Leszek Kolakowski

HORROR MET APHYSICUS

MET APHYSICAL HORROR

Leszek Kolakowski

Copyright ([) Leszek Kolakowski 1988

HORROR METAPHYSICUS

Leszek Kolakowski

Traducere: Gennina Chiroiu

Copyright ([) Central European University Press 1997

Această carte a apărut cu sprijinul C.E.U. Press

şi al Fundaţiei SOROS pentru o Societate Deschisă România

ISBN 973-571-208-3

Toate drepturile rezervate Editurii ALL.

Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată

fără pcnnisiunea scrisă a Editurii ALL.

Drepturile de distribuţie în străinătate

aparţin în exclusivitate editurii.

Ali rights reserved.

The distribution ofthis book outside Romania, without

the written pennission of B.I.C. ALL srl. is strictly prohibited.

Editura ALL

Bucureşti

Bd. Timişoara nr. 58, sector 6, cod 76548

ir 312.18.21,312.11.46,311.15.47

312.43.21,31107.44,

Fax: 311.05.65

Redactor:

Tehnoredactare computerizată:

Constantin Vlad

Cătălin Mantu

PRINTED IN ROMÂNIA

� tiparul executat la OLlMP PR1NTING SERVICES

Leszek Kolakowski

HORROR METAPHYSICUS

Traducere şi adnotare de Germina Chiroiu

Despre autor

Leszek Kolakowski s-a n ăscut În 1 927 la Radom, În Polon ia . A fost as istent la catedra de logică a Un iversităţ i i d i n Lodz, apoi, Între an i i 1 9 59 şi 1 9 68 a condus catedra de i stor ia filosofi e i l a Un ivers i tatea d i n Varşov ia . După el i m i narea d i n Un ivers i tate, d i n motive pol i t ice, a emigrat În Anglia, unde locu i eşte şi În prezent. D i n 1 9 70 este Sen ior Research Fe l low la AII Sou l s College, Oxford, acceptând Între t imp şi cal i tatea de Vis i t ing Professor l a Un ivers i tăţile McG i11 ( 1 968- 1 969), Berkeley ( 1 969- 1 970), Ya le ( 1 9 75) şi Ch icago ( 1 98 1 ).

Stră luc i ta sa car ieră u n ivers itară În Occ ident s-a concretizat În peste 30 de vo l u me, scr ise În l i mb i l e engleză, fra nceză şi germană, cupr i nzând studi i de i stor ia fi losofi e i , i stor ia rel ig ie i şi ese istică, Între care trebu ie amintite: Chretiens sans eglise ( 1 9 68), Positivist Philosophy ( 1 970), Conversations with the Devii ( 1 972), Die Gegenwărtigkeit des Mythos ( 1 973), Husserl and the Search for Certitude ( 1 975), Leben tratz Geschichte ( 1 977), Main Currents of Marxism ( 1 978), Religion ( 1 982), Bergson ( 1 985), Metaphysical Horrar ( 1 988).

Pentru opera sa fi losofică, tradusă În 1 4 l i mbi , a fost răsplătit cu McArth ur Fou ndation Pr ize În 1 983 şi Cll Jefferson Award, În 1 986. Este membru al Amer ican Society of Arts and Science şi Doctor Honor is Causa a numeroase un ivers i tăţi de prest ig iu d in l u me.

Cuprins

Despre fi losofi .............. . ... . ........... . ... . ... . . . . ........................... . . .... 1 Despre fi l osofie ... ................. . . . . .............. . ... . .. . ....... . ... ....... . .. . ..... 1 Despre autoflage larea fi losofie i .. . .... . ... . . . ..................... . . . . .. . . . . . . . . . 2 Despre autopers ifl a rea ei . . ..... . .... ...... . .... . .......... ... . ........ ....... . . . ... 6 Despre narc i s i sm u l fi losofie i . J aspers ( 1 ) . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8 Despre supravieţu i rea e i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . 1 0 Despre rea l . . .............. . .... ..... . . .. . .......... . ... . ........ .. . .... . ......... . . . .... 1 1 Vise ca rtez iene. Rec ic l a rea l u i Cogito ( 1 ) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 Un a l i b i : blestemu l T impu l u i . . . ..... .................. . ... ............. . . . .. . .. 25 Abso lutu l ( 1 ) ... . ........ .... . . . . .... . .. . . .. . ..... . . . .. ...... . . . .. ......... . . . . . .. . . . .. . . 28 Absol utu l (2) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . 3 1 Persoane ş i non-persoane D iv i ne. Este oare Dumnezeu bun ? Cruor Oei . . . . .. . . ... . .. . . . . . ......... . . . . . . . . .. . 34 Damascios ş i ce l e două t ipur i de Nefi i nţă .. . . . . . ...... . .. .. . . . . . . . . . ... . . 40 Nefi i nţa d iv i nă În creşti n i sm . . . .. . . . . . ........... . . . .... ..... . . ........... . . . . . .46 Despre toate l imbaje le pos ib i l e ( 1 ) . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . 49 Rec ic la rea l u i Cogito (2) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . 53 Despre Husserl .... . .... . . . .. . .. . . . . . . . . . . . . .... . . . .... . ... . . . .... ............... . ... . . 56 Despre Merleau-Ponty ...... . .. . . . . . .. . . . . . . . . ...... . ........... . ...... . .... . . . .... 58 E u l ca un cvas i -abso l ut . . . . . .. . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . ....... ...... . . . . ................ 62 Despre de-cartez ian izare . ........ . . ... . . . . . . . ..... . .......... ............ . ... . . . . 65 Despre Spi noza ........ .. . ... . . . . . ....... . . .. . . . . ............ . . . . . . . . ..... . ...... . . . . . 69 Despre Ja spers (2) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . 71 Lei bn iz ş i toate l u m i le pos ib i l e .. . . . . .. . . . . . ..... . .. . . . . .. . . . ... . . .. : . . . . . . . . . . . 73 Despre creaţ ia d iv ină ş i cea umană ... . . . . . .. . .. . .. . .. . . . . . . ... . ... .. . .... . . . 78 Alter-ego . . ...... . . . .. . . . .... . . . . ........ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ...... . .. . .. . . ..... . . . . . . . . . . . 9 1 Despre toate l imbaje le pos i bi le (2 ) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93 Lectu rÎnd l umea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .... . . . . . . . . .. . . ............ . .. . . 1 07

1.1 "

Despre fi losofi

F i losofu l modern ca re n-a avut n i c iodată sent imentu l c-ar fi u n şar l atan a re o m i nte atît de superfic i a l ă Încît probabi l că nu merită să- i c i teşti opera .

T imp de seco le fi l osofi a ş i -a susţ i nut l egi t im i tatea răspunzînd Întrebă rilor moşten ite de la socrat ic i ş i presocrat i c i : cum să deosebim rea l u l de imagi nar, adevăru l de fa l s, b i ne le de rău . Ex i stă un personaj cu ca re toţ i fi l osofi i eu ropen i se ident ifi că, deş i Îi resp i ng În Întreg ime idei le : Socrate. U n fi losof i ncapab i l să se ident ifi ce cu această figu ră a rhet ipa lă nu apa rţ i ne c iv i I izaţ ie i noastre.

Despre fi losofie

Totuş i , la u n moment dat fi l osofi i trebu ie să Înfrunte ş i să facă faţă u nu i fapt s imp lu , du reros de i ncontestab i l : d i ntre problemele care au susţ i nut fi losofi a eu ropeană t imp de două m i len i i ş i j u mătate, n ic i măcar una s i ngu ră n-a fost rezolvată mu lţum itor; toate au rămas f ie controversate, f ie au fost i nva l idate pr i n senti nţa fi losofi lor . D i n punct de vedere cu ltu ra l ş i i nte lectua l , e l a fe l de pos ib i l să fi i nom ina l i st sau ant i -nom i na l i st astăzi ca ş i în seco l u l X I I ; să crez i sau să te îndoieşti că poţi deosebi adevăru l de esenţă e tot atît de îngădu i t acum ca şi În Grec ia ant ică; la fe l e să crez i că d i ferenţa d i ntre b i ne ş i rău este o

convenţie arbitra ră, sau că face parte d i n ordi nea l uc ru ri lor . Poţi fi o persoană respectabi lă i nd i ferent dacă crez i sau refuz i să c rez i În Dumnezeu ; n i c i u n fe l de standarde a le c iv i l i zaţ ie i noastre nu te împied ică să crez i că l imbaj u l reflectă rea l i tatea sau că o

Leszek Kolakowsk i

creează, ş i nu eşt i exc l u s d i n l umea bună dacă accepţi sau resp i ng i conceptu l semant ic de adevă r. I nd i ferent ce anume a r fi important În fi losofie - şi asta Înseamnă : i nd i ferent ce ar face ca fi losofi a să conteze cît de cît pentru v iaţa rea lă - este supus ace loraş i opţ i u n i ca re s -au menţi nut Încă d in ace l moment obscur În care, ignorînd ca sursă a autorităţ i i moşten i rea m ito­logică, a apărut În c iv i l izaţ ia noastră gînd i rea l i beră. Vocabu la ru l ş i formele e i de exprimare s-au sch imbat, fără Îndoia l ă , ş i a u avut loc numeroase mutaţi i , · graţ i e m i nţ i lor l um i nate ca re apa r oca­z iona l În fieca re seco l . Totuş i , esenţa care ţ ine fi losofia În viaţă e nesch imbată.

Despre auto-flagelarea fi losofiei

Pentru a aborda acest statut aparent auto-d i struct iv a l fi losofie i au fost i nventate mai mu l te strategi i . Cea ma i nes igu ră, dar care se bucu ră de cel ma i mare succes - cel puţ i n În termen i i s igu ranţe i d e s i ne a fi losofu l u i - constă În a nega faptu l că s i tuaţ ia pe care tocmai am descr i s-o este cît de cît rea l ă . U ne le Întrebări sînt dec la rate l i ps i te de sens - ş i dec i , non-Întrebăr i ; cele care au sens se pot rezolva, deşi nu ca problemele şt i i nţ if ice, ş i mu lte d i ntre e le chia r au fost rezolvate, iar dacă unii nu sînt d i spuş i să accepte sol uţ ia, nu fac decît să-ş i dovedească i ncapa­c itatea i ntelectua lă . Încăpăţînaţi i fi losofi ana l i t ic i şi fenomenologi i de modă veche, care fi losofează l i ber În l im ite le aceste i strateg i i , sînt o specie amen i nţată astăz i , oricît ar f i e i de numeroşi .

Cea de-a doua strategie adoptă o varietate de so l uţ i i re lat iv i ste. Sensu l Întrebă r i lo r fi l osofi ce (ca a l tutu ror ce lor la l te Întrebăr i ) este defi n i t f ie pr in i ntermed i u l regu l i lor u nu i joc l i ngv i st ic, f ie pri ntr-o s ituaţ ie i stor ică sau o c iv i l izaţ ie specif ică În cadru l căre ia au fost formu l ate, fie pri n cons ideraţi i de ut i l i tate. Nu ex i stă sta ndarde de raţ ionalitate ob l i gatori i , şi deci , nu px istă

2

Horror Metaphys icus

va l id itate tout court. Un adevăr fi losofic, o so l uţ ie a u ne i probleme poate fi Într-adevăr va l idă, dar dacă e aşa, ea e va l i dă În raport cu u n joc, o cu l tu ră sau un scop colect iv ori i nd iv idua l . Ma i departe pu r ş i s imp lu nu putem merge, n u avem i n strumente cu care să forţăm uşa care duce d i ncolo de l imbaj, d i ncolo de u n set d e norme cu ltu ra le cont ingente sau d i ncolo d e i m perat ive le practice ca re modelează procesu l nostru de gînd i re. ,

Ex i stă două i nterpretăr i fu ndamenta le a l e acestei abordăr i re l at iv i ste: cea l i bert i n-anarh i stă ş i cea restr ict ivă. Pr ima d i ntre e le adm ite or ice e acceptab i l sau bun (d i n punct de vedere l i ngvist ic, cu ltu ra l , pract ic) ; d i ferenţa d i ntre, să z icem, a crede ş i a nu crede În ex i stenţa D iavo l u l u i e s im i l a ră cu d i ferenţa d i ntre un vegetar ian şi un consumator de carne, sau d i ntre ord i nea soc i a l ă monogamă ş i cea pol i gamă . U ne le cu ltu r i sau u ne le jocur i pot i nterz i ce sau pot i m pune cred i nţa În D i avo l ; u ne le prescr iu norme de d ietă, a lte le nu . Dacă l imbaj u l cu l tu r i i În care tră iesc perm ite atît d ietele vegetar iene, cît ş i pe ce le nevege­tar iene, atunc i sînt Înd reptăţ i t să fac or icare d i ntre cele două a l eger i În v i rtutea faptu l u i că mă sati sface, ş i ace laş i l ucru e va lab i l ş i pentru c red i nţa sau necred i nţa În exi stenţa D iavol u l u i . Dacă o societate l e impune membri lor e i monoga m i a ş i supra­v ieţu ieşte, Înseamnă că monogam i a e bună, dec i e va lab i l ă : În or ice caz, opi n i i le şt i i nţ ifice, fi losofice ş i re l ig ioase nu Împărtă­şesc u n a l t t ip de adevă r sau va lab i l itate. Mai Întîi ex i stă regu l i l e, i a r rea l i tatea dep i nde de e le . Dumnezeu nu ex i stă În A lban ia , dar e cît se poate de prezent În Pers ia ; pr i nc ip i u l lu i He i senberg e va lab i l astăz i , dar n u era va lab i l În Atena ant ică .

Necazu l cu această i nterpretare generoasă a re lat iv i sm u l u i este că, deş i i -ar putea sati sface pe u n i i fi losofi, e a pare să răcă­c ioasă atunc i cînd e confruntată cu obişn u i nţe le menta le i nvete­rate (deş i cons iderate regretab i l e) a l e u man ităţ i i , i nc l u s i v a le oa­men i lor de şt i i nţă. Conform acestor ob işnu i nţe, atunc i cînd spun "Diavol u l m-a i sp it i t" mă refer l a faptu l că , rea l mente, D iavo l u l este cel care m-a ispit i t . U n re lat iv i sm l i ngv ist ic , i stor ic sa u

J

Leszek Kolakowsk i

uti l i tar i st perm ite un set de regu l i În cadru l că rora Îm i este perm i s să spu n : "D i avol u l m-a i sp i t i t" , dar cînd spu n asta trebu ie să înţeleg exact faptu l că : "potr iv i t regu l i lor după care tră i esc, im i este perm i s s ă spun JDiavol u l m-a i sp i t i t' (sau Jsuma ce lor tre i u ngh i u r i a le or icăru i tri u ngh i este ega lă cu două u ngh i u r i drepte')" . Cu a lte cuvi nte, trebu ie să mă supu n regu l i i ca re mă obl igă să am În vedere faptu l că , i nd i ferent ce aş spune, eu nu afi rm că acel l ucru s e petrece rea lmente, c i spun doar că, ch i a r ş i În cazu l Î n care acel ceva nu s-a r petrece, regu l i le Îm i perm it să afi rm l ucru l respectiv : e ace laş i l u cru cu a spu ne că toţ i a r trebu i să vorb im doar Într- un fe l de meta l imbaj . Formu l ată astfe l , această prescr ipţ ie a r putea să pară c i udată, dar nu văd cum u n relat iv i sm generos a r putea s-o evite fă ră să f ie suspectat c ă a căzut În vech i le prejudecăţ i raţ iona l i ste. Presupu nînd, de dragu l argumentăr i i , că prescr ipţ ia poate fi atît formu l ată, cît ş i ap l i cată În mod consecvent, ea se afl ă categor ic în dezacord cu regu l i le curente de vorbi re. Întrebarea este: de ce a r trebu i abrogate re­gu l i l e uzua le în favoarea ce lor re l at iv i ste? Dacă regu la pr iv i toare la re lat iv i tatea regu l i lor nu este ea însăşi re l at ivă, ea nu poate fi decît u n decret a rbitrar, i a r dacă e la fe l de a rb itra ră ca regu l i le cărora l i se ap l i că, atunc i ea nu are ma i mu ltă forţă decît regu l a opusă, i a r afi rmaţia " n i m i c nu este adevă rat" n u e într-o s i tuaţ ie mai bună decît afi rmaţ i a "nu e adevărat că n i m i c nu e adevărat" . Şi a r trebu i să fie evident că n ic i una d i ntre afi rmaţ i i le : " n i m i c nu e adevă rat" ş i "nu e adevă rat că n im ic nu e adevă rat" nu e rost i tă În meta l imbaj .

So l uţ ia l u i Wittgenstei n este probabi l u n ica moda l itate s igură ş i cons i stentă logic de a rezolva d i lema. Ea conti nuă cu auto- i nter­pretarea . Cînd vorbesc despre re lat iv itatea cunoaşteri i, emit n i şte sunete fă ră n ic i un conţ inut şi nu rostesc n im ic adevă rat sau fa l s . Cuvi nte le mele, fă ră să a ibă vreo încă rcătu ră cogn it ivă, a u totuş i o va loare terapeuti că, În măsura În care ne aj ută să scăpăm de problemele fi losofice, În spec ia l de problema rel at iv ităţ i i cunoaş­teri i ş i de paradoxu l auto-referi nţe i , pe care Î I imp l i că . Toate

4

Horror Metaphys iclIs

astea par să se rezume la u n sfat pract ic : nu vă ma i faceţ i gri j i cu fi losofia , i a r dacă vă loveşte gh i n ionu l să f iţ i fi losofi , ar fi b ine să vă căutaţi o înde letn i c i re ma i respectab i Iă ş i să deven iţ i i nfi r­m ieră , preot, i n sta l ator sau c lown; în aceste domen i i de act iv i tate oamen i i se Înţe leg destu l de b i ne şi fă ră să-ş i pună Întrebă ri ep istemolog ice i m pos ib i l e . Se pa re că Wittgenste i n Însuş i a Încercat - eşuînd însă În mod repetat - să u rmeze această povaţă de bu n s i mţ (deş i , ca să fi m c i n st i ţ i , nu el a formu l at-ol, şi ea nu pa re să f ie prea des repetată sau rost ită cu voce ta re de către cei a l e căror depr i nder i i nte l ectua l e au fost model ate de cuv i nte l e l u i .

Re lat iv i smu l restr ict iv e ma i puţi n consecvent, în sensu l că acceptă legătu ra cu ltu ra l ă sau constrîngerea l i mbaj u l u i , sau ca racteru l pragmat ic a l "adevă ru l u i " , dar anu l ează d i n capu l locu l u i cur ioz i tatea metafiz ică, ad i că face să fie i l i c i te toate Întrebă ri le refer i toa re l a ce este şi ce nu este "rea l " . Şi totuş i , dacă sîntem consecvenţi În re l at iv i sm u l nostru , nu a re sens să d i st i ngem între f3robleme metafiz ice ş i probl eme empi r i ce, ş i nu ex i stă n i c i u n mot iv pentru care prob lema adevă ru l u i teoremei mare l u i Fermat a r trebu i să f ie leg i t imă, spre deoseb i re de, să z icem, problema modu l u i În care trupu l l u i Isu s Chr i stos este prezent în euhar i st ie . S i ngu ra leg it im i tate acceptabi lă ţ i ne de standardele prestab i l ite a l e unei cu l tur i sau a le u nu i l i mbaj , i a r va l id itatea u ne i prob leme - teorema lu i Fermat sau Euha r ist ia - e defi n i tă de regu l i l e u nu i joc anu me, i nd i ferent dacă ace le regu l i expr imă o sens ib i l i tate aparte a u ne i c iv i l izaţ i i sa u a u fost stab i l i te În mod a rb i tra r. N u putem i nva l ida defi n i t iv u n set de probleme dacă nu ape lăm imp l ic i t l a standardele permanente a l e raţ iona I ităţi i .

Scept ic i lor d i n ant ich i tate l e era cu noscut - ia r de atunc i se ş i recunoaşte - faptu l că or ice epi stemo log ie, ad ică or ice Încerca re de a constru i cr i ter i i un i versa le de va l i d itate a cu noaşter i i , duce fie la o regres ie i nfi n ită , f ie la u n cerc v ic ios, f ie la u n i n so l ubi l paradox a l auto-referenţ i a l ităţ i i { i nso l ub i l dacă n u cumva e

5

Leszek Kolakowski

so l uţ ionat În mod fa ls , pr i n transformarea În regres ie i nfi n ită ) . Aspectu l cel ma i supă rător a l aceste i vech i concepţ i i constă În faptu l că, o dată formu lată, ea cade v ict imă propri u l u i său ver­d ict, ceea ce Înseamnă că u n scept ic e i nconsecvent d i n punct de vedere logic ch ia r pr i n faptu l că pred ică doctr i na scept ică . Pînă a ic i , Wittgenste i n (ce l d in t i nereţe) pare să a i bă d reptate .

În p l u s, doctri na re lat iv i stă, pe lîngă faptu l că e i ncapab i l ă să găsească sensur i consecvente a l e expri măr i i de s i ne, e i n cons i s­tentă log ic În măsura În care adm ite imp l ic i t - după cum se ş i Întîmplă În mod i nvariab i l - ch i a r pri nc i p i u l i ncons i stenţe i . Re lat iv i smu l un i versa l renunţă de obicei l a logică, ş i nu Î n mod su rpri nzător, de vreme ce a proc lama faptul că regu l a non­contrad icţ ie i este va l idă doar În l im ite le unu i joc de l i m baj sau a le u nei c iv i l izaţ i i face impract icabi l ă or ice a l tă comun i ca re, ş i Iasă re l at iv i sm u l Într-o stare de para l iz ie auto- impusă . Re lat iv is­mu l cel ma i sever I asă neat i nsă val id i tatea regu le i non-contrad i c­ţ ie i , adm i ţînd astfe l În mod tac i t u ne le norme de raţi ona l i tate eterne ( sau cel puţ i n non- i stor ice şi nesupuse u n u i joc de l i m baj ) . Re lat iv i sm u l u n iversa l renu nţă de ob ice i ş i la mate­mat ică . E ma i u şor să u rmăreşt i sa l tu r i l e i stor ie i şt i i nţe lo r em­p i r i ce ş i a le şti i nţe lor umane decît să răspu nz i l a o Întrebare s imp lă: c um se face că Ga l i l e i şi Newton au lăsat fi z i ca a r i stote l ică Într-o sta re dezastruoasă, În t imp ce argu mente le l u i E uc l i d sînt Încă va l ide?

Despre autopersiflarea ei

De ma i bine de o sută de an i , o mare pa rte a fi losofie i academ ice a fost consacrată exp l i căr i i concepţ ie i că fi losofi a este fie impos ib i lă , f ie i nut i l ă, f ie ambe le . F i l osofi a dovedeşte pr i n asta că poate supravieţu i propr ie i sa l e morţ i , În depl i nă s igu ranţă ş i pe depl i n fer ic i tă, ocupÎndu-se cu demonstra rea faptul ui că a

6

Horror Metaphys icus

murit . A doved it-o Hume, l a fe l ş i Hege l , bazîndu-se pe mot ive cu totu l d i fer i te. La fe l au procedat ş i adepţi i sc ient i smu l u i , poz i­t iv i smu l u i , pragmati smu l u i , i stori sm u l u i ; la fe l au procedat cel puţi n un i i d i ntre gînd itori i exi stenţ i a l i ş t i ; la fe l , u n i i m i st ic i ş i teo log i . Exi stă o i mensă varietate de trasee fi losofice d i st i ncte care converg spre o pozi ţ ie ant i -fi losofică. Despărţ i rea de fi lo­sofi e nu se term ină n ic iodată, ca sa l utu l de " I a revedere" d i n fa imoasa secvenţă cu Stan ş i Bran . Ceea ce reprezenta od i n ioară esenţa reflecţ ie i fi losofice - fi i nţa ş i nefi i nţa, b ine le ş i rău l, eu l meu sub iect iv ş i u n iversu l - pare să fie repr imat ş i ex i l at (cu excepţ i a cercetă r i i i stor ice) Într-un cot lon al academ ie i , tot atît de obscu r ca poz i ţ i a l u i Dumnezeu În cap i to l u l "Stud i u l D iv in ităţi i " , sau ca sexua l i tatea Î n conversaţ ia v ictori ană . Ceea ce e repr imat, i zgon it d i n d i scursu l acceptabi l şi dec l a rat ruş i nos nu e totuş i e l i m i nat, dacă reprez i ntă o parte i n separabi lă a cu l tur i i . Această pa rte fie supravieţu ieşte o vreme În tăcere, în subterane le c iv i l izaţ ie i , f ie caută să-ş i găsească debuşee pri ntr-o expr imare deformată. Man iere le vi ctor iene n-au reuş i t să e l i m i ne sexu l , i a r Dumnezeu n-a fost îngropat cu totu l în adîncu l m i nţ i i omeneşt i , sub ma ldăre le de cărţ i ded i cate teo log ie i morţ i i l u i Dumnezeu ş i exerc iţ i i lor aferente. Excomun icăr i l e n u uc id obl i ­gatori u . Sens ib i l i tatea faţă d e preocupăr i l e trad iţ iona le a l e fi loso­fie i n-a fost e l im i nată ; ea supravieţu ieşte subcutanat, gata să-ş i dezvă l u ie prezenţa În u rma u nor acc idente minore.

Faptul că această sens ib i l i tate supravieţu ieşte nu Înseamnă că ea constă În n i şte "probleme de rezo lvat", pe care u n gen i u le va ataca într-o bună z i cu o "metodă" s igu ră . Ch ia r dacă termen u l "problemă" sugerează c ă o tehn i că de rezolvare este Î n pri nc ip iu pos ib i l ă ş i poate fi descoper i tă , totuş i v ic i s itud i n i l e i stor ice a l e fi l osofi ei cu greu pot să nu arunce o umbră de îndo i a l ă asupra aceste i speranţe; poate că n i c i nu ex i stă "probleme", ci doar temer i , ş i cîtă vreme temeri l e sînt rea l e, e fi resc să te Întreb i : de u nde vi n ele? Cum expl icăm prezenţa lor? Aceeaş i i stor ie, care just ifică o serioasă îndo ia l ă faţă de transformarea lor În

7

Leszek Kolakowsk i

"probleme", creează dub i i n u ma i puţi n serioase priv ind eventua l a lor d ispar iţ ie . F i l osofi i care au abandonat cred i nţa În normele u n iversa le a l e raţ iona l i tăţ i i - fie ei pragmat işt i sau i storişt i - se află Într-o s i tuaţ ie jenantă: tră iesc ch i a r de pe u rma ace lor preocupăr i despre care ne spu n că trebu ie să le aban­donăm, pentru că n-au n i c i un sens ş i nu pot fi de n i c i un fo los pract ic care s-ar putea i mag i na .

Despre narcisismul fi losofiei . Jaspers (1)

Ne ma i stă la Îndemînă ş i o a l tă at itud i ne. Putem să adm item faptu l că n i c i una d i n prob lemele metafiz i ce trad i ţ iona le nu se poate so l uţ iona, şi totuş i să negăm că acesta ar fi un mot iv să le resp ingem sau să le dec la răm l i ps i te de sens . Conform aceste i perspective, fi losofi a reprez i ntă Într-adevă r i ub i rea de Înţe l ep­c iu ne, da r o i ub i re care nu se epu izează n i c iodată ; orice epu i ­zare este doar o i l uz ie, o b i ată sati sfacţ i e dată de o certitud i ne aparentă . Dacă aşa stau l ucru r i le, l a ce bun această căutare i n ut i lă , recunoscută ca ata re d i n capu l locu l u i? Răspunsu l este u rmătoru l : ceea ce contează e căutarea, pentru că ori cît ar fi de l i ps i tă de succes, ea ne sch imbă rad ica l v i aţa . Trebu ie să recu noaştem că n i c i u n iversu l acces i b i l În mod empi r ic, n i c i i nstrumente le matematice pe care le ut i l izăm pentru a - I descr ie nu sînt auto-expl i cat ive, şi că expl icaţ ia pe ca re o căutăm nu va fi n i c iodată găs ită, Întrucît ea a r necesita concepte ş i i mag i n i care nu pot fi derivate d i n acest u n ivers . Or icît a r fi de forţat ş i de contors ionat, l i mbaj u l nostru e i ncapab i l să se rupă de or ig i n i l e sa le În percepţ i a, imag i naţ ia ş i l og ica pe ca re acest un i vers i l e-a impus . Pe scu rt, nu putem dez lega m i steru l ş i nu - I putem tra nsforma În cu noaştere, dar e importa nt să şt im că ex i stă un m ister; deş i vă l u l nu va f i smu l s de pe faţa rea l i tăţi i u l t ime, trebu ie să şt i m că ex istă u n vă I . Acesta este, probabi l , lin modest

8

Horror Metaphysicus

rezumat al concepţ ie i l u i Jaspers, ch i a r dacă e l n-a expri mat-o În atît de mu lte cuvi nte.

Totuş i , ace laş i etern argument scept ic poate aru nca une le Îndoie l i asupra cons i stenţe i log i ce a unei asemenea abordări . Văzută astfe l , fi l osofia e un Îndemn l a căutarea fă ră speranţă a cunoaşteri i , ma i degrabă decît cunoaştere propri u-z i să - o cău­ta re Înde l ungată, avînd În vedere d imens i u n i l e operei l u i Jaspers. Ş i totuşi , se presupune că acest Îndemn imp l ică o cu noaştere a l i m ite lor cunoaşter i i . N u putem scăpa n i c iodată de cercu l i nferna l a l ep i stemologie i : or ice am af irma despre cunoaştere, ch ia r şi În termen i negat iv i , presupune ch ia r cunoaşterea a ceea ce ne mÎndr im că am descoper i t; expres ia "şt i u că nu şt i u n im ic" , l uată l i tera l, este auto-contrad ictor ie . Vi aţa cot id iană ş i cea ma i mare pa rte a com u n ică r i i şti i nţ if ice Între oamen i nu neces ită n i c i u n fe l de premise epistemolog ice, n i c i u n fe l de presupoziţ i i despre adevăr În genera l , sau despre re l aţi i l e d i ntre percepţi i ş i rea l i tate, ş i ch ia r ş i ce l ma i i nveterat scept ic se poate angaja foa rte b ine Într-un d i a log verba l cu a l ţ i i , fă ră să- I i nterpreteze În termen i fi losofic i . E I poate să fo losească ch iar termen i ca "adevăr" şi "fa l s" În sensu l lor curent, ne-reflect iv; Însă, o dată ce Încearcă să expl i ce de ce este greş it să se meargă d i ncolo de acest uzaj ş i să se caute "natu ra adevă ru l u i " - ad ică, o dată ce nu numa i că se comportă ca un sceptic, c i ch ia r doreşte să-şi just if ice poz iţ ia - nu va mai f i deloc consecvent d in punct de vedere log ic .

Totu ş i , ch i a r fă ră să em ită astfe l de j u st i f icăr i , u n scept ic nu e neapărat fă ră pată. Dacă se abţi ne să d i scute despre fi losofie pe mot iv că nu se poate spune ni m i c cons i stent despre ea ş i , În p lus, că argu mente le care expun l i psa de conţ inut a fi l osofi e i i mp l i că, o dată enu nţate, prem i se fi losofi ce i nacceptabi le, e l refuză pu r şi s imp lu să dezvă l u ie un secret pe care crede că-1 deţ ine . Cu a lte cuv i nte, el recu noaşte În s i nea l u i că este posesoru l u nei cu­noaşteri (despre impos ib i l itatea cunoaşter i i ) ca re, dacă a r trans­m i te-o ş i a l tora, l -ar pune Într-o s i tuaţ ie jenantă d i n pu nct de ve­dere log ic . Presupu nînd, totu ş i , că a reuş i t să-ş i e l i bereze m i ntea

9

Leszek Kolakowsk i

în întregime ş i , astfe l , să nu-ş i ma i am i ntească mot ive le refuzu l u i său, e l n u mai este deloc un scept ic . Dar oare e pos i b i l ă o asemenea performanţă - să-ţi u i ţ i del i berat ş i pe dep l i n propr i a act iv i tate menta lă , să-ţi e l i berez i memoria d e componente le log ice i ndez i rab i l e ş i să-ţ i fu ri ţ ie însuţ i căc i u la , ca să spunem aşa ? Cel mai probab i l , n u . Or icare a r fi răspunsu l , un scept ic se confruntă cu u rmătoarea d i lemă: f ie nu e cîtuş i de puţ i n u n scept ic, în n i c i u n sens, f ie gînd i rea s a e i ncoerentă .

Despre supravieţui rea ei

Se pa re însă că această i ncoerenţă e i nevitabi Iă , o dată for­mu l ate adevă rate l e întrebă r i fi l osofi ce. Motivu l e s imp lu : fi l osofia a căutat u n l imbaj abso lu t, u n l i m baj perfect transparent, care să ne înfăţ i şeze rea l itatea aşa cum este ea "cu adevă rat" , fă ră s-o fa l s i fi ce în procesu l n um i r i i ş i a l descr ier i i . Această căuta re a fost d i n capu l l ocu l u i l i ps i tă de speranţă, deoarece, pentru a ne pune întrebă r i , no i fo los im în mod necesar l imbaj u l conti ngent aşa cum îl găs im, gata fabri cat şi nepregăt i t pentru scopu r i metafi ­z i ce. N u ex i stă n i c i u n început abso l ut a l gînd i r i i ; n i c i u n l i mbaj abso lu t (P l aton şti a acest l ucru, stă mărtu r ie Cratylos), şi n ic i ch i a r o moda l itate pr in care s ă putem expr ima într-un l i mbaj conti ngent - s i nguru l pe care- I avem la d i spoz i ţ ie - însuş i con­ceptu l de l imbaj abso l ut (ca ş i pe cel de l i m baj conti ngent, de a l tfe l ) sau de început abso l ut. În mod i nevitab i l , porn im ş i ne oprim la m ij locu l drumu l u i .

Conşt i i nţa acestei s ituaţ i i peri cu loase o reprez i ntă i l u m i narea scept ică, i nc luzînd conşt i i nţa i ncons i stenţe i logi ce, care îi este tot atît de fat id ic i nerentă pe cît este de i nevi tab i l raţ ionamentu l c i rcu l a r sau petitio principii în căutarea u ne i cunoaşteri " l i ps ită de presu poz i ţ i i �' . Totuş i , e îndoie l n i c că atît această căutare, cît ş i

1 0

Horror Metaphysicus

demonstraţ i i l e scept ice ale i nut i l ităţ i i e i sînt rezu ltate le fi reşt i a le Înseş i construcţ ie i m i nţ i i omeneşti ş i a l e dezvoltăr i i cu l tu ra le; o dată apărută, fi l osofia n-a ma i putut fi desfi i nţată, i nd i ferent cît de des ş i cît de imperat iv a fost denu nţată l i psa e i de va l id itate.

Despre real

Într-adevăr, de ce ne-am bate capu l cu ceea ce este "rea l " sau "nerea l " , "adevă rat" sau "fa l s", a l tfe l decît Într-un sens re levant d i n punct de vedere pract ic? În v i aţa de z i cu z i pr i ma d i st i ncţ ie e i nd i spensab i l ă , În măsura În ca re ea deosebeşte v i se le, i l uz i i le ş i ha l uc i naţ i i le de a l te percepţ i i . Această d i st i ncţ ie nu are n ic i u n fe l de Încărcătu ră metafi z i că . V ise le ş i i l uz i i l e sînt even i mente care se produc efect iv ş i În acest sens sînt, evident, rea le . E le sînt ne-rea le În măsura În care nu sînt Împărtăş i te de a l ţ i i , ş i astfe l , nu sînt i nc l use În procesu l comun icăr i i cu semn i ficaţ ie practi că. Ma i exact, v i se le pot fi semne profet i ce or i prevest i r i d iv i ne, ş i astfe l pot dobînd i un sens soc ia l , dar asta nu anu lează d i st i ncţ ia d i ntre cele două t i pu ri de percepţ ie; on irologia se opreşte l a u n s i stem de comun i care ca re nu poate fi tradus În cel "secu l ar" . Putem vorbi f ie despre două zone a l e rea l i tăţi i , f iecare guvernată de regu l i d i st i ncte, fie o putem n u m i pe fiecare d i ntre e le " rea lă" În contrast cu cea la ltă - În ambele s i tuaţ i i , d i st i ncţ ia e l i ps i tă de ca racter metafiz i c . Pot să vi sez i ncend ierea casei mele ş i să descopă r apoi În v i su l meu un mesaj ascuns, ven it d i ntr-o a ltă l u me, Însă o dată trez it n u voi chema pompier i i În aj u tor. Cu a lte cuv i nte : În sensu l cu rent, "rea l " şi "nerea l " sînt ca racter i st ic i a l e procesu l u i de com u n icare, ş i n u a l e l u cru r i lor În s i ne . Căuta rea metafiz ică a ceea ce este "Într-adevăr rea l " , ca fi i nd opus faţă de ceea ce doa r pare să ex i ste, nu are n i c i u n fe l de conseci nţe pract ice (ce l puţ i n la pr ima vedere), şi poate fi cons iderată ca l i ps ită de sens, sau poate fi respi nsă d i n cons iderente pract ice.

1 1

Leszek Kolakowsk i

Ace laş i l ucru se poate spune despre d i st i ncţ ia "adevăr/ fa l s" . În fo los i rea curentă ea e destu l de c l a ră ş i n u imp l ică n ic i u n fe l de prem i se metafiz ice pr iv itoa re l a cum este l u mea "în rea l i tate" , spre deosebi re de cum pa re ea să f ie. I a răşi , pentru scopur i practice n u pare să ma i fi e nevo ie de n i m ic a ltceva; "adevărat" ş i "fa l s" sînt proprietăţi a l e procesu l u i de comun i care umană ş i n u s e referă l a problema corespondenţei d i ntre j udecăţ i l e noastre ş i rea l i tatea "În s i ne".

În ce pr i veşte or ig i nea u l t imă a d i st i ncţ ie i d i ntre rea l ş i ne-rea l - într-un sens care să treacă d i ncolo de d i st i ncţ i a d i ntre ceea ce este ş i ceea ce nu este împărtăş i t de a l ţ i i - noi nu putem face decît presu puneri , ş i dec i , putem face doa r specu l aţ i i asupra idei i că l umea în care tră im este poate o i l uz i e, sau o s imp lă aparenţă a u ne i rea l i tăţ i genu i ne, i nacces ib i l ă percepţ ie i . Această perspec­t ivă este, b i neînţe les, ma i veche decît fi l osofi a (În sensu l eu ro­pean a l acestu i cuvînt) : o şt i m d i n înţe lepc i u nea h i ndusă şi d i n cea bud i stă .

C i neva ar putea rep l i ca, des igur, că această d i st i ncţ ie a fost o cond i ţ ie necesară a apar i ţ ie i şti i nţe i în sensu l modern (Wh itehead a făcut această observaţ ie). S-a întîmp l at ca Democr i t să afi rme că "într-adevăr" nu ex i stă n im i c în afa ră de atom i şi v id , dar dacă n i men i n-ar fi ven it cu o asemnea idee specu l at ivă, teor ia atom istă modernă n-ar fi apă rut n i c iodată ; s-a întîmp l at ca pitagore i c i i să stab i lească faptu l că re l aţi i l e nume­r ice au o anum ită pr ior i tate onto log ică faţă de fenomene le empi­r i ce, dar c i neva trebu i a să susţ i nă i ndependenţa cogn i t ivă a ma­temat i c i i faţă de exper ienţă pentru ca matematica să apa ră. Aceste argumente sînt probab i l so l ide, dar e le nu exp l i că or ig i ­nea d i st i ncţ ie i d i ntre aparenţă ş i .rea l i tate; s -a r putea să f i fost esenţ i a l e pentru evo luţ ia şt i i nţe i , dar Întîmpl ător lucru r i l e stau a l tfe l ; uman itatea n-ar fi fost capab i l ă să constru i ască şt i i nţa dacă n-a r fi rea l i zat În prea l ab i l d i sti ncţi a d i ntre esenţă ş i fenomene (să ne gînd i m la i ns i stenţa i storici l or asupra p laton ismu l u i l u i Ga l i l e j ) , Însă această d i st i ncţ ie nu s-a făcut pentru ca şti i nţa să fi e

12

Horror Metaphysicus

pos ib i l ă . Ex i stă oare În m i ntea u mană un impu l s aparte, care ne determ i nă să suspectăm faptu l că adevă rata l ume rea lă e ascunsă sub suprafaţa tang ib i l ă ? Avem oare u n fe l de i n st i nct a l susp i ­c i u n i i , ca re, deş i a l u ngat ş i d i spreţu it de sobra raţi u ne empi r ică, n-a fost n i c iodată cu totu l adorm it de-a l u ngu l i stor ie i c iv i l izaţ ie i , ş i ca re Încea rcă să ne convi ngă de faptu l că och i u l d i v i n ( sau eu l transcendenta l ) vede l uc ru r i l e Într-un mod destu l de d i ferit de fel u l În ca re le vedem noi, ş i că nu sîntem exc l u ş i pentru totdeau na de la această v iz i u ne i nfa i l i b i l ă ?

I stor i a metqfi z i c i i europene pare să fie u n d i sperat, frustrant ş i permanent efort de a expr ima acest i n st i nct Într-un l i m baj apt să sat i sfacă cer i nţe le Raţ i u n i i , ca re se Îna rmează cu o tot ma i mare s iguranţă de s i ne, ca arbitru u l t im a l val id ităţ i i . Această auto­atr i bu i re sau auto- i nvest i re a fost În pa rte Înşelătoa re, În parte va lab i lă . A fost Înşe lătoare În măsura În care Raţ i unea s-a defi n i t pe ea Însăşi cu aj utoru l c r iteri i l or despri nse din corpusu l deja ex i stent a l şti i nţe i , ş i care nu aveau , dec i , n i c i o a l tă va l idare decît s i mp la efi c ienţă a şt i i n ţe i . A fost va l abi lă , totu ş i , În măsu ra În care a atacat metafi z i ca pe baze log ice ş i a sugerat că log ica reprez i ntă o l i m i tă de netrecut, d i nco lo de ca re n ic i o comun i ­care nu este pos ib i lă , ş i ca re, ce l puţ i n Î n acest sens, reprez i ntă u n fundament u lt im .

Într-adevă r, de ce atît de mu l ţ i fi losofi ş i -au consacrat efortu­r i l e respi nger i i ide i i de so l i ps i sm ş i doved i ri i faptu l u i că " l umea ex i stă", de vreme ce, În prim u l rînd, n i men i n-a Întî l n i t vreodată u n sol i ps i st profund conv ins şi consecvent, şi În a l doi lea rînd, de vreme ce, d i n punct de vedere pract ic , se pa re că n-are n i c i cea ma i m ică importanţă dacă l u mea ex i stă sau nu ? De ce să fim nemu lţum iţ i de d i st i ncţ ia pe care o face s imţu l comu n Între v i se ş i i l uz i i pe de-o pa rte, ş i percepţ i i l e norma le, ad ică genera l Îm­părtăş i te, pe de a lta, şi să căutăm În sch imb o metodă pr i n care să ne convi ngem pe noi Înş i ne de faptu l că u n i versu l pe care- I percepem nu este În ce le d i n u rmă doa r o născoc i re a i magi naţ ie i , c i i nc l ude u n fe l de rea l i tate "ta re" ? Atunc i de ce au

13

Leszek Kolakowsk i

ex i stat oa re atît de mu lţ i fi l osofi ş i m i st ic i sufi c ient de curajoş i ca să expri me ideea Nefi i nţe i ş i să se arunce în acest abis a l i ma­gi naţ ie i , în loc s-o resp i ngă, aşa cum a făcut Carnap în fa i mosu l său atac l a adresa l u i He idegger, spunînd că "Nefi i nţa" nu e n i m ic a l tceva decît o substanţ ia l i zare prostească ş i i l i c ită a pa rt i ­cu le i negati ve, a cuvîntu l u i s imp lu ş i cît se poate de ut i l "nu" ?

