate, picior= penis, rosu = sange: Acum poti să interpretezi usor asta: ai chef să faci sex!

7 - Gandeste-te la cele mai mici detalii. Lucrurile care ni se par nesemnificative sunt adesea acelea pe care nu vrem să le vedem. Pleacă de la principiul ca atunci cand te gandesti ca ceva nu e important, de fapt este. Un cuvant, o cifra, o culoare, cel mai mic element al unui vis are importanta lui şi îţi poate da o solutie. Totul este s-o cauti.

8 - Aminteste-ti visul, legandu-l de cele din trecut. Exista şi o logica a vietii imaginare. Un vis nu este niciodata izolat: e ca un episod dintr-un serial. Nu poti sa-l intelegi decat amintindu-ti episoadele trecute, facand o cronologie a lor. Visele care te-au marcat (de care îţi aduci aminte şi dupa ani de zile) formeaza o istorie: istoria ta.

9 - Fii atenta la ce simti cand te trezesti. Ce senzaţie ti-a lasat visul, dupa ce te-ai trezit? Dacă te simti bine inseamna ca a fost un vis bun, care si-a facut datoria de a te remonta psihic. Dacă ai o senzaţie neplacuta (fizic sau/si psihic), este

148

Page 149: Cartea viselor

vorba despre un episod din viata ta care trebuie analizat şi revizuit.10 - Fa-ti un obicei din a-ti revedea visele dimineata. Dacă le vei povesti altora, vei constientiza mai bine detalii, care

initial ti-au scapat.CUM SA AI „VISE DE 3 STELE”

Cand ne traim bine visele, avem mai putine senzaţii de frustrare sau de angoasa, ne cunoastem mai bine. Dacă ne constientizam visele, putem deschide usile unei lumi paralele (imaginatia, subconstientul) care ne imbogateste existenta. Faci parte dintre cei care nu viseaza (aproape) niciodata sau sunt debusolati de visele lor? Nici o problema! să visezi bine: se invata şi asta. Cu putin antrenament, o să reusesti nu numai să îţi amintesti ce ai visat, ci chiar să îţi şi creezi singura visele. 1. IN PRIMUL RAND TREBUIE SA FII ÎNTR-O STARE PSIHICA BUNA

Mananca putin în seara cand ai „programat” visul; bea apa. Nu bea alcool, ca s-ar putea să adormi prea repede. Abtine-te să bei ceai sau cafea dupa masa de pranz, în ziua respectiva. Înainte de culcare, nu face gimnastica sau nu merge la sala de forta. Lasa cititul sau jocul pe calculator şi relaxeaza-te.

Instaleaza-te cat mai confortabil în pat şi incearca să ai cat mai multa liniste în jurul tau. Se stie ca galagia perturba concentrarea şi somnul, deci şi visele. Intinde-te pe spate, cu capul cat mai jos pe perna (scoate-ti castile sau bigudiurile, sau stiu eu ce alte accesorii mai folosesti).2. NU INCEPE SA SFORAI IN SECUNDA DOI, ALTFEL...

In mod normal, înainte să adormi, te cuprinde o stare de lene, de somnolenta, minunata de altfel, care dureaza cateva minute. În timpul asta, mintea îţi zboara la intamplare. Acum e momentul să profiti şi să intri în contact cu inconstientul tau. Toate imaginile care se formeaza cand adormi revin automat în visuri, adesea incomplet, de multe ori total deformate.3. VIZUALIZEAZĂ MENTAL VISUL PE CARE DORESTI SA IL AIIncepe prin a te relaxa, a-ti vida mintea. Lasa sa-ti vina gandurile fara le opri. Nu te crampona de problemele pe care le ai sau de alte griji, pur şi simplu lasa-ti gandurile să zboare. Acum imagineaza-ti o situatie simpla.

Exemplu: te vezi intr-un Porche, cu Fat-Frumos, sau cu Ileana Cosanzeana - dupa caz. Mai intai trebuie să reusesti să obtii o imagine exacta, perfecta a decorului şi a personajelor- tu şi el/ea. Insista asupra detaliilor, intarzie asupra unei portiuni de piele, a caldurii luminii în general. Cel mai dificil este să reusesti să vizualizezi ochii (privirea) şi mainile. De indata ce reusesti să faci inventarul, poti să treci la etapa urmatoare.

Inventeaza propriul tau scenariu. Focalizează-te mai intai asupra ambiantei, a sentimentului tau dominant în aceasta situatie: intelegere, excităţie, tandrete etc, apoi asupra punerii în scena. Trebuie să „prevezi” fiecare miscare, fiecare gest al tau şi al partenerului. Eficacitatea acestei vizualizari depinde de gradul tau de precizie în stabilirea formelor şi a senzaţiilor pe care vrei să le asociezi. Ideal ar fi să ramai cel putin 20 de minute în starea asta, la frontiera dintre vis şi realitate. Sigur, prima oara o să adormi mai repede. Dar apoi, dupa cateva incercari, o să reusesti fara probleme. Primul tau vis poate incepe.

In principiu, totul trebuie să dureze de la 50 de minute pana la o ora. Dupa care poti sa-ti vezi linistita de somn. Fara vise, de data asta!

Cele 4 elemente: Aer, Apă, Pământ, FocGemeni, Balantă, Vărsător: sunt zodii de AER. Cei nascuti intr-unul dintre aceste semne, se

raporteaza la lumea inconjuratoare, in primul rand prin gandire. Pentru acestia, a-si urma ideilealurile li se pare a fi lucrul cel mai firesc. Optimismul acestora precum si buna dispozitie sunt limitate. Acest tip de personalitate are un aspect critic, uneori necrutator. Se infurie repede, dar la fel de repede se si calmeaza. Sunt mai mult patimasi decat senzuali si cred ca apropierea fizica este direct proportionala cu intimitatea sufleteasca. Mod: Gandirea  - Starea medievala: Rece - Temperamentul medieval – Sangvin.

Rac, Scorpion, Peşti: sunt zodii de APĂ. Cei nascuti intr-unul din aceste trei semne sunt in legatura directa cu sentimentele. Pentru ei, emotionalul este pe primul plan. Au o inimă plină de dragoste, iar pentru dragoste sunt in stare de orice. Tot ceea ce dobândesc in viată, se realizează cu suflet şi dăruire. Aceste zodii sar in ajutor, dar oferă numai compasiune, intelegere si suport moral. Ei pot da mai mult decât restul zodiilor, deşi par nesiguri pe ei. Pentru ei, o mare importanta o are si umorul, acesta ridicand barierele dintre ei si semeni. Isi aleg prietenii foarte atent si ii bucura orice fel de intalnire cu acestia. Mod: Sentimentul - Starea medievala: Umed - Temperamentul medieval: Flegmatic.

Taur, Fecioară, Capricorn: fac parte din elementul Pământ. Cei nascuti in aceste trei zodii se raporteaza la lumea din jur indeosebi prin intermediul simturilor. Ei tind sa defineasca lucrurile pe baza informatiilor vazute, auzite sau simtite. Pentru ei realitatea are mai mult sens decat fanteziile, visele, etc. Acestea sunt zodii puternice, sau cel putin aşa lasă de văzut. Imaginaţi-vă un pom, sau orice altă plantă ce creşte din pământ. Se adaptează in orice sezon şi chiar dacă se ofilesc, cresc din nou. Deşi par implacabili, sunt sensibili şi senzuali. Posedă o armonioasă putere de a iubii şi de a fructifica acest sentiment. Cu cât săpăm mai mult in "pământ" cu atât mai multe "comori" vom găsii. Mod: Senzatia - Starea medievala: Uscat - Temperamentul medieval: Melancolic.

Berbec, Leu, Săgetător: sunt zodii de FOC. Aceste trei zodii se raporteaza la lumea inconjuratoare in primul rand prin intuitie. Sunt persoane instabile care au simtit gustul riscului. Sunt constienti de propria personalitate si desi unii le reproseaza egocentrismul, nu prea le pasa. Nu le plac

149

Page 150: Cartea viselor

demonstratiile de afectiune si nu suporta posesivitatea. In relatiile de familie, se arata extrem de fideli si afectuosi, iar daca lucrurile nu merg prea bine, ei au curajul ca sa infrunte dechis situatia. Mod: Intuitia - Starea medievala: Cald - Temperementul medieval: Coleric.

ZODII

Berbec 22 Martie - 20 AprilieEste o zodie marţiană de foc, având natură emisivă. Ştiind că Marte este simbolul acţiunii,

Berbecii se pot definii ca fiind oameni care acţionează în sens emisiv, sau mai bine zis se preocupă predominant de acţiuni exterioare. Se remarcă la ei curajul, iniţiativa, spontaneitatea – toate vizând exteriorul sau latura socială. Forţa lor marţiană îi face buni luptători, focoşi şi foarte îndrăzneţi, fiinţe care riscă pentru orice dacă sunt provocaţi. Sportivitatea ţinănd tot de Marte, Berbecii folosesc la maxim acest potenţial ajungând foarte uşor la performanţe, dar şi la extremisme…din toate punctele de vedere. Tocmai din cauza aceasta ei au o eficienţă foarte mare şi dau un randament maxim atunci când sunt provocaţi şi incitaţi, adică atunci când există un mediu competiţional. Şi bineînţeles că datorită vitezei cu care se derulează viaţa lor, se implică în foarte multe acţiuni pe care însă nu reusesc să le ducă la bun sfârşit din cauza, evident, a timpului. Tot din cauza grabei şi a veşnicei agitaţii este necesar să dea cu capul de mai multe ori pentru a înţelege adevăratul rost al unei acţiuni. Dar în acest caz vorbim chiar de partea placută a lucrurilor pentru că nici măcar nu observă repetiţia evenimentelor – bineînţeles, nu au timp pentru a se opri şi conştientiza, timpul este prea scump şi greu de administrat pentru ei. Aşa că nici o problemă dacă trebuie să o ia de la capăt, le face chiar plăcere, deoarece consideră că orice nou început este mai emoţionant decât un final nesfârşit de lung. Marele spirit al luptătorului este adeseori prezent în sufletul acestor fiinţe, din cauza aceasta ei nu renunţă niciodată la aspiraţiile lor, doar schimbă modul de abordare, căutând ce este mai eficient şi lăsând deoparte acţiunile care nu dau randament.

Cum o cuceresti: O poti impresiona printr-o lectura bogata, inteligenta si cultura generala. Nu incerca sa-ti impui in

fata ei opiniile sau dorintele; este o fire dominanta si nu suporta in preajma ei persoanele cu veleitati de conducator. Daca doresti sa-ti impui punctul de vedere, vino cu argumente si apeleaza la logica sau "ia-o la sentimente". La primele intalniri poate parea agresiva, intrucat va fi foarte ferma in a-ti stabili locul tau in raport cu ea. Ii place sa trateze barbatul cu o atentia maternala iar tu ar fi bine sa nu te opui. Este sensibila la nevoile altora, astfel ca va fi receptiva la tot ce-ti doresti. Ii place societatea, asa ca nu ezita s-o prezinti prietenilor tai. In societate va da senzatia unui fluturas ce zboara din floare in floare, dar iti va ramane fidela. Ii place sa se evidentieze si sa conduca: creaza-i toate conditiile spre a se putea manifesta. Are obiceiul de a lua decizii rapid, fara a se gandi prea mult la consecinte si atunci, va trebui sa o sprijini.

Niciodata sa nu:- o critici de fata cu altcineva, sau sa ii sugerezi ca se inseala; va fi foarte nemultumita si va deveni agresiva.- faci pe seful in fata ei incercand sa-i dai ordine; are o obsesie fanatica a faptului ca are dreptate si ca face lucrurile corect. Apeleaza la ea cu argumente, sugestii sau idei constructive. - devii prea prietenos cu prietenele ei pentru ca isi va manifesta gelozia extrem de rapid.Ai grija sa fi corect imbracat, sa nu fii neglijent in tinuta.

Cel mai bine ii merge alaturi de: Leu, Sagetator, Taur, Varsator Clacheaza alaturi de: Gemeni, Scorpion, Rac, PestiNeutre: Berbec, Fecioara, Balanta, Capricorn

Taur 21 Aprilie - 20 MaiVenus minus ne sugerează încă de la început o zodie care se formează prin iubirea de sine, o

zodie unde frumuseţea şi plăcerea venusiană sunt focalizate asupra vieţii interioare. Din această cauză, Taurii sunt fiinţe foarte rafinate şi senzuale, dar îşi exprimă destul de greu sentimentele. Adeseori din cauza neîntelegerii şi folosirii necorespunzătoare a elementului corespondent, pământul, se ajunge la ataşamente, posesivităţi şi gelozii, însă în cazul în care fiinţa se angrenează pe o cale spirituală se remarcă o dorinţă deosebită de a împărţi cu ceilalţi toată frumuseţea ce există în sufletul lor. Fiind predominant receptivi la tot ce este frumos, îşi cultivă încă din copilarie simţul estetic şi chiar unele calităţi artistice. Venus aduce şi plăcerile, din care cauză Taurii nu prea au simţul măsurii şi pun un accent mai mare pe cantitate decât pe calitate. Împlinirea lui Venus minus are loc atunci când se îndrăgostesc şi se simt iubiţi, pentru că numai astfel reusesc să aibă suficientă încredere în ei inşişi pentru a împlinii marea cerinţă a iubirii de sine. Fiind pământeni,au un simţ practic foarte bine definit, dar numai dacă au o motivaţie obiectivă şi din cauza aceasta adeseori se complac în diferite "stări călduţe", stări în care lenea şi comoditatea sunt motive suficiente pentru a nu face mai nimic. Însă până la urmă, mai ales din cauza bunului simt (ce este o caracteristică acelor fiinţe care ştiu ce însemnă multumirea şi recunoştinţa sau aprecierea a ceea ce primesc) se sacrifică pentru bunăstarea celorlalţi şi se trezesc într-o postură

150

Page 151: Cartea viselor

devoţională în care fericirea celuilalt devine propria fericire. Bineînteles că atunci când energia venusiană este blocată şi orientarea este predominant catre plăceri materiale, putem întâlni oameni ataşaţi de bunurile lor, oameni posesivi care vor întotdeauna şi mai mult, neştiind să se bucure de rezultatele muncii lor.

Cum o cuceresti:Fa-i complimente si o vei castiga; chiar daca va realiza ca exagerezi un pic, ea nu va putea rezista

unor complimente facute atunci cand trebuie. Fa-i cadouri cu valoare sentimentala; nu trebuie sa fie scumpe (daca totusi sunt scumpe, nu-i nimic rau) dar trebuie neaparat sa aiba semnificatii sentimentale iar daca nu au, atunci inventeaza-le (prima noastra luna impreuna, etc.). Apreciaza sa fie protejata, o castigi daca ii vei face curte dupa moada veche, cand femeia era considerata mai neajutorata si sarcina barbatului era de a o apara si sprijini (da-i mana cand coboara din autobuz, etc.). Recita-i o poezie compusa de tine sau dintr-o carte, pentru ca e o fire romantica, adepta a iubirilor de moda veche. Poti sa-i canti o serenada sub fereastra, dar atentie: ai nevoie de voce. Trebuie sa fii in stare sa porti o conversatie inteligenta pentru ca ea poate aborda o mare diversitate de subiecte. Fii un pic rezervat dar nu retras - ei ii place misterul. Cand vorbesti, spune lucruri inteligente, nu lasa gura sa vorbeasca fara tine. Scoate-o la plimbare in cat mai multe locuri. Este foarte mandra de talentul ei de gospodina, deci nu uita s-o complimentezi atunci cand mananci ceva gatit de ea.

Niciodata sa nu: - fii meschin cu ea, pentru ca ea este o fire generoasa- ii place armonia si pacea, deci nu o antrena si nu ii creea stari conflictuale.- o contrazici atunci cand are o opinie diferita de a ta; nu incerca sa i-o schimbi.- incerci s-o implici in ceva ce nu doreste.

Cel mai bine ii merge alaturi de: Fecioara, Capricorn, Rac, Pesti Clacheaza alaturi de: Scorpion, Leu, Sagetator, VarsatorNeutre: Berbec, Taur, Gemeni, Balanta

Gemeni 21 Mai - 20 IunieZodia Gemenilor este sub patronajul lui Mercur, fiind zodie de aer are polaritate emisivă, yang.

Asemenea zodiilor de aer observăm o foarte mare deschidere mentală, aspect ce dă una din calitaţile duale ale gemenilor: curiozitatea, deoarece foarte greu îşi găsesc locul şi de multe ori este nevoie de mai mulţi ani de maturizare, de acumulare de cunoştinţe pentru a găsi un scop clar în viaţă. Deschiderea mentală şi inteligenţa deosebită îi împinge spre multiple acţiuni, fără însă un scop bine definit şi abia când au acumulat suficiente cunoştinţe se liniştesc şi încep să aplice ce au învăţat. Jucăuşenia lui Mercur se regăseşte şi în natura semnului printr-un trai în care predomină o vesnică adolescenţă. Le place să fie liberi, urăsc problemele de orice fel, dar foarte greu îşi dau sema că de fapt toate lucrurile sunt foarte simple, doar mintea lor le complică. Repede "fac din tânţar armăsar”, îşi fac griji din multe lucruri nesemnificative şi tocmai din cauza asta sunt consideraţi a fi foarte pretenţioşi. Chiar şi după mai mulţi ani de experienţe de viaţă, şi practici spirituale, încă mai pot apărea la suprafată diferite mofturi şi gânduri contradictorii, astfel încât, din cauza nevoi de explicaţii rationale multe sentimente pot fi afectate şi date la o parte. Oricum, oamenii care se consideră inteligenţi au multe pretenţii, iar Gemenii trebuie să înveţe că doar inteligenţa cu modestia şi bunul simţ pot conduce la înţelepciune. Fiind inzestraţi cu o natură mentală emisivă au o mare putere de a convinge şi chiar de a manipula (dacă şi alte aspecte ale astrogramei susţin acest lucru). Toate acestea îi plasează în domenii unde sunt mulţi oameni, unde pot comunica, unde îşi pot satisface mintea cu orice informaţie, unde sunt necondiţionaţi. Singura necesitate este să acţioneze cu răbdare şi să-şi stabilească cu atenţie prioritaţile pentru că altfel riscă să fie superficiali.

Cum o cuceresti: Ti-o apropii prin cultura generala si inteligenta. Stie despre o gramada de lucruri, si nu doar de

suprafata. Este impresionata in mod deosebit de baietii destepti. Fii atent sa sune inteligent ceea ce spui, chiar daca nu prea ai idee de subiectul respectiv. Fii rabdator si nu forta nota pana cand ea nu se lamureste asupra ta. Nu te apropia de ea fizic pana nu ai casticat-o intelectual. Ii place sa faca mereu cate ceva spre a nu se plictisi, deci cauta sa-i dai cate o activitate, ceva in care sa te ajute. Nu uita sa ii multumesti pentru ajutor. Complimenteaz-o pentru cunostintele sale si pentru inteligenta sa: va aprecia acest fapt. Ii place sa flirteze, dar are nevoie de cineva tare, de o stanca la care sa se intoarca si la care sa se raporteze. Este creativa si gaseste si modul de a demonstra aceasta. Nu uita sa-i faci complimente. Cade usor in stari depresive si atunci este nevoie de ajutorul tau pentru a-si reveni.

Niciodata sa nu:- incerci sa-i controlezi sau sa-i restrangi activitatea, pentru ca fiind o fire mai degraba independenta in caz de restrictie va deveni nelinistita si agresiva. - iti faci griji legate de starile ei depresive sau atitudinile negativiste pentru ca ea atinge aceste stari in mod frecvent si destul de usor

151

Page 152: Cartea viselor

Da-i posibilitatea prin fapte si vorbe sa stie ca tie intr-adevar iti pasa de ea; are nevoie de aceasta siguranta.

Cel mai bine ii merge alaturi de: Balanta, Varsator, Gemeni, Pesti Clacheaza alaturi de: Berbec, Leu, Sagetator, CapricornNeutre: Taur, Rac, Fecioara, Scorpion

Rac 21 Iunie - 22 IulieZodia Racului este sub influenţa Lunii, deci este cea mai receptivă zodie. Adăugând apa găsim

alături de sensibilitate şi o adaptabilitate deosebită şi ataşamentul faţă de propriul trecut, faţă de evenimentele care au marcat viaţa acestor fiinţe. Se spune despre raci că fac un pas înainte şi doi înapoi, de unde şi aceste legături profunde cu trecutul, cu amintirile, ceea ce ne arată că sunt melancolici, sensibili, nostalgici. Manifestând energia mediocră a Lunii, acest semn zodiacal adeseori simbolizează obsesiile subconştiente, fricile nemotivate, acţiunile instinctuale, însă la un nivel superior întâlnim o deosebită intuiţie şi capacitatea de a se focaliza asupra stărilor sufleteşti, asupra cauzalitaţii evenimentelor. În general zodiile de apă au o intuiţie foarte bună şi o priză de conştiinţă instinctuală asupra trăirilor lăuntrice. Receptivitatea lunară ne conduce şi spre o latură feminină şi chiar spre energia maternă, din această cauză racilor le place să aibă grijă de ceilalţi, dar şi să fie protejaţi şi susţinuţi. Refugiul în amintiri este un mecanism psihologic de autoapărare foarte des întâlnit, aspect care conduce la tendinţa de a compara şi a evalua, de a lua decizii în funcţie de trăirile de altădată. Simţul matern conduce şi la simţul necesităţii materiale, din care cauză pun un accent foarte mare pe integritatea familiei şi a căminului. Sunt capabili de sacrificii mari, doar ca celor dragi să le fie cât mai bine, motiv pentru care ies la iveală multe ataşamente. Marea lecţie constă în a se lăsa ghidaţi de vocea inimii, nu de anumite trăiri, senzaţii care i-au afectat viaţa într-un fel sau altul.

Cum o cuceresti:Are nevoie de siguranta data de un om puternic si dominant, dar nu un dictator. Are probleme in

luarea deciziilor, deci ajut-o. Ii plac activitatile sociale dar este mai atrasa de familie, casa si copii. Arata-ti interesul in acest domeniu alaturi de ea. Este labila si poate trece de la ras la pland intr-un timp foarte scurt. Fii rabdator si intelegator. Este sensibila la orice tip de emotie si starea ei poate fi foarte usor afectata. In aceste momente fii foarte delicat cu ea. Daca te porti asa va fi tentata sa te aseze pe un piedestal. Si fii atent sa nu o dezamagesti pentru ca o vei rani foarte tare. Cand are nevoie te vrea langa ea si va trebui sa fii puternic si sa-i inspiri siguranta.

Niciodata sa nu:- discuti problemele voastre personale in public- fii risipitor pentru ca ea este foarte chibzuita in cheltuieli- o critici in public pentru ca o poti distruge

Cel mai bine ii merge alaturi de: Scorpion, Pesti, Taur, FecioaraClacheaza alaturi de: Berbec, Leu, Sagetator, GemeniNeutre: Rac, Balanta, Capricorn, Varsator

Leu23 Iulie - 22 AugustFiind o zodie solară prin excelentă, are o natură maxim emisivă de unde rezultă şi

comportamentul leilor: cei mai extrovertiţi şi mai preocupaţi de planul social. Adăugând focul, ca element, este firesc să le placă să strălucescă, să fie în centrul atenţiei şi să conducă pe ceilalţi. Raportandu-ne chiar la imaginea reală a astrului, observăm că leii, asemenea Soarelui, nu numai că se cred în centrul unui sistem, dar sunt capabili şi de a aduce în viaţa celorlaţi multă căldură şi lumină. Natura lor extrovertită se reflectă nu numai prin faptul că preferă viaţa în marile grupuri, ci şi prin atenţia deosebită pe care o dau laturii lor exterioare. Din cauza asta contează atât de mult pentru ei modul în care se manifestă, în care se îmbracă şi abordează o anumită situaţie. De fapt un leu care îşi cultivă diplomaţia şi tactul foarte repede se va afirma, fiind acceptat ca lider oriunde se implică, însă dacă ceea ce vrea este un scop individual şi egoist, atunci cu siguranţă va deveni tiranic. Dacă ne raportăm la aspectele superioare ale Soarelui, sesizăm puterea voinţei, încrederea în sine, simţul răspunderii şi bineînţeles sufletul. Sufletul este mecanismul cheie în această zodie. Dacă va pune suflet în raporturile interumane şi va ţine cont şi de voinţa celorlalţi va deveni un om foarte apreciat şi un adevărat prieten, dar dacă va încerca să impună celorlalţi propria vointă va rămâne surd la chemarea sufletului şi nu va reuşi să împlinească marea lecţie a zodie: legea umilinţei.

Cum o cuceresti:Ii place sa fie in centrul atentiei, deci da-i posibilitatea sa se manifeste. Poti fi regele atata timp

cat o lasi pe ea sa fie regina. Ii place popularitatea in societate, asa ca scoate-o in lume cat mai des intre prietenii ei si ai tai. Ii plac cadourile si surprizele care o aduc pe ea in centrul atentiei; fii creativ in acest sens. Este foarte legata de casa si intotdeauna va avea pe cineva alaturi pentru a sustine activitatile casnice. Este deschisa in discutii si nu se rusineaza de nici un subiect; o poti angaja in cele mai intime

152

Page 153: Cartea viselor

subiecte de discutie. Ea doreste sa fie iubita si prieten in acelasi timp - invata cand e cel mai bine sa-i fii prieten si cand iubit. Fii deschis, sincer si de incredere cu ea pentru ca nu-i plac persoanele alunecoase.

Niciodata sa nu:- ii critici prietenii sau modul in care se imbraca sau orice altceva o preocupa- o dai jos de pe piedestal- te legi de familia ei sau de casa ei pentru ca fac parte din "regat"- incerci sa-i schimbi punctul de vedere si nu incerca sa o domini sau sa-i iei locul in centrul atentiei.

Cel mai bine ii merge alaturi de: Berbec, Sagetator, Leu, VarsatorClacheaza alaturi de: Gemeni, Rac, Pesti, ScorpionNeutre: Taur, Fecioara, Balanta, Capricorn

Fecioara 23 August - 22 SeptembrieA doua zodie mercuriană este de pământ şi de polaritate receptivă. Întreaga forţă mentală a lui

Mercur este focalizată spre interiorul fiinţei, de unde rezultă diferite calităţi, cum ar fi: puterea mare de concentrare, răbdarea, gândirea analitică, meticulozitatea şi nelipsitul simţ critic. Acesta din urmă întotdeauna îmbracă două forme, una constructivă – atunci când nativul născut în Fecioară ţine cont de sentimentele şi capacitatea de înţelegere a celorlalţi şi cealaltă ce are la bază un anumit egoism şi încăpăţânare – când nativul nu se poate abţine să nu-şi spună părerea, să nu corecteze sau să nu comenteze. Tendinţa de a despica firul în patru pentru a înţelege cauza anumitor lucruri – uneori nesemnificative, dă nativilor din această zodie o reputaţie nu tocmai bună. Fiind foarte atenţi la toate amănuntele posibile observă foarte repede defectele, partea negativă a lucrurilor, ceea ce pentru mulţi este un real pericol. Deşi intenţia lor este de a ajuta, de a corecta ce nu este bine, adeseori totul se termină cu diferite critici care aduc mai multă supărare în viaţa celorlalţi. Trebuie să înveţe că pentru a ajuta oamenii în primul rând trebuie să ţină cont de capacitatea de înţelegere a acestora, de momentul respectiv, de starea acelor persoane. Adică este nevoie de a dărui celorlaţi ce au nevoie în evoluţia lor şi nu ce ei cred de cuviinţă, pentru că altfel există riscul de a arunca mărgăritarele acolo unde nu trebuie. şi bineînţeles, este necesar ca prima dată să vadă bârna din ochii lor şi apoi paiul din ochiii celorlaţi. Un alt aspect deosebit de semnificativ este simplitatea, modestia, naturaleţea şi puritatea mentală cu care sunt înzestraţi nativii Fecioară care şi-au învins prejudecăţile mentale, ideile fixe şi au trecut peste perfecţionismul dătător de nemulţumiri şi neajunsuri.

Cum o cuceresti:La suprafata pare rece si rezervata dar este foarte pasionala cu cel pe care il alege. Isi stabileste

niste nivele valorice ridicate si devine foarte critica daca nu vei fi capabil sa le atingi sau sa le mentii. La barbat apreciaza cel mai mult intelectul si abilitatile mentale. Vrea sa te stie ambitios in ceea ce priveste succesul financiar, dar pentru ea banii sunt mai putin importanti, intentia conteaza. Este practica si cu picioarele pe pamant, iar cadourile pe care i le dai trebuie sa fie lucruri utile.

Niciodata sa nu:- o ocolesti in luarea deciziilor pentru ca-i place sa se implice- iti exteriorizezi sentimentele pentru ca ea apreciaza foarte mult autocontrolul- o fortezi sa-si divulge secretele pentru ca ii place ca secretul sa ramana secretArata-i bunatate si respect pentru ca pe acestea le apreciaza mai mult decat valorile materiale.

Cel mai bine ii merge alaturi de: Taur, Rac, Capricorn, Pesti, Fecioara Clacheaza alaturi de: Scorpion, Varsator, Leu, BerbecNeutre: Gemeni, Balanta, Sagetator

Balanta 23 Septembrie - 22 OctombrieAl doilea domiciliu al lui Venus, de această dată fiind de natură emisivă, ne conduce la iubirea

faţă de tot ce este exterior. Dacă Taurul îşi împlinea destinul prin iubirea şi multumirea de sine, Balanţa îşi caută fericirea focalizând întreaga energie venusiană în exterior. Atunci când dorim să exprimăm stările noastre lăuntrice, să le dăruim şi celorlalţi, se naşte arta. Arta nu este altceva decât proiecţia fizică a stărilor noastre, a tot ce este mai frumos în noi, din cauza aceasta cei născuţi în zodia Balanţei au de la o fragedă vârstă inspiraţia unui poet, sensibilitatea unui estetician, rafinamentul unui artist şi romantismul unui don Juan. Elementul corspondent îi face efectiv cei mai aerieni dintre toate zodiile, sunt fiinţe care nu-şi fac griji decât atunci când îşi pierd şi potentialul esenţial: iubirea şi prietenia celorlaţi. Din cauza aceasta nu suportă singuratatea şi sunt cei mai sociabili dar şi foarte indiferenţi şi ignoranţi faţă de multe lucruri. Puterea de a-i polariza şi bucura pe ceilalţi va aduce în viaţa lor multe evenimente şi chiar aventuri, vor fi apreciaţi pentru talentele şi simţul lor estetic dar tocmai asta e marea lor lecţie: să înveţe să nu depindă de ceilalţi. În general zodiile emisive caută în exterior, iar în cazul Balanţei căutarea este venusiană, adică afectivă. Astfel împlinirea lor afectivă depinde foarte mult de calitatea relaţiilor, din care cauză sunt foarte pretenţioşi şi mofturoşi astfel încât fără să-şi dea seama au tendinţa de a sufoca fiinţa iubită. Tot astfel este şi cu plăcerile venusiene: fiind aer "+" reuşesc să-şi împlinească visele dacă înţeleg

153

Page 154: Cartea viselor

cu adevărat ce înseamnă să dai cu simţul măsurii, adică să nu arunci mărgăritarele tale sufleteşti celor care nu ştiu să aprecieze.

Cum o cuceresti:Are nevoie de timp pentru a se acomoda cu cineva si devine retrasa atunci cand cineva are un

mod agresiv de a se aprpia de ea. Da-i timp sa se obisnuiasca cu tine. Este o romantica si ii place genul de barbat erou. Fii gata sa-i fii erou. Chiar daca este romantica are tendinta de a fi sarcastica sau chiar cinica legat de viata in general. Fii tolerant. Ii plac barbatii care au grija de viata lor si care arata autocontrol. S-ar putea sa-i scape unele gafe monumentale pe care le faci, dar va vedea cu siguranta toate micile tale greseli. Se supara usor dar ii trece repede.

Niciodata sa nu:- iti pierzi controlul, sa-ti expui ideile intr-un mod calm, stapan pe tine- te astepti sa-ti fie alaturi pana nu esti pregatit sa o tratezi asa cum se cuvine- o implici in vulgaritati si meschinariiDiscuta cu ea despre arta, teatru, lucruri inteligente si vei vedea ca-i face o reala placere

Cel mai bine ii merge alaturi de: Gemeni, Varsator, Leu, Berbec, Fecioara Clacheaza alaturi de: Taur, Capricorn, Scorpion, SagetatorNeutre: Rac, Balanta, Pesti

Scorpion 23 Octombrie - 22 NoiembrieFoarte mulţi cunoscători ai zodiilor asociază zodia Scorpionului cu misterul, magia cu tot ce este

ascuns şi ocult. Forţa lui Marte minus aduce nativilor din această zodie lupta interioară, războiul cu tine însuţi – ce adeseori poate degenera în masochism, dar din punct de vedere spiritual generează curajul de a te învinge, de a sta faţă în faţă cu toate neajunsurile tale. Este simbolul pocăinţei, al recunoaşterii tuturor greşelilor dar şi al puterii de a acţiona în forţă pentru a depăşi orice se interpune în calea aspiraţiei lor. Din cauza asta Scorpionii acţionează ghidaţi de ideea "totul sau nimic" sau "scopul scuză mijloacele". Însă atunci când intervine energia transcendentă a lui Pluton – care ne aduce puterea transfigurării, abandonarea voinţei personale în voia lui Dumnezeu, viaţa acestor fiinţe se transformă foarte repede, având puterea ca apoi să îi transforme şi pe ceilalţi. Chiar se spune că atunci când intrăm în contact cu un Scorpion se produce un şoc în viaţa noastră. Dacă suntem ataşaţi de obsesiile şi micile noastre plăceri într-adevăr vom suferi, dar dacă suntem pregătiţi să schimbăm ceva în noi, prezenţa unui Scorpion, sau trezirea în fiinţa noastră a energiei arhetipale a Scorpionului, ne va ajuta să facem marele salt. Fiind o zodie de apă puterea de acţiune a lui Marte se transpune pe un alt plan. Dacă Berbecii, unde Martele este emisiv şi de foc, se preocupă de acţiuni sociale şi au curajul de a răspunde tuturor provocărilor, Scorpionii sunt mult mai subtili, deoarece Marte este minus şi aici avem de a face cu un semn de apă, de unde rezultă puterea lor de acţiune psihologică, indirectă. Astfel, abilitatea de a percepe partea ascunsă a lucrurilor se asociază cu puterea de manipulare. Un alt aspect important este în legătură cu controlul energiilor sexuale. Trebuie să înveţe să nu confunde sexul cu dragostea şi să înteleagă semnificaţia profundă a autotransfigurării.

