Limba norvegiană este o limbă nord-germanică, limba oficială în Norvegia. Alături de suedeză, daneză, faroeză și islandeză, norvegiana face parte din familia limbilor scandinave. Suedeza, daneza și norvegiana, limbi scandinavice continentale, sunt reciproc inteligibile.

Nu există un standard official al limbii vorbite în Norvegia, însă reformele lingvistice ale secolului 19 au produs cele două forme oficiale ale limbii scrise, Bokmål și Nynorsk. Reforma lingvistică s-a suprapus obținerii independenței Norvegiei în secolul 19.

1. Scurtă istorie a limbii norvegiene1

1.1. Anii 200-700: Alfabetul Runic

Alfabetul folosit era cel runic. Alfabetul runic avea 24 de litere și era numit futhark (f, u, th, a, r, k fiind numele primelor șase rune ale alfabetului). Se considera că simbolurile runice au puteri magice (runa înseamnă secret) și pot furniza protecție și aduce noroc. Dat fiind statutul special al simbolurilor, puțini erau cei care stăpâneau arta scrierii. Cuvintele erau deosebit de lungi și complicate. Lungimea medie a unui cuvânt era de 5 silabe.

1.2. Anii 700-1000: Era Vikingilor (Norse)

În această epocă, limba norvegiană era destul de uniformă, fără diferențe maore de dialect. Mulți vikingi s-au stability în insulele britanice. La acea vreme, norvegiana vorbită se asemăna sufficient de mult cu limba engleză a epocii pentru a face cele două limbi reciproc inteligibile. Limba norvegiană (norse, la acea vreme) a avut o influență puternică asupra limbii engleze vechi.

În jurul anului 1000, misionarii catolici au introdus alfabetul latin, aducând o dată cu acesta influențe latine și grecești care se resimt până în ziua de astăzi. Cuvintele străine provenite din această epocă se folosesc și astăzi și se numesc cuvinte de împrumut.

În ciuda introducerii alfabetului latin, alfabetul runic a continuat să fie folosit și s-a răspândit printer vikingi vreme de încă 400 de ani.

1.3. Anii 1000-1350

În 1349, ciuma bubonică a atins coastele vestice ale Norvegiei, decimând aproape jumătate din populație. Mulți dintre cei atinși de ciumă erau peroți și 1ABriefHistoryoftheNorwegianLanguage,URL=http://library.thinkquest.org/18802/langhist.htm

călugări, veniți să se roage la căpătâiul bolnavilor și infectați la rândul lor. Cum clericii constituiau mare parte din clasa educată a dispărut. Norvegiana scrisă s-a pierdut în mare parte pentru că nu mai exista o clasă care să o mențină.

În 1397, prin Uniunea Kalmar, Norvegia, Suedia și Danemarca s-au unificat. În 1536, Norvegia a devenit parte a Regatului Danezo-Norvegian. Daneza și suedeza au influențat puternic limba norvegiană. În același timp, coasta vestică a Norvegiei, prin marile porturi comerciale, a reprezentat un punct de influență germanică puternică.

1.4. Anii 1520-18302

O dată cu integrarea Norvegiei în regatul Danezo-Norvegian, daneza a devenit limbă scrisă oficială în Norvegia, deși locuitorii au continuat să vorbească în dialecte.

Toate documentele oficiale erau scrise în daneză, daneza era limba predată în școli, iar aristocrația norvegiană, reprezetând 2% din întreaga populație, vorbea daneză. Limba comună a suferit un process de koinetizare (limba koine este o limbă standard rezultată din contactul a două varietăți lingvistice reciproc inteligibile). Gramatica a fost simplificată iar pronunția norvegizată.

În 1814, Norvegia își declară independența. În acest moment, limba elitelor norvegiene devenise acest koine danezo-norvegian. Deși printr-o uniune personală, Norvegia s-a unificat cu Suedia după declararea independenței, curentul naționalist a rămas puternic. O parte esențială a programului naționalist era constituită de definirea unei limbi norvegiene independente. Trei căi erau disponibile:

‐ de a menține limba curentă (danezo-norvegiană, care era déjà diferită de limba suedeză)

‐ de a norvegianiza limba daneză ‐ de a construi o nouă limbă națională pe baza dialectelor norvegiene

moderne.

Prima cale a fost respinsă, însă cele din urmă au fost urmate simultan, rezultând în cele două forme standard ale limbii norvegiene scrise: Bokmål(înseamnă literalmente limba cărții) și Nynorsk.

1.5. Post 18303

Există trei mari mișcări de reformă lingvistică: Riksmål, Bokmål și Nynorsk.

