LEGEA SANATATII 95

2
LEGEA SANATATII 95/2006 CAP. 5 Sancţiuni ART. 154 *** Abrogat ART. 155 (1) Prelevarea sau transplantul de organe, ţesuturi ori celule de origine umană de la donatori în viaţă fără consimţământ dat în condiţiile legii constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Tentativa se pedepseşte. ART. 156 Efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico- legală, solicitată în condiţiile legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. ART. 157*) (1) Fapta persoanei de a dona organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în scopul obţinerii de foloase materiale, pentru sine ori pentru altul, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Constrângerea unei persoane să doneze organe, ţesuturi sau celule de origine umană constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. (3) Publicarea sau mediatizarea unor anunţuri privind donarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, donare ce ar fi efectuată în scopul obţinerii unor foloase materiale pentru sine ori pentru altul, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. *) Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, persoana supusă traficului de persoane, care a săvârşit, ca urmare a exploatării sale, infracţiunea de donare de organe, ţesuturi ori celule de origine umană nu se pedepseşte pentru aceste infracţiuni. ART. 158

description

Legea sanatatii

Transcript of LEGEA SANATATII 95

LEGEA SANATATII 95/2006 CAP. 5 Sanciuni

ART. 154 *** Abrogat

ART. 155 (1) Prelevarea sau transplantul de organe, esuturi ori celule de origine uman de la donatori n via fr consimmnt dat n condiiile legii constituie infraciune i se pedepsete cu nchisoare de la 2 la 7 ani i interzicerea unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsete. ART. 156 Efectuarea unei prelevri atunci cnd prin aceasta se compromite o autopsie medico-legal, solicitat n condiiile legii, constituie infraciune i se pedepsete cu nchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend.

ART. 157*) (1) Fapta persoanei de a dona organe, esuturi sau celule de origine uman, n scopul obinerii de foloase materiale, pentru sine ori pentru altul, constituie infraciune i se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend. (2) Constrngerea unei persoane s doneze organe, esuturi sau celule de origine uman constituie infraciune i se pedepsete cu nchisoare de la 2 la 7 ani i interzicerea unor drepturi. (3) Publicarea sau mediatizarea unor anunuri privind donarea de organe, esuturi sau celule de origine uman, donare ce ar fi efectuat n scopul obinerii unor foloase materiale pentru sine ori pentru altul, constituie infraciune i se pedepsete cu nchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend. *) Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, persoana supus traficului de persoane, care a svrit, ca urmare a exploatrii sale, infraciunea de donare de organe, esuturi ori celule de origine uman nu se pedepsete pentru aceste infraciuni.

ART. 158 (1) Organizarea sau efectuarea prelevrii de organe, esuturi ori celule de origine uman pentru transplant, n scopul obinerii unui folos material pentru donator sau organizator, constituie infraciune i se pedepsete cu nchisoare de la 2 la 7 ani i interzicerea unor drepturi. (2) Cu pedeapsa prevzut la alin. (1) se sancioneaz i cumprarea de organe, esuturi sau celule de origine uman, n scopul revnzrii. (3) Tentativa se pedepsete. ART. 159 (1) Introducerea sau scoaterea din ar de organe, esuturi ori celule de origine uman fr autorizaia special emis de Agenia Naional de Transplant constituie infraciune i se pedepsete cu nchisoare de la 2 la 7 ani i interzicerea unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsete.