Universitatea Politehnica Timișoara

Facultatea de Management în Producție și Transporturi

Secția de Administrație Publică

Legile protecției mediului în România

Parcul natural Kakadu

2015

În țara noastră preocupările pentru protecţia mediului natural s-au făcut resimţite încă de

la sfârşitul secolului al XIX-lea, când s-a făcut tranziţia de la atitudinea de admirare pasivă a

frumuseţilor naturii la cea activă de acţionare pentru protecţia ei şi de prevenire a exploatării

abuzive a bogăţiilor naturale. Prima lege pentru protecţia mediului (Legea pentru Protecţia

Monumentelor Naturii) a fost adoptată în 1930 şi, un an mai târziu, a luat fiinţă Comisia pentru

Protecţia Monumentelor Naturii care funcţionează şi astăzi sub patronajul Academiei Române.

Această lege a fost urmată de multe alte reglementări, dar Legea de Protecţie a mediului

a fost efectiv adoptată abia în 1973. În prezent sunt în jur de 630 de zone protejate în România,

acoperind o suprafaţă totală de 1.200.000 ha. În afară de acestea există trei rezervatii ale

biosferei, 14 parcuri naţionale şi 362 rezervaţii naturale. Parcul Naţional Retezat, Parcul Naţional

Rodna şi Delta Dunării au fost incluse de UNESCO în cadrul rezervaţiilor biosferei, pe lista

proprie de monumente ale naturii protejate.

Pentru a putea fi admisă în Uniunea Europeană România a promulgat două legi

importante pentru protecția mediului și anume Legea nr 350/2001 și Legea nr 5/2000 pe baza

cărora s-a adoptat „Planul de amenajare a teritoriului național”.

Acest plan,prescurtat PATN este suportul dezvoltării complexe și durabile,inclusiv al

dezvoltării regionale a teritoriului, și reprezintă contribuția specifică a țării noastre la dezvoltarea

spațiului european și premiza înscrierii în dinamica dezvoltării economico-sociale

europene.Planul de Amenajare a Teritoriului Național are caracter director și fundamentează

programele strategice sectoriale pe ansamblul cerințelor europene.Acesta se elaborează pe

secțiuni specializate,care sunt aprobate prin lege de către Parlamentul României.

În România,activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism se desfășoară conform

Legii nr 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanism,cu modificările ulterioare,care

stabilește ca obiective ale amenajării teritoriului:

dezvoltarea economică și socială echilibrtaă a regiunilor și zonelor,cu respectarea

specificului acestora;

îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane;

gestionarea responsabilă a resurselor natural și protecția mediului;

utilizarea rațională a teritoriului.

Conform Legii 350/2001 activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întreg

teritoriul României pe baza principiului ierarhizării,coeziunii și integrării spațiale la nivel

național,regional,județean,orășenesc și comunal,creând cadrul adecvat pentru dezvoltarea

echilibrată și utilizarea rațională a teritoriului precum și gestionarea responsabilă a resurselor

naturale și protecția mediului.

De asemenea pentru adoptarea acestui Plan a fost promulgată și o a doua lege(după cum

am menționat anterior),Legea nr 5/2000,conform căreia:

zone protejate sunt zonele naturale sau construite, delimitate geografic şi/sau topografic,

care cuprind valori de patrimoniu natural şi/sau cultural şi sunt declarate ca atare pentru

atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu;

 lucrările de salvare, protejare şi de punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate

sunt de utilitate publică, de interes national.

Monument al naturii este o arie naturală protejată ce corespunde categoriei a III-a

IUCN(Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii), a cărei valoare deosebit de însemnată

sau unică, este supusă unui regim strict de protecție și conservare, cu scopul de a asigura

păstrarea trăsăturilor naturale specifice. Criteriile care stau la baza declarării unei arii protejate ca

monument al naturii, conform Agenției Europene de Mediu, sunt acelea de identificare a zonelor

cu elemente naturale valoroase și o deosebită semnificație ecologică, științifică sau peisagistică,

reprezentând specii de plante sau animale sălbatice amenințate cu dispariția, arbori seculari,

asociații floristice sau faunistice, fenomene geologice: chei, cascade, peșteri, avene, stânci,

cursuri de apă, depozite fosile, precum și alte elemente cu valoare de patrimoniu natural, prin

unicitatea și valoarea lor.

Rezervația naturală este o arie în care întregul cadru natural sau anumite exemplare

floristice, faunistice sau geologice sunt ocrotite de lege. Sunt protejate, pentru conservarea lor,

ecosisteme, specii de plante sau de animale, elemente geologice etc. de interes științific sau

peisagistic.