2TheNorwegianLanguage,URL=http://en.wikipedia.org/wiki/Norwegian_language 3Bokmal,URL=http://en.wikipedia.org/wiki/Bokm%C3%A5l

Principala mișcare naționalistă norvegiană a secolului 19 a introdus Riksmål (termenul înseamnă limbă națională). Riksmål denumea varietatea norvegiană a danezei scrise și a danezei-norvegiene vorbite. Termenul a fost introdus în 1899 de către Bjørnstjerne Bjørnson. Lupta se purta împotriva influenței crescânde a Nynorsk (norvegiana nouă) al cărei program fundaționist prevedea încorporarea dialectelor norvegiene moderne în limba oficială a națiunii.

În 1917,au fost integrate în limbă elemente din dialecte moderne norvegiene și din Nynorsk, ca alternative la formele tradiționale ale danezei-norvegiene, alcătuind o variantă revizuită a Bokmål. Această mișcare a întâmpinat opoziție din partea susținătorilor Riksmål.

În 1938, o nouă reformă lingvistică a Bokmål a introdus și mai multe elemente din dialecte norvegiene și Nynorsk. Mai important, multe dintre formele mai tradiționale provenite din daneza-norvegiană au fost eliminate din limbă. Opoziția din partea susținătorilor Riksmål a fost pe măsură. Cu toate acestea, reformele Riksmål au eșuat într-un final. Astăzi, Riksmål denumește varianta conservatoare, pre-1938 a Bokmål, folosită în continuare de Academia Norvegiană. Urmând celor mai noi revizuiri ale Bokmål, însă, diferențele dintre cele două limbi pot fi comparate cu diferențele dintre engleza americană și cea britanică.

2. Nynorsk și Bokmål4

Nynorsk reprezintă creația unui singur om – linvistul Ivar Aarsen (limba creată de el purta inișial denumirea de Landsmål, care înseamnă, la propriu, limba țării). La mijlocul secolului 19, Aarsen a efectuat primul studiu systematic al limbii norvegiene, călătorind prin Norvegia și studiind dialectele. În 1848 și 1850, Aarsen a publicat prima gramatică a limbii norvegiene și primul dicționar. Munca lui Aarsen se bazează pe idea că dialectele vorbite în Norvegia aveau o structură gramaticală comună care le distingea de limbile daneză și suedeză. Aarsen a încercat să dea seama de interdependențele structurale dintre dialecte. Pentru a abstrage structura din varietatea dialectelor, a dezvoltat criterii de bază pe care le-a numit forma cea mai perfectă. Această formă a fost definită ca cea care reiese din conexiunile dintre cuvintele înrudite sau similare din diverse dialecte și conexiunile fiecărui dialect cu vechea Norse. Nici un dialect nu păstrează toate formele perfecte, însă fiecare dialect prezervă diferite aspecte și părți ale vechii limbi. Printr-o abordare sistematică, Aarsen pretindea că putea ajunge la o expresie unificată a tuturor dialectelor norvegiene, pe care el a numit-o dialectul fundamental, și pe care lingvistul Einar Haugen a numit-o proto-norvegiană.

4Nynorsk,URL=http://en.wikipedia.org/wiki/Nynorsk

Idea revoluționară a lui Aarsen a fost aceea că dialectal fundamental ar trebui să se constituie într-o limbă scrisă și că această limbă ar trebui să fie Norvegiana Modernă, nu Old Norse. De aceea, nu a inclus în Nynorsk categorii gramaticale dispărute din dialecte. Totuși, Aarsen menținea că ceea ce se păstrează din Old Norse în dialect ear trebui să fie deopotrivă present și în noua limbă norvegiană. Einar Haugen descrie opera lui Aarsen drept una reconstructivă mai degrabă decât constructivă.

Deși efortul acestei reconstrucții lingvistice este unul remarcabil, Nynorsk nu s-a bucurat niciodată de prea multă apreciere. Istoric, între 10-15% din populație folosesc această formă scrisă, iar între 85-90% folosesc Bokmål.

În 1885, Nynorsk și Bokmål au fost adoptate împreună ca variante oficiale ale limbii norvegiene. Bokmål este cea mai răspândită, însă Nynorsk se bucură de sprijinul oficialităților care emit reglementări menite spre a susține în special Nynorsk, care a auns să fie privită ca limbă minoritară. Consiliul Lingvistic Norvegian recomandă spre folosirea de către străini a denumirilor Norvegiana Bokmål și Norvegiana Nynorsk. Printre reglementările aplicate în vederea susținerii Nynorsk se numără:

‐ Toate manualele școlare norvegiene trebuie să fie publicate în ambele limbi.

‐ Cel puțin 25% din toate programele difuzate de postul național de televiziune trebuie să includă subtitrări în Nynorsk sau să fie narate în Nynorsk.

‐ Cel puțin 25% din toate documentele oficiale trebuie să fie scrise în Nynorsk.