Pr iv i nd retrospect iv - ş i , b ineînţe les, specu l at iv - putem înţe lege de ce au apărut întrebă r i l e metafi z ice, ş i ch i a r de ce ar fi fost c i udat să nu se întîmple aşa . .. Sursa căutăr i i pas ionate a "rea l i tăţi i " este frag i l i tatea noastră, pe care Dumnezeu sau natu ra nu ne împ ied i că s-o experimentăm, de vreme ce el - sau ea, sau e i - ne-a(u) înzestrat cu puterea de a expri ma pri n l imbaj atît d i st i ncţ ia d i ntre i l uz ie ş i non- i l uz ie, cît şi i ncert i tud i nea ex i stenţei noastre .

Fără doar ş i poate, ex i stă b i necunoscutu l fenomen ps i hologic - frecvent, dar de scu rtă du rat·ă - a l sentimentu l u i " i rea l ităţ i i " sau "de-rea l i zăr i i " , ş i e pos ib i l ch ia r ca e l să fi constitu it fundamentu l ps i ho log ic a l fi l osofie i l u i Descartes . Dar e l e prea volati l ca să exp l i ce pers i stenţa căutăr i i metafiz i ce. Dacă senti mente le metafi ­z i ce sînt într-adevă r s imptome nevrot i ce, trebu ie să f ie o nevroză fundamentată, ca să spunem aşa, antropo log ic, o trăsătu ră permanentă, i ncu rab i l ă - şi potenţ i a l d i structivă - a fi i nţe i , care e capab i lă, or ice ar fi, să perceapă precar itatea desti n u l u i său i nd iv idua l ş i colect i v, i ncert i tud i nea strădan i i lor ş i fa i l i b i l i tatea cunoaşteri i sa le .

Dacă metafiz i ca - ş i pri n asta spun : căuta rea cert i tud i n i i ş i a fundamentu l u i u lt im - este într-adevă r expres ia tră i r i i frag i l i tăţ i i umane, dacă d i n această tră i re prov i ne energ ia ca re ţ ine pînă la u rmă fi losofia în vi aţă, asta nu imp l ică de loc faptu l că reflecţ ia metafiz i că nu este a ltceva decît u n e l i x i r i magi nar, i nventat pentru a a l i na o suferi nţă rea l ă . E destu l de pos i b i l ca i nfi rm itatea spec if ic umană ca re constă în conşt i i nţa de a fi i nfi rm să ne înzestreze cu o sens ib i l i tate deosebită, care desch ide m i nţ i lor noastre că i no i de exp lorare ş i ne perm ite să formu lăm d i st i ncţ ia

14

Horror Metaphysicus

d i ntre cont i ngent ş i necesa r, d i ntre acceptab i l ş i s i gu r, d i ntre re lat iv ş i abso l ut, d i ntre fi n i t ş i i nfi n it .

Desca rtes observă (În scr i soa rea sa către Vat ier, d i n 22 februar ie 1 638 ) că cert i tud i nea dovez i lor sa le În favoa rea ex i s­tenţe i l u i Dum nezeu dep i nde de a rgumente care dovedesc i n cer­t i tud i nea cu noaşter i i noastre despre l ucru r i l e mater ia le . De vreme ce Desca rtes a resp ins - d i n mot ive care nu i nteresează acum - va l id i tatea a rgumente lor tom i ste În favoa rea ex i stenţei l u i Dum nezeu , ş i l e-a cons iderat p e a l e sa le drept u n i ce le argu­mente s igu re, e l i mpede că, În opi n i a sa, n-am fi şti ut n i m ic despre Dumnezeu dacă n-am fi rea l i zat cît de nes igur e tot ce şt im despre un i vers, i n c l uzînd a i c i ch ia r propr i a ex i stenţă . Apa rent, această observaţ ie const i tu ie o excepţ ie , u n hapax legomenon1 În opera l u i Desca rtes (e l a cons iderat-o n�potr iv ită pentru a fi i nc l usă Într-o carte pe care o dorea acces i b i l ă pînă ş i femei lor), ş i este cît se poate de re l evantă . Ea dovedeşte că Desca rtes era conşt ient de faptu l că s i ngu ra ca l e spre F i i nţa Supremă trece pri n exper imenta rea frag i l ităţ i i l um i i .

Trebu ie sub l i n i at c ă pentru Desca rtes nu doa r prem isa frag i l i tăţ i i l um i i e i nd i spensab i lă cunoaşter i i despre Abso l ut, c i ş i propr ia mea frag i l i tate: nu i ncert i tud i nea pr iv ind ex i stenţa mea, b i neînţe les, c i sărăc i a capac i tăţ i lor mele cogn it ive; cu nosc F i i nţa perfectă dator i tă faptu l u i că am ideea ei În m i nte, i a r m i ntea mea, fi i nd imperfectă , n-ar fi n i c iodată capab i l ă să producă aceeastă idee d i n su rse propr i i .

Dacă extragem d i n această idee s imp lă ş i genera l ă efortu l i nte lectua l a l l u i Desca rtes de a ati nge abso l utu l - cunoaştem Absol utu l graţ ie conşt i i nţe i pe care o avem despre frag i l i tatea l u m i i şi a noastră - observăm imed iat că , o dată obţ i nută, acea stă noţ i u ne se poate ap l ica aproape tutu ror Încercă r i lo r de a supune rea l i tatea u lt imă . Toate ce le c i n c i a rgumente a l e Sfîntu l u i Toma O' Aqu ino Încea rcă să dovedească faptu l că l umea, aşa cum o

1 Termen cu o un ică atesta re Într-un d i scurs ( lb. greacă) - n.1.

15

Leszek Kol akowski

cunoaştem d i n experienţa noastră, neces ită o cauză şi un scop a l să u ; că i mperfecţ iu nea ş i i n sufic ienţa d e s i ne, dacă a r fi să fie Înţe l ese, sol i c i tă În mod i m perat iv o F i i nţă perfectă şi necesa ră . Ch ia r şi a rgumentu l onto log ic , cel puţ i n În vers i unea ca rtez iană (d i n Răspunsuri la AI doilea şir de ÎntÎmpinărP) , se referă d i rect la d i st i ncţ ia d i ntre conti ngent şi F i i nţa necesa ră . Raţ i u nea pract ică a l u i Ka nt ÎI postu lează pe Dumnezeu ca fi i nd b i ne le suprem, deoa rece legea mora lă nu ne oferă n ic i un temei pentru o l egătu ră Între mora lă şi fer i c i re; a l tfe l spus, trebu ie să acceptăm prezenţa necesa ră a l u i Dumnezeu deoarece, potr iv i t l u i Kant, ex i stă o d i stanţă ce trebu ie parcu rsă Între dori nţa noastră de fer i ­c i re şi regu l i l e mora le raţ iona le ca re ne constrÎng; i a r dacă acestea două co inc id, e doa r pr i ntr-o s imp l ă întîmp la re. Fără Îndo ia lă, mar i i neoplaton i c i en i , de la P lot i n la Produs , de la Ma imon ide la Spi noza, nu au dedus - cel puţ i n nu În mod evi ­dent - neces i tatea Abso l utu l u i d i n caracteru l conti ngent a l l u m i i , Însă de fiecare dată cînd exam i năm ma i atent mot ive le cred i nţe i l or descoper i m aceeaşi perspectivă: toate componente le u n iver-su l u i emp i r i c acces ib i l , i nc l u s i v no i Înşi ne ş i u n iversu l ca Întreg, sînt ne i ntel i g i b i l e pr i n e le înse le - fi i nd corupt ib i l e, e le nu se pot auto-Întemeia şi pa r să se prăbuşească, dacă nu ex i stă n i c i o rea l i tate auto-Întemeiată care să le susţ i nă .

S-a r putea obiecta , în sp i r i tu l l u i Hume, că această experienţă, atu nc i cînd este expr imată În l i m baj metafiz ic , nu e decît o ta uto log ie: o dată făcută presupoz i ţ ia că toate l uc rur i le neces i tă un temei sau o raţ i une sufi c ientă, tot ce e cont i ngent trebu ie să se raporteze pri n defi n i ţ ie l a u n l u cru auto-Întemeiat; Însă această presupoz i ţ ie este a rb i t ra ră .

Totuş i , nu este decît o tauto log ie aparentă . E adevărat că , o dată ce vorbi m despre "cont i ngent" sa u "re lat iv" , evocăm "nece­sa ru l ", şi că, Îndată ce rost i m termenu l Înşelător de "fi n i t" , apare automat ş i termenu l aparent ne i nte l i g ib i l de " i nfi n i t" ; conform

2 Meditationes de Prima Philosophia, În voI. Rene Descartes, Două tratate filosofice, Hu manitas, 1992, În trad ucerea l u i Constant in Noica - n.t.

1 6

Horror Metaphysicus ----------------------------------------

ace l u i aş i raţ ionament, a cons idera l u mea drept "conti ngentă" Înseamnă Într-adevă r să postu lez i o F i i nţă Absol ută, dar eroarea constă tocma i În fo los i rea ce lor două concepte non-empi r ice, de ca re ne-am putea l i ps i fă ră să p ierdem n im ic .

Dar oa re ne-am putea Într-adevăr l i ps i ? Asta depi nde de răspunsu l l a întrebarea care este or ig i nea ş i ut i l izarea acestor concepte .

S impl u l fapt că f iecare termen a l perech i i "conti ngent/ne­cesa r" sau "fi n it/i nfi n it" este i nte l i g ib i l doar ca termen al u nei perech i ş i nu poate f i defi n it fă ră aj utoru l corespondentu l u i său, astfe l încît fiecare îl susţ ine pe celă l a lt, nu Înseam nă că sînt termen i l i ps i ţ i de conţ in ut, sau că expres i i precum "ca racteru l conti ngent a l l u m i i rec lamă o fi i nţă Abso l u tă " sînt ta uto log ice. Conceptele care Îş i au În mod evident or ig i nea În experienţă prez i ntă aceeaş i caracter ist ică: pot fi Înţe lese doa r ca perech i a i că ror termen i s e susţ i n rec iproc ("mare" ş i "m ic", "Încet" ş i "rap id" , "fl u id ' ş i "so l id" , ş . a .m .d . ) . Dacă toate m i şcăr i le observa­b i l e ar fi avut aceea ş i viteză n-am fi putut dezvolta concepte le de " l ent" ş i "rap id" , i a r dacă toate corpu ri le ar fi avut aceeaş i dens itate n-a r f i putut f i constru ite noţi u n i l e de "fl u i d" ş i "so l id" . D i ferenţa d i ntre aceste două t i pur i de concepte nu constă În faptu l că u l t ime le sînt empi r ice, i a r pr ime le nu . D i ferenţa e de natu ră i stor ică şi nu se referă la presupusele caracter i st i c i i nvari a­b i l e a l e exper ienţe i . E de presu pus că d i st i ncţ ia d i ntre fi n i t şi i nfi n i t a fost sugerată ma i Întîi de s imp le cons ideraţ i i a r i tmetice şi geometr ice (numere, l i n i i drepte şi toate ce le l a l te) . Totuş i , d i s­t i ncţ ia d i ntre conti ngent şi necesar, sau d i ntre re la t iv ş i absol ut, n-ar fi putut să apară pe baze matemat ice. Ea se bazează pe experienţă, ca şi d i st i ncţ ia d i ntre verde şi roşu, uşor şi greu, zi ş i noapte. Faptu l că pr ima d i st i ncţ ie a fost respi nsă de obicei ca fi i nd specu lat ivă, În t imp ce u l t ima a fost acceptată ca Înte­mei ată, se datorează Împreju răr i i că d i sti ncţ ia d i ntre, să z icem, "ud" ş i "u scat" poate fi ap l i cată practi c, spre deosebi re de d i st i ncţ ia d i ntre conti ngent ş i necesa r. P r in u rmare, d i ferenţa e de

17

Leszek Kol akowski

natu ră pragmat i că şi se bazează pe prem isa normat ivă imp l i c i tă ca re restrînge ideea de exper ienţă la ceea ce este sau a r putea fi ut i l În raport cu obiecte le - dec i , ceva ce este ma i bun sau e va lab i l În acest sens . Prem isa ţ i ne ch i a r de fundamente le i nte lectua le a le modern ităţ i i . Ea este de natu ră i deo log ică ş i e just if i cată de atitud i nea ut i l i ta r i stă În faţa v ieţ i i , nu de regu l i le perene a l e raţ iona l i tăţ i i . Această at i tud i ne, căre ia Îi datorăm şt i i nţa şi tehno logia noastră , so l i c i tă standa rde pr in ca re expe­r ienţa ut i I izabi Iă, exper ienţa necesa ră pentru a mÎnu i obiecte le , trebu ie defi n i tă ş i sepa rată de experi enţa care n-a r putea f i fo los i tă În acest sens.

S-a r putea rep l ica spu nînd că toate concepte le metafi z i ce ocupă u n loc În procesu l ex i stenţei uma ne, ma i a les În domen i u l cred i nţe lor re l i g ioase. Totuş i , pe lîngă faptu l c ă În acte le d e cre­d i nţă "ap l i caţ i a pract ică" Înseamnă evident ceva rad ica l d i fer i t -o cunoaştere care ut i l i zează astfe l de concepte nu poate fi tra nsformată Într-u n i n strument de pred i cţ ie sau de contro l a l fenomene lor natu ra l e - v i aţa re l i g ioasă nu e con stru ită Î n j u ru l ca l ităţ i lor metafiz i ce d e "cont i ngent" ş i "necesa r". Zeităţ i le persona l i zate că rora oamen i i se roagă , le aduc mu lţu m i r i , l i se supu n, pe care l e venerează sau pe care Încea rcă să l e Înşe le, nu sînt Î n n i c i u n fe l ident i fi cab i l e Î n mod natu ra l cu ent i tatea absol ută pe ca re metafi z i c i en i i Încea rcă zadarn i c s-o surpr indă În id iom u l lor. O astfe l de ident i fi ca re s-a produs În c iv i l izaţ ia eu ro­peană ca rezu l tat a l u nor even i mente i stor ice ieş ite d i n comu n, dar ea nu e cîtuş i de puţi n gara ntată conceptua l . Vo i reven i pe parcu rs asupra aceste i chest i u n i .

P r iv ind retrospect iv, pare fi resc faptul că procesu l care a avut ca rezu ltat sepa ra rea d i st i ncţ i i l or empi r ice (În sensu l de d i st i ncţ i i ap l i cab i l e efi c ient) d e ce le metafi z i ce a l uat ma i Întîi o formă scept ică şi apoi una idea l i stă . În faza l u i cruc i a l ă , În nom i na­l i smu l med ieva l tîrz i u , perspect ive le fundamenta l e ca rtez iene ş i humeene erau deja configu rate : atît Ioa n d i n M i recou rt, cît ş i N i co las d i n Autrecou rt au arătat că , În afa ră de pr i nc ip i u l

18

Horror Metaphysicus

noncontrad icţ ie i , u n ica cert i tud i ne pe ca re o pot dobîndi În cunoaşterea natu ra lă este aceea a proprie i mele ex i stenţe (quod de substantia materia li alia ab anima nostra non habemus certitudinem evidentiae3, susţ i ne una d i n cele şa izeci de teze a le l u i N i co las, condamnată În 1 347) ; rea l i tatea substanţe i e la fe l de puţ i n demonstrab i lă ca şi l egătu r i l e cauza le natu ra le, şi oamen i i a r fi mu l t ma i fer ic i t i dacă, Î n loc să stud ieze tratate le l u i

, .

Ari stote l , s-a r concentra asu pra învăţă r i i puţ i nu l u i care poate fi Învăţat În mod efectiv. De vreme ce Dum nezeu, fi i nd omn i po­tent, poate crea aparenţe pe care nu sîntem capabi l i să le d i st iR­gem de l ucru r i l e rea le, pur ş i s imp l u nu a re sens să căutăm ceea ce este rea l În domen i u l exper ienţe i sens i b i l e, ca fi i nd opus faţă de ceea ce ex i stă doar În aparenţă. Petrus d' Ai l Iy a făcut ma i tîrz i u o observaţ ie asemănătoa re . S-ar putea să nu ex i ste n i c i o dovadă d i rectă a conti nu i tăţ i i d i ntre cartez ien i i şi humeen i i d in seco le le XIV ş i XV, ş i mar i i ş i fa i moşi i gînd i tori ca re au fost nevoi ţ i să dea u l t ima coup de grâce vech i i metafiz ic i , trei sau patru seco le ma i tîrz i u . Dar n i meni nu se Îndo ieşte că empi­r i smu l ş i scepti c i smu l modern s-au născut pe terenu l fert i l i zat de acele cu rajoase Încercă r i t impu r i i , întrepri nse asu pra întregu l u i apa rat conceptua l a l sco last i c i lor .

Atacu r i l e la adresa moşten i ri i ar i stote l i ce au l ăsat i ntactă d i s­t i ncţ ia între v i se şi rea l i tate . Scopu l lor era să anu leze d i st i ncţ ia -de nerea l i zat d i n pu nct de vedere empi r i c - între rea l i tate ş i i rea l itate, l uate în sens metafi z i c . Fă ră s-o spu nă neapărat În atît de mu lte cuvi nte, e le au făcut i n uti l Însuşi conceptu l de ex i stenţă, dacă acesta nu e ap l icab i l la ce le două rea l i tăţi u l t ime: Dumnezeu ş i eu Însum i .

A i c i Începe horror metaphysicus, spa ima metafiz ică . Perm i­teţ i -m i să o Înfăţ i şez .

3 Deoarece despre substanţa materială nu avem o evidenţă certă, alta deCÎt propriul nostru suflet. (În lat ină În or iginal) - Il .t.

19

Leszek Kolakowski

Vise carteziene. Reciclarea lu i Cogito (1 )

Spa ima metafi z i c i i poate fi rezumată astfe l : dacă n im i c nu ex i stă cu adevă rat Î n afară de Absol ut, atu nc i Abso l utu l nu Înseamnă n im ic; dacă n i m ic nu ex i stă cu adevă rat În afa ră de m i ne Însum i, atunc i eu Însum i nu Însemn n i m ic .

Să pr iv im puţi n această ameţi toa re cădere În nefi i nţă, ma i Întîi d i n perspectivă ca rtez iană .

Conceptu l de opinia somnii a l l u i Descartes, a rgumentu l v isu l u i , apare În Medita/ii ca fi i nd n im i c ma i m u lt decît o i nven­ţ ie a logi c i i , ca re ne conduce pe ca le c i rcu l ară l a resta u ra rea rea l i tăţ i i l u m i i . Totuş i , acest concept s-a născut d i ntr-o expe­r ienţă Îngr i jorătoa re, care l-a capt ivat pe Desca rtes şi care l i se Întîmp lă mu ltora: poate că vi sez ch ia r acum? Poate că l ucru l pe ca re- I percep nu e decît o i l uz ie?

Mu lţ i comentatori au sub l i n iat faptu l că , pentru a pune această Întrebare, Descartes trebu ia să cu noască deja d i ferenţa d i ntre vis şi sta rea de veghe, ş i deci e l riu-ş i putea imagi na În mod coerent că nu ex i stă n i m ic În j u ru l l u i cu excepţ ia născoc i­ri lor m i nţ i i sa le . Împotr iva acestei obiecţ i i , u n i i d i ntre susţi nător i i să i a u rep l i cat că Descartes nu-ş i imagi na c-ar fi putut să vi seze În permanenţă; ideea sa era doar că În n i c i un moment anume n­ar fi putut să f ie s igu r că nu vi sează.

Ş i totu ş i , Întreba rea l u i Desca rtes vi zează cu s iguranţă Întregu l un i vers fi z i c . Tot conţ i nutu l exper ienţe i este umbrit de Îndoia l ă . Poate că e l i ps i t de no imă să pu i o Întreba re care presupu ne pos i b i l itatea de a v isa conti nuu , dacă "a v isa" e defi n i t pri n contrast cu sta rea de veghe. Totuş i , v isarea nu trebu ie concepută astfe l ; Desca rtes a susţi nut că toate percepţi i l e stăr i i de veghe ar putea f i s im i la re u n u i v i s În sensu l că nu ex i stă n i m ic "În rea­l itate" care să le corespundă . N-am n i c i o garanţ ie În faţa bă ­nu ie l i i că Dumnezeu sau u n demon ma l i ţ ios , d i n mot ive cunoscute numa i lor, mă h rănesc cu imagi n i i l uzori i a l e u ne i lumi care "nu ex i stă" .

2 0

Horror Metaphys icus

Rep l i ca u n u i empi r i st rad ica l la această teroare a i l uz ie i este că nu contează CÎtuşi de puţ i n dacă l umea ex i stă sau nu şi că, Într-adevăr, această d i st incţ ie este ea Însăş i l i psită de sens şi impos ib i l de formu lat; CÎtă vreme presupunerea că l umea "nu ex istă " nu produce nic i o sch imbare În exper ienţa mea, ş i CÎtă vreme pri n defin i ţ ie toate d i st i ncţ i i l e pr iv i toare la "starea l umi i" au o semn i ficaţ ie doa r În măsu ra În ca re pot f i descr i se În termen i emp i r i c i , pur ş i s imp lu nu ex i stă n i c i o d i ferenţă empi­r ică - ş i , dec i , n i ci o d i ferenţă În genera l - Între o l ume ca re ex istă ş i o l ume ca re nu ex i stă - aceste două l um i sînt ident ice nu doa r d i n perspectiva tutu ror scopu ri lor practice, d şi d i n perspectiva i nvestigaţii lor pur teoretice. U n empi rist rad ica l (cum este Mach) desfi i nţează Întreba rea lui Desca rtes i nva I idÎnd con­trastu l ( imp9s i bi l de expr imat) Între două u n iversuri ca re constau În even i mente menta le şi, respect i v, fizice. Înseş i noţiunile de ex i stenţă ş i rea l itate (dacă nu pot fi defi nite empi r ic, ca În cazu l d i st i ncţiei d i ntre ha luc i naţi i ş i percepţ i i l e norma le) devi n inuti le ş i Înşel ătoa re.

Este ceva În neregu lă cu acea stă so luţie s imp l ă ? De ce sîntem În mod fi resc refractari la ideea de a ne m u lţum i cu ea ? Avem oare nevoie de conceptu l de rea l i tate şi de cel de ex i stenţă, l u ate În sens metafiz ic ? Voi a răta În conti nua re că da, şi că astfe l conceptu l de Cogito poate fi pa rţ i a l reabil itat - nu În sensu l că actu l cugetăr i i ne-ar oferi un fu ndament de nezdru nc i nat a l cu­noaşter ii, sau o su rsă u l t imă a certitudinii , ci În sensu l că ne-ar putea oferi o pa radigmă a noţi u n i i de ex istenţă.

Această ana l iză poate fi susţinută cu ajutoru l u nui experiment menta l . Să presupunem - aşa cum ne Învaţă unii super-experţi În vi aţa de dincolo - că În pa rad i s am fi capab i l i să creăm pri ntr-u n s imp l u act a l voi nţei or ice med i u fi z ic ; o s imp lă poruncă a r r id ica Î n j u ru l nostru Hima laya , Parisu l , o pădure amazon iană sau deşertu l l u nar . Astfe l de l u m i, fabrica"te menta l În acest mod, ar fi " i rea le" În sensu l pe care Încercase să-I c la r if ice Desca rtes, dar e le n -a r fi de loc difer i te de percepţ i i le noastre despre l u m i le

2 1

Leszek Kolakowski

" rea le" . Ne-ar deranja oare conşt i i nţa i rea l ităţ i i lor? Poate că nu , poate că ne-am bucura de m u nţ i , rîu r i , oraşe ş i pădur i tot atît de m u lt ca ş i acum, ş i poate că n i c i n-am s imţ i c-a r fi ceva În neregu lă cu statutu l lor i l uzori u , ş i n i c i n-am fi capabi l i să des­criem cum anume d i feră i l uz i i l e de non- i l uz i i . Dar ce s-ar În­tîmp la cu ce i l a l ţ i ? E u şor de văzut că În această pr iv i nţă s-ar putea să ex i ste o d i ferenţă enormă. Dacă am fi conşt ienţ i de faptu l că toţ i oamen i i cu care am comun ica În să l aşu l celest, pr ieten i i şi cei pe care- i i ub im, sînt născoc i r i a rt i fi c i a le, create l a comandă de acte le noastre menta le, ş i nu au n ic i u n fe l de v i aţă sub iectivă proprie, am fi extrem de Îngrijoraţ i , percepţ ia noastră despre v iaţă s-ar sch imba cu totu l şi am fi cop leş i ţ i de u n i nsuportab i l sentiment d e s i ngu rătate. Ace laş i l uc ru s-ar Întîmp la, des igur, dacă am da Într-adevăr creza re u nei a l te sugest i i carte­z iene: aceea că oamen i i pe care- i Întîl n i m În vi aţa terestră nu sînt poate n i m i c a ltceva decît automate fă ră v i aţă menta l ă, fă ră exper ienţă propr ie, şi ne-am trez i că sîntem s i ngu ri În compan i a unor asemenea fi i nţe a rt i fi c i a le, i nd i st i ncte faţă d e oamen i i rea l i, fabri cate mecan ic, aşa cum apar e le deseori În sc i ence f ict ion .

Reven i m astfe l l a eterna problemă a ca racteru l u i rea l a l su­b iectiv i tăţ i i , ca re, i nd i ferent cît de des a r f i fost exorc izată, a bîntu it fi l osofia eu ropeană ma i b i ne de trei seco le . Date le pr i nc ipa l e a l e problemei sînt destu l de s imp le . Dat fi i nd că această sub iect iv i tate - respect iv, acea ca l i tate a u ne i exper ienţe care constă În faptu l de a fi a mea - nu poate fi transm i să sau, ma i degrabă, Înfăţ i şată a l tora, conform prem i se i empi r i ste ea este i re leva ntă pentru vi aţa noastră şi toate derivate le sa le pot fi e l i m i nate cu uşur i nţă d i n d i scu rsu l nostru . P rem i sa spune că nu ­ma i acele l atur i a l e exper i enţei care pot f i Împă rtăş ite a ltora sînt " rea l e", i a r l atu ra sub iect i vă nu poate fi tra nsformată Într-un bun comun . D i scuţ i i l e despre "maş i n i l e gÎndi toa re" se reduc la va l id i ­tatea aceste i prem ise, care stab i l eşte u n standard În raport cu ca re să f ie măsu rată rea l itatea sau i rea l i tatea . Ce ne-ar putea face să acceptăm această prem isă? N i m ic . Ea este a rb itra ră ş i expri mă

2 2

Horror Metaphysicus

o ierarh ie a l ucru r i lor configu rată i stor ic (va l id itatea cogn i t ivă este defi n i tă în ce le d i n u rmă pr i n va lor i l e pragmat ice) .

Experimentu l menta l pe care tocmai l -am descr is sugerează, de asemenea, că termenu l "ex i stenţă" se referă la două t i pur i de i ntu i ţ ie . Atît În v iaţa de zi cu zi, cît şi În d iscu rsu l şti i nţ i fi c, "ex is­tenţa " obiecte lor poate fi pusă pe seama procesu l u i comun i căr i i umane. Ea const itu ie un aspect a l acestu i proces, ş i În acest sens este re l at ivă, i nd i ferent dacă aspecte le supuse ana l izei sînt acceptate În mod cu rent ca "rea le" (cum ar fi munţ i i , cîmpu r i l e magnet ice ş i qua rc i j ), sau dacă rea l i tatea lor e contestab i l ă, nesi ­gură ori îndo ie l n ică (cum e cea a tah ion i lor, Înger i lor, n umere lor sau va lor i lor) . Rea l este ceea ce e rea l conform regu l i lor istor i ­ceşte stab i l i te a le comu n icări i umane . Acest e lefant roz pe care tocmai îl văd În colţu l camerei mele este i rea l În sensu l că sînt si nguru l care- I percepe şi n i men i a l tc i neva nu-mi Împărtăşeşte v i ­z i u nea, ca re poate f i resp i nsă d i n acest mot iv ca fi i nd , să z icem, un rezu ltat al del i ru l u i meu a l coo l i c . Munţi i ş i quarc i i sînt rea l i conform aceloraş i regu l i a l e refer inţe i . Dator ită ace loraş i regu l i , rea l i tatea tah ion i lo r, Îngeri lor ş i nu mere lor e posi b i l ă, deş i i n­certă . Pentru scopur i l e pract ice spre care ti nde procesu I comun icăr i i n u avem nevo ie de ma i mu lt; ne putem l i psi de "ex istenţă" În sensu l metafiz i c, ad ică de prezenţa entităţ i lor a�to­referenţi a l e a l e căror propr ietăţ i nu ţ i n de faptu l că sînt sau nu percepute, num ite ş i ident ifi cate În procesu l nostru de comun i ­care. Cîtă vreme no i sîntem pri n defi n i ţ ie i ncapab i l i s ă determ i­năm, cu m ij loace i ndependente de percepţ ie ş i de l im baj, În ce măsu ră percepţ ia ş i l i mbaj u l nostru contr i bu ie la tab lou l l u m i i pe ca re o percepem şi despre ca re vorb im (sepa rat de d i storsi u n i l e i nd i v idua le, ca În cazu l e lefantu l u i roz), doctr i na abstractă a so l i psism u l u i co lect iv - Într-o va r iantă neokant iană, i stor istă sau pragmati stă - nu poate fi resp i nsă . Faptu l că rea l i tatea obiectelor ţ i ne de un joc l i ngv ist ic, de pattern-u r i l e un iversa le a le percepţ ie i ş i de nevo i l e pract ice care a l cătu iesc modu l nostru de a organ iza l umea nu poate fi combătut fără a cădea Într-un cerc v ic ios. Fără

2 3

Leszek Kol akowsk i

doar ş i poate, pa radoxu l auto-referenţi a l ităţ i i deja am i nt i t nu va înceta să ne ch i nu ie, însă îl putem ev i ta În man iera rad ica l ­scept ică, Încetînd s ă ne ma i expr imăm mu lt i -sol i ps i smu l o r i să ne mai i nteresăm de metafi z i că, ş i dec l a rînd problema "ex i s­tenţe i " ca fi i nd i n so l ub i lă , l i ps i tă de sens sau, ma i b i ne z i s , i mpos ib i l de expr imat.

Totuş i , nu aşa sta u l uc ru r i le cu i ntu i ţ i a ex i stenţe i atu nc i cînd am de-a face cu ident i tatea auto-referenţ i a l ă care sînt eu Însum i . Sepa ra rea ca rtez iană a aceste i rea l i tăţi pr iv i legi ate de rea l i tatea tutu ror ce lor la l te l ucru r i corespunde ce le i ma i pr im i t ive şi ma i ne-fi losofi ce perspect i ve. N u pot afi rma cu convi ngere că " i au parte l a u n joc l i ngvistic", că "rea l itatea mea depi nde de pattern-uri le de percepţ i e i stor i ceşte stab i l ite", că afi rmaţ ia "ex i st" Înseamnă că "e ut i l să cred că ex i st", că "nu ex i st" etc . Faptu l că ex i st este Într-adevă r i n contestab i l , şi În această măsură "ex i stenţa" În sens metafi z i c, ne-re lat iv, dev ine i nte l i g ib i l ă pentru m i ne.

Dar dacă ex i stenţa mea e u n fapt i ncontestabi l (În sensu l că n i men i nu poate s-o conteste sau s-o dec l a re ne i ntel ig ib i lă ), oa re nu cumva el este adevă rat doa r În sensu l comun? Şi de ce a r avea i mportanţă acest fapt? S i ngu ru l ră spuns pos ib i l este u rmă­toru l : acest fapt nu e i mportant pentru că e l ar oferi o bază pen­tru constru i rea unei ep istemolog i i , ca să nu mai vorb im de o şti i nţă, aşa cum ar fi făcut Desca rtes, c i pentru că e l ne oferă s i ngura i ntu i ţ ie d i rectă a ex i stenţe i . N i m i c a ltceva nu poate fi dedus d i n conceptu l de Cogito. Ş i dacă adm item că Într-adevăr Cogito este u n caz parad igmati c care face ex i stenţa i nte l i g ib i l ă , e l nu poate f i ap l i cat rea l i tăţ i i ne-su b iective. Pînă l a u rmă, e l nu ma i este pa rad igmat ic .

Dar de ce ar prezenta vreo i mportanţă faptu l că avem i ntu i ţ ia ex i stenţe i ? E I nu a re n ic i o i mportanţă - sau, cel puţi n, aşa pare -pentru n i c i u n fe l de scopu r i pract ice. Cel ma i uşor răspuns la Întreba rea "de ce a r conta acest fapt?" este: pentru că m u l ţ i s imt acest l uc ru . Întrebă ri l e asemănătoa re, cum ar fi : "de ce e i nteresant?", "de ce e i m porta nt? " sînt În aceea ş I s i tuaţ ie . N e

24

H orror Metaphysicus

putem Întreba mai departe : "de ce au oamen i i sent imentu l că e i m porta nt să stabi l ească ce este rea l ş i ce nu ?", "de ce a r trebu i s ă n e dorim ca l ucrur i le pe ca re le acceptăm s ă f ie nu doa r acceptab i l e potr iv it cr iter i i lor pragmat ice - pragmat ice nu neapă­rat În termen i i ut i l i tăţ i i de moment sau ai u nu i profit i nd iv idua l , c i În termen i i ava ntaje lor soc i a l e pe termen l u ng ( i nd i ferent ce Înseamnă acest l ucru) -, ci să fi e tot atît de adevărate şi Într-un sens metafiz i c ?" .

U n al ibi . B lestemul timpulu i

Răspunsu l l u i N i etzsche l a această Întrebare era c ă dori nţa de adevă r mai presus de uti l i tate nu e n i m ic a l tceva decît u nu l d i n numeroasele s imptome a le s l ăb ic i u n i i uma ne, a l e neput i nţei noastre de a ne baza pe noi Înş i ne, de a pu rta pova ra propr ie i sol i tud i n i , de a aşeza vo i nţa noastră ca temei u lt im a tot ceea ce credem şi de a rea l iza că sîntem auto-Întemeiaţ i , şi n i c idecum protejaţ i de vreo ord i ne u n iversa l ă a l ucru r i lor .

Poate că aşa este. Totuş i , presu pu nînd că e l avea d reptate, asta nu Înseamnă că nu sîntem Îndreptăţi ţ i să conşt ient izăm propria s l ăb ic i u ne; l a urma u rmei , sent i mentu l s l ăb ic i u n i i poate fi n u doar exp l i cat cauza l, ci ş i b ine motivat, ch i a r În termen i i ord i n i i l ucrur i lor pe care a respi ns-o Nietzsche, preamăr ind haosu l etern ( ş i fi i nd totodată Înspă i mîntat de e l ), haosu l d i n care ar trebu i să răsară i nv inc ib i la, auto-Întemei ata voi nţă - o voi nţă goa l ă, l i ps ită de or ice conţ i nut. EI n-a fost consecvent În pr iv i nţa aceste i chest i un i , deş i , ca În ce le ma i mu lte zone a l e fi losofie i sa l e, a g lo r i f i cat sp i r i tu l Îndo ie l i i ; da r dacă n u ex i stă ad€vă r, n u poate ex i sta n i c i îndo i a l ă . Actu l îndo ie l i i me le presupune fa ptu l c ă eu c red că ceva este adevă rat, dar n u pot sta b i l i ce a n u me. O dată desfi i nţată ca l i tatea de "adevă rat" , îndo i a l a e l i ps i tă de sens .

25

Leszek Ko l akowski

Ia r d i n faptu l că avem nevo ie de o ord i ne nu re iese că nu ex i stă n i c i u na, ch ia r dacă N ietzsche a re dreptate atunc i cînd sub l i n iază că argumente le În favoa rea conv i ngeri lor ca re se conformează dori nţe lor noastre a r trebu i pr iv ite prima faciae cu susp i c i u ne. Putem avea nevo ie de o ord i ne a l ucrur i lor ş i ne putem dor i ca, ea să f ie rea lă , dar ea poate f i Într-adevă r rea lă , ş i nu doar o bi at� p lăsmu i re a gînd i r i i noastre p l i ne de dori nţe.

În favoa rea idei i că nevo ia de a tră i Într-o l ume ordonată, o l u me a l e că rei orig i n i , regu l i ş i dest i n să l e putem Înţe lege, nu este u n capri c iu tempora r, i stori ceşte re lat iv, c i o parte stab i l ă a cond i ţ ie i umane, stă mărtu r ie Întreaga i stor ie a re l i g ie i - latu ră perenă a cu l tu r i i noastre. Sub l i n i i nd faptu l că această nevo ie apare d i ntr-un senti ment de s l ăb i c i u ne, N i etzsche era Într-un acord perfect cu trad i ţ ia creşt ină ş i probabi l cu trad i ţ ia re l i g ioasă tout court. Perspect iva cruc i a l ă pe care o Întî l n i m În experi enţa re l i g ioasă, ş i care revi ne i n s i stent În d i fer ite cărţ i sacre, poate fi cupr i nsă Într-un s i ngur cuvînt: a l i b i u l - Înstră i na re.

În toată i sţor ia re l i g ie i , ideea că sîntem înstră i naţ i În l ume imp l ică faptu l că ex i stă un căm i n că ru ia Î i apa rţ i nem şi că tră im Î n ex i l ; a f i Înstră i nat Î n l ume este o cond i ţ ie umană perma nentă . F i losofi a neopl aton ic iană a identif icat "a l tu ndeva-u l " cu t impu l , i a r P lot i n a oferit seco le lor ce i -au u rmat o perspect ivă ca re, În numeroase le e i va r ia nte, . a ş l efu i t fi l osofi a pînă În seco l u l nostru i nc l u s i v (Bergson, Husser l , He idegger, Sartre) . Însuş i faptu l că În fieca re c l i pă aparţ i nem u n u i prezent "În m i şcare" (opus etern u l u i prezent d iv i n ) , p ierzînd pentru totdeau na momentu l care tocma i a trecut, ech i va lează cu a spune că nu putem f i n i c iodată s igur i de ce Înseamnă "să fi i " , pentru că exper ienţa d i rectă nu e cea de a fi , c i de a ne i ros i neîncetat ex istenţa Într-un i remediab i l "a fi fost" . Deoarece, la o exam inare ma i atentă, prezentu l se reduce l a n i m ic (după cum a a rătat Sfîntu l August i n) , ş i deoa rece u n iversu l f iz ic , neavînd n i c i o conşti i nţă a t impu l u i , nu a re l a rîndu i l u i n i m i c de-a face cu t impu l (neavînd memorie ş i astfe l , neavînd n ic i trecut) , t impu l său aparţ i nÎndu-ne nouă, această

26

Horror Metaphysicus

experienţă duce la bă nu i a l a ter ib i l ă că o asemenea idee evaz ivă ş i i n stab i l ă cum este aceea de "a fi " stă pu r ş i s imp l u d i ncolo de puterea noastră de înţe legere. Acesta a r putea fi un mot iv de d i spera re dacă n-a r ex i sta o F i i nţă Abso l ută, care să ne poată reda încrederea şi sentimentu l că ex i stă, în ce le d i n u rmă, o ord i ne a l ucru r i l or .

Sartre n-ar fi fost încîntat să i se spună că era - parţ i a l - u n d i sc i po l . a l Sfîntu l u i August i n , Însă ceea c e a pre l uat e l de l a He idegger era adînc În rădăc i nat Î n i stor ia metafi z i c i i a nt ice ş i med ieva le, cu care probabi l că nu era destu l de b i ne fam i l i a r izat . A spune că o ex i stenţă umană auto- referenţ ia l ă nu e n i c iodată ident ică cu s i ne, sau că ea n u e ceea ce este dator i tă natu ri i sa le temporare, constitu ie o idee ant ică ; atît în neopl aton i sm u l păgîn , cît ş i În gînd i rea creşt i nă med ieva lă , ea părea să imp l i ce log ic ex istenţa une i ent ităţ i ident i ce cu s i ne, atempora l ă : U n u l - a ltfe l am fi obl igaţi să adm i tem conc l uz i a depri mant de l i ps i tă de sens că " n im i c nu ex i stă" . Des igu r, Sartre a refuzat să se joace cu focu l (ad i că cu ideea Abso l utu l u i în sensu l p l aton i c) ; s-a mu l ­ţum it să defi nească ex i stenţa umană ca negaţ ie pu ră ş i rea l i tatea non-umană ca pe o entitate veşn i c i m penetrab i l ă , i nd i ferentă, care se conţ ine pe s i ne şi despre al căre i conţ i n ut nu se şt ie n i m i c . Ea nu trebu i a să constitu ie o mai îna ltă - sau cea ma i îna ltă, sau cea ma i sub l imă - formă a sp i r i tu l u i , c i ma i degrabă nem işcarea însăş i , şi dec i ceva care a r putea fi - poate nu i mpropri u - num it " n im ic" . Avem oare de-a face cu două t ipur i de . nefi i nţă, care se confruntă în i n capacitatea rad ica l ă de a comu n i ca, ambe le putînd fi defi n i te numa i negativ, ca fi i nd opusu l cel u i l a l t termen? Sartre pare să ignore faptu l e lementa r că propr i i l e noastre corpu ri sînt parte a aceste i i nerte F i i nţe-în-s i ne; Într-adevă r, faptu l că avem trupur i pa re să f ie un i nconven ient ş i un obstacol supărător, care stînjeneşte c l a r i tatea gînd i r i i . În termen i i cons i stenţe i fi losofi ce cartez iene, am fi m u l t ma i avantajaţi dacă am ieş i d i n această s i tuaţ ie .

2 7

Leszek Kolakowsk i

Absolutul (1 )

D i n fragmentel e parmen id iene care ne-au mai rămas nu putem Înţe lege cum anume a aj uns Parmen ide l a conceptu l de F i i nţă, Însă atunc i cînd u rmăr i m d i fi cu ltăţ i l e aceastei ide i În gînd i rea greacă ş i apoi În cea creşt i nă nu ne putem reţ i ne senti­mentu l că a ex i stat o oarecare constrîngere menta l ă care a stat la baza căutăr i i acel u i Ultimum, sau mai degrabă a ce lor două Ultima, care nu sînt neapărat ident ice. Ceea ce se caută În'a i nte de toate este cauza sau creatoru l u n iversu l u i v iz ib i l , şi apo i temei u l auto-sufic ient, auto-Întemeiat ş i log ic necesar a l or icăre i ex i stenţe cont i ngente. Pr i m u l t i p de Ultimum expl ică or ig i nea propr iu-z i să a l u m i i , cel de-a l doi lea face l umea posib i l ă; prim u l n e oferă răspunsu r i l e l a Întrebarea : "de u nde v i n ste le le, pă­mîntu l , p l anete le ş i fi i nţe le umane?" ; cel de-a l doi lea ne perm ite să Înţe legem cum poate ex i sta ceva fi n i t şi corupt ib i l , sau "dacă totu l e fi n it ş i corupti b i l , cum se expl i că faptu l că nu s-a trans­format totu l în neant? " . Pr i m u l t ip de Ultimum l e este acces ib i l oamen i lor pr in m itu r i l e re l ig ioase. Cel de-a l doi lea a fost e l a­borat pri n i nvest igaţ ia fi losofi că, o dată ce ea s-a sepa rat de m ito­log ie; în or ice caz, aşa au stat l u cru r i l e În c iv i l izaţ ia eu ropeană , în t imp ce În trad i ţ ia ved ică, precum ş i În cea bud i stă, gînd i rea metafiz ică şi m itu l re l ig ios pa r să fi apă rut Împreună .

