6.2. Legile percepţieiFaptul că percepţiile dispun de o serie de legităţi a fost cel mai bine argumentat şidemonstrat, experimental, de către gestaltism, orientare psihologică care a apărut ca o reacţieîmpotriva asociaţionismului, concepţie simplistă şi empiristă ce considera percepţiile carezultat al asocierii senzaţiilor. În locul elementelor este în pus întregul, în locul asociaţiei este pusă structura dinamică polivalentă. Forma totală, întregul (gestaltul) este nu rezultatulsintezei, ci un fapt primar, un produs al organizării, iar organizarea, procesul care duce lagestalt. Reprezentanţii gestaltismului (W. Kohler, M. Wertheimer, K. Koffka), consideră percepţia ca fiind o formă, primordial în ea este întregul, elementele (senzaţiile),n e a v â n d o e x i s t e n ţ ă r e a l ă , i n d e p e n d e n t ă . P e r c e p ţ i a t r e b u i e t r a t a t ă , d e a c e e a , d u p ă l e g i l e formei şi nu după legile asociaţiei.Psihologia modernă distinge următoarele legi ale percepţiei descrise de profesorulMielu Zlate astfel: a) Legea integralităţii perceptive Exprimă faptul că percepţia creează conştiinţa unităţii şi integralităţii obiectului, eaoperează nu cu însuşiri izolate ale obiectelor, ci cu obiecte unitare. Gradul de elaborare aunităţii perceptive poate fi pus în evidenţă prin rapiditatea percepţiei sau prin rezistenţaimaginii perceptive fie la modificarea obiectelor, fie la eliminarea unor elemente ale acestora. b) Legea structuralităţii perceptiveArată că însuşirile obiectului numai împreună, organizate şi ierarhizate creează efected e p e r c e p ţ i e ; t o t o d a t ă , e a r e l e v ă f a p t u l c ă n u t o a t e î n s u ş i r i l e o b i e c t u l u i s u n t l a f e l d e i m p o r t a n t e p e n t r u p e r c e p e r e a l u i , c i , c u d e o s e b i r e , c e l e c a r e d i s p u n d e c e a m a i m a r e concentrare informaţională. Înregistrarea traseelor vizuale, în percepţia unor obiecte, relevăaceastă caracteristică. c) Legea selectivităţii perceptive Este expresia caracterului activ al omului în timpul perceperii, al faptului că nu toateobiectele sunt percepute - ci doar unele, nu toate însuşirile obiectului - ci doar o parte a acestora, în acord cu forţa lor senzorială sau cu semnificaţia lor pentru individ. d) Legea constanţei perceptive34  C o n s t ă î n m e n ţ i n e r e a i n v a r i a n ţ e i i m a g i n i i , c h i a r ş i a t u n c i c â n d e x i s t ă v a r i a ţ i i a l e obiectului perceput; dacă imaginea perceptivă şi-ar schimba valoarea la cea mai mică şineînsemnată variaţie a însuşirilor obiectului-stimul şi a poziţiei lui în câmpul perceptiv,atunci diferenţierea şi identificarea lui ar fi mult mai îngreunate. f) Legea semnificaţiei   forţei de semnalizare a stimulului Semnalează faptul că se percep mai bine, rapid şi corect obiectele care au o anumită valoare, semnificaţie pentru subiect decât cele indiferente