Cum o cuceresti:Aceasta femeie senzuala are o sexualitate puternica pe care o tine ascunsa fata de barbatul

obisnuit. Pentru ca este puternica, agresiva si avangardista are nevoie de un barbat care sa-si demonstreze capacitatea, puterea si resursele de lider. Nu-i permite niciodata sa te creada slab. Are nevoie sa stie in orice moment ca este in centrul gandurilor tale; nu-i rapi posibilitatea de a se simti importanta. Iubeste banul dar, in cazul in care nu-l ai, poate fi rabdatoare daca stie ca ai posibilitatea sa-l castigi; trebuie sa fii sigur ca ai ce discuta despre viitor. Cand ajunge sa fie suparata ea poate deveni acida si ranchiunoasa, asa ca salveaza-ti pielea si pleaca; peste maxim o jumatate de ora mai mult ca sigur ca va uita ce a spus sau cat de suparata a fost. Fii atent la modul in care te comporti, fii discret pentru ca ea este foarte preocupata legat de ce pot gandi sau spune altii despre ea.

Niciodata sa nu:- iti descoperi punctele slabe in fata ei si intotdeauna sa pari de neinvins indiferent de complexitatea situatiei- fii pesimist sau negativist, ci din contra: fii vesel si optimist- fii caustic, cinic sau nesuferit asa cum ea poate fi, ci demonstreaza ca esti un tip calm si cu control de sine

Cel mai bine ii merge alaturi de: Rac, Pesti, Gemeni, Sagetator, Capricorn Clacheaza alaturi de: Berbec, Taur, Leu, Fecioara, BalantaNeutre: Scorpion, Varsator

Sagetator 23 Noiembrie - 21 Decembrie"Un cavaler plin de nobleţe pregătit să lupte pentru dreptate şi adevăr” ar putea fi o primă

descriere a acestui semn zodiacal. Fiind zodie de foc, regăsim la aceşti nativi o mare putere de impact, de

154

Page 155: Cartea viselor

fapt ei sunt cei care elaboreaza legile, dar ei sunt şi cei care le încalcă cel mai repede. Jupiter sub forma emisivă ne pune faţă în faţă cu toate regulile sociale şi politice, cu organizaţiile religioase şi sectele. Aici regăsim şi dogmatismul ce apare la nivelul inferior jupiterian, dar aici întâlnim şi graţia maestrului şi integrarea pe o cale spirituală. Toate acestea nu însemnă că toti Săgetătorii sunt fiinţe care fac parte dintr-o grupare spirituală sau socială, dar cel puţin îşi doresc foarte mult aceasta. Pentru că au eficienţă mare atunci când l-i se respectă hotărârile, natura emisivă de foc îi face buni conducători mai ales din punct de vedere spiritual şi le dă o notă de respect din partea celorlalţi. Bineînţeles, aceasta adeseori va scoate în evidenţă ideiile lor fixe, dogamatismul şi atitudinea de superioritate în faţa celorlalţi. Însă Jupiter la un nivel superior ne arată că pe maestru îl face exerciţiul şi astfel, dacă Săgetătorii vor învăţa să aplice toate informaţiile pe care le-au acumulat vor dobândi puterea de a-i ghida pe ceilalţi. Asta este şi marea lor capcană le place să dea ordine şi să facă pe maeştrii şi tocmai din cauza asta este necesar să înţeleagă că pentru a conduce şi transforma pe ceilalţi este necesar ca în prealabil să te conduci şi să te transformi pe tine însuţi. Nobleţea este o caracteristică ce le dă o valoare superioară, atunci când înţeleg că cea mai importantă lege este legea bunului simţ. Sunt înzestraţi cu o deosebită capacitate de a îndruma pe ceilalţi şi din acestă cauză la nivel teoretic sunt imbatabili. Trebuie doar să-şi demonstreze lor înşişi că un gram de practică valorează cât tone de teorie.

Cum o cuceresti:Ii place genul "baiat amabil", respectuos, curtenitor, incantator. Cizeleaza-ti tehnica. Este foarte

sincera si deschisa. Uneori uita sa gandeasca inainte de a vorbi, asa ca asteapta-te la cateva socuri. Este independenta si capabila, totusi are nevoie de un barbat puternic de care sa se ancoreze. Arata-i partea ta puternica si nu spabiciunile. Te va testa sa vada daca esti slab, n-o lasa sa te intimideze, spune-i sa-si tina gura, si nu te lasa impresionat de vicleniile ei. Uneori va fi obsedata de lucruri minore si va atinge stari depresive din care poate iesi cu ajutorul tau. Va fi fericita atat timp cat tu nu vei flirta cu alte fete.

Niciodata sa nu:- faci pe seful; roag-o sau sugereaza-i cu diplomatie dorintele tale- devii excesiv de tandru in public. Asteapta pana sunteti singuri pentru a putea sa te ambalezi- te astepti sa-si piarda politetea in nici un moment- o lasi fara activitate in special intelectuala atunci cand ramane singura

Cel mai bine ii merge alaturi de: Berbec, Leu, Scorpion, Fecioara, Sagetator Clacheaza alaturi de: Gemeni, Rac, Balanta, TaurNeutre: Capricorn, Varsator, Pesti

Capricorn 22 Decembrie - 19 IanuarieDacă am înţeles natura ascunsă, rece, solitară a lui Saturn, vom înţelege foarte uşor atitudinea

ascetică a zodiei Capricornului. Trebuie doar să ne imaginăm toate calitaţile şi defectele saturniene proiectate în interiorul fiinţei umane şi vom înţelege de ce nativii acestei zodii sunt cei mai disciplinati, cei mai perseverenţi şi punctuali, cei mai pragmatici, cei mai buni organizatori şi adminstratori, dar şi fiinţe uneori zgârcite, închise şi izolate în propria lor lume interioră, lipsite de sentimente şi refuzând să iubească. Pământul îi face deoasebit de practici şi fixaţi pe anumite idei, de unde şi neclintirea şi încăpăţânarea lor, iar Saturn îi conduce spre aspiraţii foarte înalte. Uneori aspiraţiile lor sunt greu de recunoscut şi apreciat de către ceilalţi pentru că puţini sunt cei care pot ţine paşii cu ei. Nu se mişcă repede şi nici foarte des, dar când se implică într-o acţiune sunt prezenţi acolo cu întreaga lor fiinţă şi reuşesc să ducă la bun sfârşit ceea ce şi-au propus. În cazul în care în aspiraţiile lor nu ţin cont de sentimentele celorlalţi este foarte posibil să devină foarte egoişti şi reci, refuzând să dea explicaţii şi să motiveze acţiunile lor. Calitatea lor cea mare este în legatură cu controlul timpului, faptul că acţionează în conformitate cu anumite reguli personale şi sunt deosebit de fideli crezului lor. Trebuie să înveţe însă că orice om poate merge pe cont propriu doar o bucată din drumul destinului, deoarece la un moment dat este nevoie de un ghid, de un maestru. Numai în măsura în care vor accepta sfaturile celorlaţi şi îndrumarea din partea unor fiinţe superioare vor reuşii să depăşească egoismul şi să-şi dezvolte umilinţa, o calitate foarte necesară pe orice cale spirituală. Pământul le dă şi o mare putere de a pune în practică orice, de a valorifica orice cunoaştere sau informaţie şi astfel ei evoluează prin aceste experienţe directe, prin maturizarea dată de încercarile şi testele cele mai extremiste. Sunt în stare să renunţe la aproape orice pentru a-şi împlinii scopul vieţii, de unde rezultă o ambiţie ieşită din comun. Nu au nevoie de condiţii, nu sunt pretenţioşi, dar dacă pretind mult de la ceilalţi trebuie să înveţe să pretindă mult şi de la ei înşişi.