Parcul natural este constituit dintr-un teritoriu delimitat în care atributele naturale,

istorice și culturale sunt protejate pe baza unui regulament, pentru o conservare și dezvoltare

durabilă. Spre deosebire de parcurile naționale, într-un parc natural activitățile umane au un loc

bine stabilit, integrându-se într-un tot unitar cu cadrul natural din care fac parte.

În România cadrul legal de declarare a unor asemenea arii protejate, este reglementat de

OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei

și faunei sălbatice - cu modificările și completările ulterioare.

În România au fost declarate pană la acest moment doar 3 arii naturale ca fiind rezervații

ale biosferei :

Delta Dunării

A fost recunoscută prin includerea în Rețeaua internațională a Rezervațiilor Biosferei în

1990.A primit și recunoașterea de sit natural cu valoare de patrimoniu natural mondial și de zonă

umedă de importanță internațională (sit Ramsar).Este singura dintre cele 3 care are statut de

Rezervație Transfrontalieră a Biosferei

Parcul Național Retezat:

A fost recunoscut ca Rezervație a Biosferei în anul 1979 – la cea dea VI-a sesiune a

Consiliului Internațional de Coordonare a Programului Om-Biosferă din cadrul UNESCO.Doar

unele suprafețe din perimetrul acestuia, au acest regim.

Parcul Național Munții Rodnei

Doar unele suprafețe din perimetrul parcului - declarate ca atare în 1979, au regim de

Rezervație a Biosferei.Cele 3547,6 ha cu acest regim se află în nordul masivului și, ocupă golul

alpin precum și pădurile de conifere sau amestec din arealul Pietrosului Rodnei.

Parcul național Kakadu este un parc situat în nordul Australiei. Este renumit pentru

frumusețea naturală neatinsă ce îți taie respirația și varietatea florei și faunei. Suprafața parcului

național Kakadu de aproape 20.000 km², poate fi împărțită în trei regiuni principale: zona

pietroasă, pădurile de șes și mlaștinile de coastă.

Denumirea de Kakadu vine de la o greșeală de pronunție a numelui ‘Gagudju’ din limba

aborigenă, vorbită în nordul parcului. Kakadu este din punct de vedere ecologic și biologic

divers.

Principalele caracteristici naturale protejate din cadrul parcului includ:

patru mari sisteme riverane:

East Alligator River,

West Alligator River,

Wildman River și South Alligator River

întregul Alligator River;

șase peisaje majore:

estuarele și departamentele mareei,

zonele de inundare,

șesurile,

piatra țării,

pădurile,

dealurile de sud și mlaștinile;

remarcabilă varietate și concentrare a faunei sălbatice:

peste 280 specii de păsări,

peste 60 specii de mamifere,

peste 50 specii de apă dulce,

peste 10 000 specii de insecte,

peste 1600 specii de plante.

Oamenii aborigeni au ocupat zona parcului continuu timp de 40 000 de ani. Parcul

Național Kakadu este renumit pentru locurile sale de cultură aborigenă. Aici sunt înregistrate mai

mult de 5000 de locuri ilustrând cultura aborigenă de acum mii de ani. Lucrările arheologice au

demonstrat că aborigenii ocupau aceste meleaguri de acum 20 000 de ani, și posibil,până acum

40 000 de ani.

Valorile culturale și naturale ale parcului au fost recunoscute internațional când a fost

introdus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Acesta este un registru internațional de

proprietăți care sunt recunoscute ca fiind deosebit de culturale și natura având valori de

importanță internațională. Kakadu a fost enumerat în trei etape: Etapa 1 în 1981, Etapa 2 în 1987

și întreg parcul în 1992.

Aproximativ jumătate din teren în Kakadu este teren Aborigen sub drepturile terenurilor

Aborigene (Regiunea Nordică) în 1976 și cea mai mare parte din restul de teren este în prezent în

curs de revendicare de oamenii Aborigeni. Domeniile parcului, care sunt deținute de oamenii

Aborigeni sunt închiriate de către proprietarii tradiționali ai Directorului Parcurilor Naționale,

care va fi administrat ca un parc național. Restul de domeniu este avere comună, terenuri

dobândite în cadrul Directorului al Parcurilor Naționale. Tot parcul este declarat parc național în

conformitate cu Protecția Mediului și Conservarea Biodiversității (1999).