Căutarea fi losofică a lu i Ultimum, aşa cum s-a petrecut ea În gînd i rea neopl aton ică, dezvă l u ie ace l aş i traseu i nte lectua l care u rma să se man i feste u l ter ior În a rgumentu l onto log ic a l ex is­tenţei l u i Dumnezeu ş i În argumentu l cont ingenţe i l um i i . Putem rezuma acest traseu la o s i ngu ră i ntu i ţ ie : dacă l umea este ma i m u l t decît u n ab i s auto-d i structi v, atu nc i trebu ie s ă ex i ste ceva care fi i nţează În mod necesa r, sa u pentru care non-exi stenţa ar fi atît o auto-contrad icţ ie logică, cît şi u na ont ică. Această u l t imă d i st i ncţ ie e i nd i spensabi l ă . Ceea ce se v izează pri n afi rmaţ ia că ex i stenţa l u i Ultimum (sau a Abso l utu l u i ) este necesa ră nu e doar

2 8

Horror Metaphysicus

faptu l că noi , oamen i i , sîntem i ncapab i l i să-i concepem absenţa în l i m ite le regu l i lor noastre de gînd i re obi şnu ite, tot aşa cum nu putem fi s igur i a priori că logica noastră e i nfa i l i b i l ă . Putem con­s idera aceste regu l i ca fi i nd i nsuportabi l de restr ict ive, Însă noi sîntem fi i nţe l i m itate ş i cont i ngente, ş i log ica noastră nu poate f i ma i puţi n conti ngentă, ia r d i n faptu l că nu avem n i c i o şansă să nu i ne supunem nu re i ese că rea l i tatea u lt imă trebu i e să i se supună la rîndu l său . Astfe l , ceea ce se înţelege pr i n neces i tatea ex istenţei l u i Ultimum este că neces itatea e a l u i , şi nu a noastră . Log ica noastră descoperă auto-contrad i cţ ia d i n i deea non­ex istenţei Absol utu l u i deoarece auto-contradicţ ia ex i stă în real i ­tate, ş i n u i nvers . Des igu r, nu putem descoperi această auto-con­trad icţ ie fără să ne bazăm de l a bun început pe regul i le noastre logi ce, care u lter ior trebu ie să-ş i extragă va l id itatea d in chiar su rsa ex i stenţei ; etern u l b lestem a l cercu-lu i v ic ios acţionează ş i a i c i , c a ş i Î n cazu l căutăr i i fundamentu lu i u l t im . Da r cercu l v ic ios este rezu ltatu l fi resc a l faptu l u i e lementar că n u sîntem fi inţe d iv i ne, a ltfe l spus, că n ic iodată - exceptînd poate expe­r ienţa m i st ică - n u ne putem Începe căutarea de l a punctu l -zero epistemologic, d i ntr-un punct l i ps i t de presu pozi ţ i i .

E fi resc s ă n e Întrebăm: dacă acest cerc d iabol i c e i nevitabi l În toate încercăr i l e noastre de a at i nge abso lutu l În i nter ioru l d i s­cursu l u i nostru log ic, de ce să n u d�c la răm pur ş i s imp l u această căutare ca fi i nd n i m ic a ltceva decît o absu rdă vînătoare de h imere, şi să- i punem capăt, d i ntr-o at itud i ne de bun s i mţ? Mu lţ i fi losofi ş i -au pus exact această întrebare ş i au răspuns pri n a spune că, Într-adevăr, e mu lt ma i s imp l u să abandonez i acest efort s i s i fi c . Asta nu i-a împ ied icat pe a l ţ i i să Încerce În cont i ­nuare. Se pare că, În c i uda tutu rqr dec l a raţ i i lor empi r i şt i lor, pragmat i şt i lor ş i scept ic i lor despre tr i umfu l i m i nent, u l t im ş i genera l a l încercăr i i lor, căutarea teme i u l u i u l t im const i tu ie pur ş i s implu o parte i ndestructib i l ă a cu l tu r i i umane, tot atît de mu lt ca ş i contesta rea leg i t im ităţ i i aceste i căută r i . Această contesta re, o dată tra nspusă În id iomu l fi losofic - şi n u doar practi cată, pri n

29

Leszek Kol akowski

renunţa rea l a în suş i actu l formu l ă r i i problemei - este, după cum am ma i spus, nu ma i puţ i n a rbitra ră decît l uc ru l contestat; or ice exp l i caţ ie a aceste i negă r i presu pune regu l i log ice şi emp i r i ce a că ror va l i d i tate e d i scutab i l ă . Ideea nu este doa r că i nvest igaţ i i l e metafi z i ce ce le mai d i fi c i l e şi ma i a ride nu sînt i nut i le pentru că a r avea u n impact rea l , deş i u neori c i udat ş i i mpreviz i b i l , asupra stăr i lor l u m i i ş i ar afecta, pe că i întortocheate, vi aţa oamen i lor (fără Proc los n-ar fi ex istat Hege l , ş i fără Hegel l umea de az i n -a r ma i f i ceea ce este) . Mai degrabă ideea a r f i că nu poţ i scoate d i n m i ntea omu l u i dori nţa de adevăr, î n sensu l ob i şnu i t a l cuvîntu l u i , dori nţa s imp lă şi e lementa ră de a şti ce e "într-adevă r adevărat", adevă rat ch ia r ş i în l i psa ca l i f icăr i lor de acest t ip, adevă rat i ndependent de gînd i rea şi percepţ ia noastră, de cons iderente le noastre pract ice ş i de ut i l i tate. Această dori nţă nu pa re să f ie o expres ie a nevo i i fi reşti ş i evidente de a deosebi i l uz i i l e de percepţ i i l e va l i de, sau eror i l e de raţ ionamentu l corect. Faptu l că un l ucru pa re adevărat şi se dovedeşte că nu e constitu ie o întîmp la re cu rentă, i a r pentru a opera această d i st i ncţ ie nu avem nevoie de ideea de "adevă r" în sensu l metafiz ic pe ca re tocma i l -am am i nt it . Dar m i nţ i l e noastre vor să şt ie ce e adevă rat; ch i a r dacă pa re să nu conteze cîtuş i de puţ i n , vor pu r şi s imp l u să şt ie cum este l umea de fapt, i a r această nevo ie co i nc ide ev ident cu ideea de· rea l i tate, rea l i tate care ex i stă i ndependent de faptu l de a fi cunoscută şi percepută . O dată ce am aflat că erori le şi i l uz i i le ex i stă , Întrebă ri l e despre rea l i tatea care nu poate fi n i c iodată o i l uz i e sau despre adevăru l faţă de care n u sînt pos ib i l e n i c i u n fe l de erori , sînt i nevitab i l e . Degeaba condamnăm această dori nţă ca fi i nd o pervert i re a căută r i i poz i t ive şi fi reşt i a unu i "adevă r" mu lt ma i s imp lu , a u n u i adevăr de ca re trebu ie să ţ i nem seama în problemele pract i ce, ş i care face parte d i n ex i stenţa noastră ob i şnu ită. E uşor să d i spreţu i m această problemă şi să ne întrebăm "de ce ne-am ma i osten i ? " - e uşor, dar e neproduct iv .

30

Horror Metaphysiclis

Absolutu l (2)

o dată ce căuta rea Adevăru l u i şi a Absol utu l u i - scr ise cu majuscu le - este acceptată ca pa rte i ntegra ntă a cu ltu r i i sau a gînd i r i i umane, e lesne de Înţe les că ea nu poate fi sati sfăcută de n i m ic ca re să reprez i nte ma i puţ i n decît Abso l utu l . N i c i un ade­vă r pa rti cu l a r - fie e l empi r ic sau matemat ic -, ad ică n i c i un ade­vă r ca re ne e acces ib i l nu poate fi perfect s igu r şi pentru tot­deauna i natacabi l dacă nu poate fi pr iv i t ca pa rte a adevăru l u i u n i versa l . Asta se datorează Î n pr imu l rînd faptu l u i c ă nu putem fi n i c iodată s igur i de cum anume ar putea adevă ru l u n iversa l să sch imbe sem n i ficaţ ia u nu i adevă r pa rt icu l a r sau să l i m iteze ar ia l u i de va lab i l i tate . În a l doi lea rînd, se datorează faptu l u i că nu putem aj unge n i c iodată l a cunoaşterea vreu n u i adevă r parti cu l a r fără să ut i l izăm anum ite presupoz iţ i i sau regu l i ca re contro lează raţ ionamentu l nostru sau modu l În care ne descr iem experien­ţe le, i a r aceste regu l i ş i presupoz i ţ i i , or i cît de s i gu re a r pă rea, nu sînt auto-Întemei ate; te poţ i Îndoi Întotdeauna de mot ivaţ i i l e lor, i a r acest proces de i nterogaţ ie este i nfi n i t . Pr i n u rmare, ori ce adevăr pa rt icu l a r ar putea fi transformat În Adevă r numa i cu con­d i ţ ia ca el să co i nc idă cu un adevă r pa rti cu l a r care să reprez i nte o pa rte sau u n aspect a l Întregu l u i Adevă r, ad ică numa i dacă este pr iv it ca adevă r de către och i u l i nfa i l i b i l a l sub iectu l u i atotcu­noscător. Pentru a Întru n i cr i ter i u l ·omn i sc i enţei sau pentru a f i deţ i nătoru l Adevă ru l u i În sensu l ne l i m itat a l termenu l u i , acest sub iect trebu ie să const i tu ie el Însuş i tot ceea ce poate fi cu nos­cut ş i să fie perfect transparent În raport cu s i ne, pentru că ori ce d i sta nţă Între el şi ceea ce cu noa şte i -ar anu l a ca l ităţ i l e de cert i ­tud i ne ş i Tota l i tate. Ia r dacă nu ex i stă n ic i un Adevă r În acest sens, ş i nu ex i stă n i c i un fe l de cr i ter i i pr i n care rea l u l s-a r putea deosebi de nerea l , atu nc i Într-adevă r această d i st i ncţ ie e cu neputi nţă de expri mat; or i ce este rea l În mod conti ngent, este rea l numa i cu cond i ţ ia să ex i ste a l tceva care să fie rea l În mod

3 1

Leszek Kolakowski

ne-cont ingent - a l tfe l spus, să f ie auto-Întemeiat. Această idee constitu ie fundamentu l exp l i c it sau imp l ic i t al neoplaton i smu l u i .

Afi rmaţ ia d e m a i s u s imp l ică faptu l c ă or ice propoz iţ ie part i ­cu la ră adevărată se referă l a Întregu l adevăr, i a r adevăru l este referentu l or icărei propozi ţ i i adevărate, după cum opi nează ş i un i i logic ien i p laton i şt i (de p i ldă, Lukas iew icz) .

O dată aj u nş i l a rea l itatea auto-Întemeiată, ident ică cu Adevăru l , aceeaş i logică p l aton ic iană ne conduce i nev i tabi l la ce le la l te caracter ist i c i .

Rea l i tatea auto-Întemeiată este i nfi n i tă (ca l i tat iv i nfi n ită, cum le p lace german i lor să spu nă) . Asta înseamnă că nu poate fi l im itată - ca să nu ma i spunem d i strusă - şi dec i , at i n să de n i m i c a l tceva Î n afară d e s i ne Însăş i . A face parte d i n ex i stenţa log ic necesară, sufic ientă s i eş i , ech iva lează într-adevăr cu a f i abso l ut impas ib i l ; o entitate care e supusă sch imbăr i lo r sau mod i ficăr i lor provocate de or ice a l tceva d i n afara sa a r fi corupt ib i l ă ş i destruct ib i l ă , ceea ce este evident i ncompat ib i l cu a f i " i nfi n i tă" (ad i că perfect autonomă) ş i necauza lă .

Pr i n u rmare, ex i stă doar u n s i ngu r Abso l ut . Cel puţ i n acest fapt este de la s i ne înţe les În gînd i rea p laton i c ia nă, deoa rece, dacă ar exi sta ma i mu l te Absol utu r i , e le s-a r l im i ta rec ip roc ş i n i c i unu l n-ar Întrun i cr i ter i u l i nfi n ităţi i . La pri ma vedere, această conc luz ie ar putea fi suspectată d i n u rmătoru l motiv : dacă " i nfi n i tatea" Înseamnă o perfectă auto-cupr i ndere sau auto-Înch i ­dere, sau impos ib i l i tatea de fi f i afectat de or ice a l tceva, atu nc i nu ex i stă n ic i u n mot iv pentru care n-ar putea co-ex i sta i n fi n i t de mu lte Abso lutur i , Într-o tota lă ignorare rec iprocă, fiecare d i ntre e le neşti i nd n im i c despre ce le la l te ş i nefi i nd pertu rbat de pre­zenţa lor . Cr i t i c i l e care se aduc d i n asemenea considerente ar fi , des igur, ne-va l ide, dacă i nfi n i tud i nea ar ega la omn ipotenţa ş i ar fi , astfe l , transformată Într-o i nfi n i tud i ne "ca nt i tat ivă' , deoa rece mai mu l t decît o s i ngu ră ent itate atotputern ică este de necon­ceput. P l aton ic ien i i n u au descr i s neapărat omn i potenţa ca ata re, Însă toţ i au presupus imp l ic i t că ex i stă o legătură rea l ă ş i

3 2

Horror Metaphys icus

i nte l ig ib i lă - deş i i nd i rectă - între Absol ut ş i u n iversu l m i nţ i lor ş i corpu ri lor l i m itate, aşa cum îl cunoaştem no i . Această supoz i ţ ie, deş i ma i s l abă decît cea a omn i potenţe i , este fă ră îndo ia l ă sufi­c i entă pentru a contraca ra i poteza ex i stenţei mai mu l tor Abso lu ­tur i ; dacă U n iversu l este dependent de Abso lu t - i nd i ferent ce a r Însemna acest l u cru -, atu nc i Absol utu l este într-adevă r ob i igat să fie un ic, a l tfe l două sau mai mu lte Absol utu ri s-ar l i m ita ori s-a r concu ra rec iproc, i nva l idînd astfe l prem i sa auto-sufi c ienţe i .

Am at i ns aşada r o prob lemă d i ntotdeau na cruc i a l ă pentru specu laţ ia fi losofi că despre Rea l i tatea Supremă, auto-Întemei ată : putem oa re presupune că rea l i tatea fi n ită depi nde de Rea l i tatea Supremă - şi dacă da, în ce sens? Ia r dacă nu , cum am putea cunoaşte pînă l a u rmă Rea l itatea Supremă, ş i de ce ar trebu i ea să fie una s i ngură? Dacă aşa stau l ucru ri le, rămîne ea, în l im itele capacităţi i noastre conceptua le, acel Ultimum pe care n i - I dori m?

Conform ace le iaş i d i a l ect i c i p l aton ic iene, Abso lutu l este ex i stenţa pură , a l tfe l spus, el nu perm ite d i st i ncţ i i Între ceea ce poate să fie şi ceea ce este; el e tot ceea ce poate ex i sta . Acest l uc ru pa re să rezu l te, i a răş i , d i n Însuş i conceptu l de fi i nţă care e obl igată să ex i ste în v i rtutea natu ri i sa le : ea este i muab i lă pentru că a fi înseamnă în mod necesa r "a fi perfect", în sensu l de "a fi complet" . E de neconceput ca u n l ucru să poată fi adăugat sau scăzut u nei fi i nţe care nu poate fi c reată ; ea poate fi îmbunătăţ i tă sau degradată l a fe l de puţ i n ca ş i o teoremă matemat ică .

Pr in u rmare, Abso lutu l e atempora l , şi nu veşn i c . Dacă ş i -a r putea am inti trecutu l ca trecut - ca pe ceva ce a fost, dar nu ma i este -, ş i dacă ar putea ant ic i pa v i itoru l ca ata re - ca . pe ceva ce nu ex istă Încă, dar e pe ca le să fie -, şi dacă ar putea aj u nge l a auto-cunoaştere pri n i ntermed i u l memoriei ş i a l ant ic ipăr i i , e l n-ar fi n ic iodată obl igat să d i st i ngă în s i nea sa între ceea ce este ş i ceea ce ar putea fi . Ia răş i , e l este l a fe l de atempora l ca ş i o ecuaţ ie matemati că .

E lesne de observat acum că o anum ită expres ie d i n descrierea făcută ma i sus trebu ie corectată . Afi rmaţia că Abso l utu l este

33

Leszek Kolakowski

impas ib i l ş i "nu poate fi afectat de n i m i c a l tceva În afa ră de s i ne" e greş ită dacă ea Înseamnă că Abso l utu l poate fi într-adevăr afectat de e l însu ş i . Totuş i , e l nu poate fi astfe l , deoa rece asta l -a r face totodată suscept ib i l de sch i m bare, ş i dec i , i ncomplet ş i imperfect. E I e cît se poate de s imp lu : dacă n-ar f i astfe l , dacă ar f i compus d in părţ i , dacă a r avea ca l ităţi separab i le, n -a r ma i f i în mod necesa r imuab i l ; une le d i ntre ca l ităţi l e sa l e (de exemplu , i nte lectu l ş i vo i nţa prezente Într-o fi i nţă d iv ină : un caz parad ig­matic al teo log ie i sco last i ce), sau une le d i ntre pă rţ i l e sa le s-a r amesteca ori s-ar i nfl uenţa rec ip roc, sau ar funcţ iona sepa rat, abrogînd astfel complet i tud i nea. Absol utu l e la fe l de s imp l u ca un pu nct geometr i c .

Toate ca racter ist i c i l e prezentate ma i sus, fam i l i a re tutu ror cercetător i lor trad i ţ ie i neop laton ice ş i a i teo log ie i med ieva l e -auto-sufi c ienţă, impas i b i l i tate, i nfi n i tud i ne, u n i c itate, actua l i tate pu ră, s imp l i tate - par să se presu pună rec i proc; asta înseamnă că n i c i u na d i ntre e le nu poate fi asertată sepa rat de ce le l a lte.

Persoane şi Non-persoane D ivine. Este oare Dumnezeu bun? Cruor De;

o dată ce afl ăm toate aceste l u crur i , şi ma i şt i m în p lu s că toate aceste ca l ităţi i -au fost atr ibu i te l u i Dum nezeu de către pri nc ipa le le curente a le teo log ie i creşt i ne, sîntem pri nş i i med iat într-o ter i b i l ă capcană metafiz ică . Cum poate Ultimum, ident i ­ficat astfe l , să f ie creatoru l a căru i poruncă a chemat un iversu l l a vi aţă, ş i cîtă bunătate, dragoste sau bunăvo i nţă, în or icare d i ntre sensu r i l e cunoscute a l e acestor cuv i nte, îi pot fi atri bu i te? Cum poate e l să f ie o persoană?

Cei ca re l -au c i t i t pe P lot i n şt i u că În vers i u nea sa U n u l păstrează n i şte vagi u rme d e v i aţă persona l ă . Deşi nenumi t ( Enn. , V. 3 . 1 3 ; VI 9 . 5 ) - ş i nenum it Într-o asemenea măsu ră Încît n i c i

3 4

Horror Metaphysicus

ch ia r cuvi nte le " U n u l " (VA. 1 ) şi "este" (Vi .88 ) nu i se pot ap l ica - U n u l auto-sufi c ient este b ine le însuş i ( 1 1 . 9 . 1 ) ; e l este dragostea (VI . 8 . 1 5 ) şi l ocu l fi resc la' care trebu ie să ne Întoarcem (VI . 9 .9), or i cît de vag ne-am percepe propr ia dori nţă; e l constitu i e pavăza noastră u l t imă sau ch ia r propr ia noastră natu ră, ascu nsă nouă de contactu l cu mater ia, ad ică de contactu l cu rău l . .

Proc los a ident ifi cat U n u l c u B i ne le, fă ră îndo ia l ă, dar c i t i tor i i l u cră ri i sa le Elemente de teologie sînt puş i În Încu rcătu ră atunc i cînd Încea rcă să af le ce vrea să fie acest B i ne . Pentru e l este o ev idenţă ax iomat ică faptu l că or ice l ucru care e d i ferenţi at sau compus din părţ i este secundar În raport cu U n u l ; ceea ce sugerează că rea l i tatea l u i U n u este garantată conceptua l pri n însăş i ex i stenţa d ivers i tăţ i i . E I a exp l i cat în conti nua re că B i ne le este cauza pri mă, a că re i rea l i tate este doved i tă de faptu l că l ucru r i l e trebu ie să a i bă cauze, iar seri i l e cauza le nu pot f i i nfi­n i te . Totuş i , nu ni se exp l i că de ce B i ne le ar trebu i să fie cauza pr imă, şi cu s iguranţă acest l uc ru nu poate fi expl i cat, de vreme ce B i ne le, fi i nd În mod ax iomat ic co-extens iv în raport cu F i i nţa (sau "transcendenta l u i " , În sensu l med ieva l al termen u l u i ) , apare ca o ca l i tate ne-re lat ivă .

Acest stra n i u concept neoplaton ic de b i ne, o dată pre l uat de învăţătu ra sco last ică, a fost ap l i cat Dumnezeu l u i -persoa nă, îm­povă rÎndu-ne astfe l m i nţ i l e cu şi ma i mu lte m i stere . Conform aceste i învăţătu r i , Dumnezeu este bun , în sensu l că e b inevoitor şi gr ij u l i u cu creatu r i l e sa le, dar nu aceasta este motivul pentru care e l este bun . Bunătatea căre ia î i sîntem martori const itu ie doar o expres ie a bu nătăţ i i sa le i ntr i n seci , care nu se defi neşte pr i n atitud i nea faţă de no i ; cu a l te cuv i nte, Dumnezeu ar fi cu desăvîrş i re şi În mod imuabi l bun ch i a r dacă ar rămîne un Absol ut oţ ios, care n-ar produce n i m ic . Asta pa re s ă contraz ică ob i şnu i nţe le noastre l i ngv i st i ce, ca re presupu n că "b ine le" este o Însuş i re re lat ivă ş i ca re, pentru a avea sens, presupune o i ntenţ ie îndreptată spre ceva sau c i neva. Bunătatea centrată pe s i ne, non­i ntenţ iona lă ş i totuş i prezentă nu doa r l a modu l potenţ i a l , pare să

35

leszek Kola kowski

se afle d i ncolo de resu rse le noastre conceptua le . Să afi rm i că bunăvoi nţa l u i Dumnezeu faţă de noi (presupunînd că ea este empir ic şi i revocabi l demonstrată - l ucru de care u n i i se Îndoiesc) expri mă bunătatea sa i ntr i nsecă ş i ne oferă astfel o dovadă că el este bun În s i ne, Înseamnă să presupu i dej a ca rezolvată prob lema. D i n bunăvoi nţa l u i Dumnezeu, aşa cum e Înfăţ i şată de creaţ i i le sa le, n u putem deduce n im i c cu pri v i re l a bunătatea sa i ntri nsecă, ca fi i nd d i st inctă de aceste creaţ i i ; a l tfe l a r trebu i să presupunem că În s i ne e l este bun doar l a modu l potenţ i a l , ceea ce ar contraz i ce actu a l i tatea sa perfectă . De la "bunătatea" transcendenta l ă la cea man i festă nu ex i stă n ic i o tranz iţ ie conceptua l legi t imă ; cea d i ntîi, dacă este cunoscută, poate fi cunoscută doar a priori şi nu poate fi defi n ită În termen i i bunăvoi nţe i man i feste. D istanţa d i ntre U n u l , care este bun În mod i ntri nsec, şi protectoru l d iv in , care este bun faţă de noi , rămîne de netrecut. Pe scurt, bunătatea concepută ca o proprietate i nerentă a fi i nţei Abso l ute nu exp l i că această bunăvoi nţă a F i i nţe i .

Totuş i , s-ar putea ca acesta s ă nu fie sfîrş itu l poveşt i i . N i c iodată nu trebu ie să credem c ă mar i i fi losofi îş i ţes pur ş i s imp lu păienjen i şu l lor de abstracţ i i doa r de dragu l de a fi losofa, ş i că nu ex i stă motive serioase - deş i nu întotdeauna înţe lese, n i c i ch i a r. de fi losofi i Înş i ş i - în spate le construcţ i i lor lor ce le ma i obscu re. Dacă c i teşt i cu atenţ ie d i a logu l p laton ic i an Parmenide sau Elementele l u i Proc los (ori Fenomenologia l u i Hege l ) poţ i aj u nge la d i sperare. Să fie oa re pr ima d i ntre aceste l ucrări (pe lîngă faptu l că ea ar putea reprezenta ş i auto-nega rea teor ie i idei­lor) doa r un exerc i ţ iu de năuc i toa re d i a l ect ică a concepte lor, fă ră n i c i o legătu ră cu vi aţa noastră , sau poate ch i a r o g lumă, aşa cum au crezut u n i i ? Să fie oare u l t ima l ucrare am i nt ită ma i sus o masă i ncoerentă ş i i nd igestă de abstracţ i i goa le, de la care n i c i u n d rum nu porneşte spre preocupăr i l e comu ne ş i u n iversa le a l e oamen i lor? N u cred . Ch i a r dacă presupu nem că tot ceea ce e importa nt în fi losofie a fost spus de grec i , ş i ch i a r dacă acceptă m cu u m i l i nţă, fă ră să ne deranjeze, postu ra noastră de epigon i , tot

36

Horror Metaphys icus

ne mal ram me o nesfîrş ită muncă de transpunere a vech i lor concepţ i i Într- un id iom care să poată fi i nte l ig ib i l pentru semen i i noştri astăz i , ş i probabi l că asta Înseamnă destu l d e mu lt.

Ideea bunătăţ i i i ntr i nsec i , asemen i mu ltor a lte concepte fi l o­sofice cruc ia le, poate deven i i nte l ig i b i l ă pri n i potet ica e i orig ine m i to logică.

În numeroase m itolog i i ze i i n u sînt neapărat bun i , n i c i În sensu l de a fi b l înz i ş i fo los'i tor i oamen i lor, n i c i în sensu l de a ne oferi modele de comportament mora l ; u n i i sînt bun i , a l ţ i i nu , i a r mu lţ i dovedesc În aventu ri l e lor atît părţi bune, cît ş i părţi re le . Dar bi ne le d in m ito log i i pa re să f ie l egat i nva riab i l de pace ş i a rmon ie, iar rău l de războ i , haos ş i d i strugere. O dată m itur i le sub l i mate în specu laţ ie metafi z i că, aceste viz i u n i e lementa re t ind în mod fi resc să dobîndească o depl i n ă cons i stenţă conceptua l ă : dacă b i ne l e ech iva lează cu pacea ş i a rmon ia , atunc i b i ne l e desă­vîrş it ech iva l ează cu pacea şi armon ia desăvîrş ită, iar asta înseamnă dep l i n a absenţă a tens i u n i i , ş i dec i, În u l t imă i n stanţă, ned iferenţierea ş i imobi l i tatea abso lu te, sau U n u l . Cu cît ma i mu ltă u n i tate, cu atît ma i b i ne - aceasta este ax ioma de ne­contestat a l u i Proc los ş i a p l aton i şt i lor . Ş i astfe l , cînd b i ne le at i n ­ge stad i u l complet i tud i n i i , e l Îş i p ierde or ice ca l i tate recognos­c i b i l ă : ati ngînd perfecţ i u nea, bu nătatea d i spare. Cîtă vreme U n u l rămîne i mpas i b i l Î n un itate, e l pare rupt d e or ice rea l i tate, a l ta decît rea l i tatea l u i Însu ş i . Vi aţa, ce l puţ i n aşa cum o putem no i concepe, imp l ică d i ferenţ iere ş i ten s i u ne; aj ung i l a pacea desă­vîrş ită atunc i cînd Încetez i să ma i tră ieşt i .

Pr i n asta Absol utu l , care trebu ia să exp l ice Însuş i actu l ex i stenţe i , este redus, ca efect a l propr ie i sa le perfecţi u n i , la non­ex i stenţă, ş i cade În i re levanţă . F i i nd rea l itatea supremă, e l se tran sformă În non-rea l i tate.

Problema cea ma i supă rătoare a neopl aton i sm u l u i constă În i ncapacitatea sa de a exp l ica modu l În care U n u l poate fi creat iv ş i responsabi l În raport cu u n i versu l v iz ib i l . Ind i ferent cît de numeroase a r fi stad i i le sau emanaţi i le i nte rmed iare care acoperă

3 7

Leszek Kolakowsk i

d i stanţa d i ntre un i tatea sa i nexpri mabi lă ş i l umea m izerab i l ă în ca re locu i m noi , primu l pas d i nspre Abso l ut înspre orice a l tceva ma i-puţ i n -decît-Abso l utu l e men it să rămînă m i sterios sau pu r ş i s imp lu impos ib i l .

U n u l propus d e Proc los, sau B i ne le, se numeşte atît arche, cît şi cauza primă a tutu ror l ucrur i lor . F i i nd însuş i B i ne le, el este super ior entităţi lor auto-suf ic iente care sînt bune În sens pu r adject iva l . Ierarh i a fi i nţă ri i este defi nită pri n re laţ i i l e de depen­denţă sau pa rt i c ipare: n ive le le i nfer ioare pa rt i c i pă la ce le supe­r ioare; şi totuş i , rea l i tatea u l t imă, U n u l , nu poate fi împă rtăş ită, ad ică n im i c nu pa rt i c ipă la ea . Nu este foarte c l a r care e succe­s i unea rea lă a n ive le lor ex i stenţe i , dar �sta nu contează prea m u lt atu nc i cînd ne confruntăm cu en igma Eschaton u l u i . Aparent, ceea ce u rmează după primu l pri nc ip i u sînt ze i i sau henadele d iv i ne, apo i F i i nţa, pe u rmă Viaţa ş i apoi Nous-ul sau Inte l i genţa care a generat cosmosu l . Ze i i perm it pri nc i p i i lor infer ioare să pa rt i c ipe la bu nătatea lor, totuş i n i m i c nu poate lua pa rte la Pr i mu l , ia r Proc los nu pa re a f i În sta re să ne spună cum anume Pr imu l poate f i , după toate acestea, cauza pr imă . N i se spu ne că toate fi i nţe le t ind spre B i ne şi eventua l Î I ati ng, trecînd pri n toate trepte le i ntermed ia re a le scăr i i ont ice şi completînd astfe l eternu l ş i etern-m işcătoru l cerc al creaţ i e i : de la cauza pr imă la suflete le cele mai decăzute, ş i înapoi l a cauza pri mă . Ş i totuş i , n im i c din acest c i c l u proto-hege l i an nu poate ump le breşa conceptua l ă d i ntre Pr i m u l şi restu l : nu doar pentru că Pr i m u l care-se-conţ ine-pe-s i ne nu poate avea u n mot iv să iasă d i n s i ne Însuş i , c i pentru că acest l ucru pa re impos ib i l d i n punct de ve­dere onto log ic, deoa rece, pri n defi n i ţ ie, toate creatu r i l e i au ceva de la Creator, sau pa rt ic ipă la e l , sau l i se dă ceva de către Creator, şi tocma i acest l uc ru dev ine de nerea l i zat pr i n ch i a r statutu l pe ca re- I are Unu l . Ma i mu lt, într-o man ieră cons i stentă d i n punct de vedere log ic, Proc lqs susţi ne că, deşi l uc ru r i l e d iv i ne, i nacces i b i l e gînd i r i i noastre, pot f i totuş i cunoscute pri n i ntermed i u l ent ităţi lor i n fer ioare, dependente, Pr imu l , care este

3 8

Horror Metaphysicus

un ic, este perfect i ncognosc ib i l . Dacă acest l ucru e adevărat, atunc i trebu ie să presupunem că a-I num i "cauza pr imă" şi a face d i n cosmosu l - or icît de stră i n - o revărsare a sa, nu e doar un l ucru neperm is , c i ş i cu totu l greş i t . Cercu l care n-are n i c i început ş i n i c i sfîrş i t - kuklon anarchon kai ateleuteton4 - nu poate i nc l ude teme i u l necond i ţ ionat fără să fie auto-contrad ic­tori u . Const itu ie probab i l u n abuz de l i mbaj ch i a r ş i să- I num im "Pr i mu l " , ca să nu ma i vorb im de "cauza pr imă", dat fi i nd că expres ia "Pr i m u l " nu a re sens fără să fie presupus un "AI doi lea" , pe cînd U n u l nu presupu ne n i m i c a l tceva .

Ord i nea ierarh ică a l u crur i lor, începînd cu U n u l ş i term i nînd cu mater ia , nu trebu i e concepută în termen i p laton i c i ca fi i nd o succes i une tempora lă ; ea nu este n i c i o ser ie de re l aţ i i pu r logi ce, în sensu l pe care- I v izăm de ob ice i atunc i cînd vorb im de raţ ionament deduct iv . Ea este ma i degrabă o succes i u ne "feno­menologică" (În sensu l hege l i an ) care ar putea fi num ită, proba­b i l , "cauza l i tate fără t imp şi fără sch i m b de energ ie" . Şi totuş i , ch i a r ş i fără această restr icţ ie, e de neînţe les cum anume perfect i zo l atu l U n u ar putea fi cauza u n u i l u cru , avînd în vedere că este imuab i l , ned i ferenţ i at, că bunătatea l u i nu e n i m ic ma i m u l t decît o a l tă denum i re a u n ităţ i i sa le, şi că această denum i re este cunoscută a priori. Ma i degrabă, dacă un itatea e o caracter ist ică necesară a une i rea l i tăţi care n u poate fi creată, se pare că a fi i ncapabi l de a fi creat înseamnă totodată a fi i ncapabi l să creez i . Conceput astfe l , este oa re Dumnezeu Î n mod fat id ic ster i l ?

Poate c ă s l abe le noastre i n strumente conceptua le ar putea fi d i n nou aj utate de i magi naţ ia m ito logică. În numeroase m itu r i cosmolog ice a rha i ce un i vers u l se na şte d i ntr-o zeitate pr imor­d i a l ă ca re se sfîş i e pe s i ne în bucăţ i , o zeitate-mart i r care se sacr ifi că în actu l creaţ ie i . Acest sacr ifi c i u de s i ne expl ică or ig i nea cosmosu l u i , dar cu preţu l p i e rderi i ca racteru l u i i muabi l a l creatoru l u i . Cosmos u l dev ine cruor Oei, sînge le l u i Dumnezeu, un rezu ltat a l i nfi n ite i sale suferi nţe auto- i mpuse.

4 un cerc fără Început şi fără sfÎrşit (În l i mba greacă, În origina l ) - n.t .

39

leszek Kola kowsk i

Această topică frecventă a cosmogon i i lor a rha i ce pare, des i ­gur, cît se poate de i ncompati b i l ă cu or ice re l ig ie a unu i s i ngu r Dumnezeu-creator. Totuş i , n u percepem oare u n ecou a l ace l u iaş i m it î n i magi nea creşt i nă a Logosu l u i D iv i n , care recreează l umea ş i îi redă i nocenţa i n iţ i a l ă pr i ntr-un sacr ifi c i u de s i ne vol untar? Nu reafi rmă oare teologia cruc i i ş i a mîntu i ri i această perspect ivă m ito log ică adînc înrădăc inată , conform căre ia un adevărat creator trebu ie să fie un Dumnezeu care suferă, ş i a stfe l , u n Dumnezeu care-ş i refuză propria dumnezei re, aşa cum I sus Chr i stos ş i -a refuzat-o asumîndu-ş i o v iaţă de om?

U ne le curente eret ice ori sem i-eret ice a le gînd i r i i creşt ine au mers ş i ma i departe În încercarea de a as im i l a m itu l zeităţ i i răn i te, ÎnsÎngerate, lovite de moarte, cu scopu l de a face faţă i ncongruenţei cu care teo log ia s-a confruntat i nevitabi l atunc i cînd Dumnezeu l b ib l i c s-a contopi t cu pri n c i p i u l primord i a l a l l u i Proc los . Dumnezeu l l u i Mei ster Eckhart, proiectîndu-se pe s i ne În l ume şi deven i nd astfe l "ceva", se auto-muti lează, ca să spunem aşa, pentru a se putea naşte Într-un suf let uman .

Damascios şi cele două tipuri de N-efi inţă

Doi mar i fi l osofi neopl aton i c i a u încercat să meargă cît ma i departe în a - I priva pe Unu de toate însu ş i r i l e umane sau persona l i zate, ş i În a păstra, cu toate acestea, ideea de creaţ ie :

Damasc ios ş i Spi noza. Damasc ios, u lt im u l l ider al Academ ie i pînă l a înch iderea ei

de către Împă ratu l I u st i n ian în 529 d .Chr. , ma i este Încă u n merum nomen ch ia r ş i pr i ntre fi l osofi , exceptîndu- i pe cei care acordă o atenţ ie spec i a l ă gînd i r i i neop laton ice. Autoru l u l t ime i opere majore a fi l osofie i păgîne În Eu ropa ne-a oferit probab i l u l t imu l produs desăvîrş i t a l u n u i m i l en i u de specu laţ i i asupra temei u l u i u l t im (un m i l en i u întreg, Într-adevăr, avînd În vedere

40

Horror Metaphys i(l I�

că apogeu l l u i Parmen ide s-a produs, după cum se cons ideră În genera l , În j u ru l anu l u i 475 î.Chr . ) . Lucrarea sa Probleme şi soluţii (sau Despre PrincipiJ) , o l ucrare extrem de l u ngă ş i teri bi l de haot ică, este - dacă se poate imagina aşa ceva - ch ia r mai consecventă decît Elementele l u i Proc los În a ev ita contactu l cu or ice rea l i tate, f ie ea fiz ică sau menta l ă, l a care am putea avea un acces i ntu it iv . Gîndi rea l u i Damasc ios pare să d i spreţu iască nu doar trupu l , ca P lot i n , c i la fe l de m u lt viaţa, ş i pa re să se m i şte în parad isu l I/onte lor" pure, l i ps i te de or ice a l tceva În afara actu l u i de a fi i nţa.

Damasc ios acceptă ca pe un l u cru de l a s i ne înţe les eterna dogmă platon ică: faptu l că exi stă mu lte l ucrur i , ş i n i c i măcar u n u l nu necesită o expl i caţ ie care să fie dată obl igatori u pri n i ntermed i u l a ceva care să i nc ludă vreun t ip de p l u ra l i tate, asta Înseamnă Unu l ; faptul că m u l t i p l u l nu poate fi un dat pr imord ia l , că Unu l este rea l , că este Într-adevăr rea l În mod suprem ş i un ic, pare aproape tauto log ic În gîndi rea neoplaton ică.

Ş i totuş i , U n u t nu este Ultimum, nu este cel d i n u rmă ş i cel mai înalt . Aşa cum Fi i nţa l u i Parmen ide reprezenta pentru P loti n un n ivel secundar, d i nco lo de ca re i ndescr ipt i bi l u l Unu formează întreaga ierarh ie a rea l ităţ i i , tot astfe l În i nterpretarea l u i Damascios U n u l s a u cauza primă dev ine e a însăş i secundară ş i se afl ă ma i jos de Întuner icu l nenum it, pe care n i c i u n concept, n i c i o gînd i re, n i c i o i ntu i ţ ie nu l -ar putea ati nge vreodată .

Această căutare a n ive le lor d i n ce În ce mai îna lte de ex i s­tenţă poate fi expl i cată pr i n însăş i natu ra l imbaj u l u i , o dată înte­meiată această dogmă . I nd i ferent ce am spune - ch iar şi negat iv - despre pr i nc ipi u l prim, imp l icăm în mod fi resc faptu l că se poate afi rma ceva despre el, ş i că, În ce le d i n u rmă, e l nu este abso lu t i nefabi l ; asta ne determ ină să căutăm u n pri nc ip i u d i ncolo de Primu l , i a r acest pr i nc i p i u nou descoper it a r f i atît de i nefab i l încît pînă şi a-I n um i ca atare ar const i tu i o greşea l ă . Acea stă căutare este, va i ! , fă ră sfîrş i t . A spune că e ch i a r ma i impropri u să atri bu i ca racter i nefab i l ace l u i Ultimum înseamnă

41

Leszek Kolakowski

să-i atr i bu i Încă un pred icat; "a fi atît de i nefabi l Încît să nu poţ i fi num it " i nefab i l " nu e mai puţ i n un pred icat decît "a fi i nefaqi l " . N u poţ i vorb i fă ră să scoţ i sunete - e o constata re tot atît de s imp lă . Spunînd că o rea l i tate este cu desăvîrş i re i nefabi l ă sau abso l ut i ncognosc ib i lă , cădem i nevitab i l În ant inomia autorefe­renţi a l ităţi i . Damascios şt i a asta (după cum, b i neînţe les, a şti ut-o şi Sfîntu l August in îna i ntea l u D, dar nu a gă s i t n i c i o so l uţ ie în afară de a-I descr ie pe Ultimum pri ntr-o dub l ă negaţ ie ( i nefabi l u l care se află m a i presus d e i nefab i l l , ş i re i terînd astfe l aceeaş i ant i nom ie. Dacă ar f i ex i stat după Damascios un fi losof care să conti nue aceeaş i l i n i e de gîndi re, e l ar fi Încercat, probabi l , să acceadă l a un n i ve l ş i mai Îna lt al rea l i tăţ i i pentru a ev ita acest pa radox - teoret i c, procesu l poate cont i nua la nesfîrş i t .