Cum o cuceresti:Este preocupata de siguranta si pozitie sociala astfel ca daca esti promitator din punctul ei de

vedere te va "incaleca" si va deveni managerul si indrumatorul tau. Arata-i ca-i oferi un viitor. Are o orientare traditional familista si va trebui sa-i demonstrezi ca si tu ai aceleasi inclinatii. E puternic ancorata in cele lumesti si in dragoste va avea initiative care s-ar putea sa te surprinda. Inainte de a te iubi ea trebuie sa te cunoasca foarte bine asa ca trebuie sa ai rabdare si sa o astepti pe ea sa se apropie. S-ar

155

Page 156: Cartea viselor

putea sa fie mai interesata sa stea acasa cu tine decat sa iasa in societate. Oricum, legat de cariera si finante, va fi incantata sa fie un parazit al societatii.

Niciodata sa nu:- saci glume proaste sau sa nu-i defaimezi familia- te astepti sa renunte la prietenii ei- o implici in activitati sociale decat daca acestea se refera la cariera sau afaceri- te astepti din partea ei la judecati rapide pentru ca are nevoie de timp sa se gandeasca- te astepti din partea ei la a aborda un stil de viata nou, nonconformist pentru ca ea este "maritata" cu conventionalulEvita sa fii critic la adresa personalitatii ei sau legat de ceea ce-i place sau displace.

Cel mai bine ii merge alaturi de: Taur, Scorpion, Fecioara, PestiClacheaza alaturi de: Gemeni, Leu, Balanta, Varsator, BerbecNeutre: Rac, Sagetator, Capricorn

Varsator 20 Ianuarie - 21 FebruarieÎn domiciliul emisiv a lui Saturn, toate calitaţile şi defectele saturniene sunt proiectate în exterior

de unde rezultă responsabilitatea faţă de ceilaţi (faţă de Capricorn unde acest aspect era neglijat în favoarea responsabilităţii faţă de propria fiinţă) şi dorinţa de a-i ajuta pe cei care nu sunt în stare. Astfel remarcăm la Vărsători o deosebită dorinţă de a deveni un exemplu în viaţa celorlaţi. Ei renunţă la tradiţionalismele şi standardele de tip Capricorn şi preferă să îşi organizeze timpul nu după reguli, ci după marea lege a spontaneităţii. Saturn emisiv aduce nevoia de a fi de folos unui întreg colectiv şi dacă se poate întregii umanităţi, pentru că aerul Vărsătorului este un aer ce ne proiectează în viitor, unde se naşte umanitarismul, revoluţia ştiinţifică, modernismul, unde intuiţiile geniale sunt stări fireşti şi nu eforturi supraomeneşti. Uranus, a doua planetă şi practic cea mai importantă, ne pune faţă în faţă cu zodia libertăţii şi a independenţei. Din cauza aceasta Vărsătorilor le place atât de mult să călătorească, să caute, să ajute, să nu aibă obligaţii, să nu fie condiţionaţi de nimeni şi nimic. Aerul uranian ne proiectează în viitor şi refuză orice legatură cu principiile tradiţionale, aspect care uneori este un lucru foarte grav. Ei trebuie să înveţe din experienţele trecutului, din istorie şi tradiţiile lumii pentru a nu repeta acelaşi greşeli ca altădată, însă e nevoie de mult discernământ, care se dobândeşte întotdeuna prin armonia dintre inteligenţă şi bunul simţ. Originalitatea lor îi plasează în rândul descoperitorilor şi al revoluţionarilor şi tocmai din cauza aceasta este necesar să înveţe ce însemnă simţul măsurii, mai bine zis "să nu arunce mărgăritarele lor sufleteşti acolo unde acestea sunt ignorate". Având o mare bunătate sufletească trebuie să înveţe "că e bine să fi bun, dar trebuie să fi bun la ceva", adică este nevoie de mai multă obiectivitate şi focalizare mentală, deoarece altfel se risca o atitudine superficială şi acţiuni delăsătoare.

Cum o cuceresti:Mintea ei e plina de problemele universului si de aceea ea vine cu tot felul de idei ciudate. Fii pregatit pentru astfel de situatii. Ea are prieteni din toate straturile sociale si ii place pe toti in mod egal. Te va place daca si tu simti acelasi lucru despre prietenii ei. Deci fii domnul "Amabilitate" cand ii intalnesti. Ii plac barbatii intelectuali, culti si interesanti: verifica daca te incadrezi in categoria lor. Iti va fi loiala daca ii arati ca respecti loialitatea, asa ca arunca-ti agenda telefonica. Are nevoie de libertate si nu poate tolera situatiile restrictive; las-o deci mai usor, in caz contra s-ar putea sa-ti zica pa. Ea asteapta de la tine deschidere, sinceritate si loialitate. Poarta-te onest!

Niciodata sa nu:- fii arogant ca nu suporta- critici modul in care se imbraca sau in care se comporta cu oamenii; in caz contrar vei pierde din respectul pe care ti-l acorda- ridiculizezi sau sa razi de vreunul din gandurile ei secrete pentru ca risti sa nu-ti mai spuna niciodata nimic- incerci sa aplici cu ea vreuna din ideile sau comportamentul tau invechit pentru ca ea traieste in viitor si ai putea declansa o rebeliune.

Cel mai bine ii merge alaturi de: Gemeni, Balanta, Sagetator, Varsator Clacheaza alaturi de: Berbec, Capricorn, Taur, Rac, FecioaraNeutre: Leu, Balanta, Pesti

Pesti 22 Februarie - 20 MartieAl doilea domiciliu jupiterian ne revelază legile interioare, legile morale faţă de legile sociale ale

Săgetătorului. Natura este receptivă şi fiind şi de apă regăsim în primul rând o deosebită sensibilitate, de unde şi receptivitatea foarte mare a Peştilor mai ales la nivel psihic. Jupiter "–" este în legătură cu percepţia spirituală, cu intuiţiile profunde, cu receptivitatea faţă de lumile paralele şi spre planurile astrale. Din cauza asta Peştii sunt atât de atraşi faţă de lumea misterelor, lumea viselor şi a imaginaţiei. Chiar se spune despre ei că mai mult sunt cu capul printre stele decât cu picioarele pe pământ. Este o

156

Page 157: Cartea viselor

mare necesitate să înţeleagă folosirea corectă a puterilor lăuntrice şi să-şi dezvolte încrederea în sine. De fapt natura lor planetară şi elementară ne conduce spre acceptarea interioară a legilor, iar orice lege ajunge la sufletul omului numai dacă trezeşte o anumită credinţă. Însă pentru a discerne între imaginaţie şi credinţa adevărată este nevoie de o mare încredere în propriile noastre potenţialuri şi calităţi. Trebuie să fim sinceri faţă de noi înşine (faţă de Săgetători care fiind "+", trebuie să fie sinceri faţă de ceilalţi) şi să ne orientăm întrega fiinţă către un ideal spritual. Acesta este răspunsul lui Neptun: credinţa nestrămutată şi devoţiunea faţă de idealul nostru. Credinţa, puterea de a renunţa de a ne sacrifica este o mare cerinţă. Atenţie foarte mare pentru a nu se confunda credinţa cu naivitatea, adică să credem în orice lucru care are o pală de adevăr. Netpun este simbolul compasiunii şi a umilinţei şi astfel regăsim la nativii din această zodie o mare forţă devoţionala şi chiar o mare putere de transfigurare. Uneori sensibilitatea lor îi face să-şi asume şi problemele celorlalţi şi să se condamne la suferinţe, considerând suferinţa ca fiind o necesitate în evoluţie. Dacă vor învăţa să se debaraseze de "cultul păcatului” şi să nu depindă de faptele lor trecute, în mod sigur li se va revela idealul spiritual.

Cum o cuceresti:S-ar putea sa te simti atras de aceste fete pentru ca au ceva misterios care te intriga si pe care nu il

poti intelege. Urmeaza-ti destinul. Se va purta ca o pisicuta daca ii vei arata ca esti un barbat puternic si grijuliu si vei demonstra ca ai resurse de a-i crea confort. Ea este subiectiva si influentabila, dar fii atent ca poate fi usor dezamagita. ea te poate iubi dar s-ar putea sa fie reticenta in a ti-o arata. Fii cat mai deschis in a-ti arata sentimentele fata de ea. Este o fire pesimista asa ca din cand in cand are nevoie de un compliment, o vorba buna. Ii plac lucrurile si valorile traditionale dar este moderna si crede in drepturile egale. Respecta-i felul de a fi.

