Legenda Babei Dochia Și Dragobetele
5
Legenda Babei Dochia i Dragobetele ș Se spune că a fost odată, o femeie căreia i se zicea Baba Doc avea la rândul ei un băiat frumos – Dragobete, care era mândria Dragobete s"a !ndrăgostit până peste cap de o fată frumoasă #i primăvara. Această tânăra frumoasă, urma să devină so$ia lui Dr fără acordul Dochiei. Baba Dochia pentru a se răzbuna #i pentru a"#i necă%i nora, ! rece de iarnă un ghem de lână neagra #i !i spune următoarele& ' spală acest ghem, să te !ntorci acasă abia când acesta devine a fără să #tie nimic pleacă #i !n curând se află la pârâu. După m !ncă !ncerca din răsputeri să albească ghemul. +hiar dacă avea mâini #iroind de sânge #i era !nghe$ată de frig, aceasta nu put până nu"#i !ndeplinea sarcina. mpresionat de durerea fetei, Domnul isus -ristos i"a apărut o floare ro#ie, spunându"i să spele lâna cu ea. ul$umindu"i, f apă, a spălat lâna #i a constatat cu uimire că lâna s"a albit. plecat spre casă, dar soacra sa, auzind povestea fetei, a acuza dat floarea nu era un simplu prieten – fata l"a numit nerecunoscându"l pe isus -ristos. După aceasta !ntâmplare, Dochia a pornit !mpreună cu turma sa fiind convinsă că primăvara venise de%a, altfel de unde ar fi p floarea/ 0e parcursul călătoriei sale, #i"a scos, rând pe rând, co%oace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vrem 0e cât de frumos fusese la !nceputul zilei, pe atât de urât se 1ingea #i totul !ncepuse să !nghe e. Dochia a !nghe$at !mpreun ț transformându"se, conform legendei, !n stană de piatră. Babele 0ovestea spune ca ar fi fost o singură babă, pe care o chema Adică2 babă nu prea era ea, că2 să vede$i. Ba era ch vestit #i era a#a de frumoasă, că to$i fiii de crai o pe$iră da plăcea.
description
legende traditionale
Transcript of Legenda Babei Dochia Și Dragobetele
Legenda Babei Dochia i Dragobetele
Legenda Babei Dochia i Dragobetele
Se spune c a fost odat, o femeie creia i se zicea Baba Dochia. Aceasta avea la rndul ei un biat frumos Dragobete, care era mndria ei. ns ntr-o zi, Dragobete s-a ndrgostit pn peste cap de o fat frumoas i tnra ca primvara. Aceast tnra frumoas, urma s devin soia lui Dragobete, ns fr acordul Dochiei.
Baba Dochia pentru a se rzbuna i pentru a-i necji nora, i d ntr-o zi rece de iarn un ghem de ln neagra i i spune urmtoarele: Du-te la pru i spal acest ghem, s te ntorci acas abia cnd acesta devine alb i curat!. Fata fr s tie nimic pleac i n curnd se afl la pru. Dup mai multe ore tnra nc ncerca din rsputeri s albeasc ghemul. Chiar dac avea degetele de la mini iroind de snge i era ngheat de frig, aceasta nu putea s plece acas pn nu-i ndeplinea sarcina.
Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a aprut n cale i i-a dat o floare roie, spunndu-i s spele lna cu ea. Mulumindu-i, fata a pus floarea n ap, a splat lna i a constatat cu uimire c lna s-a albit. Fericit aceasta a plecat spre cas, dar soacra sa, auzind povestea fetei, a acuzat-o c acela ce i-a dat floarea nu era un simplu prieten fata l-a numit Mrior pe acesta, nerecunoscndu-l pe Iisus Hristos.
Dup aceasta ntmplare, Dochia a pornit mpreun cu turma sa spre munte, fiind convins c primvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mrior s aib floarea? Pe parcursul cltoriei sale, i-a scos, rnd pe rnd, cele doisprezece cojoace pe care le purta, pn a rmas fr nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe ct de frumos fusese la nceputul zilei, pe att de urt se fcuse acum. Ningea i totul ncepuse s nghee. Dochia a ngheat mpreun cu oile sale, transformndu-se, conform legendei, n stan de piatr.
Babele
Povestea spune ca ar fi fost o singur bab, pe care o chema Dochia. Adic bab nu prea era ea, c s vedei. Ba era chiar fiica unui mprat vestit i era aa de frumoas, c toi fiii de crai o peir dar ei nici unul din ei nu-i plcea.
Azi aa, mine aa, poimine la fel, pn ce unul din ei, nici una, nici alta, pornete cu rzboi mpotriva mpratului, tatl fetei; l bate, l prinde i se apropie de palatul fetei; cci gndul lui nu era altul dect s pun mna pe fat.
Biata fat, cnd a auzit, de fric s nu cad n mna lui, s-a dus la o vrjitoare i a rugat-o s o prefac ntr-o bab zbrcit i urt.
i-a luat nite oi, s-a mbrcat cu nou cojoace cci era iarn i topenie de frig, i i-a luat drumul spre pdure. A stat fata, adic baba, nu fata! Zic, a stat, pn primvara cnd a dat colul ierbii. n ziua dinti a lui martie a fost aa de cald, c baba i-a lepdat un cojoc din cele nou. A doua zi, i mai cald, i baba i-a mai lepdat un cojoc, i aa pn ce i-a dezbrcat toate cojoacele. Dar tocmai a noua zi, cnd i-a azvrlit ultimul cojoc, unde nu ncepe deodat un vnt aa de puternic, nct o nghe pe bab i o prefcu ntr-o stan de ghea. Pas-mi-te c-o ajunsese vreun blestem de-al lui bietul tat-su.