De fapt, căutînd acel "ceva " care ar fi mai presus de cel ma i Îna l t l ucru, Damasc ios dub lează aceeaş i i ncoerenţă : progres ia l uc rur i lor porn i nd de l a U n u l e tot atît de puţ i n i nte l ig ib i l ă ca ş i cea a U n u l u i porn i nd de l a i nefab i l u l abso l ut . Unu l este perfect s imp lu pr i n defi n i ţ ie, nu se afl ă În re laţ ie cu n i m ic a ltceva sau cu el însuş i ( Despre principii, 1 3 ) . Este i ncognosc ib i l , nu cunoaşte n i c i u n l uc ru În afa ra sa (ma i îna l t sau ma i prejos), ş i n i c i pe s i ne însuş i (26), dar poate fi cunoscut faptu l că el n u poate fi cunoscut (6) ; e l este cauza pr imă a tutu ror l ucru r i l or, ceea ce sugerează că are nevoie de descendenţa sa metafiz ică . Într-adevăr, Damascios observă contrad icţ ia, deşi se strădu ieşte cu stîngăc i e s-o exp l i ce : pentru a fi ceea ce este, U n u l ca ata re nu are nevoie de n i m i c, n i c i ch i a r de s i ne însuş i (neavînd n ic i o re l aţ ie cu s i ne); totuş i , fi i nd pr i m u l pr i nc ip i u creator, e l are nevoie ş i de a l tceva ( 1 3 ) . Damasc ios dezvă l u ie astfe l i ncons i stenţa năuc itoare, ş i probabi l i ncurabi l ă, cupr insă ch ia r În conceptu l de Abso lut creator . Dumnezeu l creator d i n trad i ţ ia creşt ină este i ub i rea, ia r noi aso­c iem cu uşur i nţă i ub i rea cu procrea rea, dar nu sîntem n i c iodată s igur i cum anume i ub i rea, care imp l ică nevoia de a l tceva În afară de t i ne însuţ i , trebu ie pusă de acord cu perfecta Înch idere în s i ne ş i cu auto-sufic ienţa F i i nţe i Abso l ute. Totuş i , nu ex i stă

42

Horror Metaphys icus

n i c i o menţ i une a i ub i r i i sau a bunăvo i nţe i În cazu l ace l u i U n u p e care- I propu ne Damascios : pa re s ă f ie vorba d e s imp l u l act de a fi Unu, şi de n i m i c a l tceva . La Damascios nu ex i stă ma i m u l t decît o a l uz i e l a henosis-u l mi st ic : U nu l , deş i nu e abso lut i ne­fab i l , nu poate fi exprimat pr i n cuv i nte, n i c i ch i a r În mod nega­t iv; nu poate fi loca l izat sau ident i fi cat (ceea ce aparent În­seamnă că nu ex i stă n i c i o moda l itate de a- I defi n i cu aj utoru l a l tor concepte), i a r ceea ce m i ntE'il noastră descoperă atunc i cînd se apropi e de U n u l nu ma i este cunoaştere, ci u n i re (49) . Sună foa rte p laton i c, fă ră îndo i a l ă . Însă Damascios nu încearcă să exp l i ce această u n i re . Ş i apo i , nu ex i stă n i c i o sugesti e În favoa­rea ide i i că autoru l s-ar referi la o u n i une a i ub i r i i : i u b i re, m i lă , bunăvo i nţă, bunătate, sa lvare l i psesc d i n d i scursu l său, ca ş i rău l , de a ltfe l . Creaţ i a , ş i astfe l , succes i u nea efecte lor U n u l u i este on­to log ic necesa ră , iar U n u l , fi i nd s imp l u , este, într-un anume sens, totu l (ca ş i Dumnezeu l creşt i n -9 1 bis ) , sau face d i n f iecare fi i nţă creată U nu l -tot ( 35 ) . Str i ct vorb i nd , este impropr iu să spunem atît că l ucru r i le decu rg d i n U nu , cît ş i că n u decu rg; U n u l nu produce n i m ic , ş i doar sărăc ia l i mbaj u l u i ş i a gînd i r i i noastre ne face să spunem că Unu l creează: această creaţ ie e complet d i fer ită de or ice a l tceva sîntem capab i l i să cupr i ndem cu m i ntea (39 ) . În ce le d i n u rmă, n i c i succes i u nea l ucrur i lor care provi n d i n U nu - ori cît d e mu lte trepte a r fi necesare pentru a desc i nde d i n e l - ş i n i c i u l t ima l o r reven i re l a Unu, am i nt ită ocaz iona l (34), nu stă l a îndemîna concepte lor noastre .

Ş i tocma i această b izară amb igu i tate a l u i U n u aşa cum îl concepem noi - creativa sa i nsuf ic ienţă de s i ne ş i i n ut i l a sa auto­sufi c ienţă, combi nate - îl obl i gă pe Damasc ios să caute un a l t pr i nc ip i u care ·nu a re nevo ie de a l tceva, În n i c i o pr iv i nţă, care n i c i măcar nu e u n pr i nc ip i u , nu are n u me ş i pr in n i c i un m ij loc, or i cît de i nd i rect, nu se poate desch ide pentru a ne îngădu i o pr iv i re înăuntru l său .

N u ex i stă o descr iere m a i bună pentru U nu . N u putem spune că e l este mai presus de or ice a l tceva , de vreme ce /Ia f i ma i

43

Leszek Kolakowski

presus" i mp l ică o re l aţ ie cu u n a lt l u cru , pe cînd În cazu l nostru nu poate fi vorba de n i c i o re l aţ ie . EI e atît de i nefabi l Încît e i mpropr i u să- I numeşti i nefabi l (24, 5, 444) ; d i n ace laş i mot iv este greş it să spunem că ţ ine de natu ra sa să f ie "de neconceput" (7) ; el nu poate fi cunoscut n i c i ch ia r ca Unu , de vreme ce pri ntr-o astfe l de cunoaştere U n u l s-a r d iv iza, şi astfe l s-ar autod i struge (26) . N ic i cauză, n ic i pr i nc ip iu - acest Eschaton nu este n i m ic ; într-adevă r, Damascios spune d e l este N i m icu l sau non- l uc ru l , ne-fi i nţa ( 7 ) . Inacces i b i l i tatea l u i este tota lă ş i abso l ută În s i ne; În faţa acestei super-ignoranţe (În termen i i l u i Damascios: hyperagnoia -29) se recomandă doar tăcerea absol ută (5 , 1 3 ) . Pri nc ipa l u l efect este următoru l : pri ntre toate cuvi ntele impropri i pentru a numi Eschatonu l , cel ma i puţ in impropri u este cuvîntu l "n imic" .

Damascios rei a În d rferite ocaz i i (de exemp lu , 4, 7, 443 ) doctr i­na sa despre cele două t ipuri de N im ic : exi stă un N im ic care stă mai presus de toate - inc lus iv mai presus de U nu ş i de F i i nţă - ş i u n N im i c care e cel mai decăzut, ce l ma i d in u rmă ş i ce l ma i precar, ş i care stă ceva mai prejos de mater ie (aceasta d in u rmă părînd să păstreze o umbră de fi i nţa re) . Atît prepoz iţ ia "ma i presus", cît şi prepoz iţ ia "mai prejos" sînt fără doar şi poate i n­adecvate, de vreme ce impl ică o rel aţ ie exprimabi lă şi astfe l pre­supun În mod eronat că supremu l sau infimul Nim ic este, În cele d in urmă, re laţionat În mod negat iv cu a lte n ivele a le rea l ităţi i .

Aju ngînd astfel la punctu l cu lm i nant, dar, Î n acelaş i t imp, ş i l a ce l ma i de jos a l ceea ce ar putea f i N i m icu l , ş i operÎnd d i st i ncţ i a Între ce le două t ipur i de nefi i nţă, amîndouă abso l ut i nefabi l e, Damasc ios cade ch ia r În capcana a căre i ev ita re fusese pr inc i ­pa l u l său scop: el defi neşte negativ ceea ce , după cum o spusese ch ia r e l , nu poate fi n i c iodată defi n it astfe l , ca să' nu mai vorb i m d e vreo defi n i re poz it ivă . Capcana autoreferenţ ia l i tăţ i i face pa rte i nevitab i l d i n or ice Încerca re de a vorbi despre l ucru l care n u poate fi defi n it. A defi n i u n l ucru drept i ndefi n i b i l Înseamnă să negi faptu l că este i ndefi n i b i l . A recomanda "tăcerea abso l ută" Înseamnă să Înca lc i ch ia r această recomandare.

44

Horror Metaphysicus

Damasc ios cade şi ma i m u lt În a utocontrad icţ ie . După ce dec l a rase caracteru l abso l ut i nefabi l a l Eschatonu l u i şi depl i na absenţă a or icăror rel aţ i i pe care acesta le-a r putea avea cu or ice a ltceva, e l se Întreabă (8) dacă o pa rte d i n cea ma i sub l imă Nefi i nţă nu s -a răsfrînt cumva asupra l u cru r i lor ş i asupra noastr� . Răspunsu l l u i este că într-adevăr ex i stă în noi u ne le d i n vestig i i le sa le - a l tfe l n-am putea avea în m i nte vreo idee despre el . Rezu ltă de a i c i că totu l pa rt i c ipă l a Inefab i l , cu a lte cuvi nte, ceva d i n Inefabi l se păstrează în tot ce ex i stă . Mai mu l t, negînd ori ce cauza l itate care ar putea fi atr ibu ită Inefabi l u l u i, e l sugerează că totu l porneşte de la acesta .

Ş i astfe l , Nefi i nţa constitu ie pînă l a u rmă u n "pri nc ip i u " . Faptu l că întuner i cu l impenetrabi l este numele s i ngu ru l u i pr i nc ip i u - sau a l începutu l u i u n iversu l u i - era cunoscut înţel ep­ţ i lo r egipten i , d i n a căror învăţătu ră secretă Damascios ş i -a pre­l u at propria doctr ină , după cum o afi rmă ch ia r el ( 1 25 quater) .

Probab i l că Damasc ios a mers ma i departe decît ori ca re d intre confraţi i să i p l aton i şt i în a pr iva Eschatonu l de toate însuş i r i le sa l e persona l i zate, ş i în a dezvă l u i i ncons i stenţa i nerentă m inţ i lor noastre atunci cînd trebu ie să- I abordăm : sîntem obl igaţi să vorb im despre e l deoa rece m i nţ i le noastre nu se pot sustrage dori nţe i de a ati nge gran i ţe le u lt ime a le fi i nţe i , şi sîntem conştienţi că toate cuvi nte le şi i magi n i le pri n care încercăm să le ati ngem sînt i nevitab i l greş ite. Deoarece şt i m că toate cuvintele pe care l e-am putea folos i vreodată În această descriere depi nd de Însuş i r i l e cont i ngente a le l u m i i sau a l e l ucrur i lor fi n ite, aj u ngem după negăr i succes ive la ideea de Nefi i nţă ca fi i nd numele cel ma i puţ i n deformant pentru Absol ut. Cînd Damasc ios vorbeşte despre U nu , el susţ i ne că acesta este pr i n defi n iţ ie u n non- l ucru; orice nume s e referă l a un l ucru ( 2 a b i s) , ş i astfe l , l a ceea c e poate fi , probab i l , identifi cat pr i n contrast cu a lte l ucru ri , În t imp ce natu ra l u i Unu nu poate fi dependentă în mod negativ de natu ra n i c i unu i a l t l ucru .

Se poate spune, fără îndo ia l ă , că Damascios a aj uns - În haosu l l aborios constru it a l operei sa le - l a noţ i unea pe care

45

Leszek Kol akowski

Hegel a rezumat-o u lter ior În această propoz i ţ ie scu rtă : F i i nţa pu ră ş i Nefi i nţa pu ră sînt totuna . Fără Îndoia l ă, Damascios a făcut d i st i ncţ ia pe care tocmai am am i nt it-o Între ce le două n ive le a l e Nefi i nţe i , Însă această d i st i ncţ ie nu e mai u şor de expr imat conceptua l decît or icare d i ntre termen i i e i l uaţi sepa rat.

Nefi inta D ivină În creştinism

Tema Nefi i nţe i D iv i ne se păstrează la mar i i neoplaton i şt i creşt i n i , o dată ce U n u l sa u Inefab i l u l onto logi lor păgîn i a fost Îngh iţ it cu succes - deş i Într-un mod i nd igest - de către Tată l b ib l i c . Pr i nc ipa l u l v inovat a fost, des igu r, Pseudo-D ion i s i e, or ic ine ar fi fost el În rea l itate. Rol u l său În mode larea i stor ie i fi losofi e i creşt i ne cu greu a r putea f i supra-est imat. S-a sub l i n iat nu o dată că dacă autoru l l uc răr i i Despre Numele Divine n-ar f i fost confundat t imp de seco le cu c i ne preti ndea e l că a r fi - ş i anume, Întîi u l epi scop a l Atenei convert i t de Sfîntu l Pau l l a creşt i n i sm (Fapte, 1 7 . 54) - e foa rte probab i l că e l n-ar ma i f i trecut neobservat, cu neop laton i smu l său evi dent, ia r opera sa ar fi rămas În ana le le gînd i r i i creşti ne ca o născoc i re eret ică . Această nev inovată fa rsă l i tera ră ( sau poate doa r u n act de modest ie a l vreun u i că l ugăr u m i l , ca re a preferat să atr ibu ie rea l izăr i l e sa le u nei venerabi le fi gur i a trecutu lu i ) a dev i at cu rsu l i stor ie i sp i r i tua le a Eu rope i . Ea a mol i ps i t defi n it iv creşt i nătatea apuseană cu Înţe lepc i u nea h i ndusă şi bud i stă, al cărei impact poate fi detectat, spu n i stor i c i i , În p l aton i sm u l tîrz iu , or i cît de puţ i ne s-ar şti despre că i l e rea l e a le aceste i i nvaz i i pe p i aţa de ide i a lexandr ină şi aten iană . În mod cert, Pseudo-D ion i s i e nu s-a mu l ţu m i t cu s imp le aserţ i u n i despre ca racteru l i nefabi l al l u i Dumnezeu; acesta constitu ia o teză standard a cred i nţe i c reşt ine . Sent i mentu l i nefab i l u l u i era sens ib i l mod if icat, porn i nd de l a ideea că or ice cuvînt rost it despre Dumnezeu este la fe l de

46

Horror Metaphys icus

potri V i t ca or ica re a l tu l , ş i că, de fapt, or ice cuvînt este i mpropr iu ; n ic i o teo log ie n u poate fi concepută pe baza prem i­sei că despre C reator nu se poate afi rma n i m i c cu sens .

Ş i Pseudo-D ion i s i e merge ch i a� mai departe. Nu ne este perm is să spunem despre Dumnezeu că posedă raţ i u ne sau i nte l igenţă, că tră ieşte sau că este v i aţă, substanţă, adevă r, sp i r i t, înţe lepc i u ne, U nu ş i u n itate; într-adevăr, el nu e n i m i c d i n toate aceste l ucru r i , care ex istă sau nu (Myst. Theol. , capito l u l V; De Oivinis Nominibus, capito l u l V) . Mu l ţ i comentator i ortodocş i , începînd cu Sfîntu l Max i m Mărtu r i s i toru l , ob işnu iesc să exp l i ce p-xcese le d ion i s iene ca pe o pre l ua re i nocentă a ide i i că Dumnezeu este "ma i presus de or ice" . Dar aceasta este o reducţ ie care deformează l ucru r i le . Dacă e greş it să se spună că " E I este" sau că " E I este U n u l , Adevăru l ş i Viaţa ", şi dacă, în conseci nţă, cred i nţa creşt i nă stă ma i presus de expres i a i nte l i ­g ib i l ă, atunc i rămînem cu contemp la rea Nefi i nţe i ca fi i nd s i ngu ra formă de cred i nţă . Des igur, ma i avem ş i Sfînta Scr i ptu ră, ş i D ion i s i e ne prev i ne într-adevăr ( De Div. Nom., cap. 1 . 2 ) că nu trebu ie să rost im sau să gînd im despre Dumnezeu n i m i c care să se afle d i ncolo de acest mesaj . Avem a ic i u n comprom i s i ncert ş i dub ios între creşt i n i sm ş i neop laton i sm : În l umea concepte lor avem, pe de-o pa rte, ab i su l nenum it a l Nefi i nţe i , ş i pe de a lta textu l sacru, pe care nu ne e perm is să- I i nterpretăm ( n i c i ch i a r menta ! ) , ş i ca re e Îngheţat în suprafaţa sa pur verba lă, fi i nd astfe l ne in te l i g ib i l .

U n i i m i st i c i specu l at iv i med ieva l i ş i a i creşti n i smu l u i tîrz i u au pre l uat temele d ion i s iene. Pr i ntre e i se numără ş i N i co laus Cusanus, care susţ i ne în aceeaş i man ieră t ip ic neop laton ică faptu l că Adevă ru l , fi i nd i ncom u n icab i l (de vreme ce e l co i nc ide cu Dumnezeu), n i c i u n cuvînt, n i c i ch i a r cuvîntu l " i nefab i l ", nu - i poate f i atri bu i t În mod adecvat l u i Dumnezeu ; dacă e l n u poate fi n um it " n im i c", asta se datorează faptu l u i că " N i m ic" este tot u n nume ( Nihil non est quia hoc ipsum nihil nomen habet

47

Leszek Kolakowski

nihil,'5 - Dialogus de Deo Abscondito), dar nu- I putem numi n i c i "ceva" , acest u l t im cuvînt putînd f i apl i cat doa r fi i nţe lor parti­cu la re . Dumnezeu este atunc i "supra Nihil et aliquicl"&, i a r cre­d i nţa, recunoscută desch i s ca fi i nd i nexpri mab i lă , degenerează într-un act de venera re l i ps i tă de un obiect ident if icabi l . Poate că rezumatu l cel mai sugest iv ş i mai conc i s al acestei doctr i ne ne este dat de bi necu noscuta epigramă a l u i Ange lus S i les i us : "Dumnezeu este . într-adevăr n i m ic, ia r în măsura în ca re e l este ceva, el este astfe l doar în m i ne, a l egîndu-mă pe m i ne pentru E I Însuş i " (Cherubimischer Wandersmann, 1 , 200) .

Şt im d i n stud i i le l u i Gershom Scholem (vez i l ucra rea sa Ueber einige Crundbegriffe des Judentums, 1 976) că ace laş i puzz le -cum să combi n i într-un u l s i ngu r Tată l b ib l ic ş i Abso l utu l neo­platon ic - a sÎCÎ i t la fel de mu l t şi gînd i rea med ieva lă i uda i că, cu lm i nînd ocaz iona l cu noţ iunea - pe cît de aventu roasă, pe atît de melancol i că - a N i m icu l u i suprem .

Log ica aceste i teo logi i a Nefi i nţe i pare greu de ev itat, o dată stab i l it faptu l că Dumnezeu l trad iţ i i lor creşt i ne ş i i uda i ce repre­z i ntă Într-adevă r Abso lutu l . U n teo log - p lăt ind tr ibut p.r i nc i ­p i u l u i i nefab i l i tăţ i i l u i Dumnezeu, dar vorb ind totuş i În deta l i u despre e l - este deseori constrîns s ă adm ită c ă Dumnezeu, neîmpă rtăş i nd n ic i u n fe l de propr ietăţi cu creatu r i l e sa l e fi n i te, ş i nefi i nd ident ifi cabi l în vreun fe l - n i c i ch iar negat iv - în i nter ioru l unu i d i scu rs ca re se potr i veşte doar l um i i l ucrur i lor, este în mod necesar un "non-ceva" sau un " non- l ucru" . Şi a i c i l imbaj u l s e frînge.

5 nimicul nu există, deoarece Însuşi acest nimic poartă numele de "nimic" (În latină, În orig ina l ) - n .t.

6 mai presus de Nimic şi mai mult decit atît (În lat ină, În origina l ) - n .t.

48

Horror Metaphys icus

Despre toate l imbajele posibi le (1 )

Poate că Într-adevăr l imbaj u l a suferit o cr iză, dar ne putem aştepta ca asta să nu fie u l t ima l u i suferi nţă . EI va l ua, probab i l , de la capăt Încerca rea perpetuă de a-ş i depă ş i propri i l e gran iţe ş i de-a se aventu ra pe tă rîm u l i nterzi s a l i nexpr imabi l u l u i . Tră im, fă ră Îndoia l ă, Într-o c iv i l izaţ ie care r id ică În ca lea fo los i r i i cuv i nte lor ba r iere straşn i c păz ite, da r care <;:reează destu l de u şor noi moda l ităţi ş i numeroase trucu r i pentru a- i Înşe la pe pazn i c i . N u şt i m s igur de u nde va ră săr i d i n nou i nv inc ib i l a stafie a Abso l utu l u i, ş i cum anume va reven i l a v iaţă . Ea s-ar putea iv i d in unghere neaşteptate, de pi ldă, d in m i ntea ascuţ ită-bri c i a fiz i c ien i lor ş i matemat ic ien i lor, ş i sînt u ne le semne că Încea rcă să se strecoare pr in aceste porţ i regeşt i . Ea ar putea ch i a r Încerca să-ş i croi ască dru m În secret cu aj utoru l actua le i d iv i n izăr i f i losofice, a l imbaj u l u i . De vreme ce avem o Scri ptură a l căre i p ro log se poate reduce, pe scu rt, l a fraza: "Dumnezeu nu este decît u n Cuvînt, Însă Cuvîntu l este Dumnezeu", de vreme ce se a rată că l i mbaj u l este auto-const i tu it În mod d iv in şi astfe l , că este auto-va l idat, că toate cuvi nte le se referă la cuvi nte, atu nc i putem cons idera că , măcar În ce pr iveşte sensu l (sa u l i psa de sens), cuv i nte le "Dumnezeu" ş i "Absol ut" nu d i feră de cuvi nte le "măr" ş i "munte" . Aceasta s-ar putea doved i ca lea i nd i rectă (deş i du reroasă) pr i n care Dumnezeu ş i Abso l utu l Îş i vor reafi rma prezenţa l eg i t imă În l imba noastră, iar cuvîntu l se va face d i n nou trup. Ace laş i l uc ru s-a r putea spu ne despre modu l d e gînd i re pragmati c, care se bucură - sau cel puţ i n aşa pa re - de o sănătate robustă pe tă rîmu l fi losofie i . S-a cons iderat că gînd i rea pragmatică, i nc l u s i v noţ i u nea ut i l i tar i stă de adevăr, trebu ia să ne e l i bereze de l anţu r i l e specu l aţ ie i metafi z i ce, măsu rînd va l id itatea pr in ut i l i tate. Dar e lesne de văzut că noţ iu nea de ut i l i tate, or icum ar fi ea concepută - r igu ros sau vag, ps i ho log ic sau soc i a l - desch ide u n drum la rg, pr i n care aceeaş i metafiz i că ş i aceeaş i

49

Leszek Ko lakowsk i

teo logie se pot întoa rce tr i umfător ş i - ş i pot susţ ine leg i t im itatea, deoa rece nu trebu ie decît să afi rm i că e le s-a r putea afl a În s l uj ba u nor nevoi umane. Re lat iv i sm u l epistemolog i c de d i verse t ipur i , conceput ce l ma i adesea cu scopu l de a uc ide pentru totdeauna metafi z i ca , cade v ict imă ace le iaş i capcane s imple : e l poate legit i ma or ice, i nc l u s i v sus-am i nt ita metafi z i că, dar adepţ i i l u i sînt ra reori d i spuş i s-o recu noască.

Evident, toate acestea nu sînt decît s imp le specu l aţ i i , însă a crede că Absol utu l se va lăsa ex i l at defi n i t iv d i n vi aţa spi r itua l ă a omu l u i const itu ie probab i l o speranţă a emp i r i şt i lor înră i ţ i . N u putem înceta s ă fi m creatori d e t imp ş i s ă fim, astfe l , auto­d i struct iv i . N u ne putem reţ ine sent imentu l că i nd i ferent ce s-a r fi întîmplat îna i ntea noastră , acel l ucru or icum n u ma i ex i stă, ş i de aceea sîntem înc l i naţi să credem că n-ar fi fost un l uc ru rea l : bucu r i i l e ş i sufer i nţe le noastre - i a r în u l t imă i n sta nţă, noi înş i ne - nu au (sau nu avem) o esse7 proprie. Acest sent iment cît se poate de bana l , expri mat t imp de secole în d iverse modur i de către poeţ i , fi losofi , teo logi ş i m i sti c i este probabi I de · neînfrînt, ori cît ar fi e l de resp i ns ca i re levant pentru or ice fe l de preocu­pă r i practi ce sau şti i nţ i fice. Căutarea Abso l utu l u i expr imă ş i tot­odată reprimă acest sent iment; ea ne dezvă l u i e anx ietatea umană în faţa experienţe i i rea l i tăţi i cuvîntu l u i , sent imentu l că Alles Vergangliche ist nur ein CleichnisB, şi i nva l idează, ca să spu nem aşa, ch i a r această experienţă, i nd i cîndu-ne F i i nţa care e nevo ită să fi i nţeze, care e atempora l ă ş i e U na, care readuce la v i aţă cu generoz i tate frag i l a l u me a exper ienţei ş i face ca totu l să f ie d i n nou m i racu los d e rea l .

Ş i ch i a r în momentu l în care aj u ngem l a acest rezu ltat - sau credem că am aj uns - e l pa re să se năru ie, deoarece Abso lu tu l e absorb it de hău l fă ră sfîrş i t a l i nefab i l u l u i .

Pr iv i nd înapoi l a dru m u l pe care l -am parcu rs, n e dăm seama cît sîntem de aproape de dubla Nefi i nţă a l u i Damascios .

7 În lati nă esse Înseamnă existenţă sau fi inţă . 8 tot ce este trecător este doar o metaforă (În germană, În orig inal ) - n .t.

50

Horror Metaphysicli s

Ti mpu l , ca substrat a l exper ienţe i uma ne, nu poate fi conceptua l izat (În sensu l de a fi redus la termen i ma i s imp l i ) . Dacă t i mpu l este perceput ca o permanentă auto-a n i h i l are, Întreaga l ume a experienţei e l i ps i tă de substrat ş i se prăbuşeşte În go l . Abso l utu l trebu ie să sa l veze l umea, să o absolve de moa rtea n i c iodată-Începută ş i n ic iodată-sfîrş i tă : în eterna sa prezenţă, totu l este păstrat, protej at şi perma nentizat, n i m ic nu p iere vreodată; e l constitu ie temei u l u l t im a l or icăru i l u cru, e l întruch ipează u lt ima subj uga re a t impu l u i . Totuş i , pentru a îndep l i n i această fu ncţ ie, Absol utu l nu trebu ie să f ie doa r imun În faţa t impu l u i , c i ş i pe depl i n autosufi c ient ş i i nd iv iz i b i l ; dec i nu putem şti n i c iodată cum anume (aparenta) Nefi i n ţă a u n i ­vers u l u i este re i ntegrată g lor ie i fi i nţe i În un itatea perenă a Eschatonu l u i , fă ră a rupe În două această un itate. Ş i CÎtă vreme Abso l utu l - ca şi t impu l , duşmanu l său înfrînt, dar încă v i u - nu poate fi redus conceptua l la n i m ic a l tceva, nume le său, dacă a re vreu nu l , este N im i cu l . Ş i astfe l , un N i m i c sa lvează un a l t N i m ic de N i m i cn ic i a l u i .

Î n asta constă horror metaphysicus. Risum teneatis9• Omen i rea, în toată d ivers i tatea c iv i l izat i i lor

sa l e, n-a fost ş i probab i l nu va fi vreodată capab i l ă să scape de această dori nţă de a se sustrage t impu l u i . Dacă expres i a cu ltura lă a aceste i asp i raţ i i este gol ită de s imbol u r i l e metafiz i ce, ş i se cons ideră că trebu ie să at i ngă o exactitate abstractă, o perfec­ţ i une l itera lă , atu nc i ea eşuează într-o tăcere pa ra l i zantă . Asta nu Înseamnă că dori nţa nu este autent ică, s au că a r trebu i respi nse încercă r i l e d i sperate de a-i da o formă art icu l ată, în l i m ite le pe ca re le îngădu ie sent imentu l de teroa re. Poate că - e ma i b i ne pentru noi să bîjbî im nes igur pe marg i nea u n u i ab i s necunoscut, decît să- i negă m pur ş i s imp lu prezenţa, înch i zîndu-ne och i i .

Î n ce pr iveşte potenţ i a l u l ascuns a l l i mbaj u l u i , n u şt i m n i m i c s igu r . E d e necrezut (ş i n ic i nu s-a r putea crede aşa ceva d e a i c i

9 Nu rideţi. (În lati nă, În orig ina l ) -n .t .

5 1

Leszek Kola kowsk i

Îna i nte) că l i mbaj u l nostru a r f i În Întreg ime un paraz i t a l percep­ţ ie i comune: dacă ar fi fost aşa, probab i l că oamen i i ar fi putut constru i tehn i c i ar itmet ice şi geometrice, dar cum ar fi putut ei aj u nge vreodată la ca l cu l u l i ntegra l , la numere le l u i Cantor ş i la geometri i l e ne-euc l i d iene? Matematica e cel mai putern i c veh i ­cu l i nte l ectua I i nventat vreodată pentru a fug i de t imp . Dar n-avem n i c i u n mot iv să credem că ea a r perm ite vreodată genu l de e l i berare Întruch i pat de căutarea Absolu tu l u i . T imp de secole fi losofi i ş i teo log i i au forţat, tortu rat ş i s i l u i t l imba, Încercînd să- i smu lgă cu de-a s i l a bogăţ i i l e ascunse. Mu lte d in aceste agres i u n i s-au doved i t i n ut i le ; totuş i , u ne le n-au fost aşa . Cel m a i probabi l oamen i i nu vor fi n i c iodată mu lţum iţ i cu fondu l moşten it, gata făcut al l imb i i , şi asta nu doa r d i n motivele ob i şnu ite - de exemplu , pentru că trebu ie să dea un nume l ucru r i lor nou descoperite şi fabri cate - ci dator ită presupuner i i că l imba, atunc i cînd e forţată , ar putea da la ivea l ă mai m u l te decît e d i spusă să adm ită că posedă .

Să recap itu l ăm : În măsura În care Absol utu l , În pofida ambi­gu ităţ i i sa le de neînv ins , se întreză reşte vag la orizontu l tutu ror l i mbaje lor noastre pos ib i le - n i c iodată at ins , întotdeauna căutat pe d ibu ite - el nu poate fi conceput, În l i m ite le m i nţ i i noastre, ca persoană sau ca zeu ; cu el n i c i o comun icare nu e posi b i l ă sau necesa ră, ş i nu i te poţ i ad resa cu "Tu " . E I este ma i degrabă o ent itate s i mbol ică , u n monarh constituţ iona l , fă ră putere, dar extrem de important, care conferă l u m i i l u cru ri lor, m i nţ i lor, even imente lor şi zeităţ i lor o conti nuă " leg i t im itate ont ică, dar nu guvernează . Fără e l , Nefi i nţa a r guverna În mod suprem. Ultimum nu exp l i că n i m ic, dacă termenu l "expl i că" îş i păstrează semn i ficaţ ia l u i cu rentă ; nu putem spune în ce sens e l ar putea conferi rea l i tate, adevă r sa u bunătate unu i l ucru, dar poate că este o cond i ţ ie necesa ră pentru ca un l ucru să fie rea l , adevărat sau bun . Presupunînd că Dumnezeu l -persoană este adevăratu l stăpîn a l U n iversu l u i , el n u reprez i ntă Absol utu l - cel puţ i n nu în termen i i a ceea ce noi putem expr ima, ori cît de stîngac i .

52

Horror Metaphysicus

F i losofi a creşt ină e len izată, dar şi u n i i m i st ic i , afi rmă că e l ar fi şi una , şi a l ta, cu toată i ncapac itatea noastră de a c la r if ica această identitate . Ca să poată spune ma i mu lt, m i nţ i l e noastre ar trebu i să se exti ndă d i ncolo de gran i ţe le lor actua le ş i să-ş i lă rgească în mod corespunzător resursele l i ngvist ice. Poate că n-ar trebu i să fim atît de s igur i pe noi ÎnCÎt să susţ i nem cu tă r ie că asta nu se va Întîmp la n i c iodată, ş i că am at i n s ba riere le u lt ime a le experienţei ş i vorbi r i i .

Reciclarea lu i Cogito (2)

Spuneam că horror metaphysicus a re doi po l i : Abso lutu l ş i S i ne le sau Cogito. Se presupune că amîndoi reprez i ntă fortă reţe le care apară sem n if icaţ ia noţi u n i i de ex istenţă . Se dovedeşte că pr imu l , atunci CÎnd încercăm să- I reducem la forma sa perfectă , necontami nată de contactu l cu vreo a l tă rea l i tate ma i puţ in sub l i mă, se tra nsformă În nefi i nţă . La o ana l iză ma i atentă, ce l de-a l doi lea pa re să a i bă aceeaş i soartă .

Am încercat să rec ic lăm conceptu l cartez i an de Cogito, contestîndu- i ambiţ i i l e de su rsă a întreg i i certitud i n i , dar păstrînd pentru moment ut i l izarea sa ca pa radigmă, ori poate ca i nstru­ment conceptua l i nd i spensabi l , care face i nte l ig ib i l actu l ex is­tenţe i . Istoria d i sputei post-ca rtez iene aj u nsă pînă în z i le le noastre a dezvă l u i t fragi l i tatea acestei concepţ i i ş i a împ ins treptat acest a l doi lea p ivot a l rea l i tăţ i i În ace laş i v id conceptua l .

. De la bun început una d i n ţi nte le pri nc ipa le a le cr it i c i lor l u i Desca rtes a fost, des igur, trecerea sa i mprudentă de la "Eu gîndesc" la "Eu sînt o substa nţă gind i toare ( sau u n obiect gîn ­d i tor)" . Ego Cogito este o propoz iţ ie norma lă , corect constru ită ş i care nu generează suspi c i un i . "Substa nţa" trebu ia să f ie ceva ce nu poate fi atr ibu it logic n i c i u n u i a l t ex i stent, şi astfe l cuvîntu l putea fi înţeles doar pri n contrast cu "accident" , "proprietate" ,

5 3

Leszek Kolakowsk i

"ca l i tate" etc. Faptu l că expres ia "eu gîndesc" ech iva l ează cu "eu sînt u n l ucru care gîndeşte" poate să fie ta uto log ic adevă rat, dar să deduc i d i n aceeaş i prem isă că "sînt u n l ucru a că ru i natu ră nu imp l ică n i m i c a l tceva decît gînd i rea " sau că "sînt o substanţă sp i r itua l ă " a părut abso lut i nacceptabi l pentru Gassendi si Hobbes. Într-adevă r, Desca rtes nu a dedus substa n­ţ i a l itatea d i st i nctă a m i nţi i d i n s imp l u l Cogito. EI a doved it ma i degrabă că ar putea contro la menta l actu l denu m it cogitatio (cuvînt ce desem nează toate acte le conşt iente, întregu l cîmp a l sub iect iv ităţ i i ) fă ră s ă presupună neapă rat prezenţa tru pu l u i . Atu nc i cînd cr i t i c i i au rep l i cat că, pr i n n i c i u n fe l d e m i j loace logi ce, Cogito nu poate fi transformat într-o substanţă i ndepen­dentă , ş i că actu l gînd i r i i este destu l de compat i b i l cu ideea că gînd i rea nu reprez i ntă n im i c a l tceva decît o fu ncţ ie sau o proprietate a corpu l u i, ei s-a u bazat evident pe ceva, dar au scăpat esenţa descoperi r i i l u i Desca rţes, după cum o va doved i ş i ana l iza u rmătoa re.

Într-adevă r, este i ncontestab i l că noţ i u nea de Cogito poate fi expri mată doa r la persoana întîi s i ngu la r, că, o dată tra nsformată Într-o a l tă formă gramati ca l ă ( Petre gîndeşte, dec i Petre ex i stă) ar deven i o absu rd itate . Desca rtes Însuş i a exp l i cat (ca ră spuns la AI doilea şir de întîmpinări la "MeditaJii" l� că, În pofida ace l u i ergo pe ca re- I i nc l ude, formu l a sa nu era un s i log i sm în care prem i sa majoră - fusese supr imată, c i doa r o s imp lă i ntu i ţ ie . A l tfe l spus : fă ră să constitu ie o bază sufic ientă pentru a doved i prezenţa u n u i suflet i mater i a l , d i n ca re să facă parte fieca re d i rtre no i , Cogito afi rmă ca racteru l abso lu t i reducti b i l a l actu l u i de a fi conşt ient (sau al "sub iect iv i tăţ i i " ); or ice s-a r întîmpla, corpu l meu este, ca să spunem aşa, pub l ic , pe cînd even imente le ca re compu n propria mea exper ienţă despre corpu l meu (sau despre a l te rea l i tăţ i ) nu sînt pub l ice; ce i l a l ţ i le pot bă nu i , i a r eu le pot descr ie, însă aceste even imente - percepţi i , emoţi i , sent imente,

54

1 0 v . nota 2 .

Horror Metaphys icus

gîndur i - rămîn înch ise pentru totdeauna În i ncurab i l a mea înch idere-în-s i ne, ş i sînt imune În faţa Îndoie l i i . Des igur, toate astea era u la fe l de b ine cunoscute ca rtez ien i lor ca şi ant i ­ca rtez ien i lor, ş i nu i ntenţ ionez să pun În d i scuţ ie a ic i d i fer ite le a rgumente men ite să anu leze descoperi rea ca racteru l u i pr ivat a l fenomenu l u i cogitatio. Scopu l meu nu este să- I susţ i n pe Desca rtes, ci să refl ectez asupra desti n u l u i cup l u l u i Ego- Cogito, asupra cvas i -fata l i tăţ i i i stor ice care se încheie cu d i spar i ţ ia l u i "ego" ca un itate conceptua l ă d i st i nctă .

Cînd un cartez ian spu ne că experienţa mea nu le este acces i b i l ă a l tora, el are În vedere - şi de obicei afi rmă exp l i c i t -fa ptu l că ea îm i este acces ib i l ă mie. Se presupune astfe l în mod automat că acest "m ie" d i feră de exper ienţa Însăş i , şi e depa rte de a fi c l a r ce anume înseamnă e l , d i ncolo de faptu l evident a l memorie i cont i nue ş i d i nco lo de leg i t im i tatea i ncontestab i l ă a pronumel u i "Eu " în cadru l l i mbi i (deş i se pare că u ne le l i mbi se descu rcă ş i fă ră e l ) . Ai putea Încerca să resp ing i cu totu l probl ema, În man iera în care a făcut-o H ume, dar nu poţi să i nterz ic i pronume le Într-o l imbă În care e l ş i -a dobînd i t dreptu l de a rămîne. Oare cum ar trebu i defi n i t acest drept?

Autori i ce lor Şase întîmpinări la "Meditaţii " au făcut de la bu n început o remarcă p l i nă de modest ie, ş i l a pr ima vedere n u foarte c l a ră : pentru a afi rma Cogito ergo sum, Desca rtes trebu i a să fi cu noscut ma i -na i nte ce înseamnă Cogito şi sum. Desca rtes a resp i n s cu uşur i nţă această cr i t ică , spu nînd că toată l umea şt ie fă ră să stea pe gîndur i ce se înţelege pr i n aceste două cuv i nte, ş i că această cunoaştere este înnăscută . Dacă ne gînd im mai bi ne, ob iecţia merită probabi l mai mu ltă atenţ ie . Într-adevă r, toată l umea poate fo los i cuvi nte le Cogito şi sum fără ez itare şi cu sent i mentu l că l e înţe lege, însă ut i l izarea propri u-z i să a l i mb i i nu e u n a i noq:ntă : fi ecare propoz i ţ ie pe ca re o rost im conţ i ne întreaga i stor ie a cu ltu r i i , faţă de care l imba pe care o fo los im reprez i ntă doa r u n s i ngur aspect. N i c i u n cuvînt nu e transparent de l a s i ne. N i c i u n u l nu poate preti nde că- i transmi te

5 5

Leszek Kolakowsk i

ascu ltătoru l u i l umea pură l a ca re se presupune că s-ar refer i . I nd i ferent ce rea l i tate ar expr ima cuvîntu l , este o rea l i tate fi l trată pri n sed i mente le vîscoase a le i storie i uma ne, pe ca re le pu rtăm în m i nte, deş i nu În memor ia noastră conşt ientă . Aşadar, rost i ndu-ş i fraza nemuri toa re, Desca rtes nu are n ic i u n drept să p ledeze pentru i nocenţa epistemologică sau "absenţa presupo­z i ţ i i lor,, 1 1 ( un termen stîngaci şi nefi resc, fo los i t În vers i u n i le engleze a l e opere lor l u i Husserl ca fi i nd probabi l s i nguru l ech iva lent pos ib i l a l foarte sonoru l u i s ubstant iv german Voraussetzungslosigkeit) . Presupunînd că ex i stă o rea l i tate funda­menta l ă ( i nd i ferent ce ar însemna ea), ba ch i a r ş i o experienţă pri n ca re s-o putem ati nge, ca l i tatea u n i că a aceste i exper ienţe, prospeţ imea e i neati nsă , însu ş i rea e i de a reprezenta d ivi n u l început s unt fat id ic p ierdute atu nc i cînd se înveşmÎntează în cuvi nte. Rostită, l umea nu e n ic iodată pură .

Despre H usserl

Din ace laş i moti v, cu rajoasa încerca re a l u i Husserl de a sa l va conceptu l de Cogito, ru i nat de scept ic i , era sortită să eşueze, ori cît de i ngen ios ar fi încercat el să scape de i l eg i t ima "sub­stanţ i a l i tate a eu l u i " ş i să păstreze totodată neat i nsă perspectiva transcendenta lă a l u i Descartes . Husserl a fost u n cartez ian deoa rece pentru e l întrebarea par excellence care-i dă fi losofie i u n sens este: ce ar trebu i supus Îndo ie l i i ş i ce nu ? Husserl a resp ins eu l ca "substanţă" ; În opi n ia sa, acesta nu era decît u n rez iduu pe care Descartes a dorit să - I păstreze după c e l umea ca întreg fusese pusă sub sem n u l Întrebăr i i . O dată suspendată (sau pusă Între paranteze) cred i nţa noastră natu ra lă În ex i stenţa l u m i i , "eu l ps iho logic" - ca "substanţă" sau c a ser ie d e even i mente

1 1 presuppositiofllessness (În engleză, În orig ina l ) - n .t.

56

Horror Metaphysicus

care au loc În l ume - trebu i e suspendat l a rîndu i l u i . Lumea ca re rămîne este o colecţ ie de semn if icaţ i i care trebu ie cercetate, ş i nu o colecţ ie de l ucrur i s au de even imente a şa cum le concepem noi În mod obişnu it . Eu l transcendenta l , absorbantu l pur a l semn ifi caţi i lor, nu poate f i o substanţă Î n n ic i u n u l d i ntre sen-' sur i l e cunoscute, atît pentru că e l rămîne, Împreună cu l umea, În i nterioru l conşt i i nţe i , cît ş i pentru că este În mod necesar i ntenţ iona l , îndreptat către a ltceva . D i st i ncţ i a d i ntre u n act de cogn i ţ ie şi obiectu l său n-a fost a nu lată, dar pentru că ambe le se produc "În conşt i i nţă", obiectu l poate deven i transparent, ch ia r dacă procesu l i nterogări i ş i a l i nterpretăr i i l u i este i nfi n i t . O dată ce Desca rtes a făcut d i n actu l gînd i r i i o substanţă, e l ş i -a i ma­gi nat că această gînd i re, fi i nd o părt ic ică a u niversu l u i , nu a re nevo ie să se îndrepte pr i ntr-o m i şcare i ntenţ iona l ă către u n obiect; ea ex i stă pur ş i s imp lu, i nd i ferent dacă s e proiectează pe s i ne În exter ior sau nu ; ea dobîndeşte s iguranţa-de-s i ne În ch iar actu l cunoaşter i i -de-s i ne. Totuş i , pentru Husserl eu l n u este un l ucru i mobi l : a se Îndrepta spre a l tceva constitu i e o proprietate i nevitab i l ă a cond iţ ie i sa le .

"Substanţ ia l i tatea" fi i nd astfe l În l ătu rată , nu e deloc c lar ce anume a sa lvat Husserl d i n conceptu l de ego, ş i ce mai este "ego- i st" În această re l i cvă; nu şt i m n i c i ce anume este conşt ient În conşt i i nţa supusă reducţ ie i transcendenta le, care i nc l ude amîndoi pol i i : subiectu l pur i fi cat al cunoaşteri i ş i u n iversu l i nfi n i t a l semn i ficaţ i i lor, fiecare d i ntre aceşti doi pol i fi i nd l egat de cel ă l a l t În mod necesar. Eu l pare să nu mai fie decît u n rec i pient gol a l fenomenelor ne-rea l i zate, sau o s i mp lă m i şcare a i ntenţ ie i , un act fără actor.

Această nouă convi ngere fi losofică era men i tă să ne conducă d i n nou spre eschatonu l ep istemologie , spre o pr imăvară a cunoaşteri i , abso lut or ig ina lă ; acea cu noaştere nu presupunea n i m ic a l tceva decît pe s i ne Însăş i , şi pr i n u rmare, era tot atît de necesară ca ş i Dumnezeu . Şi totuş i , preţu l ce trebu i a p l ăt i t pentru această descoper i re era exorbitant; exceptînd numele, "Eu l " a

5 7

Leszek Kol akowski

d i spărut şi un i versu l a fost redus la semn if icaţ i i , ră să r ind În u lt imă i n sta nţă ch i a r d i n acest "Eu" : două non- l ucrur i spr i j i n i n ­du-se u n u l pe cel ă l a l t . Am ati ns Absol utu l cogn it iv go l i ndu- I de or ice rea l i tate.