Niciodata sa nu:- ii innabusesti opiniile pentru ca are nevoie sa vorbeasca si sa-si exprime pozitia; o va face oricum- iti faci griji legat de pesimismul ei pentru ca acesta ii este felulPoarta discutii optimiste; te va privi ca pe un indrumator al viitorului ei asa ca va trebui intotdeauna sa fii pe faza si capabil sa dai solutii in orice moment.

Cel mai bine ii merge alaturi de: Rac, Scorpion, Taur, Gemeni, Fecioara, CapricornClacheaza alaturi de: Berbec, Leu, Sagetator, balantaNeutre: Varsator, Pesti

PLANETELE – descriereSOARELE - are drept culoare portocaliul, metalul sau este aurulul, piatra pretioasa este

diamantul. Soarele guverneaza Zodia Leului , Casa a V-a, si ziua de duminica. Este o Planeta Masculina, deci pozitiva. Calitatile pe care le  genereaza sunt spiritul de sinteza si organizare, generozitate si entuziasmul. Defectele pe care le provoaca Soarele sunt orgoliu, furia, tirania, egoismul.

LUNA - are drept culoare verdele, metalul sau este argintul, smaraldul, sau perla. Guverneezaza Zodia Cancerului si Casa a IV-a, precum si ziua de luni. Este o Planeta Feminina, negativa, simbolizand astfel principiul feminin, familia, sufletul, misterul, sanatatea, jocurile, banii, caminul, parintii, adaptarea, intuitia, istoria, si romantismul.

157

Page 158: Cartea viselor

MERCUR - are drept culoare violetul, metalul mercur, piatra pretioasa opalul. Guverneaza Zodia Gemenilor si Zodia Fecioarei, Casa a III-a si a VI-a, precum si ziua de miercuri. Este o Planeta neutra, simbolizand astfel, tineretea, comunicarea, fratii, surorile, vecinii, literatura, studiul, constientul, rationalul, invatamantul. Calitatile pe care le genereaza sunt inteligenta, spiritul stiintific, elocventa, diplomatia. Defectele: agitatia, siretenia, minciuna, criticul.

VENUS - are drept culoare galbenul, metalul este cuprul iar piatra este agata sau smaraldul. Guverneaza Zodiile Taur si Balanta, Casele II si VII, precum si ziua de vineri. Planeta Feminina ce simbolizeaza dragoste, frumusete, arta, cultura, lux, tandrete. Ca si calitati: amabilitate, blandete, talent artistic, bun gust, atractia fizica. Defecte: gelozie, indoielnic, nepasare.

MARTE - are drept culoare rosul, metalul sau este fierul, iar piatra este ametistul. Guverneaza Zodia Berbecului, Casele I si VIII si ziua de marti. Planeta Masculina ce simbolizeaza actiunea, curajul, forta, vitalitatea, instinctul. Ca si calitati: curaj, dinamism, practic, strategic, capacitate de instruire a oamenilor. Defecte: brutalitate, gelozie, razbunare, nervozitate.

JUPITER - are drept culoare albastrul, ca si metal cositorul, iar piatra turcoazul, granatul. Guverneaza Zodia Sagetatorului, Casele IX si XII, precum si ziua de joi. Planeta Masculina, simbolizeaza justitia, religia, filosofia, belsugul, generozitatea, bogatia. Calitatile pe care le genereaza sunt: intelepciunea, bunul simt, respectul, umanismul si sacrificiul. Defectele sunt: lacomie, idealism.

SATURN - are drept culoare indigoul, ca metal plumbul, ca piatra pretioasa, onixul alb. Guverneaza Zodia Capricorn, Casele X si XI precum si ziua de sambata. Planeta Masculina, simbolizeaza, batranete, savant, pesismism, stabilitate, melancolie, timp, seriozitate. Calitatile: spiritul practic, siguranta, rabdare, seriozitate, diplomatie, bune maniere. Defecte: incapatanare, pesimism, razbunare.

URANUS - are drept culoare movul, metalul este uraniul, iar piatra pretioasa opalul, ametistul. Guverneaza Zodia Varsatorului, Casa a XI-a. Simbolizeaza prietenia, libertatea, neprevazutul, suspiciunea. Calitatile pe care le confera sunt: imaginatia, inventivitatea, talente deosebite pt. ocultism, metafizica, etc. Defectele: idealism, revolta, egoism.

NEPTUN - culoarea albastru, metalul paladiu, piatra este safirul. Guverneaza Zodia Pestilor, Casa a XII-a. Este o Planeta Feminina, simbolizand necunoscutul, iubirea cosmica, viciul, suferinta, melancolia. Calitatile: receptivitatea, intuitia, premonitia, imaginatie, sacrificiul. Defectele: naivitatea, obsesia, autodistrugerea, haosul.

PLUTON - are drept culoare rosu spre roz, ca si metal plutoniul, piatra pretioasa, granatul. Guverneaza Zodia Scorpionului si Casa a VIII-a. Simbolizeaza energiile subtile, dorinta de putere, relatiile intime, moartea si renasterea. Calitati: inspiratie creatoare, inteligenta practica, lider, putere, magnetism. Defecte:  intoleranta, extremism, cruzime, inselatorie, minciuna.

NumerologieSa zicem ca cineva este nascut pe 16.06.1951. Cifra de destin a acestei persoane se va calcula

adunind toate componentele datei de nastere. Deci, vom avea 1+6+6+1+9+5+1=29. Cum in numerologie totul se reduce la o cifra intre 1 si 9, vom face si noi aceasta reductie si vom ajunge la 2+9=11=1+1=2. Astfel, cifra de destin a persoanei respective este 2. Cifra acestui an, deci a anului 2002, tot prin reductie, este 4. Iar cifra lunii este 11, caci noiembrie este a unsprezecea luna a anului. Ca sa aflam cum ii merge persoanei din exemplu, vom aduna cifra de destin cu cifra anului, la care adaugam si cifra lunii. Prin urmare, facem suma intre 2+4+11=17. Rezultatul este deci 8. Aceasta este si cifra in dreptul careia va trebui persoana respectiva sa isi citeasca previziunea numerologica pe luna noiembrie.

1. Feriti-va, la inceputul lunii, de o inselatorie, de prefacatoria unei persoane cu functie ori a sotului, a tatalui in cazul femeilor zodiei! Puteti avea si probleme cu ritmul cardiac, inima nu va lucra perfect. La finele lunii, deveniti mai abili in rezolvarea intereselor dvs. Unii nativi vor simti ca platesc o datorie karmica.

2. Luna va face foarte sensibili, mai ales in zilele de 4, 11, 20 si 27. In 4, va puteti pregati sa incepeti noi chestiuni, noi relatii. Femeile se pot duce la tuns, la coafat, la manichiura. Unghiile si parul scurtate cresc mai bine. In 11 si in 27, prilejurile de enervare sint mai dese. Si in 20 puteti lua foc, dar puteti gasi, totodata, rezolvare unor probleme care trenau de doua saptamini.

3. Inceputul lunii, mai ales, este excelent pentru dvs. Trigonul dintre Pluton si Jupiter, care va stapineste numerologic, va aduce importante transformari in cistiguri. Veti avea succes in general, in orice intreprindeti. Sansa dvs. va fi legata de calatorii ori de straini, de religie sau de studii inalte. Si demersurile in justitie sau sanatate sint binevenite.

4. Rabdarea si perseverenta, conjugate cu metoda si organizarea va pot inca sustine in tot ceea ce faceti. Mijlocul lunii poate insa aduce un conflict cu o persoana cu autoritate (poate cu sotul ori tatal pentru femei) sau o problema de sanatate. Feriti-va inima de emotii si evitati eforturile in exces, care pot conduce la infarct! Atentie la calculatoare si la zborurile cu avionul!

158

Page 159: Cartea viselor

5. La finele primei saptamini asteptati-va la furturi si inselatorii. S-ar putea ca unii dintre dvs. sa doreasca ei insisi sa fure sau insele... Mintea nu lucreaza corect si sint posibile erorile. La fel, accidentele. La finele celei de-a doua saptamini sint, din nou, posibile catastrofele: de masina, de avion, de tren. Din data de 20 intervine o schimbare in felul dvs. de a fi si de a recepta lumea.