‐ Toate persoanele care ocupă poziții oficiale trebuie să cunoască ambele limbi. O persoană care trimite o scrisoare adresată, spre exemplu, municipalității, într-una din cele două limbi are dreptul de a primi răspuns în limba respectivă.5

3. Reforma lingvistică și identitatea națională

Itamar Even-Zohar vorbește despre cazul reformei lingvistice norvegiene, care în opinia sa, exemplifică legătura dintre identitate națională și limba unei națiuni. Norvegia reprezintă un caz deosebit prin faptul că definirea limbii oficiale, deși motivată de dorința de a distinge norvegiana de daneză și suedeză, nu a fost o reformă radicală stricto-sensu.

“Procesul a fost cel așteptat: schimbarea ortografiei limbii daneze așa cum era vorbită de norvegieni pentru a obține un vehicul official al norvegienei,

5TheNorwegianLanguage;URL=http://library.thinkquest.org/18802/norwlang.htm

introducerea uneor cuvinte din vernacular, adaptarea declensiunilor gramaticale pentru a aproxima limba vorbită, nrvegianizarea pronunției ș.a.m.d. Astfel, scriitori precum Ibsen au contribuit în mod cert la norvegianizarea danezei lor, însă numai moderat, dat fiind că nu doreau să își piardă publicul danez.”6

Landsmål (Nynorsk) a reprezentat un demers mai radical, al cărui scop era în mod mult mai clar acela de a crea o identitate norvegiană. Neajunsul limbii create de către Ivar Aarsen a fost acela de a nu fi, în final, asemănătoare cu nici unul dintre dialectele norvegiene. Către sfîrșitul secolului 19, Aarsen a reușit să adune o mică dar semnificativă comunitate a inteligensiei norvegiene în jurul operei sale, iar după 1905, când Norvegia s-a rupt aproape brutal de Suedia, Nynorsk a căpătat o importanță socială și politică deosebită.7

Despre motivațiile și consecințele multiplelor reforme ale limbii norvegiene Itamar Even-Zohar spune:

“Între 1907 și present, limba norvegiană a suferit mai mult de 7 reforme privind scrierea. Nici un norvegian, în ziua de astăzi, nu poate știi sigur exact ce limbă trebuie să folosească pentru a scrie un anumit cuvânt. Studenții la universitate trebuie să se poată exprima în două limbi. Dar fiecare din aceste limbi, dată fiind proliferarea comitetelor guvernamentale, are acum între trei și cinci variante. O variantă moderată, o variantă mai puțin moderată, o variantă extremă ș.a.m.d., pentru fiecare din cele două limbi oficiale ale Norvegiei. […] dacă deschizi urnalul conservator din Oslo, Aftenposten, citești o limbă; dacă deshizi jurnalul social-democrat, Dagbladet, citești altă limbă. Limba a devenit o chestiune atât de încărcată politic pentru că, aproape imediat după Primul Război Mondial, noua limbă – adică, noua natură națională a identității anti-daneză, anti-societate-înaltă – a fost sprijinită de Partidul Laburist, ceea ce a trasformat-o în mult mai mult decât o chestiune culturală.

Situația prezentă este absolut mirobolantă. Aceasta este o națiune care trebuie voit planificată, cu o anume voit construită identitate care trebuia atașată unei anume limbi. Din moment ce o astfel de limbă nu exisa, au inventat-o. În clipa în care au vrut să aducă pace și armonie într-o societate dezbinată, guvernul nu a avut o idée mai bună decât să convoace un comitet pentru a întemeia o a treia limbă, cu scopul de a furniza un vehicul unificat națiunii. Dar astăzi, în Norvegia, nimeni nu folosește limba populară norvegiană, iar conflictele linvistice continuă, variind numai prin intensitate. Întrebați un norvegia câte limbi vorbește și vă va răspunde: Douăsprezece: suedeză, daneză și zece norvegiene.8”

6ItamarEven‐Zohar,LanguageConflictandNationalIdentity,URL=http://www.tau.ac.il/~itamarez/works/papers/papers/lngconfl.htm 7Ibidem8Ibidem

BIBLIOGRAFIE:

Itamar Even-Zohar, Language Conflict and National Identity, URL = http://www.tau.ac.il/~itamarez/works/papers/papers/lngconfl.htm

The Norwegian Language; URL = http://library.thinkquest.org/18802/norwlang.htm

A Brief History of the Norwegian Language, URL = http://library.thinkquest.org/18802/langhist.htm

Norwegian Language, URL = http://en.wikipedia.org/wiki/Norwegian_language

Nynorsk, URL = http://en.wikipedia.org/wiki/Nynorsk

Bokmal, URL = http://en.wikipedia.org/wiki/Bokm%C3%A5l