Nem u l ţu m i rea faţă de aceste conc luz i i a fost l a rg res i mţ ită, ş i a avut ca efect nu atît no i Încercăr i de a reaşeza traseu l spre ati ngerea acel u i aş i scop, cît ma i degrabă ren unţa rea l a scopu l Însuş i , sau formu l area exp l i caţ ie i conform căre ia atît Întrebă r i l e l u i Desca rtes, cît ş i a l e l u i Husserl erau greş it formu l ate. He idegger nu ş i -a pus vreo Întreba re asu pra or igi n i i necond i ţ io­nate a cunoaşter i i , n-a d i scutat despre conşt i i nţă, date senzor i a l e, su bstanţ i a l i tate sau non-substanţ i a l i tate a eu l u i , n i c i despre suspendarea transcendenta l ă a rea l ităţi i l u m i i . E I n-a defi n i t fenomenu l uman n i c i În termen i ps i ho log ie i , n i c i În termen i cogn it iv i : l -a acceptat ca fi i nd i nevitabi l cont ingent, aruncat Într-o s i tuaţ ie conti ngentă , i ncapabi l să evadeze d i n l u me pri ntr-u n efort menta l . Ex i stenţa umană, Întotdeauna a mea, poate fi descr i să În d i fer ite le sa le re l aţ i i cu ea Însă ş i , cu cei la l ţ i ş i cu l u mea , dar nu poate fi defi n i tă În temen i mai s imp l i ; ea este u n fapt onto log ic, nu ps i ho log ic sau empi r ic, ş i nu ex i stă n i m ic u l t im În ea, n i c i o sursă de cert i tud i n i despre s i ne Însăş i , despre Dumnezeu sau despre u n ivers .

Despre Merleau-Ponty

Merleau-Ponty a Încercat să prec izeze ce anume era greş i t În pr iv i nţa Cogito-u l u i ca rtez i an şi husserl i an . EI susţ ine (În con­trad i cţ ie cu Desca rtes ş i În acord cu Husser l ) că, de fapt, Cogito­u l Îndreptat doa r asupra l u i în suş i nu se poate rea l i za . Asta ech iva lează cu a spune că În experienţa noastră nu ne este dată o "persoană i nter ioară " pură . N u mă pot gînd i pe m i ne fă ră să mă descopă r în l ume. Asta deoarece eu nu -m i pot i nva l ida sau

58 .

Horror Metaphysicus

resp i nge percepţ i i l e pr i n n i c i un fe l de act menta l sau i nte lectua l , i a r percepţi le me le fi n ite dezvă l u i e o putere cogn it ivă ca re este co-extensivă În raport cu l umea, şi o dezvă l u ie pas cu pas. Dacă-m i l i pseşte certitud i nea În pr iv i nţa l ucru r i lor, nu pot fi s i gu r n i c i În pr iv i nţa percepţ ie i me le, pentru că afi rmarea ex i stenţe i l um i i face pa re d i n percepţ ie, şi nu se adaugă aceste ia Într-u n act i nte lectua l separat; dacă Îm i controlez În mod cert propria cogitatio, atunci l umea la ca re aceasta aspi ră este i nc lusă În ea . Altfel spus, propria mea ex istenţă nu poate fi redusă la conştientiza rea acestei ex istenţe. În p lus, conform acestei ana l ize, Desca rtes a negl ijat rol u l de med iator a l l imbaj u l u i : conceptu l său de Cogito este exprimat În cuvi nte, iar abi l itatea de a folosi cuvi nte o dobîndesc Învăţînd cum anume le manevrează a lţi i În contextu l unei s ituaţi i date, asemănător modu lu i În care Învăţ să folosesc unelte.

În concepţ ia l u i Merleau-Ponty, dacă Husserl avea dreptate să abandoneze Cogito-u l non- i ntenţ iona l , s imp l a auto-reflecţ ie l i p­s i tă de obiect, atunc i propria sa man ieră idea l i stă de a rezolva prob lema cartez iană eşuează l a rîndu l e i . Dacă ego-u l supus reducţ ie i transcendenta le este cel care Întemeiază l umea, nu poţ i cons idera că sînt i nc lu se În aceste acte creatoa re doar esenţe le, nu ş i hy/e - materia d i n care e făcută l umea. A f i i ncapabi l s ă sus­pectez i sau să revoci percepţi i l e Înseamnă a fi i ncapab i l să suspenz i l umea . În rea l i tate, Însuş i actu l exi stenţei mele nu e n im ic a l tceva decît m işcarea de a mă "transcende" pe m i ne Însumi , ş i or ice act de auto-reflecţ ie trebu ie pr iv it Î n l i m itele acestei m i şcăr i .

Se poate repl i ca , desigu r, că dacă ar fi adevărat că nu am n i c i un fe l de acces ne-med iat la a l tceva Î n afară de m i ne Însum i , ş i dacă, Î n consec i nţă , ex i stenţa a l tora a r f i contestată , s a u veşn i c Îndo ie l n i că , de neconceput, s au redu să l a a rtefacte le atotputer­n i ce i conşti i nţe transcendenta le, atu nc i ch i a r actu l comun icăr i i ş i pos ib i l i tatea l i mbaj u l u i , i nc l u s i v a l i mb i i În care apare expres ia ego cogito cogitata mea '2, sau die Voraussetzungslosigkeit ar f i ne in te l i g ib i l ă ş i i nexp l i cab i l ă .

1 2 gÎndesc doar ceea ce a m gÎndit deja (În lat ină , În origi nal) - � .t.

59

Leszek Kola kowski

Şi astfe l , Merleau-Ponty a pre luat heidegger i a nu l "a-fi-În l ume" ca pe un dat pr im, care nu poate fi negoc iat ş i nu poate fi expl icat ma i departe, deş i e l credea că perspect iva l u i He idegger era pos i b i l ă doa r ca reacţ ie împotr iva fu ndamentu l u i reducţ ie i tra nscendenta le, pe ca re amîndoi se s imţeau datori s-o respi ngă . În u l t imă i n stanţă, el părea să creadă - fă ră s-o spună în atîtea cuvi nte - că problema "ex i stenţei " l u m i i nu este atît sa lvată, sau so lvab i l ă , sau i nso lvabi l ă , cît ma i degrabă greş it pusă de către Desca rtes, ca ş i de către Husserl . Pu r şi s imp lu n u sîntem n i c iodată în s ituaţ ia de a dec l anşa acest t i p de i nterogaţ ie, de vreme ce ch ia r actu l puner i i întrebă ri i cere ca noi să fi dobîndi t deja o poz iţ ie anter ioară percepţ ie i ş i l i mbaj u l u i .

Totuş i , d e vreme c e e l a presupus că percepţ ia ş i l u mea se dezvă l u ie împreună, astfe l că Întreba rea pr iv i nd pr ior itatea lor e l i ps ită de sens, ar fi trebu i t să conch idă că însăşi problema adevăru l u i în sensu l trad i ţ iona l de adaequatio este l a rîndu l e i l i ps i tă de sens . Dar atunc i e l a r f i avut de înfruntat - l uc ru destu l de fi resc - întreba rea cum poate fi concepută percepţ ia eronată sau i l uzor ie? Merleau-Ponty a resp i ns prea u şor această între­ba re, spu nînd că putem avea îndo ie l i despre o pa rte sau a lta a l u m i i , dar n u ş i despre întregu l e i , a l e că ru i fragmente se dez­vă l u ie în acte le percepţ ie i . Totu ş i , a i c i el pare să se fi pr i ns în p lasa propr ie i construcţ i i , cons iderînd că n ic i un "întreg" nu poate fi obiect al percepţ ie i , ş i pare dec i să susţi nă că întregu l reprez i ntă un act i nte lectua l de aserta re, ş i nu o percepţ ie . Pr ior i tatea percepţ ie i este astfel i nva l idată; dacă percepţ ia (care i nc l ude ş i l umea) este abso l ut anter ioară, ea a r trebu i să f ie i n fa i ­l i b i l ă pr i n defi n i ţ ie, a şa cum este l a Ep icur. Dacă poate fi corectată, atunc i e nevoie de o a ltă i n stanţă, ega l ă sau superioară percepţ ie i . Poate n-a r fi prea depa rte de i ntenţ ia l u i Mer leau­Ponty să spunem că această i n stanţă ex i stă efect iv ch i a r În comu­n i carea d i ntre oamen i , ad i că adevăru l s au adaequatio se dec ide În u lt imă instanţă pri n verd ictu l u nei comun ităţi vorbitoare. Această soluţie pragmatică, pe lîngă îndoiel i le pr iv ind pa radox u l auto-

60

Horror Metaphysicus

referenţ ia l ităţ i i pe care- I imp l ică, ar desfi i nţa poz iţ ia pr iv i legiată a percepţ ie i .

Aceste argumente sînt c itate ca ver ig i În procesu l care trebu ia să se încheie cu desfi i nţarea eu l u i ca fundament (conceptua l , ş i nu doa r experimenta l ) a l Înseş i i ntel ig i b i l ităţ i i ex i stenţe i .

Empi r iocrit i c i şt i i de la sfîrş itu l seco l u l u i X IX, care au atacat proiecte le ca rtez iene, au susţ i n ut - pe l i n i a a rgumentelor l u i H u me - nu doar c ă "substanţa" sp i r itua lă e o născoc i re d e care ne putem l i ps i , c i ş i că Însăş i d i sti ncţ ia d i ntre even i mente le menta le ş i cele fiz i ce nu este decît o ficţi u ne convenabi lă , l i ps i tă de or ice sens onto log ic . Dacă u n even iment este descr is ca menta l sau fiz i c depi nde de ce caracteri st ic i a le sa le dori m să su rpri ndem; Întrebarea dacă fenomenele fiz ice sînt constructe menta le, sau i nvers - stăr i le menta le sînt o categor ie spec ia l ă de even imente fiz ice - e greş it formu l ată . Nu cunoaştem n ic i o perspect ivă pur menta lă , auto- referenţ i a l ă ş i auto-asertată, sau o exper ienţă care să n u aparţ i nă n imănu i . Noi cunoaştem l umea ca pe u n fl ux i n fi n i t de experienţe, pe care le ordonăm după d i fer ite cr iteri i - cum ar fi t impu l , spaţi u l ş i substanţa - În vederea u nor scopur i pract ice. Ş i asta e sufi c ient, atît pentru şti i nţă, cît şi pentru v iaţa de z i cu z i . Problemele onto log ice sînt i nva l idate, n u ma i sîntem Î n s ituaţ ia de a Întreba În mod leg i t im "cum este l umea În rea l i tate?" , "d i n ce e constru i tă ea?" şi toate cele la lte. Atît eu l , cît şi substanţa mater ia lă Îş i p ierd conţi nutu l atunc i cînd nu sînt ut i l izate doar ca m ij loace art i fi c i a le a le gînd i r i i ; numa i întrebăr i le spec if ice, la ca re se poate răspunde empi r ic (sau matematic) pot fi puse în mod l eg it im , iar adevă ru l ca re laţ ie Între l umea-în -s i ne ş i percepţia sau cunoaşterea noastră este resp ins ca rez iduu a l prej udecăţ i lor metafiz ice. E roarea ca rte­z iană d ispare, la fe l şi eu l .

A ic i a r fi necesa ră o d igres i u ne. G i l son, care a consacrat atît de mu l t efort refacer i i adevă rate i semn if icaţ i i "ex i stenţ i a le" a teo logie i natu ra le a Sfîntu l u i Toma ş i respi ngeri i d i stors i u n i lor kant iene sau ca rtez iene a le i nterpretăr i i e i , a a rătat că În termen i i

61

Leszek Ko lakowsk i

l u i Toma (ş i a i să i propr i i ) întreaga i ntu i ţ ie a l u i Dumnezeu se îndrea ptă asupra actu l u i pur al ex i stenţe i , mai degrabă decît asupra creaţ ie i . Expres ia "Eu sînt cel ce este" este par excellence numele l u i Dumnezeu, ş i , des igur, numele a les de el însuş i . F i losofi i creşt i n i care, a idoma ca rtez ien i lor ( i nc l us iv Ma lebranche), î l defi nesc pe Dumnezeu pr i n ideea de perfecţ i une, deducînd d i n această defi n iţ ie ex istenţa l u i necesară, ş i nu invers, se fac vinovaţi de producerea unei ciudate d iscrepanţe Între Dumnezeu l fi losofiei ş i Dumnezeu l revelaţiei rel igioase. Esenţa Dumnezeu lu i creşt in este de "a fi " ş i nu de "a crea" sau de "a f i i nfi n it" . P ierderea d in vedere a actu l u i ex i stenţei constitu ie, potrivit l u i G i l son, pri nc ipala sursă de aberaţi i În fi losofia modernă. E I observă totuş i că e l im i narea idei i de existenţă rezu ltă probabi l d i n s impl u l fapt că această noţ iune, deş i extrem de s implă, nu poate fi conceptua l izată.

Aceasta este, probab i l , chest i u nea cea ma i supărătoa re d i n întreaga i stor ie a dezbateri i f i losofi ce despre Absol ut. Dacă Într­adevăr i ntu i ţ i a actu l u i ex i stenţe i este atît perfect s imp lă , cît ş i extrem de rez i stentă la toate încercăr i l e de a - i formu la conceptua l conţi nutu l , atu nc i a r trebu i s-o acceptăm aşa cum este, ca pe o idee i reducti b i l ă ş i e lementară, pe ca re toată l umea e pregătită s-o Înţe leagă În mod natu ra l . Da r dacă ar exi sta o astfe l de idee, a r fi c i udat ca ea să poată fi vreodată u i tată . Presupunînd - ceea ce constitu ie, poate, controversa l u i G i l son -că fi losofi i sînt cei ca re, Încercînd să ana l izeze ceea ce nu se poate ana l iza , au d iv izat şi eventua l au d i strus această i ntu i ţ ie pr imară , poate f i oare anu lată opera lor d i struct ivă ? Dacă da, atunc i probab i l că nu pr i ntr-o v i i toare med iere de t ip i nte lectua l , c i ma i degrabă pri n resp ingerea tota lă ş i defi n i t ivă a fi losofie i .

Eul ca un cvasi-absoluf

N i men i n u mai scotoceşte astăz i m i ntea ş i u n iversu l în căutarea fantomat icu l u i Graa l al cert i tud i n i i de nezdrunc i nat, ş i se cons ideră În genera l că toate descoper i r i l e făcute pe parcu rsu l

62

Horror Metaphysicus

aceste i cercetăr i - f ie ele Cogito, concepţ ia e idetică a l u i Husserl sau propozi ţ i i l e-protocol ale Cercu l u i de l a Viena - s-au doved it a fi fa l su r i . Nu ne putem Întoarce I � i nocenţa cogn i t ivă pre­cu ltu ra lă , pre- l i ngv ist ică, pre- i stor ică - ad ică pre-umană - con­t i n uînd să folos im id iomu l nostru fi losofi c pentru a o descr ie . Pr in cr i t i c i i , ca ş i pr i n apă rător i i să i , Cogito a sch imbat Însă tra­seu l i stor ie i i ntel ectua le . Des igur, pe vremea l u i Desca rtes "om u l i nterior" era o teză b i ne stab i l ită a scr ier i lor re l ig ioase ş i m i st ice . Ea a fost Întăr ită de teolog ia cred i nţei a l u i Luther ş i de n umeroş i i profeţ i a i "cuvîntu l u i i nter ior" care l -au u rmat, d a r care s-au ş i r id icat Împotr iva sa . Totuş i , În loc să susţ ină ideea "sub iect iv i ­tăţ i i " i reduct ib i le, tend i nţa era ca ea să fi e desfi i nţată . Teologia a pre l uat ş i a rad ica l izat atacu l augusti n i an la adresa voi nţe i -de­s i ne ca fi i nd sămînţa rău l u i . Pe de a ltă pa rte "om u l i nter ior", s i nguru l ce trebu ia sa lvat sau damnat, era opus, În termen i ant i ­ec l ez iast ic i , făptu r i i d in carne : esenţ i a l era să f ie combătute toate că i l e "exter ioare" a le sa lvăr i i - pen itenţe le, suportu l i n st i tuţ iona l , preoţ ia, ceremon i i l e, temp le le ş i r i tua l u r i l e . Pe de a l tă pa rte, ţe l u l suprem a l omu l u i i nter ior era s ă descopere În s i nea s a Cuvîntu l d i v i n - sau pur ş i s imp lu pe Dumnezeu - pentru a-ş i a n i h i l a propr ia vo i nţă ş i a aj unge l a starea d e pas iv i tate perfectă . Ş i astfe l , omu l i nter ior ati ngea desăvîrş i rea abandonÎndu-se pe s i ne. Pr ivea În i nter ioru l său doar pentru a- I descoperi pe Dumnezeu, ş i nu pe s i ne . Totu ş i , Desca rtes nu a descoperit l umea i nter ioară pentru a o tra ns-substanţ ia În fu nda mentu l d iv i n a l fl i nţe i ; ea trebu ia să reprez i nte u l t imu l pas În drumu l spre acesta . Ea dezvă l u i a s i ngura l u me tra nsparentă În raport cu s i ne, şi dec i , la fe l de ident ică cu s i ne ca ş i Absol utu l , dar, spre deoseb i re de Absol ut, acces ib i l ă În mod d i rect, ş i nu ca rezu ltat a l gînd i r i i abstracte.

Eu l ca rtez i an reprez i n tă Într-adevă r u n absol ut, În sensu l că, fi i nd de fieca re dată u n i c ş i exc l us iv - un eu Înch i s În s i ne ş i auto-reflectat - e l poate spu ne întotdeau na, a idoma creatoru l u i b i b l i c " E u sînt cel ce este" . " Eu" reprez i nt actua l itatea pu ră, pentru că În or ice "acum" Eu sînt tot ceea ce poate fi . Această conseci nţă a l u i Cogito n-a fost resp i nsă de Descartes, care a

63

Leszek Kola kowski

ignorat aproape complet d imens i unea l u i tem pora lă ; e l cunoştea t impu l doa r ca pe u n cadru a l even i mente lor fiz i ce, nu ca pe o formă de v iaţă sp i ritua l ă . Bergson a exp l i cat eu l ca pe o m i şca re a t impu l u i rea l , sau ca pe o energ ie generatoa re de t imp . Conceput astfe l , eu l reprez i ntă actua l i tatea pu ră, ca ş i Abso lutu l , d a r d i ntr-un mot iv contrar: dacă U n u l neoplaton i c este Întot­deauna actua l , şi În el nu sînt ascunse n i c i u n fe l de poten­ţ ia l ităţ i , asta se datorează faptu l u i că e l reprez i ntă nem işca rea perfect Înch i să În s i ne; În sch imb, eu l este mobi l i tatea Însăş i : e l constitu ie un even iment perpetuu , a că ru i cont i n u itate este as igu­rată de un fond a l memor ie i , care sporeşte neîncetat. În t impu l concret, ad i că În t impu l În care apare d i st i ncţ ia d i ntre acum ş i atunc i , ş i nu doar Între ma i devreme ş i ma i tîrz i u , tot ceea ce este rea l , este rea l numa i acu m; În consec i nţă , potenţ i a l i tatea nu poate f i n i c iodată rea l ă . Spunem despre u n l ucru c ă este po­tenţ ia l În măsura În care cons iderăm un obiect sau o sta re de l ucrur i ca fi i nd deja depăş ită În t imp, i nd i ferent dacă ea a trecut efect iv, sau ne proiectăm m i nţ i l e Într-un moment care n-a sos it Încă ş i , pr i ntr-un efort de imagi naţ ie, ne p lasăm pe noi Înş i ne În vi i tor. În rea l i tatea l u i "acu m" - ad ică În's i ngu ra "rea l i tate rea l ă " - totu l este actua l . Eu l , deş i cont i nuu ca m i şca re, este ident ic cu s i ne tout court (spre deosebi re de t impu l neoplaton i c, ca re face impos ib i l ă ident itatea cu s i ne) .

F i i nd ident i c-cu-s i ne, ca ş i cu Absol utu l , eu l este - ca ş i Absol utu l , deş i d i n mot ive d i fer i te - un ic ş i necesa r. Este u n i c pr in faptu l că, În contrast cu toate ce le la lte ent i tăţ i empi r ice, e l nu poate f i n i c iodată Înţe les c a spec ie a u n u i gen, drept "ceva" ale că ru i două sau mai mu l te exemp la re pot i ntra Într-un concept genera l . N u exi stă n i c i un concept pentru " Eu " - u n l uc ru pe ca re l -a scos În ev idenţă K ierkegaard . F i i ndu-m i acces ib i l doa r m ie, "Eu l " nu are n i c i u n conţ inu t pe ca re să- I Împa rtă cu a l tc i neva, ş i deci nu a re n i c i un fe l de m ij l oace conceptua le pentru a produce un u n iversa l ca re să mă cupr i ndă atît pe m i ne, cît ş i un a l ter-ego. Abso l utu l este u n i c pentru că e i nfi n it, nel im itat, impas i b i l ş i atempora l ; " Eu" sînt u n i c pentru că sînt

64

Horror Metaphysicus

Însăş i l i m ita, tempora l i tatea pură. Iar eu sînt necesa r nu pentru că Însăş i ideea de "eu" exc l ude non-ex i stenţa mea sau s ituaţ ia ca eu să am o or ig i ne, ci pentru că, fi i ndu-m i cunoscut numa i m ie Însum i , sînt i ncapab i l să concep atît absenţa mea, cît ş i cauza care m-a făcut să ex i st.

Eu l cartez ian este un fe l de gau ră neagră: e l poate absorb i or ice (mai puţ i n un a lter-ego), şi n im i c nu- i poate scăpa . I nefabi l ş i i ncomun icab i l , de neconstru i t conceptua l , el ar putea fi numi t pe drept cuvînt " n im ic" (Într-adevă r, l a Oxford n i se spune acum că, deoarece nu a re semn i ficaţie, cuvîntu l "Eu" nu a re n i c i referent ) .

Despre de-cartezianizare

Pr iv ind retrospect iv, sîntem tentaţ i să observăm o fatid ică neces itate i stor ică În modu l În care l umea ca rtez iană , după ce a fost despărţ ită În două pă rţ i defi n i t iv i ncomun i cabi le - s i ne le m i nuscu l ş i spaţi u l omogen, i nfi n i t ş i i nfi n it-d iv iz i b i l - avea să fie Înţe leasă În seco le le care i -au u rmat. E u l i ncert, un i nd i ferent ş i i nexp l i cab i l observator a l mater ie i , a deven i t i re leva nt pentru toate scopu ri l e teoreti ce, ş i era aruncat cu uşur i nţă ş i fă ră regrete de către cei ca re-ş i Îndreptau cu r ioz itatea spre o l u me pe ca re o poţ i i nvestiga, Înţe l ege ş i desc r ie În concepte abstracte; scept ic i s­m u l ş i materia l i smu l au pre luat - În mod leg i t im - una d i n em is­fere le (cea vest ică? cea stîngă ? ) a le moşten i r i i ca rtez iene. Cea ­la ltă em isferă fusese pre luată - tot În mod leg i t im - de către cei ca re au Încep�t cu Cogito ş i au ră mas defi n" i t iv ş i i nev itab i l l a e l ; aceşt ia fie au suspendat un iversu l Într-o preca ră sta re de sc lav ie sub dom inaţ ia eu l u i , f ie au făcut d in e l ch iar o creaţ ie a eu l u i .

D iv izÎnd rea l i tatea, cartez i an i smu l aj unsese să se nege pe s i ne; În spaţ iu nu ma i era loc ş i pentru gînd i re, i a r s i ne le veşn ic v i rg i n , stîl pu l cunoaşteri i , d i spăruse. Dacă Încerca să se

65

Leszek Kolakowsk i

convertească în tot ş i să supună mater ia , s i ne le devenea ia răş i N i m i c (aşa cum s-a întîmplat În i stor ia fi losofie i , de l a F ichte la Husserl ) .

Fără doa r ş i poate, anum ite părţ i d i n l umea cartez iană d i strusă conti nuă să suprav ieţu i ască, într-o oa reca re măsură . Aşa z i sa "descoper i re a sub iect iv ităţ i i " (dacă e vorba de descoper i re sau de creaţ ie, asta e cu totu l a l tă chesti u ne) a rez i stat ca problemă i nconfundabi l ă în moşten i rea fi losofie i moderne. Ea ş i -a doved it v igoa rea în seco le le XIX ş i XX, or i de cîte or i oamen i i s-a u r id i cat Împotr iva "ti ran ie i un i versa l ităţ i i " şi i s-au împotr iv i t cu Îndă răt­n i ca s iguranţă de s i ne a i nd i so l ub i l u l u i Eu , i nd iferent dacă u n i ­versa l itatea era concepută într-o man ieră hege l i ană , husseri i ană sau şt i i nţ i fică : K i erkegaard, Şestov sau , pr i ntre contempora n i i noştr i , Lev i nas, pot fi pr iv i ţ i Î n această perspect ivă . Totu ş i , atît sc ient ismu l , cît ş i opoz i ţ i a ant i -sc ient i stă ş i -au extras forţa d i n curentu l d i v izat a l ace le iaş i su rse, care s-a doved it i ncapab i l ă să supravieţu i ască un ita r, şi ambe le cu rente au contri bu i t de pe pozi ţ i i opuse la de-cartez i an izarea l u m i i .

Ma i sînt, des igur, ş i a l te efortu r i d e de-ca rtez ian izare . U n i i f iz ic ien i (cum este David Bohm) Încea rcă acum să redescopere (sau să re- i ntroducă) gînd i rea În mater ie, să rean i meze corpu l mort a l u n iversu l u i ş i să re-aranjeze a le sa le disiecta membra 13

într-un organ i sm v i u , aşa cum se prezenta e l În d i fer ite cos­molog i i a nt ice, med ieva l e sau renascenti ste . Ei susţ i n că fiz i ca cuant ică a leg it imat d i n nou conceptu l de Întreg-prezent-În-fie­care-pa rte 1 4, ofer indu-ne astfe l o neaşteptată conex i u ne între şt i i nţa modernă şi înţe lepc i u nea trad i ţ iona lă' h i ndu i stă, tao i stă ş i bud istă , ş i , ma i mu lt , a rătînd că Întregu l a re însu ş i r i asemănă­toa re propr ietăţ i l or menta le . Întregu l-prezent-în-pa rte (o absurd i -

1 3 membre amputate, (În lat ină, În or ig ina l ) -n .t . 1 4 În orig ina l whole-in-each-part. Termenu l propr iu-z is fo losit de Bohm pen­

tru a desemna Î/ltregul-prezent-În-fiecare-parte este wholeness, tradus În română pri n plenitutine - vez i H . -R . Patapiev ic i , "Cuvînt În a inte" la l ucrarea l u i Dav id Bohm, Plenitudinea lumii ş i ordinea ei, Human itas, Buc . , 1995, p .17 .

66

Horror Metaphysicus

tate evidentă În termen i i f iz i c i i ca rtez iene şi newton iene), pe lîn­gă faptu l că fusese o i ntu i ţ ie a major ităţ i i căutător i lo r de Abso l ut - ma i a les În metafiz ica l u i Proc los - fusese Întotdeauna prezent, într-un fel sau a ltu l , În r i tua l u l re l i g ios, i nc l u s i v în n umeroase cred i nţe a rha i ce. E sufi c ient să avem ideea - ori cît de vagă - a u nei zeităţi i nd iv i z ib i l e ş i creatoa re, ca să presupunem că această zeitate, fi i nd prezentă În opere le sa le , nu poate să nu f ie prezentă i ntegra l În fiecare d i ntre ele, sfidînd astfe l geometr ia s imţu l u i com u n . Ş i Într-adevă r, de ce ar fi contro lată zeitatea de ax iomele l u i Euc l i d ? Ş i dacă omn iprezentu l tot este rea l , e l nu poate f i o ent itate mater i a l ă În n ic i un sens , c i pa re să f ie mai degrabă un fe l de i nte l i genţă . Asta nu Înseamnă că este o persoană conşt i entă de s i ne . S-a r putea ca e l să fi e totuş i un mod de ca lcu l pr imord i a l , matematica pu ră sau logica fi i nd i ntegrată În l u me (sugest ie făcută de Pau l Davies În Cod and the New Physics) sau ar putea fi Dumnezeu l l u i Spi noza, căru i a nu - i pasă de trebu r i le l umeşt i , dar ca re deţ ine o i nfa i l i b i l ă putere compu­taţ iona lă asupra întregu l u i creaţi e i . În această perspect ivă hol i stă sîntem înd reptăţ i ţ i să credem că, la modu l potenţ i a l , mater ia este gînd i re, nu doa r în sensu l comun (dacă gînd i rea apare d i n materie, atu nc i ev ident c ă mater ia trebu ie s ă f i fost capab i l ă s-o producă) , ci în sensu l că gînd i rea este de fapt prezentă în mater ie În toate va r ietăţ i l e sa le . Oamen i i de şti i nţă care se s i tuează pe această poz iţ ie nu împărtăşesc convi ngerea l u i H ume sau a l u i Mach (susţ i nută, între mar i i f iz i c ien i a i vremur i lor noastre, de N ie l s Boh r) că fiz i ca nu e o reproducere a rea l i tăţ i i , c i ma i degrabă o schemat izare a experienţei cu aj utoru l m i j loace lor conceptua le. Dacă prezenţa observatoru l u i nu poate fi În lăturată d i n descr ierea unor even imente fi z ice, asta nu Înseamnă nea­pă rat că observatoru l este un i nte l ect ka ntia n , ca re i mpune mate­r i a l u l u i i nform a l percepţ ie i forme a priori: el este ma i degrabă u n i ntelect care-ş i descoperă propri i l e mode le În rea l i tatea aşa cum este ea, şi care e capab i l să le dezvă l u ie deoa rece rea l i tatea este a idoma gînd i r i i . Ş i Însuş i actu l cunoaşter i i , aşa cum l -ar fi

67

Leszek Kola kowsk i

conceput ş i P laton, presupune o afi n i tate sau ch iar o tandră relaţ ie Între gînd i rea mea ş i gînd i rea l u m i i .

Bernard d' Espagnat, î n ca rtea sa In Search o f Reality, d i scută aceste probleme într-o man ieră care îi apare profanu l u i mai prudentă decît cea a a l tor metafiz ic ien i ; această ana l iză se cen­trează, la rîndu i ei, asupra conceptu l u i de non-separabi l i tate fi­z i că . Dacă non-separab i l i tatea imp l i că - susţ ine autoru l - faptu l că, În anum ite s i tuaţi i doved ite experi menta l , part i cu le le care au i nteracţ ionat o dată cont i nuă să i nteracţioneze, i ndependent de d i stanţă, asta înseamnă fie că non-separabi l i tatea lor nu este un fapt rea l , c i doa r un mod de a descr ie exper imentu l (ad ică ea are doar o va loare operaţ iona lă ) , f ie că aceste semna le pot că l ători u neori mai repede decît l u m i na . E I cons ideră totuş i că această nep l ăcută d i lemă (care constă În a respi nge fie conceptu l de rea l i tate, fie teor ia re lat iv i tăţ i i ) nu este de nerezolvat dacă accep­tăm În sch imb conceptu l de rea l i tate ne- loca l i zată , desfi i nţÎnd astfe l noţ i u nea de spaţ i u rea l . Parti cu le le cercetate de fiz i c i an nu sînt, Î n termen i i actua le i teor i i cuant ice, " l ucru r i " rea le, c i propr ietăţi temporare a l e cîmpu l u i . Interpreta rea str i ct rea l i stă a fiz i c i i fi i nd, potr iv it l u i d' Espagnat, nep lauz ib i lă , el optează În sch imb pentru un reâ l i sm non-fi z i c; l u mea descr i să În fi z ica cuant ică trebu ie văzută, d i n această perspecti vă, ca fi i nd un aspect - asoc iat ş i complementa r conşt i i nţei - a l une i rea l i tăţi ascu nse, care nu este del i m itată de spaţ iu ş i t imp aşa cum le concepe fiz i ca , ş i pe ca re d' Espagnat nu ez ită s-o numească Dumnezeu . Aceste două latu r i i n sepa rabi le a l e experienţei -un i versu l ş i conşti i nţa - ar fi legate de rea l i tatea u l t imă , care nu poate f i defi n i tă În termen i i n i c i u nei exper ienţe şt i i nţ if ice va l ide.

Autoru l textu l u i de faţă nu a re n i c i o competenţă să i nterv i nă În refl ecţ i i le - ori cît de metafi z i ce În conţ i nut - pe care oamen i i de şt i i nţă l e fac pe baza cu noaşter i i lor spec i a l izate, sa u să eva­lueze va lab i l itatea i nterpretăr i lor lor. Nu şt i u dacă u ne le ecuaţi i d i ferenţ i a l e ş i re laţ i i numerice sînt sau nu i ntegrate În un i vers ş i dacă nu- i sînt ma i degrabă impuse acestu ia , ş i presupun că , str ict vorb i nd, problema nu aparţ i ne domen i u l u i f iz i c i i aşa cum se

68

Horror Metaphysicus

auto-defi neşte ea . Să ne mu lţu m i m cu a spune că Însuş i actu l cunoaşter i i , însuş i faptu l că m i ntea noastră face parte d i n l umea cu care nu se confundă, ş i că ea poate as i m i l a această l ume sau poate face d i n ea un even iment auto-conşt ient, acest fapt extrem de s imp lu , dacă- 1 pr iv i m fără n i c i o prej udecată , este l u cru l cel mai stran iu pe care ţ i - I poţi i magi na. Dacă Dum nezeu este i ncomprehens ib i l , aşa cum se spune, faptu l de a percepe şi de a cunoaşte nu este ma i puţ i n i ncomprehens ib i l - cel puţ i n pe baza prem i se i comu ne (şi cartez iene?) că sînt un observator al u n iver­su l u i , care îm i este în mod rad ica l şi i reducti b i l stră i n . "S i nele meu" poate f i un m i raco l , Însă faptu l că pot face să-m i aparţ i nă u n corp stră i n, care n -a fost d i n a i nte prezent î n m i ne, c i a fost transformat într-un act de conşt i i nţă , este m i nunea m i n u n i lor . De îndată ce ne gînd im l a acest l ucru s imţ im ch ia r o tentaţ ie de a adera l a teor ia p laton i c-august i n iană a anamnezei : aceea că noi cunoaştem doar ceea ce se afl ă d i ntotdeauna În noi . Este unu l d i n modur i l e Î n care putem aborda concepţ ia "Întregu l u i ­prezent-în-pa rte" : Întregu l s e află î n no i , ş i tocma i d i n acest mot iv ma i putem cunoaşte cîte ceva, în cele d i n u rmă .

Despre Spinoza

Faptu l că Întregu l i nd iv iz ib i l - sau Absol utu l - se regăseşte în l uc ru r i l e part icu la re, şi dec i , în fieca re d i ntre no i , este o teză ca re apare formu la tă d ifer i t În opere le aproape tutu ror p laton i şti lor, inc lu s i v la P loti n , Proc los, Da mascios, Eckhart ş i N i co laus Cusanus, or icît de greu le-a r f i fost să facă această idee compat ib i l ă cu noţ i u nea de U nu care se conţ i ne pe s i ne. Ideea o regăs im ch ia r ş i l a Spi noza, ca re s-a confruntat cu prob leme ter i b i le , aproape i nso l ub i le, atu nc i cînd a încercat să formu leze această perspect ivă În id iom u l său fundamenta l ca rtez ian , conceput pentru un scop cu totu l d i fer i t . Deş i neagă faptu l că

69

Leszek Kola kowsk i

acea esse a substanţe i a r aparţ ine esenţei umane ( Ethica, I I , Prop. 1 6 ş i Schol. ) , e l afi rma că lucru r i l e part icu la re, ad ică "mod if icăr i l e" sau "modur i le" l u i Dumnezeu ÎI "expr imă" ( I , 25 ,Cor. ) . Corpu l ş i i deea de corp reprez i ntă ace laş i l ucru văzut În mod d i fer i t, după cum - observă el - u n i i evre i i ntu iesc vag (quasi per nebulam) faptu l că spunînd Dumnezeu , i ntelectu l l u i Dumnezeu ş i l ucrur i l e ca re sînt cupr i nse Î n i nte lectu l său sînt ace laş i l uc ru . EI susţi ne ch i a r că m i ntea umană este o parte d i n i nte lectu l i nfi n i t a l l u i Dumnezeu ( 1 1 , 1 1 , Cor.), c h i a r dacă este ev ident că Dumnezeu, fi i nd i nd iv iz i b i l , nu poate avea pă rţ i ( 1 , 1 3 ) , ş i că i nfi n i ta i ub i re i nte l ectua lă de Dumnezeu, de ca re sîntem capabi l i , este o pa rte a i nfi n i te i i ub i r i de s i ne a l u i Dumnezeu (\(,26 ) . Fa ptu l c ă toate lucru ri le sînt "În " Dumnezeu este pentru e l un adevă r ax iomat ic , iar faptu l că Dumnezeu nu poate f i "În" l u cru r i nu este ma i puţ i n ev ident, după cum În această expres ie prepoz iţ ia "În " se referă la dependenţa absol ută . Ş i astfe l , fă ră să poată vorbi despre prezenţa l u i Dumnezeu "În" no i , e l vede fi i nţe le umane - ş i toate fi i nţe le - ca pe mod i ficăr i l e sau modu ri l e l u i Dum nezeu , În c i uda faptu l u i că substanţa, fi i nd nem işcată, imuab i l ă ş i i nd iv iz i b i l ă nu poate fi "mod ificată " sau "afectată" În sensu l de a fi sch imbată de acţ i u n i l e fi i nţe lor muri toare. Apa rente le contrad icţ i i pot fi totu ş i rezolvate, pe baza prem i sei că fieca re l ucru pa rt icu l a r este Într-adevăr Dumnezeu "mod if icat" sau Dum nezeu expri mîndu-se pe s i ne. Cu a l te cuvi nte, Spi noza pare să repete Într-un d i a l ect modern aceeaş i i ntu i ţ ie pe ca re a expr imat-o Eckhart atunc i cînd a vorb it despre scînte ia de d iv i n itate d i n noi sau despre naşterea l u i Dumnezeu În suflet, şi pe ca re Cusanus a încercat s-o su rpri ndă denu m i nd l umea explicatio (În sensu l de dezvă l u i re) a l u i Dumnezeu, şi pe Dumnezeu complicatio (ad ică înfăşura re, răsuc i re) a l u m i i . Dumnezeu este ca u n punct într-o l i n ie : prezent pretut i nden i , n i c iodată d iv izat, Întotdeauna u n u l . Atman este Brahman .

Spre deosebi re de vech i i p laton i şt i , pseudo-cartez ianu l d i n Amsterdam (pseudo pentru c ă n i c i o u rmă d i n Cogito sau d i n

70

Horror Metaphysicus

"subiect iv i tate" nu s-a păstrat În teologia sa) nu cons idera că abso l utu l este i nefab i l , ş i părea să fie mu lţum it cu bogăţi i l e propri u l u i s ă u l i mbaj . Cr i t ica empi r i stă ş i cea raţ iona l i stă aveau să- i ru i neze În cu rînd monumentu l metodei "geometri ce", l abor ios constru it . Trenu l modern ităţ i i mergea i nev itab i l către ace laş i ab i s a l dub l u l u i N i m ic : atît U n u l , cît ş i Cogito fu seseră tra nsformate pas cu pas În nihilum. Des igur, n i m i c n-a d i spă rut vreodată cu totu l . Metafiz ica - În sensu l de căutare a F i i nţei auto-Întemeiate - a supravieţu i t, coborîtă la ra ngu l de dem i ­mondă a v ieţ i i fi lozofi ce. L imbaj u l e i a fost În mare pa rte i nterz i s .

Despre Jaspers (2)

Pr i ntre contempora n i i noştr i , J apers a fost ce l ca re s -a strădu it, poate ma i mu l t decît or i c i ne a l tc i neva , să facă faţă abd i căr i i aparent defi n i t ive a celor doi termen i u l t im i a i experienţei umane - Abso l utu l ş i ex i stenţa auto-referenţ i a l ă - deş i a respi n s sem­n i fi caţ ia şt i i nţ if ică a aceste i abd i că r i . Faptu l că ex istenţa spec if ic uma nă, de fieca re dată u n ică - În contrast cu faptu l b io log ic , soc i a l , fiz i c sau psi ho logic , cu care nu trebu ie confundată - se afl ă d i nco lo de pos ib i l ităţi l e l imbaj u l u i , a fost exp l i cat de K ierkegaard . Faptu l că atît ex i stenţa, cît ş i Absol utu l d i spar În nea nt la o ana l iză mai atentă, const itu i se d i sputa acerbă a i l um i ­n i smu l u i . Ja spers a ţ i nut cont de aceste rezu l tate a l e modern ităţi i - i revers ib i le, după cum pă rea el să creadă -, ş i totuş i a refuzat să accepte fundamentu l şi sensu l lor empir i st. Rea l itatea empi r ică, a sub l i n i at e l , nu e auto-expl i cat ivă sau auto-suf ic ientă, l umea nu ne oferă propri a e i Înţe legere. U n iversu l viz ib i l , salJ cel e l aborat În mod şti i nţ i fi c, care- I i nc lude pe om ca pe u n obiect pri ntre a l te le, s e s i tuează Între două rea l ităţi - d i ntre care n r c l u na nu poate fi descr i să 1n l imbaj u l cunoaşteri i : Tra nscendenţa ş i Ex i stenţa . Aceste două rea l ităţ i u lt ime nu se I asă

7 1

Leszek Kolakowsk i

obiectivate, su rpr i nse de şt i i nţă , transpuse Într-o experienţă i nte­r ioară profu ndă. E le sînt legate i nsepa rabi l u na de cea l a l tă, a l tfe l spus, ex i stenţa (sau l i bertatea , sau s i ne le meu) se leagă În mod necesar de Transcendenţă (sau de Cupr i nzător), i a r aceasta d i n u rmă e prezentă doa r Î n vederea Ex i stenţe i . E l e a l cătu iesc două latu r i - u na obiect ivă ş i a l ta sub iect ivă - ale ace le iaş i rea l ităţ i , care nu poate f i n i c iodată o rea l i za re poz i t ivă a unu i efort i nte lectua l , a u nei i ntu i ţ i i estet i ce, emoţ iona l e sau re l ig ioase, o rea l i tate sugerată vag ş i prezentă În mod tac i t În toate aceste domen i i a l e experienţe i . Această rea l itate nu este pur şi s imp l u ex i l ată Î n domen i u l Incognosc i b i l u l u i absol ut, s au Î n ce l a l negat iv i tăţi i pu re, pentru că ceea ce este defi n i t iv i ncognosc i b i l n u prez i ntă n i c i u n i nteres ş i n i c i o re leva nţă pentru v ieţ i l e noastre, pe cînd conşt i i nţa a ceea ce se afl ă d i ncolo de domen i u l cunoaşter i i este de cea m a i mare importa nţă pentru Ja spers, ş i sch imbă rad ica l at itud i nea noastră faţă de l u me. Totu l capătă u n nou Înţe les atu nc i cînd percepem experi enţa noastră c a pe u n fenomen a l Eschatonu l u i , deş i n u ex i stă n i c i o metodă pri n care propr ietăţ i l e acestu ia să poată fi deduse d i n moduri l e l u i de apar i ţ ie . Deşi n i c iodată Înţe les, Atotcupr i nzătoru l este sol u l În ca re Îş i a re rădăc i n i le demn itatea umană; dacă nu Încercăm să depăş im ba riera un iversu l u i "ob iect ivabi l " nu ne putem Înv i nge sent imentu l că vi aţa noastră este absu rdă . Or icît de nereuş i te, or i cît de i ncapab i le să cucerească moartea ş i zădă rn i c i a, aceste Încercăr i nu sînt i nuti le : Într-adevă r, e le ne fac să fim oamen i .