Proprietarii tradițonali Aborigeni din Parc sunt descendenți ai diferitelor grupuri de clan

din Kakadu și au pe termen lung afilieri cu această țară. Stilul lor de viață s-a schimbat în ultimii

ani, dar tradițiile vamale și credința rămân extrem de importante. Peste 500 de oameni Aborigeni

trăiesc în parc, mulți dintre ei sunt proprietari. Tot parcul este gestionat în comun de către

proprietarii Aborigeni și „Guvernul Australiei al Departamentului de Mediu și Resursele de apă”

printr-o divizare cunoscută ca Parcuri din Australia. Administrarea parcului este făcută de către

Camera de Administrare a Parcului din 1999.

Kakadu a fost înființat într-un moment când comunitatea australiană a fost din ce în ce

mai interesată în declararea parcurilor naționale pentru conservarea terenului și pentru a

recunoaște interesele oamenilor Aborigeni. Un parc național în zona Râurilor Alligator a fost

propus de la începutul anului 1965, dar nu a avut succes decât în 1978, lucru pentru care atunci,

Guvernul australian făcea aranjamente pentru achiziționarea de titluri de pământ, cele care în

prezent constituie Parcul Național Kakadu.

Arborigenii au identificat șase anotimpuri diferite în calendarul din Kakadu, dar

predominante sunt sezonul ploios și sezonul secetos (mai-octombrie). În sezonul secetos căldura

și umiditatea se află la un nivel acceptabil, iar fauna este concentrată în jurul câtorva ochiuri de

apă. Sezonul ploios este caracterizat de furtuni musonice care mătură câmpiile, ape care se

revarsă în cataracte peste escarpament, ierburi tropicale luxuriante care invadează totul și căldură

și umezeală sufocante.

Flora parcului este cea mai bogată din partea de nord a teritoriului australian cuprinzând

peste 2000 de specii de plante. Această bogăție este rezultatul formelor variate ale reliefului,

precum și a habitatului. Kakadu este cunoscut ca unul dintre cele mai „buruienoase” parcuri din

lume, 5,7% din totalul vegetației sunt buruieni. În anul 1995, Jurnalul Australian al Plantelor

Rare și pe cale de Dispariție, identifica în parc 97 de specii de plante rare, vulnerabile sau foarte

puțin cunoscute. Vegetația parcului poate fi clasificată în 13 zone, dintre care șapte sunt

dominate de o specie distinctă de eucalipt. Aceste zone cuprind mangrove, păduri tropicale de

câmpie, luncă sezonieră, mlaștini. Zonele de câmpie formează o mare parte din Parcul National

Kakadu si sunt acoperite în principal de păduri de eucalipt cu stratul de sol constând dintr-o

gama larga de ierburi , inclusiv iarbă suliță , rogoz și flori sălbatice. Luncile , care sunt inundate

mai multe luni în fiecare an , sunt acoperite cu rogoz și tufișuri de mangrove de apă dulce

( arbore de mâncărime ) , și pandanus. Soiuri de nuferi , cum ar fi fulg de zăpadă albastru ,

galben și alb , sunt de obicei găsite în aceste zone.

Kakadu cuprinde peste 290 de specii de păsări (cam o treime din toate speciile de păsări

australiene cunoscute), 26 de tipuri de broaște, 74 de specii de reptile, 68 de specii de mamifere

și peste 10.000 de varietăți de insecte. Lista cu flora și fauna din Kakadu se lungește în

permanență, iar unele specii precum Oenepelli python (descoperit abia in 1977) trăiesc probabil

numai în parc. Fauna oferă unele dintre cele mai memorabile priveliști din Kakadu: berze Jabiru

elegante, păsări galah sau coțofene de baltă care se aproprie în zbor de un ochi de apă, și

crocodili de apă sărată care se lăfăie la soare în noroi. În parc trăiesc câteva mii de salties

(crocodili de apă sărată) și fiecare ghid pare să aibăă o rezervă inepuizabilă de anecdote macabre

despre aceștia. Unele animale în parc sunt rare, pe cale de dispariție, vulnerabile sau endemice.

Răspunzând la condițiile meteorologice extreme experimentate în parc, multe animale

sunt active doar în anumite momente ale zilei sau noaptea sau în anumite perioade ale anului.

Aproximativ 74 de specii de mamifere marsupiale și placentare, au fost înregistrate în parc.

Dintre speciile frecvente mai mari sunt cainii dingo, antilopele și cangurii. Dugongii se găsesc în

apele de coastă. Multele habitate ale Kakadu susțin mai mult de 280 de specii de păsări, sau

aproximativ o treime din speciile de păsări din Australia. Două specii de crocodil apar în

Kakadu: crocodilul de apă dulce (Crocodylus johnstonii) și crocodilul de estuar, sau de apă

sărată (Crocodylus porosus).