Cadrul legislativ privind abuzul si violenţa în familie.• Constituţia României.

Constituţia României garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii sau discriminări (articolul 16), precum şi drepturile şi libertăţile tuturor persoanelor. De asemenea, prevede că nici o persoană nu poate fi supusă torturii sau oricărui alt fel de pedeapsă sau tratament degradant sau inuman. Articolul 23 declară drept inviolabile libertatea individuală şi siguranţa persoanei, iar dreptul la apărare al persoanei este de asemenea garantat (articolul 24).

• Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Legea nr. 217/2003 defineşte violenţa în familie ca fiind orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material.

• Codul penal. Codul penal a fost modificat prin legea nr. 197/2000 care stabileşte măsurile şi sancţiunile aplicate persoanelor care săvârşesc acte de violenţă împotriva membrilor familiei cauzatoare de suferinţă fizică sau psihică. În caz de abuz sexual asupra unui minor sau asupra unui membru al familiei, pedeapsa stabilită este cea cu închisoarea între 3 şi 15 ani. Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Articolul 306 din codul penal specifica ca punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Articolul 314 se refera la părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putinţa de a se îngriji, de către acela care o are sub pază sau îngrijire, punându-i în pericol iminent viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.

Codul penal privind minoritatea si raspunderea penala a minorilor . Articolul 99 din codul penal stabileste limitele privind minoritatea astfel ca minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ iar minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal. Articolul 100 din codul penal ne vorbeste despre consecintele raspunderii penale fata de minori faţă de care se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă.Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. Articolul 101 din codul penal se refera la masurile educative luate fata de minor . Acestea sunt mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare sau internarea intr-un centru medical educativ

• Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor. Legea nr. 211/2004 reglementează unele măsuri de informare a victimelor infracţiunilor cu privire la drepturile acestora precum şi de consiliere psihologică, asistenţă juridică gratuită şi compensaţie financiară acordată de către stat victimelor infracţiunilor. Conform articolului 8, victimele tentativei infracţiunilor de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav precum şi cele ale infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală beneficiază de consiliere psihologică asigurată de serviciile de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor. De asemenea, în baza articolului 14, victimele beneficiază de asistenţă juridică la cerere. Conform articolului 21 alineat 1 litera a), persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, o infracţiune de vătămare corporală gravă, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei sau o infracţiune de viol primesc, la cerere, compensaţii financiare.

• Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Legea nr. 272/2004 reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului. Articolul 28 alineat 1 prevede dreptul copilului la respectarea personalităţii şi individualităţii sale precum şi dreptul de a nu fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante. Alineatul 2 specifică faptul că măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice sau cele care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului. Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale. Articolul 36 alineat 1 precizează că, în situaţia în care există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială sau ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului au dreptul să viziteze copiii în locuinţa lor şi să se informeze asupra felului în care aceştia sunt îngrijiţi şi asupra sănătăţii şi dezvoltării lor. De asemenea, în baza articolului 85 alineat 1, copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă. În baza alineatului 2 al aceluiaşi articol, orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza autorităţile abilitate de lege să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţa sexuală, vătămare sau abuz fizic sau mental, rele tratamente sau exploatare, abandon sau neglijenţă. Legea instituie ca obligaţie a angajaţilor instituţiilor publice sau private care prin natura profesiei intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente, sesizarea de urgenţă a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.