Ş i astfe l , Jaspers cedează În fe l u l său propr i u pres i u n i i exer­c i tate de I l u m i n i sm, cel puţi n În var ianta sa empi r i stă , natu ra l i stă şi ut i l i tar i stă : În ce pr iveşte l imbaj u l şi cunoaşterea poz it ivă, ambi i termen i a i l u i Ultimum - cel d iv i n ş i cel uman - au fost Îngh iţ i ţ i de Nefi i nţă. În or ice caz, ei au fost recuperaţ i nu doar ca o l i m ită oa reca re a experienţe i , c i ca o rea l i tate În raport cu care l umea exper ienţe i reprez i ntă o ca le de a se man i festa . I deea fi l osofi că ar putea păstra o u rmă d i n Ultimum, Însă cu preţu l de a se pr iva pe s i ne de conţi n ut : această convi ngere fi losofică pare

72

Horror Metaph ysicus

să fie doa r o voi nţă oa rbă de a Înfru nta Atotcupr i nzătoru l ; ea nu are n i c i u n m ij loc de a deven i cuvînt. În mod s igur n i c i o metafiz i că poz it ivă - ca să nu ma i vorb im de teologie - nu poate fi constru i tă, şi n i c i o reve laţ ie nu este cred ib i l ă ; g lasu l l u i Dumnezeu nu m a i e prezent În l u me: dacă a r fi prezent, a r fi i rez i st i b i l , susţ i ne Jaspers .

De ce oare? Mu lţ i au senti mentu l că g lasu l l u i Dumnezeu este prezent În l u me ş i că este i rez i st i bi l ; ei spu n că dacă a l ţ i i nu - I aud , e pentru că refuză s-o facă; a l tfe l spus, g lasu l l u i Dumnezeu nu e i rez i st ib i l d i n punct de vedere fon i c : el poate fi auz it, fă ră Îndo ia l ă , de toţ i cei ca re nu-ş i astupă u rech i le .

Des igu r, ch iar ş i cei care ascu l tă ş i sînt capab i l i să Înţe l eagă chemarea l u i Dumnezeu trebu ie să adm ită că ea e percepută d i fer i t faţă de, să z icem, l u m i na soa re l u i , i a r d iferenţa constă În faptu l că l u m i na soa rel u i nu este un mot iv de d i spută Între oamen i . Cei care d i st i ng sem ne le d iv i ne În l ume nu se deosebesc pr i n n i şte el emente empi r ice de cei care nu reuşesc să le vadă, c i se deosebesc În pr iv i nţa i nterpretă r i i exper ienţei . Interpreta rea celor d i ntîi e dec la rată de către u lt i m i i pu r şi s imp l u i l i c ită ş i l i ps ită de sens, Î n conform itate cu regu l i le de l i m baj pe care au dec i s să l e adopte. Pr in u rmare, Întreba rea care se pune este u rmătoa rea: ex i stă oare regu l i de un n ivel super ior, pe care să l e putem fo los i atunc i cînd a legem Între toate l i mbaje le pos ib i le?

leibniz şi toate lumi le posib i le

Se pare că astfel de regu l i nu sînt d i spon ib i le . Dacă e le ar fi fost constrÎngătoare În sensu l În care sînt constrÎngătoa re regu l i le log i c i i , ar fi trebu i t să poată fi expri mate cu aj utoru l l imbaj u l u i , fi i nd aruncate astfel Într-o regres i e i nfi n i tă .

Potriv i t l u i Le ibn iz, Dumnezeu a lege Între un număr i nfi n i t de l um i pos i b i le d i n . punct de vedere log ic . F i ecare d i ntre l um i e

73

Leszek Kol akowski

pos ib i lă atîta t imp cît ex istenţa sa nu imp l i că o contrad icţ ie log ică, deoa rece pri nc ip i u l noncontrad icţ ie i Î I constrînge pe Dum nezeu nu ma i puţ i n decît pe noi , oamen i i . Atunc i cînd trece în revi stă toate l u m i l e pos ib i l e, Dumnezeu e gh idat de propria sa om n i sc i enţă , însă a legerea efect ivă este determ i nată de bună­tatea sa : dacă a lege l umea în ca re cant i tatea tota lă de b i ne este foarte mare În compa raţ ie cu ră u l , asta se datorează faptu l u i că Dumnezeu nu e doar un matemat ic i an care ca l cu lează ş i com­pa ră propr ietăţ i l e l um i lor pos i b i l e, c i ş i un păr i nte i ub i tor. Poate că D iavo l u l (acest comentar i u Îm i apa rţ i ne m ie, nu l u i Le ibn iz ) , sau cel puţ i n şefu l bandelor satan i ce, fost serafi m, a r putea face un ca l cu l s im i lar, Însă a l egerea sa ar fi , des igur, opusă : el ar a l ege o l u me a rău l u i max im . Asta ech iva l ează cu a spu ne că Dumnezeu l l u i Lei bn iz nu este Abso lu tu l În sensu l p l aton ic . E impos ib i l , sau pa re impos ib i l să dedu cem l umea care ex i stă În mod efect iv d i n matematica ş i l ogica perfectă , atotcupri nzătoa re - de a l tfe l , asta sugerează şi Lei bn iz . Cu a lte cuvi nte, nu ex i stă n i c i o mathesis universalis care să anu l eze d i st i ncţ ia d i ntre cont i ngenţă ş i neces i tate, d i n tre verites de fa it ş i verites necessaires. Potriv i t l u i Le ibn iz, această d i st i ncţ ie Îţ i v i ne În m i nte i nev i tabi l datori tă l i m i te lor gînd i r i i : ne dăm pu r şi s imp l u seama că a nega un adevăr (să z i cem, "dacă o propoz i ţ ie p este o cond i ţ ie suf ic ientă pentru propoz iţ ia q, atunc i u l t ima const itu i e o cond i ţ ie necesa ră pentru pr ima propoz iţ ie") a re ca rezu ltat o contrad i cţ ie, pe cînd a nega a l te adevă ru ri (cum ar fi "Pa u l este frate le Mar ie i" ) nu produce acest l ucru . Totuş i , pentru o m i nte perfectă această d i st i ncţ ie nu se susţi ne, deoa rece o astfe l de m i nte a r ses iza neces itatea tutu ror even imente lor aparent conti ngente, toate fi i nd i nc l use ch i a r În concepte le l ucru r i lo r cărora l i se Întîmp lă respect ive le even i mente, sau , a l tfe l spus , o m i nte perfectă şt ie că toate adevăru r i l e sînt cu adevărat ana l i t i ce . Acest mod de a gînd i este subm i nat de faptu l că bu nătatea l u i Dumnezeu, ş i nu doar omn isc ienţa sa trebu ie s ă fie imp l i cată în a dec ide care anume d i ntre l u m i l e pos i b i l e să dev ină rea lă . Dec i ,

7 4

Horror Metaphys icus

în ce pr iveşte omn i sc ienţa l u i Dumnezeu, l umea În care tră im este conti ngentă . Le ibn iz ar f i putut respi nge această obiecţ ie a rătînd că Dumnezeu este bun pr i n defi n i ţ ie, ş i , În consec i nţă, a imag ina o l ume pe care e l s-o fi a les efectiv ş i care n-a r fi cea ma i bună l ume pos ib i l ă Înseamnă să negi bunăvoi nţa creato­ru l u i ; a nega or icare defi n i ţ ie va l idă a priori ar genera o contra­d i cţ ie : Dumnezeu nu era ma i puţ i n ob l i gat să a l eagă cea ma i bună l ume pos i b i l ă decît era o� l i gat să creeze o l u me l i ps i tă de contrad icţ i i ; pur ş i s imp lu e l nu ' putea să procedeze a ltcumva.

În legătu ră cu acest contra-a rgument i potet ic există o pro­b lemă . Le ibn i z Însuş i a făcut în Teodiceea o d i st i ncţ ie între ne­ces itatea metafiz i că şi cea mora l ă : Dumnezeu a acţ ionat sub o constrîngere metafiz ică atu nc i cînd a creat u n u n ivers fă ră contrad icţ i i , însă a acţ ionat, de asemenea, şi sub o constrîngere mora l ă , în măsu ra În care u n iversu l său era cel ma i bun pos i b i l , pr iv i t pr i n pr i sma raportu l u i b i ne/rău . Se putea crea u n u n ivers ma i rău - sau ch i a r cel ma i rău u n ivers pos ib i l -, şi care să fi fost cons i stent d i n punct de vedere log ic . Leibn i z a făcut ca om in sc ienţa şi bu nătatea l u i Dumnezeu să fie i ndependente una faţă de cea l a l tă . Presupu nînd că era corect s ă i nferăm ex i stenţa necesa ră a l u i Dumnezeu d i n s imp l u l fapt a l ex i stenţei ma i mu ltor l um i pos ib i l e, între care c i neva a trebu it s-o a l eagă pe aceasta, şi nu pe a lta, nu şt im n i m i c despre mot ive le aceste i a l egeri . Argumentu l l u i Le ibn i z în favoarea ex i stenţei l u i Dumnezeu , dacă este va l id, nu spune n i m i c desprf' bunătatea creatoru l u i şi nu exc l ude în s i ne cumpl ita pos ib i l i tate r';J el să fie de fapt o fi i nţă răuvoitoare; faptu l că nu este aşa neces i tă u n argument separat, p e care Lei bn i z n-a reuş i t să- I ofere, d i ncolo de faptu l că bunătatea reprez i ntă o l atu ră evidentă a perfecţi u n i i . Dar nu e n i m ic obl i gator i u în acea stă prem i să, d e vreme ce a doved i neces i tatea u n u i creator capab i l să a l eagă nu este o dovadă a perfecţ i u n i i sa l e, dacă aceasta d i n u rmă i nc l ude ş i bunătatea, pr i n însăş i sem n if icaţ ia sa . Ca l i tăţ i le metafiz i ce ş i mora le a le l u i Dumnezeu pot f i d i scutate separat. Mai m u lt, ne-

75

Leszek Kola kowski

ar putea ven i ideea b lasfemator ie că bunătatea l u i Dumnezeu este conti ngentă În raport cu omn i sc ienţa sa ( Le ibn iz n-o spune astfe l , b ineînţe l es ; n -o face n ic i Duns Scot, care a r putea fi v i novat de d i st i ncţia pe ca re a făcut-o Le ibn iz Între aceste două atri bute d iv i ne) . O dată ce porn im de pe această poziţ ie , dove­z i le ex i stenţei l u i Dumnezeu I asă desch i să problema bunătăţ i i sa l e; faptu l că este bu n e acceptat pu r ş i s imp l u ca un fapt de l a s i ne Înţe les, c a o pa rte a conceptu l u i trad i ţ iona l de Dumnezeu, dar asta În nc i u n caz nu ţ i ne de raţ ionamentu l log ic .

S-a r putea obiecta că nu e n i m ic spec if ic l u i Leibn iz sau Scot În această sepa ra re; la u rma u rmei , n i c i argumentu l onto log i c ş i n i c i argumente le cosmolog ice a le Sfîntu l u i Toma nu imp l ică d i rect ca racteru l necesar a l bunătăţ i i l u i Dumnezeu; În Însuş i conţi n utu l lor acestea nu exc l ud pos ib i l i tatea ca e l să f ie rău , sau să f ie un matemat ic i an mora l mente i nd i ferent. Sfîntu l Toma, după ce a dovedit perfecţ i unea lu i Dumnezeu În Contra Genti/es, 1 ,28 ) , deduce de a i c i bunătatea sa (3 7) . A fi perfect În pri m u l sens pa re să Însemne a ati nge n ivel u l cel ma i Îna l t pos ib i l pe sca l a exi stenţei , Însă faptu l că b ine le este "ma i Îna lt" decît rău l poate fi contestat; D iavo l u l l -a r contesta , fără Îndo ia lă , ş i capac ităţ i l e l u i logice nu sînt, probab i l , i nfer ioare capac ităţ i lor noastre. Pe scurt, d in ex i stenţa lu i Dumnezeu ca primum movens, maxime ens, quo maius Cogitari nequit' S etc . n u decu rge neapă­rat bunătatea sa; este nevo ie de un argument sepa rat, iar acesta d i n u rmă este ma i s l ab decît dovez i le În favoa rea ex i stenţe i u ne i fi i nţe necesare, d i n motive le pe care tocma i l e-am menţ ionat : faptu l că perfecţi unea imp l ică bunătatea const i tu ie o prem i să arbi tra ră; a avansa de l a bunătatea creatu r i lor l a bunătatea creatoru l u i lor nu const itu ie un raţ ionament corect. Dacă "bunătatea" este o ca racter i st ică ontologică, a rgumentu l a r f i cred ib i l doar dacă a r f i adevă rat că fi i nţa rea ş i bunătatea sînt

I S existenJa absolută, faJă de care nimic mai mult nu poate fi conceput (În l at i nă, În orig ina l ) -n .t .

76

Horror Metaphysicus

coextens ive, iar această teză metafiz i că nu poate fi va l idată fă ră cunoaşterea prea lab i l ă a atr i bute lor l u i Dumnezeu ş i a u n ităţi i sa l e; argumentu l ar fi , deci , c i rcu lar . I a r dacă "bunătatea" este o ca l i tate mora l ă , atu nc i cercu l nu s-a r ma i produce, c i am presupune că fi i nţe le umane sînt bune În vi rtutea u ne i observaţ i i emp i r i ce, ca re poate fi făcută i ndependent de cunoaşterea noastră despre Dumnezeu. Ş i totu ş i , fi i nţe le umane sînt În mod ev ident pa rţ i a l bune şi parţ ia l re le (presupu nînd, de dragu l argumentă r i i , că am cunoaşte sensu l acestor adjective), ş i este depa rte de a fi ev ident motivu l pentru ca re raţ ionamentu l nostru - de la propr ietăţ i l e derivate a l e creatu r i lor la atri bute le d iv i ne -ar trebu i să se bazeze În mod necesa r pe bunătatea, ş i nu pe t ică loş ia ce lor d i ntî i .

Le ibn iz mai susţ i ne (în Principes de la Nature et de la Grace) că Dumnezeu trebu ie să posede l a n i ve l u l cel mai Îna l t ca l ităţ i le sau perfecţ i u n i l e creatu ri lor sa le, ad i că putere, cunoaştere ş i bunătate. Acesta este u n argument a posteriori, care rec lamă d i n nou prem isa c ă perfecţ iu nea imp l ică bunătate (ş i d e c e n-ar ex i sta o perfecţ i u ne În rău ? ) .

Ar putea f i adevărat, des igur, că separarea log ică a ex i stenţei necesare a l u i Dumnezeu de bunătatea sa În metafiz i ca l u i Le ibn i z Îş i avea or ig i n i l e ch i a r Î n procesu l care a provocat neces i tatea de a dovedi, a priori sau a posteriori, ex i stenţa l u i Dumnezeu . Deci Sfîntu l Toma ş i ch ia r Sfîntu l Anse lm pot fi so­cot i ţ i pr intre cei v i novaţ i . Odată apărută această nevo ie, sîntem aproape constrînş i d i n punct de vedere log ic să separăm ex i s­tenţa l u i Dumnezeu de bunătatea sa, ş i să facem d i n u l t ima obiectu l u ne i a l te demonstraţ i i , de obice i ma i frag i l ă ş i ma i fa i l i ­b i l ă . M i st i c i i au Încercat să sol uţ ioneze această separare, dar ori cît ar f i fost e i de veneraţ i În trad i ţ ia creşt i nă , au fost spectator i , şi nu gînd itor i , i nte l ectua l i sau făur i tori de adevăr.

Cu s iguranţă n i c i Le i bn iz ş i n i c i gînd itori i med ieva l i nu pot fi acuzaţi că au l uat ca atare trad i ţ ia b ib l ică b ine stab i l i tă , care ech iva la capac itatea de a crea cu bunătatea; această trad i ţ ie n u

77

Leszek Kol akowski

este exc l us iv b ib l i că; ea apare În d i fer i te m itol og i i , nu neapărat monote i ste. Totu ş i , e depa rte de a fi omn i prezentă; În vec h i l e m itu r i i ran i ene ş i Î n der ivaţi i l e l o r man i he i ste Dumnezeu l rău ­voitor este ş i e l creator, ş i s-ar putea r i posta că , În afară de forţa trad i ţ ie i b i b l i ce, nu ex i stă teme iur i pentru o astfe l de ech iva l enţă.

Despre creaţia d ivină ş i cea umană

Această problemă este ec l i psată de confuz ia pe care o poa rtă cu s i ne cuvîntu l "creaţ ie" . Cînd se vorbeşte despre creaţia d iv i nă se Înţel ege de obicei creaţ i a ex nihilo. Conceptu l de ex nihilo este Însă u n construct fi l osofic, care nu-ş i a re suportu l În i ma­gi naţ ia m ito log ică . Dumnezeu a creat ceru l ş i pămîntu l , dar oa re asta înseamnă că, aşa cum z i ce B i b l ia , nu ex i sta propr iu -z i s n i m i c Î n afară d e Dumnezeu "îna i nte" d e pr ima poru ncă? Des igur, În această chesti u ne trebu ie făcută o prec izare cu pr i ­v i re la fo los i rea impropr ie a cuvîntu l u i "Îna i nte" . Începînd de la Sfîntu l August i n teo log ia creşti nă a fost în pr i nc i p i u unan imă În a afi rma că t impu l a fost creat o dată cu spaţ i u l şi cu un iversu l , ş i deci nu a re n i c i u n sens s ă vorbi m Î n termen i tempora l i despre u n Dum nezeu care precede l umea. F i z ic ien i i care ne spun astăz i că u n iversu l a apărut d i ntr-o sta re atempora l ă ş i aspaţi a l ă pa r să confi rme acest l ucru . Presupunînd, totu ş i , că creaţ ia ex nihilo a fost pr iv i l eg i u l u n u i Creator u n ic, n i m i c n u ne opreşte să ne imag inăm că, În stad i i l e care au u rmat, acte le creatoare ar f i putut fi rea l i zate atît de Dumnezeu, cît ş i de D i avol , ca re a folos i t în scopur i ma lefice mater ia l u l d i v i n pentru a fabr ica n i şte creatur i propri i , sa u că, de exemplu , Dumnezeu a creat u ne le an ima le pr ietenoase, cum sînt ca i i , o i l e ş i vrăb i i l e, i a r D iavo l u l a reacţ ionat răutăc ios, i nventînd crocod i l i i , h iene le ş i gÎndac i i . Dacă e aşa, atunc i n u ex i stă n i c i o l egătură necesa ră între creaţ ie ş i bunătate, ş i n i c i o d i st i ncţ ie c l a ră între a crea ş i a d i struge,

78

Horror Metaphys icus

Între ord i ne ş i dezord i ne: În act iv ităţ i l e umane efortu r i l e crea­toa re pot fi angajate În scopu ri d i abo l i ce, sau ce l puţ i n aşa cre­dem noi , i a r o ord i ne a l ucrur i lor poate fi şi În serv ic i u l d i a­vo l u l u i . Dacă negăm acest l u cru, trebu ie să avem a l te cr iter i i pentru a defi n i creaţ ia ş i ord i nea (de exemp lu, de ce n-a r putea fi n um i ţ i "creatori " Întemeietori i ce lor ma i crude imperi i ? Oare u n lagă r d e exterm ina re nu este ş i e l u n fe l d e ord i ne, d e organ i ­zaţ ie? Efortu l creat i v a rt i st ic ş i i nte lectua l a l omu l u i n u poate fi a ngajat de forţe demon ice?) , sau să presupu nem, În v i rtutea obi ş nu i nţei l i ngvist i ce, că termen i i "creaţ ie" şi "ord i ne" sînt ap l i ­cabi l i doa r la ceea ce percepem ca bun ; dar atu nc i "bunătatea " poate să ţ ină f ie de senti mentu l nostru mora l , fie de Dumnezeu, care este bun pr i n defi n i ţ ie .

Aşa cum s-a ma i spus, bu nătatea l u i Dumnezeu era con­cepută de obicei ca fi i nd tr ipart i tă : ca bunăvoi nţă ş i d ragoste faţă de creatu r i le l u i , ca su rsă d i n ca re se nasc toate regu l i l e b ine l u i ş i ord i n i i , ş i ca bunătate i ntr i nsecă, i ndependentă de acte le creatoa re. În acest u l t im caz, bunătatea este pu r ş i s imp l u ech iva lentă cu fi i nţa, astfe l că Dumnezeu ar fi fost l a fe l de bu n ch i a r dacă, În loc să creeze l umea, a r fi dec i s să ră mînă În sol i tud i nea sa i nd i ferentă ; bunătatea sa nu a re n i c i o l egătu ră ev identă cu ceea ce avem de obice i În m i nte atunc i cînd fo los im cuvîntu l "bu nătate", ş i pr in u rmare, mu ltora l i s-a r pă rea i ncomprehens i b i l ă . Dacă, În sch imb, potr iv i t Înţe lesu l u i cu rent, bunătatea imp l i că bunăvo i nţa i u b itoa re, ş i nu poate fi ident ifi cată a priori cu ex i stenţa, i a r dacă se presupune că creatoru l este u n ic, atu nc i o vo i nţă bo l navă, d i abol ică sau umană este capab i l ă doa r de d i strugere, or icare ar f i apa renţe le; d i avo l u l n u poate decît să str ice creaţ ia l u i Dum nezeu, aparenta sa creat iv i tate nu duce decît la haos, dezord i ne ş i d i strugere. Termen i i "ord i ne" ş i "creaţie" nu sînt neutr i Î n raport cu b i ne le ş i ră u l . E i pot fi ut i l i doa r atu nc i cînd se u rmăreşte u n scop benefi c . Bunătatea l u i Dumnezeu nu s e raportează l a s i ne; ea rad iază În mod fi resc -potr iv i t fa imoasei formu le a Sfîntu l u i Toma bonum est diffusivum

79

Leszek Kolakowski

sui' 6. E fi resc să asoc iez i creaţi a cu propagarea l u m i n i i , ca În metafiz i ca med ieva lă a l u m i n i i , este fi resc d i n pu nct de vedere conceptua l .

Această abordare trad iţ iona l ă În gînd i rea creşt i nă pa re să impl i ce ideea, oa recum supărătoare, că fi i nţe le umane sînt i ncapab i l e să creeze, sau că, mÎndr i ndu-ne cu propr ia noastră c reat iv i tate, ne acordăm cu i nso lenţă pr iv i legi i d iv i ne .

I nd i ferent dacă această consec i nţă decu rge log ic , ea dep i nde de ce anume se presupune că a r fi "creat iv itatea" ş i de ce a nume Înseamnă l i bertatea de acţi une cu care ne-ar f i Înzestrat Dumnezeu, potriv i t cred i nţe i c reşt ine . Dacă ex i stă numa i o s i ngu ră su rsă a ex i stenţe i ş i a b i ne l u i , o s i ngu ră sursă de energ ie care este act ivă În toate creaţ i i l e natu r i i ş i a l e a rte i , atunc i conceptu l de voi nţă l i beră neces ită efortu ri l aborioase pentru a putea fi menţi nut; ş i , de fapt, toate m i nţ i l e stră l uc ite a le i stor ie i fi losofiei eu ropene au încercat să dez lege acest m i ster (or i să- I el im i ne l a comandă) . Fără să ne aventu răm prea mu lt în acest cîmp de d i spută, ne putem mu lţum i cu o s i ngu ră d ist i ncţie s implă .

Doctri na augusti n i ană presupune că, o r i de CÎte o r i ne fo los im vo i nţa - sau facu l tatea de a l u a o dec iz ie -, o fo los im i nva r iab i l împotr iva l u i Dumnezeu; ca efect a l coru per i i noastre auto­i nduse pr i n păcatu l or ig i na r, n u sîntem n i c iodată l i ber i în sensu l de a fi capab i l i să a l egem între b ine ş i rău . Dacă propria noastră voi nţă este cea care dec ide, ca re se a l ege pe s i ne - asta înseam­nă rău l . A legînd b ine le, noi nu a l egem cu adevă rat; mai degrabă renunţăm la a l egere În favoa rea voi nţe i d iv i ne care l ucrează În noi sub forma graţ i e i . Se presupu ne, totuş i , că d in v ina noastră am p ierdut capac i tatea de a face o a legere l i beră Între b ine ş i rău ; am fost creaţ i l i ber i , ş i dec i cu greu s-a r putea spu ne că înc l i naţ ia noastră spre rău nu ţ i ne de natu ra noastră ori g i na ră . După căderea în păcat nu ma i puteam face n im ic ca re să ne perm ită să facem fapte bune; numa i graţ ia d i v i nă ne poate reda

1

80

. 1 6 binele se dăruieşte pe sine (În lat ină, În ori g i n a l ) -n .t.

Horror Metaphysicus

această capac i tate, dar atunc i b i ne le pe ca re- I facem nu ne ma i aparţ i ne.

Acesta e, b i neînţe les, un s imp lu rezumat al Învăţătu ri i Sfîntu l u i Augusti n ; pentru a i ntra În deta l i i a r fi nevoie de mu l t spaţi u ş i de o ana l iză atentă . Totuş i , e u n rezumat destu l de bu n pentru scopuri l e mele .

În l umea augusti n i ană, nu numai că Dumnezeu este ,su rsa u lt imă a întregu l u i b ine - care e necontrovesat în învăţătu ra c reşt ină - ci noi , fi i nţe le umane, sîntem i ncapabi le post lapsum să ne fo los im l i ber de această bunătate, pentru a Îndepl i n i i ntenţi i le l u i Dumnezeu . Pr i ntre cei care a u Încercat s i stemat ic să dezvo lte această doctri nă la Începutu l epoc i i moderne, Luther a fost cel ma i spectacu los . E I nu se confru nta cu o prob lemă pur teologică sau teoret ică . E I credea, se pa re ( impres ie pe care o susţ i n cu tă r ie pr ime le sa le scr ier i , ce le de d i na i nte de 1 525 ) că noi purtăm cu toţ i i În fi i nţa noastră un m iez Întu necat ş i i ndestructi b i l , o sămînţă a rău l u i care nu poate f i n i c iodată Îm­b lînz ită, nu poate fi n ic iodată făcută să dev ină i nocentă sau angajată În scopur i bune, n i c iodată În lătu rată cu m i j l oace le natu ra le afl ate la d i spoz i ţ ia noastră . N i c i un efort mora l , n i c i o c ivi l izare, n i c i o vi rtute, n i c i u n fe l de sent imente m i lost ive În născute nu pot l u pta cu succes împotr iva aceste i esenţe d i avo­leşt i ; ea ex i stă pu r şi s i mp lu , sfi dînd toate Încercă ri le noastre de-a o zdrobi : (un concept care a m i nteşte de u n u l di n idur i l e freudiene, care rez istă i n fa i l i b i l or icăre i Încercă r i a c iv i l izaţ ie i noastre de a- I domest ic i ) . Ea poate f i a n i h i l ată doa r pr i n in ter­venţ ie d iv ină . Doa r graţ ia d iv ină poate d i struge această sămînţă de întu neric d i n noi , si dacă acti onează, o face În mod i nfa i l i b i l . În consec i nţă, Luthe; a resp in� c u tă r ie conceptu l sta ndard a l nom i na l i şti lor d e secol XV, conceptu l d e /Ia face ceea c e este în t i ne", facere quod in se est' l, care presupu nea că noi avem puterea de a man ipu l a energ ia d iv ină ş i astfe l , de a ne fo los i l i bertatea pentru a face b i ne.

1 7 a face ceea c e există În tine Însuţi (În l a t i nă , În orig ina l ) - Il .t .

8 1

Leszek Kolakoh ... k i --------------------------------------

' În această perspect i vă asupra l u m i i , creat iv i tatea umană este ev ident i n i mag inab i l ă ; or ice am face d i n propr ie i n i ţ i at ivă este fata lmente rău, i a r rău l este pri n defi n i ţ ie negat iv i tate pură , destrucţ ie pu r�, non-ex i stenţă .

Ut i l i za rea leg i t imă a ide i i de creaţ ie pa re Însă p lauz i b i l ă, o dată ce ne p lasăm fie de pa rtea ide i i cato l i ce, m i n ima l i ste despre l i bertate (aşa cum a fost ea defi n ită dogmatic de Conci l i u l de la Trento) , f ie de partea generoasei ş i nel im itate i noţi u n i ca rtez i ene, ca re, de fapt, este mai aproape - după cum o şt ia ş i Descartes -de opi n ia comu nă, nefi losofi că ş i ne instru ită . În doctr ina cato­l i că, deş i e adevă rat că or ice b i ne de ca re sîntem capabi l i este de or i g i ne ş i de i nspi raţ ie d iv i nă , nu e adevă rat că nu sîntem cu n i m ic ma i m u l t decît n i şte obiecte pas ive a le l u cră r i i graţ ie i d iv i ne, fi i ndcă, dacă vrem, putem să- i Întoa rcem spate le l u i Dumnezeu ş i � ... - i d i spreţu im l i ber oferta . A l tfe l spus, graţ i a n u operează i rez brib i l , ceea c e Înseamnă c ă m i n ima noastră coope­ra re poz i t ivă - d i spoz i ţ ia benevolă de a accepta graţ i a - este imp l i cată În flcte le noastre re levante d i n pu nct de vedere mora l (dacă a evita resp ingerea graţ ie i a r fi u n act determ i nat ch i a r de graţ ie, ca o condi ţ ie sufi c ientă, atu nc i am rămîne cu ace laş i concept l uteran , care imp l ică ter i bi l a conseci nţă a dub le i predes­t inăr i În sensu l ca lv i n i st) .

Descartes a evitat În mod i ntenţ ionat ş i prudent să f ie pr i ns În d i spute teo logice, ş i a l ă sat, dec i , deopa rte păcate le ş i v i rtuţ i l e ca aspecte ale l i bertăţ i i umane, exceptînd cîteva remarci d i n scr isor i . Cu toate acestea, e l era Î n mod cert d e pa rtea ce lor care credeau că l i bertatea Înseamnă puterea de auto-determ i na re, i nc l u s i v puterea de a a lege Între b ine şi ră u fă ră n ic i o obl igaţ ie; Într-adevă r, În fa imoasa l u i Însem nare part icu l a ră, e l a i nc l u s voi nţa l i beră pri ntre cele tre i ma r i m i racole d iv i ne, a l ătur i de creaţ ia ex nih ilo ş i de Întru parea l u i Dumnezeu ca om . Î n ter­men i i l i bertăţ i i de a legere nu ne deoseb im de Dum nezeu ma i mu lt decît ne deosebim În pr iv i nţa cunoaşter i i ş i a puter i i , amîn­două fi i nd re levante pentru a l egeri l e pe care l e facem .

82

Horror MetaphysicLis

Dacă l uăm În serios ideea b i ne l u i pe care fi i nţe le umane Î I pot face pr i n auto-determ inarea acte lor mora le - f ie În va r ia nta m i n ima l i stă cato l i că, fi e În cea ca rtez i ană, nel im itată - ex i stă o putern ică tentaţ ie de a crede că aceste acte sînt cu adevă rat, ş i nu doa r în sens metafor ic, creat ive. Presupunînd că fi i nţa ş i b i ne le sînt coextens ive, n i se pare că , a l egînd în mod l i ber b i ne le, facem ca bi ne le să ex i ste cu adevă rat, iar acest l u cru face ca ex i stenţa să fie rea lă într-un sens la fe l de putern ic ca acela potr iv i t că ru ia , a l egînd ră u l , d i strugem fi i nţa . Dacă în fieca re d i ntre noi ex i stă o sursă de i n i ţ iat ivă l i beră, care se pune În m i şcare ş i ca re nu a re o cauză sufic ientă în afa ra sa, atu nc i se pare că ne rea l izăm acte le creatoa re ex nihilo, că adăugăm fi i nţei ceva ca re nu ex ista Îna i nte, că î l h ră n i m, î l Întă r im sau î l spor im pe Dumnezeu .

D i n punctu l de vedere a l ortodox ie i p laton i ce, o astfe l de noţ i une ar putea să pară b lasfemator ie, eret i că, ido l atră sau toate tre i la un loc, de vreme ce ea submi nează ex istenţa perfectă a l u i Dumnezeu, omn i potenţa Ş I puterea sa d e creaţ ie un i c pr iv i legi ată .

Des igu r, e adevă rat că dacă încercăm să reconc i l i em această idee de creat iv i tate cu tot ceea ce afl ăm c i t i nd Bul/arium Romanum şi decrete le Conci l i i lor, ne putem trez i În d i ficu ltate. Se pa re însă că nu întîmp inăm ace laş i t ip de d i fi cu l tate atu nc i cînd c i t im B i b l i a . Dum nezeu l b i b l i c este v ict i ma tutu ror emoţi i lor, este înfu r iat şi frustrat de pu rta rea Încăpăţînată a supuş i lor să i , dar Îi i u beşte ş i se bucu ră la vederea bunătăţ i i ş i a supu neri i pe care o dovedesc - deşi a ra reori - În v ieţ i l e lor. Este u n Dum nezeu a l dragostei , o persoa nă la fe l ca şi no i .

Comenta ri u l sta ndard a l teo logi lor (ca re apare cel ma i ades ş i ma i răspi cat În Ghidul l u i Ma imon ide) despre faptu l că l i mbaj u l "a ntropomorf ic" d i n Sacra Papina este pe măsur� s l abe i capac i ­tăţ i a m i nţi lor noastre, i ncapabi le să pătru ndă mesaj u l metafi z i c ascuns, a r f i ma i puţ i n Îndo ie l n i c dacă e i (teo log i j ) , sa u măcar u n i i d i ntre e i n u a r pret i nde că posedă un d i cţ ionar cu aj utoru l

83

Leszek Kol akowski

căru ia cuvîntu l d iv i n ca ata re poate fi tradus în l imbaj u l adecvat şi prec i s al şti i nţe i lor. Pe lîngă pretenţ ia de a înţe lege ma i b i ne ce anume vrea să ne comun i ce Dumnezeu, această încerca re de a expl i ca i ncongruenţa d i ntre mit ş i fi l osofie presupune atît că m itu l este de fapt o doctr ină fi l osofi că, cît şi că această doctri nă constitu ie semn i fi caţ ia reală, sau cel puţ i n cea ma i importantă, a Sfi ntei Scr iptu ri (presupunînd că d i st i ngem Între sensu l l i tera r, a legoric, mora l şi metafiz ic ) . I a r acesta e l ucru l cel ma i greu de acceptat, atît d i n motive istor i ce, cît şi ep istemolog ice. Mi tu r i l e nu sînt propr iu-z i s "teor i i " . E l e n u sînt traduct ib i le într-un l i mbaj non-m it ic, apt să redea adevăratu l l or conţ i nut . A crede că putem c la r i f ica acest conţ i nut, sau că-1 putem face i ntel i g ib i l pr i n acest t ip de traducere e la fe l de puţ i n cred i b i l ca şi afi rmaţ ia că poţ i transmi te cu iva semn i fi caţ ia u nei l ucrăr i muz ica le spunîndu- i "despre ce e vorba" . Ne-am putea l i ps i de m itu r i dacă e le ar avea ech iva lenţ i metafi z i c i . Dacă e le exprimă , ş i în ace laş i t imp ascund o rea l i tate u l t imă , asta se datorează faptu l u i că această rea l i tate nu poate fi expri mată in abstracto, n u e reductib i l ă l a n i c i u n l i mbaj teoret ic .

Am putea crede că d i fer ite le aspecte a l e rea l i tăţ i i u l t ime sînt expr imate cel ma i b ine de servi c i u l d i v i n şi de arta re l ig ioasă -deş i nu În sensu l în care u n p ictor înfăţi şează Absol utu l pe o pînză, sau În care un preot ÎI exp l i că pri n categori i sati sfăcătoare d i n punct de vedere teoret ic .

Ceea ce este nenumi t ş i i ndescr ipt i b i l poate f i ma i degrabă sugerat - cel puţ i n pri n acte rel ig ioase şi a rt i st ice i ntense - astfe l încît a l uz i a să tra nsm ită u n sent iment de Înţe legere, u n fe l de sati sfacţ i e momentană, care e va l idă În termen i cogn it iv i ş i oferă totodată cert i tud i nea de a fi "în contact cu" sau "în i nter ioru l " acel u i l ucru care este m a i rea l decît rea l i tatea v ieţ i i d e z i cu z i . Această sati sfacţ ie nu poate fi decît u na d e moment; ea a r putea preti nde că e o rea l i zare defi n i t ivă doa r dacă mesaj u l său a r putea f i convert i t Î n concepte - l ucru impos ib i l , dată fi i nd însă ş i natu ra sa .

84

Horror Metaphysicus

În l imbaj u l mi tu l u i b ib l ic , în care Dumnezeu, deşi ascuns, apare ca un protector iub i tor - ch ia r dacă u neori ma i degrabă sever - se poate spune că supărarea în faţa ne leg i u i r i lor noastre n u e ma i puţ i n rea l ă decît bucu ria sa l a vederea puţi n u l u i bi ne pe ca re ne învredn ic im să- I facem. Dacă e aşa, atunc i e l n u e u n Absolu t perfect imuab i l , c i sporeşte Într-adevăr pri n creaturi le sa le, cu a l te cuv i nte, este un Dumnezeu i stor ic; se pare ch iar că Însăşi ideea răspînd i r i i iub i r i i d iv ine e i ncompati bi l ă cu abso l uta non- i stor ic i tate şi impas ib i l itate a Creatoru l u i , cel puţ i n atîta t imp cît aceste idei despre i ub i re ş i impas ib i l i tate îş i păstrează semn i ficaţ ia pe care o au de regu l ă În m i ntea noastră - şi ce a l tă semn i fi caţ ie am putea noi constru i ?

Dacă noi n-am adăuga ceva creaţ ie i încercînd s ă evităm rău l ş i s ă răspînd im iub i rea - ori cît d e neînsemnat a r fi efortu l nostru - atunci probabi l că ar fi greş it să spunem că putem "face bi ne" în vreun u l d i ntre sensu ri l e cunoscute (presupu nînd că b i ne le ş i fi i nţa sînt co-extens ivel . Ma i exact, î n termen i i înţe lepc i u n i i trad i ţ iona le, or ice b i ne' care ex i stă Î n n o i s a u este înfăptu it de noi, este un reflex sau o revărsare a bu nătăţ i i d iv i ne . Dar ch iar ş i aşa, se pare că noi , pri n efortu l nostru , facem să ex i ste acea bunătate care îna i nte era doar potenţ i a l ă, i a r asta ech iva lează cu a spune că noi creăm într-adevăr ceva . Dacă bi ne le este întotdeauna prezent pri n defi n i ţ ie - l uc ru pe ca re- I imp l ică teza perfecţ i u n i i l u i Dumnezeu şi a l u i Dumnezeu ca b ine desăvîrş i t ­atunc i ideea l i bertăţ i i de a l egere a omu l u i n u se ma i susţ ine .

Ma i mu l t, însăş i i deea de creaţ ie dev i ne îndoie l n ică dacă ce le două teze enunţate ma i sus sînt va l ide. Actu l creaţ ie i n u poate adăuga n i m i c perfecţi u n i i şi i nfi n i te i bunătăţ i a l u i Dumnezeu . Chemînd la v iaţă un i versu l , t impu l , spaţi u l ş i gînd i rea , Dumnezeu nu sch imbă n i m ic, n ic i în s i ne, n i c i în raportu r i l e pe care le are cu creaţ i i l e sa le; e l e ceea ce este, i ncor ig ib i l ident ic cu s i ne . Stri ct vorb i nd, n i c i o poruncă a sa nu poate aduce la v i aţă n im ic nou, pentru că ex i stenţa ex i stă deja , atempora l ă, veşn ic actua l ă, i nfi n ită, dep l i nă . Nume le de "Dumnezeu" dev ine

85

Leszek Kolakowski

o porec lă a supremei Nefi i nţe a Absol utu l u i . Dec i nu numa i ră u l este nea nt: ş i b i ne le este nea nt, cîtă vreme i nd i ferent ce b i ne este sau ar putea fi Înfăptu i t, el nu sporeşte cant i tatea de b i ne deja ex i stentă . Asta ne dezvă l u i e o a l tă l atu ră a l u i horrar meta­physicus: dacă Dum nezeu este Absol utu l , atu nc i nu ex i stă n i c i b ine ş i n ic i ră u, ş i , a {ortiori, nic i o d i ferenţă Între e le .

De fapt, nu doa r B i b l i a - a l ătur i de texte l e sacre a le a l tor c iv i l izaţ i i - ne oferă imagi nea u n u i Dumnezeu care nu reprez i ntă p len itud i nea ex i stenţe i , ci se bucură de fapte l e bune a l e locu itori lor acestu i u n i vers, deven i nd astfe l ma i bogat ca rezu l tat al fapte lor respect ive. Această specu laţ ie despre Dumnezeu -care pr i n actu l înstră i năr i i sau ch i a r a l auto-mut i l ă r i i sa l e creşte în i nter ioru l un i versu l u i , şi d i n truda du reroasă a fi i nţe lor umane - nu l i pseşte d i n curente le p laton ic izante a l e teo log ie i creşt i ne : l a Scot Er i ugena, la Eckhart, l a Cusanus, l a pa nte i şt i i german i de seco l XVI ş i XVII. S-a r pă rea că În această perspect ivă Dumnezeu trebu ie să sfă rîme ca rapacea ase ităţ i i sa le, să ru pă propr ia sa u n i tate, să se exti ndă ş i să se aventu reze În u n ivers pentru a deven i ceea ce era doa r în mod potenţi a l : o persoană . Astfe l , ex i stenţa sa auto-întemei ată "d i na intea " t impu l u i ne este i nacces ib i lă , i nexpres ivă şi ch i a r i nd i ferentă ; ea poate fi într­adevă r împi nsă în zona pa l idă a negat iv i tăţ i i , a Nefi i nţei . Dumnezeu poate fi abordat sau i ub i t doa r dacă dev i ne "c i neva", doar ca un creator, protector ş i l eg i u itor.

Ş i nu este oa re o idee de bun s imţ să adm i ţ i , ca ş i Hege l , că v iaţa pe·rsona lă (sau conşt i i nţa de s i ne) poate fi concepută doar ca un contact ş i ca un sch imb Între persoa ne - i ub i re sau confl i ct, nu contează - a l tfe l spus, că nu ex i stă gînd i re persona lă izol ată , auto-conţ i n ută ? N u ex i stă n i c i u n mod În care am putea înţe lege persoana d iv i nă , În care aceasta să nu se confru nte şi să nu comu n i ce cu a l te fi i nţe persona l i zate, ş i nu neapă rat d iv i ne -fi i nţe cum sîntem ş i noi .