De-atunci a rmas rostul vremii tot aa schimbtor n cele nou zile de la nceputul primverii. i tocmai cnd ai zis Doamne-ajut i i-ai lepdat surtucul, atunci te pomeneti cu cte un pui de gerule, ba nc i cu cte o zpad, de nici nu tii cum s-l mbraci iari mai degrab. De atunci a rmas i vorba: S te fereasc Dumnezeu de zilele Dochiei!.
n multe pri se mai crede c aceast Dochie ar fi fost fiica lui Decebal i c a fugit n pdure i s-a fcut pstori, de fric s nu cad n minile romanilor i ale mpratului Traian.
Dup ultima zi a babei, se crede c frigul nu mai are putere, iar oamenii nu mai au nevoie de foc. De aceea oamenii, n acea zi, curesc curile, strng tot gunoiul la un loc i i dau foc, iar apoi sar peste el ca s se afume i s fie ferii de orice spurcciune, cci toate spurcciunile ard o dat cu gunoiul. Tot pentru asta, femeile afum i prin case, cu o crp ars.
De acum s-a sfrit i cu babele, sfnta munc ncepe iari cu bucurie ca i anul trecut.
Stnca Dochia
Se zice c Dochia a fost o fat care, nc de mic, a fost dus la schitul de la poalele Ceahlului, iar cnd a crescut, s-a clugrit.
ntr-o zi, s-a deprtat de schit i a nceput a se plimba printr-o frumoas poian din apropierea schitului.
I-a plcut att de mult nct, de atunci, n fiecare diminea ieea s dezmierde florile nviorate de rou. Ali prieteni nu avea, dect florile i psrile codrilor.
ntr-o zi, n aceast poian a ntlnit un prin frumos, de care s-a ndrgostit pe loc. Acum nu o mai interesau nici florile, nici psrile, gndul fiindu-i numai la iubitul ei. i-au fcut multe visuri mpreun i erau foarte fericii amndoi.
A venit ns o zi, cnd Dochia l-a ateptat n zadar pe drguul ei, c acesta nu a mai venit, ca de obicei, la locul ntlnirii. A ateptat o zi, a ateptat dou, apoi nou, dar prinul tot nu s-a artat. ntr-o zi, a aflat c s-a nsurat. Vestea a durut-o att de mult c i-a ntunecat judecata.
A doua zi n zori a ieit iar s-i dezmierde florile, dup care nu s-a mai ntors la schit. S-a urcat ns pe Ceahlu, unde a rtcit dousprezece zile, nebun de durere i dezndejde. n cea de-a dousprezecea zi s-a suit pe o stnc mare i i-a dat drumul n prpastie.
De atunci, stnca poart numele de Dochia, iar primele 12 zile din luna martie sunt zilele de rtcire ale Dochiei.
Se crede c aceste zile corespund celor 12 luni ale anului. Ziua de 1 martie reprezint luna ianuarie, iar ziua de 12 martie reprezint luna decembrie. Oamenii cred c, aa cum este timpul din aceste zile, aa va fi i luna corespunztoare.
Balada Dochiei
scris de Ghe. Asachi n 1838, dup cltoria la muntele Pion (Ceahlu)
ntre Piatra Detunat-al Sahastrului Picior,Vezi o stnc ce-a fost fatDe un mare domnitor.Acolo e rea furtunE locaul cel cumplit,Unde vulturul rsunAl su cntec amorit.Acea doamn e DochiaZece oi -a ei poporEa domneaz-n vizuniePeste turme i pstori.
La frumusee i la minteNici-o giun nu-i samanaVrednic de-a ei printe,De Decebal, ea era.Dar cum Dacia-au mpilat-oFiul Romei cel mrit,Pe cel care-ar fi scpat-oDe-a iubi a giuruit.Traian vede ast znDei e biruitor,Frumuseei ei se-nchinSe subjug de amor.
mpratu-n van catPe Dochia a-mblnzi.Vznd patria ferecat,Ea se-ndeamn a fugiPrin a codrului poticEa ascunde al ei trai,Acea doamn tinericTurma pate peste plaiA ei hain auritO preface n iag,Tronu-i iarba nverzit.Schiptru-i este un toiag.
Traian vine-n ast ari de-a biru-i deprins.Spre Dochia cea fugarAcu mna a ntins.Atunci ea, cu graiu ferbinteZamolxis, o zeu ! striga,Te giur pe al meu printeAstzi, rog nu m lsa!Cnd ntinde a sa mnCa s-o strng-n bra Traian,De-al ei zeu scutit znaSe preface-n bolovan.
El petroasa ei icoanNu-nceteaz a iubi,Pre ea pune-a sa coroanNici se poate despri.Acea piatr chiar vioaieDe-aburi copera-a ei sn,Din a ei plns nate ploaie,Tunet din al ei suspin.O ursit-o privegheaz,i Dochia deseoriPreste nouri lumineazCa o stea peste pstori.