6. Pina in data de 21, inca evaluati relatiile dvs., mai ales pe cele amoroase. Cistigurile pot veni mai greu, poate ca nici de cadouri nu veti fi foarte multumiti. In fine, tot ce tine de favoruri, de relatii cu altii, mai ales de cele amoroase, cunoaste o reevaluare. Asta inseamna ca dupa 21 va trebui sa va pregatiti de o ruptura...

7. Neptun este planeta care va guverneaza, drept care, la inceputul lunii, sint posibile neplaceri cu persoane cu functii (sefi pentru unii, soti sau tati pentru femei, mai ales). Concomitent, intuitia dvs. se combina perfect cu dorinta de actiune si tocmai de asta nu va strica sa fiti diplomati. La finele lunii veti rezolva neplacerile pe care le-ati avut la inceputul acesteia.

8. Saturn continua sa retrogradeze si sa va faca mai nevoiti in a depune eforturi. Veti invata, astfel, sa fiti originali, sa fiti independenti. La finele lunii, Marte va contribui la demararea unor actiuni pe care le-ati pritocit vreme de patru saptamini... Cei care au talent se vor produce artistic. Cei ce sint buni medici vor dovedi ce chirurgi, dentisti, neurologi sint. Cei ce sint oameni de afaceri isi vor proba talentul.

9. Pare ca relatiile dvs. cu partenerii de orice fel vor fi marcate de actiune. Buna sau mai putin buna. Pe unii s-ar putea sa-i irite cheful dvs. de tot fac cite ceva. La inceputul lunii, ascultati-va instinctul. La finele acesteia, cautati sa fiti mai organizati, mai metodici, mai prevazatori si mai dotati cu rabdare. Astfel, succesul nu va fi departe de dvs.

Ora de nastere va arata cum iubitiAstrologii acorda, in general, multa atentie datei de nastere. Anul, luna si ziua de nastere ale

cuiva sint luate in consideratie de toata lumea, dar ora nasterii este, pentru cei mai multi, mai putin importanta. Practica de mii de ani a astrologilor orientali arata insa ca ora de nastere este in strinsa legatura cu dragostea.

Ora Sobolanului (de la ora 23.00 la 1.00)Aveti o sensibilitate deosebita, pe care

cu greu o poate ghici cineva. Cind iubiti, o faceti cu tot sufletul si partenerii dvs. vor afla repede ce inseamna pasiunea adevarata. Daca sinteti femeie, atunci veti fi preocupata foarte devreme de alegerea partenerului de viata. Ora Boului (de la 1.00 la 3.00)

Apreciati punctualitatea si corectitudinea si va cautati un partener de viata linistit si echilibrat. Daca sinteti barbat, sinteti aproape de idealul masculin al oricarei femei. Farmecul de care dati dovada poate dezgheta chiar si cea mai inghetata inima. Daca sinteti femeie, atunci este cit se poate de sigur ca veti fi nu numai o sotie, ci si o mama excelenta.Ora Tigrului (de la 3.00 la 5.00)

Acordati destul de mare insemnatate casatoriei, iar dragostea, pentru dvs., este asemenea unor focuri de artificii. Mai mult decit orice pe lume tineti insa la independenta dvs.Ora Iepurelui (de la 5.00 la 7.00)

Desi flirtati aproape intreaga viata (poate si din pricina faptului ca va temeti sa nu

faceti vreun pas gresit), sinteti cit se poate de credinciosi, atit in dragoste, cit si in casnicie. Cinde vi se iveste perspectiva unui mariaj, cintariti foarte bine argumentele pro si contra.Ora Dragonului (de la 7.00 la 9.00)

Pentru a putea ramine fideli, va trebuie neaparat un partener cit mai aproape de ideal. Desi va place sa dispuneti de libertate deplina, va place sa va mai plingeti din cind in cind de lipsa unor circumstante favorabile in viata. Ora Sarpelui (de la 9.00 la 11.00)

Prin natura dvs. sinteti plini de seductie, asa ca ii este greu cuiva sa va reziste. Femeile nascute la acest interval sint neobisnuit de atragatoare si se prea poate ca sotii lor sa fie vrajiti de ele intraga viata. Barbatii sint inzestrati cu multa stapinire de sine si se pricep sa cucereasca femeile.

Ora Calului (de la 11.00 la 13.00)Fidelitatea nu este tocmai punctul dvs.

forte, dar dragostea va juca un rol atit de mare in

159

Page 160: Cartea viselor

viata dvs., incit veti face destul de multe greseli. In ciuda numeroaselor semne de avertizare pe care le veti primi, dragostea va va face uneori sa va pierdeti uzul ratiunii, iar viata nu va va scuti de prezenta unor parteneri nepotriviti.Ora Oii (de la 13.00 la 15.00)

Deoarece singuratatea va sperie, sinteti preocupati de timpuriu de alegerea unui partener, dar pentru ca sinteti o persoana extrem de vulnerabila, veti avea grija sa-i alegeti cu destul de multa grija. Alesul dvs. va trebui sa va asigure multa siguranta, fie ea sufleteasca sau materiala. Ora Maimutei (de la 15.00 la 17.00)

Suferintele din dragoste nu va sperie, deoarece sinteti destul de plini de propria persoana. Va pricepeti sa vorbiti frumos, asa ca veti face multe victime in jurul dvs. Barbatii nascuti in acest interval se vor casatori tirziu, deoarece ei tin foarte mult la viata lor de burlaci.Ora Cocosului (de la 17.00 la 19.00)

Sportul dvs. preferat este de a face cit mai multe cuceriri si pentru aceasta nu va crutati nici cele mai frumoase pene. Cocosul colectioneaza experientele erotice, iar in viata sexuala, poate trece peste orice limite.Ora Ciinelui (de la 19.00 la 21.00)

Ce nascuti in acest interval pot fi siguri ca sperantele le vor fi pe masura asteptarilor, mai ales daca vor da dovada de putina rabdare (caracteristica de altfel pentru ei). Reciprocitatea in sentimente poate duce la o casnicie ideala, deoarece sinteti, cum s-ar spune, de casa.Ora Mistretului (de la 21.00 la 23.00)

Sinteti persoane sufletiste, dar din pacate nu toti va vor raspunde cu aceeasi moneda. In dragoste aveti insa noroc, deoarece simtiti instinctiv pericolul unei pasiuni care v-ar putea mistui. Femeile nascute in acest interval nu prea dau voie nimanui sa intre in cotloanele lor intime, lucru care ii va atrage foarte mult pe naivii barbati din viata lor.

Iniţiala prenumelui iubitei îi dezvăluie caracterulGraţie iniţialei prenumelui iubitei, se poate şti câte puţin despre caracterul său şi modul în care

trebuie să ne comportăm cu ea. Este un foarte bun mod de a începe să-i cunoaştem.Dacă prenumele său începe cu:

A: Este energică, dinamică, ambiţioasă. Este o pasional.B: O mare sentimentală, care va trebuie să fie ţinută în frâu.C: Deschisă, creativă şi imaginativă. Ţine foarte mult la independenţa sa.D: Nu are încredere în ea. Este o timidă care trebuie împinsă de la spate.E: Gustul său pentru nou este fără limite, mai ales în dragoste.F: Nu ajunge să ia decizii. Este mereu „între două luntre”.G: Veselă, dinamică. Te va antrena la nebunii.H: Nu se gândeşte decât la studiile sale, la familie.I: Foarte atentă şi sensibilă. O tipă atrăgătoare.J: Belicoasă şi victorioasă. Mare atenţie cu ea.K: Dificilă de urmat. Îi plac victoriile laborioase.L: Îi place neaşteptatul, neasemuitul...M: Este o tipă fidelă. Dacă te alege, te păstrează mult timp.

N: Spontană şi inventivă. Ştie să cucerească.O: Pasiune şi îndrăzneală, adio linişte.P: Explozivă şi minunată, o experienţă de încercat.Q: Se crede irezistibilă, dovedeşte-i contrariul.R: Idealistă şi temerară. Caută o inimă la fel de sensibilă ca a sa.S: Navighează între prietenie şi dragoste, autonomie şi dependenţă.T: Te ajută, te protejează, ca o mamă.U: Îi este teamă de orice şi mai ales să se angajeze. Fă-o să se teamă, pentru a mişca.V: Impulsivă şi entuziastă. Se îndrăgosteşte la fiecare zece secunde.W: Transformă-te în Everest şi se va urca să te ajungă.X: Stea care „traversează” cerul tău, o super-experienţă.Y: Este adorabilă. Atinge tot. Explică-i că în dragoste eşti doar tu.Z: Zboară foarte repede şi revine. Atenţie!

160