D i n această perspect ivă teogon ică - ca re, deş i negată în repetate rîndur i , a constitu it o permanentă tentaţ ie pentru

86

Horror Metaphysicus

gînd i rea creşt i nă neo-platon ică - putem spune că, part ic i pînd l a bunătatea l um i i ş i abţ i nîndu-ne de la rău, no i facem fi i nţa să sporească . Poate că acest fapt dă un sens afi rmaţ ie i he ideggeriene: "om u l este păstoru l F i i nţe i " - ind i ferent ce a vrut să spună Heidegger pri n asta . .

Nu dezvă l u i e oare această afi rmaţie eret ică orgo l i u l de s i ne a l omu l u i ? Oare nu sugerează ea că Dum nezeu nu-şipoate purta s i ngur de gr i jă, aşa cum s-ar cuven i , şi că trebu ie să- I apărăm ş i să - I aj utăm? Poate că da . În să acest orgo l i u , depa rte de a f i auto­angajant sau de a j u st if ica setea noastră de putere, este compa­t ib i l cu ideea că b ine le, deşi făptu it de noi, nu ne aparţ i ne; e l n u sugerează n i c i c ă am dec ide Î n mod arbitra r ce este bun sau rău , c i doar presupune că depi nde de noi să a l egem Între aceste două va r iante. Putem crede pl i n i de trufie că actu l a l egeri i ne aparţ i ne, sa u putem adm ite cu modest ie faptu l că noi găs im gata constru iţ i termen i i a l egeri i , ş i nu avem n i c i o pos ib i l i tate să- i defi n i m con­form capric i i lor noastre. Dacă e aşa, atu nc i trufi a nu i ntră În con­fl i ct cu u m i l i nţa, cu care trebu i a să ne depri ndă cred i nţa creşt i nă .

Conform ace le iaş i perspective, n u e l i ps i t de sens să credem că, aj utÎnd fi i nţa să sporească sau să s l ăbească, desch idem de fa pt ca lea spre cunoaşterea ei, şi astfe l , spre înţe legerea ex is­tenţe i . Ia răş i , asta e o v iz i u ne pu r p laton i că ş i În ace laş i t imp pur b ib l i că, pre l uată ş i expri mată cu nenumărate pr i l ej u r i atît În i stor ia gînd i r i i creşt i ne, cît ş i În cea a gînd i r i i ebra ice - nu neapărat de către gînd i tori ca re erau ei înş i ş i de i nfl uenţă p l aton ic i ană (o Întîl n i m deseori în l i teratura m i st ică; era frecven­tă pr i ntre adepţ i i lu i E rasmus) . Art icu l ată în mod d i fer it, această concepţ ie se rezumă la o idee destu l de s imp lă : n u ex i stă cu­noaştere pur i nte lectua l ă a l u i Dumnezeu ; În măsura în care aj u ngem l a e l doar pr i n specu laţ i i , el rămîne u n concept gol - nu doa r i nut i l î n v i aţă, c i ş i v id d i n punct de vedere cogn it iv; Î I cu­noaştem pe Dumnezeu' pe măsu ra p ietăţ i i noastre: "Să nu se bucure de m i ne cei ce mă duşmănesc pe nedrept" (Psalmi, 34, 1 8 ) , timor Oei J}}itium sapientiae'8, etc . Atît cărţ i l e profeti ce,

1 8 teama de Dumnezeu e Începutul Înţelepciunii (în lat ină, În orig i n a l ) - n . t.

8 7

Leszek Kolakowski

cît ş i ce le d idacti ce ale Vech i u l u i Testament identif ică de nenu­mărate or i Înţe lepc i u nea cu p ietatea, vi rtutea, obed ienţa ş i u m i l i nţa .

Totuş i , u n scu rt rezumat i stor ic n-ar fi de pr i sos a i c I . În pr iv i nţa aceste i chest i u n i , În i stor ia b i seri c i i romane moderne ex i stă o anum ită ambigu itate. Pe de-o parte, atît trad i ţ ia b ib l i că, cît ş i scr ier i le mu ltor Pări nţi , Doctori ş i m i st i c i recu noscuţi -inc l us iv Sf. Bernard, Sf. Bonaventura, Tau ler, Thomas d i n Kempis , Sf. Ioan a l Cruc i i , Sf.Teresa - leagă În mod i n s i stent cunoaşterea noastră despre Dumnezeu de devoţ iu nea, adoraţia, c red i nţa, speranţa şi car itatea noastră . Asta sugerează În mod evident că o cunoaştere pur specu l at ivă in divinis este nu doa r i nut i lă În re laţ ie cu mîntu i rea noastră - fapt pe ca re, des igur, n i c i u n creşt i n nu - I poate nega -, c i ş i că ea n u e cîtuş i d e puţ i n cunoaştere. Acest pri nc ip i u , dacă este l uat Î n ser ios ş i e ap l i cat fă ră restr icţi i , foarte probab i l că face i nut i l ă Întreaga teologie natu ra lă ş i o mare pa rte d i n tradiţ ia sco last ică , iar venerabi l a d i st i ncţ ie Între scientia ş i sapientia nu ne-a r aj uta prea mu lt . I ntrans igentu l curent a nt i -fi l osofic, pentru care l ucra rea De Fa/sa Sapientia a l u i Lactanţ i u constitu ie un exemp lu c l a s i c, n-a d i spă­rut n i c iodată cu totu l d i n cu ltu ra creşt i nă, i a r scr i sor i l e Sfîntu l u i Pau l î i conferă o legit i m itate defi n i t ivă . Pe d e a l tă parte, ca lea pur i ntelectua l ă spre Dumnezeu nu numa i că n u a fost contestată de B i ser ică, ci aparţ ine de fapt corpusu l u i ei dogmatic . Apărarea autonomie i şi va lor i i cunoaşteri i specu l at ive despre Dumnezeu dev ine mu lt mai presa ntă în confuz ia Contrareforme i , cînd era imperios necesar să fie atacat d i spreţu l l u i Luther ş i a l a ltor reform işt i pentru teologia natu ra lă , precu m şi faptu l că e i con­centrau toate vi rtuţ i l e c reşt i ne În actu l ned i ferenţ iat al c red i nţei . Nu m a i puţ i n important era s ă s e lase loc va lor i lor i ndependente a l e raţi u n i i ş i cunoaşter i i , ş i să se apere trad iţ ia lega l i stă a B i seri c i i , care constitu i a , în defi n it iv, stî lpu l de nec l i nt it a l legit im ităţi i sa le . Probleme oarecum s im i l a re aveau s ă apară l a Începutu l seco l u l u i nostru ca efect a l cr ize i modern i ste.

88

Horror Metaphysicus

Dar nu trebu ie să ne preocupe a ic i a l ambicate le d i f icu ltăţ i a le problemei devoţ iune versus cunoaştere În i stor ia dogmei creşt i ne. Această chest i u ne depăşeşte cu mu lt pos i b i l ităţi l e d i scuţ ie i de faţă; ideea cunoaşter i i despre Abso l ut - care con­stitu ie un aspect al v ieţ i i noastre sp i r i tua le În ansamb lu , ş i ma i a l es a l modu l u i În care avem exper ienţa b i ne l u i ş i a rău l u i , ca fi i nd propri u l nostru b ine şi propr i u l nostru rău - face parte d i n trad i ţ i i l e bud i stă , ebra ică, creşt ină ş i p l aton ică . Faptu l c ă pr i n această exper ienţă dobÎnd im nu doa r accesu l - or i cît de i ncert, oricît de efemer - pe tărîmu l F i i nţe i , ci ş i Îmbogăţ im sau secătu im aceeastă fi i nţă, n u constitu ie o pa rte b i ne s i stemat izată ş i b ine stabi l i tă În n i c i una d in aceste trad iţ i i , dar este prezentă În toată i stor ia c iv i l izaţ ie i , atît În m i t, cît şi În i nvestigaţ ia fi l osofică . În l imbaje le m it i ce ea se expr imă sub forma cred i nţei că Dumnezeu se bucură sau se Întri stează la vederea comportamentu l u i nostru . În id iomu l metafiz i c această concepţ ie se poate expr ima În d iverse modu ri : spunînd că În suflete le noastre Dumnezeu dev ine d i n n i m i c "ceva", că rasa u mană, ca avangardă a un i ­versu l u i , conduce Întreaga creaţi e spre reconci l ie rea u l t imă cu Creatoru l , c ă Dumnezeu, fi i nd natura non naturata non naturans ' 9, va absorbi l umea fă ră să- i d i strugă d ivers i tatea; pe scurt, spunînd că- i ofer im l u i Dumnezeu ajutoru l necesar În constru i rea l u i Ultimum, Î I aj utăm să dev ină ceea ce este; putem spune ch ia r că "tu Îi eşti de o sută de ori mai necesa r l u i decît Îţ i este el ţie" (afi rmaţie a l u i Meister Eckhart În Predica despre Luca, 2 .42); sau, putem spune că, În c iuda faptu l u i că toate creaturi le i au fi i nţă, e le sînt Nefi i nţă pură , ş i că "naşterea lu i Dumnezeu În suflet" apare ca rezu ltat a l pas ivităţ i i umane auto- impuse.

Convingerea că aj u ngem să cunoaştem F i i nţa , spor i nd-o sau m icşorînd-o prin actele noastre bune sau re le, este o i dee cît se poate de ne-kant iană şi de ne-pragmati stă , i deea "pr iorităţ i i raţ i u n i i practice" . Este ne-kanti a nă pr i n faptu l c ă ea nu extrage

19 natură necreată care nu creează (În lat ină, În orig i nal ) - n .t.

89

Leszek Kolakowsk i

regu l i l e raţ i u n i i practice d i n norme le u n iversa l e a le raţ iona l ităţ i i transcendenta le la care pa rt i c ipăm cu toţ i i (În defi n i t iv, pentru Kant imperat ivu l categoric este va l id pentru că eu nu- I pot nega fără să cad În auto-contrad i cţ ie ) . În ace laş i t imp, este ne-kanti ană ş i pentru că sugerează că no i Întrezăr im F i i nţa pr i n experienţa pract ică a b i ne l u i ş i rău l u i d i n no i , ma i degrabă decît o cunoaştem d i n tentat ive le raţ iona le de a reconc i l i a postu late le raţi u n i i pract ice cu rea l itatea empi r ică . Ş i este ne-kant iană pr i n faptu l că ea nu oferă n i c i o so l uţ ie fi losofică nouă vech i u l u i m i ster, c i doar exp l i c i tează o cred i nţă trad i ţ iona lă . E a este cît se poate de ne-kant iană În sensu l că fam i l i a r izarea cu F i i nţa, or i cît de modestă sau de ambi ţ ioasă, dacă se rea l i zează În acest sens, nu poate fi convert i tă Într-o teor ie genera l ă va l idă . Fă ră doar ş i poate, ea depi nde de exper ienţa În care oamen i i sînt i n i ţ iaţ i pri n educaţie, dar puterea ei de val idare este confer i tă doar de contactu l cu noi Înş i ne, ca agenţi ai b ine l u i ş i rău l u i . Nu este pragmat ică - nu anu l ează i nvest igaţ ia metafiz i că pe criter i u l ut i l ităţ i i , ş i n i c i n u este a ptă să confere va l id i tate aceste i i nvest igaţ i i ap l i cînd cr i ter i u l pragmat ic .

Ideea că ea reprez i n tă o concepţ ie trad i ţ iona l ă este confi rmată i nd i rect de faptu l că ditr i nua rea ponderi i metafi z i c i i şi a cred i n­ţe i re l i g ioase se l eagă ev)dent - ca exper ienţă i stor ică - de d i spa­r i ţ ia treptată a Înseş i noţ iu n i lor de b ine şi de rău , i nd i ferent care d i n ce le două d i spar i ţ i i s-a r produce pr ima; e i n ut i l să arătăm cît de învech ite, de desuete ş i de l i ps i te de sens - cel puţ i n pentru moment - au deven i t aceste noţi u n i pentru c iv i l izaţ i a noastră .

Atunc i cînd este pos ib i l ş i p lauz i bi l , această concepţ ie i n­fl uenţează vînătoarea noastră d i sperată pe u rme le l ucru l u i atît de Înşe l ător care este ex i stenţa ' ca act pr imord i a l , i reducti b i l , i nde­pendent de or ice proces cogn i t iv, impos i b i l de testat emp i r ic , ş i despre care se presupune că ne este dată pr i ntr-o i ntu i ţ ie i nte lectua lă a abso l utu l u i , sau de i ntu i ţ ia ex i stenţ i a l ă a l u i Cogito. Intu iţ ia ex i stenţei n u provi ne, dec i , d i n fam i l ia r izarea noastră prea l ab i l ă cu Absol utu l sau cu Cogito, ci d i ntr-o m i şcare

90

Horror Metaphysicus

despre care s imţ im că face F i i nţa să sporească sau să scadă, ca rezu l tat al b i nel u i sau rău l u i fapte lor noa stre. F i i nţa devi ne i nte l i g ib i l ă pr i n auto-percepţ ia b i ne l u i ş i a rău l u i .

Alter ego

Dacă aşa stau l ucru r i le, atu nc i ş i Cogito este l a rîndu i l u i resp i ns c a fundament u l t im, a l ătu r i d e Absol ut - Î n sensu l ca rtez i a n, În or ice caz . Totu ş i , n u este resp ins ch i a r În man ieră empi r i stă . I l uz i a u nei i ntu iţ i i d i recte ( "nemed i ate") a "s i ne l u i " nu este În l ă tu rată de s imp l u l fa pt că o percepţ ie pre- l i ngvist ică nu poate fi pu r ş i s imp lu convertită Într-o teorie, ca să nu ma i vorbim de o fu ndamenta re teoret ică a cu noaşteri i ; se poate ori cînd rep l ica În mod p lauz ib i l că o astfe l de percepţ ie, deşi i nexprimabi lă, poate fi totuş i va l idă, cel puţ in În cazu l pe care l-am d i scutat, oferi ndu­ne astfe l o perspect ivă ca re - aşa cum am Încercat să sugerez pînă acum - reprez i ntă pentru noi un caz parad igmatic de "ex i stenţă " . Ma i degrabă ideea a r f i că l ucru l pe ca re l-am dobîndit pri n Cogito nu este propria mea persoa nă ca entitate metafiz ică; ea nu-mi este acces ib i l ă ca u n ivers auto-constitu it de jure.

Del im itînd eu l ca fu ndament epi stemolog ic, d i ncolo de care nu ma i ex i stă n i m ic, Desca rtes a făcut impos ib i l ă Înţe legerea empatică a u n u i a l ter-ego; numa i i n tu i ţ ia i ncertă , i nd i rectă mă convi nge că mai ex i stă ş i un a l t eu în afa ră de m i ne. Ş i este ch ia r ş i ma i Îndo ie l n i c că acest raţ ionament i nduct iv este u n u l Întemei at, porn i nd d e l a prem isa că n i c i u n fel d e presupuner i bazate · pe ana log ie nu pot f i făcute În mod l eg i t im dacă un a l ter­ego se af lă sub protecţ ia i n fa i l i b i l ă a propr ie i sa le exc i us iv i tăţ i , ş i e Înch i s ermet ic În faţa orică ru i acces d in afa ră .

Ideea este de fapt u na ob i şnu ită; e a a fost expr imată În nu meroase ocaz i i ş i de numeroase persoane, a căror menţ ionare a i c i n-a r fi decît o i nut i l ă pa radă de nume mar i : a face pa rte

9 1

Leszek Ko lakowsk i

d i ntr-o comu n itate umană ş i a f i imp l i cat În comun i carea cu ce i l a l ţ i const itu ie o parte i nevitab i l ă a ceea ce impropri u este num i t " Eu" ( impropri u deoa rece cuvîntu l " Eu" nu este u n sub­stant iv) . Mod u l meu de v iaţă , acte le şi emoţi i l e mele dep i nd atît de ceea ce aşteaptă a l ţ i i de la m i ne, cît ş i de spr i j i n u l pe ca re aceşt ia m i - I oferă . Asta Înseamnă că dep i nde de n i ve l u l la care Întru nesc aceste aşteptă r i dacă apa rţ i n Într-adevă r comun ităţ i i sau n u , i a r a sta înseamnă că, pentru a face parte d i n comu n itate, trebu ie să mă văd pe m i ne însum i În termen i de b ine şi de rău . Dec i conşt i i nţa b i ne l u i ş i rău l u i este cea ca re face pos ib i l ă apartenenţa mea l a comu n i tate, ş i astfe l ea este o cond i ţ ie a auto-afi rmăr i i conti nue a propr ie i mele ex i stenţe . " Eu l " este constru i t, pr i ntre a l te le, d i n conşti i nţa b ine l u i şi a ră u l u i . B l ocînd eu l , ca rtez i an i sm u l l-a împ ins la non-ex i stenţă . EI este deblocat d i n nou şi readus la rea l i tate atu nc i cînd devi ne această con­şti i nţă, ş i astfe l e făcut să ex i ste în procesu l de comu n i care; asta nu Înseamnă În n i c i u n caz că el constitu ie doar o pa rte, ş i că nu are statu l onto log ic propr iu , c ă este Î n întreg ime der ivat iv - atît d i n punct de vedere log ic, cît şi onto log ic - ş i secu ndar În raport cu "întregu l " soc i a l (aşa cum credeau Comte ş i B rad ley); s-a r putea ch i a r ca, reprezentînd o pa rte, e l să nu fie creat, c i să ex i ste pur şi s impl u .

A concepe "eu l " c a p e o ent i tate autonomă d i n punct de vedere onto log ic, care se ma n ifestă (sau dev ine o persoană ) pr i n i ntermed i u l com u n icăr i i pe tă rîmu l bi ne l u i ş i a l rău l u i , presu­pune în p lus faptu l că s i ne le este p l asat într-o comun i tate stab i lă d in perspect i vă i stor ică, ş i că este cît de cît conşt ient de apar­tenenţa sa . Cu a lte cuv i nte, pentru a fi rea lă , o comun itate tre­bu ie să i nc l udă generaţ i i trecute şi ch i a r i potet i ce generaţ i i v i i toa re, trebu ie să tră i ască într-u n spaţ i u spi r i tu a l În care trecutul să fi e actua l ; un anum i t t ip de comun i ca re cu sp i r i te l e ancestra le ş i cu l tu l morm i nte lor a fost d i ntotdeauna o expres ie fi rească a conşt i i nţe i faptu l u i că acest spaţ i u spi r itua l este rea l . Faptu l că rea l i tatea eu l u i ŞI sent i mentu l apa rtenenţei la o com u n i tate

92

Horror Metaphys icLl s

defi n i tă i stor ic sînt legate re iese, i a răş i , d in mod u l În care e le decad În c iv i l izaţ ia noastră . Cu l tu l morm i nte lor, a l trupu l u i morţ i lor ş i conşt i i nţa faptu l u i că tră i m Într-o aşezare uma nă, ca re se pre l ungeşte Îna i nte şi după generaţ ia prezentă, se st i ng pari paru o dată cu co lapsu l rea l i tăţ i i eu l u i . Cu cît comu n i tatea i stor ică este percepută ca i rea l ă, cu atît "Eu" sînt ma i puţ i n rea l . Ch i a r dacă această observaţ ie pa re il la jean jacques Rousseau, l uaţ i -o ca ata re.

Încercînd să sa l veze eu l , ş i În ace laş i t imp să- I pr iveze de d i mens i u n i l e l u i comun i ta re ş i i stor i ce, Desca rtes - or ica re ar fi fost i ntenţi i l e sa le - l -a fă cut tot atît de puţ i n rea l ca ş i co­m u n i tatea, i stor ia , b i ne le sau ră u l .

Rezu ltatu l acestu i d i scu rs sem i -cartez ian ş i sem i -ant i cartez ian , sem i -p laton i c ş i sem i-ant i p l aton ic nu pret i nde n i c idecum Gă a r ech iva la cu no i descoperi r i . E I spune doar u rmătoa re le :

Nu ex i stă n ic i un acces la absol utu l ep i stemo log ic, ş i n ic i u n acces pr iv i l eg i at l a F i i nţa abso l ută, care să a i bă c a rezu ltat o cunoaştere teoret ică va l i dă (această ut l imă restr icţ ie este nece­sa ră, pentru că noi nu putem exc l ude a priori rea l i tatea expe­r ienţei m i st i ce, care le oferă u nora accesu l pr iv i l eg i at, dar experienţa lor nu poate f i tra nspusă Într-o teor ie) . Această dub lă i nterd i cţ ie nu trebu i e să sfîrşească Într-un n i h i l i sm pragmat ic ; ea este compat i b i l ă cu opi n i a că perspect iva metafiz i că, ne-pragma­t i că, e pos ib i l ă ca rezu ltat a l v ieţu i r i i noastre pe tă rîmu l b i ne l u i ş i ră u l u i , ş i ca rezu ltat a l experi mentăr i i b i ne l u i ş i ră u l u i ca stă ri a l e ex i stenţe i propri i . Această i nterd i cţ ie expl ică Însă de ce fi losof ia, ca ş i Peter Pan, nu se matu r izează n i c i odată .

Despre toate l imbajele posib i le

Ş i de ce a r trebu i s ă credem toate astea ? E c l a r că pentru o astfe l de opi n ie nu ex i stă n i c i u n fe l de mot ive care să ţ i nă de

9 3

Leszek Kolakowsk i

norme le de gînd i re adm i se În mod cu rent, ş i ca re l a rîndu i lor să-ş i extragă va l i d itatea d i ntr-un abso l ut epistemolog ie genera l acceptat, ş i asta tocma i pentru că un astfe l de abso l ut nu poate fi ati ns . Dacă une le d i ntre aceste regu l i trad i ţ iona le pe care am Încercat să l e reformu l ez sînt cred i b i l e sau nu , asta ţ ine de a l egerea pe care o facem noi Între toate l imbaj e le pos ib i l e . Totu ş i , acea stă a l egere nu este n i c i a rbitrară, ş i n i c i or i entată de o cu noaştere anter ior dobînd ită, pr iv itoa re la merite l e cogn i hve sau l a super ior i tatea u n u i l i mbaj În ra port cu a ltu l ; o astfe l de cunoaştere ar neces ita cr i ter i i ma i îna l te de va l id itate, şi astfe l ea n-ar reuş i să iasă d i n bi necu noscutu l cerc scept ic . Totuş i , a l ege­rea nu este a rbi tra ră , nu e oa rbă sau a l eator ie . Ea constă , de fapt, În a face exp l i c i t ceea ce şt im dej a .

Pentru a face operaţ iona l ş i i nte l i g ib i l u nu l d i ntre l i mbaje le pos i b i l e - ş i astfe l , pentru a face c red i b i l u n punct de vedere metafi z i c sau epi stemolog ie - noi nu Începem n i c iodată cu Începutu l . A legerea Între toate l imbaje le pos i b i l e o fac c iv i l iza­ţ i i le, n u Dumnezeu . F i losofi i l e expr imă aspi raţ i i l e ş i a l egeri l e c iv i l i zaţi ilor; asta nu Înseamnă că fi losofi i sînt n i şte ca na le pas ive sau n i şte i nstru mente fonografice pe care l e fo losesc c iv i l izaţ i i le pentru a se expr ima (aşa cum pa r u neori să creadă hege l i en i i ) . Expl i c i tÎnd o c iv i l izaţ ie, e i o aj ută s ă s e exti ndă ş i s ă s e afi rme, tot aşa cum noi desch idem i ned i te ş i neaşteptate că i a l e evo l uţ ie i noastre pr i ntr-u n efort de expri mare. Într-o oa reca re măsu ră, fi lo­sofi i l e sînt nevoite să a leagă ; fi i nd l i m itate ş i n i c iodată impar­ţ ia le, e le expr imă i nevitab i l une le aspecte a l e c iv i l i zaţi i l or d i n care fac pa rte, Î n dauna a ltora . C iv i l izaţ i i l e - cel puţ i n ce le ca re au nevo ie de fi l osofie pentru a se expr ima, ş i ne sînt cu noscute pri n i nte rmed i u l ei - nu sînt n i c i odată perfect coerente; dacă a r fi coerente, e le s-a r b loca' Într-o auto-contemp la re i nertă, şi s-a r îndrepta spre d i strugere. Dec i , i ntermed ia ru l d i stors ionează obl i ­gatori u mesaj u l . F i i nd se lect iv i Î n a dezvă l u i prem ise le ascu nse a l e u ne i c iv i l i zaţ i i , ofer i ndu- i astfe l o cunoaştere de s i ne pa rţ i a l ă ş i "colorÎnd" această cunoaştere de s i ne cu propri i l e lor prem i se,

9 4

Horror Metaphysicus

mar i i fi l osofi, deşi nu pot evada pu r şi s imp l u d i n t i mpu l În ca re tră iesc, creează d i scont i nu ităţ i ş i Împ i ng "spi r itu l epoc i i " Într-o nouă d i recţ ie; În ce măsură rezu ltate l e acestei munc i trebu ie pr iv i te ca o conti nua re sau ca un h i atu s În i stor ia cu l tur i i , este În genere un l ucru nes i gu r, ch i a r şi după ce au trecut seco le .

Vrînd, nevrînd, fi l osofi i - atu nc i cînd Încearcă să formu l eze asp i raţi i l e nerost ite a l e epoc i i lo r, ş i , În ace laş i t i mp, Îş i depăşesc resu rse le persona le - creează sau recreează, sau poate act ivează noi l i mbaje . U ne le d i ntre aceste l i mbaje se dovedesc a fi moarte şi cad În u i ta re . A l te le rămîn şi pri nd rădăc i n i În so l u l cu l tu r i i , da r de regu lă nu sînt i med iat ş i Î n mod fi resc conv i ngătoare, sau ch i a r i nte l i g ib i le . Deseor i a Înţe lege un nou l i mbaj a l fi losofi e i ţ i ne de co'nverti rea sp i r i tua l ă : acte le Înţeleger i i ş i cred i nţei sînt i nd i st i ncte, sau poate ch i a r u l t i m u l ÎI precede pe pr imu l .

Să ana l izăm pr ima propoz i ţ ie a Tratatului l u i Wittgenste i n -nu ma i puţ i n re l evantă, totuş i , i n comparab i l ma i puţ i n c i tată decît fa imoasa propoz i ţ ie fi n a l ă . Ea sună astfe l : "Această ca rte va fi Înţe leasă, probab i l , doar de către ce l care a avut deja ide i l e cupr i nse În ea - sa u ce l puţ i n ide i s im i l a re" . 2o Această afi rmaţie ech iva lează cu a repeta formu l a credo ut intelligam2 1 (z i ca la nu s e potr iveşte, totuş i , cu convi ngerea l u i Wittgenste i n de il f i ofer it o sol uţ ie defi n i t ivă, cu desăvîrş i re c l a ră, un adevăr u lt im , etc. ) Ş i Într-adevă r, În fi losofi e acest pri nc ip i u nu e ma i puţ i n va lab i l decît În cred i nţa re l i g ioasă : cu excepţ ia ant i -fi losofi i lo� poz i t i ­v i ste ş i mater i a l i ste, o fi l osofi e dev i ne i nte l i g ib i l ă pr i ntr-u n t ip de i n i ţ i ere care nu este precedată de un act de Înţe legere

20 Am preferat traducerea d i rectă a vers iu n i i l u i Kolakowski pentru prima frază d i n Tractatus cele i dej a existente în l imba română ("probab i l că această carte va fi Înţeleasă numa i de către acela care a med itat CÎndva el Însuşi asupra gîndur i lor exprimate a i c i , sau cel puţ in la gîndur i asemănătoa re" - Human itas, 1 99 1 , p ,3S ) pentru a păstra nu anţa acceptăr i i prea lab i le a une i idei ca o condiţ ie a înţelegeri i e i . (î n textu l englez : "perhaps th is book wi l l be u nderstood o n l y by someone who has h i mself already had the thoughts that a re expressed i n it - or at least s im i l a r thoughts") . Subl i n ieri le îmi aparţ in -n . t .

21 cred ca să În,teleg (În la t ină , În ori g i n a l ) - n .t.

95

Leszek Ko l akowski

i nte lectua l ă ; înţel egem această fi losofie în ch i a r actu l acceptă r i i e i , care poate să concorde sa u nu cu ideea pe care gînd i toru l o a re despre s i ne. Iată de ce fi l osofi i se p l îng atît de des că sînt greş i t înţe leş i . Potr iv i t l u i Wittgenste in , Bertra nd Russe l l n-a reuş i t să pătru ndă sensu l Tractatus-u l u i . Despre Hege l se spune c-a r fi afi rmat că doa r un s i ngu r om l -a înţe l es, şi ace la l -a înţe les greş i t . U n i i d i sc i po l i susţ i neau că Ari stote l , după două decen i i petrecute în Academi�, n-a reuş it să - I înţe leagă pe P laton, ca re l a rîndu l l u i , după ce a petrecut cîţ iva a n i în compan i a l u i Socrate, n u pr icepuse despre ce era vorba î n învăţătu ra maestru l u i să u . Avicenna a st�d i at Metafizica patruzec i de a n i Îna i nte s ă Înceapă să- i înţe l eagă sensu ri l e, J a nsen i u s a trebu it să c i tească de zece ori opera comp letă a Sfîntu l u i August i n ş i l uc ră r i l e l u i despre graţ i a d i v ină de tre izeci de or i îna i nte de a îndrăzn i să-ş i compu nă vo l u m i nosu l tratat eret ic . Ja mes l -a i nterpretat greş i t pe Pei rce nu ma i puţ i n decît Sa rtre pe Heidegger etc .

D i fi cu ltăţ i l e fi l osofie i abu ndă În asemenea poveşt i , ca re l a pr ima vedere pa r să depu nă o mărtur ie nu prea p lăcută despre pretenţ i i le fi l osofi ei la adevă r ş i r i goa re, dar poate că, l a o ana l iză ma i atentă, e le confi rmă pri nc ip i u l pe ca re tocma i l -am am i nt i t . N u exi stă u n l i mbaj perfect, ş i sînt tot atît de mu lte l i m­baje pos i b i l e ca ş i perspect ive le d in ca re pot f i pr iv i te F i i nţa ş i Nefi i nţa, ceea ce Înseamnă : i nfi n i t de mu lte . Ş i nu ex i stă n i c i un u ngh i de vedere care să desch idă s imu lta n toate perspect i ve le (doa r dacă e l n u co i nc ide cu och i u l d iv i n ) . U neori putem trece de la un u ngh i de vedere la a l tu l fă ră să u i tăm perspect iva a nte­r ioa ră, şi astfe l , sîntem capab i l i să percepem adevă ru l ma i mu ltor perspect i ve metafiz i ce, ca re, odată aduse la un presupus l i mbaj comu n, i ntră În confl i ct. Dar cel ma i adesea ne menţ i nem la u n s i ngu r pu nct d e observaţ ie, după ce a m fost Împ i nş i spre e l atît de constrînger i le c iv i l i zaţ ie i noastre, cît ş i de prefer i nţe le noa stre menta le, de tentaţ i i l e ş i de dor i nţe le noastre . Dec i , eu ş i vec i n u l meu percepem Într-adevă r l ucru r i d i fer ite.

D i sputa mu l tor fi losofi ş i l i ngvişt i ţ ine de fa ptu l că ident if i ­ca rea obiecte lor, atît În l i m baj, cît ş i În percepţ ie, este or ientată

96

Horror Metaphys icLi s

de cons ideraţ i i practi ce, de neces ităţ i , de vo inţă, pe scu rt, de u n t i p d e i nteres, f ie e l legat d e spec ia noa stră - fi i nd astfe l , u n iver­sa l uman -, f ie spec if ic u nei soc ietăţ i , c iv i l izaţ i i sau ch i a r u nei persoa ne anume. Acest l ucru pare i ncompati b i l cu convi ngerea că ex i stă În mod cert obiecte s i mp le, exceptînd s i tuaţ ia În ca re această conv i ngere este cons iderată d rept una d i n numeroasele imagi n i a le l u m i i , toate la fe l de va l ide. Ace l a ş i pr i nc ip i u a l p lu ­ra l i tăţ i i i magi n i lor ech i po lente este ap l i cab i l a fortiori l i mbaj u l u i metafiz ic i i .

Da r atunc i Înseamnă că ne Întoa rcem la d i lema noastră i n i ţ i a l ă . Cum pot fi l egat de un l i mbaj pa rti cu l a r (sau de u n ungh i de vedere d i n care pr ivesc l u mea, s au de o regu l ă de i nterpreta re a întregu l u i exper ienţe i ) şi să nu- i at r i bu i o capac i tate cogn i t ivă pr iv i legi ată ? Ş i dacă mă prefac că am l a d i spoz i ţ ie u n l imbaj superior, sau ch i a r u n l i mbaj absol ut, atu nc i fie aş putea vorb i doa r despre a l te l i m baje, nu ş i despre rea l itatea l a care acestea se referă, f ie l i mbaj u l meu a r fi u n l i m baj sta nda rd, faţă de ca re ce le l a lte ar fi d i a l ecte i ncomplete. Dacă u l t ima va r ia ntă este cea va l ab i l ă , atu nc i ex i stă Într-adevăr un l i mbaj d i v i n abso lut, cupr i nzînd toate puncte le de vedere care pot fi concepute. U n astfe l de l imbaj este impos ib i l : ch i a r ş i Dumnezeu, atu nc i cînd vorbeşte pr in gura profetu l u i , trebu ie să se traducă pe s i ne Înt r-o l i mbă omenească ; traducerea este evident deforma ntă, i a r noi nu avem acces l a or i g i n a l . Dacă e va lab i l ă p r ima va r ia ntă, atu nc i l i mbaj u l meu part i cu l a r ( l i mbaj u l de gradu l Întî i , l i mbaj u l l ucru­r i l or) poate Într-adevă r să nu rec lame n i c i o poz i ţ ie pr iv i legi ată, însă eu n-aş putea expl i ca În acest l i m baj absenţa poz i ţ ie i pr iv i leg i ate: pentru a face acest l u cru a r trebu i să-m i abandonez l i mbaj u l ş i să mă îndrept către u n super sau meta- l i m baj, În ca re poz iţ ia mea pa rt icu l a ră nu poate fi expr i mată .

Cu a l te cuv i nte: atu nc i cînd afi rm cu mă r i n i m ie că "toate teor i i l e metafi z i ce sînt la fe l de bune" eu nu-m i a sum n i c i u n punct d e vedere, c i expr im doa r pri nc ip i u l to leranţe i , ca re, ori cît de l ăudab i l a r f i , este forma l şi n u va produce - n i c i măcar nu va

9 7

Leszek Kolakowsk i

Încu raja - vreo idee metafiz ică . Atu nc i cînd Încerc să pă strez În m i nte acest pr i nc ip i u ş i să- I comb in cu pu nctu l meu de ve�ere pa rt icu l a r sînt i ncoerent, deoa rece susţ i n că "poz i ţ ia mea este la fe l de bu nă ca or icare a l ta, ch i a r dacă e i ncompati b i l ă cu aceasta " . ProcedÎnd astfe l , eu nu pot exp l i ca În mod i nte l i g ib i l În ce sens poz iţ ia mea se afl ă În contrad i cţ ie cu a l te le . Gene­roz itatea to lerantă nu ne oferă o ieş i re d i n paradoxu l auto­referenţ i a l ităţ i i .

Log ic i anu l ş i p ictoru l po lonez Leon Chwi stek a publ i cat În 1 9 2 1 o ca rte i nt itu l at ă Pluralitatea Realităţii, În care sugera că ex istă patru t ipur i de rea l i tăţi rec i proc i ndependente şi prezumt iv non- i nterferente: rea l i tatea lucru r i l or, aşa cum sînt e l e d i ferenţ ia­te de către s imţu l comu n, rea l i tatea fi z i c i i , cea a i mpres i i lor ş i cea a imag inaţ ie i . E le sînt expr imate a rt i st i c ca p ictu ră pr i m it i ­v i stă, natu ra l i stă, impres ion i stă ş i respect iv, futu r i stă . Da r atu nc i , susţ i nea e l , această p l u ra l i tate ju st if ică u n număr i nfi n i t de pers­pect ive la fe l de va l ide asupra l u m i i , n i c i u n a demonstrabi l ă , dar f iecare d i ntre e le acceptab i lă , cu cond i ţ ia să nu Încerce să stab i ­l ească În favoarea e i u n monopol a l adevă ru l u i . D i fer ite le răs­punsur i date u nor probl eme trad i ţ iona le - cum sînt l i bertatea vo i nţe i , a m i nţ i i şi a trupu l u i , obiect iv itatea va lori lor - dev i n acceptab i l e o dată ce se l i m itează l a u na s au a l ta d i ntre ce le patru t i pur i de rea l ităţ i .

Teor ia ex i stenţe i ma i mu ltor rea l i tăţi - ori cît de ident ice -ch i a r dacă În acest caz a fost creată ca exp l i caţ ie metafi z i că a p ictu r i i , constitu i e o i mag ine p lauz i b i l ă ş i tentantă a un i versu l u i , d a r Îndată c e apare c a propunere ep istemologi că, e a nu poate depăş i - atît În cazu l l u i Chwi stek, c ît şi În cel al l u i Wi l l i am J ames - acest obstaco l : cum să susţ i i super ior i tatea u nei teor i i despre ex i stenţă În ace laş i l imbaj În ca re este formu l ată Însăş i teor i a ? Ar trebu i să susţ i nem oa re că, În u l t imă i nstanţă, afi rmaţ ia

"totu l este necesa r" este l a fe l de va l idă ca ş i afi rmaţ ia "n i m i c nu este necesa r decît Î n vederea re l aţ i i lor logice", ş i că teza conform că re ia "cuvîntu l <Eu> nu a re referent" nu este mai puţ i n

98

Horror Metaphysicus

adevă rată decît teza "orice l ucru ca re a re referent se referă l a cuvîntu l <Eu>"? Vom Întî l n i oa re Într-o bună z i u n gen i u care să dovedească (ş i nu doa r să afi rme) că, de pe poz i ţ i i ma i Îna l te, Sfîntu l August i n , Sp i noza, H ume, Kant şi Hegel f ie au spus ace l a ş i l ucru, f ie au expri mat viz i u n i perfect compat ib i l e despre rea l i tate, aşa cum apar e le pr iv i te d i n ungh i u r i d i fer i te? O z i ca l ă c i tată de Mart i n Buber spune că toate afi rmaţi i l e contrad i ctori i a l e Înţe lepţi lor evre i sînt adevă rate În ceru r i , după cum toate adevă ru r i l e sînt u n ite În ceru r i . Să ana l izăm această idee.

Dacă stratu r i l e rea l i tăţ i i , i ndependente unu l faţă de a l tu l , neces ită l i mbaje i ndependente pentru a putea fi descr i se, atu nc i ex i stă o putern i că sugest ie că ace le l i mbaje sînt comp let i ntra­duct i b i l e, ş i dacă e aşa, atu nc i ex i stă Într-adevă r un mot iv suf i­c i ent de bun pentru a susţ i ne că perspect ive d i fer i te asupra l u m i i pot coex i sta Într-o perfectă i nd i ferenţă rec i procă: e l e nu se pot confru nta sau i ntra În contrad icţ ie . Şi ch i a r această expres ie "e le n u se pot confru nta etc . " este expri mată Într-un meta- l imbaj, care l a rîndu i l u i este n u l d i n pu nct de vedere metafiz i c . Atu nc i reven im l a vechea d i lemă : fie ne l i m ităm l a acest meta- l i mbaj ş i facem ca verd i cte le noastre s ă f ie i re l evante faţă de temeri l e rea l e d i n care tră ieşte fi l osofi a , fie ne angajăm l a o perspect ivă metafiz ică part i cu l a ră ş i dec l a răm că această perspect ivă, o dată defi n i t ivată, nu poate f i n i c iodată a rmon izată sau opusă r iva le lor sa le, ş i d in nou această auto- i nterpreta re face perspect iva noastră i re levantă faţă de prob lemele rea le d i n care tră ieşte fi l osofi a .

Ex i stă u n motiv pentru care ecumen i smu l metafi z i c e ma i puţ i n s i gu r ş i ma i precar d i n punct de vedere l og ic decît ecumen i smu l re l ig ios .

Atu nc i cînd romant ic i i ş i n umeroş i i lor conti nuatori d i n seco l u l nostru - fie e i teo log i s a u sava nţ i - repetau Î n d iverse va r ia nte cuvi nte le l u i Wi l l i am B l a ke "toate re l ig i i l e sînt u na", e i avea u În vedere doa r unu l d i n ce le două pr i nc ip i i pos ib i l e, ş i se făceau v i novaţ i de a nu fi operat o d i st i ncţ ie c l a ră Între e le .

"Toate re l i g i i l e sînt una" a r putea să Însem ne că ex i stă un număr, or icît de l i m itat, de cred i nţe ca re pot f i ident i fi cate ş i

9 9

Leszek Ko/a kowski

expr imate, ca re sînt comu ne tutu ror re l i g i i lor ş i În ca re toţi cred i nc ioş i i se regăsesc . Acea stă opi n i e, fi e ea corectă sau greş ită, i mpl ică faptu l că re l i g i a este o colecţ ie de afi rmaţ i i , d i ntre ca re u ne le sînt cu adevărat importante, i a r a l te le nu , ş i că ace le afi rmaţi i care contează sînt i nc l u se În toate s i stemele de cred i nţe cu noscute.

Aceea ş i afi rmaţ ie a r putea să Însem ne, pe de a l tă pa rte, că toate re l i g i i l e sînt expres i i cu l tu ra l e a l e ace le iaş i exper ienţe umane fu ndamenta le, care nu poate fi totuş i expr imată În forma sa neconta m i nată, or ig i na ră, c i este degh izată Într-o mu lt i tud i ne de r i tu a l u r i , m i tur i , dogme, tabu-ur i ş i norme, d i ntre ca re n i c i una nu poate spera s ă se bucure de va l id itate exc lu s ivă . Esenţa v ieţi i re l i g ioase este Într-adevăr aceeaş i , dar ea nu constă În aserţ i u n i doctr i na le ca re să poată fi extrase d i n nenumărate le forme de veneraţ ie, ca fi i nd pri nc ip i u l lor un i fi cator; o dată Îm­brăcată În cuvi nte, acea stă esenţă nu poate decît să apa rţ i nă u nei c iv i l izaţ i i anume; oamen i i d i n epoc i ş i spaţ i i cu ltu ra l e d i fer ite pot Împărtăş i aceeaş i exper ienţă, dar eşuează de fieca re dată atu nc i cînd Încearcă să- i dea forma "teoret ică" adecvată : oa men i i d i n a l te c i v i I izaţ i i nu s e regăsesc Î n această reconstrucţ ie .

Pr ima d i ntre ce le două a l ternat ive e aproa pe s igur greş ită . E foarte puţ i n probab i l să se poată găsi o dogmă u n iversa l ă a tutu ror re l ig i i lor, recunoscută efect iv În toate, ş i care să nu f ie o genera l iza re vagă , vec i nă cu l i psa de sens, sau o necontroversată p lat i tud i ne. Cea de-a doua vers i u ne e m u l t ma i p l auz ib i l ă, dacă nu ca teor ie emp i r i c sau i stor i c demonstrab i l ă , atu nc i măcar ca regu l ă hermeneutică fert i l ă . În or ice caz, ea ne aj ută să căutăm ş i să găs im o comun i une d e sensu r� Î n forme d e vi aţă re l i g ioasă d i spa rate ş i fără l egătu ră, fă ră să pret i ndă că sem n i fi caţ ia comună astfe l descoper ită a r putea În locu i cu ltu l re l ig ios ex i stent, mode lat i stor ic . Ea nu exc l ude n i c i ch ia r perspect iva u ne i comu n ităţi re l ig ioase u n iversa le - oricît de puţ i n probab i l ă ş i de Îndepă rtată - care să găsească u n l i mbaj comun a l cu l tu l u i re l ig ios; totuş i , ch i a r ş i atunc i expres ia u ne i experienţe re l i g ioase

1 00

Horror Metaphys icus

tot a r fi s imbo l i că ş i i stor iceşte re lat ivă, deoa rece d i stanţa d i ntre exper ienţa propr i u -z i să ş i toate formele s imbol ice, or i cît de bogate ş i de l a rg ră spînd i te, ră mîne de netrecut.

Ecumen i smu l fi l osofi c nu suferă de această ambigu i tate pentru că vocaţ ia fi l osofi e i este doa r aceea de a fi a rti cu l ată Într- un l i mbaj ş i de a ofer i a rgumente; ea n u se poate refer i - sau cel puţ i n aşa pa re - l a o exper ienţă i nexpri mabi l ă , În căutarea esenţe i sa le com u ne; dacă ar ex i sta o asemenea esenţă, ea a r avea o formă propoz iţ iona l ă, ca re ar pret i nde că e sati sfăcătoa re d i n punct de vedere log ic, şi n-ar fi extra să de sub munţi i de cuv i nte d i n care e a l cătu ită fi losofi a . Ea n i c i măcar n-ar putea fi redusă la o p l at i tud i ne necontroversată, pentru că n i c i o ba na­l itate nu e atît de bana l ă Încît sensu r i l e e i să n u f ie d i n cînd În cînd provocate ş i contestate de fi l osofi . Pr i n u rmare, e mai probab i l - dacă avem Încredere În Învăţăm i nte le exper ienţei i stor ice - ca id iomu r i. l e rec ip roc ne- i nte l ig i b i l e ş i i ncongurente să i ntre În confl i ct. D i ntre toate l i mbaje le pos ib i l e, i n fi n i t de nu ­meroase, probab i l că n i c i unu l n u este atotcupr i nzător, exceptînd lingua incognita Oei. 22

Ch ia r ş i to leranţa e ma i uşor ş i ma i b i ne j u st i fi cată - de jure, nu d i n punctu l de vedere a l documente lor i stori ce, des igu r - În cu ltu l re l ig ios decît În fi losofie, deoa rece, pe lîngă faptu l că a re numeroase m ij l oace non-verba le de expres ie, cu ltu l re l i g ios i n c l ude recunoaşterea, imp l i c i tă şi deseori exp l i c ită, a faptu l u i că l imba omenească este i neptă şi i ncomp letă atunc i CÎnd vorbeşte despre ceea ce nu poate fi expr imat. D i n acest mot iv potenţ i a l , e m a i fi resc să accepţi d i vers i tatea i d iomur i lor rel i g ioase, toate i m perfecte În mod i nev itab i l . În rea l itate e ch i a r ma i d i fi c i l , pentru că nu doa r cred i nţe le model ate verba l , c i ş i r i tu a l u r i l e ş i ob ice i u r i l e t i nd să rec lame va l i d itate abso l ută, i a r oamen i i au mot ive să ia ca ata re ideea că , atunc i cînd se dezbat probleme

2 2 limba necunoscută a lui Dumnezeu (În l a t ină , În orig i n a l ) - n . t .

1 0 1

Leszek Ko la kowsk i

re l i g ioase, În joc se află ma i m u l t decît atît ( u n foa rte i m portant mot iv de d i spută În i stor ia sch i smei ră să r i tene ca re a pecet l u i t ma rea sepa ra re a b iser i c i i creşti ne, cu enorme consec i nţe pentru v i itoru l c iv i l izaţ ie i , a fost Întreba rea dacă În Sfînta Împă rtăşan i e ar trebu i fo los i tă pîi ne dospi tă sau nedospită ) . Totu ş i , fi l osofia rec l amă nu doa r adevă ru l , ci adevă ru l În sensu l l i tera l ; proc la­maţi i l e e i , pr iv i te ca regu l i , sînt adevă rate l u ate ca ata re, fă ră conces i i făcute i nerentei i nadecvă r i a cuvi nte lor .

Un fi losof presupune de regu lă că, i nd i ferent ce ar spune un a l t fi l osof, dacă are vreun sens, atu nc i acesta e traduct i b i l În j a rgonu l propri u ; i ntraduct ib i l i tatea, nerecu noscută de obice i , fu ncţionează totuş i ca o p lasă de sa lvare În t impu l confl i cte lor ("cr i t ica pe ca re m i -o aduc i dovedeşte că m-a i Înţe les complet greş it") , doa r dacă nu cumva confl i cte le apar În i nter ioru l ace le iaş i convenţ i i l i ngvist ice ş i se referă l a chest i u n i spec if i ce, restrînse.

Mari i fi losofi, care reprez i ntă puncte de d i scont i nu itate În i t i nerar i u l spi r i tua l al uman ităţ i i , pornesc de la un punct care n-a fost Încă descoperit, de l a ceea ce a reprezentat pînă acum o pată a i bă pe ha rta Gînd i r i i . E i sînt obl igaţ i să dea u n n u me aceste i pete, u n punct de u nde ei văd În mod d i fer i t pe i saj u l Înconj u rător. Se creează astfe l o l i mbă v i rg i nă, ş i n i c i u n obstacol i nsurmontab i l nu stă În ca lea martori lor care vor să pună p ic ioru l În ace l a ş i loc, să vadă aceeaş i pr ive l i şte ş i să pre ia ace leaş i i n strumente l i ngv i st ice pentru a o descr ie . Totu ş i , de regu l ă acest l ucru nu e uşor, pentru că noi Încercăm În mod fi resc să traducem texte le stră i ne Într- un d ia lect fam i l i a r - ş i ratăm sensu l . Or ice exemp lu o poate confi rma . Cînd c i teşte cuvi nte le l u i Heidegger: Oas Sosein des Oeseins ist die Sorge, u n fi l osof ana l i t ic t i nde să creadă că ceea ce a Încercat să spu nă germa n u l este c ă oamen i i Îş i fac deseori gr i j i pentru d i verse l ucru r i - o remarcă prea puţ i n i l u m i nată . Des igu r, am putea Încerca o traducere ma i puţ i n bana l ă , dar ati ngÎnd u n anum it grad de

1 02

Horror Metaphysicus

i nt im itate cu noua l i mbă, cel mai p robab i l vom aj unge la con­c l uz i a că mod u l cel mai bu n de a reda ceea ce a vrut He igegger să spună este fe l u l În ca re a spus-o e l . Ne-am ob i şnu i t cu une le concepte i ntraduct i b i l e a l e fi l osofie i or ienta l e, cum sînt Tao sau Atman, i a r ce1 care (asemen i autoru l u i de faţă) nu pot c i t i texte le ch i neze sau sanscr ite În or ig i na l n u vor Înţe lege probab i l n i c i ­odată sensu l lor rea l , Însă confuz i a l i mbaje lor În fi l osofie e d i fe­r i tă şi mu lt ma i derutantă decît d iversitatea etn ică . Atît Înţe lepc i u nea i nd i ană, cît ş i - În trad i ţ ia eu ropeană - fi losofia neo-p laton ică ocupă un teritor i u sp i r i tu a l În care se presupune că Întregu l poate fi conţi nut În pa rte ş i că, dacă p lecăm de la cert i tud i nea că acest fapt este În mod ev ident impos ib i l deoa rece g lobu l terestru nu poate fi vîrît Într-o cut ie de c iocol ată, atu nc i trebu ie să ren u nţăm la efortu l de a Înţe lege ş i să abandonăm această trad i ţ ie În groapa trecutu l u i p l i n de superst i ţ i i , căru i a probab i l că- i aparţ i ne . Ce-a r trebu i să facem cu afi rmaţ ia Înţe lep­ţ i lo r bud i şt i , conform căre ia samsara ş i nirvana sînt u n u l şi ace­I a ş i l ucru ? Sau cu pri n c i p i u l l u i Sankara : " F i i nd l i ps i t de pr i n­c i p i u l v ieţ i i , n u acţ ionez. F i i nd l i ps i t de i nte lect, nu sînt u n Învă­ţat. Pr i n urmare, nu posed n i c i cunoaştere ş i n i c i necunoaştere, ci posed doar l u m i na conşti i nţe i pure"? (A Thousand Teachings, cap. 1 3 , În traducerea engleză a l u i Sengaku Mayeda) . Şi totlJş i , ce lor care au aderat pentru o vreme la gînd i rea bud i stă ş i h i ndu i stă n im ic nu l i se pa re de neînţeles În astfe l de afi rmaţi i ; Î n sch i mb, e le pot avea prea puţ i n înţe les pentru i magi nea pe care ş i -o fac evre i i despre Dumnezeu, de exemp lu .

Scopu l no i lor l imbaje nu este propr i u-z i s fabr ica rea de neo lo­g i sme, o artă În care german i i au exce l at t imp de secole ; mar i i fi l osofi care au ut i l i zat doa r resu rse le l ex ica le ex i stente au produ s ş i e i l imbaje noi , forţînd vech i l e cuvi nte s ă descr ie no i l atur i a le rea l ităţ i i .

Perm iteţ i -m i o scu rtă d igres i u ne: u n u l d i ntre profesor i i mei de logi că, Kaz i m ierz Adj uk i ewi cz, a e l aborat o teor ie forma l ă asupra l i mbaje lor înch i se ş i coerente, complet i ntraducti b i l e u n u l

"

1 03

Leszek Kol akowsk i

În raport cu ce l ă l a l t (teor ie pub l i cată ca o ser ie de art i co le În revi sta Erkenntnis la sfîrş itu l a n i lor '30) . Mu l ţ i a n i mai tîrz i u eu , ca tînăr student atoateşt i utor (d i n fer ic i re, u rma să-m i p ierd În curînd aceste două cal ităţ i ) am atacat această teor ie ş i am arătat că autoru l ei fu sese i ncapabi l să găsească măcar un si ngur exemp lu care s-o susţ ină . Acum sînt de pă rere că ceea ce se apropie ce l ma i mu l t de un exemplu pentru astfe l de l imbaje sînt "s i stemele" fi losofi ce auto-conţi nute, ca ş i expres i i le cu l tu l u i re l igios.

Oare cum s-a produs amestecu l l i mb i lor? Povestea b ib l i că ( Geneza, X I , 1 -9 ) se refer ă, des igu r, la l i mb i l e popoarelor, a căror d ivers itate pa re să fie atît o pedeapsă d i v i nă pentru răutatea umană , cît şi o măsu ră pract ică , l uată de Dumnezeu pentru a Îm­p ied i ca această ra să trufaşă să facă tot ce- i trece pr in cap. Exe­geza creşt i nă standard leagă acest even i ment cruc i a l de cobo­rîrea Duhu l u i Sfînt, care a dă ru it Aposto l i lo r haru l l imb i lor ( Fapte, 1 1 , 1 - 1 3 ) , ref ăcînd astfe l , graţ i e sacr i fi c i u l u i l u i I sus Chr i stos, u n i tatea pe care uman itatea o p ierduse d in v ina e i . F i lon d i n A lexandr ia , Într-un tratat consacrat acestu i sub iect, a Încercat o a l tă i nterpreta re a l egor ică , oarecum ri scantă . De vreme ce oamen i i sînt foarte adesea s l ab i ş i - ş i folosesc l i bertatea pentru a face rău (cei p ioş i ar trebu i să se roage ca p lanu r i l e ş i i ntenţ i i l e acestora să dea greş), Dumnezeu, Împ id icîndu- i să-ş i Îndepl i nească dori nţele, a vrut pu r ş i s imp l u să m icşoreze rău l , ş i le-a amestecat l i mb i l e Î n acest scop. Totuş i , "confuz ia" nu Înseamnă sepa raţie - a ltfe l Moise ar f i fo los i t acest cuvînt. Confuz ia apare atunc i cînd d i fer i te i ngred iente sînt amestecate astfe l Încît e le nu mai pot fj separate şi n ic i u n a d i ntre foste l e lor Însuş i r i n u se mai păstrează, c i sînt create În sch i m b noi Însu ş i r i . L imba u n ică de d ina i ntea constru i r i i Turnu l u i Babe l reprez i ntă mu l ţ imea de t ică loş i i u mane, d i n care Dumnezeu a rea l izat u n amestec pentru a imp ied ica pe fiecare d i ntre e l e s ă d i strugă b ine le ( De Confusione Iinguarum, XXXVI I -XXXVI I I ) .

Ca exerc i ţ i u de i nterpretare, a l egor ia l u i F i lon nu sună convi n­gător. Am am i ntit-o a i c i pentru a face o sugest ie cvas i-teolog ică,

1 04

Horror Metaphysicus

men ită să exp l i ce confuz ia l i mbi lor fi losofi ce şi bazată pe confuz ia celor două semn i ficaţ i i a l e cuvîntu l u i "confuz ie" - cea creşt i nă şi cea "ch im i că", pe ca re a avut-o În vedere şi F i lon .

Cît t imp oamen i i tră iesc Într- un un ivers re lat iv stab i l ş i ordonat d in punct de vedere onto log ic, atît semn i fi caţ i a even i ­mentelor de z i cu z i , cît ş i u n itatea l u m i i , ed if i cată pr i n i storia creaţ ie i , sînt c la re ş i nu pot f i supuse Îndoie l i i . Ord i nea este atît fiz i că, cît şi mora lă, şi astfe l prob lema d i st i ncţ ie i d i ntre rea l ş i nerea l , sau d i ntre b i ne ş i rău , n u-ş i mai are rostu l , În cazu l În care ar apărea . Păcatu l or ig i nar al fi losofie i (sau al Înţe lepc i u n i i ) constă În faptu l că a renunţat l a această ord i ne pentru a constru i o a l ta, Întemeiată doar pe Raţ i u ne. Asta ech iva lează cu În­cercarea de a uzu rpa dreptu r i l e d i v i ne În benefic i u propr iu , sau de a constru i u n turn care să aj u ngă pînă la cer. Să ne am i nt im că Tu rn u l Babel trebu i a să Împ ied i ce oamen i i să se r i s i pească pe pămînt şi astfe l , să Încu rajeze u n itatea umană; Însă rezu l tatu l a contraz i s i ntenţ i i le . F i losofia era men i tă să descopere Într-un cîmp gol sensu l l u m i i ş i u n itatea sa ; i n strumente le pentru rea l iza­rea acestu i scop erau s imţu r i l e şi l og ica . Ca şi m ito logi i le, fi l osofia cons idera că l ucrur i l e nu sînt ce ni se pare nouă c-ar fi, că l u mea are nevo ie de o exp l i caţ ie, ş i că, pentru a o face i nte l ig i b i l ă , trebu ie descoperită u n itatea sa - atît a l ucru r i lor care o compun, cît ş i a or ig i n i i sa le i stori ce; spre deosebi re de m ito­log i i , ea nu cons idera că noi descoper im u n sens gata constru it, c i că Raţi u nea este capab i l ă să- I reconstru iască . F i losofi a a fost, dec i , În mod fi resc obl igată să facă d i st i ncţ i a d i ntre cauze efi ­c iente ş i cauze fi na le, ad i că Între ceea ce este l i ps i t de sens ş i ceea ce are sens Î n ord i nea even imentelor, l a fel c a ş i d i st i ncţ i a d i ntre ord i nea fiz i că ş i cea mora lă . N i c i una d i ntre e le n-ar putea servi ca bază pentru cea l a l tă, ş i trebu i e cercetate ş i reconstru ite separat.

Confuz ia l i mbi lor era, dec i , i nevitab i l ă . Pr i ntr- un progres lent, cr i ter i i le au fost cod i fi cate astfe l Încît să fie pos ib i l u n acord În cadre le Raţi u n i i , i a r setu l acestor cr i ter i i avea să se n umească

1 05

Leszek Kolakowsk i

"şti i nţă " . În zona moşten ită de fi losofie de la n uc leu l m ito log ie i -o l ume de semn ificaţ i i atotcupr i nzătoa re - astfe l de cr iter i i n u erau acces ib i l e, i a r această zonă u rma eventua l s ă s e defi nească pe s i ne ca fi i nd fi losofi a propr iu -z i să . F i losofi a este pri n defi n i ţ ie u n terito r i u a l confuz ie i l imbajelor, a l tfe l spus , o zonă În care nu e pos ib i l n ic i u n acord pe baza cr i ter i u l u i va l id ităţi i . Fără doar ş i poate, o mare pa rte a fi losofi e i e consacrată scopu l u i de a doved i că ea, fi l osofi a , defi n i tă conform amb iţ i i l or sa l e i n i ţ i a l e, este i m pos i b i l ă , de vreme ce cr i ter i i l e acceptab i l e În mod cu rent n u o pot va l ida , sau , ma i s imp l u spus , de vreme ce căuta rea "sensu l u i " este i n ut i l ă pentru că sens u l nu poate f i

"văzut" În l ume (fapt asemănător cr i t i c i i atei ste a rel i g i e i , care se reduce la observaţ i a că " n i men i n u l -a văzut pe Dum nezeu -l u cru perfect adevărat, ş i totodată atestat de B i b l ie ) . I a r Între şt i i nţă ş i fi losofi e ex i stă o "zonă gr i " , care constă În d i verse "sem i -şt i i nţel/ .

Pînă acum povestea dezastru l u i Tu rn u l u i Babel a re l i efat u rmătoare le , cel puţi n În aparenţă : confuz ia l imbaje lor fi losofi ce reprez i ntă o pedeapsă pentru însuş i faptu l de a fi i nventat fi l osofia, sau răzbunarea m ito log ie i pentru emanc i pa rea datorată încercăr i i arogante a fi losofie i de-a o răstu rna . F i l osofi a pret i n ­dea, pe de-o pa rte, că este căutătoarea de adevăr per excellence, dar pe de a ltă pa rte deţ i nea monopo l u l pr iv i nd dreptu l de a stabi l i ce este propr iu-z i s adevăru l . Dacă ea ar l ua În serios acest drept, s-a r pune pe s i ne În postu ra demnă de i nv id iat a u n u i j udecător care nu este controlat n i c i d e u n cod lega l , n i c i de s i tuaţ i i l e precedente: e l are pur ş i s imp l u puterea de a promu lga ad hac o l ege un i versa l va l idă, ş i să dec l a re apoi că n i c i una d i ntre sent i nţe le pe care l e dă nu este lega l ă ş i nu-ş i extrage va l id i tatea d i n codu l u n iversa l . Totuş i , acest pr iv i l eg iu rega l are un preţ, ş i e l constă În faptu l că or i c i ne poate em ite prete�ţ i i asupra l u i . Porn i nd d e la această prem isă , conceptu l d e adevăr ş i , pr i n u rmare, adevăru l Însu ş i ar putea deven i proprietatea exc l u s ivă a or icu i ar vrea să- I deţi nă . Pretenţ ia legit imă la dreptu l

1 06

Horror Metaphys icus

de proprietate asupra ace lu iaş i l ucru em isă de numeroş i i propri eta r i potenţ ia l i a re ca rezu l tat, În mod i nev itab i l , nume­roase l imbaje, la fe l de va l ide, dar i ntraducti b i l e, de vreme ce nu ex i stă n i c i o Curte Supremă care să decidă că o pretenţie este ma i întemei ată decît or icare a l ta . Horrar metaphysicus şi spectru l nesfîrş itei i ncert i tud i n i apar i nevita b i l .

Totuş i , dacă î n loc să constru i ască conceptu l d e adevă r po­tr iv i t i maginaţ ie i sa le l i bere, fi losofi a î l pre ia d i n şt i i nţe şi în­cea rcă să se dec l a re pe s i ne drept una de-a lor, ea se rupe de propr i i l e rădăc i n i ş i de chemarea sa or ig i na ră, r i scînd astfe l să dev ină un divertisment nei nteresant, cu prea puţ ină re leva nţă faţă de temeri le rea le - fi e e le şt i i nţ i fi ce, mora l e sau soc i a l e - a l e c iv i l izaţ ie i . Însă confuz ia î n sensu l "sepa răr i i " prez i ntă o latu ră ca re o aseamănă confuz ie i l u i F i lon, concepută ca u n amestec ch im ic . În c i uda d i spers ie i l i mb i lor natu ra l e, fi losofi a a reuş i t să reprez i nte un domen iu - ori cît de vag - al v ieţ i i cu ltu ra le, ca re, deş i deseori d i spreţu it, se bucu ră de o l eg i t im itate precară ş i as i m i lează numeroase id iomu r i , rec iproc nei nte l i g ib i le . Asemen i păcate lor ş i defecte lor umane, care se l i m itează ş i se contro lează rec ip roc, conform perfidu l u i pro iect al l u i Dum nezeu d i n descr ierea făcută d e F i l on, aceste id iomur i îş i ocupă propri i l e n i şe cu ltu ra le ş i s e împied ică rec iproc s ă dev ină dom inante. Pe acest tă rîm m i raco l u l penti costa l , dacă este pos ib i l , încă ne ma i aşteaptă .

LecturÎnd lumea

Gînditor i i germa n i ne învaţă de mu ltă vreme că rasa umană a re o înc l i naţ ie "hermeneut ică" natu ra l ă, a l tfe l spus, că ea încea rcă aproape i n st i nct iv să descopere semn i ficaţ ia a tot ceea ce se întîmp lă să exper imenteze. În acest context, a gă s i o "semn i fi caţ ie" înseamnă ma i m u lt decît a ident if ica obiecte,

1 07

Leszek Kola kowski

even i mente ş i concepte În termen i i nevo i l or, asp i raţ i i lor, obi ce­i u r i lor şi per ico le lor umane - i nd iv idua l e sau u n iversa le; cu asta - vorb i nd despre "semn if icaţ ie" , sau despre "Înţelegerea semn if i­caţ ie i " - nu mergem ma i depa rte decît antropo logia str ict natu ra­l i stă sau funcţ iona l i stă . "Sensu l " despre care vorbeşte herme­neutica pa re să sugereze m u l t ma i mu lt . Ma i Întî i , este un fa pt bana l ş i necontroversat - exceptÎndu- i pe behavior işt i i r ig iz i - că noi Înzestrăm În mod fi resc (ceea ce Înseamnă : ca o chesti u ne de obişnu i nţă cu l tura l ă) cu o sem n i fi caţ ie sup l i mentară acele act iv i ­tă ţ i ş i produse umane ca re a r putea să pa ră drept n i m ic ma i mu lt decît o pre l ung i re a comportamentu l u i a n ima l . Şt im d i n expe­r ienţă că dragostea Înseamnă ma i m u l t decît i n st i nctu l de repro­ducere şi că ideea de căm i n a re o semn i fi caţ ie ca re nu ţ ine de s imp la noţ i une de "adăpost" . Cons iderăm cunoaşterea noastră nu doa r u n m ij loc pri n care spor im şanse le de supravieţu i re a spe­c ie i , ci susţ i nem că ea reprez i ntă o căuta re a adevă ru l u i , un bu n de preţ pentru no i , i ndependent de avantaje le pract ice pe ca re n i le-ar putea aduce creşterea e i . Cons iderăm c ă persoana umană este preţ ioasă În s i ne, ş i nu doa r ca agent angajat de Natu ră să producă sperma sau embr ion i i necesa r i pentru conti nu itatea spec ie i . Şti m că re laţ i i l e d i ntre pă r inţ i şi cop i i merg mu l t d i nco lo de legi le natur i i , sub ord i nea căre ia gen i tori i Îş i cresc progen i tur i le . S imţ im că l i mbaj u l nostru este m u lt mai mu lt decît o colecţ ie de semna le pe ca re l e sch imbăm Între noi În scopu ri pract i ce, că este o formă de v i aţă sp i r i tua l ă ş i că e l creează o com u n i u ne ce constitu i e o ent itate onto logică de s ine stătătoa re, şi nu doa r un m ij loc de suprav ieţu i re. Ma i mu lt, cons iderăm că toate ca racter ist i c i l e comu ne nouă şi a n ima le lor Îş i sch imbă la rîndu i lor semn i fi caţ ia ca efect al aceste i noi semn i fi caţ i i , o dată ce ele ni se Înfăţi şează sub forma acestei perech i ant i nom ice

"a n i ma l -fi i nţă umană" , cu a l te cuvi nte, cons iderăm că nu ex i stă n i m i c non-uman În noi : şi tîrfa , şi Sfînta Fec ioară sînt deopotri vă umane; la fe l , conşti i nţa faptu l u i de a fi muritor şi conşti i nţa nemur i r i i . Pe scu rt, no i credem În mod fi resc În caracteru l

1 08

Horror Metaphysicus

Întrerupt al arbore l u i v ieţ i i , sau În ex i stenţa u ne i porunc i aparte, care ne-a adus pe no i la v iaţă.

Concepută astfe l , "semn ificaţ ia" pa re să se refere la întreaga rea l i tate spi r i tua l ă exc l us iv uma nă, care nu se reduce la date le ps i ho log ice, ad ică l a ceea ce este tră it În mod efect iv, ş i n ic i nu e reducti b i l l a aspecte le pre-umane a le ex i stenţei noa stre . "Semn i ­f icat iv" este ceea ce face parte, sau poate fi descr i s În termen i i aceste i rea l i tăţ i , pe care Hegel a ident ifi cat-o pr i m u l ca fi i nd u n domen i u aparte a l F i i nţe i . Î n măsu ra Î n care doreşte s ă desc ifreze o astfe l de "semn i fi caţ ie" , hermeneut ica nu este neutră d i n pu nct de vedere onto log ic : ea e nevoită să afi rme - cel puţ i n imp l ic i t -faptu l că Gînd i rea poate fi Înţe leasă sau poate dezvă l u i "sem n i ­f icaţ i i " pentru că ea este efect i v Înzestrată cu semn i ficaţ i i , a l te le decît i ntenţ i i l e conşt iente a l e oamen i lor care au lăsat u rmele ma­ter i a le a le ex i stenţe i lor sub forma d i verse lor a rtefacte - u nel te le, c l ăd i r i le , opere le de artă, l imba vorbi tă, legi le, teor i i l e şt i i nţ ifi ce, m i tu r i l e, oase le rupte a le vec i n i lo r şi toate ce le l a l te .

Dacă totuş i Înţe legerea ( verstehen) se referă la semnifica,tie ca fi i nd transmisă de i ntenţ i i l e i nd iv iz i lo r care sînt a utori i acestor a rtefacte, ş i dacă ea constă În Încerca rea de a re-a şeza aceste i ntenţ i i Într-o perspect ivă empatică ( D i l they îşi Îndemna uneori c i t itor i i spre această prem isă ; nu şi Gadamer), atu nc i nu e necesa ră o onto log ie spec i a l ă a "Gînd i r i i Obiect ive", Însă pers­pect ive le căută r i i sem n ifi caţie i dev i n Îndo ie l n ice. Putem susţ ine că sîntem capab i l i să Înţe legem, să z i cem, tab lou l "Sfîntu l Bonaventu ra pe patu l de moarte" de Zurbaran , sa u Concertu l pentru vioară de Beethoven pentru că Împă rtă ş im asp i raţ i i le, temer i le, dori nţe le, bucu r i i l e ş i gr i j i l e u n i versa l umane şi ne­l i m itate i stor ic, şi pentru că şti m cîte ceva despre cO,ntexte le cu ltu ra l e spec if ice a l e că ror fragmente sînt aceste creaţ i i , da r În mod cert noi nu putem În locu i m i ntea l u i Zu rba ran sau a l u i Beethoven c u a noastră, ş i n u putem s ă re-creăm sau s ă re-tră i m i ntenţi i l e ş i sent i mente le lor .

"Semn ifi caţ i a" care nu poate fi defi n i tă d i n pu nct de vedere ps i holog ic, da r se presupune că face pa rte Într-adevăr d i n

1 09

Leszek Kola kowski

act iv i tatea umană ş i d i n produse le e i , sau că reprez i ntă o ex­pres ie a Gînd i r i i , ar trebu i să fie totodată şi o expres ie a i stor ie i umane; cu a l te cuvi nte, pe baza aceste i prem ise i stor ia umană dev ine i nte l i g ib i lă per se, ş i nu doa r În sensu l că mot ivaţ i i l e actor i l or e i sînt i ntel i g ib i le . Şi ce înseamnă oare să Înţe legi i stor ia, dacă nu înseamnă n i c i să înţe leg i mot ivaţ i i l e i nd iv iz i lor, n i c i să dezvă l u i - ca Bossuet - u n p lan d i v i n b i ne t i c l u i t, pe care cursu l act iv i tăţ i lor umane de-a l u ngu l seco le lor îl dezvă l u ie ş i în ace laş i t imp î l ascunde? Cu s iguranţă, nu înseamnă doar să remarc i une le tend i nţe cuant i f icab i le, cum a r fi faptu l că, dacă se u rmăreşte un i nterva l de t imp sufi c ient de mare, oamen i i încep să tră iască ma i mu l t ş i sînt capab i l i să consume d i n ce în ce ma i mu ltă energ ie pentru scopu r i l e lor; astfe l de l u cru r i sînt doa r date, şi nu semn if icaţ i i . A înţe lege i stor ia n u înseamnă n i c i exa­m i na rea re l aţ i i lor cauza le. Atu nc i care este scopu l aceste i căutăr i a înţe legeri i ne-te leo log ice ş i ne-ps i ho log ice? Apa rent, prem isa ar fi că noi înţe legem procesu l i stor ic ca pe o desfăşu ra re a u n u i Spr i r i t U n iversa l hege l i a n, care nu este n i c i d e natu ră d iv i nă, n i c i de natu ră umană, nu a re conşt i i nţă de s i ne ş i n i c i m ij loace de subz i stenţă transcendenta l e, dar pregăteşte terenu l pentru un ţe l i ndefi n i b i l p r i n i ntermed i u l efortu r i lor ş i asp i raţ i i l or umane; spre deosebi re de Hege l , hermeneut ica nu trebu ie să ident if ice ţe l u l u l tim a l Spi r i tu l u i , ş i dec i , s e poate mîndr i c ă e neutră d i n punct de vedere metafiz ic . Ş i totuş i , nu e aşa . Să susţ i i - ch i a r ş i im­pl ic i t - că ex i stă o Gînd i re Impersona l ă imanentă în i stor ie, o Gînd i re în raport cu care fi i nţe le umane constitu ie aj utoa re (dacă nu ch i a r s l ug i ) i nconşt iente, ş i care îş i man i festă voi nţa într-o ma­n ieră aparent haot ică, înseamnă să i ntr i pe terenu l metafiz ic i i .

Asta n u Înseamnă Î n n i c i u n caz c ă ana l iza hermeneut ică e greş ită sau ster i l ă, c i înseamnă că, spre deosebi re de şt i i nţă, ea nu poate ape la la cr i ter i i l e de va l i d itate adm i s ib i l e în mod curent.

Ma i mu l t, acest fapt nu exc l ude o exti ndere u lter ioară; hermeneut ica e gata să l ă rgească sem n if icaţ ia ş i asupra natu r i i

1 1 0

Horror Metaphysicus

non-umane. Gadamer (În eseu l său despre hermeneut ică ş i estet ică) c itează cuvi nte le lu i Goethe: "totu l este- u n s imbo l " , ş i exp l i că faptu l că, atît În exper ienţa i stor ică, cît ş i În cea natura l ă, noi ascu ltăm u n l i mbaj . Faptu l că totu l poate fi ascu l tat astfe l nu Înseamnă că În actu l ascu l tă r i i reu ş im să afl ăm ce anume este Ex i stenţa, ci doa r cum anume apare ea pentru Înţe legerea umană ; şi Într-adevă r, a i c i nu e n i m i c de neînţe les pentru no i .

Această exp l i caţ ie este oa recum nec la ră . Faptu l că tot ceea ce no i experi mentăm şi fieca re obiect Întîl n i t poate avea o re l evanţă pentru ex i stenţa u mană nu constitu i e u n mot iv de d i spută, atîta t imp cît ne refer i m fie l a pos ib i l u l avantaj pract i c, f ie la reacţ ia estet i că (perm iteţ i -m i o d i gres i u ne : Însu ş i faptu l că sîntem capabi l i să reacţ ionăm estet ic În faţa natu r i i e su rpri nzător, i a r În termen i i u nei fi l osofi i care leagă toate exper ienţe le umane de "gău r i l e" cu ltu ra l e e l trebu ie cons iderat un fa pt ce paraz i tează percepţ i a a rte i , sau poate ch i a r trebu ie resp i ns - ca În cazu l l u i Croce) . Or ice s e afl ă Î n or izontu l percepţ ie i ş i gînd i r i i noastre este as im i l at ca fi i nd o pa rte a l u m i i În care locu im şi pe care Încercăm s-o supu nem. Da r oa re no i creăm pu r ş i s imp l u acest sens al l um i i pr i ntr-u n decret, l egîndu- I de asp i raţ i i le noastre pract i ce, cogn i t ive ş i estet i ce, sau ÎI descoper im ? Sau ambele? Pă rerea mea este că, d in perspect iva hermeneut ic i i , ră spu nsu l este : ambele . Dacă e aşa, semn i fi caţ i a nu e n i c i constru ită de noi În mod l i ber, n ic i pu r ş i s imp l u gata-făcută, ascu nsă În natu ră sau i stor ie ş i aşteptîndu-ş i descoper itoru l . Ma i degrabă Gînd i rea generatoare-de-sem n i f icaţ i i dev ine actua l ă ch i a r în procesu l pri n ca re ea se dezvă l u ie m i nţ i lor noastre, sau Ex istenţa înzestrată-cu­semn ificaţ i i "dev ine ceea ce este" graţ ie Înţe legeri i oamen i lor. Această i poteză se aproprie mai mu l t de ideea d iscutată ma i sus, cea a "Dumnezeu l u i istor ic" .

N u sînt foarte s igur că aceasta e o reconstrucţ ie exactă a presupusu l u i fu ndament metafi z i c a l hermeneut ic i i . Dar esenţ i a l a i c i nu este care e i nterpreta rea corectă a u n u i fi l osof, c i ma i degrabă faptu l că, dacă hermeneut ica Înseamnă că uta rea u ne i

1 1 1

Leszek Kol akowski

"semn i f icaţ i i "d i ncolo de i ntenţi i l e i nd iv iz i lor, dacă vrea să cupr indă procese le i stor ice şi Întregu l domen i u al natu ri i , ea n-a r trebu i să renunţe la cred i nţa Într-o Gînd i re care nu ne aparţi ne, ch ia r dacă ea nu e neapă rat guvernatoru l d iv in , înţe lept şi perfect conştient de s i ne a l U n iversu l u i , sau Absol utu l atempora l .

Alternat iva aceaste i concepţi i este o i magi ne consecvent şti i n ­ţ if ică asupra l u m i i , care sugerează sa u afi rmă exp l i c i t că "a fi " este l i ps i t de sens, că n i c i u n iversu l , n i c i v i aţa , n ic i i stor ia , nu au un scop, ş i că nu ex i stă n i c i o a l tă semn i fi caţ ie În afară de in ­tenţ i i l e umane. p i aget exp l ică , de pi ldă , că i nvest iga rea cauzelor u l t ime corespunde în dezvo lta rea umană stad i u l u i cop i l ă r i e i ; numa i copi i i întreabă Într-una "c ine l e-a făcut?" (pe acest mu nte sau pe acea cascadă) , dar ei cresc şi Încetează să mai Întrebe - la fe l ş i uman itatea . Cartea lu i Jacques Monod Hazard şi Necesitate23

e o Încerca re de a ne convi nge că v iaţa se datorează şa nsei În sensu l cel ma i putern ic al acestu i cuvînt.

Ş i totu ş i , noi nu creştem În sensu l În care dorea p iaget, i a r dacă copi i i pun astfe l de Întrebă r i , e pentru că probabi l stă În fi rea noastră să procedăm aşa . Dezvo ltarea Il um i n i smu l u i cu l m i nează exact c u această senti nţă : " n u m a i pu neţi astfe l de Întrebări " . Dar l I u m i n i smu l , după cum observă şi Gadamer, este doa r o etapă În desti n u l nostru .

N-am Încetat n i c iodată - şi probabi l n i c i nu vom Înceta - să pu nem astfe l de Întrebă ri . N u vom scăpa n i c iodată de tentaţ ia de a percepe u n iversu l ca pe o scr iere secretă, căre ia Încercăm cu î ncăpăţînare să-i gă s im che ia . Ş i Într-adevăr, de ce ne-am e l i bera de această tentaţ ie, care se dovedeşte a fi su rsa cea mai fert i l ă a tutu ror c iv i l izaţ i i l or, exceptînd-o pe a noastră (sau măcar tend i nţa e i dom i nantă) ? Ş i de u nde provi ne suprema va l id itate a verd ictu l u i care ne i nterz ice această căutare? Doa r d i n faptu l că această c iv i l izaţ ie - a noastră - ca re s-a e l i berat în mare măsură de această căutare, s-a doved it extrem de pl i nă de succes În u ne le pr iv i nţe; dar ea a eşuat l amentab i l În a lte le .

2 3 Jacques Monod, Hazard şi necesitate, Human i tas, Buc. 1 99 1 .

1 1 2

Horror Metaphysicus

Te-ai putea Întreba : presupunînd că u n iversu l este Într-adevă r o scriere secretă a zei lor şi că ne transmi te Într-adevă r u n mesaj, de ce n-ar fi scr i s acest mesaj în cuvi nte ob işnu ite mai degrabă decît În h ierogl i fe, a căror desc i fra re e descu raj ant de d i fi c i l ă şi În p lus, nu conduce n ic iodată la cert i tud i n i ?

Întreba rea e superfl uă d i n două mot ive d i st i ncte . M a i întî i , ea presupune că noi şt i m sau ne putem într-adevă r i magina cum ar fi un iversu l dacă mesaj u l ş i semn ifi caţ ia lu i a r putea f i desc ifrate c la r şi prezentate fă ră ambigu ităţ i În faţa och i lor noştr i . Dar noi nu şt im toate astea, ş i ne l i pseşte acest t ip de imag inaţ ie . În a l do i l ea rînd, dacă am şti d e c e mesaj u l este ascuns (sau pa rţ i a l ascuns) s-a r putea ca e l s ă Înceteze a ma i f i astfe l ; cu a l te cuv i nte, această tă i n u i re a mot ive lor pentru care e l e ascuns face pa rte i nevitab i l d i n faptu l de a fi ascu ns .

U n i i pret i nd că s înt capab i l i să spa rgă - parţ i a l , des igu r, n i c iodată comp let - acest c i fru u i m itor, ş i asta n u neapă rat datorită une i i n i ţ ier i de t ip gnost ic, u nu i acces pr iv i leg iat la o comoară esoter ică a cunoaşteri i ; e i pret i nd ma i degrabă că au adoptat o at itud i ne sp i r itua l ă spec i a lă , desch i zîndu-se în faţa voc i i Gînd i r i i pu rtătoa re-de-semn if icaţi i ; şi ma i spu n că acest acord muz ica l este un i versa l acces ib i l . S-a r putea să se înşe le, des igur, i a r cei care nu i -au auz i t vocea nu pot fi convi nş i de mot ive le ce lor l a l ţ i ; cei care au auz it-o sînt dec i cons ideraţi v i ct ime le u ne i i l uz i i . Dar dacă ei au d reptate, şi dacă vocea poate fi auz i tă de or ic ine vrea Într-adevăr să audă, atu nc i întreba rea "de ce e ascuns mesaj u l ? " e greş it formu l ată .

Ş i nu e oare îndreptăţ ită bănu i a l a că, dacă "a fi " a r fi l i ps i t de sens, i a r un i versu l n-ar avea n i c i un înţe l es, noi n-am fi dobînd i t n i c iodată nu doar capaci tatea de a ne imagina a l tceva, c i ş i capacitatea de a gînd i exact acest l u cru : "a fi " este într-adevă r l i ps i t de sens, i a r u n iversu l n-are n i c i u n înţe les?

1 1 3

Adj u k iewicz, K . , 1 03 Anse lm, Sf. , 77 Ari stote l , 96

I ndex de nume

Augu�in , Sf. , 2 6-27; 42 ; 78; 8 1 ; 96; 99 Av icenna, 96

.

Bergson, H . , 26; 44 Bernard, Sf. , 88 B l ake, W., 99 Bohm, D. , 66 Boh r, N . , 67 Bonaventu ra, Sf. , 88; 1 09 Brad ley, F . H . , 92 Buber, M. , 99

Cantor, G . , 52 Carnap, R. , 1 4 Chwistek, L . , 98 Comte, A. , 92 Croce, B . , 1 1 1

Damasc ios, 40-46; 50; 69 Davies, P., 67 Descartes, R. , 1 4- 1 5 ; 20-2 1 ; 24; 5 3-56; 5 8-60; 63; 9 1 ; 93 D'Espagnat, B . , 68 D i lthey, W., 1 09 Dion is ie Pseudo-Areopagitu l , 46 Duns Scotus, 76

Leszek Ko lakowsk i

Eckhart, Meister, 40; 69 ; 70; 86 ; 89 Ep icur, 60 E rasmus, 87 E r i ugena, Ioan Scotus, 86 Euc l id , 6 ; 67

F i lon din Alexandr ia , 1 04- 1 05 F ichte, J . G . , 66 Fermat, P., 5

Gadamer, H . G . , 1 09, 1 1 1 , 1 1 2 G a l i l eo, 6; 1 2 Gassendi , P . , 54 G i lson, L, 6 1 -62

Hege l , G.W. F . , 7; 30; 36; 46; 96; 99; 1 09- 1 1 0 Heidegger, M . , 1 4; 2 6-2 7; 58; 8 7 ; 96; 1 02 - 1 03 Hei sen berg, W., 3 Hobbes, T. , 5 4 Hu me, D . , 7 ; 1 6; 5 6 ; 6 1 ; 67; 9 9 Husser l , E . , 2 6; 56-60; 63; 66

Ioan al Cruc i i , Sf. , 88 Ioan d i n M i recou rt, 1 8 Iusti n i an , 40

James, W., 96; 98 Jansen i us, 96 Jaspers, K . , 8; 9; 7 1 -73

Kant , 1 . , 1 6; 90; 99 Kierkegaard, S . , 64; 66; 71

1 1 6

Lactant ius, 88 Le ibn iz , G.W., 73-77 Lev i nas, E . , 66 Lukas iewicz, J . , 32 L uther, M. , 63; 8 1 ; 88

Mach, E . , 2 1 ; 67 Mai mon ide, 83 Malebranche, N. , 62 Max i m Mărtu r is i toru l , 47 Merleau-Ponty, M., 5 8-60 Monod, J., 1 1 2

Newton, 1 . , 6 N icolas d i n Autrecou rt, 1 8- 1 9 N icolaus Cusanus, 47; 69; 70; 86 N ietzsche, F. , 2 5-2 6

Parmen ide, 4 1 Pei rce, C .S . , 96 P i aget, J . , 1 1 2 P l aton, 1 0; 67 P lotin , 1 6; 2 6; 34; 4 1 ; 69 Proc l os, 1 6; 30; 35-38; 40-4 1 ; 67; 69

Russe l l , B . , 96

Sankara, 1 03 Sartre, J . -P . , 26-2 7; 96 Scholem, G., 48 S i les ius, A. , 48 Socrate, 1 ; 96 Sp inoza, B. , 1 6; 40; 67; 69-70; 99

Horror Metaphys icus

1 1 7

Leszek Kolakowski

Şestov, L. , 66

Tau ler, J . , 88 Tereza, Sf. , 88 Toma d i n Aqu i no, Sf. , 1 5 ; 6 1 -62; 77; 79

Vatier, 1 5

Wh itehead, A. N . , 1 2 Wittgenste in , L . , 4-6; 95-96

1 1 8